Romanul „Mara” de Ioan Slavici

Autor: Miu Liliana

 Titlul
Titlul denotă destinul unei femei, al cărei scop
sunt banii ca modalitate de a obține respectul
semenilor și împăcarea cu sine. Nicolae
Manolescu o caracterizează ca fiind „prima
femeie-capitalist din literatura noastră”. Mara
reprezintă femeia care are principii sănătoase
bazate pe hărnicie, virtute. Familia este o
modalitate de a relaționa cu societatea.
 Structura romanului
Structurat în 21 de capitole, fiecare din acestea are
un titlu semnificativ care reflectă conținutul
fiecăruia: „Sărăcuții mamei”, „Maica Aegidia”,
„Ispita” etc.
 Teme
• Este un roman social, căci descrie universul
ardelenesc, relațiile capitaliste incipiente.
• Este un roman al iubirii, căci descrie constituirea
și evoluția cuplului Persida-Națl.
 Indicii de timp și spațiu
• Acțiunea se derulează la Radna, care se află pe malul
drept al râului Mureș, și la Lipova care se află pe
malul stâng al râului de unde până la Arad „te duci
în două ceasuri”. Protagonista este precupeață și
„duce de la Radna ceea ce nu găsești la Lipova ori la
Arad, și duce de la Arad ceea ce nu găsești la Radna
ori Lipova”. La Radna se află mănăstirea
minorităților, „vestita Maria Radna”, iar biserică
românească este doar la Lipova.
• Cronologic, acțiunea este plasată la sfârșitul
secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
 Rezumatul textului
https://iliceu.wordpress.com/2011/01/05/rezumat
-mara-de-ioan-slavici/

https://www.scribd.com/doc/147983684/Rezuma
t-Mara-de-Ioan-Slavici
Caracterizarea Marei
• Mara Bârzovanu e protagonista romanului, personaj complex realist, tipul
mamei iubitoare, al femeii întreprinzătoare.
• Caracterizarea directă din incipitul romanului ne aduce în prim-plan o
femeie văduvă: „A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei,
dar era tânără, și voinică și harnică, și Dumnezeu a mai lăsat să aibă și
noroc.”
• Este o femeie evlavioasă, „deși creștină adevărată, se duce și ea câteodată
la biserica aceasta (autorul face referire la biserica de la Radna care nu este
românească), dar se închină creștinește, cu cruci și cu mătănii, cum se cuvine
în fața lui Dumnezeu. Că icoana face minuni, asta n-o crede, știe prea bine că
o Maică Precistă nemțească nu e o adevărată Maică Precistă”.
• Femeie harnică, care știe să târguiască, căci „nu-ți iese niciodată cu gol în
cale, vinde ce poate și cumpără ce găsește”. Spiritul ei întreprinzător se
distinge indirect din afirmațiile autorului, care susține că dânsa „vinde mai
bucuros cu câștig puțin decât să-i „clocească” marfa”. Așadar, distingem o
fire pragmatică, calculată.
• Hărnicia ei derivă din situația de a rămâne văduvă, de aceea e nevoită să fie
sprintenă, harnică, întreprinzătoare, ageră și dânsa „aleargă sprintenă, se
târguiește și se ceartă cu oamenii”.
• Portretul fizic este conturat direct de către narator în incipit: „Muiere
mare, spătoasă, greoaie și cu obrajii bătuți de soare, de ploi și de vânt”.
• Indirect, trasăturile fizice creionează portretul unei precupețe, care,
indiferent de vreme, caută să aibă un venit sigur pentru a-și întreține
copiii, a le asigura viitorul, a câștiga respectul grație banilor acumulați.
Știe că sunt mulți oameni „cu multă știință de carte care trăiesc ca vai de
capul lor”, uneori sunt disprețuiți, de aceea consideră că „mai presus de
bani nu e nimic decât sănătatea și voia bună”, ajungând chibzuită
până la zgârcenie, nu se desparte ușor de bani. Banii nu o
dezumanizează, ea îi acumulează, pentru că nu dorește să simtă umilința
cauzată de lipsa banilor, considerând că „banul agonisit e dovadă de
vrednicie”. Totuși nu se îndură să cheltuiască banii. Pe fiică o lasă la
mănăstire, târguindu-se pentru banii de întreținere a acesteia, iar pentru
Trică refuză să-i răscumpere serviciul militar.
• Femeie prevăzătoare, strânge banii și-i împarte în trei ciorapi: „unul
pentru zilele de bătrânețe și pentru înmormântare, altul pentru Persida și
al treilea pentru Trică”.
• Posedă o mare stăpânire de sine, nu panichează niciodată. Când simte
greul vieții, „Mara nu plânge”.
• Își iubește copiii, toate acțiunile pe care le întreprinde în
legătură cu ei, indirect, demonstrează dragostea dânsei. În
primul rând, se mândrește cu ei: „Tot n-are nimeni
copii ca mine!”. Deși sunt zdrențăroși, desculți,
nepieptănați, în concepția ei, posedă și calități. Faptul că
aceștia sunt „sănătoși și rumeni, voinici și plini de viață,
deștepți și frumoși” o umplu de mandrie și dragoste.
• Ambițioasă și autoritară, calculată și chibzuită,
Mara are modele de viață pentru copiii ei și dorește să-i
vadă împliniți: „Așa are să fie Persida mea!” sau „Așa are
să fie Trică al meu!” Pe fiică visează să o vadă preoteasă ca
preoteasa de la Pecica, „o femeie minunată, și dulce la fire,
și bogată, și frumoasă”, pe Trică vrea să-l vadă maistru-
cojocar, să fie primit în breasla acestora. Ambiția ei
calculată se manifestă când o lasă pe fiică la mănăstirea de
la Radna pentru a învăța, iar pe Trică calfă la un cojocar.
 Caracterizarea Persidei
• E tipul femeii iubitoare, pasionale, devotate soțului, este gata să facă sacrificii.
• Portretul fizic demonstrează frumusețea fetei. Codreanu o vede pe fată și descoperă că
era „înaltă, trupeșă, frumoasă și deșteaptă”. Mara consideră că fiica ei era „chiar
mai frumoasă și mai deșteaptă decât Milena, ba putea să aibă, la nevoie, și zestre
mai mare”. Hubăroaia, mama lui Națl, remarcă: „Frumoasă e, șerpoaica!” Tot
aceasta rămâne înduioșată oarecum la gândul că „e o mare nenorocire să fii atât de
fragedă, atât de frumoasă și să ai mamă pe Mara, precupeață și podăriță”.
Observăm că familia lui Națl desconsideră statutul social al Marei.
• Trăsăturile fizice ale fetei îi conferă portretului fizic gingășie, puritate.
• Este o fire hotărâtă și pasională, având posibilitatea să se căsătorească cu Codreanu,
care o simpatizează, și să devină preoteasă, precum visează Mara, refuză, căci e
îndrăgostită de Națl, de aceea e nestrămutată în dorința de a-i aparține bărbatului
iubit. Este devotată acestei iubiri și nimic n-o poate face să-și schimbe hotărârea.
Încearcă să lupte împotriva iubirii pentru Națl, pentru că nici mama ei nu e încântată
de alegerea ei și nici familia lui Națl nu o acceptă ca pe o potențială soție pentru
feciorul lor. Totuși este o fire hotărâtă, care se căsătorește cu Națl.
• Dragostea ei pentru Națl e pusă la încercare de acesta, dar
Persida își salvează căsnicia, în ciuda faptului că nu este dorită
de familia lui, în ciuda faptului că Națl începe să bea, să joace
cărți, să trândăvească la birtul pe care îl deschiseră împreună.
Puterea dragostei care o stăpânește pe Persida, luciditatea
acesteia, inteligența, hotărârea ei, până la urmă salvează
căsnicia celor doi.
• Persida e o personalitate puternică dominată de voință,
hărnicie, devotament. În momentul în care Națl nu-și asumă
niște obligații, ea muncește la birt îndoit. Interacțiunea cu
slugile de la birt și cu clienții îi înăspresc și sufletul, și
înfățișarea, deoarece ea își pierde gingășia tinereții, devine
voinică și puternică, ca și Mara.
• Primește loviturile sorții cu destoinicie, nu se îndoaie în fața lor
și reușește să le depășească cu seninătate.