Fișa de carcaterizare a lui Ștefan cel Mare din romanul „Frații Jderi”

de M. Sadoveanu
Secvența de text Comentariu
Ucenicia lui Ionuț (1935) Naratorul prezintă în incipitul
„Vodă Ștefan, călcând atunci în al patruzecelea an al romanului portretul fizic al
vârstei, avea obrazul ars proaspăt de vântul de domnitorului, când acesta vine la
primăvară. Se purta ras, cu mustața ușor cărunțită. mănăstirea Neamț, ca să
Avea o puternică strângere a buzelor cu o privire sărbătorească hramul sfintei mănă-
verde tăioasă. Deși scund de statură, cei dinaintea sa, stiri, în 1469. Receptorul descoperă
opriți la zece pași, păreau că se uită la el de jos în un bărbat impunător, ce inspiră res-
sus.” (Capitolul 2) pect, autoritar. Deși e concis,
portretul lasă să se întrezărească
forța morală a acestuia. „Obrazul
ars” demonstrează că se află în
permanentă mișcare, „mustața
căruntă” e semnul grijilor
nenumărate, dar și a înțelepciunii,
„strângerea buzelor” e o aluzie la
caracterul ferm și dârz, „Privirea
verde tăioasă” ilustrează capacitatea
de a pătrunde dincolo de carapace,
în sufletul oamenilor.
„Vodă făcu semnul creștinesc și sărută Evanghelia, Domnitorul este un model, pentru
apoi îndemnă printr-un semn mic, din ochi, pe feciorul său, de evlavie. Îi
coconul său să săvârșească același lucru.” inoculează acestuia credința
(Capitolul 2) ortodoxă a neamului prin exemplul
său.

„Înălțându-se în șa, Domnul primi spata în mâna
dreaptă, ridicând-o o clipă asupra poporului
înghenunchiat și tăcut. Șiragurile dintâi păreau a nu
cuteza să ridice frunțile către strălucitul chip al
Domniei.” ( Capitolul 2)
„Nimeni nu putea să înlăture dreptatea acestui braț.
Ori boier, ori mișel simte aceeași apăsare ca sub o
întocmire neclătită așezată de Dumnezeu. De când
acea putere se așezase asupra Moldovei, părea că s-
au schimbat și stihiile. Ploile cădeau la timp, iernile
aveau omături îmbelșugate. Iazurile stăteau liniștite
în zăgazuri; morile și pâraiele cântau în văi; prisăcile
se înmulțeau în poienile pădurilor; drumurile erau
pașnice. Neguțătorii treceau fără grijă ori la nemți și
leși, ori la tatari, ori la Țara Ungurească; plăteau
vama cu dreptate, nimeni nu le pricinuia sminteală.
Este respectat întru atât, încât
poporul nu îndrăznește să-și ridice
privirea asupra domnitorului.
Efectul pe care îl are asupra
mulțimii este evident, este ridicat de
către popor la rangul de supraom.
Voievodul este simbolul forței și al
justiției. Impactul acestuia se simte
în țară de către supușii săi, dar și
străinii recunosc în domnitor
autoritatea supremă. Spirit justițiar,
face dreptate și pedepsește
abuzurile. Până și natura corespunde
acestui braț care reprezintă forța
Moldovei.
(...) S-a făcut lumină și dreptate în Țara Moldovei și
boierii cei făloși și pântecoși și-au plecat grumazul și
s-au supus. ” (Capitolul 4)
Ionuț către Ștefan cel Mare: „Măria Ta, comisul se
bucură că Țara are stăpân. Înainte vreme, zice tuța,
domnia Moldovei era teacă fără sabie.”
(Capitolul 10)
Ștefan: „Noi domnii și stăpânitorii de noroade trebuie
să urmăm pilda soarelui, dând în fiecare zi căldură și
lumină fără a primi. Rânduiala noastră nu-i fără
noimă în fața lui Dumnezeu.” (Capitolul 13)
„Voievodul își făcu semnul crucii și rămase cu capul
descoperit, îngenuncheat cu fața la răsărit și
ascultând slujba monahului. (...) Se plecă adânc cu
fruntea în pământ, cerând putere pentru izbândă; căci
în această țară stă dreaptă credința; și aceste noroade
sărmane lucrează fără șiretlic, semănând și păstorind;
se bucură de rodurile muncii lor, neasuprind alte
seminții.” (Capitolul 13)
Izvorul alb (1936)
Petre Hărman, căpitanul simenilor din Cetate:
„...uneori, mânia Măriei Sale: boier, oștean și mișel
nu pot s-o înfrunte fără a-și primejdui capul.”
(Capitolul 1)
„În vremea asta a lui Vodă Ștefan, nici în Lehia nu
este ca în Moldova așa liniște la drumuri și vămi
pentru neguțători și tihnă la treburi pentru
gospodari.” (Capitolul 3)
Replica exuberantă a lui Ionuț
developează mesajul că domnitorul
stăpânește Moldova, devenind scutul
acesteia, sabia care face dreptate și
apără țara. Metafora construiește
imaginea unui domnitor legendar.
Ștefan își analizează menirea în
lume, conștientizând faptul că
domnitorul nu are dreptul la greșeli,
iar de felul în care își rânduiește
rostul, își gestionează timpul,
depinde soarta unui popor. Aceasta
încearcă dânsul să-i inoculeze
feciorului: nu e un om de rând și
trebuie să fie responsabil.
Evlavia lui Ștefan cel Mare este
legendară, este un apărător al
creștinătății, un păstrător al datinei
strămoșești. E un om al Renașterii,
ctitor de mănăstiri. Impresia
calatorilor straini este că Ștefan e
omul cel mai potrivit pentru epoca
respectivă, reprezentând cel mai
bine aspirațiile și interesele
neamului său. Între domnitor și
supușii săi se stabilește un sentiment
de iubire și prețuire.
Puterea supremă a domnitorului
stârneşte spaimă şi admiraţie, sfială
şi încredere. Voievodul este un
înţelept care ajunge la cunoaştere
prin respectarea ritualurilor
strămoşeşti, astfel vânătoarea de la
Izvorul Alb este iniţiatică, destinul
Moldovei şi al domnitorului
dezvăluindu-se prin integrarea în
natură, singura dătătoare de forţă şi
înţelepciune.
Ştefan cel Mare este un personaj
clasic, pentru că acţionează mereu
sub imperiul datoriei faţă de ţară şi
popor, iar între raţiune şi pasiune,
 învinge totdeauna raţiunea.

Ștefan către arhimandritul Amfilohie: „N-am putut fi Ştefan cel Mare este simbolul
mai harnic, căci am găsit țara bântuită de răi și puterii, autoritatea, instanţa
sărăcită; însă am sporit pe cât am putut, în acest supremă, întrucât el este cel care
pământ, cetățuile credinții.” trebuie să înţeleagă „de ce răsare şi
Ștefan: „Numai prostimea viețuiește pentru pântece; asfinţeşte soarele”, deoarece „numai
domnii și craii au altă rânduială. Cine nu vede prostimea vieţuieşte pentru
primejdia ismailitenilor nu-i nici domn, nici crai. pântece”. Aceste secvențe
Cine nu se pune pe sine jertfă pentru credință nu-i creionează sacrificiul lui Ștefan cel
vrednic să ție în stăpânirea sa noroadele; e mai puțin Mare în numele credinței. Se expune
decât cel din urmă mișel.” primejdiilor, dar cârmuirea sa are
Ștefan despre sfatul dat de către părintele său: „Când drept scop stârpirea necredincioșilor.
vei ajunge stăpân în moștenirea părintelui tău să-ți
aduci aminte că zilele vieții tale sunt numărate. Din
ziua întâi să dai lui Hristos slavă, și din ziua a doua
să ridici sabia. Căci domnia Moldovei s-a întemeiat
pe această poruncă de la Dumnezeu.”
Arhimandritul Amfilohie Șendrea: „Măria Ta ai
pus cu sabie aici lege tare și sufletul meu s-a
bucurat.” (Capitolul 4)

Ștefan către Amfilohie Șendrea: „Am de multe ori Modest din fire, simte, uneori,
încredințarea că sunt slab față de unele fapte ale lui remușcări că nu ia atitudine față de
Alexandru-Vodă.” (Capitolul 4) acțiunile lui Alexăndrel-Vodă. Se
trezește în el Ștefan-tatăl care îl
orbește pe Ștefan-Vodă, reliefând
dragostea ce-o simte față de fecior.
Ștefan către arhimandrit: „Cu grijă și cu cutremur Portretul domnitorului întelept se
mă voi înfățișa când va bate ceasul. Nădăjduiesc că completează cu imaginea con-
Domnul și judecătorul meu (...) va zice: Acesta este ducătorului iscusit, care știe să
slujitorul meu Ștefan, carele a păcătuit pentru ca să se pregătească și să smulgă victorie
întemeieze dreptatea mea în moștenirea părinților săi. turcilor. Devine apărătorul creștinis-
A prigonit pe lotri; a bătut peste fălci pe dușmani, a mului în spațiul moldovenesc.
grăbit sfârșitul viclenilor; toate le-a făcut spre slava Credința sa îl face să-și analizeze
credinții, ca să întărească oștile credincioase mie.” deciziile, dar toate eforturile sunt
( Capitolul 4) întru slava lui Dumnezeu.

„Toată lumea se înfățișa cu cutremur la Măria Sa, Caracterizarea indirectă este

îngenunchind sub sabia dreptății sale, știind că Măria
Sa stă pe acest pământ al Moldovei ca să fie
statornică rânduiala lui Dumnezeu.”
(Capitolul 7)
realizată prin faptele, vorbele şi
atitudinile personajului, reieşind
spiritul justiţiar al domnitorului care
este neînduplecat cu cei ce greşesc,
instaurând în Moldovă orânduiala,
siguranţa şi spiritul dreptăţii, de

Comisul Manole: „Măria Sa a făcut rânduiala în
țară; fiecare trăiește la locul său în pace. Au fost
tăiați lotrii și s-au liniștit drumurile; neguțătorii nu
mai au de nicăieri sminteală. Iar dregătorii domnești
sunt mai puțin grași decât înainte vreme, având ceva
mai multă trudă. Porunci tari au ieșit de la Măria Sa
ca fiecare sat să-și grijească iazul său; și la fiecare
opust de iaz să fie moară. De asemenea nu s-a
îngăduit unei obște să n-aibă biserică întru care să se
închine lui Dumnezeru. Și fiecare obște să aibă
prisacă; să învețe munca de la albine și să
agonisească ceară pentru făcliile sfintelor slujbe.”
(Capitolul 8)
Arhimandritul Amfilohie: „Așa n-au înțeles unii
dintre boieri, care-și ascut limbile împotriva Măriei
Sale; n-au înțeles că Ștefan-Vodă are de la
Dumnezeu o rânduială. Măria sa singur a cunoscut-o
în inima sa; deci Dumnezeu l-a ales ostaș al său.”
(Capitolul 8)
„Măria Sa nu înceta de o vreme să suie în trepte
oameni noi, prețuindu-i numai după vrednicie. La
alte vremuri, trebuia alți oameni; bătăliile jertfei, pe
care Măria Sa urma să le viseze în nopți de neliniște,
cereau inimi arse de credință.” (Capitolul 10)
Ștefan-Vădă: „Ascultă, Simion Jder. Mânia nu
trebuie să stea în Domnia Ta ca o otravă înghețată, ci
trebuie să-ți deie agerime și tărie. Ai să te duci; dar să
lepezi aici în clipă arșița și nebunia. Eu nu vreau să
cunosc dragostea pe care o ai; agonisește-ți-o, dacă
ești vrednic, însă ia aminte și-ți păstrează capul, căci
viața Domniei Tale ne face nouă trebuință.”
( Capitolul 11)
Oamenii Măriei sale (1942)
Comisul Manole: „Văzutu-s-a și pomenitu-s-a oare
balaur mai cumplit decât Luminăția Sa?”
aceea este respectat şi iubit de cei
mai mulţi, dar şi temut de cei ce
înclină spre trădare şi necinste.
Moldova are în fruntea țării un
gospodar care rânduiește ordinea din
țară cu chibzuință. Chiar de la
începutul domniei, Stefan îsi dă
seama ca este necesar sa concentreze
întreaga putere în mâinile domnului
pentru a pune capat anarhiei,
luptelor pentru putere.
De pe pozitii democratice, domni-
torul duce o politica antiboierească,
limitând puterea marilor boieri si
pedepsind nedreptățile acestora.
Ca un strateg înțelept, se înconjoară
cu oameni devotați, vrednici, care
să-l slujească cu credință. Meritul
personal este ceea ce caută Ștefan.
Voievodul este un sfătuitor înțelept,
experiența lui de viață îi dictează să
ia decizii chibzuite: suferă cu inima,
dar ia decizii cu rațiunea. Primatul
rațiunii asupra sentimentelor este
evident.
Mihail Sadoveanu vede în Ştefan cel
Mare pe „cel mai cinstit şi mai
harnic domnitor, straşnic la mânie şi
senin în iertare”, aşa cum îl
portretizase şi Grigore Ureche
în Letopiseţ „iute la mânie”,
menţinându-l într-o aură legendară
prin modul în care se răsfrânge în
conştiinţa celorlalţi, situând
personajul la limita dintre fantastic
şi real, dintre mit şi istorie, dintre
istorie şi legendă.
Așadar, domnutor, tată, om politic,
creștin, diplomat, reprezentant al
Renașterii, acestea sunt ipostazele
lui Ștefan cel Mare care apare ca o
personalitate complexă. Curajul,
diplomația, firea justițiară,
patriotismul său, fac să fie iubit și
respectat de către popor.