Rituri și ritualuri de purificare (lustratio)

și de ghicire a viitorului (divinatio)

Caracterul acestor rituri și ritualuri – fix și mobil

Sacerdoții implicate: augurii, haruspicii, interpreții
cărților sacre, personalul sacerdotal al oracolelor,
astrologi (caldeeni),
Surse primare : Ovidiu, Fastele; T. Liv., AUC.; Cicero,
Despre divinație; Appian, Războaiele civile; Coduri
(de legi) imperiale târzii (Codex Theod., et Iustin.)
 Lupercalia, 15 fev. Ritual fix de purificare

• „Eu cred mai de grabă că Februarie vine de la

ziua de purificare căci poporul este atunci
purificat, adică, antica cetate a Palatinului
încercuită de grupuri de oameni este
purificată de luperci nuzi.”(Varron, Despre
limba latina, VI, 34.)
 Lupercalia, Ovidiu, Fastele, II, 425-450

„De îndată sosiţi, soţi şi femei îngenunchează rugându-se

Curând vârfurile arborilor se pun în mişcare, zeiţa (Iunona Lucina, n.n.) e
aşteptată /traversând pădurea sacră cu aceste cuvinte
“ţap sacru, penetrează matroanele din Italia”. Aceste cuvinte ambigui
vor arunca mulţimea în stupoare şi teroare.
Un augur (…) va sacrifica un ţap iar tinerele femei
îşi vor oferi spatele loviturilor de curele tăiate din pielea animalului
Când luna, în a doua mişcare îşi va reface coarnele sale crescânde
Soţul va fi tată iar soţia va fi mamă. (…)
Tânără soţie, ce aştepţi? Căci nici virtutea celor simple,
Nici rugăminţile,nici incantaţiile magice nu te vor transforma în mamă
Primeşte constant lovituri dintr-o mână fecundă şi
Curând vom da socrului tău numele dorit de bunic.”
 Cicero, Despre divinaţie, I, 1-2.
Credinţa că şi în rândul oamenilor se întâlneşte frecvent
divinaţia numită de greci mantică, adică o anumită
capacitate de a presimţi şi cunoaşte viitorul, are o origine
străveche; datând din timpurile eroilor mitici, această
credinţă s-a consolidat prin acceptarea ei unanimă, atât de
către romani cât şi de celelalte popoare.(…)Fie că a fost
practicată în interes obştesc, fie în interes personal, divinaţia
nu a cunoscut o formă unică. Şi ca să nu mai pomenesc alte
neamuri, al nostru de câte forme nu s-a ocupat? Încă de la
origini, părintele acestei cetăţi, Romulus, nu numai că a
întemeiat-o după ce a luat auspiciile, dar se spune că el însuşi
a fost un foarte priceput augur. Apoi, şi ceilalţi regi s-au
folosit de auguri, şi chiar după alungarea regilor, nici un
eveniment public nu avea loc fără a se lua auspiciile, atât în
vreme de pace, cât şi de război.
 Cicero, De diuin., I, 1-2
Şi întrucât ştiinţa haruspicilor părea să aibă o mare
pondere atât în dobândirea şi administrarea bunurilor,
cât şi în interpretarea semnelor divine şi anihilarea
acţiunii lor nefaste prin ceremonii expiatorii, strămoşii
noştri au împrumutat din Etruria toată această ştiinţă,
ca să nu pară că au nesocotit vreo formă de divinaţie.
Sufletele pot ajunge în starea de exaltare propice
divinaţiei, fără intervenţia raţiunii sau ştiinţei, ci prin
propriul lor impuls, eliberate şi nestânjenite de trup, în
două moduri: în starea de delir profetic şi în cea de vis.
Strămoşii noştri, încredinţaţi că divinaţia profetică este
conţinută mai cu seamă în versurile sibiline, au hotărât
să înfiinţeze un colegiu de zece interpreţi ai acestor
versuri, aleşi dintre cetăţenii romani.
 Cicero, De diuin., I, 1-2 (continuare)

• Prezicerile inspirate ale prorocilor şi profeţilor fiind

tot din această categorie, au fost socotite şi ele
demne de luat în seamă (…). Nici visele mai
importante, dacă aveau vreo legătură cu statul, n-
au fost neglijate de senat.(…) Aceste forme ale
divinaţiei care se bazează pe intuiţii sau pe
observarea şi înregistrarea unor evenimente, nu
sunt naturale, ci artificiale; între acestea
numărându-se arta haruspiciilor, a augurilor, a
tălmăcitorilor.
 Luarea auspiciilor, T. Liv., I, 18
• Când a fost adus la Roma, Numa Pompilius a urmat exemplul lui Romulus, care a
întemeiat Roma şi a obţinut domnia cercetând vrerea zeilor; de aceea şi el a cerut să
se întrebe ce hotărăsc zeii în privinţa sa. Un augur, a cărui funcţie a rămas de
atunci oficială, publică şi sacerdotală, l-a condus pe cetăţuie. Acolo
Numa s-a aşezat pe o piatră cu faţa spre miazăzi, iar augurul la stânga
sa, cu capul acoperit cu un voal şi ţinând în mâna lui dreaptă un toiag
încovoiat şi fără noduri, numit lituus. Apoi, după ce a îmbrăţişat cu
privirea oraşul şi câmpiile şi a invocat pe zei, augurul a trasat pe cer şi
pe pământ o linie închipuită cu bastonul augural, de la răsărit la apus
şi a spus că la dreapta se află miazăzi, iar la stânga miazănoapte; în
faţă şi-a fixat în minte un punct, la depărtarea până la care se vedea
cu ochii. După aceea, trecând toiagul în mâna stângă şi punându-şi-o
pe cea dreaptă pe capul lui Numa, a rostit această rugăciune: “O,
Iupiter, dacă zeii vor ca acest Numa Pompilius, pe capul căruia ţin
mâna mea, să ne fie rege, trimite-ne semne sigure între hotarele pe
care le-am trasat!” Apoi a arătat prin cuvinte ce fel de auspicii voia să
îi trimită. După ce acestea s-au ivit, Numa a fost declarat rege şi a
coborât de pe măgura de pe care se luau auspiciile.
 Auspicia impetratiua: Cicero, De divin, I, 14-15
„(…) Aşa a fost dintotdeauna, prin observarea şi
descrierea unor evenimente care s-au întâmplat de
atâtea ori la fel, fiind precedate de aceleaşi semne, s-
a născut arta divinaţiei. (…) Demnitarii noştri însă se
folosesc doar de auspicii provocate: e de la sine
înţeles că atunci când li se bagă pe gât prea multă
mâncare, puii scapă din cioc fărâme; iar voi aţi scris
în cărţi că asta, când se întâmplă devine tripudium,
acest lucru provocat se cheamă tripudium
solistimum şi este un auguriu foarte favorabil. De
altfel, multe augurii şi auspicii de altă dată s-au
pierdut, lucru de care se plânge şi înţeleptul Cato,
din cauza neglijenţei colegiului augurilor
 Auspicia oblatiua sau Auguria oblatiua:
Appian, Războaiele civile, II, 68.

• “Un fulger strălucitor căzu din cer, din dreptul

taberei lui Caesar înspre aceea a lui Pompei (în
vremea bătăliei de la Pharsalos, 48 a. Chr., n.n.).
Fiecare interpretă semnul după cum dorea să fie
ziua următoare. Partizanii lui Pompei spuneau
că duşmanii le vor prilejui o faptă strălucită.
Caesar tălmăci acest semn în sensul că-l va
nimici pe Pompei.”
 Divinaţia oraculară Titus Livius, De la fundarea Romei, V, 16,
17.
„Celelalte războaie şi mai ales cel cu Veii, nu se ştia cum
aveau să se sfârşească (suntem în anul 396 a. Chr., n.n.).
De aceea romanii, pierzându-şi nădejdea că vor pune capăt
cu ajutorul puterii omeneşti, aşteptau să afle ce au hotărât
zeii şi ursita. După ce împuterniciţii Romei au venit de la
Delphi aducând răspunsurile oracolului lui Apollon, s-a
observat că acesta semăna ca două picături de apă cu
prorocirea bătrânului din Veii: “Romane! sunau cuvintele
oracolului. Să nu laşi apa din lacul alban să stea pe loc în
matca ei, dar nici să se scurgă pe albia ei, ca să se verse pe-
ndelete în mare; dându-i voie să iasă, vei îndruma-o peste
ogoare, şi, împărţind-o în pâraie, vei face-o să piară. Numai
după ce vei săvârşi toate acestea, vei înfrunta cu semeţie
zidurile vrăjmaşe. Ia aminte, tu, care de atâta amar de ani,
de-a surda împresori cetatea Veii, că biruinţa e hotărâtă de
ursită prin acest răspuns, care tâlcuitu-ţi-s-a acum.
 Titus Livius, De la fundarea Romei, V, 16, 17 (continuare)

După ce biruitor sfârşi-vei acest război, adu prinos

îmbelşugat templelor mele! Înalţă sfinte altare în patria
ta! Şi aşa cum se cuvine, adu din nou sacrificii pe altarele
zeilor patriei, după datinile şi rânduielile care de atâta
vreme au fost date uitării!”. Prinsul proroc a început a fi
privit ca o făptură minunată şi nemaipomenită, şi atunci
tribunii militari Cornelius şi Postumius i-au dat poruncă
să se purceadă îndată la treabă, pentru a orândui cele
cuvenite în legătură cu semnul arătat la lacul Alban,
pentru că ei sunt gata să-i primească sfatul cum trebuie
împăcaţi zeii. În sfârşit s-a descoperit pricina pentru care
zeii erau mâniaţi pe romani: fuseseră călcate cărţile
sfinte şi tipicul rânduielii.”
 Appian, Războaiele civile, I, 97
Există chiar şi un text al prorocirii făcute de oracol lui Sylla,
care îl întreba despre viitor. (…)”Ai încredere în mine,
romane: Venus, cea care a avut grijă de neamul lui
Aeneas ţi-a dăruit o mare putere. Iar tu să statorniceşti
daruri anuale pentru toţi zeii nemuritori. Nu uita de
aceştia! Trimite daruri şi zeilor de la Delphi. Există pe
povârnişurile muntelui Taurus, cel veşnic acoperit de
nămeţi, un loc în care se află mult întinsul oraş al
carienilor, iar locuitorii lui locuiesc în acest oraş al cărui
nume vine de la Afrodita, iar tu, trimiţând ca dar o
secure, vei dobândi o putere cuprinzătoare” (…) Sylla a
trimis o dată cu securea o coroană de aur pe care
înscrisese inscripţia: “Această cunună, o, Afrodita, ţi-am
consacrat-o eu, dictatorul Sylla, după ce te-am văzut în
vis, conducând oştirea şi luptând înarmată cu armele lui
Ares!”
 Divinaţia onirică: T. Liv., VIII, 6
• „Se istoriseşte că acolo (la Capua, n.n.), în timpul
somnului, ambilor consuli, le-a apărut în vis un om, cu o
înfăţişare neobişnuită, întrecând orice făptură omenească
prin strălucirea lui, care a rostit următoarele cuvinte:
“Într-una din bătălii va trebui să cadă jertfă însuşi
comandantul, iar în cealaltă o armată va fi jertfită zeiţei
Mame a Pământului. Acel popor şi acea tabără va obţine
biruinţa a cărei căpetenie jertfi-se-va într-un atac năvalnic
asupra legiunilor vrăjmaşe!”. După ce consulii şi-au
povestit unul altuia visele, au hotărât să aducă zeilor un
număr de vite ca să le îmblânzească mânia şi, în acelaşi
timp, au apelat la haruspici, pentru ca, dacă prevestirile
sunt aidoma cu vedeniile din timpul somnului, oricare din
cei doi consuli să fie gata să împlinească vrerea ursitei.
 Divinaţia privată: Tibullus, Elegii, I, 5, 11-17

„Iar după ce o bătrână-şi rostise descântecul magic

Însumi, cu sufletul curat, jur-împrejur ţi-am stropit;
Jertfe-am făcut, presărând de trei ori cu făina cea
sacră.
Visele rele să nu-ţi poată aduce vreun rău,
Triviei rugi înălţatu-i-am, nouă-ntr-o noapte tăcută
Eu cu cordeaua de in şi, la tunică descins,
Toate împlini-i…”
 Legislaţie imperială târzie privind
haruspicarea și divinația (1)
„(…) Cei care vor să practice superstiţia haruspicării s-o facă în
public” (…)
Interzicem haruspicilor, preoţilor şi altora care au obiceiul de
a practica acest ritual să intre-n case private chiar sub
pretextul relaţiilor de prietenie, se pedepsesc cei care
nesocotesc această lege. Dar ceea ce se hotărăşte a fi util
statului, să fie încredinţat altarelor publice, templelor şi
celebrate conform uzanţelor, nu împiedicăm celebrarea
diurnă a riturilor consacrate prin săvârşirea lor îndelungată.
Dat la idele lui mai, sub al cincilea consulat al lui Constantin
(cel Mare) şi Licinius.”(Codul lui Theodosius, IX, 16, 2. -15
mai 319, n.n.)
 Legislaţie imperială târzie privind
haruspicarea și divinația (2)
„Nimeni să nu consulte un haruspiciu, un
matematician, un profet. Nu se mai acceptă
augurii şi profeţii; nici magii caldeeni (…) Să
înceteze pentru totdeauna curiozitatea de a ghici
viitorul şi cel ce nesocoteşte acest ordin să
suporte pedeapsa capitală, prin doborârea cu
spada. Dat înainte cu 8 zile de kalendele lui
februarie, la Milan sub al 9-lea consulat al lui
Constanţius al II-lea Augustus şi al 2-lea consulat
al Cezarului Iulianus” (25 ian, 357, n.n.).(Codul lui
Theososius, IX, 16, 4.)
 Anna Perenna
• Menționată epigrafic (Calendarele de la Antium și Vatican) și
în izvoarele scrise (pe larg la Ovidiu, Fasti, 3, 523-696; Silius
Italicus, Punica, 8, 49-201; Macrobius, Saturn., 1, 12, 6;
simpla menționare la Plinius cel Bătrân, Nat. Hist, 35, 94;
Marțial, Epigram, 4, 64, 17)
• Zeiță beneficiară a unui festival popular de reînnoire a anului
vechi, festival ținut la idele lui Martie, de-a lungul drumului
Via Flaminia, în care festinul public conține consumul excesiv
de băutură (legenda vorbește de Ana, sora Didonei, care
ajunge în Italia și devine nympha a apelor, ucisă de soția
geloasă a lui Aeneas - sau se sinucide). Se credea că numărul
mare de cupe de vin băute este echivalent cu numărul anilor
care urmau a fi trăiți
 Anna Perenna și Fântâna ei de pe Via Flaminia
Piranomonte și Simon, Bolletino di Archeologia online, I/2010, figs. 2, 6, 9

• Pe Via Flaminia exista o

fântână (fons) care a fost
descoperită în 1999 (azi Piața
Euclid), realizată în tehnica
opus signinum, cu podea din
cărămizi mari (bipedales), cu
bazinul realizat în. opus
uittatum
• Înăuntrul fântinii, folosită
neîntrerupt din sec IV a. Chr
până în sec VI p. Chr, se
aruncau monede, obiecte și
recipiente cu blesteme
Recipiente și statui descoperite în fântâna Annei Perenna, blesteme oblăduite de
daimonul Abraxas (demon de origine greco-egipteană asociat magiei)

Piranomonte și Simon,
Bolletino di Archeologia
online, I/2010, figs. 10,
11, 13
Plăcuță din aur, descoperită la Dierna (Orșova),
cu un text de blestem – defixio, IDR, III, 1, nr. 43:
Demon im(m)uni dei te agitet Aeli(ae) Firmae ste(t?) supra caput Iuliae Surillae –
”Demone, apelat/agitat prin Aelia Firma/ datorită Aelia Firma, să stai
(?) deasupra capului Iuliei Surilla”

Annee Epigraphique, 1984, tableta 44 găsită la Aquae Sulis, Britannia: A[e]n[um me]um
qui levavit [e]xc/on(f)ix[tu]s [e]st templo Sulis / dono si mul(ier) si/baro si servus si lib/er si
puer si puel/la eum latr(on)/em qui rem ipsa/m involavi(t) d/eus (i)nveniat (revers) ain(o me)um
qui levavit (e)xc/on(v)ic(tu)s s(i)t templo Sulis/dono si mulier si baro si ser/vus si liber si pure
(=puer) si puella/et qui hoc fecerit san/guem suum in ipsmu (=ipsum) aen/um fundat.

”Cine mi-a furat obiectul din bronz, îl ofer templului din Sulis, oricine ar
fi, femeie sau bărbat, sclav sau om liber, băiat sau fată, să fie găsit de
zeu. Dau (zeului din) templul de la Sulis pe cel care mi-a furat cupa de
bronz, fie că este femeie, fie bărbat, fie că este sclav sau om liber, fie că
băiat sau fată, să-și verse sângele său propriu în cupa mea de bronz.”