Ceremonial

Surse scrise:
Structura unei ceremonii sacre: praefatio –
inuocatio/ supplicatio, oratio –immolatio, oratio-
uotum; precationes = rugăciuni
Tipuri de ceremonii (în funcție de structură):
oferirea de ofrande vegetale, oferirea de ofrande
animaliere (sacrificium), banchete speciale în
onoarea zeilor (sellisternium – banchet cu zeii
așezați pe scaune, lectisternium – banchet cu zeii
lungiți pe paturi); rugăciuni publice – supplicationes
 Structura unei ceremonii sacre
- Preliminarii : pregătirea preoților, a animalelor,
îndepărtarea zgomotelor nedorite prin muzică,
- Praefatio – rostirea rugăciunii de invocare a
zeului/zeilor onorat/onorați, aruncarea de tămâie
pe altar, primele libații
- Sacrificiul animalier, inspectarea părților oferite
zeilor și oferirea lor
- Tranșarea cărnii rezultate și prepararea ei în
vederea consumului
- Banchetul post-sacrificial
- Rugăciuni de mulțumire adresate zeului
Sacrificiu
animalier,
relief
roman de
epocă
imperială,
Muz.
Stocholm.
Marcus Aurelius, sacrificiu
închinat lui Iupiter, Muz.
Capitolin, Roma
Ara Pietatis Augustae, altarul pietății, cca 43 p. Chr. (epoca lui Claudius),
Roma, Museo Civilta romana
Tăblițele de bronz de la Iguvium (Gabii, azi
Gubbio), sec III a. Chr. –sec I a. Chr.
 Ritualism și exigențe ale invocației Tabula de la Iguuium
(Gubbio), VI, faţa a.
În faţa porţii Trebulana, (oficiantul) va sacrifica trei boi lui Iupiter Grabouius. Va
pronunţa aceste cuvinte făcând libaţie:
“Îţi adresez aceste rugăminţi, Iupiter Grabouius, pentru Muntele
Fisius, pentru cetatea Iguuium, pentru numele acestei cetăţi, pentru
numele acestui munte. Fii favorabil, fii propice, muntelui Fisius,
cetăţii Iuguuium, în numele acestui munte, în numele acestei cetăţi,
zeu sfânt, îţi adresez aceste rugăminţi, Iupiter Grabouius!
Iupiter Grabouius, te invoc prin acest taur tocmai perfect ca victimă
expiatorie, pentru Muntele Fisius, pentru cetatea Iguuium, pentru
numele acestui munte, pentru numele acestei cetăţi, Iupiter
Grabouius. Dacă pe muntele Fisius focul se stinge şi dacă în cetatea
Iguuium riturile sunt uitate, aceasta să fie considerată un fapt
involuntar. Iupiter Grabouius, dacă în rugăciunile noastre către tine
există vreo greşeală vizibilă sau de nevăzut, fă, o, Iupiter Grabouius
să putem fi purificaţi cu ajutorul acestui bou perfect ca victimă
expiatorie!
 Tabula de la Iguuium, VI, a -
Iupiter
continuare
Grabouius, purifică muntele Fisius, purifică cetatea
Iguuium, Iupiter Grabouius, purifică numele muntelui
Fisius, numele cetăţii Iguuium, purifică magistraţii şi
preoţii, oamenii şi turmele, pământurile şi produsele! Fii
favorabil, propice şi binevoitor muntelui Fisius şi cetăţii
Iguuium! În numele acestui munte, în numele acestei
cetăţi, Iupiter Grabouius, păstrează intacte numele
muntelui Fisius şi numele cetăţii Iguuium, veghează asupra
magistraţilor, preoţilor, oamenilor şi turmelor, domeniilor
şi recoltelor! Fii favorabil, propice şi binevoitor muntelui
Fisius, cetăţii Iuguuium, în numele acestui munte, în
numele acestei cetăţi, Iupiter Grabouius, cu această
victimă perfectă expiatorie, te invoc pentru muntele Fisius,
pentru cetatea Iguuium, pentru numele acestei cetăţi,
pentru numele acestui munte, Iupiter Grabouius, te invoc!
 
 Gestica și înfățișarea în timpul
ceremoniei
Mormântul augurilor,
Tarquinia, sec VI a. Chr.
Augustus,
sacerdos,
Muz. Pio
Clemente,
Roma, sec I
a. Chr.
 Luarea auspiciilor, T. Liv., I, 18
• Când a fost adus la Roma, Numa Pompilius a urmat exemplul lui Romulus, care a
întemeiat Roma şi a obţinut domnia cercetând vrerea zeilor; de aceea şi el a cerut să
se întrebe ce hotărăsc zeii în privinţa sa. Un augur, a cărui funcţie a rămas de
atunci oficială, publică şi sacerdotală, l-a condus pe cetăţuie. Acolo
Numa s-a aşezat pe o piatră cu faţa spre miazăzi, iar augurul la stânga
sa, cu capul acoperit cu un voal şi ţinând în mâna lui dreaptă un toiag
încovoiat şi fără noduri, numit lituus. Apoi, după ce a îmbrăţişat cu
privirea oraşul şi câmpiile şi a invocat pe zei, augurul a trasat pe cer şi
pe pământ o linie închipuită cu bastonul augural, de la răsărit la apus
şi a spus că la dreapta se află miazăzi, iar la stânga miazănoapte; în
faţă şi-a fixat în minte un punct, la depărtarea până la care se vedea
cu ochii. După aceea, trecând toiagul în mâna stângă şi punându-şi-o
pe cea dreaptă pe capul lui Numa, a rostit această rugăciune: “O,
Iupiter, dacă zeii vor ca acest Numa Pompilius, pe capul căruia ţin
mâna mea, să ne fie rege, trimite-ne semne sigure între hotarele pe
care le-am trasat!” Apoi a arătat prin cuvinte ce fel de auspicii voia să
îi trimită. După ce acestea s-au ivit, Numa a fost declarat rege şi a
coborât de pe măgura de pe care se luau auspiciile.
Palatinul
Porticul Danaidelor – statui din marmură albă și roșie
 Templul lui Apollo de pe
Palatin
Univ. din Caen, Franța: B. Leterrier,
Ph. Fleury, - Infographie : C.
Morineau, N. Lefèvre, 2013
Aria sacră palatină: templul Cybelei, al
Victoriei și cabana lui Romulus
Cabana lui Romulus, intrare și interior
cu bastonul augural din bronz
Cabana lui Romulus, situl
arheologic
Cabana arhaică, Muz. Palatin,
Roma
 Deuotio (oferirea propriei persoane ca victimă de sacrificiu
pentru a obţine favoarea zeilor) (a) T. Liv., VIII, 9-10
Consulii romani, înainte de a intra în formaţie de luptă (la marginea
căii care duce către oraşul Veseris, nu departe de Vezuviu, n.n.), au
făcut o slujbă religioasă, aducând jertfe de animale. Se povesteşte
că haruspiciul i-ar fi arătat lui Decius o bucată de deasupra ficatului
prielnică întotdeauna sorții poporului roman, spunându-i că jertfa a
fost plăcută zeilor; şi jertfa adusă de Manlius a fost bine primită.
“Totul e în cea mai desăvârşită ordine, dacă şi colegul meu de
consulat a avut semne prielnice”, a spus Decius (…) [în timpul
luptei din 339 a. Chr., Decius se adresează marelui Pontif, M.
Valerius, n.n.]. “M. Valerius! E nevoie de ajutorul zeilor. Haide,
pontif public al poporului roman, spune rugăciunea de izbăvire prin
care eu pot să-mi jertfesc viaţa pentru legiunile romane!” Pontiful
i-a poruncit să-şi îmbrace toga praetexta, să-şi acopere capul, iar
el, punând mâna adusă pe sub togă pe bărbie şi stând cu picioarele
pe deasupra unei lănci, a rostit următoarea rugăciune:
 Deuotio, continuare (b)
“Ianus, Iupiter, tată Marte, Quirinus, Bellona, voi Lari
şi voi zeităţi nou venite (novensiles), şi voi zei
băştinaşi (indigetes) şi voi toate zeităţile care aveţi
puteri depline şi asupra noastră şi asupra
duşmanilor noştri, şi voi zei Mani ai Infernului, vă
implor şi vă cer iertare din adâncul sufletului, daţi
putere de biruinţă poporului roman al Quiriţilor,
stârniţi groaza în duşmanii poporului roman al
Quiriţilor, şi daţi-i, împietriţi de spaimă, pierzării.
Aşa cum am rostit eu aceste cuvinte, sunt gata la
fel să mă jertfesc pentru republica poporului roman
al Quiriţilor, pentru armata, legiunile şi trupele
aliaţilor poporului roman al Quiriţilor, şi, o dată cu
mine, jertfesc zeilor subpământeni şi zeiţei Tellus şi
legiunile şi trupele aliate ale vrăjmaşilor noştri!”
 Deuotio, continuare (c)
După această rugăciune, Decius ordonă lictorilor să se înfăţişeze
consulului T. Manlius, ca să-l vestească din vreme că el e gata să-şi
jertfească viaţa pentru mântuirea romanilor. Apoi, încins cu toga
după datina gabină, luându-şi toate armele sale, sări pe cal şi dădu
năvală în mijlocul liniilor duşmane; văzut de toţi ostaşii din ambele
armate, Decius avea chipul unei fiinţe supraomeneşti pogorâte din
cer pentru ca spălând impuritatea oamenilor să îmblânzească
toată mânia zeilor şi să întoarcă prăpădul şi pierzania de la neamul
său asupra vrăjmaşului. Colegul său de consulat (T. Manlius, n.n.) i-
a făcut (lui P. Decius Mus, n.n.) o înmormântare strălucită, la
înălţimea unei morţi atât de frumoase.
Cred de cuviinţă că trebuie să mai adaug, însă, următoarele: potrivit
drepturilor de care dispune un consul, un dictator, sau un pretor,
de a hărăzi jertfei legiunile vrăjmaşilor, aceia erau îndreptăţiţi să se
hărăzească nu numai pe sine jertfei ci şi pe oricare cetăţean roman
înrolat într-o legiune romană.
 Deuotio, continuare (d)
Dacă acest ostaş care şi-a închinat viaţa jertfei cade în luptă, sacrificiul
lui e bine primit de zei. Dar dacă nu moare, atunci trebuie să
îngroape, la şapte picioare, sau chiar mai mult, sub pământ o
statuie, înfăţişându-i chipul şi în acelaşi timp să se jertfească pentru
ispăşire şi un animal. E mare păcat pentru un demnitar roman să
calce pe locul unde a fost îngropat acest chip. Dacă însă, cel care va
dori să se jertfească, ca Decius, nu-şi pierde viaţa în luptă, acesta nu
va avea voie niciodată să aducă jertfă, nici în numele său, nici în
numele poporului roman sau al altcuiva. Iar cel care se jertfeşte pe
sine, are dreptul de a-şi închina armele sale, sau orice trofeu lui
Vulcan sau oricărui alt zeu. Însă va fi socotit de asemenea păcat ca
un duşman să pună stăpânire pe lancea deasupra căreia a stat
consulul când a rostit rugăciunea jertfei. Dacă totuşi se va întâmpla
ca potrivnicul să pună mâna pe o asemenea lance, atunci să se facă
o slujbă de ispăşire lui Marte, jertfindu-i un taur, o oaie, un porc
(suouetaurilia).