Nastasă Gabriel

Cântarea Deborei

„Cântarea Deborei şi a lui Barac este unul dintre cele mai vechi imnuri din Biblie, un cânt al
biruinţei, al unui război sacru. La baza ei stă probabil compoziţia unui muzicant. Debora apare la
persoanele a II-a şi a III-a.
Cantarea Deborei (Judecatorii 5:2-31) este unul dintre cele mai arhaice pasaje din Vechiul
Testament. Ea a fost compusă imediat după victoria impotriva lui Sisera și ofera informații cu
privire la viața din acea vreme. Cântarea poate fi împărțită în opt secțiuni: o introducere de
laudă (v. 2-3); invocarea lui Iahve (v.4-5); pustiirea produsa de asupritor (v.19-23); moartea lui
Sisera (v.24-27); prezentarea mamei lui Sisera care asteapta intoarcerea fiului ei (v. 28-30);
epilogul (v.31) . Din cântarea Deborei aflăm că Iahve a trimis o ploaie torențială care a inundat
valea Chisonului și a luat carele de lupta a cacaanitilor. Astfel s-a produs o confuzie si
invălmășeală printre soldații canaaniți, aceștia căzând oștirii lui Barac (v. 21).
Tradiția iudaica -Haggada- o considera pe Debora proorocita. Ea își ținea judecățile în aer
liber, sub palmierul care-i poartă numele între Rama si Betel, pentru a nu fi acuzată că s-a aflat
singură cu un bărbat în aceeași încăpere. Soțul proorociței, Lapidot, este prezent uneori ca și
căpetenie a oștilor lui Balac, alteori ca un bărbat neînsemnat, lumânărar pentru locașul sfânt.
Debora este socotită de către rabini ca fiind trufasă pentru că îl cheama la ea pe Barac și nu
merge ea la el în Cades și apoi pentru că ea insăși îsi spune “mama în Israel”.
Debora (ebr. “albina”) este singura femeie care se înscrie in rândul celor 14 judecători ai lui
Israel ce au activat in perioada de după moartea lui Iosua și pâna la instituirea regalitatii.
Alegerea ei într-o astfel de funcție ne face să credem că ea a fost înzestrată de Dumnezeu cu
calități spirituale cu totul deosebite, calitati la care s-a adaugat și darul profeției ( Judecatorii 4:4
).

1: În ziua aceea, Debora şi Barac, fiul lui Abinoam, au cântat, zicând:

„Acesta este unul din cele mai vechi texte poetice ale Vechiului Testament; a fost alcătuit la
scurtă vreme după ce s-au petrecut evenimentele din capitolul precedent, lăudând triburile care
au răspuns chemării Deborei şi mustrându-le pe cele care n-au răspuns. Din cauza vechimii,
Textul Ebraic e în mare parte deteriorat şi ridică mari dificultăţi de traducere, dificultăţi resimţite
ţi în Septuaginta. Versiunea de faţă reţine ceea ce e mai limpede în codicii Alexandrinus şi
Vaticanus”. „Pentru Origen, cântul Deborei simbolizează cântecul de biruinţă eshatologică al
Bisericii lui Hristos (Omilii la Judecători VI, 1)”.
2: „Descoperire-n Israel
când tot poporu-n luptă se îndeamnă!
Nastasă Gabriel

Pe Domnul binecuvântaţi-L!
„Descoperirea constă în aceea că Însuşi Domnul, prin îngerul Său, participă la lupta
voluntară a poporului”. Versetul începe astfel în SEP 2 (A): Pentru căpeteniile care au luat
puterea în Israel: „căpeteniile îi simbolizează pe îngeriicare stau deasupra fiecărui credincios din
Biserică de la începutul drumului spiritual până la desăvârşire (Omilii la Judecători VI, 1-2)”.
3: Auziţi, voi, regi, şi luaţi aminte, voi, satrapi:
Eu Domnului îi voi cânta,
cântări voi înălţa
Dumnezeului lui Israel.
E vorba de cântări acompaniate de instrumente muzicale. „Ascultaţi, regi: pentru Origen,
Debora, simbolul Bisericii, se adresează credincioşilor-regi. Aceştia sunt de stirpe regească
întrucât îl au ca model pe Regele Iisus”.
4: Doamne, când ai ieşit Tu din Seir
şi când treceai prin padina Edomului,
pământul se cutremura,
cerul se tulbura
şi norii picuri picurau, de ploaie;
„Seir: masiv muntos la sud de Marea Moartă, populat de Edomiţii care se întindeau
(potrivit unor texte egiptene) până în Sinai, fostul sălaş al Domnului. De acolo ieşise El în fruntea
poporului Său . De obicei, arătările lui Dumnezeu sunt însoţite de mişcări cosmice extraordinare,
precum cele ce urmează”.
5: munţii se clătinau de faţa lui Elohim, Domnul,
Sinaiul acesta de faţa Domnului, Dumnezeului lui Israel.
„Elohim (Eloi): menţiune proprie Septuagintei (Codex Vaticanus). În limbajul şi teologia
Vechiului Testament, folosirea acestui nume era menită să ateste faptul că Dumnezeu (Elohim),
Creatorul lumii, este Domnul (Iahve) absolut al propriei Sale creaţii, precum şi Suveranul
istoriei”.
6: În zilele lui Şamgar, fiul lui Anat, în zilele Iaelei
pustii făcut-au căile,
iar ei umblau pe-alături,
pe strâmbe căi umblau.
Nastasă Gabriel

„Îndepărtarea de Dumnezeu provoacă pustiu şi sleire”.

7: În Israel slăbeau vitejii, se sleiau
pân-ce s-a ridicat Debora,
pân-ce s-a ridicat în Israel o mamă.
8: Ales-au dumnezei străini,
războiu-atunci bătea la porţi:
nici pavăză, nici suliţă, nimic
în cele patruzeci de mii
ale lui Israel!
9: În ce-i e rânduit lui Israel,
acolo-mi este inima.
Voi, cei din popor, voioşi de luptă,
pe Domnul binecuvântaţi-L!
10: Voi, cei ce-n amiază călăriţi pe cenuşiile asine,
voi, cei ce staţi pe tron de judecată
şi bateţi drumul laolaltă
cu cei ce judecă din mers, gândiţi-vă!
„Origen interpretează spiritual versetul: animalul de înjugat sau de sub jug este trupul, cu
toate patimile sale carnale. Sufletul credincios încalecă pe el strunindu-i apucăturile animalice
(Omilii la Judecători VI, 5)”.
11: Voioase sunete vor înălţa
cei din taraful veselelor hore;
acolo vor grăi de fapte drepte.
O, Doamne, fă să se-nmulţească
Dreptăţile în Israel!
Atunci poporul Domnului
s-a coborât acasă, în cetăţi.
12: Trezeşte-te, deşteaptă-te, Debora,
Nastasă Gabriel

trezeşte-te, deşteaptă-te şi cântă!

Ridică-te, Barac,
şi fă-ţi-i robi pe cei ce te-au robit,
tu, fiu al lui Abinoam!
13: Atunci s-a preamărit puterea lui.
O, Doamne, umileşte-i pe cei mai tari ca mine!

„În cele ce urmează, campania militară a lui Barac e prezentată de un martor ocular, cu
amănunte care lipsesc din capitolul 4, unde istorisirea e condensată pe esenţial”.
Biblia 1982 are, pentru versetul 13: Atunci poporul Domnului s-a trezit. Rămăşiţa lui s-a strâns
cu cei viteji. „Dumnezeieştii ucenici, înainte de chemarea neamurilor, au făcut cunoscută această
taină în toată Iudeea. Pentru că deşi n-au crezut toţi, au avut putinţa să primească toţi cuvântul
despre Hristos. Dar s-a mântuit rămăşiţa, după Scripturi. Iar că Iudeii au precedat în
credinţă celor din neamuri e vădit şi nu e necunoscut nici unuia din cei ce există”. Revenind la
textul Scripturii, prin cei viteji vom înţelege pe aceia ce-I urmează lui Hristos; cu aceia se va
stânge rămăşiţa poporului Domnului, adică acea parte din Israel care se va adăuga
mărturisitorilor dreptei credinţe. Dar despre acestea, mai limpede, ne pare potrivit a vorbi
atunci când vom ajunge la alte părţi ale Scripturii.
14: El, Efraim, i-a smuls din rădăcini în Amalec;
Veniamin, în spate, cu ai săi;
Machir s-a coborât cu mine
să-şi caute duşmanii;
din Zabulon s-au coborât
acei ce poartă pană pentru scris.
„Amaleciţii erau o populaţie nomadă din deşertul Sinai, la graniţa sudică a Ţării Sfinte […].
Mai târziu, o parte din ei s-au infiltrat chiar în Ţara Sfântă, trăind în regiunea Efraim. Amaleciţii
erau socotiţi duşmanii de moarte ai lui Israel . Ei au fost exterminaţi în mare parte de către Saul
şi David”.
15: Şi prinţi din Isahar
sunt cu Debora şi Barac,
aşa că pedestraşii lui Barac
Nastasă Gabriel

trimişi au fost de către el în vale,

în partea de moşie a lui Ruben.
Grele-ncercări pentru o biată inimă!
„Nu toate triburile lui Israel au răspuns chemării lui Barac, ceea ce provoacă deziluzie,
amărăciune”.
16: De ce şedeau ei oare între stâni?:
s-audă behăitul turmelor
pentru oştirile lui Ruben.
Grele-ncercări pentru o biată inimă!
17: Peste Iordan e Galaad,
acolo corturile şi le-a-ntins.
De ce rămâne Dan în luntri?
Aşer stă jos pe ţărmul mării,
În porturi corturi şi-a întins.
18: Şi Zabulon, popor care-şi aruncă viaţa către moarte,
şi Neftali pe dealul din câmpie.
19: Regi au venit la ei
şi s-au întins în rânduri de bătaie.
Atunci încoronaţii Canaanului
s-au războit la Taanac,
pe apa Meghiddonului,
dar n-au luat nici o pradă de argint.
20: Stelele-n cer s-au rânduit de luptă
şi s-au bătut cu oastea lui Sisera.
„E vorba de un război sfânt, cu participare cosmică!”.
21: Pârâul Chişon i-a aruncat la mal,
vechiul pârâu, pârâul lui Chişon…
Nastasă Gabriel

Puternicul meu suflet îl va călca-n picioare!

22: Când unghiile cailor s-au rupt,
vitejii lor fugeau mâncând pământul
23: să blesteme cetatea lui Meroz.
O, blestemaţi-o!,
grăieşte înger de la Domnul,
cu greu blestem să-i blestemaţi
pe cei ce locuiesc într-însa,
că n-au venit în ajutorul Domnului,
pe Domnul să-L ajute-ntre viteji.
„Meroz: cetate în tribul lui Neftali, ai cărei locuitori n-au sărit să-L sprijine pe Domnul în
război”.
24: O, binecuvântată fie-ntre femei Iaela,
femeia lui Heber Cheneul!
O, binecuvântată fie ea
peste femeile din corturi!
25: Acela apă i-a cerut,
ea lapte dintr-un blid i-a dat
şi unt cu care prinţii se hrănesc.
26: Şi mâna stângă la ţăruş a-ntins-o
şi dreapta ei la maiul de bătut:
cu maiul pe Sisera la izbit
şi capul i l-a sfredelit
şi tâmplele cu-n singur cui i le-a străpuns.
27: El i s-a zvârcolit chiar la picioare,
chiar la picioare i-a murit:
cum a intrat, aşa s-a dus…
Nastasă Gabriel

Fapta Iaelei e văzută într-o lumină cât se poate de pozitivă. Chiar dacă înţelegem motivaţia
autorilor cântării, nu ne putem reprima rezervele, ca să le numim astfel…
28: Mama lui Sisera pe fereastră
se tot uita, şi iată c-a strigat:
De ce-ntârzie carul său să vină?
de ce în drum nu i se-arată carele?…
„Schimbare de decor: palatul lui Sisera, unde mama, scuturată de nelinişti, şi-l
imaginează, totuşi, victorios. Relatare din care nu lipseşte sadismul învingătorului care
jubilează”.
29: Femeile-nţelepte-i răspundeau,
dar ea din nou se întreba în sine:
„Femeile-nţelepte: doamnele de onoare, a căror menire era să-şi încurajeze stăpâna…”.
30: Au nu cumva el stă şi-mparte prăzi?
El va fi darnic fiecărui om.
Haine pestriţe, prăzi pentru Sisera,
haine pestriţe, pradă de tot felul,
şi ţesături cu aur înflorite
sunt prăzi bogate pe grumazul său…
31: Doamne,
aşa să piară toţi vrăjmaşii Tăi!
Iar cei ce Te iubesc să fie
ca răsăritul soarelui puternic!
Aici se încheie cântarea Deborei şi a lui Barac. Finalul cuprinde un blestem pentru vrăjmaşii lui
Dumnezeu, ca şi o binecuvântare pentru dreptcredincioşi.
32: Şi patruzeci de ani a fost în ţară pace.
Concluzie privind perioada în care judecători au fost Debora şi Barac. Din nou, ca şi în alte
locuri, numărul anilor e, cel mai probabil, rotunjit de către autor, după obiceiul vechilor evrei.
Aceste rotunjiri sunt un impediment în plus în faţa celor ce-ar dori să alcătuiască cronologii
apropiate de realitate.