OCAUA LUI CUZA

–        miniscenetă într-un act –

 
PERSONAJELE:
* ALEXANDRU IOAN CUZA
* NEGUSTORUL
* ORDONANŢA LUI CUZA
* PREZENTATORUL
 
DECORUL ŞI RECUZITA:
* O masă în scop de tarabă/tejghea;
* Două ,,putini”(confecţionate din coli de carton, pe care sunt desenate cu ceracolor gros
,,doagele”, lipite sub formă cilindrică, pot avea şi torţi);
* Un ,,ciubăr”(se confecţionează ca putinele, dar mai larg);
* Un panou /planşă prin care să se evidenţieze importanţa zilei de 24 Ianuarie;
*Portretul lui Alexandru Ioan Cuza.
 
COSTUMELE:
CUZA: ţinuta de domn:veston/sacou, împodobit sugestiv cu
              epoleţi, decoraţii,  cingătoare, sabie, chipiu cilindric        
              cu pană prinsă cu o broşă/medalie/stemă;
              ţinuta de ,,ţăran”: suman (palton lung, negru sau
              un halat flauşat negru), căciulă de miel, ţărănească;
NEGUSTORUL: gras, cu burtă, cu un fel de caftan lung,    
              încins cu un brâu lat şi cu un acoperământ fistichiu
               pe cap;
ORDONANŢA: veston/sacou cu epoleţi şi cingătoare mult
              mai puţin ,,ochioase” decât ale lui Cuza, căciulă cu
              însemne mai modeste decât ale domnitorului.                        
 
              INTERPRETAREA SCENETEI
 
PREZENTATORUL: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza obişnuia adesea să se îmbrace ca un om
de rând, ca să nu fie recunoscut, şi să se amestece printre oameni ca să vadă cu ochii lui cum
trăieşte poporul său.
Astfel, într-o zi şi-a pus suman şi căciulă ţărănească, a luat două putini cu lapte acru şi a plecat
la târg, la Galaţi : aflase că era acolo un negustor de ulei care îi înşela pe cei săraci şi nu
folosea ocaua cea hotărâtă prin lege.
 
        *În timp ce prezentatorul citeşte sau spune din memorie,  ,,negustorul” se află la tejgheua
lui cu ciubărul/butoiul de ulei şi cu o cană relativ mare alături. Sub tejghea se află o cană vizibil
mai mică decât prima. Undeva, lângă perete,ajutat de ordonanţa sa, Cuza îşi pune peste ţinuta
domnească ,,sumanul”, căciula şi ia cele două ,,putini”, îndreptându-se apoi către negustorul
care stă ţanţoş şi viclean şi îşi laudă marfa.
NEGUSTORUL(strigând tare, pe cât posibil caraghios, agitându-se, pentru a amuza publicul):
– Untdelemn  buuun!! Untdelemn ieftiiin!! Luaţi de la mine untdelemn!! Luaţi numai de la mine
untdelemn!!
CUZA: ( se apropie smerit de negustor, cu cele două putini în mâini şi-i vorbeşte cu respect şi
teamă:
– Jupâne negustor, am de vânzare lapte acru bun şi proaspăt şi văd că Domnia-Ta ai
untdelemn de care eu am mare trebuinţă. Nu vei voi să-mi dai pe şase ocale de lapte două
ocale de untdelemn?
NEGUSTORUL: ( clipeşte viclean din ochi, îşi freacă mâinile şi barba, măsurând cu dispreţ ,,
ţăranul” şi-i răspunde repede, cu glas prefăcut)
– Ţi-l iau pe tot, ce să ne mai încurcăm cu şase ocale…Îţi fac un bine…Uite ocaua, măsurăm
laptele mai întâi şi apoi facem socoteala. Aşaaa…una, două, trei …(aici negustorul mimează că
numără pentru a nu crea un timp  ,,mort” prea lung, care ar plictisi publicul)…douăzeci şi trei,
ai douăzeci şi patru de ocale!(se uită în putine şi adaugă poruncitor) Da’ pune-l şi pe acesta 
care a rămas pe fund că nu am umplut bine ocalele…
CUZA:(rugător): Dar, jupâne… erau pline ochi…
NEGUSTORUL:(nepăsător): Lasă, lasă, că faci tu altul! Să-ţi pară bine că ţi-l iau aşa scump cum
ai cerut!
CUZA:(mai rugător):Jupâne…nu-i scump…sunt sărac…numai laptele acesta îl am…
NEGUSTORUL:(nerăbdător şi iritat): Hai, nu mai lungi vorba! Să-ţi măsor untdelemnul şi să
scap de tine, sărăntocule!
*Negustorul scoate de sub tejghea cealaltă  oca, mai mică, şi vrea să măsoare untdelemnul cu
ea.
CUZA:(speriat):Ce faci, jupâne, de ce nu măsori cu aceeaşi oca?! Asta e mai mică!
NEGUSTORUL:(sigur pe el): Nu se poate, nu vezi că-i plină de lapte? Se strică untdelemnul! Şi
nu-i deloc mai mică…ţi se pare ţie…
CUZA:(cu glas plângător): Jupâne, nu-ţi fă păcat cu mine! Spăl eu ocaua!!!
NEGUSTORUL:(furios): Ce te pricepi tu, nemernicule, la ocale? Îţi măsor cum vreau eu!!!          
CUZA:(amărât): Nu-i cu dreptate, domnia-ta…    
NEGUSTORUL:(strigând furios, cu răutate): Dreptatea o fac eu cum vreau! Vezi că acum pun
argatul să-ţi ardă câteva să te satur de dreptate!
La aceste vorbe, ,,ţăranul” face semn ordonanţei, schimbă căciula cu chipiul, îşi scoate
sumanul, pe care îl dă ordonanţei şi rămâne în hainele domneşti. De multă uimire şi spaimă
negustorul rămâne încremenit şi scapă ocaua din mână.
CUZA:(supărat, dar în acelaşi timp demn şi stăpânit): Ei, negustorule, uite cum te-am prins că
eşti lacom, necinstit şi nemilos cu cei săraci şi nu respecţi legea dreptăţii!!
NEGUSTORUL:(cade în genunchi şi se roagă milog): Iertare, Măria-Ta, iertare că nu o să mai
înşel pe nimeni niciodată…
CUZA:(mai binevoitor): Recunoşti că ai greşit?
NEGUSTORUL:(răspunde pe nerăsuflate): Recunosc, Măria-Ta! Recunosc!
CUZA:(cu interes ): Şi spui că o să fii om cinstit şi drept de acum încolo?
NEGUSTORUL:(răspunde repede cu un fel de bucurie): Drept şi cinstit, jur, Măria-Ta! (apoi
întoarce faţa de la domn, spre public şi spune ca pentru el, cu bucurie răutăcioasă): Am scăpat
uşor!
CUZA:(privindu-l lung ): Ca să dovedeşti că vei fi cinstit precum ai jurat, trebuie să spui şi
celorlalţi că trebuie să fie drepţi…
NEGUSTORUL:(îl întrerupe nerăbdător pe domn şi zice repede a lehamite): Spun, spun, Măria-
Ta…
CUZA:(foarte serios şi categoric): Atunci ia sfoara asta, leagă ocalele una de alta … (îl ajută să
lege ocalele, în timp ce negustorului îi dispare treptat bucuria răutăcioasă şi îi apare o expresie
de îngrijorare) …aşa…pune-le pe după gât şi mergi azi toată ziua prin târg, până a asfinţi
soarele, şi spune tare oamenilor cu care oca trebuie să măsoare şi cu care nu.
NEGUSTORUL:(îngrozit, disperat, rugător): Măria-ta, ai milă, o să râdă lumea de mine!!! Vai,
o să fiu de râsul calicilor…
CUZA:(îl întrerupe sever): Vrei altă pedeapsă poate? Să-ţi iau averea pentru necinste e mai
bine?
NEGUSTORUL:(speriat peste măsură, cu ochii mari, răspunde cu supunere, bâlbâindu-se
caraghios): Vai, nu! Spun, merg, strig, leg, măsor, numai nu-mi luaţi bănişorii…
Cu ocalele după gât, negustorul dă un ocol prin faţa spectatorilor, ridicând, pe rând, câte o oca
şi strigând: Cu asta – da! Cu asta – nu! Cu asta – da ! Cu asta – nu!
În urma lui ordonanţa domnitorului îl scutură de mânecă atunci când se opreşte din strigat – e
suficient să strige de cinci – şase ori.
DUPĂ TERMINAREA ,,OCOLULUI PRIN TÂRG” ACTORII SE GRUPEAZĂ ŞI FAC O REVERENŢĂ
ÎN FAŢA PUBLICULUI.
                                       
                           
 
 
Anunțuri
Scenetă - Mica Unire - 24 ianuarie 1859
 
Unirea Principatelor Române, cunoscută şi ca Mica Unire(Marea Unire
fiind cea de la 1918) a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea şi
reprezintă unificarea vechilor state Moldova şi Ţara Românească. Unirea
este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de
alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859
în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Ţara Românească.
 
Sceneta pentru serbare se desfăşoară sub forma unei şezători la
care participă câteva fete, îmbrăcate în costume populare.
Lucrând, acestea vorbesc despre Unirea Principatelor Române şi
despre domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Rând pe rând apar şi
personajele despre care vorbesc ele: Domnitorul Alexandru Ioan
Cuza, Moş Ion Roată, boierii.

 
Fata 1:
Fetelor, ne-am adunat astăzi la şezătoare ca să lucrăm, dar şi să
vorbim.
 
Fata 2:
Aşa e, ai  mare dreptate, deoarece este o zi importantă pentru
noi, românii. 24 ianuarie rămâne în istorie ca marea zi a unirii
Principatelor Române: Moldova şi Ţara Românească. Vorbim
despre 24 ianuarie 1859.
 
Fata 3:
Desiigur, iar la acea vreme, la 1859, domnitor era Alexandru Ioan
Cuza. Acesta a coborât în oraşe şi sate, în pieţe şi în case, a trăit
în mijlocul poporului să-i vadă traiul, să-i asculte durerea şi
suferinţa.
 
Fata 4:
Da, dar voia şi să repare marile nedreptăţi ori măruntele sâcâieli,
să pedepsească tâlhari, dar mai ales să simtă inima omului din
popor alături de inima lui şi să ocârmuiască ţara după bătăile
inimii sale.
 
Fata 5:  
Ei, dar ştiţi cum i-a grăit Mihail Kogălniceanu la proclamarea lui
Alexandru Ioan Cuza ca domn?         
„Alegându-te pe tine domn în ţara noastră, noi am voit să arătăm
lumii aceea ce toată ţara doreşte: la lege nouă, om nou! Fii dar
omul epocii! Fă ca legea să fie tare, iar tu, Măria-Ta, ca domn, fii
bun şi blând, mai ales pentru aceia pentru care mai toţi domnii
trecuţi au fost nepăsători şi răi! Fă dar ca domnia ta să fie cu totul
de pace şi de dreptate, împacă patimile şi urile dintre noi şi
reintrodu în mijlocul nostru strămoşeasca frăţie! Fii simplu, Măria-
Ta! Urechea ta să fie pururi deschisă la adevăr şi închisă la
minciună şi linguşire.”
 
Fata 6:
Şi a fost aşa cum i s-a urat: un om nou la legi noi. A condus ţara
doar 7 ani, însă a înfăptuit multe reforme în acest timp.
 
Fata 7:
Vă amintiţi ce am învăţat la istorie? Înainte de unire, în 1857,
printre ţăranii fruntaşi care luau parte cu boierii la Divanul ad-hoc
din Moldova, era şi moş Ion Roată. Acesta s-a născut în judeţul
vecin cu al nostru, în Vrancea, la Câmpuri.
 
Fata 1:
Moş Ion Roată era un om cinstit şi cuviincios, care văzuse şi păţise
multe în viaţa lui. De aceea, nu prea punea temei pe vorbele
boiereşti şi avea gâdilici la limbă: spunea omului verde în ochi,
oricine era, când îl scormonea ceva la inimă.
 
Fata 3:
Vă povestesc eu întâmplarea din divanul ad-hoc. Acolo, la
adunare, boierii le vorbeau despre unire, dar foloseau un limbaj
puţin accesibil ţăranilor. Aşa că Moş Ion nu a putut să tacă:
 
(se face întuneric pe scenă şi în faţă apar Moş Ion Roată şi boierul
1)
 
Moş Ion Roată:
Aveţi bunătate de vorbiţi mai moldoveneşte, cucoane, cât să ne
dumirim şi noi, căci eu unul, drept să vă spun, nu pricep nimic,
păcatele mele!
 
Boierul 1:
Dar ce nevoie mare este să înţelegi tu, mojicule? Tacă-ţi leoarba,
dac-ai venit aici! Auzi obrăznicie! Tu, cu 80 de mii de fălci de
moşie şi el un ghiorlan c-un petic de pământ şi uite ce gură face
alături de mine!
 
Moş Ion Roată:
Dar bine, cucoane, dacă nu v-a fost cu plăcere să pricepem şi noi
câte ceva din cele ce spuneţi dumneavoastră, de ce ne-aţi mai
adus aici să vă bateţi joc de noi? Ei, cucoane, cucoane! Puternic
eşti, megieş îmi eşti şi ştiu că bine n-are să-mi fie moale când m-oi
întoarce acasă unde m-aşteaptă nevoile. Dar, să nu vă fie cu
supărare, ia, palmele acestea ţărăneşti ale noastre, străpunse de
pălămidă şi pline de bătături, cum le vedeţi, vă ţin pe
dumneavoastră de atâta amar de vreme şi vă fac să huzuriţi de
bine. Vă suntem dragi ca sarea în ochi! Din mojici, ghiorlani şi
dobitoci nu ne mai scoateţi!
 
Boierul 2:
Noi, boierii, dragă moşule, suntem în fruntea ţării, în fruntea
patriei, că aşa trebuie să fie!
 
Moş Ion Roată:
Voi, în frunte? Da, sigur, sunteţi în frunte. Dar nu-ţi fie cu
supărare, boierule! Pentru că tot ai grăit cu limba dumitale cea
delicată cuvântul „ţară”, aş vrea să ştiu şi eu atâtica: de unde se
trage voroava aiasta?
 
Boierul 2:
Păi, cum se poate să nu ştii?
 
Moş Ion Roată:
Apoi, nu ştiu, că n-am apucat să umblu la şcolile cele înalte şi
luminate şi nici să întâlnesc prea mulţi oameni cu carte cum eşti
domnia ta!
 
Boierul 1:
Moş Ioane, dumneata nu ştii latineşte, limba străbunilor noştri de
la Roma! „Ţară” vine de la cuvântul latin „terra”, care înseamnă
pământ!
 
Moş Ion Roată:
Aşaaa! Ia uite, boierule, muream prost fără să ştiu. Dar acum că
ştiu, tot nu mă dumiresc.
 
Boierul 2:
Aiasta-i altceva, că nu pricepi. Nu te ajută mintea şi pace!
 
Moş Ion Roată:
Ar fi, doar că ţară înseamnă pământ. Atunci, locuitorii ţării sunt
ţăranii, adică pământenii, cei care sunt de la pământuri şi
pământurile sunt ale lor. Când acolo, vai şi amar, pământurile
doar le muncim că rodul este al vostru , ca şi pământurile. Cum
vine asta, boierule?
 
Boierul 2: (nu răspunde)
 
Moş Ion Roată:
Dar „patrie” tot din latinească purcede?
 
Boierul 2:
De acolo vine, aproape tot ce rostim. Cuvântul „patrie” vine de la
„pater”, ce înseamnă „tată”!
 
Moş Ion Roată:
Asta-i bine, ar însemna că patria trebuie să fie tată bun şi mamă
bună pentru toţi fiii ei. Când acolo, pentru voi boierii e mumă,
pentru noi, ţăranii, e ciumă.
 
Boierul 2: (încet)
Eiii, Ţăranul aista e un drac şi jumătate! Ia să-mi văd de ale mele,
că mi-am găsit beleaua cu el. Mă face de ocara lumii şi mă mai
scoate şi dator. (dă să plece)
 
Moş Ion Roată:
Stai, boierule, unde te duci? Ce mă laşi prost în mijlocul
drumului? Hai să ne tălmăcim. Nu ai vorbit dumneata despre
unire? Stai ... unirea bate la uşă!
 
Boierul 2:
Ce mai pofteşti de la mine? Nu v-am spus destule?
 
Moş Ion Roată:
Păi, ce să mai poftesc? Ziseşi că voi boierii sunteţi în fruntea ţării
şi că aşa se cade să fie. Dar, totuşi, de ce se cade aşa? Ce fapte
mari aţi făcut ca să meritaţi acest lucru?
 
(lumină acolo unde sunt fetele)
 
Fata 2:
Atunci l-a cunoscut colonelul Alexandru Ioan Cuza pe moş Ion
Roată. A dat mâna prieteneşte cu el.
 
Fata 7:
Dar cu boierul cum a rămas? A răspuns la întrebare?
 
Fata 2:
Nu a mai avut cuvinte, pentru că moş Ion Roată i-a demonstrat
faptul că boierii sunt doar buni de gură, pe când tot greul îl duc
ţăranii.
 
Fata 5:
Eu am citit că atunci a strigat moş Ion Roată că steagul Unirii îl va
purta tot talpa ţării, înălţându-l ca un cântec fără asemănare,
fremătat de codru pe limba frunzelor, murmurat de ape, păstrat
de oameni în inima lor, bucuroşi că a sosit ceasul cel mare al
împlinirii visului sublim.
 
Fata 6:
Frumoasă istorioară! Mi-a plăcut Moş Ion Roată pentru că avea o
înţelepciune izvorâtă din şi mai marea înţelepciune a poporului.
 

Fata 4:
Au trecut apoi câţiva ani. Într-o zi trecea Cuza spre Bucureşti şi s-
a oprit în Adjud unde lumea l-a întâmpinat ca pe un domnitor ce
era.
 
Fata 5: 
Printre cei care se înghesuiau, se zări o hârtie fâlfâind pe
deasupra capetelor, în vârful unei prăjini. Domnitorul, înţelegând
că trebuie să fie vreun suflet necăjit, a făcut semn să i se deschidă
calea.
 
(se întunecă locul unde sunt fetele şi apar Cuza şi moş Ion Roată)
 
Moş Ion Roată: (cade în genunchi, sărutând mâna domnitorului)
 
Cuza:
He, he! Moş Ion Roată, prietenul şi tovarăşul meu vechi din
Divanul ad-hoc! Lucru negândit! Ridică-te şi spune-mi fără sfială
ce durere ai? Ţi-a făcut cineva vreun neajuns?
 
Moş Ion Roată: (plângând, întinde hârtia)
 
Cuza: (ia hârtia, se uită şi vede scris mult, zice blând):
Spune-mi, Moş Ioane, din gură ce ai de spus, că mai bine am să
înţeleg!
 
Moş Ion Roată:
E-he! De când cu păcatul cel de ad-hoc n-am mai avut zi bună cu
megieşul meu, stăpânul unei moşii foarte mari. Amarnic m-a lovit
în avere şi în cinste! De cum am ajuns acasă, goană şi prigoană pe
capul meu, din partea boierului. Întâi a pus feciorii boiereşti să-mi
caute pricină ca să mă aducă la sapă de lemn. Mi-au mânat
vitişoarele mele măcar un pas pe moşia boierească şi, sub cuvânt
că au făcut stricăciune, mi le-au ucis. Azi împuşcă porcii, mâine
vacile şi boii, poimâine căişorii. Îţi poţi închipui, Măria-Ta, ce urgie
grozavă era pe capul meu! Văzând eu că nu încetează cu jafurile,
m-am dus la boier să mă jeluiesc. Dar boierul, în loc de cuvânt
bun, m-a scuipat în obraz, de faţă cu slugile şi cu alţi oameni. A
căzut cerul pe mine de ruşine.
 
Cuza:
Te-am ascultat cu atenţie, Moş Ioane. Uite, ţine acest mic dar de
la mine şi întâmpină-ţi nevoia de azi pe mâine, cum te-a lumina
Cel-de-Sus! Iar pe boier lasă-l în judecata lui Dumnezeu, căci El nu
bate cu ciomagul.
 
Moş Ion Roată: (sărutând mâna)
Dar cu ruşinea ce mi-a făcut, cum rămâne, Măria-Ta?
 
Cuza:
Cu ruşinea, iaca aşa rămâne, Moş Ioane. (îl sărută pe obraji) Du-te
şi spune sătenilor că, pe unde te-a scuipat boierul, te-a sărutat
domnitorul ţării şi ţi-a şters ruşinea.
 
(scena unde sunt fetele lucrând)
 
Fata 1:
Vorbeam noi la început că domnitorul Alexandru Ioan Cuza îi
preţuia pe oameni nu după ceea ce erau : boieri, târgoveţi sau
ţărani, ci după omenia lor. De aceea se îmbrăca adesea în haine
simple şi pornea prin ţară. Într-o zi ajunse la Vaslui, îmbrăcat în
pelerină de negustor, iar pe dedesubt avea haine domneşti.
 
Fata 4:
Ştiu şi eu povestea. Văzu un boier care se răstea la un ţăran şi-l
îmbrâncea şi-l lovea ca să se aşeze în faţa lui în genunchi.
 
(apar în prim plan Cuza şi boierul 1)
 
Cuza:
Ce s-a întâmplat, boierule?
 
Boierul 1:
Ţăranul nu s-a dat din calea mea.
 
Cuza:
Şi de ce vrei să stea în genunchi?
 
Boierul 1:
Iac-aşa! Pentru că vreau să-mi simtă puterea!
 
Cuza: (se dezbracă de pelerină)
 
Boierul 1: (îngenunchează)
Iertare, Măria-Ta!
 
Cuza:
Nu mie să-mi ceri iertare, boierule, ci acestui om pe care l-ai
umilit. El este un ţăran, împreună cu fraţii lui muncesc din zori
până-n amurg acest pământ pentru ca voi, boierii, să vă-nfruptaţi
din roadele muncii lor.
 
Boierul 1:
Cum să îngenunchez în faţa ţăranului?
 
Cuza:
Ba să-i săruţi şi mâna, boierule. Mâna lui aspră de muncă, pe care
trebuie să o respecţi!
 
(prim-plan fetele)
 
Fata 7:
Fetelor, eu zic să mai lăsăm poveştile şi să cântăm un cântec ori
să jucăm o horă!
 
Fata 5:
Ideea ta e foarte bună, dar cântec mai potrivit ca „Hora Unirii” pe
versurile poetului Vasile Alecsandri nu cred că există.
 
Fata 2:
Haideţi să cântăm şi să jucăm!
 
 Discurs 2 24 ianuarie

Unirea celor două principate a fost un proces care a început în 1848, bazat pe
puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. În anul 1848
s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul
domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, în 5

ianuarie 1859, reprezentantul „Partidei Naționale”, urmând ca ulterior într-o
ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie
1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta fiind acceptată în
unanimitate. Faptul împlinit în 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta
Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul
Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie
persoane separate.

În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a
unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după
înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe
tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituția
adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial
România pentru ca la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a
Transilvaniei cu România creându-se actualul stat.
Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea
dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri,
spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până
în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori,
între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în
litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu
Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din
1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul
“Petersburg” din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre
fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat şi
Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în Transilvania. Cuza are
ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după
care se retrage în Bucovina. În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors
în ţară şi în perioada pregătirii Unirii îndeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi.
Ca forma de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din
Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei
liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi
Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost
ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova.

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de
maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline,
crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin
reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala,
secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului, domnia
lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.

Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost
făcut la 24 ianuarie 1859, dar Marea Unire a avut loc în 1918 în Alba Iulia.
(Hardy Cvoica)