LEV TOLSTOI

“Te-am iubit întotdeauna, iar cand iubești pe

cineva, iubești întreaga persoana, așa cum ea sau el
este și nu așa cum ti-ai dori tu sa fie.”
Este istoria a două iubiri, istorie care se
desfășoară paralel, contrapunctic: cea care îi
unește pe Kitty și Levin în armonia vieții calme
de familie, și iubirea vinovată dintre tânăra soție
a bătrânului Karenin și frumosul ofițer, contele
Vronski. Rareori în întreaga literatură universală
a fost realizat cu atâta finețe și forță de studiu al
evoluției sentimentelor - de dragoste pură, de
dorință, de suferință, de gelozie, de milă, de
remușcare, de obsesii, de disperare - ca cel pe
care Tolstoi îl face asupra membrilor triunghiului
conjugal.
„Unica salvare de oameni e să-ți ascunzi de ei rănile.”
Anna Karenina își afimă personalitatea încă din incipit, însă,
doar pe parcursul operei o putem
înțelege mai bine. Ea denotă o tărie
de caracter impresionantă, pe care
multe dintre femei nu au putut-o
dobândi niciodată, și care o va
ajuta să depășească momentele grele la care este supusă de
societatea în care trăiește.
Deși îi sunt puse la îndoială onestitatea și principiile, Anna
este singura care are curajul să renunțe la tot pentru a fi
împlinită în iubire.
„Poți să-l salvezi pe cel care nu vrea să
piară, dar dacă firea sa e așa de
coruptă și de o depravată încât însăși
pierzania îi pare o salvare, – ce poți să
faci?”