Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Marele model al acestei poezii este Bacovia, inclusiv in „sonetele in x“, acolo unde
rafinamentul constructiei l-ar putea trimite pe pista maestrilor Serban Foarta sau
Emil Brumaru.
Mare parte a poemelor din Jucaria mortului vorbesc despre o imensa, alienanta
chiar, singuratate. Spatiul de desfasurare este, de cele mai multe ori, limitat la
„camera“, o camera in care viata trece pe tacute: „(ferestrele patruleaza in
cadenta/ caruta de la miezul noptii trece prin sat/ se sting pe rind poeziile scrise/
la lumina resoului/ coltul de piine de pe noptiera/ seamana cu un cap de rechin)“.
Eul lui Acosmei aminteste de personajele romanului central-european de la
inceputul secolului XX, de oamenii lui Meyerinck sau Kafka. E un „eu“ redus la
elementaritate, adus de presiunea lumii exterioare la limita normalitatii. Aceasta
stare e transcrisa printr-o radicalizare a discursului poetic realist ce pare a-si
atinge, prin poezia lui Acosmei, una dintre limite. Notatia alba e insa perfect
potrivita starilor eului, ca in Prima iubire: „(in fiecare noapte beau/ un pahar de
ceai negru/ ma asez pe pat/ cu fata in jos/ imi ascult zvicnirile inimii/ si imi
inchipui ca/ sint indragostit)“.
Ce surprinde la suprafata e umorul, un umor de culoarea ceaiului evocat in poem,
si ironia ce se converteste, si ea, in autoironie amara. Viata nu pare a avea nici un
relief. Ea se construieste din detalii aparent plate exprimind, cel mult, „lehamite“
ca in poemul Viata mea: „(toamna adie pe strazi rasuflarea/ amantilor cu nasul
infundat/ uneori seara intru in crisma si/ privesc o femeie sau alta numai/ in albul
ochilor pina mi se face/ lehamite – imi scot bomboana din gura si arunc dupa o
musca/ «traiesc de pomana – de-ar fi primit»/ cind stau in casa fierb un cartof/ il
cojesc si ma uit la el cum/ se invineteste – noaptea cind ma/ trezesc tusind ma
intorc pe o parte)“. In primul ciclu, Male dicat, tensiunea poetica se realizeaza prin
suprapunerea peliculei de umor negru si (auto)ironie pe dimensiunea absurd-
tragica a existentei, punct de intilnire a atitudinilor central-europene si a
bacovianismului. Pe de alta parte, exista si o tensiune marcata intre titlurile
poemelor si text. Am citat deja Prima iubire. Iata un foarte scurt Curriculum vitae:
„(am pirlit pe resou/ pene de gaina/ am gasit in buzunar/ la pantaloni/ niste
caramele naclaite/ nu imi dau seama/ daca imi curge/ singe din nas)“.
Singuratatea strigatoare la cer e insotita de dezgust, de greata, de revenirea ideii
sinuciderii, marcate toate, obsesiv, pe tot cuprinsul primului ciclu, Male dicat, dar
si al intregului volum.
Surprinzatoare e tocmai de aceea explicitarea starii intr-un poem cum e Palinodie,
cu care se incheie ciclul Male dicat, care strica, macar partial, un intreg efort de
(de)constructie. Desi marcat ca un alt ciclu, Sic cogito e o prelungire a starilor din
Male dicat. Ce se adauga e parca o suferinta fizica marcata prin obsesiva prezenta
a singelui, singele bolnav al ftizicului din poezia simbolista: „(azi dimineata m-am
impiedicat/ de resou si mi-am stricat foamea/ m-am asezat in lighean si/ am
asteptat pina a dat singele/ apoi mi-am stors pijamaua si/ am pus-o pe calorifer/
abia catre seara am izbutit/ sa maninc o felie de slanina)“ (Prinzul). Existentei
ajunse la limita i se suprapune jocul, un joc pe muchie de cutit, intre aparenta
comica si esenta tragic-absurda, ca in Reverenta sau in Clipa mortii: „(stau in
genunchi – cu miinile la spate/ pina cind imi amortesc bine picioarele// apoi ma
ridic sprijinindu-ma de soba/ si incep sa merg – topaind de placere)“.
Singuratatea, dar si moartea, apropiata sau nu, transforma eul intr-un fel de
bufon care-si joaca propriile, isterizantele limite. Iubirea nu are un sens salvator,
fiind adusa in acelasi spatiu veridic si grotesc deopotriva: „(mi-am inchis falcile cu
mina/ si mi-am virit pe rind virful limbii/ in toate sparturile din masele// atunci ai
intins mina si ai inceput/ sa imi incilcesti parul – apoi/ totul in jur s-a acoperit cu
matreata)“.
Poemele grupate in Addenda sint, in secventa intitulata Relatari, scurte naratiuni
privite din trei perspective diferite: a copilului, a barbatului si a batrinului.
Perspectiva se schimba, viziunea nu. Relatarile copilului sint niste „amintiri din
copilarie“ neorealiste, ale barbatului sint pline de o violenta muta, iar cele ale
batrinului sint preludii ale mortii.
………………………………………………………………………………………………………..
I. MALEDICAT
1. Seducatorul
A Cosmei e un poet celebru, are o reputatie si un impact foarte
mare.
E din Iasi, si nu a avut atata expunere.
Trasaturile poezie:
Fragmentarism, Corporalitate, fiziologic, accentual e pus pe
organic, Poezie a cotidianului, nu e himerist, e o realitate
traumatica, minimalism un pic, nu avem metafora, biografism-
autobiografism, depremism (umor negru si ironie) parand dublat
de o anumita detasare.
Gaseste asa o cale de mijloc. Nu e nici dramatic, nici ironic, nu-l
poti lua in serios pana la capat.e foarte cameleonica poezia. Nu e
depresia aia grea, e mai mult depresia absurdului. Un om singur
care face multe nazbatii.
Un fel de post-depresie, e ca si cum ai iesit din infern, pare un
mechanism dezaxat. Bacovia si Urmuz impreuna fiind mult filtru
personal.
4.Putin
Palinodie
Sfarsitulul anului
Prima iubire
Amaraciune
Clipa mortii
Putin
Se coaguleaza o relatie? NU
Gesturi separate facute impreuna, reosul nu-l stingi cu scuipatul.