ROMANTISMUL

În mod curent, termenul romantic este uzitat pentru a desemna un autor, o operă,
aparţinând epocii romantice, o atitudine creatoare dominată de afectiv, opusă obiectivismului
clasic, sau un stil opus echilibrării, simetriei şi clarităţii clasice. Dezamăgit de realitate,
artistul romantic îşi căuta alinarea contemplând şi idealizând trecutul. Şi artistul Renaşterii şi-
a întors privirea spre trecut, dar spre modelul culturii antice, care a dominat şi secolul
clasicismului. El reînvia cultura antică păgână pentru a lupta împotriva bisericii şi a aşeza
omul în centrul preocupărilor.

Opunându-se artei clasice, încorsetată de canoane, romanticul a găsit un refugiu în trecutul

medieval, exaltând virtuţile cavalereşti. De aceea, legenda medievală a Nibelungilor, a lui
Tristan şi Isolda, Lohengrin, Tannhäuser, Parsifal au fost reluate de romantici. Adesea istoria
Evului Mediu se împleteşte cu legenda. Tipic este subiectul operei Tannhäuser de Wagner,
unde faptele istorice se împletesc cu mitul german şi cu tema creştină. În legendă, dominată
de fantastic, artistul romantic îşi dă frâu liber năzuinţelor sale. Şi eddas-urile nordice, miturile
eline, legendele populare cu universul lor de ficţiune, au furnizat numeroase teme
romanticilor.3

Un alt loc de refugiu pentru romantici a fost natura, cu peisajul ei singuratic, neîntinat de
mâna omului. De fapt, era o atitudine de protest împotriva oraşului şi a burgheziei
dominatoare. Romanticii idealizează viaţa satului, unde omul este mai aproape de natură, de
izvorul sănătos al vieţii. Uneori văd în natură personificarea divinităţii, alteori consideră că
este locul unde sălăşluiesc fiinţe supranaturale malefice (Loreley, Undine).

Altă evadare este în spaţiul exotic, cu o viaţă curată şi ideală. Sentimentul naturii este pentru
romantici un spaţiu de puritate şi un loc pentru cugetări solitare. Îndreptându-se spre natură,
spre viaţa omului simplu, artiştii romantici descoperă arta populară. Folclorul este considerat
ca un vestigiu al trecutului şi ca o experienţă artistică mai apropiată de natură. Valorificarea
folclorului aduce o sevă nouă în creaţia muzicală, constituind un important element de
regenerare a culturii muzicale şi de accentuare a particularităţilor naţionale ale popoarelor.

● Robert Schumann (1810-1856) - Mireasa din Messina

● Johannes Brahms (1833-1897) - Concertul pentru pian in Re minor
● Frédéric Chopin (1810-1849) - Nocturna nr 13 op 48
● Hector Berlioz (1803-1869) - Simfonia fantastică
● Carl Maria von Weber (1786-1826)
● Franz Liszt (1811-1886)
● Richard Wagner (1813-1883) - Inelul Nibelungilor
● Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893) - Lacul lebedelor, Spargatorul de nuci