Sunteți pe pagina 1din 1

Cum a fost biciuit regele Matei, în centrul Clujului

7 ian. 2016 Leave a Comment 4095

Una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite legende istorice clujene este consemnată în cronica marelui
intelectual Heltai Gaspar și vorbește despre nimeni altul, decât regele Matia, fiul Principelui
transilvănean Ioan de Hunedoara și al Elisabetei Szilagyi, „doamna de fier” a Regatului Maghiar.

Se spune că în timpul regelui Matia Corvin, a început în Transilvania o răscoală a nobilimii împotriva
legilor date de acesta, pentru ordine și dreptate. Fiind în trecere prin Transilvania, Matia și-a lăsat
numeroasa suită în cetatea episcopală a Gilăului și, deghizat în student călător a intrat incognito în
orașul natal, pentru a vedea cu ochii săi dacă legile îi sunt respectate întocmai. Ajuns în Piața Mare a
orașului, Matia asistă la o scenă în care plebeii orașului erau obligați de autoritățile locale, sub
amenințări și biciuri să care bușteni și să îi ducă în gospodăria judelui. Revoltat, regele deghizat a
protestat, iar pentru curajul său a fost biciuit și obligat să muncească alături de ceilalți nefericiți, până la
asfințitul soarelui.

Legenda spune că Matia ar fi avut inspirația de a scrie cu cărbune pe trei lemne de foc din curtea judelui
următoarele cuvinte: „Aici a fost regele Matia! Unde este dreptatea?” Eliberat la apusul soarelui, Matia
s-a întors obosit și bătut în tabăra sa, la Gilău. A doua zi, în fruntea suitei a intrat regele Matei Corvin în
Cetatea Clujulului și a fost întâmpinat cu mare fast de jude și de fruntașii orașului. Întrebat fiind despre
respectarea legilor care interziceau exploatarea și abuzarea oamenilor liberi, judele l-a asigurat pe
suveran că aceste legi sunt respectate în totalitate, fără nici cea mai mică abatere. Mânios, Matia le-a
ordonat slujitorilor să răscolească stivele de lemne din curtea judelui. Astfel, au fost găsite cele trei
bucăți cu inscripționate, iar judele și garda orașului au fost pedepsiți și s-au luat măsuri pentru a se
respecta strict drepturile și libertățile plebeilor.

Regele Matia, moare la sfârșitul secolului al XV – lea la Viena, iar de atunci clujenii afirmau cu tristețe „a
murit regele Matia, a murit dreptatea!” Așa să fie, oare?

S-ar putea să vă placă și