MAI

E luna MAI, iubite dascăl,

Și știu cât de-obosit mai ești,

Dar chiar și-așa, găsești putere

Să instruiești, educi, zâmbești!

În luna MAI, numeri bobocii,

Ba chiar și laurii-i culegi,

Iar ochii scumpilor discipoli

Îți sunt prea dragi, știu: n-ai să negi!

Ești omul ce prin ei trăiește,

Te minunezi, ah, cum mai cresc!

Iar ziua toată îți sporește

Dacă observi cum ei zâmbesc!

Sunt zile când îți pot răspunde

Cu replici ne-așteptat de reci...

Te contrazic, chiar ofensează

Și peste toate știi să treci!

Iar de ai vreun copil acasă,

Știu că ți-ai dat seama din start:

Că nu ți-e numai el odraslă,

Dar toți pe care-ai învățat!

E luna MAI și-i vezi ca brazii,

MAI înțelepți, MAI deșteptați,

Pe unii îi aștepți în toamnă,

De alții, gata, te desparți.

Și, Doamne, cât de mult te doare,

Să știi că-n clasă nu vor fi.

Vei aștepta din lumea mare

Ca să revină într-o zi.

Și știu că nu te va-nțelege,

Cel ce n-a fost în locul tău.

Că nu-i profesie-a fi dascăl,

E soartă de la Dumnezeu. 1