Sunteți pe pagina 1din 2

POVESTEA IERNII

Autor: Petronia Cramba


S.A.M. Petricani, jud. Neamţ

PERSONAJE: Zâna Iarna


Neagra Vrăjitoare
Buna Vrăjitoare

Zâna Iarna (rochie albă, coroniţă albă): (cântă):- Numele meu este Iarna, copii,
Hainele mele sunt argintii,
Cern steluţe din nori
Şi-aduc sărbători. (se repetă versurile 3 şi 4)
Da, e aşa cum v-am spus! Eu sunt Zâna Iarna, cea de-a patra fiică a Bătrânului An.
Mai am încă trei surori;
Ele sunt ca nişte flori.
Una-i verde, cum e codrul,
Alta-i roşie, ca focul,
Iar a treia-i ruginie,
Toate trei îmi sunt dragi mie!
Au rochiţe colorate,
Ştiu, voi le iubiţi pe toate!
(Se priveşte de sus până jos): Ei, eu am doar veşminte albe. Se vede treaba că, fiind ultima, la mine s-au
terminat culorile. Sau, poate, aşa o fi vrut Neagra Vrăjitoare. Cum! Nu ştiţi cine e Neagra Vrăjitoare?! Păi,
staţi să vă spun! Undeva, într-un castel întunecat, pe celălalt tărâm, trăieşte o vrăjitoare rea. Pământenii îi spun
“ursitoare”, dar eu ştiu că e o vrăjitoare. M-a vizitat şi pe mine, chiar după ce m-am născut şi, în loc de daruri,
iată cu ce m-am ales:
Neagra Vrăjitoare(pelerină neagră, pălărie conică, cu boruri mari, neagră, baghetă):- A, ha, ha! A, ha, ha!
(se apropie de Zâna Iarna, se depărtează, iar se apropie, studiind-o de aproape). Eşti frumoasă! Eşti foarte
frumoasă! Eşti prea frumoasă!Eşti mai frumoasă decât mine! Asta mă necăjeşte! Mă înfurie! Mă scoate din
minţi!
Frumuseţea dumitale
Îmi face zile amare!
Pentru asta, te urăsc
Şi am să te pedepsesc!
Zâna Iarna (împreunându-şi mâinile):- Nu, nu, te rog!
Niciun rău eu nu ţi-aş face!
Putem să trăim în pace!
Neagra Vrăjitoare: - Ba da, ba da!
Tu în cale nu-mi vei sta!
Vei primi pedeapsa mea!
Uite-acuma!Ha, ha, ha!
(Face gesturi ameninţătoare cu bagheta): - Tu! Să fii rece! Să ai inima de gheaţă! Să ai rochia de
promoroacă! Părul să-ţi fie din ţurţuri! Lumea să se teamă de tine! Să te urască! A, ha, ha!
Buna Vrăjitoare (rochie colorată, coroniţă, baghetă): - Stai! Opreşte-te! Ajunge! Pleacă de aici! Las-o în
pace! Răutăcioaso! Fugi! Fugi!
Nu fi tristă, Zână Iarna! Nu va fi aşa precum ţi-a prezis Neagra Vrăjitoare! (Gesturi cu bagheta): Vei fi
frumoasă! Vei fi aşteptată de copii! Tu îi vei bucura cu fulgii tăi albi şi pufoşi, cu oamenii tăi de zăpadă! Tu îl
vei adduce pe Moş Nicolae! Şi pe Moş Crăciun!Tu vei împodobi brazii şi-i vei lumina! Lumea toată te va
iubi şi pe tine, la fel ca pe surorile tale!
Zâna Iarna: - O, îţi mulţumesc, Bună Vrăjitoare! Eram tare tristă la venirea Negrei Vrăjitoare, am urât-o,
chiar, dar, acuma, mi-a trecut şi vreau să mă împac cu ea . Nu-mi place să trăiesc în duşmănie cu nimeni!
Vino, Neagră Vrăjitoare, să uităm totul şi să fim prietene!
Toate trei (cântă): - Bune prietene am devenit,
Lumea întreagă noi am uimit.
Vă iubim, vă cântăm
Şi vă bucurăm,
Vă urăm să trăiţi
Ani mulţi fericiţi!

S-ar putea să vă placă și