Duminica

de Grigore Vieru

La alba-ne căsuţă,
Curată ca un ou,
Eu aşteptam să vină
Duminica din nou.

Ca tu, măicuţă dragă,

Spinarea să-ţi dezdoi
Şi să mai stai acasă
Cu tine şi cu noi.

Să şezi în prag, şi lumea

Să te întrebe lin:
„Mai odihnim oleacă?”
„Oleacă, mulţumim.”

O cană tu cu apă
Să-mi spui ca să-ţi aduc,
Iar eu pân-la fântână
Cu cofa să mă duc.

S-anin cofiţa plină-n

Salcâm într-un cârlig
Şi să mă bucur tare
Că pot să o ridic.

Nu pot uita mireasma

De floare de salcâm –
Era un fel de lapte
Din parcă alt tărâm.

Un dulce zvon de clopot

Plutea pe-ntregul sat,
Putea fi-ntins ca mierea
Pe pâine şi mâncat.

Iar tu, lăsând departe

Şi munci, şi greu, şi rău,
Gândeai la cele bune
Şi la copilul tău.

Era-n duminici altfel

Şi totul parcă nou
La alba-ne căsuţă
Curată ca un ou.