Intr-o zi de toamna, eu impreuna cu familia mea am

mers la Pădurea Cozia.

Odata ce am ajuns am fost fermecati de atata frumusete
si plini de bucurie la vederea copacilor inalti si mandri.
Acestia erau impodobiti cu frunze aurii, arămii si ruginii.
Printre copaci am putut observa soarele care mangaia
pamantul amortit.
Din pacate, la scurt timp dupa venirea noastra, norii au
devenit negri ca abanosul si au inceput sa planga cu
lacrimi de ploaie. Ne am retras la cabana, unde am
admirat ore in sir frumusetea padurii pictata de toamna.
Am vazut si o caprioara care facea salturi indraznete
printre copaci.
In Urmatoarea dimineata, septembrie inca plangea si
doar dupa-amiaza s a linistit. Insa, in locul ploii s a
asternut o ceata laptoasa. Din cauza acesteia, nu puteam
sa mergem prea departe de cabana deoarce exista sansa
sa ne ratacim.
Am adormit intristat, stiind ca urmatoarea zi trebuia sa
plecam acasa.