Doi urși mari se însoțiră, Sare iute-ncetișor,

Ș-amândoi se chibzuiră* Și ia ciuta binișor.

Să se ducă a vâna
După ce va înnopta.
Pleacă dar, și pe-o vâlcică
Întâlnesc o ciută* mică,
Și puind-o la mijloc
O înhăța chiar pe loc.
Ciută grasă cum s-o-mparță?
Iat-atunci cuvânt de harță.
Fiecare vrea mai tot
Pentru lacomul său bot.
Cu cumplita-nverșunare
Ei încep o luptă mare,
Încât luna ce-i privea
Spăimântată-ngălbenea.
Dar o vulpe iscusită,
Care sta în crâng dosită*, Gheorghe Sion – Doi urși și o vulpe
După multă luptă-n fine,
Urșii cad pe-ale lor vine,
Plini de sânge peste tot,
De la coadă pân-la bot.
După ce se dezmețiră*
Și ceva se liniștiră,
S-au întors și au văzut
C-a lor ciut-a dispărut.
După urma ce văzură,
Fapta vulpei cunoscură,
Și ziseră între ei:
- ,,O, cât suntem de mișei!
Adevăr că lăcomia
Pierde toată omenia”.

a se chibzui – (aici) a se sfătui

ciută – cerboaică
dosit – ascuns
a se dezmeți – a se dezemtici