Civilizaţia greacă şi romană

Civilizaţiile greacă şi romană antice stau la originea culturii europene. Setea de cunoaştere şi
idealul de viaţă umană în societate ale grecilor şi realizările romanilor în domeniul organizării
politice şi sociale, ideea lor de progres material şi cultural au dat formă culturii europene aşa
cum este ea astăzi. Influenţele lor s-au făcut remarcate însă şi în alte părţi ale lumii.

Literatura şi filozofia greacă

Părerile sunt foarte împărţite în ceea ce priveşte notele definitorii ale civilizaţiei antice greceşti. Grecii
sunt consideraţi făuritorii gândirii politice şi istorice, dar şi ai raţionalismului şi ştiinţei. Mitologia şi
panteonul lor complex fascinează şi astăzi, iar simţul lor artistic şi estetice stârnesc încă admiraţia.

Pe lângă contribuţia lor la progresul politic, grecii au influenţat mentalitatea şi literatura europeană
prin primele lor epopei, în special Iliada şi Odiseea lui Homer (sec. IX î.Hr.). În vreme ce Hesiod în
Teogonia sa scria despre soarta zeilor, Homer s-a concentrat pe latura umană şi socială a unor eroi bine
individualizaţi. Tocmai de aceea, grecii sunt consideraţi a fi premergătorii individualismului occidental
de mai târziu. Civilizaţia greacă, cu setea ei pentru cunoaştere, a fost prima care a făcut trecerea de la
mituri la Logos. Grecii nu mai credeau într-o lume controlată în întregime de zei, ci încercau să
înţeleagă ceea ce îi înconjura pătrunzând originea lucrurilor şi structura cosmosului. Începând cu
filozofii ionieni ai ştiinţelor naturii din sec. VII şi VI î.Hr. şi până la Socrate, Platon şi Aristotel,
înţelegerea fundamentală a vieţii şi a legilor naturii au dominat gândirea greacă. Cei trei mari filozofi
au înlocuit zeii capricioşi cu legile naturii, stimulând astfel progresul ştiinţelor, mai ales al matematicii,
fizicii şi ingineriei.

Observarea sistematică a naturii a permis dezvoltarea biologiei, dar şi a conştiinţei de sine a oamenilor
ca observatori şi manipulatori ai naturii. Această conştiinţă de sine a dat naştere şi dorinţei de
independenţă politică şi de libertate, care a împiedicat mult timp crearea unui stat grec unificat. Doar
datorită războaielor împotriva perşilor şi presiunii dinspre Macedonia, condusă de Filip II şi apoi de
Alexandru cel Mare, a apărut elenismul cosmopolit care a unificat cultural şi politic oraşele-stat.
Imperiul lui Alexandru şi al diadohilor a permis în sfârşit crearea unei legături culturale între Orient şi
Occident, care va caracteriza în timp regiunea mediteraneană.

Realizările civilizaţiei romane

Cultura romană pare a fi mai „pragmatică" decât cea greacă.

Contribuţiile remarcabile aduse progresului intelectual şi istoric ţin mai degrabă de domeniul
administrării statale şi legislaţiei, prin care au influenţat irevocabil cursul istoriei, şi nu de filozofie. Au
fost redactate şi ţinute mereu la zi culegeri de legi, începând cu cele zece porunci din Vechiul
Testament şi până la amplul Cod iustinian. Filozofia etică a lui Cicero sau Seneca a fost şi ea creată în
slujba Imperiului Roman, pentru a susţine dorinţa Romei pentru hegemonie politică şi culturală.

La început, Roma a fost o mică republică liberă cu un cod de legi aproape puritane. Pe măsură ce s-a
extins vertiginos, au fost preferate conceptele de administrare ale altor popoare, în special cele greceşti,
care au fost însă adaptate la realitatea imperiului. Astfel s-a întâmplat în timpul lui Iuliu, Cezar.
Adoptarea şi asimilarea cultelor şi ideilor străine a favorizat răspândirea creştinismului, o religie de
origine iudaică, care în cele din urmă a devenit religia oficială în tot imperiul. Roma proiecta pe întreg
teritoriul ei imaginea unei puteri administrative şi militare disciplinate şi invincibile.
Dovezi ale forţei inginereşti remarcabile a Imperiului Roman sunt nu numai numeroasele temple şi
construcţii splendide din Roma şi alte centre importante, ci şi garnizoanele şi aşezările ridicate peste
tot în imperiu, reţeaua excelent dezvoltată de drumuri, apeductele, elegantele terme şi vile, precum şi
sistemul ingenios de canalizare al capitalei.

Civilizaţia romană stă mărturie a interacţiunii intense dintre centrul imperiului şi provinciile sale.
Roma şi-a exportat structurile de stat şi administrative, importând produse finite, articole de lux, artă,
dar şi idei şi religii. Nenumăratele victorii militare ale consulilor şi împăraţilor erau sărbătorite prin
ceremonii de stat pline de fast. Având drept deviză „pâine şi circ", împăraţii Romei şi cei ai Imperiului
Bizantin amuzau masele cu curse de care şi lupte sângeroase de gladiatori în mari arene precum
„Circus Maximus" sau Colosseumul.

Îndelungata existenţă a Imperiului Roman este de-a dreptul impresionantă, dacă luăm în considerare
numeroasele revolte, schimbări politice şi frământările sociale continue care i-au format istoria. Dintr-
o republică fondată în sec. VI î.Hr. a devenit un imperiu mondial în continuă expansiune la începutul
erei creştine, supravieţuind chiar căderii Romei în 476 d.Hr. Moştenirea romană a fost preluată nu
numai de Imperiul Bizantin, care s-a destrămat în 1453, dar şi de către Carol cel Mare (Charlemagne),
odată cu încoronarea sa în anul 800 ca împărat al Sfântului Imperiu Roman Franco-German. Carol cel
Mare a reformat administraţia, justiţia şi armata, a combinat conceptul roman al unui împărat universal
şi credinţa creştină, cu idealurile sale supranaţionale şi interculturale, deschizând astfel calea primei
renaşteri a gândirii clasice în trecerea de la Antichitatea romana la Evul Mediu european.