V

esteşte de Samson, cum că muierea,

a, tăindu-i părul, i-a luat toată puterea
apoi duşmanii, l-au legat şi i-au scos ochii,
e ce suflet stă în piepţii unei rochii...
n de visuri urmăreşti vre o femeie,
a, scut de aur, străluceşte prin alee
mbra verde cu misterioase dungi,
oamna are minte scurtă, haine lungi.
feeria unui mândru vis de vară,
e petrece... Ia întreab-o bunăoară -
de panglice, de volane şi de mode,
ma ta bate ritmul sfânt al unei ode...
ă de-al tău umăr ţi se razimă copila,
şi minte, te gândeşte la Dalila.

se-nţelege... Ca copiii are haz,

face încă şi gropiţe în obraz
ce-n unghiul ucigaşei sale guri
e mâinii şi la orice-ncheieturi.
u e mare, nu-i subţire, ci-mplinită,
rânge-n braţe - numai bună de iubită.
e i se cade, tot ce face-i şade bine
rice lucru, căci aşa se şi cuvine.
e plăcută, şi tăcerea-i încă place;
fugi încolo", râsul zice: "vino-ncoace!”
amintindu-şi vre un cântec, alintată,
i tot lene şi s-ar cere sărutată.
in călcâie să-ţi ajungă pân' la gură,
sărutare acea tainică căldură,
ecât numai sufletul unei femei...
crezi tu c-ai găsi în braţul ei!

na văzându-i rumenirea din obraji -

o crăiasă, iar tu tânăr ca un paj -
vind în ochii-i, ţi-ar părea cum că înveţi
eţ să aibă şi cum moartea s-aibă preţ.
de-o dulce şi fermecătoare jale,
ea crăiasa lumii gândurilor tale,
puindu-ţi lăcrămoasele ei gene,
mai mândră decât Venus Anadyomene,
ul uitării, oricum orele alerge,
ce mai dragă, ţi-ar cădea pe zi ce merge.
nţelegi tu, din a ei căutătură,
re, grimasă este zâmbetul pe gură,
i frumuseţe e în lume de prisos,
ţi-l pierde fără de nici un folos?

ta liră, ce din şapte coarde sună,

de moarte în cadenţele-i adună;
chi avea-vei umbre mândre din poveşti,
a se aşează flori de gheaţă pe fereşti,
ă e vară...; în zadar o rogi: "Consacră-mi
ale lui gânduri, să-l sfinţesc cu-a mele lacrămi!"
e să-nţeleagă că nu tu o vrei... că-n tine
ce-nsetează după dulcile-i lumine,
n plânge, râde, neputând s-auză plânsu-şi,
spre-a se-nţelege în sfârşit pe sine însuşi,
ca un sculptor fără braţe şi că geme
u ce-asurzeşte în momentele supreme,
nge-n culmea dulcii muzice de sfere,
um se naşte din rotire şi cădere.
acel demon vrea să aibă de model
u ochii negri şi cu glas de porumbel
re drept jertfă pe-un altar înalt să moară
echimea sfântă se junghiau odinioară
tătură sculptorilor de modele,
n marmor chipul unei zâne după ele.

pe el însuşi acel demon... s-ar renaşte,

cul propriu, el atunci s-ar recunoaşte
e-ale lui patimi şi amoru-i, cu nesaţiu
n vers adonic limba lui ca şi Horaţiu;
visu-i mândru a izvoarelor murmururi,
dă din codri, stelele ce ard de-a pururi,
ment de taină, când s-ar crede că-i ferice,
a în ochiu-i ochiul lumii cei antice
adâncă ar privi-o s-o adore,
cei tineri mântuirea s-o implore;
i braţe să o ţină-n veci de veci,
cu sărutarea-i raza ochilor ei reci.
ă de-ar fi, încă s-a-ncălzi de-atât amor,
du-i în genunche, i-ar vorbi tânguitor,
cându-l, el ar sta să-nnebunească,
lui de patimi şi mai mult să o iubească.
că poate ca să-ţi dea o lume-ntreagă,
u-se în valuri şi cercând să te-nţeleagă
ta adâncime cu luceferi luminoşi?

e curtezană şi cu ochi bisericoşi,

că pricepe. Măgulite toate sunt
a frumuseţii cei eterne pe pământ.
re flori zi-i şi o floare-ntre femei -
ă. Dar o pune să aleagă între trei
ară, toţi zicând că o iubesc - cât de naivă -,
ă de odată ea devine pozitivă.
şi mintea poate eşti un paravan
a atrage vre un june curtezan,
actorii cu păsciorul mărunţel,
e mirodenii şi de vorbe după el,
cu lornionul, butonat cu o garofă,
rească şi în spirit şi în stofă;
onvin tuspatru craii cărţilor de joc
inimioarei i-aranjează la un loc...

a cochetează cu privirile-i galante,

e ei vorbe între-un crai bătrân şi-un fante,
ca simţirea-i să se poată înşela,
-un crai de pică cu un crai de mahala...
l tău demonic va vorbi călugăreşte,
ul cel de pică de s-arată, pieptu-i creşte,
ţat i-l umplu gânduri negre de amor
vioaie, stă picior peste picior,
n judecata-i e cu duh şi e frumos...
evărul sau alt lucru de prisos
să schimbe în natur-un fir de păr,
eternă ce-o punem la adevăr.
d plin de visuri, urmăreşti vre o femeie,
a, scut de aur, străluceşte prin alee
mbra verde cu fantasticele-i dungi:
oamna are minte scurtă, haine lungi.
feeria unui mândru vis de vară,
e petrece...
bunăoară,
ie de panglice, de volane şi de mode,
ma ta bate-n ritmul sfânt al unei ode...
atra ce nu simte nici durerea şi nici mila -
şi minte - feri în lături, e Dalila!