Deontologie și integritate academică

Curs de etică aplicată (CONSTANTIN ASLAM)

Rațiunea practică în calitatea de ei rațiune morală se concentrează pe

înțelegerea valorilor și idealurilor care orientează acțiunea și comportamentele
morale tangibile prin recurs la ceea ce este interior conștiinței fiecărui dintre noi, la
entități intangibile pe care le-am putea numi cu un termen generic, „afecte” sau
„sentimente morale”.

Conștiința de sine a fiecăruia dintre noi se raportează la aceste afecte, adică

la dispoziții, stări de spirit, emoții, sentimente, pasiuni pe care le trăiește și percepe
instantaneu.
Gesturile și comportamentele noastre tangibile sunt apoi justificate prin
identificarea și asocierea cu aceste afecte pe care le înțelegem nemijlocit, fără
concepte și raționamente.
Tot astfel, prin empatie, „citim” și sentimentele morale ale celorlalți. Obraji
îmbujorați, de pildă, ar putea reprezenta o stare internă legată de furie, de iritare ori
crispare.
Prin urmare, afectele pe care le trăim nemijlocit sunt date împreună cu înțelegerea
lor. Știm că aceste trăiri sunt ale noastre și, deopotrivă, că sunt temeiuri ale
acțiunilor noastre morale sau imorale.
Prin urmare, înțelegerea nu se referă în acest caz la fapte, la obiecte naturale și la
conexiunea dintre ele, ci la sistemele de raportări pe care le stabilim în practica
curentă a vieții între afecte, conștiința de sine și comportamentele noastre, între
conștiința noastră și 11 conștiința semenilor noștri.
Pe scurt, înțelegerea se referă la modul în care are loc comunicarea gestuală sau
verbală dintre conștiințe diferite cu privire la actele și comportamentele noastre
morale.
Prin urmare, agentul moral nu acționează urmând anumite cauze exterioare
propriei conștiințe morale, ci motive sau înclinații ce aparțin experienței lui interne
modelate de profilul său de personalitate, de educație și de alți factori de context
sociocultural.
Aceste motive ori înclinații sunt ca un fel de „determinații” ale acțiunilor și
comportamentelor morale ale agentului, pe care pacienții morali le „citesc” și le
înțeleg plecând de la intențiile anticipate ale agentului moral. În consecință, nu
determinarea cauzalității stă în centrul preocupărilor rațiunii practice, ci înțelegerea
finalității comportamentelor agentului moral care este orientat către atingerea unui
scop.