Familia și școala - parteneri în educarea copiilor

„Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei.

Pictorul şi sculptorul fac figuri fără viaţă, dar educatorul
creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii,
se bucură şi Dumnezeu…”
Sfântul Ioan Gură de Aur

Familiile sunt primii și cei mai importanți educatori ai copiilor. Recunoașterea și valorificarea
rolului principal al familiei ca prim educator al copilului sunt esențiale. Părinții împreună cu alți membri ai
familiei sunt cei mai importanți oameni din viața unui copil mic și vor fi primii și cei mai longevivi
educatori.
Familia a fost, dintotdeauna, apreciată ca fiind o importantă instituție socială, pentru multiplele
funcții pe care le îndeplinește. Rolul ei în promovarea copilului este hotărâtor.
Principalele funcții ale familiei:
Funcția biologică a familiei constă în reproducerea vieții, adică în continuarea neamului omenesc sau
mai simplu - în nașterea și creșterea copiilor. Majoritatea savanților consideră că aceasta este o funcție
esențială a familiei, ea include elemente din toate celelalte funcții, deoarece familia efectuează nu numai
reproducerea cantitativă, ci și reproducerea calitativă a populației.
Funcția psihologică constă în asigurarea securității afective, a caracterului confidențial și apropiat al
relațiilor familiale, a împărtășirii trăirilor legate de performanțele obținute sau de eșecurile avute. În
conformitate cu această funcție vine și sugestia de a cultiva la membrii familiei arta de comunicare, de a
anticipa și soluționa conflictele, de a emana compasiune.
Funcția socială a familiei constă în asigurarea integrării sociale a copiilor și în general a tuturor
membrilor săi.
Funcția economică include aspectul economico-gospodăresc al relațiilor familiale, care presupune
asigurarea condițiilor materiale de trai și existență a familiei, dirijarea gospodăriei, formarea și respectare
bugetului familiei.
Funcția culturală efectuează perpetuarea culturii: limbii, obiceiurilor, tradițiilor, experienței de viață,
selectarea și transmiterea valorilor general - umane și naționale.
Funcția educativă este una dintre cele mai importante, deoarece anume prin ea lucrează și
interacționează toate celelalte funcții. Anume funcția educativă este responsabilă de formarea personalității
copilului, ea îl mobilizează pe acesta să-și formeze anumite atitudini comportamentale, „eu-l” propriu și
poziția sa în viață.
Parteneriatul educațional familie-școală poate fi analizat ca o formă de activitate umană, ca o
atitudine și o relație în timpul infinit al educației. Părinții pot fi parteneri activi în educație deoarece dețin
cele mai multe informații despre copiii lor. Ei pot prezenta informații prețioase despre problemele, crizele de
creștere, dorințele, așteptările, pasiunile copiilor. Relația dintre părinți și cadrele didactice implică ieșirea din
frontierele școlii și determină o altă abordare a profesiei didactice.
Parteneriatul educațional, prin esența sa, nu este o invenție a pedagogiei contemporane. Elemente
bine conturate ale parteneriatului educațional atestăm încă în operele filosofilor antici. Astfel, Platon (427-
347 î.e.n.) în lucrarea sa „Protagor”, Aristotel (384-322 î.e.n.) în lucrarea sa „Politică” au menționat
necesitatea și însemnătatea unirii forțelor familiei, școlii și societății, pentru educația unui om și cetățean
adevărat.
 Dacă analizăm retrospectiv relația familie - școală, găsim în „Didactica Magna” a lui Ian Amos
Comenius (secolul al XVII-lea) anumite exigențe privind obligațiile acestor importanți parteneri, care au un
scop comun de formarea personalității copilului.
În ultimii ani, sintagma parteneriatul familia - școala a cunoscut numeroase evoluții, însă majoritatea
conceptualizărilor converg spre aceleași scopuri și obiective specifice dezvoltării armonioase a copilului din
punct de vedere bio-psiho-social.
Un parteneriat implică faptul că ambele părți au drepturi și responsabilități, se consideră competențe
și se apreciază una pe cealaltă ca parteneri. Parteneriatele necesită respect reciproc, receptivitate asupra
nevoilor părților și reflecție asupra lucrurilor care funcționează și care nu.
Recunoașterea și respectarea diferitelor structuri familiale este o prioritate. Copiii provin din diferite
medii și tipuri de familii. Este important să acceptăm acest lucru. Din cauza diferitelor tipuri de familii și
comunități cu care lucrăm, nu putem să avem o abordare unică pentru toată lumea pentru a crea parteneriate
de succes cu familiile. Trebuie să le respectăm pe toate și să ne adaptăm la programele, stilurile și nevoile de
comunicare, la mediile și caracteristicile diferite ale oamenilor.
Potrivit lui York (2003), trebuie să:
 avem cunoștințe despre tradițiile familiilor;
 evităm să facem presupuneri bazate pe cultură, rasă, etnie, religie, structura familiei, statutul
social, statutul economic, vârsta sau nevoile speciale ale familiilor cu care lucrăm;
 credem că alte perspective sunt valabile și să avem capacitatea de a prelua o altă perspectivă;
 fim deschiși, dispuși și capabili să ne adaptăm și să încercăm să preluăm noi comportamente;
 avem capacitatea de a tolera ambiguitatea, conflictul și schimbarea.
Crearea unui program bazat pe colaborare include, de asemenea, următoarele părți:
 comunicarea onestă și clară;
 schimb deschis și bidirecțional de informații;
 dezvoltarea obiectivelor convenite reciproc;
 implicarea în planificare și luarea deciziilor de comun acord;
 evaluarea comună a progresului privind obiectivele stabilite.
Educaţia copiilor reprezintă scopul comun al familiei şi al şcolii. Acesta poate fi realizat doar:
 prin înţelegerea rolurilor;
 prin distribuirea competenţelor, a responsabilităţilor şi a funcţiilor între părţile implicate;
 prin investirea comună a resurselor de timp;
 prin împărtăşirea informaţiilor;
 prin soluţionarea în comun a situaţiilor problematice etc.
Cadrele didactice și părinții trebuie să lucreze împreună pentru a dezvolta o relație de cooperare în
clasă. Centrul acestui parteneriat îl constituie copiii din clasă, deoarece ei sunt motivul principal al muncii
tuturor adulților.

Referințe bibliografice:
1. Bezede, R., „Parteneriatul școală - familie. Inițiative locale.”, Chișinău, 2009;
2. Cucoș, C., „Pedagogie”, București, Ed. Polirom, 2006;
3. Cuznețov, L., „Etica educației familiale”, Chișinău, 2000;
4. Goraș - Postică, V., (coord.), „Parteneriatul școală - familia în viziunea managerilor școlari”,
Chișinău, 2009;
5. York, S., „Roots and wings:Affirming culture in early childhood, programs” St. Paul, Minnesota:
Redleaf Press.