TERAPEUT: Bună! Mă numesc Ruthi, și astăzi vom face o ședință de terapie împreună.

Aș vrea să te întreb
la început: cum te simți azi?

PACIENT: Bună Ruthi! Mă simt OK, am avut o zi destul de decentă

T: E bine, e bine. OK. O să începem întâi cu niște întrebări așa ca să ne cunoaștem mai bine, să te cunosc
eu pe tine, să văd cum...

P: OK..

T: ...care sunt problemele, na, pe ce ne axăm. OK. Am să îți dau câteva situații imaginare și aș vrea să îmi
spui ce vei face tu în aceste situații. Să ne imaginăm că un prieten de-al tău și cu tine vreți să aplicați
amândoi pentru un job care v-ar ajuta pe amândoi să avansați foarte mult în carieră. Problema e că e
disponibilă o singură poziție, și amândoi vreți poziția aceasta. Prietenul tău vine și îți cere ajutor cu
scrisoarea lui de motivație. Ce faci în situația asta, având în vedere că amândoi vă doriți postul foarte
mult?

P: Ca să fiu sinceră, aș vrea să-l ajut în totalitate, dar nu cred că aș face pe bune chestia asta, adică l-aș
ajuta, dar până într-o anumită măsură, în sensul că l-aș lăsa și pe el să aibă... aș veni cu câteva insight-uri
poate, dar l-aș lăsa pe el să aibă contribuția majoră pentru scrisoarea lui, și astfel dacă, uite, de exemplu,
el primește până la urmă poziția respectivă, n-o să mă simt ca și cum „bă uite, o primit pe munca mea”, o
primit tot pe munca lui, numai că na, cu câteva insight-uri venite din exterior.

T: OK, OK, foarte bine. OK. Altă situație. E ziua ta. Ți-ai făcut planuri să mergi la un restaurant împreună
cu prietenii tăi, și este restaurantul tău preferat. După ce totul a fost pregătit, deci ți-ai făcut planuri, ți-ai
făcut rezervare, totul e OK, îți dai seama că restaurantul nu are facilități pentru persoane cu dizabilități,
iar unul din prietenii tăi folosește un scaun cu rotile. Pentru că ți-ai dat seama așa de târziu, singurul
restaurant care mai este disponibil pentru data la care ai tu petrecerea este unul care nu-ți place deloc,
dar are facilitățile necesare pentru prietenul tău. Ce faci în situația aceasta?

P: Mmmm, foarte complicat. Cred că m-aș duce la... ahh, îi foarte, foarte, foarte complicat. Cred că m-aș
duce la restaurantul nașpa, dar aș aduce mâncare din afară, sau aș comanda eventual un desert din afară
ca măcar, gen, să zicem că nu-mi place mâncarea, o să presupun că nu-mi place mâncarea la restaurantul
nașpa, na, mănânc acolo, încerc să mă chinui să mănânc, dar desertul mi-l comand din afară, cumva ca să
mă împac și pe mine

T: Da, da, foarte bine, mulțumesc pentru răspuns. În continuare aș vrea să te întreb – am terminat cu
situațiile – aș vrea să te întreb, oare citești, te uiți la filme, ai vreo pasiune de genul ăsta?

P: Da.

T: Și oare care ar fi genul tău preferat de carte, de film?

P: De obicei îmi plac cam toate genurile, sincer, numai că, dacă ar fi așa, cred că am o afinitate pentru
cărțile astea gen mister, thriller, polițiste, chestii de genul, că mi se pare foarte interesant așa să urmăresc
plotul, și în majoritatea cărților de genul ăsta, la un moment dat, foarte aproape de final, îi un plot-twist,
și chiar nu mă aștept la nimica din ce se întâmplă și îmi dă totul peste cap și mi se pare foarte cool.

T: OK, OK, foarte interesant, foarte fain. Acum ultima întrebare: oare ai putea să mi-o descrii puțin pe
mama ta? Și mai ales cum este relația ta cu ea?
P: Mama. OK. Mama îi profesoară, e o persoană caldă, cred, aș zice, ușor dezorganizată, toată lumea o
știe pentru chestia asta, gen, apropiații și așa, e o persoană înțelegătoare – de obicei. Relația mea cu ea.
Sincer, când eram mai mică era un pic mai complicat, ea fiind profesoară, și eu eram elevă la aceeași școală
la care preda ea, și era foarte awkward câteodată, că au de fiecare dată când făceam ceva nașpa, adică
nașpa, că nu făceam chestii foarte nașpa, da orice greșeală pe care o făceam ajungea direct la ea. Adică,
de exemplu, când eram în clasele primare, învățătoarea, de fiecare dată când făceam ceva, se ducea direct
la ea gen. Era foarte ușor să ajungă la ea, că doar se întâlneau în cancelarie.

T: Da, sigur, evident.

P: Și chestia asta o continuat și în gimnaziu. De fiecare dată când un profesor mă vedea făcând ceva care
nu era OK se ducea direct, țintă, la ea, astfel încât io nu puteam să fac nimica fără să știe mama direct.

T: Da, da, da. Și ea ți-a fost și ție profesoară?

P: Da.

T: Și oare cum a fost această experiență pentru tine?

P: Foarte ciudată. Eu, în... era o confuzie foarte mare pentru mine la ore, pentru că, normal, îi mama mea,
gen, și nu-i... nu cred că o luam în serios ca profesoară, în sensul de nu puteam să fac separarea între
mama, mama, și profesoara. Adică, cumva, io și când mergeam la școală o vedeam ca mama, și nu aveam
nici o treabă, deci vorbeam în ore, într-una vorbeam în ore, că, n-aveam nici o treabă, și mă scotea afară,
tot timpul mă scotea afară, gen pe coridor, pentru că nu puteam să mă opresc, nu mă opream din vorbit
sau din râs cu colegii, adică, na, erau chestii de genul ăsta.

T: Mulțumesc foarte mult pentru răspunsuri, cam asta am avut acum pe ziua asta, dacă e totul OK și pentru
tine?

P: Da, sigur, mersi și eu!

T: OK, bine.

Note de final

Din primul răspuns al pacientului putem observa un supraego dezvoltat, care nu lasă individul să își ajute
prietenul să trișeze și să obțină ceva pe nedrept, o valoare a echității foarte bine înrădăcinată în
personalitatea individului.

Din al doilea răspuns reiese că supraego-ul pacientului deține controlul asupra id-ului acestuia, deoarece,
deși își dorește să experimenteze plăcerea restaurantului preferat, alege să meargă la cel care nu îi place
pentru a fi corect față de prietenul său. Totuși, ea încearcă să satisfacă și dorințele id-ului prin comandarea
unui desert de la restaurantul preferat, ceea ne arată că pacientul are un ego puternic, care poate să
mențină echilibrul dintre id și supraego.

Din al treilea răspuns desprindem faptul că supraego-ul pacientului pune puternic accent pe aflarea
adevărului. Romanele de mister se învârt în jurul ideii de descoperire a adevărului, de demascare a
făptașului, și de pedepsire a răufăcătorului. Faptul că pacientul alege acest tip de romane ca preferatul
său ne spune multe despre valorile morale pe care le prețuiește.

În final, din relația pacientului cu mama sa putem vedea acele valori ale supraego-ului care sunt preluate
din interacțiunea cu aceasta. În mod deosebit, prin actul mamei de a scoate copilul afară atunci când nu
se comportă adecvat la clasă reiese că aceasta valorizează ideea de pedepsire a comportamentelor
nedorite, „rele”, valoare pe care o regăsim și la pacientul nostru (fac referire la preferința acestuia pentru
romane de mister). În plus, observăm că, atunci când este rugată să își descrie mama, pacientul începe cu
descrierea locului său de muncă, și nu a vreunei trăsături de personalitate sau comportament a acesteia.
Acest lucru ne spune că supraego-ul pacientului valorizează în mod inconștient dimensiunea profesională
mai mult decât pe cea personală.