Gîndac Răzvan Prostia omenească

Sunt multe spuneri despre proști și despre prostie. Se spune că nu trebuie să te pui cu ei pentru că o
să te bată cu experiența. Sau că prostia nu are limite, pe când inteligența, da. „Prostul”, ca om de rând,
este, uneori, un mare pericol pentru societate, așa cum spune o veche vorbă : „Nu te pune cu prostul că
are mintea odihnită”
Indiferent de cât de înzestrat intelectual ai fi, nu te mai poți situa complet în afara prostiei. Nu poți să
fii mereu deștept, așa cum nu se poate să dai mereu dovadă de prostie, unele excepții existând.
Prostia nu este o vină, dacă nu este consecința unei incapacități naturale de a înțelege anumite
lucruri, așa cum nici deșteptăciunea nu este un merit.
Un prost nu poate fi contrazis. El nu va accepta niciodată că nu are dreptate sau că experiența lui de
viață este limitată. Cu el nu poți avea o dezbatere normală, deoarece el ține să-ți demonstreze că el știe
mai bine. În lipsa argumentelor, vociferează și-și obosește partenerul de discuție, până când acesta va
ceda. Prin această metodă își demonstrează sieși că este inteligent.
Prostul are ambiția să fie luat în serios. Mai cu seamă dupa ce a ajuns, ori i se pare numai c-a ajuns,
în societate sau în stima contemporanilor. El are acum un interes vital să nu râdă nimeni.
Așadar, putem spune că prostia se asociază perfect cu fudulia. Exemple sunt foarte multe, când nu
puțini dintre cei ajunși uită de unde și cum au apărut, când mai totul este după bunul plac iar orice
eventuală urmă de inteligență este imediat respinsă de prostime.