Caracterizarea indirectă se realizează, de asemenea, folosind resurse multiple.

Prin limbaj, personajul

dovedeşte abilitate de adaptare şi de a folosi pe ceilalţi în obţinerea reacţiei favorabile planurilor sale-îşi
nuanţează limbajul în funcţie de interlocutor, folosind registre diferite: este respectuos cu învăţătorul,
ironic cu Vasile Baciu, agresiv cu cei care îi ameninţă scopurile. Gesturile şi mimica îi trădează
intenţiile: ,,avea ceva straniu în privire, parcă nedumerire şi un vicleşug neprefăcut”. Comportamentul
scoate în evidenţă trăsături variate precum hărnicia, puterea voinţei, lăcomia, brutalitatea sau lipsa de
consideraţie. Prin relaţia cu alte personaje influenţează, într-o măsură mai mare sau mai mică, pe toţi cei
cu care intră în contact, dovedind statutul său de personaj central. Ion este un personaj memorabil,
ipostază a omului teluric, învins de orgoliul sub impulsul căruia se angrenează în lupte pe care nu le
poate susţine moral. Ion este în acelaşi timp tipic şi profund individual. Atât Vasile Baciu, cât şi Alexandru
Glanetaşu se căsătoriseră cu femei bogate. Niciunul însă nu urmează traseul sinuos şi pasional al
personajului Ion. Fără a găsi forţa de a accepta cu adevărat implicaţiile căsătoriei cu Ana, dar nici de a
refuza această căsătorie, Ion vede ulterior în turnura evenimentelor o fatalitate prin care trebuie să
plătească forţarea destinului de a-i oferi ceva ce nu a simţit cu adevărat că avea dreptul – ,,Mândru şi
mulţumit ca orice învingător, Ion simţea totuşi un gol ciudat în suflet”. Moartea lui Petrişor este pusă pe
seama fatalităţii.Concluzia din a doua parte a romanului invalidează toate strădaniile din prima parte: ,,ce
folos de pământuri, dacă ce ţi-e pe lume mai drag nu-i al tău…” Sfârşitul personajului este în mare
măsură o urmare a acţiunilor sale directe, căci Ion îi furnizează inexplicabil lui George direcţia loviturilor
în întuneric. Involuntar, luând formadestinului, Ion se autopedepseşte. Dar naratorul lasă posibilitatea
continuării, căci Florica este însărcinată, iar unii opinează că ar fi copilul lui Ion. Personajul care da si
numele romanului reprezinta tipul taranului, a carui patima pentru pamant izvoraste din convingerea ca
acesta ii sustine demnitatea si valoarea in comunitate, intr-un mediu in care ierarhia valorilor se
stabileste pe baza averii. De aceea incercarea lui Ion de a dobandi pamant nu poate fi privita doar ca o
expresie a lacomiei , ci mai ales ca expresie a dorintei de a scapa de eticheta injositoare de sarantoc si de
umilinta de a repeta soarta tatalui sau, care se invarte pe langa cei bogati “ca un caine la usa bacatriei. In
pamant el vedea realizate ambitiile sale, demnitatea sa umana, pentru ca “in inclestarea cu uriasul, omul
insusi se simte crescand si luand in stapanire lumea” asa cum afirma N. Manolescu. In acest sens, critica
a vorbit despre personaj ca “metafora a dragostei de pamant” (Al. Sandulescu), sau ca “un posedat al
pamantului”. (N. Balota). Naratorul noteaza reactiile psihice si fiziologice, senzatiile organice pe care le
incearca eroul. Drumul lui Ion, in zori, catre delnita de coasa, evidentiaza instinctul de posesiune: “Cu o
privire setoasa, Ion cuprinse tot locul, cantarindu-l. Simtea o placere