Astfel, în Borca, Vitoria şi Gheorghiţă întâlnesc un botez – femeia oierului a trebuit „să descalece, să intre

la lehuză şi să-i puie rodin sub pernă un coştei de bucăţele de zahar şi pe fruntea creştinului celui nou o
hârtie de douăzeci de lei.”; ceva mai departe, pe gheaţa de pe apa Bistriţei, îi opreşte un alai de nuntaşi,
care „Au întins plosca ş-au ridicat pistoalele. Ori beau [zic aceştia] în cinstea feciorului de împărat şi a
slăvitei doamne mirese, ori îi omoară acolo pe loc.”. Iar ei se conformează.

Ajunşi în Vatra Dornei, Vitoria află „la o canţelarie”, de la slujbaşul de acolo, care îşi consultase în acest
scop registrele, că Nechifor cumpărase, în noiembrie, trei sute de oi. Din acestea vânduse, spune
slujbaşul, o sută de oi altor doi gospodari, care nu avuseseră de unde să mai cumpere. Şi plecase
împreună cu ei şi cu toate cele trei sute de oi către Neagra, drum pe care îl apucă şi Vitoria, în timp ce
vremea se strică din nou, după ce se arătaseră semne de împrimăvărare.

XI

„La marginea celei din urmă Dorne”, ieşind din sat, Vitoriei Lipan îi spune domnul Macovei, crâşmarul
întrebat, că soţul ei trecuse pe acolo „Cătră Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavril”, împreună cu doi ciobani,
dintre care „Unul era mai puţintel la trupşi negricios ca mine. Celălalt, mai vonic decât toţi şi râdea des şi
tare. Avea buza de sus despicată ca la iepure. Mai ales îi plăcea tare băutura. Multe vorbe nu spunea.
Râdea şi bea.”. Cel cu căciulă brumărie, Nechifor Lipan, „a avut gust să-i facă părintele o cetanie şi-o
aghiazmă şi să-i stropească oile.”, lucru care i-a plăcut crâşmarului, ca şi faptul că acelaşi cioban nu uitase
să-şi hrănească câinele, cu mâna sa.