Bunica, Ștefan Octavian Iosif

Cu părul nins, cu ochii mici

Și calzi de duioșie,
Aieve parc-o văd aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus după fus,

Din zori și până-n seară;
Cu furca-n brâu, cu gândul dus,
Era frumoasă de nespus
În portu-i de la țară...

Căta la noi așa de blând,

Senină și tăcută;
Doar suspina din când în când
La amintirea vreunui gând
Din viața ei trecută.

De câte ori priveam la ea,

Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminicii preasfinte...
Bunica, Elena Farago

In soba arde focul,

Din soba scântei mici sar,
Bunica lângă mine
Citește frumos, rar.

Ea are glasul dulce,

Îmi place s-o ascult,
Bunica îmi zâmbește,
O iubesc foarte mult.

Citește, se oprește,
Poate a obosit.
Din mana cartea-i cade.
Bunica a ațipit.

Bunica, Otilia Cazimir

Când vântul copacii îndoaie,

Si ploua, si-i frig, si ni-i frica,
Fugim la bunica-n odaie
Noi: doua surori si-o pisica

Acolo-i călduț și-i tăcere

Divanul bătrân dintre uși
Cu vechile lui lăicere
Ne-așteaptă cu cărți și păpuși.

Bunica ne iese-nainte
Cu zâmbetul blând de bunica.
”-Ei, care mi-a fost mai cuminte,
Fetițele, ori tu, pisica?”

Unde-s ochelarii?, de Otilia Cazimir

Bunicuța-i supărată,
Ca de-un ceas întreg tot cată:
Cată-ncolo, cată-ncoace,
Ochelarii nu-s și pace!

I-a cătat pe sub saltele,

Si-n papuci, si-n ciubotele,
Pe sub perne, pe sub oale,
Pan’ n-a mai putut de sale!

A mai stat, a mai oftat,

Iar s-a pus pe căutat!
Sta si-aprinde-o lumânare:
Unde să-i mai cate, oare?
Nu-s in raft, nu-s in cutie,
Poate-or fi-n bucătărie…

Răscolește pe sub scara

Si pe polița-n cămara,
In cuptor, pe soba sus,
Ochelarii nu-s si nu-s!
Sa nu fie cu banat,
Cine, oare, i-a furat?

Când sa-i cate si prin tinda,

Da cu ochii de oglinda,
Si ce vede, ce nu vede,
Parca nici nu-i vine a crede:
Ochelarii, pozna mare!
Îi stăteau pe nas calare…

Îi cătase-n cui, sub pat,

Dar pe nas nu i-a cătat.
Și de nu-i vedea-n oglinda,
I-ar câtă și-acum prin tindă!