CURS 3 SI 4

METABOLISMUL
Prin metabolism se inelege totalitatea transformirilor biochimice si energetice care au loc in
tesuturile organismului viu.
Metabolismul este un proces complex, ce implica schimburi de materii si energii, si care include
doua procese (simultan) opuse:
l.Catabolismul / dezasimilatia - totalitatea proceselor chimice de degradare a substantelor din
organism; se produce in special ruperea legaturilor dintre atomii de carbon, din moleculele
diferitelor substane; acest tip de reactii este insotit de eliberare de energie (reactie exoterma).
2.Anabolismul / asimilatia - procesele chimice de biosinteza a substanelor ce intra in alcatuirea
materiei vii. Reactiile anabolice se caracterizeaza prin consum de energie si se numesc reactii
endergonice (reactii endoterme).
Aceste procese metabolice sunt catalizate de sisteme enzimatice specifice si au mecanisme
proprii de control, de aceea se desfasoara simultan. Substantele energetice catabolizate in celule
sunt de provenienta oxogena (alimentara) sau endogena (tisulara). Oxidarea diferitelor
substraturi energetice (glucide, lipide si protide) in celule se face prin procese complexe, care se
desfasoara lent si elibereaza energie succesiv, in cantitati mici, utilizate pe masura ce se produc.
Dupa rolul jucat in biologia organismelor, metabolismul este clasificat in:
1. Metabolism primar sau fundamental, care este implicat direct, esential in mentinerea vieii
organismelor si plantelor.
2. Metabolism secundar sau laturalnic, care este implicat in producerea de
substante"neesentiale" vieii (de ex., pigmeni, alcaloizi, antibiotici ageni etc.).
Energia necesara proceselor de biosinteza provine in cea mai mare parte din desfacerea
legaturilor macroergice ale diferitilor compusi in functie de capacitatea de producere a energiei,
organismele se impart in :
l.autotrofe ( greaca autos = insusi; trophe = hrana) - organisme care isi sintetizeaza substantele
organice necesare din substante anorganice prin procesul de fotosinteza si chemosinteza.
2.heterotrofe (greaca heteros = diferit, trophe = hrana) - organisme care isi asigura hrana
folosind substante sintetizate de alte organisme ( microfage, fitofage sau zoofage),
Catabolismul si anabolismul se desfasoara printr-o succesiune a numeroase reactii chimice:
hidroliza, hidrogenare, deshidratare, decarboxilare, dezaminare, transaminare, esterificare,
condensare, polimerizare.
Catabolismul substantelor energetice se desfasoara in trei etape:
l. etapa digestiva in care, sub influenla enzimelor hidrolitice din sucurile digestive, constituentii
alimentari complexi sunt degradati pana la compusi simpli, nespecifici. absorbabili
(monozaharide, acizi grasi, glicerol, aminoacizi etc,);
2. etapa metabolizarii incomplete in care compusii simpli absorbiti din intestin, impreuna cu
compusii similari ai organismului, sunt catabolizati pe cai specifice, rezultand compusi
intermediari, concomitent eliberandu-se o parte din energia chimica a constituentilor
catabolizati;
3. etapa metabolizarii complete, in care compusii de provenienta exogena sau endogena ai
metabolismului glucidic, lipidic si protidic sunt oxidati, in cadrul unor reactii ciclice, constituind
ciclul Krebs sau ciclul acizilor tricarboxilici, pana la C02 si H2O, eliberind o mare cantitate de
energie.Energia chimica a diferitilor constituenti catabolizati in celule nu este utilizata direct, ci
este inmagazinata sub forma de legaturi fosfat-macroergice (legaturi esterice intre acidul fosforic
si anumiti compusi organici), care se desfac cu usurinta eliberand o mare cantitate de energie.
Dintre compusii fosfat-macroergici, cel mai rispandit si mai bine studiat este ATP-ul.

Tipuri de reactii metabolice:

1.Catabolismul /Dezasimilatia:
-Glicogenoliza-transformarea glicogenului in glucoza.
-Glicoliza - transformarea glucozei in piruvat si ATP.
- Fosforilarea oxidativa- degradarea glucidelor prin ciclul pentozofosfatilor (numit si ciclul
hexozo-mono-fosfatului),
- Catabolism Proteic - hidroliza proteinelor in aminoacizi,
Degradari fermentative:
a) -Fermentatia anaeroba: (fermentaia alcoolica; lactica, propionica, butirica, fermentatia
celulozei).
b)Fermentatia aeroba: (fermentatia acetica, citrica, succinica, malica, oxalica).

2.Anabolismul /Asimilatia
Glicogeneza - formarea glicogenului in glucoza prin procesul de hidroliza.
Gliconeogeneza - formarea glucozei din proteine si grasimi.
Fotosinteza - sintetizarea substantelor organice complexe din substante minerale cu ajutorul
luminii

METABOLISMUL INTERMEDIAR PROTIDIC

Totalitatea transformarilor suferite in organism de diferiti constituenti de provenienta

exogena( alimentara) sau endogena(tisulara) pana la produsi finali nemetabolizati =
metabolism intermediar.
Metabolismul intermediar = cuprinde totalitatea transformarilor la care sunt supuse substantele
alimentare din momentul absorbtiei pana la eliminarea metabolitilor in mediul extern.
Protidele se gasesc in alimente de origine animala (carne, oua, lapte) si vegetala (fasole, mazare,
linte, soia, etc.). Cele de origine animala se asimileaza mai usor in organism.
Protidele( denumire generală pentru toate substanțele organice azotate :proteine, proteide, aminoacizi
etc.).
Protidele sunt substante fundamentale pentru buna functionare a organismului; ele nu pot
lipsi din alimentatie. Pe langa rolul lor energetic, au in special rol plastic (formator),
contribuind la cresterea organismului si la refacerea tesuturilor distruse prin functionarea si uzura
organismului. De asemenea, ele intra in alcatuirea hormonilor, fermentilor, enzimelor si
anticorpilor, care au rol important in functiile si apararea organismului. Nevoile de protide sunt
mai crescute la copii decat la adulti.
Protidele sunt biomolecule cu structura complexa, constituenti universali si indispensabili ai
tuturor formelor de viata.
Continutul cel mai mare de protide se gaseste in organele de rezerva ale plantelor, in semintele
de leguminoase, o cantitate mijlocie se gaseste in boabele de cereale, cele mai putine protide
gasindu- se in legume si radacinoase.
Protidele prezinta proprietati fizico-chimice caracteristice care sunt corelate cu un continut de
energie ridicat, ceea ce le asigura atributiile unui sistem dinamic in permanenta autoreinoire si
interactiune cu mediul exterior.
Protidele constituie suportul chimic structural si functional al materieii vii si al fenomenelor
specifice acesteia, sunt purtatorul material al insusirilor biologice: diferentierea, cresterea,
dezvoltarea si reproducerea.
Proteinele detin roluri de maxima importanta, fiecare tesut sau celula fiind caracterizat printr-un
anumit tip structural de proteina care intra in constitutia citoplasmei, organitelor si membranei
celutare. In afara rolului structural, proteinele au si roluri functionale fundamentale, catalizand
anumite procese biochimice (proteinele-enzime), regland diferite activitati (hormonii proteici)
sau exercitand diferite actiuni de importanta biologica majora ca, de exemplu: transportul gazelor
respiratorii, (hemoglobina), apararea antimicrobiana, antivirala (anticorpii), coagularea sangelui
(factorii plasmatici ai coagularii), etc.
De asemenea, in carente alimentare, proteinele sunt utilizate si ca material energetic,
catabolismul a 1 g de proteine furnizand 4,1 kcalorii.
Proteinele alimentare sunt scindate hidrolitic pana la aminoacizi, sub actiunea enzimelor,
proteolitice, din sucurile digestive. Aminoacizii rezultati sunt resorbiti din intestin si, pe cale
portala, ajung la ficat, unde sunt metabolizati in propotii variabile intre 20-80%, restul strabat
ficatul si ajung in circulatia sistemica, de unde sunt extrasi si utilizati de tesuturi.
Ficatul detine rolul principal in metabolismul aminoacizilor de provenienta alimentara si al
celor de origine tisulara, care impreuna constituie un fond metabolic comun. O parte din
aminoacizi sunt utilizati de ficat pentru sinteza si remanierea proteinelor proprii structurale, o
parte pentru sinteza unor proteine functionale necesare intregului organism (albumine
plasmatice, factori ai coagularii, anticorpi, enzime etc.) si o anumita cota de aminoacizi este
descarcata in circulatia sistemica, mentinand concentratia plasmatica totala a aminoacizilor la
valori cuprinse intre 35-65 mg/100ml.
Catabolismul aminoacizilor consta in special in dezaminare, proces care se poate realiza pe mai
multe cai, cea mai inportanta fiind dezaminarea oxidativa, care are loc in ficat. Rezultatul
dezaminarii este un cetoacid si amoniacul.

Cetoacidul care rezulta poate urma mai multe cai metabolice:

- sinteza de noi aminoacizi prin procesul de transaminare, adica de transfer al gruparii aminice
desprinsa de pe un aminoacid pe un alt cetoncid catalizat de transaminaze. In orgnnism pe
aceasta cale se pot sintetiza toti , aminoacizii pentru care exista cetoacizii corsespunzatori, dar nu
si arninoacizii pentru care nu exista asemenae cetoacizi si care trebuie deci sa fie adusi in
organism prin alimentatie; de aceea se numesc aminoacizi esentiali,
- intrarea in ciclul Krebs si oxidarea completa pana la CO2 si H2O, cu eliberarea concomitenta
de energie;
- intrarea in ciclul Krebs, dupa transformarea intr-unul din constituientii acestuia si parcurgerea
retrograda a reactiilor acestui ciclu, ajungandu-se la sinteza de glucoza. Aceasta cale care
constituie gluconeogeneza reprezinta calea de legatura dintre metabolismul protidic si cel
glucidic si este accesibila aminoacizilor denumiri glucoformatori. Procesul de gluconeogeneza,
care are loc in ficat, are o eficienta redusa:
- sinteza corpilor cetonici este calea metabolica a cetoacizilor, denumiti de aceea aminoacizi
cetogeni. Sintetizati in ficat, corpii cetonici sunt descarcati in circilatie. De unde sunt extrasi de
celule, fiind utilizati ca material energetic sau pentru sinteze de acizi grasi.

Amoniacul(NH3), rezultat al dezaminarii tisulare si hepatice a aminoacizilor, precum si cel care

rezulta din catabolismul intestinal al aminoacizilor sub actiunea enzimelor bacteriene, fiind o
substanta toxica, este rapid neutralizat, in special de catre ficat. Cea mai mare parte a NH3 este
produsul final al catabolismului proteic, care este eliminat prin urina.
In anumite tesuturi ( sistem nervos, ficat), NH3 este combinat cu acidul glutamic, rezultand
glutamina – compus netoxic, care se desface usor, eliberand NH3 necesar anumitor reactii
metabolice. De asemenea o parte din NH3 este utilizata pentru reaminarea cetoacizilor si sinteza
de noi aminoacizi.
Aminoacizii sunt catabolizati si prin decarboxilare, sub actiunea unor enzime specifice ale florei
intestinale. Procesul care are amploare in special atunci cand ajung in colon cantitati crescute de
proteine nedigerate genereaza amine, unele de importanta biologica deosebita.
Creatina si creatinina sunt de asemenea, produsi ai metabolismului protidic.
Creatina fiind sintetizata de ficat si depusa in cea mai mare parte in musculatura, si in mai mica
masura in tesutul nervos, iar creatinina fiind produsul final de catabolism al creatinei. In
muschiul scheletic, creatina se afla combinata cu acidul fosforic de fosfo-creatina (PC), datorita
energiei furnizate de ATP, iar in timpul contractiri musculare desfacerea legaturii fosfat-
macroergice a PC furnizeaza energia necesara refacerii ATP.
Reglarea metabolismului protidic este realizata, in primul rand, de corelatiile dintre anumiti
factori, asupra carora actioneaza diferiti hotmoni, dintre care unii stimuleaza sinteza de proteine
din aminoacizi (hormonii anabolizanti) si altii intensifica degradarea proteinelor in aminoacizi
(hormonii catabolizanti).
Hormonii anabolizanti cei mai importanti sunt: somatotropul, insulina si hormonii sexuali.
Hormonii catabolizanti cei mai importanti sunt: corticotropina hipofizara, glucocorticoizii
suprarenali, care actioneaza stimuland degradarea aminoacizilor si gluconeogeneza si hormonii
tiroidieni cand sunt secretati in cantitati crescute.
In organismul adultului normal exista un echilibru dinamic intre procesele de anabolism si
catabolism protidic. In schimb, in perioada de cerstere predomina procesele anabolice, ceea ce
are ca rezultat acumularea de proteine, iar in perioada de batranete predomina procesele de
catabolism protidic, avand ca urmare scaderea stocului de proteine.

METABOLISMUL INTERMEDIAR GLUCIDIC

Glucidele (glycos=dulce), numite si hidrati de carbon (Cn(H2O)m) sau zaharuri (sakkharom =

substanta dulce) = sunt substante de origine predominant vegetala, si se formeaza in procesul de
fotosinteza care decurge in plantele verzi.
Glucidele = componente principale ale hranei omului si animalelor, sunt compusi foarte
raspanditi in natura, atat sub forma libera (pentoze, hexoze), cat si sub forma de combinatii
( glicozide, glicoproteide, glicolipide). Proportia lor in regnul in regnul vegetal reprezinta peste
50% din substanta uscata a organismelor vegetale superioare.
Glucidele se clasifica in doua grupe mari:
- Glucide simple, numite OZE = glucide nehidrolizabile (monoglucide sau
monozaharide: trioze, pentoze, hexoze),
- Glucide compuse, numite OZIDE (holozide: oligoglucide, poligoglucide si
heterozide).
Glucoza (DEXTROZA), zahar de amidon/struguri, intra in structura diglucidelor:
-zaharoza (zaharul din radacina de sfecla -16-20%, tulpini de trestie de zahar -16-27%), se
gaseste in frunze ca rezultat al fotosintezei si este cea mai raspandita diglucida naturala,
-maltoza (se gaseste libera in orzul incoltit = zahar de malt si este unitatea structurala a
poliglucidei amidon,
-galactoza = o glucida raspandita mai ales sub forma de diglucide (lactoza), triglucide (rafinoza)
si poliozide (galactani) in agar-agar si mucilagii vegetale, glicozide si lipide complexe,
-fructoza (zaharul din fructe, cea mai dulce dintre oze) este raspandita atat in stare libera, in
fructe, cat si sub forma de diglucide (zaharoza), poliglucide (inulina, fructani) si glicozide.
-sorboza, raspandita in scorusul de munte si alte fructe, mai ales de sorbitol, care in contact cu
aerul se oxideaza la sorboza si se utilizeaza la obtinerea acidului ascorbic (vitamina C).
-celobioza se gaseste in stare libera in seva unor arbori si reprezinta unitatea structurala a
poliglucidei celuloza.
Celuloza este componentul principal al peretilor celulari vegetali, substanta de schelet care
asigura rezistenta mecanica si fizico-chimica ridicata a tesuturilor lemnului.
-lactoza = zaharul din lapte, in stare libera se gasete in laptele mamiferelor, iar in plante in
polenul florilor de Forsythia.
-trehaloza = zaharul din ciuperci si in limfa unor insecte,
-rafinoza - raspandita in sfecla de zahar, seminte de bumbac,
Glucoza, in stare libera se gaseste in toate fructele, in flori, in miere, in tomate, alaturi de
fructoza si zaharoza.
Amidonul = o glucida de rezerva, sub forma de granule, in tuberculi, seminte si parti lemnoase
ale plantelor. Amiloza - reprezinta 20-30% din granula de amidon, dispusa in interiorul acesteia.
Glicogenul este cel mai important polizaharid de rezerva din celulele animale, depozitat mai ales
in ficat.
Glucidele se gasesc in proportie mare in alimentele de origine vegetala (grau, porumb, orez,
fructe, legume, zahar, miere), si in cantitate mai mica cele de origine animala (lapte). In
alimente, se gasesc sub forma de: manozaharide (glucoza, galactoza), dizaharide (maltoza,
lactoza), si polizaharidele (amidon, glicogen, celuloza).
Glucidele nu pot fi absorbite de organism decat in urma digestiei, care le transforma in molecule
nonzaharide, singurele capabile sa strabata bariera intestinala, sa treaca in sange si sa ajunga la
ficat. Aici o parte se transforma prin sinteza in glicogen, ca substanta de rezerva, iar o alta parte
trece in circulatia generala pentru a fi folosite de tesuturi si organe. Glucidele intra in compozitia
citoplasmei si din ele se elibereaza aproximativ 60% din totalul energiei consumata de organism.
La nevoie si glicogenul de rezerva din ficat poate fi transformat in glucoza (monozaharid) si
trecuta in sange pentru consum.
Nivelul glucozei in sange este mentinut constant l-1,5 grame la litru. Cand glucidele sunt in
exces, ele se pot transforma si in grasimi si se depun ca atare in organism.
Glucidele sunt in primul rand, substante energetice, reprezentand combustibilul preferential
al tuturor celulelor, pentru ca se oxideaza total. Produsi lor finali (CO2 si H2O) sunt netoxici si
pot fi usor eliminati din organism. Prin oxidarea lor glucidele furnizeaza obisnuit peste 65% din
energia totala cunsumata de organism.
Principalele caii de degradare (transformare) a glucozei:
a. Oxidarea celulara reprezinta principala cale a glucozei si se desfasoara in doua etape
succesive: prima are loc in anaerobioza (glicoza) si are ca produs final acidul piruvic, care in
conditii de hipoxie se transforma reversibil in acid lactic; cea de-a doua etapa, care se desfasoara
in prezenta O2 consta in oxidarea acetilcoenzimei A, rezultata din acidul pirivic, in ciclul
Krebs, pana la CO2, H2O si E.
Glucoza oxidata in celule provine fie din degradarea glicogenului propriu, fie din sangele care
perfuzeaza tesutul respectiv. Degradarea anaeroba elibereaza o cantitate de energie, suficienta
doar pentru sinteza a doua legaturi fosfat-macroergicede ATP, in timp ce oxidarea completa in
cadrul ciclului Krebs elibereaza o cantitate de energie din care se sintetizeaza 38 de legaturi
fosfat-macroergice. Se admite ca oxidarea completa a 1 gr glucoza elibereaza 4.1kalorii.
In afara acestei cai principale de degradare, glucoza mai poate fi metabolizata in celule si pe alte
cai servind la sinteza unor produsi de mare importanta biologica.
b. Glicogenogeneza, sinteza de glicogen din glucoza (in ficat si din fructoza si galactoza)
serveste la realizarea rezervelor glicogenice celulare. Ficatul sintetizeaza si depune glicogen in
timpul absobtiei intestinale, iar celelalte tesuturi, in cursul hiperglicemiei postprandiale.
c. Glicogenoliza consta in degradarea glicogenului celular, prin desprinderea gradata a
moleculelor de glucoza, sub actiunea unor enzime specifice. Prin liza glicogenului, ficatul
furnizeaza glucoza pentru intreg organismul, in timp ce in alte celule glucogenoliza este urmata
de consumul intracelular al glucozei eliberate pentru diferitele necesitati metabolice.
d. Gluconeogeneza sinteza de glucoza prin produsi neglucidici ai metabolismului intermediar,
dar caracteristica ficatului. Sinteza de glucoza se face dinncetoacizi rezultati prin dezaminarea
aminoacizilor, acid lactic sau piruvic, glicerol, etc. Acizii grasi, care nui pot fi transformati direct
in glucoza, prin oxidarea lor in ficat furnizeaza energia necesara desfasurarii proceselor de
gluconeogeneza. In conditii de inanitie, gluconeogeneza reprezinta unica sursa de glucoza a
organismului.
e. Lipogeneza din glucoza se produce in conditiile unui aport glucidic exagerat si reprezinta
cauza cea mai frecventa a obezitatii. Aceasta cale de metabolizare a glucidelor este posibila,
deoarece reactiile de degradare a glucozei sunt conectate cu cele ale sintezei de glicerol si acizi
grasi.
Glicemia si mecanismele de reglare a metabolismului glucidic.
Concentratia sangvina a glucozei variaza intre 90-120mg/100ml de sange si este una dintre
principalele constante unorale.
Glucoza din sange si lichidele interstitiale realizeaza legatura dintre rezervorul glucidic al
organismului (ficatul) si tesuturile consumatoare de glucoza si ca urmare, nivelul glicemiei
reflecta echilibrul dinamic dintre cantitatea de glucoza eliberata de ficat in circulatia sistemica si
cantitatea utilizata de tesuturi pentru dilferitele lor activitati. Cu toate ca, in conditii obisnuite, cei
doi parametri prezinta variatii neconcordante, glicemia se mentine la nivel constant datorita unor
mecanisme complexe de reglare.
Variatiile glicemiei intr-un sens sau in altul stimuleaza chemoreceptorii specifici din sistemul
vascular care transmit impulsuri ascendente la centrii glicoreglarii, in special la cei hipotalamici.
Acesti centri sunt influentati in mod direct de concentratia glucozei din singele care ii iriga,
deoarece au celule cu proprietati de chemoreceptori. Centrii hipotalamici ai glicoreglarii
prelucreaza informatiile prinmite reflex sau direct si declanseaza consecutiv modificari ale
activitatii vegetative si endocrine, care readuc la normal nivelul modificat al glicemiei.
Mecanismele vegetative si endocrine actioneaza predominant asupra ficalului, dar si asupra
celorlalte tesuturi, modificand adecvat raportul dintre procesele metabolismului intermediar
glucidic mentionate inainte. Dar ficatul are si o actiune hemostatica proprie, putand sa-si
modifice adecvat debitul glucozat in functie de nivelul glicemiei. Deoarece nivelul glicemiei
poate fi dereglat fie in sensul cresteri, fie al scaderii ei, organismul poseda mecanisme de reglare
care intervin prompt atat intr-un caz cat si in celalalt.
 METABOLISMUL INTERMEDIAR AL LIPIDELOR

Lipidele (substante grase) se gasesc in proportie mare in alimentele de origine animala (unt,
slanina, carne de porc) si unele fructe (alune, nuci, masline). Ele nu pot fi absorbite in organism
decat sub forma de glicerina si acizi grasi. In tubul digestiv, lipidele sunt descompuse in glicerina
si acizi grasi, care trec in circulatia limfatica si sangvina, resintetizandu-se sub forma de grasimi
specifice omului. In citoplasma celulara sunt oxidate pana la bioxid de carbon si apa, eliberandu-
se o mare cantitate. Alta parte din aceste grasimi se depoziteaza ca material de rezerva in celule
adipoase de sub piele sau in jurul unor organe (rinichi, intestin, etc.), de unde sunt mobilizate si
folosite la nevoie.
Lipidele sunt compusi organici raspanditi in organismele vegetale si animale, unde
indeplinesc roluri complexe:
- Rol structural (sunt componente ale celulelor, nucleului, protoplasmei,
mitocondriilor),
- Rol de rezerva (constituie surse de energie, asigura protectie mecanica si termica
organismelor vegetale si animale).
Raspandirea lipidelor in plante este variata si neuniforma astfel:
- continutul lipidelor in frunze este de 3-10% din materia uscata
- in cloroplaste de 33-36%
- un continut ridicat prezinta semintele plantelor oleaginoase(floarea soarelui, rapita, in, canepa,
soia, masline, de peste 40%.
Lipidele indeplinesc roluri importante in organism. Trigliceridele sunt substantele energetice
principale oxidarea a 1 g de lipide furnizand 9,3 kcalorii. Lipidele intra in structura
membranelor, controland astfel permeabilitatea acestora. Depozitele lipidice din tesutul celular
subcutanat formeaza un strat izolator care diminueaza pierderile de caldura, iar grasimea din
jurul organelor apara aceste organe de traumele mecanice. Fosfolipidele sunt constituenti celulari
abundenti in special in anumite tesuturi ( sintemul nervos, ficat, splina), unde indeplinesc
importante roluri metabolice.
Colesterolul este precursorul hormonilor sterolici si ai acizilor biliari. Roluri energetice si
metabolice fundamentale au si anumiti acizi grasi, denumiti esentiali, care nu pot fi sintetizati in
organism, ci trebuie adusi prin alimentalie.
Grasimile neutre alimentare sunt degradate de lipazele digestive, in proportie de 50% pana la
acizi grasi si glicerol si restul pana la monogliceride constituenti care formand rnicelii cu
sarurile biliare, se absorb din lumenul intestinal.
Colesterolul se absoarbe cu usurinta din intestin, daca exista bila si suc pancreatic. necesara
pentru emulsionarea si solubilizarea sa. In celulele intestinale colesterolul resorbit intra in
constitutia chilomicronilor ajungind in circulatia sistemica pe cale limfatica.
Gliceridele sunt cele mai raspandite dintre lipidele din regnul vegetal, ele fiind prezente mai
ales in semintele plantelor oleaginoase.
Trigliceridele, fosfolipidele si colesterolul se afla in singele circulatiei sistemice sub forma
de lipoproteine.
 In plasma se mai afla in tranzit si mici cantitati de acizi grasi proveniti din liza grisimilor nentre
de depozit rau eliberati de ficat si glicerol. Grasimile neutre plasmatice se afla intr-un echilibru
dinamic cu cele tisulare si in special cu cele din depozitele adipoase, care nu sunt inerte, asa cum
s-a crezut, ci sunt degradate si resintetizate permanent, in functie de necesitatile organismului.
Degradarea trigliceridelor din tresutul adipos are loc sub actiunea unei lipaze, stimulata de
adrenalina, glucogen si alti hormoni si este urmata de eliberarea in circulatie de acizi grasi liberi
si glicerol.
Glicerolul, dupa transformare in alfa glicerol-fosfat, intra in lantul de reactii al caii glicolitice.
Acizii grasi liberi sunt extrasi din plasme de diferite celule si degradati oxidativ, sub influenta
unor enzime mitocondriale, pana la CO2, H2O si energie. Energia eliberata prin oxidarea unui
acid gras depinde de lungimea rangului de C al moleculei acestuia.
Acizii grasi sunt degradati total in proportie de aproximativ 50% in ficat si restul in alte
tesuturi. Ficatul mai poate metaboliza acizi grasi si pe calea sintezei de corpi cetonici. Corpii
cetonici nu pot fi metabolizati de catre ficat si de aceea sunt descarcati in circulatia sistemica, de
unde sunt extrasi de diferite celule si utilizati ca material energetic. Ficatul mai utilizeaza acizii
grasi liberi din singe si pentru a forma trigliceride si fosfolipide.
Sinteza acizilor grasi se poate realiza in mai multe tesuturi, mai importante fiind ficatul si
tesutul adipos. Sinteza se efectueaza la nivel mitocondrial, parcugand in sens invers etapele
degradarii. Ficatul sintetizeaza din colesterol acizi biliari, pe care ii elimina prin bila in intestin;
de asemenea, ficatul elimina o anumita cota de colesterol prin bila sub forma libera, iar restul
este utilizat pentru formarea lipoproteinelor cu densitate foarte mica. Sub forma diferitelor tipuri
de lipoproteine, colesteolul este descarcat in circulatie, de unde este extras si utilizat de diferite
celule.
Reglarea metabolismului lipidic este dependenta de sisternul nervos central (hipotalamus) si
mai ales de anumite glande endocrine: pancreasul endocrin, hipofiza anterioara, tiroida si
glandele sexuale.

METABOLISMUL ENERGETIC

Prin metabolismul energetic se intelege generarea si utilizarea energiei necesare desfasurarii

activitatii diferitelor organe si sisteme, energie care previne din oxidarea intracelulara a
substantelor energetice (glucide, lipide si uneori chiar proteine).
Energia rezultata din aceste procese este inmagazinata sub forma legaturilor fosfat-macroergice
ale unor constituenti celulari (ATP, PC, etc.) Si va fi eliberata treptat, manifestandu-se ca energie
mecanica (contractie musculara), electrica (transmitere nervoasa), calorica etc.
Cantitatea de energie eliberata in organism prin aceste procese catabolice este egala cu cea
eliberata prin arderea acestor substante in bomba calorimetrica. Prin arderea diferitelor substante
in afara organismului toata energia eliberata apare sub forma de caldura, de aceea metabolismul
energetic al organismului se exprimain calorii. Determinarea cantitatii totale de caldura eliberata
de organism intr-o anumita perioada de timp permite aprecierea cantitativa a energiei consumata
in acea perioada, daca nu se tine seama de energia necesara diferitelor reactii care se desfasoara
concomitent.Determinarea cantitatii de caldura produsa in organism se poate face prin metode
directe si indirecte.
 Calorimetria directa consta in masurarea caldurii produsa de organism in camere speciale
inchise denumite calorimetre. Aceasta metoda necesita o aparatura complicata si costisitoare si
de aceea a fost abandonata.
Calorimetria indirecta consta in determinarea, pe o animita perioada de timp a
consumului de O2si a eliminarii de co@ valori care permit calcularea producerii de energie, deci
intensitatea metabolismului. Consumul de O2 este proportional cu energia eliberata (daca nu
exista datorie prealabila de O2). Un litru iicorespunde 4.82 Kcal (echivalentul caloric). Dar
energia eliberata pe mol de O2 consumat variaza cu tipul de substante energetice oxidate,
datorita proportiei diferite de C, O2 si H. Prin determinarea coeficientului respirator (CR) adica a
raoprtului dintre CO2 eliberat si O2 consumat, se poate sti ce substante energetice au fost oxidate
de organism sau de anumite organe, deoarece CR este 1 cand se oxideaza exclusiv glucide 0.7
cand se ard lipide si 0.8 cand se catabolizeaza proteine.
Cantitatea de caldura degajata de organism este cu atat mai mare, cu cat activitatea este mai
intensa. Cheltuielile energetice ale organismului pot fi impartite in doua grupe si anume:
cheltuielile minime in conditii de repaus necesare intretinerii functiilor vitale ale organismului –
metabolismul bazal - si cheltuielile energetice in conditi de activitate a organismului si care
depind de tipul activitatii prestate (activitatea musculara mareste mult consumul energetic, in
timp ce activitatea psihica are efecte reduse, producand cresteri doar de 3%).

METABOLISMUL BAZAL

Sarurile minerale si vitaminele se gasesc in alimente consumate. Pentru a asigura necesarul de

vitamine este recomandabil sa se foloseasca in alimentatie zarzavaturi si fructe proaspete.
Numarul de calorii pe care organismul le foloseste pentru a realiza aceste functii de baza poarta
numele de metabolism bazal.
Mai multi factori determina rata metabolismului bazal:
- marimea si compozitia corpului, genul, virsta.
Rata metabolismului bazal ar trebui sa reprezinte intre 60 si 75% din caloriile pe care o persoana
le arde in fiecare zi. In plus fata de rata metabolismului bazal, exista alti doi factori care
determina cantitatea de calorii arsa in fiecare zi:
- Procesarea alimentelor (termogeneza),
- Activitatea si exercitiile fizice cum ar fi: tenis, mersul la cumparaturi, urmarirea
unui caine si ale tipuri de miscare.
O persoana poate arde mai multe calorii prin;
- exercitii aerobice regulate,
- exercitii de intarire musculara
- activitatile stilului de viata.
Determinarea metibolismului bazal se face in conditii de repaus fizic si psihic, alimentar, la
temperatura de confort, prin metoda calorimetrica indirecta, pe o anumita perioada de timp (5-10
min), masurand consumul de O2 inspirat dintr-un spirometru. Cunoscand cantitatea de O2
consumata pe unitatea de timp (exprimata in cm3) si inmultind-o cu echivatentul caloric al O2
(4,82 Kcal/l O2), se afla energia calorica eliberata pe unitatea de timp de catre organismul in
repaus, in stare de veghe. Exprimarea metabolismului bazal se face pe m2 de suprafeta corporala
si pe ora, dupa formula:
M.B.- numarul total de calorii/supr. corp.(m2)
Valoarea obtinuta este comparata cu valorile standard ale MB si se exprima procentual fata de
acestea. Deviatiile M.B. cuprinse intre 15 si -5% fata de valorile standard sunt considerare in
limite normale.
Valorile metabolismului energetic sunt influentate de o serie de factori fiziologici (varsta, sex,
starea de activitate, ingestie de alimente, temperatura etc.), dar si de o serie de stari patologice si
in special de disfunctiile unor glande endocrine, hiporfunctiile hipofizei, medulosuprarenalei si
in special ale tiroidelor, determinand cresteri, in timp ce hipofunctiile tiroidiene si anumite boli
produc scaderi ale acestui.
Pentru mentinerea organismului in stare de echilibru metabolic este necesar ca alimentatia sa
aduca zilnic cantitatea de catorii echivalenta cu consumul energetic, bilantul energetic al
organismului devine negativ si se ulilizeaza substasubstantele,de rezerva (glicogen, lipide) si
chiar proteine structurale. Cand aportul caloric alimentar depaseste necesitatile energetice, plusul
se depune sub forma dc rezerve lipidice.
In alcatuirea, ratiei alimentare trebuie sa se tina seama nu numai de numarul de calorii ale
fiecarui aliment, ci si de echilibrul dintre diferitele grupe de alimente. O ratie alimetara
echilibrata trebuie sa contina glucide, lipide, proteine precum si saruri minerale, viitamine si apa
in cantitati adacvate varstei si activitatii desfasurate.
Metabolism plastic - totalitatea reactiilor care contribuie la constructia celulei (Din gr. plasticos
-modelat, sculptat).
Exemple de metabolism plastic: fotosinteze, chimiosinteza, biosinteza proteinelor.
Metabolismul si nutrimentele, schimbul permanent de substante si energia dintre organism si
mediu se numesc metabolism si constituie functia fundamentala a vietii; incetarea
metabolismului determina moartea organismului. Energia intrata in organism nu se pierde, ci se
transforma si se intoarce in mediu sub alte forme.

TERMOREGLAREA

Temperatura corpului omenesc este mentinuta constanta, cu mici variatii, independent de

modificarile temperaturii mediului.
Mentinerea unui nivel termic constant conditie esentiala a metabolismului la animalele
homeoterme, se realizeaza cu ajutorul unui mecanism de termoreglare, extrem de complex, care
mentine permanent echilibrul dinamic intre producerea si pierderea de caldura din organism.
Producerea de caldura termogeneza este rezultatul reactiilor metabolice energogenetice care se
desfasoara neincetat in toate celulele organismului. Sursa cea mai importanta de caldura este
activitatea tesutului muscular striat. Cand temperatura scazuta a mediului inconjurator tinde sa
diminueze temperatura corpului, creste tonusul muscular, iar cand temperatura sangelui a scazut
cu mai mult de 0.6’C, apare frisonul, caracterizat prin contractii involuntare ale musculaturii
striate, care determina o crestere considerabila a termogenezei.
Pierderea de caldura termoliza este rezultatul unor procese fizice (radiatia, conductia, convectia
si evaporarea apei), a caror intensitate este reglata in mare masura, prin mecanismele fiziologice.
Termoliza se realizeaza predominant la nivelul tegumentelor, pe aceasta cale pierzandu-se 85%
din caldura organismului si accesoriu pe calea mucoaselor respiratorii si prin eliminarile de urina
si fecale.
Mentinerea constanta a temperaturii corpului implica interventia adecvat a unor modificari
functionale complexe (metabolice, circulatori, musculare, hidroeloctrolitice, endocrine,
etc.)controlate de centrii hipotalamici.
Cercetari experimentale au precizat existenta in hipotalamus a doi centri ai termoreglarii, aflati in
interrelatie, unul controland termoliza si celalalt termogeneza. In hipotalamusul anterior exista
un centru nervos parasimpatic a carui excitare, de catre impulsurile sosite de la termoreceptorii
pentru cald, mobilizeaza, in omentul in care organismul tinde sa se supraincalzeasca,
mecanismele de termoliza (intensificarea transpiratiei, reducerea ratei metabolismului,
vasodilatatia periferica, etc.). Lezarea experimentala a acestui centru provoaca hipertemiesi
incapacitatea organismului se a-si regla temperatura in mediul cald.
In partea posterioara a hipotalamusului exista un centru cu actiune identica cu cea a simpaticului
si care excitat de impulsurile sosite de la termoreceptorii pentru rece, mobilizeaza, in momentul
cand temperatura organismului tinde sa scada, mecanismele termogenetice (frisonul,
vasoconstrictia, intensificarea ratei metabolismului celular, etc.). Distrugerea lui determina
pierdera capacitatii de adaptare la frig.
Centrii hipotalamici ai termoreglarii poseda stranse conexiuni functionale cu centrii foamei si ai
satietatii, ceea ce explica faptul ca scaderea temperaturii sangelui intracranian excita centrul
foamei (inhiband centrul satietatii), in timp ce face ca alimentarea sa participe la termoreglare
(foame la frig, anorexie la cald). Centrii hipotalamici au, de asemenea, stranse conexiuni cu
centrii respiratori, secretori, salivari, etc., ceea ce explica modificarile respiratiei si salivatiei din
cursul termoreglarii.

Mecanisme de reglare a temperaturii corpului

Hipotalamusul mentine constanta temperatura corpuiui prin intermediul a trei procese :
termogeneza, termoliza si conservarea caldurii. Reglarea temperaturii este mediata nervos si
hormonal de catre hipotalamus. Termoreceptorii periferici din piele si termoreceptorii centrali
din hipotalamus, maduva spinarii, organele abdominale si alte localizari furnizeaza
hipotalamusului informatii despre temperatura pielii si a interiorului corpului. Daca temperatura
corpului scade, hipotalamusul raspunde prin activarea mecanismelor de producere de caldura
(termogeneza) si conservare a caldurii si supresia celor de termoliza, daca temperatura corpului
creste, atunci hipotalamusul va raspunde prin activarea mecanismelor de pierdere de caldura
(termoliza) si supresia celor de producere (termogeneza) si conservare de caldura.
Termogeneza - cresterea productiei de caldura este initiata printr-o serie de mecanisme
hormonale implicand hipotalamusul si corelatiile sale cu sistemul endocrin.
Termogeneza se realizeaza prin trei mecanisme: neuroendocrin, pe calea sistemului nervos
vegetativ simpatic si prin mecanism cortical cu initierea raspunsurilor voluntare.
Hipotalamusul declanseaza de asemenea si procesul de conservare a caldurii. Un alt mecanism
de.termogeneza este frisonul (pe calea sistemului nervos vegetativ simpatic). Constientizarea
senzatiei de rece provoaca raspunsuri voluntare (efectueaza efort fizic: alearga, face miscari de
incalzire,)
Hipotalamusul raspunde la cresterea temperaturii corpului prin mecanisme de termoliza care
presupun aceleasi trei cai ca si la termogeneza, dar in sens invers. Hipotalamusul transmite
informatiile referitoare la temperatura crescuta a corpului catre cortexul cerebral unde se va initia
senzatia de cald. Astfel prin mecanisme voluntare de scadere a temperaturii se realizeaza
termoliza pentru readucerea temperaturii corpului in intervalul valorilor normale.
Mecanisme de termogeneza (producere de caldura)
Producerea de caldura in organism se realizeaza prin:
l.Reactiile chimice ale metabolismului apar in timpul ingestiei si metabolizarii alimentelor.
Aceste procese apar in interiorul corpului (ficat) si sunt in parte responsabile de mentinerea
temperaturii interne a corpului.
2.Contractia musculaturii scheletice: muschii scheletici produc caldura prin doua mecanisme:
cresterea treptata a tonusului muscular si fasciculatii rapide musculare.
Frisonul este un mecanism eficient in cresterea productiei de caldura deoarece nu se produce un
lucru mecanic si toata energia produsa este transformata in caldura.
3.Termogeneza chimica: este denumita si termogeneza netremuranda si rezulta din eliberarea de
epinefrina.
Mecanisme de termoliza (pierdere de caldura)
Pierderea de caldura se realizeaza prin cateva mecanisme:
a. Radiatia - se refera la pierderea de caldura prin radiatii elecromagnetice.
b. Conductia - se refera la o pierdere de caldura de la o molecula la alta prin transfer de la o
suprafata la alta. Prin conductie o suprafata mai calda cedeaza caldura unei suprafete mai reci.
c. Convectia - este pierdera de caldura prin intermediul curentilor de aer sau lichide.
d. Vasodilatatia periferica - creste pierderea de caldura prin aducerea sangelui incalzit din
interiorul corpului la suprafata lui
e. Scaderea tonusului muscular - pentru a scadea productia de caldura, tonusul muscular poate fi
moderat scazut si activitatea voluntara a muschilor scazuta.
f. Evaporarea apei organismului de la suprafata pielii si de la suprafata rnucoaselor este o sursa
majora de scadere a caldurii.
Mecanisme voluntare: ca raspuns la temperaturile crescute oamenii "se intind", crescand
suprafata corpului capabila sa piarda caldura, isi reduc activitatea scazand in felul acesta efortul
muscular si implicit producerea de caldura si se imbraca adecvat vremii calde.
Cand rata productiei de caldura este egala eu rata pierderii, persoana respectiva este considerata a
fi in echilibru termic. Cand cele doua rate sunt inegale, caldura si deci si temperatura corpului, in
mod evident vor creste sau vor scadea.
Mecanisme de conservare a caldurii, organismul conserva caldura si isi protejeaza temperatura
corpului prin doua mecanisme importante:
l.Vasoconstrictia- mecanism involuntar .
Prin vasoconstrictie periferica sangele central incalzit migreaza periferia (unde radiatia,
conductia si convectia ar produce pierderea de caldura). Acest mecanism este facilitat de
straturile izolatoare ale pielii si grasimii subcutanate care protejeaza temperatura interna.
2.Mecanisme voluntare, ca raspuns la temperaturi scazute ale corpului oamenii folosesc o serie
de mijloace: se imbraca mai gros, cu cateva randuri de haine care permit crearea de straturi
termoizolante; executa miscari active ( mersul, batutul picioarelor); se ghemuiesc. Cand
temperatura centrala a corpului scade sub aproximativ 37"C, intra in actiune mecanisme speciale
de conservare a caldurii deja existente in organism, iar alte mecanisme intra in actiune pentru a
creste si mai mult rata productiei de caldura.