ADEVĂRULUI

Revistă creştină  ·  August 2011  ·  Gratis

În acest
număr
La ce te gândeşti?
Teama
Zgârie - norii pădurii
Roagă-te concret
Şemineul
 Sămânţa adevărului
Publicată lunar de:
Cuprins
Rubrica editorului
Christian Aid Ministries La ce te gândeşti? 3
O. P. 1 - Gh. P. 1,
C. P. 1 Suceava 720300
samantaadevarului@icamro.org
Rubrica ‘nvqyqtorului
Justificarea şi beneficiile ei 5
România
Un tânăr evreu foarte bogat alege să fie sărac 10

Comitetul executiv:
Rubrica părinţilor
David Troyer Dorinţa de a avea copii 12
Paul Weaver Teama 14
Roman B. Mullet
James R. Mullet Rubrica istorică
David King Reforma Bisericii începe în Elveţia - Partea a II-a 16
Confuzie în masă 17
Comitetul de
îndrumare: Rubrica practică
Integritatea în afaceri 20
Ernest Hochstetler Zgârie - norii pădurii 21
James Mullet Depozitarea şi păstrarea merelor pentru iarnă 22
Johnny Miller
Jonas Miller Rubrica tineretului
Perry Troyer
Rugăciunea lui Tommy 24
Natan Bange
Roagă-te concret 27
Întâia Epistolă Sobornicească a lui Ioan, cap.1-2 28
Editor
Alvin Mast
Rubrica pentru copii
Editor adjunct Şemineul 30
James K. Nolt
O casă murdară 32

Grafica Rubrica ,,O carte în serial”

Gicu Cotleţ Chinurile dragostei - Partea a V-a 34
Kristi Yoder Pagină publicitară - cărţi cu conţinut creştin 42

Coordonator traduceri O poezie pentru azi

Valentin Hrihorciuc Mai bine un ceas de rugăciune 43
Foto copertă:
Rugăciunea “Tatăl nostru” 44
© istockphoto

© 2011 de Christian Aid Ministries.

Nici un text din această publicaţie nu
poate fi folosit fără aprobarea scrisă.
Toate drepturile rezervate.
 „Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul
să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am
văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să vă luptaţi
pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru
totdeauna.” Iuda 1:3

Rubrica
Editorului
La ce te gândeşti?
—James K. Nolt

La ce te gândeşti? Probabil că ai pus cuiva
întrebarea aceasta. Sau cel puţin, în taină, te-
ai întrebat la ce se gândea acea persoană, mai
ales dacă ai încercat în zadar să-i atragi atenţia.
M-am întrebat deseori la ce se gândesc elevii
mei, şi soţia mea a făcut la fel cu privire la
mine. Probabil că şi ţie ţi-au pus alţii întrebarea
aceasta când erai cufundat în gândurile
tale, imaginându-ţi ceva sau încercând să-ţi
aminteşti vreun lucru anume.
Gândurile noastre sunt uimitor de
schimbătoare. Putem călători în trecut sau
ne putem imagina viitorul. Care copil nu
şi-a imaginat vreodată că este rege, preşedinte
de ţară, erou sau vreo persoană celebră? Ne
putem gândi la locul în care trăim sau putem
călători prin intermediul gândurilor noastre
pe un alt continent îndepărtat. Ne putem
gândi la obiectivele, faptele şi reacţiile noastre,
la realizări şi eşecuri, bucurii şi necazuri,
mângâieri şi dezamăgiri. Ne putem gândi şi
la alţi oameni, fie într-un fel care stârneşte
bunătate sau într-altul care provoacă răutate.
Gândurile noastre pot fi dominante,
negative sau pozitive. De ce? Pentru că ele dau
naştere faptelor. Faptele bune ale omului s-au
născut în mintea lui. La fel, toate cruzimile,
abuzurile, uciderile şi faptele rele şi-au avut
originea tot acolo. Când Dumnezeu i-a
confruntat pe primii oameni, Adam şi Eva,
după neascultarea lor, Eva a înţeles cum a
apărut păcatul ei: „Şarpele m-a amăgit, şi am
mâncat din pom.” (Genesa 3:13b) Astăzi, ca să
putem rămâne în picioare, trebuie să ne dăm
seama când ne amăgeşte Satan prin gândurile
noastre. Mai mult, trebuie să fim pregătiţi să
răspundem cu promptitudine la îndemnurile
Duhului Sfânt.
Ce dezamăgit a fost Dumnezeu când a
văzut decăderea continuă a omului încă de
la începutul existenţei sale pe pământ – şi
aceasta datorită întocmirii gândurilor rele
ale omului. Gândurile de mânie ale lui Cain
au avut ca efect moartea fratelui său Abel,
prima crimă din milioanele care au urmat.
Apele potopului s-au revărsat nu numai
datorită faptelor rele ale omului, ci şi datorită
„[întocmirilor] gândurilor din inima lui [care]
erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.”
(Genesa 6:5b) Biblia este plină de exemple
clare ale efectelor nimicitoare ale gândurilor
omului. Mândria împăratului Saul a dus la
căderea lui. Împăratul David a căzut în păcat
când a poftit în inima lui o femeie care era

“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 3

 soţia altui bărbat. Cu siguranţă, David şi-a
amintit de căderea lui când i-a dat sfaturi
fiului său, care mai sunt valabile şi astăzi: „Şi
tu, fiule Solomoane, cunoaşte pe Dumnezeul
tatălui tău, şi slujeşte-I cu toată inima şi cu
un suflet binevoitor; căci Domnul cercetează
toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi
toate gândurile. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa
găsit de tine; dar dacă-L vei părăsi, te va lepăda
şi El pe vecie.” (1 Cronici 28:9)
La ce te gândeşti? Nu ştiu, dar Dumnezeu
ştie cu siguranţă. Această noţiune simplă şi
totuşi profundă se găseşte pretutindeni în
Cuvântul lui Dumnezeu: „…de departe îmi
pătrunzi gândul… şi cunoşti toate căile mele.”
(Psalmul 139:2b, 3b) „Isus, care le cunoştea
gândurile, a zis: «Pentru ce aveţi gânduri rele
în inimile voastre?»” (Matei 9:4) Domnul Isus
Hristos ne cunoaşte gândurile pe care le avem
astăzi. Ne va pune El aceeaşi întrebare?
De fapt, creştinul vrea ca Dumnezeu să-i
cunoască gândurile şi să se lase cercetat de
lumina Cuvântului Său. Doreşte să i se
descopere orice cale rea ca s-o părăsească.
Doreşte ca gândurile păcătoase din inima
lui să fie îndepărtate cât mai repede, să nu
le ţină ascunse şi să nu se complacă în ele.
„Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi
inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile!
Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea
veşniciei!” (Psalmul 139:23-24)
Dumnezeu a pus un standard înalt pentru
gândurile pe care trebuie să le aibă creştinul:
„Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt
supuse firii pământeşti, ci sunt puternice,
întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.
Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice
înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei
lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob
ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:4-5)
Haideţi să folosim acele arme puternice ca să
surpăm „întăriturile” izvodirilor gândurilor
greşite şi să facem „orice gând rob ascultării
de Hristos.” Nu ne putem permite să avem
gândurile concentrate doar pe plăceri. Trebuie
4  Sămânţa adevărului • August 2011
să ţinem sub control gândurile noastre şi să
nu ne lăsăm stăpâniţi de gânduri lumeşti. „De
aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi
treji.” (1 Petru 1:13a)
La ce te gândeşti? Poţi să mărturiseşti cum
a făcut şi apostolul Pavel? „Noi însă avem
gândul lui Hristos.” (1 Corinteni 2:16b) Ce
provocare pentru noi să avem atitudinile,
gândul, credinţa şi răbdarea Domnului nostru
Isus Hristos! În timp ce te afli în călătorie sau
când discuţi anumite lucruri la întruniri, în
timp ce stai la masă cu întreaga familie – „Să
aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos
Isus.” (Filipeni 2:5)
Mintea noastră este un câmp de bătălie,
şi noi hotărâm cărei armate îi permitem să
învingă: armatei lui Dumnezeu sau a lui
Satan. Lasă Cuvântul şi Duhul lui Dumnezeu
să câştige bătălia minţii tale; nu poţi face asta
prin propria-ţi strădanie. „Căci Cuvântul lui
Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor
decât orice sabie cu două tăişuri … judecă
simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12)
Cuvântul pătrunde adânc în inimile noastre şi
ne ajută nu doar să facem fapte bune, ci acele
fapte care sunt izvorâte din motive sănătoase.
„Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu
împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni
5:16)
Când lăsăm Cuvântul şi Duhul lui
Dumnezeu să lucreze în inimile noastre,
avem o altă strategie de luptă. „Împotriviţi-vă
diavolului, şi el va fugi de la voi.” (Iacov 4:7b)
Uneori Satan ne bombardează cu gânduri rele
şi trebuie să-l mustrăm cu îndrăzneală, cum
a făcut Isus: „Înapoia Mea, Satano!” (Marcu
8:33) Altfel, lucrurile vor lua o întorsătură
periculoasă: „Ci fiecare este ispitit, când este
atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta,
când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul
odată făptuit, aduce moartea.” (Iacov 1:14-15)
La ce te gândeşti? Întrebarea aceasta este
importantă. De asemenea, mai este o altă
întrebare asemenea ei. Ce gândeşte Dumnezeu
continuare la pagina 15
 „Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari, şi ţineţi
învăţăturile, pe care le-aţi primit fie prin viu
grai, fie prin epistola noastră.”
2 Tesaloniceni 2:15

Rubrica
Învăţătorului
Justificarea şi beneficiile ei
Un studiu din Romani 3:21-5:10 —Harold S. Martin

În acest studiu vom analiza câteva din
punctele esenţiale ale învăţăturilor întâlnite
în capitolele 3, 4 şi 5 din Epistola către
Romani.
Nu poate exista fericire, pace sau bucurie
în afara unei relaţii corecte cu Dumnezeu
– însă mulţi oameni sunt complet confuzi
în ceea ce priveşte felul în care poate fi
obţinută neprihănirea. În ciuda faptului
că Măreţul har [Amazing Grace] este imnul
favorit al multor oameni, foarte mulţi cred,
totuşi, că vor ajunge în Cer numai dacă vor
face tot ce le stă în putinţă pentru aceasta.
În primele capitole ale cărţii Romani,
unul dintre cuvintele cheie este „păcat”. Ni
se spune că fiecare fiinţă umană s-a născut
cu o înclinaţie naturală spre păcat. Fiecare
bărbat, femeie sau copil este înclinat să facă
răul. Primul capitol al Epistolei către Romani
prezintă tabloul întunecat al omenirii, dar,
pe măsură ce citim epistola, simţim o mare
uşurare pentru că povestea tristă a păcatului
şi a ruşinii este înlocuită cu vestea bună
a salvării oferite de Dumnezeu. Salvarea
poate definită, în general, ca eliberare din
distrugerea păcatului. Unul din conceptele
esenţiale ale credinţei creştine este că
Dumnezeu îl salvează pe omul păcătos
în trei etape: îl justifică, eliberându-l de
vina păcatului, îl sfinţeşte, eliberându-l de
puterea păcatului, îl glorifică, eliberându-l
de prezenţa păcatului.
Să aruncăm o privire asupra învăţăturii
care spune că Dumnezeu ne justifică.
Întrebarea este: „Dacă toţi oamenii sunt
vinovaţi şi merită să cadă sub mânia lui
Dumnezeu, atunci cum poate fi cineva
salvat? Cum să fie iertaţi şi acceptaţi cei
care se fac vinovaţi de păcat şi răzvrătire
împotriva lui Dumnezeu?” Aceasta este cea
mai importantă întrebare pe care o poate
formula vreodată cineva. Cartea Romani
oferă răspunsuri satisfăcătoare şi complete.
Cheia este cuvântul „justificare”(„a fi socotit
neprihănit”).
Sintagma „a socoti neprihănit” (aşa cum
apare în Scriptură) este traducerea unui
termen grecesc care se referă la „acţiunea
lui Dumnezeu de a-i considera pe oameni
neprihăniţi datorită credinţei lor în Isus

“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 5

 Cristos”. Conceptul biblic de „justificare”
nu este acelaşi cu cel al iertării. Noi putem
să-i iertăm pe ceilalţi pentru relele pe care
le-au făcut, dar nu vom putea niciodată să-i
justificăm (să-i declarăm neprihăniţi). Un
om fură de la vecinul lui. Se poate ca, după
ce este prins cu bunurile furate şi condamnat
la închisoare, vecinul să-l ierte. Dar cel care
a furat este în continuare un hoţ. Iertarea
nu-l absolvă de vina de a fi săvârşit fapta.
Cel care este justificat nu este doar iertat, ci
şi declarat sau „socotit neprihănit”.
Dumnezeu nu doar îi iartă pe păcătoşi. El
îi şi justifică pe cei care cred în lucrarea lui
Isus. Prin credinţă, Dumnezeu îi consideră
pe păcătoşi fără vină (neprihăniţi). El poate
să pronunţe sentinţa „nevinovat” pentru
că, în locul nostru, o persoană nevinovată
a fost considerată vinovată. Prin urmare,
atunci când suntem justificaţi, nu mai stăm
înaintea lui Dumnezeu ca oameni vinovaţi
şi condamnaţi, ci suntem achitaţi, trataţi ca
şi când n-am fi fost niciodată vinovaţi.
Cel care este justificat este nu doar iertat,
ci considerat că nu a păcătuit niciodată.
Explicarea justificării
(Romani 3:21-31)
Începând cu versetul 21, apostolul Pavel
ne dezvăluie însăşi esenţa Evangheliei. El
afirmă că neprihănirea lui Dumnezeu s-a
descoperit, iar cuvântul „neprihănire” se
referă (peste tot în acest pasaj) la o relaţie
corectă cu Dumnezeu. E valabil pentru
toţi cei ce-şi pun încrederea într-o singură
Persoană – Domnul Isus Hristos.
Versetul 24 spune că neprihănirea este
oferită fără plată, iar versetul 22 afirmă că
stă la dispoziţia tuturor celor care cred.
Biblia nu vorbeşte despre o neprihănire
pe care oamenii o pot obţine prin faptele
lor bune. Textul descrie condiţia nouă pe
care Dumnezeu o oferă prin credinţa în
Fiul Său, Isus Hristos. Versetul 22 susţine
6  Sămânţa adevărului • August 2011
că neprihănirea este „dată de Dumnezeu”
(şi nu de un om ). Dar, dacă această nouă
condiţie nu poate fi câştigată prin fapte
bune, atunci care este sursa unei relaţii
corecte cu Dumnezeu? Apostolul Pavel
spune că sursa justificării noastre este pur
şi simplu harul nemeritat al lui Dumnezeu.
Versetul 24 afirmă că mântuirea vine prin
harul lui Dumnezeu. „Suntem socotiţi
neprihăniţi, fără plată, prin harul Său” –
datorită nemeritatei Sale bunătăţi faţă de
noi.
Versetul 25 din Romani 3 ne oferă mai
multe informaţii despre Isus. Apostolul
Pavel spune despre El că a fost „o jertfă de
ispăşire” pentru păcatele noastre. Cuvântul
„ispăşire” vorbeşte şi despre o abatere a
„mâniei”. Păcatul nostru atrage mânia lui
Dumnezeu (aşa cum oţelul atrage fulgerul)
– dar moartea lui Isus pe cruce anihilează
efectele mâniei. Ispăşirea presupune două
lucruri: credinţă din partea păcătosului,
sânge din partea Salvatorului. Întrebarea
este aceasta: Cum poate o fiinţă umană
păcătoasă să scape de mânia unui Dumnezeu
sfânt? Răspunsul este că Isus Hristos, prin
sângele vărsat pe cruce, a îndepărtat mânia
Lui Dumnezeu. Şi trebuie să credem, să
acceptăm prin credinţă că răscumpărarea
oferită de Isus este modul lui Dumnezeu
de a ne justifica. Acceptarea acestei veşti
extraordinare, prin credinţă, este singurul
plan care satisface dorinţa de dreptate a Lui
Dumnezeu.
Dumnezeu ar fi putut să-i justifice
pe oameni doar trecându-le cu vederea
păcatele. Dar, dacă Dumnezeu doar i-ar
ierta pe păcătoşii vinovaţi, ar fi ca un
judecător care lasă un criminal să scape fără
pedeapsă. Nimeni dintre noi nu crede că
aşa ceva ar însemna dreptate.
Imaginaţi-vă un prizonier stând în boxa
acuzaţilor. Să presupunem că vina lui e
foarte clară şi că judecătorul aplică legea
 aşa cum se cuvine. Să ne gândim însă că
judecătorul, (după ce a pronunţat sentinţa),
într-un gest de bunătate, plăteşte el amenda
în locul condamnatului. Ce se întâmplă?
Prizonierul este liber pentru că amenda a
fost plătită. Judecătorul a fost forţat de lege
să impună o pedeapsă pentru că omul era
vinovat. Dar nimic nu l-a împiedicat pe
judecător să plătească el penalităţile, dacă
asta a fost dorinţa lui. Tot aşa, sfinţenia lui
Dumnezeu cere o pedeapsă pentru păcatele
noastre. Dacă Dumnezeu doar ne-ar fi
trecut cu vederea păcatele, asta n-ar fi fost
justiţie. Însă, nimic nu L-a împiedicat să
plătească El pedeapsa pe care, de fapt, o
meritam noi.
La Calvar, Dumnezeu a plătit preţul cerut
de păcatele noastre. Isus este Dumnezeu şi
când a mers la cruce – de fapt Dumnezeu
a mers la cruce – Dumnezeu însuşi plătind
preţul păcatului. Faptele Apostolilor 20:28
vorbeşte de „Biserica Domnului” câştigată
cu însuşi sângele său. Versetul 26 (din
Romani 3) spune că toate acestea s-au
întâmplat pentru ca El „să fie neprihănit
şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce
crede în Isus”.
Atunci când credem în virtuţile salvatoare
ale sângelui lui Isus Hristos şi ne mărturisim
credinţa prin botez, suntem justificaţi;
păcatele noastre sunt anulate, iar noi
suntem acceptaţi înaintea lui Dumnezeu.
O credinţă sinceră va fi urmată de o căinţă
sinceră şi de o viaţă plină de fapte bune. De
fapt, singurul fel de credinţă care poate salva
este credinţa care ascultă. Cel care a crezut
cu sinceritate mesajul Evangheliei, nu va
încerca să ocolească învăţăturile exprimate
în Cuvântul lui Dumnezeu.
În Faptele Apostolilor 13:38, scrie: „Să
ştiţi dar, fraţilor, că în El (Isus Hristos)
vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine
crede, este iertat (justificat) prin El”. Ce
minunat! Suntem justificaţi, declaraţi
“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 7
nevinovaţi, după toată gravitatea păcatului
şi a răzvrătirii noastre. În îndurarea Lui,
Dumnezeu îl tratează pe omul păcătos ca pe
o persoană neprihănită. Acesta este mesajul
creştin – Evanghelia lui Isus Hristos. Pavel
continuă, în Romani 3, prin a spune că
„pricina de laudă” este înlăturată. Nu mai
există nicio mândrie sau vreun motiv de
laudă într-o astfel de mântuire. Poziţia nouă
pe care o avem înaintea lui Dumnezeu nu se
datorează meritelor noastre şi, prin urmare,
nu ne putem lăuda că am făcut ceva pentru
a ne salva pe vecie.
Exemplul justificării
(Romani 4:1-25)
În Romani 4, apostolul Pavel ne oferă
o imagine a justificării. Referindu-se la
Vechiul Testament, afirmă că şi patriarhul
Avraam a fost justificat prin credinţă – în
Mesia care avea să vină – dincolo de faptele
legii. Mieii care erau sacrificaţi pe altarele
din Israel în timpurile vechi-testamentare
ilustrează povestea unei persoane nevinovate
care urma să sufere într-o zi pentru vinovăţia
umanităţii.
Avraam era cu siguranţă un om bun, dar
Romani 4:3 afirmă că fusese justificat prin
credinţă, nu prin faptele sale. În Scriptură ni
se spune că „Avraam a crezut pe Dumnezeu
şi aceasta i s-a socotit ca neprihănire”.
Justificarea lui Avraam s-a datorat credinţei
şi încrederii lui în Dumnezeu.
Nu a fost considerat neprihănit pentru că
a făcut tot ce a putut mai bine sau pentru că
nu era la fel de rău ca alţi bărbaţi din zilele
lui. A fost justificat pentru că L-a crezut pe
Dumnezeu.
Apoi, în Romani 4, apostolul Pavel face
o incursiune în trecut când Dumnezeu
S-a descoperit ca El Shaddai (Cel
Atotputernic). Avraam nu avea copii, iar
Dumnezeu i-a promis un fiu, care urma să
fie rădăcina multor neamuri (Genesa 17),
 - astfel promisiunile din Genesa 12 se vor
materializa - aşa că, din sămânţa lui, Mesia
avea să se nască, iar naţiunile, popoarele de
pe Pâmânt, aveau să fie binecuvântate în El.
Dumnezeu i-a promis lui Avraam că va
deveni „tatăl multor neamuri” (Genesa
17:4) şi, totuşi, Avraam avea 99 de ani şi
nu avea nici un copil împreună cu Sara.
Soţia lui, Sara, trecuse de vârsta la care mai
putea avea copii. Dar Avraam L-a crezut pe
Dumnezeu pe cuvânt chiar şi atunci când
orice speranţă părea zadarnică. Raţiunea
umană îi spunea lui Avraam că promisiunea
unui fiu de la Sara, la vârsta de 90 de ani,
nu se va putea realiza. (Romani 4:19).
Vă puteţi închipui reacţia unei asistente
medicale când un cuplu de 90 de ani vine să
anunţe că vor avea un copil? Cred că era atât
de puternică şi de vie credinţa lui Avraam,
încât a fost fascinat la gândul că Dumnezeu
va rezolva toată această problemă. În
Romani 4:20 ni se spune că Avraam nu s-a
îndoit de promisiunea lui Dumnezeu.
Exact această credinţă (versetul 22) i-a
fost socotită lui Avraam drept neprihănire.
Avraam era un păcătos, aşa cum suntem
toţi. A minţit în Egipt, spunând că Sara e
sora lui. Bineînţeles că au mai fost şi alte
păcate şi eşecuri în viaţa lui. Dar a crezut
ceea ce promisese Dumnezeu în Genesa 12,
că din sămânţa lui se va naşte un Mântuitor.
Iar prin aceasta era justificat înaintea lui
Dumnezeu.
Romani 4:23-24 nu aminteşte faptele
şi relaţia lui Dumnezeu cu Avraam doar
pentru a crea o biografie a patriarhului.
Relatarea urmăreşte să ilustreze, pentru
toate generaţiile de oameni, felul în care
suntem socotiţi neprihăniţi înaintea lui
Dumnezeu.
La fel ca Avraam, şi noi putem fi
justificaţi prin credinţă. În Romani 4:25
scrie că Hristos „care a fost dat din pricina
fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină
8  Sămânţa adevărului • August 2011
că am fost socotiţi neprihăniţi”. Datorită
morţii Sale pe cruce – pentru a ne răscumpăra
din păcat – şi datorită învierii Sale din morţi
– pentru a proclama divinitatea Sa – putem
crede acum în El şi putem să ne bucurăm de
beneficiile salvării.
Beneficiile justificării
(Romani 5:1-10)
În Romani 5, apostolul Pavel ne aminteşte
de beneficiile care vin odată cu justificarea.
Versetul 1 spune că „avem pace cu
Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus
Hristos”. Pacea este unul din avantajele
justificării. Înainte, între noi şi Dumnezeu
era o stare de ostilitate. Am fost vrăjmaşii
lui Dumnezeu. În inimile noastre exista
răzvrătire. Îţi mai aminteşti amărăciunea,
mânia, frustrarea? Îţi aminteşti de dorinţa
de a fi precum lumea, pofta după lucruri
materiale, egoismul, nesupunerea faţă de
autoritate? Dar acum, când Îl cunoaştem pe
Domnul Isus, avem pace.
Vrăjmăşia dintre noi şi Dumnezeu s-a
sfârşit. Coloseni 1:20 afirmă că Isus a făcut
pace prin sângele Lui pe cruce, iar acum,
toţi care Îl acceptă sincer devin beneficiarii
acestei păci.
Un alt beneficiu al justificării este intrarea
într-o stare de har. (Romani 5:2) Persoanele
neconvertite nu pot să-L abordeze în mod
direct pe Dumnezeu. Când sunt în necaz,
Îl cheamă pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu
promite că va răspunde. (Uneori Dumnezeu
face mai mult decât a promis, dar nu este
nicio garanţie că va răspunde). Persoanele
justificate au însă acces direct la Dumnezeu.
Ele pot fi sigure că rugăciunile lor sunt
ascultate. O audienţă la un rege mare ar fi un
eveniment imposibil de uitat. În domeniul
spiritual, noi suntem mult mai privilegiaţi.
Putem intra în audienţă la Creatorul
Universului, nu doar o dată în viaţă, ci zi de
zi.
 O altă binecuvântare, care se revarsă peste
cei justificaţi este că aceştia se pot bucura
„în nădejdea slavei lui Dumnezeu”. (Rom.
5:2) Unii oameni nu au nicio speranţă în
inimă; nu aşteaptă lucrurile glorioase pe
care le-a pregătit Dumnezeu. În ei e doar
aşteptarea înfrigurată a Judecăţii. Cei care
sunt justificaţi privesc însă cu bucurie la
gloria ce-i aşteaptă.
Într-o zi ne vom bucura de splendorile
Cerului.
Într-o zi Îl vom privi pe Rege în toată
strălucirea Sa.
Într-o zi vom fi ca El, pentru că Îl vom
vedea aşa cum este.
Cu siguranţă, ne putem bucura în
nădejdea slavei lui Dumnezeu.
Această pace s-ar putea să ne facă să credem
că, după ce am fost justificaţi, nu vom mai
avea probleme. Unii susţin că toţi cei ce
devin creştini se vor bucura de prosperitate
materială şi vor avea, în permanenţă, o
sănătate foarte bună. Versetul 3 ne aduce
însă aminte că „necazurile” fac parte din
experienţa umană. Putem să ne bucurăm
în necazuri pentru că suferinţa aduce cu ea
şi multe beneficii. Ea este parte integrantă
a vieţii creştine. Încercările sunt menite să
ne fortifice caracterul. Asta nu înseamnă
că aşteptăm mereu să cadă drobul de sare
peste noi, ci că suntem suficient de maturi
pentru a înţelege că împrejurările dificile
ne aduc mai aproape de Dumnezeu şi rup
legăturile noastre cu lumea. Perioadele grele
aduc răbdarea în vieţile noastre (versetul 3)
– un sinonim pentru capacitatea cuiva de a
îndura şi de a persevera fără a se plânge tot
timpul.
Un alt beneficiu al justificării este nădejdea
– convingerea fermă că promisiunile lui
Dumnezeu se vor împlini. În versetul 5
ni se spune că „dragostea lui Dumnezeu a
fost turnată în inimile noastre prin Duhul
“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 9
Sfânt.”
Cineva scria odată: „Dumnezeu îi ajută
pe cei ce se ajută pe ei înşişi.” Biblia afirmă
că Dumnezeu îi ajută pe cei ce nu se pot
ajuta pe ei înşişi (versetul 6). Versetul 7
ne reaminteşte că nu sunt mulţi care să
moară pentru alţii – chiar şi pentru un om
neprihănit „cu greu ar muri cineva”. Dar
Hristos a făcut mai mult de atât – El a murit
pentru persoane vinovate, care-şi meritau pe
drept pedeapsa, ca mine şi ca tine. Aceasta
a fost demonstraţia dragostei lui Dumnezeu
(versetul 8).
În versetele 8 şi 9 ni se spune că Dumnezeu
ne-a iubit încă pe când eram păcătoşi, cu
atât mai mult ne va iubi acum, când suntem
socotiţi neprihăniţi prin sângele Său. Ni se
spune limpede că suntem justificaţi (declaraţi
nevinovaţi) (versetul 9) prin sângele Său şi
împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului
Său. (versetul 10) Şi vom fi mântuiţi prin
viaţa Lui.(versetul 10) Aşadar, Hristos cel viu
continuă să ne insufle putere. Ne motivează
să continuăm să-L slujim pe Dumnezeu.
Motivul pentru care numim ziua crucificării
„Vinerea Mare” e pentru că ştim că urmează
Duminica!
Încheiem prin a accentua că termenul
„justificare” e unul din cele mai dragi cuvinte
auzite vreodată de neamul omenesc. E un
lucru extraordinar să fii justificat înaintea lui
Dumnezeu. E cea mai bună veste pe care o
poate primi cineva. Păcatele noastre au fost
îndepărtate, uitate. Dumnezeu ne tratează
ca pe nişte nevinovaţi şi ne pune păcatele
în contul Mântuitorului. Fiecare om care
citeşte acest mesaj trebuie să creadă că Isus
este singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi
om şi că, prin credinţa în El, suntem socotiţi
neprihăniţi de către Dumnezeu.
A Bible Helps Booklet Nr.377
Bible Helps
P.O. Box 391
Hanover, PA 17331
Tradus şi folosit cu permisiune.
 Un tânăr evreu foarte bogat
alege să fie sărac
Dacă o să întâlnesc vreo persoană care trăieşte L-au urmat pe Isus au fost evrei: Ioan
după principiile Predicii de pe Munte, mă Botezătorul, care spunea despre Isus că
predau lui Dumnezeu, spuse Rees Howells în este Mielul lui Dumnezeu; Petru, Iacov şi
timp ce se gândea la provocarea de a deveni Ioan, cei doisprezece ucenici. Unui evreu,
creştin. Apoi a auzit despre Maurice Reuben, Mântuitorul i-a spus: „...pe această piatră îmi
un tânăr evreu, foarte bogat, care a pierdut voi zidi Biserica.” Apoi a ajuns la povestirea
bani, dragoste şi faimă pentru Isus Hristos. cu tânărul bogat. Era un moment ciudat –
Rees Howells s-a întâlnit cu acest om. Iată un evreu bogat din secolul al XX-lea, care
povestea lui Reuben. se simţea apăsat de vinovăţie, citea discuţia
Maurice Reuben făcea parte dintr-o familie dintre Mântuitor şi un evreu bogat din
bogată, avea tot ce-i putea oferi lumea şi primul secol! Atunci Reuben s-a gândit că
trăia pentru a câştiga bani. Era directorul dacă Isus i-a spus unui tânăr să vândă tot ce
unuia dintre cele mai mari magazine din avea ca să moştenească viaţa veşnică, tot aşa
Pittsburg, Solom şi Reuben. Dar viaţa unuia şi el, Reuben, putea să moştenească acelaşi
dintre clienţii lui îl făcea să se simtă apăsat dar dacă renunţa la tot. Acesta a fost testul
de vinovăţie, până într-o zi când Reuben i-a lui suprem. Ştia că trebuia să piardă tot dacă
spus acestui client: devenea ucenic.
— Cred că tu te-ai Dar era prea târziu
născut fericit. să se răzgândească:
— Da, răspunse acum ştia adevărul
clientul, când şi trebuia să-l
m-am născut a urmeze.
doua oară. L-am Reuben a tratat
primit pe Domnul cu seriozitate
Isus Hristos şi am acest subiect şi a
fost născut din cântărit preţul.
Dumnezeu. Dar Soţia lui putea să-l
când m-am născut părăsească, fratele
prima dată, nu am lui putea să-l
fost mai fericit ca scoată din afacere
tine. şi niciun alt evreu
Reuben a fost nu l-ar înţelege.
aşa de mişcat de Dar a ales: chiar
această mărturisire, dacă pierdea totul.
încât a cumpărat un După aceea,
Nou Testament şi într-o zi, când
a fost impresionat se îndrepta spre
că toţi cei care magazin, Reuben

10  Sămânţa adevărului • August 2011

 a auzit o voce care-i repeta cuvintele din
Ioan 14:6: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.
Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.“
Adevărul i-a luminat mintea – chiar atunci
L-a primit pe Hristos. Iar apoi a împărtăşit
cu ceilalţi ce a experimentat. Conform cu
testamentul tatălui său, el urma să piardă toţi
banii dacă-şi schimba religia. Dar fratele lui
i-a oferit totuşi o parte din banii afacerii (care
însuma mai mult de 100 de mii de dolari),
în cazul în care el se muta şi se pensiona în
cealaltă parte a Statelor Unite, în Montana.
Dar Reuben a spus: „Am primit lumina în
Pittsburg şi o să mărturisesc în Pittsburg.”
Mai târziu, în acea seară de sâmbătă, au
venit nişte detectivi şi l-au dus la poliţie.
Luni, doi doctori l-au vizitat în celula lui şi
l-au întrebat despre vocea pe care a auzit-o.
Oare îmi pun la îndoială sănătatea mintală?
se întreba el. După două ore, au venit cei
de la spitalul de psihiatrie şi l-au dus într-o
cameră cu 29 de oameni cu probleme
mintale. Amărăciunea acestei situaţii l-a
copleşit. La închisoare a avut biruinţă, dar
acum era mai mult decât putea duce. A
îngenuncheat lângă pat şi şi-a vărsat inima
înaintea Domnului. Nu a ştiut cât a stat
acolo, dar a avut o vedenie în care i-a apărut
Calvarul. El a spus că a văzut fiecare scenă a
crucificării. A uitat de propriile lui suferinţe
când a văzut suferinţele Mântuitorului, iar
când s-a uitat la Cruce, Însuşi Stăpânul i-a
spus: „Trebuie ca Eu să rabd crucea singur,
iar lumea întreagă să nu aibă nici o povară?”
Reuben a răspuns: „Nu. Există o cruce
pentru fiecare. Şi am şi eu o cruce.” Din acel
moment, a fost un alt om. În loc să se plângă
că era la spitalul de boli mintale, a început să
se roage pentru ceilalţi douăzeci şi nouă. Iar
Domnului i-a spus: „Lasă-mă să sufăr pentru
Tine. Nu o să mă mai plâng, indiferent de
calea pe care o îngădui Tu pentru mine.”
După două săptămâni, a venit fratele lui
Reuben să-l viziteze şi i-a reproşat prostia de
“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 11
a ajunge într-un loc ca acela.
— De ce nu eşti înţelept? zise el. Ieşi de
aici şi mergi în Montana.
— Oferta e încă valabilă? Atunci înseamnă
că altceva mă ţine aici şi nu condiţia mea
mintală! spuse Reuben cu blândeţea minţii
sale logice. Câţiva prieteni creştini, cu
care era în legătură, au făcut demersuri ca
să-l scoată din spital. Eliberarea lui a fost
obţinută în şase săptămâni. Cazul a ajuns
la judecătorie, iar problema principală a
fost vocea auzită. Judecătorul l-a chemat pe
doctor şi l-a întrebat de ce acest om a fost
certificat drept nebun.
— Pentru că a auzit o voce, spuse doctorul.
— Apostolul Pavel nu a auzit o voce?
întrebă judecătorul care era creştin. Această
faptă este o ruşine pentru steagul american
şi i-a recomandat lui Reuben să-i dea în
judecată pe toţi care au făcut aşa ceva.
— Nu o să dau pe nimeni în judecată,
răspunse Reuben, dar o să fac un lucru – o să
mă rog pentru ei. A mers în partea cealaltă a
sălii de judecată şi a întins mâna fratelui său,
dar acesta i-a întors spatele. A mers la soţia
lui, iar ea a procedat la fel. Însă în inima lui
avea o mare biruinţă!
A închiriat o cameră mică în Chicago,
unde a trăit singur cu Domnul şi a câştigat
mulţi convertiţi, deşi timp de doi ani abia a
avut ce să mănânce. După un an, soţia lui a
venit la o evanghelizare să-l audă predicând
şi s-a convertit. Pentru prima oară şi-a
văzut băieţelul care s-a născut după ce soţia
lui l-a părăsit. Ea vroia să-şi refacă familia,
doar dacă el putea să-şi câştige existenţa
asemenea celorlalţi creştini. Inima lui se
legase de copil, iar acest test părea chiar mai
greu decât primul. Cererea ei părea atât de
rezonabilă, dar ştia că Domnul l-a chemat
din această lume la o viaţă de credinţă. A
stăruit de Domnul, dar singurul răspuns a
continuare la pagina 19

Părinţilor
Dorinţa de a avea copii
Biblia ne oferă o imagine remarcabilă în planul
lui Dumnezeu cu omenirea încă de la începutul
istoriei. Un aspect important al acestui plan este că
oamenii trebuie să locuiască împreună în familii.
„Să facem om după chipul Nostru, după
asemănarea Noastră.” (Genesa 1:26) Bărbaţii şi
femeile au fost creaţi să ia hotărâri conştiente şi să
devină creatori împreună cu Dumnezeu.
„Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi
supuneţi-l” (Genesa 1:28) Asemănătoare acestor
cuvinte au fost şi instrucţiunile pe care Dumnezeu
le-a dat lui Noe şi copiilor săi după potopul
universal ce avusese loc: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi
umpleţi pământul.” (Genesa 9:1)
Textul Noului Testament întăreşte învăţătura
acestor revelaţii anterioare pentru omenire.
Dorinţa lăuntrică de a avea copii a fost pusă în
inima omului de către Dumnezeu, Creatorul.
Deşi se întâmplă că oamenii neevlavioşi
nasc şi cresc copii, credincioşii îi consideră pe
copii daruri minunate de la un Tată ceresc,
Atoateînţelept. Copiii constituie o răspundere
încredinţată omului. Înmulţirea presupune ca cei
doi, care formează cuplul, să tânjească după copii
şi să accepte naşterea mai multor copii în căminul
lor. Supunerea pământului, despre care au fost
instruiţi Adam şi Eva, presupune şi ajutorul
acordat de copiii lor.
12  Sămânţa adevărului • August 2011
„Numai, ia seama asupra ta, şi veghează cu
luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele
vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care
ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă; fă-le
cunoscut copiilor tăi şi copiilor copiilor tăi.”
Deuteronom 4:9
Rubrica
—Elvin Shertzer
Frumoasei Rahela, mult iubită de soţul ei, îi
lipsea un singur lucru: nu avea copii. „Dă-mi
copii, ori mor!” (Genesa 30:1) Imediat după
naşterea fiului său Iosif, dorinţa şi declaraţia ei
de credinţă a fost: „Domnul să-mi mai adauge
un fiu!” (Genesa 30:24)
Amram şi Iochebed au trăit în timpul unei
perioade de opresiune din istoria Israelului.
Crudul Faraon decretase ca toţi noii-născuţi
evrei, de parte bărbătească, să fie omorâţi.
Respectul faţă de viaţă, precum şi dorinţa de
a avea copii, a determinat această familie să se
unească şi să îngrijească de pruncul Moise timp
de trei luni. După aceasta, mama a construit cu
grijă un coşuleţ de papură şi a pus pruncul în
el, la marginea râului. Mariei – sora pruncului,
i s-a dat sarcina de a păzi acest copil drag.
Rezultă, din această povestire, imaginea unei
familii unite.
Elcana şi Ana erau un cuplu de oameni
evlavioşi care au trăit într-o perioadă mai târzie
din istoria Israelului – o perioadă când evlavia
naţiunii se afla în declin. Dorinţa Anei de a
avea copii a afectat-o foarte mult emoţional.
Elcana era tulburat de necazul Anei şi făcea
tot ce-i stătea în putinţă ca s-o mângâie şi s-o
încurajeze. În timpul ultimei vizite la Templu,
înainte de a se naşte Samuel, Ana a plâns
 cu amar şi s-a rugat Domnului. Dumnezeu a
răspuns rugăciunii Anei. Ea l-a primit pe fiul său
nou-născut ca pe un dar de la Dumnezeu. Ca toţi
părinţii evlavioşi, dorinţa sa pentru acest copil era
ca el să se implice mai târziu în lucrarea împărăţiei.
Mama a trecut direct la acţiune, pregătindu-l pe
Samuel să lucreze ca slujitor la Templu. Mărturia
ei a fost: „Pentru copilul acesta mă rugam.” Nu
ne surprinde faptul că acest copil avea să devină
unul dintre cei mai influenţi lideri spirituali din
istoria Israelului.
Marcu 10:13-16 ne oferă o imagine frumoasă
cu privire la atitudinea lui Isus faţă de copii,
precum şi interacţiunea Sa cu ei. Nişte părinţi
credincioşi au dorit ca Învăţătorul să-Şi pună
mâna peste micuţii lor. În ciuda atitudinii de
respingere din partea ucenicilor, El îi cheamă
pe copii la Sine. Apoi, „i-a luat în braţe, şi i-a
binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.” Se
pare că familiile în cauză au păstrat amintirea
acestei binecuvântări pe tot parcursul vieţii lor.
„Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul
pântecelui este o răsplată dată de El. Ca săgeţile în
mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe.
Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei!
Căci ei nu vor rămâne de ruşine, când vor vorbi
cu vrăjmaşii lor la poartă.” (Psalmul 127:3-5).
Astăzi, dorinţa lui Dumnezeu privitoare la
cuplurile creştine este ca ele să tânjească după
copii, să se roage pentru ei şi să-i primească cu
plăcere în casele lor. Când se naşte un nou prunc,
este întotdeauna minunat să observi capacitatea
proaspeţilor părinţi de a-l iubi şi de a-l integra pe
noul membru în familia lor.
Copiii sunt o moştenire de la Domnul. Ei
pot sluji ca o dovadă a devotamentului şi zelului
părintesc faţă de împlinirea lucrării Lui. Se
formulează aici o binecuvântare asupra unei tolbe
pline de săgeţi. Este posibil ca tolba unor cupluri
să fie plină, având una sau două săgeţi, în timp ce
tolba altora este plină cu mult mai multe săgeţi.
Tatăl nostru ceresc, Atoateînţelept şi iubitor, ne
îndrumă adesea vieţile dincolo de puterea noastră
de înţelegere.
“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 13
Creşterea copiilor presupune scop şi dedicare.
Acest proces se întinde de la douăzeci la patruzeci
de ani pentru cupluri. Efortul şi strădania de a
creşte copilaşi nu se compară cu nevoile reale de
călăuzire a adolescenţilor. Păstrarea respectului
reciproc, încrederea şi comunicarea este secretul
eficienţei în anii ce vor urma de creştere a
copilului.
Familiile numeroase au probabil de înfruntat
dificultăţi financiare. Sunt multe nevoi de
acoperit. Necesitatea ca familiile să lucreze
împreună pentru bunăstarea comună are
ca efect întărirea legăturilor dintre membri.
Fericiţi sunt acei copii care au învăţat cum să
economisească şi s-au deprins cu un stil de viaţă
cumpătat. Este uimitor felul în care Dumnezeu
le poartă de grijă familiilor care sunt serioase în
privinţa trăirii unei vieţi simple.
Câştigarea existenţei este o realitate zilnică.
Cu toate acestea, trebuie să ne amintim că nu
este un scop în sine. Afacerile şi munca trebuie
să fie subordonate atenţiei pe care familiile o
acordă copiilor.
Comunităţile noastre cuprind destui adulţi
necăsătoriţi, precum şi cupluri lipsite de copii.
Este bine ca familiile cu copii să interacţioneze
în mod regulat cu cele fără copii, să se viziteze
şi să-i includă în activităţile lor de familie.
Într-un sens, copiii pot fi împărţiţi cu alţii.
O mamă foarte ocupată ar putea invita o soră
necăsătorită la o zi de muncă şi părtăşie.
Cuplurile fără copii simt adesea călăuzirea
de a adopta copii. Lucrul acesta poate aduce
un sentiment de împlinire părinţilor adoptivi
şi poate asigura un mediu creştin care să fie o
binecuvântare pentru copil pentru tot timpul
vieţii.
Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru
fiecare copil din mijlocul nostru şi fie ca toate
interacţiunile noastre cu ei să exercite o influenţă
creştină pozitivă.
Din Home Horizons, dec. 2008
Eastern Mennonite Publications
Tradus şi folosit cu permisiune.
 Teama
Ca Sara, care asculta pe Avraam, şi-l numea
„domnul ei”. Fiicele ei v-aţi făcut voi, dacă faceţi
binele fără să vă temeţi de ceva. (1 Petru 3:6)
Celor mai multe soţii le este teamă să fie
supuse. Câteva dintre scuzele invocate sunt:
„Soţul meu nu vrea să conducă, trebuie s-o fac
eu”, sau „Ce spui de inteligenţa mea, de darurile
şi abilităţile mele?”
Dumnezeu nu va irosi inteligenţa unei soţii
sau abilităţile ei, şi aceasta pentru că ea I se
supune. De fapt, El se va folosi de ele într-un
mod mai creativ. Aminteşte-ţi că, în primul
rând, El este Cel care le-a pus în tine.
Dicţionarul Webster din 1828 descrie
„teama” în felul următor:
O emoţie dureroasă sau tulburare sufletească
determinată de o aşteptare cu privire la ceva
rău, sau conştientizarea unui rău iminent. Forţa
acestei tulburări sufleteşti, începând cu măsura
cea mai moderată, poate fi astfel exprimată
prin: frică, groază, teroare, spaimă. Frica este
însoţită de dorinţa de a evita sau de a se feri de
răul aşteptat. Frica este o nelinişte a minţii, la
gândul că un rău neaşteptat se va abate asupra
noastră.
Teama este o senzaţie dureroasă şi una cu care
cele mai multe soţii se pot identifica repede. Ne
este teamă să acceptăm rolul nostru, stabilit de
Dumnezeu, de soţii supuse şi ascultătoare şi
dorim să ne păstrăm independenţa. Percepem
controlul nostru sau independenţa ca pe o plasă
protectoare de siguranţă. (Nu pot fi rănită atât
de adânc, cât timp sunt cumva independentă şi
deţin controlul).
Ne este teamă ce vor face soţii noştri cu
autoritatea, dacă suntem dispuse să-i lăsăm să
şi-o exercite, şi ne este teamă de ce ne va cere
Domnul, dacă vom permite cu adevărat lucrul
acesta. Observaţi felul în care supunerea faţă de
bărbaţii noştri este legată de predarea noastră lui
14  Sămânţa adevărului • August 2011
—Genevieve M. White
Dumnezeu?
O prietenă m-a sunat într-o zi şi mi-a zis:
– Ştii ce anume am învăţat la orele tale?
– Nu! am răspuns eu. Spune-mi!
Ea a zis:
– Am învăţat că nimic nu contează mai mult
decât relaţia mea cu Dumnezeu şi siguranţa că
voi fi cu El în ceruri. Orice altceva ce trebuie
să fac între timp, nu este atât de important.
Ea mi-a mărturisit că deprinderea de a se
supune soţului ei i-a revoluţionat umblarea cu
Dumnezeu. Acum vedea totul cu alţi ochi. Şi,
deoarece îi era supusă lui Dumnezeu din toată
inima, viaţa ei era binecuvântată din plin.
Scriptura spune că suntem adevărate fiice
ale Sarei atâta timp cât facem binele, fără să
ne temem de ceva. În Genesa capitolul 12,
observăm istoria lui Avram şi a lui Sarai (înainte
ca Dumnezeu să le schimbe numele). Avram i-a
spus lui Sarai, soţia lui, să-i mintă pe egipteni
că este sora sa. Şi astfel, a fost luată Sarai şi dusă
în casa [haremul] faraonului. Dar Domnul i-a
descoperit faraonului minciuna, şi Sarai a fost
dată înapoi soţului ei, nevătămată. Faraon l-a
considerat responsabil de cele întâmplate pe
Avram şi l-a izgonit din Egipt.
Cu o altă ocazie, în Genesa 20, Avram a
recidivat. Dumnezeu îi schimbase numele în
Avraam (tată al unei mulţimi). De data aceasta,
Sara a fost luată în haremul lui Abimelec,
împăratul Gherarului, care a crezut sincer că
era sora lui Avraam. Dar Dumnezeu i s-a arătat
împăratului într-un vis şi i-a spus că Sara era
soţia unui alt bărbat. Avraam a fost chemat
înaintea împăratului şi când a mărturisit şi
explicat faptele sale, Abimelec a luat oi şi boi,
robi şi roabe, şi le-a dat lui Avraam; şi i-a dat
înapoi şi pe Sara, nevasta sa. Şi Sarei i-a zis:
„Iată, dau fratelui tău o mie de arginţi; aceasta
să-ţi fie o dovadă de cinste, faţă de toţi cei ce
 sunt cu tine, aşa că înaintea tuturor vei fi fără
vină.” (Genesa 20:14,16)
Sara s-a încrezut în Domnul fără teamă şi s-a
supus călăuzirii soţului ei în amândouă ocaziile.
Dumnezeu a intervenit şi a fost în siguranţă.
Mai este un alt exemplu de acest fel în 1
Împăraţi 14. Fiul lui Ieroboam era bolnav, iar
Ieroboam a trimis-o pe soţia sa, deghizată, la
prorocul din Silo ca să afle ce avea să se întâmple
cu fiul lor. Ea a ascultat de soţul ei şi a pornit
la drum. Dar înainte de a ajunge la destinaţie,
Domnul i-a vorbit prorocului (care era orb) şi i-a
spus despre femeia care venea să întrebe despre
fiul ei şi care avea să pretindă că este altcineva.
Când a ajuns acolo, prorocul a confruntat-o
chiar înainte de a vorbi, aşa încât să nu mai fie
nevoie ca ea să pretindă. Dumnezeu a vorbit
prin prorocul, exprimându-Şi mânia aprinsă
împotriva lui Ieroboam şi spunându-i că fiul
lui va muri din cauza multelor fapte ale tatălui
său, comise împotriva lui Dumnezeu. Soţiei lui
Ieroboam nu i-a fost adusă nicio acuzaţie.
Chiar dacă aceste incidente ar fi putut constitui
un motiv de teamă, atât în cazul Sarei cât şi în cel
al soţiei lui Ieroboam, nu se găseşte menţionată
nicio referire cu privire la teamă.
Oare de câte ori pe zi nu spui „Mi-e teamă
că...!?” Fraza aceasta arată necredinţă în
Dumnezeu. De asemenea, arată credinţa că
răul te va copleşi.
La ce te gândeşti?
despre tine? „Căci Eu ştiu gândurile, pe care le
am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de
pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor
şi o nădejde.” (Ieremia 29:11) Ce încurajare!
Dar este o condiţie pentru a beneficia de
această făgăduinţă. Observaţi versetul 13: „Mă
veţi căuta, şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta
cu toată inima.” Dumnezeu are alte gânduri
“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 15
Mai târziu, Sara a căzut în capcana temerii
şi a dorinţei de a deţine controlul, şi trăim
consecinţele acestui amestec până în ziua de
azi. Citim despre aceasta în Genesa 16. Sara a
crezut că Avraam avea să-i dăruiască un fiu, şi
chiar dacă i s-a spus că ea avea să fie cea care îl
va naşte, a privit la împrejurări (mai precis, la
vârsta înaintată) şi a socotit că Dumnezeu nu va
face posibil lucrul acela. Astfel, Sara a născocit
propriul plan. S-a temut (ca multe dintre noi)
că dacă nu făcea ceva în privinţa aceea, nimic nu
s-ar fi întâmplat. Aşadar, l-a trimis pe Avraam
la slujnica ei Agar. Ca urmare, a fost zămislit
Ismael, tatăl naţiunilor arabe.
De atâtea ori Dumnezeu ne spune în
Cuvântul Său: „Nu te teme!” Teama te
transformă într-un rob al propriilor simţiri.
Din nou, lauda şi mulţumirea te vor izbăvi
de teamă. Mulţumindu-I şi lăudându-L pe
Dumnezeu, crezând că Dumnezeu va folosi
orice împrejurare spre binele tău, va dărâma
întăriturile temerilor din viaţa ta şi îţi va permite
să umbli în libertatea pe care Dumnezeu a
pregătit-o pentru tine.
—Acest articol a fost scris de o femeie pentru femei.
Din Daughters of Sarah
©1991 Brentwood Christian Press
Tradus şi folosit si cu permisiune.
continuare de la pagina 4
pentru cei ce Îl refuză: „Dar Faţa Domnului
este împotriva celor ce fac răul.” (1 Petru
3:12b)
Gândurile după voia lui Dumnezeu
generează o viaţă după voia Lui şi omul se
bucură de binecuvântările Lui; gândurile
contrare voii lui Dumnezeu nasc o viaţă care
nu este după voia Lui şi omul va avea de suferit
pedeapsa lui Dumnezeu. La ce te gândeşti?
 „Şi tot ce a fost scris mai înainte, a fost
scris pentru învăţătura noastră, pentru ca,
prin răbdarea şi prin mângâierea pe care o dau
scripturile, să avem nădejde.” Romani 15:4

Rubrica
Istorică
Reforma Bisericii
începe în Elveţia
Partea a II-a —Michael S. Martin

A doua dispută doctrinară
Cei care erau interesaţi de reformă
aveau păreri diferite despre constituirea
„Evangheliei pure” pe care o autorizase
consiliul din Zurich.
Unele grupări de radicali, care se trăgeau
din diferite grupe de studiu biblic, vroiau
să vadă imediat reformele religioase. Câţiva
ani la rând, Zwingli a predicat împotriva
icoanelor, iar acum aceşti radicali acţionau
conform cu spusele lui. În septembrie 1523,
aceste grupări au scos şi au distrus icoanele
din biserică. Autorităţile oraşului au trimis
imediat în închisoare vandalii, iar doi dintre
ei au fost exilaţi.
De asemenea, Zwingli considera că
împărtăşania este o oroare,1 dar era convins
că acţiunile radicale vor dăuna scopurilor
reformei. Dacă Consiliul hotăra că aceste
1 Se presupune că, în timpul împărtăşaniei
(versiunea Romano-Catolică a Cinei), pâinea şi vinul
devin propriu-zis trupul şi sângele lui Hristos. Aşadar,
era oferit ca sacrificiu pe un altar. De obicei, preotul bea
vinul în numele poporului.
acţiunile radicale erau din vina lui Zwingli,
reforma ar fi avut de pierdut. Aşa că Zwingli
a încercat să implanteze reforma pentru a-i
mulţumi pe suporterii lui, dar nu se grăbea
prea mult pentru a nu pierde susţinerea
Consiliului. Încurajat de rezultatele pozitive
ale primei dispute doctrinare, el a cerut
Consiliului să susţină o altă dezbatere
despre validitatea împărtăşaniei şi folosirea
icoanelor.
Consiliul a fost de acord şi pe 26-28
octombrie 1523 a avut loc a doua dispută
doctrinară. Mai mult de opt sute de oameni
au participat la această întâlnire. Participanţii
au înţeles că folosirea icoanelor nu era
scripturală şi împărtăşania era o oroare în
faţa lui Dumnezeu.
La sfârşitul zilei a doua, Conrad Grebel,
Simon Stumpf (un pastor de la ţară) împreună
cu alţi câţiva participanţi, erau pregătiţi să
observe câteva schimbări practice. Iată un
fragment din înregistrările de la curtea din

16  Sămânţa adevărului • August 2011

 Zurich.
Apoi s-a ridicat Conrad Grebel şi a spus
că ar fi bine ca preoţii să fie instruiţi ce să
facă când dau împărtăşania, chiar acolo, la
întâlnire, pentru că totul ar fi în zadar dacă
nu se iau nişte măsuri practice clare. S-au
spus multe despre acest subiect, dar nu era
nimeni care să vrea să oprească această mare
oroare...
Zwingli a spus: „(Consiliul) va hotărî de
acum încolo cum se va face împărtăşania.
După aceea, Simon Stumpf a luat cuvântul:
„Domnule Huldrych, nu ai nicio autoritate
să laşi această decizie în seama (Consiliului),
pentru că hotărârea e deja făcută: Duhul lui
Dumnezeu decide. Deci dacă (Consiliul) va
trebui să hotărască ceva ce este împotriva
hotărârii divine, eu Îl voi ruga pe Hristos
să trimită Duhul Său, iar eu voi vorbi şi voi
acţiona împotriva deciziei Consiliului.
Zwingli a răspuns: „Corect. Dacă ei
decid altfel, şi eu voi predica şi voi acţiona
împotriva lor. Nu las decizia în mâna lor.”2
Apoi Zwingli a spus că disputa viza
2 Die Akten der zweiten Disputation vom 26.-28.
Oktober 1523, publicată pe 8 /12/1523. Citat în Leland
Harder, ed., The Sources of Swiss Anabaptism, 242.
Confuzie în masă
Călătorim dintr-o parte într-alta a ţării
şi chiar în toată lumea cu o uşurinţă de
nedescris. Cu doar 100 de ani în urmă,
astfel de călătorii erau foarte dificile şi uneori
confuze.
În secolul al XVIII-lea şi la începutul
celui de-al XIX-lea, fiecare comunitate
decidea cum să-şi fixeze ceasurile după
soare. Când soarele se afla exact deasupra
capului, era amiaza. Pe măsură ce-au apărut
şi s-au dezvoltat liniile de cale ferată, această
“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 17
chestiuni doctrinare. Era de datoria
Consiliului să decidă cum vor fi implementate
schimbările practice. Dezbaterea doctrinală
s-a încheiat cu încurajarea pastorilor de a
întări predicarea împotriva împărtăşaniei
şi a icoanelor. Zwingli a pus mare accent
pe nevoia ca fiecare să lucreze împreună în
vederea refomei.
Explicaţia lui Zwingli l-a dezamăgit
profund pe Conrad Greble, Simon Stumpf
şi pe alţii. Unde era acel Zwingli care învăţa
că biserica depinde doar de Biblie în vederea
călăuzirii? De mai multe ori, el a spus că
biserica ar trebui să înceapă reforma chiar
dacă înşişi conducătorii civili i se opun.
Dar Zwingli a hotărât că are nevoie de
protecţia Consiliului. Acum el considera
că e de datoria lui să pregătească oamenii
ca să accepte reformele, iar implementarea
schimbărilor era lăsată în seama Consiliului.
El considera că şi Consiliul va lua măsuri
destul de repede pentru a-i mulţumi pe toţi
cei care doreau reforma.
Din Cup & Cross
Rod and Staff Publishers, Inc.
Box 3, Crockett, Kentucky 41413
Tradus şi folosit cu permisiune.
—Edited by Roger L. Berry
modalitate, aparent simplă, de stabilire a
timpului a devenit tot mai confuză, pentru
că în orice loc, la est sau la vest de un anume
punct fix, amiaza era indicată diferit.
Prin 1880 existau aproximativ 100 de
standarde orare numai în Statele Unite.
Mersul trenurilor era greu de programat.
Ştiai când pleci de-acasă, dar nu puteai fi
sigur când te întorci.
Societăţile de cale ferată au hotărât să
simplifice cât se poate de mult mersul
 trenurilor şi mulţimea de fusuri orare. În
1883, statele americane cu graniţă comună
(fără Alaska şi Hawaii, care au devenit state
în 1959) au fost împărţite în doar patru
fusuri orare, fiecare de o singură oră.
Orarele sunt mult mai uşor de interpretat
acum. Dacă ai de călătorit de la Philadelphia
la Denver şi ţi se spune că vei ajunge la
destinaţie la ora 5 p.m. după fusul orar
existent în Denver, poţi calcula imediat
că aceasta va fi 7 p.m. după timpul din
Philadelphia. Deci poţi afla rapid cât va dura
călătoria. Imaginează-ţi cum ar fi să încerci
să afli aceasta folosind 85 de fusuri orare
între locul de plecare şi cel de destinaţie.
De multe ori, lumea a simţit nevoia
de standarde – de timp, de greutate şi de
măsurare. Standardele ne protejează de
lucrurile prost făcute, de cei care ar profita
de noi şi, cel mai important, de confuzia în
masă.
Pe tărâm spiritual, standardele sunt la
fel de necesare. Fără ele, am rătăci într-o
confuzie fără ieşire. Fără ele, fiecare ar face
ce ar vrea, din moment ce „omul socoteşte
că toate căile lui sunt fără prihană.” (Prov.
21:2).
Standardele biblice în biserică sunt
esenţiale pentru evitarea confuziei spirituale
şi pentru protecţia împotriva ispitelor subtile
de a acţiona fără să conştientizăm riscurile şi
consecinţele la care ne expunem.
Un principiu trebuie să aibă o aplicaţie.
Acesta este unul din motivele pentru
care multe biserici au anumite standarde,
reprezentând explicaţii şi aplicaţii ce
interpretează numeroase pasaje biblice
pentru vremea de acum. Notarea principiilor
ne ajută să le înţelegem mai bine şi să ştim
cum să le respectăm.
Să luăm, de exemplu, principiul
cumpătării. Ştim că a fi cumpătat înseamnă
să nu facem excese ce ne-ar putea dăuna
18  Sămânţa adevărului • August 2011
nouă sau altora. Fără nişte aplicaţii specifice
n-am prea şti de unde să începem să aplicăm
acest principiu în viaţa noastră. O biserică
plină de Duh va numi şi va interzice lucruri
precum fumatul, consumul de alcool şi de
droguri. Ea ne va spune de ce aceste lucruri
reprezintă o manifestare a necumpătării.
În materie de îmbrăcăminte, simplitatea
şi modestia sunt principii cheie. Fără unele
aplicaţii detaliate în privinţa aceasta, am trăi
într-o confuzie completă.
Într-o recentă convenţie de vară a unei
organizaţii interconfesionale „creştine”,
broşura îi sfătuia pe participanţi să fie
decenţi în vestimentaţie. Fotografiile din
anii precedenţi arătau oameni fără cămăşi,
cu pantaloni scurţi şi haine mulate pe corp.
Ne întrebăm cum şi-au mai putut păstra
participanţii mintea curată cu o asemenea
definiţie largă a decenţei şi pudorii…
Regulile atent gândite şi detaliate ne
ajută să evităm confuzia şi interpretările
contradictorii.
Mulţi întreabă: „Ce drept are biserica să-mi
spună ce să fac şi ce să nu fac în domenii în
care Biblia nu oferă detalii?” Întrebarea aceasta
merită un răspuns sincer.
Biblia ne oferă cel puţin un exemplu
de consiliu bisericesc (al apostolilor şi al
bătrânilor) sau de conferinţă întrunită
pentru a se lua hotărâri în privinţa lucrurilor
nespecificate expres de Isus şi de apostoli.
Faptele Apostolilor 15 descrie această
conferinţă şi deciziile luate în cadrul ei:
că Neamurile nu trebuiau împovărate
cu tăierea împrejur, dar că trebuiau să se
ferească de imoralitatea sexuală, de mâncarea
jertfită idolilor sau de carnea unor animale
sugrumate şi de sânge.
Bisericile au primit cu bucurie aceste
reguli şi acestea le-au fost de mare folos.
„[Pavel] învăţa pe fraţi să păzească
hotărârile apostolilor şi prezbiterilor din
 Ierusalim. Bisericile se întăreau în credinţă, şi
sporeau la număr din zi în zi.” (Fapt. 16:4, 5)
Biblia ne cere şi nouă să ascultăm în Domnul
de liderii bisericii. „Ascultaţi de mai marii
voştri (…) căci ei priveghează asupra sufletelor
voastre.” (Evrei 13:17)
În interpretarea şi aplicarea Cuvântului
lui Dumnezeu prin călăuzirea Duhului
găsim stabilitate şi putere. Într-o biserică
veghetoare putem să evităm ca fiecare să facă
ceea ce crede el că e bine, aşadar, şi confuzia
în masă ce derivă de aici!
Din Companions, dec. 1979
Christian Light Publications, Inc.
Tradus şi folosit cu permisiune.

Bisericile binecuvântate de Dumnezeu

în lumea de astăzi
Au aceeaşi trăsătură comună:

propovăduirea insistentă a Cuvântului

infailibil a lui Dumnezeu.
—O. S. Hawkins

Un tânăr evreu foarte bogat alege să fie sărac

Continuare de la pagina 11

fost: „Înapoi în Egipt!” Aceasta era de ajuns
şi, încă o dată, Reuben a îmbrăţişat crucea.
A mers să-şi conducă soţia şi copilul. A fost o
experienţă grea, dar în timp ce trenul părăsea
gara, el simţea că Dumnezeu turna bucuria
cerului în inima lui. Pur şi simplu a dansat
pe peron.
Timp de trei ani nu şi-a mai văzut deloc
soţia. Apoi, la altă evanghelizare, şi ea a avut o
revelaţie a Crucii, în urma căreia, mărturiseşte
ea, dacă înainte să devină credincioasă, nu era
dispusă să împărtăşească viaţa de sacrificiu a
soţului ei, acum era gata, dacă era pentru slava
lui Dumnezeu chiar să-şi cerşească pâinea. Ei
au redevenit o familie, iar ea colaborează cu
el în lucrare.
— Preluat din cartea „Rees Howells Intercessor”, de
Norman Grubb – revizuit
Ai fost născut din nou? Poţi avea o viaţă
nouă. Isus a zis: „Dacă voieşte cineva să vină
după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea,
şi să Mă urmeze.” (Matei 16:24) Ia acum
decizia de a-L urma pe Isus. Roagă-te astfel:
Isuse scump, iartă-mă. Ştiu că sunt vinovat
de păcat. Te rog să mă ierţi de toate păcatele
şi să mă mântuieşti. Mă predau Ţie ca să
trăiesc conform cu Scriptura, Cuvântul Tău.
În Numele lui Isus. Amin.
Pilgrim Tract Society
Randleman, NC 27317
Tradus şi folosit cu permisiune.

“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 19

 „Dimineaţa, seamănă-ţi sămânţa, şi
până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească,
fiindcă nu ştii ce va izbuti, aceasta sau
aceea, sau dacă amândouă sunt deopotrivă
de bune.” Eclesiastul 11:6

Rubrica
Practică
Cum să dezvolţi o afacere
Lecţie devoţională

Integritatea în afaceri
—Gary Miller

„Cântarul şi cumpăna dreaptă vin de la acesta este creştin acum.

Domnul; toate greutăţile de cântărit sunt
lucrarea Lui.” (Proverbele 16:11)
Într-un sat, trăia un tăietor de lemne. Era
cunoscut de săteni nu doar ca tăietor de lemne,
ci şi ca un escroc notoriu. Vindea buşteni
despre care spunea că au o anumită lungime,
dar pe care îi tăia cu câţiva centimetri mai
scurt. Lipsa de cinste şi pungăşiile lui erau
cunoscute de toată lumea, aşa că, într-o zi,
oamenii au fost şocaţi să audă că a devenit
creştin. De fapt, nu l-a crezut nimeni.
Sătenii îşi stabiliseră de mult că omul acela
nu putea fi atins de Evanghelie.
Într-o zi, în prăvălia din sat a avut loc o
discuţie, când unul dintre săteni s-a strecurat
afară şi s-a întors peste câteva minute
entuziasmat:
— E adevărat! E adevărat! strigă el. Omul
— De unde ştii? l-au întrebat ei.
— Păi, m-am dus şi am măsurat lemnul pe
care l-a tăiat ieri. Are lungimea care trebuie.
Acest fapt a curmat dezbaterile şi i-a
mulţumit pe săteni. Argumentul acesta a
reuşit să facă ceea ce n-au reuşit cuvintele
omului.
Integritatea ta în afaceri poate să-i conducă
pe alţii la Hristos. La fel, lipsa cinstei poate
să le taie cheful de-a avea de-a face cu
creştinii sau de a-L urma pe Hristos. Dacă
eşti un ucenic al lui Isus Hristos, oamenii din
comunitatea în care trăieşti vor şti aceasta
după felul în care îţi conduci afacerile. O
afacere administrată de un creştin va fi
cinstită, chiar dacă celelalte sunt murdare.
Nu-ţi trebuie un semn în frunte ca ceilalţi să
ştie că eşti creştin. Vor cunoaşte acest lucru

20  Sămânţa adevărului • August 2011

 după integritatea şi probitatea afacerilor tale.
Dacă nu eşti cinstit, nu te mai obosi să-i
convingi pe alţii să devină creştini. Dacă nu
pot avea încrederea că faci afaceri curate, nu
vor avea încredere nici în privinţa lucrurilor
spirituale.
Găseşte nevoia!
Unul din ingredientele cheie pentru a
deţine şi opera o afacere de succes este să
evaluezi corect nevoile din zona în care
locuieşti. Foarte des, oamenii deschid o
afacere doar pentru că ştiu pe cineva, dintr-o
altă zonă, care are o afacere asemănătoare.
Văd că lucrurile merg bine şi presupun că
orice afacere de acest gen va merge bine.
Dar o afacere de succes vine de obicei în
întâmpinarea unei nevoi. Uneori e posibil să
creezi nevoia, şi vom discuta şi acest lucru
mai târziu, dar acum trebuie să ne gândim
la nişte nevoi.
Mai întâi, uită-te la ceea ce munceşti acum.
Poţi să te extinzi? Se duc oamenii în alte zone
să cumpere produsele pe care le-ai putea
vinde tu? Uneori, cei care cumpără de la noi
văd lucrurile mai clar decât noi. Întreabă-i
pe clienţi ce cred despre afacere. Întreabă-i
ce alte produse ar mai vrea să găsească în
magazin sau ce alte servicii ar mai avea nevoie
să le furnizezi. Dacă afli ce doresc oamenii
Zgârie - norii pădurii
„Domnul a făcut lucrul acesta: şi este o
minunăţie înaintea ochilor noştri.” (Psalmul
118:23)
Pădurile de Sequoia se întind de-a lungul
coastei de vest a Californiei şi a Oregonului
de Sud. Copacii Sequoia sunt printre
cei mai înalţi din lume. În mod obişnuit
“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 21
acolo unde vinzi, aceasta poate fi un lucru
esenţial pentru o afacere de succes.
Am citit undeva despre o femeie casnică
ce locuia într-un sătuc din Filipine. Ea
a observat că multe dintre prietenele ei
nu cumpărau bucăţi mari de săpun pur
şi simplu pentru că nu aveau destui bani
pentru a cumpăra cantităţi mai mari. Aşa că
a început să cumpere bucăţi mari de săpun
pe care le tăia în bucăţi mici şi le revindea.
Mai târziu, şi-a extins afacerea vânzând
pâine, sos de soia, înălbitor şi alte lucruri. În
cele din urmă, a ajuns să aibă doi angajaţi cu
normă întreagă şi cinci lucrători cu jumătate
de normă. Şi toate acestea pentru că a ştiut
să vadă nevoile pe care nimeni altcineva din
comunitate nu le-a observat.
Întrebări de grup:
Există în jurul nostru nevoi pe care nu le
împlineşte nimeni?
Există produse adiţionale în zona în care
locuim, pe care le putem adăuga inventarului
nostru?
Putem să furnizăm servicii pe care nu le
furnizează nimeni în zonă?
Preluat din S.A.L.T. Micro Finance Solutions
2008 TGS International
Tradus şi folosit cu permisiune.
—T. Barnes
ajung la înălţimea de 60-90 m, dar unii au
atins înălţimi şi mai mari, de peste 90 m.
Trunchiurile lor pot ajunge la un diametru
de aproape 10 m. Am văzut fotografii
cu Sequoia atât de mari, încât maşinile
puteau trece prin trunchiul scobit la bază.
O pădure de Sequoia e impresionantă.
 Copacii uriaşi cresc foarte aproape unul de
altul, lăsând foarte puţină lumină pentru
vegetaţia pitică. Crengile cele mai joase ale
unui Sequoia bătrân se află la o distanţă
de 25 m de la pământ,
fapt care-i face să pară
şi mai impresionanţi. La
copacii tineri, ramurile
joase cresc însă la nivelul
solului.
Aceşti copaci au ace
galben-verzui de aproape
2,50 cm, care rămân în
copac timp de mulţi ani.
Sequoia produc un con cu
solzi, în formă sferică, cu
un diametru de aproape
2,50 cm. Sub fiecare solz
se află mai multe seminţe
de doar 0,15 cm fiecare.
Pentru jumătate de kilogram, ar fi nevoie
de 123000 de asemenea seminţe micuţe.
Scoarţa copacului Sequoia poate ajunge
până la 60 cm grosime. Este dură şi apare
ca şi cum ar fi gravată. Această textură îi dă
o rezistenţă sporită la foc.
Lemnul este moale şi roşu, dar are
o rezistenţă remarcabilă la insecte
distrugătoare, bacterii şi carii. Oamenii îl
consideră valoros pentru durabilitatea sa în
ceea ce priveşte confecţionarea şindrilei, a
Depozitarea şi păstrarea
merelor pentru iarnă
Întotdeauna un măr proaspăt, suculent şi
aromat este o gustare delicioasă şi sănătoasă.
Dar cum putem păstra calităţile pe care
acest fruct le are la recoltat, pentru ca să-l
22  Sămânţa adevărului • August 2011
lambriurilor şi a pereţilor.
Pe trunchiurile copacilor mai bătrâni
apar nişte excrescenţe, care pot să măsoare
mai mulţi centimetri. Aceşti noduli sunt
valoroşi pentru seminţele
lor frumoase. În ultimii
ani au fost defrişate părţi
importante din pădurile
de Sequoia, dar guvernul
şi parcurile naţionale au
protejat prin lege anumite
zone pentru a conserva
frumuseţea acestor copaci
impresionanţi.
Studiind asemenea
copaci măreţi, putem fi
atât de captivaţi, încât să
uităm cine i-a creat şi cum
anume au luat naştere.
Creştinii pot fi asemănaţi
cu copacii Sequoia. La fel ca seminţele lor,
şi noi suntem mici şi neînsemnaţi; dar,
dacă Îi permitem lui Dumnezeu să lucreze
în noi, El poate transforma viaţa noastră
într-un bun de preţ pentru Împărăţia Lui.
Poate că nu impresionăm prin dimensiuni
sau faimă, dar „puţinul devine mult când
Dumnezeu se atinge de el”.
Tradus şi folosit cu permisiunea autorului.
—Marlin and Irene Eshbach
consumăm proaspăt sau să-l preparăm în
diferite feluri în timpul iernii? Următoarele
indicaţii vor fi de folos atât celor care au
livadă de mere, cât şi celor care cumpără
 cantităţi mici de mere pentru uzul casnic.
Fii foarte atent la calitatea fructului atunci
când vrei să pui mere pe iarnă. Cele care sunt
de o calitate mai bună stau mai bine pentru
iarnă decât cele de o calitate inferioară.
Merele care urmează să fie depozitate trebuie
culese când sunt încă tari, aproape de
coacere. Se poate ca unele soiuri timpurii să
trebuiască să fie culese în mai multe rânduri,
dar, în cazul multor specii târzii, merele
se coc toate în acelaşi timp şi pot fi culese
o singură dată. Unele soiuri de mere nu
rezistă mult pe timpul iernii
dacă sunt culese când
au aşa numitul „miez
de apă”. Dacă vezi
că merele au apă în
ele, culege merele cât
mai repede posibil. De
asemenea, merele trebuie
manipulate cu grijă ca să
nu fie lovite.
În ce priveşte păstrarea
pentru iarnă şi modul lor
de folosire, merele pot fi
împărţite în trei categorii. Specii
de vară precum Recolta timpurie, Lodi şi
Rambo trebuie folosite în câteva săptămâni,
chiar dacă stau în frigider. Gala, Macintosh şi
Cortland fac parte din categoria de toamnă şi
pot fi ţinute câteva luni. Dacă avem condiţii
bune, merele de iarnă precum Red şi Golden
Delicios, Winesap, Fuji şi Rome vor sta bine
toată iarna.
Temperatura şi umiditatea corectă vor
lungi viaţa merelor, indiferent dacă vor fi
depozitate în frigider, într-o cămară, în beci
sau pe o verandă lăturalnică. O temperatură
între –1 şi 0° C şi o umiditate de 90 – 95%,
sunt cele mai potrivite pentru majoritatea
soiurilor. Dar pentru mulţi dintre noi este
greu şi impracticabil să menţinem permanent
aceste valori exacte pentru că, alături de mere,
noi mai depozităm diferite lucruri în aceeaşi
“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 23
încăpere. Să nu uităm că temperatura ridicată
duce la o coacere mai rapidă, iar unele mere –
precum Macintosh, Gala şi Golden Delicios
– au tendinţa de a se usca la o umiditate
mai mică de 85%. Putem reduce uscarea
prin depozitarea merelor în pungi de plastic
găurite. De asemenea, nu depozita merele
alături de cartofi, ceapă sau varză, indiferent
de durata depozitării, deoarece aceste legume
nu suportă condiţiile de depozitare specifice
merelor. Ţine minte că şi rozătoarelor preferă
merele, de aceea trebuie să avem grijă să
scăpăm de ele.
Temperatura medie de
îngheţ pentru majoritatea
merelor de toamnă şi iarnă
este 28.5° F = –2° C. Dacă
observi că merele din copac
sau de pe verandă au fost
atinse de îngheţ, nu le arunca.
Lasă-le pur şi simplu să se
dezgheţe încet, la temperaturi
puţin mai mari de pragul de
îngheţ înainte să le culegi sau să
le foloseşti.
Verifică, sortează şi foloseşte merele în
funcţie de necesitate pentru a evita risipa.
Dacă scoţi merele din depozit şi le laşi
câteva zile la temperatura camerei, ele o să se
îndulcească. Pentru o aromă mai puternică,
amestecă mai multe specii de mere când
faci suc de mere, unt de mere sau compot.
Poţi consuma sucul de mere proaspăt sau îl
poţi pune în congelator ca să ai o băutură
sănătoasă tot timpul anului. Compotul poate
fi congelat sau pus în borcane, iar untul de
mere poate fi pus în borcane chiar din oala în
care a fiert. Când untul de mere este gata să
fie servit, asigură-te că ai şi nişte pâine coaptă
în casă! Te mai poţi bucura de mere, care sunt
darul lui Dumnezeu, făcând plăcintă cu mere
sau mere uscate.
Din Home Horizons, oct. 2008
Tradus şi folosit cu permisiune.
 „Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor
bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi
împodobiţi cu smerenie. Căci, «Dumnezeu
stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi
le dă har.»” 1 Petru 5:5

Rubrica
Tineretului
Rugăciunea lui Tommy
—autor necunoscut

Introducere
„Rugăciunea lui Tommy” a fost un alt poem strălucit nicicând,
Locuia un băieţel, pe nume Tommy, bolnav,
preferat al lui Frank Cahurch, transcris de
olog, plăpând.
mână dintr-un volum din acelea mici, vechi
Din totdeauna a fost bolnav şi nu ştia cum
(acum pierdute), de către Esther Church
e să-i fie bine,
Bierwirth.
Ducându-şi viaţa grea, fără speranţă, între
Poemul, fără îndoială, îşi are rădăcinile
ziduri şi ruine.
în aceeaşi perioadă a Angliei lui Dickens
Doar şase ani avea al nostru Tommy, şi de
(A Christmas Carol, A Tale of Two Cities,
cinci ani încoace
David Copperfield etc.), unde Revoluţia
Olog ajuns-a, când mama lui beţivă l-a
Industrială de la mijlocul secolului al XIX-
scăpat din braţe,
lea a generat o seamă de probleme urbane: El niciodată n-a ştiut ce-nseamnă
exploatarea copiilor prin muncă, sărăcie, mângâierea mamei,
boală, aglomeraţii, scăderea valorii fiinţei Doar pumni, blesteme şi durere e tot ce-a
umane, şi alcoolism. fost de-a ei.
Datorită predilecţiei perioadei romantice Zăcea în pivniţa cea rece de dimineaţă
pentru subiecte tragice şi sentimentale, poeţi până-n noapte,
ai vremii au scris astfel de opere lungi, precum Înfometat, abandonat de toţi, având de
Rugăciunea lui Tommy, cu siguranţă, una înfruntat o crudă soartă.
dintre cele mai bune ale genului, când e vorba N-avea măcar niciun prieten, nimic pe care
de apelat, dintr-o perspectivă creştină, la acele să-l iubească,
sentimente care ating inima cititorului. Căci nu aflase încă de Mântuitor şi de
Pe o alee întunecoasă, unde soarele n-a iubirea Sa cerească.

24  Sămânţa adevărului • August 2011

 Era o seară liniştită şi chiar aleea părea
încremenită;
Iar inima micuţă a lui Tommy, în
singurătate, suferea clipă de clipă
Când auzi deodată, venind de pe alee, ba
chiar de mai de jos,
Un sunet al cuiva ce cântă, o, cântă atât de
dulce şi frumos!
Cu nerăbdare ascultă Tommy, cum
sunetul se tot apropia de el,
O, de l-ar putea vedea pe cel ce cântă, ar
merge chiar acum la el!
Dar nu putea merge băieţelul şi începu să
strige tare şi mai tare,
Şi iată că cel ce cântă îl găsi pe ologul de
picioare.
Era o fetiţă de pripas, murdară, fără-
ncălţăminte şi nepieptănată,
Cu veştminte rupte, zdrenţuite şi o
înfăţişare nu chiar prea curată.
„Deci tu strigat-ai,” zise fetiţa, „Mă mir
acum ce-ai vrea tu de la mine,
Căci oamenii mă cheamă cântăreaţa Jessie;
dar oare cum te-o fi chemând pe tine?”
„Numele meu e Tommy, sunt olog, şi
vreau să te aud cântând,
“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 25
Căci mă face atât de fericit, te rog, cântă-mi
ceva”, zise băiatul blând.
Iar Jessie râse, „Nu pot să stau prea mult”,
răspunse ea zâmbind,
„Dar îţi voi cânta ceva care să-ţi placă, este
al Slavei imn.”
Şi începu să-i cânte despre raiul cu străzi
de aur şi porţile-i de mărgărit,
Unde copiii îngeri, fericiţi, nu mor de
foame şi nici nu tremură de frig,
Şi unde fericirea şi bucuria nu se vor sfârşi
nicicând,
Iar bunul Rege, Isus Hristos, este al lor
Mântuitor şi prieten bun.
O, cum lăcrimă sărmanul Tommy,
sorbind fiece cuvânt rostit,
Aşa cum le cânta fetiţa Jessie, era oare
adevărat ce-a auzit?
Aşa că o-ntrebă cu nerăbdare: „Există cu
adevărat un loc ca acesta?”
Şi lacrimile începură a-i curge pe palida-i
faţă sărmană.
„Tommy, tu eşti un mic păgân: raiul este
dincol’ de cer
Şi dacă Îl iubeşti pe Isus, vei merge-acolo
atunci când mori.”
Şi spuse Tommy: „Cum pot eu să-L iubesc
pe Cel ce e Mântuitor
Când eu sunt chiar aici, în pivniţa cea rece,
iar El se află sus în Cer?
Şi fetiţa zdrenţăroasă, ce la şcoala
duminicală învăţase
Despre calea către Cer şi iubirea aproapelui
său,
Îl învăţă pe Tommy să iubească şi să se
roage lui Dumnezeu.
Apoi, după ce cântă despre Isus, îşi văzu de
drumul său.
Tommy zăcea acum în pivniţa cea rece şi
întunecată,
Gândindu-se la acei copii din Cer încă o
dată, şi încă o dată.
 Nu-i mai păsa de întunericul şi frigul cel
pătrunzător,
Căci bucuria de pe faţa lui spunea că e
învingător.
„O, de l-aş putea vedea”, se gândea al
nost olog
„Jessie mi-a spus că Isus ascultă şi cred că
am să mă rog”,
Şi împreunând ale sale mâini, închise ai săi
ochi,
Iar în cuvinte simple îi spuse lui Isus chiar
tot.
„Blândule Isus, te rog, mă iartă că n-am
ştiut mai înainte
Că Tu iei seama la ologi ca mine, şi la ale
lor cuvinte,
Că n-am ştiut de ceruri, până când Jessie
aceea mi-a spus,
Iar acum mă rog la Tine să m-asculţi,
scumpe Isus.
Tu mă poţi vedea, Isuse, chiar aşa Jessie
mi-a spus,
Şi eu vreau să cred în Tine căci mă simt
bine nespus.
Ea mi-a spus că pe Tin’ de Te iubesc, când
voi muri cu Tin’ voi fi
În Cerul strălucit şi dulce, în glasuri multe
de copii.
Doamne, eu sunt un băiat olog şi-aici jos
nimeni nu mă vrea,
Chiar şi pe mama auzit-am spunând că-i
bine de-aş pleca;
Şi mi-e frig şi foame câteodat’ şi singur tare
mă mai simt,
Nu poţi a mă lua Isus la Tin’ că tare-aş vrea
să plec curând?!
O, aş fi aşa de bun şi răbdător şi
niciodată nu Te-aş supăra,
Şi bunătatea Ta, Isuse, nicicum n-o voi
uita,
Te voi iubi cum voi putea mai bine şi chiar
deloc nu Te voi deranja,
26  Sămânţa adevărului • August 2011
Nu poţi Isus, sus în ceruri, un colţ să-mi
dai ca la copii să pot a mă uita?
O, eu cred că poţi, Isuse, ceva îmi spune
că-i aşa,
Fiindcă mă simt atât de bine şi chiar acuma
aş pleca.
Ce mult doresc a Te vedea, Isuse, şi pe
copiii îngereşti,
Vino, ia-mă la noapte în locurile Tale
cereşti!”
Şi Tommy termină a se ruga, spunând tot
ce avea de spus
Şi aşteptă răspuns, în timp ce trupul său
bolnav părea tot mai răpus.
Se îndreptă spre colţ, târându-şi trupuşorul
chinuit;
Îşi închise ochişorii şi repede de tot el
adormi.
O, de ar fi putut vedea batjocoritorii
faţa-i micuţă
Cum se-odihnea acolo-n colţ, pe acea
grămadă de pământ;
Căci chipul lui era acum un chip de înger
Ce coborâse parcă chiar de la Domnul
Sfânt.
El auzise despre Isus doar de la o fetiţă
zdrenţăroasă, cântăreaţă,
S-ar fi putut gândi în mintea lui dacă să ia
aminte oare.
Dar a crezut-o pe cuvânt atunci, acolo, în
pivniţa cea rece
El s-a încrezut în Cel ce mântuieşte, fiind
gata la El să plece.
Iar mama lui, când dimineaţa, venit-a ca
să-l trezească,
Descoperi că-al ei băiat avea acum o faţă
îngerească.
Îl clătină şi-l clătină, dar trupul său era
parcă de gheaţă
Plecase sus în ceruri la Isus, în Împărăţia
Lui cerească.
Ruga lui Tommy fost-a repede-ascultată
 şi-al morţii înger a venit să-l ia
Să-l ducă din pivniţa cea rece la Isus în
Împărăţia Sa;
Acolo unde dulcea mângâiere şi bucuria nu
Roagă-te concret
Cred că nu suntem înclinaţi să ne rugăm
specific. Este cel mai uşor să te rogi aşa.
Rugăciunile generale pot fi rostite aproape
fără să ne gândim. Ele sunt predictibile,
au un scop larg, un limbaj de lemn şi fraze
sofisticate. Ceva de genul:
Doamne,
Mulţumesc pentru tot ce ai făcut şi pentru
toată bunătatea Ta.
Binecuvântează-i pe toţi astăzi. Ajută-ne să
fim buni şi să împlinim voia Ta.
În Numele lui Isus. Amin.
Ca să eviţi asemenea repetiţii predictibile şi
necugetate, fii concret!
Mulţumesc pentru tot ce ai făcut...
Pentru ce mulţumeşti? Da, întotdeauna
pentru mântuire. Dar care crezi că sunt
binecuvântările pe care le-ai primit recent?
Vremea frumoasă? Recolte bogate? Copilul
care s-a însănătoşit? Vizita unui prieten?
Mulţumeşte Domnului şi fii specific!
Binecuvântează-i pe toţi astăzi...
Pe cine să binecuvânteze? La cine te gândeşti?
Cine are nevoie chiar acum de binecuvântarea
lui Dumnezeu? Soţul sau soţia ta? Este
cineva bolnav? Cineva care nu-şi poate plăti
facturile? Cineva descurajat? Cineva încărcat
de responsabilităţi? Ţi-a spus cineva o vorbă
bună? Cere Domnului să-l binecuvânteze.
Rugăciunea specifică nu înseamnă să-I
spui lui Dumnezeu ce are nevoie cineva sau
“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 27
se vor sfârşi,
Iar Isus – al său prieten, domneşte veşnic
printre glasuri de copii.
din domeniul public
—Melvin Burkholder
cum ar trebuie El să răspundă la acele nevoi.
Domnul ar putea să-ţi pună pe inimă să te
rogi pentru un anume frate. Nu trebuie să-i
înţelegi problema ca să te rogi pentru el. Pur
şi simplu adu-l înaintea Domnului.
Doamne, îl aduc înaintea Ta pe fratele
James. Umple-i inima de dragoste şi sete după
Tine. Împlineşte-i nevoia actuală. Fii cu el şi
sprijineşte-l.
Ajută-ne să fim buni...
Cum suntem ispitiţi să săvârşim răul în
acest moment? Gânduri murdare? Mândrie?
Poftă? Mânie? Fii specific!
Una din modalităţile cele mai bune de a
începe să ne rugăm într-un mod concret este
să folosim o listă de rugăciune. Iată cum poţi
începe: notează cererile de rugăciune când eşti
la o seară de rugăciune şi roagă-te pentru ele.
Citim despre Isus şi despre ucenici că s-au
rugat timp de câteva ore la rând şi chiar o
noapte întreagă fără încetare. Pentru ce s-au
rugat? Creştinii devotaţi s-ar putea să stea în
rugăciune ore în şir doar bucurându-se de
părtăşia cu Tatăl ceresc (poate că ei au multe
persoane pentru care se roagă – listele de
rugăciune cresc mereu). Un frate în vârstă
s-a hotărât să se roage zilnic pentru fiecare
membru din biserică. Un alt frate avea o listă
de rugăciune lungă de câteva pagini.
Aceşti membri, care se roagă, sunt viaţa şi
puterea unei biserici. Ei cresc temperatura
spirituală a părtăşiei şi fac mult mai mult
 pentru zidirea bisericii decât cei care au slujbe
mai vizibile. Dacă am avea mai mulţi luptători
în rugăciune, atunci am avea mai puţine
probleme şi mai puţine înfrângeri. Dacă
am privi mai frecvent la faţa lui Dumnezeu,
atunci am înţelege mult mai clar lumea în
care trăim şi propria persoană.
Uneori auzim despre cei care doresc să-L
Întâia Epistolă Sobornicească
a lui Ioan
Capitolul 1
1. Ce era de la început, ce am auzit, ce
am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce
am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la
Cuvânul vieţii,—
2. pentru că viaţa a fost arătată, şi noi
am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă
vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl,
şi care ne-a fost arătată; —
3. deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă
vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu
noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu
Fiul Său, Isus Hristos.
4. Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca
bucuria voastră să fie deplină.
5. Vestea, pe care am auzit-o de la El şi pe
care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e
lumină, şi în El nu este întuneric.
6. Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi
umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim
adevărul.
7. Dar dacă umblăm în lumină, după
cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie
unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul
Lui, ne cărăţeşte de orice păcat.
8. Dacă zicem că n-avem păcat, ne
înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.
9. Dacă ne mărturisim păcatele, El este
28  Sămânţa adevărului • August 2011
slujească cumva pe Domnul. Poate că El
te cheamă la o lucrare tainică, lucrarea de a
te ruga în ascuns. Nu există o lucrare mai
importantă decât aceasta. Şi este loc pentru
toată lumea: bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni
– chiar şi pentru tine, şi pentru mine.
Din Home Horizons, feb. 2010
Tradus şi folosit cu permisiune.
credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi
să ne curăţească de orice nelegiuire.
10. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl
facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este
în noi.
Capitolul 2
1. Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca
să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit,
avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos,
Cel neprihănit.
2. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele
noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci
pentru ale întregii lumi.
3. Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem,
dacă păzim poruncile Lui.
4. Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte
poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul
nu este în el.
5. Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el
dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită;
prin aceasta ştim că suntem în El.
6. Cine zice că rămâne în El, trebuie să
trăiască şi el cum a trăit Isus.
7. Preaiubiţilor nu vă scriu o poruncă
nouă, ci o poruncă veche, pe care aţi avut-o
 de la început. Porunca aceasta veche este
Cuvântul, pe care l-aţi auzit.
8. Totuşi vă scriu o poruncă nouă, lucru
care este adevărat atât cu privire la El,
cât şi cu privire la voi; căci întunericul se
împrăştie, şi lumina adevărată şi răsare
chiar.
9. Cine zice că este în lumină, şi urăşte
pe fratele său, este încă în întuneric până
acum.
10. Cine iubeşte pe fratele său, rămâne
în lumină, şi în el nu este nici un prilej de
poticnire.
11. Dar cine urăşte pe fratele său, este
în întuneric, umblă în întuneric, şi nu ştie
încotro merge, pentru că întunericul i-a
orbit ochii.
12. Vă scriu, copilaşilor, fiindcă păcatele
vă sunt iertate pentru Numele Lui.
13. Vă scriu, părinţilor, fiindcă aţi
cunoscut pe Cel ce este de la început. Vă
scriu, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel rău.
V-am scris, copilaşilor, fiindcă aţi cunoscut
pe Tatăl.
14. V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi
cunoscut pe Cel ce este de la început.
V-am scris, tinerilor, fiindcă sunteţi tari, şi
Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi
aţi biruit pe cel rău.
15. Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din
lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea
Tatălui nu este în El.
16. Căci tot ce este în lume: pofta firii
pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia
vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.
17. Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine
face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac.
18. Copilaşilor, este ceasul cel de pe
urmă, Şi, după cum aţi auzit că are să vină
Anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi
anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este
“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 29
ceasul de pe urmă.
19. Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar
ne erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost
dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au
ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai
noştri.
20. Dar voi aţi primit ungerea din partea
Celui sfânt, şi ştiţi orice lucru.
21. V-am scris nu că n-aţi cunoaşte
adevărul, ci pentru că îl cunoaşteţi, şi ştiţi
că nici o minciună nu vine din adevăr.
22. Cine este mincinosul, dacă nu cel ce
tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela
este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi
pe Fiul.
23. Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe
Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are pe
Tatăl.
24. Ce aţi auzit de la început, accea să
rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce aţi
auzit de la început, şi voi veţi rămâne în
Fiul şi în Tatăl.
25. Şi făgăduinţa, pe care ne-a făcut-o El,
este aceasta: viaţa veşnică.
26. V-am scris aceste lucruri în vederea
celor ce caută să vă rătăcească.
27. Cât despre voi, ungerea, pe care aţi
primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi
trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum
ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile
şi este adevărată, şi nu este o minciună,
rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea.
28. Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El,
pentru ca atunci când Se va arăta El, să
avem îndrăzneală, şi, la venirea Lui, să nu
rămânem de ruşine şi depărtaţi de El.
29. Dacă ştiţi că El este neprihănit, să
ştiţi şi că oricine trăieşte în neprihănire este
născut din El.

Rubrica
pentru copii
„Şemineul”
O poveste de demult
— Ce mai putem face în dimineaţa
asta? o întrebă Henry pe sora lui mai
mică, Hannah. Mă cam plictisesc, adăugă
el, aşezându-se pe o grămadă de paie şi
privind în jur.
— Habar n-am, răspunse Hannah la fel
de plictisită ca fratele ei.
— O, uite oala în care făcea mama
marmeladă de mere, exclamă Henry,
zărind vasul negru într-un colţ. Ţi-aduci
aminte când o folosea mama? Acum,
spartă cum e, seamănă mai mult cu un
şemineu.
Hannah o studie şi ea.
— Da, aşa e. Un şemineu mic şi negru.
— O să fac focul în el, anunţă
Henry. Hannah, du-te în casă şi adu-mi
chibriturile.
Fetiţa ezită.
— Dar mama a zis că nu trebuie să
umblăm cu chibriturile. Sunt periculoase.
— De data asta nu contează, spuse
Henry. Dacă o să aprind focul în oală, n-o
30  Sămânţa adevărului • August 2011
„Să nu te părăsească bunătatea
şi credincioşia: leagăţi-le la gât,
scrie-le pe tăbliţa inimii tale.”
Proverbele 3:3
—Mary
să fie periculos.
Hannah se întoarse şi o luă încetişor
spre casă. Când intră în bucătărie, aruncă
o privire în jur. Unde era mama?
Măreţul har, m-a mântuit...se auzea
vocea mamei din spălătorie.
Hannah trase repede scaunul lângă
dulap, se căţără pe el şi înhăţă cutia cu
chibrituri. Apoi coborî şi puse scaunul la
loc.
Fetiţa o luă la fugă înapoi spre hambar.
— Uite chibriturile, spuse ea
întinzându-i cutia lui Henry.
Între timp, Henry pusese nişte fân sub
oala întoarsă cu susul în jos. Apoi luă cutia
din mâna surorii lui, aprinse un chibrit şi
îl apropie de paie. Fânul începu să ardă
imediat cu flacără mare. Cei doi copii se
uitară fascinaţi la limbile de foc.
În câteva clipe însă, o pală de foc scăpă
de sub vas şi se întinse şi la paiele din
apropiere. Grămada de fân începu să ardă
cu trosnete.
 — Hannah, strigă Henry, du-te şi
cheam-o pe mama. Spune-i că arde!
Îngrozită, fetiţa o zbughi spre casă.
Când intră înăuntru, începu să strige:
— Mama! Foc!
Mama veni într-un suflet în bucătărie.
— Unde? întrebă ea.
— În hambar!
Mama se duse imediat în spălătorie,
umplu o găleată cu apă şi ieşi cu paşi
repezi din casă. Hannah o urmă.
Mama turnă apă pe foc. Focul se mai
domoli, dar tot mai era nevoie de o găleată
cu apă.
Mama se grăbi la fântână ca să mai
scoată nişte apă. De fiecare dată când
pleca la fântână, flăcările se ridicau din
nou. În cele din urmă, reuşi să stingă
focul de tot.
— Copii, veniţi cu mine în casă, spuse
mama cu glas aspru.
Odată ajunsă în casă, mama îşi spălă faţa
şi mâinile negre din cauza fumului. Apoi
se aşeză extenuată pe un scaun. Henry şi
Hannah se aşezară la picioarele ei.
— Henry, te rog să-mi spui cum a
izbucnit focul.
Băieţelul lăsă privirea în jos, apoi spuse:
— Oala pentru sosul de mere părea
un mic şemineu. M-am gândit că ar fi
interesant să fac focul în el şi să mă uit
cum arde. Nu m-am gândit că o să iasă
din oală.
— Ţi-aduci aminte că ţi-am spus să nu
te joci niciodată cu chibriturile? întrebă
mama.
Henry încuviinţă din cap şi încercă să
se apere.
— Hannah a adus chibriturile!
— Tu i-ai cerut?
Băieţelul dădu încetişor din cap.
“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 31
— Tu eşti cel mai mare şi tu ai fost cel
care a venit cu ideea, spuse mama. Vino
cu mine, Henry. Hannah, vreau să stai pe
canapea până când spun eu că poţi să te
ridici.
Henry o urmă pe mama în dormitor şi
se aşeză lângă ea pe pat.
— Nu ai ştiut că focul o să iasă din vas
şi o să se extindă, începu mama. Părinţii
sunt mai bătrâni decât copiii lor şi ştiu ce
se poate întâmpla în astfel de situaţii. De
asta spune Dumnezeu: „Copii ascultaţi
de părinţii voştri.” Uneori, copiii trebuie
să asculte chiar şi atunci când nu înţeleg
motivele. În plus, ai încercat să dai vina
pe Hannah, deşi tu i-ai cerut să aducă
chibriturile. Tu eşti fratele ei mai mare şi
ştii mai multe lucruri decât ea. Vrem ca ea
să asculte de tine când o să-i spui lucrurile
pe care le-ai învăţat de la noi. Dacă tu nu
asculţi, ei o să-i fie greu să ştie când să
asculte de tine şi când să nu asculte. Tu
trebuie să fii un exemplu bun pentru sora
ta.
Apoi, mama folosi nuiaua pentru a-l
ajuta pe Henry să-şi amintească să fie
ascultător chiar şi când nu înţelegea de ce.
După ce se opri din plâns, Henry şi cu
mama se întoarse în camera de zi şi se
aşeză pe canapea, lângă Hannah.
— Îmi pare rău că ţi-am cerut să fii
neascultătoare, spuse el.
— Te iert, spuse Hannah surâzând. N-o
să mai facem focul, nu-i aşa?
— Nu, n-o să mai facem, încuviinţă
Henry, uitându-se la mama. Aceasta
îi zâmbi, iar băieţelul se simţi din nou
fericit.
Din Wee Lambs, august 2008
Rod and Staff Publishers, Inc.
Tradus şi folosit cu permisiune.
 O casă
murdară
—Jeanne Zornes

— Mergem la picnic? întrebă Libby,

observând că mama umple un coş cu
sendvişuri, fructe şi câteva sticle
cu suc.
— Da, răspunse
mama.
Apoi văzu că
mama pune într-o
cutie mare şi nişte
soluţii pentru
curăţat.
— De ce luăm
cu noi detergenţii
şi cârpele? întrebă
ea. Parcă ai spus că
mergem la picnic.
— Păi, le facem
pe amândouă,
răspunse mama.
Facem curat în casa Cum adică vine acasă dacă nu
domnului Brown. se poate îngriji singur?
O să-ţi explic când
— Fiica lui vine să stea cu
ajungem acolo. Hai
el o vreme, explică tata. Mama
să ne grăbim. Tata şi
a sunat s-o întrebe dacă n-ar vrea să
băieţii sunt gata deja.
facem puţină curăţenie în casă până se întoarce
Libby îşi aducea aminte că familia ei se rugase ea. Ar trebui să sosească mâine.
săptămâni de-a rândul pentru domnul Brown.
Primul lucru care le izbi privirea când se
Era un domn în vârstă, a cărui soţie murise.
apropiară de casa domnului Brown a fost curtea
Mama obişnuia să-i pregătească de mâncare
extrem de neîngrijită.
înainte să se îmbolnăvească şi să se interneze în
— Se pare că avem o treabă importantă de
spital.
făcut, spuse tata uitându-se la Peter şi Sam.
— Când vine domnul Brown de la spital?
— Eu şi Libby ne apucăm de curăţenie
întrebă Peter, fratele lui Libby.
înăuntru, decise mama. Sper că o să găsesc cheia
— Doctorii spun că peste două zile, răspunse
despre care mi-a spus fata domnului Brown.
mama. Dar n-o să fie în stare să se îngrijească
În timp ce fratele lui Libby scotea din
singur.
portbagajul maşinii lopeţile şi greblele, tata
Libby se încruntă uşor. Nu avea niciun sens!
intră în magazia domnului Brown şi scoase de

32  Sămânţa adevărului • August 2011

 acolo maşina de tuns iarba.
Mama găsi cheile şi deschise uşa din faţă. În
acel moment, Libby strâmbă din nas şi spuse:
— Uuu, miroase îngrozitor!
Când mama trase perdelele de la living, se iviră
în lumina soarelui praful şi pânzele de păianjen.
— O să începem cu bucătăria, anunţă mama,
aducând înăuntru cutia cu detergenţi şi soluţii de
curăţat. O, adăugă ea, uitându-se la grămada de
vase nespălate şi la gunoiul care dădea pe dinafară,
avem treabă, nu glumă!
— Chiar trebuie să facem asta? Nu poate să
deretice fiica lui?
Mama se aşeză pe un scaun şi o luă pe Libby
în braţe.
— Fiica lui o să aibă mult de lucru doar având
grijă de tatăl ei, spuse mama. O să facem să arate
puţin mai bine decât acum.
— Dar e prea greu pentru mine, se plânse Libby
uitându-se încruntată la mizeria din bucătărie.
— O să curăţ eu bucătăria, o linişti mama
întinzându-i o cârpă de şters praful.
— Uite, poţi să îndepărtezi pânzele de păianjen,
apoi şterge mobila de praf.
Afară se auzeau râsetele băieţilor care strângeau
o uriaşă grămadă de buruieni.
— Nu-mi place treaba asta, spuse Libby. Sunt
prea multe ziare şi plicuri pe care trebuie să le
strâng.
— Hai să punem toate ziarele lângă uşa
din spate, spuse mama, iar corespondenţa pe
tejgheaua din bucătărie.
După un timp, Libby simţi aroma de lămâie a
detergentului de vase şi auzi gâlgâitul maşinii de
spălat. De îndată ce termina o treabă, mama îi
dădea alta.
— E timpul pentru prânz, anunţă mama în
cele din urmă. Cred că e suficient de cald ca să
mâncăm pe veranda casei, spuse ea ştergându-şi
sudoarea de pe frunte.
La „picnicul” familiei, Libby rămase uimită de
noul aspect al curţii.
— Crezi că fata domnului Brown o să observe
tot ce am făcut noi? întrebă fetiţa.
“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 33
Tatăl zâmbi şi îi spuse lui Libby să se aşeze
lângă el:
— Ea nu ştie în ce stare au ajuns casa şi
grădina cât domnul Brown a fost bolnav, dar
ţineţi minte că nu facem asta pentru domnul
Brown sau pentru fiica lui.
— Tată, bineînţeles că pentru ei. Cine
altcineva mai locuieşte aici?
— Cred că trebuie să recapitulăm câteva din
lecţiile biblice învăţate. Isus a spus că atunci
când facem aceste lucruri pentru oamenii
aflaţi în nevoie le facem de fapt pentru El.
Chiar şi treburile pe-afară sau în casă pot să fie
modalităţi prin care facem lucruri bune pentru
Isus.
— Deci când am şters praful şi pânzele de
păianjen, am făcut ceva pentru Isus? întrebă
Libby.
— Da, spuse mama, tot ce a făcut familia
noastră astăzi exprimă dragostea lui Hristos
pentru domnul Brown şi fiica lui.
Chiar în acel moment, maşina de spălat
bâzâi, semn că o tură de vase erau spălate.
— Înapoi la treabă, spuse ea, scuturându-şi
firimiturile din şorţ.
— Tragem o fugă până acasă să aducem
nişte cuie şi nişte vopsea, spuse tata. Gardul
domnului Brown trebuie reparat.
— O să strâng şi o să pun în coş ce a mai
rămas de la masa de prânz, spuse Libby.
— Mulţumesc, Libby, aprecie mama.
— Acum ce să mai fac?
— Hai să punem cearşafuri curate pe paturi,
adăugă mama. După aia poate găsim nişte flori
proaspete pentru noptieră.
În drum spre dormitor, Libby observă cada
murdară.
— Mama, aş putea spăla cada. Fac asta acasă
şi cred că o să fac o treabă bună.
O treabă bună pentru Isus, se gândi Libby în
timp ce căuta praf de curăţat printre produsele
aduse de mama.
Tradus şi folosit cu permisiune.

“O carte în serial”
Chinurile dragostei
Partea a V-a
Tatăl tău are o proprietate frumoasă, exclamă
Ernest când camionul intră huruind pe alee.
— Şi mie îmi place, spuse Michael.
Uşa casei se deschise brusc şi Stephen ieşi afară
în goană.
Microbuzul trase pe alee şi opri în spatele
camionului. Helen alergă şi ea şi îşi îmbrăţişă
strâns tatăl.
— O, tati, exclamă fetiţa, abia am aşteptat să
te întorci!
Michael o privi cu surprindere. Ce diferită
părea acum! Era foarte plăcută, cu părul blond
încadrându-i ochii albaştri şi cu faţa strălucind
de bucurie. Apoi privirea i se opri asupra mamei
şi, brusc, trăsăturile feţei lui Helen se înăspriră,
făcând să dispară strălucirea de pe chipul ei. Fără
să le adreseze niciun cuvânt celorlalţi, Helen merse
să arunce o privire la camionul încărcat.
Mama şi tata schimbară între ei o privire plină
de compasiune.
— Bună ziua, mama, o salută Stephen,
apropiindu-se de Mabel.
— Sunt fericită să te revăd, Stephen, spuse
34  Sămânţa adevărului • August 2011
„Apoi mi-a zis: «S-a isprăvit!
Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi
Sfârşitul. Celui ei îi este sete, îi voi da să
bea fără plată din izvorul apei vieţii.»”
Apocalipsa 21:6
Rubrica
—Edith Witmer
mama, aplecându-se să-l sărute pe obraz. A durat
mult până când am venit?
— Destul de mult, încuviinţă Stephen dând
din cap. Apoi zâmbetul îi înflori din nou pe chip:
Dar acum mă bucur că aţi ajuns.
Mama râse şi îl mângâie blând pe cap. Ochii lui
Lamar se împăienjeniră la vederea acestei scene.
Bărbatul se grăbi apoi să le telefoneze celor care se
oferiseră să-i ajute la descărcat şi, în curând, toţi
oamenii erau în curte, gata de muncă.
— Salut! i se adresă lui Michael un băiat de
vârsta lui. Numele meu e Clifford Nolt. Mă
bucur că te muţi aici. Nu ştiu dacă îţi mai aduci
aminte de mine din duminica în care ai fost aici,
la biserica noastră.
— O, salut, Clifford! răspunse Michael. Da,
bineînţeles că îmi aduc aminte de tine. El este
Ernest Swope, din zona în care am locuit noi.
Ne-a însoţit în camionul tatălui lui.
— Frumoasă maşină, remarcă Clifford.
— Îşi face bine treaba, răspunse cu modestie
Ernest.
— Haideţi, băieţi, strigă cineva. E timpul să
descărcăm mobila din camion.
 Băieţii se grăbiră să dea şi ei o mână de ajutor.
După ce şi-au terminat treaba, au luat-o spre
grajdul în care se mulgeau vacile. Tata începuse
deja să le mulgă.
— Cum te-ai descurcat cu mulsul cât am fost
plecat, Clifford? întrebă bărbatul, ridicându-şi
privirea.
— Foarte bine, răspunse Clifford. Cu Snow
şi Bossy n-am avut probleme. Maddy a făcut
mastită, dar i-am dat tratament şi acum e mai
bine.
— Viţeii au fost junci sau tăuraşi?
— Sunt două junci, răspunse Clifford. Tata
spune că arată foarte bine.
— Eu ce să fac? întrebă Michael.
— Ia mulgătorul de la Bossy, răspunse Lamar.
Michael se îndreptă către aparatul care începuse
deja să ţiuie.
— Pot să hrănesc şi eu viţeii? întrebă Dwayne
pe nerăsuflate. Stephen ar vrea să-l ajut.
— Sigur, Dwayne, zâmbi Lamar când văzu
feţişoara nerăbdătoare dinaintea lui. De-acum
înainte asta o să fie şi treaba ta.
Dwayne se întoarse iute şi o zbughi afară.
— Stephen, îl auzi Michael strigând. Am şi eu
o treabă acum.
În grajdul ce mirosea a fân proaspăt, se auzea
fâşâitul laptelui şi mugetul lui Elsie, care tocmai
terminase de mâncat. Afară, prin fereastra
deschisă, se auzea ciripitul păsărelelor. Michael
suspină şi privi în jur fericit.
Obosită, Helen se dădu cu mare greutate jos
din pat. Încă o zi cu Mabel! E greu să locuieşti
cu cineva şi să nu i te poţi adresa în niciun fel.
Trecuse o săptămână de când tata şi Mabel se
întorseseră, iar lucrurile păreau că se înrăutăţesc
din ce în ce mai mult.
Tata le dădea atâta atenţie lui Mabel şi copiilor
ei. Cât de mult îi lipseau lui Helen momentele
liniştite pe care le petrecea împreună cu tatăl ei
înainte ca el să se recăsătorească. Nu-i vorbă, era
lângă ea, dar totul era foarte diferit acum.
Helen scutură din cap. Oh, şi zgomotul! Kaye şi
Dwayne vorbeau atât de mult! Cu Michael nu era
aşa greu, dar parcă Mabel şi copiii ei râdeau din
“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 35
orice. Chiar şi Stephen părea foarte amuzat. Nu
era corect, acum când ea se simţea foarte tristă.
Nimeni nu o înţelegea. Nici chiar tata. Probabil
că nici n-o mai iubea atât de mult, de vreme ce
trebuia s-o iubească şi pe Mabel şi pe copiii ei
acum.
— Bună dimineaţa, Helen, spuse mama
zâmbind. Ai dormit bine?
— Îhî, dădu din cap Helen, încruntându-se
uşor.
— Ce pregătim pentru micul dejun? o întrebă
femeia intrând în bucătărie.
— Nu contează.
Mama puse fulgi de ovăz într-o oală, adăugă
apă, zahăr şi stafide în el şi în curând amestecul
începu să se umfle.
Helen strâmbă din nas.
— Nouă nu ne place terciul de ovăz. Mama nu
ne făcea niciodată lucruri din astea.
Mama o privi surprinsă. Ce putea să mai spună
la aşa ceva?
— O să avem şi ouă, şi pâine prăjită, răspunse,
totuşi, cât se poate de veselă.
Helen continua să se plimbe prin bucătărie fără
nicio treabă.
— Poţi să pui masa, Helen, îi sugeră mama.
Kaye e la treburile de afară în dimineaţa asta.
Helen scoase farfuriile şi le aşeză pe masă. Apoi
puse lângă fiecare câte o furculiţă şi o lingură.
Trebuia s-o ajute şi Kaye! Toţi ceilalţi erau afară,
cu tata, numai ea trebuia să stea aici, cu Mabel.
Mâine dimineaţă o să se ducă şi ea afară.
— Helen, îi spuse mama, ai vrea, te rog, să-i
duci caietul ăsta lui tata? A uitat să-l ia cu el în
grajd.
Helen luă registrul de evidenţă a vitelor şi ieşi
afară.
— Mulţumesc, i se adresă Lamar când fetiţa i-l
dădu. Te-ai gândit tu să mi-l aduci?
— Nu, răspunse Helen, ea mi-a cerut.
Bărbatul se uită lung şi, oarecum nedumerit,
întrebă:
— Ce vrei să spui, Helen? Cine ţi-a cerut?
— Ea... ea mi-a spus să ţi-l aduc, murmură
Helen, arătând cu degetul spre casă. Apoi îşi plecă
repede privirea în pământ.
 În mintea lui Lamar începu să se facă lumină.
— Helen, întrebă bărbatul cu blândeţe. Cine
e ea?
Helen se uită la tatăl ei cu ochi rugători.
— Spune-mi, Helen, insistă acesta.
— Mab... Mama, rosti Helen cu mare greutate
cuvântul care îi stătea în gât, în timp ce lacrimile
îi curgeau şiroaie.
— Helen, continuă tatăl când suspinele se
mai domoliră, cum i-ai spus mamei în această
săptămână?
— În niciun fel, răspunse Helen cu voce stinsă.
Nu ai spus că trebuie să-i spunem în vreun fel.
— Helen, răspunse trist tatăl, prin atitudinea
ta ai dovedit că nu mă asculţi. M-ai dezamăgit.
Şi nici nu-ţi dai silinţa să îmbunătăţeşti lucrurile
când te arăţi aşa de încăpăţânată. Îi faci pe toţi
nefericiţi. Asta nu trebuie să se mai întâmple.
Câteva minute, Helen rămase cu privirea în
pământ, apoi spuse:
— Îmi pare rău, tati.
— Te iert, Helen. Îţi pare suficient de rău cât să
te schimbi?
— O, tati, nu pot.
— De ce, Helen?
— Pentru că o vreau pe mami, suspină Helen.
Tata dădu din cap şi oftă.
— Helen, cumva va trebui să te schimbi.
Acum însă trebuie să faci altceva. Te duci şi-i ceri
iertare mamei pentru că nu i te-ai adresat aşa cum
trebuie. Atitudinile tale sunt total greşite. Te-ai
rugat în această dimineaţă, Helen?
Helen îşi scutură capul şi spuse:
— Dumnezeu nu mă aude.
În acel moment, o maşină trase pe aleea din faţa
casei.
— Vine inspectorul, spuse Lamar, uitându-se
pe fereastră. Helen, vreau să vorbesc cu tine în
biroul meu, după micul dejun.
Helen dădu din cap şi se grăbi spre casă. Nici
tata nu mai putea s-o ajute!
— Mâncarea asta e excelentă! N-am mai
mâncat terci de ovăz de foarte multă vreme, spuse
tata în timp ce ducea lingura la gură.
— Mă bucur că-ţi place, răspunse mama, cu o
36  Sămânţa adevărului • August 2011
licărire în ochi.
Michael şi Stephen chicotiră amuzaţi, iar
Michael anunţă fericit noile realizări:
— Să ne fi văzut cum îl învăţam pe viţel să bea
din găleată. Tot lovea cu botul fundul găleţii.
— Aproape că a vărsat-o, continuă Stephen.
Dar am prins-o la timp.
— Apoi chiar s-a apucat de băut! continuă
Kaye. Îşi flutura coada într-o parte şi-n alta.
Era aşa de comic! Aproape că am uitat cum se
comportă. Pot să te ajut şi altă dată, tata?
— Bineînţeles, aprobă zâmbind tata. Poţi să
mai vii şi să ajuţi la treburi afară.
Helen se uită lung la terciul de cereale din
farfuria ei. Deci tata o voia pe Kaye să-l ajute.
Nu-i ceruse ei acest lucru.
— Helen, spuse tata, închizând uşa biroului.
Cum te simţi acum?
Fetiţa îşi privi o clipă mâinile, apoi ridică
privirea.
— Nu aşa de bine, cred, răspunse ea.
— Poţi să-mi spui mai multe despre cum te
simţi, Helen? Te iubesc şi îmi pasă de tine.
În privirea îngrijorată a tatălui se putea citi
dragostea şi preocuparea sa.
Helen ezită. Cum putea să înţeleagă tata? Oh –
avea aşa mare nevoie de cineva!
— Tati, izbucni fetiţa, mă simt îngrozitor.
Trebuie să accept o mamă pe care n-o vreau. Şi
vorbesc aşa de mult! Şi chiar şi ţie şi lui Stpehen vă
place să-i aveţi aici. I-ai cerut lui Kaye să vină să te
ajute la grajd, nu mie. Şi mama nu făcea niciodată
lapte cu ovăz, şi... îmi doresc să te mai am lângă
mine.
Lamar îşi scărpină gânditor bărbia în timp ce
o asculta pe Helen. Cum putea s-o ajute pe fata
lui, atât de orbită de sentimente negative şi de
frustrări?
— Helen, începu el, punând o mână pe umărul
fetei. Te simţi lăsată pe dinafară, aşa e?
Fetiţa dădu din cap, complet nefericită.
— Motivul pentru care te simţi aşa, Helen,
se datorează faptului că te-ai închis faţă de noi
toţi. Refuzi să-i accepţi pe Mabel şi pe copiii ei
şi, fiindcă eu şi Stephen ne înţelegem aşa de bine
 cu ei, tu te simţi ca şi cum nimănui nu i-ar păsa
de tine. Aştepţi ca noi să alegem între ei şi tine. Ai
observat că mama şi ceilalţi încearcă să fie foarte
amabili cu tine. Dar tu le dai doar răspunsuri
tăioase ca şi cum puţin ţi-ar păsa. Ei te iubesc,
Helen, să ştii. Dacă nu te-ar iubi, n-ar avea atâta
răbdare cu felul tău neplăcut de a te comporta. Pe
de altă parte, mama, Michael, Kaye şi Dwayne au
trebuit să-şi schimbe felul de viaţă venind aici. Tu
nu i-ai primit cu bunăvoinţă şi i-ai făcut să se simtă
nedoriţi. Şi pentru ei lucrurile s-au schimbat.
Helen dădu din cap.
— Familiile noastre nu seamănă foarte mult.
Ei trebuie să se obişnuiască cu felul tău rezervat
de a fi, iar tu, cu voioşia lor permanentă. Acum
mâncăm nişte feluri de mâncare pe care nu le
mâncam prea des înainte. Mie îmi place foarte
mult. Şi chiar dacă nu ne-ar plăcea, tot ar trebui
să învăţăm să ne placă. Kaye, Michael şi Dwayne
s-au schimbat foarte mult pentru noi. Helen, cum
te-ai fi simţit dacă ar fi trebuit să te muţi în casa
lor, să-ţi faci prieteni noi şi să accepţi şi alte lucruri
pe care le presupune mutarea?
— Oh, suspină Helen. Nu m-am gândit la asta.
— Motivul pentru care nu te-am invitat pe tine
la grajd este că tu eşti tot timpul binevenită. Asta
e casa ta. Nu înţelegi acest lucru?
— Ba da, răspunse Helen. Dar cred... cred că
voiam şi eu puţină atenţie.
Tati dădu din cap înţelegător şi continuă:
— Problema ta, Helen, este egoismul. Te
preocupă mai mult fericirea ta decât a celorlalţi
şi preferi să faci cum ştii tu decât cum vrea
Dumnezeu. Lucrul paradoxal este că, atunci când
faci aceste alegeri egoiste, îţi produci nefericire ţie
însăţi.
Helen se uită pe fereastră fără să spună nimic.
— Eu pot să vorbesc cu tine, continuă tatăl
privind-o insistent, şi pot să te pedepsesc. Dar
înainte de a putea fi ajutată, trebuie să-ţi doreşti să
te schimbi. Problema ta este încăpăţânarea, voinţa
prea puternică. Şi trebuie s-o vezi aşa cum este:
rea şi urâtă. Abia după ce vei dori schimbarea, vei
putea fi ajutată şi vei fi fericită. Eşti fericită în felul
ăsta, Helen?
— Nu, recunoscu fata.
— Şi mai cred că e şi un alt lucru la mijloc,
“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 37
spuse tata. Cred că Dumnezeu te cheamă să-i dai
Lui viaţa ta, iar tu Îl refuzi. Şi asta te poate face
nefericită şi răutăcioasă. Isus a murit pentru a ne
scăpa de păcate, Helen. Căindu-ne de păcate şi
predându-ne viaţa Lui, suntem iertaţi şi curăţiţi.
Sângele lui Hristos face ispăşirea pentru păcatele
noastre, iar noi putem începe o nouă viaţă, cu
Isus Hristos viu în inimile noastre. Ai auzit aceste
lucruri de multe ori. E ceva ce nu înţelegi? Helen,
te cheamă Dumnezeu?
Helen dădu din cap, cu ochii în lacrimi.
— Atunci ce mai aştepţi?
— Nu ştiu, răspunse fata. Cred că vreau ca
lucrurile să se întâmple aşa cum îmi doresc eu şi
mi-e teamă de ceea ce poate fi voia lui Dumnezeu.
— Aşa că te complaci într-o stare de nefericire
şi îi faci şi pe ceilalţi nefericiţi, conchise tata,
sprijinindu-şi barba în mâini. Vrei să mai vorbim
despre ceva? întrebă el în final.
— Nu, răspunse Helen.
— Atunci poţi să pleci. Când eşti gata să-i ceri
scuze mamei, cheamă-mă, o să merg cu tine. Şi
gândeşte-te la ce ţi-am spus, Helen. Aminteşte-ţi
că eu şi mama te iubim şi ne rugăm pentru tine.
Helen încuviinţă din cap şi ieşi din cameră.
Michael intră în sediul poliţiei împreună cu
mama şi tata. Îşi simţea stomacul strâns din cauza
emoţiilor. Dacă pica testul?
— Ai studiat foarte mult, îl încurajă mama.
Cred că o să te descurci minunat. Te-ai descurcat
foarte bine şi când ţi-am pus întrebările din
chestionare.
Michael se apropie de poliţistul de la birou, care
îl întrebă zâmbind:
— Eşti gata să dai testul?
— Da, domnule, răspunse băiatul.
Cele mai multe întrebări au fost uşoare, dar asta
nu-l împiedica pe Michael să aştepte cu emoţie
rezultatele.
— Foarte bine, tinere, îi spuse poliţistul. Acum
avem nevoie de nişte semnături.
Michael se uită cum Lamar semna pe hârtia
din faţa lui şi în ochi îi apăru un licăr de bucurie.
Acum fratele Lamar semna în calitate de tată al
lui. Michael îi zâmbi recunoscător. Când ieşi
din sediul poliţiei, răsuflă uşurat, cuprins de un
 sentiment de eliberare.
— Ce zici, fiule? N-ai vrea să conduci până
acasă? Cred că deja ştii să manevrezi maşina.
— Vreau, dacă îmi dai voie, răspunse Michael.
Băiatul se aşeză pe scaunul din faţă, gândindu-
se că maşina unchiului Mark era puţin diferită.
Nu-i vorbă, o condusese şi pe asta puţin, prin
împrejurimi, dar acum trebuia să fie mai atent.
— Ia-o încet, îi spuse tata când se apropiară de
autostradă. Şi nu uita de semnalizare.
Drumul a decurs foarte uşor. Când Michael
a tras maşina pe aleea din faţă, băieţii cei mici
începură să ţopăie încântaţi.
— Mulţumesc că aţi fost cu mine, mama şi
tata, le spuse Michael, după ce opri maşina.
— Cu plăcere, răspunse mama zâmbind. Mă
bucur că ai fost de acord să aştepţi să-ţi iei carnetul
de conducere abia după ce ne mutăm.
Zâmbind, Michael îi întinse cheile lui tata şi se
grăbi s-o găsească pe Kaye.
Michael o luă pe coridor şi se aşeză lângă
Vernon. Bisericuţa se umplea repede. Clifford
veni şi se aşeză lângă el. Michael îl salută cu multă
căldură.
La amvon se afla George Bender, care le ură un
bun-venit tuturor. După un îndemn la rugăciune,
cei din biserică se împărţiră pe grupuri de şcoală
duminicală. Lui Michael, camera micuţă în care se
întâlnea grupa lui îi părea plină, deşi erau numai
patru băieţi şi trei fete în ea. O biserică mică era
aşa de diferită!
Astăzi a fost rândul lui tata la predică şi, în timp
ce predica, Michael îl studie atent. Bărbatul rostea
Cuvântul Evangheliei cu înflăcărare şi ceva în
atitudinea şi privirea lui capta atenţia. Poate ochii
lui sau poate strălucirea de pe chipul său. Poate
forţa cu care rostea fiecare cuvânt. Dar cel mai
mult se simţea Duhul lui Dumnezeu în el. Astăzi
Lamar predica despre roadele Duhului Sfânt.
— Trebuie ca aceste roade să se vadă în vieţile
noastre, spuse tata. În familiile noastre, acolo apar
testele cele mai grele. Faci ca aceste roade să fie
vizibile pentru oamenii lângă care trăieşti?
Michael se gândi la sine însuşi. O ierta
întotdeauna – până în adâncul sufletului –
pe Helen? Când Dwayne îi stătea în cale, era
38  Sămânţa adevărului • August 2011
întotdeauna răbdător? Michael continuă să
asculte cu mare atenţie mesajul până la capăt.
— Mergem la masă la bunica, exclamă Stephen
sărind în maşină, alături de Michael. Bunica a
invitat-o pe mama, iar mama l-a întrebat pe tata,
aşa că acum mergem cu toţii.
Mama îi zâmbi:
— Îţi place să mergi la bunica?
— Da, răspunse Stephen, apoi se opri brusc,
puţin încruntat. Tata, bunica noastră e şi bunica
lui Michael?
— Da, răspunse Lamar.
— Nu eşti bucuros s-o ai ca bunică? întrebă din
nou Stephen. Ea este într-adevăr bună.
— Ba da, răspunse Michael râzând. Sunt
bucuros.
Bunica îi întâmpină în pragul uşii, învăluindu-i
pe toţi cu privirea ei blândă.
— Intraţi, îi invită ea. Mă bucur foarte mult că
aţi putut veni.
Stephen o luă înaintea celorlalţi şi spuse:
— Bunica, Michael spune că ar vrea să fii şi
bunica lui, şi tata a spus că se poate.
Oh, frăţiorii ăştia! se gândi Michael, la fel de
stânjenit acum ca şi dacă Stephen i-ar fi spus
bunicii că vrea nişte bomboane.
— O, bineînţeles, râse amuzată bunica. Vreau
să fiu şi bunica lui Kaye şi a lui Dwayne, continuă
femeia în timp ce intra în bucătărie pentru a
aduce mâncarea.
Masa era plină cu tot felul de bunătăţi. Un tort
de ciocolată făcut după o reţetă germană trona la
mijloc.
— Sunt foarte bucuroasă că vă am pe toţi cu
mine, le spuse bunica, zâmbindu-le fericită. Sunt
încântată să-i avem în familia noastră şi pe Mabel,
Kaye, Michael şi Dwayne.
Aşa că avură parte de o primire călduroasă.
Dwayne îi zâmbi, iar bunica îi strânse mâna.
După-masă, Michael luă un album cu fotografii
şi se aşeză pe o canapea, în living.
— Interesant, remarcă tata. Aproape că am
uitat de ţapul ăsta pe care l-am avut. Îl puneam
din când în când să tragă la cărucior.
Michael zâmbi când văzu fotografia unui
băieţel.
 — Ăsta eşti tu? întrebă el.
— Da, răspunse tatăl. Sora mea, Darla, stă în
spatele meu. A murit când aveam cinci ani.
— Bunica arată aşa de diferită în aceste
fotografii, remarcă Michael. Mă întreb cum o să
arăt eu peste treizeci de ani.
— Schimbat, presupun, spuse tata. Timpul
schimbă lucrurile.
Da, cu siguranţă le schimba – în special în
ultimul an, fuseseră multe transformări.
— Stephen şi Dwayne, strigă mama. Veniţi în
living.
Pe scări se auzi zgomot de picioruşe.
— Ce e, mama? întrebă Dwayne.
— Vreau să vă strângeţi jucăriile, băieţi,
răspunse mama. Unde e Stephen?
— A spus că are de colorat, îi explică băieţelul.
Mi-a spus să văd ce vrei.
Mama luă paleta din cui şi o luă în sus, pe scări.
Helen o urmări cu o privire mânioasă. Ce drept
avea Mabel să-l bată pe Stephen? Nu era mama
lui!
De sus se auzea plânsul lui Stephen şi corecţia
aplicată. Helen se duse la fereastră şi se strădui
să-şi stăpânească lacrimile. După zece minute,
mama şi Stephen coborâră de mână, unul lângă
celălalt. Stephen îi spunea despre purceluşii
nou-născuţi, iar mama se distra de ceea ce-i
povestea.
Helen îi privi uimită. Stephen era cel care fusese
pedepsit şi ea era cea care stătea bosumflată. Cum
putea să fie aşa de fericit? „Mama e responsabilă
pentru voi în acelaşi mod în care era şi mami. O
s-o iubim şi o s-o respectăm” îi veniră în minte
cuvintele tatălui.
Oh! Dar era aşa de greu! Helen oftă cu
amărăciune şi îşi înghiţi nodul din gât.
Michael se uită în jur. Vacile trebuiau mulse şi
tata era din nou plecat. Dar erau lucruri ce ţineau
de biserică, iar mama a spus că nu trebuie să se
plângă. Băiatul o văzu pe Helen îndreptându-se
agale către locul de muls. Cum să se poarte cu ea?
Dacă n-o băga în seamă, se supăra. Când îi dădea
atenţie, se enerva.
“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 39
Poate că nu ar fi fost atât de rău dacă mama
s-ar fi simţit bine. Asta îl îngrijora pe Michael,
pentru că mama fusese întotdeauna puternică şi
sănătoasă. Acum privirea îi era lipsită de strălucire
şi părea mereu obosită. Tata o privea şi el neliniştit
şi îi aducea întotdeauna un scaun să se aşeze.
Poate că şi Ernest era ocupat cu mulsul vacilor,
la mulţi kilometri depărtare. Îi plăcea să se
gândească la asta. Clifford era un tânăr creştin
cumsecade, ca ceilalţi băieţi din biserică. Dar
oarecum îi venea greu să se simtă apropiaţi de ei.
Însă, cum spunea şi tata, prieteniile au nevoie de
timp ca să se dezvolte.
Luând câte un aparat de muls în fiecare mână,
Michael intră în grajd. Helen intră şi ea fără
să spună niciun cuvânt şi se apucă de treabă.
În curând îşi făcură apariţia şi băieţii cei mici,
sporovăind veseli. Michael le zâmbi. Îi făcea bine
să-i audă vorbind.
— Michael, spuse Helen cu asprime în voce,
vezi-ţi de treabă. Vacile trebuie mulse.
Michael îşi muşcă buzele şi continuă să facă
treaba care putea să fi fost doar a lui Helen, la
urma urmei. Dacă tata ar fi prin preajmă, Helen
n-ar mai vorbi aşa. Ce bine ar fi dacă Kaye ar veni
să-l ajute la muls!
— Mama, întrebă Michael după cină, când se
întoarce tata?
— În seara asta târziu, răspunse ea. De ce?
— Oh, zise băiatul. O să fiu bucuros când o să-l
văd pe-aici.
— Ştiu, spuse mama. Şi mie îmi lipseşte.
Mama se aşeză într-un fotoliu şi pe faţa ei se
citea oboseala.
Băieţii se jucau pe-afară, iar Kaye şi Helen scriau
scrisori în camerele lor. Poate că era un moment
nimerit să stea de vorbă cu mama.
— Uneori îmi doresc ca unchiul Mark să fie şi
el prin preajmă, începu Michael.
Mama îl privi şi aşteptă să continue.
— Mi-a plăcut întotdeauna să vorbesc cu el.
Şi acum sunt o grămadă de lucruri la care mă
gândesc.
— Despre ce e vorba, Michael? întrebă cu
blândeţe mama.
— Un lucru ar fi că tata e plecat de-acasă mult
timp. Nu-i vorbă, îmi place să muncesc, dar e cu
 totul altfel când e şi el pe-aici, mai ales când Helen
e aşa de ursuză.
Mama dădu din cap înţelegătoare.
— Nici nu ştiu cum să mă port în preajma ei.
Ne face pe toţi să ne simţim foarte prost. Ce-i cu
ea, mama?
— Michael, Helen trebuie să-şi predea viaţa
Domnului Isus. Tata şi cu mine suntem foarte
îngrijoraţi din cauza ei. Ne rugăm pentru ea şi, în
acelaşi timp, trebuie să avem răbdare. Îmi pare rău
că îţi îngreunează atât de mult situaţia.
— Păi, conchise Michael, cred că e o ocazie să
învăţ să dau răspunsuri blânde. Mi-aş dori să fim
toţi la fel de fericiţi ca atunci când eram acasă.
— Şi eu, Michael, întări mama. Şi cred că va
veni şi timpul acela.
— Îmi pare rău că nu te simţi bine, mama, îi
spuse Michael, mângâindu-i uşor mâna.
— Îţi mulţumesc, Michael, îi răspunse mama
blând. Cred că o să mă simt mai bine după un
timp.
— E prea grea viaţa la fermă pentru tine?
— Nu cred, Michael. Eram obişnuită să
muncesc la fermă, ştii.
— Bine, sper că o să te simţi mai bine în
curând. I-am promis lui tati că o să am grijă de
tine şi vreau să fac asta.
Mama îi zâmbi recunoscătoare.
— Îţi mulţumesc, fiule. Tata ar fi foarte
mulţumit de tine. Ştiu că lucrurile par puţin
complicate acum, dar cred că, în curând, se vor
mai schimba.
— Sper. Nu e totul aşa cum m-am gândit eu că
o să fie, rosti Michael după o scurtă pauză. „Să dai
şi să te pleci”, murmură el. Asta a spus fratele Ioan
că trebuie să facem.
Brusc, un gând îi lumină mintea. Probabil că
asta a vrut fratele Gerald să spună atunci când
i-a urat ca binecuvântarea lui Dumnezeu să-l
însoţească. A fost ca şi când s-ar fi gândit că
Michael va avea de înfruntat încercări.
Timp de câteva zile, lucrurile au părut să se mai
aşeze. Helen se purta mai frumos, iar tata a mai
fost la o întâlnire doar o singură dată, într-o seară.
Mama începea să-şi recapete energia, iar Michael
se simţea uşurat. A venit şi timpul ca tata să-l
40  Sămânţa adevărului • August 2011
ducă la sediul poliţiei pentru un test de condus.
Michael l-a trecut fără probleme şi s-a întors acasă
cu o adeverinţă provizorie.
Apoi a urmat o săptămână care, după părerea
lui Michael, a întins şi mai mult nervii tuturor.
Tata era mult prea ocupat cu plecările ca să-şi
observe familia îndeaproape. Helen s-a făcut din
nou acră şi chiar râsul lui Kaye nu se mai auzea
zglobiu în toată casa.
— Azi stai acasă toată ziua? îl întrebă Michael
pe Lamar, într-o dimineaţă, la micul dejun.
— Îmi pare rău, Michael, răspunse acesta.
Chiar mi-ar plăcea să rămân, dar trebuie să fiu
undeva după-amiază.
— Copii, se auzi vocea veselă a mamei – mâine
e prima zi de şcoală, iar astăzi o să ne pregătim cu
tot ce trebuie.
— A, ce bine, mâine o să folosim cutiile noi
pentru sendvişuri! îi aminti Dwayne lui Stephen.
Nu-ţi pare rău că ai ales-o pe cea albastră?
— O, în niciun caz, spuse Stephen. Îmi place
culoarea albastră.
— Mama, interveni Kaye. Sora Elaine a spus că
în clasa mea vor fi doar doi elevi. Calvin Wenger
şi eu. Nu e ciudat?
— Da, zâmbi mama, va fi puţin diferit, dar
cred că o să-ţi placă şi aşa.
— Anul ăsta tu n-o să mergi la şcoală, Michael,
spuse Kaye.
— Michael va fi omul nostru de nădejde la
fermă. Iar ceilalţi, de la Helen la Dwayne, veţi fi
şcolarii noştri, spuse Lamar cu un zâmbet pe buze.
— Mă bucur, spuse Helen, deşi pe faţa ei nu se
citea nici cea mai mică urmă de bucurie. Mesajul
pe care îl transmitea era că se bucura să scape de
grupul de oameni cu care era forţată să trăiască.
Tata se încruntă, iar mama îşi şterse pe furiş o
lacrimă din colţul ochiului. Chiar şi băieţii cei
mici au rămas tăcuţi. De ce trebuia ca Helen să
strice mereu bucuria celorlalţi?
Prima zi de şcoală a sosit şi a trecut, aducând cu
ea un şir de veşti noi. Lui Dwayne îi plăcea tare
mult în clasa I, iar Stephen era încântat de noile
sale manuale. Kaye şi-a făcut repede prietene noi.
Numai Helen stătea posomorâtă şi tăcută. După-
amiezile era la fel de nesuferită ca totdeauna,
aducând discordie şi stricând atmosfera plăcută
 din familie.
Michael rămânea acasă, cu mama şi tata şi se
bucura de timpul petrecut împreună cu ei. Casa
părea ciudat de pustie din momentul în care îi
ducea pe copii la şcoală şi până îi lua înapoi acasă.
Sfârşitul lunii septembrie se apropia. Într-o
sâmbătă, Michael se trezi cu o cumplită durere
de cap. Prin pereţii camerei o auzea pe Helen
plângându-se la Kaye de ceva. Se întinse, obosit,
din nou pe pat. Apoi, cu un efort, se îmbrăcă şi
coborî scările.
Când intră în bucătărie, mama îi zâmbi, dar
Michael observă că ochii îi erau roşii. Băiatul
o privi insistent, uitându-şi dintr-o dată toate
necazurile.
— Mama, spuse el, apropiindu-se. Îmi pare
rău. Ce s-a întâmplat?
Mama îl privi în ochi şi îi zâmbi cu acelaşi
zâmbet plin de bunătate.
— Fiule, tu ai problemele tale. Nu vreau să te
încarc şi cu ale mele. Domnul se va îngriji de ele.
Michael o sărută pe obraz şi se îndreptă către
grajd pentru a da o mână de ajutor la treburile
urgente din fiecare dimineaţă.
— Bună dimineaţa, Michael, îl salută tatăl.
— Bună dimineaţa, îi răspunse lipsit de
entuziasm Michael.
— Fiule, continuă cu blândeţe tata, ceva te
supără şi în ultima vreme eu am fost tare ocupat.
E ceva ce vrei să împărtăşeşti cu mine?
Michael se întoarse spre el cu o privire
întrebătoare:
— Ţi-a spus mama ce am vorbit cu ea?
Tata încuviinţă din cap.
— Cred că sunt puţin dezamăgit, recunoscu
Michael, apoi se gândi: Oare asta o să-l rănească
pe tata?
— Continuă, Michael, îl îndemnă Lamar.
Înţeleg cum te simţi.
— Eram aşa de fericiţi acasă, spuse Michael,
şi acum nu mi se mai pare deloc aşa. Mama nu
se simte bine şi se poartă ca şi cum ceva nu e în
regulă. Tata, e bolnavă cumva?
— Nu ştiu, Michael, şi eu sunt îngrijorat, spuse
tatăl ducându-şi mâna la frunte. Am convins-o
până la urmă să meargă la doctor. Mergem în
“El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!”(Deut. 31:8b). 41
după-amiaza asta.
— Helen mă supără foarte mult, continuă
Michael. Sare tot timpul cu gura la noi şi ne strică
toate momentele fericite. Nici nu ştiu cum să mă
port cu ea. Mi-ar plăcea să se poarte mai frumos
cu mama. Şi vreau să spun că se poartă mult mai
urât când nu eşti acasă.
— Îmi pare rău, Michael, spuse tatăl.
— Nu e vina ta, tata! La toţi ne e dor de tine
când lipseşti prea mult de acasă. Dar cred că o să
mă obişnuiesc şi cu asta, spuse Michael zâmbind.
Lamar îi întoarse zâmbetul înţelegător.
— Îţi este dor de foştii tăi prieteni?
— De unii, răspunse Michael cu un nod în gât.
În special de unchiul Mark şi de Ernest. Dar dacă
am putea fi toţi fericiţi şi mulţumiţi aici, nu mi-ar
mai păsa prea mult.
— Michael, îi spuse foarte serios tata. M-am
căsătorit cu mama ta şi v-am adus pe toţi aici ca
să fim fericiţi împreună. Îmi pare rău că lucrurile
nu sunt aşa cum te-ai aşteptat. În aceste momente
încercăm să ne ajustăm unii după alţii, ceea ce e
cât se poate de normal. Mai târziu va fi mai bine
şi mai uşor. Helen este cea care ne face viaţa grea
tuturor. De obicei nu discut despre un copil în
faţa altui copil, dar îţi cer să te rogi pentru ea. Eu şi
mama suntem foarte îngrijoraţi. Am vorbit cu ea,
am pedepsit-o, dar n-a ajutat foarte mult. Helen e
la acel punct în care aproape că nu se mai suportă
pe ea însăşi. Vrei să te rogi pentru ea?
Uşa grajdului se deschise şi Helen intră cu
binecunoscuta expresie morocănoasă pe faţă.
— Da, tata, bineînţeles că vreau, răspunse
Michael.
Va urma ...
Din The Anguish of Love
Rod and Staff Publishers, Inc.
Box 3, Crockett, Kentucky 41413
Tradus şi folosit cu permisiune.
 NOU! Dar, tati, de ce m-a durut?
Autor – Susan Schlabach. Un băieţel din Paraguay abia aştepta să meargă la dispensar
pentru vaccin. Avea impresia că vaccinul era ceva foarte interesant. Dar spre surprinderea
lui, vaccinul nu a fost o experienţă prea plăcută! Atunci tatăl i-a explicat că unele lucruri
care ne cauzează durere pot fi spre binele nostru. Cartea este bilingvă: română şi engleză, şi
surprinde stilul de viaţă din Paraguay. 34 pagini. RO3017...5 Lei
Nordul Îndepărtat
NOU! Autor – Lola Kamalova. Cartea este ilustrată şi cuprinde povestea a doi copii care fac parte
dintr-un trib din nordul Rusiei. Misionarii au mers să-i viziteze pentru a le spune despre
cel mai bun Prieten. Această carte descrie situaţia reală din Nordul îndepărtat în zilele
NOU! noastre. 24 de pagini. RO3018...5 Lei
Mario, un baiat din Belize
Autor – Elizabeth Wagler. Mario e un băieţel în vârstă de patru ani. De obicei mănâncă
ciorbă de porc şi turte de mălai. El face baie în râu, locul unde tatăl lui merge să prindă
peşti şi unde mama lui spală rufele. Părinţii lui citesc Biblia, se roagă şi încearcă să-l
înveţe ce-i bine şi ce-i rău. Mario ştie că mai sus de acoperişul casei lor, mai sus de stele,
Dumnezeu din cer îl vede chiar şi când e noapte. Această întâmplare cu ilustraţii prezintă
viaţa din Belize. 49 de pagini. RO3027...5 Lei
Viaţa familiei creştine
Autor – John Coblentz. Fiecare capitol din această carte tratează un anumit set de probleme
practice pe care le întâmpină familia creştină. La sfârşitul fiecărui capitol sunt plasate două secţiuni
intitulate: „Să gândim împreună” şi „Să lucrăm împreună.” Ea te învaţă cum să-ţi educi copiii
mici, standardele prieteniei, cum să ai grijă de părinţii bătrâni etc. 271 pagini. RO2001...12 Lei
Grijă de fraţi
Autor – Simon Schrock. Cartea Grijă de fraţi descrie în mod practic felul de-a iubi pe aproapele
nostru. Ea ne îndeamnă să fim originali, autentici iar dragostea Domnului Isus să ne fie zilnic
exemplu. 154 pagini. RO2002...7 Lei
Împlinitori sau călcători ai promisiunilor
Autor – Simon Schrock. În această carte puteţi afla cum poţi deveni o persoană de încredere
într-o lume coruptă. Autorul nu tratează numai cauzele ce au dus la pierderea mărturiei
bisericii în vremea de acum, ci oferă şi soluţia biblică. 85 de pagini. RO2004...10 Lei

“Cumpără toate cele 6 cărţi pentru numai 38 de lei.”

Produs # Cant. Descriere Preţ Total Comandă astăzi
prin poştă, fax,
telefon sau e-mail!
TAXE POŞTALE
0-20 Lei 4 Lei
Suma totală produse
20,01 Lei-50 Lei 6 Lei
Taxe poştale
50,01 Lei-125 Lei 8 Lei
TOTAL
mai mari de 125 Lei 10%
Nu expediem comenzi în Moldova
Numele şi prenumele ________________________________ şi Ucraina. Trimitem în EU comenzi
plătite în avans.
C.N.P. Nu livrăm comenzi fără CNP_______________________
Str. _______________________________________Nr. _____
Plata se face RAMBURS.
Bloc ____________ Scara ________ Etaj _______ Ap. ______
Cod ____________________ Localitatea _________________ ICAM (CARŢI)
Jud./ Sector ____________________ Tel. _________________ O.P. 1 – Gh. P. 1,
C. P. 1 Suceava 720300
Program de lucru • 8:00 – 17:00 Luni – Vineri Romania
Telefon: 0230/ 533 032 • Fax: 0230/ 533 000 • E-mail: comanda@icamro.org
Aceste preţuri sunt valabile până la apariţia unei noi oferte. 8/11

42  Sămânţa adevărului • August 2011

 Mai bine un ceas de
rugăciune
Ev. Matei 26:40; 1 Petru 4:7

Mai bine un ceas de rugăciune Mai bine un ceas de părtăşie

Decât de ceartă şi păcat Cu fraţii tăi în Adunare
Doar când te rogi primeşti putere Cu ei ai pace, bucurie,
Să birui greul ce ţi-e dat. Şi în credinţă eşti mai tare.

Mai bine un ceas de stăruinţă Mai bine un ceas de închinare

Când de-ntristări eşti tulburat Dar nu la tot cei necurat
La Domnul toate-s cu putinţă Ci doar naintea Celui care
Multe furtuni El a calmat. De la pierzare te-a salvat.

Mai bine un ceas de pocăinţă Mai bine un ceas în care baţi,

Când ai căzut, alunecat Şi ceri şi cauţi ajutor,
Cerând iertare prin credinţă Dar nu la oameni limitaţi,
Devii om liber şi curat. La Cel Prea-nalt şi-ndurător.

Mai bine un ceas de mulţumire Mai bine un ceas de rugăciune

Pentru tot harul ce-ai primit Şi la-nceput şi la sfârşit
Prea mulţi cârtesc fără oprire Prin har au fost câte-au fost bune
Dar mulţumind, eşti fericit. Prin fire câte am greşit.

Mai bine un ceas de cercetare Mai bine un ceas de priveghere

În faţa Sfântului Cuvânt Cu Domnul Isus şi cu-ai săi
Chiar dacă adevărul doare Un preţ în lume ţi se cere
Prin el devii un om mai sfânt. De eşti cu cei buni ori cu cei răi.

de Teodor Groza

Notă:
Pentru toate textele biblice din revistă s-a folosit traducerea
Cornilescu cu textul corectat gramatical (BISI).
 Rugăciunea
Tatăl nostru —Lester Troyer

“Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie

împărăţia Ta; facă-se voia ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea
noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile
noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce în ispită,
ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi salva
în veci. Amin!”