Sunteți pe pagina 1din 4

Creația este încheiată?

Îmi propun să nu dau citate, discutăm doar. Neville zice undeva că doar ceea ce
este scris în Scriptură, este adevărat. În Geneză se spune că lumea a fost făcută
în șapte zile. Tot Neville afirmă că Dumenezeu crește, prin noi, în propria lui
minte. Lucru de înțeles, atât fizic: Universul se extinde, cât și hermetic: prima
lege a acestor lumi este iubirea iar a doua, schimbarea. Înțeleg că Dumnezeu
este acea iubire și că se schimbă – nimic nu este static (legea polarității,cea a
frecvenței sau aceea a ritmului – sunt expresii ale acestei frământări /
transformări).

Pe de altă parte, Scriptura, așa cum o vede Neville dar și alți mistici (acum bat
spre gnostici, puțin), este o colecție de spuse care nu se referă la fapte istorice.
Având puțină legătură cu timpul, este valabilă și astăzi. Scrierile sfinte ne
vorbesc nunațiat, într-un limbaj ce se dezvăluie parcă gradual, celor aleși.

(paranteză: cei aleși sunt mereu aceia care aleg)

Consider că într-adevăr lumea a fost făcută în șapte zile. Însă acest 7 este o
formă de a exprima șapte stadii. Ea se face și se preface în continuare, într-o
manieră inteligentă, folosnd baza lui șapte, dvenit număr al împlinirii.

Acest număr simbolic se poate regăsi în multe alte realități, dacă este căutat.

Deocamdată, consider Lumea mea un uriaș loc de joacă, de prefacere continuă,


care se mișcă folosind reguli, sau legi, sau principii – cum dorim să le spunem.
Iar una dintre ele este Legea lui 7.

--
tag-uri: Neville #Goddard, Eu sunt cauza și #EdwardArt - De ce creația este încheiată?
--

Caracterizarea numărului 7
*
"Număr spiritual, reprezentând uniunea omului cu Divinitatea, este marele număr biblic. Am
putea considera ca fiind caracterizat doar de un singur element, aerul, dar în realitate adună în
el influenţa tuturor celor patru elemente şi în acest fel este deosebit de echilibrat. Entitatea
caracterizată prin acest număr are un spirit de observaţie accentuat, dă dovadă de curiozitate,
cumpătare, independenţă. Sunt introvertiţi, sensibili, visători, emotivi, puterile lor psihice sunt
accentuate. Altminteri sunt rezervaţi, enigmatici, tind excesiv spre perfecţiune, au un spirit
ales, nu acceptă jumătăţi de masură.

Sex: Impar, Masculin


Origine:Unitatea repetată de șapte ori (6+1;4+3;5+2)
Indivizibil, fără rest
Cubul: 343, a 34 decadă impară
Rădăcina esențială: 28=10=1
Numele: SEPTENAR
Sens Sephirotic: Victorie
Semnificație numerală ezoterică: Două Ternare în mijlocul cărora se află Unitatea. Unitatea
celei de-a doua Octave.

Corespondența geometrică: stea cu 7 vârfuri. Triunghi suprapus peste un pătrat.


Tarot: a șaptea carte, Carul (Victorie)
Astrologie: Cele 7 Astre Călăuzitoare. Săptămâna.
Cabala: litera Zain, literă dublă. Propietate.
*
Alte corespondenţe:
Planeta: Saturn
Zodiile: Peşti - Fecioara
Element: aer
Caracteristica: interiorizare
Culoare: galben-auriu
Piatra: ametist, crisolit

Arborele sefirotic - Netsah - îndurarea şi victoria. Desemnează al şaptelea ordin de îngeri,


Principatele sau Arheii. Prin ei s-a creat regnul vegetal.
Ierarhiile spirituale - Arheii sau Principii - sunt spiritele personalităţii si, totodată, spiritele
timpului, ei guvernând epocile de evoluţie ale omenirii."

"Există trei sisteme septenare:


a) Sistemul septenarului fizic
Se transcrie 6+1 și este figurat prin două triunghiuri întrețăsute, conținând în centrul lor
Unitatea. Este Pecetea lui Solomon dând cheia circulației forțelor divine în Natură. Este și
Caduceul lui Hermes format din bagheta sacră înconjurată de câte trei ori de către doi șerpi. În
sfârșit, este steaua cu șapte colțuri care dă cheia lumii sferelor astrale.
b) Sistemul septenarului astral
Se transcrie 5+2. El se raportează mai ales la omul din planul terestru. Este pentagrama cu
dubla sa culoare albă/neagră, indicând polarizarea pozitivă și negativă. Este mâna omenească
și dubla sa polarizare, dreapta și stânga. Este steaua pozitivă dominând semiluna negativă.
c) Sistemul psihic se transcrie prin 4+3.
El indică victoria definitivă a Spiritului asupra materiei. Este triunghiul suprapus peste pătrat
(originea Piramidelor). Este triunghiul suprapus peste Tau-l egiptean; în sfârșit, este triunghiul
ce vine să-și unească vârful cu extremitatea liniei verticale și baza sa cu linia orizontală a
Crucii mântuitoare (vezi crucile de la Săpânța).

Prin urmare când vorbim despre septenar, trebuie să știm la ce ordin de cunoaștere ne
adresăm: 6+1, 5+2 sau 4+3."

Obs: Septenarul este întotdeauna un derivat obscur dacă nu se determină cele două ternare
constituente și Unitatea sintetizantă.
*
...iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.
Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate
lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială. – Geneza, Cap.2:2,3

*
"Șapte este numarul perfecțiunii divine sau ceva care este desăvârșit, la fel ca în săptămâna
creației din Geneza.
- 7 Ceruri (lumi)
-Isus menționează șapte judecăți ale nepocăinței în Matei 23
- "Eu sunt" apare menționat de 7 ori în Evanghelia lui Ioan

-Iisus vorbește despre șapte pilde în Matei 13.


Matei 13 este numit adesea „capitolul pildelor”. Aici, în Ev. lui Matei, sunt consemnate șapte
din pildele rostite de Isus. Aceste pilde sunt înregistrate diferit de către sinoptici: Matei
consemnează șapte pilde, Marcu are trei (4,1-43),iar Luca numai una (8,4-18).

-Au fost șapte semne (minuni) prezentate în Evanghelia după Ioan.


1.Semnul arătat prin nunta din Cana Galileii
2.Semnul arătat prin vindecarea fiului unui slujitor regesc
3.Vindecarea slăbănogului, care era bolnav de 38 de ani, la scăldătoarea Betezda
4.Hrănirea celor cinci mii de oameni
5.Semnul arătat prin apariţia lui Christos mergând pe mare
6.Semnul dat prin vindecarea orbului din naştere, şi, în sfârşit
7.Semnul cel mai mare, învierea lui Lazăr (sau iniţierea lui?)

-Au fost șapte perechi de animale care au fost primite pe Arca lui Noe.
(Cap. 7, Potopul, paragraful 2. Să iei cu tine din toate animalele curate câte șapte perechi,
parte bărbătească și femeiască, iar din animalele necurate câte o pereche, parte bărbătească și
parte femeiască.)

-Au fost șapte calități sau atribute ale lui Mesia, menționate în Isaia.

-Cele șapte peceți (Apocalipsa 6:1-17, 8:1-5), cele șapte trâmbițe (Apocalipsa 8:6-21, 11:15-
19), cele șapte potire (Apocalipsa 16:1-21), 7 scaune, 7 bătăi, 7 regi,..."
*
șapte pași în Misterele Mithraic, 7 chakre, șapte embleme ale lui Buddha,șase minarete și o
moschee cu o fântână hexagonală, șapte grade de perfecțiune, șapte sfere sau grade celeste,7
zile în săptămână, 7x4 ciclul Lunar, 28 = suma primelor 7 numere,

Surse: Papus - Știința numerelor, Ed. Herald + altele 


Vezi mai puţin
Editează
Îmi place
Comentează
Distribuie
Comentarii

S-ar putea să vă placă și