Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
M2 - Antreprenoriatul Și Antreprenorii - Încercare de Definire
M2 - Antreprenoriatul Și Antreprenorii - Încercare de Definire
În cadrul acestei părți a cursului vor fi aduse în atenție o serie de concepte cu ajutorul cărora
viitorii antreprenori să poată opera cu succes în majoritatea situațiilor în care se vor afla la diferite
momente în demersul lor.
Conform DEX, noțiunea de antreprenor este de sorginte franceză și descrie o persoană care
conduce o antrepriză (Fr. entrepreneur). Din perspectiva strictă a limbii române, antrepriză este un
cuvânt destul de ambiguu ca semnificație, dar dacă aducem în discuție cuvântul francez entreprise,
precum și traducerea sa în limba română, vom obține cuvântul întreprindere care din nou este unul
interesant prin prisma înțelesurilor sale. Din aceste cauze vom considera, pe parcursul cursului, că
antreprenorul este acea persoană care conduce o firmă, o companie, o societate comercială.
inovatori;
lideri;
asumatori de riscuri;
independenți;
1
https://ro.wikipedia.org/wiki/Antreprenoriat
creatori;
tenaci;
originali;
optimiști;
orientați către rezultate;
flexibili;
materialiști.
Antreprenorii sunt:
Acestea sunt doar o parte dintre considerentele care pot fi făcute asupra noțiunilor de
antreprenoriat și antreprenori. Ceea ce rămâne esențial este faptul că antreprenorii sunt actori
importanți pe scena economică, sunt fermenți și catalizatori ai dezvoltării și creșterii economice.
Din perspectivă organizațională, am putea considera ca fiind existente două abordări: una
în funcție de cum pot fi indivizii antreprenori, ce sunt ei din punct de vedere strict tehnic, iar a
doua în funcție de cum se organizează legal afacerea condusă de aceștia.
În primul caz avem modul în care anumite persoane au ajuns să devină antreprenori2 și
anume:
Din al doilea punct de vedere, cel al organizării legale3 a afacerii de tip antreprenorial, fac
parte următoarele categorii:
societate comercială;
societatea cooperativă;
desfășurarea activităților economice în calitatea de persoană fizică autorizată,
întreprindere individuală și întreprindere familială.
Potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, există următoarele
forme de organizare a afacerii ca societate comercială:
2
Carmen Vasile – Antreprenoriat. Antreprenoriat și tehnici decizionale în afaceri internaționale.
Note de curs. Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava. FSEAP. 2011-2012.
3
https://www.ccina.ro/servicii/asistenta-infiintare-si-functionare-firme/forme-juridice-de-
organizare-a-afacerii
societate în comandită simplă (SCS). În acest caz este vorba despre o anumită
separare a activităților și a răspunderii. Separarea are loc între comanditari, care nu
participă la conducerea și administrarea societății și care răspund pentru obligațiile
acesteia doar în limita aportului lor la capitalul societății, pe de o parte, și
comanditați, care asigură gestiunea/administrarea societății și acre răspund în mod
solidar și nelimitat;
societate pe acțiuni (SA), constituită prin asocierea mai multor persoane denumite
acționari, fiecare aducându-și aportul la constituirea capitalului social prin cote de
participare de valoare egală, care sunt numite acțiuni. Aceste acțiuni sunt titluri de
valoare și de credit. Răspunderea pentru obligațiile societății se face în limita
aportului în acțiuni;
societate în comandită pe acțiuni (SCA), având capitalul social împărțit în acțiuni,
iar obligațiile sociale sunt garantate cu capitalul social;
societatea cu răspundere limitată (SRL). Este cea mai întâlnită formă de
organizare a afacerilor în țara noastră. Este constituită de către una sau mai multe
persoane, vcare își împart beneficiile rezultate proporțional cu capitalul subscris,
iar obligațiile sociale sunt suportate în același mod.
Din perspectiva societăților cooperative, acestea sunt reglementate de Legea nr. 1/2005 cu
modificările ulterioare și reprezintă asociații autonome de persoane fizice și juridice constituite în
baza consimțământului liber exprimat de acestea pentru promovarea intereselor economice,
sociale, culturale și de alte tipuri ale membrilor cooperatori, proprietatea fiind deținută în comun,
iar controlul se exercită în mod democratic. În acest caz putem discuta despre:
În cazul desfășurării activității de către persoanele fizice sau familii, OUG 44/2008 cu
modificările ulterioare, având în centru libera inițiativă, dreptul de asociere și cel de stabilire,
stipulează că orice cetățean român sau cetățean al UE sau SEE poate desfășura activități economice
prevăzute de lege pe teritoriul României. Se face referire la prevederile legii pentru că există
anumite activități economice care sunt exceptate de la libera inițiativă.
Cerere. Cererea este cantitatea de produse sau servicii pe care consumatorii sunt dispuși
să o achiziționeze în conjuncturi de preț și timp certe. Ca exponenți direcți ai cererii sunt
considerați, deci, consumatorii.
Costuri. Acestea sunt elemente economice care descriu cheltuielile, consumurile făcute de
către companie în vederea realizării obiectivelor sale economice. În contabilitatea firmei ele sunt
extrase din facturile pe care firma le primește de la furnizori. În cazul considerat există două
abordări distincte ale identificării acestor cheltuieli sau costuri:
În imaginea care urmează se poate identifica în mod facil cheltuiala/costul la care facem
referire. În cazul prezentat firma de referință se află în câmpul Client:
Obiectul care determină costul obiectului
natura cheltuielii/costului
Clienți. Aceștia sunt persoanele fizice sau juridice cărora compania le vinde produsele sau
le prestează serviciile care consituie obiectul de activitate al companiei;
Concurenți. Concurenții sunt persoane fizice sau juridice care activează în aceeași
industrie cu compania de referință, precum și în același areal geografic din care compania își
selectează clienții;
Cota de piață. Acest termen se referă la partea din cererea agregată a pieței care îi revine
companiei de referință. Abordarea acestei noțiuni diferă în funcție de arealul geografic, precum și
de industria în care activează compania. Un exemplu elocvent este furnizat de imaginea următoare:
Sursa:https://www.google.ro/search?q=cota+de+pia%C8%9B%C4%83&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2ah
UKEwjUndXhzIPnAhVQy6QKHctCDdcQ_AUoAXoECAwQAw&biw=1536&bih=750#imgrc=mv0-
RoRnBHklpM:
Dobânda. Este suma de bani pe care o companie o are de plătit pentru resurele financiare
atrase. Mai este denumită și prețul banilor și este, de fapt, un procent din sumele atrase.
Furnizori. Furnizorii unei companii sunt persoanele fizice sau juridice, parteneri ai
companiei, care livrează produsele lor sau prestează anumite servicii companiei. Materiile prime
și materialele auxiliare, utilajele, serviciile de transport, reclame și publicitate, utilități de natura
electricității, apei sau a gazelor – toate acestea sunt vândute companiei de către furnizori.
Piața. Este locul de întâlnire a consumatorilor cu producătorii. Poate exista fizic, există o
serie de exemple în acest sens, sau doar sub formă de noțiune, caz în care este studiată de
economiști și de toți cei angrenați direct sau teoretic în activități economice.
Prețul. Prețul reprezintă suma de bani pe care exponenții cererii sunt dispuși să o plătească
pentru un produs sau un serviciu. Iluzia generală este aceea că producătorii ar fixa prețurile, dar
realitatea este că prețurile sunt stabilite de piață. Raportul optim între cerere și ofertă este cel care
determină prețul de echilibru. Dacă cererea pentru un produs este mai mare decât oferta din acel
produs rezultatul va fi un preț mai ridicat, pe când dacă lucrurile se petrec invers, atunci prețul va
cunoaște o tendință descrecătoare. Cu toate acestea, nu există un preț unic și fix pe piață, deoarece
sunt și alte condiții conjuncturale care intervin în procesul de stabilire a prețului. Dintre acestea
pot fi amintite următoarele:
În imaginile următoare vor fi prezentate două modele grafice diferite ale aceluiași aspect
teoretic, cel al formării prețului unui produs oarecare pe o piață oarecare:
Figura nr. 3 Grafice ale intersecției cererii cu oferta și stabilirea prețului de echilibru
Sursa:
https://www.google.ro/imgres?imgurl=https%3A%2F%2Fseofiles.s3.amazonaws.com%2Fseo%2Fmedia%2Fozassi
gnments%2Fimages%2Fsolution%2F51e61f25-fa19-48fb-8301-
1a8c6fb4b397.png&imgrefurl=https%3A%2F%2Fwww.ozassignments.com%2Fsolution%2Fmicroeconomics-
demand-and-supply-editing-
services&docid=bY4UVfAizyxH1M&tbnid=7ZGyUea6f0HHOM%3A&vet=10ahUKEwibsa_N-
JbnAhVBZlAKHbb8Db8QMwhpKBMwEw..i&w=600&h=464&bih=750&biw=1536&q=demand%20and%20offer
&ved=0ahUKEwibsa_N-JbnAhVBZlAKHbb8Db8QMwhpKBMwEw&iact=mrc&uact=8
https://www.google.ro/imgres?imgurl=http%3A%2F%2Fcaseyfleming.mysmartblog.com%2Ffiles%2F2013%2F10
%2FSupply-Demand-Curve.png&imgrefurl=https%3A%2F%2Floanguide.com%2F2017%2F07%2F13%2Fsupply-
demand-affects-real-
estate%2F&docid=7z5cxczUEvNs3M&tbnid=JW7kl3Q6wAF0wM%3A&vet=10ahUKEwibsa_N-
JbnAhVBZlAKHbb8Db8QMwhXKAowCg..i&w=517&h=517&bih=750&biw=1536&q=demand%20and%20offer
&ved=0ahUKEwibsa_N-JbnAhVBZlAKHbb8Db8QMwhXKAowCg&iact=mrc&uact=8
Traducând, pentru a evita orice formă de confuzie, termenii teoretici din graficele de mai
sus au semnificațiile următoare:
Supply = oferta;
Demand = cererea;
Price = prețul;
Quantity = cantitatea;
Equilibrium = valoarea de echilibru a prețului.
Producătorii. Sunt acele persoane fizice sau juridice care fabrică, manufacturează
produsele/bunurile care sunt comercializate. Aceștia utilizează/atrag resurse în circuitul economic
în vederea producerii bunurilor respective.
Productivitate. Această noțiune este strâns legată de factorii de producție utilizați, precum
și de timpul și rezultatele obținute prin folosirea factorilor de producție menționați.
În imaginea care urmează se poate identifica în mod facil venitul la care facem referire. În
factura prezentată firma de referință se află în câmpul Furnizor:
natura venitului
Venituri din activitatea de producție. Acestea sunt acele venituri care se obțin
vânzând produsele rezultate din activitatea productivă a companiei. Pot fi
considerate în această categorie încasările provenite de la feluriți clienți cărora li s-
au vândut cu factură diverse bunuri produse în cadrul companiei;
Venituri din prestări de servicii. Când o companie prestează un anumit serviciu
unei firme terțe va încasa contravaloarea acelui serviciu prestat. Serviciile pot fi
vândute sau prestate. În prima categorie sunt cele de tipul vânzării de pachete
turistice, iar în a doua categorie intră închirierea/cedearea folosinței unor bunuri
mobile sau imobile. Indiferent de natura serviciilor, contravaloarea acestora
încasată se constituie ca venit al companiei;
Venituri din vânzarea unor titluri de valoare sau de participație. În această
categorie intră veniturile pe care o firmă le obține din vânzarea unor acțiuni,
obligațiuni, alte titluri de valoare pe care compania le are în proprietate într-un
anumit moment;
Venituri din dobânzi bancare. Acestea sunt veniturile pe care o firmă le încasează
de la băncile în care sunt păstrați banii acestei firme. Acestea venituri pot fi de două
feluri: din dobânzi la vedere sau la termen.
Taxele. În această parte este vorba despre impozitele și taxele pe care o companie este
ținută să le plătească pentru a-și putea desfășura activitatea, aproape indiferent de țara unde această
activitate se desfășoară (spunem aproape, deoarece există țări, locuri, areale geografice pe glob
unde companiile nu sunt obligate să plătească taxe și impozite, sau să plătească, dar în cuantumuri
semnificativ mai mici). În principal, prelevările fiscale, cum mai sunt denumite elementele din
această categorie, sunt următoarele:
Impozitele directe. Acestea sunt acele impozite (prelevări fiscale care nu presupun
o contraprestație) în a căror asietă plătitorul și suportatorul impozitului sunt aceeași
persoană. Ca exemplu: impozitul pe venit sau cel pe profit;
Impozite indirecte. Sunt acelea la care plătitorul și suportatorul nu sunt una și
aceeași persoană. Exemplele cele mai la îndemână sunt: taxa pe valoarea adăugată
– TVA și accizele;
Contribuțiile. Acestea sunt prelevări fiscale care presupun o contraprestație, dar
într-un mod suspensiv. Aici avem de-a face cu contribuțiile la asigurările de
sănătate, care se plătesc pe toată perioada în care o persoană lucrează, dar persoana
în cauză beneficiază de concediu medical doar în cazul în care se îmbolnăvește;
Taxe. Taxele, semantic vorbind, sunt acele prelevări fiscale care presupun o
contraprestație pentru plata lor. Ca exemplu putem oferi taxele de înființare a unei
companii, prin a căror plată se obține dreptul de a desfășura activități economice.