Plumb

de George Bacovia
Poezia simbolistă „Plumb” deschide volumul cu același titlu din anul 1916
și îl definește în totalitate. Poezia se înscrie în lirica simbolistă prin folosirea
simbolului, tehnica repetițiilor, cromatica și dramatismul sentimentelor eului
liric.
De altfel, simbolismul reprezintă o orientare culturală modernistă, ce a
apărut ca reacție împotriva poeziei retorice a romanticilor și a impersonalității
reci a parnasienilor. Cei mai reprezentativi scriitori ai acestui curent sunt : Jean
Moréas, Paul Verlaine, Alexandru Macedonski, Ștefan Petică, Dimitrie Anghel,
Ion Minulescu.
Titlul poeziei este simbolul „plumb”, care sugerează angoasa, apăsarea,
greutatea sufocantă, cenușiul existențial, lumea monotonă și închiderea
spațiului existențial fără a exista soluții de evadare.
Tema o constituie condiția poetului aflat într-o societate artificială și
lipsită de aspirații. Lumea ostilă și stranie în care trăiește este, de fapt, o
proiecție a universului interior.
În plus, textul este structurat în două catrene, care au la bază lexemul
„plumb” care se reia în șase din cele opt versuri ale poeziei. Prin urmare, cele
două strofe corespund celor două planuri ale realității : realitatea exterioară,
obiectivă, ce este reprezentată de cimitir, cavou și celelalte elemente funerare
și realitatea interioară, subiectivă, evidențiată de sentimentul iubirii, pe care
poetul o invocă cu disperare. Mai mult decât atât, se remarcă faptul că lirismul
subiectiv este redat prin mărci lexico-gramaticale ale subiectivității, de
persoana I : „stam” (verb), „am început” (verb), „meu” (adjectiv pronominal
posesiv).
Astfel, în prima secvență sunt surprinse elemente ale unui cadru spațial
închis, în care eul poetic se simte claustrat, cavoul reprezentând un spațiu în
care greutatea plumbului este apăsătoare. Elementele cadrului funerar sunt :
„sicriele de plumb”, „funerar vesmînt”, „cavou”, „coroanele de plumb” și
reprezintă artificii ale unui mediu de duzină în care totul este specific unei zone
provinciale. Toate aceste elemente creează o atmosferă macabră, mohorâtă, ce
împiedică orice dezvoltare. Întreaga lume este marcată de împietrire („flori de
plumb”), iar singurul element ce sugerează mișcarea este vântul („și scârțâiau
coroanele de plumb”), însă acestea subliniază efectele reci ale sfârșitului.
Cadrul temporal nu este menționat, dar atmosfera creată de elementele
funerare poartă sugestia nocturnului.
Partea a doua, cea care corespunde cadrului interior, debutează sub
semnul tragicului existențial cauzat de moartea afectivității : „Dormea întors
amorul meu de plumb”. De altfel, cuvântul „întors” constituie misterul întregii
poezii, fiind vorba de întoarcerea mortului cu fața spre apus, așa cum sugera
Lucian Blaga. Eul poetic își privește dispariția sentimentelor întocmai ca un
spectator, iar „aripile de plumb” semnifică zborul în jos, căderea în gol, mai
exact moartea. Oricât de mult ar încerca să se salveze, acesta nu reușește : „și-
am început să-l strig”. Starea de solitudine a eului liric este sugerată de
secvența „stam singur”, care împreună cu celelalte elemente indică
singurătatea sufletească profundă a eului poetic.
În ceea ce privește nivelul fonetic, se poate observa că simbolul „plumb”
conține o vocală închisă „u” și două consoane grele „p” și „b”, ce semnifică
închiderea spațiului ; în restul poeziei predomină vocalele „o”, „i” și „u”. în plus,
se poate remarca că textul poetic „Plumb” are o construcție riguroasă, dat fiind
elementele de prozodie (rimă îmbrățișată, măsură fixă de zece silabe, iar
iambul se îmbină cu amfibrahul). Toate acestea arată atmosfera macabră,
trimițând cu gândul la moarte. La nivel morfologic se constată prezența
verbelor, majoritatea fiind statice. Timpul imperfect al verbelor marchează un
trecut nedeterminat : „dormeau”, „stam”, scârțâiau”. Cele două verbe, la
perfect compus „am început” și conjunctiv prezent „să strig” ilustrează
dispariția sentimentului de iubire și disperarea eului liric apăsat de moarte. La
nivel sintactic, textul este construit pe o serie de propoziții principale,
coordonate prin juxtapunere sau prin joncțiune copulativă. De asemenea, se
remarcă o topică inversă : „Dormeau adânc sicriele”, „Dormea întors amorul”.
La nivel lexical se remarcă prezența cuvintelor din câmpul lexical al morții :
sicriu, cavou, flori, coroană, funerar.
În concluzie, folosirea simbolului și a sugestiei, atmosfera, muzicalitatea,
starea de apăsare și de spleen, regăsite în poezia „Plumb” permit încadrarea
acesteia în curentul simbolist.