daca viata are sens, care este acesta? Iar daca nu are, merita viata traita? legat de raspunsul la prima intrebare, in istoria filosofiei, distingem 2 puncte de vedere contrare o umanismul clasic, care sustine ca omul poate sa isi implineasca existenta prin credinta, cunoastere, creatie aceasta este o viziune optimista asupra naturii umane, care considera ca omul ocupa un loc privilegiat in univers omul nu este o fiinta perfecta, dar este perfectibila o umanismul contemporan prezinta o viziune pesimista asupra omului conditia umana este una "trista" omul este o fiinta insingurata, instrainata, pentru ca ceilalti reprezinta "Infernul" autori care sustin existenta unui sens al vietii: Frederic Nietszche ("Dincolo de bine si de rau", "Genealogia moralei", "Stiinta vesela", "Ice homo", "Asa grait-a Zarathustra" filosofia lui Nietszche este voluntarista, are in centrul sau vointa Nietszche distinge intre doua categorii de oameni, anume o oamenii cu vointa puternica (cu vointa de putere) nascuti sa fie stapani capabili de creatie ei sunt "Dincolo de bine si de rau", in sensul ca valorile morale specifice unei societati nu li se aplica lor ei sunt "sarea pamantului" = prin ei, se realizeaza progresul valorile democratiei sunt decadente pt. ca egalitalismul promovat de democratie nu face decat sa ii traga in jos pe cei cu vointa puternica numai acestia sunt capabili sa treaca de la om la supraom supraomul = specie superioara omului, astfel supraomul este, fata de om, ceea ce este omul fata de maimuta el considera ca in societatea contemporana lui, problema asupra omului s-a amanat potrivit lui Nietszche, sensul vietii este supraomul o oamenii cu vointa slaba nascuti sa fie sclavi incapabili sa decida, asteapta sa decida altii pentru ei pretuiesc ceea ce le este util: mila, generozitatea, "mana intinsa" morala sclavilor este o morala a utilitatii "sclavii" nu sunt capabili de progres, ei vor ramane doar oameni, pt. ei nu exista un sens al vietii