Grupa lingviștilor

Locurile în care se petrece acțiunea și semnificația acestora

- Butucani, satul în care părintele Trandafir își începe activitatea de preot, dar unde nu rezistă
maim ult de doi ani, din cauză că le arăta sătenilor”prea verde-fățiș” ce nu îi plăcea la ei
- Sărăceni, satul în care este mutat părintele Trandafir și unde încearcă să-i convingă pe săteni,
prin puterea exemplului, că pot scăpa de sărăcie; numele satului sugerează sărăcia în care trăiau
oamenii locului și preotul reușește să schimbe situația, astfel încât, în final, satul devine un loc
prosper, înfloritor
Valea-Seacă, pe care se află satul Sărăceni, sugerează, de asemnea, sărăcia și natura potrivnică
bunăstării.
Timpul și durata acțiunii:
- ”nici doi ani” nu a stat părintele Trandafir în Butucani, fiind mutat în Sărăceni
- ”cea dintâi duminică” în Sărăceni, când părintele ține predica, este o sărbătoare pentru tot satul
- ”cât e ziua de mare”, părintele nu-i slăbea pe săteni
- ”vreun an de zile” părintele a încercat să-i convingă pe sărăceneni cu sfatul
- doi ani trec, fără ca părintele să reușească să-I schimbe pe săteni
- ”acum” I se îmbolnăvește soția și are multe greutăți
- ”în câteva zile” își repară casa
- ”în vremea asta”, părintele a îmbătrânit cu zece ani”
- ”în ziua sfintelor Rusalii”, preoteasa are rochie nouă, copiii au pantofi noi, iar ”Măriuca cea
mai micuță avea pălărie de paie cu două flori roșii, iar pereții erau albi, chiar și pe dinafară,
ferestrele erau întregi, casa era luminoasă”.

Grupa geografilor
a. harta satului Sărăceni – la început:
Sărăcenii? Un sat cum Sărăcenii trebuie să fie. Ici o casă, colo o casă... tot una câte una...
Gardurile sunt de prisos, fiindcă n‐au ce îngrădi; uliță este satul întreg. Ar fi prost lucru un horn
la casă: fumul află cale și prin acoperiș. Nici muruiala pe pereții de lemn n‐are înțeles, fiindcă tot
cade cu vremea de pe dânșii. Câteva lemne clădite laolaltă, un acoperiș din paie amestecate cu
fân, un cuptor de imală cu prispa bătrânească, un pat alcătuit din patru țapi bătuți în pământ, o
ușă făcută din trei scânduri înțepenite c‐un par cruciș și cu altul curmeziș... lucru scurt, lucru bun.
Cui nu‐i place să‐și facă altul mai pe plac.
În vârful satului, adecă la cel mai înălțat loc, este o alcătuială pe care sărăcenenii o numesc
„biserică“. Ce să fie asta? Este o grămadă de groși bătrâni, puși unii peste alții în chip de pereți.
[...]
- după mulți ani:
Drumul de țară vine din oraș, trece pe lângă Valea‐Seacă și merge mai departe pe la Valea ‐
Răpiții. Unde se întâlnesc drumurile, la împreunarea celor doauă văi, pe Răpița, este o moară,
lângă Răpița este o rugă, lângă rugă este o fântână, iar lângă fântână sunt opt paltini frumoși.
Locul acesta se zice: „La rugă la Sărăceni!“. De aici până la Sărăceni nu este decât cale de un
ceas. Cu toate aceste, de câte ori vine din oraș, sărăceneanul se oprește aci, adapă caii și mai stă
puțină vreme, așteptând ca să vie vrun drumeț care să întrebe: „Ce sat e acela unde se vede
biserica cea frumoasă cu pereți albi și cu turn sclipitor?“ Fiind întrebat astfel, el își netezește
mustățile și răspunde privind fălos spre acel loc: „Acolo sus pe Gropnița? Acela e satul nostru,
Sărăcenii. Dar clopotele să le auzi: ce clopote sunt în turnul acela!... S‐aude cale de trei ceasuri!“
[...]
Drum ca acela care trece prin Valea‐Seacă înspre Sărăceni giur împregiur nu este. Neted ca
masa și vârtos ca sâmburele de cireșă. Se vede că sărăcenenii l‐au făcut de dragul lor. În dreapta
și în stânga, tot zece‐cincisprezece pași unul de altul, sunt niște nuci stufoși, la care omul privește
cu drag. [...] Pe aicea sărăceneanul se simte acasă. [...] Aproape la tot pasul întâlnește câte un
cunoscut, cu care mai schimbă vorba „de unde și până unde“. Ăsta duce un car de var, celălalt un
car de poame; mai apoi vine unul cu împletituri, altul cu un car de roate, doage, ori alt lemn
lucrat. Iară pe marginea drumului, din când în când, dă de petrarii care ciocănesc din zori de zi
până la apusul soarelui. Astă cale nu e pustie!
Unde cotește valea și drumul, acolo sunt vărăriile. Aici apoi e târg întreg. Unii încarcă var,
alții descarcă piatră și lemne [...] De la acest loc și satul se vede mai bine. Grădinile sunt însă
prea îndesate cu pomi; numai printre crengi ori peste pomi vedem pe ici, pe colea, câte o bucată
din pereții și acoperemintele caselor. Casa popii este tocmai lângă biserică: nici din asta nu
vedem însă decât cinci ferestri și un acoperemânt roșu cu două hornuri. În față cu biserica e
școala. [...] Iară zidirea cea mare, care se vede mai în vale, este primăria. [...]

b. unde se petrece acțiune: în Ardeal. Există multe regionalisme specifice zonei: muruială, imală,
țap, curechi, năstașnic, ceapță, toponimele (denumirile localităților) sunt fictive tocmai pentru a
sugera atmosfera locurilor în care se petrece acțiunea.

Grupa istoricilor
Epoca este, cel mai probabil, sfârșitul secolului al XIX-lea. Indicii:
- referirea la starea învățământului: ” Școlile cele mari nu se fac numai iac‐așa, mergând și
venind. Omul sărac și mai are, și mai rabdă. Iară cu capul se lucrează mai greu decât cu sapa și
cu furca”., sugerând că învățământul românesc, aflat încă la începuturi, era greu accesibil
oamenilor de condiție modestă
- menționarea uneltelor agricole și a animalelor folosite pentru munca câmpului: plugul, boii și
carul (cap. II)
- indicarea dezvoltării economice specifice începuturilor capitalismului: târgul în care părintele
vinde lesele
a. 1. Trandafirică a ajuns preot în Butucani
- doi ani stă în Butucani
2. Prima predică în Sărăceni, într-o duminică
- un an+doi ani sfătuiește sătenii, fără rezultate
3. Soția sa se îmbolnăvește, preotul o duce greu
- zece ani
- repară casa, face grădină, îngrijește pământurile, face lese și le duce în târg
4. Sfintele Rusalii – casa și familia părintelui sunt prospere
- aproximativ 25 de ani
- satul se schimbă
5. Părintele Trandafir iese la pensie
- este respectat de săteni
- se bucură de nepoți
b. aproximativ 40 de ani (de la prima slujbă a părintelui în Butucani, când avea douăzeci și ceva
de ani și până când ajunge la pensie și devine bunic, bucurându-se de prosperitatea satului și de
nepoți)

Grupa povestitorilor
Capitolul I – Greutățile începutului
Dascălul Pintilie are doi copii, o fată și un băiat.
Învățând carte, băiatul ajunge preot în Butucani.
Fiindcă le spunea oamenilor deschis ce credea despre ei, aceștia au cerut transferarea lui.
Mutat în Sărăceni, înțelege că singura șansă de a o duce bine este să-i convingă pe săteni să fie
harnici.
Părintele ține prima predică în Sărăceni și vin mulți oameni pentru a-l vedea pe preotul cel nou.
Părintele încearcă să-i convingă prin sfaturi, dar oamenii nu țin seama de ele.
Începe apoi cu batjocura și se allege cu porecla Popa Tanda, dar oamenii nu se urnesc la muncă.
Părintele continuă cu ocara, iar oamenii merg la episcop pentru a cere mutarea preotului din satul
lor.
Episcopul îi dă dreptate părintelui și nu îl mută.
Soția preotului se îmbolnăvește și traiul acestora devine din ce în ce mai greu.
Capitolul II – Eforturile dau roade/Reușita personală
Ajutat de vecini, părintele își repară casa, își face grădină, cultivă pământul și începe să facă lese,
pe care le vinde la târg
După zece ani, părintele și familia sa au un trai prosper.

Capitolul III – O nouă față a satului Sărăceni/Victoria părintelui Trandafir

Satul Sărăceni este acum prosper, iar părintele Trandafir a ieșit la pensie și a devenit bunic.
Grupa artiștilor plastici
Textul poate fi asociat cu pictura Micaelei Eleutheriade – ”Grădina de zarzavat” , deoarece se
poate observa o organizare strictă a straturilor, care poate fi legată cu rigoarea cu care părintele
își planifica acțiunile.
Textul poate fi asociat cu pictura lui Aurel Ciupe – ”Grădină”, deoarece culorile vii ale grădinii
sugerează armonie și optimism, care pot fi associate cu bucuria părintelui și a familiei lui când
văd că munca lor dă roade.