Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CARACTERISTICI
Griji neîntemeiate
Apariţie graduala (de regulă 40 de ani primul consult)
Caracteristică centrală – stări de nelinişte excesivă şi incontrolabilă
Neliniştea gravitează în jurul preocupărilor familiare (accidente), financiare (ruinare), profesionale
(şomajul), sănătatea (boala).
Conceptul de nelinişte = o înlănţuire de gânduri verbale sau imaginare (sub formă de imagine) încărcate
de emoţii negative şi dificil de controlat.
Neliniştea = concept cognitiv distinct de emoţie, este diferită de anxietate (deşi sunt prezente simultan),
este declanşată de consecinţele incerte care declanşează teamă/anxietate/alte reacţii – emoţionale,
fiziologice, cognitive şi comportamentale !!!
Atenţie este acordată stărilor de nelinişte şi nu doar simptomelor anxioase - fiziologice şi emoţionale -
declanşate de neliniştea în sine.
Neliniştea ia forma:
unui discurs verbal = evocare în cuvinte a consecinţelor incerte.
imagini mentale = imaginarea unei consecinţe negative, pacientul vizualizează fragmente scurte şi
nestructurate în mintea sa.
Credinţele sunt activate când S devin conştienţi de consecinţele şi de interferenţă negativă a calităţii
vieţii, provocate de îngrijorările sale.
Apar metaneliniştile = S ajunge să se neliniştească din simplul motiv că se nelinişteşte, ceea ce agravează
situaţia.
Credinţele eronate sunt obstacole în diminuarea neliniştilor.
B. Comport securizante
Precauţiile pe care le iau S pt a reduce şansele producerii consecinţelor neplăcute:
- Întrebări frecvente despre riscuri
- Cumpărarea unui telefon mobil
- Păstrarea anxioliticelor asupra sa
- Unele comport superstiţioase (talismane, iconiţe)
D. Intoleranţa la incertitudine
Reprezinta cauza care determină S să se teamă constant de consecinţele viitoare şi nesigure; să aibă
viziune negativă asupra problemelor şi asupra propriilor capacităţi de a le rezolva în loc să fie încrezător
şi proactiv.
Intoleranţa la incertitudine reprezinta mecanismul psihic central în explicarea TAG
Definiţie intoleranţei la incertitudine - tendinţa excesivă a pacientului de a considera drept inacceptabilă
posibilitatea ca un eveniment negativ oarecare să se producă.
Viaţa cotidiană fiind plină de incertitudini, aceşti pacienţi sunt confruntaţi cu surse continue de disconfort
Intoleranţa la incertitudine este asociată în special cu atitudinea negativă faţă de probleme - S le percep
drept ameninţătoare - creşte pesimismul cu privire la capacitatea lor de a-şi rezolva problemele - se
menţin problemele - alte nelinişti - suferinţa emoţională.
TERAPIA
Ocazia de a învăţa lucruri noi.
Obiectivul terapiei = iniţierea unui proces de schimbare prin care să-şi diminueze interferenţa neliniştilor
(nu rezolvarea tuturor problemelor dificile)
Şedinţele 1 şi 2 – informare/formare
- T prezintă unele principii ale terapiei TCC (de scurtă durată, centrată pe prezent, importanta colaborării,
a exerciţiilor practice frecvente etc)
- T face diferenţa între neliniştile de tip 1 şi 2 prin tehnica săgeţii descendente
Strategia vizualizării = ajuta la identificarea şi descrierea situaţiilor stresante şi la stabilirea înlănţuirii
consecinţelor neplăcute, a emoţiilor şi a comport sale asociate
- Pacientul închide ochii, îşi imaginează situaţia în detaliu şi o povesteşte la timpul prezent -> îşi
aminteşte astfel unele informaţii -> îşi descrie gândurile, emoţiile şi comportamentele
Sarcini de efectuat
Pentru conştientizarea elementelor ce caracterizează neliniştile şi reacţiile sale, T propune 2 exemple:
1. Notarea în fiecare zi a neliniştilor = grila de autoobservaţie
2. T îi sugerează S să stabilească anticipat un moment din zi când să devină conştient de gândurile sale,
pentru a identifica neliniştile (aproximativ 20 de min)
- Dacă neliniştile apar într-un alt moment, S le notează pe grila sau pe o foaie pentru a le aprofunda în
perioada rezervată acestui scop (amânarea pentru a perioada prestabilită) -> limitează progresiv neliniştile
la o perioadă determinată şi permite identificarea unor momente în care aceste nelinişti devin mai puţin
necesare -> amplifica gradual sentimentul de control asupra neliniştilor, pentru că pacientul este acela
care alege perioada pentru a se îngrijora.
T şi S revăd împreună scenariul pt a identifica elementele ce prezintă riscul de a-i neutraliza emoţia în
timpul expunerii, îndepărtându-i astfel atenţia de la imaginile supărătoare.
S citeşte scenariul cu voce tare, de mai multe ori (aprox. 30 de min) apoi îşi evaluează nivelul de
anxietate de la 0 la 10 pentru a conştientiza emoţia resimţită.
T verifică la nivelul de anxietate dacă este suficient de ridicat şi dacă strategiile de evitare
cognitiv/comportamentale (distragerea atenţiei, substituire de gânduri, oprire în timpul lecturării, metode
de gestionare a stresului, etc.) nu il impedică să perceapă diminuarea în aceeaşi şedinţă sau de la o şedinţă
la alta.
Expunerea la nelinişte
Pentru perfecţionarea abilitaţilor imagistice, T îi propune lui S să-şi imagineze o scenă plăcută:
- În fiecare zi se aşează într-un colţ liniştit, fără zgomot, ia măsuri pentru a nu fi întrerupt, caută o poziţie
confortabilă, închide ochii şi îşi imaginează o scenă plăcută
La prima experienţa S îi descrie T ceea ce vede, aude, simte, resimte. S reface acest exerciţiu acasă, ceea
ce îi oferă posibilitatea să-şi organizeze spaţiul care îi va permite să se expună neliniştilor şi o învăţa să-şi
amplifice atenţia. După antrenarea pe imaginile plăcute, S reface în fiecare zi exerciţiul privitor la
neliniştea asupra căreia s-a convenit şi s-a alcătuit scenariul până cand nelinistea scade considerabil,
până la dispariţie.
Se generalizează noile abilităţi şi la alte nelinişti
T îi cere S să realizeze un ex de expunere pe zi, repetând acelaşi exemplu mai multe zile la rând până
când anxietatea scade satisfăcător. S notează nivelul de anxietate asociat riscurilor înainte şi după
manifestarea comportamentală. T întăreşte eforturile investite.
S notează ceea ce crede că s-ar putea întâmpla înainte de a face un exercitiu de expunere, apoi ceea ce se
petrece în realitate S constată astfel că neliniştea sa în leg cu o situaţie nesigură nu depinde de
probabilitatea apariţiei consecinţelor luate în considerare.
Scopul restructurarea cognitiva = înlocuirea graduala a gândurilor eronate cu gânduri mai realiste
(există poate un risc ca ceva negativ să se întâmple, dar riscul este mic prin urmare este de preferat să
învăţăm să tolerăm aceste lucruri)
S realizează o listă cu problemele reală asociate neliniştilor din ultimele sapt şi le ordonează crescător de
mai puţin dificile la cele mai angoasante pornind de la grilele de monitorizare pe care le-a completat.
Prima etapă – definirea unei probleme, adică obţinerea cât mai multor informaţii posibile în legătură cu
situaţia care generează problema înainte de rezolvarea ei:
A. contextul în care a apărut (cine e implicat, ce s-a întâmplat, când, cum)
B. Ce este deranjant, inacceptabil pentru S
C. Cum ar trebui să se prezintă situaţia
D. obstacolele care împiedică rezolvarea problemelor
S văd problemele într-o manieră aproximativă şi generală -> este necesară divizarea acestora în probleme
mai mici, mai clare, mai puţin ameninţătoare.
Exemplu:
Lipsa de timp – împărţită în „nu reuşesc să fac ordine în casă”, „nu reuşesc să-mi fac timp pentru citit”,
„să mă relaxez”, etc.
A doua etapă – identificarea cât mai multor soluţii posibile – cea mai bună metodă de determinare a cât
de bună e o soluţie este compararea cu altele
- Cantitatea (cât mai multe soluţii)
- Diversitatea (soluţii variate)
- Amânarea evaluării soluţiilor