DOINE
doina primului Amin
de-acum mi-oi face codrul casă
acoperiş cu frunză deasă
perdele fie-mi numai norii
şi muc de de lumânare zorii
iar larmă fie ciripitul
orlogiu însuşi infinitul
cărarea mea să fie vântul
şi numai foşnete cuvântul
a Celui toate ştiutor
şi gazdă când mi-o fi să mor
cu privegheri de paparude
pe năsălii de vreascuri ude
şi un prohod de licurici
frunze linţoliu şi furnici
bocet boncăluit de cerbi
iar lacrimi roua de prin ierbi
când mă vor scrie în lumină
copaci pe scoartă cu răşină
şi-n veşnicia de senin
şopţiţi-mi primul meu amin
***
Doină [ultimul amin]
fă-mi Tu, Doamne, codrul casă
'coperiş cu frunză deasă
voaluri fie-mi numai norii
muc de de lumânare zorii
larmă fie-mi ciripitul
orlogiu, infinitul
calea mea să fie vântul
numai foşnete cuvântul
Celui toate ştiutor
gazdă când mi-o fi să mor
privegheri de paparude
năsălii de vreascuri ude
un prohod de licurici
şi linţoliu şi furnici
bocet boncălit de cerbi
lacrimi roua de prin ierbi
când m-or scrie în lumină
pomi pe scoarţă cu răşină
'n veşnicia de senin
şoptiţi ultimul amin
02.02.2015
***
cu doina-n gând ...
zboară gând până departe
până dincolo, la moarte
şi peţeşte-o pentru mine
spune-i că ursitu-i vine
din adâncurile vieţii
stins ca roua dimineţii
spune-i cum să se gătească
nunta cum s-o pregătească
eu vin toropit de flori
cu alai de bocitori
supăraţi că plec din lume
şi adăst la ea-n genune
zboară iute, zboară gând
şi spune-i că sunt de rând
să-mi găsesc nouă mireasă
de cu zori plecat de-acasă
dar te rog nu-i cere scuze
dacă vrea să te refuze
m-oi opri din drumul meu
cu gând către Dumnezeu.
luasem de la El iertare
la ceasul de înserare
dar va trebui anume
înc-odată să mă-ndrume
de pot să fac drum întors
să fiu vieţii de folos
n-o să fiu, am fost dat morţii
zboară gândule la sorţii
daţi miresei juruită,
pofticioasă şi grăbită
zboară gândule, hai zboară
unde te-am trimis aseară...
***
doar doină
mai dă-mi din când în când de veste
să cred că totu-i ca-n trecut
când mori de vânt ţeseau poveste
cum alta nu era-n ţinut
era minunea despre raiul
tocmit sub poalele de deal
şi peste care curgea naiul
de turme strânse sub caval
mânate lin către izvoare
de apă limpede şi rece
unde se-adapă şi mioare
şi ciurda când spre casă trece
iar de vreun noaten o ia razna
îl strâng dulăii sub jujeu
şi peste tot se-ntinde hazna
ce-o rânduise Dumnezeu
când seara scapătă-n tărie
se strâng ciobanii lângă foc
cu gândul dus la vreo fetie
eu, numai eu nu am noroc
că-s rătăcit de suferinţa
de-a fi departe de la voi
mă mai alină doar dorinţa
s-aud în staul zvon de oi
iar de-oi sfârşi cum nu mi-e vrerea
măcar m-aduceţi înapoi
şi noaptea risipiţi tăcerea
cu ceteri, flaut sau oboi
......
şi-n zori când iar se scutură
ori ceţuri ori boboci de rouă
vă strângeţi lângă ciutură
şi rostuiţi poveste nouă
***
bocet
fă o stea s-aprindă focul
să îmi ard în el norocul
fumul să ridice-n aer
al tristeţii mele caier
vântul să mă-nnoade-n ploaie
abur trist printre şiroaie
să mă-ngroape în ţărână
nou izvor într-o fântână
să schimb arşiţa-n răcoare
ca o binecuvântare
pe cei sugrumaţi de sete
seva mea să îi îmbete
iar când cumpăna s-o frânge
apa-n ciutură o strânge
şi presar-o în grădină
florilor la rădăcină
iar din flori să faci cunună
şi cufund-o în fântână
să-mi găsesc norocu-n ea
ars de foc cu steaua mea
***
Romanţă
Cavale tânguie prin munte,
Brăzdând cu mult prea lungi suspine,
Tăcerea crestelor cărunte,
Eu plec, gândindu-mă la tine.
Chiar valea, iată, lăcrimează,
Subt spuzele de reci lumine,
Bocesc pâraie la amiază,
Și plec, gândindu-mă la tine.
Se-aude peste deal un clopot
Chemând creştinii să se-nchine,
La mine-ajunge doar un şopot
Când plec, gândindu-mă la tine.
Se-aude ceasul hohotind,
Plecarea mea pe căi străine.
Tu, să spui lumilor zâmbind,
Că te-am iubit numai pe tine.
***
din lut, în lut ...
O rană-n lut
e pasul meu
un drum tăcut
spre Dumnezeu.
Păşesc tăcut
pe drumul meu
mă-ntorc în lut
la Dumnezeu.
***
dor de verde
aşterne-mă peste frunziş
iubirii verde ascunziş
în covorul fin de iarbă
umbra trupului să fiarbă
iar roua s-o arunce-n vânt
nor diafan peste pământ
zori spre codru să o poarte
sevă leac ce curge-a moarte
din verde vieţii ascunziş
Tu, cerne-mă peste frunziş!
***
 rime scrise-n rouă
de lut n-oi fi
din ieslea mea de gânduri
de lut n-oi fi curând vor paşte cerbii
chiar de-oi muri eu împletit prin scânduri
şi de m-oi pierde cu firul verde-al ierbii
în iarba verde voi mai hrăni copacul
ţi-oi fi covor cu triluri din cuvinte
călcâi uşor ce-or înfrunzi-n iatacul
să mă alinte umbrar peste morminte
printre morminte în care zac tăcute
visând viaţă nouă
sub linu-ţi umblet şi frunzele căzute
recele suflet şi rime scrise-n rouă
chiar după moarte
te-o lua deoparte ***
înger să-i fii
să-l reînvii eu sunt ce pot
dor renăscut
chiar de sub lut eu sunt ce pot
nu sunt ce-aş vrea
*** nu sunt un brad
sunt o smicea
ce dor te poartă ... ? nu sunt un munte
plin de piscuri
ce dor te poartă, pasăre măiastră sunt doar un om
pe-aripi de vânt? spre care orizont pe drum de riscuri
îți torci plutirea-n zarea cea albastră?
***
în urma ta ard cuiburi părăsite
sub arșițe din care ning doar colburi de n-aş fi eu
de amintiri în neanturi troienite
de n-aş fi eu,
vei rătăci, pribeag fără de ușă? cine-ar purta
sau nemuri ca Pheonix, prin cenușă? prin lume greu
povara mea?
***
de ce în mine
eu sunt doar eu ... pus-au toate
doar reci lumine
Eu sunt doar eu de păcate?
acelaşi eu
cum Dumnezeu nu se putea
m-a vrut mereu: s-o dea oricui
acelaşi eu povara mea,
pe drumul meu sau nimănui?
şi Dumnezeu.
mi-a dat dor-dor
*** cu apăsări
şi viitor
doar cu visări
 ascunde-mă-n mare
e dorul meu presară-mă-n vânt
şi l-oi purta mă scrie-n cuvânt!
prin lume greu
povara mea! ***

*** Curând voi fi izvor

noroc amar Curând voi fi izvor la umbra ierbii,

Purtându-mă prin seve, spre zenit,
orb amar Nu linişte, ci cânt neauzit
mă pui pe jar Voi fi-n pâraie când se-adapă cerbii.
strâmb noroc
mă pui pe foc Răcoarea mea pe boturi însetate
amar orb E un sărut pe care-l dai, ori sorbi,
târâi prin colb La fel cum lumea vie trece-n orbi
noroc strâmb Prin degete, fioruri încrustare.
cu rost tălâmb
Atingere pe piatră, dulce susur,
alb amar Ori bob de rouă zugrăvit pe floare,
şi strâmb noroc Efemeridă-n razele de soare,
fript pe jar Mir pe nadir prin curgere de picur.
şi ars pe foc 12.06.2015
daţi-mi iar
un alt obroc ***
plin de-amar
şi nenoroc Epitaf

*** A fost să fiu

Tu mi-ai fost stea,
Rugă La ceas târziu,
La moartea mea,
Doamne, Drumul pustiu
Închide-mă-n floare Vei lumina
să pătez iubirea Cu dragostea.
de culori.
***
Ascunde-mă-n mare
să mângâi © ovidiu_oana-pârâu
trupul ţărânii Volumul DOINA DORUL DUMNEZEU, 2017
cu valuri.

Presară-mă-n vânt
să alin patima
cu adieri.

Scrie-mă-n cuvânt
să sting aşteptarea
cu înţelesuri.

Doamne,
închide-mă-n floare