Sunteți pe pagina 1din 2

 Fii 

mândru de tine, de  “O persoană iubitoare trăiește într-


ceea ce eşti, de ceea ce ai realizat o lume iubitoare.
până acum, de gândurile tale O persoană ostilă trăiește într-o
frumoase, de planurile tale de viitor lume ostilă ;
şi de impactul pozitiv pe care l-ai fiecare întîlnește în viață propria lui
avut şi îl vei avea asupra celor din reflectare.”
jur. Mândria, în sensul sau pozitiv,  Ken Keyes, Jr.
duce la fericire.
citat din Ursula Yvonne Sandner  “Gândește precum o regină. Unei
regine nu îi este teamă de eșec.
Eșecul nu este decât o treaptă către
 Gândeşte pozitiv şi vei atrage doar măreție.”
lucrurile pozitive!  Oprah Winfrey
citat din Eduard Peter
 “Gânditorul pozitiv zărește
invizibilul, simte intangibilul și
 Să fii pozitiv este ca şi cum ţi-ai realizează imposibilul.” – Anonim
împacheta un cadou, pe care îl vei
primi în viitor.  “Viața este un naufragiu, dar nu
aforism de Nicoleta Popliceanu  trebuie să uităm să cântăm în
bărcile noastre de salvare.”
 Gândeşte în mod pozitiv şi priceput, Voltaire
cu încredere şi credinţă, şi viaţa
ta va deveni mai sigură, mai  “În loc să te gândești la ce îți
încărcată cu acţiuni, mai bogată în lipsește, încearcă să îți aduci în
realizări şi în experienţe. minte toate lucrurile pe care le-ai
citat din Eddie Rickenbacker realizat și care le lipsesc altora.”
Anonim
 “Pesimistul vede dificultăți în orice
oportunitate.   “Oamenii sunt judecați ca fiind
Optimistul găsește oportunități în măreți datorită trăsăturilor lor
orice dificultate.”  pozitive, și nu din cauza absenței
 Winston Churchill greșelilor.”
Anonim
 “Omul este produsul gândurilor lui ;
el devine ceea ce gândește.”  “Soarele nu strălucește doar pentru
 Mahtama Ghandi câțiva copaci și câteva flori, ci spre
bucuria întregii lumi.”
 “Există întotdeuna flori pentru cei  Henry Ward Beecher
care doresc să le vadă.”
 Heneri Matisse  “Oriunde te îndrepți, indiferent de
 “Am descoperit că atunci când vreme, adu cu tine întotdeauna
iubești viața , viața te iubește și ea la strălucirea propriului tău soare.”
rândul ei.”  Anthony J. D’Angelo
 Arthur Rubinstein
  “Eram trist pentru că nu aveam  Gândeşte în mod pozitiv şi priceput,
încălțări pînă când am zărit pe cu încredere şi credinţă, şi viaţa
stradă un om fără picioare.” ta va deveni mai sigură, mai
Zicală persană încărcată cu acţiuni, mai bogată în
realizări şi în experienţe.
 “Nu orice zi poate fi bună, dar citat din Eddie Rickenbacker
există ceva bun în fiecare zi.”
Anonim  “Pesimistul vede dificultăți în orice
oportunitate.
 “Marea descoperire a generației Optimistul găsește oportunități în
mele este că ființa umană își poate orice dificultate.” 
schimba viața prin schimbarea  Winston Churchill
atitudinii ei.”
 William James  “Omul este produsul gândurilor lui ;
el devine ceea ce gândește.”
 “Dacă tot a luat foc casa, cel puțin  Mahtama Ghandi
să ne încălzim.”
 Proverb italian  “Există întotdeuna flori pentru cei
care doresc să le vadă.”
 “Niciodată nu trebuie să plângi și  Heneri Matisse
să te descurajezi, totdeauna trebuie  “Am descoperit că atunci când
să cânți și să ții fruntea sus.” iubești viața , viața te iubește și ea la
 E. Zola rândul ei.”
 Arthur Rubinstein
 “O persoană iubitoare trăiește într-
 Fii mândru de tine, de o lume iubitoare.
ceea ce eşti, de ceea ce ai realizat O persoană ostilă trăiește într-o
până acum, de gândurile tale lume ostilă ;
frumoase, de planurile tale de viitor fiecare întîlnește în viață propria lui
şi de impactul pozitiv pe care l-ai reflectare.”
avut şi îl vei avea asupra celor din  Ken Keyes, Jr.
jur. Mândria, în sensul sau pozitiv,
duce la fericire.  “Gândește precum o regină. Unei
citat din Ursula Yvonne Sandner regine nu îi este teamă de eșec.
Eșecul nu este decât o treaptă către
măreție.”
 Gândeşte pozitiv şi vei atrage doar  Oprah Winfrey
lucrurile pozitive!
citat din Eduard Peter  “Gânditorul pozitiv zărește
invizibilul, simte intangibilul și
realizează imposibilul.” – Anonim
 Să fii pozitiv este ca şi cum ţi-ai
împacheta un cadou, pe care îl vei  “Viața este un naufragiu, dar nu
primi în viitor. trebuie să uităm să cântăm în
aforism de Nicoleta Popliceanu  bărcile noastre de salvare.”
Voltaire

S-ar putea să vă placă și