FUNDAŢIA CULTURALĂ „VALEA BÂRGĂULUI”

ANUARUL BÂRGĂUAN
ŞTIINŢĂ, CULTURĂ, ARTE ŞI LITERATURĂ

Anul IV, Nr. 4, 2014

Redactor fondator: NICULAE VRĂSMAŞ

BÂRGAIELE ÎNTRE
ISTORIE ŞI PREZENT

VOLUM COORDONAT, ÎNGRIJIT ŞI PREFAŢAT DE

NICULAE VRĂSMAŞ

Cluj-Napoca, 2014
 SUMAR
„Anuarul Bârgăuan” este o publicaţie culturală care cuprinde domeniile: ştiinţe, cultură, arte
şi literatură, cu privire la ţinutul bârgăuan şi zonele adiacente, editată în cadrul Fundaţiei Culturale
„Valea Bârgăului” în anul 2011 de redactorul fondator Niculae Vrăsmaş.
Primul volum, intitulat: „Despre Țara Bârgaielor şi oamenii ei”, coordonat şi îngrijit de
 Niculae Vrăsmaş, a fost lansat cu ocazia jubileului de 40 de ani de la înfiinţarea Simpozionului
Cultural al Văii Bârgăului şi a inclus, în principal, lucrări, inedite, apărute în ultimii ani, dar şi
comunicări mai vechi, susţinute în cadrul simpozionului.
Volumul al doilea, intitulat „Bârgaiele în spaţiu şi timp (Exerciţii de trecut... cu privire spre
viitor)”, a apărut în anul 2012, cel de al treilea, întitulat „Repere bârgăuane”, a apărut în anul 2013,
iar cel de faţă, al patrulea, sub denumirea „Bârgaiele între istorie și prezent”, au fost alcătuite într -o
structură asemănătoare, sub aceeaşi coordonare, îngrijire și prefațare, în ideea completării
cunoaşterii, cu noi date despre Ținutul Bârgăuan şi a continuării publicării acestora.

SUMMARY
„The Year -Book of Bârgău” is a cultural publication which includes works from different
domains: sciences, ethnography, arts and literature, all related to the region of Bârgău and the
contigous, published by the Cultural Foundation „Valea Bârgăului” în the 2011, by the editor of the
foundation, Niculae Vrăsmaş.
The first volume, entitled „Despre Ţara Bârgaielor şi oamenii ei” („About the Country of
Bârgău and Its People”) coordinated and arranged by Niculae Vrăsmaş, was launced on the
occasion of the Jubilee for 40 years since setting up of the Cultural Symposium of the Borgo Valley
and included, mainly, new works which have appeared în the recent years as well as some old
works held within the Symposium.
The second volume, entitled „The Borgo Land în Space and the Time” („The Exercises
about the Past Times with a Look to the Future”), has appeared în 2012, the third entitled „Repere
Bârgăuane” („Borgo Marks”) has appeared în 2013, and this, the fourth, with the name „Bârgaiele
între istorie şi prezent” („The Borgo Lands between the History and Present”), were been
constituated în a same coordonation and attendance with t he idea of a suppliment of knowledge
with new data about Borgo Land to continue these publications.
 CUPRINS
SUMAR ....................................................................
..........................................................................................................................................
.........................................................................................
...................2
SUMMARY..............................................................
....................................................................................................................................
.........................................................................................
...................2

PREFAȚĂ ................................................................
......................................................................................................................................
.........................................................................................
...................7

I. CADRUL NATURAL AL ȚĂRII BÂRGAIELOR  .............................................................

.................................................................................
.................... 10
10

Geografie ..................................................................
........................................................................................................................................
.......................................................................................
.................10
Teo VRĂSMAȘ, Reţeaua hidrografică a Țării Bârgăului
Bârgăului (Restituiri)
(Restituiri) .........................................
......................................... 10
Timea-Melinda DARLACZI: Tipologia satelor din Ținutul Bârgău .............................................
............................................ 16

Fenomene naturale actuale ......................................................................................................................

............................................................................................................................
...... 22
Lia-Maria CIOANCA,
CIOANCA, Viiturile şi inundațiile inundațiile ca fenomene fenomene naturale de risc în Munţii Munţii
Bârgăului ............................................
..................................................................
............................................
............................................
.............................................
..........................
... 22

Perspective.............................................................................................................
Perspective.......................................................................................................................................................
..........................................28
Ioan BÂCA, Brandul turistic al localităților de pe Valea Bârgăului Bârgăului ...........................................
........................................... 28
Simion CRISTEA, Grațiile satului natal ............................................
...................................................................
............................................
..................... 32

II. ISTORIE .....................................................................................................................

....................................................................................................................................................
............................... 33
Istoria în documente ...........................................................
..............................................................................................................................
............................................................................
.........33
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Din istoria poştei şi telecomunicaţiilor
telecomunicaţiilor în Ţara Bârgaielor. Bârgaielor. .......................
....................... 33
Mihai GEORGIȚĂ, Întregiri la „saga” familiei de preoţi nobili Ilea de de Borgo
(Bârgău) până
(Bârgău) până la sfârșitul secolului
secolului al XVII-lea ...........................................
..................................................................
.................................
.......... 41
Ioan CORDOVAN, Rolul Regimentului Grăniceresc Năsăudean în procesul de
organizare economică,
economică, evoluție socială și politică
politi că a acestei provincii, care astăzi se
numește județul Bistrița- Năsăud.
 Năsăud. ............................................
..................................................................
............................................
.................................
........... 53
Adrian ONOFREIU,
ONOFREIU, Descrierea unor unor localități bârgăoane
bârgăoane în anul 1858 .....................................
..................................... 60
Adrian ONOFREIU, Povestea unei fotografii .................... ..........................................
.............................................
.....................................
.............. 63
Vasile DOBRESCU, Adrian ONOFREIU, Din istoricul unei instituții de credit.
„Speranța” din Prundu -Bârgăului-Bistrița de la reuniune r euniune de credit la bancă comercială
(1885-1937) (II) ............................................
..................................................................
............................................
............................................
.....................................
............... 65
Adrian ONOFREIU, Dor şi jale. Cele două conflagraţii mondiale din secolul XX şi
urmările lor pe Valea Bârgăului ..........................................
................................................................
............................................
.....................................
............... 77
Adrian MĂNARCĂ, Valea Bârgaielor, ţinut neaoş românesc ............................................
......................................................
.......... 83

III. REPERE BÂRGĂUANE ........................................................

.........................................................................................................................
.................................................................86

Școlile bârgăuanilor ............................................................

...............................................................................................................................
............................................................................
......... 86
Dorin DOLOGA, Școlile confesionale de pe Valea Bârgăului în perioada dualismului
austro-ungar (1867-1914) ...........................................
..................................................................
.............................................
............................................
...................... 86
 Niculae VRĂSMAŞ,
VRĂSMAŞ, Bârgăuani care au învăţat la Năsăud Năsăud .............................................
...........................................................
.............. 92
Constantin ANDRIȚOIU, Bârgăuanii și gimnaziul din Năsăud ............................................
...................................................
....... 97
 Niculae VRĂSMAŞ,
VRĂSMAŞ, Bârgăuani universitari
universitari cu burse grănicereştigrănicereşti ............................................
...............................................
... 98

Din Panteonul personalităților bârgăuane .........................................................

.................................................................................................
........................................102
Maria HOLBURĂ, Omagiu preotului martir Augustin Pop (1901-
( 1901-1985) și soției sale
 Ioan SĂREȚEAN, Nicolae Moldovan – dascălul –  dascălul care a oferit și dăruit învățătură,
lumină, altruism și a primit... .........................................
...............................................................
............................................
.......................................
................. 105
Ana PLEȘCA, Învăţătorul -director, Toma Platon, un arhiereu ales al învăţământului .............. 109
Constantin ANDRIȚOIU, Învăţătorul Gavril Gavril Purcil, din Tiha Bârgăului ..................................
.................................. 110
Simion CRISTEA, Profesorul Vasile
Vasil e Parasca (1913-1988) ............................................
........................................................
............ 112
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Profesorul bârgăuan
bârgăuan Albu Matei a trecut la cele veșnice,
veșnice, în cel
de al 101-lea an ...........................................................
..................................................................................
.............................................
..........................................
.................... 113
113
Ioana ZAMFIR, Profesorul Virgil Zamfir ar fi împlinit 80 de ani .............................................
............................................... 114
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Doctorul Toader Chiuzan,
Chiuzan, 80 de ani de la naştere
(22.08.1934-12.12.2009)
(22.08.1934-12.12.2009).............................................
....................................................................
.............................................
..........................................
.................... 115
Titus WACHSMANN-HOGIU, Costică Andriţoiu – un – un om înţelept  ..........................................
......................................... 117
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Profesorul Constantin
Constantin Andrițoiu –  un  un suflet blajin ..................................
.................................. 118
Simion CRISTEA, Preotul Vasile Mureșan (1942 -2006)......................................................
............................................................
...... 120
Cornel COTUŢIU, Preoteasa Lucreția ...........................................
..................................................................
.............................................
........................ 122

În slujba credinței ...............................................................

.....................................................................................................................................
..........................................................................
....123
Mircea Gelu BUTA,
BUTA, Adrian ONOFREIU, Parohia Bistrița Bârgăului Bârgăului la începutul
sec. al XX-lea, în însemnările preotului Aurel Aurel Monda ...........................................
...............................................................
.................... 123
 Niculae VRĂSMAŞ,
VRĂSMAŞ, Scaunul Domnului deasupra Bârgaielor . .................................. ..................................................
................ 127
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Mitropolitul Andrei şi Episcopul Episcopul de Seleucia la Prundu
Bârgăului ............................................
..................................................................
............................................
............................................
.............................................
......................... 128
Menuț MAXIMINIAN, Mănăstirea Mănăstirea Strâmba, perla perla comunei Josenii Bârgăului,
 binecuvântată
 binecuvântată de PS Vasile Someşanul Someşanul .............................................
....................................................................
..........................................
................... 131

Casa Regală între istorie și prezent. ............................................................................................................132

Simona SIMIOANCA RETEGAN, Casa Regală Română .........................................
..........................................................
................. 132
Carmen BULZ, ASR Principele Nicolae ne-a vizitat judeţul ..........................................
......................................................
............ 138
Principele Nicolae, în vizită la Tăşuleasa Social ..........................................
.................................................................
...............................
........ 140
Principele Radu a vizitat județul Bistrița- Năsăud
 Năsăud ............................................
...................................................................
............................
..... 145

IV. ETNOGRAFIE ȘI FOLCLO R .........................................................

.............................................................................................................
.................................................... 151
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Apariţia cuptoarelor de pâine şi prepararea povilei, povilei, în Valea
Bârgaielor ...........................................
.................................................................
............................................
............................................
.............................................
......................... 151
Ioan SENI, Sărbători şi sfaturi bătrâneşti bătrâneşti în Ţinutul năsăudean năsăudean ............................................
.................................................
..... 152
Liviu PĂIUȘ, Un folclorist al Țării Bârgaielor, Ioan Dologa. .....................................................
..................................................... 157
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, „Regele Brazilor” şi-a arătat, din nou, frumuseţea.................................. .................................. 163
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, „Toamna Bârgăuană”, Bârgăuană”, o toamnă toamnă a lui Dumitru Ciupa .............................
............................. 176
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, „Rituri de trecere”, trecere”, premiu naţional .........................................
..........................................................
................. 178
Florentin ARCHIUDEAN, Cinci ani fără Valeria! Ștergeți-vă cu năframa,
mărgăritarele din colțul ochilor... ...........................................
.................................................................
............................................
...............................
......... 179

V. EVOCĂRI ...........................................................
..............................................................................................................................
.....................................................................................
.................. 182

Valentin Raus ...................................................................................................................

................................................................................................................................................
............................. 182
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Valentin Raus, 20
20 de ani în eternitate (1918-1994) ..................................
.................................. 182
Rafila MUREȘAN,
MUREȘAN, Valentin Raus
Raus – arc peste timp ...........................................
..................................................................
......................... 183

Teo Vrăsmaş.............................................................
...................................................................................................................................
.....................................................................................
............... 185
După 15 ani ...........................................
..................................................................
.............................................
............................................
..........................................
.................... 185
Victor ȘTIR, Teo Vrăsmaş, tot mai cunoscut ...........................................
..................................................................
...................................
............ 186
Menuţ MAXIMINIAN, Teo Vrăsmaş, evocat la c enaclu ...........................................
............................................................
................. 187
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Teo Vrăsmaș, Vrăsmaș, primul poet al Tăşulesei Tăşulesei .............................................
.....................................................
........ 188
Alexandru Misiuga .......................................................................................................................................
....................................................................................................................................... 190
Cinci ani fără Baronul Alexandru Misiuga ...........................................
..................................................................
.......................................
................ 190
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Acrostih dedicat baronului baronului Alexandru Misiuga Misiuga .......................................
....................................... 191
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Alexandru Misiuga și Valea Bârgăului Bârgăului .............................................
.....................................................
........ 192
Menuț MAXIMINIAN,
MAXIMINIAN, Baronul Alexandru Alexandru Misiuga ne-a părăsit în ajunul zilei de
naştere ............................................
..................................................................
............................................
............................................
.............................................
............................
..... 193
Gânduri Misiuga .............................................
....................................................................
.............................................
.............................................
...............................
........ 194
Menuț MAXIMINIAN,
Ultimul drum al baronului Misiuga, pavat cu lacrimi şi flori de gheaţă ...................................... ..................................... 198
Menuț MAXIMINIAN,
În ajunul zilei de naştere Baronul Alexandru Misiuga a plecat la stele  .......................................
...................................... 200

VI. ANIVERSĂRI ..............................................................

....................................................................................................................................
..........................................................................
.... 203
Andrei Neuc, 85 de ani de la naştere .........................................
...............................................................
............................................
............................
...... 203
Duhovnicul bârgăuan Ioanichie Bălan, la 76 ani ..........................................
.................................................................
...............................
........ 204
 Niculae Vrăsmaş
Vrăsmaş – 75 ..........................................
................................................................
............................................
.............................................
............................
..... 205
Titus Wachsmann-Hogiu, aniversat cu
c u carte
cart e la 70 de ani ...........................................
............................................................
................. 206

VII. BÂRGĂUL LITERAR & ARTISTIC ...................................................................

................................................................................................
............................. 208
Ioan SĂRĂŢEAN, Octavian Goga și bârgăuanii..........................................
.................................................................
...............................
........ 208
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Premiul „Radu Petrescu” Petrescu” ...........................................
..................................................................
...............................
........ 210
Olimpiu NUŞFELEAN,
NUŞFELEAN, Radu Petrescu Petrescu –  desprinderea
 desprinderea de lume, desprinderea de sine ............. ............. 211
Olimpiu NUŞFELEAN,
NUŞFELEAN, Teo Vrăsmaş, Vrăsmaş, păstor de de doruri ...........................................
............................................................
................. 217
Menuţ MAXIMINIAN,
MAXIMINIAN, Valea Bârgăului Bârgăului –  văzută de George Vasile Raţiu  ..............................
............................. 219
Titus WACHSMANN-HOGIU, O istorie de… şapte generaţii. .................................................
................................................. 220
Ion BUZAȘI,
BUZAȘI, Anuarul bârgăuan
bârgăuan – Ştiinţă,
– Ştiinţă, cultură, arte şi literatură,
REPERE BÂRGĂUANE,
BÂRGĂUANE, Anul III, nr. 3, 2013, volum coordonat, coordonat, îngrijit şi prefaţat
de Niculae Vrăsmaş .............................................
...................................................................
............................................
.............................................
............................
..... 232
Victor ȘTIR, Anuarul bârgăuan” – un – un an de cultură locală .............................................
.........................................................
............ 233
Victor ȘTIR, Simpozionul Cultural al Văii Văii Bârgăului, la a 42-a ediţie ...................................... 234
Zorin DIACONESCU, Învăţatul Septimus şi cealaltă faţă a lumii. .............................................
............................................ 235
Ioan MITITEAN, Bârgăuani în „Cronica de gardă” ............................................
...................................................................
......................... 237
Titus WACHSMANN-HOGIU, Menuţ Maximinian – Cronica – Cronica de gardă ...................................
................................... 239
Virginia BRĂNESCU, Aspecte din munca de cronicar
al Văii Bârgaielor (Niculae Vrăsmaș) ............................................
..................................................................
............................................
........................
.. 241
Simion CRISTEA, Poetul Teo Vrăsmaș (1931-1998) ...........................................
...............................................................
.................... 242
Menuț MAXIMINIAN,
Ovidiu Lazăr, de pe coperta National Geographic, la „Casa cu Lei” ..........................................
.......................................... 243

VIII. CRONICI LITERARE ........................................................................................................

.......................................................................................................................
............... 244
244
Iacob NAROȘ, Reviste Someșene ..........................................
................................................................
............................................
...............................
......... 244
Icu CRĂCIUN, Scriitori bistriţeni în
„Dicţionarul autorilor români contemporani”
contemporani” ..........................................
.................................................................
...................................
............ 248
Menuț MAXIMINIAN, Bistriţeni în volumul „O altfel de istorie a literaturii române
contemporane” ..........................................
................................................................
............................................
............................................
.......................................
................. 248
Menuț MAXIMINIAN, Dorel Cosma şi Niculae Vrăsmaş în dicţionarul „Personalităţi
române şi faptele lor” ...........................................
.................................................................
............................................
.............................................
............................
..... 249
Menuț MAXIMINIAN,
MAXIMINIAN, „Anuarul bârgăuan” bârgăuan” –  reper al culturii bârgăuane ..............................
.............................. 250
Ioan LAZĂR, Spovedania unui colonel colonel de securitate în „Demers „Demers pentru adevăr”  .....................
.................... 251
Vasile DOBRESCU, O dezbatere amânată ...........................................
..................................................................
.......................................
................ 252
 Niculae VRĂSMAȘ,
VRĂSMAȘ, Univers coşbucian coşbucian la Bistriţa,
O carte a lui George Vasile Raţiu apărută postum 255
 Victor ȘTIR, Iată monografia „Fabricat în Runc” ...................................................................... 257
IX. RETROSPECTIVĂ ȘI PERSPECTIVĂ CULTURALĂ ................................................................... 258
Ioana SUCIU, Jurnal cultural 2013 .............................................................................................. 258
 Niculae VRĂSMAȘ, Aiul (Allium)ul dacilor şi usturoiul românilor  ......................................... 261
 Niculae VRĂSMAȘ, Zilele comunei Josenii Bârgăului, au ajuns în 2013 la ediţia a
VIII-a ............................................................................................................................................ 264
 Niculae VRĂSMAȘ, Muzeul comunei Josenii Bârgăului ........................................................... 267
 Niculae VRĂSMAȘ, Muzeul sătesc din Josenii Bârgăului a fost inaugurat oficial  ................... 268
Alin CORDOȘ, Comuna Josenii Bârgăului are un muzeu sătesc .............................................. 269
Mihaela HITICAȘ, Comuna Josenii Bârgăului impresionează
cu trecutul ei la Muzeul Sătesc .................................................................................................... 270
X. COMUNELE BÂRGĂUANE ÎNTRE ISTORIE ȘI PREZENT ........................................................271

Tiha Bârgăului ..............................................................................................................................................271

Gabriela CIORNEI, În 2014, Primăria Tiha Bârgăului
îşi propune să încheie socotelile cu proiectele europene aflate în derulare ................................. 271
Prundu Bârgăului .........................................................................................................................................275
Menuț MAXIMINIAN, Administraţia din comuna Prundu Bârgăului a avut în 2013
un an de succes, cu multe realizări, prin care primarul Doru Toader Crişan a obținut
ceea ce și -a propus, reuşind să schimbe faţa comunei, în această perioadă, capitala
Văii Bârgăului arătând ca un adevărat orăşel. .............................................................................. 275
Gabriela CIORNEI,
Investiţii de peste 3 milioane lei în infrastructura rutieră
din Prundu Bârgăului ................................................................................................................... 278
Bistrița Bârgăului .........................................................................................................................................279
 Niculae VRĂSMAȘ, Realizări importante obţinute la Bistriţa Bârgăului .................................. 279
Colibiţa, paradisul din Valea Bistriţei ......................................................................................... 281
Josenii Bârgăului ..........................................................................................................................................286
Gabriela CIORNEI, Josenii Bârgăului,
comuna care îşi redescoperă valenţele turistice ........................................................................... 286
Gabriela CIORNEI, Investiţii în infrastructura rutieră
la Josenii Bârgăului ...................................................................................................................... 289
Comuna Livezile ........................................................................................................................................... 292
Gabriela CIORNEI,
Primarul Traian Simionca: Trebuie să continuăm investiţiile ..................................................... 292
 Niculae VRĂSMAȘ,
La Livezile, după şapte secole ..................................................................................................... 296
 PREFAȚĂ
După mai mulți ani de încercare, în 2011, cu ocazia jubileului de 40 de ani al Simpozionului Cultural a
Văii Bârgăului, am reușit să publicăm primul număr din „Anuarul Bârgăuan”, periodic de știință, cultură, arte și
literatură, dedicat arealului cultural nord-est transilvan, cu privire specială asupra Țării Bârgaielor.
Considerat drept un necesar act de cunoaștere a civilizației, sub aspect spiritual și material, a locurilor
și oamenilor acestui minunat ținut românesc, păstrător de datini și tradiții, cu o istorie multimilenară mai puțin
cercetată și prea puțin cunoscută, „Anuarul Bârgăuan” și-a propus publicarea lucrărilor prezentate, anual, în
cadrul simpozionului cultural bârgăuan, începând cu ediția din 2011, dar și a lucrărilor susținute la edițiile din
anii anteriori, pe măsura posibilităților de recuperare ale acestora, în paralel cu alte materiale prezentate direct
la redacție, precum și a unor lucrări interesante, referitoare sau tangente arealului, afine scopului cultural
 propus, preluate din unele publicații, cu specificarea surselor.
Eforturile oamenilor de cultură și a multor alți cercetători și specialiști, născuți, deveniți sau doar
simpatizanți, bârgăuani, au condus la tezaurizarea, în cele patru volume publicate până acum, a unor importante
date de cunoaștere, sub multiple aspecte, ale civilizației din arealul bârgăuan și zonele adiacente, cuprinse în
fiecare număr, în variate și specifice capitole.
Tematica aleasă în acest demers cultural a fost comprehensivă și generoasă, lăsând o poartă larg
deschisă unei multitudini de date care au fost cuprinse în următoarele titluri ale volumelor apărute până acum:
„Despre Ţara Bârgaielor şi oamenii ei” (vol. I, 2011), „Bârgaiele în spaţiu şi timp…Exerciții de trecut cu
 privire spre viitor” (vol. II, 2012) și „Repere bârgăuane” (vol. III, 2013). Volumul de față, întitulat „Bârgaiele
între istorie și prezent” (vol. IV, 2014), coordonat și organizat în aceeași structură, presupune o realizare utilă și
sperăm într -o continuare a publicației în viitor.
Despre primul anuar poetul Aurel Rău scria: „Am răsfoit cu plăcere Anuarul Bârgăuan (Anul 1, Nr. 1,
2011), volum cu un cuprins  bogat şi divers, grupând un număr mare de colaborări şi semnatari, oameni de
cultură, scriitori, profesori, cercetători în arhive, texte acoperind domenii ca istorie, etnografie, învăţământ,
economie, literatură şi arte, topografie, creaţie populară, unele dintre ele foste comunicări ştiinţifice sau
abordări cu alte prilejuri publice, totul preluat în cunoştinţă de cauză, realizat sub îngrijirea şi cu o mare dăruire
sufletească şi cu un Cuvânt înainte de Niculae Vrăsmaş.
Acest gest editorial e unul reprezentativ şi prin recurs la modalităţi şi forme revuistice şi publicistice
diverse, studiul ştiinţific sau monografic, articolul aniversar sau evocativ, profilul de scriitor, interviul şi
reportajul, recenzia, fotografia cu portrete şi port popular şi formaţii artistice şi peisaj.”…( )… „Evident, un
astfel de început ar trebui continuat. Cu o preocupare sporită pentru o construcţie concertantă şi o problematică
specifică. Eventual cu fixări pe rubrici (câteva s-au şi conturat), care să permită o cuprindere mai conformă cu
exigenţele şi cerinţele unei publicaţii periodice. Situaţie în care şi-ar avea rostul ei şi constituirea unui comitet
de redacţie, care să se implice atât în arhitecturarea sumarelor, cât şi în lărgirea cercului de colaboratori,
inclusiv la personalităţi din întreaga ţară, care au o tangenţă cu istoria sau locurile fostei plase Bârgău, cum şi
ale întregului judeţ Bistriţa -  Năsăud. Poate atunci ar fi justificată şi o schimbare de titlu, prin preluarea
sintagmei propuse, într -un elan, de Vasile Netea, dar cu acest plural, de Ţara Bârgaielor – ca pentru o publicaţie
a tuturor locuitorilor de pe un sistem de „axe geografice” atât de frumos dăruit de natură şi de forţe de peste
vieţi.”
Scriitorul Vasile Dobrescu scria următoarele: „Apariţia unui nou periodic în arealul cultural al judeţului
Bistriţa Năsăud, Anuarul Bârgăuan dedicat Ţării Bârgaielor se constituie într -un ales şi notabil act de cultură,
menit să circumscrie civilizaţia spirituală şi materială a locuitorilor unei zone cu frumoase tradiţii istorice şi
etnografice, din păcate uneori uitată sau marginalizată până acum de lipsa unor introspecţii sistematice care să-i
releve valorile specifice şi autentice. E drept că predominanţa elitelor româneşti în centrele urbane şi culturale
ale Bistriţei şi Năsăudului a focalizat, firesc, atenţia spre aceste zone, neglijându-se adeseori sondarea altor
vetre strămoşeşti unde s-a făurit şi împlinit nu numai o cultură şi civilizaţie populară extrem de densă şi diversă
dar, prin extinderea procesului moder nizării ce a dat naştere la ridicarea unor elite locale consistente, s-au
ridicat şi remarcat reprezentanţi de seamă ai vieţii spirituale româneşti moderne de anvergură naţională.”…(
)…„Cu deosebită discreţie şi fără pretenţia de a-şi copleşi interlocutorii, prin numărul articolelor, Niculae
Vrăsmaş intervine în repetate rânduri cu articole interesante ce completează sau fac legătura între conţinutul
articolelor propuse, intercalaţiile sale, realizându-se din perspectiva moderatorului decât al redactorului ce-şi
doreşte, în primul rând, să evidenţieze calitatea contribuţiilor numeroşilor săi colaboratori. Reuşitele sale sunt în
 Ţării Bârgaielor, iar demersurile redacţionale se ridică la nivelul realizărilor unor veritabile instituţii culturale
 prin volumul de muncă şi calitatea colaborărilor, obținute după îndelungate străduinţe, care a presupus
sensibilizarea numeroşilor specialişti, ce l-au sprijinit în acest frumos şi durabil proiect. La începuturile acestui
ales demers cultural felicitările noastre şi urările de bine sunt îndreptate, deopotrivă, către Niculae Vrăsmaş şi
către darnicii săi prietenii ce ne-au oferit acest minunat, bogat şi interesant Anuar Bârgăuan.”
Despre primele două volume, scriitorul Ștefan Borbely scria: „ Îmi plac cărţile bine făcute, din care ai
ce învăţa. Am stat mai multe zile cu creionul în mână, notându-mi informaţii din Anuare. Ştiam de Oarcăsu, de
Rău sau de Flămând, tot aşa cum avusesem privilegiul de a-i întâlni pe câţiva dintre marii oameni de litere din
Țara Bârgaielor, pentru care patriotismul local nu e numai subiect de orgoliu, ci şi unul de smerenie
 participativă, altruistă. Fiindcă – aşa cum sugerează unul dintre autorii pe care i-am citit aici -, esenţial nu e să-ţi
iubeşti ţinutul din care provii, ci să faci ceva pentru el ca semn al acestei iubiri. Îl respect pe dl. Vrăsmaş pentru
altruismul de a lucra mai mult pentru ceilalţi, decât pentru el însuşi. Totodată, îi admir pe constructori. Pe
constructorii pozitivi, din orice domeniu ar fi ei; adică pe acei oameni care nu se lamentează că în jur e
dispersie, că rugina moravurilor distruge orice bun-simţ sau iniţiativă, sau că timpurile nu sunt prielnice pentru
ceea ce este durabil, ci se pun  să facă. Să ridice edificiul, în ciuda corului de cârtitori care chibiţează negativist
 pe margine şi aşteaptă ca zidul să se surpe. În ultimă instanţă timpurile se vor schimba, coruptocraţia şi
gregarizarea vor trece, şi-n momentul respectiv nu rugina ne va interesa privind în urmă, ci opera la care a
lucrat o – să dăm un caz la întâmplare –  Constantina Raveca Buleu.
Bârgaiele sunt un caz de construcţie colectivă, comunitară; recunoştinţă infinită oamenilor care ştiu să
exprime această stare de spirit şi s-o transforme în intensitate morală!”
Scriitorul Ion Buzași scria despre primele anuare următoarele: „Din Anuarul Bârgăuan – au apărut
 până acum trei volume: vol. I, Despre Ţara Bârgaielor şi oamenii ei; vol. II, Bârgaiele în spaţiu şi timp şi vol.
III,  Repere bârgăuane. Tustrele aceste titluri sunt cuprinzător monografice despre unul din cele mai frumoase
ţinuturi româneşti din nordul transilvan, cuprins administrativ actualmente în judeţul Bistriţa- Năsăud, alcătuit
din două „Ţări”: „Ţara Năsăudului” şi „Ţara Bârgaielor”. Poate mai mult decât primele două, acest al treilea
volum are un mai accentuat caracter monografic, justificând interesul pe care Nicolae Iorga îl dădea cuvântului
ţară – de entitate geografică, istorică, etnografică şi social culturală cu un specific bine conturat.
Capitolele acestui impunător volum urmează aceste „elemente” constitutive ale Ţării Bârgaielor,
înfăţişând cadrul natural (geografie şi turism, pagini de istorie detaliate în pietre votive şi în documente de
arhive – continuate cu sintagma ce dă titlul acestui număr „repere bârgăuane” şi în care se detaliază câteva din
aceste file de istorie, de etnografie şi folclor.”
„Totul curge, totul se schimbă, nimic nu stă pe loc” spunea Heraclit.
La nivel global se produc mișcări naturale, pe arii întinse, care de obicei sunt lente, dar care schimbă
structura, iar atunci când sunt rapide, modifică fundamental totul, provocând catastrofe. Schimbarea, în general,
este principalul fenomen al vieții, însăși esența evoluției, dar și a involuției, în funcție de sensul mișcării,
apreciate și suportate de cei cuprinși în acțiune.
Goana timpului ne face, adeseori, să nu remarcăm schimbările rapide care se petrec în jurul nostru, iar
dacă totuși o facem, de cele mai multe ori memoria se supraîncarcă, iar noi le uităm surprinzător de repede.
Trecem adesea pe lângă locuri în mișcare și abia dacă observăm imediat schimbarea și numai dacă e una
stridentă, sau ne afectează, stârnește reacția și umila noastră apreciere, constatând, uneori, dacă e de bine sau de
rău.
După un timp mai îndelungat, schimbările recente intră în viața noastră și le lasă în ceața vremii pe cele
anter ioare, multe fiind uitate doar după câteva generații.
Au intrat deja în istorie gara și depoul trenului benzino-electric din Tiha Bârgăului care circula, în
 perioada interbelică, între Susenii Bârgăului–Piatra Fântânele–Dornișoara și Vatra Dornei. Pe fostul loc al gării
„roibanului” a luat ființă Autobaza de camioane, iar în prezent funcționează o modernă benzinărie, alături de
care o minicameră video verifică plata rovignetei… Și totuși, căruțele bârgăuanilor mai circulă cu intensitate și
astăzi.
Încă de la primele demersuri științifice asupra Ținutului Bârgăuan, au fost abordate unele aspecte
 privind originea cuvântului „Bârgău”, rămase și astăzi pentru mulți nelămurite, după cum rezultă din lucrările
 publicate, care stârnesc contradicții mai mult sau mai puțin întemeiate.
Pentru explicarea originii cuvântului „Bârgău”, care definește toponimia românească actuală, a
întregului „Ținut Bârgăuan”, a „Țării Bârgăului” sau a „Țării Bârgaielor”, trebuie să ținem cont de primele
atestări toponimice, cunoscute, ale acestei regiuni transilvane, care apar sub antica denumire „Borgo”, de
origine latină, ea fiind cert de origine romană, la rândul ei provenind de la un posibil „Bârg” al dacilor, ambele
denumiri fiind anterioare invaziilor barbare și expansiunii slave, de la care nu s-au găsit date privind existența
 - densitatea așezărilor convenționale  –  face referire la repartiția teritorială a loc alităților pe arii
convenționale. Se calculează prin raportarea numărului de locuitori al unității administrative la cel al
localităților. Valoarea obținută la nivelul ținutului este ridicată, de 1739,15. Prin raportarea numărului
total de populație al unității administrative la această valoare obținută, prin raportarea la 100 km² se
obține numărul localităților convenționale din unitatea administrativ teritorială. Se observă valori
ridicate în comuna Prundu Bârgăului de 7,89 așezări convenționale /100 km ² și mai reduse în comunele
Bistrița Bârgăului, 1,35 localități convenționale /100 km² și Tiha Bârgăului cu valoare de 1,85 loc.
/100km².
- Coeficientul de arealitate  –  se obține prin raportarea suprafeței unității administrative la
numărul de localități din componență. Valoarea obținută reprezintă suprafața ce revine la nivelul
așezărilor componente. Valoarea obținută la nivelul ținutului este de 37,56km²/localitate, situată mult
 peste valoarea națională de 18,1 km²/ localitate. La nivelul comunelor acesta variază între 13,9
km²/localitate în comuna Josenii Bârgăului și 39,8 km² în comuna Tiha Bârgăului. Acest coeficient este
invers proporțional cu densitatea așezărilor, astfel unitățile cu valori ridicate ale densității așezărilor
 prezintă valori scăzute la  nivelul coeficientului de arealitate (comuna Josenii Bârgăului).
-  Distanța medie dintre așezări –  este egală cu valoarea obținută prin extragerea radicalului din
coeficientul de arealitate. În Ținutul Bârgăului distanța medie este de 6,12 km, valoare sup erioară valorii
 pe țară (5,1 km).
- Indicele de dispersie  –  indică gradul de risipire în teritoriu a așezărilor. Se calculează utilizând
formula lui A. Demangeon:
Id  –   (N-N*)n/N;
 N –  populația unității;
 N*  –  populația administrativă;
n  – numărul de localități componente ale unității
Acesta variază la nivelul ținutului între 0,19 în comuna Bistrița Bârgăului și 3,76 la nivelul
comunei Tiha Bârgăului. Valorile scăzute sunt caracteristice comunelor care au în componența
administrativă un număr redus de sate(Bistrița Bârgăului și Prundu Bârgăului  –  fiind alcătuite din 2
așezări). Valorile ridicate sunt caracteristice comunelor cu un număr ridicat de structuri.

Concluzii
Un rol important în apariția și dezvoltarea așezărilor din Ținutul Bârgău au avut rețeaua
hidrografică a Bistriței Ardelene precum și prezența axei de transport DN 17. Acest ținut are un caracter
excesiv rural cu potențial de trecere la rang de oraș a satului Prundu Bârgăului. Clasificarea așezărilor,
analizarea numeroaselor indicatori ne of eră o viziune clară asupra teritoriului studiat cu posibilitatea de
a identifica disfuncționalitățile  existente, remedierea lor sau chiar  prevenirea acestora în viitor în
vederea obținerii unui nivel de trai decent.

Bibliografie:
Bâca,I.,  (2011), Ț inutul Bârgăului  –  Abordări conceptuale și structural - funcționale, în Studii și
cercetări etnografice, XVI, Bistrița
Cocean, P  (2004), Plan de Amenajare a Teritoriului Regiunii de Nord -Vest [North-West Region
Spatial Plan], Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Cocean, P., Boţan, C. N., Ilovan, Oana-Ramona   (2011),  Judeţul Bistriţa - Năsăud
[Bistriţa - Năsăud County], Editura Academiei Române, Bucureşti
Ladislau, Gyemant, (coord), (2009), Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750 , Vol. I.
Descrierea lo calităților conscrise, partea I, Ed. Enciclopedică, București,
Surd, V.   (2003), Geografia aşezărilor [Geography of Settlements], Edit. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca
ANBN, I. Bozga , (1931),  Însemnări despre localitățile de pe Valea Bârgăului , fond I. Marțian,
dosar 23 C,
***, Local strategy of the rural development of the commune of Prundu Bargaului, 2007-2013.
 Fenomene naturale actuale
Lia-Maria CIOANCA11,
Viiturile şi inundațiile
ca fenomene naturale de risc în Munţii Bârgăului 
Inundațiile reprezintă un fenomen natural de risc destul de frecvent ȋn ultimii ani ȋn Munții
Bârgăului, cu efecte negative deosebit de intense, atât ȋn ceea ce priveşte amploarea pagubelor materiale, cât
şi rănirea sau pierderea de vieți omeneşti sau impactul deose bit de grav asupra mediului.

 Studiu de caz privind riscurile hidrice în bazinul hidrografic al văilor 

 Stegea, Baia, Someșul Superior și Bistrița Ardeleană
În cursul după-amiezii zilei de 22 iulie 2010, pe fondul avertizării meteorologice cod galben de
fenomene imediate, nr. 165, transmisă președinților comitetelor locale pentru situații de urgență, pe teritoriul
localităților Valea Vinului –  comuna Rodna și Bistrița Bârgăului, zona Colonie Colibița, vremea a intrat
într -un proces de instabilitate evidentă, iar precipitațiile căzute în zonele Munților Rodnei și Călimani au
 produs viituri pe cursurile pâraielor Valea Băilor, Valea Secii, Valea Stegii și Valea Repedea. Aceste
fenomene s-au caracterizat în primul rând prin averse puternice de ploaie (rupere de nori) într -un interval
scurt de timp (în mai puțin de o oră), înregistrându-se valori cuprinse între 28,5 și 36 l/mp la stațiile
hidrologice Sângeorz-Băi și Anieș, depășindu-se cota de atenție la stația hidrologică Rodna cu 5 cm. În zona
 pâraielor Valea Stegii și Valea Repedea, neregăsindu-se stații hidrologice nu au putut fi efectuate măsurători,
însă precipitațiile căzute în zona Munților Călimani au fost foarte mari.
Ploile torenţiale, însoţite de intensificări de vânt, au generat creşteri ale nivelur ilor apelor pe
cursurile din bazinele superioare, activări ale torenţilor şi scurgeri de pe versanţi –   fenomene care au dus la
inundarea a zeci de gospodării şi la blocarea şi ruperea unor porţiuni de drum în comunele Bistriţa Bârgăului
şi Rodna.
Redăm mai jos situaţia din comune, după bilanţul Prefecturii.

Comuna Bistriţa-Bârgăului
Aversele de ploaie înregistrate în zona Munţilor Călimani au produs viituri pe cursurile torenţiale
Valea Stegii şi Valea Repedea, care au antrenat aluviuni şi, în mod special,  plutitori (material lemnos).
Drumul de la Colibiţa –   DJ 173 A  – a fost rupt şi afectat de depunerea unor mari cantităţi de aluviuni pe o
lungime de 70 de metri, fiind închis circulaţiei. Accesul spre Colibiţa şi Miţa a fost asigurat pe varianta
Blajului. Podul de peste Valea Stegii de pe DJ 173 A fost blocat cu aluviuni, iar drumul forestier Valea Stegii
a fost distrus pe o lungime de aproximativ 1,5 km.

Comuna Rodna
Din cauza ploilor abundente căzute şi în zona Munţilor Rodnei, o viitură formată pe cursul torenţial
Valea Secii (afluent de dreapta al Văii Băilor) a dus la inundarea a 12 gospodării, a cabanei Valea Secii (care
a rămas izolată), o casă de vară nelocuită permanent fiind cuprinsă de viitură. Drumul judeţean DJ 172 J a
fost blocat cu aluviuni şi material lemnos pe o lungime de aproximativ 250 m. Circulaţia între localităţile
Valea Vinului şi Rodna a fost blocată, 73 de gospodării rămânând izolate şi fără energie electrică. Totodată,
cursul de apă Valea Băilor a fost modificat pe o lungime de aproximativ 300 m, afectând drumul de acces în
localitatea Valea Vinului – care a fost pe moment izolată.
Conform Instituţiei Prefectului, pentru limitarea pagubelor au intervenit formaţiile operative ale ISU
Bistrița, ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, SGA Bistrița, SC
„Electrica” SA şi Salvamont. Au participat la activităţile de intervenţie şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii

11
  Cioanca Lia- Maria este asist. univ. la Universitatea Babeș -Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Geografie, Extensia
Bistrița, e-mail: lia_cioanca@yahoo.com.
 de Urgenţă Rodna cu 10 voluntari şi 5 utilaje, SVSU Maieru cu 7 voluntari şi un utilaj şi SVSU Bistriţa
Bârgăului cu 7 voluntari, 6 pădurari şi 4 utilaje. S-a instituit permanenţa la sediul primăriilor şi s-a acţionat
 pentru evacuarea a 4 familii aflate în pericol, îndepărtarea aluviunilor şi a materialului lemnos, pentru
decolmatarea podurilor, podeţelor şi a drumurilor. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
Bistriţa- Năsăud a monitorizat în permanenţă cursurile de apă şi torenţii, coordonând în paralel lucrările de
îndepărtare a efectelor negative ale viiturii.

Fig. 1. Casă afectată de viitură pe Valea Secii Fig. 2. Viitură pe Valea Stegea și efectele ei
asupra infrastructurii

Fig. 3. Afectarea infrastructurii în urma Fig. 4. Degajarea materialului lemnos

viiturii de la Valea Vinului transportat de viitură, Valea Vinului

Viitura excepțională produsă pe aceste cursuri de apă își are originile în cantitățile imense de
 precipitații căzute într -o unitate de timp relativ scurt, în caracteristicile geomorfologice ale versanților, în
debitul solid reprezentat de aluviuni, în cantitatea imensă de masă lemnoasă antrenată. Facem mențiunea că
masa lemnoasă antrenată provine în cea mai mare parte din alunecări de pe versanți și de pe torenți. O mare
 parte a masei lemnoase antrenate a fost antrenată din rampele parchetelor de exploatare.
Pe zonele de contact ale văilor și  pâraielor cu torenții s-au format conuri de dejecție conținând
aluviuni și masa lemnoasă, fapt ce a dus la obturarea cursurilor. O mare parte a acestor blocaje există
rămânând un real pericol. Acțiunea torenților a fost majoră prin faptul că s-a tranzitat din bazinul de recepție
a acestora prin intermediul canalelor de scurgere un volum mare de apă, aluviuni și masă lemnoasă. În urma
acestor fenomene canalele de s curgere a torenților s-au adâncit atingând roca de bază și având acum un profil
în formă de U.
Undele de viitură pe pâraiele menționate au avut înălțimi cuprinse între 4-6 m față de nivelul
talvegului, fapt ce a dus la fenomenul de inundare până la versanții văii.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița- Năsăud a coordonat acțiuni referitoare la:
stabilirea comisiei de evaluare a pagubelor cu reprezentanți ai unităților județene, curățarea drumurilor, a
curților de sedimente și material lemnos, refacerea drumurilor afectate, decolmatarea podurilor și podețelor,
curățarea fântânilor, supravegherea ordinii publice, refacerea rețelelor electrice.
 Pregătiţi, au plecat la Piatra Fântânele. Într -un punct anume, firele telefo nice erau într -adevăr la
 pământ. A fost pus deîndată în funcţiune proiectorul maşinii de intervenţie. Întunericul, furtuna, locurile
 pericul oase, nu i- au împiedecat pe Ilie Pop şi David Mureşan ca, împreună cu alţi muncitori, să refacă
legătura. Stâlpul a fost replantat, firele telefonice întinse şi circuitul telefonic redat în exploatare. Totul
s-a refăcut ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Referindu-se la această intervenţie, tovarăşul Alexandru Gotea, şeful secţiei de
Întreţinere -telecomunicații Bistriţa, ne-a răspuns zâmbind:  –  Oamenii şi-au făcut doar datoria. E
adevărat că astfel de cazuri, ca cel de la Piatra Fântânele, se mai întâmplă în raza noastră de activitate.
Ele însă nu reprezintă decât o părticică din munca noastră. Imaginaţi-vă un traseu, de peste 1.700
kilometri cu fire telefonice, care trebuie întreţinut, sute de telefoane pe care, periodic, le verificăm,
st âlpi plantaţi pe distanțe de sute de kilometri pe care îi înlocuim, peste 10.000 de branşamente de
radiolocații. Apoi, înlocuirea firelor uzate, verificarea instalaţiilor interioare şi exterioare la diferite
centrale, instalarea de noi linii de telefon și radioficare, verificarea difuzoarelor. Toate aceste munci, în
condiţii felurite, le execută oamenii noştri.
Am rămas plăcut surprins când ni s -au făcut cunoscute și alte momente când liniorii au
intervenit minunat în lichidarea avariilor. Iată ce ne-a arătat şi tovarăşul Mircea Kâmba, şeful reţelei
T.T.R. Un şofer  din Bistriţa urcându-se beat la volan, circula cu mare viteză pe drumul ce   duce spre
Lechinţa. La o curbă, pe dealul Sarățel-Herina, s-a izbit cu maşina într -un stâlp de telegraf şi l -a rupt.
Firele telefonice au căzut la pământ. Convorbirile cu Teaca, Galaţii Bistriţei, Sînmihaiu de Câmpie şi
Lechinţa au fost întrerupte. Legătura cu localităţile amintite trebuia restabilită. Au intervenit, se
înţelege, liniorii. Troian Urcan și F. Ioan au muncit fără preget și într -un timp record, s-au putut relua
convorbirile telefonice.
A vorbi despre viaţa liniorilor, despre munca plină de risc şi sacrificiu, înseamnă a înţelege. A
înţelege apriga încleştare cu vitregiile naturii, răspunderea față de calitatea lucrărilor, disciplina privind
ra piditatea cu care trebuie acţionat. Şi oamenii despre care am scris, alături de alţi şi alţi liniori,
întotdeauna au dat dovadă de voinţă şi înaltă conştiinciozitate în muncă. Cei aproape 100 de muncitori
de la sec ţia de Întreținere-telecomunicații îşi aduc contribuţia la buna întreţinere şi exploatare a reţelei
telefonice din judeţ, într -un fel sau altul toţi muncind cu dăruire și cu pasiune.
(Ecoul, an I, nr. 29, 31 august 1968.)

Fostul Oficiu PTT Prundu Bârgăului

 Mihai GEORGIȚĂ , 45

 Întregiri la „ saga”  familiei de preoţi nobili Ilea de Borgo (Bârgău)

 până la sfârșitul secolului al XVII -lea
Preotul care a întemeiat „dinastia” de preoți nobili Ilea din Bârgău, a fost Gavriil, Gabor sau Gabriel Illye,
cum este consemnat în documentele vremii. E posibil ca el să se tragă dintr -o veche familie de preoți din Bârgău.
În 1640 în Bârgăul de Sus se afla un anume preot George. Acesta avea o fiică, măritată în Săliștea de Sus,
comitatul Maramureș 46. Nu știm sigur ce legătură de rudenie există între acesta și preotul de mai târziu Gavriil.
Probabil una destul de apropiată, nu este exclusă nici cea paternă.
Un preot cu numele Gavriil din Bârgău apare într -o însemnare marginală româno-chirilică, făcută în 1661
 pe primele 16 file ale unui Tetraevangheliar slavo-român, copiat la 1511 de către popa Mihail, aşa cum
demonstrează primii săi cercetători, M. Dan şi O. Filipoiu, pe baza unei însemnări slavone de la fila 152 verso a
acestui manuscris. Deşi ei recunosc că însemnarea făcută este într -o „slavonă coruptă”47, totuşi, afirmă în
continuare, făcând comparaţiei cu alte manuscrise de aceeaşi factură din epocă, că acesta a fost copiat la Bârgău
după unele modele realizate în scriptoriul mănăstirii Neamţ la începutul secolului al XVI-lea48. Astfel, avem de a
face cu unul din marii cărturari ai vremii, căci să copiezi un manuscris slavon la începutul secolului al XVI-lea,
 presupunea multă ştiinţă de carte49. Pentru că ar putea avea legătură pe linie genealogică şi cărturărească cu
familia de preoţi nobili Ilea, trebuie să stăruim puţin asupra personajului. Istoricul de artă Marius Porumb nu crede
că acest Tetraevangheliar a fost copiat la Bârgău, deoarece preotul Mihail, cel care a făcut însemnarea la 1511,
avea „o mână mai puţin versată în ale caligrafiei”, el fiind un simplu donator. Mai mult, „este suficient  – 
subliniază academicianul Marius Porumb-să comparăm frontispiciul (fila 98), iniţialele şi grafia literelor, cu ale
unor manuscrise putnene din epoca lui Ştefan cel Mare, în special cele realizate de Casian şi Chiriac, pentru a ne
da seama că este vorba de o carte liturgică scrisă în scriptoriul de la mănăstirea moldoveană”50(Putna n. n.). Prin
urmare, manuscrisul a ajuns pe Bârgău din Moldova şi mai precis din centrul cultural al mănăstirii voievodale
Putna, fiind realizat la sfârşitul secolului al XV-lea în vremea domniei lui Ştefan cel Mare51. Înclinăm să credem
astfel că popa Mihail era un simplu donator, care a procurat cartea din Moldova şi a donat-o împreună cu soţia sa
 biser icii din Bârgău, pentru iertarea păcatelor, aşa cum era obiceiul larg răspândit în vechea cultură românească52.
Însăşi textul însemnării este fără dubiu la o lectură atentă, şi aproape toate formulele respectă clişeul formulelor de
donaţie cu blestemul. „Acest Tetraevanghel l-a făcut preotul Mihail şi soţia sa Tecla pentru păcatele sufletelor lor,
ca să fie de mărturie…şi să ne mântuiască pe noi păcătoșii, popa Mihail şi soaţa lui Tecla şi pe fiii şi fiicele sale.
Şi acel om care va zăvorî rugămintea noastră şi va vinde această carte să fie osândit în ziua judecăţii de apoi…”53.
L-a făcut nu înseamnă că l-a scris, ci doar că l-a donat împreună cu preoteasa. De altfel, nici nu putea să scrie
împreună cu soţia sa manuscrisul, aşa cum se exprimă, pentru simplu motiv că femeile nu aveau acces la cultură şi
educaţie în acel timp. În plus, avea nevoie de un  cadru adecvat pentru a realiza copierea unui manuscris la
începutul secolului XVI, aşa cum se afla în marile mănăstiri din Moldova ori în centre culturale ca Şcheii
Braşovului.
Însă ceea ce i-a determinat mai tare pe primii săi cercetători să susţină că Tetraevanghelul a fost copiat la
Bârgău, este partea finală a însemnării, care într -adevăr ridică semne de întrebare. „A scris cartea aceasta în
Bârgău, în biserică, popa, spre sănătatea trupului său şi mântuirea sufletului. A scris cartea în anul 7019, iar de la
naşterea lui Hristos (1511)…”. Deşi nu mai repetă numele preotului, putem presupune pe baza grafiei însemnării
că este vorba tot de popa Mihail, chiar dacă acum se referă la faptul că a făcut gestul creştinesc (sănătatea trupului

45
Mihai Georgiţă este dr. în istorie la Arhivele Naționale Oradea.
46
Vezi Mihai Georgiţă, Preoţi din Valea Bârgăului în secolul al XVII -lea, în „Anuarul Bârgăuan”, an I, Nr 1, 2011, p. 27.
47
 M. Dan, O. Filipoiu, Contribuţii la istoria legăturilor culturale dintre Moldova şi Transilvania în orânduirea feudală. Un
manuscris slav transilvănean din 1511 . în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, an XXXIX, nr. 1-2, 1963, p. 60.
48
 Ibidem, pp. 62-63. Vezi despre şi Mircea Platon,  Primele texte scrise în limba slavonă şi în limba română pe valea
 Bârgăului, în „Anuarul Bârgăuan”, an II, nr. 2, 2012, p. 177.
49
 Vezi Mircea Tomescu, Istoria cărţii româneşti, Bucureşti, 1968.
50
  Marius Porumb,  Pictura românească din Transilvania I (sec. XIV -XVI), Cluj- Napoca, 1981, p. 54, nota 55. Pentru întreg
contextul cultural vezi Idem, Ştefan cel Mare şi Transilvania. Legături culturale şi artistice moldo -transilvane în sec. XV -XVI,
Cluj-Napoca, 2004.
51
 Repertoriul monumentelor şi obiectelor din timpul lui Ştefan cel Mare , Bucureşti, 1959, pp. 373-376, fig. 248-250.
52
 Alexandru Ofrim, Cheia şi Psaltirea. Imaginarul cărţii în cultura tradiţională românească , Bucureşti, 2001.
 şi mântuirea sufletului) numai pentru sine şi nu şi pentru familia sa. Altfel, am putea crede că este vorba de un alt
 preot. Dacă comparăm cu alte însemnări de epocă, verbul a scrie nu echivalează automat cu a copia, ci mai
degrabă cu a însemna pe o carte. Formulele des întâlnite sunt: S-a săvârşit scrierea acestui Tetraevanghel; s -a
 săvârşit acest Tetraevangheliar   etc., iar am scris şi  scris-am, pentru cei care au făcut însemnările54. Cu toate
acestea o cercetare erudită în viitor şi o retraducerea a însemnării, ar putea clarifica definitiv cine este autorul
copierii acestui manuscris, având o atenţie specială la traducerea acuzativului din sintagma (A scris cartea aceasta/
A scris pe cartea aceasta), care este de fapt una din principalele chei în descoperirea autorului. Până atunci, noi
credem, în temeiul celor arătate mai sus, că preotul Mihail era un simplu donatar, alături de soţia sa, iar
însemnarea în slavonă de la fila 152 verso este a lui. Ceea ce presupune totuşi că era un preot educat pentru acea
 perioadă, când doar elita clerului românesc, în special în Transilvania, cunoşteau scrisul şi cititul în slavonă55. Pe
noi ne interesează în mod special care a fost legătura între acest preot şi preotul Gavril menționat în însemnarea
marginală de pe același manuscris, făcută în româno-chirilică la 1661 de un diac cu numele Ion din Bidiu.
„Făcutu-ș-au rugă și pomană Popa Gavriil (sic!) din Bârgău de au plătit un meșter și au legat această carte (lipsă o
foaie)…și iar o au lăsat să fie în besearecă cu hramul Uspenii la beseareca din gios în Bârgău unde-i hramul
Uspenii, unde o au fost dat și mai di demult moșul lor, popa Mihul…”. Însemnarea continuă cu afurisenia și
 blestemul, apoi datarea cum se făcea în epocă. Așadar, aflăm că pe timpul principelui Ioan Kemeny și a
mitropolitului Sava Brancovici, mai exact în 1661, popa Gavriil plătește un meșter cu 2 arginți pentru a lega acest
Tetraevangheliar, deținut de biserica din Bârgăul, probabil din Bârgăul de Jos, care avea hramul Adormirea Maicii
Domnului56. Cu toate că lipsesc mici părți din însemnare, deducem că ea a fost donată inițial acestei bisericii cu
mult timp în urmă de către popa Mihul, care era strămoșul, străbunicul popii Gavril. Or, știm că cel care a donat
Tetraevangheliarul la 1511, deci cu mult timp în urmă, a fost popa Mihail. Prin urmare, o legătură de sânge și de
familie între acești preoți cărturari, iubitori de cele sfinte și de carte.
Credem că popa Gavriil nu este altul decât popa Gabor din Bârgăul de Sus, acum înaintat în vârstă, care
intervine în 1679 într -un litigiu de patrimoniu pentru fiul său mai mare Dragotă, și el preot în sat. În februarie
1682 pentru meritele sale cultural-religioase, ca adevărat păstor al credincioșilor români din Bârgăul de Sus, dar și
datorită loialității arătate principelui Transilvaniei, preotul Gavril Ilea este înnobilat alături de fiii săi, Sălăvăstru
(Silvestru), Dragotă, Longhin, Grigore, Ioan și Toader. Astfel, el, fiii lui și urmașii lor  de ambele sexe se bucurau
de toate privilegiile și scutirile oferite unor nobili armaliști, care nu primeau proprietăți la înnobilare.
Unul dintre fiii acestuia era deja preot în 1679, dar așa cum se obișnuia, cel puțin în Ardeal până în
secolul al XIX-lea, băieții din familia unui preot urmau de regulă vocația și profesia tatălui, deseori ca preoți în
aceeași localitate. Astfel, un preot Toader din Bârgăul de Sus, redactează în 1691 o scrisoare de mărturie în limba
română cu caractere chirilice pentru un enoriaș de-al său. Credem cu tărie că acesta nu este altul decât fiul
 preotului Gavril Ilea, amintit și el în diploma de înnobilare alături de frații săi57.
Despre un alt fiu al preotului Ilea aflăm mai multe informații dintr -o anchetă cu 12 martori, desfășurată în
iunie 1699 și descoperită de noi recent în arhive. Este vorba de popa Sălăvăstru, sau în variantă modernă Silvestru,
din Bârgăul de Sus, anchetat pentru modul în care folosește o proprietate, dobândită prin cumpărare de la un
anume Săcăşan Ioan din Bârgăul de Sus, iobag pe domeniul nobilului Grigorie Bethlen. Afirmăm cu certitudine
că acest preot este fiul lui Gavril Ilea, preot în Bârgăul de Sus. În primul rând este identic cu numele fiului
menționat în diploma de înnobilare din 1682 (Szalavester), iar în anchetă apare cu numele popa Szolvesztru. În al
doilea rând în timpul anchetei este amintit ca preot înnobilat, firește nobilitate dobândită prin diploma de
înnobilare a tatălui său. Ancheta dezvăluie situația socială a acestui preot înnobilat, fără dotă, care făcea parte din
marea masă a nobilimii mărunte armaliste, care se bucura de anumite privilegii și scutiri, dar nu era proprietară de
domenii. Ca și fratele său mai mare Dragotă, aflat la 1679 într -un litigiu pentru o casă, la fel fratele mai  mic,
Sălăvăstru, ajuns și el preot în satul natal, dorește să-și întemeieze o familie și să-și facă o casă. Astfel, reușește
să-și cumpere un teren cu suma de 7 florini de la un iobag din sat, însă pentru că se afla pe domeniul nobiliar al lui
Grigore Bethlen, moștenit acum de fratele său Francisc Bethlen, este nevoit să plătească, asemenea unui jeler,
darea pentru domeniu stăpânului, și el persoană nobilă, dar care făcea parte din marea nobilime cu întinse moșii.
Prin urmare, o altă dovadă în plus că situația socială a acestor nobili, cum erau cei din familia preotului Ilea, era
limitată și condiționată și nu se bucura de mari privilegii.

54
Vezi pentru comparaţie: Florian Dudaş, op. cit., pp. 113-159.
55
Vezi: I. Şiadbei,  Istoria literaturii române vechi , Bucureşti, 1975;  Istoria literaturii române, vol. I, Bucureşti, 1964;
P. P. Panaitescu , Manuscrise slave din biblioteca Academiei române RPR , vol. I, București, 1958; I. Iufu,  Manuscrise
 slave în Bibliotecile din Transilvania și Banat , în „Romanoslavica”, VIII, 1963; Ion Gheție, Al. Mareș, Originile
 scrisului în limba română , București, 1985.
 Totuși, acești preoți nobili reprezentau elita românească de pe Valea Bârgăului, care a adus timp de secole
învățătura și lumina în mintea și sufletele iobagilor români bârgăuani, începând cu strămoșul lor de la începutul
secolului al XVI-lea, acel preot cărturar Mihail. Redăm în continuare documentele și traducerea lor.

I.
Szolgálatomat ajanlom (keglteknek) mint jo akaro szomszéd sok jokkal jo Egészségek algja megh (Isten)
(keglteket) kivánam
 Levelém preséntalo Felsö Borgai Popa Gabor talala megh, ez okon, hogj ennek elötte Hodos Peter
lakvan egj házban ugjan ot Felsö Borgon, az mely ház az mi részünkre valo földö n ugjan mostan immar felljeb
megh irt Popa Gabor fia Pap Dorofte lakik benne, az (kegltek) embérei ugj mint Persa Platon ki akarja tudni az
házbol az Popa Gabor fiatt, azért edes szomszéd uram (kegltek) incze megh kézé alat valo embéret hogj békit
hagjanak annak az Papnak az ki az házban mostan lokik, egjeb árant, nem engedem ha külömbon nem az nemés
vármegjenek tiszteitt oda küldöm s vallatok felöle az kié leszen az az föld és ház az igaszság meg mutattja, ahol kel
(keglteknekis) magátt tartani, ha ugjan ( kegltek) annak is nem enged az mi (kegltek) urunkott is megh talalom
 felöle mivel az az Apaffi részen valo föld és ház is. Tudom hagj eö Nagjsága is, az magáitt sem (keglteknek) sem
magnak nem engedi, kirem ez iránt (keglteknek) embereinek megh parancsollja szegeni emberünkek békit
hagjanak (kegltekis) nékem más dologban parancsolljon mint jo akaro szomszéd uraimk szolgalni ügjekezem
(keglteket). Ezek után ajanlom Istenek oltalmaban keglteket. Nagj Sajo  die 29 martis anno 1679.
(Kegltekek) jo szivel szolgáll nehaj F: nemzetes Apaffi István ur megh hagjátot eözvedgje Lorántffi Katta.

Îmi ofer serviciile Domniilor Voastre ca unor buni vecini, cu mult bine, cu multă sănătate, Dumnezeu să
vă binecuvânteze.
În scrisoarea mea de faţă vă aduc la cunoştinţă, că am fost căutată de popa Gavril din Bârgăul de Sus şi
mi s-a plâns că unii supuşi ai Domniilor Voastre, cum ar fi Persa Platon, vor să -l vadă scos din casa din Bârgăul
de Sus pe fiul său popa Doroftei, casă unde înainte a locuit Hodos Petru şi care se află pe pământul nostru, de
aceea ca un scump vecin al Domniilor voastre rog pe Domniile voastre să-i determinaţi pe supuşi Domniilor
Voastre să-l lase în pace pe preotul care locuieşte acum în casă, de altfel nu accept să fie scos din casă, iar dacă nu,
autorităţile nobilului comitat vor fi trimise acolo să facă anchetă a cui e pământul şi casa şi aşa adevărul să iasă la
iveală, iar domniile voastre trebuie să ţină seama de ceea ce vor stabili anchetatorii, că această casă se află pe
 pământul familiei Apaffi. Sunt încredinţată de altminteri că nici stăpâna domeniului şi nici Domniile voastre nu
acceptaţi nedreptatea şi de aceea vă rog să porunciţi Domniile voastre supușilor Domniei voastre să-i dea pace
sărmanului om. Deci şi Domniile voastre în alte cauze să-mi porunciţi ca unui binevoitor şi supus vecin.
Dumnezeu să vă aibe sub paza lui.
Dată la Şieu, 29 martie 1679. a Dumneavoastră supusă cu inimă bună, semnez eu Lorantffi Katalin,
văduva răposatului nobil Apaffi Istvan.

II.
Wir Michael Apafi mit Gottes Gnade Fürst des Siebenbürgerlandes  und der Theilen Ungarn wie auch
des Seklerlandes Graf etc., geben zu wissen mit gegenwärtiger Urkunde allen denen, die es zu wissen angehet:
dass wir theils durch die Anempfelung unser getreuen Räthen, theils auch wegen erzeugten und ruhmwürdig
ausgeübten und wohlgefälligen Thaten und Verdiensten des Ehrwürdigen Gabr iel Illye, dermalen în dem Comitat
 Borgo-Dobocen, und în dem Dorfe Felső der walachischen Kirche eines wircklichen geistlichen Hirtes, nicht
minder wegen der uns und unserem Reiche Siebenbürgens erwiesenen Treuheit, die er sammt seinen Söhnen
anhergeleistet, und immer zu leisten bereit ist. Derohalben haben wir Ihn Gabriel Illye und Szalavestar, Drafota,
 Logynum, Gregorium, Ioannem und Theodorum seine schon gebornen Söhne, wie auch aus Gottes Segen andere
nachkommende, aus dem gemeinen Stande, în welchem Sie geboren und bisher gestanden sind, aus besonderer
Gnad e und unserer fürstlichen Vollmacht gütig în  den adeligen Stand erhoben, und nicht minder în die Zunft und
 Zahl der wahren, gebornen, unzweifelhaften und bezeichneten Adeligen des Reiches Siebenbürgens und dessen
 zugehörigen Theilen beizuzählen, einsammeln , einzuverleiben und zu schreiben, beschlossen, und wirklich auch
beizählen, einsammeln, einverleiben und zuschreiben, und mit gegenwärtigen Adelbrief ausdrücklich beschlissen,
dass von nun an, und în zukünftigen zeiten, jederzeit, dieselben, nähmlich gabr iel Illye wie auch Szalavestar,
 Drafota, Logyin, Gregorius, Ioannes und Theodorus seine Söhne und Erben  und auch deren beiderlei
Geschlechts Nachlömmmlinge für wahre, geborne, unzweifelhafte und bezeichnete Adelige gehalten werden
 sollen.
 Zum Zeichen aber eines solchen und desselben wahren und vollkommenen Adels ist Ihnen das Wappen
und das himmelsblaue Kriegszeichen entrichtet worden: în  dessen Feld oder baum ein mensch mit geistlichen
 geschlossene Kriegsbigelhaube aufgestellt, und mit einer königlichen Krone, die mit Edelsteine und guten perlen
 geziert ist, bedeckt.
 Dieses alles was în gegenwärtigen Brief zu ersehen ist, ist durch eine künstliche ha nd abgemahlet und
von uns mit reifer Überlegung, und aus erhabenen Beweggründen und unserer fürstlichen Freigebigkeit
obbelobten Gabriel Illye wie auch Szalavestar, Drafota, Logyno, Gregorio, Ioanni und Theodoro seinen Söhnen,
 Erben und deren Nachlömmmling en von beiderlei Geschlechten gnädig mitgetheilt, gegeben und geschenket
worden. În gleichen bewilligen wir und erlauben, dass dieselben dieses Wappen, und das adelige Zeichen nach
dem Gebrauche und Gewohnheit anderer wahren, gebornen, unzweifelhaften und bezeichneten Adeligen sowohl
an allerlei Waffen, Schildern, Fahnen, Insiegeln, ringen, Häusern und Gräbern, und Hauptsäschlich bei Allen,
was immer für Standes Würderpersonen, als wahre, geborne, unzweifelhafte und bezeichnete Edelleute gehalten
und anerkannt werden sollen. Sie sollen ingleichen alle Ehrenbezeigungen, Gnaden, Ausnamen, Freiheiten und
Vorzügen als andere wahre, geborne, unzweifelhafte und bezeichnete Adelige în immerwährende zeiten theilhaftig
 sein, geniessen und sich erfreien.
 În  Urkunde de ssen und wahren Glauben und ewige Standhaftigkeit haben wir gegenwärtige unsere
Schrift, mit angehängten echten Unsern Insiegel bekräftiget, obgemeldeten Gabriel Illye wie auch Szalavestar,
 Drafota, Logyno, Gregorio, Ioanni und Theodoro dessen Söhnen, schon gebornen, wie auch în  Zukunft den
 Nachkommenden und beiderlei Geschlechtserben und Nachkömmlingen gütig gegeben und mitgetheilet.
Gegeben în unserem Schlosse Fogoras den 19 Februar im Jahre 1682.

 Noi Mihai Apafi din Graţia lui Dumnezeu principe al Transilvaniei şi a părţilor Ungariei, comite al
Secuilor etc., dăm de ştire prezenta diplomă tuturor acelora, cărora li se cuvine să ştie, că noi atât prin
recomandările consilierilor noştri, cât şi datorită meritelor şi faptelor făcute, demne de laudă şi plăcute, ale
venerabilului Gabriel Illye, un veritabil păstor spiritual al bisericii valahe în satul de sus al Bârgăului, din
comitatul Dăbâca, şi nu mai puţin datorită credinţei arătate nouă şi principatului nostru al Transilvaniei, pe care el
împreună cu fiii săi a dovedit-o şi este gata să o dovedească mereu. De aceea, noi, binevoitori, prin graţia
deosebită şi prin autoritatea noastră princiară l-am ridicat pe Gabriel Illye şi pe Silvestru, Drafotă, Longhin,
Grigore, Ioan şi Teodor, fiii săi deja născuţi, precum şi pe ceilalţi, care graţie harului divin se vor naşte, la starea
de nobilitate din starea iobăgească, în care ei sau născut şi au stat până acum, şi nu mai puţin, am hotărât să-l
trecem, înscriem, asimilăm şi încorporăm în categoria şi numărul adevăraţilor nobili înnăscuţi, neîndoielnici şi
distinşi din principatul Transilvaniei şi într -adevăr pentru aceasta îl trecem, înscriem, asimilăm şi încorporăm în
mod expres cu prezenta scrisoare de înnobilare, ca de acum şi în viitor, oricând, aceştia, anume Gabriel Illye şi fiii
săi, Silvestru, Drafotă, Longhin, Grigore, Ioan şi Teodor, moştenitorii şi urmaşii acestora de ambele sexe să fie
consideraţi ca adevăraţi nobili înnăscuţi, neîndoielnici şi distinşi.
Ca semn al unei asemenea nobilităţi adevărate şi desăvârşite li s-a conferit scut şi însemne armale pe fond
azuriu, în câmpul căruia este reprezentat un om îmbrăcat în haine preoţeşti şi ținând în mâinile sale cartea sfintei
Scripturi. Scutul este timbrat de un coif militar cu viziera închisă, acoperit de o coroană regală, împodobită cu
 pietre preţioase şi perle.
Acestea toate ce se pot vedea în prezenta scrisoare sunt pictate de o mână artistică şi sunt cu milostenie
date, dăruite şi acordate de către noi din înţeleaptă chibzuială, din motive măreţe şi din generozitatea noastră
 princiară venerabilului Gabriel Illye, precum şi lui Silvestru, Drafotă, Longhin, Grigore, Ioan şi Teodor, fiii săi,
moştenitorilor şi urmaşilor acestora, de ambele sexe. Totodată, aprobăm şi dăm voie ca însemnele acestui scut şi
alte însemne nobile să poată fi utilizate după uzanţa şi obişnuinţa altor adevăraţi nobili înnăscuți, neîndoielnici şi
distinşi, atât pe diferite arme, scuturi, steaguri, sigilii, inele, case şi morminte, cât şi, în principal, la toate isprăvile
oficiale, şi de toţi cei care au fost recunoscuţi şi consideraţi mereu în starea persoanelor demne, ca adevărate
 persoane nobile înnăscute, neîndoielnice şi distinse. Ei trebuie, de asemenea, să fie părtaşi şi să se bucure de toate
demnităţile, milosteniile, privilegiile, favorurile, libertăţile şi prerogativele în toate timpurile ca şi ceilalţi adevăraţi
nobili născuţi, neîndoielnici şi distinşi.
În diploma acestuia, spre credinţă şi statornicie veşnică, am întărit scrisoarea noastră prezentă cu sigiliul
nostru autentic, atârnat, şi am conferit-o şi acordat-o cu milostenie sus-menţionatului Gabriel Illye, precum şi fiilor
acestuia, deja născuţi, Silvestru, Drafotă, Longhin, Grigore, Ioan şi Teodor, moştenitorilor şi urmaşilor acestora de
ambele sexe.
Dată în castelul nostru din Făgăraş, în 19 februarie 1682.

III.
 Illustrissimi ac Excellentissimi D(omi)ni Comites totumgue inclitu Gubernium Transylvanicum D(omi)ni
nobis summis cum obsequiss colendissimy, servitor nostrorum pasattisi n(ost)ra humilique Comendatione
  În Nagyságotot s kegyelmeteket szerencsés hoszu elettel mig algja kiványnuk.
 Alázatoson akarom Nagyságnak s kegyelmeteknek meg irnunk quod în  hoc anno presenti 1699 die 10
 Juny Tekintet es Nemztes B. Bethlen Frencz uram Ő kegyelme regviralván minket, hogy mennénk el az Nemes
 Doboka Vármegyeben Félsö és Also Borgora és az mely vallokat az fen meg irt ur Ő kegyelme arra rendeltetek
embere az Ő felsége compulsorium mandatuma mellet elönkbe adatt utrumokra erös hüttel meg esketül es hitök 
után valo fassiojukat Nagyságtaknak s kegyelmeteknek az Szeme le irnak, my is azert engedelmes szolgai lévén az
 fen meg irt Urnak Ő kegyelmenek el mennenk az fen denominált Vármegyében, napon, es faluban, az  fen meg irt
ur Ő kegyelme Félsö Borgay Illes nevű Jobbagya házához, es az melly Vallokat az fen meg irt ur Ő kegyelme arra
rendeltetett embere elönkbe alitatnak my azakat erös hüttel meg esketök es hitök után valo fassiojok
 Nagyságtaknak s kegyelmeteknek e z szerint le irtuk.
1. Testis. Paszere Lupuly annorum circiter 50 juratus  Examinatus fatetur ac primum. Tudom nylván es
bizonyoson, hogy Popa Szolvestru azon pusztus fundust vette volt az igyvezült Ur Bethlen Gergely Uram Ő
kegyelme Szakása nevü Jobbbágyátul Florenos numerus 7 asztis tudom az mig azon házban benne lakatt az Pap
az igyvezült Ur Bethlen Gergely uram részére contribuált, mivel igyvezült Ur Ö kegyelme ugyis engedte meg az
 papnak hogy azon funduson házat epitsen, hogy mig benne lakik azon házban vallo summát adgyon az Pap halála
utánis az kik azon házban laktak mind az felesége es mind pedig az utánna valok, az igyvezült Ur Bethlen Gergely
Uram részére contribuáltak, mindigis mikor pedig azon fundusra az Pap házat epittet eddgyük Ur reszen levö.
Gondviselökis nem constadikultak, hogy házat azon funduson az meg nevezett Pap házat ne epitsen, hanem csak
egyedül az igyvezült Ur Bethlen Gergely Uram Ö kegyelme Gondviselösi ellenzetek meg arra nem obligálta
magát, hogy mig azon házban lakik, az igyvezült Ur reszere taxál, az mint hogy kezetis alittat rolla miis külomben,
meg nem engetek volna neki, mivel nemes ember volt.
2. Testis Flora Grozavul annorum circiter 60. juratus examinatus fatetur. Tudom azt bizonyosan hogy az
igyvezült Ur Ö kegyelme Szakása Jovan nevü Jobbagya adta volt pinzen azon fundust Popa Szolvesztrunak, de
hogy mennyit, nem tudom, de ceteris etiam nihil.
3. Testis Krácson Paskuly annorum circiter 63 Juratus Examinatus fatetur. aszt tudom az igyvezült Ur
 Bethlen Gergely Uram Ő kegyelme Szakása Jovan nevü Jobbágya adta volt, azon fundust Popa Szolvestrunak 7
 forintert ugy csinált az Pap házat reá, az igyvezült Ur Ö kegyelme, mivel hogy az Pap Nemes ember volt ellenzett,
hogy házat ne epitsen reája, az mint hogy arestombanis volt, s kezessegem bocsatattak el hogy ha házat épit azon
 fundusra az igyvezült Ur részére (mig benne lakik) taxál ugy mint egy jellér Pap szokott adazni, ugy ad ez vallo,
az Pap halála utánnis az Pap feleségije mint több utánni vallo emberek kik azon házban laktuk   az Ur Bethlen
Gergely Uram részére adtak summát mindezjdeigis többi között az Papné egy Kirilá nevü vejét bacsáttatta volt
azon házbán olyan conditiok allat ugyon mig azon házbon lakik az Ur Bethlen Ferenz Uram reszere taxállyon,
illys mondatik az Ur Bethlen Miklos Uram Ö Nagysága Jobbágyát, mellytis, az Ö Nagysága gondviselöy visza
vittetek az Ö Nagysága földere.
4. Testis Paszere Jllye annorum circiter 65 juratus Examinatus fatetur, tudom azt nylván es bizonyoson,
hogy az igyvezült Ur Bethlen Gergely Uram Ő kegyelme Szakása nevü Jobbágya adta volt, azon fundust 7
 forintert Popa Szolvestrunak, mivel azon fundus volt ugyon az igyvezült Ur Sprincsán nevü jobbágyát, de mivel
Szakása Jovan az Ö leányát vett volt el s azon fundusok az felét adta volt az leánynak s az felesége után birta azon
 funduson az egyik leányát vette volt pedig Maksa Demeter illys volt Beszterce részére valo jobbágy az fundusnak
 felét ugyon azon leánynak adta volt, mely fel fundust Szakása Jovan adta volt az Papnak 7 forinton mikor azon
 f undust az Pap kézeben beis adatta ada hivatván az akkori Szolgobirát Szokása Jovan mind pedig az falubeli öreg
embereket ki járván azon hely hüt szerint adták ki hogy Szakásai Jovan felesége után birta azon fundust.
5. Testis Bacs Ioan, annorum circiter 50 Juratus examinatus fatetur uti antecedens ad omnibus, ezek az
Ur Bethlen Ferenz Uram részére valo Jobbágyok.
6. Testis Monye Mihajila annorum circiter 70 juratus examinatus fatetur, tudom azt hogy Popa
Szolvestru fejedelem földérul jött volt által azon fellyebb specificált fundusa s pinzen vette meg Szakása Jovantul 
az igyvezült Ur Bethlen Gergely Ur Ö kegyelme Tystey Ugy engedték meg hogy házat epitsen azon fundusra, hogy
taxát adgyon rolla minthogy esztendönként meg de megis adta mind az utánna következendökis kik azon házban
laktanak az igyvezült Ur reszere contribuáltak ez kegyelmes Urnunk Ö Nagysága  Felsö Borgai Jobbágya.
7. Testis Soka Todor annorum circiter 50 juratus examinatus fatetur, sicut primus testis ez Bethlen
 Ferenz Ur Ö kegyelme Felsö Borgai Jobbagya.
8. Testis Szava Nutzuly annorum circiter 90 juratus examinatus fatetur, tudom azt hogy azon funduson
 Maksa Tudor kaszált, de mi formábon birta nem tudom, de ceteris nihil. Maksa Tudor pediglen volt Bethlen
 Miklos Ur Ö Nagysága jobbágya.
9. Testis Holbura Lupuly annorum circiter 70 juratus examinatus fatetur sicut primus testis ezek ketten
 Bethlen Miklos Ur Ö Nagysága jobbágya.
 Ioan CORDOVAN, Rolul Regimentului
Regimentului Grăniceresc Năsăudean în
 procesul de organizare economică,
economică, evoluție socială
socială și politică a acestei
 provincii, care astăzi se numește
numește județul Bistrița- Năsăud.
 Năsăud. 58

Distinsă asistență,
Studiind și analizând cu mare atenție, sub aspect socio-uman, administrativ, juridic, economic,
cultural, toată perioada de existență, de 89 de ani a Regimentului al II-lea românesc de graniță năsăudean, am
ajuns la concluzia că, în viața comunităților umane sunt puține sintagme care să fi avut semnificații atât de
 profunde, de complexe, și să fi dăinuit atât de mult și de fertil în conștiința și acțiunile a multor generații,
cum a fost și cum rămâne, și probabil va mai rămâne încă mult timp de acum înainte deviza „VIRTUS
ROMANA REDIVIVA ”, devenită un autentic blazon al vitejiei, al onoarei, al cinstei, al  înțelepciunii și
demnității grănicerilor năsăudeni și a urmașilor acestora.
Înscrisă pentru prima dată în anul 1773, ca deviză pe steagul Regimentului al II-lea român de graniță
năsăudean, Virtus Romana Rediviva (Virtutea Romana Renăscută ) avea să fie afirmată și consacrată
definitiv, mai întâi în cei 89 de ani de existență a instituției militare, prin faptele de eroism și vitejie pe care
grănicerii năsăudeni, în organica căreia erau și grănicerii din Valea Bârgaielor, le-au săvârșit în cele 20 de
mari campanii militare europene, soldate cu cele 133 de bătălii la care au participat, începând din Bucovina,
Transilvania, Nordul Italiei, Țara Românească, până în pădurile îndepărtate de la Strasbourg și care, pentru a
scăpa de iobăgie și dreptul de ași primi statutul de oameni liberi, și-au vărsat sângele prin toată Europa, peste
3500 de români ai Văii Someșului și Văii Bârgăului, oameni care sunt stră -stră-străbunicii noștri. Pentru ei
trebuie să ne rugăm, să le aducem recunoștința noastră, să-i respectăm ca pe niște dascăli onești ai dragostei
față de glia strămoșească.
În cele ce urmează, doresc să vă prezint, într -un
-un timp cât se poate de scurt, unele aspecte legate de:
Rolul Regimentului Grăniceresc Năsăudean în procesul de organizare administrativ -economic,
evoluția lui socială și politică, în ținutul care din punct de vedere jurisdicțional se numea de fapt:”
Districtul național militar al Rodnei ”.
Este un subiect deosebit de vast, ce ar necesita multe ore de prezentare. Pentru a mă încadra în timp,
o să mă rezum doar la unele prezentări punctuale.
Acest ținut, prin așezarea și configurația sa, constituie unul din bastioanele cetății naturale, care
ocupă regiunea centrala a României, unul din unghiurile CUNUNEI DE MUNȚI (CORONA MUNTIUM
 – după
 – după caracterizarea unui istoric latin), înconjurătoare a platoului transilvan.
Ținut de permanentă și autentică viață- pur pur românească, acest pământ, completat cu unele teritorii
strâns legate de el, din imediata vecinătate, a format în perioada destrămării feudalismului, baza teritorială a
Regimentului al II-lea grăniceresc românesc din Principatul Transilvaniei.
Regimentului
Condițiile de așezare și configurație ale terenului au determinat anumite ocupații, au orientat spre un
anumit fel de viață al populației.
Poziția marginală în cadrul imperiului habsburgic a impus rolul de apărători ai graniței.
Realizat într -o formă rudimentară, încă  dinainte de întemeierea  regimentului prin participarea, la
început ocazională, prin ridicarea unui număr variabil de locuitori, la anumite acțiuni organizate în vederea
asigurării și apărării acestui sector al frontierei, apoi, formarea din rândul populației, a unui corp permanent,
dar puțin numeros, și nu strict organizat de „plăieși”, cu destinație similară), acest rol, de apărător al
granițelor imperiului a ajuns la o maximă dezvoltare și sistematică înfăptuire în timpul „graniței
militare”.
Comunitățile sătești, al e acestui ținut, încep să se miște în plan religios, educațional și militar,
 își caută originea și individualitatea, după care emite pretenții justificate la egalitate, la l a recunoașterea
politico-națională.
Este practic, debutul unui proces identitar al rom ânilor.
Printr-un complex de factori, regimentul românesc de graniță a contribuit, într -o -o măsură   mare, la
accelerarea procesului de formare a națiunii romane.
Se cunoaște faptul că, cel de-al 17 Regiment de Graniță al Imperiului Habsburgic, numit al doilea
național românesc de la Năsăud, a funcționat în perioada anilor 1762-1851, în 44 de comune, dintre care 42
 comune fac parte din actualul județ Bistrița- Năsăud,
 Năsăud, celelalte două aparținând județului Mureș. Este vorba de
Rușii Munți și Morăreni.
 Numai simpla lor enumerare, nu este altceva decât o trimitere spre lumea satului, zonă în care, în
această perioadă de 89 de ani de viață a regimentului, preotul, învățătorul și militarul, au devenit actorii
 principali ai schimbărilor din viața
viața comunităților.
În  această perioadă s-a născut o adevărată  preocupare pentru identitatea etnică, a unei populații
ignorate, disprețuite, condamnată de legi draconice, la o viață care nu se deosebea prea mult de începuturile
medievale
medievale ale istoriei.
Toate acestea le-am plătit însă, cu loialitatea dovedită în cele 20 de mari campanii militare de pe
întinsul Europei, în cele 133 de bătălii, în derularea evenimentelor din perioada anilor 1848-1849.
Cu toate că granița acestui district al Regimentului formează un tot unitar peste zona înalta a
Carpaților, raionul situat în interior a fost alcătuit din patru zone (părți) despărțite între ele, și anume:
Un raion a fost alcătuit din văile Someșului, Bârgăului și Budacului Român (Budacul de Sus);
comunelor: Nușfalău și Sântioana;
Al doilea din gruparea comunelor:
Al treilea din grupa comunelor: Monor, Gledin și Șieuț;
Al patrulea din grupa comunelor: Rușii Munți și Morăreni, din actualul județ Mureș.
Districtul Regimentului al II-lea grăniceresc de infanterie era împărțit în 12 companii, astfel:
Cp.1 dispusă pe: Monor, Gledin, Rușii Munți, Morăreni, comandată de un căpitan, dislocat la
Monor. Aceste sate au fost militarizate în anul 1764.
Cp.2-a dispusă pe: Budacul Român, Sântioana, Mărișelu (Nușfalău), Ragla, Șieuț-comandată de un
căpitan ce era cartiruit la Budacul Român; (militarizate în 1764)
Cp.3-a dispusă pe: Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Mureșenii Bârgăului, Bistrița Bârgăului.
Compania era comandată de un căpitan, ce era dislocat în Tiha Bârgăului. La Prund era dislocat un maior,
care răspundea din partea comenzii regimentului de toată zona Bârgaielor;
Cp.a 4-a era dispusă pe: Josenii Bârgăului, Suseni Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Rusu Bârgăului,
fiind comandată de un căpitan ce-și avea sediul de cartiruire în Josenii Bârgăului;
Compania a 3-a și a 4-a au fost dislocate pe Valea Bârgăului, mai târziu, în anul 1783.
Cp.5-a dispusă pe: Rodna, Șanț, Ilva Mare, Maieru și Coșna. Era comandată de un căpitan ce-și avea
sediul la Rodna;
Cp.6-a dispusă pe: Sângeorz-Băi, Măgura și Poiana Ilvei (Sâniosif). Comandantul era căpitan ce-și
avea sediul la Sângeorz-Băi;
Cp.7-a dispusă pe: Telciu, Ilva Mică, Leșu. Comandantul era căpitan care își avea sediul la Telciu.
Cp.8-a dispusă pe: Rebrișoara, Rebra Mare, Parva, Nepos. Comandantul, căpitan își avea sediul la
Rebrișoara;
Cp.9-a dispusă pe: Năsăud și Salva. La Năsăud, din anul 1778 a fost dislocată și comanda
regimentului, unde era stație pentru postul de colonel, vicecolonel și maior, apoi sediul Vicariatului
foraneu episcopal greco-catolic, al întregului district al Regimentului;
Cp. 10-a dispusă pe: Telciu, stație- post
 post de căpitan, Romuli, Bichigiu, Coșbuc;
Coșbuc;
Cp.11-a dispusă pe Zagra, stație- post
 post de căpitan, Suplai, Poienile Zăgri,
Zăgri, Găureni;
Cp.12-a dispusă pe Mocod, stație- post
 post de căpitan, Mititei și Runc.
În total au fost militarizate un număr de 44 sate, din care 2 sunt în județul Mureș.
Populația regimentului era alcătuită din:
97% din români
2% germani
0,75 % secui și maghiari
0,25% slavi.
Imediat după militarizarea populației, germanii, secuii și maghiarii au părăsit ținutul Regimentului,
deoarece nu au vrut să preia armele și astfel în acest
ac est ținut au rămas numai români.
Efectivul regimentului grăniceresc de infanterie era de 3.000 de oameni.
Locuitorii micii comune Coșna nu erau înarmați, dar plăteau impozitele principatului,  prevăzute
 pentru locuitorii liberi.
Odată militarizat Districtul, ținta Vienei era unirea religioasă, atât de zdruncinată de evenimentele
anterioare militarizării.
Se știe că în regiment au fost primiți la început numai românii greco-uniți.
Prin aceasta se urmărea o separare cât mai accentuată a ortodoxiei transilvane de cea a Principatelor
romane și din Rusia.
 În același timp, noua forță militară trebuia să oprească emigrările de populație româneasca peste
munți, care luau pro porții îngrijorătoare, aducând mari prejudicii economiei.
Miliția de granița trebuia să împiedice comerțul de contrabandă în zonă, trebuia să contribuie la
combaterea bolilor molipsitoare, boli ce erau aduse din răsărit, cum ar fi ciuma (prin organizarea de
carantine), care provoca numeroase victime în rândul populației.
Se știe că înființarea acestei miliții de graniță în Transilvania a întâmpinat o opoziție îndârjită din
 partea nobilimii, care nu voia să-și piardă iobagii, de care se temeau, îndeosebi de români.
„Nobilimea îl privea pe român ca pe un sortit a fi sclav, a cărui fericire consta doar în harul de
a avea aer liber”.
Opoziție a fost și din partea Cancelariei aulice transilvane de la Viena, instituție ce reprezenta
interesele nobilimii transilvane. Împotriva militarizării a fost și patriciatul săsesc, deoarece satele militarizate
urmau să iasă de sub jurisdicția și administrația orașului Bistrița.
Opoziție s-a primit și din partea țăranilor care priveau cu destule rezerve militarizarea.
În ceea ce privește colonia minei de la Cârlibaba, situată la poalele muntelui Dosul Stănișoarei și pe
Bistrița Aurie, vă informez că avea doar 207 locuitori și aceștia erau neînarmați, deoarece erau folosiți în
mină.
Este bine să vă informez și următorul amănunt: sub graniță, era dator tot născutul a fi ostaș, care era
sănătos bine, era în feldstand (adică serviciu combatant, apt de luptă), care nu, era rezervă.
În vreme de bătălie, cu arme și bagaje, se mergea unde se poruncea.
Rezerva ținea cordoanele pe graniță și în vreme de pace și în vreme de război.
Stimată asistență, în cursul celor 89 ani de existență (1762-1851), regimentul grăniceresc năsăudean
a avut 18 comandanți, cu toții au fost străini, adică neromâni, cum erau scriși în documentele vremii.
Primul comandant, Georg Raschutz , a avut mult de luptat cu greutățile începutului, mai cu seamă
din pricina, că toți ofițerii noi numiți, străini fiind, nu cunoșteau limba poporului român și ca atare îi tratau
rău pe români.
Astfel, s-a iscat revolta pusă la cale de centenarul Tănase Todoran din Bichigiu, care a zdruncinat
 poziția lui Raschutz, așa că, la 15 martie 1764 a fost permutat la Deva.
Urmașul acestuia a fost lt.col.  baron Karl Entzenberg  (1764-1777), fiind considerat cel mai
distins și integru ofițer, dintre toți câți au stat în fruntea regimentului.
Om cult, drept și uman, acesta s-a străduit să cunoască viața poporului român în toate amănuntele
sale și a devenit cel mai aprig apărător al grănicerilor.
Imediat după prezentarea lui în calitate de comandant (16.03.1764) acesta a trecut la organizarea
regimentului, depunând o muncă uriașă în domeniile: militar, administrativ și economic social.
Alături de lt.col. Entzenberg, un merit aparte a revenit și căpitanului Antoniu Cosimeli.
Acești doi ofițeri și-au câștigat o mare popularitate în rândul populației, ale cărei interese le-au apărat
cu mult zel, înscriindu-și numele în istoria acestui ținut.
Analizând raionul de dispunere al regimentului, forța umană a acestuia, se adeverește faptul că,
„grănicerul român trebuia să slujească și ca soldat , dar în același timp și în calitate de contribuabil,
constituindu-și un sistem economic propriu, în folosul întregii comunităţi, dar care aducea și fiscului
de atunci, un folos îndoit și cu mult mai mare decât cei ce-i aducea doar numai un folos simplu, pentru
individ.”
Sub cel de-al treilea comandant, cavalerul Mauritius Schlaun   (1777-1787), după războiul de
succesiune bavarez și în timpul împăratului Iosif al II-lea, s-au înființat în granița năsăudeană câteva școli
*triviale*, iar la 1784 s-a înființat vestitul Institut Militar de la Năsăud, care a funcționat cu rezultate din cele
mai bune până la 1848, când răzvrătiții revoluționari unguri, veniți în zona, sub conducerea feldmareșalului
Bem au incendiat acest institut.
A început războiul cu turcii, pe teritoriul Principatelor române, și tot atunci au început și războaiele
grele și lungi cu francezii, grănicerii acestui regiment participând din plin la ele.
În cursul acestor războaie, pana la 1816, s-au perindat alți cinci comandanți, care n-aveau altă
chemare decât să tot prepare oștiri împotriva lui Napoleon.
Granița năsăudeană a avut mult de suferit în acești ani de derulare a războaielor.
Pe lângă marile pierderi omenești, s-au diminuat mult brațele de muncă în economie, locul lor fiind
luat de femei, moșnegi și copii.
Sub comanda cavalerului Anton Zatetzki   (1816-1828) s-a lucrat mult la ameliorarea stărilor
dărăpănate de pe teritoriul regimentului, s-a luat măsuri pentru extirparea tâlhăriilor și jafurilor comise în
ziua mare.
 S-a înăsprit serviciul cordonului în munți, fiindcă începea să se răspândească în mod îngrozitor
holera. Sub acest comandant a început să se construiască locuințe pentru ofițeri și pentru funcționarii militari.
Una dintre cele mai importante re alizări a fost punerea temeliei cadastrului în 1816 și revizuirea urbariilor
(cărților funciare) introduse în 1794-1796, apoi înființarea fondurilor pentru școlile primare comunale în
1826.
De sub comanda lui Franz Hermany de Heldemberg  (1832-1835), un om original de altfel, ne-a
rămas mai multe amintiri, prin faptele sale.
În timpul său a fost decretat Năsăudul ca opid (adică târgușor), cu dreptul de a ține în an două
iarmaroace și a fost construit drumul peste Strâmba între Valea Someșului și Valea Bârgăului.
El a dispus să se planteze de-a lungul Someșului arbori și a creat o alee minunată până la Rebrișoara,
alee care astăzi nu mai există. A consolidat malurile Someșului, a Sălăuței și încă a câtorva râuri de munte.
S-a îngrijit ca în sate să se clădească mai rațional și grănicerii să-și gătească haine practice. Intențiile sale
 bune se dovedesc prin numeroasele ordine privitoare la disciplină, curățenie, stârpirea hoțiilor, instrucția
școlară și examene, cercetarea bisericii, viața economică, tratarea animalelor, cu un cuvânt, a luat măsuri
 privitoare la întreaga viață a grănicerilor.
Sub comanda lui Simon Stecovici   (1835-1838) și a lui Rudolf Luxetici  (1838-1844) s-au
construit:
drumul de la Leșu la Ilva Mică
 podul de la Năsăud peste Someș
edificiul cu locuința colonelului de la Năsăud.
Comandantul următor a fost baronul Alexander Iovici   de Siebenberg (1844-1848), în timpul
căruia au început mișcările revoluționare maghiare.
A fost un comandant de origine sârbă, om bun dar uneori ignorant, lipsit de ta lentul de a vedea
lucrurile reale și mai ales cele din timpuri extraordinare.
El a fost schimbat de la comanda regimentului, prin anumite intrigi făcute publice, de către
locotenent-colonelul Urban, ajuns ulterior până la gradul de feldmareșal (general de divizie).
Baronul cavaler Karl (Carol) Urban,   cavaler al Ordinului militar Maria Teresia, a fost primul
ofițer, în 1848, care s-a opus deschis și hotărât mișcării revoluționare.
La 10 septembrie 1848 a convocat la Năsăud pe cele 44 de comune grănicerești, printr-un memoriu
se desfăcu de ministerul maghiar de război și împiedică recrutările pentru honvezime, așa că la finele lui
septembrie 1848, 919 comune ale țării se împotrivea „unirii”  cu Ungaria. A fost un fel de comandant
suprem al zonei, fără subordonarea vreunui comandament, timp de 55 de zile, acționând doar individual în
toate situațiile.
Acest ofițer, de origine poloneză, a fost un foarte bun soldat, din cap până-n tălpi, bărbat curajos, om
de inițiativă și strateg excelent; însă ambițios deosebit de mare, dar și fățarnic. Își realiza scopurile fără
niciun fel de scrupule.
Uneori devenea chiar tiran.
Pe romani nu-i iubea.
Când avea nevoie de români, îi lăuda, împărțea ajutoare satelor și bisericilor și premia copiii buni.
Pedepsea cu asprime sălbatecă și în expedițiile sale îi împușca și strangula pe grăniceri, mai cu
seamă pe așa numiții „clopari” pentru cea mai mică vină.
Din documentele vremii reiese că Urban nu a făcut niciun bine grănicerilor români, rău însă destul
de mult.
Dar să vedem ce schimbări s-au produs în această perioadă de existență a Regimentului II românesc
de graniță de la Năsăud.
Realizările cele mai semnificative pentru populația grănicerească au fost:
Scăparea de iobăgie și primirea statutului de oameni liberi de către grăniceriromâni.
Sistematizarea localităților și întemeierea de noi localități, acțiuni care s-au realizat în primele doua
decenii după militarizare;
Construcțiile de diferite categorii: drumuri, poduri, îndiguiri, clădiri militare (fie pentru nevoile
regimentului, fie în locuințe pentru ofițeri), clădiri administrative (de pildă localul Comisiei economice,
clădit în 1772, ars în 1801) și clădiri școlare (în această ultimă categorie se remarcă în deosebi localul
Institutului de educație militară din Năsăud și localurile școlilor naționale din comune) –  această acțiune
acoperă întreaga perioadă a graniței militare;
Dezvoltarea vieții economice: a agriculturii (prin lărgirea terenurilor agricole, punerea accentului pe
noi ramuri de cultură și cultivarea de noi plante) a industriei (prin întemeierea de unități manufacturiere),
 59
Adrian ONOFREIU ,
 Descrierea unor localități bârgăoane
bârgăoane în anul 1858
Uneori, o urmă scrisă poate oferi informații dense și definitorii pentru realități trecute. Ba, mai
mult, arată și fapte, lucruri și întâmplări ascunse cunoașterii actuale. Este și cazul  documentului pe
care-l reproducem în continuare.
Conceput pe suportul interogativ necesar întocmirii cunoscutelor  șematisme  pentru ritul
grec-catolic, el ne oferă date importante privind starea acestei biserici într -o zonă – asumată
– asumată cel puțin la
nivelul istoriografic – ca
 – ca preponderent ortodoxă.
Datele concrete expuse ne introduc în microcosmosul celor trei așezări bărgăoane din anul 1858,
care au avut în trecut o populație de confesiune unită cu biserica Romei. Aflăm astfel despre aceste
așezări –  Tiha, Mureșeni și Bistrița Bârgăului, că au fost, prima, regulată la militarizare, a doua, prin
strămutare din cea „erectă” a Tihei, în anul 1804 sau „erectă” propr
„erectă” propriu
iu zis, în momentul
moment ul militariz
milit arizării
ării,, în
cazul celei de a treia.
Consecința imediată: în vreme ce parohiile erecte aveau biserici de piatră – „cu – „cu turn de piatră, în
stil frumos, edificată și boltuită de la anul ‘852-’856, cu spesele comunității”, cea din Tiha sau „cu
stocătură și turn de lemn, făcută la  anul ‘847-’857 din spesele sătenilor
sătenilor și colecte de la binevoitori”, cea
din Bistrița Bârgăului – 
Bârgăului  – cea
cea din Mureșeni și -a construit lăcașul de cult din lemn; la fel, primele aveau și
casă parohială, cea din Mureșeni, nu.
Din punct de vedere al înzestrării cu clădiri școlare, toate le aveau construite din lemn; însă în
Bistrița Bârgăului, situația școlară era aparte, deoarece aici „ pruncii
 prunci i greco- catolici, cu neuniții ” căpătau
învățătură în aceeași clădire.
Un punct pozitiv înregistrăm la consemnarea datelor de stare civilă, unde erau registre matricole
din vechime: 1812, la Tiha, 1810 la Mureșeni și 1802, la Bistrița Bârgăului.
Aflăm și numele preoților, al cantorului/învățătorului. Un fapt îmbucurător era frecvența
 pruncilor
 prunc ilor la școală:
școal ă: mai slabă
slab ă la Tiha,
Tiha , unde din 268 frecventau școala 153, mai bună la Mureșeni, unde
din 68, 49 frecventau școala și foarte bună la Bistrița Bârgăului, unde erau „24, preste tot umblă” la
școală. Ceea ce nu se asimila în perioada vârstei școlare se încerca să fie recuperat prin fre cventarea
școlilor de repetiție, în zilele de duminică.
O imagine surprinzătoare ne oferă analiza confesiunilor din cele trei localități. Chiar dacă sunt
cunoscute că au avut populație majoritar greco-catolică, descoperim și alte elemente „alogene”.
În primul rând, un melanj confesional în parohiile „matre”, în care conviețuiau, alături de
greco-catolici, romano-catolici, greco-neuniți (ortodocși), de confesiune augustală, helvetică, unitariană,
de lege mozaică. La fel, și în cazul etniilor: alături de elementul majoritar românesc, întâlnim unguri,
 poloni și evrei.
ev rei.
Și mai interesant era faptul că cele trei biserici „erecte” avea și filii, în localități preponderent de
confesiune ortodoxă: în Prund, 55; Tihuța, 10 și în Rusu Bârgăului, 9, toți greco -catolici, fără de a avea
și biserici.
În finalul documentului, sunt consemnate fapte considerate demne de reținut din trecut cum ar fi
evenimente istorice, bătăi sau existența unor fabrici, manufacturi și a negoțului.
Documentul se încheie prin consemnarea apartenenței administrative a localităților, a datelor de
stare civil pentru preoți, a momentului și numelui ierarhului care i -a consacrat.
În concluzie, o imagine mai aproape de realitățile pe care le descrie și cu atât mai valoroasă, cu
cât a fost salvată, prin copiere, de la pierire, din arhiva bisericii din Tiha- Bârgăului. Documentul a fost
întocmit de viitorul vicar Grigore Moisil și transmis până al noi în copie de către Anton Coșbuc, în al
cărui fondu documentar se și păstrează.

 Nr. 2.557
2. 557 a. 1858
Arătarea
Obiectelor de lipsă la construirea Șematismului diecezan a Episcopiei gr -cat.
-cat. din Gherla

1. Numirea parohiilor și a filiilor, românească, germănească și ungurească:

a) Borgo-Tiha.
 Bo rgo-Moroșeni.
 b) Borgo-
c) Borgo-Bistrița.
2. Parohia e veche sau nouă? Încetat-au vreodată și când, apoi, când s-a restatorit? S-au întors la
unire și când? Tot așa și despre filiile ei.
a) Parohie veche, fundată cu începutul unirii, regulată la militarizare, la anul 1787.
 b) Parohie
Par ohie la anul
a nul 1804,
18 04, prin
p rin strămutare
strămu tareaa mai multor famili
famil i i din
di n Tiha
Tih a erectă.
er ectă.
c) Parohie la anul 1783, erectă, cu prilejul militarizării.
3. Biserica și casa parohială de piatră, cu boltitură60, ștocătură61, scânduri sau de lemn? Cine și
cu a cui speze edificată? În stat bun sau ruinos. Biserica, cu turn de piatră sau de lemn? Tot așa și de
 bisericile
 biseri cile din
d in filii,
fi lii, de sunt.
sun t.
a) Biserica este de piatră, cu turn de piatră, în stil frumos, edificată și boltuită de la anul
‘852-’856, cu spesele comunității făcută. Casa parohială este de lemn, făcută la anul 1839.
Biseri ca este de lemn, făcută la anul înființării parohiei și se află în stare bună, reparată la
 b) Biserica
anul 1855. Casă parohială nu este.
c) Biserica este de piatră, cu stocătură și turn de lemn, făcută la anul ‘847-’857 din spesele
sătenilor și colecte de la binevoitori. Casa parohială e de lemn, făcută prin poporeni în anul 1847.
4. Școala este de piatră sau de lemn? De când este școală în parohie sau în filie? Cine au
edificat-o și fundat -o?
a) Școala este de lemn, cu o odaie de învățătură, însă cu două despărțăminte, făcută prin
comunitate la anul ‘839.
 b) Școala
Șc oala este de lemn
le mn și s-a făcut prin comună la anul 1835, cu o clasă.
c) Școala este de lemn, cu o odaie în care  pruncii
 prunci i greco- catolici, cu neuniții, capătă învățătură
(s.n.) și s -a făcut la anul ‘835.
5. Numele, co- numele și caracterul patronului bisericii în parohie sau în filii? Încât și, de când
este patron?
a) Nu este alt patron, fără, comuna.
 b) Nu este alt patron,
patro n, fără
fă ră numai
nu mai comuna.
c omuna.
c) Nu este alt patron, fără, numai comuna.
6. Matricolele62 de când s -au început în parohie sau în filie? De când se află?
a) De la anul 1812, cu 12 noiembrie început.
 b) Se află de la anul 1810.
c) Se află de la anul 1802, în 16 iunie început.
7. Numele și co -numele parohului, administratorului?
a) Grigore Moisil, paroh.
Gri gore Rusu, paroh; cantor, Ștefan Rusu.
 b) Grigore
c) Nichifor Cioanca, paroh.
8. Numele și co -numele cantorului și al învățătorului?
a) Ioan Dologa, cantor și învățător.
 b) Ștefan
Ște fan Rusu, cantor;
canto r; Nicola
Ni colaee Rusu,
Rusu , învățăt
înv ățător.
or.
c) Simion Popandron, cantor; Ilie Anisia, învățător .
9. Numărul pruncilor de ambele sexe preste tot și câți umblă la școală?
a) 268 peste tot; 153, umblători la școală.
 b) 68 prunci
prunc i de ambe sexe; 49, care
c are umblă
u mblă la școală
șc oală..
c) 24, preste tot, umblă.
10. Ține-se școala de duminică la cei mai de vârstă?
a) Se ține, la așa numiții repetitori.
 b) Se ține.
ține .
c) Se ține.
11. Numărul sufletelor gr -cat, -cat, rom-cat, greco- neuniți, confesiune augustală, helvetică,
unitariană, de lege mozaică, în parohie și în filii și, de ce națiune?

60
 Tavan.
61
Partea care înconjoară la exterior tavanul, de regulă din scândurele de lemn.
 a) În  matre63: 1533, greco-catolici; 7 rom-cat; 10 neuniți; 2 helvet; 8 evrei; în total, 1.567.
Greco-catolici și neuniți, români; 7 rom-cat; 10 neuniți; 2 helvet; 8 evrei, unguri; evrei.
 b) În matre: gr-cat, 503; rom-cat, 5; evrei, 4. Greco-cat, români; rom-cat, poloni; evrei.
c) În matre: gr-cat, 328; rom-cat, 24.
În filii:
a’). Borgo-Prund: gr-cat, 55; rom-cat, 40; evrei, 8.
 b’). Suseni: -
c’. Joseni: gr-cat, 6.
d. Mijloceni – 
e. Tihuța: gr -cat,
-cat, 10.
f. Rus: gr-cat, 9.
12. Aceștia toți, au biserică sau casă de rugăciune, școală și câți prunci școlari?
a) N-au nici o biserică, afară de românii uniți.
 b) N- au nici o biserică.
c) neuniții au biserica lor, ceea ce alte confesiuni, nu. Școală au uniții, 123, umblă 71.
13. Depărtarea parohiilor de la scaunul episcopesc sau protopopesc și depărtarea filiilor de la
 parohia
 paroh ia matre,
ma tre, de câte
câ te ore
or e și mile, de parohi
pa rohie?
e?
a) 16 2/8 miliare depărtată de reședința episcopească. 6 ore depărtată de scaunul vicarial.
 b) 17 6/8 miliare depărtare de reședința episcopească și 7 ½ de scaunul vicarial.
c) 16 3/8 miliare dep ărtată de reședința episcopească și 6 ore de scaunul vicarial.
14. În jurul parohiei sau filiilor sunt edificări vechi, nouă, memorabile, mănăstiri, biserici
ruinate, peșteri, spelunci, scalde, ape minerale, fodine64 de metale și sare?
a) Nu sunt nici una din acestea.
 b) Nu se află
afl ă de astfel.
astfe l.
c)  – 
15. În loc întâmplatu -s-au evenimente istorice? Bătăi? Sunt fabrici, manufacturi, negoațe?
a) În 27 februarie și 20 iunie 1849 bătaie între insurgenții maghiari și ruși. Fabrica de hârtie în
vecina Prund.
 b) În 5 f ebruarie
ebruarie 1849 s-au prins prin col. Urban batalion de 3-400 de insurgenți unguri, cu un
maior și 2 tunuri.
c)  – 
16. Numele comitatului și cercului în care se află parohia sau filia?
a) Cercul Bistrița, pretura Borgo-Prund, mai înainte, 2-lea Regiment de graniță român.
 b) at supra
at  supra..
c) Cercul Bistrița, pretura Borgo-Prund.
Anul, luna ziua nașterii și sfințirii preotului?
a) Preotul s-a născut în 12 ianuarie 1814 și ordinat în 24 și 26 ianuarie 1845, prin Ilustritatea Sa,
Domnul Episcop Ioan Lemeny.
 b) Preotul s-a născut în 20…anul 1785, s-a sfințit în dec. ‘811, prin Excelența Sa, Domnul
Episcop Ioan Bob, în Blaș.
c) Preotul s-a născut în 28 iulie 1809, ordinat în 24 decembrie 1837.
 Nota: Originalul
Origin alul în arhiva bisericii
biser icii din Tiha-Bârgăului, scrisul, al preotului Grigore Moisil,
vicarul de mai târziu.
Serviciul județean Bistrița- Năsăud
 Năsă ud al Arhivelor
Arhive lor Naționale,
Națio nale, fond  Anton Coșbuc,
Coșbuc , d. 87, f. 75.
 Adrian ONOFREIU, Po
 P ovest
veste
ea unei
unei fotog r afi i
Una din personalitățile care a contribuit fundamental la
conservarea documentar ă și apoi, la scrierea istoriei arealului fostului
Regiment II român de graniță a fost Nestor Șimon65.
În vastul său proiect, o secțiune aparte a rezervat-o pentru
adunarea materialului pe baza căruia urma să compună portretele celor
mai de frunte grăniceri. „În istoria noastră –  îi scria la 6 august 1892
Șimon locotenentului pensionat din Tiha, Iacob Rânziș –   eu am un
capitol separat, numit Pantheonul grăniceresc, care are să cuprindă pe
toți bărbații mia distinși grănițeri”66. Și, continuând explicarea
 proiectului său, Șimon ruga ca acesta să-și scrie autobiografia, în
speranța că i se vor alătura și alții din zonă67. Scopul final era acela de a
aduna și portretele celor merituoși, ca așa „ pe acelea pe care eu nu le am,
am,
să le decopiez prin vreun fotograf” . 68

Părea că intenția lui Șimon a rămas doar la stadiul de proiect

sau, în cel mai bun caz, a fost materializată, dar –  la
  la fel ca mare parte a
manuscriselor  –  a fost onubilată de urmași, în efortul lor atitudinal de
a-și croi reputația până la nivelul accederii în rândul „nemuritorilor ”
Academiei Române!

65
Stadiul recompunerii și publicării creației șimoniene –  mare parte, manuscrisă –  în  Nestor Șimon. Restituiri, volum
îngrijit de Adrian Onofreiu, Academia Română, Cent rul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2012.
66
Scopul era de a realiza portrete biografice ale acestora „și, întrucât va fi cu putință,  și portretele
portretele lor   (s.n.); apud  Nestor
 Nestor
Șimon 1915-2005. Corespondență, volum îngrijit de Adrian Onofreiu, Ed. Supergraph, Cluj-Napoca, 2005, p. 210.
67
Iar în încheiere, îi cerea „să binevoiești, a -mi trimite și un portret al D -tale din acel timp, de cumva posezi vreo două
exemplare, iar dacă ai numai un exemplar, atunci să -l lași să se copieze unul prin fotograf, asemenea, un portret din
 Dar, sămânța aruncată pe „ogorul” cercetării trecutului „graniței militare” de Nestor Șimon a dat
roade neașteptate, peste timp. Așa se face că în colecția unui alt mare împătimit de cercetarea trecutului
gr ănițeresc
ănițeresc69 am descoperit o fotografie îngălbenită de trecerea timpului.
Explicația de pe verso menționa că e vorba despre Iacob Ghița, veteran din 1848/1849. Imaginea
trăda însă intervenția unei „mâini”  care a „decupat-o”  dintr-un cadru mai larg, care părea că nu va fi
devoalat niciodată (fotografia nr. 1).
Dar, a doua oară sămânța șimoniană a rodit. În aceeași colecție, a fost identificată poza reală, în
cadrul și mărimea naturală, din momentul realizării ei (fotografia nr. 2). De data aceasta, și explicațiile
de pe verso sunt mult mai lămuritoare și constau în următorul text scris:
„1. Figura centrală (stând așezat):
Iacob Ghița, veteran din 1848/1849, decorat de austricei și de ruși pentru bravură în luptele din
1848-1849, la Mureșenii-Bârgăului. A fost în 1848/49 caporal comandant de clopari (voluntari); după
1848 a ajuns subofițer în Regimentul 50 Alba-Iulia.
2. Ștefan Cioarba, din Tiha -Bârgăului, fost luptător la Custozza.
3. I. Mânzat, din Bichigiu (primar), fost veteran la Custozza.
4. NESTOR ȘIMON, secretarul Fondurilor grănicerești și autorul volumului omagial VASILE
 NAȘCU. Viața
Viaț a și faptele lu i,  Năsăud,
fapte le lui,  Năsăud , 1911”
191 1”.
 Ne aflăm deci,
deci , în
î n fața
f ața uneia din materializ
materi alizările
ările în practică
pract ică a efortului
efort ului și trudei
trude i lui
l ui Nestor Șimon,
de a ne transmite și „imagini” ale celor pe care i-a glorificat în scrierile sale.
Întorcându -ne în timp, putem să ne închipuim cum Șimon i -a adus la Bistrița, sau a mers pe
Bârgău, unde unul din numele celebre ale profesioniștilor în domeniu –   din ateliere fotografice
renumite, cum au fost Römischer sau Roșu – a –  a imortalizat pentru generațiile viitoare „chipul ” glorioșilor
grănițeri. Alături de foștii militari, descoperim și o imagine inedită a lui Nestor Șimon, la vârsta deplinei
maturități fizice și mai ales, științifice.
În privința personalității celor imortalizați în fotografie, ei au făcut parte din cei care au făurit
istoria acestei văi, în așa fel încât, prin faptele lor de vitejie, ofereau material încât, „numai despre
această vale s-ar putea tipări un volum gros”70.
Iacob Ghița, decorat pentru faptele de arme în Revoluția de la 1848-1849 s-a distins cu
deosebire în lupta de la Mureșenii Bârgăului, din 5 februarie 184971. Ceilalți doi, Ștefan Cioarba și Ioan
Mânzat, au fost printre cei care prin comportamentul lor au dat strălucire virtuțil or militare ale
grănicerilor în celebra bătăile de la Custozza, din 24 iunie 1866.
În acest fel, datorită râvnei lui Nestor Șimon, s-a transmis posterității și imaginea unora din cei
mulți care au „slujit în taberi” și au creat un statut aparte pentru arealul fostului regiment de graniță cu
reședința la Năsăud.
Întâmplare sau nu, o parte din ei au aparținut Bârgăului!

69
Lazăr Ureche ( 14.01.1948-21.10.2011), plecat prea curând dintre noi. Teza lui de doctorat,  Fondurile
 Fonduril e grănicerești
gră nicerești
năsăudene (1851-1918), Presa Universitară Clujeană, Cluj - Napoca,
 Napoca, 2000, reprezintă un model de cercetare și
reconstituire a trecutului unei instituții fundamentale a zonei.
70
 Nestor Șimon. Coresponden
Co respondență…
ță… , p. 169.
71
  Vezi pe larg la Nicolae Cionca, Spicuiri istorice grănicerești , în „Arhiva Someșană”, Năsăud, nr. 20/1936, pp.
347-352; rel atarea lui Iacob Rânziș, din 20 noiembrie 1892, în  Nestor Șimon. Corespondență…
Corespo ndență… , pp. 216-220.
Mențiunea unui ofițer din regiment despre luptă, inclusiv despre faptul că s -au distins caporalii grăniceri Gâța și
Orban, în manuscrisul lui Karl Klein, publicat  de Ioan Bolovan, Adrian Onofreiu, Contribuții documentare privind
istoria regimentului grăniceresc năsăudean, Ed. Enciclopedică, București, 2006, p. 281. Gâța a fost decorat –  în
 Vasile DOBRESCU, Adrian ONOFREIU , Din istoricul unei instituții
de credit. „Speranța”  din Prundu- Bârgăului - Bistrița de la reuniune d e
credit la bancă comercială (1885-1937)72 (I I )
Iniţiativele elitelor româneşti de a înfiinţa bănci după întemeierea „Albinei” din Sibiu în anul 1871,
dar şi reuniuni sau însoţiri de credit, sau înmulţit însă de abia din deceniul 9 al secolului al XIX-lea, datorită
răspândirii ideilor de asociaţionism economic, profesate şi răspândite prin numeroase articole în presa
românească, sau prin lucrări cu subiecte de profil, de către un număr destul de însemnat de intelectuali,
 precum Pavel Vasici, Visarion Roman, Ştefan Pop, Demetriu Comşa, Eugen şi Aurel Brote, Vasile Osvadă,
care susţineau că emanciparea economică a românilor se putea împlini mai repede şi mai eficace prin unirea
capacităţilor lor economico-financiare, în vederea folosirii resurselor lor, ori cât de modeste, pentru a reuşi în
activităţile practice ale economiei moderne73.
Luând modele europene cooperatiste, pornind şi de la reuşitele conaţionalilor lor saşi sau maghiari,
elitele româneşti transilvănene considerau că prin întemeierea de reuniuni sau însoţiri de credit sau de
valorificare a produselor agricole, se putea mai uşor procura mijloacele financiare necesare achiziţionării de
unelte agricole, seminţe, rase de animale productive, se pot cumpăra terenuri agricole şi mai ales, se pot
aplica metode moderne de exploatare a proprietăţilor funciare ale micilor producători. Apoi, se puteau
 practica, extinde şi susţine şi comerţul, de către un număr mai mare de locuitori.
Sub semnul acestor deziderate şi-au înscris acţiunea de întemeiere a reuniunii „Speranţa” şi elitele
locale române şi săseşti din Prundu-Bârgăului; iniţiativa lor a fost destul de temerară, dacă ne gândim că
iniţiatorii nu aveau prea multe cunoştinţe în domeniu. Tocmai datorită reuşitei întreprinderii, reflectată
îndeosebi prin creşterea an de an a afacerilor de creditare şi de satisfacere a majorităţii cererilor de mijloace
financiare adresate conducerii reuniunii de sutele de locuitori de pe Valea Bârgăului, am socotit să aducem în
discuţie această rodnică activitate a iniţiatorilor, în ciuda limitării surselor documentare la bilanţurile
 publicate în periodicele de specialitate, şi acelea, doar începând cu anul 189274.
Acţiunea cooperatistă românească a fost deschisă în anul 1867, prin înfiinţarea primei Reuniuni de
credit la Răşinari de către învăţătorul şi publicistul Visarion Roman; cea de a doua instituţie de acest gen a
apărut în anul 1873, cu numele de „Aurora” în Năsăud. Peste 6 ani o altă reuniune a fost întemeiată în 1879
în Feldru de elitele locale (învăţători, preoţi), apoi, în 1884, „Fortuna” la Rodna. În 1885 a fost înfiinţată
aproape concomitent cu „Speranţa”, o reuniune similară la Ilva-Mare75.
Înfiinţarea Reuniunii de păstrare şi împrumut „Speranţa” în anul 1885, ca instituţie de credit
cooperatistă întemeiată  –  după informaţiile extrem de puţine rămase –  „din iniţiativa meseriaşilor din
Borgo-Prund” şi activată în urma hotărârii Tribunalului comitatens Bistriţa cu numărul 898 din 21 martie76
acelaşi an s-a înscris printre primele acţiuni reuşite de acest gen din zonă şi chiar din Transilvania modernă.
Iniţiatorii şi conducătorii „Speranţei” au fost Nicolae Hăngănuţ, medic, absolvent al Facultăţii de
Medicină de la Universitatea din Viena (1872-1878), Pavel Beşa, învăţător în Prundu-Bârgăului, Atanasie
Uşeri, fost jude cercual şi proprietar funciar, Anchidim Candale, preot greco-catolic în Prundu-Bârgăului şi
ulterior, protopop în Bistriţa-Bârgăului, Maxim Pop, Victor Wokalek, magistru poştal, proprietar de terenuri
agro-silvice în Bârgău şi C. Dajbuket77. Atanasie Uşeri s-a numărat şi printre primii acţionari al băncii
„Bistriţeana” înfiinţată în 1887 şi a fost ales printre primii membrii ai Comitetului de supraveghere (cenzori)
de la aceasta.

72
Materialul se dorește o analiză integrală a activității instituției pe perioada cât și -a desfășurat activitatea; vezi și Vasile
Dobrescu, Adrian Onofreiu, O însemnată instituţie economică, Reuniunea de păstrare şi împrumut „Speranţa” din
 Prundu- Bârgăului între 1885 -1910 (I), în „Anuarul Bârgăuan. Știință, cultură, arte și literatură”, anul III, nr. 3, 2013,
 pp. 67-73.
73
 Vasile Dobrescu,  Elita românească în lumea satului transilvănean 1867 -1918, Ed. Universităţii „Petru Maior” Târgu -
Mureş, 1996, pp. 128-135.
74
Vezi o primă încercare de radiografie a perioadei de început a instituției la Vasile Dobrescu, Adrian Onofreiu, O
însemnată instituție economică. Reuniunea de împrumut și păstrare „Speranța” din Prundu - Bârgăului între 1885 -1910
(I), în „Anuarul Bârgăuan. Știință, cultură, arte și literatură”, anul III, nr. 3, 2013, pp. 67 -73.
75
 Adrian Onofreiu,  Istoricul cooperaţie de credit din judeţul Bistriţa - Năsăud, Ed. George Coşbuc, Bistriţa, 2004, pp.
46-47.
 În anii următori, până spre sfârşitul secolului în organismele de conducere ale „Speranţei”  au mai
fost cooptaţi Ioan Dologa, preot greco-catolic din Tiha-Bârgăului, Andrei Monda, medic în Sângeorz-Băi,
Simion Monda, preot şi apoi, protopop ortodox în Prundul-Bârgăului, Eliseu Dan preot ortodox în
Susenii-Bârgăului, Albert Wachsmann, farmacist şi mare proprietar funciar, Traian Vlad, primar în
Prundu-Bârgăului. După 1900 au fost cooptaţi Victor Varna, notar în Prundu-Bârgăului, Daniel Pop preot în
Leşu şi Ioan Sauca, învăţător în Bistriţa-Bârgăului. Din rapoartele bilanţiere publicate reiese că Nicolae
Hăngănuţ, Pavel Beşa şi Victor Wokalek au fost realeşi, datorită prestigiului lor şi capacităţile
economico-financiare – în toată perioada 1895-1919 ca membrii în direcţiunea reuniunii „Speranţa” şi şi-au
menţinut funcţiile de preşedinte, director executiv, secretar, respectiv, casier.
Ulterior, după transformarea reuniunii în bancă comercială, aceștia și-au menținut funcțiile multă
vreme, până aproape la deces (Nicolae Hăngănuț) sau renunțarea benevolă, din cauza vârstei înaintate (V.
Wokalek).
Reţinem că unii dintre aceştia, ca Nicolae Hăngănuţ şi Simion Monda erau selectaţi ca bărbaţi de
încredere ai băncii „Bistriţeana” încă din anul 1890 pentru Prundu-Bârgăului, respectiv, Bistriţa-Bârgăului78;
rolul lor a constat în strângerea datelor privind starea materială reală a solicitanţilor de credite de bancă şi
acordarea recomandărilor privind buna credinţă, bonitate şi onestitate a celor în cauză. De asemenea,
semnalăm prezenţa în conducerea „Bistriţenei” în anii de început ai activităţii acesteia, a medicului Andrei
Monda, fratelui său, Simion Monda, când, alături de ceilalţi membrii ai săi, gajau cu averea proprie,
selectarea şi acoperirea unui credit la banca „Albina”79. De altfel, acesta nu figura în anul 1919 în
Direcțiunea „Speranței”, fie ca urmare a moștenirii contribuțiilor financiare ale tatălui său, dar mai probabil,
a inițiativei proprii de a plasa capitaluri în contul cooperativei din Prundu-Bârgăului. La acea vreme Andrei
Monda era președintele reuniunii „Izvorul” din Sângeorz-Băi, unde își exercita profesia de medic cercual.
Adunarea generală anuală a membrilor reuniunii „Speranţa” –  organul deliberativ  –  aproba raportul
şi bilanţurile direcţiunii, raportul şi deciziile privind distribuirea profitului net prezentat de Comitetul de
Supraveghere (cenzori). De asemenea, cu o periodicitate de 3 ani, alegea din rândurile membrilor săi
reprezentanţi în organismele executive ale reuniunii, adică Direcţiunea (5 membrii, la care s-au adăugat doar
aleatoriu, din anul 1895, 2 membrii supleanţi) şi Comitetul de Supraveghere (3 membrii)80. Membrii
Direcţiunii îşi alegeau preşedintele, care de regulă, devenea şi preşedintele adunării generale şi avea dreptul
să opteze pentru numirea funcţionarilor. Pentru a nu spori cheltuielile de administraţie –  mai ales că membrii
Direcţiunii reuniunilor primeau doar sume simbolice pentru activitatea lor –   marea majoritate a acestor
instituţii au admis ca unii din membrii conducerii lor să îndeplinească şi activităţile de funcţionari. Și în
cazul reuniunii „Speranța” s-a procedat în consecință și Nicolae Hăngănuț, președintele Direcțiunii a
îndeplinit și funcția de director executiv, Pavel Beșa, pe cea de secretar și Victor Wokalek, pe cea de casier.
Acesta din urmă avea experiența rulării monetarului și cunoștințe contabile minime, în calitate de diriginte al
oficiului poștal.
Remarcăm apoi altruismul economic dovedit de inițiatori prin înființarea Reuniunii de împrumut și
 păstrare „Speranța”, întemeiată cu scopul de a oferi creditele necesare, minimale, pentru nevoile multora
dintre locuitorii de pe Valea Bârgăului și de a-i feri de consecințele negative ale cămătăriei, deoarece această
cooperativă de credit nu a fost întemeiată cu precădere pentru folosul lor personal. Inițiatorii și conducătorii
„Speranței”, pe lângă profesiile lor, erau în marea lor majoritate, dacă nu chiar toți, proprietari funciari, cu
 posibilitatea de a angaja credite la băncile săsești sau românești din zonă, în caz că ar fi fost neapărat nevoie.
În acest fel puteau să ofere garanții materiale consistente, chiar pentru eventualele împrumuturi mult
mai mari decât cele pe care ar fi reușit să le ofere o instituție de credit cooperatistă de talia financiară a
„Speranței” în epocă.
Sursele financiare proprii ale „Speranței”, conform statutelor sale, proveneau din așa zisele părți
fundamentale, pe care membrii acesteia le-au subscris fondului social. Valoarea unei părți sau cote
fundamentale a fost stabilită la 25 de florini, care putea fi plătită pe parcursul unui an, fie o dată, fie
săptămânal, câte 50 de cruceri (creițari), sau lunar, câte 2 florini81.
Începând cu anul 1900, când florinul –   moneda austro-ungară –  s-a schimbat în coroane, dar a fost și
depreciată, în sensul că 1 florin era cotat cu 2 coroane, cota fundamentală a crescut corespunzător, la 50 de
coroane. Băncile își constituiau capitalul social prin emisiuni de acțiuni la înființare, apoi, din timp în timp,

78
  Vasile Dobrescu, Adrian Onofreiu,  Din istoria băncii „Bistriţiana” 1887 -1922. Contribuţii documentare, Ed.
 Napoca-Star, Cluj-Napoca, 2009, pp. 22-23.
79
 Ibidem, p. 27.
după 5 sau după 10 ani – fără a exista neapărat o regulă de periodicitate – în funcție de sporirea afacerilor
acestora și în urma hotărârilor adunărilor generale, membrii lor sau alți amatori dornici să devină acționari,
aveau posibilitatea să achiziționeze acțiunile emise numai la datele și în perioadele foarte scurte de timp (1-3
luni), propuse pentru subscriere.
În intervalele dintre două emisiuni de acțiuni, cei interesați nu mai aveau posibilitatea de
achiziționare de noi acțiuni, decât eventual, prin cumpărarea lor de la cei mai vechi acționari. Capitalul social
rămânea în acest fel la aceeași valoare rezultată de la ultima emisiune.
În cazul reuniunilor sau cooperativelor de credit nu exista nici o restricție în subscrierea și plătirea
uneia sau mai multor părți fundamentale; doritorii erau încurajați chiar să efectueze aceste subscrieri, pentru
a spori astfel capitalul fundamental și a-și ameliora mijloacele financiare proprii. Prin subscrierea unei cote
fundamentale, respectivul devenea membru al reuniunii. La „Speranța”  din Prundu-Bârgăului nu erau
restricții la votare, întrucât fiecare cotă fundamentală dădea dreptul la un vot în adunarea generală.
Alte reuniuni impuneau plafoane la votare; spre exemplu reuniunea din Ilva-Mare admitea paritatea
de voturi numai până la 5 părți fundamentale, cei care aveau mai multe cote, primeau în plus doar un vot,
după următoarele 5 părți f undamentale.
Prin subscrierea și achitarea unor părți fundamentale în fiecare an, fondul social fundamental
înregistra creșteri permanente, însă volumul lui valoric rămânea relativ modest, întrucât în mediul rural,
 puțini locuitori aveau suficiente capitaluri lichide pentru a le plasa în contul reuniunilor de credit. Astfel,
totalul valoric al cotelor fundamentale de la „Speranța” a înregistrat, spre exemplu, între anii 1892-1899, un
spor de circa 50%, adică de la 29.337,29 florini (1892)82 la 48.144,12 florini (1899)83, media anuală rezultat a
fost de numai 2.681,70 florini.
Pentru satisfacerea nevoilor de creditare, Direcțiunea reuniunii „Speranța” a folosit în mod curent
fondurile realizate din depunerile anuale. Acest procedeu era însă practicat de către toate instituțiile de credit,
 bănci sau reuniuni. Însă valoarea depunerilor a fost o bună perioadă de timp extrem de modestă, deoarece în
anul 1892 înregistrează la acest capital fundamental doar suma de 9.910,36 florini84. Sesizând că majoritatea
clientelei sale cu resurse financiare disponibile se orienta cu precădere să subscrie părți fundamentale,
deoarece acestea aduceau dividende și supradividende de 8-9%, cota fundamentală, iar depunerile erau
 bonificate, de regulă, numai cu 5-6%, reuniunea și-a schimbat politica financiară începând cu anul 1895, prin
acordarea unui procent de doar 5% părților fundamentale85și a dirijat o parte din resursele din venitul net spre
fondul de rezervă sau fondul de binefacere. În acest mod s-au încurajat depunerile, care încep să crească
vizibil, fără a depăși însă volumul capitalului fundamental, decât după 1903. Astfel, în anul 1895 depunerile
cresc la un volum de 15.284,97 florini86 și au atins în anul 1899 valoarea de 32.665,80 florini87. În acest fel
s-au redus diferențele valorice între capitalul fundamental și volumul depunerilor, în comparație cu situația
anului 1892.
Acest proces a continuat în anii următori (cu mențiunea schimbării monedei austro-ungare, florinul,
în coroane și evident, a reechivalării valorice 1 florin=2 coroane). Astfel, în 1900, volumul părților
fundamentale se ridica la 104.115,44 coroane, iar al depunerilor, al 62,917,96 coroane 88. În anul 1904
volumul capitalului fundamental de 113.26,25 coroane era deja depășit de totalul depunerilor, care se ridicau
la 144,500,09 coroane89; înaintea transformării reuniunii în institut de credit și economii, ca societate
acționară (1918), adică în bancă în anul 1910 părțile fundamentale totalizau doar 115.071 coroane, iar
depunerile au crescut și mai mult, la 165.461 coroane90.
Reuniunea de credit „Speranța” a făcut apel, dar în proporție destul de restrânsă și la creditele de la
alte instituții financiare, credem că, inițial, săsești și apoi, românești, din zonă, pentru a rezolva solicitările de
credit suplimentare. Ele se realizau, de regulă, prin cedarea unei părți din cambiile aflate în portofoliu sau
mai rar, prin deschideri de împrumuturi în cont curent. Așa constatăm că în 1892 „Speranța” a împrumutat
4.735 florini91, iar valoarea a crescut doar aproape nesemnific ativ, deoarece în anul 1898a luat din exterior

82
 Ibidem.
83
 Idem, I, Sibiu, 1893, p. 56.
84
„Compas românesc. Anuar financiar”, I, Sibiu, 1893, p. 56.
85
 Ibidem, IV, Sibiu, 1896, p. 60.
86
 Ibidem, p. 59.
87
„Anuarul băncilor române”, I, Sibiu, 1900, p. 104.
88
 Ibidem, II, Sibiu, 1901, p. 104.
89
 Ibidem, VI, Sibiu, 1905, p. 128.
 lichidități de numai 9.150 florini92. Și în anii următori valorile de împrumut extern s-au menținut la niveluri
reduse, deoarece acestea erau în 1900, la un volum de 15.844,55 coroane (în cont-curent) 93. Ele au sporit
doar când afacerile sale s-au amplificat și au atins în 1909, cifra de 61.017 coroane94.
Împrumuturile externe s-au luat, după 1904-1905, cu precădere de la banca „Coroana” din Bistrița,
dovada fiind cooptarea, din anul 1907, a contabilului șef al acesteia, Matei Șirlincan, în Comitetul de cenzori
al „Speranței”. Amintim apoi și faptul că banca „Coroana” a înființat din anul 1909 o filială la
Bistrița-Bârgăului, iar Matei Șirlincan a fost numit conducătorul acesteia, iar Nicolae Hăngănuț și Pantilimon
Zagrai, cenzori. Filiala a funcționat însă numai până la sfârșitul anului 1910, deoarece, se pare, din acel an,
cu acceptul băncii „Coroana”, reuniunea „Speranța” s-a transformat la rândul său, în bancă. Matei Șirlincan a
fost numit director, iar Nicolae Hăngănuț a rămas cu funcția de președinte al Direcțiunii noii instituții.
Tipurile de împrumuturi acordate solicitanților (debitorilor) de către „Speranța” stabilite obligatoriu
 prin statutele sale de înființare, le putem doar deduce, întrucât sursele disponibile (bilanțurile anuale) ni le
sugerează târziu și în mod explicit, doar din anul 1898. Astfel, în 1899, în manșeta bilanţieră în care se
 prezenta sintetic valoarea și modul de constituire a capitalului reuniunii, se enumerau și „rami (tipurile) de
operațiuni”, între care, escontul (creditul cambial), împrumuturile pe obligațiuni și împrumuturile ipotecare.
În bilanțurile pe 1892-1899 însă, toate tipurile de creditare apar la o singura rubrică cu titlul generic de
„capitale alocate”. Când s-au activat și în cuantumuri valorice s-au dat felul de credite enunțat mai sus, nu
cunoaștem. E cert însă că, în situații similare, la alte reuniuni de credit, împrumuturile pe obligațiuni (cu
giranți) sau țărănești, precum și cele pe cambii, au fost primele activate și s -au acordat în proporții valorice
mai mari decât activele ipotecare. Desigur, terminologia bancară din secolul XIX nu se mai folosește astăzi,
dar formele de creditare contemporane sunt asemănătoare, chiar dacă se fac sub alte denumiri sau
condiționalități.
Creditele cambiale de escont oferite solicitanților erau făcute în baza unui act contractual semnat de
directorul reuniunii și solicitantul în cauză, care trebuia să-și găsească încă trei giranți (cavenți, în
terminologia epocii), ce garantau suplimentar plata creditului contractat. Pe baza acestui contract,
Direcțiunea vota sau nu creditul solicitat, iar debitorul primea lichidități de la casa reuniunii. Cambia sau
contractul de credit avea valoare pe piața financiară, în sensul că instituția deținătoare o putea, la rândul său,
gaja pentru obținerea de credite de la alte instituții financiare. Acest tip de împrumut se acorda pe timp
maxim de 6 luni și numai în cazuri excepționale, se putea prelungi, cu plata anticipată a dobânzilor aferente,
dacă nu, și cu plata unei părți din datorie.
Dobânzile percepute de către reuniunea „Speranța” la toate tipurile de credit, de 8% (casa reuniunii
lua în plus 1% provizioane) erau ceva mai mari decât la băncile mari (dobânda era la sfârșitul secolului de
7%), dar extrem de acceptabile, dacă menționăm că prin împrumuturile cămătărești, țăranii trebuiau să
 plătească o dobândă de 50-100%.
Creditele pe obligațiuni (personale) se acordau mai ușor, doar printr -un angajament scris, în care se
stipula valoarea creditului solicitat, dar și acest act trebuia să fie garantat de 2-3 giranți. Aceste credite, ca
număr valoric, s-au dat în proporții mult mai reduse decât alte împrumuturi.
Creditele ipotecare impuneau însă condiții mai drastice, în sensul că solicitantul trebuia să-și
întăbuleze pe seama instituției creditoare, în speță, „Speranța”, parțial sau total, averea imobilă (terenuri,
casă) în funcție de valoarea împrumutului cerut. Bunurile ipotecate nu trebuiau să fie angajate anterior la alte
instituții de credit. Apoi, în nici un caz, nu se acorda un credit mai mare decât ½ din valoarea bunurilor
ipotecate. Aceste operațiuni administrativ-juridice se efectuau pe cheltuiala solicitantului. Avantajul acestui
tip de creditare consta în perioada lungă de achitare –  la instituții mici, precum „Speranța”, de la 1-5 ani –  cu
 plata în rate semestriale sau anuale. Pentru mici producători țărani, care doreau să-și investească creditul în
achiziții de terenuri agricole sau să-și amelioreze condițiile de exploatare a gospodăriilor, să înființeze livezi
de pomi, creditul ipotecar era cel mai avantajos.
„Speranța”, ca de altfel și alte reuniuni sau bănci de capacitate financiară mai redusă, au acordat
credite ipotecare în număr și valori relativ modeste, deoarece acest gen de împrumut îi bloca pentru perioade
mai lungi de timp capitalul. De aceea, erau preferate creditele pe cambii sau pe obligațiuni, cu giranți.
În funcție de volumul resurselor financiare interne (capitalul fundamental, plus volumul depunerilor)
și, în mai mică măsură, a împrumuturilor angajate la alte bănci, „Speranța” a acordat credite țăranilor de pe
Valea Bârgăului. Menționăm – chiar dacă nu avem date precise bazându-ne pe datele de la alte reuniuni sau

92
 Ibidem, V, Sibiu, 1899, p. 60.
 bănci mici –, că valoarea unui credit oferit de „Speranța” se înscria, de regulă, în cuantumuri destul de
modeste, între 25-200 florini, iar după 1900, între 100-400 coroane.
Cu excepția creditelor ipotecare, care depășeau aceste niveluri, dar nu extrem de mult, deoarece
fondurile proprii ale reuniunii „Speranța”, până aproape de transformarea ei în bancă, erau destul de limitate.
Cei care doreau să-și deschidă credite de valori mai mari, având și acoperirea economico-materială mai
mare, o puteau face la băncile din zonă.
Chiar și în acest condiții limitative, micii producători din zonă, cu resurse materiale relativ reduse,
aveau posibilitatea deschideri unui credit ce le satisfăcea necesitățile curente, precum achiziționarea de unelte
agricole, de animale de rasă sau de tracțiune, dar mai des, de cereale, deoarece Valea Bârgăului aveau puține
terenuri arabile, de slab randament și condiții climaterice negative (mai ales pentru cultura porumbului,
cereală de bază în alimentație sau pentru furajarea animalelor)95.
Volumul total al creditelor acordate de „Speranța” a sporit de la an la an, arătând necesitățile sporite
de creditare a locuitorilor din zonă, dar în același timp, prestigiul și încrederea de care se bucura instituția.
Astfel, dacă în anul 1892 totalul creditelor a fost de 44.914,42 florini96, dar până în 1899 acestea aproape
s-au dublat și au atins cifra de 94.450,97 florini97.
Din anul 1900, apar în mod curent și distinct în bilanțuri tipurile de creditare activate de către
„Speranța”. Întâietatea o dețin creditele pe escont (cambiale), care depășesc ca valoare totalul valoric al
creditelor pe cavenți și ipotecare. Astfel, în anul 1900, la creditele cambiale s-au înregistrat 134.321,12
coroane98 și au crescut continuu, până în anul 1904 la valoarea de 206.402,08 coroane99. În anii următori
creditele au scăzut brusc, astfel că în anul 1906 înregistrau doar 30.543,93 coroane100.
Pe măsură ce capacitatea financiar/economică a „Speranței” s-a dezvoltat și consolidat, volumul
creditelor ipotecare a înregistrat sporuri notabile după 1900; anterior, acestea se aflau pe ultimul loc ca
volum valoric. Astfel, în 1900 creditul ipotecar cumula 32.822 coroane101, în 1904 a ajuns la 83.397
coroane102, pentru a se dubla deja în anul 1909 la suma de 160.447 coroane103.
În schimb, creditele pe obligații (cavenți), care se situau pe locul al doilea după cele cambiale până
în 1900 ca volum valoric, au trecut pe ultimul loc și au înregistrat în acel an 32.822 coroane104. După 1905,
 politica de creditare a „Speranței” a mizat pe creditele pe obligații, încât acestea au deținut deja în anul 1906
întâietatea, cu un volum de 194.866,50 coroane105, iar în anul 1909 au atins suma de 207.405 coroane106.
Orientarea conducerii „Speranței” spre creditele pe obligații (cavenți) a fost determinată, pe de o parte, de
interese financiare, deoarece acest sistem de credi te se puteau achita și pe parcursul termenului limită de
rambursare (de 6 luni), iar pe de altă parte, avantajau și clientela debitoare, în sensul că aceste credite nu
necesitau atâtea formalități administrative, precum creditele cambiale sau ipotecare.
Af acerile în creștere ale reuniunii au adus firesc, și profituri pe seama membrilor acesteia care
dețineau părți fundamentale, dar în valori deosebite, deoarece între anii 1895 până în 1904 s-a păstrat doar la
5%; doar în ultimii 6 ani acesta a crescut până la 10%, după ce s-a mai ameliorat fondul de rezervă al
acesteia. Astfel, volumul venitului net a cunoscut o creștere relativ lentă, dacă nu chiar modestă, deoarece în

95
Vezi pentru comparație, Adrian Onofreiu,  Districtul Năsăud 1861-1876 , Ed. Argonaut, Cluj- Napoca, 2010, cap. „Viața
economică”, pp. 33-95;  Idem, Structura şi organizarea proprietăţii funciare în zona rurală a Districtului Năsăud (1861 -
1876), în  Relaţia rural -urban:  Ipostaze ale tradiţiei şi modernizării, coordonatori Iosif Marin Balog, Rudlof Gräf, Ioan
Lumperdean, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2010, pp. 427-444;  Idem, Situaţia economică a satelor
năsăudene în a doua jumătate a secolului al XIX -lea. Contribuţii d ocumentare, în „Anuarul Bârgăuan. Ştiinţă, cultură, arte şi
literatură”, Eikon, Cluj-Napoca, anul I, nr. 1, 2011, pp. 61-76;  Idem, Contribuţii documentare referitoare la situaţia
 proprietăţii financiare în perioada Districtului Năsăud (1861-1876 ), în „Arhiva Someşană”, seria a III-a, IX, 2010, pp. 51-70;
 Bârgăul sub Pajura Imperială, ediție de texte și tabele, studiu introductiv și note de Mircea Gelu Buta, Adrian Onofreiu,
Andreea Salvan, Ed. Eikon, Cluj- Napoca, 2011, cap. 1.2 Conscripția dominiului fiscal al Bârgăului din anul 1783, rectificarea
din anul 1789, pp. 68-93; cap. 3. Tabele ale conscripției Domeniului Bârgău din anul 1783, pp. 177 -336.
96
„Compas românesc. Anuar financiar”, I, Sibiu, 1893, p. 56.
97
„Anuarul băncilor române”, I, Sibiu, 1900, p. 104.
98
 Ibidem, II, Sibiu, 1901, p. 104.
99
 Ibidem, VI, Sibiu, 1905, p. 128.
100
 Ibidem, VIII, Sibiu, 1907, p. 158.
101
 Ibidem, II, Sibiu, 1901, p. 104.
102
 Ibidem, VI, Sibiu, 1905, p. 128.
103
 Ibidem, XI, Sibiu, 1910, p. 184.
104
 Ibidem, II, Sibiu, 1901, p. 104.
1892 acesta era de 1.101,94 florini107, iar în anul 1899, doar de 2.692,50 florini108. Nici ulterior volumul
 profitului nu a înregistrat cote deosebite; în anul 1904 a fost de 5.409,98 coroane109, iar în anul 1909, de
8.090 coroane110.
Din aceste sume se achitau dividendele stabilite de Comitetul de cenzori, apoi se acordau cote părți
 pentru fondul de rezervă și sume mai reduse, pentru fondul de binefaceri. Prima mențiune referitoare la
distribuirea unei cote din venitul net spre fondul de binefaceri este doar din anul 1895 111, deoarece
conducerea reuniunii a fost preocupată în anii anteriori de dotarea fondului de rezervă, gândit a fi folosit doar
în cazul unei pierderi financiare. Este de reținut că marea majoritate a reuniunilor de credit au acordat
anumite sume la fondul de binefaceri, de abia la 5 -10 ani de la înființare, altele, chiar deloc.
„Speranța” a dotat acest fond de binefaceri cu sume relativ modeste, e drept, în concordanță cu
volumul redus al beneficiilor nete. Ele nu au depășit valoarea de 100 florini, până în 1899, sau suma de 450
coroane, între 1904-1909. Destinarea acestora se realiza d e către Direcțiune. Cum nu apare nici o mențiune a
destinatarilor, e se presupus, ca și în alte cazuri, că au beneficiat de ajutoare școlile, bisericile sau unii săteni
săraci sau care înregistrau pagube cauzate de incendii sau inundații, etc.
Transformarea reuniunii „Speranța” la începutul anului 1910 în institui de credit și economii (bancă
 pe acțiuni) încheia doar un episod din activitatea economico-financiară a acesteia Prundu-Bârgăului și
deschidea orizonturi noi instituției, în sensul dezvoltării și consolidării sale economice, păstrând în
conducerea sa totalitatea membrilor Direcțiunii de până la 1909.
Schimbarea statutului reuniunii de credit „Speranța” în bancă comercială la sfârșitul anului 1910 a
fost urmarea unei decizii de ordin economic și a fost mai puțin influențată de orgoliile membrilor conducerii
sale, deși acestea, probabil, nu a lipsit în conturarea deciziei. Nu sunt excluse sugestiile venite din partea
conducerii băncii „Coroana” din Bistrița, care și-a desființat filiala din Prundu-Bârgăului, iar dirigintele
(sub-directorul) acesteia, Matei Șirlincan – cu studii în domeniul economic –  a devenit directorul băncii
„Speranța”.
Consecințele economice au fost preponderente, deoarece reuniunea „Speranța”  era una dintre cele
mai însemnate cooperative românești din Transilvania, prin capacitatea sa financiară în acele momente și a
fost concurată doar de reuniunea „Cetatea” din Rupea, care la rândul său, din aceleași motive, s-a transformat
în bancă comercială la începutul anului 1914.
Statutul de bancă comercială mărea credibilitatea pe piața financiară, iar „Speranța”avea posibilități
mai mari de a solicita credite de la alte instituții financiare, precum și deschiderea spre noi operațiuni
financiare, printre care, activarea creditelor în cont curent, credite pe efecte comerciale, vânzarea și
cumpărarea de „realități” (terenuri agricole, imobile) .
Progresele economico-financiare încurajatoare de după 1900, înregistrate în sporirea constantă a
activelor sale ofereau argumente consistente conducerii reuniunii „Speranța” de a iniția acest act
economico- financiar. Amintim doar că în anul 1909 reuniunea înregistra active de 374.551 coroane, iar
capitalul cotelor fundamentale s-a ridicat la 115.071 coroane112.
În epocă existau un număr relativ însemnat de bănci românești cu capitaluri modeste, precum
„Plugarul” din Săcădate (50.000 coroane), „Doina” din Câmpeni (60.000 coroane), „ Negoiul”  din
Porumbacul de Sus (20.000 coroane, „Râșnoveana”  (20.000 coroane), „Doina” din Câmpeni (60.000
coroane) „Unirea” din Vad-Făgăraș (40.000 coroane), etc., înființate la începutul secolului XX.
Oficializarea hotărârii Adunării generale extraordinare a reuniunii „Speranța” de la sfârșitul anului
1910 de a deveni bancă de către Tribunalul comitatens Bistrița- Năsăud, prin aprobarea statutelor sale de
funcționare s-a realizat încă la începutul anului 1911.
Astfel, cu prilejul desfășurării Adunării generale ordinare din martie 1911, care a aprobat bilanțul pe
anul anterior (1910), direcțiunea „Speranței” propunea, în conformitate cu noilor statute, schimbarea cotelor
fundamentale, în valoare de 50 coroane, în acțiuni, în vederea constituirii unui capital social inițial de
135.000 coroane. Valoarea unei acțiuni a fost stabilită la 200 coroane și au fost lansate spre subscriere un
număr de 675 acțiuni113. Membrii fostei reuniuni au avut întâietate la subscrierea acțiunilor.
Achiziționarea acțiunilor s-a efectuat cu succes deplin, dovedind capacitatea economică a elitelor de
 pe Valea Bârgăului m dar și faptul că acestea erau convinse de succesul unei asemenea inițiative financiare.

107
„Compas românesc. Anuar financiar”, I, Sibiu, 1893, p. 56.
108
„Anuarul băncilor române”, I, Sibiu, 1900, p. 104.
109
 Ibidem, VI, Sibiu, 1905, p. 128.
110
 Ibidem, XI, Sibiu, 1910, p. 184.
111
„Compas românesc.. Anuar financiar”, IV, Sibiu, 1896, p. 60.
Așa se explică și realegerea membrilor Direcțiunii fostei reuniuni în Direcțiunea băncii, la care s-a adăugat
Matei Șirlincan, în calitate de director executiv al băncii. Cu siguranță, aceștia au preluat și un număr
însemnat de acțiuni. În Comitetul de supraveghere (de cenzori) apar persoane noi, în condițiile sporirii
numărului acționarilor. Din mai vechiul comitet al cenzorilor a rămas preotul Eliseu Dan, căruia i s-au
adăugat notarul comunal din Leșu, Dănilă Pop, preotul Johann Gross din Cușma (Livezile) și medicul
George Pavel din Bistrița, originar din Prundu-Bârgăului. Aceștia au fost realeși în corpore până în anul
1922, ca și cenzori, cu excepția lui Dănilă Pop, înlocuit din acest an, de Ioan Bochiș.
Pentru consolidarea financiară a băncii „Speranța”, Adunarea generală extraordinară de la sfârșitul
anului 1913 a hotărât mărirea capitalului social la 180.000 coroane și în consecință, emiterea unei serii de
225 de acțiuni subscrise în prima parte a anului 1914114.
Achiziționarea rapidă a noilor acțiuni reflecta încrederea de care se bucura banca în zonă și pe piața
financiară, fapt oglindit și în cotațiile reale ale acțiunilor, care au depășit de la început valoarea lor nominală
și au ajuns în următorii 3 ani, să fie prețuite la 260 coroane115.
Sporirea capitalului social, politicile prudente de creditare, au asigurat evoluția financiare ascendente
a băncii „Speranța”, în ciuda crizei financiare din anii 1912-1913, însă pentru o scrută perioadă de timp,
deoarec e declanșarea primului război mondial i-a marcat puternic afacerile, ca de altfel, și a celorlalte
instituții financiare din Imperiul austro-ungar. Astfel, activele au sporit, de la 402.608 coroane, în anul
1910116, la 507.447 coroane în anul 1913117 și au înregistrat un ușor recul pentru anul 1914, când s-au cifrat
la 494.949 coroane118. În anii următori volumul activelor s-a redus, pentru a înregistra o creștere nominală și
nu reală, în anul 1918, când activele au ajuns la 544.518 coroane119, în condițiile devalorizării accentuate a
monedei statului austro-ungar.
În ciuda posibilităților statutare ale băncii de a-și diversifica operațiunile financiare față de cele
 proiectate de către fosta reuniune, s-a activat suplimentar,față de formele de creditare, doar portof oliul
tranzacțiilor imobiliare, și acela, la un volum foarte redus. În schimb, s-a reactivat și a crescut ca volum
valoric după 1901, portofoliul de escont (cambial), în detrimentul creditelor pe obligațiuni (cavenți).
Creditele ipotecare s-au impus pe primul loc, ca volum valoric, între operațiunile financiare ale
 băncii, chiar și în perioada anilor primului război mondial, până în 1917, cu mențiunea că volumul total al
acestora s-a redus drastic. Astfel, dacă în 1910, volumul creditelor ipotecare era apreciat la 163.480
coroane120, în anul 1913 a crescut la 269.806 coroane121.
Creditul de escont (cambial), aproape nesemnificativ în portofoliile reuniunii după anul 1906 și,
neconsemnat în bilanțurile sale din anii 1909-1910, a ocupat locul al doilea ca volum valoric, începând cu
anul 1911, în defavoarea creditelor de obligațiuni, în condițiile limitării acestora din urmă. În 1013, anul de
vârf al operațiunilor financiare ale băncii din epoca austro-ungară, creditul de escont s-a cifrat la 144.610
coroane122.
Creditele în cont curent, solicitate de regulă de cei care practicau activități comerciale sau
industriale, s-a acordat în volume valorice extrem de modeste, oglindind starea socio-economică existentă în
zonă. În anii 1913-1914, ele se cifrau la valori nesemnif icative, în raport cu primele operațiuni financiare și
au înregistrat doar 14.761 coroane123, respectiv, 15.532 coroane124.
Operațiunile de vânzare-cumpărare de realități activate de către bancă se reduc, ca de altfel și la alte
 bănci românești din zonă la valori ce au oscilat în jurul a 13.000 coroane.
 Nu ne putem pronunța cu siguranță asupra activării creditelor pe efecte, deși în bilanțurile băncii ele
apar ca portofoliu distinct, deoarece volumul lor a rămas constant, cel puțin pe anii 1913125 și 1914.

114
 Ibidem, XVII, Sibiu, 1915, p. 128.
115
 Ibidem.
116
 Ibidem, XIII, Sibiu, 1911, p. 136.
117
 Ibidem, XVI, Sibiu, 1914, p. 143.
118
 Ibidem, XVII, Sibiu, 1915, p. 128.
119
„Gazeta Oficială a județului Bistrița - Năsăud”, XVII, nr. 5, 1919, p. 22.
120
„Anuarul băncilor române”, XIII, Sibiu, 1911, p. 136.
121
 Ibidem, XVI, Sibiu, 1914, p. 143.
122
 Ibidem, p. 143.
123
 Ibidem.
124
 Ibidem, XVII; Sibiu, 1915, p. 128.
 Desigur,înfățișarea unor aspecte de istorie social-economică este mult mai puțin atrăgătoare și mai
frustă decât expunerea unor evenimente de ordin politic sau cultural, îmbrăcate adesea în forme stilistice și
 pagini pline de pretenții, poate mai ușor accesibile, agreabile li mai vizibile. Descrierea unor episoade de
viață materială derulate, nu arareori, sub semnul grijilor cotidiane, în forme și modalități lipsite de
spectaculozitate, ne oferă însă posibilitatea de a contura, chiar și fragmentar, eforturile întreprinse de
înaintași spre asigurarea unor raporturi stabile și temeinice, ce au asigurat, în condiții nu dintre cele mai
 prospere, nivel minime, dar necesare funcționării și evoluției sistemului educațional, cultural și politic
național.
Pe aceste fundamente s- au format în timpul epocii moderne efigiile sutelor de personalități ale
neamului nostru. Fără acumulările și dezvoltările de ordin material, înregistrate de societatea românească
transilvăneană, în speță, de către elitele și locuitorii Văii Bârgăului, nu ar fi împlinit multe din idealurile și
realizările culturale și politice, înfăptuite şi de românii de aici, la cumpăna veacurilor XIX-XX.
Iată de ce, dezvăluind sintetic și parțial crâmpeie din istoria unei vechi și însemnate instituții de
credit cooperatiste transilvane, care a fost „Speranța”, considerăm că aducem o modestă și necesară
contribuție la istoria civilizației lumii și locuitorilor Bârgaielor în epoca modernă.
Întrucât acest episod a deschis pentru „Speranța” și conducătorii ei, activități noi, derulate pe
 parcursul unei îndelungate perioade de timp, până în anul 1937, întretăiată de evenimente politice, militare
sau economice, care au influențat efectiv bunul mers al afacerilor financiare, ne propunem să le tratăm într -o
secvență de sine stătătoare, în numărul următor al anuarului.
Înclinăm să credem că banca a efectuat achiziții de efecte comerciale și/sau acțiuni, mai mult cu
mijloace asiguratorii, în vederea eventualei lor lombardări, în cazul unei crize financiare majore. De altfel,
 băncile mari românești, ca și „Speranța”, dar și cele mijlocii nu s-au implicat de regulă în aceste operațiuni
apreciate ca riscante, mai ales că nu aveau specialiști în acest domeniu.
Perioada primului război mondial a provocat mari perturbații în sistemul bancar, o dată cu întregul
sistem economic. Inflația și devalorizarea monetară au redus capacitățile economice ale populației și au
diminuat drastic posibilitățile de angajare a unor noi credite. Mai mult, a devenit problematică returnarea
creditelor deschise înaintea izbucnirii războiului, din cauza lipsirilor materiale, a mobilizărilor în armată, a
rechizițiilor militare și a moratoriilor repetate impuse de stat băncilor care prelungeau termenele de achitare a
datoriilor debitorilor.
În acest context și  banca „Speranța” a înregistrat, ca de altfel toate institutele bancare, an de an,
reduceri valorice semnificative ale portofoliilor de creditare. Astfel, la sfârșitul anului 1918 conturile
 bilanțiere la active mai înregistrau la scont, 51.352 coroane, la creditele ipotecare, 57.057 coroane și au
înregistrat o creștere doar la creditele în cont-curent, față de anul 1914, de până la 72.507,75 coroane126.
Creșterea volumului depunerilor după anul 1916, care totalizau în anul 1918 258.735,32 coroane a obligat
conducerea băncii, în lipsa soluțiilor de creditare. Să le plaseze în valori apreciabile la alte bănci mai mari,
sub forma operațiunilor de cont-curent. Mai bine de 50% din valorile depunerilor figurau la acest portofoliu
(137765,65 coroane)127. A sporit extrem de mult volumul valoric al efectelor proprii (143.006 coroane)128, ca
urmare a achiziționării forțate (în epocă se socoteau angajamente patriotice) a titlurilor de stat emise pentru
susținerea conflictului militar. Valoarea acestor efecte după destrămarea monarhiei austro-ungare a fost
 practic nulă, de aceea, băncile – și în cazul nostru „Speranța” –  au trebuit, în anii postbelici, să-și achite
aceste angajamente din veniturile proprii.
Redresarea relativă a sistemului bancar românesc din Transilvania după 1918 s-a realizat destul de
anevoios, pe fondul unei prelungite instabilități economico-financiare, marcată în Transilvania și de procesul
 preschimbării monetare din iunie 1920, dar mai ales, datorită devalorizării accelerate a monedei naționale
(leul), stopată pentru moment prin reforma monetară din anul 1929, prin care leul s -a echivalat la 10
miligrame/aur, care a diminuat valoarea sa antebelică de 32,23 ori. În asemenea condiții, mulți dintre
specialiști, precum Nicolae N. Petra, apreciau că, în ciuda creșterii spectaculoase a volumului activelor în
anii postbelici, băncile românești –  și nu numai –  din Transilvania și-au revenit la valoarea lor reală
antebelică abia după un deceniu de la terminarea războiului129.
În acest context constatăm redresarea doar nominală a operațiunilor financiare ale băncii „Speranța”
de abia spre sfârșitul anului 1922, după ce a trebuit să suporte șocul dispozițiilor Legii de unificare monetară

126
„Gazeta Oficială a județului Bistrița - Năsăud”, XVII; 1919, nr. 5, p. 22.
127
 Ibidem.
din iunie 1920, în vaza căreia, în mod arbitrar, s-a echivalat moneda austro-ungară cu 0,50 lei130. În acest fel,
activele sale s-au redus la jumătatea anului 1920 și au înregistrat un volum total de 540.404,41 lei131.
Pentru consolidarea capacității financiare proprii Direcțiunea propus Adunării generale de la
începutul anului 1920, mărirea fondului capitalului social, acțiune ce s-a realizat în anul următor, 1921, când
au fost emise acțiunile pentru constituirea unui capital de 200.000 lei. Reușita acțiunii s-a oglindit și în
creșterea operațiunilor financiare și, evident, a activelor sale în 1922, când au atins volumul total de
857.532,58 lei132.
Evoluția ascendentă, chiar spectaculoasă a activelor băncii din anii următori, până la sfârșitul anului
1930, când bilanțul anula a înregistrat 4.139.659,61 lei133 ar fi demnă de remarcat, dacă aceasta nu ar fi fost
influențată de inflația și deprecierea monedei naționale, stopată doar în anul 1929, prin reforma monetară.
Situația financiară înfloritoare și exprimată în epocă chiar de specialiști, în mod eronat, ca încurajatoare
 pentru sistemul bancar în general, a determinat Direcțiunea băncii „Speranța”, cu acceptul Adunării generale,
să-și sporească capitalul social la 1.000.000 de lei, prin lansarea la sfârșitul anului 1929 a unui pachet foarte
marte de acțiuni134.
În ciuda semnalelor de recesiune economică, subscrierile de acțiuni și plata acestora s-au realizat
într -un termen extrem de scurt, încât în bilanțurile băncii pe anul 1930 capitalul propus era deja constituit, iar
acționarii noi au primit dividendele.
Politicile de creditare ale conducerii băncii „Speranța” în anii postbelici au fost influențate de
conjuncturile economice traversate de România interbelică, cât și de practicile financiare ale celorlalte bănci.
Astfel, pentru a se reduce efectele negative ale inflației și deprecierii monetare, băncile s-au orientat spre
 practicarea, cu preferință, dacă nu chiar exclusiv, a creditelor mobile și foarte mobile, în paralel cu creșterea
dobânzilor de la 8-9%, în anul 1919, spre 20 și, uneori, chiar 25%, în anii 1926-1929135. Dacă pentru o
 perioadă scurtă de timp aceste orientări și măsuri financiare au avut un relativ succes, în perspectivă nu prea
îndepărtată, ele au afectat clientela creditoare și apoi, însăși instituțiile bancare.
Astfel, banca „Speranța” a acordat cu precădere credite de escont și credite în cont-curent și și-a
diminuat portofoliul creditelor ipotecare. Deja în anul 1922, escontul a atins valoarea de 322.317,50 lei
(sursele nu ne indică dacă creditul de escont cuprindea și cambiile cu acoperire ipotecară), iar creditele în
cont-curent aveau un volum total de 272.080,34 lei136. În schimb, împrumuturile ipotecare se cifrau doar la
modestul volum valoric de 44.070,62 lei137, iar valoarea or s-a redus treptat în anii următori, până la completa
lor dispariție din bilanțul pe anul 1930.
La fel, creditele pe obligațiuni, care la marile bănci românești nu se practicau din cauza războiului,
deși mai figurează în bilanțurile băncii în 1919 chiar substanțial138, s-au ridicat, după anul 1922, la câteva
zeci de mii de lei139, pentru a se renunța la practicarea lor din anul 1929.
Sporirea cererilor de creditare a determinat Direcțiunea băncii să practice din ce în ce mai mult
împrumuturile de escont, în detrimentul celor în cont-curent, ultimele, mai adecvate activităților industriale și
comerciale. Cum majo ritatea covârșitoare a clientelei debitoare era compusă din țărani, evident că și
conducerea băncii a căutat să-și modeleze politicile financiare. Este însă adevărat că cele mai propice
mijloace de creditare pentru mediul rural ar fi fost creditele ipoteca re, pe care banca, din motivele arătate
anterior, le-a limitat și apoi le-a lichidat. Este însă cert că acordat în repetate rânduri prelungiri la creditele de
scont ajunse la scadență (6 luni era termenul limită) sau, cel mai probabil, scontul a fost cu acoperire
ipotecară, pe o perioadă mai îndelungată, cu obligația plătirii sale în rate semestriale.

130
 Ibidem, pp. 114-115.
131
„Gazeta Oficială a județului Bistrița - Năsăud”, XIX, 1921, nr. 13-14, p. 55.
132
 Ibidem, XXI, 1923, p. 33.
133
„Gazeta Oficială a județului Năsăud”, XXIX, 1930, nr. 9, p. 83.
134
În 23 noiembrie 1929 Consiliul de Administrație anunța sporirea capitalului social al băncii la 1.000.000 lei, prin
emiterea a 8.000 de acțiuni (a 100 lei fiecare). Acțiunile noi se emiteau în titluri cumulative de 5, 10, 20, 50 și 100 de
acțiuni. Acționarii vechi aveau dreptul să subscrie după fiecare acțiune veche, 4 acțiuni noi: „Săptămâna” Bistrița, II,
1929, nr. 49, p. 4.
135
 Nicolae N. Petra, op. cit., p. 123.
136
„Gazeta Oficială a județului Bistrița -Năsăud”, XXI, 1923, nr. 6-7, p. 33.
137
 Ibidem.
138
În anul 1919 creditele pe obligațiuni încununau cel mai mare volum valoric față de celelalte portofolii de
împrumuturi și se ridicau la 166.877 coroane; „Gazeta Oficială a județului Bistrița - Năsăud”, XVIII; 1920, nr. 2, p. 11.
 Creditele de scont (cambiale) depășeau, deja, în anul 1925, un milion de lei și au crescut simțitor față
de volumul creditelor în cont-curent, care se situau la 225.558,21 coroane140. Proporțiile valorice sunt și mai
mari pentru anul de vârf financiar 1930, când scontul atinge 3.657.535 lei, iar împrumuturile în cont-curent
totalizau doar 251.323,61 lei141.
În funcție de evoluția ascendentă a operațiunilor financiare, se constată creșterea tot mai
semnificativă a profitului anul net, încât acționarii au beneficiat după anul 1922, nu numai de dividenda
statutară de 5%, ci și de procente tot mai mari de supra-dividende. Astfel, în anul 1923 s-au acordat deja 5%
ca supra-dividende, pentru a ajunge în anul 1928 la un procent de 11% supra-dividendă, cea ce însemna că
 pe o acțiune se lua ca profit în total, în acel an, 16% din valoarea acesteia. Dacă acționariatul și, în parte,
deponenții erau extrem de mulțumiți, situația clientelei debitoare se înscria doar la limitele suportabilității
economice, întrucât prețurile la produsele agricole, de regulă, nu țineau ritmul cu evoluția inflației.
Astfel, în anii dinaintea crizei economice declanșată la sfârșitul anului 1929, o bună parte dintre
debitorii băncilor, nu numai ai băncii „Speranța”, își achitau doar dobânzile și solicitau prelungirea
creditelor, situație ce s-a agravat și s-a extind, din anul 1930, cu efecte devastatoare pentru debitori, dar și
 pentru băncile care au avut plasamente mari, îndeosebi în mediul rural.
Afacerile băncii au fost conduse între anii 1919-1927 aproape de aceeași membrii ai Direcțiunii aleși
și realeși din perioada postbelică, cu mențiunea cooptării lui Oskar Budaker, din anul 1922, în locul lui Pavel
Beșa (probabil decedat) și a retragerii lui Matei Șirlincan, din anul 1924. Decesul președintelui și membrului
fondator Nicolae Hăngănuț și a protopopului Ioan Dologa din anul 1927 au impus schimbările aprobate de
Adunarea generală extraordinară, care l-a ales ca președinte pe medicul George Pavel (fost membru al
Comitetului de cenzori) pentru prestigiul său profesional, dar mai mult ca sigur, și pentru că deținea un
 pachet însemnat de acțiuni. Au fost apoi cooptați, prin scrutin, în Direcțiune, Victor Lazăr și, din nou, Matei
Șirlincan. Totodată, directorul executiv al băncii, desemnat de Direcțiune a fost Carol Müller 142, funcție ce a
deținut-o până în iunie 1935, când în locul său, a fost numit Ioan Rus; nici unu dintre ei nu a făcut însă parte
din Dir ecțiunea băncii.
Ulterior, în anii ‘30 din Direcțiune dispar, din motive de vârstă sau prin deces, vechii membrii Victor
Wokalek, Pantilimon Zagrai și Victor Varna; în locul lor au fost aleși Victor Avram (director al societății
„Regna”), medicul Emil Șerban și Sigismund Sczepanek 143. Din dorința extinderii zonei afacerilor sale, dar și
 pentru faptul că o serie din membrii Direcțiunii și principalii acționari domiciliau în Bistrița, din anul 1932
 banca și-a mutat sediul în acest oraș.
Criza economică în sistemul bancar s-a resimțit cu acuitate din anul 1931, deși situațiile bilanțiere pe
acel an nu erau, la prima vedere, îngrijorătoare. În realitate însă, în portofoliul de creditare al băncilor figurau
angajamente care nu mai puteau fi achitate de debitori, af lați, la rândul lor, în dificultăți economice extrem
de grele. Urmarea acestei situații a fost practic, blocarea afacerilor bancare și panica în rândul depunătorilor,
care au început să-și retragă depozitele. Încercările statului, prin moratorii și printr -o serie de legi de
conversiune  –   ultima, din aprilie 1934  –  au reușit doar să reducă o parte din efectele crizei în sistemul
financiar- bancar și să deblocheze activitatea acestuia pentru următorii ani. La rândul lor, băncile românești
asociate uniunii „Solidaritatea” au cerut să se adopte o serie de măsuri privind politicile financiare interne,
 prin care să limiteze retragerile masive a depozitelor, să amâne sau să reducă drastic dobânzile la depuneri,
să nu mai angajeze noi credite, să reducă sub limita statutară plata dividendelor pe acțiuni, să reducă și
numărul și salariile funcționarilor și ale membrilor Direcțiunii.
Banca „Speranța” a trecut prin momente critice, ca și celelalte bănci mici din România și a
înregistrat un blocaj al activelor sale financiare până în anul 1932, când, încă activele sale erau în valoare de
3.602.216, 42 lei144. Și în anul următor banca s-a aflat în aceeași situație dificilă, cumulând pierderi și cu
active nerealist de mari, deoarece nu avea posibilitatea de a proteja creditele debitorilor, întrucât piața
imobiliară, la rândul său, era blocată. Situația financiar -economică reală a băncii s-a cunoscut după aplicarea
legii conversiunii datoriilor agricole din aprilie 1934  –  prin care debitorii agricoli sau urbani deținători ai
unor terenuri de până al 10 ha. erau degrevați de 50& din valoarea datoriilor la institutele bancare și cu
 posibilitatea de a achita datoriile rămase în următorii 17 ani în rate semestriale, cu o dobândă de numai 3%.
Cei care doreau să achite într -o perioadă mai redusă, aveau posibilitatea de a o face, cu unele avantaje. Statul,

140
 Ibidem, XXIV, 1926, nr. 4-6, p. 17.
141
 Ibidem, XXIX, 1931, nr. 9, p. 83.
142
 Ibidem, XVIII, 1928, nr. 3, p. 4.
 Ana PLEȘCA ,
 Învăţătorul -director, Toma Platon, un arhiereu ales al învăţământului  264
Cu genunchi smeriţi mă apropii să evoc amintirea distinsului
director Platon Toma – cu convingerea că nu voi reuşi decât parţial să redau
din activitatea şi personalitatea dânsului, ce m-a marcat pentru toată viaţa.
Auzisem multe despre dânsul şi aveam mari emoţii pentru când îl
voi cunoaşte, dar ceea ce m-a fascinat de la început era o pace a dialogului – 
ca într -o armonie cu universul – şi astfel mi-a topit toate inhibiţiile.
Am sesizat că avea un respect de sine şi de semeni încât te obliga
să-ţi revezi atitudinea, să fii cu băgare de seamă cum vorbeşti, cum te
comporţi, aflându-te într -o citadelă a muncii şi seriozităţii.
Şcoala a constituit pentru dânsul întreaga existenţă. Era deosebit de
scrupulos în tot ceea ce făcea. Zilnic venea la 7 şi pleca la 16,00 – controlând
totul – completând documentele –   toate fiind puse la punct pentru a doua zi,
încât nici o inspecţie nu l-ar fi putut surprinde nepregătit. Oamenii de serviciu
veneau la 5 dimineaţa –   notez  –  era o curăţenie în toată şcoala ca într -o
farmacie, iar dânsul urmărea toate aspectele: clădirea, elevii, şi, cu
 predilecţie, procesul de învăţământ, asistând la fiecare clasă săptămânal.
 Notele se dădeau cu o exigenţă justificată, până la sutime. Premierile
finale transmiteau sătenilor, aflaţi în căminul cultural, adevărul. Se avea mare
încredere în clasament, pentru că dânsul nu făcea concesii pentru nimeni şi nimic.
Pe atunci, părinţii copiilor aveau acea temere, acel respect pentru şcoală – uzina unică de perfecţionare a
inteligenţei – încât şi la şedinţele cu părinţii, unde nu lipsea nimeni, intrau cu sfiiciunea cuvenită ca într -o biserică.
Directorul Platon Toma avea o mare prestanţă şi era deosebit de bun. Am avut câteva momente (spaţiul
nu-mi permite să le redau) când dânsul s-a dovedit un fin psiholog, un mare om al catedrei şi didact, o inimă de
aur ocrotitoare pentru noi toţi. În şcoală, în sat, nu erau abateri disciplinare. Se învăţa cu mare conştiinciozitate.
Eram obligaţi lunar să vizităm acasă copilaşii şi să subliniem progresul pentru învăţătură a celor vizaţi. Cu scrisul
apar te şi frumos al dânsului, cu meticulozitatea caracteristică – toate documentele şcolii erau păstrate într -o ordine
unică. Inspectoratul şcolar îl dădea mereu exemplu –  model pentru tot judeţul. Ideea „Din amănunt reiese
 perfecţiunea” susţinută de marele sculptor şi pictor Michelangelo, l-a călăuzit toată viaţa. Prin întreaga conduită ne
constituia modelul. Îl respectam şi îl imitam fără să ne dăm seama. Dialogurile din cancelarie erau pe teme de
învăţământ şi de esenţe, cu concluzii eficiente pentru progresul şcolii. Când trecea dânsul pe uliţă parcă mergea un
 preot. Toţi se sfiau cum să-l salute mai aparte. „Ca dânsul nu se mai naşte –   spunea un vecin  – aşa om drept şi
vrednic.” Nu stă degeaba numele pe om, acel Vox Deo Vox Populi. Ţăranul şi-a respectat cu sfinţenie valorile
autentice.
Învăţătorul – director Toma Platon a sădit pomi, a construit o casă, a întemeiat o bibliotecă şi a educat un
fiu, profesorul de azi Mircea Eliade, un mare talent al logosului, care a făcut să strălucească catedra sa. Ilustrul
 Nicolae Iorga cerea acestea de la un om adevărat.
A fost un familist convins. Dovada: distinsa lui soţie, Raveca, în 37 de ani de văduvă n-a îmbrăcat decât
veşminte cernite, păstrând memoria soţului până la ultima ei suflare. Ar mai fi enorm de pomenit, acum când se
împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Toma Platon, despre apuse vremi ale învăţământului nostru.
 Nu mă pot abţine să nu citez câteva din sfaturile lait-motiv ale dânsului: „Să priviţi copilul din bancă,
 parcă ar fi propriul dvs. copil”, „Prestigiul se câştigă bob cu bob, nu se impune”, „Vorba-i vânt, doar scrisu-i
sfânt” sau „Vorba sună, fapta tună”. Bijutier al sufletelor spre muncă, înţelepciune, hărnicie, ne-a fost modelul viu,
modest  – ca un călugăr isihast – vorbea fără teatralisme şi efecte retorice. A depopulat satul de nonvalori, fiind
trambulina spre educarea atâtor generaţii, care îl au grefat în fiinţa lor, neştiut –  pentru totdeauna. Florile rare ale
recunoştinţei le merită din belşug.
La ceruri – un arhiereu al şcolii nu poate fi decât cu drepţii, cuvioşii, eroii şi credincioşii neamului nostru.

264
Articol scris de Ana Pleșca în „Gazeta de Bârgău”, „Răsunetul”, 29.08.2007, la aniversarea a 100 ani de la nașterea, în
25.08.1907, a regretatului dascăl bârgăuan, tatăl inimosului profesor de limba română, Mircea Eliade Platon, de la Gru pul
 Constantin ANDRIȚOIU ,
 Învăţătorul Gavril Purcil, din Tiha Bârgăului  265
Fiu de ţăran din comuna Tiha Bârgăului, tatăl Nicolae şi mama Ileana, a fost cel de al 6-lea dintre cei
11 co pii ai familiei Purcil. Doi dintre băieţi au devenit învăţători iar ceilalţi buni gospodari, datorită
exemplului frumos al părinţilor lor.
Gavril născut în anul 1909, în luna mai ziua 28, face şcoala primară la Prundu Bârgăului fiind printre
cei mai buni elevi din şcoală. A fost elevul dascălului Ilarion Bosga, directorul şcolii din Prund care a fost tot
din Tiha – Tureac. A mai avut dascăl pe Someşan Nicolae, care era tot din Tiha şi Ovidiu Lupescu, care l-au
îndrumat pe micul şcolar să meargă la studii mai departe. Astfel în toamna anului 1922 se prezintă la
examenul de admitere la şcoala normală de învăţători din Cluj unde a reuşit printre primii. În cei 6 ani cât a
stat la această şcoală îndrăgeşte mult vioara şi acompaniat cântă frumoasele cântece populare învăţate de la
sătenii lui, ajungând solistul numărul unu al Şcolii normale. Obţine diploma de învăţători în anul 1927 cu
rezultate deosebite. Este numit învăţător la Budac şi pe urmă la Tureac. Ajunge dascăl în comuna natală abia
în 1933 căsătorindu-se cu Cioanca Marioara.

Învățătorul Gavril Purcil, ultimul din dreapta, cu soția Marioara,

 Nina și Matei Albu, în refugiu la Botoșani

În munca pedagogică s-a dovedit cel mai bun pedagog din vremea lui. Foştii lui elevi pe care i-a
învăţat cu multă inimă, au ajuns oameni de nădejde amintindu-şi cu adâncă recunoştinţă de inimosul lor
dascăl. Şi astăzi se vorbeşte în sat că „Aşa ne învăţa dascălul Purcil, sau aşa cântam cu dascălul Purcil sau
despre minunatele seri culturale pe care le desfăşura dascălul Purcil, povestesc şi astăzi sătenii.
Într -adevăr în afara muncii din şcoală, a desfăşurat o rodnică şi prestigioasă activitate pe tărâm socio-
cultural. A iubit şcoala mai presus de orice, i-a dat tot ce a avut mai bun în sufletul său. A fost călăuzit
întotdeauna de dorinţa vie de a vedea pe toată lumea mulţumită în jurul său. A luptat mult pentru păstrarea
minunatului port naţional făcând propagandă cu părinţii pentru păstrarea în comun a acestei minunate forme
de păstrare a folclorului şi de transmitere a lui nealterată.

Albu Matei cu soţia Nina, cumnata Ionuca, Ioan şi Mărioara Purcil, împreună cu fiul lor Ioan (Cioanca)

Mai presus de toate s- a ocupat de educaţia patriotică a elevilor şi a sătenilor. A pus mai presus de
toate frumuseţea morală a faptelor înaintaşilor noştri. A căutat cu orice ocazie să le insufle elevilor cea mai
 puternică dragoste pentru neam. Prin dansurile populare şi prin teatrele pe care le făcea a căutat întotdeauna
ca să păstreze nealterat tot ceea ce am moştenit de la bunii „ şi străbunii noştri. Corul pe care l-a format cu
sătenii din Tiha de cca 70 persoane prezenta cele mai frumoase cântece româneşti. În cântecul „Răsunetul
Ardealului” cântând solo incita prin vocea lui deosebită la fel şi cântecul „Negruţa”. Activând şi în  corul
 bisericesc a căutat întotdeauna să păstreze momentele cele mai înălţătoare ale poporului român.
Avea un dar deosebit de-aş însufleţi coriştii şi de a-i face să cânte aşa cum înţelegea şi cum simţea el,
fiind preţuit foarte mult de public. Participând cu corul la cele mai reprezentative concursuri pe plan
 judeţean, a fost întotdeauna apreciat şi clasificat pe locul I. Fiind apreciat de toţi învăţătorii şi de
Inspectoratul şcolar, este numit preşedintele cercurilor culturale ce aveau şedinţe lunare unde învăţătorul
Purcil se afirma cu materiale deosebit de bine documentate din punct de vedere pedagogic. Talentat în multe
domenii reuşeşte să inventeze, primul pe aceste meleaguri, teatrul de păpuşi cu care a ajuns până în capitala
ţării unde a fost şi premiat.
Multe putea să realizeze din ceea ce şi-a propus dar evenimentele politice din această vreme l-au
împiedecat. Astfel în anul 1940 când s-a cedat vremelnic Ardealul a fost torturat şi astfel după mai multe
torturi fiind închis în lagărul militar de la Odorheiul Secuiesc reuşeşte să scape temporar, timp în care fuge
 peste graniţă prin Dealu Maxim ajutat de Toader Ştefănuţ, de învăţătorul Nicolae Moldovan. Asta s-a
 petrecut în anul 1942. În refugiu s-a stabilit în oraşul Câmpulung unde a desfăşurat o vie activitate în cadrul
şcolii organizând şi aici un cor mixt fiind apreciat foarte mult de toţi colegii şi de toate forurile din vremea
aceea din localitate.
După terminarea războiului se întoarce în comuna natală cu mare dragoste pentru ceea ce a lăsat,
sătenii şi copiii. În scurt timp o boală foarte grea îl răpune şi în numai 3 săptămâni moare la 6 noiembrie
1946. Întregul sat şi întreaga vale a Bârgăului a participat cu mare durere conducându-l pe ultimul drum.
După 44 de ani, astăzi la rându-ne ne plecăm frunţile cu pioşenie păstrând în aceste măreţe clipe de
aducere aminte un solemn moment de reculegere.
 Simion CRISTEA, Profesorul Vasile Parasca (1913-1988)
Cât ne bucurăm când vedem iedera grațioasă a amintirilor cum îşi ridică fruntea la efigia
oam enilor aleşi. Smirdarul încununează astăzi fruntea profesorului Vasile Parasca la o sută de ani de la
naşterea lui.
Profesorul Vasile Parasca a fost un trăitor în templul muzelor, dacă ţinem seamă de simbiozele
dintre muzică şi poezie, care deţineau cu lava lor sonoră locul central din viaţa lui. Ca profesor de
muzică, dirijor şi compozitor, el a plutit pe oceanul artei, având chipul şi sufletul la acelaşi diapazon.
 Ne- am cunoscut în deceniul şase al secolului trecut, şi legaţi am rămas. Da, pentru că mi-a făcut
loc în caldul inimii sale, tratându-mă ca pe un nepot alintat. Întâlnirile noastre aveau loc în parcul
 bisericii luterane din Bistriţa, pe o bancă ce ne-a devenit prietenă. Când era ocupată, nu ne simţeam bine
 până nu ajungeam la locul nostru. Conta foarte mult banca cu care ne- am familiarizat. Ea făcea parte din
familia întâlnirilor noastre. Locul în care şezi, dacă îţi vine bine te leagă. Oamenii, locurile şi lucrurile
îşi afirmă o realitate spirituală, prin capacitatea pe care o au fiecare de a -şi pune în vibraţie coardele
sufletului, prevăzut cu o cutie de rezonanţă deosebit de sensibilă.
Profesorul Vasile Parasca era un intelectual efervescent, cu atenţia deschisă literaturii,
filosofiei, muzicii, artei în general. Pentru valorile culturale avea o disponibilitate absolută. Sufletul său
nu vibra nicăieri mai puternic precum la altarul culturii. Părintele arhidiacon Ioan Brie, profesorul de
muzică de la Seminarul Teologic din Cluj, care l -a cunoscut i-a spus-o direct că regretă faptul că n-a
ajuns profesor la Conservator, ţinând seama de cultura şi de compoziţiile sale, mai ales cele religioase,
în frunte cu „ Sfânta Liturghie”, pe care n- a reuşit să o publice. Oraşul Bistriţa nu i -a putut oferi un
climat cultural pe măsura vocaţiilor sale.
De la  primele întâlniri m-a impresionat printr-o notă tipică: întrebarea dacă. n-am găsit o carte
nouă. Aceasta era întrebarea fiecărei întâlniri, formulată de setea lui de nou. Era intelectualul care citea
cu condeiul în mână, studiat. Mi -am dat seama că îl umbrise harul unui Dimitrie Gusti, Petre Andrei sau
Octav Botez, care luau cartea sub braţ cu cerneala încă aburindă.
 Nu mai vorbim de muzică, cu câtă pasiune vorbea despre George Enescu, pentru care avea un
adevărat cult. Cât a locuit la Bucureşti, nici un concert de la Ateneul Român, susţinut de marele
maestru, nu l-a pierdut.. Săptămânal, muzica lui Enescu era cuminecătura lui muzicală. Despre marele
Enescu povestea cu fervoarea oracolului din Delfi. Iar ca dirijor, prima bucurie i-a adus-o corul
 puternic, format la Joseni, pe patru voci egale, ca tânăr profesor, care i -a dus vestea până la   Cluj, iar
episcopul Nicolae Ivan, ctitorul catedralei, prin revistele clujene şi bistriţene a dat sonoritate numelui
său. Multe reviste îl aveau î atenţie.
Iar în relaţiile sociale, mai ales ca inspector şcolar, a dovedit un mare altruism, făcându-se
întotdeauna prezent acolo unde era nevoie de o decizie însemnată. Acţiona proaspăt şi precis în acţiune,
ca o termită. Ce mare e harul de a-ţi stăpâni spaţiul pentru care te-ai născut. Învățătorul şi senatorul
 Nicolae Moldovan, mare om de cultură, a spus de mai multe ori, cu regrete în glas: „Păcat că profesorul
Vasile Parasca, de origine de la Rusu Bârgăului, n -a ajuns profesor de, Conservator ”. Uniunea
Compozitorilor din România, filiala Cluj- Napoca, al cărui membru era, îl avea în ochi buni, apreciindu-i
compoziţiile pe măsura inspiraţiei.
Cu prilejul împlinirii a o sută de ani de la naşterea sa, doi dintre nepoţii săi, Rafila Mureşan şi
Remus Deac, profesori de elită şi foarte buni codeieri, şi-au onorat unchiul cu câte un medalion, frumos
redactate ( „Anuarul Bârgăuan”  Anul III, Nr. 3, 2013, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2013, p. 140-146; p.
147-149).
Profesorul Vasile Parasca a avut succesele încununate cu premii şi decoraţii, L-a pasionat şi
scrisul, bine articulat: naraţiunea, cu descrieri minunate, eseul şi poezia, stăpânind admirabil cuvântul.
Iar catedra a onorat-o cu mare profesionalism, până la a edita şi cărţi de specialitate. Unde a făcea popas
de gând, punând condeiul, o făcea în mod exemplar. Eu m -am bucurat mult de prietenia lui şi de
nobleţea sufletului său, şi ca mine consătenii săi care erau mândri de el şi toţi cei care l-au cunoscut,
fiind pilduitor pentru noi toţi. Acum se odihneşte în împărăţia divină ca un devotat fiu al sfintei biserici,
alături de părinţii, moşii şi strămoşii săi.
 Niculae VRĂSMAȘ, Profesorul bârgăuan Albu Matei
a trecut la cele veșnice, în cel de al 101 -lea an
Intrat în cel de al 101-lea an de viaţă, profesorul
 bârgăuan Albu Matei a trecut, în 12 martie 2014, la cele
veşnice. Până în ultima sa zi de viaţă, a stat drept, ca un
adevărat militar care a fost şi pe deplin conştient, ca în întreaga
lui viaţă de peste un secol, dedicată învăţământului şi
comunităţii.
Profesorul Albu Matei, născut în 18 mai 1913 într -o
străveche familie de grăniceri, cu rădăcini adânci la Prundu
Bârgăului, a avut o viaţă zbuciumată, trăind evenimentele triste
ale războiului, silit să se refugieze, împreună cu soţia sa Nina,
apoi să lupte, pe ambele fronturi, în ultimul război mondial.
Activitatea sa de bază a fost, pe întreaga lui viaţă, dedicată cu
ardoare învăţământului, atât ca învăţător, profesor, director şi
director adjunct al şcolii din Prundu Bârgăului, până la
 pensionarea sa, în anul 1975, dar şi după aceea, activând în
slujba școlii, dar și pe tărâm cultural şi obştesc.
Pentru meritele sale, deosebite, dedicate comunităţii,
 profesorul Albu Matei a primit numeroase distincţii, medalii,
diplome şi felicitări, iar la împlinirea unui secol de viaţă, cei
care l-au cunoscut, iubit şi apreciat, şi-au înmănuncheat
amintirile şi gândurile lor aniversare, într -un volum întitulat
„Un secol de viaţă”.
Volumul cuprinde mai mult decât nişte simple interviuri, datele incluse prezentând informaţii
despre membrii de familie, amintiri ale unor întâmplări trăite, gânduri spontane şi sincere felicitări,
articole din presă, copii după acte personale, adeverinţe, brevete, medalii, diplome şi fotografii,
adevărate documente, adunate prin grija familiei, colegilor, foştilor elevi şi prieteni, toate închegate
într -o carte scrisă de contemporanii săi.
Albu Matei a trecut, în ultima sa zi de viaţă, pe propriile sale picioare, dintr -o cameră într -alta a
casei părinteşti de pe uliţa Secului, convins că poate să o facă, prin forţele sale. În mod simbolic, este ca
o trecere dintr-o lume într -alta, scutită de suferinţe.
Profesorul Albu Matei a fost condus pe ultimul său drum, vineri 14 martie 2014, la Prundu
Bârgăului, de numeroasa lui familie, de către mulți dintre cei care l-au cunoscut şi apreciat, elevi și
 profesori ai școlii prundene și oficialități, fiind înmormântat cu onoruri militare. Dumnezeu să-l aibă în
 pază!
 Ioana ZAMFIR, Profesorul Virgil Zamfir ar fi împlinit 80 de ani 
S-a născut la data de 9 iulie 1934, la Târgu
Mureș  din  părinții   Ioan și  Olimpia învăţători în
comuna Cipău, județul Mureș.
Școala  primar ă a făcut-o în  comuna Cipău
având-o învăţătoare pe mama sa Olimpia Zamfir.
Gimnaziul l-a frecventat în  localitatea Iernut după
absolvirea căruia  a urmat cursurile Liceului „Papiu
Ilarian” din Târgu Mureș. După mai multe încercări
de-a a urma o cariera militara sau facultate de drept
de unde dosarul de înscriere  i-a fost respins se
înscrie  la Facultatea de istorie din cadrul
Universit ăţii București.
La începutul anului II de facultate îşi pierde
tatăl. Mama sa, r ămasă văduvă  cu doi copii de
întreținut, unul la facultate și  o fiică  la liceu, a
trebuit să facă multe sacrificii.
În  anul 1960 termina facultatea și  este
repartizat profesor de istorie în  comuna Cucerdea
din fostul raion Târnăveni. După  doi ani de
activitate didactica este numit inspector la cultura în
orașul Târnăveni.
În anul 1964 se căsătorește  cu Ioana Bălan
 profesoara de istorie la Liceul din localitatea
Prundu Bârgăului. În  toamna anului 1965 obține
transferul la Liceul din Prundu Bârgăului fiind fixat
 pe catedra de istorie și ştiinţe  sociale unde
funcționează până  la pensionare în  anul 1997. În
anul 1966 se naște fiica sa Carmen.
În timpul celui de al doilea război mondial, tatăl sau fiind pe front în armata romana cu gradul de
căpitan, mama sa și copiii au fost expuși pericolelor inerente războiului cum ar fi proiectilele ce cădeau în
timpul luptelor ce au avut loc la Oarba de Mureș. Nu va uita niciodată aceste momente trăite pe viu și care
l-au marcat definitiv făcând  ca, lecțiile  de istorie predate de el la clasa, sa fie vulcanice, atractive,
cuvintele rostite sa capete semnificația istorica a timpului, pentru ca elevii sa tragă învăţămintele necesare.
A fost iubit de marea majoritate a generațiilor  cărora  le-a predat, având, profesor fiind, o nota aparte,
 personala în predare.
Rezultatele muncii profesionale au fost valorificate prin participarea elevilor la olimpiade la nivel
de  județ și tar ă, de numărul  elevilor ce au urmat cariera de profesor de istorie unii din ei ajungând dascăli
eminenți .
Apreciat de conducerea Inspectoratului Școlar   din aceea perioada a fost recrutat ca metodist
voluntar cu rolul de a conduce activitatea metodica a profesorilor de istorie, a participat la inspecții de
grade didactice, el având luate toate gradele didactice.
La întâlnirile să ptămânale pe lângă lecțiile  predate de colegi, se purtau discuții  constructive
reușind să se înlăture inconvenientele acelor sâmbete în care profesorii erau obligați să se deplaseze de la o
școală la alta.
A participat cu lucrări științifice la toate simpozioanele culturale ale Văii Bârgăului. A contribuit
la înființarea  Muzeului de istorie a scolii din Prundu Bârgăului, în  special a colecției  de numismatica pe
care a donat-o în  totalitate liceului. A iubit școala în care și-a petrecut cea mai mare parte din zi și-a iubit
meseria și familia.
Din  păcate viața i-a fost prea scurtă pentru a se bucura de pu ţina odihnă după pensionare, sfârșindu-se
subit în data de 28 martie 1999.
 Niculae VRĂSMAȘ,
Doctorul Toader Chiuzan,
80 de ani de la naştere 266
(22.08.1934-12.12.2009)

Doctorul Toader Chiuzan s-a născut la 22 august 1934, în localitatea Şieu-Cristur, judeţul
Bistriţa - Năsăud. Este fiul lui Chiuzan Teodor şi Ana, născută Moldovan, ţăr ani mijlocaşi din satul
Coasta, comuna Şieu-Odorhei. În satul natal Coasta, a copilărit şi a frecventat şcoala în perioada
1940-1945. Fiind un elev eminent, dascălul din sat şi unchiul dinspre mamă, învăţătorul Nicolae
Moldovan, i-a sfătuit pe părinţi să -şi dea băiatul la şcoală la Bistriţa cu promisiunea că dânsul se va
ocupa de îndrumarea şi supravegherea nepotului. Lică, cum îl alinta cei apropiaţi, pleacă din sânul
familiei la vârsta de 11 ani, lăsând în urmă o mamă care şi-a pus speranţa în el şi trei fraţi mai mici. În
 perioada 1945  – 1952 urmează cursurile gimnaziului Liceului „Al. Odobescu” Bistriţa şi Liceului Mixt
Bistriţa, unde s-a evidenţiat ca un elev eminent. În casa unchiului său, cunoscutului învăţător Nicolae
Moldovan, fost membru P.N.Ţ., va cunoaşte oameni de seamă, intelectuali care veneau în vizită şi a
căror discuţii îi vor marca viaţa şi educaţia tânărului Toader. Frumoasa casă de pe strada M. Eminescu a
fost gazda multor năzbâtii a lui Lică şi vărului său dinspre mamă, Iulus Jucan, „fra ţi de suferinţă”,
 plecaţi amândoi din Coasta lor dragă, supravegheați de blânda privire a mătuşii Mărioara cât unchiul
 Nicolae a fost în detenţie.
În anul 1952 pleacă la Cluj în ideea să se înscrie la şcoala de impiegaţi, după cum au stabilit
 părinţii din motive financiare, dar Toader participă la admiterea de la Facultatea de Medicină Generală
 şi este înştiinţat că este admis printr -o telegramă primită la Coasta, care îl dă de gol, dar mama o femeie
înţeleaptă convinge familia că Lică trebuie să-şi urmeze destinul. În vacanţele cât a fost elev la liceu şi
student a lucrat muncitor necalificat la Serviciul de drumuri şi poduri Bistriţa pentru a -şi ajuta familia.
Student eminent, bursier pentru merite, termină facultatea în anul 1958 şi este repartizat, la
cerere, ca medic pediatru în localitatea Crucea, judeţul Suceava, la circumscripţia medicală unde rămâne
 până în anul 1960, când la insistenţele mătuşii Mărioara şi unchiului Nicu Moldovan, care nu aveau
copii, îi vizitează în localitatea Josenii-Bârgăului, la casa părintească a mătuşii, la „Casiriu” şi aici se
îndrăgosteşte pentru totdeauna de frumoasa Vale a Bârgaielor. Astfel, prin transfer va fii medic pediatru
la Circumscripţia sanitară din Prundu-Bârgăului, în perioada noiembrie 1960 –   mai 1961, apoi medic
 pediatru la Spitalul rural din Susenii -Bârgăului, în perioada iunie 1961-mai 1962, iar din 18 mai 1962
medic generalist la Circumscripţia sanitară umană Josenii -Bârgăului, unde a lucrat fără întrerupere până
la ieşirea la pensie la 30 iunie 1996.
Din anul 1959 s-a căsătorit cu Florentina Luteţia Slavu din Mediaş, care i -a fost alături la bine şi
la greu, şi au dat viaţă la două fiice, având trei nepoţi. În localitatea Josenii –Bârgăului şi-au construit o
casă la nr. 461 A, iar pentru a răspunde solicitărilor, din partea populaţiei, şi-a deschis cabinet medical,
la domiciliu, care a funcţionat până în februarie 2009 când o necruţătoare boală i -a întrerupt activitatea.
Viaţa dr. Toader Chiuzan a fost onestă şi plină de dăruire, deşi pare simplă, aşa cum am
reprodus-o după propria sa autobiografie.267 A iubit foarte mult frumoasa Valea Bârgaielor şi o cunoştea
foarte bine, iar din  plăcerea drumeţiei a ajuns un pasionat pescar şi vânător. Pe parcursul carierei sale a
 primit oferte să lucreze la oraş, dar a r efuzat din dragoste pentru acest ţinut şi bârgăuani.
Figură impozantă, dăruirea de sine, modul său respectuos de abordare a interlocutorului,
 personalitatea şi mai ales priceperea sa medicală, l-au făcut cunoscut pe o rază mult mai mare decât
localităţile unde a profesat. Mulţi dintre pacienţii săi l-au căutat şi de peste munţi, iar nu puţini au fost
cei care i- au devenit buni prieteni. Amintesc faptul că auzisem de dânsul cu mult timp, înainte de a -l fi
cunoscut personal, prin familia colegului meu, ing., Ionescu Balea Florin, din Bucureşti, care îl ştia încă
din tinereţe, în vremea când făcea prospecţiuni geologice prin zona Crucea, devenind foarte buni
 prieteni şi întâlnindu-se mereu.
Grija lui pentru sănătatea consătenilor, căreia i-a dedicat întreaga sa activitate, a fost mai mare
decât cea pentru propria sa viaţă, viaţa lui stingându-se pe neaşteptate în 12 decembrie 2009 după o
lungă şi grea suferinţă.
Pe parcursul carierei sale, a reuşit prin muncă asiduă şi dăruire să facă din circumscripţia de la
Josenii  – Bârgăului o circumscripţie fruntaşă, iar personal a fost apreciat primind decoraţii şi menţiuni
 pentru merite deosebite în muncă în 1972, 1974, 1977, iar în 20 octombrie 2007 Diploma de onoare din
 partea Asociaţiei Profesionale a Medicilor de Familie/Medicina Generală Bistriţa- Năsăud.
Pentru meritele sale şi recunoaşterea activităţii de peste 50 de ani Consiliul Local al comunei
Josenii-Bârgăului i-a acordat Titlul de Cetăţean de onoare în anul 2007.
 Titus WACHSMANN-HOGIU, Costică Andriţoiu – un om înţelept 
Orice despărţire este dureroasă, cu atât mai mult cu cât persoana de care trebuie să te desparţi pentru
totdeauna a fost un om deosebit.

Pornesc de la ideea că filosofia (de la phileo-dragoste de… căutare de…drum spre…şi

sophia-înţelepciune) înseamnă a căuta înţelepciunea vieţii. Şi care este aceasta, în ce constă înţelepciunea?
Înseamnă mai mult decât a şti, a fi ştiutor, sau deştept, inteligent, înseamnă a folosi ceea ce ştii pentru a sluji
binele, adevărul, dreptatea, frumosul, valori moral-spirituale de cea mai mare importanţă pentru trăirea socială.
Omul este o alcătuire dublă: materie şi spirit. Se spune că din punct de vedere material suntem trecători,
efemeri, dar ca spirit suntem eterni, deci nemuritori. Înţelepciunea ţine de spirit şi implică realizarea unui
echilibru, a unei armonii cu ceilalţi, cu universul, cu divinitatea şi cu tine însuţi.
Profesorul Costică Andriţoiu a fost un astfel de om: un înţelept. Pentru că pe el nu l-ai putut vedea în
conflict cu cineva, nu l-ai putut vedea deranjând sau supărând pe cineva. A fost un om al echilibrului, al simplităţii
şi al modestiei corect înţelese. Nu ştiu cum a reuşit, dar poate fi un exemplu de pregătire profesională şi un model
de om al relaţiilor interumane corecte. A fost un înţelept.
Dacă trupul lui, ce apărea destul de firav, a încetat să mai funcţioneze, suflet-spiritul lui a fost şi rămâne
 puternic. Dacă suflet-spiritul este nemuritor (cine poate şti sigur?), atunci Costică nu ne-a părăsit. El ştie, şi cu
înţelepciunea lui dintotdeauna, îşi veghează familia, pe Ciuciu şi pe Anca, comunicându-le gândurile bune. Ele
trebuie să fie mângâiate, în sufletul lor, deşi acum suferă foarte mult.
Costică trebuie să ştie, şi dacă sufletul este nemuritor înseamnă că ştie, că noi cei ce mai durăm fiziceşte
 pe pământ, nu ştim cât, îl preţuim, îl respectăm şi nu-l vom putea uita. Căci el a fost şi rămâne un exemplu, un
model de om înţelept, de profesor, de soţ, de tată şi coleg, de la care mulţi au avut şi mai au ce învăţa.
Ce poţi să mai spui într -o astfel de zi despre un om precum Costică Andriţoiu, decât că a fost mai mult
decât un om cu o foarte bună pregătire de specialitate, metodică şi psiho- pedagogică? Poţi să spui că a fost un om
 înţelept. O fi avut şi el unele greşeli specifice vieţii, căci nimeni nu-i perfect, altfel ar fi declarat sfânt. Oare nu a
afirmat şi Hristos că este „primul păcătos”?
 Nouă nu ne rămâne decât să-i mai arătăm şi astăzi 23 martie 2014 atât cât putem, cât mai putem,
respectul şi preţuirea pe care le binemerită. Dumnezeu să i primească sufletul în Împărăţia Cerurilor!
 Niculae VRĂSMAȘ,
 Profesorul Constantin Andrițoiu –  un suflet blajin268
Profesorul Constantin Andrițoiu a fost un suflet blajin, un om care întrunea rare calități și avea
mereu cele mai pașnice comportări, împrăștiind în jurul său blândețe și omenie, de parcă ar fi venit în
Bârgău dintr -o altă lume, aducând și răspândind, în oricare loc se afla, înțelepciune, bunătate și un
deosebit respect.
De fapt Costică venea din localitatea Vinerea, județul Alba, unde s-a născut la 4 iunie 1938, din
 părinții Victoria și Nicolae, profesori, mama de istorie, specialitate pe care el a și urmat-o în profesie.

La 9 luni rămâne orfan de mamă, fiind crescut de rude până la 2 ani, când tatăl se recăsătorește cu
Ena, care i-a devenit o mamă adevărată. Din această nouă căsătorie a tatălui are un frate, Ioan. Copilăria a
fost, din nou marcată de lipsa tatălui, care a fost închis timp de 7 ani din motive politice.
din titlul volumului fac referire la trecerile Principelui Radu: de la un mileniu la altul, de la România
comunistă la lumea liberă, de la condiţia de actor la cea de principe regal.
(Bianca SARA, Mesagerul)

Vizită regală. Principele Radu al României va fi oaspete la Bistriţa

Alteța Sa Regală (ASR) Principele Radu al României se va afla în județul Bistrița- Năsăud pentru o
dublă lansare de carte, în data de 1 aprilie. Editura Curtea Veche organizează în județ cele două lansări de
carte, în prezenţa ASR Principele Radu al României, una în Năsăud, iar cealaltă în municipiul Bistrița.
În Bistrița, prima gazdă va fi Complexul Muzeal Bistrița- Năsăud din municipiu, acolo unde, de la
ora 13.30, reprezentantul Casei Regale din România va fi în mijlocul oamenilor. Acțiunea este adresată mai
ales elevilor din ciclul primar, care vor avea șansa să cunoască un om cu sânge albastru. La dubla lansare de
carte vor mai fi și profesori, părinți sau reprezentanți ai autorităților locale.
După acest eveniment, ASR Principele Radu al României se va afla de la ora 15.45 de minute la
Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” Bistriţa- Năsăud unde vor fi lansate în fața publicului bistrițean cărțile
regale „Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare” şi „Trei poduri peste lume”.
Despre cărțile regale
„Trei poduri peste lume ” este o carte de excepție ce cuprinde consemnări ale Alteței Sale Regale
Principele Radu al României dintre anii 1982 și 2003.
„Cartea Alteţei Voastre Regale este o mini-capodoperă de talent, dar mai ales de simplitate, sub
aparenţe intelectuale. Sper că mulţi oameni o vor putea descoperi în librării deşi, în sinea ei, nu este o lucrare
 pentru a atrage mulţimile”, se menționează în recenzia cărții, scrisă de marchizul de Trazegnies Olivier, pe
site-ul editurii Curtea Veche.
„Margareta. Portretul Principesei Moştenitoare”  este o carte-album, scrisă de Sandra Gătejeanu
Gheorghe, ce prezintă destinul în imagini, de la naştere până în zilele noastre, al primei femei care va
moşteni Coroana României.
„Pornind de la amintirile Alteţei Sale Regale şi apelând la documente, fotografii, obiecte personale,
dar şi lucruri ce fac parte din Colecţia Regală, unele dintre ele prezentate aici în premieră, autoarea Sandra
Gătejeanu Gheorghe ne vorbeşte despre copilăria şi adolescenţa Principesei Moştenitoare, despre studiile şi
experienţa comunitară, despre viaţa de familie, interesele şi activităţile întreprinse de Principesa Margareta în
folosul României”, se scrie în recenzia cărții.
(Vocea Transilvaniei)

Alteţa Sa Regală Principele Radu al României a avut întrevederi cu

 primarul Ovidiu Creţu, prefectul Ioan Țintean şi preşedintele CJ Radu
Moldovan, după care a mers la Muzeul Judeţean Bistriţa, unde le-a vorbit celor
aproximativ 200 elevi din ciclul primar despre programul „Cărţile copilăriei”,
care promovează lectura în rândul tinerelor generaţii, şi le-a dat autografe.
Primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu, a primit marţi vizita Alteţei Sale
Regale Principele Radu al României. La întâlnire au participat prefectul Ioan
Ţintean, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa- Năsăud, Radu Moldovan,
reprezentanţi ai autorităţilor locale, membri ai Clubului Monarhiştilor Bistriţeni.
Primarul Ovidiu Creţu a urat bun venit la Bistriţa Principelui Radu şi a
făcut o scurtă prezentare a principalelor momente care au jalonat istoria oraşului.
„În încheiere, Ovidiu Creţu a făcut câteva referiri la situaţia actuală în care se
află Bistriţa, din punctul de vedere al mediului de afaceri, învăţământului, al
dezvoltării viitoare, subliniind importanţa pe care municipalitatea o acordă proiectelor finanţate cu fondurile
europene. Principele Radu al României a apreciat caracterul cosmopolit al Bistriţei şi faptul că aici s-au
îmbinat în mod fericit elementele culturilor şi civilizaţiilor importante. Alteţa Sa şi-a exprimat speranţa că se
vor pune bazele unor proiecte comune ale Casei Regale şi autorităţilor locale, în special în domeniul
educaţional şi economic”, informează Primăria Bistriţa.
„Personal, sunt bucuros că astăzi am avut ocazia să petrec câteva zeci de minute în preajma Alteţei
Sale Regale, Principele Radu al României. România este azi un stat membru al NATO şi al Uniunii
Europene datorită efortului a foarte mulţi oameni care cred în România. Alături de ei, un rol definitoriu l-au
avut Casa Regală a României şi Alteţa Sa, Principele Radu, motiv pentru care, trebuie să fie apreciat de noi,
toţi românii. Îi mulţumesc pentru vizita sa în judeţul nostru şi îi doresc toate gândurile bune”, a spus
 ASR Principele Radu s-a întâlnit apoi la Muzeu cu cei mai mici dintre elevi, cărora le-a explicat
despre alegerea de a susţine programul „Cărţile copilăriei”, iniţiat de Curtea Veche Publishing, şi de
multiplele direcţii de acţiune din cadrul acestuia pentru promovarea lecturii în rândul celor mici. La
eveniment au fost prezenţi managerul Complexului Muzeal Judeţean, Alexandru Gavrilaş, inspectorul şcolar
general Camelia Tabără, cadre didactice şi circa 200 de elevi ai şcolilor bistriţene.
Pr incipele Radu a interacţionat cu micii elevi: „Nu putea fi ales un loc mai potrivit pentru această
întâlnire. Cine are telefon mobil, câţi intră pe internet? Mulţi. Ce nevoie e de cărţile copilăriei dacă totul se
găseşte pe internet? Pe vrea când părinţii şi bunicii erau copii, pe noptieră nu avea IPad, ci cărţi, citind „Cei
trei muschetari”, basmele lui Ispirescu sau Creangă, devenind oameni întregi. Există o parte din viaţa noastră
care e mai importantă decât YouTube, telecomanda sau calculatorul. Dacă nu credeţi acum în Moş Crăciun şi
că binele poate fi atotbiruitor, nu mai e timp altădată”.
„Am primit cu bucurie această iniţiativă. Suntem conştienţi, noi toţi adulţii, că trebuie să ne dăm
mâna în a educa aceşti copii, într -o societate care cultivă superficialul şi facilul, valorile reale. Suntem
recunoscători Casei Regale pentru toate eforturile pe care le face în proiectele educaţionale. E nevoie mai
mult ca oricând de spiritul cărţilor copilăriei, unde binele şi frumosul înving”, a spus Camelia Tabără.
La final, după ce trei elevi de la CN „Andrei Mureşanu” i-au oferit un scurt moment de lectură din
„Alice în Țara Minunilor”, Principele a dat sute de autografe pe cărţile copilăriei, iar elevii n-au ratat ocazia
de a mângâia şi hrăni puiul de căprioară aflat într -un ţarc în curtea Muzeului.
Înainte de a veni la Bistriţa, Principele Radu s-a întâlnit la Năsăud cu primarul Mircea Romocea şi a
lansat două volume regale. Vizita Principelui Radu la Bistriţa se încadrează într -un tur regional mai amplu pe
care îl face în zona de nord-vest a ţării.
(Timponline.ro)

Alteţa Sa Regală Principele Radu al României vine la Bistriţa pentru lansarea unor cărţi
 Nu e păcăleală –  pe 1 aprilie, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României va fi prezent la Bistriţa,
 pentru a lansa, la Muzeul Judeţean, colecţia „Cărţile Copilăriei” publicate de Editura Curtea Veche. Copiii
vor putea cumpăra din cărţile prezentate de ASR Principele Radu la preţuri promoţionale, au declarat
organizatorii pentru Bistriţeanul.ro.
Alteţa Sa Regală Principele Radu al României va fi prezent săptămâna viitoare la Bistriţa, pentru a
 promova două colecţii apărute la editura Curtea Veche Publishing. Prima dintre ele este „Cărţile copilăriei” – 
o colecţie de cărţi destinate copiilor din ciclul primar care va fi prezentată marţi, de la orele 13.30 la Muzeul
Judeţean, în încercarea de a readuce lectura printre plăcerile celor mici şi de a lupta împotriva statisticilor din
ce în ce mai îngrijorătoare privind rezultatele slabe în sistemul educaţional, scăderea dramatică a interesului
 pentru lectură în rândul copiilor și dificultăţile acestora în înţelegerea textelor, se precizează într -un
comunicat al editurii.
Organizatorii evenimentului au precizat pentru Bistriţeanul.ro că elevii prezenţi la lansarea colecţiei
vor putea să-şi achiziţioneze cărţile la un preţ special, de doar 10 lei.
Tot marţi, însă de la 15.45, în Sala Liviu Rebreanu a Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc”  din
Bistriţa vor fi prezentate două dintre volumele colecţiei „Cartea Regală”. Organizatorii evenimentului au mai
 precizat pentru Bistriţeanul.ro că nu este o întâmplare faptul că cele două volume vor fi lansate tocmai la
Biblioteca Judeţeană – imobilul având o semnificaţie aparte pentru Casa Regală –  pentru că în clădirea de pe
Alexandru Odobescu a locuit o vreme şi prinţul Carol (viitorul rege Carol al II-lea al României), în perioada
interbelică.
În „Memoriile” sale, deputatul Victor Moldovan povestea că „în ziua de 4 ianuarie 1920, Iorga şi
Vaida au venit la Bistriţa, pentru a-l vizita pe prinţul Carol, care se găsea exilat aici în garnizoană. Cu această
ocazie au asistat şi la o slujbă în bisericuţa ortodoxă, o biată căsulie. Deputatul bistriţean îi atribuie prinţului
Carol o frază „vizionară” în acea epocă: ” El spunea: „Ştiu bine că, în 20 de ani România, ca toate celelalte
 ţări, va fi republică, de ce să fiu împiedicat atunci să trăiesc cum vreau?” L-am auzit eu însumi cu ocazia
unei defilări exprimându- şi părerea că viitorul va fi al socialiştilor” scrie Victor Moldovan.
La Bistriţa vor fi prezentate marţi, de la ora 15.45 două volume din colecţia „Cartea
Regală”: ”Margareta. Portretul Principesei Moștenitoare” de Sandra Gătejeanu-Gheorghe este o
minunată carte-album ce prezintă destinul în imagini, de la naştere până în zilele noastre,  al primei femei
care va moşteni Coroana României. Pornind de la amintirile Alteței Sale Regale şi apelând la documente,
fotografii, obiecte personale, dar şi lucruri ce fac parte din Colecția Regală, unele dintre ele prezentate în
 premieră în volumul „Mar gareta. Portretul Principesei Moștenitoare”, autoarea Sandra Gătejeanu Gheorghe
 comunitară, despre viața de familie, interesele şi activităţile întreprinse de Principesa Margareta în folosul
României.
„Trei poduri peste lume. Consemnări între anii 1982 şi 2003 ”  de ASR Principele Radu al
României este un jurnal „pe sărite” în care aventura spirituală a actorului care duce texte româneşti şi străine
 pe meridianele (şi scenele) lumii se împleteşte cu destinul omului de stat, devenit membru al Casei Regale a
României. Misiunea sa, aceea de a purta numele şi spiritualitatea românească în lume, de a fi mesager al ţării
 pentru reintegrarea ei în familia căreia de drept îi aparţine, lumea democratică, devine un sens şi o datorie
umană, pe care o îndeplineşte cu devotament alături de întreaga Familie Regală a României. Cele trei poduri
din titlul cărții fac referire la trei treceri diferite, simultane și fundamentale în viața Alteței Sale Regale:
trecerea de la un mileniu la altul, trecerea de la România comunistă la lumea liberă, trecerea de la condiția de
actor la cea de principe regal.
(Ioana BRADEA)

A.S.R. Principele Radu al României şi „Clubul Monarhiştilor” din Bistriţa

A.S.R. Principele Radu al României s-a întreţinut cordial cu reprezentanţii din zonă ai Casei Regale
a României, respectiv, membrii Clubului Monarhiştilor din Bistriţa, având deosebita plăcere de a se
fotografia cu aceştia.
Au fost prezenţi, din partea Clubului Monarhiştilor din Bistriţa, dr. Marius Pop (preşedinte), Mihai
Fucă (secretar), Radu Sabău (trezorier), scriitorul Al. C. Miloş, căruia ASR Principele Radu al României i-a
transmis mulţumiri pentru cartea sa – „Sud Galactic”, precizând că se află la loc de cinste în Biblioteca Casei
Regale din Castelul de la Săvârşin; Virgil Raţiu, Augustin Baciu, Ioan Şeu, prof. Dana Fiscutean, Monica şi
Cristian Munthiu, prof. Rozalia Fucă, Ferencz I., dr. Tiberiu Podani etc.
A.S.R. Principele Radu al României a apreciat activitatea clubului cu gândul că Monarhia va salva
România!
(Răsunetul, Mie, 04/02/2014-12:45)

Ziua Regalităţii la Bistriţa: depuneri de coroane şi marşul „Monarhia pentru viitor ”

Clubul Monarhiştilor Bistriţeni şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România au organizat o
ceremonie cu depunere de coroane la Monumentul foştilor deţinuţi politici din zona blocului Lamă, moment
la care au fost prezenţi preşedintele CJ Radu Moldovan şi subprefectul Ovidiu Frenţ. Monarhiştii au
 În acest an, Clubul Monarhiştilor Bistriţeni a organizat o serie de evenimente dedicate Zilei
Regalităţii, care au debutat vineri la Muzeul Judeţean cu conferinţa „Regalitatea din România, România
modernă, România contemporană”, moderată de istoricul Corneliu Gaiu şi susţinută în prezenţa prof. univ.
dr. Toader Nicoară – UBB Cluj, a directorului Editurii Eikon Cluj, George Vasile Dâncu, şi a scriitorului
Virgil Raţiu.

Foto: timponline

Sâmbătă a avut loc o ceremonie cu depunere de coroane de flori la Monumentul foştilor deţinuţi
 politici de la Lamă, la care au participat şi reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România – 
filiala Bistriţa- Năsăud, preşedintele Consiliului Judeţean Radu Moldovan şi subprefectul Ovidiu Frenţ.
Ceremonia a fost urmată de marşul regal „Monarhia pentru viitor ”, desfăşurat pe traseul Lamă – 
Bulevardul Decebal  –   Complexul Winmarkt  –  str. Gheorghe Şincai –   str. Dornei  –  Muzeul Judeţean. Au
mărşăluit câteva zeci de persoane, printre care dr. Marius Pop, directorul Liceului de Muzică „Tudor Jarda”,
Claudiu Şular, şi Răzvan Cîtu. Monarhiştii au încheiat programul cu un picnic în curtea Muzeului, unde au
închinat un pahar de şampanie în cinstea Regelui Mihai.
„Pentru noi, cei din Clubul Monarhiştilor Bistriţeni, ziua de 10 mai reprezintă un eveniment
deosebit. După cum ştiţi, ziua are o triplă conotaţie: punerea Principelui Carol în 1866 în fruntea României,
apoi în 1881 încoronarea ca şi rege şi instaurarea Regatului României şi, bineînţeles, ziua în care a fost
 proclamată independenţa ţării. Am ales să comemorăm împreună cu Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici jertfa
sutelor de mii de ostaşi români care şi-au dat viaţa pentru ţară în acel război crunt şi în acelaşi timp jertfa
victimelor Holocaustului comunist, care s-a întâmplat din 1946 până în 1964. Românii au omorât români,
lucru care nu trebuie să se mai întâmple niciodată. Pe lângă cei care au murit în închisorile comuniste au fot
şi mulţi care au scăpat în urma torturilor, dar cu răni care le vor aduce aminte mereu cu durere de aceste
suferinţe. Am depus coroane gândindu-ne cu durere la cei care au murit şi suferit în închisorile comuniste şi
la ostaşii care şi-au dat viaţa. La Muzeu am ciocnit o cupă de şampanie în cinstea Majestăţii Sale Regele
Mihai”, a spus dr. Marius Pop, preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Bistriţa- Năsăud.
(timponline, 10 mai, 2014)
 IV. ETNOGRAFIE ȘI FOLCLOR 
Niculae VRĂSMAȘ,
 A pariţia cuptoarelor de pâine
şi prepararea povilei, în Valea Bârgaielor 
Oamenii s-au hrănit încă de la apariţia lor cu fructe şi cereale, primele fiind gata preparate, iar
ultimele consumându-se la început în stare crudă, apoi fiind treptat preparate, mai ales după folosirea
focului, sau conservate natural prin îngheţ.
Deşi nu există prea multe legende sau documente, despre folosirea şi prepararea pâinii sau a
conservării fructelor, se presupune că, încă de la sfârşitul paleoliticului, au existat încercări rudimentare,
în acest sens, când gramineele creşteau în climatul nord mediteranean şi pe teritoriul mai cald al ţării
noastre. Cele mai vechi date, care demonstrează cultivarea şi folosirea grâului în alimentaţie, au fost
descoperite în resturile conser vate ale unui sat din Orientul Mijlociu, datat din anii 9000-8000 î.Hr.
Dacă fructele se consumau crude, coapte natural sau îngheţate, cerealele se consumau, la început
în stare brută, crude, congelate, uscate, prăjite natural sau măcinate în piuă cu piatră şlefuită, iar făina
rezultată se frământa doar cu apă şi apoi se consuma, iar după folosirea focului aluatul se cocea,
devenind pâinea primitivă, cunoscută încă din epoca bronzului, când se prepara din mei, pe vremea
dacilor şi apoi din orz, grâu, secară, ovăz, sorg şi alac, primii brutari cunoscuţi din antichitate fiind
egiptenii, care au construit cuptoarele cu boltă.
Despre începutul preparării pâinii şi a conservelor de fructe în cuptoare, în ţara noastră, nu
există prea multe date, dar este de presupus că aceste alimente au hrănit, din cele mai vechi timpuri,
întreaga populaţie. Vechile vetre ţărăneşti au funcţionat şi în aşezările bârgăuane din vremuri
imemoriale, în gospodării existând cuptoare construite în camera de locuit, folosite la preparat alimente,
încălzit şi chiar pentru dormit deasupra, la căldură, obicei descris şi de Liviu Rebreanu în romanul Ion,
care s- a menţinut până în prezent şi în câteva case vechi din satele bârgăuane, unde, în gospodăriile mai
dezvoltate cuptorul era amplasat în curtea sau grădina casei, sau chiar într -o bucătărie separată de casa
de locuit, în care de cele mai multe ori locuiau bătrânii din familie.
Cuptoarele de pâine funcţionau, de obicei noaptea şi erau servite de cel puţin un brutar calificat,
care pe Bârgău se numea „ pec ” şi un ajutor, brutăria numindu -se „pecărie”. În cuptoarele familiilor mai
înstărite pâinea, cozonacul, vărzarul, dovleacul, merele, perele coapte şi mai ales prunele uscate, se
 preparau în instalaţii proprii.
Cel mai important şi frecvent  produs în cuptorul ţărănesc al bârgăuanilor, cunoscut din moşi
strămoşi a fost povila, obţinută din prune, fără adaos de zahăr sau alte ingrediente. Prunul este originar
din Siria şi a fost adus în Dacia de către romani, fapt care nu exclude posibila preparare a povilei încă
din vremurile care au urmat.
Cunoscut în România şi sub numele de magiun, care derivă din arabul măgiun şi turcescul
macun, nume apropiate de locul de origine cunoscut al prunului, cuvântul bârgăuan povilă provine
din ucrainescul povydlo, sau din polonezul powidla.
 Numele unor produse asemănătoare româneşti mai sunt următoarele: Chiseliţă, marmeladă,
dulceaţă, miere, lictar, pecmez, silvoiz, dar aceste produse nu se aseamănă cu povila de Bârgău, naturală
şi foarte sănătoasă.
Metoda tr adiţională de preparare a povilei constă în fierberea pulpei de prune în vase deschise,
sub agitare continuă cu palete din lemn, după care se descarcă în vase din lut ars, iar după răcire se
depozitează în cămară sau în beci.
Calitatea naturală a produsului este deosebită, consumul povilei fiind indicat pentru sănătate la
toate vârstele, în oricare perioadă a anului, fiind folosit la micul dejun sau pentru desert.
 Ioan SENI,
 Sărbători şi sfaturi bătrâneşti în Ţinutul năsăudean
După rânduiala Sf. Biserici Creştine  sărbătorile  pot fi legate şi nelegate. Cele legate  sunt
rânduite cu liturghie, rugăciuni, cântece de laudă, evlavie, înălţare sufletească etc., sunt zile în care nu
se lucrează. S-au stabilit ca fiind sărbători legate zilele de duminică, adică a 7 -a zi din săptămână  –  Ziua
de odihnă; Zilele Domnului  –  naşterea D-lui sau Crăciunul, Învierea D -lui sau Paştele, Botezul D -lui,
 Înălţarea D-lui etc. Alte sărbători legate vizează pe  Preacurata Fecioară  –  Mama Mântuitorului – 
 Naşterea, Adormirea sa u Bunavestire..; vizează pe  Duhul dătător de viaţă şi lumină –  Pogorârea
 Duhului Sfânt –   Cincizecimea; Alte  sărbători legate sunt dedicate unor îngeri –  Arhanghelii Mihai şi
Gavril; unor sfinţi – Sf. Dumitru, Sf. Nicolae, Sf. George, Sf. Ioan Botezătorul e tc.
Dar poporul român, moştenindu-i pe daci, pe romani şi alte neamuri care s -au mai stabilit pe
meleagurile noastre, a moştenit şi anumite datini, obiceiuri şi credinţe.. Din aceste moşteniri, românii
şi-au stabilit  sărbători nelegate, fără liturghie, dar aceste zile deveneau nelucrătoare, neproductive, dar
şi fără rugăciuni, mai ales în zona satului, a lumii rurale. Astfel de sărbători sunt cunoscute în memoria
satelor ca  sărbători băbeşti, sărbători care-şi au şarmul şi interesul lor. Creştinismul ne-a luminat, dar
obiceiurile şi credinţele moştenite nu ne-au părăsit, ne-am obişnuit cu ele, fac parte din mentalitatea
multora dintre noi. Ele reoglindesc trecutul, exploatând anumite coincidenţe ( Lupii mănâncă oile, Uliul
atacă găinile, Viermii strică brânza ..).
Iată  sărbătorile băbeşti din timpul  săptămânii :  Lunea este interzis fetelor lăutul (spălatul) pe
cap, altfel te măriţi cu un om bătrân; este interzis scoaterea gunoiului din casă, că-ţi ia uliul găinile..
 Marţea este interzis să pleci la drum sau să începi vreun lucru, îţi va merge rău; este interzis să urzăşti
 pânza căci marţea a urzit D-zeu lumea, Pământul;  Miercurea este interzis să te speli căci rămâi văduv
(ă) şi te urăsc oamenii; să nu speli haine că -i rău; să nu scoţi gunoiul din casă că -ţi ia uliu găinile; Joia îi
voie numai logodne şi cununii..; Vinerea să nu coşi, să nu torci, să nu speli, că-ţi cade părul ori te doare
capul. Să nu mături că-ţi ia uliul găinile! Sâmbăta nu se urzăşte, nu se croiesc cămăşi , căci Dumnezeu
marţea a urzit Pământul, iar sâmbătă l-a sfârşit, iar cel ce va purta cămaşa va muri.. Şi nuanţările pot
continua pentru că în cultura populară este bine cunoscută sintagma: câte bordeie, atâtea obicee..
Biserica nu acceptă astfel de improvizaţii, sfătuind  poporănii la curăţenie, igienă pentru a-şi menţine
frumuseţea şi sănătatea personală...
Dar lenea-i cucoană mare:  Lunea, marţea n-am lucrat Mai de când m-am măritat!  Miercurile
sunt oprite.. Nu lucrez de nu ţi -i minte!  Joile-s toate legate.. Nu lucrez că fac păcate! Vinerea e o zi
scumpă.. Nu mă prea silesc la muncă; Sâmbătă m-am apucat.. Şi -am făcut o bubă-n cap!  Duminica-i
zi’mpărătească. Toată lumea s-o cinstească.
Care este  Ziua cea mai ţinută, mai sărbătorită?!
Vinerea rămâne ziua cea mai prăznuită în care nu se coase, căci împungi pe Sf. Vineri şi rămâi
orb, iar Sf. Vineri nu rabdă; nu se toarce, nu se mătură  prin casă, nu se dă gunoiul afară, căci mănâncă
uliul găinile, nu se spală haine, să nu te tunzi, să nu te lai (speli) pe cap; să nu dai nimic din casă..
Adică să nu faci nimic.. 40 de zile pe an, este o problemă, la care se mai adaugă încă 12 zile de vineri
mult mai importante pentru Sf. Vineri. Dar cine este Sf. Vineri? O bătrânică din poveşti care -i ajută pe
 Feţii Frumoşi rătăcitori pe alte tărâmuri.. Dar şi Sf. Luni şi Sf. Marţi şi Sf. Miercuri îşi cer dreptul la
 praznicul lor.. Ori, ne este foarte cunoscut că o zi este sfântă dacă o petrecem în muncă, în sfinţenie.
Mai mult, Biserica a stabilit pentru fiecare zi din cele 365 sau 366 zile ale anului,  Ziua unui sfâ nt   sau a
unui mucenic, nefiind nevoie de alte sărbători băbeşti. Dar care sunt cele 12 vineri pe care nu- i babă să
nu le prăznuiască mai mult ca pe o sărbătoare legată. Ele provin dintr -o fantezie a unui povestitor
iscusit. Se spune că într -o cetate numită  Drace locuiau creştini şi jidovi care se certau mereu pentru
întâietatea şi sfinţenia legii lor. Pentru a termina cearta şi-au ales 2 oameni învăţaţi, un creştin şi un
 jidov care să se întreacă în învăţăturile lor şi ambele neamuri să treacă la legea învi ngătorului, a celui
mai bun. Creştinul a învins pentru că a rânduit şi tâlcuit rostul celor 12 vineri: Vinerea 1: se prăznuieşte
înainte de cei 40 de mucenici, fiindcă atunci a călcat Adam şi Eva porunca lui Dumnezeu! Vinerea 2:
Este Vinerea înainte de Bunavestire, atunci când a ucis Cain pe Abel; Vinerea 3: este Vinerea Patimilor,
înainte de Sf. Paşti; Vinerea 4: este înainte de Rusalii, atunci când turcii şi alţi păgâni s -au năpustit
asupra împăratului Arcadie, alungându-l peste mare, iar ei au mâncat carne de cămilă şi au băut sânge de
capră; Vinerea 5: înainte de Înălţarea Domnului, când s-au dărâmat Sodoma şi Gomora şi alte cetăţi
 cele 10 bătăi peste Egipt; Vinerea 7: înainte de Schimbarea la Faţă, când turcii zburară cu aripi ca zmeii
şi ca scorpiile şi ajunseră la Râm şi Ierusalim, dar fură scoşi de Îngerul Domnului în Ţara Avatului, prin
Poarta Zraon la Tătari; Vinerea 8: înainte de adormirea Preacuratei, când s-a sculat Navuhodonozor şi
robiră, Ierusalimul 70 de ani; Vinerea 9: Înainte de tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, din porunca
împăratului Irod; Vinerea 10: înainte de înălţarea Sf. Cruci, când în acea zi lovi Moise Marea Roşie cu
toiagul şi aceea se despărţi în două, de putu trece pe israeliţi în pustie, din robia Egiptului; Vinerea 11:
înainte de Sf. Andrei, când a pus Ieremia prorocul pe Diavol între 2 munţi; Vinerea 12: înainte de
Crăciun, când, din porunca lui Irod au fost tăiaţi 13 mii  de prunci.
La aceste rânduieli băbeşti Biserica pune întrebări, în esenţă retorice, tocmai pentru a scoate în
evidenţă hazardul acestor rânduieli: –  De unde ştia povestitorul că Adam şi Eva au mâncat din pomul
oprit într -o vineri?  –  sau că a omorât Cain pe Abel într -o vineri?  –  sau că din porunca lui Irod au fost
ucişi pruncii într -o vineri?  –  sau că turcii zburau.. . Povestitorul creştin continua convingându-l pe cel
 jidov că  D- zeu a scris aceste vineri într -o carte mare,  pe care a dat-o apostolilor pent ru a şti cele 12
vineri. Jidovii i-au urmărit, iar aceştia s -au ascuns, dar l-au găsit chiar pe cel la care se afla cartea, l -au
omorât, i-au luat cartea şi au învăţat-o pe de rost, apoi au ars-o, iar rânduielile se păstrează după cum îşi
mai amintesc cei ce i-au ascultat.. Biserica iarăşi avertizează că D-zeu n-a scris cărţi, ci prin Duhul
Sfânt i -a luminat şi îndemnat pe Sf. Apostoli să scrie.. Deci, vina apariţiei acestor poveşti închipuite sau
 sărbători băbeşti ar aparţine jidovilor care au furat cartea, au învăţat-o pe de rost şi după ce au ars -o, au
redat conţinutul ei după cum şi-au mai adus aminte..
În afara celor 12 vineri mai sunt şi alte sărbători peste săptămână, fiecare cu povestea ei:  Marţea
ciorilor  –  se ţine în săptămâna brânzei, pentru ca ciorile şi viermii să nu mănânce semănăturile şi
 brânza..;  Miercurile celor tari  –  înainte de Rusalii, când nu se urzăşte, căci în acele zile lucrează cele
tari  –  Zânele şi Ielele..; Joia Furnicilor  –  se ţine în săptămâna brânzii pentru a apăra casa şi grăd ina de
furnici..
Sărbătorile băbeşti de peste an se asociază cu pomenirea unui sfânt, a unui mucenic, cuvios,
apostol, proroc.., pe care Biserica îl propune pentru o anumită zi din an, datorită vieţii jertfite pe Pământ
în numele lui Isus sau Dumnezeu, viaţă creştină ce merită sărbătorită cu praznic bisericesc, ca o
 sărbătoare legată, dar nu toate zilele trebuie sărbătorite astfel, pentru că n-ar mai lucra nimeni 365 de
zile într -un an.. Dintre aceste  sărbători băbeşti anuale se reţin câteva:
1. Sânpetru de iarnă –  16  Ianuarie  –  când Sf. Apostol Petru a fost aruncat în temniţă de
împăratul păgân Irod, unde a fost legat în lanţuri. A fost salvat de Îngerul D -nului care l-a dezlegat şi
scos din temniţă. Românii însă prăznuiesc ziua  pentru lupi  –  câinii lui Sf . Petru, trimişi anume de Sf.
Petru în gospodăria lui cutare pentru a-i mânca oaia sau a-l păgubi. Cine-i sortit nu scapă, pentru că Sf.
Petru îi pedepseşte pe cei ce lucră în această zi. Biserica întreabă dacă-i trebuiau lui Sf. Petru câini sau
lupi?
2. S  f. Trif, Sf. Haralampie şi Sf. Toader –  trei sărbători băbeşti ale lunii februarie. a) Sf. Trif sau
Sf. Trifon  – era un creştin din timpul împăratului Deciu, care a suferit temniţă şi alte pedepse, după care
i s-a tăiat capul pentru credinţa sa în Isus Hristos. Este prăznuit în apropierea Întâmpinării Domnului.
Babele au făcut din Sf. Trifon pe Trif nebunul care a trăit pe vremea când s -a născut Isus Hristos. Trif a
 batjocorit pe Preacurata Fecioara Maria, când a văzut-o cu pruncul Isus în braţe, mergând pentru moliftă
la Biserică, drept pentru care Preacurata l-a pedepsit tăindu-i nasul. Se ţine  Ziua de Sf. Trif  –  1 februarie
 pentru a nu-ţi mânca lupii vitele sau pentru a evita bătaia viţei de vie cu gheaţă. b) Sf. Haralampie pe
care Biserica îl pomeneşte pe 10 februarie, ca pe un mare apărător al credinţei lui Hristos. A trăit prin
anul 202 profesând ca preot. A suferit moarte de mucenic pe vremea împăratului Sever. Babele l -au
făcut  sfântul ce ţine toate boalele în lanţ, mai cu seamă ciuma, de aceea în acea zi nu prind vitele în jug
sau în ham. c) Sân Toader –  se ţine în sâmbăta din prima săptămână a Postului Mare. Acest sfânt s -ar fi
arătat episcopului de Constantinopol şi i-ar fi spus să nu mănânce din mâncărurile jidoveşti ci să
mănânce colivă.  Poporănii îi ţin ziua pentru cai, când li se tund cozile şi pentru vite, când li se tunde
 părul de pe lângă coarne. În acea zi şi fetele îşi spală părul frumos în apă amestecată cu felurite buruieni
şi flori şi cu păr din coada mânzilor.. („Toadere, Sân Toadere Să -mi dai coada iepei, Să - ţi dau coada
 fetei ” ). Se convine că Sf. Toader nu-i cel din 8 februarie, ci-i vorba despre un flăcău voinic şi frumos şi
care are nişte cai năzdrăvani şi a cărui praznic cade în ziua marelui mucenic Teodor Tiron.
3. Sărbătorile băbeşti ale lunii martie:  Dochia, Capul de primăvară, 40 de sfinţi, Alexia. Iarna
vine repede şi pleacă târziu. Dar cum să te scapi de ea când este ajutată de  Dochia, cu cojoacele ei pe
care nu le lasă până nu trece prin Capul de primăvară, când apoi vin cei 40 de sfinţi şi desfundă
Pământul, slobod căldura care alungă Frigul şi aduc Primăvara, iar  Alexia dă drumul jigăniilor ascunse
 Biserică face pomenire de aflar ea capului Sf. Ioan Botezătorul. De 1 martie, Biserica pomeneşte pe
cuvioasa mucenică  Eudochia, care a trăit pe vremea împăratului Traian. În tinereţe a fost păcătoasă, dar
s-a pocăit şi a fost una din mucenicele care a suferit mult pentru credinţa creştină. În anul 114 d.Hr. i s-a
tăiat capul. În 9 martie Biserica îi pomeneşte pe cei 40 de mucenici  –  40 de soldaţi creştini care au trăit
în Armenia în sec. III d.Hr. Mucenicia lor este importantă pentru că toţi au fost omorâţi, lăsaţi
dezbrăcaţi pe un lac îngheţat, într -o noapte geroasă. Sf. Biserică le respectă mucenicia.. În 17 martie
Biserica îl cinsteşte pe cuviosul  Alexie, omul lui Dumnezeu, care a trăit în sec. IV d.Hr., pe timpul
împăratului Honoriu, originar din Roma. Din copilărie şi până la moarte a dus o viaţă plină de evlavie şi
umilinţă creştinească.
Ce spun  poveştile băbeşti despre aceste sărbători ale lunii martie:  Dochia era baba rea,
nărăvoasă şi nestatornică. Zilele ei sun primele 9 din luna martie, când baba umblă îmbrăcată în cojoace,
iar Primăvara nu soseşte până ce baba nu-şi leapădă toate cojoacele. În plină desprimăvărare te
 pomeneşti cu câte un cojoc de-al babei albind dealurile şi câmpiile. Baba-i cu năravuri şi de aceea în
ziua ei nu trebuie să lucrezi ca să n -o superi, iar dacă-i mânioasă, să-i domoleşti mânia, ca să nu facă
 pagube câmpiilor. Măcinicii sau cei 40 de mucenici se prăznuiesc pentru că aşa cum va fi în  ziua lor , aşa
vor fi cele 40 de zile de după ziua lor. De aceea de Ziua lor nu se lucrează, femeile îşi ascund cujeicile
ca să nu deie peste ele şerpii. Casa se înconjoară cu cenuşă pentru a fi protejată de şerpi. Cei 40 de sfinţi
lovesc, de ziua lor, pământul cu măciuci ca să iasă căldura şi să fugă frigul. Alexia  –  trebuie sărbătorită
 pentru că după căldura celor 40 de sfinţi, ies din pământ toate jivinile. Nu se lucră în acea zi, dar se
afumă casele, grajdurile, grădinile ca să fie ferite de jivinele Pământului.
4. Sărbătorile de vară:  Foca, Pintilie, Pălia.
 Foca se ţine pe 22 iulie şi 22 septembrie în amintirea mucenicului Foca, fost episcop care a trăit
 pe timpul împăratului Traian. A suferit temniţă, pedepse cu fier şi foc, iar la sfârşit moartea. Poporănii
ţin  Foca  pentru a-şi proteja gospodăria de foc şi culturile de incendii. Nu se împunge cu acul sau cu
furca pentru a scăpa de înţepături.
Sf. Pantelimon (Pintilie)  –  s-a născut din tată păgân şi mamă creştină. De tânăr a prins dragoste
de legea creştinească. Mergând la câmp a văzut un copil mort, muşcat de o viperă. Pantelimon s-a rugat
lui Dumnezeu să facă dreptate: „dacă eşti stăpân peste viaţă şi moarte, ucide vipera şi învie pruncul” .
Rugăciunea i-a fost ascultată, iar Pantelimon s-a botezat. Creştin fiind, a făcut şi el minuni şi a vindecat
 boli. Împăratul Maximian a încercat să-l aducă la păgânism, dar Pantelimon nu s-a lăsat, mai bine a
suferit persecuţii ca în anul 303 să i se taie capul. Se ţine această sărbătoare pe 27 iulie pentru protecţia
împotriva focului, a trăsnetelor şi a grindinei.
Pălia se prăznuieşte pentru boli şi ca să nu se pălească holdele. Derivă de la Zeiţa romană Pales
 –  Zeiţa păstorilor, de aceea românii o ţin pentru protecţia vitelor şi mai ales a oilor, dar şi pentru
 protecţia culturilor de cereale, de păioase.
5. Sărbătorile băbeşti de toamnă şi de iarnă :  Filipii, Sf. Andrei şi Ignatul.
Toamna, roadele se adună în lădoaie, fânaţe, hambare.. Sf. Biserică recomandă rugăciuni de
mulţumire Tatălui Ceresc pentru toate aceste daruri şi bunătăţi. După mulţumirea trupească, Biserica
recomandă odihna sufletească, sărbătorindu-i pe Sf. Dumitru, Sf. Nicolae, pe arhanghelii Mihail şi
Gavril, dar babele mai propun şi alte sărbători băbeşti, cum ar fi:  Filipii  –  care înseamnă 7 zile de
 praznic, începând în 12 nov. şi terminându-se în 21 nov., la ultimul  Filip şchiop, când Sf. Biserică
 prăznuieşte  Întrarea în Biserică a Maicii Domnului. Filipii se prăznuiesc  pentru protecţia împotriva
lupilor şi nu se scoate gunoiul din casă, nu se împrumută la nimeni foc, sare, mălai, varză.., pentru că Sf.
Petru trimite câinii lui împotriva celor vinovaţi..
Sf. Andrei  –  se  prăznuieşte pentru lupi şi de frica strigoilor. În noaptea de Sf. Andrei