EDENTATIA SUBTOTALA

Definitie: Edentatia subtotala este acea stare patologica a sistemului stomatognat caracterizata
prin prezenta a 1-3 dinti restanti (resturi radiculare) in zonele laterale ale unei arcade maxilare,
sau 1-4 dinti restanti (resturi radiculare) in zona frontala, cu dispozitie izolata sau grupata intr-o
anumita regiune a arcadei dento-alveolare.

FORME CLINICE ALE EDENTATIEI SUBTOTALE

1. In functie de localizarea maxilara a dintilor restanti, edentatiile subtotale pot fi:

- Edentatie subtotala-maxilara

- Edentatie subtotala-mandibulara

2. In functie de localizarea pe arcada a dintilor restanti: Conform clasificarii lui Applegate,

care completeaza clasificarea lui Kennedy, edentatia subtotala se poate prezenta sub
doua forme clinice:

CLASA a V- a: in care unitatile odonto-parodontale restante sunt localizate in zona

laterala a arcadei dento-alveolare

CLASA a VI- a: in care dintii restanti sunt localizati in zona frontala a arcadei dento-
alveolare maxilare (sau mandibulare).

Disciplina de ET a completat clasificarea cu:

CLASA a VII-a SILVAS: edentatia subtotala in care dintii restanti sunt localizati atat
in zona frontala cat si in cea laterala.

1
SINDROMUL DE INTERRELATIE SI INTERCONDITIONARE MANDIBULO-
CRANIANA (SDR. SILVAS)

 Sistemul stomatognat este un sistem biologic, integral deschis, integrat, autoreglat si

realizat prin convergenta functionala. Actiunea in grup a tuturor elementelor sale,
desi morfologic heterogene si cu functii specifice, realizeaza in ansamblu functiile
globale ale acestuia.

 Echilibrul sistemului stomatognat este un echilibru aflat intr-o permanenta dinamica

in raport cu varsta, cresterea si dezvoltarea, involutia. Afectarea unei singure
componente, atrage dupa sine dezechilibrul intregului sistem, stimuland in acelasi timp
mecanismele de reechilibrare, de compensare, care reusesc uneori sa restabileasca doar
un echilibru precar.

 Lipsa stimulului functional, cauzata de pierderea partiala sau totala a unitatilor odonto-
parodontale (ca factor local), determina fenomene de atrofie si rezorbtie a crestelor
alveolare reziduale, ce antreneaza modificari morfologice locale si loco-regionale ale
componentelor osoase ce apartin sistemului stomatognat.

 Rata acestor modificari, varsta la care se produc, precum si etiologia lor, influenteaza
evolutia in timp a suportului osos, determinand complicatii ireversibile, uneori
deosebit de grave si creand dificultati in protezare.

Experienta practica, cat si marea diversitate a formelor clinice de rezorbtie

osoasa alveolara localizata intalnite, ne-au permis sa:

1. Identificam o noua entitate clinica patologica a sistemului stomatognat;

2. Stabilim o terminologie;

3. Formulam o definitie completa a acestei stari patologice;

4. Concepem o prima clasificare cu valoare didactica si stiintifica, ce va permite

diagnosticarea acestui proces patologic al sistemului stomatognat luat in ansamblul
sau.

1.Terminologia propusa pentru aceasta stare patologica a sistemului stomatognat este:

SINDROM DE INTERRELATIE SI INTERCONDITIONARE MANDIBULO-
MAXILARA.

Aceasta terminologie este corecta, deoarece sindromul apare pe de o parte, ca urmare a

relatiei anatomo-morfologice care exista intre cele 2 maxilare prin intermediul
articulatiilor temporo-mandibulare si pe de alta parte, apare numai cand mandibula ia
contact cu maxilarul in timpul exercitarii functiilor sistemului stomatognat, contactul

2
 fiind de tip dinte-creasta edentata antagonista; in consecinta termenul de sindrom de
interconditionare mandibulo-maxilara sugereaza faptul ca, aceasta patologie nu ar putea
aparea daca, teoretic vorbind, cavitatea orala ar fi in permanenta deschisa, indiferent de
formele clinice de edentatie existente la nivelul celor 2 maxilare.

Practic, observatiile clinice demonstreaza ca forma de edentatie existenta la nivelul unui

maxilar influenteaza aspectul clinico-morfologic si radiologic al maxilarului antagonist,
modificarile producandu-se in timp, fiind evolutive, cumulative si ireversibile, cu instalarea
unor malrelatii mandibulo-craniene complexe, ce produc dezechilibre grave ale sistemului
stomatognat si de multe ori greu de solutionat din punct de vedere terapeutic.

2.Deoarece in literatura de specialitate nu exista, pana in prezent, studii referitoare la acest

proces, am considerat oportuna prezentarea observatiilor noastre clinice, care demonstreaza ca
sindromul de interrelatie si interconditionare mandibulo-maxilara apare intr-o mare varietate
de forme clinice, ce tin de coexistenta la un moment dat, a diferitelor clase de edentatie prezente
pe fiecare maxilar in parte.

De aceea, definitia propusa pentru aceasta entitate clinica, doreste sa fie cat mai succinta si sa
evidentieze caracteristicile esentiale ale acestui sindrom:

Sindromul de interrelatie si interconditionare mandibulo-maxilara reprezinta o

entitate clinica patologica a sistemului stomatognat in ansamblul sau, unica in organismul
uman, favorizata pe de o parte de relatia anatomo-morfologica existenta intre cele 2 maxilare
prin intermediul ATM-urilor si determinata, pe de alta parte, de relatia de cauzalitate existenta
intre acestea, atunci cand contactele dento-dentare dispar si sunt inlocuite cu contacte de tip
dinte-creasta edentata antagonista.

3.Marea diversitate a formelor clinice ale sindromului de interrelatie si interconditionare

mandibulo-maxilara, intalnita in practica clinica, a permis conceperea unei CLASIFICARI a
acestuia, unica de altfel in literatura de specialitate, atat in scop teoretic, cat si in scop practic,
de a facilita diagnosticarea corecta a cazurilor complexe si de a orienta practicianul asupra
masurilor terapeutice ce se impun si care nu de putine ori creeaza probleme deosebite, aceasta
cu atat mai mult cu cat, varsta pacientilor este inaintata si organismul este de regula tarat sau in
plin proces de involutie fiziologica.

Aceasta clasificare poate reprezenta, atat un ghid necesar proteticianului in stabilirea

diagnosticului de integritate a sistemului stomatognat, cat si un punct de plecare pentru noi
cercetari.

4.Clasificarea sindromului de interrelatie si interconditionare mandibulo-maxilara

Varietatea clinica a sindromului de interrelatie si interconditionare mandibulo-maxilara a

fost incadrata in 6 mari clase, fiecare cu subclasele ei:

3
CLASA I: in aceasta clasa sunt incluse formele clinice ale sindromului de interrelatie si
interconditionare mandibulo-maxilara ce rezulta din combinarea diferitelor forme de
edentatie partial intinsa (EPI) prezente la nivelul ambelor maxilare. ( ocluzie in forma de
„armonica” ! notatie din timpul cursului cu ocluzia )

CLASA II: in aceasta clasa sunt incadrate formele clinice ale sdr. de I I md-max rezultate in
urma combinarii diferitelor forme clinice de EPI la maxilar asociata cu E St la mandibula.

CLASA III: in aceasta clasa sunt incadrate forme clinice ale sdr. de I I md-max rezultate in
urma combinarii diferitelor forme clinice de E St maxilara cu EPI mandibulare.

4
Sdr combinat apare in zona frontala de regula atunci cand maxilarul e total protezat amovibil si
mandibula prezinta dinti frontali naturali sau proteza fixa. (! Notatie din timpul cursului  )

CLASA IV: in aceasta clasa sunt incadrate forme clinice ale sdr. de I I md-max rezultate in
urma combinarii diferitelor forme clinice de E St prezente atat la maxilar cat si la mandibula.

5
CLASA V: formele clinice ale sdr. de I I md-max din aceasta clasa se caracterizeaza prin
prezenta ET maxilare, asociate cu dentatie completa (cu sau fara molarul 3), EPI sau E St la
mandibula.

CLASA VI: formele clinice ale sdr. de I I md-max din aceasta clasa, se caracterizeaza prin
prezenta ET mandibulara, asociata la maxilar cu dentatie completa (cu sau fara molarul 3),
EPI sau E St.

6
In concluzie, Sdr. de I I Md-Max este o entitate clinica incontestabila, ce prezinta varietate de
forme clinice greu de incadrat intr-o clasificare logica si accesibila practicianului.

Semne clinice care insotesc acest sindrom sunt:

1.semne faciale (extraorale):

a. modificari ale dimensiunii verticale a etajului inferior al fetei;

b. modificari functionale complexe, fizionomice, masticatorii, fonetice, de deglutitie,

de automentinere, in functie de formele clinice ale edentatiei prezente la ambele maxilare;

c. tulburari grave de dinamica mandibulara:

- in unele forme ale sindromului (cele caracterizate de edentatii intercalate

prezente la nivelul ambelor maxilare) apar blocaje ale miscarilor de lateralitate si de propulsie-
retropulsie ale mandibulei;

- in alte forme de sindrom combinat mandibulo-maxilar (clasa V, VI) miscarile

mandibulare depasesc perimetrul limita, sunt dezordonate, haotice, cu tendinta de propulsie a
mandibulei fata de maxilar.

d. tulburari morfologice ale componentelor osoase ale ATM insotite de tulburari de

dinamica articulara;

7
 e. toate formele clinice ale sindromului se insotesc de malrelatii mandibulo-craniene
extraposturale, excentrice sau complexe (extrapostural-excentrice), conform clasificarii
Burlui. Aceste malrelatii antreneaza dezechilibre musculare grave si cu timpul modificari ale
punctelor antropometrice faciale osoase si cutanate. Toti parametrii dimensionali maxilari,
mandibulari si articulari sunt modificati patologic in functie de clasa in care se incadreaza
sindromul.

2.semne intraorale:

a. prezenta diferitelor forme clinice de edentatie la ambele maxilare conform

clasificarii facute;

b. lipsa oricarui contact dento-dentar, atat in zonele laterale, cat si in zona frontala a
arcadelor, ceea ce inseamna lipsa stopurilor centrice si a celor incizale, cu prabusirea ocluziei,
cu aparitia contactelor de tip dinte-creasta edentata antagonista (semn patognomonic)

O situatie clinica particulara a acestui sindrom s-a constatat la:

- Pacientii cu EPI la ambele arcade (cls I);

- In cazul asocierii unei EPI la un maxilar, cu E St la celalalt maxilar (cls. II si cls. III)

Aceasta consta in aparitia geodelor de rezorbtie, chiar in prezenta unor contacte dento-dentare
modificate, si anume de tip coroana dentara- rest radicular antagonist.

Aceasta particularitate, obiectivata clinic prin prezenta si orientarea fatetelor de uzura la dintii
restanti implicati, a fost constatata frecvent la pacientii care prezentau bruxism asociat cu o forta
masticatorie crescuta.

c. pierderi osoase alveolare accentuate, de regula localizate, de forma unor geode de

rezorbtie, generate de contacte patologice existente intre dintii restanti de pe un maxilar si
creasta edentata antagonista. Edentatia partia intinsa intercalata, prezenta pe unul din maxilare,
produce la nivelul maxilarului antagonist zone de rezorbtie multiple, concave, ce dau crestei
edentate un aspect crenelat, ondulat, vizibil si pe OPT, atunci cand edentatiile sunt vechi si
neprotezate (semn patognomonic).

d. extruzia dintilor restanti si uneori chiar egresia lor cu tot cu blocul osos alveolar,
ceea ce face dificila regularizarea planului de ocluzie in vederea protezarii (semn
patognomonic)

e. modificari ale axelor de implantare ale dintilor restanti, traduse prin

mezializarea/distalizarea dintilor laterali si vestibularizarea celor frontali;

8
 f. prezenta parodontopatiei marginale cronice la toti dintii restanti de pe ambele
arcade.

Pe langa aceste semne considerente a fi reprezentative pentru diagnosticarea sindromului de

interrelatie si interconditionare mandibulo-maxilara, exista si alte simptome particulare
caracteristice fiecarei clase in parte.

Aceasta entitate clinico-patologica a sistemului stomatognat, deosebit de grava, trebuie luata in

consideratie atunci cand se realizeaza examinarea clinica a pacientului, iar terminologia,
definitia, precum si clasificarea pe care am conceput-o, sa fie usor asimilata in practica clinica
si sa constituie un ghid in diagnosticarea corecta a integritatii morfofunctionale a sistemului
stomatognat considerat in ansamblul sau, orientand si asupra planului terapeutic ce urmeaza a fi
parcurs.