Dumitru Tucan-Teoria Literaturii2018

Introducere
COLECŢIA AMFITEATRU
Seria Filologie
1
Teoria literaturii. Perspective istorice şi analitice asupra textului literar
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

TUCAN, DUMITRU
Teoria literaturii : perspective istorice şi analitice
asupra textului literar / Dumitru Tucan. - Timişoara :
Editura Universităţii de Vest, 2018
Conţine bibliografie
ISBN 978-973-125-604-7
82.0
Lucrarea de pe copertă: autor - Tajó

Cartea, 19,5 × 17,5 × 9,5 cm, lemn + hârtie, 2007.
Redactor: Maria Roșu
Tehnoredactare și copertă: Dorin Davideanu
© 2018 Editura Universităţii de Vest, pentru prezenta ediţie
Editura Universităţii de Vest

Str. Paris, nr. 1
300003, Timişoara
E-mail: editura@e-uvt.ro
Tel.: +40-256 592 681
2
Introducere
Dumitru Tucan
TEORIA LITERATURII
perspective istorice ºi analitice
asupra textului literar
Editura Universităţii de Vest

Timişoara, 2018
3
4
Introducere
Cuprins
Introducere
MOŞTENIREA TEORIEI LITERARE ÎN EPOCA
„POST-TEORETICĂ”....................................................................................9
1. „Moartea teoriei”.......................................................................................9
2. Teorie / Teorii..........................................................................................11
3. Moştenirea actuală a teoriei literare........................................................14
4. Sinopsis...................................................................................................17
Capitolul I
O ÎNTREBARE CU RĂSPUNSURI VARIABILE:
CE ESTE LITERATURA?.............................................................................21
1. Literatura ca procesualitate.....................................................................21
2. Definiţiile istorice ale literaturii..............................................................23
2.1. Naşterea unei definiţii. Definiţia clasică a literaturii:
poesis/mimesis........................................................................................24
2.1.2. Istoria ideii de literatură şi paradigmele culturii europene.
Clasicismul european..............................................................................30
2.1.3. Către o definiţie romantică a literaturii. Iluminismul şi
„modernităţile” sale. Naşterea unei culturi a individualului...................34
2.1.4. Definiţia romantică a literaturii.........................................................37
2.1.5. De la romantism la realism. Către o cultură modernă
a negativităţii...........................................................................................42
2.1.6. Definiţia modernă a literaturii. Modernitate critică
şi modernitate estetică.............................................................................48
2.1.7. Modernitate şi postmodernitate. Ironie – intertextualitate –
reorganizarea canonică a spaţiului cultural.............................................53
2.1.8. Concluzie: literatura – un concept relaţional.....................................63
Capitolul II
O ÎNTREBARE METODOLOGICĂ: CE ESTE
TEORIA LITERARĂ? TEORIA LITERARĂ
CA METODOLOGIE A STUDIILOR LITERARE.................................65
1. Preliminarii..............................................................................................65
2. Literatura ca „discurs constituent”..........................................................66
3. Care e mecanismul de înţelegere a unui text (literar)?
Competenţele necesare înţelegerii unui text (literar)..............................67
3.1. Cele trei tipuri de competenţe necesare pentru a înţelege
un text literar...........................................................................................69
3.2. Ce înseamnă a studia fenomenul literar şi care sunt disciplinele
care fac acest lucru?................................................................................74
5
4. Tipologia studiilor literare.......................................................................74

4.1. Studiile analitice şi descriptive. De la poetică şi retorică
la teoria literară.......................................................................................75
4.1.1. Poetica. Temele poeticii....................................................................76
4.1.2. Retorica literară.................................................................................77
4.1.3. „Teoria literaturii”. Cele trei sensuri ale sintagmei...........................78
Capitolul III
„COMUNICAREA” LITERARĂ.
ELEMENTELE ECUAŢIEI LITERARE.....................................................81
1. Un exerciţiu analitic: ambiguitate şi semnificaţie...................................81
2. Câteva exerciţii interpretative. Ipoteze de sens
şi validitatea interpretărilor.....................................................................92
2.1. O alegoreză piho-revelatorie................................................................92
2.2. O alegoreză culturală............................................................................95
2.3. O alegoreză identitară...........................................................................98
2.4. Despre interpretări şi validitatea acestora..........................................100
3. Elementele ecuaţiei „comunicării” literare...........................................104
3.1. Perspective asupra literaturii. Perspective asupra sensului................104
3.2. Cine cu cine comunică în literatură?..................................................107
3.2.1. Autorul concret – cititorul concret. Autor abstract –
cititor abstract.......................................................................................108
3.2.2. Narator – naraţiune – naratar........................................................... 115
3.2.3. Plan ficţional / plan imaginar. Problematizări trans-generice.
Subiect/ subiecţi textual(i).................................................................... 118
Capitolul IV
ELEMENTE DE RETORICĂ LITERARĂ.............................................121
1. Preambul analitic...................................................................................121
2. Limbajul literaturii: limbajul figurat şi figura de stil.............................123
2.1. Figura: de la retorica generală la neoretorică.....................................126
2.1.1. Figura ca deviere. Dinspre formalismul rus spre neo-retorică........127
2.1.2. O sistematizare neoretorică a figurilor de stil: H. F. Plett...............128
3. Figurile fonologice................................................................................130
3.1. Figuri ale deviaţiei fonologice............................................................130
3.2. Figuri ale echivalenţei fonologice......................................................131
3.2.1. Echivalenţe sonore segmentale.......................................................132
3.2.2. Supra structura fonoestetică: figurile prozodice..............................132
3.2.2.1. Funcţiile versului..........................................................................134
3.2.2.2. Utilitatea analizei prozodice. Un exemplu...................................135
4. Figuri morfo-lexicale............................................................................138
4.1. Figuri ale abaterii morfologice...........................................................138
4.1.1. Deviaţia internă a cuvântului...........................................................138
4.1.2. Deviaţii contextuale........................................................................139
6
Introducere
4.2. Figuri ale echivalenţei morfo-lexicale................................................141

4.2.1. Repetiţia unui cuvânt în spaţiul aceluiaşi vers
(aceleiaşi propoziţii).......................................................................141
4.2.2. Repetiţiile morfo-lexicale în strofă sau în interiorul
structurilor frastice..........................................................................142
4.2.3. Repetiţii flexionare..........................................................................142
5. Figuri sintactice.....................................................................................143
5.1. Figuri ale abaterii sintactice...............................................................143
5.2. Figurile echivalenţei sintactice...........................................................143
6. Figurile semanatice (1)..........................................................................146
6.1. Figurile echivalenţei semantice..........................................................146
6.2. Figurile deviaţiei semantice...............................................................150
6.2.1. Adiţia semantică..............................................................................150
6.2.2. Substracţia semantică: oximoronul.................................................151
6.2.2. Permutaţia semantică......................................................................151
7. Figurile semantice (2). Figurile substituţiei semantice.........................151
7.1. Metonimia..........................................................................................152
7.1.1. Transferul metonimic......................................................................153
7.2. Simbolul.............................................................................................154
7.2. Metafora.............................................................................................157
7.2.1. Definiţia tradiţională a metaforei. Metafora –
o comparaţie prescurtată, predicaţia unei analogii..........................158
7.2.2. Teorii moderne despre metaforă. Metafora
ca inovaţie semantică şi proces generativ de valoric......................159
7.2.3. Metafora conceptuală. Funcţia cognitivă a metaforei.....................161
7.2.4. Tipuri de substituţii metaforice.......................................................165
7.2.5. O teorie modernă românească asupra metaforei: Lucian Blaga......166
7.3. Alegoria şi parabola............................................................................167
7.3.1. Alegoria...........................................................................................168
7.3.2. Parabola...........................................................................................169
Capitolul V
GENUL LITERAR........................................................................................171
1. Despre hibridizarea generică.................................................................171
2. Gen şi istorie.........................................................................................174
3. Gen istoric – gen teoretic. Genuri şi moduri.........................................187
4. Genuri şi specii......................................................................................194
Capitolul VI
LIRISM, ISTORIE, SUBIECTIVITATE.................................................203
1. Preambul...............................................................................................203
2. Amprenta originilor: constantele istorice ale formelor lirice................206
3. Constantele formelor lirice – subiectivitate, muzicalitate, figuralitate...211
4. Lirism şi subiectivitate..........................................................................215
4.1. Atitudinea lirică şi „figurile” eului liric..............................................217
4.2. Relaţia lirică.......................................................................................218
4.3. Lirism – subiectivitate – receptare.....................................................221
7
Capitolul VII
NARAŢIUNEA.............................................................................................225
1. Naraţiune şi naratologie........................................................................225
2. Problematicile analizei narative............................................................231
3. Instanţele narative. Tipologii narative...................................................234
3.1. Naratorul............................................................................................234
3.2. Naratarul.............................................................................................239
3.3. Situaţia narativă. Tipologii narative...................................................240
3.3.1. Naraţiunea la persoana întâi. Naraţiunea la persoana a treia.
Naraţiunea la persoana a doua........................................................241
3.3.2. Tipologii narative în analiza naratologică.
Fr. Stanzel, G. Genette, J. Lintvelt, M. Bal.....................................243
3.4. Focalizarea.........................................................................................250
3.4.1. Focalizarea - exerciţiu analitic........................................................253
3.5. Istorie şi povestire..............................................................................255
3.6. Istoria povestită. Acţiunea narativă....................................................157
3.6.1. Personaj vs. actant. De la perspectiva tipologică
asupra personajului la cea actanţială...............................................258
3.6.2. Personajul ca actant. Modelul actanţial...........................................260
3.6.3. O parabolă a personajului................................................................265
4. Timpul şi spaţiul în naraţiune. Naraţiune şi descriere...........................267
4.1. Temporalitatea istoriei povestite........................................................268
4.2. Spaţialitatea istoriei povestite şi literatura.
Descrierea şi rolurile descrierii..........................................................270
Capitolul VIII
TEATRUL........................................................................................................273
1. Teatru şi teorie. De la literatura dramatică la studiile teatrale...............273
2. Naraţiune şi teatru.................................................................................275
3. Luigi Pirandello sau lecţia experimentului teatral.................................277
4. Textul teatral ca proiect spectacular......................................................282
4.1. Didascaliile.........................................................................................283
4.2. Dialogul..............................................................................................286
4.3. Limbaj verbal – limbaje paraverbale..................................................290
5. Ficţiunea dramatică...............................................................................291
5.1. Situaţia dramatică...............................................................................295
5.2. Timp şi spaţiu în teatru.......................................................................297
5.3. Personajul teatral................................................................................299
6. Referentul textului dramatic: spectacolul
Instanţele spectaculare. Receptarea spectaculară..................................302
Referinþe........................................................................................................307
8
Introducere
Introducere
Moştenirea teoriei literare

în epoca „post-teoretică”
1. „Moartea teoriei”1. În ultimele două decade nu puţine au fost vocile

care au încercat să susţină (uneori cu argumente solide) că studiile literare
se află într-o epocă post-teoretică. Paradoxul acestei afirmaţii vine şi din
inevitabila observaţie că, istoriceşte, ultima jumătate a secolului al XX-lea
a fost dominată de discursul teoretic asupra limbajului şi, implicit, asupra
literaturii, discurs teoretic care s-a manifestat într-o manieră dominatoare
nu numai asupra studiilor literare, ci şi asupra întregului spectru al ştiinţelor
umane (cf. Pavel, 1988). Dacă în anii ‘80 cei care erau direct implicaţi în
vastul proiect „teoretic” al literaturii erau îndreptăţiţi să observe încă insule de
„rezistenţă la teorie” (De Man, 1986), deja de la sfârşitul aceloraşi ani încep
să se facă auzite voci care clamau dacă nu „sfârşitul teoriei” (Stein Haugrom
Olsen, The End of Theory, 1987), măcar sfârşitul „marilor teorii” şi al marilor
teoreticieni (Terry Eagleton, After Theory, 2003).
Chiar şi în spaţiul francez, care în anii ‘60 a dat numele cele mai importante
ale „teoriei” structuraliste şi poststructuraliste, au existat polemici despre
utilitatea practică şi pericolele absolutizării „teoriei” în raport cu dinamica
vie a literaturii şi culturii. În contextul literar francez, noţiunea de teorie e
înţeleasă mai degrabă în imediata vecinătate a ideii de analiză structurală a
literaturii. Din această cauză, discuţia s-a concentrat asupra formalismului
teoriei literare / studiilor literare în raport cu dimensiunea complexă şi vie
a literaturii şi imaginilor culturale. Cartea din 2007 a lui Tzvetan Todorov,
La littérature en péril, atrăgea atenţia, de-a lungul unei perspective critice
concentrate mai ales asupra structuralismului, asupra pericolelor formalizării
studiilor literare mai ales în spaţiul educaţional, formalizare care a dus la
transformarea literaturii într-un „obiect de limbaj închis, sieşi-suficient, ab-
solut”. J. M. Schaeffer a intervenit polemic în discuţie în 2011, odată cu
1
Această introducere reprezintă o versiune extinsă a articolului „Moştenirea
teoriei literare în epoca «post-teoretică»”, publicat în Analele Universităţii de Vest din
Timişoara. Seria ştiinţe filologice, nr. 53 (2015): 201-206.
9
publicarea cărţii Petite écologie des études littéraires. Pourquoi et comment

étudier la littérature. Dezavuând ideea unei crize a studiilor literare şi a litera-
turii, profesorul francez arată că adevărata criză este aceea a unei „reprezentări
savante a «Literaturii»” (Schaeffer, 2011: 6), care afectează în acelaşi timp
transmiterea valorilor literare, studiul faptelor literare şi formarea celor care
studiază literatura. Echivalând literatura cu una dintre cele mai importante
regiuni ale creativităţii umane, predicţia lui J. M. Schaeffer este aceea că
studiile literare (implicând aici şi teoria literară înţeleasă mai ales – dar nu
numai – ca dimensiune autoreflexivă a studiilor literare) vor continua să aducă
contribuţii importante ansamblului ştiinţelor socio-umane.
Jonathan Culler, unul dintre popularizatorii structuralismului şi decon-
structivismului în spaţiul anglo-american, observa într-o carte polemică din
2007, The Literary in Theory, că, în ciuda faptului că „moartea teoriei” este
una din temele importante ale discuţiei contemporane din interiorul ştiinţelor
umane, „teoria este peste tot” (theory is everywhere):
„Chiar şi domeniile care anterior erau imune sau rezistente la

teorie, ca de exemplu studiile de literatură chineză sau de literatură
medievală, produc azi demersuri pline de sofisticare teoretică, fami-
liarizate cu un spectru larg de discursuri teoretice şi, mai important,
având o înclinaţie deosebită în a problematiza, cu ajutorul acestora,
relaţiile dintre literatură şi cultura populară, dintre literatură şi politică,
dintre literatură şi forţele globalizării şi aşa mai departe. Textele sunt
citite cu atenţie, pornind de la mize teoretice, şi sunt în mod simptoma-
tic folosite în studiile culturale care explorează modul în care ele se
integrează în diversele practici discursive privind formarea identităţii
sau configurarea sexualităţii, proiecţia comunităţilor imaginate, rezis-
tenţa la globalizare sau dialectica subversiunii şi a izolării.” (Culler
2007: 2).
Cuvintele lui Culler par a spune ceva despre ceea ce înseamnă caracte-
rul post-teoretic al ultimelor două decenii: în niciun caz „moartea teoriei”, la
fel de puţin scăderea influenţei gândirii teoretice asupra studiilor literare şi
culturale şi ştiinţelor socio-umane, cât mai ales mascarea teoreticului înapoia
unor demersuri asupra literaturii şi culturii cu funcţionalitate mai degrabă
practică. Post-teoretic poate însemna, în acelaşi timp, practic, aplicat, conectat
la metamorfozele şi interacţiunile spaţiilor culturale. Iar această mascare arată
nu neapărat pierderea apetitului pentru teorie, cât încercarea de a identifica
aplicabilitatea acesteia pentru dinamica actuală a spaţiului cultural.
10
Introducere
2. Teorie / Teorii. Dimensiunii „teoretice” i se poate atribui înţelesul

general de „sistem de idei” (Morin 1991). În spaţiul studiilor literare această
dimensiune a reprezentat modul prin care, explicit sau implicit, a fost validată,
decupată, sistematizată şi instituţionalizată realitatea fenomenului polimorf
care este literatura. Dimensiunea „teoretică” reprezintă, din punct de vedere
istoric, nucleul reprezentat de definiţii, concepte, axiome sau practici de
lectură cu pretenţii revelatorii, care au decupat din amalgamul de practici
discursive ale unei culturi imaginea unui fenomen simbolic relevant pentru
identitatea acesteia. Speculativă, conturându-se ca un discurs mediator între
spiritul contemplativ şi fenomenul specific (practica literară), starea ideală a
dimensiunii „teoretice” în studiile literare ar fi aceea a unei deschideri către
dialogul perpetuu cu metamorfozele „literaturii”/ „fenomenelor culturale”,
deschidere ce ar reprezenta şi un inevitabil fenomen de reevaluare (mutaţie)
critică a propriei constituenţe.
În fapt, istoria teoriei literare moderne (adică istoria ei de secol XX)
e istoria acestor deschideri ale studiilor literare spre reevaluarea propriei
naturi. Formalismul rus este momentul inaugural al acestei istorii. Unitatea de
viziune teoretică pe care o vedem noi a posteriori în Şcoala Formală Rusă nu
e la începutul secolului al XX-lea nimic altceva decât o „luptă pentru o ştiinţă
literară independentă şi concretă” şi pentru circumscrierea „literaturii ca obiect
de cercetare”, aşa cum observa încă din 1926 Boris Mihailovici Eichenbaum
(1983: 40), în eseul Teoria „metodei formale”. De fapt, formalismul rus
refăcea, prin refuzul haosului conceptual şi disciplinar din studiile literare
ruse de dinainte de 1900, o legătură cu unul dintre demersurile antice dedicate
exclusiv studiului literaturii – poetica, demers care în epoca romantică şi
post-romantică fusese pus în umbră de viziunea deterministă a istoriei literare şi
aplecarea acesteia înspre formule hermeneutice de natură filosofică, religioasă
sau caracterologică. Prin spirit polemic şi dispoziţie critică, formalismul rus
a generat nu numai un set de instrumente necesare discuţiei despre literatură
(literaritate, imagine, figuralitate, tehnică narativă etc.), ci şi o discuţie de
natură epistemologică despre modurile de a studia literatura.
De remarcat şi faptul că atât gândirea teoretică, cât şi instrumentele
analitice generate de formaliştii ruşi au putut fi elaborate în atmosfera de
efervescenţă artistică şi intelectuală a modernităţii estetice, iar manifestările
radicale ale acesteia (avangarda şi experimentele în interiorul expresivităţii
artistice) par a fi dublul artistic inovator al unei ştiinţe a literaturii la fel de
inovatoare. De fapt, în atmosfera primei jumătăţi de secol XX, poate şi sub
influenţa diversităţii experimentelor artistice ale modernităţii estetice, se vor
11
dezvolta ipoteze de diverse naturi asupra literaturii, fiecare dintre acestea

manifestându-se ca o deschidere necesară către aspectele complexe ale lite-
raturii. Fenomenologia literară (aşa cum o putem vedea la Roman Ingarden)
respiră acelaşi aer de familie cu formalismul rus prin rezultatele sale analitice,
dar se separă de acesta prin crearea unei ipoteze intenţionale asupra literaturii,
care va deveni ulterior, prin şcoala fenomenologică geneveză, o încercare de
elucidare a relaţiei dintre subiect şi lumea-obiect. Structuralismul praghez e
înrudit cu ambele prin atenţia acordată funcţiei estetice a literaturii şi recep-
tării. Psihanaliza freudiană, dincolo de formulele de interpretare canonice, va
atrage atenţia asupra unei structuri simbolice adânci a operei, creând premiza
unei căutări dincolo de suprafaţa vizibilă a semnelor şi dinamitând viziunea
tradiţională asupra subiectului. Marxismul va atrage atenţia asupra configu-
raţiilor ideologice ale „suprastructurilor culturale” (inclusiv literatura).
Toate aceste vor pregăti, după cel de-al Doilea Război Mondial, terenul
manifestării în forţă a structuralismului francez, care va acapara metodologic
în scurt timp spaţiul ştiinţelor umane (studiile literare, antropologia, filosofia,
ştiinţele politice). Aflat în continuarea formalismului rus ca atitudine faţă de
fenomenul literar, structuralismul francez va răspunde în anii de după război
unei nevoi din ce în ce mai acute de „sistem coerent” care să refacă fărâmiţarea
spaţiului cunoaşterii din prima jumătate de secol XX (a se vedea în acest sens
Scholes 1974 şi Pavel 1988). Structuralismul va continua în acelaşi timp şi
drumul metodologic anunţat deja de deschiderea formalismului rus înspre
auto-reflexivitate în studiile literare. Deschiderea operată de structuralismul
francez e, în acelaşi timp, descriptivă şi analitică (elaborarea unor instrumente
de analiză textuală şi evaluarea elementelor constituente ale literaturii) şi
critică (prin problematizarea complexităţii limbajului literar). Punerea între
paranteze de către structuralism a valorii estetice şi a istoricităţii textului a
putut face ca, aproape imediat, instrumentele generate de limbajul structuralist
să fie folosite şi în raport cu fenomenele culturale diverse (antropologia,
istoria, cultura populară etc.). Popularitatea structuralismului a fost subminată
foarte repede la începutul anilor ‘70 de către excesele sale formalizatoare, dar
relevanţa sa (de natură pedagogică, descriptivă sau analitică) a rămas (Scholes
1974: 40).
Această închidere sugerată de excesele formalizatoare ale structuralismului
a fost sursa primară a unei tensiuni care a generat primele manifestări directe
ale despărţirii de structuralism, care se vor numi ulterior poststructuralism.
Semnele schimbării se văd deja, de la sfârşitul anilor ’60, la structuralistul
Roland Barthes, cel care prin Moartea autorului (1968) şi Plăcerea textului
12
Introducere
(1973) va reprezenta semnalul unei cotituri hermeneutice în studiile literare,

dominate până în acel moment mai ales de conceptualizarea structurilor şi
elementelor constituente ale discursului literar. Gândirea poststructuralistă
va reface legăturile cu dezvoltările teoretice difuze de dinainte de război.
Lecţiile contestatoare ale modernităţii critice (Nietzsche, în primul rând) vor fi
duse mai departe de filosofia suspiciunii (Michel Foucault şi Jacques Derrida),
care se va concentra din ce în ce mai mult asupra relaţiilor de putere din interiorul
culturii şi literaturii şi asupra naturii imposibil de stăpânit a limbajului. Lecţia
critică a poststructuralismului va rezona cu lecţiile critice ale tradiţiei marxiste
şi psihanalitice, reînoite şi ele prin vocile Şcolii de la Frankfurt (Adorno,
Horkheimer, Marcuse etc.) sau ale psihanalizei lacaniene. Alături de apetitul
pentru lectura ideologizantă a fenomenelor culturale populare al Noii Stângi
(Raymond Williams, Richard Hoggart, Stuart Hall), toate acestea au dus în
anii ‘70 nu numai la o tendinţă de lectură culturală şi ideologică a literaturii,
dar şi la naşterea unei arii disciplinare noi, Studiile culturale, cu o viziune
demitizantă asupra culturii.
Acesta este momentul în care teoria încetează a mai fi pur şi simplu
„teorie a literaturii” şi devine „teorie critică”, iar interesul acesteia se va
deplasa din ce în ce mai mult înspre fenomenele culturale în general. Literatura
va fi considerată doar unul dintre simptomele reprezentărilor culturale care
rămân să fie descifrate în determinările lor ideologice. Acest fenomen este
întărit şi de coloratura practică dată poststructuralismului în spaţiul american
de către Barbara Johnson care, după o fază iniţial textualistă, tranferă practica
deconstrucţiei înspre discuţia unor problematici cu relevanţă culturală, ba chiar
politică: identitatea de gen, de rasă, canonul cultural, instituţiile culturale etc.
Din anii ’80, amplul corpus al „teoriei critice” va fi decupat circumstanţial
pentru a veni în sprijinul unei anumite lecturi/interpretări literare sau culturale.
„Teoria” se fărâmiţează în teorii necesare ca bază speculativă pentru interpretări
militante ale spaţiului cultural care pot fi numite hemeneutici identitare (Tucan
2007:119-130): feminismul, postcolonialimul, gay and lesbian criticism etc.
Deschiderea teoretică operată în primii ani ai post-structuralismului s-a trans-
format într-un conglomerat interdisciplinar cu aplicabilitate imediată pentru
analiza complexităţii metamorfozelor culturale actuale.
Dar poate şi din cauza acestei fărâmiţări şi politizări a câmpului preocu-
părilor teoretice, astăzi e din ce în ce mai populară în mediile academice
reluarea abordărilor analitice asupra literaturii, în cheia complexă oferită de
ştiinţele cognitive. Poetica cognitivă e astăzi moştenitoarea directă a acestei
maniere analitice de gândi atât literatura şi legăturile sale cu cogniţia, cât şi
13
complexitatea limbajului şi a capacităţilor sale de semnificare. Situându-se

critic faţă de maniera de abordare „a înţelesului şi interpretării” a studiilor
literare născute din paradigma post-structuralistă (cf. Tucan 2013: 39), răs-
punzând unei insatisfacţii faţă de „formulele relativiste şi antiumaniste ale
post-structuralismului” („spreading dissatisfaction with more bleaky relativistic
and humanistic stand of poststructuralism”, Richardson and Steen 2002: 1),
poetica cognitivă se află în acest moment într-un proces de re-evaluare a
instrumentelor de analiză a textelor literare şi a relaţiilor cu spaţiul cultural.
3. Moştenirea actuală a teoriei literare. Pornind de la acest tablou

succint, putem astfel retrasa istoria dezvoltării gândirii teoretice a secolului
XX şi, în acelaşi timp, să formulăm şi câteva consideraţii asupra moştenirii
„teoriei” în ceea ce e astăzi denumită epoca post-teoretică.
Există, în primul rând, un demers teoretico-analitic asupra literaturii, de
cele mai multe ori explicit şi reclamându-şi un oarecare grad de autonomie,
care funcţionează atât ca un instrument de evidenţiere a elementelor generice
ale literaturii, cât şi ca proces de rafinare a limbajului de specialitate şi a
metodelor de analiză a textelor literare. În acest sens se manifestă „teoria
literaturii” care ar reprezenta, aşa cum încerc să argumentez în capitolul
al II-lea al cărţii de faţă, o metodologie a studiilor literare, metodologie
expusă inevitabilelor metamorfoze legate de schimbările de paradigmă în ştiin-
ţele umane şi arta literară. De la Aristotel la structuralismul francez, stilistica
şi neo-retorica anilor ’70 ai secolului al XX-lea, proiectul teoretico-analitic
al studiilor literare (legat inevitabil de reinventarea disciplinară a unor arii cu
o lungă tradiţie în cultura occidentală – Poetica şi Retorica) a avut ca sarcină
principală modelarea tipologică şi structurală a fenomenului literar, modelare
utilizată mai degrabă ca instrument pentru proiecte „critice” şi „hermeneutice”
cu implicare istorică sau socio-culturală diversă. Deşi în anii ’60 – ’70 acest
proiect a putut deveni un model autoritar pentru ştiinţele socio-umane (cf.
T. Pavel 1988), care părea în acel moment să se fi desprins de statutul său
instrumental, s-a putut observa în dezvoltările ulterioare (poststructuralismul,
transformarea teoriei literare în teorie critică) că acest proiect e inevitabil
implicat în acţiuni de definire circumstanţial–istorică a naturii, cadrelor şi
extensiunilor literaturii, care să funcţioneze ca bază de legitimare a unor
modalităţi de interpretare literară, aşadar ca bază de legitimare a unor tipuri de
hermeneutică literară.
Acest lucru se întâmplă pentru că o a doua manieră de manifestare a
dimensiunii teoretice în studiile literare este cea speculativă. O privire de
14
Introducere
ansamblu asupra dezvoltărilor istorice ale practicilor interpretative, de la cele

ale istoriei literare tradiţionale până la dezvoltările hermeneutice identitare con-
temporane prilejuite de poststructuralism (feminism, postcolonialism etc.),
ne arată că fiecare dintre tipurile specifice de interpretare are ca fundament
o anumită ipoteză teoretică asupra literaturii, o „teorie” care este în acelaşi
timp premisă şi finalitate. Actul hermeneutic porneşte de la o ipoteză teoretică
asupra literaturii, ipoteză care, confirmată prin chiar procesul interpretativ şi
diseminată ca adevăr general al textelor, poate deveni doctrină. În fapt, practica
hermeneutică înseamnă asumarea, folosirea, confirmarea şi răspândirea unor
„teorii” ale literaturii. În acest caz sintagma capătă un sens speculativ, trimi-
ţând la acele definiţii multiple, implicite sau explicite, conflictuale sau core-
late ale fenomenului literar, care reprezintă baza atât a interpretării (hermeneu-
ticile literare), cât şi a procesului de evaluare (critica literară). Aceste „teorii”,
cu desfăşurări multiple, mai ales în contemporaneitate, pot avea un caracter
deschis şi polemic faţă de înţelegerile anterioare ale literaturii şi studiilor
literare (ca, de exemplu, „teoria” poststructuralistă în faza iniţială a sa,
o fază esenţial critică), devenind atunci baza teoretică a unui set amplu de
hermeneutici, sau se pot „închide”, devenind simple doctrine asupra literaturii
(ca hermeneuticile identitare). Această a doua manifestare a dimensiunii
teoretice se regăseşte, aşadar, în interiorul unei tensiuni speculaţie – doctrină,
fiind sensul care face posibilă o istorie a ideilor literare şi a studiilor literare,
trimiţând la un perpetuu conflict al definiţiilor integratoare ale literaturii.
Tensiunea creată de coexistenţa (sau succesiunea) conflictuală a diver-
selor teorii ale literaturii este generată de această a doua manifestare pe care
o plasez undeva între speculaţie şi doctrină, adică între activitatea de contem-
plare a literaturii (moment pe care l-am putea numi proiectiv), critica unui
model speculativ dominant (un moment polemic prin excelenţă) şi afirmarea
unui nou model (un moment doctrinar). Din acest punct de vedere, istoria
studiilor literare şi a decupajelor specifice efectuate de acestea în interiorul
practicii literare este legată implicit de nevoia unei reflecţii critice asupra
teoriilor despre literatură, care ar putea genera cel de-al treilea sens al
manifestării dimensiunii teoretice, un sens epistemologic (Tucan 2007: 182).
Înţeleg acest al treilea sens în maniera „relativistă” şi „ironică” prefigurată de
A. Compagnon în volumul Demonul teoriei (1998, trad. rom. 2007): „teoria
literară” ca problematizare continuă a naturii şi presupoziţiilor culturale ale
cunoaşterii literare.
Din acest punct de vedere, putem spune că atât problema „morţii teoriei”,
cât şi reevaluarea critică a istoriei teoriei literare moderne e o dovadă a acestei
15
continue tensiuni epistemologice manifestate în interiorul acestei discipline

care continuă să încadreze spaţiul de manifestare a studiilor literare.
Această direcţie epistemologică de manifestare a teoreticului sugerează
faptul că trăim încă o dată un moment de metamorfoză în istoria teoriei
literare. Retorica „morţii teoriei”, modurile ambigue de a face „teorie” (i.e.
metodologic, speculativ, epistemologic), laolaltă cu subordonarea teoriei
în diverse proiecte practice şi critice, arată nu numai criza disciplinei, ci şi
metamorfoza „regimului de relevanţă” al obiectului său, literatura, în spatele
cărei se regăseşte o idee generoasă de cultură.
Galin Tihanov plasa, într-un articol din 2004, naşterea teoriei literare
moderne la întretăierea dintre un regim practic de relevanţă a literaturii şi unul
artistic:
„[...] teoria literară s-a născut în Europa Centrală şi de Est în

perioada interbelică ca unul dintre produsele conceptuale ale tranziţiei
de la un regim de relevanţă care atribuia literaturii un rol în practica
socială şi politică la unul care valoriza literatura în primul rând pentru
calităţile sale artistice.” (Tihanov, 2004: 78-79).
Pornind de la acest regim de relevanţă artistic s-a dezvoltat proiectul

analitic al teoriei literare descris mai sus şi, în acelaşi timp, asumarea unei
idei autonome de literatură. Însă regimul practic de relevanţă n-a încetat să se
afle în preajma ideii de literatură în această perioadă. Sub influenţa gândirii
critice moderne se va transforma într-un regim critic de relevanţă. Acest lucru
a făcut ca începând cu anii ’60 să se manifeste ceea ce denumeam mai sus
proiectul speculativ al teoriei literare, cel care va lărgi graniţele obiectului
specific teoriei literare (înspre fenomenele culturale) şi îi va permite acesteia
să se manifeste mai ales ca teorie critică. Deşi Tihanov identifică şi numeşte
acest regim de relevanţă ca unul „popular” („low-key” – Tihanov, 2004: 79),
prefer să văd aici mai degrabă revenirea în nuanţe critice a mai vechiului
regim practic de relevanţă. Cert este însă faptul că obiectul teoriei literare,
devenită teorie critică, s-a schimbat şi odată cu acesta s-au schimbat şi rapor-
turile între proiectul analitic al teoriei literare şi noul proiect speculativ,
primul fiind subordonat ultimului. În acest context, mai precis începând din
anii ’80, apar vocile cele mai vehemente care se pronunţă împotriva teoriei
(Knapp, Benn, 1982, de exemplu). Acestea sunt vocile celor care se pronunţă
în favoarea demersurilor practice în studiile literare şi, în acelaşi timp, în
favoarea restrângerii graniţelor obiectului acestora la graniţele literaturii.
16
Introducere
Aşadar, rezistenţa la teorie e mai degrabă rezistenţa la schimbarea modului în

care e conceput obiectul teoriei şi regimul său de relevanţă. De fiecare dată
când aceste două elemente îşi schimbă contururile apare nu numai necesitatea
recalibrării proiectului teoretic asupra literaturii şi inevitabila sa transformare,
cât şi vocile care proclamă dacă nu moartea teoriei, cel puţin inutilitatea
acesteia. Dar întodeauna tensiunea epistemologică a momentului de criză
arată nevoia de proiecte sau sinteze teoretice care să se manifeste analitic,
metodologic ori speculativ înspre noi redefiniri atât ale obiectului, cât şi ale
regimului său de relevanţă.
4. Sinopsis. Demersul meu din paginile care urmează se raportează în

primul rând la sensul metodologic al sintagmei „teoria literaturii”, intenţia
primară fiind aceea de a reface o discuţie asupra punctelor generale de interes
ale studiului literaturii şi de a clarifica câteva probleme legate de instrumentele,
limbajul şi utilitatea analizei textelor literare. Succesiunea capitolelor urmăreşte
acest scop. Astfel, prima problemă este chiar aceea a definirii literaturii, acesta
fiind motivul pentru care capitolul I încearcă să răspundă la întrebarea „ce este
literatura?” Răspunsul nu poate fi decât o înregistrare (inevitabil schematică
în spaţiul unui singur capitol) de ipoteze speculative asupra trăsăturilor domi-
nante atribuite literaturii, care pot fi cuprinse în trei mari definiţii istorice
ale fenomenului studiat: definiţia clasică şi neoclasică (i.e. mimetică), defi-
niţia romantică (i.e. expresivă) şi definiţia modernă şi postmodernă (i.e.
experimentală, auto-reflexivă şi intertextuală) a literaturii. În spatele acestei
descrieri cultural-istorice a metamorfozelor literaturii, care e implicit şi o
pledoarie pentru o viziune procesuală şi non-reductivă asupra fenomenului
literar, va sta concluzia că literatura este un concept relaţional, mai precis că
„înţelesurile, atributele, extensiunile şi funcţiile sale trebuie văzute în relaţia
cu un context cultural şi cu sistemul valoric al acestuia”. Această concluzie
va fi premisa celui de-al doilea capitol care, înregistrând atributele istorice ale
literaturii şi observând faptul că literatura este un fenomen cultural complex
care presupune o problemă la fel de complexă de comprehensiune, încearcă
să descrie atât mecanismele „înţelegerii” textelor literare, atât „competenţele”
necesare acesteia (lingvistică, teoretică, culturală), cât şi configuraţiile disci-
plinare care şi-au asumat studiul acestor aspecte. Acest demers are rolul
de a sublinia faptul că, în ciuda diversităţii de discursuri care au în centrul
preocupărilor literatura, putem observa două mari perspective generale asupra
acesteia: una analitică şi una interpretativă. Utilitatea acestei observaţii este că
identifică locul specific al teoriei literare, în diversele sale avataruri istorice,
17
în interiorul unei perspective analitice asupra literaturii, în spatele căreia stă

un implicit proiect speculativ care se hrăneşte de la metamorfozele fenomenu-
lui literar. Toate acestea duc spre concluzia că „teoria literaturii” este în primul
rând o metodologie a studiilor literare, încercând să justifice cadrele în care se
situează volumul de faţă.
Al treilea capitol reprezintă o discuţie aplicată despre „elementele ecua-
ţiei literare”, înţelegând prin acestea „figurile” care interacţionează în spaţiile
de manifestare ale literarului. Analizând şi construind diverse ipoteze de inter-
pretare asupra unui text particular (I. L. Caragiale, La hanul lui Mânjoală),
capitolul descrie trei planuri de referinţă care circumscriu textele literare
(real, cultural, imaginar/ficţional/textual), planuri în care se pot observa şase
parametri ai „ecuaţiei” literare: autor concret – cititor concret (planul real),
autor abstract – cititor abstract (planul cultural), subiect textual – receptor
textual (planul imaginar/textual). Analiza acestor ipostaze ale „comunicării”
literare permite în acelaşi timp o discuţie asupra ipotezelor de sens şi asupra
validităţii acestora. Citind un text, facem ipoteze de sens care se pot plasa în
fiecare dintre aceste planuri, iar studiul acestor legături a generat paradigme
specifice ale studiilor literare (ca, de exemplu, Istoria literară, Estetica recep-
tării, analiza „culturală” a textelor” etc.). Problematizarea legăturilor cu unul
sau altul dintre planurile de referinţă ale literarului înseamnă în primul rând
o conştiinţă implicită a practicilor specifice ale studiilor literare. Iar planul
asumat de teoria literaturii, înţeleasă aici în sens metodologic, este cel textual
/ discursiv.
Asumarea unui plan textual de referinţă înseamnă şi studiul configuraţiei
retorice (stilistice) a limbajului literaturii. Capitolul al patrulea se ocupă în
exclusivitate de acest lucru, încercând să descrie un tablou panoramic al
figuralităţii literare, modelat după demersul neo-retoric al lui Heinrich F. Plett.
Am ales acest model din două motive. Primul a fost acela că modelul lui Plett,
care evidenţiază mecanismele transformaţionale care au loc la nivelurile limba-
jului (fonologic, morfo-lexical, sintactic, semantic şi grafemic), permite ana-
liza şi sistematizarea acestei combinatorii expresive nelimitate a limbajului.
Al doilea motiv a fost acela că mi-a permis o definiţie largă a ideii de „figură”,
care poate fi raportată atât la literatură, cât şi la vastitatea limbajului obişnuit.
În spatele acestei alegeri stă o implicită pledoarie pentru o stilistică flexibilă
a limbajului literar. Dacă literatura înseamnă un fenomen aflat într-o perpetuă
metamorfoză, aşa cum am încercat să arăt în primul capitol, şi limbajul
literar se află într-o astfel de metamorfoză, rădăcinile acestuia regăsindu-se
în resursele combinatorii infinite ale limbajului şi ale utilizărilor sale, literare
18
Introducere
sau non-literare. Expresivitatea literară este astfel legată de cea culturală, iar
expresivitatea lingvistică nu reprezintă altceva decât fundamentul manifes-
tării acestei legături.
Cel de-al cincelea capitol e preocupat tot de aspectul textual, referindu-se
la configuraţiile generice al literaturii. Genul literar este considerat a fi defi-
nitoriu pentru textul literar pentru că oferă indicii pentru integrarea acestuia
într-o tipologie şi, în acelaşi timp, oferă indicii de lectură. Dar genul se mani-
festă în primul rând în istorie şi cultură şi este supus presiunilor venite din
teritoriul experimentelor literare. Dacă poetica de factură clasicizantă presu-
punea câteva modele generice ideale (epopeea, tragedia) şi trei mari genuri
literare (epic, liric şi dramatic), din perioada romantică putem observa un
proces din ce în ce mai accentuat de hibridizare generică ce face irelevantă
această perpectivă constitutivă asupra genului. De aceea am preferat o abordare
istorică a noţiunii de gen literar, care să pună în evidenţă faptul că genul nu
reprezintă altceva decât un prototip al cărui nucleu e o configuraţie textuală
dominantă, dar realizările sale specifice sunt determinate de diverşi factori
circumstanţiali, dintre care cei mai importanţi sunt cei culturali şi estetici.
Hibridizarea generică este, din acest punct de vedere, o realitate de neevitat în
analiza fenomenului literar.
Consecinţa acestei perspective este, în fapt, premisa ultimelor trei capitole:
pentru a putea analiza configuraţiile textuale ale fenomenului literar trebuie să
ne raportăm la dominantele discursive aflate în centrul ideii tradiţionale de gen
– naraţiunea, dramaticul, expresivitatea lirică. Dacă narativul şi dramaticul pot fi
modelate teoretic prin analiza constituenţei discursive asemănătoare cu a mo-
durilor expresive non-literare (naraţiunea factuală, dialogul, descrierea etc.),
cu lirismul lucrurile se complică din cauza caracterului polimorf al expresivi-
tăţii lirice şi a unei istorii marginale a acestuia în interiorul culturii europene.
Capitolul al VI-lea, Lirism şi istorie, are din acest motiv o abordare preponde-
rent istorică. O descriere a originilor şi a manifestărilor genului în istorie
mi-a permis să pun în evidenţă trei constante fundamentale ale lirismului,
care au reprezentat punctele de interes ale perspectivelor asupra lirismului:
versificaţia (căreia i se atribuie o funcţie muzicală), subiectivitatea (elemen-
tul central prin care a fost identificată istoric expresivitatea lirică) şi figura-
litatea (văzută în lirism ca manifestându-se în manieră intensă). Sugestia
finală a capitolului este aceea că în lectura lirismului este fundamentală
analiza relaţiei lirice manifestată prin intermediul expresivităţii figurale.
Capitolul al VII-lea trece în revistă cele mai importante probleme
de naratologie (poetica specială, „locală”, a naraţiunii, cu referire în acelaşi
19
timp la naraţiunea obişnuită („factuală”) şi la cea literară. Elementul nucleu al

acestui capitol este accentuarea caracterului „mediat” al naraţiunii în general
şi argumentarea rolului important al naratorului (factual şi fictiv deopotrivă)
în decupajul faptelor narative. Astfel, funcţia de interpretare a naratorului
devine în această perspectivă cea mai importantă, studiul acesteia făcând
posibile studiul şi evaluarea funcţionalităţii celorlaltor elemente specifice
ale naraţiunii, definită ca discurs „reprezentaţionist”: perspectivă, focalizare,
tipologie narativă, constituenţă a acţiunii. În cele din urmă, capitolul al VIII-lea
analizează teatrul din perspectiva dublului său statut: textual şi spectacular.
Pornind de la asemănările şi deosebirile dintre naraţiune şi teatru, demersul
acestui capitol relevă statutul special al textului teatral, acela de partitură care
trebuie orchestrată pentru a deveni spectacol. Sunt descrise astfel aici atât
elementele specifice ale configuraţiei textuale a teatrului, cât şi elementele de
spectacularizare necesare punerii în scenă (instanţele spectaculare).
20
Referinţe
Referinţe
Abirached, Robert, (1994), La crise du personnage dans le théâtre moderne,

Paris, Gallimard.
Abrams, M. H., (1958), The Mirror and the Lamp: Romantic Theory and the
Critical Tradition, London, New York, Norton & Company.
Abrams, M. H., (1973), Natural Supernaturalism. Tradition and Revolution in
Romantic Literature, London, New York, W.W. Norton & Company.
Abrams, M. H., Harpham, G. G., (2012), A Glossary of Literary Terms, electronic
edition, Wadsworth, Cengage learning.
Adam, Jean-Michel, Petitjean, André, (2007), Textul descriptiv, Iaşi, Institutul
European.
Angelescu, Silviu, (1995), Portretul literar, Bucureşti, Univers.
Apollinaire, Guillaume, (1918), Préface a Les Mamelles de Tiresias, drame
surréaliste en deux actes et un prologue, Paris, Editions Sic.
Ariès, Philippe, Duby, Georges, (1995), Istoria vieţii private, vol. V, Bucureşti,
Editura Meridiane.
Aristotel (1998), Poetica, Studiu introductiv, traducere şi comentarii de
D. M. Pippidi, ediţia a III-a îngrijită de Stella Petecel, Bucureşti, IRI;
Auerbach, Erich, (2000), Mimesis. Reprezentarea realităţii în literatura occiden-
tală, Iaşi, Polirom.
Austin, J. L., (2005), Cum să faci lucruri cu vorbe, Piteşti, Paralela 45.
Babeţi, Adriana, Sepetean-Vasiliu, D., (1980), Pentru o teorie a textului. Antho-
logie „Tel Quel”, Bucureşti, Univers.
Bahtin, Mihail, (1982), Probleme de literatură şi estetică, Bucureşti, Univers.
Bainbridge, Simon, (2005), „Napoleon and European Romanticism”, în Ferber,
Michael (ed.), A companion to European Romanticism, Malden MA, Oxford,
Vitoria, Blackwell, 450-466.
Bal, Mieke, (1991), Reading “Rembrandt”: Beyond the Word-Image Opposition,
Cambridge, Cambridge University Press.
Bal, Mieke, (2008), Naratologia, Iaşi, Institutul European.
Baltrušaitis, Jurgis, (1981), Oglinda. Eseu privind o legendă ştiinţifică: revelaţii,
science-fiction şi înşelăciuni, Bucureşti, Meridiane.
Barbantani, Silvia, (2009), „Lyric in the Hellenistic period and beyond” în
Budelmann, Felix, (2009), The Cambridge Companion to Greek Lyric,
Cambridge, Cambridge University Press, 297- 318.
307
Barchiesi, Alessandro, (2009), „Lyric in Rome”, în Budelmann, Felix, (2009), The

Cambridge Companion to Greek Lyric, Cambridge, Cambridge University
Press, 319-335.
Barry, Peter, (1995), Beginning Theory. An Introduction to Literary and Cultural
Theory, Manchester University Press.
Barthes, Roland, (1966), „Introduction à l’analyse structurale des récits”, in
Communications, 8, p. 1-27.
Barthes, Roland, (1986), Elements of Semiology, New York, Hill and Lang.
Barthes, Roland, (2005), Moartea autorului [1968], antologat în Fotache, O.,
Băicoianu, A. (ed.), Teoria literaturii. Orientări în teoria şi critica literară
contemporană, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, 85-88.
Batteaux, Charles, (1746), Les Beaux-arts réduits à un même principe, Paris,
Durand Librairie.
Battezzato, Luigi, (2009), „Metre and music”, în Budelmann, Felix, (2009), The
Cambridge Companion to Greek Lyric, Cambridge, Cambridge University
Press, 130-146.
Baudrillard, Jean, (2008), Simulacre şi simulare, Cluj, Ideea Design & Print.
Becker, Colette, (2002), Zola. Le saut dans les étoiles, Paris, Presses de la
Sorbonne Nouvelle.
Bell, I., et al., (2006), A Companion to Shakespeare’s Sonnets, Blackwell
Publishing.
Blaga, Lucian, (1994), Geneza metaforei şi sensul culturii, Bucureşti, Humanitas.
Bloom, Alexander, Breines, Wini, (2003), ”Takin’ it to the streets”. A Sixties
Reader, Oxford, New York, Oxford University Press.
Bloom, Harold, (1998), Canonul occidental. Cărţile şi şcoala epocilor, Bucureşti,
Univers.
Bode, C. (1989), „Literary Value and Evaluation: The Case for Relational
Concepts”, în Müllenbrock, Heinz-Joachim (ed.), Anglistentag 1988
Göttingen, Tübingen, Niemeyer, 309-324.
Bodiştean, Florica, (2006), Poetica genurilor literare, Timişoara, Mirton.
Bodiu, Andrei, (2000), Direcţia optzeci în poezia română, Piteşti, Paralela 45.
Booth, Wayne C., (1976), Retorica romanului, Bucureşti, Univers.
Borella, Jean (1995), Criza simbolismului religios, Iaşi, Institutul European.
Borutti, Silvana, (1988), „La métaphore et les philosophes”, Recherche sur la
philosophie et le langage, 9, 1988, 173-187.
Braga, Corin, (1995), „Postmodernismul literar românesc – bătălia dintre
generaţii”, în Echinox, nr. 6-7-8-9/1995, Cluj.
Bremond, Claude, (1981), Logica povestirii, traducere de Micaela Slăvescu,
Bucureşti, Univers.
Briggs, Robin, (2002), Witches and Neighbours. The Social and Cultural Context
of European Witchcraft, Malden MA, Oxford, Blackwell Publishing .
308
Referinţe
Brodey, Inger S. B., (2005), On Pre-Romanticism or Sensibility: Defining

Ambivalences, în Michael Ferber (ed.) (2005), 10-28.
Brooke-Rose, Christiane, (2004), Istoria în palimpsest, în Umberto Eco, Interpre-
tare şi suprainterpretare, Constanţa, Pontica.
Brooks, Peter, (1992), Reading for the Plot. Design and Intention in Narrative.
Cambridge, Massachusetts, London England, Harvard University Press.
Brown, Dennis, (1994), The Poetry of Postmodernity. Anglo/ American Encodings,
New York, St. Martin’s Press.
Brunetière, Ferdinand, (1890), L’évolution des genres dans l’histoire de la
littérature, Paris, Librairie Hachette.
Budelmann, Felix, (2009), „Introducing Greek Lyric”, în Budelmann, Felix,
(2009), The Cambridge Companion to Greek Lyric, Cambridge, Cambridge
University Press, 1-18.
Budelmann, Felix, (2009), The Cambridge Companion to Greek Lyric, Cambridge,
Cambridge University Press.
Burckhardt, J., (1969), Cultura Renaşterii în Italia, Bucureşti, E.P.L.
Carey, Chris, (2009), „Genre, Occasion and Performance”, în Budelmann, Felix,
(2009), The Cambridge Companion to Greek Lyric, Cambridge, Cambridge
University Press, 21-38.
Carey, Chris, (2009), „Iambos”, în Budelmann, Felix, (2009), 149-167.
Castle, Gregory (2015), A History of the Modernist Novel, Cambridge University
Press.
Castoriadis, Cornelius, (2005), The Imaginary Institution of Society, Cambridge,
UK, Malden, MA, Polity Press.
Călinescu, George, (1991), Istoria literaturii române de la origini şi până în
prezent, Craiova, Vlad & Vlad.
Călinescu, Matei, (1971), Clasicismul european, Bucureşti, Editura Enciclopedică
română.
Călinescu, Matei, (1995), Cinci feţe ale modernităţii, traducere de Tatiana
Pătrulescu şi Radu Ţurcanu, Bucureşti, Univers.
Călinescu, Matei, (2005), Conceptul modern de poezie. De la romantism la
avangardă, Piteşti, Editura Paralela 45.
Cărtărescu, Mircea, (1999), Postmodernismul românesc, Bucureşti, Humanitas.
Cărtărescu, Mircea, (2016), Levantul, Note, comentarii, glosar şi postfaţă de
Cosmin Ciotloş, Bucureşti, Humanitas.
Chandler, Daniel, (2007), Semiotics – the Basics, London and New York,
Routledge.
Chatman, Seymour, (1978), Story and Discourse. Narative Structure in Fiction
and Film, Ithaca and London, Cornell University Press.
Chatman, Seymour, (1990), Coming to Terms: The Rhetoric of Narrative in
Fiction and Films, Ithaca, New York, Cornell University Press.
309
Chevalier, Jean, Gheerbarandt, Alain, (1995), Dicţionar de simboluri, Bucureşti,

Artemis.
Childs, Peter, Fowler, Roger, (2006), The Routledge Dictionary of Modern
Critical Terms, London, New York, Routledge.
Cioculescu, Şerban, (2012), Viaţa lui I. L. Caragiale, Bucureşti, Humanitas.
Ciotloş, Cosmin, (2016), „Note, comentarii, glosar şi postfaţă” la Mircea
Cărtărescu, Levantul, Bucureşti, Humanitas.
Cizek, Eugen, (1970), Evoluţia romanului antic, Bucureşti, Univers.
Cohan, Steven, and Linda M. Shires, (1988), Telling Stories: A Theoretical
Analysis of Narrative Fiction, New York, Routledge.
Comloşan, Doina, (2003), Teoria textului literar, Timişoara, Editura Universităţii
de Vest din Timişoara.
Comloşan, Doina, Borchin, Mirela, (2002) Dicţionar de comunicare lingvistică
şi literară, vol. 1, Timişoara, Excelsior Art.
Comloşan, Doina, Borchin, Mirela, (2003), Dicţionar de comunicare lingvistică
şi literară, vol. 2, Timişoara, Excelsior Art.
Compagnon, Antoine, (2007), Demonul teoriei, Cluj, Echinox.
Compagnon, Antoine, Théorie de la littérature: la notion de genre, http://www.
fabula.org/compagnon/genre.php, accesat în 28 iulie 2017.
Comte, Auguste, (1892), Cours de philosophie positive, Paris, Au siège de la
Société Positiviste.
Comte, Auguste, (1999), Discurs asupra spiritului pozitiv, Bucureşti, Editura
Ştiinţifică.
Cornea, Paul, (1998), Introducere în teoria lecturii, Iaşi, Polirom.
Coste, Didier, Pier, John, (2009), Narrative Level, în Hühn, Peter et al. (eds.),
Handbook of Narratology, Berlin, New York, Walter de Gruyter, 295-308.
Crăciun, Gheorghe, (1997), Introducere în teoria literaturii, Magister / Cartier.
Crittenden, Charles, (1982), „Fictional Characters and Logical Completeness”,
Poetics 11, 331–44.
Crystal, David, (2008), A Dictionary of Linguistics and Phonetics, Malden,
Oxford, Victoria, Balckwell Publishing.
Culler, Jonathan, (1983), On deconstruction: Theory and Criticism after
Structuralism, London, Routledge.
Culler, Jonathan, (1975), Structuralist Poetics: Structuralism, Linguistics, and
the Study of Literature, London, Routledge and Kegan Paul.
Culler, Jonathan, (1981), „Story and Discourse in the Analysis of Narrative”, în
J. C. The Pursuit of Signs. Semiotics, Literature, Deconstruction. London,
Routledge and Keegan Paul, 169–187.
Culler, Jonathan, (2007), The Literary in Theory, Stanford, Stanford University
Press.
310
Referinţe
Cusset, François, (2016), French Theory. Foucault, Derrida, Deleauze & Co. şi
transformările vieţii intelectuale din Statele Unite, Cluj-Napoca, Tact.
Dawson, S. W., (1970), Drama and the dramatic, Methuen & Co Ltd.
De Man, Paul, (1979), Allegories of Reading: Figural Language in Rousseau,
Nietzsche, Rilke, and Proust, New Haven, Yale University Press.
De Man, Paul, (1986), The Resistence to Theory, Minneapolis, University of
Minnesota Press.
Defradas, Jean, (1968), Literatura elină, Bucureşti, Editura tineretului.
Delacampagne, Christian, (1998), Istoria filosofiei în secolului al XX-lea,
Bucureşti, Babel.
Deleuze, Gilles, (1999), Nietzsche, Bucureşti, All.
Derrida, Jacques, (1998), Scriitura şi diferenţa, traducere de Bogdan Ghiu şi
Dumitru Ţepeneag, prefaţă de Radu Toma, Bucureşti, Univers.
Doležel, Lubomir, (1973), Narrative modes in Czech Literature, Toronto,
University of Toronto Press.
Doležel, Lubomír, (1988), „Mimesis and Possible Worlds”, în Poetics Today 9,
475–496.
Doležel, Lubomír, (1998), Poetica occidentală, Bucureşti, Univers.
Dolinescu, Margareta, (1979), Parnasianismul, Bucureşti, Univers.
Dragomirescu, Gh. N., (1975), Mică enciclopedie a figurilor de stil, Bucureşti,
Editura ştiinţifică şi enciclopedică.
DTL, (1976), Dicţionar de termeni literari, Bucureşti, Editura Academiei.
Du Marsais, César Chesneau, (1981), Despre tropi, Bucureşti, Univers.
Dubois, Jean, Giacomo, Mathée, Guespin, Louis, Marcellesi, Christiane, Marcellesi,
Jean-Baptiste, Mevel, Jean-Pierre, (2002), Dictionnaire de linguistique,
Paris, Larousse.
Ducrot, Oswald, Schaeffer, Jean Marie, (1996), Noul dicţionar enciclopedic al
ştiinţelor limbajului, Bucureşti, Babel.
Dunbar, Robin, (1997), Grooming, Gossip and the Evolution of Language,
London, Faber and Faber.
Eagleton, Terry, (2003), After Theory, New York, Basic Books.
Eagleton, Terry, (2008), Teoria literară: o introducere, Iaşi, Polirom.
Eaton, Marcia M., (1976), „On Being a Character”, în The British Journal of
Aesthetics, 16, 24–31.
Eco, Umberto (1983), „Marginalii şi glose la «Numele rozei»”, în Secolul 20,
nr. 8, 9, 10/1983, 87-106.
Eco, Umberto, (1969), Opera deschisă. Formă şi indeterminare în poeticile
contemporane, Bucureşti, Univers.
Eco, Umberto, (1991), Lector in fabula. Cooperarea interpretativă în textele
narative, Bucureşti, Univers.
311
Eco, Umberto, (1996), Limitele interpretării, Constanţa, Pontica.

Eco, Umberto, (1997), Şase plimbări prin pădurea narativă, Constanţa, Pontica.
Eihenbaum, Boris Mihailovici, (1983), Teoria „metodei formale”, în Ce este
literatura? Şcoala formală rusă, antologie şi prefaţă de Mihai Pop,
Empson, William, (1981), Şapte tipuri de ambiguitate, Bucureşti, Univers.
Erlich, Victor, (1981), Russian formalism: History - doctrine, New Haven &
London, Yale University Press.
Fell, Jill, (2010), Alfred Jarry, London, Reaktion Books.
Ferber, Michael (ed.), (2005), A companion to European Romanticism, Malden
MA, Oxford, Victoria, Blackwell.
Fillmore, C. J., (1985), „Frames and the Semantics of Understanding“, în Quaderni
di Semantica, Vol. 6, No. 2, pp. 222-254, December 1985.
Fish, Stanley, (1980), Is there a Text in this Class? The Autority of Interpretive
Communities, Harvard University Press.
Flacelière, Robert, (1970), Istoria literară a Greciei antice (în româneşte de Mihai
Gramatopol), Bucureşti, Univers.
Florescu, Vasile, (1973), Retorica şi neoretorica, Bucureşti, Editura Academiei.
Fludernik, Monika, (1994), Second-Person Narrative and Related Issues, în Style,
special Issue, 28.3, 281-311.
Fludernik, Monika, (1996), Towards a ‘Natural’ Narratology, London, Routledge.
Fludernik, Monika, (2000), „Beyond Structuralism in Narratology. Recent
Developments and New Horizons in Narrative Theory”, în Anglistik.
Mitteilungen des Deutschen Anglistenverbandes 11, 83–96.
Fludernik, Monika, (2006), Introduction to Narratology, London, Routledge.
Fontanier, Pierre, (1977), Figurile limbajului, Bucureşti, Univers.
Forster, Edward Morgan, (1993), Aspects of the Novel, London, Sydney, Auckland,
Hodder & Stoughton, Edward Arnold, 1993.
Fotache, Oana, (2009), Divanul criticii. Discursuri asupra metodei în critica
românească postbelică, Editura Universităţii Bucureşti.
Foucault, Michel, (2001), Theatrum philosophicum. Studii, eseuri, interviuri
(1963-1984), traducere de Bogdan Ghiu, Ciprian Mihali, Emilian Cioc şi
Sebastian Blaga, Cluj, Casa Cărţii de Ştiinţă.
Foucault, Michel, (2004), Ce este un autor? Studii şi conferinţe, Cluj, Idea Design
& Print.
Freud, Sigmund, (1980), Scrieri despre literatură şi artă, Bucureşti, Univers.
Freud, Sigmund, (2009), Opere esenţiale, 2 (Interpretarea viselor), Editura Trei,
E-book edition.
Friedrich, Hugo, (1998), Structura liricii moderne, Bucureşti, Univers.
Fukuyama, Francis, (2002), The end of History and the Last Man, New York,
Perennial.
312
Referinţe
García Landa, José Ángel, (1998), Acción, relato, discurso. Estructura de la

ficción narrativa, Edicioness Universidad Salamanca.
Genette, Gerard, (1972), Figures III (Discours du récit), Paris, Seuil.
Genette, Gerard, (1978), Figuri, selecţie, traducere şi prefaţă de Angela Ion şi
Irina Mavrodin, Bucureşti, Univers.
Genette, Gerard, (1982), Palimpsestes. La littérature au second degré, Paris,
Seuil.
Genette, Gerard, (1994), Introducere în arhitext. Ficţiune şi dicţiune, Bucureşti,
Univers.
Grabócz, Márta, (2009), Musique, narrativité, signification, Paris, L’Harmattan.
Green, Roland, (1999), „The Lyric”, în Glyn P. Norton, Cambridge History of
Literary Criticism, volume III: The Rennaissance, Cambridge University
Press.
Gregson, Ian, (1996), Contemporary Poetry and Postmodernism. Dialogue and
Estrangement, Palgrave McMillan.
Greimas, A. J., (1966), Sémantique structurale, Paris, Larousse.
Greimas, A. J., (1975), Despre sens. Eseuri semiotice, Bucureşti, Univers.
Gyurcsik, Ilie, (2000), Paradigme moderne. Autori - texte - arlechini, Timişoara,
Amarcord.
Habib, M. A. R., (2005), Modern Literary Criticism and Theory. A History,
Malden MA, Oxford, Victoria, Blackwell Publishing.
Hallamore Caesar, Ann, (1998), Characters and Authors in Luigi Pirandello,
Oxford, Clarendon Press.
Halliwell, S., (2002), The Aesthetics of Mimesis: Ancient Texts, Modern Problems,
Princeton New Jersey, Princeton University Press.
Hamburger, Käte, (1986), La logique des genres littéraires, Paris, Seuil.
Hamon, Pilippe, (1981), Introduction à l’analyse du descriptif, Paris, Hachette.
Harari, Yuval Noah, (2014), Sapiens. A Brief History of the Humankind, Toronto,
McClelland & Stewart.
Hasan Ihab, (1982), The Dismemberment of Orpheus. Towards a Postmodern
Literature, Madison Wisconsin, The University of Wisconsin Press.
Herman, David (ed.), (2003), Narrative Theory and the Cognitive Sciences,
Stanford, CA: CSLI Publications.
Herman, David, (2000), „Narratology as a Cognitive Science.” Image & Narrative
1, http://www.imageandnarrative.be/inarchive/narratology/davidherman.
htm (accesat ultima oară la 30 octombrie 2017).
Hirsch, E. D., (1967), Validity in interpretation, Yale University Press.
Hjelmslev, Louis, (1961), Prolegomena to a Theory of Language, Madison,
University of Wisconsin Press.
Hühn, Peter, (2004), „Transgeneric Narratology: Applications to Lyric Poetry”, în
J. Pier (ed.), The Dynamics of Narrative Form. Studies in Anglo-American
Narratology, Berlin, de Gruyter, 139–158.
313
Hulme, Alison, (2015), Consumerism on TV. Popular Media from the 1950s to the
Present, Burlington, Ashgate.
Hutcheon, Linda, (1985), A Theory of Parody, New York, Methuen.
Hutcheon, Linda, (2002), Poetica postmodernismului, Bucureşti, Univers.
Ines, Doreen, (1989), Augustan Critics, în Kennedy, 245-273.
Ingarden, Roman, (1971), Les fonction du langage au théâtre, Poétique, nr. 8/
1971.
Ionescu-Ruxăndoiu, Liliana, (1995), Conversaţia, Bucureşti, All.
Iser, Wolfgang, (1994), Der Implizite Leser. Kommunikationsformen des romans
von Bunyan bis Beckett, München, Wilhelm Fink Verlag.
Iser, Wolfgang, (2006), Actul lecturii. O teorie a efectului estetic, Piteşti, Paralela
45.
Jakobson, Roman, (1960), Closing Statement: Linguistics and Poetics, în Sebeok,
Thomas (ed.), Style in Language, Massachusetts, The Technology Press of
M.I.T., 350-377. Traducerea românească în Probleme de stilistică. Culegere
de articole, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1964, 87-97.
Jakobson, Roman, (1971), Selected Writing II (Word and Language), The Hague/
Paris, Mouton.
James, Henry, (1884), The Art of Fiction, Boston, The Algonquin Press.
James, Henry, (1934), The Art of the Novel, New York, Charles Scribner’s Sons.
Jenny, Laurent, (1999), Rostirea singulară, Bucureşti, Univers.
Jolles, André, (1972), Formes simples, Paris, Seuil.
Jouve, Vincent, (2007), Poétique du roman, Paris, Armand Colin.
Kant, Immanuel, (2011), Manifestul iluminist, Piteşti, Paralela 45.
Kant, Immanuel, (2007), Întemeierea metafizicii moravurilor, trad. de Filotheia
Bogoiu, Valentin Mureşan, Miki Ota, Radu Gabriel Pârvu, Bucureşti,
Humanitas.
Kaye, Nick, (1994), Postmodernism and Performance, New York, St. Martin’s
Press.
Kayser, Wolfgang, (1981), Opera de artă literară, Bucureşti, Univers.
Kennedy, George A. (ed.), (1989), The Cambridge History of Literary Criticism,
Vol. I: Classical Criticism, Cambridge University Press.
Kirby-Smith, H. T., (2009), The Celestial Twins : Poetry and Music Through the
Ages, Amherst, University of Massachusetts Press.
Knapp, Steven, Michaels, Walter Benn, (1982), „Against Theory”, în Critical
Inquiry (1982), 8 (4): 723-742.
Kott, Jan, (1969), Shakespeare, contemporanul nostru, Bucureşti, EPLU.
Kövecses, Zoltán, (2002), Metaphor. A Practical Introduction, Oxford, Oxford
University Press.
Kövecses, Zoltán, (2006), Language, Mind and Culture. A Practical Introduction,
Oxford, Oxford University Press.
314
Referinţe
Kramer, Lawrence, (1991), „Musical Narratology: A Theoretical Outline”, în

Indiana Theory Review 12, 141–162.
Kreiswirth, Martin, (1995), „Tell Me a Story: The Narrativist Turn in the Human
Sciences”, în M. K. & Th. Carmichael (eds), Constructive Criticism: The
Human Sciences in the Age of Theory, Toronto, University of Toronto Press,
61–87.
Krueger, Roberta L., (2000), The Cambridge Companion to Medieval Romance,
Lacan, Jacques, (1953), „Some Reflections on the Ego”, în International Journal
of Psychoanalysis, 1953; 34 (1): 11-7.
Lakoff, George, Johnson, Mark, (2003), Metaphors We Live By, Chicago and
London, Chicago University Press.
Lanser, Susan S., (1986), „Toward a Feminist Narratology”, în R. R. Warhol &
D. P. Herndl (eds), Feminisms. An Anthology of Literary Theory and
Criticism, New Brunswick, Rutgers University Press, 674–693.
Lanser, Susan S., (1992), Fictions of Authority: Women Writers and Narrative
Voice, Ithaca, New York, Cornell University Press.
Larthomas, Pierre, (1972), Le langage dramatique, Paris, Armand Colin.
LeVen, Pauline A., (2014), The Many-Headed Muse. Tradition and Innovation in
Late Classical Greek Lyric Poetry, Cambridge University Press.
Lintvelt, Jaap, (1994), Punctul de vedere. Încercare de tipologie narativă,
Lubbock, Percy, (1960), The Craft of Fiction, London, Jonathan Cape.
Lyotard, Jean-François, (2003), Condiţia postmodernă. Raport asupra cunoaş-
terii, Cluj-Napoca, Idea Design&Print.
Maingueneau, Dominique, (2007), Discursul literar, Iaşi, Institutul european.
Mancaş, Mihaela, (1991), Limbajul artistic românesc în secolul XX (1900-1950),
Bucureşti, Editura Ştiinţifică.
Manolescu, Nicolae, (1987), Despre poezie, Bucureşti, Cartea Românească.
Margolin, Uri, (1995), „Characters in Literary Narrative: Representation and
Signification”, în Semiotica, 106, 373–92.
Margolin, Uri, (2009), „Narrator”, în Hühn, Peter et al. (eds), Handbook of
Narratology, Berlin, New York, Walter de Gruyter, 351-369.
Marino, Adrian, (1973), Dicţionar de idei literare, Bucureşti, Eminescu.
Marino, Adrian, (1987), Hermeneutica ideii de literatură, Cluj, Dacia.
Markiewicz, Henryk, (1988), Conceptele ştiinţei literaturii, Bucureşti, Univers.
Martin, Mircea, (1995), „En guise d’introduction : D’un postmodernisme sans
rivages et d’un postmodernisme sans postmodernité”, în Euresis. Cahiers
roumains d’études littéraires, nr. 1-2/1995, 3-13.
McHale, Brian, (2009), Ficţiunea postmodernistă, Iaşi, Polirom.
Minnis, Johnson, (2005), Cambridge History of Literary Criticism, Cambridge
University Press.
315
Montesquieu, (1970), De l’esprit des lois, Paris, Gallimard.

Moretti, Franco (2013), The Bourgeois. Between History and Literature, London,
New York, Verso.
Morin, Edgar, (1991), La Méthode 4. Les Idées, leur habitat, leur vie, leurs
moeurs, leur organisation, Paris, Seuil.
Nabokov, Vladimir, (2004), Cursuri de literatură, Bucureşti, Thalia.
Nagy, Gregory, (1989), Early Greek Views of Poets and Poetry, în Kennedy (ed.),
(1989), 1-77.
Negrici, Eugen, (1998), Sistematica poeziei, Bucureşti, Editura Fundaţiei
Culturale Române.
Nemoianu, Virgil, (1998), Îmblânzirea Romantismului. Literatura europeană şi
epoca Bidermeier, Bucureşti, Minerva.
Nietzsche, Friedrich, (1996), Aşa grăit-a Zarathustra, traducere de Ştefan Aug.
Doinaş, Bucureşti, Humanitas.
Nietzsche, Friedrich, (2001), Ştiinţa veselă, în Opere complete 4. Aurora. Ideile
din Messina. Ştiinţa veselă, traducere de Simion Dănilă, Timişoara, Hestia,
p. 241-449.
Nünning, Ansgar, (2003), „Narratology or Narratologies?”, în T. Kindt & H.-H.
Müller (eds). What Is Narratology? Questions and Answers Regarding the
Status of a Theory, Berlin, de Gruyter, 239–25.
Olsen, Stein Haugrom, (1987), The End of Theory, Cambridge University Press.
Oţoiu, Adrian, (2003), Ochiul bifurcat, limba saşie, Piteşti, Paralela 45.
Paolucci, Anne and Henry (Eds.), (1975), Hegel on Tragedy, New York, Harper
and Row.
Papu, Edgar, (1968), Evoluţia şi formele liricului, Bucureşti, Editura tineretului.
Parsons, Deborah, (2007), Theorists of the modernist novel : James Joyce,
Dorothy Richardson, and Virginia Woolf , London, Routledge.
Pavel, Thomas, (1988), Le mirage linguistique, Paris, Ed. du Minuit.
Pavel, Thomas, (1976), La Syntaxe narrative des tragédies de Corneille, Paris,
Klincksieck.
Pavel, Thomas, (1985), The Poetics of Plot. The Case of English Renaissance
Drama, Minneapolis, University of Minnesota Press.
Pavel, Thomas, (1986), Fictional Worlds, Cambridge, Harvard University Press.
Pavel, Toma, (2008), Gândirea romanului, Bucureşti, Humanits.
Pavis, Patrice, (1998), Dictionary of the Theatre, Toronto and Buffalo, University
of Toronto Press.
Pânzaru, Ioan, (1999), Practici ale interpretării de text, Iaşi, Polirom.
Pfister, Manfred, (1988), The Theory and analysis of Drama, Cambridge
University Press.
Pippidi, D. M., (2003), Formarea ideilor literare în Antichitate, Iaşi, Polirom.
Platon, (1975), Opere, vol. I, ediţie îngrijită de Petru Creţia şi Constantin Noica,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
316
Referinţe
Platon, (1976), Opere, vol. II, traducere de Dan Sluşanschi şi Petru Creţia,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
Platon, (1986), Opere, vol. V, traducere, interpretare, lămuriri preliminare, note
şi anexă de Andrei Cornea, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
Plett, H. F., (1983), Ştiinţa textului şi analiza de text, Bucureşti, Univers.
Polkinghorne, Donald E., (1988), Narrative Knowing and the Human Sciences,
Albany, State University of New York Press.
Pop-Curşeu, Ioan, (2013), Magie şi vrăjitorie în cultura română, Bucureşti, Iaşi,
Cartea Românească – Polirom.
Popovici, Vasile, (1997), Lumea personajului, Cluj-Napoca, Echinox.
Prince, Gerald, (1973), „Introduction à l’étude du narrataire”, în Poétique, n°14,
avril 1973.
Prince, Gerald, (1982), Narratology. The Form and Functioning of Narrative,
Berlin, New York, Amsterdam, Mouton Publishers.
Prince, Gerald, (2004), Dicţionar de naratologie, Iaşi, Institutul European.
Propp, V. I., (1970), Morfologia basmului, în româneşte de Radu Nicolau. Studiu
introductiv şi note de Radu Niculescu, Bucureşti, Univers.
Pruner, Michel, (1993), L’analyse du texte de théâtre, Paris, Nathan.
Quintilianus, M. Fabius, (1974), Arta oratorică, 3 vol., traducere de Maria Het-
co, Bucureşti, Minerva.
Ramsdell, Kristin, (1999), Romance Fiction: A Guide to the Genre, California
State University.
Rastier, François, (1996), Sémantique interpretative, Paris, PUF.
Richards, I. A., (1965), The Philosophy of Rhetoric, New York, Oxford University
Press.
Richardson, Alan, Steen, Francis F., (2002), „Literature and the Cognitive
Revolution: An Introduction”, în Poetics Today 23.1 (2002): 1-8.
Richter, Sandra, (2010), A History of Poetics. German Scholary Aesthetics and
Poetics in International Context: 1770-1960, Berlin - New York, De Gruyter.
Ricœur, Paul, (1983), Temps et récit, I, Paris, Seuil.
Ricœur, Paul, (1984), Metafora vie, Bucureşti, Univers.
Ricœur, Paul, (1995), Eseuri de hermeneutică, Bucureşti, Humanitas.
Ricœur, Paul, (1999), Conflictul interpretărilor, traducere şi postfaţă de Horia
Lazăr, Cluj, Echinox.
Riffaterre, Michel, (1983), Text Production, New York, Columbia University.
Romilly, J. de, (1970), La tragédie grecque, Paris, PUF.
Rorty, Richard, (1998), Contingenţă, ironie, solidaritate, Bucureşti, All.
Rougemont, Denis de, (1987), Iubirea şi Occidentul, Bucureşti, Univers.
Rousseau, J.J., (1999), Eseu despre originea limbilor, traducere, prefaţă şi
comentarii de Eugen Munteanu, Iaşi, Polirom.
Rousseau, Jean-Jacques, (2008), Despre contractul social, traducere, studiu
introductiv şi note de Cătălin Avramescu, Bucureşti, Nemira.
317
Russell, J.B., (1972), Witchcraft in the Middle Ages, Ithaca, NY, Cornell University
Press.
Ryan, Marie-Laure, (1991), Possible Worlds, Artificial Intelligence and Narrative
Theory, Bloomington, Indiana University Press.
Ryan, Marie-Laure, (2001), Narrative as Virtual Reality, Baltimore, Johns
Hopkins University Press.
Ryan, Marie-Laure, (2005), „On the Theoretical Foundations of Transmedial
Narratology”, în J. Ch. Meister (ed)., Narratology beyond Criticism.
Mediality, Disciplinarity, Berlin, de Gruyter, 1–23.
Ryngaert, Jean-Pierre, (1991), Introduction á l’analyse du théâtre, Paris, Bordas.
Saussure, Ferdinand de, (1998), Curs de lingvistică generală, Iaşi, Polirom.
Schaeffer, Jean-Marie, (1989), Qu’est-ce qu’un genre littéraire?, Paris, Seuil.
Schaeffer, Jean-Marie, (1997), „La stylistique littéraire et son objet”, în Littérature,
n°105, pp. 14-23.
Schaeffer, Jean-Marie, (2009), Fictional vs. Factual Narration, în Hühn, Peter et
al. (eds), Handbook of Narratology, Berlin, New York, Walter de Gruyter,
98-114.
Schaeffer, Jean-Marie, (2011), Petite écologie des études littéraires. Pourquoi et
comment étudier la littérature?, Vincennes, Éditions Thierry Marchaisse.
Schlegel, A., Schlegel. F., (1983), Despre literatură, Bucureşti, Univers.
Schmid, Wolf, (2010), Narratology, An Introduction, Berlin, De Gruyter.
Schmid, Wolf, (2017), Naratee, http://wikis.sub.uni-hamburg.de/lhn/index.php/
Narratee, accesat la 2 noiembrie.
Schneider, Ralf, (2001), „Toward a Cognitive Theory of Literary Character: The
Dynamics of Mental-Model Construction”, în Style 35, 607–39.
Scholes, Robert, (1974): Structuralism in Literature: an Introduction, New Haven
and London, Yale University Press.
Searle, John, (1969), Speech Acts: An Essay in the Philosophy of Language,
Sebeok, Thomas A., (2002), Semnele: o introducere în semiotică, Bucureşti,
Humanitas.
Segre, Cesare, (1979), Semiotica filologica. Testo e modelli culturali, Torino,
Einaudi.
Serpell, James A., (2014), „Domestication and History of the Cat”, în Dennis C.
Turner, Paul Patrick Gordon Bateson, The Domestic Cat: the Biology of its
Behaviour, Cambridge University Press, pp. 177–192.
Shell, Marc, (1993), The Economy of Literature, Baltimore, London, Johns
Hopkins University Press.
Souriau, Étienne, (1947), La corréspondence des arts: eléments d’éstétique
comparée, Paris, Flammarion.
Souriau, Étienne, (1950), Les deux cent mille situations dramatiques, Paris,
Flammarion.
318
Referinţe
Spiller, Michael R. G., (1992), The development of the sonnet: an introduction,

London – New York, Routledge.
Stanzel, Frank K., (2011), Teoria naraţiunii, Iaşi, Institutul European.
Streinu, Vladimir, (1966), Versificaţia modernă, Bucureşti, Editura pentru lite-
ratură.
Summers, Montague, (2011), A Popular History of Witchcraft, Oxon, New York,
Routledge.
Şklovski, Victor (1983), „Arta ca procedeu”, în Ce este literatura? Şcoala formală
rusă, Antologie şi prefaţă din textele formaliştilor ruşi alcătuită de Mihai
Pop, Bucureşti, Univers.
Şklovski, Victor, (1975-1976), Despre proză. Meditaţii şi analize, traducere de
Inna Cristea, 2 vol., Bucureşti, Univers.
Thiesse, Anne-Marie, (2000), Crearea identităţilor naţionale în Europa, Iaşi,
Polirom.
Tihanov, Galin, (2004), „Why Did Modern Literary Theory Originate in Central
and Eastern Europe? (And Why Is It Now Dead?)”, în Common Knowledge
(Winter 2004) 10(1): 61-81.
Todorov, Tzvetan, (2007), La Littérature en péril, Paris, Flammarion.
Todorov, Tzvetan, (1966), „Les catégories du récit littéraire”, în Communications,
8, 1966, 125-151.
Todorov, Tzvetan, (1972), Gramatica Decameronului, traducere şi studiu intro-
ductiv de Paul Miclău, Bucureşti, Univers.
Todorov, Tzvetan, (1973), Introducere în literatura fantastică, Bucureşti, Univers.
Tomaşevski, Boris, (1973), Teoria Literaturii. Poetica, Bucureşti, Univers.
Tucan, Dumitru, (2007), Introducere în studiile literare, Iaşi, Institutul European.
Tucan, Dumitru, (2009), „Sensurile modernităţii. Dinspre modernitatea iluministă
înspre modernitatea estetică a secolului al XX-lea”, în Analele Universităţii
de Vest din Timişoara. Seria ştiinţe filologice, nr. 47/2009.
Tucan, Dumitru, (2011 a, b), „A înţelege şi a interpreta”, în Transilvania, nr. 3-4-5,
2011.
Tucan, Dumitru, (2013 a), „Începuturile teoretizării ideii de literatură: Platon –
o privire sceptică aruncată «poeziei»”, în Analele Universităţii de Vest din
Timişoara. Seria ştiinţe filologice, nr. 51-52/ 2013.
Tucan, Dumitru, (2013 b), „Cultural Studies – Problems and Dilemmas in
Romanian Higher Education and Academia”, în The Annals of Ovidius
University Constanţa, Romania – the Philology Series, Volume XXIV,
nr.1/2013, 61-71.
Tucan, Dumitru, (2014 a), „Teatru fără profesor sau despre începuturile drama-
turgice ale lui Eugen Ionescu”, în Qvaestiones Romanicae, II/1, Szeged,
Jatepress, 445-456.
Tucan, Dumitru, (2015), Eugène Ionesco. Teatru, metateatru, autenticitate,
Timişoara, Editura Universităţii de Vest.
319
Tucan, Dumitru, (2017), „Literatura – un interstiţiu discursiv”, Diacronia, nr. 5

/2017.
Tucan, Gabriela, (2013 c), „Cognitive Poetics: Blending Narrative Mental Spaces.
Self-Construal and Identity in Short Literary Fiction.”, în Enthymema 8
(2013), 38-55.
Tucan, Gabriela, (2014 b), „O perspectivă cognitivă asupra studiilor literare (II)”,
în Analele Universităţii de Vest din Timişoara. Seria Ştiinţe filologice, LI-LII
/ 2013-2014, 129-135.
Ubersfeld, Anne, (1978), Lire le théâtre, Paris, Édition Sociales.
Ubersfeld, Anne, (1982), „The Pleasure of Spectator”, în Modern Drama, nr. 1,
1982.
Ursa, Mihaela, (1999), Optzecismul şi promisiunile postmodernismului, Piteşti,
Paralela 45.
Vandendorpe, Cristian, (1999), „Allégorie et interprétation”, în Poétique, 117/
1999, 75-94.
Vattimo, Gianni, (1993), Sfârşitul modernităţii, Constanţa, Pontica.
Vattimo, Gianni, Rovatti, Pier Aldo, (1998), Gândirea slabă, Constanţa, Pontica.
Vaughan, Frederick, (1972), The Political Philosophy of Gianbattista Vico. An
Introduction to La Scienza Nuova, The Hague, Martinus Nijhoff.
Verstraten, Peter, (2009), Film Narratology, Torronto, Buffalo, London, University
of Toronto Press.
Vianu, Tudor, (1975 a), „Arta prozatorilor români”, în Tudor Vianu, Opere,
Vol. V, Bucureşti, Minerva.
Vianu, Tudor, (1975 b), „Problemele metaforei”, în Tudor Vianu, Opere, Vol. IV,
Bucureşti, Minerva.
Viegnes, Michel, (1999), Teatrul, Bucureşti, Cartea Românească.
Warhol, Robyn, (1989), Gendered Interventions: Narrative Discourse in the
Victorian Novel, New Brunswick, New Jersey, Rutgers University Press.
Warner, Eric, (1987), Virginia Woolf: The Waves, Cambridge University Press.
Watt, Ian, (1957), The Rise of the Novel. Studies in Defoe, Richardson and
Fielding, Berkeley and Los Angeles, University of California Press.
Watt, Ian, (1996), Myths of Modern Individualism. Faust, Don Quixote, Don
Juan, Robinson Crusoe, Cambridge University Press.
Wellek, René, Warren, Austin, (1967), Teoria literaturii, Bucureşti, EPLU.
West, M. L., (1997), The East Face of Helicon. West Asiatic Elements in Greek
Poetry and Myth, Oxford, Oxford University Press.
White, Hayden, (1973), Metahistory. The Historical Imagination in Nineteenth-
Century Europe, Baltimore, Johns Hopkins University Press.
White, Hayden, (1986), Tropics of Discourse. Essays in Cultural Criticism,
Baltimore, Johns Hopkins University Press.
320
Referinţe
Witgenstein, Ludwig, (2003), Cercetări filosofice, Bucureşti, Humanitas.

Wolf, Werner, (2004), „‘Cross the Border – Close that Gap’: Towards an
Intermedial Narratology”, în EJES: European Journal of English Studies
8, 81–103.
Woolf, Virginia, (1994), The Essays of Virginia Woolf, 5 vol., 1925–1928, edited
by Anne Olivier Bell and Andrew McNeillie, London, Hogarth Press.
Wordsworth, William, (1802), „Preface” to the 3rd edition of Lyrical Ballads,
with Pastoral and Other Poems, Printed for T.N. Longmanand O. Rees,
Paternoster-Row, By Biggs and Cottle, Crane-Court, Fleet Street.
Zafiu, Rodica, (2000), Naraţiune şi poezie, Bucureşti, Bic All.
321
View publication stats

Dumitru Tucan-Teoria Literaturii2018

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dumitru Tucan-Teoria Literaturii2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Introducere

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Lucrarea de pe copertă: autor - Tajó

Redactor: Maria Roșu

Tehnoredactare și copertă: Dorin Davideanu

© 2018 Editura Universităţii de Vest, pentru prezenta ediţie

Editura Universităţii de Vest

Editura Universităţii de Vest

4. Tipologia studiilor literare.......................................................................74

4.2. Figuri ale echivalenţei morfo-lexicale................................................141

Moştenirea teoriei literare

1. „Moartea teoriei”1. În ultimele două decade nu puţine au fost vocile

publicarea cărţii Petite écologie des études littéraires. Pourquoi et comment

„Chiar şi domeniile care anterior erau imune sau rezistente la

2. Teorie / Teorii. Dimensiunii „teoretice” i se poate atribui înţelesul

dezvolta ipoteze de diverse naturi asupra literaturii, fiecare dintre acestea

(1973) va reprezenta semnalul unei cotituri hermeneutice în studiile literare,

complexitatea limbajului şi a capacităţilor sale de semnificare. Situându-se

3. Moştenirea actuală a teoriei literare. Pornind de la acest tablou

ansamblu asupra dezvoltărilor istorice ale practicilor interpretative, de la cele

continue tensiuni epistemologice manifestate în interiorul acestei discipline

„[...] teoria literară s-a născut în Europa Centrală şi de Est în

Pornind de la acest regim de relevanţă artistic s-a dezvoltat proiectul

Aşadar, rezistenţa la teorie e mai degrabă rezistenţa la schimbarea modului în

4. Sinopsis. Demersul meu din paginile care urmează se raportează în

în interiorul unei perspective analitice asupra literaturii, în spatele căreia stă

timp la naraţiunea obişnuită („factuală”) şi la cea literară. Elementul nucleu al

Abirached, Robert, (1994), La crise du personnage dans le théâtre moderne,

Barchiesi, Alessandro, (2009), „Lyric in Rome”, în Budelmann, Felix, (2009), The

Brodey, Inger S. B., (2005), On Pre-Romanticism or Sensibility: Defining

Chevalier, Jean, Gheerbarandt, Alain, (1995), Dicţionar de simboluri, Bucureşti,

Eco, Umberto, (1996), Limitele interpretării, Constanţa, Pontica.

García Landa, José Ángel, (1998), Acción, relato, discurso. Estructura de la

Kramer, Lawrence, (1991), „Musical Narratology: A Theoretical Outline”, în

Montesquieu, (1970), De l’esprit des lois, Paris, Gallimard.

Spiller, Michael R. G., (1992), The development of the sonnet: an introduction,

Tucan, Dumitru, (2017), „Literatura – un interstiţiu discursiv”, Diacronia, nr. 5

Witgenstein, Ludwig, (2003), Cercetări filosofice, Bucureşti, Humanitas.

View publication stats

S-ar putea să vă placă și