De ce pana mea ram�ne �n cerneala, ma �ntrebi?

De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi?

De ce dorm, �ngramadite �ntre galbenele file,
Iambii suitori, troheii, saltare?ele dactile?
Daca tu ?tiai problema astei vie?i cu care lupt,
Ai vedea ca am cuvinte pana chiar sa o fi rupt,
Caci �ntreb, la ce-am �ncepe sa-ncercam �n lupta dreapta
A turna �n forma noua limba veche ?i-n?eleapta?
Acea tainica sim?ire, care doarme-n a mea harfa,
�n cuplete de teatru s-o desfac ca pe o marfa,
C�nd cu sete cau? forma ce sa poata sa te-ncapa,
Sa le scriu, cum cere lumea, vro istorie pe apa?
�nsa tu �mi vei raspunde ca e bine ca �n lume
Prin frumoasa stihuire sa patrunza al meu nume,
Sa-mi atrag luare-aminte a barba?ilor din ?ara,
Sa-mi dedic a mele versuri la cucoane, bunaoara,
?i dezgustul meu din suflet sa-l �mpac prin a mea minte. �
Dragul meu, cararea asta s-a batut de mai nainte;
Noi avem �n veacul nostru acel soi ciudat de barzi,
Care-ncearca prin poeme sa devie cumularzi,
�nchin�nd ale lor versuri la puternici, la cucoane,
Sunt c�nta?i �n cafenele ?i fac zgomot �n saloane;
Iar cararile vie?ii fiind grele ?i �nguste,
Ei �ncearca sa le treaca prin protec?ie de fuste,
Dedic�nd bro?uri la dame a caror barba?i ei spera
C-ajung�nd c�ndva mini?tri le-a deschide cariera. �

De ce nu voi pentru nume, pentru glorie sa scriu?

Oare glorie sa fie a vorbi �ntr-un pustiu?
Azi, c�nd patimilor proprii muritorii to?i sunt robi,
Gloria-i �nchipuirea ce o mie de neghiobi
Idolului lor �nchina, numind mare pe-un pitic
Ce-o be?ica e de spuma �ntr-un secol de nimic.

�ncorda-voi a mea lira sa c�nt dragostea? Un lan?

Ce se-mparte cu fra?ie �ntre doi ?i trei aman?i.
Ce? sa-ng�ni pe coarda dulce, ca de voie te-ai adaos
La cel cor ce-n opereta e condus de Menelaos?
Azi adeseori femeia, ca ?i lumea, e o ?coala,
Unde-nve?i numai durere, �njosire ?i spoiala;
La aceste academii de ?tiin?i a z�nei Vineri
Tot mai des se perindeaza ?i din tineri �n mai tineri,
Tu le vezi primind elevii cei imberbi �n a lor clas,
P�na c�nd din ?coala toata o ruina a ramas.

Vai! tot mai g�nde?ti la anii c�nd visam �n academii,

Ascult�nd pe vechii dascali c�rpocind la haina vremii,
Ale clipelor cadavre din volume st�nd s-adune
?i-n a lucrurilor peteci caut�nd �n?elepciune?
Cu murmurele lor bl�nde, un izvor de horum - harum
C�?tig�nd cu clipoceala nervum rerum gerendarum;
Cu evlavie ad�nca ne-nv�rteau al min?ii scripet,
Legan�nd c�nd o planeta, c�nd pe-un rege din Egipet.

Parca-l vad pe astronomul cu al negurii repaos,

Cum u?or, ca din cutie, scoate lumile din chaos
?i cum neagra vecinicie ne-o �ntinde ?i ne-nva?a
Ca epocele se-n?ira ca margelele pe a?a.
Atunci lumea-n capa?�na se-nv�rtea ca o mori?ca,
De sim?eam, ca Galilei, ca comedia se mi?ca. �

Ame?i?i de limbe moarte, de plane?i, de colbul ?colii,

Confundam pe bietul dascal cu un crai m�ncat de molii
?i privind paienjeni?ul din tavan, de pe pila?tri,
Ascultam pe craiul Ramses ?i visam la ochi alba?tri
?i pe margini de caiete scriam versuri dulci, de pilda
Catre o trandafirie ?i salbatica Clotilda.
�mi plutea pe dinainte cu al timpului amestic
Ba un soare, ba un rege, ba un animal domestic.
Sc�r?iirea de condeie dadea farmec astei lini?ti,
Vedeam valuri verzi de gr�ne, undoiarea unei ini?ti,
Capul greu cadea pe banca, pareau toate-n infinit;
C�nd suna, ?tiam ca Ramses trebuia sa fi murit.

Atunci lumea cea g�ndita pentru noi avea fiin?a,

?i, din contra, cea aievea ne parea cu neputin?a.
Azi abia vedem ce stearpa ?i ce aspra cale este
Cea ce poate sa convie unei inime oneste;
Iar �n lumea cea comuna a visa e un pericul,
Caci de ai cumva iluzii, e?ti pierdut ?i e?ti ridicul.

?i de-aceea de-azi-nainte po?i sa nu ma mai �ntrebi

De ce ritmul nu m-abate cu ispita de la trebi,
De ce dorm �ngramadite �ntre galbenele file
Iambii suitori, troheii, saltare?ele dactile�
De-oi urma sa scriu �n versuri, teama mi-e ca nu cumva
Oamenii din ziua de-astazi sa ma-nceap-a lauda.
Daca port cu u?urin?a ?i cu z�mbet a lor ura,
Laudele lor desigur m-ar m�hni peste masura.