Sunteți pe pagina 1din 9

Acatistul Sfintei Muceniţe Hristina (Cristina) – 24 

Iulie

Mieluseaua Ta, Iisuse, Hristina, striga cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc si pe Tine
cautandu-Te ma chinuiesc si impreuna ma rastignesc, si impreuna ma ingrop cu Botezul Tau; si
patimesc pentru Tine, ca sa imparatesc intru Tine; si mor pentru Tine, ca sa viez pentru Tine; ci ca
o jertfa fara prihana, primeste-ma pe mine, ceea ce cu dragoste ma jertfesc Tie. Pentru rugaciunile
ei, ca un milostiv, mantuieste sufletele noastre!

Sfânta Hristina a fost din cetatea Tirului, pe vremea împărăţiei lui Septimiu Sever (193-211), fiică
a unui general, Urban, care trăia cu familia în palatul sau. Ca unul ce rânduise ca fiica lui, Hristina,
să slujească de-a pururea în templul zeilor păgâni, Urban i-a daruit, ca locuinţă fiicei sale,
împreună cu slugile ei de credinţă, cel mai înalt turn al palatului său, aşezaţi acolo fiind şi zeii săi
din aur şi din argint, împodobiţi cu multe podoabe, ca, zilnic, să le poată aduce jertfe şi rugăciuni.
Dar, fecioara, suflet curat, privind în fiecare noapte cerul înstelat, a înţeles că idolii cei
neînsufleţiţi şi făcuţi de oameni, nu au nicio putere, ci Acela, Care a facut şi ţine toate, Acela este
Dumnezeu cel adevărat. Ascultând, deci, de glasul inimii sale, Hristina a sfărâmat idolii cei
neînsufleţiţi, dăruind, prin slugile sale, sfărâmăturile, săracilor.
Grozavă a fost clipa când tatăl ei a aflat de sfărâmarea idolilor. Mânia lui n-a mai cunoscut
margini când, la întrebările sale, Hristina i-a răspuns: „Eu cred în Dumnezeul cel viu şi, de
aceea, am aruncat idolii cei neputincioşi”. În urma acestui răspuns, tatăl ei a supus-o la tot felul
de chinuri şi, ţinându-o în temniţă multă vreme, fără mâncare, Sfânta a primit acolo, de la înger,
hrană şi vindecare de răni. A fost, dupa aceea, aruncată în mare şi, primind acolo botezul
Domnului, a fost scăpată de înger. Îndată ce a prins de veste tatal ei că este vie, a poruncit să fie
închisă în temniţă, dar, chiar în acea noapte, tatăl ei şi-a lepădat spurcatul său suflet (a murit).
Venind în locul său Dion, dregatorul, acesta a chemat pe Hristina la judecată, iar ea, mărturisind
pe Hristos, a fost bătută cumplit, atrăgând prin minunile ei, pe mulţi oameni la credinţă.
După Dion, a luat conducerea dregătorul Iulian, care a aruncat-o într-un cuptor de foc. Rămânând
nevătămată, a poruncit să i se taie sânii şi limba. În cele din urmă, a poruncit să fie împunsă de
slujitori cu suliţele şi aşa, fericita Hristina şi-a dat lui Dumnezeu cinstitul ei suflet.
Troparul Sfintei Muceniţe Hristina, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua ta, Iisuse, Hristina, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc, şi spre
Tine căutând mă chinuiesc, şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu botezul
Tău, şi pătimesc pentru Tine, ca să şi împărăţesc întru Tine, şi mor pentru Tine, ca să viez
întru Tine, ci ca pe o jertfă fără prihană primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă
jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

Condacul 1

Mult pătimitoarei, prealăudatei Muceniţe Hristina, celei ce numele Mântuitorului a purtat,


crucea suferinţei spre Golgota pătimirilor a ridicat, veniţi să-i împletim cântări de laude,
zicând: Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Icosul 1

Născându-te în cetatea Tirului, din părinţi păgâni şi slujitori ai necuraţilor zei, din tinereţe
cunoscând pe Dumnezeul Cel Adevărat, numai Aceluia voiai a-I sluji, pentru care îţi
cântăm:
Bucură-te, curată mieluşea născută între păgâni;
Bucură-te, că tatăl tău, Urban, avea stăpânirea de guvernator;

1
Bucură-te, că acesta, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ţi-a pus numele Hristina;
Bucură-te, că numele tău însemnă mai înainte oarecare proorocie;
Bucură-te, că între fecioarele vremii nu era nici una care să te întreacă în frumuseţe;
Bucură-te, că părinţii, văzându-te crescând, se umpleau de bucurie;
Bucură-te, că aceştia îţi pregăteau un anume fel de vieţuire;
Bucură-te, căci dorinţa lor avea să fie deşartă;
Bucură-te, fecioară blândă şi curată;
Bucură-te, că haina curăţiei ţi-ai păzit-o neîntinată;
Bucură-te, că în credinţă erai nestrămutată;
Bucură-te, cea plină de dragoste nemăsurată;
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 2-lea

Vrând tatăl său a o păzi de vederea omenească, i-a rânduit petrecerea în palatul cel mai
înalt, dându-i slugi nenumărate şi zei de aur şi de argint, jertfe zilnice, însă neprihănita
fecioară cânta Adevăratului Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Auzind tinerii cei de bun neam despre a ta frumuseţe, voiau a te lua spre însoţire, însă tatăl
tău le spunea tuturor că „nu te vei însoţi cu nimeni, ci în feciorie vei petrece, spre a sluji
zeilor toată viaţa, căci mult te-au iubit”, iar noi îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că părintele tău trupesc prooroc a fost;
Bucură-te, că acesta voia să slujeşti zeilor celor neînsufleţiţi;
Bucură-te, că niciodată tu n-ai voit a le aduce jertfe, nici a te închina lor;
Bucură-te, că privind de la fereastră la luminătorii cei cereşti ai cunoscut pe Ziditorul;
Bucură-te, că, rugându-te cu lacrimi, ai cerut Acestuia să ţi Se descopere;
Bucură-te, că, petrecând în post şi rugăciune, Domnul ţi-a trimis pe îngerul Său;
Bucură-te, că îngerul te-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci;
Bucură-te, că „Mireasa a lui Hristos” te-a numit;
Bucură-te, că tainele credinţei ţi-a desluşit;
Bucură-te, că pentru dragostea Sfintei Treimi de trei chinuitori ţi-a prevestit că vei fi
muncită;
Bucură-te, ceea ce cu pâine cerească de înger ai fost hrănită;
Bucură-te, că sufleteşte şi trupeşte te-ai simţit întărită;
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare! Condacul al 3-lea

Umplându-te de râvna dumnezeiască, ai început a sfărâma idolii cei neînsufleţiţi şi


aruncându-i pe fereastră, ţi-ai curăţat odaia, spre a te putea închina Ziditorului şi a-I cânta:
Aliluia!

Icosul al 3-lea

Venind tatăl tău să te cerceteze şi să se închine zeilor săi şi aflând cele săvârşite de tine, s-a
umplut de mânie, ucigând cu sabia toate slugile, iar pe tine a început a te bate peste obraz,
pentru care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că lovindu-te peste obraz ai mărturisit pe Adevăratul Dumnezeu;
Bucură-te, că pe idolii cei de aur şi argint i-ai numit diavoli;
Bucură-te, că tatăl tău mai tare s-a umplut de mânie;
Bucură-te, că a poruncit să fii bătută fără cruţare;
2
Bucură-te, că apoi în temniţă te-a aruncat;
Bucură-te, că, înştiinţându-se despre aceasta, maica ta la tine a alergat;
Bucură-te, că prin vorbe bune încerca a te momi;
Bucură-te, că acesteia i-ai spus să nu te mai numească fiică a sa;
Bucură-te, că fiică şi închinătoare a Tatălui Ceresc te-ai numit;
Bucură-te, că maica ta mult s-a mâhnit;
Bucură-te, că aceasta nici prin plângere, nici prin momeli nimic n-a sporit;
Bucură-te, căci credinţa ta era nestrămutată;
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 4-lea

Scoţându-te a doua zi la judecată, guvernatorul Urban, uitând dragostea cea firească pentru
fiica sa, voia să te judece şi să te muncească ca pe o străină şi făcătoare de rele, iară
mulţimea adunată la privelişte, minunându-se de frumuseţea ta, zicea: ,,Dumnezeule al
roabei tale, Hristina, ajută-i ei, căci la Tine a alergat”. Iar noi împreună cu muceniţa
cântăm: Aliluia! Icosul al 4-lea

Stând mieluşeaua lui Hristos înaintea lui Urban, acesta căuta să o înduplece spre
închinarea la idoli, însă nesporind, ci mai rău mâniindu-se, a poruncit să fie dată spre
muncire, pentru care îţi aducem laude, zicând:
Bucură-te, cea tare în credinţă ca un diamant;
Bucură-te, că fiinţa întreagă Domnului ţi-ai închinat;
Bucură-te, că de stâlp au poruncit să fii legată;
Bucură-te, că ai fost cu fiare ascuţite zdrobită;
Bucură-te, că bucăţi de carne din trupul tău cădeau;
Bucură-te, că spre Mirele Hristos privirile pline de rugăciune îţi ridicai;
Bucură-te, că, dezlegându-te de stâlp, ai luat o bucată de carne şi i-ai aruncat-o lui Urban
în obraz;
Bucură-te, că acesta de o şi mai aprigă mânie s-a aprins;
Bucură-te, că ulei încins pe tine au turnat;
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 5-lea

Învârtind roata deasupra focului, cu neputinţă este nouă a descrie pătimirile tale, vitează
muceniţă, dar Bunul Dumnezeu te ţinea în viaţă, întărindu-te în chinuri, spre slava numelui
Său şi spre ruşinarea păgânilor, iar noi împreună cu tine cântăm: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Fără de veste ieşind din foc o văpaie, a ars ca la o mie de păgâni ce erau împrejur, iar
muceniţa întărită fiind de îngerii ce o înconjurau nevăzuţi de ochii mulţimii se veselea şi
mai mult cu duhul în aprigele chinuri, pentru care şi noi îţi aducem laude, zicând:
Bucură-te, nebiruită răbdătoare de chinuri;
Bucură-te, că răbdarea ta pe chinuitori îi nimicea;
Bucură-te, că îngerii în juru-ţi stăteau şi te întăreau;
Bucură-te, că, nemaiştiind cum să te mai muncească, te-au aruncat din nou în temniţă;
Bucură-te, că un înger trimis de Dumnezeu, de răni te-a tămăduit;
Bucură-te, căci cu hrană cerească din nou ai fost hrănită;
Bucură-te, că, asemeni lui Hristos, bătăi peste obraz ai primit;
3
Bucură-te, că prin chinuri nenumărate cu El te-ai unit;
Bucură-te, că luminoasă ţi-ai adus crucea pe Golgota suferinţei;
Bucură-te, că niciodată n-ai slăbit cu cugetul;
Bucură-te, că uneltirile nevăzuţilor vrăjmaşi ai biruit;
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 6-lea

Neştiind tatăl tău cărui chin să te mai supună, a poruncit să fii aruncată în mare. Atunci,
slujitorii, luând o corabie, te-au dus în largul mării, unde ţi-au legat o piatră mare de gât şi
te-au aruncat în apă, nădăjduind că aşa vor sfârşi cu tine, iar tu cântai Celui ce te-a întărit
în chinuri: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Trimis a fost îngerul Domnului spre a te purta pe deasupra apei ca pe uscat, şi plină de
bucurie fiind, ai socotit aceasta ca pe o sfântă baie a botezului tău, căci nor luminos
umbrindu-te, ai auzit glas dumnezeiesc deasupra ta şi pe Însuşi Hristos L-ai văzut, pentru
care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că prin această muncă dorinţa de a fi botezată ţi-a fost împlinită;
Bucură-te, că înger dumnezeiesc te purta pe deasupra apei;
Bucură-te, că de la Însuşi Hristos, Mirele tău, cuvinte de întărire ai primit;
Bucură-te, că Acesta faţă către faţă ţi-a vorbit;
Bucură-te, că de mare dar te-ai învrednicit;
Bucură-te, căci cununa muceniciei mai repede voiai s-o iei;
Bucură-te, că numai spre Cereasca Împărăţie priveai;
Bucură-te, că toate cele trecătoare le-ai socotit gunoaie;
Bucură-te, că pentru Hristos toate cu bucurie le răbdai;
Bucură-te, că şi alte munci mai grabnic voiai a le primi;
Bucură-te, că de la a ta dorinţă nimic nu te putea clinti;
Bucură-te, albină plină de mierea faptelor bune;
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 7-lea

Ieşind la uscat şi înfăţişându-te înaintea tatălui tău, acesta s-a înspăimântat, dar n-a vrut să
recunoască minunile lui Dumnezeu, ci pe toate le socotea vrăji, fapt pentru care te-a
aruncat din nou în temniţă, voind a te scoate a doua zi spre tăiere, iară tu cântai cu bucurie
lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Neputându-şi împlini gândul tatăl tău, fiind el însuşi tăiat peste noapte de secera morţii, a
venit la conducerea cetăţii alt guvernator, pe nume Dion, care, scoţându-te la judecată,
încerca prin înşelăciune a te întoarce de la gândul cel bun, dar neizbutind, a început a te
chinui, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că Dion guvernatorul încerca a te îndupleca spre închinarea zeului Apolon;
Bucură-te, căci cu nimic nu te-a putut clinti;
Bucură-te, că a început a te bate fără milă;
Bucură-te, că strujită cu unghii de fier şi arsă din nou ai fost;
Bucură-te, că încingând o tigaie de fier a poruncit să fii aruncată într-însa;
Bucură-te, că ulei încins a poruncit să toarne peste tine;
4
Bucură-te, că după toate acestea statornică ai rămas în credinţă;
Bucură-te, că zeul Apolon a fost sfărâmat prin rugăciunea ta;
Bucură-te, că idolul căzând la pământ, a căzut şi slujitorul său Dion, zăcând mort;
Bucură-te, că împreună cu idolul s-a surpat şi capiştea;
Bucură-te, că din nou ai fost aruncată în temniţă;
Bucură-te, trandafir prin răni pururi înflorit;
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 8-lea

Pătimirile tale nu au fost fără roade, deoarece poporul văzând nenumăratele minuni
săvârşite cu tine, au crezut în Hristos ca la trei mii de suflete, slăvindu-L şi cântându-I cu
tine: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Venind la stăpânire un alt guvernator plin de veninul răutăţii, pe nume Iulian, te-a scos din
nou în privelişte, pregătindu-ţi nenumărate munci, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că guvernatorul a poruncit să ardă un cuptor vreme de trei zile;
Bucură-te, că în acesta te-a aruncat pe tine;
Bucură-te, că apoi a stat închis cinci zile;
Bucură-te, că, în cuptor fiind, aduceai slavă lui Dumnezeu, precum tinerii în Babilon
oarecând;
Bucură-te, că îngerii erau cu tine răcorind cuptorul;
Bucură-te, că acolo petreceai ca într-o cămară de mult preţ;
Bucură-te, că, deschizând cuptorul după cinci zile, nevătămată te-au aflat;
Bucură-te, că toate acestea păgânii vrăji le-au socotit;
Bucură-te, că cei ce crezuseră în tine lui Dumnezeu Îi aduceau slavă;
Bucură-te, că nesocotitul Iulian mai rău s-a înfuriat;
Bucură-te, că alte chinuri se muncea să-ţi găsească;
Bucură-te, că, orbit de răutate fiind, nu putea cunoaşte minunile lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 9-lea

Chemând păgânul pe toţi vrăjitorii şi fermecătorii care ştiau să farmece şerpii, le-a poruncit
acestora să adune mulţime de şerpi, vipere şi scorpii şi să le dea drumul asupra muceniţei,
ca să o omoare prin muşcăturile lor otrăvitoare. Dar mieluşeaua lui Hristos a rămas
neînfricată şi a cântat bucurându-se: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Adunându-se mulţime de târâtoare, se încolăceau împrejurul trupului muceniţei, dar nici


una n-a muşcat-o pe dânsa, ci din porunca lui Dumnezeu s-au întors asupra fermecătorului
ce le întărâta asupra Sfintei. Deci pentru atâta credinţă a minunatei fecioare şi noi îi
cântăm:
Bucură-te, că mulţimea şerpilor nu te-a înspăimântat;
Bucură-te, că şi de data asta putere de la Domnul ai luat;
Bucură-te, că, încolăcindu-se împrejurul tău, nu te-au vătămat;
Bucură-te, că asupra fermecătorului s-au năpustit;
Bucură-te, că prin muşcăturile lor otrăvitoare pe loc l-au omorât;
Bucură-te, că, fiindu-ţi milă de cei ce te înconjurau, ai poruncit tuturor şerpilor ca, în
5
numele lui Iisus Hristos, să se retragă în locurile lor fără a vătăma pe cineva;
Bucură-te, că acestea ţi-au ascultat porunca întocmai;
Bucură-te, că, făcând rugăciune, pe fermecător l-ai înviat;
Bucură-te, că acesta s-a încreştinat;
Bucură-te, că mulţimea, văzând minunile, s-a întărit şi mai mult în credinţă;
Bucură-te, că mulţi s-au adăugat celor ce crezuseră în Hristos;
Bucură-te, că pe toţi îi învăţai tainele credinţei cu glas duios;
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 10-lea

Văzând guvernatorul minunile săvârşite de tine, mai tare s-a umplut de mânie asupra ta şi a
poruncit să ţi se taie feciorelnicul piept, din a cărui răni a curs lapte în loc de sânge, iar
poporul, văzând una ca aceasta, cânta: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Neştiind păgânul la ce chin să te mai supună, a poruncit să ţi se taie limba, însă, prin darul
lui Dumnezeu, chiar după tăierea limbii vorbeai bine mărturisind adevărata credinţă,
pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, că nici tăierea limbii nu te-a oprit de la mărturisire;
Bucură-te, că, apucând mădularul cel tăiat, l-ai aruncat în obrazul guvernatorului;
Bucură-te, că păgânul pe dată a orbit;
Bucură-te, că, văzându-se înfruntat şi ruşinat de tine, mai rău se tulbura;
Bucură-te, că, neştiind ce să-ţi mai facă, a poruncit să te dea la moarte;
Bucură-te, că auzind aceasta de nespusă bucurie te-ai umplut;
Bucură-te, că dorinţa de a te număra în ceata muceniţelor acum o simţeai aproape de
înfăptuire;
Bucură-te, că împunsă fiind cu fiare ascuţite sfântul tău suflet Domnului l-ai dat;
Bucură-te, că sufletul tău de îngeri pe braţe a fost purtat;
Bucură-te, că cetele muceniceşti cu bucurie te-au întâmpinat;
Bucură-te, că veselie mare s-a făcut în cer şi pe pământ;
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 11-lea

Împlinitu-s-a astfel proorocia că de la trei guvernatori vei pătimi până vei fi slobozită din
temniţa trupului celui stricăcios, pentru numele Dumnezeului Celui în Treime închinat,
Căruia Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Văzându-te mulţimile adunate la pătimirile tale, te slăveau pentru nenumăratele osteneli,


crezând în Hristos, Cel ce ţi-a dat putere a trece prin toate, cântând unele că acestea:
Bucură-te, frumoasă fecioară;
Bucură-te, tânără cu suflet bărbătesc;
Bucură-te, crinule răsărit între mărăcini;
Bucură-te, că bogăţiile lumii le-ai socotit gunoaie;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos pe toate le-ai defăimat;
Bucură-te, că numai pe Acela L-ai iubit cu adevărat;
Bucură-te, că de la hotărârea ta cea bună deloc nu te-a clintit;
Bucură-te, că şi de părinţii cei trupeşti te-ai lepădat;
6
Bucură-te, că pe guvernatori în faţă i-ai mustrat;
Bucură-te, că nici o muncă nu te-a înfricoşat;
Bucură-te, că spre ceruri ca o porumbiţă ai zburat;
Bucură-te, că acolo odihnă ai aflat;
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 12-lea

Un oarecare creştin a luat sfintele rămăşiţe pământeşti ale mult ostenitului tău trup şi le-a
îngropat cu cinste la loc curat, cântând cântarea de biruinţă: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cine va lăuda îndeajuns dragostea, credinţa şi nădejdea ta neclintită în Mirele Hristos


pentru Care ţi-ai ales a pătimi, însă aşa, nevrednici, îndrăznim a-ţi cânta unele ca acestea:
Bucură-te, că asemenea unui miel fără de glas ce merge spre junghiere, aşa spre pătimiri ai
mers;
Bucură-te, că rugăciunea ta ca o tămâie cu bună mireasmă spre cer se ridică;
Bucură-te, că şi păgânii de răbdarea ta în pătimiri se minunau;
Bucură-te, că mulţi necredincioşi la credinţă au venit;
Bucură-te, că în staulul Bisericii multe oiţe rătăcite ai adus;
Bucură-te, că în pătimirile tale te bucuri nespus;
Bucură-te, mireasă neprihănită a Mirelui ceresc;
Bucură-te, ceea ce cunună cerească din mâna lui Hristos ai primit;
Bucură-te, caldă rugătoare pentru cei ce năzuiesc în ajutorul tău;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale de multe rele ne izbăvim;
Bucură-te, ajutătoarea noastră în vreme de nevoi;
Bucură-te, mijlocitoarea noastră în ceasul judecăţii;
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul al 13-lea

O, prealăudată şi mult pătimitoare Muceniţă Hristina, primeşte această puţină rugăciune a


noastră şi mijloceşte la tronul lui Dumnezeu să ne ferească de ispite peste puterea noastră,
să ne dăruiască sănătate, înţelepciune, răbdare, iertarea păcatelor şi ajutor în toate cele
bune, spre a-I cânta împreună cu tine: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Născându-te în cetatea Tirului, din părinţi păgâni…, Condacul
1: Mult pătimitoarei, prealăudatei Muceniţe Hristina…,

Icosul 1

Născându-te în cetatea Tirului, din părinţi păgâni şi slujitori ai necuraţilor zei, din tinereţe
cunoscând pe Dumnezeul Cel Adevărat, numai Aceluia voiai a-I sluji, pentru care îţi
cântăm:
Bucură-te, curată mieluşea născută între păgâni;
Bucură-te, că tatăl tău, Urban, avea stăpânirea de guvernator;
Bucură-te, că acesta, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ţi-a pus numele Hristina;
Bucură-te, că numele tău însemna mai înainte oarecare proorocie;
Bucură-te, că între fecioarele vremii nu era nici una care să te întreacă în frumuseţe;
Bucură-te, că părinţii, văzându-te crescând, se umpleau de bucurie;
Bucură-te, că aceştia îţi pregăteau un anume fel de vieţuire;
7
Bucură-te, căci dorinţa lor avea să fie deşartă;
Bucură-te, fecioară blândă şi curată;
Bucură-te, că haina curăţiei ţi-ai păzit-o neîntinată;
Bucură-te, că în credinţă erai nestrămutată;
Bucură-te, cea plină de dragoste nemăsurată;
Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

Condacul 1

Mult pătimitoarei, prealăudatei Muceniţe Hristina, celei ce numele Mântuitorului a purtat,


crucea suferinţei spre Golgota pătimirilor a ridicat, veniţi să-i împletim cântări de laude,
zicând: Bucură-te, Sfântă Mare Muceniţă Hristina, mult pătimitoare!

şi această

Rugăciune către Sfânta Muceniţă Hristina

O, de trei ori fericită Muceniţă Hristina, ceea ce te-ai învrednicit a pătimi pentru Hristos,
ajută-ne şi pe noi să primim cu dragoste şi înţelegere ispitele ce vin asupra noastră. Ca ceea
ce nu ai cârtit niciodată în timpul chinurilor, ajută-ne să nu cârtim pe cărarea vieţii celei
trecătoare asupra întâmplărilor ce se abat asupra noastră. Asemenea ţie, celei ce te-ai rugat
cu lacrimi fierbinţi şi cu post spre a ţi se descoperi tainele cele ascunse şi pentru a putea
ajunge cu bine la limanurile cereşti, ajută-ne şi pe noi să ne putem ruga şi posti ca să ne
simţim şi noi că trăim pentru şi în Dumnezeu şi să nu ne pierdem timpul în deşert.
Mijloceşte înaintea lui Hristos, cu îndrăzneala pe care ai dobândit-o, să ne mântuiască cu
judecăţile pe care le ştie El, ca ajungând şi noi în cereasca Împărăţie să slăvim pururi pe
Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt şi pe tine, mijlocitoarea noastră. Amin.

Amin.

Din mărturii se relatează că Cristina, fiica lui Urban, prefect al actualului oraş
Bolsena, şi a unei nobile femei din aristocraţia romană, a fost iniţiată în credinţa
creştină de o slujitoare. Descoperită de tatăl, a fost închisă într-o aripă a palatului
împreună cu douăsprezece slujitoare şi constrânsă să adore idolii păgâni. Într-o
seară, tânăra copilă, în vârstă de doar unsprezece ani, dar arzând de credinţă, a
distrus simulacrele de aur şi, aplecându-se de la fereastra turnului, a împărţit
săracilor bucăţile.
Atunci tatăl, furios, a poruncit să fie bătută de doisprezece bărbaţi (se povesteşte
că au căzut la pământ epuizaţi, aşa de mare era rezistenţa sfintei), după care a
închis-o în închisoare. Fragmentul egiptean prezintă că, în timpul interogatoriului,
Cristina l-a mustrat pe tată cu următoarele cuvinte: "nu ştii fiul lui Dumnezeu cel
viu, lumină a adevărului şi mântuitor al lumii, a coborât din cer pentru a
răscumpăra orice răutate şi pentru a ne mântui, şi acum în numele acelui Cristos
care mântuieşte te înfrunt, pentru a învinge mânia ta şi a-ţi da moartea".
Aşadar, a fost biciuită şi apoi legată de roată, sub care a fost aprins focul şi în
sfârşit a fost aruncată în mijlocul unui lac cu o piatră legată de gât, dar sfânta a
plutit în mod miraculos "ca o floare de nufăr". La vederea şi a acestei minuni,
Urban, cuprins de disperare, a murit blestemându-i pe zei.

8
După Urban a urmat un anume Dion, care i-a aplicat pedepse tot mai inumane şi
teribile, cu ar fi cufundarea într-un cazan de smoală, răşină şi ulei clocotit; apoi a
poruncit să i se taie părul şi, târâtă goală prin oraş, a dus-o la templul lui Apollo,
constrângând-o să adore statuia zeului păgân, care a fost făcută pulbere numai la
privirea ei; o schijă l-a lovit pe Dion şi l-a ucis. Se povesteşte că văzând toate
acestea, mii de păgâni s-au convertit la creştinism.
După Dion a urmat Iulian, care a poruncit să fie zidită timp de cinci zile într-un
cuptor (ale cărui rămăşiţe se află la circa 2 km sud de Bolsena); apoi i-au lipit doi
şerpi veninoşi şi au asmuţit împotriva ei două vipere. Tânăra a înfruntat orice tip
de supliciu rămânând tare în credinţă, cerând lui Dumnezeu numai să nu fie
părăsită în "luptă" şi din toate aceste torturi a ieşit mereu în mod miraculos
nevătămată.
După numeroasele înfrângeri, se povesteşte că Iulian a poruncit să-i fie tăiate
mamelele şi deoarece continua să cânte laude Domnului, i-a fost tăiată limba, pe
care copila a luat-o şi a aruncat-o împotriva lui Iulian orbindu-l la un ochi. Apoi a
fost legată de stâlp şi a fost străpunsă de zeci de săgeţi, dintre care două i-au lovit
inima şi şoldul provocându-i moartea. Era în zorii zilei de 24 iulie.
Rămăşiţele sale pământeşti, găsite în anul 1880 în sarcofagul din catacombele
situate sub bazilica sfinţilor Gheorghe şi Cristina, au avut şi ele un destin dificil.
Cronicile relatează că în anul 1098, doi pelerini care mergeau în Ţara Sfântă, s-au
oprit la Bolsena şi au furat trupul ei. Apoi, ajunşi în oraşul Sepino, locuitorii au
descoperit sfintele rămăşiţe pământeşti şi din acea zi au rămas în oraşul din
Molise, unde încă este sărbătorită de patru ori pe an.

S-ar putea să vă placă și