Pelinul

 Pelinul e un remediu forte contra efectelor sedentarismului şi pentru combaterea atoniei

digestive.
 Pelinul comun sau pelinariţa stimulează măduva spinării şi acţionează în congestia cerebrală.
 Deseori, somnambulismul este combătut cu pelin.

 Este un excelent tonic cerebral.

 Datorită uleiurilor volatile pe care le conţine, pelinul măreşte secreţiile gastrice şi favorizează
producerea sucului gastric, redînd apetitul şi normalizînd scaunul. Planta se utilizează sub formă
de infuzie, cîte o ceaşcă înaintea meselor principale sau sub formă de pulbere, cîte 2-5 g/zi, în
anorexiile convalescenţilor şi în dispepsii cu constipaţii.
 Pentru eliminarea oxiurilor, un remediu cu bune rezultate este pelinul alb sub formă de infuzie,
pulbere sau tinctură.
 Spălăturile vaginale cu ceai de pelin sînt foarte eficiente în tratarea mîncărimilor.
Rostopasca
 Rostopasca e un adevărat combinat chimic. Stimulează activitatea bilei şi a ficatului, refacerea
celulei hepatice, secreţia externă a pancreasului
 distruge bacterii şi ciuperci parazite
 are acţiune citostatică (motiv pentru care este recomandată în tratamentul extern al cancerului de
piele)

 este dilatator coronarian

 Tratează constipaţia, cataracta, obezitatea, stopează tumorile, dispepsia, anemia, anorexia,
colesterolul crescut, fierea leneşă, hepatitele.
 Această plantă conţine alcaloizi, vitamina C, ulei volatil, substanţe de natură flavonoidică şi
saponozide.
 Frunzele rostopascăi au acţiune sedativă şi narcotică asupra centrilor nervoşi superiori, relaxează
musculatura netedă a vaselor de sînge, stimulează peristaltismul intestinal şi contracţiile uterine.
 Extractele din această plantă au remarcabile efecte antibiotice.
 Curăţă sîngele de toxine şi ajută la creşterea numărului de globule roşii.
 Pusă în vin (30 g de plantă uscată, împreună cu rădăcinile, se lasă 1-2 ore în 1/2 litru de vin alb),
înlătură icterul.
 Se poate folosi extern, contra bolilor de piele, bătăturilor, verucilor (negilor) şi a eczemelor care
nu vor să se vindece.
 Infuzia se prepară dintr-o linguriţă rasă de plantă uscată la 1/4 litru de apă clocotită (se opăreşte
doar).
Genţiana
 Planta are proprietatea de a mări numărul globulelor albe şi roşii, sporind capacitatea de apărare
a organismului.

 Tratează bolile cardiovasculare.

 Se foloseşte sub formă de extract din rădăcină uscată. Rădăcina se taie cubuleţe şi se macerează
în rachiu alb. După o săptămînă, se filtrează şi se iau 20-30 de picături de extract într-un pahar cu
6-8 linguri de apă. Cura durează 7-10 zile şi are ca efect o digestie bună şi redarea poftei de
mîncare. După o indigestie este suficientă o linguriţă de extract în jumătate de pahar cu apă.
 Picăturile de genţiană luate pe o bucată de zahăr ajutăpersoanele slăbite şi epuizate după călătorii
lungi.
 O jumătate de linguriţă de pulbere luată cu un pahar de apă se recomandă pentru combaterea
frigurilor şi a viermilor intestinali.
 Cîte o linguriţă de tinctură de genţiană, de patru ori pe zi, stimulează metabolismul şi
normalizează secreţia de hormoni tiroidieni.
Cicoarea
 Cicoarea este un tonic depurativ şi diuretic, măreşte şi fluidifică secreţia biliară, antianemic,
remineralizant, vermifug şi laxativ.
 Boli în care se utilizează: furunculoză şi acnee (sub formă de ceai, în amestec cu rădăcină de
brusture şi trei-fraţi-pătaţi), angiocolite, deschinezii biliare, constipaţii cronice, tuse, insuficienţă

cardiacă, seboree, vindecarea rănilor şi tăieturilor.

 O cură de două săptămîni cu ceai de cicoare ajută uimitor la creşterea secreţiei de bilă, a celulelor
hepatice diminuate, mai ales în cazul consumatorilor de alcool.
 În tradiţia populară, decoctul florilor se folosea contra afecţiunilor oculare, iar ceaiul, contra
durerilor abdominale, a durerilor de dinţi, calmarea durerilor canceroase şi scăderea tensiunii
arteriale.
 Din flori, amestecate cu trifoi roşu, se făcea un ceai pentru dureri de cap.
 Pentru ficat şi curăţirea stomacului se bea primăvara sucul stors din frunzele fragede amestecate
cu zaţ. Peste planta înflorită se turna apă fierbinte şi se punea deasupra stomacului ca să
liniştească durerile.
 Cicoarea are şi un uşor efect antibiotic.
 Frunzele se pot mînca în salate, cu lămîie şi usturoi.
 Rădăcina de cicoare poate fi folosită ca înlocuitor de cafea.
Păpădia
 Păpădia era folosită pentru vopsirea ţesăturilor în galben.
 Frunza se storcea şi zeama se punea la bube negre.
 Rădăcina pisată bine, prăjită în smîntînă proaspătă, se întindea pe o frunză de brusture, se punea
în locurile unde se simţea durere reumatică şi se ţinea 24 ore.
 Ceaiul din rădăcină şi flori uscate se lua contra durerilor de ficat, a hemoragiei şi pentru

circulaţia sîngelui, în boli de rinichi.

 Zeama de păpădie se lua şi pentru cei ce sufereau de durere de piept şi năduşeală.
 Păpădia tonifică ficatul, glandele, combate litiazele, obezitatea şi stimulează intestinele. 1-2
linguriţe de plantă întreagă mărunţită şi uscată se pun în 250 ml apă clocotită. Se acoperă timp de
10 minute după care se strecoară. Se pot consuma 3-4 căni pe zi. 10 tije proaspete mîncate de
dimineaţă, la trezire, dizolvă fără dureri calculul biliar. Se poate face acest lucru 10-30 zile
zilnic.
 Sirop din flori de păpădie: se fierb flori timp de 3 minute, se strecoară şi se adaugă zahăr. Se
fierbe din nou pentru a primi consistenţa de sirop.
 Sucul proaspăt se aplică pe pete, veruci. Amestecat cu morcovi, castraveţi, roşii şi ţelină, acest
suc e bun pentru toate afecţiunile enumerate.
Ţintaura
 Ţintaura sau fierea-pămîntului activează circulaţia sîngelui, creşte tonusul capilar.
 La sate, era utilizată pentru combaterea seboreei, mătreţii, întărirea rădăcinii firelor de păr şi
regenerarea lui.
 Se foloseşte în boli de stomac şi pentru mărirea poftei de mîncare.
 Ţintaura este una dintre cele mai puternice ierburi detoxifiante din flora medicinală românească,
o plantă care spală organismul de toate otrăvurile.
 Se foloseşte sub formă de tinctură, pulbere, sirop, cataplasme, ceai şi vin.
 Infuzia se prepară din 2-3 linguriţe de ţintaură mărunţită pusă la macerat într-o cană de apă de
izvor, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta
rămasă după filtrare se fierbe în încă o cană de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă să
se răcească şi se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte, obţinîndu-se aproximativ o
jumătate de litru de preparat, din care se beau 1-2 căni pe zi.
 Cataplasma caldă cu ţintaură se aplică în caz de colici renale, dureri lombare
şi nevralgie sciatică.
 Tinctura e bună în stări gripale cu febră, dischinezie biliară şi balonări
 infuzia se recomandă în intoxicaţii alcoolice, pulberea în hepatita virală de tip A, B, C şi
obezitate.
 Vinul ajută în constipaţii atone, convalescenţă şi anorexie.
 Siropul de plantă este adjuvant în leucemie.
 Băile de şezut şi clisma cu infuzie ajută la eliminarea oxiurilor.
Anghinarea
 Anghinarea este folosită frecvent în tratarea bolilor hepatice.
 Frunzele de anghinare au efecte sigure asupra căilor biliare, favorizează funcţia rinichilor,
diminuează colesterolul şi conţinutul de zahăr din sînge. Planta e recomandată în boli de ficat,
nefrite acute, diabet, boli digestive, afecţiuni ale inimii, hemoroizi, vărsături, constipaţie, colită.
 Ceaiul se prepară dintr-o lingură de frunze mărunţite şi opărite cu o jumătate de litru de apă
clocotită. Se lasă la răcit, apoi se strecoară. Se bea cu o jumătate de oră înainte de mese. Apoi,
bolnavul trebuie să stea culcat pe partea dreaptă timp de o jumătate de oră.
 Ceaiul de anghinare mai este un bun adjuvant în hipertensiune, ateroscleroză şi angină pectorală.

 Cercetările mai noi atribuie anghinarei proprietăţi antimicrobiene.

 Aceasta plantă dublează practic intensitatea efectelor plantelor laxative şi depurative, fiind de un
imens ajutor în cura de dezintoxicare.
Cum se face cura cu plante amare?
Plantele amare se iau cu 10-15 minute înainte de masă. Pentru ca efectul curei să fie complet, ele se
iau încă o săptămînă după ce tratamentul s-a încheiat. Tratamentul poate dura cu lunile. În caz
contrar, acumulările de toxine reapar într-un timp foarte scurt şi anulează practic eforturile de
dezintoxicare. Este bine să asociem cura cu plante amare cu regim vegetarian.

Atenţie! Plantele amare se utilizează cu precauţie, nefiind recomandate femeilor însărcinate şi

persoanelor extrem de slăbite şi surmenate. Nu se folosesc doze mari, deoarece aceste plante sînt
toxice. Provoacă vomă, colici abdominale, purgaţii, scaune cu sînge şi ameţeli, palpitaţii. De aceea
trebuie să respectaţi întocmai dozele optime.
Bitterul, cocteil de plante amare
Bitterul este un extract hidroalcoolic sau, altfel spus, o tinctură din plante medicinale amare. Este
uneori numit şi „aperitiv amar suedez“ pentru că e o colecţie fără egal de plante amare. Astfel,
bitterul reuneşte plante amare pure (genţiană, ţintaură, anghinare), amare aromatice (pelin, coada-
şoricelului, coajă de portocal amar), amare saline (cicoare, păpădie), amare mucilaginoase (lichen de
Islanda). Din acest motiv, acest elixir amar este un drenor şi detoxifiant extraordinar, ceea ce şi
explică efectele sale vindecătoare într-o gamă extrem de mare de boli.