MEDIA SOCIALĂ

Acest material se bazează pe cartea: Albăstroiu Irina – e-Business: elemente fundamentale, Editura ASE, București, 2017

Media socială - definire și componente

Conceptul social media (media socială) sau de Internet social, este adesea asociat cu termenul
Web 2.0., dat fiind faptul că instrumentele de media socială au apărut și s-au dezvoltat în această a
doua fază din evoluția World Wide Web-ului. Media socială se referă la mijloacele de comunicare
(tehnologii, aplicații și rezultate), care asigură o interac țiune digitală între indivizi și oferă
„oportunitatea de a împărtăși experiențe și informații prin intermediul blogurilor, forumurilor,
rețelelor sociale, portalurilor, wiki-urilor, podcast-urilor și site-urilor UGC (user-generated content -
conținut generat de utilizator) și lumilor virtuale” (Weinberg, 2010, p.23). Aceste aplica ții și
tehnologii se bazează pe conceptele ideologice și tehnologice ale Web 2.0 și permit crearea și
schimbul de conținut generat de utilizator.
Media socială se diferențiază de alte tipuri de site-uri prin următoarele caracteristici
(Păvăloiu, 2013):
- interactivitatea (astfel de site-uri permițând, în primul rând, comunicare între utilizatori,
interacțiune);
- accentul pus pe utilizator (orice utilizator este un participant și orice participant poate fi un
realizator de conținut);
- accentul pus pe grup (se bazează pe comunități și pe apartenența la un grup bine definit la un
moment dat);
- legăturile (ușor de realizat și mult mai numeroase decât cele din cadrul unui grup social
clasic);
- accesibilitatea (putând fi accesate gratuit, fiind disponibile în permanen ță);
- audiența (reprezentând un spațiu cu expunere pentru un public larg, cu o audien ță
numeroasă);
- promptitudinea (conectarea și transmiterea instantanee a informa ției și rapiditatea cu care
rețeua însăși, prin membrii săi, reacționează la informa țiile apărute);
- autonomia (libertatea de exprimare și lipsa cenzurii);
- flexibilitatea (posibilitatea modificării și actualizării conținutulu);
- practicabilitatea (nefiind necesare decât aptitudini minimale de utilizare a mijloacelor
digitale);
- persistența (conținutul poate rămâne accesibil chiar o perioadă nedefinită de timp);
- factorul emoțional (un atribut aparte, pentru că o re țea socială poate însemna și confort
emoțional, membrii putându-și oferi unii altora sprijin, suport, consolare, sfaturi etc.).
Reţeaua socială implică un grup de persoane între care există anumite legături bazate pe
puncte comune (interese, nevoi) şi care interacţionează în cadrul unui spaţiu pe care îl împart o
anumită perioadă de timp. Structura socială descrie interac țiunea permanentă între membrii unui
sistem social. Prin urmare, reţeaua socială online accentuează raportarea la mediul online ca la un
spaţiu unde persoane, între care există sau se pot forma anumite legături, pot interacţiona. Acestea
reprezintă site-uri de Internet care dau utilizatorilor posibilitatea de a- și crea profiluri și de a socializa
pe baza unor preferințe comune. Rețelele de socializare sunt grupări care folosesc o platformă
comună, iar utilizatorii acesteia pot încărca date și imagini pentru a- și defini profilurile, î și pot crea
liste de contacte, pot posta scurte articole sub formă de blog pentru a fi citite de al ții și pot căuta al ți
utilizatori cu interese similare pentru a-i adăuga la lista lor de contacte. Primul site considerat a fi unul
de rețea de socializare a fost SixDegrees (denumit astfel după teoria celor șase grade de separație
(potrivit căreia o personană este „legată” de oricare alta prin cel mult șase rela țion ări) lansat în anul
1997 și închis în anul 2001 - site-ul cu același nume existent în prezent pe domeniul .org nemaiavând
menirea inițială, dar folosindu-se de ideea de relaționare online în scopuri caritabile). La ora actuală,

Copyright © Irina Albăstroiu

Toate drepturile asupra acestui material aparţin autorului. Se interzice reproducerea integrală sau parțială și
distribuirea acestui material, fără acordul autorului.
site-urile de tip reţea socială, care oferă unei persoane posibilitatea de a comunica şi a interacţiona cu
alte persoane în diverse feluri şi sub diferite forme, au un impact uriaş la publicul larg. Datorită
interconectivităţii oferite de Internet, a interacţiona şi a comunica online reprezintă un nou stil de viaţă
pentru milioane de oameni.
Comunitatea online reprezintă, în concepţia lui Howard Rheingold (1993) (Rheingold este
unul dintre fondatorii The Well - the Whole Earth 'Lectronic Link - prima comunitate online, apărută
în anii ’80) „o agregaţie culturală ce se formează atunci când un număr de persoane (suficient de
mare, astfel încât să putem vorbi despre o comunitate) se întâlnesc cu o frecvenţă ridicată în mediul
online pentru a schimba opinii şi idei, fără a fi necesar să se întâlnească în viaţa reală”. Legătura
dintre reţea şi comunitate este dată de faptul că o reţea socială este o reprezentare a relaţiilor
existente într-o comunitate. În cadrul aceleiaşi comunităţi se pot imagina diverse relaţii, în funcţie de
aspectele sociale luate în considerare, precum: afinităţi, prietenii, cooperare, similaritate, relaţii
profesionale etc. Apariţia comunităţilor sociale a avut un impact major şi asupra comerţului
electronic. Numeroase site-uri de comerţ online au început să includă elemente sociale pentru a atrage
un număr mai mare de clienţi. Posibilitatea de a-ţi exprima opinia, de a discuta despre un produs sau
serviciu, de a fi influenţat de opinia celorlalţi reprezintă o evoluţie către natural, normal a comerţului
online.
Portalul (de la termenul „porta” din limba latină, ce se referea la poartă de intrare în
cetate/oraş) reprezintă punctul de acces în mediul online, tipul de site cel mai vizitat astăzi, portaluri
precum Yahoo având sute de milioane de vizitatori unici din întreaga lume în fiecare lună. Portalurile
au derivat din site-uri temporare sau motoare de căutare, devenind ulterior centre de informare care
oferă știri, opinii, informații etc. Portalurile nu mai sunt demult site-uri intermediare, de trecere, ci au
devenit site-uri de destinaţie („sticky destination site”, adică site-uri pe care utilizatorul petrece mult
timp pentru că nu mai ajunge aici doar în căutarea altor site-uri, ci şi pentru a se informa, a citi ştiri, a
asculta muzică, a se juca online, a regăsi și a dialoga/coresponda online cu membrii comunităţii sau
reţelei sociale din care face parte etc.)
Legătură dintre portaluri şi reţelele sociale este dată de evoluţia acestora. Iniţial, portalurile s-
au dezvoltat doar cu funcţionalităţile motoarelor de cautare, apoi au început să administreze conţinut
informaţional şi aplicaţii dedicate comunităţilor. În schimb, reţelele sociale din spaţiul online au
aparut ca locaţii cu un conţinut specializat dedicat comunităţilor sau grupurilor bazate pe anumite
afinităţi (posibilitatea creării de profiluri online, de reţele de prieteni, comunicare/mesagerie instant,
grupuri de discuţii, chat, avizier online, spaţiu de stocare, instrumente de management al con ținutului
propriu, precum și al grupului/comunităţii) şi apoi au dezvoltat servicii aferente portalurilor şi servicii
e-Commerce. Astăzi, linia de demarcaţie dintre acestea este greu de identificat şi nu există niciun
motiv pentru care asocierea cu reţelele sociale să se realizeze doar în cazul unor site-uri „auto-
proclamate” de socializare, precum MySpace sau Facebook, pentru că posibilitatea creării de
comunităţi online şi formării unor reţele sociale pe Internet reprezintă mai degrabă o funcţionalitate ce
poate fi implementată şi dezvoltată pe orice site.
În privinţa portalurilor, tipurile principale pot fi considerate următoarele (Laudon și Traver,
2012):
- portaluri ale organizaţiilor, dezvoltate pe modelul de relaţionare electronică intra-
organizaţională, de către orice fel de organizaţie, de la companii private până la universităţi, toate
acestea putându-şi organiza propriile platforme pentru informarea angajaţilor;
- portaluri orizontale, generale (www.yahoo.com, www.msn.com), care atrag o audienţă
foarte mare, au un conţinut informaţional bogat şi aplicaţii variate, de la motoare de căutare şi ştiri
până la jocuri și shopping;
- portaluri verticale (vortaluri), specializate acestea fiind site-uri de destinaţie, nu
intermediare sau de trecere, putând fi axate pe afinităţi (cum este, de pildă, www.blackvoices.com –
dedicat afro-americanilor) sau pe conţinut specializat (precum www.eco-web.com – dedicat
ecologiştilor).
Modele de obţinere a veniturilor în cazul portalurilor pot fi: publicitatea,
subscripţie/abonament, venituri/comisioane din vânzări, servicii ISP (Internet Service Provider).

Copyright © Irina Albăstroiu

Toate drepturile asupra acestui material aparţin autorului. Se interzice reproducerea integrală sau parțială și
distribuirea acestui material, fără acordul autorului.
 Posibilităţile de clasificare a reţelelor sociale şi comunităţilor online din perspectiva
funcţionalităţii şi a modelului de afacere online (deci, a modalităţilor de obţinere a veniturilor) sunt
numeroase, pentru că acestea au tipuri diferite de susţinere financiară şi tipuri diferite de atragere a
membrilor. Multe dintre acestea sunt create de firme, de regulă pentru uzul exclusiv al forţelor de
vânzare sau pentru angajaţi (modele B2E sau intra-organizaţionale), iar altele sunt construite pentru
furnizori sau distribuitori (comunităţi B2B sau inter-organizaţionale), în timp ce altele sunt dezvoltate
de utilizatori individiuali pentru alţii cu interese asemănătoare (reţele P2P). Tipologia generică a
comunităţilor şi reţelelor sociale online poate fi considerată următoarea (Laudon și Traver, 2012) :
- comunităţi generale - exemple fiind www.facebook.com, www.myspace.com, care oferă
membrilor săi, în primul rând, posibilitatea de a interacţiona, de a socializa în cadrul unor grupuri de
discuţii organizate online. Aceste comunităţi atrâgând o audienţă extinsă, modelul principal de
obţinere a veniturilor este publicitatea;
- reţele profesionale - precum www.linkedin.com - cea mai cunoscută reţea profesională
online, www.jpfolks.org - dedicată artiştilor muzicieni, ce permit membrilor săi să schimbe informaţii
privind domeniile de interes profesional. Acestea pot fi susţinute financiar de către donaţiile
membrilor săi, dar şi prin publicitate;
- reţele axate pe interese comune - www.e-democracy.org - organizată în grupuri de discuţii
politice, www.socialpicks.com - destinată celor interesaţi de piaţa de capital sunt exemple de astfel de
site-uri, care au un număr mult mai redus de membri având în vedere conţinutul specific focalizat pe
interesele profesionale sau personale ale membriilor săi, obţinându-şi veniturile din publicitate,
înscriere/subscripție şi sponsorizări;
- comunităţi bazate pe afinităţi - exemple fiind www.blackplanet.com - comunitate online a
afro-americanilor, www.ivillage.com - comunitate online a femeilor moderne. Afinitatea se referă la
elemente de identificare în cadrul grupurilor sau auto-identificare, precum sexul, etnia, religia,
orientarea sexuală, convingerile politice etc. Site-urile de acest tip îşi pot obţine veniturile din
publicitate, dar şi din intermedierea sau chiar vânzarea directă de produse şi servicii;
- comunităţi sponsorizate/susţinute de organizaţii cu scop lucrativ sau non-profit, dar create
în scopuri organizaţionale (fiind un model de relaţionare electronică intra-organizaţională), aşa cum
şi-au creat şi dezvoltat companii precum IBM sau Hewlett-Packard.
Blogul (web log - jurnal de web) este un instrument de comunicare pe Internet din genera ția
web 2.0, similar cu un website ca aspect, folosit atât de persoane cât și de companii, în două scopuri:
pentru a publica rapid și usor informații, opinii și elemente multimedia, într-un flux continuu, dar și
pentru a genera o conversație în jurul acestora, prin intermediul comentariilor directe și al preluării pe
alte bloguri a acelorași subiecte, prin metoda specifică numită „trackback”. Blogosfera reprezintă
mulțimea tuturor blogurilor, un univers online plin de via ță și creativitate (Păvăloiu, 2013).
Microblogurile reprezintă o formă specială a blogurilor, caracterizată prin dimensiunea
redusă (de obicei, un articol este limitat la 140 de caractere), care asigură astfel redactarea rapidă și
facilă a textelor, mai ales prin intermediul dispozitivelor mobile, precum și diseminarea imediată a
informațiilor la scară globală și primirea într-un timp scurt a răspunsurilor sau reac țiilor, fără a limita
mobilitatea utilizatorilor (Păvăloiu, 2013). Exemple clasice sunt Twitter și Tumblr.
O posibilă clasificare a blogurilor ar putea fi următoarea (Cismaru, 2012):
 blogurile personale, cu o evidentă amprentă subiectivă, bloguri care prezintă autorul,
personalitatea şi preocupările sale. În această categorie se includ:
- blogurile narative (în care autorul expune experienţa sa de zi cu zi, care este povestită într-
un fel de „jurnal online”);
- blogurile tip „filosofie de viaţă” sau literare (în cadrul cărora personajele pot fi reale sau
fictive și în care se preferă fragmentele de tip literar sau interpretările de tip moral sau filosofic);
- blogurile tip „comentariu” (aspecte din viaţa publică (ştiri, lecturi, evenimente) sunt
prezentate, evaluate şi interpretate din perspectivă proprie);
- blogurile de preluare (autorii preiau fără modificări articole şi materiale audio-video creând
o „revistă a presei” personală).

Copyright © Irina Albăstroiu

Toate drepturile asupra acestui material aparţin autorului. Se interzice reproducerea integrală sau parțială și
distribuirea acestui material, fără acordul autorului.
  blogurile profesionale, în care autorul foloseşte identitatea sa profesională, cea personală
fiind destul de puţin prezentă, pentru a expune aspecte de interes pentru domeniul respectiv. Putem
include aici și blogurile unor organizații, precum și blogurile colective profesionale în care
organizaţiile folosesc blogul ca formă de promovare în spaţiul online, fiind un blog cu mai multe
username-uri plasate sub identitatea organizaţiei respective;
 blogurile de companie, acestea putând fi (Puschmann, 2010; Iosub și Orzan, 2012):
- bloguri de produs (realizate pentru a demonstra atributele produsului şi pentru a câştiga
interesul consumatorilor);
- bloguri de imagine (având ca obiectiv îmbunătăţirea imaginii companiei în comunitate);
- blogurile managerilor/CEO companiei (se concentrează în special pe atingerea obiectivelor
organizaţiei);
- blogurile angajaţilor (interacţiunea cu publicul este mai mare decât în cazul blogurilor
managerilor companiei).
Unul dintre cele mai populare bloguri de companie este http://blog.walmart.com/.
 blogurile „hobby”, în cadrul cărora autorul nu foloseşte nici identitatea personală, nici
identitatea profesională, pentru că este o ipostază a sa mai puţin cunoscută (o identitate parţială, prin
care valorifică o pasiune colaterală sau un alt domeniu de interes - de exemplu, bloguri care
comentează numai evenimente sportive. Un exemplu este www.ytravelblog.com, un site destinat celor
pasionați de călătorii și turism;
 blogurile colective „de nişă”, construite în jurul unei idei - de exemplu, blogurile de tip
religios sau cele care susțin unitatea românilor din diaspora. De pildă, http://blog.mrm.org/, un blog
destinat comunității religioase mormone;
 blogurile tip „revistă online”, versiunea electronică a unei publicaţii tipărite, în care
informațiile sunt postate sub forma unui blog (precum www.vogue.co.uk/blogs);
 blogurile temporare, constituite numai pentru a pregăti şi prezenta unele evenimente
(bloguri întreţinute numai până la desfăşurarea evenimentului respectiv). De pildă, un blog destinat
unui festival medieval - http://fmct.ro.
Printre caracteristicile blogurilor, care asigură popularitatea acestora, se numără (Păvăloiu,
2013):
- socializarea (fiind atât un spațiu, cât și un instrument pentru socializare);
- libertatea de exprimare (bloggeri au drept la opinii personale (politice, de exemplu) și au
dreptul să le împărtășească);
- notorietatea (autorul poate deveni popular prin intermediul scrierilor sale și con ținutului
creat pe care îl postează și îl partajează prin intermediul blogului);
- informarea (blogurile sunt, în primul rând, o sursă de informare, un instrument de partajare a
cunoștințelor și a părerilor avizate);
- ajutorul (blogosfera poate fi văzută drept o comunitate unită, prin intermediul blogurilor
putând fi cerute și obținute sfaturi, păreri și ajutor în rezolvarea unor probleme);
- câștigul financiar (blogurile se pot transforma dintr-o pasiune a autorului sau dintr-un mijloc
de informare într-o sursă de venit, deoarece pot con ține anunțuri și informa ții publicitare despre
produse, servicii, companii. Acest tip de marketing se nume ște căutare plătită sau sponsorizată, cea
mai cunoscută metodă de plată fiind pay-per-click (PPC, atunci când un utilizator urmează un link de
pe blog care îl direcționează spre site-ul aferent produselor/serviciilor promovate, de ținătorul blogului
fiind plătit).
Blog-ul, ca instrument de marketing online, se pretează a fi utilizat în comunicarea
comercială (ce are ca scop creşterea volumului vânzărilor produselor sau serviciilor având obiective
ce vizează notorietatea produsului, imaginea produsului şi stimularea cumpărării produsului) și
comunicarea corporativă (ce are ca scop creşterea valorii corporative a companiei, obiectivele sale
vizând notorietatea organizaţiei, imaginea organizaţiei şi stimularea unui comportament adecvat în
raport cu organizaţia) (Popescu, 2003).
În ciuda controverselor legate de faptul că mediul digital de comunicare descurajează
interacţiunea umană, reală, ducând la probleme sociale globale, pe care unii le consideră chiar o formă

Copyright © Irina Albăstroiu

Toate drepturile asupra acestui material aparţin autorului. Se interzice reproducerea integrală sau parțială și
distribuirea acestui material, fără acordul autorului.
de „involuţie”, din ce în ce mai multe companii investesc timp şi resurse în promovarea prin
intermediul acestor canale ale mediei sociale nu doar pentru că astfel compania vinde, ci şi pentru că
astfel creează relaţii pe termen lung cu consumatorul.
The Future of the Social Web, un studiu Forrester (2009), indică evoluţia rolului pe care
comunităţile web îl îndeplinesc în rândul utilizatorilor de Internet, tehnologiile noi generând
schimbări în comportamentul consumatorilor, cărora brandurile vor fi nevoite să se adapteze,
rezultând astfel cinci etape diferite, care nu se succed consecutiv, ci se întrepătrund, astfel:
- etapa relaţiilor sociale, când oamenii iau legătura unii cu alţii şi pun cunoştinţe şi experienţe
la comun;
- etapa funcţionalităţii sociale, caracterizată de faptul că reţelele sociale se transformă într-un
sistem complex de relaţii şi interacţiuni, asemănător sistemelor de operare;
- etapa colonizării sociale, în care experienţa poate deveni socială;
- etapa contextului social, ce aduce conţinut propriu, personalizat şi precis direcționat;
- etapa comerţului social, cea pe care o traversăm acum şi în care comunităţile vor ajunge să
definească produsele şi serviciile viitoare.
În cadrul celei de-a doua ediţii a conferinţei Social Networks Strategy, Helen McGee, Head of
Social Media la agenţia OMD International, a vorbit despre cele 10 etape cuprinse în strategia de
social media (apud Căpălău, 2011). Concret, iată de ce trebuie să ţină cont companiile atunci când
creează pagini de Facebook pentru ele şi/sau brandurile lor:
- ascultarea - o etapă în care se regăsesc toate companiile şi brandurile care nu sunt încă
pregătite să comunice prin intermediul social media şi care se referă la testarea pieţei, observarea
comportamentului celorlalte companii sau branduri, practic monitorizarea competiţiei;
- setarea obiectivelor şi promisiunea unei valori - pentru orice demers de comunicare trebuie
să existe un set de obiective prin care să-ţi determini audienţa să interacţioneze cu brandul şi să se
simtă răsplătită atunci când se implică;
- arhitectura socială - cu referire la platformele de comunicare disponibile şi alegerea celei
mai potrivite pentru compania şi/sau brandul propriu;
- măsurarea rezultatelor - în orice proces de comunicare, rezultatele trebuie monitorizate în
permanenţă, fie că sunt finale sau intermediare. În acest sens, Helen McGee foloseşte patru mari
categorii în care grupează indicatorii de performanţă: Awareness (de pildă, câte persoane au aflat
despre o companie sau un brand folosind re țelele de socializare, în special Facebook), Appreciation
(de exemplu, câţi fani a strâns pagina respectivă), Action (cât de mult interacţionează fanii cu ceea ce
există pe pagina de media socială a companiei sau a brandului) şi Advocacy (câţi oameni vorbesc
despre brand în reţeaua de socializare, dar şi în afara paginii dedicate de Facebook, de pildă);
- setul de bune practici - modul cum reuşeşte un brand să-şi găsească locul pe Facebook,
anume prin mesaje cu un conţinut consistent, adaptat valorilor companiei sau ale brandului în cauză;
- calendarul conversaţional - o pagină de Facebook trebuie actualizată regulat, dar moderat.
Penuria de conţinut sau fluxurile interminabile de postări sunt cele mai frecvente exemple de „aşa
nu!”;
- integrarea - practicile de social media trebuie integrate în strategia de business pentru că
Facebook nu este o insulă, ci face parte dintr-un întreg;
- promovarea - o bună metodă de a creşte vizibilitatea unui brand pe Facebook este
identificarea unui grup de „influenţatori”, oameni bine ancoraţi în social media, conectaţi la un număr
cât mai mare de utilizatori;
- factorul ludic - aplicaţiile care îi invită pe utilizatorii de Facebook „să se joace” pe pagina
unui brand sunt un instrument foarte util în creşterea numărului de fani, dar şi a interacţiunii acestora
cu brandul;
- comerţul social – după interacţiunea cu brandul, acesta ar fi pasul firesc în dezvoltarea
reţelelor sociale. Dacă până acum acestea au reprezentat terenul pe care utilizatorii au accesat
informaţii despre brand atât de la companie, cât şi de la cei care l-au folosit, acum î și face loc şi
comerţul la scară largă. Dată fiind creşterea constantă a utilizării social media şi a impactului acesteia,
recomandările în reţea vor căpăta şi mai multă importanţă, iar acesta este un aspect pe care companiile

Copyright © Irina Albăstroiu

Toate drepturile asupra acestui material aparţin autorului. Se interzice reproducerea integrală sau parțială și
distribuirea acestui material, fără acordul autorului.
nu trebuie să îl lase la voia întâmplării. În acest context, utilizarea SoPo (personalizare socială) va
creşte.

Comerțul social

s-Commerce (social commerce), termen introdus de Yahoo în 2005 pentru a defini comerţul
online în care se apelează la reţelele sociale şi la contribuţia utilizatorilor, ia din ce în ce mai multă
amploare, mai ales în condiţiile în care au apărut tehnologii care permit migrarea magazinului pe
reţelele de socializare astfel încât utilizatorii să nu trebuiască să părăsească reţeaua pentru a cumpăra.
Comerţul social (social commerce, sCommerce) reprezintă un pas evolutiv pentru comerţul
electronic, fiind simbioza între e-Commerce și social media (media socială) și este o variaţiune a
comerţului electronic care se va dezvolta din ce în ce mai mult în condiţiile în care reţelele de
socializare reprezintă un imperativ de supravieţuire pentru orice brand autentic. Comerţul electronic
este un bun candidat pentru reţelele sociale, ca o soluţie la problema cronică a sistemelor de comerţ
electronic, anume cantitatea uriaşă de produse şi de ofertanţi de produse similare. Se presupune că,
prin recomandări realizate de numeroase persoane, un posibil cumpărător poate să găsească mai uşor
ceea ce caută sau chiar să înţeleagă ceea ce caută.
Comerțul social implică „utilizarea mijloacelor mediei sociale, bazate pe Internet, care permit
oamenilor să participe la promovarea, vânzarea, cumpărarea, compararea, selectarea și schimbul de
produse și servicii în ambele piețe, online și offline, precum și în cadrul comunită ților” ( Zhang, Zhou
și Zimmermann, 2013, p. 221). Turban, Strauss și Lai (2016) consideră că s-Commerce înseamnă
îmbinarea dintre comerțul electronic și marketingul online, realizată cu ajutorul instrumentelor web
2.0, în speță a mediei sociale. Având în vedere că Facebook nu este singurul instrument al mediei
sociale (ci doar una dintre rețele de socializare, este adevărat, cea mai cunoscută și utilizată), nici
comerțul social nu este echivalent cu e-Comer țul prin intermediul Facebook, deci s-Commerce nu este
un termen sinonim pentru f-Commerce.
De asemenea, este demn de menționat că termenii „social commerce” și „social shopping”
nu sunt sinonimi, deoarece ultimul concept (cumpărături sociale) se referă la utilizarea Internet-ului în
cadrul experienței de cumpărare pentru a simula interac țiunile sociale întâlnite în mediul fizic, în
cazul cumpărăturilor din cadrul magazinele clasice/, făcând astfel referire la utilizarea doar a unora
dintre instrumentele specifice comerțului social. De pildă, în această categorie putem include:
comunitățile de cumpărături („shopping communities”), precum Polyvore sau Zwibe; cluburile private
de cumpărături („shopping clubs”), care practică vânzările la preț redus de tipul „flash sales”, precum
Beyond the Rack și Best Secret (Turban, Strauss și Lai, 2016); site-urile de tip „group/collective
buying” (achiziționare colectivă), precum site-urile Groupon sau Living Social; site-urile de review-
uri, rating-uri și recomandări utile pentru efectuarea cumpărăturilor, precum BazaarVoices, Epinions,
ThisNext, Wired etc.
s-Commerce s-a dezvoltat de la integrarea inițială a instrumentelor mediei sociale în
magazinele online, prin punerea în aplicare a func ției de vânzare în cadrul re țelelor sociale, până la
noi modele de afaceri. Ca rezultat al acestor etape de dezvoltare, două forme de comer ț social se pot
distinge (Heinemann și Gaiser, 2015):
 socializarea comerțului electronic - descrie procesul de transformare de la comer țul
electronic clasic la comerțul social, prin integrarea instrumentelor mediei sociale în cadrul
magazinelor online existente. Schimbul de idei și opinii și primirea de recomandări îmbunătățe ște
experiența de cumpărare din perspectiva clien ților. Ca urmare a dezvoltării tehnologice, comercian ții
cu amănuntul au fost abilitați să optimizeze ofertele personale, care au avut apoi un impact pozitiv
asupra marketingului. Astfel de rezultate personalizate generează o reală „valoare adăugată" pentru
clienți și, prin urmare, o probabilitate mai mare de cumpărare. Acest lucru ar putea fi, de asemenea,
motivul pentru care majoritatea comercianților cu amănuntul online sunt de obicei conecta ți la
Facebook, Google+ și Pinterest. Rețeaua socială individuală a clientului poate fi utilizată direct în
magazinul online și vice-versa. „Like button” (butonul de „like” - plăcut) și „comment box” (caseta
de comentarii) sunt, probabil, cele mai cunoscute plugin-uri sociale (plugin-urile sociale sunt

Copyright © Irina Albăstroiu

Toate drepturile asupra acestui material aparţin autorului. Se interzice reproducerea integrală sau parțială și
distribuirea acestui material, fără acordul autorului.
instrumente care folosesc alte site-uri pentru a sprijini păr țile intersate în aspectele sociale și
personalizate ale procesului de cumpărare). Unele produse pot fi „plăcute” (butonul „like") și partajate
(butonul „share”) în rețeaua socială și clienții pot vedea ce produse au fost apreciate și apoi le pot
recomanda prietenilor în rețea.
 comercializarea mediei sociale - se referă la deschiderea mediei sociale către e-
Commerce, cu oportunitatea de a vinde direct produse. Media socială a devenit un nou canal de
vânzări pentru comercianții cu amănuntul și nu mai reprezintă o simplă platformă de comunica ții,
pentru că atunci când navighează pe Internet, consumatorii petrec mult timp pe site-uri de social
media, în cazul în care acestea sunt conectate cu brandurile și comercian ții cu amănuntul, precum și în
cazul în care oportunitatea vânzării este oferită în mod direct. Pe de o parte, comercian ții cu
amănuntul online consideră că este ușor să înceapă să vândă în cadrul re țelelor de socializare, și, pe de
altă parte, platformele sociale însele sunt în măsură să lanseze propria lor platformă de e-Commerce
(platformele de media socială primesc un comision pentru fiecare produs vândut sau pot realiza marje
mai mari prin e-Commerce).

Copyright © Irina Albăstroiu

Toate drepturile asupra acestui material aparţin autorului. Se interzice reproducerea integrală sau parțială și
distribuirea acestui material, fără acordul autorului.