Sfera administrației publice

Administraţia publică reprezintă ansamblul activităţilor Preşedintelui, Guvernului,

autorităţilor administrative autonome centrale, autorităţilor administrative autonome locale şi,
după caz, structurilor subordonate acestora, prin care, în regim de putere publică se duc la
îndeplinire legile sau, în limitele legii se prestează servicii publice.
Administraţia publică este o specie a activităţii publice, o formă a vieţii publice. În prezent,
doctrina utilizează noţiunea de executiv pentru a evoca activitatea publică care nu este nici
legiferare şi nici justiţie, realizată de autorităţi cu character constituţional şi cu origine politică,
care impulsionează administraţia formând de fapt conducerea acesteia. Administraţia publică nu
mai este formă de realizare a puterii de stat ca în dreptul socialist, deoarece nu doar statul este
persoană morală de drept public, ci şi unităţile administrativ-teritoriale.
Autorităţile care realizează administraţia publică sunt:
- cei doi şefi ai executivului (Preşedintele României şi Guvernul, în frunte cu primul-
ministru);
- ministerele;
- alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor;
- autorităţile administrative autonome (organele centrale de specialitate care nu sunt în
subordinea Guvernului);
- instituţii bugetare, regii autonome şi companii naţionale subordonate ministerelor sau
autorităţilor centrale autonome;
- prefectul (administraţie de stat în teritoriu);
- organe locale de specialitate subordonate ministerelor şi conduse de prefect;
- autorităţi administrative autonome locale (consiliul judeţean, consiliul local şi primarul);
- instituţii bugetare şi regii autonome de interes local subordonate organic sau funcţional
consiliilor judeţene sau locale.
Potrivit art.116 din Constituţia republicată, ministerele se pot organiza numai în subordinea
Guvernului, iar organele centrale de specialitate se pot organiza: în subordinea Guvernului sau în
subordinea ministerelor ori ca autorităţi administrative autonome. Constituţia României nu
admite constituirea de “organe administrative nici în subordinea”, nici pe lângă Preşedintele
României.
Subordonarea administrativă în sens organic presupune:
- dreptul de organizare a activităţii autorităţii inferioare;
- dreptul de a-i transmite instrucţiuni obligatorii;

1 / 11
 - dreptul de supraveghere generală a activităţii;
- dreptul de numire a conducătorilor;
- dreptul de tragere la răspundere şi
- dreptul de control al activităţii cu posibilitatea de anulare a actelor.
Administraţia este una din instituţiile publice care compun statul şi este formată, la rândul
ei, din alte instituţii şi organisme permanente, cum ar fi: Banca Centrală, Poliţia, Administraţiile
Financiare, etc., adică totalitatea puterilor de guvernământ asupra unui teritoriu, fără dreptul de a
dispune de acesta.
Guvernul, ministerele, consiliile locale, primarii diferitelor localităţi, ş.a. sunt organe de
stat competente să ia măsuri şi să emită dispoziţii cu caracter obligatoriu; ele sunt autorităţi ale
administraţiei publice însă diferă prin competenţa teritorială care poate fi extinsă pe întreg
teritoriu naţional sau pe teritoriul unităţii administrative unde au fost alese. Trebuie menţionat
faptul că atribuţia este prerogativă recunoscută unui organ, compartiment sau persoană iar
ansamblul lor compune competeţa unui organ, compartiment funcţional sau persoane.
Competenţa teritorială este unul din cele două criterii clasificatoare ale organelor
executive, a căror totalitate formează un sistem constând în organizarea executării şi executarea
în concret a actelor normative numit activitatea executivă. În unele state sistemul de organe
compus din guvern şi din întregul aparat administrativ, în frunte cu şeful statului formează
puterea executivă care coexistă alături de celelalte puteri organizate în stat, şi anume legiuitoare
şi judecătorească. Fiecare organ executiv are o competenţă determinată de totalitatea atribuţiilor
autorităţilor administraţiei publice, ale unor compartimente din structura acestora sau persoane şi
limitele exercitării lor. După criteriul competenţei materiale, organele executive se clasifică în
organe cu competenţă generală şi organe de specialitate, iar din punct de vedere al competenţei
teritoriale distingem între organele centrale şi cele locale.
Administrația publică, în sens instituțional, se realizează printr-un ansamblu de
instituții/autorități menite să acționeze coerent și sistematizat în scopul îndeplinirii menirii sale;
de a răspunde nevoilor colective legitime ale populației prin prestarea unor servicii publice cât
mai eficiente, în conformitate cu legile adoptate de parlament sau, după caz, conform hotărârilor
puterilor locale. Activitatea administrativă este organizată atât la nivel național, statal, pentru a
răspunde astfel nevoilor generale ale intregii societăți, dar și prin instituții de interes local,
organizate de comunitățile locale, prin voința membrilor comunităților respective, pentru a
promova și înfăptui cerințe de interes local. La nivelul unităților administrativ teritoriale
functionează și autorități statale, subordonate autorităților administrației publice centrale de

2 / 11
specialitate (servicii locale ale Inspectoratului General pentru situații de Urgență, posturi locale
ale poliției naționale, etc.).
Conform legii fundamentale, „Guvernul, potrivit programului său de guvernare, acceptat
de Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală
a administrației publice”(art 102 alin.(1) din Constituția României). Conform art.11 din Legea nr.
90/2001 de organizare și funcționare a Guvernului României, Guvernul îndeplinește, între altele,
următoarele îndatoriri principale cu relevanță semnificativă privind administrația publică:
- exercită conducerea generală a administrației publice;
- inițiază proiecte de lege și le supune spre aprobare Parlamentului;
- emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanțe în temeiul unei legi
speciale de abilitare și ordonanțe de urgență potrivit Constituției;
- asigură executarea de către autoritățile administrației publice a legilor și a celorlalte
dispoziții normative date în aplicarea acestora;
- conduce și controlează activitatea ministerelor și a celorlalte organe centrale de
specialitate din subordinea sa;
- asigură administrarea proprietății publice și private a statului.
Rezulta, chiar și din atribuțiile stabilite prin lege pentru guvern că acesta îndeplinește atât o
funcție de guvernare cât și, în același timp, o funcție executivă. Este o realitate faptul că
Guvernul este exponentul puterii executive, fiind cel care are menirea esențială să pună în
aplicare legea adoptată de puterea legislativă, respectiv de către Parlament. Totodată, Guvernul,
ca autoritate publică centrală, are capacitatea/competența de a guverna, prin guvernare înțelegând
ceea ce Constituția numește realizarea politicii interne și externe a țării, potrivit programului său
acceptat de Parlament.
Administrația de stat reprezintă ansamblul autorităților și instituțiilor create de organele
statale pentru a desfășura activități de administrație publică. După criteriul competenței
teritoriale, administratia de stat este atât la nivel central/național și la nivel teritorial.
În cadrul administrației publice centrale, există următoarele categorii de autorități:
- ministerele și alte organe centrale de specialitate, aflate în subordinea Guvernului;
- organe centrale de specialitate subordonate direct ministerelor;
- autorități administrative autonome centrale.
Ministerele sunt organe centrale ale administrației publice ce au competența materială
specială și competența teritorială generală. Sunt organizate și funcționează numai în subordinea
Guvernului, în baza Legii nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României

3 / 11
și a ministerelor. Fiecare minister în parte este organizat și funcționează în baza unui act
normativ propriu, care poate fi la nivel de lege, ordonanță de urgență sau hotărâre de guvern.
Organele centrale de specialitate, aflate în subordinea guvernului, fără a face parte din
acesta sunt create și funcționează pentru a ajuta Guvernul în îndeplinirea atribuțiilor sale. Potrivit
art. 11 lit o) din Legea nr. 90/2001 Guvernul înființează, cu avizul Curții de conturi, organe de
specialitate în subordinea sa. De exemplu, Institutul Național de Statistică, care este înființat prin
HG nr. 857/2005 are menirea de a elabora studii și analize pentru caracterizarea evoluției
economico-sociale a țării și a le pune la dispoziția Guvernului și a altor autorități publice
îndreptățite.
Articolul 117 alin. 2) din Constituția României și articolul 42 din Legea nr. 90/2001
recunosc ministerelor posibilitatea de a înființa în subordinea lor organe de specialitate, cu avizul
Curții de Conturi. Astfel, ministerele care au competența de administrare asupra unui domeniu
social complex, pot înființa astfel de autorități. De exemplu, Ministerul Afacerilor Interne, care
este organizat și funcționează conform OUG nr. 30/2007, aprobată cu modificări prin legea nr.
15/2008 are structura organizatorică aprobată prin HG nr. 416/2007, cu modificările ulterioare.
Conform acestor acte normative, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne funcționează în
prezent 22 structuri subordonate, ca organe centrale de specialitate, între care mai cunoscute sunt
Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră,
Inspectoratul Ceneral al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență,
Arhivele Naționale etc. De menționat este faptul că aceste organe centrale de specialitate
subordonate ministerelor au, la rândul lor, structuri teritoriale, în unele cazuri la nivel județean
(inspectoratele județene de poliție, inspectoratele județene de jandarmi, direcțiile județene ale
Arhivelor Naționale) iar în unele cazuri chiar și la nivelul unităților administrativ teritoriale de
bază (comune, orașe, ca în cazul polițiilor municipale, orășenești sau comunale), toate
subordonate ierarhic inspectoratelor generale (organelor centrale de specialitate).
Autoritățile administrative autonome centrale au fost create pentru a degreva Guvernul de
o serie de atribuții de coordonare sau de control. Aceste autorități se ocupă de administrarea unor
domenii de interes public general. Sunt înființate prin lege organică și au un grad de dependență
față de Parlamentul României, căruia îi prezintă rapoarte anuale sau la cerere și care este implicat
în desemnarea conducerii acestor instituții. Între autoritățile mai cunoscute din această categorie
sunt: Societatea Naționala de Radiodifuziune și Televiziune, Consiliul Concurenței, Consiliul
Național al Audiovizualului, agenția Româna de Presă etc.
La nivelul unităților administrativ teritoriale, există două tipuri de „guvernare”. Pe de o
parte, există guvernarea locală, exercitată de autorități publice locale autonome, constituite în

4 / 11
baza votului cetățenilor din unitatea administrativ teritorială respectivă (consiliul local și primar).
În același timp există administrația statală, centralizată, care are în teritoriu propriile
organe/autorităti, cu o prezență mai pregnantă la nivelul județelor. De regulă, aceste autorități
sunt servicii publice deconcentrate ale ministerelor și ale altor organe centrale de specialitate, cu
personalitate juridică, finanțate de la bugetul de stat, care asigură înfăptuirea programului de
guvernare la nivelul județului, în domeniul respectiv. Astfel, Ministerul Sănătății are în fiecare
județ Direcții județene de sănătate publică, Arhivele Naționale, ca unitate centrală de specialitate
are în fiecare județ o structură deconcentrată etc.
Tot la nivel teritorial funcționează instituția prefectului. Conform art.135 din Constituție,
„Guvernul numește un prefect în fiecare județ și în municipiul București. Prefectul este
reprezentantul Guvernului pe plan local și conduce serviciile deconcentrate ale ministerelor și ale
celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale”.
La nivelul unităților administrativ-teritoriale functionează autorități administrative
autonome, alese de cetățeni prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Conform art.
121 alin.1) din Constituție, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia
locală în comune și orase, sunt consiliile locale alese și primarii aleși, în condițiile legii, iar la
alin. 2) se menționează urmatorul aspect: „Consiliile locale și primarii funcționează, în condițiile
legii, ca autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și orașe”.
În subordinea acestor autorități administrative alese, care constituie puterea locală, există
servicii publice de interes local, menite să răspundă unor justificate nevoi colective la nivelul
comunităților.
Administrația autonomă de la nivelul comunelor și orașelor reprezintă locala de bază. La
nivelul județelor este organizată și functionează o administrație publică locală intermediară
formată, în principal, din consiliul județean, ca organ deliberativ, ales de cetățenii cu drept de vot
din județ, precum și președintele consiliului județean, ales de consilierii județeni, care
îndeplinește rolul executiv, având ca sarcină principală să pună în aplicare hotărârile consiliului
județean. Pentru îndeplinirea atribuțiilor administrative, la nivelul județului și în coordonarea
președintelui consiliului județean funcționează servicii publice județene, ca de exemplu: Direcția
de administrare a domeniului public și privat al județului, Direcția dezvoltare și investiții,
Direcțiua urbanism și amenajarea teritoriului etc. Fiecare consiliu județean are autonomia de a
înființa servicii publice (direcții) în funcție de ponderea necesităților administrative.
Organele administraţiei publice locale, respectiv consiliile comunale, consiliile orăşeneşti
şi consiliile judeţene, sunt compuse din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi
liber exprimat, în condiţiile stabilite de Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale.

5 / 11
 Consiliile constituite astfel organizează serviciile publice ale comunei, oraşului sau a
judeţului printr-un aparat propriu, format din funcţionari publici de conducere si de execuţie.
Aceste organe ale administraţiei publice locale sunt descentralizate pe baza principiului
autonomiei locale. Acest principiu ocupă un loc prioritar între celelalte principii pe care se
bazează administraţia publică locală în unităţile administrativ teritoriale, respectiv in judeţe,
oraşe si comune. Prin aceste dispoziţii legale Statul român recunoaşte că toate colectivităţile
locale se administrează prin aleşii săi şi prin forţele proprii, dar sub controlul jurisdicţional al
legalităţii din partea autorităţilor statale.
Distincţia dintre administraţia publică centrală şi cea locală are la bază utilizarea mai
multor criterii cumulative, criterii care au în vedere competenţa teritorială şi materială a
organelor ce compun administraţia publică şi natura interesului pe care îl promovează. Prin
urmare, administraţia publică centrală îşi exercită competenţa teritorială la nivelul întregului
teritoriu naţional, iar cea locală doar la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în care au fost
alese autorităţile respective. Dar organele ce compun administraţia publică centrală dispun fie de
o competenţă materială generală, precum Guvernul, fie de una de domeniu, cum sunt ministerele,
pe când autorităţiile locale au o competenţă materială ce se circumscrie în jurul realizării
interesului local.
Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi
oraşe sunt consiliile locale, comunale şi orăşeneşti, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca
autorităti executive. Consiliile locale şi primarii se aleg în condiţiile prevăzute de Legea privind
alegerile locale. Consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice
locale şi rezolvă treburile publice din comune şi oraşe, în condiţiile legii.
În fiecare judeţ se constituie un consiliu judeţean, ca autoritate a administraţiei publice
locale, pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării
serviciilor publice de interes judeţean. Consiliul judeţean este ales în condiţiile Legii privind
alegerile locale. Aleşii locali sunt primarul, consilierii locali şi consilierii judeţeni. În asigurarea
liberului exerciţiu al mandatului lor aceştia îndeplinesc o funcţie de autoritate publică,
beneficiind de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat.
Consiliul local are iniţiativă si hotărăşte, în conditiile legii, în toate problemele de interes
local, cu exceptia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi publice, locale sau
centrale.
Consiliul local are următoarele atribuții principale:

6 / 11
 - alege din rândul consilierilor viceprimarul, respectiv viceprimarii, după caz; stabileste, în
limitele normelor legale, numărul de personal din aparatul propriu;
- aprobă statutul comunei sau al orasului, precum si regulamentul de organizare si
functionare a consiliului;
- avizează sau aprobă, după caz, studii, prognoze si programe de dezvoltare economico-
socială, de organizare si amenajare a teritoriului, documentatii de amenajare a teritoriului
si urbanism, inclusiv participarea la programe de dezvoltare judeteană, regională, zonală
si de cooperare transfrontalieră, în conditiile legii;
- aprobă bugetul local, împrumuturile, virările de credite si modul de utilizare a rezervei
bugetare; aprobă contul de încheiere a exercitiului bugetar; stabileste impozite si taxe
locale, precum si taxe speciale, în conditiile legii;
- aprobă, la propunerea primarului, în conditiile legii, organigrama, statul de functii,
numărul de personal si regulamentul de organizare si functionare a aparatului propriu de
specialitate, ale institutiilor si serviciilor publice, precum si ale regiilor autonome de
interes local;
- administrează domeniul public si domeniul privat al comunei sau orasului;
- instituie normele orientative pentru regiile autonome sau societăţiile comerciale pe care le
înfiinţează;
- asigură buna funcţionare a serviciilor de gospodărie comunală, transport local, reţele
edilitare;
- organizează activitatea serviciilor publice în condiţii de operativitate şi eficienţă;
- participă la realizarea măsurilor de protecţie socială;
- asigură libertatea comerţului şi a concurenţei loiale, încurajează libera iniţiativă, în
condiţiile legii;
- înfinţează noi instituţii de binefacere de interes local;
- organizează târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de distracţii;
Serviciile publice ale comunei sau oraşului se înfiinţează şi se organizează de consiliul
local în principalele domenii de activitate, potrivit specificului şi nevoilor locale, cu respectarea
prevederilor legale şi în limita mijloacelor financiare de care dispune.
O autoritate deliberativă a administraţiei publice locale - consiliul judeţean - este
constituită, evident, la nivel judeţean, pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi
orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Consiliul judeţean este
compus din consilieri aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în conditiile

7 / 11
stabilite de Legea privind alegerile locale. Această caracteristică determină ca la nivelul judeţean
consiliul să aibă o competenţă restrânsă, referitoare la exerciţiul următoarelor atribuţii principale:
- coordonează activitatea consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor de interes
judeţean;
- organizează şi conduce serviciile judeţene şi aprobă regulamentele de funcţionare a
acestora;
- adoptă bugetul judeţean şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar;
- stabileşte orientările generale privind organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor,
precum şi amenajarea teritoriului;
- administrează domeniul public şi privat al judeţului;
- asigură construirea, întreţinerea şi modernizarea drumurilor de interes judeţean, precum şi
a drumurilor de legătură cu judeţele vecine;
- alege, dintre consilieri, preşedintele, vicepreşedintele şi delegaţia permanentă a
consiliului judeţean;
- adoptă regulamentul consiliului;
- aprobă statutul personalului din serviciile publice judeţene, organigramele şi numărul de
personal;
- stabileşte impozite şi taxe judeţene, precum şi taxe judeţene pe timp limitat;
- asigură condiţii pentru organizarea şi desfăşurarea activităţiilor ştiinţifice, cultural-
artistice, sportive şi de tineret;
În fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti Guvernul numeşte câte un prefect.
Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice.
Controlul legalităţii actelor administrative ale autorităţilor publice locale si judeţene, sub
controlul jurisdicţional al legalităţii din partea autorităţilor statale este realizat de către
reprezentantul Guvernului în judeţe, respectiv prin prefect. Astfel prefectul poate ataca, în faţa
instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al
primarului, în cazul în care considera actul ilegal. Aceasta este singura cale pe care o poate urma
prefectul în exercitarea controlului de legalitate, dar acest control nu este un control ierarhic, ci
unul intern deoarece (Legea nr. 69/1991) între prefecţi, pe de o parte şi consiliile locale, pe de
altă parte, nu exista raporturi de subordonare. Nu există raporturi de subordonare nici între
administraţia judeţeană şi cea locală, respectiv dintre consiliile judeţene şi consiliile din orase şi
comune.
Controlul de legalitate exercitat de către prefect este precedat de către controlul de
legalitate efectuat de personalul de specialitate din cadrul autorităţilor administratiei publice

8 / 11
locale, control care se efectuează din oficiu şi înainte de a se emite actul administrativ, iar în
cazul în care se constată ca actul conţine unele prevederi care contravin legii, ele sunt inlăturate.
Exigența în efectuarea acestui control are drept consecinţă emiterea unor acte legale şi evitarea
unor sesizări, reclamaţii sau contestaţii care pot conduce la naşterea unor litigii.
Comunele şi oraşele au câte un primar şi un viceprimar, iar oraşele reşedinţă de judeţ, câte
2 viceprimari, aleşi în condiţiile legii. Viceprimarii nu pot fi în acelaşi timp şi consilieri. Primarul
participă la şedinţele consiliului local şi are dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra
tuturor problemelor supuse dezbaterii. Primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică, este
şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate al autorităţilor
administraţiei publice locale, pe care îl conduce si îl controlează, răspunde de buna funcţionare a
administraţiei publice locale, în conditiile legii, şi mai ales reprezintă comuna sau oraşul în
relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum si
în justiţie. Primarul îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
- asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor
Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Presedintelui României,
a hotărârilor și ordonantelor Guvernului; dispune măsurile necesare şi acordă sprijin
pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale ministrilor şi ale
celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, precum şi a
hotărârilor consiliului judeţean;
- asigură aducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului local. În situaţia în care apreciază
că o hotărâre este ilegală, în termen de 3 zile de la adoptare îl sesizează pe prefect;
- poate propune consiliului local consultarea populatiei prin referendum, cu privire la
problemele locale de interes deosebit. Pe baza hotărârii consiliului local ia măsuri pentru
organizarea acestei consultări, în condiţiile legii;
- prezintă consiliului local, anual sau ori de câte ori este necesar, informări, privind starea
economică si socială a comunei sau a oraşului, în concordanţă cu atribuţiile ce revin
autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi informări asupra modului de aducere
la îndeplinire a hotărârilor consiliului local;
- întocmeşte proiectul bugetului local şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le
supune spre aprobare consiliului local;
- exercită funcţia de ordonator principal de credite;
- verifică, din oficiu sau la cerere, încasarea şi cheltuirea sumelor din bugetul local şi
comunică de îndată consiliului local cele constatate;

9 / 11
- ia măsuri pentru prevenirea şi limitarea urmărilor calamitătilor, catastrofelor, incendiilor,
epidemiilor, împreună cu organele specializate ale statului. În acest scop poate mobiliza
populaţia, agenţii economici şi instituţiile publice din comună sau din oraş, acestea fiind
obligate să execute măsurile stabilite în planurile de protecţie şi intervenţie elaborate pe
tipuri de dezastre;
- asigură ordinea publică şi liniştea locuitorilor, prin intermediul poliţiei, jandarmeriei,
gardienilor publici, pompierilor şi unităţilor de protecţie civilă, care au obligatia să
răspundă solicitărilor sale, în condiţiile legii;
- îndrumă şi supraveghează activitatea gardienilor publici, conform angajamentelor
contractuale;
- ia măsurile prevăzute de lege cu privire la desfăşurarea adunărilor publice;
- ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau a altor
manifestări publice care contravin ordinii de drept ori atentează la bunele moravuri, la
ordinea şi liniştea publică;
- controlează igiena şi salubritatea localurilor publice şi produselor alimentare puse în
vânzare pentru populatie, cu sprijinul serviciilor de specialitate;
- ia măsuri pentru prevenirea şi combaterea pericolelor provocate de animale, în condiţiile
legii;
- ia măsuri pentru elaborarea planului urbanistic general al localităţii şi îl supune spre
aprobare consiliului local; asigură respectarea prevederilor planului urbanistic general,
precum şi ale planurilor urbanistice zonale si de detaliu;
- asigură repartizarea locuintelor sociale pe baza hotărârii consiliului local;
- asigură întreţinerea şi reabilitarea drumurilor publice, proprietate a comunei sau a
oraşului, instalarea semnelor de circulaţie, desfăşurarea normală a traficului rutier şi
pietonal, în conditiile legii;
- exercită controlul asupra activitătilor din târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de
distractii şi ia măsuri pentru buna functionare a acestora;
- conduce serviciile publice locale; asigură functionarea serviciilor de stare civilă şi de
autoritate tutelară; supraveghează realizarea măsurilor de asistenţă şi ajutor social;
- îndeplineşte funcţia de ofiter de stare civilă;
- emite avizele, acordurile şi autorizaţiile date în competenţa sa prin lege;
- propune consiliului local spre aprobare, în condiţiile legii, organigrama, statul de functii,
numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de
specialitate;

10 / 11
 - numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul din aparatul propriu de
specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale, cu excepţia secretarului; propune
consiliului local numirea şi eliberarea din functie, în conditiile legii, a conducătorilor
regiilor autonome, ai instituţiilor şi serviciilor publice de interes local;
- răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor care aparţin domeniului public si
domeniului privat al comunei sau al orasului;
- organizează evidenţa lucrărilor de construcţii din localitate şi pune la dispoziţie
autorităţilor administraţiei publice centrale rezultatele acestor evidente;
- ia măsuri pentru controlul depozitării deşeurilor menajere, industriale sau de orice fel,
pentru asigurarea igienizării malurilor cursurilor de apă din raza comunei sau a orasului,
precum şi pentru decolmatarea văilor locale şi a podeţelor pentru asigurarea scurgerii
apelor mari.
În exercitarea atribuţiilor de autoritate tutelară şi de ofiter de stare civilă, a sarcinilor ce îi
revin din actele normative privitoare la recensământ, la organizarea şi desfăşurarea alegerilor, la
luarea măsurilor de protectie civilă, precum şi a altor atribuţii stabilite prin lege, primarul
acţionează şi ca reprezentant al statului în comuna sau în oraşul în care a fost ales. În această
calitate primarul poate solicita, inclusiv prin intermediul prefectului, în conditiile legii, concursul
şefilor serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din
unităţile administrativ-teritoriale, dacă sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin aparatul
propriu de specialitate.

11 / 11