Prolog

Vi s-a întâmplat vreodată să simţiţi că nu

aparţineţi propriei voastre familii?
 .iii 78% S 18:07

Ca şi cum cei cu care împărţiţi mâncarea şi

acoperişul sunt rupţi de realitate pe care o
trăiţi voi, şi nu puteţi decât să îi simţiţi reci şi
frivoli, asemenea unor străini de care te poţi
izbi într-o zi oarecare, pe cine ştie ce stradă?

Trăiesc asta în fiecare zi. Şi încă mai respir

aceeaşi aer cu ei. Cred că îmi este mult mai
uşor să-mi pun pe faţă masca indiferenţei
decât să recunosc cu voce tare că locul meu
nu este în această casă, la această masă
unde ceilalţi roiesc precum nişte gândaci
de bucătărie. Uneori simt în adâncul meu
nevoia de a-i călca în picioare, pentru a privi
cum picioarele lor păroase încă s-ar mai
bălăngăni sub tălpile mele, iar zeama s-ar
scurge din ei odată cu ultima suflare. Totul
se petrece însă doar în capul meu bolnav şi
aburit, şi uneori regret că prefer să-mi fac
rău singură stând încă aici, când aş putea
foarte bine să merg la căminele din campusul
facultăţii, lăsându-i pe toţi în urmă, în mica
lor lume perfectă unde eu nu am ce căuta de
nicio culoare. Nu am însă îndrăzneala de a
face asta. Nu deocamdată.
Nu fusese aşa de la bun început. încă îmi
mai pot aminti zilele în care toţi eram fericiţi
şi fără nicio grijă în lume, trăind zilele
cu nesfârşite zâmbete şi glume răsuflate.
Amintirile astea par mult prea îndepărtate
acum, ca nişte frânturi de sticlă ce se dizolvă
odată cu suflul aprig al timpului, până când
nu mai rămâne decât o pulbere seacă de jeg
şi cenuşă.

Nu ştiu când am început să am gândurile

astea, sau când totul s-a prăbuşit la
picioarele mele.

Mint.

Ştiu de ce, cum, când şi cine a fost

responsabil pentru transformarea mea în
persoana care sunt astăzi, însă numele său
nu merită să fie rostit de pe buzele mele, căci
m-ar arde precum veninul unei vipere fatale.
M-ar ucide încet, până m-ar trage după sine
în iadul cel mai de jos. Iar din partea mea,
poate să putrezească de una singură în acea
groapă, pentru totdeauna.

îmi scot o cască din ureche, plimbându-mi

plictisită ochii peste rudele mele gălăgioase
şi mult prea zâmbitoare. De-ar şti mama
că mătuşa Edna îi urăşte salata cu carne şi
buclele sale date cu prea mult fixativ, poate
că nu ar mai pupa-o în cur atât de mult.
Mereu am urât „sclavia" asta pe care ai mei
au arătat-o pentru familia fratelui mamei.
Asta doar pentru că se consideră mult
mai înstăriţi şi avuţi decât am putea fi noi
vreodată, iar mama ştie că, citez, „Pentru a
sta în cercurile care se cuvin, trebuie făcute
sacrificii".

Pe naiba. O altă modalitate de a le da în

bot că, vezi Doamne, noi suntem prăpădiţii
planetei. Penibil. Suntem mai mult decât
avuţi, iar pentru mine asta e mai mult decât
suficient.

— Cum este la facultate, Luna?

îmi răsucesc ca un titirez stricat gâtul în

direcţia unchiului Simon, cântărindu-1
din privire. Ochii îmi fug fără să vreau la
chelia ce-i acoperă jumătate de căpăţână,
despărţindu-se în dreptului fiecărei urechi.
Buzele încep să-mi tremure pentru a râde de
făţuca lui de elf durduliu. Ştiu încă că asta
mi-ar aduce comentariile celorlalţi asupra
mea, aşa că mă abţin. Pot oricând să-l fac cu
apă şi cu oţet în mintea mea, nicio problemă.

îmi mişc picioarele pe sub masă, trăgând

de marginile salopetei pe care mama mă
obligase practic să o port la cina asta stupidă
de Crăciun. Nu-i ca şi cum magia sărbătorilor
ne-ar fi ocolit casa dacă îndrăzneam eu să
stau în pijamale.

Calmează-te, Luna, mă muştruluiesc singură,

încă puţin, şi poţi să mergi să hibernezi
la tine în dormitor. Gândul ăsta mă face
să înghit în sec, şi să îmi dreg glasul,
fandosindu-mă pe scaun.

Buzele mă dor la cât de tare le încordez

pentru a zâmbi.

— E bine deocamdată, unchiule Sim.

— Dacă se străduieşte puţin va putea lua şi

bursă pe al doilea semestru, intervine mama
într-un mod băgăcios, punându-şi palme
peste a mea, ca într-un gest protectiv.

Zâmbesc în direcţia ei, luându-mi discret

mâna de sub a sa. Un gust amar mi se
formează instantaneu pe cerul gurii. Cred că
tocmai mi s-a stâns stomacul într-un ghem de
sârmă.

— Aşa ar şi trebui, pufăie peste câteva

secunde şi mătuşa Edna, ştergându-se la gură
cu un şerveţel de pe masă.

Şi trebuie să recunosc, gestul său nu prea a

fost demn de o doamnă aşa distinsă precum
se consideră. Am să ţin asta însă pentru
mine.

— Ar trebui să fie în stare să o ajungă din

urmă de soră-sa. Până la urmă inteligenţa a
fost mereu un atuu al acestei familii!

Liniştea învăluie brusc întreaga sală de

masă. Privesc spre ai mei, şi aproape că îmi
vine să râd batjocoritor la vederea ochilor săi
aţintiţi în pământ. Se pare, încă o dată, că nu
mă voi putea ridica niciodată la nivelul pe
care aceştia îl doresc de la mine. Păcat.
Pentru ei.

— Merg să aduc apă, mă trezesc în cele din

urmă gângurind, şi mă ridic numaidecât de
la masă, apucând vasul de sticlă pe jumătate
gol. Simt privirile celorlalţi aţintiţi asupra
spatelui meu cu fiecare pas pe care îl fac,
însă aleg să îl ignor, răsuflând uşurată atunci
când trec de uşile bucătăriei.
t

Las vasul pe unde apuc, şi mă sprijin de

blatul de marmură, privindu-mi reflecţia ce
se oglindeşte pe geamul din faţa mea. Dincolo
de sticla umezită, fulgii de nea se depun
liniştiţi peste gazonul din curtea din faţă,
făcând ca strada să pară mult mai lucioasă şi
strălucitoare. Oftez, închizând ochii.

îmi doresc să dispar pe moment. Să-mi

imaginez un loc tăcut şi uitat de lume în care
să mă abandonez pentru o perioadă lungă
şi nelimitată. Ar fi însă mult prea uşor să
mă rezum la atât de puţin, iar viaţa nu mi-a
fost niciodată prea uşoară încât să mă aştept
acum la ceva atât de simplu. îmi vine să râd
când mă gândesc că eu tocmai mă plâng de o
cină dezastruoasă cu rudele, din punctul
meu de vedere, în timp ce alţii poate nu au
ce pune pe m asa de sărbători. Nu m-am
considerat niciodată o persoană fără pic
de consideraţie fără de alţii. Rea de gură,
urâcioasă şi plictisită de viaţă? Desigur.
Indiferentă faţă de ceilalţi? Niciodată.

însă am învăţat ca nimănui nu-i va păsa

vreodată cu adevărat de acest lucru, iar
cu timpul am ales să ţin asta în interiorul
meu, pentru a nu părea vulnerabilă şi mult
prea uşor de influenţat în ochii altora. Se
dovedeşte însă că uneori este mult mai uşor
0 /

de zis decât de făcut.

— Te-ai plictisit, Luna?

Tresar înfricoşată când simt respiraţia caldă

ce-mi acoperă întreg lobul urechii stâng.
Mă dau rapid într-o parte, întorcându-mă
numaidecât spre sursa de unde provine
vocea asta enervant de cunoscută.

Sebah, fiul mătuşii Edna zâmbeşte larg,

dezvăluindu-şi dinţii imposibil de drepţi şi
albicioşi. Mai ceva decât o divă, îmi spun în
gând, strâmbându-mă spre el.

— Ce vrei?

— Te-am văzut cam abătută la masă. Mă

gândeam că nu te simţi bine.

Mă abţin în a-mi da ochii peste cap. Parfumul

său mult prea strident aproape că mă face să
tuşesc.

— Grija ta e... sfâşietoare! mă pisicesc spre el,

luându-1 peste picior. Iar el se prinde de asta,
căci zâmbetul îi piere de pe faţă, iar ochii
îi capătă acum o nuanţă uşor întunecată şi
agresivă.

îmi umezesc discret buzele, pornind din

loc pentru a umple vasul de apă. Dau apoi
să plec, fără a mai arunca vreo privire în
spate. însă vocea sa se face din nou auzită în
spatele meu.

— Hei, Luna? Ar cam trebui să-ţi tragi în jos

salopeta. N-am vrea să... atragi atenţia, nu-i
asa?
$
Pot simţi valul de negativitate ce umple
întreaga bucătărie, odată cu zâmbetul
ce începe din nou să i se lungească pe
faţă. îmi păstrez aceeaşi expresie neutră,
întorcându-mă în sala de masă. însă pare
că seara asta este plină de ghinioane pentru
mine, căci de îndată ce păşesc înăuntru
pot auzi extrem de clar declaraţia făcută
de mătuşa Edna, mai mult sau mai puţin
ironică.

— Trebuie să faci ceva cu fata asta, Aurora!

E nepoliticoasă şi plină de sine! Chiar nu ştiu
cu cine seamă. Sora sa chiar nu se comporta
atât de... dizgraţios. Doamne... uneori mă
gândesc că ar fi fost mai bine să fie fost
schimbate rolurile...

— Edna! îl aud pe tata vorbind, şi simt

apoi cum ochii acestora se întorc în acelaşi
timp înspre mine. Mătuşa îşi ţuguie buzele
nervoasă, în timp ce ceilalţi înghit cu toţii
în sec, cel mai probabil din cauza liniştii ce
planează deasupra noastră.

— Luna..., dă tata să-mi vorbească, însă îi

retez orice îndrăzneală, trântind vasul de
suprafaţa mesei. O parte din apă se ridică în
aer, stropindu-mi întreaga mânecă.

— Scutiţi-mă, murmur, făcând cale întoarsă

înainte să spun ceva ce aş putea regreta mai
târziu.

Aud vocea mamei din urma mea, însă ştiu

că încearcă să mă oprească doar pentru a
nu cădea de proastă în faţa celorlalţi. Aşa că
merg drept înainte, lovindu-1 chiar pe Sebah
în umăr atunci când mi se pune în cale, şi ies
afară, în aerul rece de iarnă timpurie.

Strâng din dinţi, confruntându-mă cu o

dorinţă nesfârşită de a-mi striga of-ul în plină
seară. Cui îi pasă dacă mă aude toată stradă?
Să mă audă! M-ar durea fix în cur, şi nici
acolo!

Mă urăsc în momentul acesta pentru că

frustrarea începe să mi se transforme în
lacrimi. îmi şterg ochii cu mişcări repezite, şi
mă îndepărtez de casă pentru a mă apropia
de bordura ce despart şoseaua de gazonul
nostru. Mă las la vale, până când fundul îmi
atinge cimentul rece şi umed, şi-mi strâng
genunchii în jurul trupului. E frig, iar aburii
ce-mi părăsesc gura par a îngheţa pe loc.

îmi doresc să fiu din nou mică, să petrec

Crăciunul în aceeaşi sărbătoare continuă ca
t

atunci, pentru că în acea vreme fericirea mea

nu depindea de nimeni altcineva, şi nici nu
trebuia să fiu constat comparată cu cineva
care mi-a distrus întreaga viaţă, şi încă o mai
face, şi dincolo de mormânt.

Sunny a fost, şi va fi mereu coşmarul pe care

îl trăiesc zilnic şi care mă seacă de viaţă în
fiecare zi.

Nu ştiu cât timp stau în această poziţie,

lăsând omătul să se aştearnă peste spatele
meu. Cert este că mă trezesc complet atunci
când urechile îmi sunt asaltate de un hârâit
puternic şi ţipător ce sparge liniştea nopţii.

îmi scot capul din poală, scuturându-mi

părul plin de zăpadă, şi îmi mijesc ochii
spre cele două globuri de lumină ce-mi iau
complet privirea. Un sunet scârţâitor, ca de
târâit, mă face să-mi simt pieptul vibrând pe
dinăuntru. Inima începe să-mi pompeze
accelerat, făcându-mă să mă ridic de pe
bordură înainte ca măcar să-mi dau seama.

Iar cu fiecare pas pe care îl fac spre curtea

vecină, simt cum lacrimile încep să-mi dea
buzna din nou în colţul ochilor. îl privesc
cum opreşte dintr-o singură mişcare motorul
motocicletei, dându-şi mai apoi casca uriaşă
şi întunecată de pe cap. Iar atunci mă
blochez. Din toate punctele de vedere.

Căci este el, şi totuşi o persoană complet

necunoscută. Iar sufletul îmi resimte din nou
aceeaşi durere care mă distrusese în urmă cu
*

doi ani.

Căci atunci când el a pierdut-o pe ea, eu îl

pierdusem pe el.
 Capitolul 1

LUNA

Dacă cineva mi-ar spune în acest moment

că eu şi Sunny semănăm ca două picături de
apă, cred că l-aş fi scuipat în ochi. Chiar dacă
mi-aş fi consumat saliva pe faţa sa; n-aş fi
avut niciun pic de regret.

Nu, eu şi ea nu avem nimic în comun în afară

de aceeaşi părinţi şi un acoperiş sub care am
dormit timp de optsprezece ani. Nu
avem aceeaşi culoare la păr, irisurile nu ne
sunt de aceeaşi nuanţă; la naiba, cred că
nici părul din nas nu e de aceeaşi lungime.
Şi totuşi, lumea încă trăieşte cu impresia
asta prostească cum că am fi două faţete
ale aceleiaşi monede, şi că ar trebui să ne
comportăm ca atare, pentru a nu denigra
imaginea pe care familia a încercat încă
de la început să o construiască prin vorbe
linguşitoare şi minciuni parşive.

Şi mereu am urât să încerc să par ceva ce nu

sunt, sau să fac ceva doar pentru a face pe
plac altor oameni. Probabil şi din acest motiv
mama arată atât de multă reţinere în ceea ce
0

mă priveşte; ştie că nu mă va putea niciodată

controla în totalitate, aşa cum a făcut-o cu
Sunny. Deşi ea a participat de cele mai multe
ori de bună voie la toată acea şaradă de prost
gust. Poate par rea că vorbesc în felul acesta,
dar nu-mi va părea vreodată într-atât de rău
încât să spun că mi-aş dori ca lucrurile să fie
din nou ca în trecut. Acum simt, în sfârşit, că
pot să respir. Şi nu vreau sub nicio formă să
retrăiesc sufocarea ce m-a omorât încet timp
de atâtia ani buni.
W
Sunny a reprezentant pentru mult timp
ştreangul ce mi se strângea încet, dar sigur,
în jurul gâtului. Plecarea ei a fost ca o gură
primitoare de aer, ca şi cum cerul întunecat
s-ar fi dispersat într-unul limpede ca apa de
munte. Nu mă voi simţi niciodată prea rău că
am asemenea gânduri la adresa ei.

Tresar din şirul gândurilor în momentul

în care mama trânteşte impasibilă farfuria
cu micul dejun pe masă, întorcându-se
mai apoi spre tigăile de pe plina electrică.
Privesc fără pic de poftă de mâncare ouăle
şi legumele tăiate aproape prea perfect, şi
simt cum o stare de vomă mi se formează în
susul gâtului. Nu-mi place să mănânc dacă
nu simt nevoia, însă nici nu vreau să am pe
cap comentariile insipide ale mamei pentru
tot restul zilei. Si asa este destul de furioasă
i •

pentru comportamentul meu de acum două

seri. Nu sunt atât de proastă încât să o calc
mai tare pe coada de vulpe bătrână şi să-i
mai aud ţipătul ascuţit ca pumnalele.

Iau în cele din urmă furculiţa între degete, şi

o înfig fără nicio reţinere într-o bucată de
castravete. Urăsc dimineţile în care sunt
i

nevoită să stau la masă în liniştea asta

apăsătoare, ca şi cum ar urma sfârşitul lumii,
şi am prins locuri în primele rânduri. Cred
că mi-au apărut deja mai multe fire albe
de la atâta stres. Am noroc însă că nu prea
se observă, altfel aş fi intrat şi mai tare în
depresie. Nu mă înţelegeţi greşit, nu sufăr
de depresie, dar cred că există, în viaţa
fiecăruia, momente în care se simt nelalocul
lor, ca şi cum extraterestri încă refuză să
ne ducă pe planeta mamă. Chestia asta are
măcar sens? Nu mai contează.

Cred că singura persoană de care mă pot

simţi mai apropiată a fost întotdeauna tata,
astfel că mă bucur că are timp să stea la
micul dejun atunci când îşi face intrarea pe
usa bucătăriei, fluturând în mână ziarul adus
de poştaş. Cu cealaltă se chinuie să-şi care
servieta şi cana de cafea.

Se apropie de mama pentru a încerca să

o sărute pe obraz, şi nu pot să nu observ
dezinterestul pe care aceasta i-1 acordă,
aproape ignorându-1 în totalitate. Dar tata nu
a fost niciodată un om orgolios, aşa că nici
nu-i de mirare atunci când zâmbeşte cu
amar, întorcându-se spre mine pentru a mă
săruta pe frunte. îi zâmbesc discret, sorbind
dintr-o cană de suc. Ştiu că mamei nu-i place
când sorb, dar cui îi pasă? Să se şteargă pe
talpă cu părerile sale legate de eticheta mea
care aproape că nu există.

— Chiar trebuie să lucrezi si în a treia zi de

$

Crăciun? se aude în scurt timp vocea mamei,

în timp ce şterge cu o lavetă apa rămasă pe
lângă chiuvetă. Uneori chiar am impresia că
suferă de cine ştie ce boală a curăţeniei.

— Nu am ce să fac, Aurora. Şeful are nevoie

să-i termin proiectul la care lucrăm de juma
de an. Se apropie termenul limită în două
zile.

Mama se opreşte brusc din mişcare, ca mai

apoi să se întoarcă ca un roboţel în direcţia
noastră. îmi pot da seama după arcuirea
sprâncenelor sale că i s-a urcat fumul la cap.

— Sărbătoarea e sărbătoare, David! O dată-n

an este Crăciunul, iar idiotul ăla vă pune să
munciţi ca sclavii! în locul tău ar trebuie
să-ţi găseşti alt loc de muncă în ritmul ăsta!

— Sau ai putea să începi şi tu să munceşti o

dată-n viaţa ta...

Murmurul meu nu trece neobservat de

niciunul dintre ei. Tata mă priveşte aproape
plin de compătimire, în timp ce mama mă
săgetează din cap până-n picioare, ca şi cum
tocmai am spus cel mai ofensator lucru la
adresa sa. Deşi nu am făcut decât să scot în
faţă un adevăr care se pare că încă o irită la
culme.

Mama nu prea a muncit la viaţa sa, foarte

puţin atunci când eram mică, dar şi atunci
destul de superficial. I-a priit mult prea mult
rolul de soţie casnică care trebuie să aibă
grijă de copii cât soţul era la muncă, fără să
ştie cât de greu e să strângi un ban sau să-ţi
murdăreşti mâinile pentru a avea ce să pui
pe masă, şi tocmai ea se trezeşte să vorbească
de corectitudine. Nu voi putea fi niciodată
de acord cu acest tip de comportament lipsit
de orice morală, fie şi vorba de cineva din
familie. Căci consider că tocmai ei, adulţii, ar
trebui să dea un
exemplu bun copiilor. Se pare însă că mama
încă trăieşte cu impresia că tot ce zboară se
mănâncă şi că este mult prea regină pentru
a se înjosi în asemenea hal. Pierderea este
strict a ei.

Nu sunt deloc surprinsă să o aud lovind cu

palmele în masă, încercând cu tot dinadinsul
să-şi păstreze pe chip masca de femeie
controlată.

— Nu-ţi permit să îmi vorbeşti pe acest ton,

Luna! Arată-mi respect, altfel jur că — .

— Aurora! intervine imediat tata,

aruncându-i cea mai serioasă privire a sa.
Tata este una dintre cele mai calme persoane
pe care o cunoscut, însă ştiu că atunci când
devine de piatră este dintr-un motiv mai
mult decât întemeiat, şi că nu se cade să-i
calci obrazul a doua oară. Şi mama ştie
asta, tocmai de aceea tremură abia vizibil,
înghiţind în sec.

Tata expiră furtunos pe nări, ridicându-se de

la masă, şi mă bate de câteva ori peste cap, cu
blândeţe, înainte să îşi ia servieta de pe
blatul de bucătărie.

— Vă sfătuiesc să vă calmaţi. Amândouă.

Iese mai apoi pe uşa, lăsând în urmă doar

o linişte cumplită şi un iz subtil de colonie
bărbătească.

Ghemul din stomac mi se strânge din nou,

provocându-mi o stare de anxietate. Mişc
scaunul, târâindu-i picioarele de lemn pe
suprafaţa podelei.

— Ce-ţi închipui că faci?

— îţi fac favoarea de a nu mă mai vedea,

murmur enervată, fugind în susul scărilor
înainte să mai fiu nevoită să-i mai ascult
vorbele aruncate cu reproş. Chiar nu vreau
să-mi stric întreaga zi cu asemenea certuri
puerile.

încui uşa mansardei de îndată ce păşesc în

interior, şi mă arunc imediat pe pat, privind
spre tavanul înalt.

Nu, nu sunt o cenuşăreasă modernă, izgonită

de părinţi în podul casei. A fost decizia mea
de a-mi muta camera aici, pentru că este
mult mai departe de camera părinţilor,
iar confortul de aici mă mai linişteşte
noaptea, când sunt doar eu şi gândurile
mele. Şi, într-un fel sau altul, aici am putut
întotdeauna să-i ignor pe ceilalţi, odată cu
răutăţile lor, şi să-mi pun în ordine gândurile
de zi cu zi. Nu puţine au fost momentele în
care mi-am înecat amarul în această cameră,
departe de realitatea de afară, şi mi-am plâns
frustrările şi dezamăgirile pe care le-am
adunat în mine de-a lungul timpului.

Şi, într-un fel, ai mei au fost mereu de acord

cu izolarea asta a mea aici. Asta şi pentru
că eu am fost, şi încă sunt, oaia neagră a
familiei, şi le-a fost întotdeauna mai uşor
să spună altora că fie nu sunt acasă, fie
sunt închisă în camera mea. Nu că m-ar fi
deranjat. însă acum spaţiul ăsta pare mult
prea infim pentru a putea respira în el, iar
mintea parcă mi se sufocă încet, cerşind aer
proaspăt.

Tocmai de aceea mă şi ridic în fund la un

moment dat, căutându-mi telefonul. îl găsesc
aruncat pe sub pat — Dumnezeu ştie de ce —,
şi înghit în sec în timp ce apelez numărul lui
Hazel.

Hazel este colega mea de facultate, şi

totodată colega mea în micuţa cafenea
situată pe lângă şcoală, de aproape trei luni.
Nu ştiu ce-mi venise să muncesc acolo, însă
simţeam nevoia să-mi procur o parte din
bani de una singură, pentru a nu depinde
atât de mult de ai mei. în fond, dacă va urma
să plec de acasă în viitorul apropiat, trebuie
să stiu dinainte cum este să munceşti si să
i t i

îţi procuri singură banii pentru diferitele

necesităti.
J

Nu-mi ia mult să o conving să facem schimb

de ture pe ziua de azi, mai ales în condiţiile
în care, din ce îmi povesteşte, avea de
dinainte o întâlnire stabilită cu iubitul său.
îmi mulţumeşte de câteva ori, şi închei apelul
pentru a mă îmbrăca de grabă.

Termin în mai puţin de zece minute,

luându-mi o salopetă din pantaloni lungi, de
blug, şi o geacă groasă de fâş, şi-mi bag părul
puţin lins în spatele glugii, punând-i apoi
pe cap pentru a nu atrage atenţia. îmi bag
telefonul în buzunar şi cobor tropăind în
josul scărilor. O zăresc pe mama cu coada
ochilor în sufragerie, citind din cartea sa
nesfârşită de erotism, şi ies pe uşa din faţă
înainte să mă mai ia la întrebări.

Un aer rece şi îngheţat mă păleşte peste faţă

de îndată ce păşesc pe bordura ce departe
gazonul în două părţi egale. Bocancii îmi
alunecă puţin pe gheţuşul deja format, dar
calc totuşi cu încredere, băgându-mi palmele
în buzunarele gecii.

Privesc plictisită la urmele de paşi deja

formate pe care calc, apoi gâtul mi se
întoarce automat spre stânga, spre casa
vecinilor. Ochii îmi alunecă încet peste
motocicleta parcată în faţa uşii de la intrare,
acoperită de un plafon îngust de lemn închis
la culoare. Privesc apoi spre geamurile din
faţă, iar o pală aspră de vânt în flutură câteva
şuviţe mai scurte direct în ochi, făcându-mă
să înjur printre dinţi.

îmi mut privirea de îndată ce-mi dau seama

că nu se vede nicio mişcare înăuntru, şi o iau
la vale pe strada cufundată în linişte şi plină
de zăpad murdară.

Orele trec destul de uşor, aşa că răsuflu

puţin dezamăgită atunci când constat că
este aproape ora cinci după amiaza, şi că
localul urmează să se închidă în mai puţin de
jumătate de oră. Oftez, ştergând cu o cârpă
murdară nişte urme de cafea vărsată, şi
îmi întorc ca un fulger capul spre uşa de la
intrare, atunci când clopoţelul de deasupra
uşii face un clinchet ascutit.
# i

Băiatul cu faţa acoperită de o glugă imensă

îşi scutură de câteva ori bocancii de zăpada
adunată pe ambele tălpi, iar apoi închide uşa
cu un zgomot ce atrage atenţia tuturor. îşi
dă apoi cu mişcări lente gluga pe spate, iar
buzele mi se strâng într-o linie dreaptă atunci
când îl recunosc pe Ezra Venom. îl cunosc de
prin oraş, cu toate că nu am apucat să schimb
nici măcar vreun cuvânt cu acesta de când
mă ştiu. Şi totuşi, vorbele auzite la adresa lui
mă fac să mă gândesc
daca este o persoană atât de rea precum se
aude sau sunt nişte simple zvonuri aruncate
aiurea.

îl privesc tăcută cum scanează cu o privire

rece întreaga încăpere, ca mai apoi să se
îndrepte cu paşi calculaţi spre tejgheaua
de unde se fac comenzile. Arunc din nou o
privire la ceas, şi mă rog în gând să nu stea
până peste program. Patroanei nu-i place
deloc când facem asta cu anumiţi clienţi;
habar n-am de ce, dar nici nu mă interesează.

îmi bag cârpa în interiorul şorţului,

ghidându-mi paşii spre casa de marcat. îi
pot simţi privirea îndreptată spre mine de
îndată ce ajung în dreptul său. Albastrul
din ochii săi îmi fură pentru o secundă
întreaga atenţie. îmi scutur repede capul,
dregându-mi nu atât de evident glasul.

— Cu ce te servesc?

— Ai gin?

Ridic curioasă din privire, încasând banii

unui client ce tocmai se pregăteşte să plece,
în tot acest timp, ochii cercetători ai lui Ezra
nu-mi părăsesc nicio secundă chipul. Mă simt
puţin intimidată, dar nu intr-atât încât să
tremur ca o fetişcancă în faţa sa.

— Scuze, dar nu servim aşa ceva aici.

Şi serios, cine comandă gin de la o cafenea?

N-a auzit de crâşme, sau baruri? Poate tipul
o fi având probleme cu vederea, şi n-a văzut
plăcuţă roz de la intrare. Aproape că-mi
vine să râd la acest gând, dar mă abţin când
observ că interesul său se transformă uşor în
i

iritare.

— Atunci fă-mi o cafea tare.

îl privesc în tăcere cum se urcă pe un

scaun din jurul tejghelei, bătând ritmic cu
degetele în masă, ca şi cum ar fi plictisit
de moarte. Prin lumina caldă din interior,
cercelul ce-i înconjoară buza de jos luceşte
fad, făcându-mă să-l privesc cu un oarecare
interes. Mereu am vrut să încerc ceva de
genu', dar mama sigur m-ar fi aruncat pe
stradă, odată cu mândria sa ştirbită de fiica
sa risipitoare. Deşi ar merita să-i fac o fază
de genul; doar aşa, să o văd cu tensiune
crescută.

îi întind ceaşca gata pregătită, şi mă îndrept

spre o masă eliberată recent pentru a o
curăţa de mizeria făcută. încă zece minute
T

şi cafeneaua se va închide, iar eu încă sunt

singură cu un tip despre care am auzit numai
de rele. Perfect. Un alt motiv pentru care ziua
asta a început ca un rahat, şi se termină ca
unul.

îmi trec mâinile prin păr, încruntându-mă

când îl simt gras la atingere. Mereu mi-am
detestat părul; e rar, subţire, şi se îngraşă
ca o vacă, observaţi sarcasmul. Poate şi
tocmai de aceea l-am tăiat până la umeri, să
nu mai trebuiască să-l privesc cum arată în
asemenea hal mai mult decât deplorabil.

Tocmai termin de curăţat şi ultima masă

rămasă atunci când aud zgomot din direcţia
în care se află Ezra. Mă întorc curioasă spre
el, iar fruntea mi se încreţeşte subit când îl
observ destul de agitat pe scaunul său. îşi
strânge în pumn telefonul, izbindu-1 cu
putere de tejghea, ca mai apoi să-l văd cum
ia toarta de la ceaşcă între degetele. în nici
o secundă, ceaşcă se izbeşte aproape pe
nevăzute de peretele lateral, împroşcând
totul în jurul său cu ceea ce a mai rămas
în interior. Sunetul de bufnitură mă face
să tresar confuză. Inima îmi bubuie mult
mai repede în miezul pieptului, şi nu ştiu
dacă este din cauza că mi-a creat o oarecare
panică interioară, sau că mi s-a adunat
sângele la cap din cauza nervilor.

Inspir adânc, apropiindu-mă de el.

— Ce-ţi închipui că faci?

Se întoarce lent spre mine, având ochii mai

roşii şi obosiţi, ca şi cum abia i-ar mai putea
ţine deschişi. Fruntea îi este acoperită de
cute adânci în piele, iar postura sa, destul de
rigidă, îmi dă de înţeles că este neliniştit.

— Ce dracu' vrei şi tu? Dă-te!

Se loveşte de umărul meu, încercând să

treacă, şi mă dau doi paşi într-o parte pentru
a mă putea echilibra la loc. îl privesc cum
încearcă să se îndrepte spre uşă, şi nu mai
stau pe gânduri atunci când mă îndrept
glonţ spre el, apucându-1 de braţ pentru a-1
întoarce spre mine. Privirea sa m-am ucide
dacă ar putea.

— Uite ce e, amice. Toţi avem draci în noi, dar

nu mă vezi pe mine că fac ca toate maimuţele
pe unde apuc! Aşa că ai face bine să mă ajuţi
să curăţ!
j

Tace, dar simt că palmele sale, strânse în

nişte pumni agitaţi, mi-ar frânge gâtul în nici
două secunde dacă ar avea şansa să o facă.
Nările i se dilată odată cu aerul ce-i umplu
plămânii, în timp ce mărul lui Adam i se
ridică şi coboară neregulat.

Rămân ţeapănă când îl văd aplecându-se

până când ajunge la acelaşi nivel cu mine, şi
mă strâmb vizibil când respiraţia sa caldă şi
mirosind a tutun îmi îneacă tot aerul din jur.
Ochii mei se oglindesc în ai săi.

— Ar trebui să-ţi ţii gura aia frumuşică

închisă, altfel rişti să papi prea mult căcat.
Buzele i se ridică treptat într-un rânjet
răutăcios, şi nu sunt speriată, cât iritată
pe ceea ce scoate pe gură. Se dă in spate,
căutându-se prin buzunare, apoi aruncă
spre mine două bancnote de câte un dolar.
Se întoarce apoi pe călcâie, trântind uşa în
urma lui. Clopoţelul răsună cu un scheunat
legănat, oprindu-se atunci când silueta
acestuia dispare din raza mea vizuală. îmi
muşc enervată buza de jos, şi mă aplec
pentru a strânge banii aflaţi încă pe podea.

Ochii îmi fug spre ceasul de pe perete. E

trecut cu zece minute peste ora închiderii,
si încă mai am de curătat mizeria
provocată de acel imbecil. Mă înjur în gând,
blestemându-1. Ezra Venom e un rahat cu
ochi.

Nici nu mai am chef să stau la masă cu ai mei

când termin în sfârşit treaba la cafenea, aşa
că mă prefac obosită şi somnoroasă, şi urc în
grabă în mansardă pentru a nu fi nevoită să
le dau mai multe explicaţii. îmi arunc geaca
şi bocancii într-un colţ al
camerei, mă îndrept spre dulap pentru
a-mi lua nişte haine curate, şi mă îndrept
spre baie pentru a-mi face o baie rapidă şi
fierbinte.

Peste un sfert de oră mă întorc, trăgând

cheia la uşă, şi mă arunc numaidecât între
cearşafuri pentru a mă încălzi. E cu mult
trecut de ora şapte, iar afară este acum o
beznă totală, putându-se observa doar fulgii
albicioşi ce acoperă încet geamul lateral. El
reprezintă un alt motiv pentru care am ales
să stau aici; este atât de mare, încât se poate
vedea extrem de bine afară, spre priveliştea
de-acolo.

Prostii. Tot ce pot vedea este o parte a şoselei,

învelită în zăpadă, şi partea din stânga a
casei familiei Zhelezkin, ce pare cufundată în
întuneric şi tăcere. Nu mai ţin minte de când
nu am mai auzit gălăgie pe acolo, sau de când
nu i-am mai văzut pe cei doi soţi pe undeva
prin oraş. Nu pot spune că am fost vreodată
în relaţii prea bune cu ei, dar sunt, totuşi,
vecinii noştri, şi mi se pare ciudat să nu-i mai
văd prin preajmă, ca şi cum ar fi dispărut de
pe faţa pământului.
Sau, cel puţin, nu acum, când cineva pare că
s-a întors acasă, după aproape un an de când
plecase, naiba ştie pe unde.

întrebările încep să-mi dea buzna prin minte,

aburindu-mă.

Oare ce face? Unde a fost atât de mult timp?

Este bine? Oare va vrea să vorbească cu mine
după cele întâmplate? Sau mă urăşte deja?

îmi dau singură cu perna peste faţă, gemând

pe înfundate. Privesc tăcută tavanul plin de
luminiţe şi poze, şi zâmbesc plin de amar la
vederea pozei cu noi doi. Acele amintiri par
acum atât de îndepărtate, încât îmi vine să
mă ridic şi să dau naibii foc la poza aia. Nu
cred c-aş îndrăzni însă să fac asta vreodată.
Nu după toate cele câte s-au întâmplat pe
atunci. Ar fi prostesc, şi sigur aş regreta
după.

Aproape că aţipesc atunci când îmi deschid

obosită ochii, simţind un ciudat miros de
* t

fum. Mă ridic confuză în şezut, privind

buimacă în stânga şi-n dreapta, iar când
privirea îmi fuge spre geamul lăsat pe
jumătate deschis, pentru a mai diminua
zăpuşeala dinăuntru, simt cum ochii îmi
rămân blocaţi, la propriu.

Nu cred că am fost vreodată mai conştientă

de distanţa aproape infimă dintre geamul
meu şi balconul vecin, însă acum, privindu-i
silueta profilându-se în dreptul acestuia, simt
cum inima începe să mi se mişte mai repede
în piept, ca printr-o anticipare copilăroasă.

Mă dau ezitând la marginea patului, şi,

trebuie să recunosc, mă port ca o fetişcancă
virgină ascunzându-mă după perdele, însă
îmi este oarecum frică să-l văd din nou. Şi nu
ştiu dacă sunt încă pregătită să fac asta. Nu
acum.

Se pare însă că sorţii nu ţin însă cu mine, căci

de îndată ce un vânt mai aspru se loveşte
cu brutalitate de draperii, dându-le la o
parte, privirile ni se întretaie fără niciun
impediment, iar timpul se blochează în loc în
jurul nostru.
Iar acum , m ai m ult ca oricând, am
certitudinea.

Nu sunt pregătită să dau ochii cu Hex

Zhelezkin.
 Capitolul 2

Hex <4

Aveam şaptesprezece ani când am văzut-o

pentru prim a dată, şi nu ştiu de ce, sau prin
ce capcană drăcească, dar mereu am avut
impresia că a fo s t prostia aia de dragoste la
prim a vedere.

Poate că dacă aş fi ştiut atunci căt de m ult rău

m i-ar f i adus acea noapte petrecută în acea
tabără, rătăciţi prin pădurea aia
blestemată, aş fi dat naibii toată acea nebunie
de dragoste otrăvitoare şi mi-aş fi întors paşii
din calea ei. încă blestem acele numere mizere
ce ne-au adus în aceeaşi echipă. Poate că dacă
aş fi refuzat să iau parte la jocul lor lipsit
de sens şi pueril, acum încă mi-aş mai avea
inima în piept, nu aruncată la trei meti'i sub
pământ.

Nu, Sunny şi-a făcut loc în viaţa mea

asemenea viermilor ce mai mult ca sigur i-au
mâncat acum întreg corpul; pe întuneric,
nevinovată şi, fără să-şi dea seama,
aducându-mi nesperatul sfârşit. Şi mă urăsc,
cu tot ceea ce am, pentru că i-am permis unei
puştoaice să-mi frângă întreaga viaţă de sub
picioare. Am fost prost, îmbătat de o iubire
oarbă, şi lipsit de orice judecată. Poate că ar
cam fi momentul să nu-mi mai plâng acum
de milă şi să accept faptul că, drace, mi-am
făcut-o cu mâna mea.

— Tu eşti serios acum, frate? mă întî'ebase

la un moment dat JJ, trăgând dintr-o ţigară
subţire. Tonul său îmi dădea de înţeles că
habar n-avea despre ce vorbeam.
— Ai impresia că mi-aş pierde timpul cu una
ca ea dacă n-aş fi sigur pe mine?

JJ făcuse o faţă ciudată, expirând aerul pe nări.

Dintr-un oarecare motiv, fumul îmi provoca
un gol în stomac, ca şi cum ceva rău avea să se
întâmple.

— Eşti nebun, Hex. De când îţi plac ţie fetele Iu'

tata? Hai că na, Luna nu e ca ea şi e chiar de
gaşcă, da' aia mai are puţin şi respiră sclipici
roial. Mi se face greaţă!

— încetează!

Nu-mi dădusem seama când îl apucasem

de umăr, lovindu-l de peretele din spatele
nostru. Ochii acestuia îmi scanaseră uluiţi
faţa, încruntându-se când observase că nu
glumeam sub nicio formă. Se smucise de lângă
mine, aşezându-şi hainele şifonate la loc.

— Te-o tâmpit de tot. Vorbim când îţi revii la

normal.

Zdrobise apoi chiştocul rămas de perete,

aruncându-l mai apoi la picioarele mele.
Fusese prima oară când mă certasem cu cel
mai bun prieten din cauza lui Sunny, şi abia
mai târziu aveam să constat că relaţia cu ea
m-a făcut să pierd mult mai mult decât aş fi
putut vreodată să câştig stând lângă ea. Căci
uneori iubirea se dovedeşte insuficientă, iar în
cazul meu, cea fost prea mult a stricat totul.

Şi totuşi, am iubit-o atât de mult, încât

amintirea ei încă îmi bântuie nopţile,
aducându-mi insomnii şi adevărate episoade
de teroare. Aş vrea să-i mai văd ochii, să mă
droghez cu albastrul lor şi să uit de toate
căcaturile pe care le trag acum pe nas sau prin
vene, şi să uit. Să uit de tot.

Să uit de parfumul său ce-mi juca cu

neruşinare printre nări când colindam
amândoi poteca aceea îngustă de munte, sau
căldura pe care pielea sa o emanase atunci
când se împiedicase şi o prinsesem de la spate.
Să-i uit privirea blândă şi, Doamne, atât de
inocentă, şi să arunc de pereţi cu ceea ce am
simţit atunci când s-a apropiat pe neaşteptate
de mine, sărutându-mă. Căci ea
făcuse primul pas, ca şi cum toată timiditatea
şi toată ruşinea îi părăsiseră brusc corpul,
iar eu am acceptat ca un prost la prima
dragoste, ce tremura sub atingerea unei fete
mai mici decât el. Aş vrea să-mi jupoi acum
pielea şi carnea, pentru a nu mai resimţi
acum senzaţia mâinilor sale peste trupul meu.
Subjugându-mă cu doar o atingere.

Căci aveai dreptate, JJ. Mă tâmpisem de-a

binelea. Şi ce a fost şi mai rău, fusese faptul că
nu am mai văzut altceva în afară de judecata
ei.

Iar asta ne-a adus, amândurora, un final mai

mult decât nedrept.

Trântesc uşa de la cameră, lovind cu pumnul

încleştat în rama de lemn a acesteia.
Durerea ca de arsură îmi alunecă spre toată
încheieturile, până la nivelul cotului, aşa
că strâng din dinţi pentru a-mi suprima
înjurăturile ce ameninţă să-mi părăsească
gura. Sunt mult prea rău de gură pentru a-mi
da acum drumul la ea, cu atât mai puţin când
ştiu că asta i-ar putea enerva şi mai tare pe ai
mei. Dacă aş fi ştiut că întoarcerea mea le-ar
crea atât de multe belele, aş fi stat, naibii, la
altcineva. Nu-i ca şi cum abia aşteptam să mă
întorc în casa asta de nebuni.

— Băga-mi-aş!

Lovesc aerul cu piciorul, ca într-un sac de

box, şi îmi arunc geaca de piele pe spătarul
unui scaun. O parte din aceasta cade pe jos,
da' să mor de am să mă aplec după ea să o
ridic. îmi duc în schimb podul palmelor la
cap, închizând ochii. N-am mai avut de mult
o durere aşa de mare de cap, şi nici nu vreau
să mă gândesc la ce ar putea ieşi atunci când
chiar aş fi nervos de-a binelea.

Inspir adânc, forţându-mi pleoapele să mi se

deschidă. Semi-întunericul din încăpere mă
face să-mi mijesc ochii la maxim, aproape
durându-mă, aşa că mă târăsc spre veioza de
pe noptieră pentru a o aprinde. Becul fâlfâie
câteva clipe, ca mai apoi să se stingă cu un
poc scurt. Un miros slab de ars îmi umple
nările.

Pufăi iritat pe nări, lovind piciorul acesteia

cu latura palmei, până când alunecă pe
podea, spărgându-se. Bufnitura face ca
liniştea din casă să prindă încet-încet şi mai
mult contur. îmi vine să oftez, obosit. Poate
n-ar fi trebuit să mă întorc aici. Nimic nu
mă mai leagă atât de tare de locul ăsta, cu
excepţia câtorva amici şi, doar poate, alor
mei. în rest, oraşul ăsta a scos ce a fost mai
rău din mine, omorându-mă.

Mă sprijin cu palmele de tăbliţa patului,

surâzând amăgitor.

Poate că ar fi trebui să dau naibii tot şi să

merg cu Drako. California sigur sună mult
mai bine decât cartierul ăsta uitat de lume.
Că tot veni vorba, oare ce mai face idiotul
acela? Pentru binele lui, ar trebui să-şi fi
rezolvat problemele, căci nu m-am băgat în
foc pentru ca fraierul să nu fie acum în stare
să-şi recucerească gagica. Să nu mai zic că
m-am ales şi cu o muşcătură zdravănă de la o
anumită javră cu colţi.
îmi privesc aparic încheietura, strâmb din
nas la vederea urmelor de colţi, încă vizibile.
Afurisenia aia e Satana în persoană!

îmi trec mâinile prin păr, înjurând. Duhnesc

a tutun, alcool ieftin şi sudoare. Cred că
mirosul meu se numără prin motivele pentru
care mamei i-au trebuit mai mult de zece
secunde pentru a mă recunoşte. Asta, şi
tatuajele care s-au înmulţit considerabil de
când plecasem de aici. Ce-i drept, a meritat
să-i văd faţa dezgustată, chiar şi pentru
câteva minute.

Decid totuşi să-mi fac un duş pentru a nu mai

mirosi ca un mort umblător, şi îmi dau jos
maleta pe gât, odată cu tricoul, aruncându-le
pe marginea patului. îmi caut apoi un prosop
la întâmplare de prin şifonier, şi ies din
cameră pentru a merge la baie.

Le aud aud vocile celor doi chiar şi de la

parter, şi nici nu trebuie să încerc măcar
să trag cu urechea pentru a şti că, cel mai
probabil, îmi comentează întoarcerea mai
mult decât neaşteptată. Ignor murmurele
lor, bâjbâind cu mâinile pe perete pentru a
găsi clanţa de la baie. Oare când au devenit
atât de zgârciţi, de nici un bec nu au in tot
holul ăsta?

Apa caldă mă mai calmează puţin, reuşind în

cele din urmă să respir lung, ca şi cum aş fi
tânjit atât de mult timp pentru o gură de aer
curat. Capul îmi rămâne însă la fel de aburit,
asta şi din cauza celor fumate cu ceva timp
în urmă, însă n-am chef să cobor pentru a
căuta nişte pastile prin sertarele mamei. Mă
mulţumesc totuşi cu nişte apă rece peste faţă,
şi mă sprijin câteva secunde de marginea
chiuvetei.

Imaginea ce se oglindeşte pe sticlă aproape

că mă dezgustă. N-am fost niciodată prea
încântat de felul în care arăt, însă acum
parcă totul se distorsionează sub ochii mei,
făcându-mi chipul să pară şi mai transfigurat
din cauza oboselii şi a fumatului. Albastrul
din irisuri deja păleşte în aburii calzi ce
acoperă baia, în timp ce culoarea pare că
mi-a dispărut complet din obraji.
Pufnesc.

Cui îi pasă de cum arăt? N-am venit aici

pentru a arăta ca în al nouălea cer, şi cu
siguranţă că nu dau doi bani pe ce cred
ceilalţi despre mine. Mă şterg la cur cu
părerile lor. Tot ce vreau este să-mi revin,
măcar pe jumătate, şi să încerc să trăiesc
coşmarul de care am fugit atât de mult timp.
Se pare că masochistul din mine nu simte c-a
suferit destul; ei, rahat.

Când mă reîntorc în cameră, simt cum

frigul dinăuntru mă pătrunde până la oase.
îmi trag pe mine o bluză de trening găsită
printr-un colţ al dulapului, şi mă apropii
de calorifere pentru a da căldura mai tare.
Stomacul îmi chiorăie subit, aducându-mi o
senzaţie ca de vomă pe buze, aşa că înghit
în sec, căutându-mi pachetul de ţigări pe
care-1 găsesc într-un buzunar al gecii. îmi iau
şi bricheta, şi mă apropii de geam pentru a
scoate fumul afară.

De îndată ce dau la o parte obloanele

înţepenite, aerul rece suflă plin de zăpadă pe
lângă mine, făcându-mă să tremur şi să mă
ţin strâns de balustrada de fier îngheţat.
Tuşesc sec, simţindu-mi gâtul străpuns de ace
ascuţite, şi trag adânc din tutun pentru a-mi
înlătura din senzaţia de frig. Cu siguranţă
că porii încă îmi sunt deschişi; să de-a naiba
de nu aştept să prind vreo răceală zdravănă.
Abia pot să zac la pat, iar cu puţin noroc aş
muri şi de pneumonie.

îmi vine să râd de lipsa de sarcasm de care

pot da dovadă, însă mă opresc atunci când
pot zări cu colţul ochilor o mişcare din
dreptul ferestrei din faţa mea. Aproape că
nici nu am băgat de seamă apropierea de
aceasta. O senzaţie de gol în stomac mă
cuprinde subit, ca un ciocan ce mă loveşte în
moalele capului. Oare cum am putut uita de
asta? Prostia mea mă uimeşte pe zi ce trece.

Mai trag din nou din ţigara aproape

terminată, şi scutur scrumul peste zăpadă
ce-mi înconjoară picioarele. Degetele îmi
sunt roşii de la frig, iar pielea aproape că mă
ustură de pretutindeni.

îmi mijesc din nou privirea spre geamul de

alături, şi îmi duc instinctiv braţul la faţă
atunci când o pală aspră de vânt trece în
goană prin spaţiul dintre case. înghit în sec,
scuipând nişte fulgi depuşi peste buze, şi
rămân cu ochii aţintiţi în faţă atunci când
observ figura micuţă ce pare a sta ascunsă în
spatele draperiilor lăsate în lături. Inima mi
se umple de un sentiment ciudat.

Durere? Fericire? Indignare? Deznădejde?

Nici eu nu pot găsi răspunsul la propria

întrebare. Tot ce ştiu este că, în acest
moment, regret că m-am întors înapoi.

Ochii săi, la fel de limpezi şi plini de tărie

ca întotdeauna, par acum umbriţi de o
sinceritate plină de suferinţă. îşi molfăie
buzele între dinţi, ca de fiecare dată când e
fie emoţionată, fie plină de nervozitate, şi nu
pot să nu bag de seamă cum părul, tuns acum
scurt, îi flutură ca o legănare de frunze pe la
baza gâtului. Pielea, de un alb palid, pare că-i
tremură din cauza frigului ce-i mişcă bluza
pe lângă corp. Oare când slăbise atât de tare?

— Eşti chiar tu?

întrebarea sa, o combinaţie de hotărâre si
intimidare, mă face să-mi presez buzele
una peste cealaltă şi să scutur din scrumul
adunat în vârful ţigării. Mai are puţin şi se
stinge.

— De ce n-aş fi eu?

Fruntea i se încreţeşte în nici o secundă. îşi

duce braţele în jurul corpului, pentru a se
încălzi, şi face un pas în faţă pentru a o putea
vedea mai bine. Ochii săi coboară şi urcă
peste silueta mea, iar când se sprijină cu
palmele de cadranul ferestrei, aproape că îi
pot simţi parfumul; dulce, şi totuşi înţepător.

— De ce, dracu', ţi-ai făcut atâtea tatuaje?

Arăţi ca un bolovan pictat aiurea.

Aproape că îmi vine să râd, şi cu greu pot

să-mi stăpânesc buzele în a nu se ridica
într-un zâmbet strâmb. Uitasem ce gură mare
şi spartă poate avea uneori. Dar, din nou, am
uitat multe lucruri în toţi aceşti ani. Un strop
de frustrare mi se depune pe creier.
— Nu e treaba ta, murmur răguşit, zdrobind
chiştocul de bara de metal. Zăpada se scurge
sub acesta.

Mă întorc pe călcâie, dând să plec, însă vocea

ei se face din nou auzită, oprindu-mă în loc.

— Stai, Hex! Asta înseamnă că... te-ai

întors...de tot?

Linişte, şi preţ de o secundă parcă pot să-mi

aud sângele vâjâindu-mi prin tâmple. Atât de
intens, atât de dureros, încât mă asurzeşte la
un moment dat. Strâng din dinţi.

îmi răsucesc gâtul în direcţia ei, cât să-i pot

observa chipul încruntat.

— Vezi-ti de ale tale.

»

Trântesc apoi uşile balconului la loc, trăgând

draperiile dintr-o singură mişcare. Migrena
îşi face din nou simţită prezenţa, iar lipsa
mâncării îmi face stomacul să se chircească
sub aroma acidă a tutunului.
Mă prăbuşesc din câţiva paşi pe pat,
luându-mi capul între palmele. Sângele îmi
zvâcneşte pe interior, ca o apă clocotită ce dă
să ţâşnească afară din moment în moment.

Si, oricât de mult as încerca să adorm în

# ' T

seara asta, nu reuşesc nicicum.

Şi, oricât de mult mi-ar părea rău că somnul

îmi e perturbat de un alt chip decât al ei,
nu-mi pot scoate nicicum din cap expresia
încordată şi mult prea vulnerabilă ce-i
acoperea chipul. Şi după mult, mult timp, mă
face să mă întreb.

Oare când fusese ultima dată când te-am

văzut zâmbind, Luna?
 Capitolul 3

LUNA

— N-ai dormit prea bine aseară?

Vocea tatei mă face să tresar pe nesimţite

şi să-mi întorc cu mişcări amorţite gâtul
înspre scaunul său. întoarce o altă pagină
din ziar, punându-şi ceaşcă de ceai înapoi
pe farfurioara ce stă pe post de suport. în
secunda următoare, ochii săi de albastru
nocturn se contopesc cu ai mei. înghit în sec,
reluând în mână furculiţa aruncată în
farfurie. Mâncarea e rece deja, şi simt că
oricum nu mai am poftă de ceva, oricum.
Privesc indignată ouăle fierte, încreţindu-mi
fruntea din cauza durerii de cap.

— Nu tocmai, răspund în cele din urmă,

evitând pe cât posibil privirea tatei. îmi pot
da însă seama că mă analizează atent, ca
de fiecare dată când simte că se ascunde
ceva mai mult în spatele răspunsurilor
mele categorice. Ştie însă şi că dacă aş vrea
să vorbesc cu el aş face-o, căci el a fost
mereu una dintre singurele persoane care
într-adevăr ştie cum să mă asculte şi să îmi
dea un sfat bun. Iar acum, când simt că mi se
întoarce stomacul pe toate părţile, iar capul
îmi zvâcneşte în temple, decide să nu mă
chestioneze mai departe, reluându-şi atenţia
asupra ştirilor din ziar.

— Facultatea începe peste o săptămână,

Luna. Ai de gând să mai continui cu slujba
asta part-time?

îmi ridic acum interesată ochii spre el.

Sprâncenele mi se apropie milimetric, iar
buzele încep să mă mănânce.

— De ce nu? Nu strică să mai fac şi altceva în

afara şcolii.

— Ştiu, dar mai ştiu şi că notele tale nu-s

prea strălucite momentan, iar examenele se
apropie cu repeziciune. Nu vreau să ajungi
în situaţia în care să nu reuşeşti să te împărţi
între cele două. Dacă ai nevoie de bani,
trebuie doar să-mi ceri, Luna.

îmi prind buza de jos între buze, simţind un

ciudat gol în piept. Gâtul mă arde pe interior,
odată cu stomacul pe jumătate gol.

— Vreau să continui. Şi voi trece şi

examenele! Oricum, mama m-ar pedepsi
o lună întreagă dacă i-aş face reputaţia de
ruşine...
#

încerc să-mi ascund pe cât posibil iritarea

din glas, dar nu-mi merge nicicum. Iar tata
mă simte imediat, căci regret instantaneu
cele spuse atunci când privirea sa încă
blândă o întâlneşte pe a mea.
Oftează.

— Ştii care e problema cu Aurora, Luna.

înţelege-o, şi mai lasă de la tine. Chiar nu
vreau să se destrame familia asta mai mult
decât e deja.

Nu mai spune nimic în plus. Se ridică în

secunda următoare de la masă, luându-şi
pe umeri paltonul de iarnă, şi se îndreaptă
tăcut spre holul de la intrare. Sunetul de uşă
care se deschide şi închide mă face să îmi las
obosită capul în palme, şi să suspin lung.

Dacă tata are impresia că problema

familiei noastre mai poate fi remediată,
se înşală amarnic. Nimic nu va mai putea
fi la fel, iar soarta noastră fusese deja
scrisă în momentul în care ea a dispărut
din viaţa noastră. Ca şi cum fusese stâlpul
de susţinere, şi odată cu plecarea ei ne
prăbuşisem în cea mai adâncă prăpastie. Iar
acum, în momente ca acestea, aş da orice ca
Sunny să se întoarcă din morţi şi să aducă
din nou zâmbete şi fericire în jurul său. Ea
fusese mereu cea care strălucea mai ceva ca
soarele, şi inocula totul în jurul său cu
energia sa. Acum, totul pare simbru şi
întunecat, ca o noapte înnorată de iarnă,
când gerul şi frigul năprasnic ar domina
întreaga realitate.

Şi nu-mi pare rău că trec prin aşa ceva,

într-atât cât îmi pare rău că tata trebuie să
ne suporte mie şi mamei ifosele de zi cu zi.
îl văd că e obosit psihic de toată tensiunea
asta ce planează deasupra familiei, şi îmi pot
da seama că se simte neputincios şi oarecum
lipsit de energia pe care o emana înainte. Iar
imaginea asta a lui, în situaţia de faţă, mă
face să-mi doresc, ca în multe alte dăţi, să fi
fost eu în locul lui Sunny în acea seară. Până
la urmă, aşa ar fi trebuit să fie.

îmi frec agitată degetele prin părul încâlcit,

şi arunc o privire spre ceasul de pe perete.
E aproape ora opt dimineaţa, iar afară e
mohorât şi ninge mărunt, spulberând omătul
deja depus din timpul nopţii. Habar n-am pe
unde umblă mama; probabil nici măcar nu
s-a trezit la cum o stiu de obicei. Ceea ce-mi
i

convine; chiar nu vreau să mă iau în gură cu

ea la primele ore ale dimineţii.
Privesc din nou, scârbită, ouăle din farfurie,
şi decid să le acopăr cu nişte folie de
aluminiu pentru a le mânca mai târziu. Nu
sunt adepta aruncatului mâncării, şi nici nu
voi face asta tocmai acum.

Urc apoi în camera mea pentru a mă

schimba de pijamale, şi mă arunc înapoi
între cearşafurile primitoare. Mansarda e
tăcută, asemenea unui cimitir lipsit de viaţă,
iar lumina slabă de afară face ca atmosfera
să pară şi mai ciudat de incomodă. Deşi
iubesc zilele lipsite de soarele mult prea
puternic, azi e o zi în care chiar nu vreau să
admir de pe geam vremea urâtă de afară. Mă
consolez însă la gândul că la ora unu îmi va
începe tura la cafenea. Măcar aşa să-mi mai
îndepărtez din gândurile nepotrivite şi să
mai iau câte o gură de aer proaspăt.

Mă poziţionez mai bine pe saltea, iar privirea

îmi fuge aiurea spre fereastra de lângă pat.
Draperiile sunt încă trase în lături, astfel că
pot vedea foarte bine geamul de vis-a-vis, ce
e acoperit complet de perdele. Mi-aş dori să
se pornească acum un vânt puternic şi să dea
în lături ramele de lemn
ale geamului, pentru a vedea ce se petrece
în interior. însă ceva îmi spune că Hex nu ar
fi prea încântat de ideea asta. Probabil m-ar
înjura de toţi sfinţii, ca mai apoi să îşi prindă
cadranul de lemn în cuie. La ce minte nebună
are, îl şi cred în stare.

Surâd în sinea mea. întâlnirea noastră din

seara trecută m-a făcut să mă simt ca în fataj

unui complet străin, ca şi cum persoana

aceea nu mai era deloc Hex, cel pe care îl
ştiam atât de bine încă de când eram copii.

Frizură nouă, tatuaje noi, sârme înfipte

în sprâncene, şi totuşi, aceeaşi ochi de un
albastru atât de limpede, încât uitasem să
respir pentru câteva momente. Era el, şi totul
un alt el. Cineva care se schimbase în aşa
hal, încât acum îmi provoca o stare ciudată
de disconfort în stomac, ce mă împiedica
să vorbesc cu el aşa cum o făceam înainte,
degajată şi plină de entuziasm.

Deşi, dacă mă gândesc mai bine, eu şi Hex nu

prea mai vorbisem cine ştie ce din momentul
în care aflasem de relaţia dintre el şi Sunny,
şi nu-mi pot da prea bine seama de ce
anume. Probabil din cauză că lumea lor era
ca o bulă impenetrabilă de sticlă; puteam
doar privi, căci grosimea ei era mult prea
mare pentru a o putea sparge şi a pătrunde
înăuntru. Iar chestia asta mereu m-a frustrat,
într-atât încât să mă dau la o parte dinadins,
pentru a nu le sta în cale.

Oricum, nimeni nu a observat distanţa pe

care am pus-o între noi. Nici măcar Hex.

îmi lungesc mai bine capul spre geamul

balconului său, iar pentru o fracţiune de
secundă am impresia că ceva se mişcă în
spatele perdelelor întunecate. Sunt mult
prea groase însă pentru a putea vedea ceva,
aşa că mă resemnez că poate doar mi s-a
părut, şi mă las pe spate pe perne. Dealungul
tavanului, luminiţele puse de mine şi de tata
lucesc palid.

Aş vrea să fiu în stare să merg la el ca pe

vremuri, şi să vorbesc aşa cum o făceam
odată. Pur şi simplu, acum, mă simt
incapabilă să mai fac asta. Ca şi cum ar fi cel
mai caraghios lucru din lume. Poate şi pentru
că încă mai simt puţină durere în
interiorul meu. Durere provocată cu mult
timp în urmă, din mai multe circumstanţe.
Chiar dacă ne-am văzut şi am schimbat
câteva vorbe, nu mă simt încă pregătită
pentru ceva mai mult. Nu acum.

Până la urmă, Hex Zhelezkin a fost, şi încă

este, cel care mă poate face să urăsc şi să
zâmbesc în acelaşi timp.

îmi revin din şirul gândurilor atunci când

telefonul îmi vibrează de pe noptieră. îmi
întind buimacă mâna, şi zâmbesc vag la
vederea numelui lui Bibi pe ecran care mă
apelează video. Mă ridic numaidecât în şezut,
aşezându-mi nişte şuviţe după ureche, şi
glisez cu degetul. Zâmbetul şiret al lui Bibi
mă face să-mi dau aproape ochii peste cap.

— Care-i treaba, gagico?

— De ce eşti aşa vesel în dimineaţa asta?

— M-a dat mama afară din casă.

îmi mijesc ochii în direcţia lui, neînţelegând

de ce încă îşi păstrează rânjetul ăla tâmp pe
faţa lui şi aşa idioată.

— Nu mai mânca rahat aiurea! De ce să facă

asta?

Ridică din umeri, dându-şi o şuviţă de pe

frunte. Mereu i-am zis să-şi mai taie din
coama aia de cal, dar e încăpăţânat ca un
catâr. Ok, exagerez. Nu e atât de mare, dar
mereu arată umflat şi dezordonat, căci Bibi
nu ştie ce e ăla pieptănat dimineaţa. Sau la
prânz. Sau seara.

— A aflat de pierce-ul făcut.

Ridic din sprânceană, curioasă.

— Tu îţi dai seama că ţi-ai făcut un pierce...

la sculă, nu? Cum naiba a văzut mă-ta asta,
cap-sec?!

Dacă m-ar auzi mama cum vorbesc m-ar

înscrie la un curs de bune maniere. Şi pe
bună dreptate.

Bibi îşi linge buzele, ca atunci când e nervos

şi e prins fie cu o minciună, fie cu o situaţie
din care nu mai poate scăpa. îşi trece mâna
prin păr, plescăind din buze.

— Ştii ce, prea multe detalii de dimineaţă,

să nu cumva să te excite afurisenia mea de
pierce! exclamă evaziv, ca şi cum ar vrea să
încheiem discuţia.

— Du-te naibii de prost atunci! Bine ţi-a făcut

de te-a dat afară! Eu ţi-am zis că-i o prostie.

— Ehe, vrei să dai o tură cu mine în pat

să vezi ce "prostie" va fi atunci? ridică din
ambele sprâncene, făcându-mă să pufnesc pe
nări.

Izbucnim amândoi în cele din urmă în râs.

Bibi e aşa idiot, încât încă mă întreb cum de
am ajuns prieteni.

— Revenind la lucruri mai puţin... excitante,

continuă, adoptând o postură mai relaxată.
Vii la planetarium? E şi gaşca aici. Sau, mă
rog, o parte din ea.

Arunc din nou o privire pe geam. Fulgii par

din ce în ce mai rari, însă tot e o atmosferă
închisă, ca o furtună ce stă să izbucnească.

— Sigur, răspund fără ca măcar să mă

gândesc.

— Bun! Va trece JJ să te ia, că vine şi el.

îmi stâng buzele într-o linie fină, uşor

tensionată, însă dau totuşi din cap, închizând
apelul. Arunc apoi telefonul pe cearşafuri,
oftând îndelung. Nu prea îmi doresc să vină
JJ să mă ia, asta şi pentru că ştiu că mereu
a fost cel mai bun prieten al lui Hex şi, deşi
noi doi mereu am fost în relaţii bune de
amiciţie, am încercat să mă distantez de el
7 ' i

odată cu plecarea lui Hex. Iar dacă eu ştiu că

s-a întors, sută-n mie ştie şi JJ. Ultimul lucru
pe care mi-1 doresc acum este să redezgrop
amintiri de mult uitate, sau să fiu pusă, mult
prea brusc, în faţa unor situaţii nepotrivite.
Mă consolez însă la gândul că poate totul se
petrece doar în capul meu, şi mă dau grăbită
jos din pat pentru a-mi alege câteva haine
de schimb. Nici nu e nevoie ca JJ să-mi dea
mesaj cum că a ajuns; huruitul rablei sale
de maşină e îndeajuns încât să trezească tot
cartierul.
Mereu m-am întrebat de ce mai foloseşte
maşina asta veche şi sucită; şi nu, n-ar fi
probleme de bani. Pur şi simplu îi place
hardughia aia ponosită care scoate fum şi
sare la orice groapă. într-o bună zi va rămâne
fără roţi, şi chiar nu vreau să se întâmple
asta cu mine în interiorul ei.

îmi iau geaca din şifonier, şi ţopăi grăbită

pe scări pentru a nu-1 face să aştepte. Mama
îmi apare din sufragerie în cale, rotind între
palme o revistă de modă.

— Pleci undeva?

— Mă văd cu Bibi, spun pe nerăsuflate,

încercând să trec de ea. Vocea sa însă pare că
vrea cu tot dinadinsul să mă urmărească.

— Iar stai cu individul acela? Ti-am mai zis

#

eu că e o influenţă proastă pentru tine şi că

Mă opresc în loc, răsucindu-mi capul în

direcţia ei.
?

— Te-ai gândit că poate eu sunt o influenţă

rea asupra lui?

O las cu aceeaşi privire perplexă pe faţă,

şi ies înainte să îmi mai poată spune ceva.
Zâmbesc însă în sinea mea. A meritat să-i
dau peste nas.

JJ îmi face semn să mă apropii de îndată ce

mă zăreşte ieşind de pe uşă. închid oarecum
în sec, simţindu-mă puţin agitată, şi mă
îndrept spre el cu paşi hotărâţi. Dau să pun
mâna pe clanţa portierei din faţă, însă mă
opreşte cu o mişcare a capului, făcându-mi
semn spre bancheta din spate. îl privesc
puţin dubios, conformându-mă însă în cele
din urmă. îmi scutur bocancii de zăpadă,
urcând în căldura primitoare dinăuntru.

— Cum merge? îşi întoarce capul în direcţia

mea, şi îmi dau seama că a trecut ceva timp
de când nu am mai purtat, de unii singuri,
o conversaţie. Ochii îi sclipesc într-un mod
jucăuş, ca de fiecaare dată de altfel.

— Binişor, dau din umeri, şi privesc de jur

împrejur atunci când îmi dau seama că n-are
nicio intenţie de a pleca din loc. S-a stricat
motorul?

— Nah, îşi linge buzele. Mai trebuie să iau pe

cineva.

Mă uit cruciş în direcţia lui, şi simt cum

sângele îmi e înlocuit cu gheaţă când observ
persoana care iese de pe aleea vecină. Ochii
îmi rămân non-stop pe silueta mai mult
târâită a lui Hex, ce-şi dă părul după ureche
înainte de a se urca pe bancheta din faţă. Dă
palma cu JJ.

— A trecut ceva timp, fiule risipitor, glumeşte

JJ, râzând amuzat, însă Hex doar îi aruncă
o privire seacă şi deloc animată. Abia când
îmi simte privirea se gândeşte să se întoarcă
înspre mine, şi nu e deloc curios faptul că se
întunecă la faţă mai ceva ca un şarpe călcat
pe coadă. îi simt vag mirosul de colonie in
nări. Sau e de la JJ? Nu-mi mai pot da acum
seama.

— Ce, dracu', cauţi aici?

încerc să nu-mi dau ochii peste cap la auzul

tonului său rece şi aproape maliţios.
— Ce dracu' cauţi şi tu, aparent, murmur
printre dinţii încleştaţi, şi mă las ofticată pe
spate.

Trebuia să iau afurisitul de autobuz!

— Ce rahat..., îl aud cum înjură printre buze,

sprijinindu-se cu cotul de geam, în timp ce
JJ răsuceşte în secunda următoare cheia în
contact. într-un mod ciudat, pare mult prea
încântat de întreaga situaţie.

— Va fi un drum al naibii de interesant!

încercaţi totuşi să nu vă omorâţi pe
banchetele mele. Micuţa Sisi n-are nevoie de
şi mai multe retuşuri!

îmi întorc privirea pe geam, blestemându-i

pe toţi în gând. Şi, până la urmă, cine,
Doamne iartă-mă, îşi botează maşina Sisi?!
 Capitolul 4

HEX*#

— Nu cred că mă v o r agrea prea tare,

murmurase de lângă mine, frecându-şi nasul
de spatele meu. Gestul său copilăresc mă
făcuse să ridic puţin din colţu l gurii.

— Prostii, te v o r iubi! am răspuns puţin cam

prea entuziasmat, ridicându-m i ochii spre
culoarea portocalie a semaforului. Peste
câteva secunde culoarea se preschimbase în
verde, motiv pentru care am ambalat mai
tare motorul, luându-mi piciorul de pe asfalt.
Sunny se prinsese mai bine de spatele meu, ca
de fiecare dată când pornesc prea brusc şi se
sperie, şi îşi strecurase palmele de-a lungul
abdomenului meu, făcându-mă să-mi flexez
muşchii. Uram când făcea asta în timp ce
conduceam. Era aşa o distragere!

—Vezi pe unde atingi, don'şoară neştiutoare,

altfel e posibil să nu mai ajungem la
destinatie.
T

Mârâitul meu păruse că o amuzase, căci îi

putusem simţi zâmbetul prin materialul gecii,
lipindu-se de pielea mea.

— Sunt cuminte, iubire.

îmi venea să-mi dau ochii peste cap, dar nu

puteam face asta cât timp ţineam motocicleta
în linie dreaptă. în schimb, decisesem să o
las de capul ei, şi să ignor senzaţia palmelor
sale pline de căldură ce-mi invadau trupul. La
naiba, ajunsesem să mă excit şi pe motor, ce
rahat!
JJ fusese primul care să ne întâmpine în faţa
planetariumului. Acela era locul în care mereu
se aduna întreaga gaşcă pentru a mai pierde
vremea fumând sau frecând menta aiurea,
uitând de vieţile nasoale sau de plictiseala
ce ne mânca uneori în talpă. Şi simţeam că
atunci, la mai bine de o lună de când eram
împreună, să o introduc pe Sunny celorlalţi,
căci oricum mai devreme sau mai târziu avea
să se ajungă aici. Nu ştiam cum vor reacţiona,
căci Sunny a fost întotdeauna o tipă mult
prea... conservatoare pentru gusturile multora
dintre ei, însă să-mi trag una dacă avea să-mi
pese. Aveau să o respecte câtă vreme era cu
mine, asta dacă aveau, în primul rând, respect
pentru mine.

— Hei, tipo, J J aici!

Cel mai bun prieten al meu încercase să se

prezinte într-un mod comic, întinzându-i
mâna pentru a bate palma cu ea. Cum era de
aşteptat, Sunny ridicase palma cu o oarecare
ezitare, uitându-se într-un mod dubios la
mine. Nu putea prea veselă de întâlnirea cu JJ,
dar am preferat să pun asta pe seama faptului
că nu se cunoşteau şi că aşa trebuia
să fie la început.

— Nu mi-ai zis că mă aduci la o... casă

părăsită, şoptise, în timp ce-şi plimba ochii
de jur-împrejurul clădirii puţin şubrezite, în
timp ce eu îmi alegeam un loc bun pentru a-mi
parca motorul.

— Nue o casă, dăh, interveni JJ,

strâmbându-se puţin în direcţia ei. Se oprise
în momentul în care ochii ni se întretăiaseră,
pufnind pe gură. Ce vreau să zic este, se
întoarse din nou spre Sunny, e cel mai fain
loc din oraşul ăsta. O să vezi, vederea e super
faină!

Sunny continuase să-l privească în tăcere,

probabil neîncrezătoare, aşa că m-am dus
în dreptul ei, cuprinzând-o cu braţul de
după şold. Mereu mi-a plăcut că e puţin mai
grăsuţă; aveam pe ce pune mâna, şi încă cum!

— îţi va plăcea sus, te asigur. Haide.

M-am aplecat pentru a o săruta scurt pe gură.

Dintr-un motiv curios nu-i plăcea să ne
arătăm afecţiunea prin public, sau, cum a
fi spus ea, "să ne lingem la fiecare colţ de
stradă". îl respectasem decizia asta; până la
urmă fusese crescută într-un alt mod decât
mine, deci era de înţeles că convingerile
sale în materie de ce era etic sau nu, nu
corespundeau cu ale mele. Dacă ar fi fost
după mine însă, ne-am fi tras-o în boscheţi
ca doi iepuri. Din dragoste, evident. Părerea
celorlalţi mereu fusese nulă în ochii mei.

Am urcat apoi cele câteva rânduri de scări

prin clădirea încă pe jumătate echipată,
dar lăsată în paragină, şi am încurajat-o să
continue pe măsură ce vocile celorlalţi se
auzeau din ce în ce mai tare. O simţeam prin
atingere că era puţin tensionată. Totuşi, eu şi
amicii mei nu eram tocmai uşă de biserică.

De îndată ce am ajuns la ultimul etaj, acolo

unde o parte din tavan se spărsese în urma
unui cutremur, iar acum puteam să stăm pe
marginile din jurul acestuia pentru a vedea
în afară, i-am zărit de îndată pe Kevin şi Bibi
bând din nişte doze de energizante, iar lângă
ei, părând a vorbi despre ceva nemaipomenit
de amuzat, Luna şi Kiva
aproape că se lăsau pe spate de atâta râs. De
îndată ce JJ şuieră însă printre dinţi, liniştea se
lăsase în întreaga încăpere.

— Mi-ai lăsat şi mie un energizant, Kev? se

apropiase J J de ei, căutând pe lângă aceştia. La
dracu'! Plec cinci minute şi voi băgaţi în voi ca
sparţii!

— Mai am eu unul, se auzi de lângă ei vocea

liniştită a Kivei, care îi întinse de jo s o doză
colorată. De lângă ea, Luna se uita spre noi cu
o privire curioasă, ca mai apoi să îmi arunce
un zâmbet ştrengar.

— Nu mi-ai spus ca va fi şi ea aici, gângurise

de lângă mine Sunny, ţinându-şi privirea pe
silueta surorii sale ce părea că dădea să vină
spre noi.

— Doar ştii că suntem prieteni buni de mici,

nu?

Nu mai apucase să răspundă, căci în acel

moment râsul Lunei şi al lui Bibi răsunase de
pretutindeni. Lui Bibi tocmai îi ieşise acidul pe
nas, fraierul.
Am apucat-o mai bine de după umeri,
depunăndu-i un mic sărut la baza gâtului.
Parfumul său dulce îmi umflase nările.

— Haide, vreau să-i cunoşti pe toţi, am spus,

luând-o de mână.

— Chiar îţi arde gâtul aşa tare de ţigară încât

trebuie să fumezi aici?

Trăncăneala Lunei aproape că mă face să-mi

piară tot cheful de a mai fuma. O fac însă,
tocmai în ciuda ei, căci nu tin minte să fi fost
şi înainte atât de pisăloagă.

— Cu ce ce deranjează pe tine că fumez în

maşină? Am geamul deschis, iar JJ nu se
plânge!

— Pentru că vântul îţi aduce fumul exact

în faţa mea, cap-sec! Zdrobeşte-o, naibii, şi
închide geamul. Vom muri de pneumonie cu
tine!
îmi dau ochii peste cap, trăgând cu nesaţ din
fumul ce mi se lasă în plămâni. Ar fi trebuit
să-mi imaginez că liniştea pe care o căutasem
cu atâta ardoare nu avea să dureze prea mult
în preajma Lunei. Tipa e ca un glob de foc; te
arzi dacă pui paie de jăratec!

— Chiar trebuia să ne iei tu pe amândoi?

pufnesc, aruncând chiştocul în afara maşinii
după ce mai trag odată din el. Trag apoi de
manetă pentru a ridica geamul. Fericită,
prinţeso? întreb, întorcându-mi capul spre
ea. îmi evită privirea, arătându-mi degetul
mijlociu. Ce copil e.

— Trebuia, răspunde de lângă mine JJ,

intrând pe strada ce dă spre planetarium.
Kiva iar a picat traseul, iar lui Bibi nu-i
dă tac-su maşina. Micuţa Sisi se simte
/ 7

exploatată...

Mă uit scârbit în direcţia lui; el şi rabla lui

de maşină, nici de târfe n-ar mai avea nevoie
atât timp cât o are pe ea.

— Iar tu, spun, adresându-mă din nou Lunei,

n-ar trebui să dormi la ora asta? Să-ţi faci
somnul de frumuseţe sau alte rahaturi...
7

— Unii suntem frumoşi oricum, ce să-i faci.

Spre deosebire de alţii. Ştii, n-ai zice că avem
aceeaşi vârstă.
T

Continuă să se uite oricunde, dar nu la mine.

Ceea ce mă bucură cumva; încă mă simt
îndeajuns de prost încât să o mai pot privi în
ochi ca înainte. Şi ştiu că dacă ar continua
să-mi mai răspundă atât de arogant mi s-ar
urca nervii la cap, şi n-aş vrea să mă cert cu
ea la primele ore ale dimineţii. Asta, ori aş
crăpa de râs; ironia sa e atât de seacă uneori,
încât mi-e într-un fel să-i spun că nu are haz.

Şi totuşi, mi-a lipsit Luna. într-un mod pe

care nu-1 pot explica în cuvinte, tocmai de
aceea nici nu încerc să găsesc vreo explicaţie
plauzibilă pentru a mă face să mă simt mai
bine cu propria persoană. Cred că pur şi
simplu mi-a fost dor de... noi. De noi cei din
trecut, căci acum parcă suntem mai ceva ca
doi străini care nu se pot suferi. Şi, pe toţi
sfinţi, când a devenit aşa enervantă? Sau
poate era şi înainte, dar n-am avut eu timp
să observ detaliul ăsta. în orice caz, trebuie
să-mi reamintesc că noi doi nu ne vom mai
putea întoarce niciodată la ceea ce am fost,
oricât de mult mi-aş dori asta. Căci a fost
acolo, lângă mine, când eu îi întorceam
spatele cu prima ocazie. Iar uneori e mai
sigur să laşi unele lucruri să moară de la
sine, căci inevitabil, într-un fel sau altul,
toate se vor duce naibii cumva, cândva.

Strâng cu nervozitate din dinţi, şi mă las cu

capul pe spătarul încă moale al scaunului.
Se pare că bătrânica Sisi încă se menţine, a
naibii hardughie.

Nu mai ţin minte de cât timp nu am mai fost

în acel loc. Poate pentru că îmi trezeşte mult
prea multe amintiri de căcat şi am refuzat să
merg, să-mi alimentez de unul singur propria
amărăciune. Acum că mă gândesc bine
însă, am rupt contactul cu tot ceea ce ţine
de Portland acu' mai bine de un an. Habar
n-am dacă Bibică a rămas acelaşi dobitoc
ca întotdeauna sau dacă a futut si el vreo
rândunică în tot timpul ăsta, să scap odată de
statului de virginei urâţel. Poate între timp
i-a dispărut şi acneea, cine ştie.
Nu ştiu nimic nici de Kiva, dacă s-a făcut
mai tupeistă, sau dacă s-a culcat odată cu
JJ pentru a-şi mai calma hormonii. Deşi,
la cum o ştiu eu pe Kiva, orgiile şi sexul
fără sentimente nu a fost niciodată printre
preferinţele ei. Iar JJ a fost mereu un
afemeiat şi jumătate, sigur nu s-a schimbat
între timp. Cât despre Kevin, naiba ştie.

Am avut mult prea multe pe cap pentru a-mi

mai stoarce mintea şi cu alţii. Mă simt aiurea,
cu un gol în stomac ce nu cred că e provocat
de la foamea excesivă. Am nevoie de ei,
pentru a mă menţine pe linia de plutire, dar
stiu că tuturor le-ar fi mai bine fără mine.
i

Fără un drogat ce nu mai poate percepe

binele de rău. Ştiu ce am ajuns, dar nici nu
pot renunţa la ceea ce sunt acum. Pentru că
odată ce te duci dracului, nu te mai scoate de
acolo nici Satana.

Casc îndelung, închizând ochii pentru a-mi

mai diminua din migrena resimţită. Somnul
aproape insesizabil de azi-noapte nu mi-a
priit prea bine.

— Ce e? se aude din spate vocea Lunei. N-ai

dormit bine azi noapte? încă mai ai nevoie de
cineva care să te ţină de mână până adormi?

Pot ghici sarcasmul îmbibat cu răutate din

glasul său, motiv pentru care îi arunc o
privire scurtă prin geamul lateral. Privirile
ni se găsesc în scurt timp. Are un zâmbet
strâmb în colţul gurii.

— Da' tu? încă îţi mai bagi supozitoare în cur

când eşti răcită?

întrebarea mea îl face pe JJ să se înece cu

aerul şi să clatine puţin de volan, iar pe Luna
să-mi lovească scaunul cu piciorul.

— Hei, ai grijă la Sisi!

— Du-te dracu', Zhelezkin! Şi tu, Sisi!

Ei da, a meritat până şi durerea de spate.

Ajungem la planetarium în mai puţin de zece

minute, şi nu pot decât să mă bucur atunci
când ies din maşină pentru a respira nişte
aer proaspăt. Căldura din maşină m-a ameţit
puţin, iar acum simt cum venele stau să-mi
explodeze în zona tâmplelor. Sau poate e
din cauza Lunei; nenorocita aia mică m-a
blestemat din spate.

îi arunc o privire scurtă în momentul în care

trece val-vârtej pe lângă mine, şi îi fac semn
lui JJ din cap. Dă de două ori din umeri, apoi
mă apucă de după spate.

— Haide, amice! Ai multe să ne spui.

Da, de parcă v-aş povesti vreodată lupta mea

cu un psihopat şi o javră îmblănată, s-o crezi
tu.

îi urmez îndeaproape pe cei doi,

plimbându-mi ochii peste mobilierul
dărăpănat şi umplut de praf şi tot felul de
gângănii, şi îmi măresc paşii pentru a nu mă
împiedica de bucăţile rupte din podea.

— Am auzit că primarul vrea să dărâme locu'

ăsta la vară, murmură JJ de lângă mine.

— Au dreptul să facă asta? Parcă aparţinea

de o firmă privată.
Dă din umeri.

— Habar n-am, dar e nasol. îmi plăcea aici.

Continuă să meargă în faţa mea, bătătorind

cu tălpile scândurile ieşite din pardoseală.
Un gust amar, ca de putred, mi se strecoară
pe limbă, şi singur nu e de la ţigară.

JJ are dreptate, locul ăsta ascunde mai multe

râsete şi lacrimi decât au făcut-o vreodată
casele noastre. Nu vreau să cred că voi
pierde toate lucrurile la care ţin, nu în felul
ăsta. Prefer să dărâm eu panarama asta de
clădire decât să o facă ei, chiar şi dacă asta
însemnată că voi mai distruge ceva aproape
de inima mea. în fond, nimic nu mă mai
poate face să resimt aceeaşi durere ca atunci.
Absolut nimic.

Bibi şi Kiva ne întâmpină de îndată ce păşim

în sala cea mare. Kiva o ia în braţe pe Luna,
şoptindu-i ceva la ureche, în timp ce Bibi dă
mâna cu JJ. Mă opresc în loc, cu mâinile încă
în buzunar, şi mă uit tăcut în direcţia lor.
Amărala mi se scurge acum în josul gâtului.
— Hex? întreabă cu glas scăzut Kiva,
desprinzându-se de Luna.

— Când te-ai întors? se apropie şi Bibi de

mine, întinzându-mi mâna. I-o întind la
rândul meu, cu intenţia de a i-o strânge, şi
sunt luat cumva pe neaşteptate atunci când
mă trage spre el, pentru a mă bate cu palma
pe spate. Rămân puţin ţeapăn în mişcări,
înghiţind în sec. Nu mă aşteptam la asta.

— Lăsaţi omul să respire! intervine peste

câteva clipe J], scoţându-şi un pachet de
ţigări din buzunarul interior al gecii. Se
întoarce spre Luna pentru a-i cere o brichetă.

Kiva se apropie zâmbăreaţă de mine, şi

mă cuprinde cu braţele sale firave de după
solduri, într-o îmbrăţişare ce nu durează mai
t 7 i i

mult de trei secunde. Rămân puţin mirat,

căci Kiva pe care o ştiu eu n-ar fi într-atât
de îndrăzneaţă, cel puţin, nu în asemenea
circumstanţe. Nu-mi displace însă ceea ce
văd, aşa că îi zâmbesc vag.
— Ţi-a crescut părul, constat, aruncând o
privire spre coama de cal ce îi alunecă până
aproape de şolduri.

— Rapunzel, Rapunzel, lasă-ţi părul în jos...,

glumeşte evaziv JJ, şi pot să-mi dau seama
după urechile înroşite ale Kivei că n-a trecut
încă peste iubirea aia neîmpărtăşită. îmi e
oarecum milă de ea. JJ nu se va uita la ea
dacă n-a făcut-o până acum.

— Haide, mă împinge Bibi de la spate, ia un

loc!

îl urmez fără să comentez, asta şi pentru că

mă doare capul mult prea tare momentan, şi
îi arunc o ocheadă fugară. Se pare că Bibică
a avansat la nivelul premium la cum s-a
schimbat. Ce poate face păsărică dintr-un
băiat...

Abia acum observ faptul că nu este niciun

pic de zăpadă pe jos, aşa că-mi duc instinctiv
capul spre tavan, holbându-mă la bucata de
ciolofan ce acoperă crăpătura de deasupra
capetelor noastre. Pare bătut în cuie, cu o
pânză groasă pe deasupra pentru a susţine
zăpada depusă.

— Băieţii au făcut asta, se aude comentând

Luna de lângă mine, iar când îmi întorc
capul spre ea zăresc o urmă de încruntare
pe chipul ei. Să-mi bag ceva în cei care vor să
distrugă locul ăsta!

Face apoi cale întoarsă, lăsându-se jos, lângă

Kiva. îşi trag pe genunchi ceva ce seamănă cu
o pătură învechită.

Gustul amar e înlocuit acum de unul acru, ca

de venin. Planetariumul a fost întotdeauna a
doua noastră casă şi, deşi nu pot spune că am
mao fost atât de apropiat de locul ăsta pentru
aproape doi ani, nu pot să nu simt mânie
la gândul că va dispărea, ştergându-se cu
buretele. Viata chiar e de rahat.
»

Pot însă spune că-mi face bine să stau

cu ceilalţi; fumând, bând, ascultându-le
trăncănelile vrute şi nevrute. îmi lipsise.

Nu am dat foarte multe detalii despre mine

însă. Le-am spus doar că am fost la un vechi
prieten în vizită, pentru a-mi mai aduna
gândurile. Şi mă bucur că nici ei nu au
insistat cu întrebările, căci ştiu că oricum nu
le-aş fi răspuns, şi probabil nici ei n-ar fi vrut
să deschidă, într-un fel sau altul subiectul cu
Sunny.

— E totul în regulă cu tine şi cu Luna? mă

întreabă JJ la un moment dat, când ne aflăm
în dreptul ferestrei ce face vedere spre restul
oraşului.

— De ce n-ar fi? întreb fără să-l privesc în

ochi, urmărind fumul ce-mi părăseşte ţigara
cum se disipează în aer. E rece, iar obrajii mă
dor din cauza aerului aspru.

— Nu ştiu, păreaţi cam porniţi unul

împotriva celuilalt în dimineaţa asta. Şi e...
stii tu, puţin ciudat să vă văd aşa având în
vedere cum eraţi înainte.

Mă încrunt spre el, scoţând fumul pe nări.

— Oamenii se schimbă, JJ. Nu mai suntem

puştii din gimnaziu sau liceu. Nu mai abera
prostii.
îşi scutură capul, pufnind pe nări. Sunetul de
maşini blocate în trafic se face auzit până la
înălţimea la care ne aflăm.

— încă te ţii scai de trecut, Hex. Şi nu spun că

n-ar trebui să te mai gândeşti, dar noi suntem
prezentul, şi viitorul. Priveşti în direcţia
greşită.

Are noroc că sunt mult prea ameţit de la

durerea de cap pentru a-i mai spune ceva,
altfel s-ar fi ales fie cu nişte cuvinte spurcate
aruncate spre el, fie cu un bobârnat direct în
ceafă. îmi amintesc totuşi să inspir şi să expir
profund, şi să las valul de mânie să treacă de
la sine.

— Vezi-ţi de căcatul din ograda ta, JJ. Şi n-o

mai face pe filosoful, că nu e de tine.

îl simt cum se mişcă lângă mine, putându-i

zări şicanarea de pe chip. în secunda
următoare însă este asaltat de la spate de
Luna, care se prinde cu braţele de gâtul său.

JJ se dezechilibrează, balansându-se pe
ambele picioare.
— Ah, ce vrei, pramatie?

— Kiva vrea să-ţi arate nu ştiu ce prostie de

joc pe telefon.

— Şi are nevoie de mesageri, sau ce? plescăie

din buze, dând-o pe Luna de lângă el. Aceasta
se strâmbă în urma lui, ca mai apoi să se
întoarcă spre mine.

Ochii săi căprui îmi scurtează chipul de sus

în jos, ca mai apoi să se sprijine cu fundul de
cadranul de lemn. îşi scoate din buzunarul
gecii un pachet de ţigări, aprinzându-şi una.
Trage de câteva ori, expirând fumul pe gură.
Mă încrunt fără să-mi dau seama.

— Vrei şi tu?

— Nu. Si de când fumezi rahaturile astea?

T

— Din... totdeauna? dă din umeri, băgând

pachetul înapoi în geacă.

îşi duce din nou ţigara la gură pentru a trage

în piept, iar mâna mi se mişcă ca prin
impuls, smulgându-i-o de pe buze.

— Mă refer de când fumezi rahaturi din astea

subţiri? Au de două ori mai mult tutun.

Mă priveşte cu ochi mari, surprinşi, ca mai

apoi să adopte o poziţie defensivă.

— Ei, şi? E treaba mea ce fac cu plămânii mei!

Se întinde după ea, dar sunt mai rapid şi

o strivesc imediat de cadranul de lemn.
Scrumul se lasă la vale pe podeaua rece. Oh,
dacă privirile ar putea ucide...

— Ce prost eşti, se întoarce cu spatele la

mine, bolborosind ceva ce nu pot înţelege.

Aproape că-mi vine să râd în sinea mea.

îmbufnarea ei mă amuză teribil.

Simt mişcare lângă mine, iar când îmi ridic

ochii din nou spre Luna, o zăresc proţăpită
cu fundul pe marginea ferestrei, ţinându-se
cu mâna de ramele de lemn alunecos. Ochii
mi se strâng într-o linie încruntată.
— Eşti nebună? Dă-te jos până nu aluneci!

— Ţi-am mai zis că fac ce vreau, Hex. Dacă

tu ai impresia că te poţi întoarce fără nicio
explicaţie, şi mai ai şi tupeul s-o faci pe şefu',
atunci ai probleme grave la carcasă.

Ridic din sprânceană, strângându-mi

maxilarul la vederea felului în care se
leagănă pe cadran. Un nod mi se strânge în
mijlocul burţii.

— Luna, draga mea, nu vreau să bântui

locul ăsta dacă o mierleşti pe aici, aşa că
şezi frumos jos! se aude din spate vocea
lui Bibi, care pare mai mult amuzată decât
îngrijorată. J] şi Kiva fac glume între ei, în
timp ce Luna pare fără nicio grijă în lume. Ce
naiba au oamenii ăştia?

— Şi, spune, şuieră Luna de lângă mine,

atrăgându-mi atenţia. Te-ai întors ca să
rămâi?

— Are vreo importanţă?

— Cine ştie, ridică din umeri, eram curioasă.

— Curiozitatea a omorât pisica, ştii asta, nu?

îşi clatină capul spre mine, iar un zâmbet

viclean i se strecoară printre buze. O văd
apoi ca prin ceaţă cum se lasă încet pe spate,
până când aproape că dispare dincolo de
cadran, şi mă reped spre ea fără a mă mai
gândi, apucând-o de braţe.

Mă aplec odată cu ea, simţind aerul rece care

trece în goană pe lângă noi, şi aproape că
nu mai respir atunci când o trag spre mine,
lovindu-ne frunţile una în cealaltă.
t

— Şi tot curiozitatea e cea care a înviat-o,

chicoteşte pe nerăsuflate, făcându-mă să mă
umplu de draci.

Inima îmi bate în moalele capului, ca nişte

suliţi ce-mi crestează miezul creierului.
Privirea mi se înceţoşează, iar singurul lucru
pe care reuşesc să-l fac este să o trag de pe
marginea ferestrei, lăsând-o să cadă aproape
pe podea. Se sprijină cu palmele de perete,
dându-şi ochii peste cap.
Nu o m ai ascult, căci fac cale în toarsă,
ign orân d m u rm u re le celorlalţi care îmi strigă
 Capitolul 5

LUNA

— Sigur nu vrei să te duc? mă întreabă

JJ de îndată ce ieşim din interiorul
planetariumului.

Vântul rece de afară mă determină să-mi

înconjor torsul cu ambele mâini pentru a mă
încălzi mai bine. Mi se încreţeşte fruntea din
cauza fulgilor ce-mi aterizează pe piele. De
lângă mine, Kiva îşi pune mai bine fesul
peste frunte, suflând cald peste palmele
împreunate în dreptul gurii.

— E în regulă, dau din cap. Iau autobuzul

pentru două staţii.

— Pân' la urmă de ce s-a enervat aşa

nătărăul de Hex? se trezeşte şuierând Bibi,
scuturându-şi bocancii plini de zăpadă de
o bară din fier. Murmură nişte înjurături
printre buzele ţepene.

— L-a călcat Luna pe coadă, râde JJ, iar eu mă

încrunt vizibil înspre el. Zâmbetul său începe
să mă enerveze.

— Cu ce, mă rog? Glumeam şi eu. De când a

devenit o aşa puicuţă speriată?

— De când şi-a văzut iubita murind sub ochii

săi, poate? ridică din umeri, şi simt cum aerul
se umple de o tensiune invizibilă. Mă apasă
direct în moalele capului, aducându-mi o
stare de greaţă în stomac.

Pielea îmi tremură pe nesimţite.

— N-are nicio legătură una cu alta,
bolborosesc enervată, trecând pe lângă JJ
fără să-i mai acord vreo atenţie. îl pot auzi
cum pufăie pe nări din spatele meu.

— Nu te enerva, Luna. Doar că ai cam

exagerat şi tu puţin. Dacă alunecai de-a
binelea? N-avem nevoie de încă o nenorocire
prea curând.

Mă opresc în mijlocul mormanului de

zăpadă, simţind cum am să mă sufoc din
moment în moment dacă mă voi strânge mai
tare de atât. Urechile îmi ard, iar pieptul mi
se zbate ciudat de tare, asurzindu-mă.

— De ce trebuie să transformaţi orice fac

într-o experienţă "Sunny încolo, Sunny
încoace"? tun spre ei, privindu-i încordată.
Faceţi-i o vizită la mormânt şi lăsaţi-mă
naibii în pace!

— Băga-mi-aş! Nu asta am vrut să spun!

Luna!

îl las pe JJ să strige în urma mea, şi îmi

măresc paşii pe aleea alunecoasă şi
acoperită de gheaţă ascunsă. Mă
dezechilibrez de câteva ori, dar reuşesc
totuşi să mă menţin pe picioare, şi încerc
din răsputeri să ignor ţipetele celor din
spatele meu, până când, într-un final, ajung
îndeajuns de departe pentru a nu-i mai
auzi. înghit cu greutate în sec, şi ocolesc
strada principală pentru a o lua pe o uliţă
lăturalnică.

Mă opresc brusc, lipindu-mi palma stângă

de peretele de lângă mine, şi tuşesc pe
înecate aerul ce-mi blochează respiraţiile.
Piepul îmi zvâcneşte cu pulsaţii sălbatice,
aducându-mi usturime în coltul ochilor.
7

îmi închid ochii, strângând cât pot de tare

din ei, şi refuz să mai respir pentru câteva
secunde, cât să mă calmez cât de cât. Iar
când simt că mintea mi se goleşte de orice
gând, liniştindu-se, îi deschid la loc, simţind
fierbinţeala ce-mi alunecă la baza gâtului,
îmi şterg faţa cu mânecă rece şi udă, lovind
cu palma în perete, apoi mă sprijin cu spatele
de suprafaţa acestuia.

Aburii albicioşi mi se strecoară printre

buzele întredeschise, disipându-se mai apoi
în înaltul cerului.

Am reacţionat de prost gust, trântind aşa

vorbele spre JJ, însă ei ar trebui să înţeleagă
mai bine decât oricine cât de mult mă
deranjează subiectul legat de Sunny. Sau
poate că nu. Cine ştie? în fond, nimeni nu ştie
cu adevărat ce a fost între mine şi ea în acea
perioadă, cu atât mai puţin cauza pentru
care evit atât de mult să vorbesc despre ea.
Tot ceea ce ştiu ei este că nu ne-am prea avut
la suflet, şi că oricum este un subiect sensibil,
cu atât mai mult cu cât Hex a reapărut prin
preajmă.

Şi până la urmă, care-i faza cu cretinul ăla?

Nu i-am făcut nimic atât de grav pentru
a reacţiona în acel hal. Doar voiam să-mi
bat puţin joc de el, aşa, ca în vremurile de
demult. Se pare însă că odată cu Sunny, Hex
şi-a şters din memorie noţiunea de glumă
făcută la plesneală. Să nu mă ia JJ cu căcaturi
cum că i-am trezit amintiri neplăcute. Au
trecut deja doi ani de la moartea lui Sunny.
De ce nu pot toţi să închidă, naibii, capitolul
ăsta deja penibil şi să ne continuăm vieţile în
continuare.
Timpul nu stă în loc pentru morţi, însă nici
pentru cei vii. Pur şi simplu continuă să se
scurgă, fără vreun semn, fără vreun regret.
Iar eu nu vreau să rămân pe vecie prinsă în
acel carusel al coşmarurilor, căci mi-a ajuns
cu toată acea dramă din trecut. Dacă ei nu
vor să treacă peste, mă doare fix în cur. Dar
să nu mă mai târască din nou în acea mocirlă
otrăvitoare.

îmi trag nasul, ştergându-mă mai apoi de

mânecă, şi arunc o privire spre ceasul de la
mâna. Mai am aproape o oră la dispoziţie
până la începerea turei la cafenea, însă dacă
o iau pe jos sunt sigură că voi ajunge taman
la ţanc. Nu am chef să iau autobuzul. Prefer
să merg de una singură, pentru a-mi mai
limpezi gândurile. Nu-mi voi cere însă scuze
de la ceilalţi. Nu am de ce.
#

O iau aşadar la pas, bătând zăpada cu vârful

bocancilor, şi îmi înfăşor mai bine geaca în
jurul trupului. Trebuia să-mi iau una mai
groasă, mai ales că voi ieşi de la muncă
undeva în jurul orei şase seara, şi probabil
voi degera de frig. Aş putea însă să-l rog pe
tata să mă ia cu maşina când se întoarce
totuşi; sunt sigură că nu m-ar refuza. în plus,
îmi place să-mi petrec timpul cu el, pe cât
posibil.

Ajung la cafenea în mai bine de jumătate de

oră, exact în momentul în care Hazel preia
ultimele sale comenzi, pentru a se pregăti
mai apoi de plecare. îmi zâmbeşte scurt,
făcându-mi din cap în semn de salut, şi
mă strecor cu grijă prin lateralul localului.
Sunt surprinzător de mulţi oameni, poate şi
pentru că mai sunt două zile până la anul
nou, iar oamenilor le place să stea mai mult
în oraş, alături de familie şi prieteni. Ceea ce
nu mă deranjează neapărat, chiar dacă asta
înseamnă mai multă muncă pentru mine.
Atât timp cât cafeneau produce profit, pentru
a-mi scoate salariul, sunt mai mult decât
mulţumită.

— Abia aştept să închidem şi să plecăm

în vacanţă, oftează Hazel, încercând să-şi
desfacă nasturii de la manşete. Părul îi stă
încâlcit pe lângă umeri, fluturându-se de
colo-colo din cauza aerului condiţionat.
— Pleci undeva? întreb, aşezându-mi mai
bine uniforma pe umeri. Nu pot spune că
sunt prea încântată de ea; e mult prea...
drăguţă pentru mine, dar arată destul de ok
pe mine, şi o pot asorta şi destul de uşor cu
accesoriile mele. Per total, nu e chiar atât de
nasoală.

De lângă mine, Hazel pare că radiază de

fericire.

— Yep! Eu şi Rey mergem la o staţiune

din vecini cu nişte amici. E prima noastră
vacanţă de genul împreună. Chiar vreau să
iasă ok!

Ea şi Rey sunt împreună de mai bine de un

an şi, deşi nu pot spune că îi cunosc atât de
bine pe niciunul dintre ei, îmi pot da seama
că se plac mult. Sau cel puţin, Hazel sigur
o face. Norocoşi. Eu probabil voi şi, iarăşi,
blocată cu ai mei şi cu rudele noastre atât de
agreabile. Bleah, mi se face rău.

— Păi, distraţi-vă. Şi nu uita, protecţia e

totul!
îi fac cu ochiul, în glumă, iar ea se
îmbujorează toată la faţă, punându-şi în
grabă fesul pe cap. Ce-mi place să râd pe
seama reacţiilor sale. Sunt de-a dreptul ilare.

De îndată ce Hazel îşi ia tălpăşiţa, îi iau locul

la tejghea şi îmi afişez zâmbetul special
concept pentru muncă, fără a mai simţi
vreun gând aiurea sau cum timpul se scurge
alene pe lângă mine.

E deja ora cinci când mă uit pentru ultima

dată la ceas, sprijinindu-mă de măsuţă
proaspăt curăţată. Sunt obosită, iar muşchii
mă dor de pretutindeni, însă mai pot rezista
încă o oră înainte de închidere. în plus,
ultimul client plecase acum mai bine de cinci
minute. Şansele de a mai veni cineva acum
pe sfârşit sunt cam mici, mai ales că începe
deja să fie întuneric de-a binelea afară.

Fluier satisfăcută în sinea mea, dând să mă

întorc spre tejghea pentru a-mi lua altă cârpă
de şters mesele. Termin în mai puţin
de un sfert de oră de curăţat întreaga
încăpere, care oricum nu e prea mare, apoi
mă sprijin de un scaun, butonând telefonul,
înainte să-mi dau seama, se apropie deja ora
închiderii.

Tocmai ce încui uşa de la intrare, trăgând

de fermoarul gecii în sus, atunci când mă
pregătesc să-l apelez pe tata pentru a veni
să mă ia. Nu mai apuc însă să fac asta, căci
numele mamei apare instantaneu pe ecran.
Oftez, glisând pe ecran.

— Da.

— Luna, poţi trece pe la supermarket să iei

nişte paste şi puţin mărar? Tatăl tău a ajuns
acum acasă şi spune că are poftă de aşa ceva.

— Ştii că ai magazin chiar în josul străzii, nu?

aproape că-mi dau ochii peste cap, luând-o
din loc. S-a zis şi cu drumul meu spre casă cu
maşina.

— Oh, haide! începe să se smiorcăie la

telefon, ca de fiecare dată când vrea să
obţină ceva cu tot dinadinsul. Mi-am făcut
deja baie, nu pot ieşi cu porii încă deschişi pe
vremea asta! Şi aşa eşti afară.

Tac pentru câteva clipe, neştiind dacă ar

trebui să-i închid în nas şi să mă prefac că mi
s-a închis bateria. însă nu vreau să-l necăjesc
pe tata, mai alea că a trecut ceva timp de
când nu i-a mai cerut mamei ceva expre de
mâncare.

îmi ridic obosită ochii spre cerul deja

înstelat, privind către aburii ce-mi ies pe
nări. Zgomotul de claxoane devine aproape
infernal.

— Ok, am să cumpăr.

O aud cum miaună ceva pe fundal, ca mai

apoi să închid apelul înainte să-mi mai
ceară şi altceva. îmi scot căştile din geacă,
conectându-le la telefon, şi dau drumul cu
volumul la maxim pe o piesă de la Halsey,
la întâmplare. Versurile însă mă prind din
prima, aşa că încep numaidecât să fredonez
în ritm cu ea, mărindu-mi paşii pe strada
aglomerată şi plină de forfotă.
Supermarket-ul nu e foarte departe de
cafenea, astfel că reuşesc să cumpăr cele
necesare într-un timp destul de scurt,
rămânându-mi destui bani pentru a-mi
cumpăra şi un pachet de gume de mestecat.
Chiar nu vreau ca mama să simtă mirosul
de ţigară din jurul meu, chiar dacă cel mai
probabil hainele îmi sunt deja îmbibate în
el. Pot da oricând vina pe faptul că ceilalţi
au fumat, însă chiar vreau să evit ca ea să
descopere faptul că nu m-am lăsat de ele. Nu
din laşitate, ci pentru că m-am săturat să tot
încerce să-mi controleze viaţa. Dacă vreau să
mor de cancer la plămâni, aşa să fie! Şi aşa,
nu fumez pe banii ei.

Tocmai ce ies de pe uşile magazinului şi mă

pregătesc să-i dau un mesaj Kivei atunci
când aud nişte râsete extrem de familiare de
»

undeva din apropiere.

Mă întorc aproape robotic spre peretele

exterior al magazinului, şi rămân puţin
crispată când observ grupul ce stă rezemat
de acesta. De îndată ce observă, Sebah
rânjeşte cu poftă, bătându-şi unul dintre
amici peste spate, în timpul ce nenorocitul
de Ezra priveşte cu o scârbă totală în direcţia
mea. Inspir nervoasă, încercând să nu-i
bag în seamă, şi fac câţiva paşi pentru a mă
îndepărta.

— Hei, Luna! Nu ne saluţi?

Vocea insipidă a lui Sebah îmi creează un

gol în stomac, încât mi-e şi greu să mă întorc
înspre el. O fac totuşi, lovindu-mă aproape
de un tip ce tocmai ieşea din interiorul
supermarket-ului. Mă dau la o parte,
strângând din dinţi.

— Poţi trăi şi fără salutul meu, torn cuvintele

spre el, însă în loc să-şi vadă la dracu' de
treaba lui, râde amuzat, dezlipindu-se de
perete.

— Aw, văruţa e în toane proaste? Ce nasol.

Fac un pas în spate atunci când se apropie

mult prea mult de mine. în fond, nici măcar
nu ştiu de ce mai stau la vorbe cu tipul ăsta;
nu-mi merită oboseala.
Mă zgâiesc spre el, încruntată. Zâmbeşte,
apropiindu-şi faţa de urechea mea.

— Ai cumva o stare proastă pentru că

s-a întors Hex? Presupun că a venit să o
bocească din nou pe Sunny, nu? Respiraţia sa
mă face să tremur pe interior, aducându-mi
tot acidul pe gât. N-ai uitat de Sunny, nu-i aşa,
Luna? N-ai uitat de cea care te-a—.

Reacţionez înainte să mai pot fi conştientă de

ceva, apucându-i mâna pentru a i-o răsuci la
spate. Sebah începe să mârâie de durere, fapt
ce mă face să-l împing şi mai tare, până mă
las complet asupra lui. încheieturile mă dor,
iar pulsul îmi vâjâie în cap.

— Dacă mai îţi mai aud odată tâmpeniile ce-ţi

ies pe gură mă voi asigura că tot ele îţi vor
intra direct în cur! Stai, la naiba, departe de
mine!

— Agh, lasă-mă, nenorocito! ţipă din nou

de durere când aplic din nou forţă asupra
braţului său, şi îl împing în faţă atunci când
observ că amicii lui se uită şocaţi la noi,
împreună cu ceilalţi oameni care părăsesc
magazinul. Preţ de o secundă, privire mi se
intersectează cu cea a lui Ezra, ca mai apoi să
mi-o îndepărtez.

Strâng mai bine sacoşa cu cele cumpărate în

mâna, punându-mi gluga pe cap. Din spatele
meu, îl pot auzi pe Sebah scuipând şi tuşind.

— O să regreţi asta, Luna!

însă nu mă opresc, şi nici nu bag în seamă

ameninţările sale. Până la urmă, de multe
ori, cel mai mare duşman se dovedeşte a fi
tocmai cel cu care împărţi pâinea la masă.

Nu mănânc foarte mult din pastele pregătite

de mama, motiv pentru care primesc nişte
priviri curioase şi îngrijorate din partea tatei.

— Sper că n-ai de gând să te înfometezi,

Luna. Mă voi enerva foarte tare dacă nu vei
mânca mai mult.

— Sunt bine, doar puţin obosită, spun,

ridicându-mă de la masă.

— E slujba aia, o aud şi pe mama

murmurând. O să ajungi o scândură dacă mai
continui asa.
i

— Abia mă fac fotomodel, încerc să inventez

o glumă proastă, încă niciunul nu râde, exact
cum mă şi aşteptam de fapt. Mă scuz de la
masă, urcând la mansardă.

încui uşa în urma mea, apoi mă arunc cu

toate puterile rămase pe cearşafurile reci.
Capul îmi zvâcneşte atât de tare, încât am
impresia că-mi va ieşi creierul prin urechi, şi
ju exagerez chiar deloc. Azi am avut o zi tare
proastă, de la început până la sfârşit. Măcar
maică-sa lu' Bibi aflase de pierce-ul din
sculă, îmi spun în gând. Râd fără să vreau,
mai mult cu amar. îmi e milă de el, şi de... el
junior. Mă-sa e o femeie destul de religioasă;
îmi închipui că nu ia priit prea bine acea...
vedere mai mult decât îngrozitoare pentru
ochii ei. Sper măcar că l-a primit înapoi în
casă în seara asta, deşi, dacă nu a dat niciun
mesaj până acum ca să se plângă, răspunsul
pare a balansa în favoarea sa.
îmi dăduse totuşi un mesaj mai devreme,
pentru a vedea dacă sunt bine. Nu i-am
răspuns. Nu sunt bine, dar nu cred că ceilalţi
vor înţelege. Sunt atât de multe lucruri pe
care ei nu le ştiu şi nici nu cred că le vor
putea înţelege, chiar dacă aş încerca să le
explic. Ar fi trebuit să fac lumină la moment
potrivit, căci acum este mult prea târziu
pentru a mai explica ceva. Gândul ăsta îmi
aduce o oarecare frustrare fix în mijlocul
gâtului, apăsându-mă.

îmi afund faţa într-o pernă, gemând lung.

Vreau doar să dorm si să uit de toate.
Eventual să cad şi într-o comă a somnului şi
să mă trezesc peste zece ani când probabil
memoria mea nu va mai fi la fel de bună şi
nu-mi voi mai aminti unele lucruri. De-ar fi
asa de uşor...
t T

Tresar din gânduri atunci când o bubuitură

puternică îmi pocneşte în urechi, luându-mă
pe neaşteptate. Mă ridic alarmată în şezut,
privind aproape de nebună de jur-împrejur,
însă nu pot vedea nimic care să fi produs
sunetul. Abia când îmi îndrept capul spre
geamul vecin şi observ mişcările de după
perdele îmi dau seama că provin din camera
lui Hex.

îmi ling anxioasă buzele uscate, dându-mă

la marginea patului pentru a auzi mai bine.
Nu l-am mai auzit de foarte mult timp pe Hex
lovind lucrurile din camera sa, fapt ce mă
face pe cât de curioasă, pe atât de neliniştită.
Ceva îmi spune că nu aş vrea să ştiu motivul
pentru care reacţionează aşa.

Peste câteva clipe, alte voci, cel mai probabil

ale părinţilor săi, se fac auzite de la parter.
Par că se ceartă, însă asta nu e tocmai ceva
neobişnuit, având în vedere că se ştie în tot
cartierul că tatăl său, John, are probleme
cu alcoolul dacă depăşeşte măsură. Totuşi,
nu i-am mai auzit de mult timp, şi ceva îmi
spune că întoarcerea lui Hex a redeschid o
uşă ce fusese temporar închisă.

Mă apropii tiptil de geam, deschizându-1 în

lături, şi rămân puţin blocată când îl aud
pe Hex înjurând pe un ton ridicat. Distanţa
dintre noi pare acum atât de mare, încât nici
n-ai zice că ne despart mai puţin de
patruzeci de centimetri.

Şi totuşi, vreau să ştiu dacă e bine.

Iar când îmi pun ceva în cap, nimic nu mă

mai poate opri. Nici măcar înălţimea destul
de mare ce ne desparte balcoanele.

Mă ridic pe rama de lemn a ferestrei,

aruncând o privire scurtă în jos, apoi mă
lungesc spre barele de metal ale balconului
său, strângând din dinţi când simt cum
aerul îngheţat îmi sfârâie pe piele. Poate că
ar fi trebuit să mai pun ceva pe mine peste
colanţii şi bluza asta mult prea subţire, însă
mintea mea e prea concentrată momentan
pe spaţiul gol de sub mine pentru a mai da
acum înapoi. Trag aer în piept, strângând din
dinţi, şi îmi flexez gleznele pentru a-mi lua
avântul necesar. Abia când ating cu tălpile
goale zăpadă îngheaţă de pe podea reuşesc să
respir cât de cât uşurată, dar nu în totalitate,
căci forţa cu care m-am împins m-a făcut
să mă dezechilibrez puţin pe spate, reuşind
totuşi să mă prind cu palmele de geamul
ferestrei. Degetele mele produc un ecou surd
pe suprafaţa de sticlă.
înjur înfundat când simt mult prea dureros
zăpada sub tălpi, şi abia când Hex trage
perdelele la o parte, privindu-mă înfuriat,
îmi dau seama în ce situaţie de rahat m-am
băgat. Bravo, Luna. Ţopăie înapoi la tine
înainte să te faci mai mult de cacao.

Nu apuc însă să mai reacţione, căci Hex

deschide în secunda următoare geamul,
lăsând aerul cald dinăuntru să-mi mângâie
obrajii.

— Eşti ţăcănită la cap? Cum naiba ai sărit

aici, Luna?!

— Cu picioarele? Care apropo, îmi vor degera

stând aici.

Se pregăteşte să-mi zică de dulce, însă se

opreşte, coborându-şi ochii spre tălpile mele.

— Futu-i!

Mă trage cam brusc de braţ înăuntru,

trântind uşile geamului înapoi în loc. înghit
în sec, plimbându-mi ochii de jur-împrejurul
camerei sale. Arată la fel ca acum doi ani,
fără nicio schimbare. încă îşi ţine ciorapii la
picioarele biroului.

Mă îndrept spre ei, ridicându-i de jos, apoi

mă aşez pe marginea patului pentru a-i
încălţa. îi pot simţi privirea direct în ceafă,
aşa că-mi ridic capul, zărindu-i expresia
seacă de pe faţă.

— Ce? ridic din umeri. Şi aşa nu-i mai

foloseai.

— Oare? ridică din sprânceană, ca mai apoi

să mă ocolească şi să se trântească pe partea
opusă a patului, luându-şi capul între mâini.
Ce faci aici, Luna? Dispari, până nu-mi vărs
nervii pe tine.

Termin de încălţat ciorapii, şi mă întorc

în direcţia lui. Stă însă cu spatele la mine,
astfel că nu-i pot descifra chipul. îi pot zări
însă încordarea din muşchi prin materialul
tricoului.

— Te-ai certat cu ai tăi?

Tace, iar liniştea dintre noi devine brusc
cam prea grea de suportat. Prefer să ţipe
la mine, cât să ştiu că Hex cel ursuz a mai
rămas cu noi, însă tăcerea lui mă bagă puţin
în sperieţi. Şi brusc, mă simt ca acum doi ani,
când ne aflam în aceeaşi ipostază, doar că
Hex de atunci era mult mai rănit ca acum,
iar Luna de atunci era mult prea naivă şi
copleşită emoţional. Ca doi fraieri care se
ciocniseră unul de altul şi se sparseră în zeci
de bucăţi.

— Ştii, poti vorbi dacă vrei, murmur, rupând

tăcerea. Poţi chiar să urli la mine, promit să
nu pun la suflet.

Din nou tăcere, urmată apoi de o pufnitură

din nări.

— Eşti masochistă, sau ce?

— Doar dacă eşti tu sadic, încerc să fac o

glumă pentru a mai destinde atmosfera, şi se
pare că merge, căci surâde scurt, chiar dacă
pare mai mult batjocoritor.

— Pleacă, Luna. Sunt nervos şi obosit, vocea

îi devine din nou o şoaptă, însă una atât de
încărcată de apăsare, încât ni mă cutez a mă
mişca din loc.

în schimb, inspir adânc, şi mă aşez mai bine

pe pat, până ajung cu capul pe una dintre
perne.

— Pe toţi dracii, Luna! Pleacă!

îl opresc din protestele prosteşti şi bat cu

mâna partea de pat goală din dreapta sa. îşi
mijeşte ochii spre mine, părând mai mult
decât nervos. Am noroc că-1 cunosc deja de
îndeajuns de mult timp încât să nu-mi mai fie
frică de expresiile sale ce ar putea crea chiar
şi coşmaruri altei persoane.

— Calm. Am să plec. După ce adormi. Ridică

din sprânceană, iar eu continui. Sincer, ai
nevoie de un somn bun. Dracii ar fi geloşi pe
felul cum arăţi acum.

Surâd amuzată, însă el nu reacţionează în

niciun fel. Continuă să mă privească posac,
aproape robotic, şi îmi vine încet-încet
dorinţa de a mă ridica şi a pleca pentru a
nu-i sta pe cap mai mult decât o fac deja.
însă sunt şi eu, recunosc, puţin surprinsă
atunci când îl aud cum suspină îndelung,
ca mai apoi să se lase pe spate, până ajunge
în aceeaşi poziţie cu a mea. Clipesc mărunt,
întorcându-mi capul spre el. Nu mă priveşte,
căci are ochii închişi.

— Aberezi dacă ai impresia că voi adormi cu

tine.

— Vedem noi, şoptesc, lăsând liniştea să ne

înghită.

Continui să privesc spre tavanul întunecat

de semi-întunericul din dormitor, şi aproape
că ne pot auzi respiraţiile şovăind în sincron.
E destul de ciudat să stau aşa lângă el, mai
ales că încă nu am purtat acele conversaţii
pe care tot le aştept, şi mai mult ne-am răţoit
unul la celălalt în loc să vorbim civilizat,
însă nici nu-mi displace atât de tare. Da,
Hex nu e tocmai o companie plăcută atunci
când are nervi, însă ne cunoaştem de atât de
mult timp, încât deja încep să nu-i mai bag în
seamă toate fazele astea ca fiind ceva dus la
extrem, ci mai mult ca pe nişte exteriorizări
ale sale. Hex nu a fost vreodată prea bun cu
vorbele, însă mereu a ştiut când şi cum să
spună lucrurilor pe nume, iar acum pare că
vrea să se închidă în el, ca modalitate de a se
calma.

îl compătimesc, şi nu prea. Până la urmă,

toate relele care ni se întâmplă pornesc în
mare parte de la noi înşine. Deşi, în cazul lui,
răul izvorâse mai mult cât timp el nu fusese
atent.

— Luna?

— Hm?

— Farmecele tale sunt de tot rahatul!

îmi răsucesc capul spre el, pentru a-i zice

vreo două, însă mă opresc când îi observ
fruntea încreţită de cuticulele formate pe
piele. Ochii i se mişcă în spatele pupilelor, ca
şi cum ar fi agitat pe dinăuntru şi ar încerca
din răsputeri să se calmeze. Oftez în sinea
mea, mutându-mi capul în altă parte, în timp
ce palma mea dreaptă începe să bâjbâie prin
pat după a sa.
Mă opresc puţin atunci când buricele
degetelor ni se ating, iar pielea iii devine
brusc rigidă.

— Ce-ţi închipui că faci?

— Ţi-am zis eu că ai nevoie de cineva care

să te ţină de mână până adormi.

Palma mea continuă să o acopere pe a sa,

până când îi pot resimţi rigiditatea pielii sub
a mea. E destul de rece, cu toate că în cameră
e destul de cald, însă se simte bine, şi puţin
ciudat. De lângă mine, Hex refuză să facă
orice mişcare, părând complet crispat de
gestul meu. Mă face să mă simt puţin prost,
dar asta nu mă va determina să dau înapoi.

— Asta-mi aminteşte de atunci când eram

#

mici şi te ţineam de mână după ce ne uitam

la un film horror, murmur, zâmbind la
ultimele cuvinte. Doamne, ce papă-laptă mai
er—.

Mă opresc forţat atunci când îmi strânge

palma într-a sa, cu atât de multă forţă, încât
opresc forţat atunci când îmi strânge palma
într-a sa, cu atât de multă forţă, încât mă
face să scâncesc de durere. Mă încrunt în
direcţia sa. El îmi dă drumul la strânsoare,
neluându-şi însă mâna de sub a mea. îmi
închid gura la loc, întorcându-mi privirea
spre tavan, iar umbrele nopţii încep să se
joace pe suprafaţa sa, făcând şopta sa să pară
şi mai fantomatică decât e de fapt.

Mulţumesc, Luna
 Capitolul 6

HEX*#

— Hex, termină! Vom fi prinşi!

A m surâs, trecându-mi nasul peste linia

claviculei sale, ce-i tremură subit odată cu
atingerea mea, şi-am suflat cald peste pielea
deja încinsă.

— Nu e pauză încă, nimeni nu ne va găsi.

Sunny se prinse mai bine cu picioarele în
jurul torsului meu, Impingăndu-şi unghiile în
omoplaţii mei. Am auzit-o vag cum îşi linse
buzele, respirând deja greoi, iar un zâmbet
satisfăcut mi se prelinse imediat peste buze.
Ştiam că nu-i plăcea să acţionez aşa, cu atât
mai puţin când eram în incinta şcolii, însă
parcă timpul petrecut cu ea devenea din ce în
ce mai scurt, şi mai rapid, căci simţeam nevoia
de mai mult de la ea, în aşa mod, încât aveam
impresia că-mi voi pierde capul dacă nu o
aveam lângă mine.

Sunny îmi luase minţile, şi nu ştiam sigur dacă

trebuia să mă bucur că o fată fusese în stare
să mă facă să simt aşa ceva, sau trebuia să o
blestem cu toată fiinţa mea pentru că ajunsese
în asemenea hal

Mi-am afundat mai tare faţa în scobitura

gâtului său, inspirându-i parfumul pielii
care, oh, îmi făcuse partea de jos să se mişte
cu neruşinare, şi am prins-o mai tare de fese
pentru a avea un punct de sprijin mai buîi.
Mâinile sale îşi croiseră drum de-a lungul
cefei mele, până când degetele i se pierduseră
prin părul meu, trăgând uşor de el. Mă
împinse înapoi, câtsă-i văd focul ce-i
juca în pupile.

— Ştii că nu te pot refuza când te comporţi

aşa, nu?

— A zis cineva că trebuie? îi depun ub sărut în

colţul gurii, făcând-o să-şi dea ochii peste cap.

— Mama o să mă omoare dacă suntem prinşi

făcând... asta..., aproape gemuse când îi
prinsesem pielea gâtului între dinţi. Se prinse
mai bine de umerii mei.

— Lasă, am murmurat, poţi să devii o fată

bună şi ascultătoare pentru mine. Te voi...
disciplina eu.

Rânjisem, luând-o peste picior, iar ea privi

pentru o secundă ca prin mine, ca mai apoi să
mă tragă cu toată forţa spre ea, pentru a-şi uni
buzele cu ale mele. încă nu ştia foarte bine să
sărute, însă mişcările sale stângace şi ameţite
mă întărâtau şi mai mult, excitându-mă
într-un mod bizar.

— Ar trebui să te pricepi mai bine de atât la...

disciplină, şoptise printre buzele noastre încă
lipite între ele, privindu-mă fix în ochi. Şi, pe
naiba, parcă mă putea privi drept în suflet
când făcea asta. Parcă pusese o vrajă asupra
mea, iar eu mă ţineam ca un câine în călduri
după curul ei.

Ne-am privit pentru ultima dată, apoi m-am

avântat asupra ei pentru a-i cuprinde din nou
gura cu a mea. Limba mea deja nu mai avea
astâmpăr, aşa că mi-am împins-o printre
dinţii săi ce-mi făcuseră imediat loc, începând
s-o învârt prin interior umed al gurii sale. Se
simţea atât de bine, încât aş fi vrut să o acolo
şi atunci, dar nu puteam face asta. Sunny nu
era pregătită să-şi piardă virginitatea cu unul
ca mine, care nu ar putea să se controleze în
prezenţa sa. Iar ultimul lucru pe care aş fi vrut
să-l fac era să o rănesc cu egoismul meu şi cu
nevoile mele nesatisfăcute. Trebuia să aştept,
şi asta aveam de gând să fac. însă asta nu
însemna că nu puteam să ne pregătim cumva
pentru ceea ce va urma.

Am gemut surprins atunci când palmele sale

începuseră să coboare periculos de mult,
ajungând în cele din urmă în zona bazinului.
I-am prins ca din impuls limba între dinţi,
mârâind spre ea, iar aceasta surâse amuzată
din faţa mea.

Aproape că nici nu am mai ştiu ce e cu mine

atunci când sunetid ascutit al soneriei se
făcuse auzit în întreg holul, iar Sunny mă
împinse cu toată forţa de lângă ea, aproape
căzând lângă peretele de care stătea rezemată.

Mi-am dus mâna la gură, ştergăndu-mă de

salivă, şi am privit-o curios. Eram împreună
de mai bine de două luni, de ce trebuia să
reacţioneze aşa, habar n-aveam. însă mă irita,
căci era ca şi cum nu voia ca ceilalţi să ştie
ce fapte perverse făcea cu unul ca mine. Ca şi
cum eram mult prea nedemn de standardele
cu care era obişnuită până acum. însă mereu
treceam cu vederea, căci ţineam mult prea
mult la ea pentru a pune orgoliile mai presus
de relaţia noastră.
T

îmi aruncase o privire plină de scuze,

ridicându-şi geanta de jo s pentru a şi-o pune
pe umeri. Ceilalţi începeau deja să roiască pe
lângă noi ca albinele la stup, şi trebuise să-mi
disimulez starea de nervozitate printr-o tuse
seacă.

— Vorbim mai târziu, îmi mimase pe buze,

ca mai apoi să se strecoare printre zecile
de oameni ce umpluseră deja întregul g o l
Am înjurat printre dinţi, şi am închis ochii
atunci când cineva mă lovise direct în umăr.
M-am întors lent, mijindu-mi ochii în direcţia
Lunei. Rânjetul de pe buzele sale era atât de
cunoscător.

— Care-i treaba, Romeo?

— Tu n-ai altă treabă decât să dai în mine ca

într-un sac de box?

îşi dăduse ochii peste cap, strângându-şi

braţele la piept. O şuviţă lungă, blondă, i se
lipise de frunte, aşa că suflase de câteva ori
pentru a o da la o parte. Fără folos însă, căci
imediat înjurase mai ceva ca o moară stricată,
îmi venea să râd de expresia ei.

— Te-am văzut stând aici, ca o văduvă

părăsită şi îndurerată, şi nu m-am putut
abţine să nu-ţi dau una. Palma mea începe
deja să se mişte de una singură.

Mă strâmb spre ea, arătăndu-i degetul de aur,

şi o apuc ca pe un copil mic de după umeri,
luând-o din loc.

— Deeeci, începuse din nou, făcând cu ochiul

unui tip de la biologie, care aproape se dăduse
cu capul de uşa dulapului. Ce fătălău. Mai
facem mâine maratonul ăla de Star Wars aşa
cum stabilisem? Trebuia să vină şi Kiva, da'
n-o lasă frustratu' de taică-su. Al naibii idiot.

Am rămas câteva clipe pe gânduri. Eu şi Luna

stabilisem să facem asta de mult timp, şi chiar
aveam chef de o noapte de filme, fără alte
rahaturi şi tâmpenii. Nu ştiam însă ce părere
urma să aibă Sunny despre toate astea, mai
ales că niciodată nu-i plăcuse apropierea
dintre noi doi, mă rog, de când am început să
fim împreună cel puţin. Probabil se temea că
prietenia mea cu Luna ar fi fost în stare să se
transforme în altceva cu timpul, dând-o la o
parte, însă Luna mereu fusese ca o soră pentru
mine, iar asta
nu avea să se schimbe.

Luna îşi fluturase mâna prin faţa ochilor mei,

ridicând din sprânceană.

— Okay, îţi dau mesaj pe seară. Numai să nu

aduci seminţe şi alte căcaturi; nu curăţ după
curu' tău, să ştii.

Mă lovise cu cotul în partea stângă, scoţând

limba în direcţia mea. Se îndepărtă de mine,
oprindu-se însă brusc. Capul i se răsuci pe
spate.

— Oh, am uitat să-ţi spun când ne-am mişcat

din loc. Vezi c-ai un gândac în pantaloni. N-am
vrea să fie zdrobit de... genunchiul cuiva, nu-i
aşa?

Făcu apoi cale întoarsă, lăsându-mă cu

mândria crăpată şi cu o semi-erecţie în
pantaloni. Luna Morgenstern, mereu ai fost un
drac împieliţat!

%
rsj ^ r v

Capul încă mă doare puţin când îmi deschid

ochii în bătaia slabă a soarelui. Mă încrunt
pe jumătate adormit, mormăind o înjurătură
spre perdelele trase de la geam, şi îmi frec
tâmplele cu ambele palme. Mintea mi se
întunecă preţ de câteva clipe, ca un orb care
îşi pierde vederea într-o clipită, ca mai apoi
simţurile să-mi revină la normal.
#

îmi întorc capul spre balcon, privind fulgii

cum se izbesc de sticlă, scurgându-se mai
apoi spre marginea uşii. Afară e înnorat, ca
o noapte târzie ce parcă nu vrea să despartă
încă de zi. Pufnesc în sinea mea. Hex, tu şi
aberaţiile tale insipide vă veţi duce naibii.

Ochii îmi cad apoi spre porţiunea goală de

pat, iar amintirea Lunei de seara trecută îmi
străfulgeră mintea ca un cutit adânc înfipt în
moalele capului. Nu-mi amintesc prea bine
cele petrecute; eram mult prea ameţit de la
rahaturile alea fumate şi de la cearta cu ai
mei pentru a mai avea mintea limpede prea
mult. Tot ce-mi amintesc este că am schimbat
câteva replici, apoi întuneric, ca şi cum am
piedut lupta cu realitatea în cele din urmă.
Şi... poate c-a mai urmat ceva după. Privirea
îmi fuge rapid spre palma stângă, şi parcă pot
resimţi atingerea Lunei ca o fantasmă; ireal
dar totuşi atât de puternică.

Pulmul mi se strânge înainte să-mi dau

seama. Nu trebuia să-mi descarc nervii pe
ea în aşa hal. Şi nu mă refer doar la faza de
aseară, ci şi la cea de la planetarium. Ştiam
că Luna voia doar să mă fută pe creier din
amuzament, însă mintea mi se blocase când
se aplecase pe spate, aproape căzând în
gol. Preţ de o secundă mă simţisem din nou
în acea noapte de primăvară târzie, când
o pierdusem pe Sunny din cauza prostiei
mele exagerate şi a unei manevre mult prea
proaste. Probabil că imaginea ei, înecându-se
cu propriul sânge mă va bântui cât voi trăi,
ca un avertisment că totul a fost din vina
mea şi că nu merit compasiune şi milă după
cele întâmplate. Am ucis-o pe Sunny în acea
seară, şi odată cu ea, si o parte din sufletul
meu. N-aş suporta să se întâmple acelaşi
lucru cu o altă persoană la care ţin, chiar
dacă Luna poate fi aşa o durere în cur uneori.
Expir îndelung, trecându-mi mâinile prin
părul asudat, şi mă ridic în şezut. Oasele mă
dor teribil, iar carnea pare că îmi zvâcneşte
pe sub pielea. Am nevoie de un duş rece,
chit că voi prinde şi mama pneumoniei. Mă
ridic pe glezne, îndreptându-mă spre balcon
pentru a trage draperiile la loc, şi îmi arunc
privirea spre fereastra vecină. Geamul e
închis, iar perdelele sunt trase în totalitate,
îmi frec ochii, îndreptându-mă cu paşi
molcomi spre baie.

Casa e ciudat de liniştită, ca un taifun ce

colcăie la foc mic ca mai apoi să răbufnească
într-o furtună. Nu vreau să dau ochii
cu taică-miu, cu atât mai puţin să mai
trebuiască să-i ascult căcaturile pe care le
scoate pe gură la adresa mea şi a mamei
când întrece măsura cu sticlele de băutură,
îmi e scârbă să-l văd aşa, şi poate că nici nu
mi-ar părea rău să plec de aici şi să-mi văd
de propria viaţă, însă nu o pot lăsa pe mama
de una singură. E mult prea slabă în faţa
lui, şi nu ar încerca niciodată să se întoarcă
împotriva sa. Ăsta e unul din motivele pentru
care încă mai zac în locul ăsta blestemat,
care nu s-a mai simţit a acasă de
mult, mult timp.

Dau drumul la apă, dezbrăcându-mă de

hainele transpirate, şi mă îndrept spre duş
pentru a mă trezi. Mă opresc însă când
observ ceva în reflexia din oglindă, şi mă
prind numaidecât de marginile chiuvetei,
încruntându-mă spre imaginea din faţa mea.
Degetele mi se prind cu putere de marginea
chiuvetei, în timp ce nările îmi fumegă de
nervi şi furie.

Nenoricita de Luna avusese tupeul să-mi

scrie "Papă-lapte" pe frunte, cel mai probabil
cu o cariocă. Dau cu dosul palmei, încercând
să şterg scrisul, însă simt că turbez când
constat că nu se ia nimic măcar un pic. Dinţii
mi se strâng în gură, iar pulsul mi-o ia la
goană.

Futu-ţi, Luna!

în jurul orei opt dimineaţa ies din casă

pentru a nu fi nevoit ca mai târziu să dau
ochii cu ai mei. Tata probabil zace prin pat
de la mahmureală, uitând până şi de locul de
muncă, în timp ce mama, cine ştie pe unde
umblă, nu e la bucătărie atunci când cobor
din camera mea. îmi iau geaca din cuier,
punându-mi şi un fes de-al tatei pe cap, şi ies
în aerul rece şi aspru al dimineţii. Nu ştiu
sigur unde voi merge, dar oriunde e mai bine
decât în casa asta care parcă mă sufocă de
vlagă.

Păşesc încă adormit peste stratul depus de

zăpadă, iar ochii îmi fug instantaneu spre
curtea vecină, având senzaţia că cineva
mă priveşte. Iar simţurile nu mă înşală
niciodată, căci de îndată ce dau cu ochii
de silueta Aurorei, pulsul începe să o ia la
goană, iar muşchii feţei mi se contractă.
Rămân pe loc, privind-o cu atenţie.

Aurora pare stupefiată de prezenţa mea; cel

mai probabil nu se aştepta să mă mai întorc
vreodată aici şi să dau ochii cu ea, căci pare
nu reuşeşte să facă nicio mişcare, deşi are
gura întredeschisă. Ochii săi parcă îmi fac
găuri în piept, şi nu prea mai am timp să
o mai privesc prea mult timp căci îşi ia de
îndată corespondenţa din căsuţa poştală,
făcând cale întoarsă. Sunetul de bufnitură
a uşii răsună pe întreaga stradă. îmi ling
buzele, plescăind din ele. Fir-ar, deja mi s-a
stricat întreaga zi!

îmi bag frustrat mâinile în buzunarele gecii,

şi o iau la pas pe strada pustiei, spre singurul
loc în care m-aş mai putea simţi cât de cât
bine: la garajul lui Bill.

Ajung acolo în mai bine de jumătate de

oră, asta şi pentru că am luat-o pe jos în loc
să-mi iau motorul, şi-l găsesc pe Bill în faţa
garajului, fiind pregătit să îl deschidă. De
îndată ce îmi aude paşii pe aleea din faţă, se
întoarce curios înspre mine, mărindu-şi ochii
în direcţia mea.

— Hex?

Lasă grilajul de metal la o parte,

apropiindu-se cu paşi hotărâţi de mine.

— N-am ajuns încă o afurisită de fantomă ca

să se mire toţi când mă văd, comentez mai
mult în sec, lăsându-1 totuşi să mă tragă spre
el, într-o îmbrăţişare amicală. Mă bate de
câteva ori pe spate, zâmbind strâmb în colţul
gurii.

— Vulpoi bătrân, când te-ai întors?

— Acum câteva zile.

— Şi ce-ai zis, hai să mai trec şi pe la

amărâtul de Bill, poate n-a murit între timp!

Ridic din sprânceană, îndreptându-ne

amândoi spre intrarea în garaj, sau mai bine,
în service-ul său.

— N-am păstrat legătura cu nimeni, nu te

simţi dat la o parte.

— Oh, te-ai reîntors la lupul singuratic de

dinainte? Trebuie să recunosc, îmi place să
te avem din nou prin zonă, dar probabil că îl
alte circumstanţe.

Mă prefac că nu-1 aud, plimbându-mi ochii

peste încăpere. Nimic nu se schimbase între
timp; poate doar masa din spate dispăruse
în mod miraculos. îl prinsesem odată pe Bill
trăgându-i-o unei cliente pe ea, şi de atunci
mereu băga scuza că masa e posedată de cine
stie ce drăcovenie care-1 făcea mereu să fie în
i

călduri. Se pare că decisese să rupă răul de

la rădăcină, sau în cazul lui, să arunce masa
cu totul. Râd în sinea mea, şi mă întorc brusc
spre el când mă bate de câteva ori peste
umăr. Ochii săi, acum mai îmbătrâniţi parcă,
mă privesc cu seriozitate.

— Pe bune, Hex. E totul în regulă?

Caut în mintea mea o scuză pentru a ieşi din

conversaţia asta lipsită de sens, şi se pare că
norocul îmi pică din cer, căci ochii îmi cad
imediat peste verigheta de pe degetul inelar.

— Lăsându-mă pe mine la o parte, ia spune,

ai avut timp de multe în ultimii doi ani, nu-i
asa?i

Buzele i se întind spre urechi. îşi depărtează

mâna de mine.

— Vino, Diana ne va pregăti o cafea.

— Ai şi nişte ţigări? Am rămas fără.

— Scuze, amice. M-am lăsat de ele de mai
bine de un an.

Mă opresc în loc, privindu-1 credul. Bill

dă din umeri, iar eu îmi scutur capul. Ale
dracului femei.

— Diana e o tipă mişto! spun, trăgând spre

mine paharul de băutură întins de barman.
Nu-mi dădusem seama când trecuse timpul
atât de repede în compania lui Bill şi a soţiei
sale, însă abia când se pregăti să închidă
garajul îmi dădusem seama că aproape se
întunecase afară. Bill îmi propuse să mergem
să bem ceva la un bar din apropiere, lăsând-o
pe Diana la o prietenă de-a ei între timp, şi
am ajuns deja la al doilea pahar de atunci.

Bill dă pe gât un pahar mic de rom,

trecându-şi mâinile prin păr. Pare obosit şi
încercănat.

— Ştiu, nici nu-mi pot da seama ce a văzut la

unul ca mine.
— Ei, drăcie! De parcă eşti pleava de pe lume,
pufnesc, făcându-i semn barmanului să-mi
aducă o ţigară. în plus, spun, întorcându-mă
spre el, clientele tale s-au arătat mai mult
decât... satisfăcute de serviciile prestate.

Rânjesc, iar el mă loveşte cu cotul.

Barmanul, un tip pe care-1 ştiam de prin

liceu da' cu care nu schimbasem prea multe
vorbe îmi aduce peste câteva clipe o ţigară,
întinzându-mi la rândul său şi o brichetă. îi
fac semn cu capul, în semn de mulţumire,
apoi dispare să servească alţi clienţi. Aprind
ţigara, lăsând fumul să-mi alunece pe gât în
jos.

— Mulţam pentru azi, murmură Bill la un

moment dat. Ultimul băiat care mă ajuta şi-a
dat demisia acu' vreo două săptămâni. Nu am
găsit încă pe cineva destul de calificat care
să mă ajute cu munca, n-am timp oricum să
stau să dădăcesc pe cineva care abia ştie să
tină o sculă în mână.
7
Trag din nou din fum, lăsându-1 să-mi iasă
printre nări.

— E ok. Şi aşa n-am ce face. Posibil să-ţi mai

fac câte o vizită de acum încolo.

— Nu vrei să dai mai departe? Ştii tu,

facultate şi alte prostii de genu'.

îmi înclin capul într-o parte, privind spre

paharul aproape gol. Lichidul se mişcă
dintr-o parte într-alta, odată cu mişcările
mele din încheietură.

— Nah, şcoala nu e de mine. Abia am

suportat liceul. Nu vreau să trec prin alt iad.

— Şi Brian? Nu cred că-i va plăcea prea tare

să stai degeaba.

Degetele mi se strâng în jurul sticlei,

zărindu-mi oasele profilându-se prin piele.

— Tata vrea doar să ştie cât mai am de gând

să stau pe capul lui. Dac-ar fi după el aş avea
deja o muiere pe cap, şi vreo doi plozi şi aş
lucra la un abator. Puţin îi pasă de ce vreau
să fac cu viata mea.
r

— A început să bea iar? întreabă cu o

oarecare prudenţă, iar eu dau apatic din cap.

— Aseară a ţipăt la mama pentru că a spart

din greşeală o cană lângă el. Mă mir cum
de îl mai tin fraierii ăia la muncă în halul în
#

care e.

Bill mă bate uşor pe spate, zâmbindu-mi

aproape compătimitor.

— Poti veni oricând să stai la noi dacă ai

i

probleme. Sunt sigur că Diana nu se va

supăra. Ridică degetul arătător spre mine.
Atât timp cât nu te dai la ea, băiete!

— Să nu se dea ea la mine, glumesc cu el,

însă nu scap de un alt croşeu direct în coastă.
Râdem în acelaşi timp.

Ne oprim însă când un grup de băieţi îşi

fac apariţia în dreptul nostru, râzând mai
ceva ca un grup de drogaţi. îmi ridic ochii în
direcţia lor, şi aproape mă blestem singur
când observ feţele cunoscute. Jay, cel mai
aproape de mine, face o privire nedumerită
când mă observă. Ceilalţi tac, observându-mi
expresia neutră de pe faţă.

— Zhelezkin! Uite cine s-a întors pe plaiurile

natale!

Dau mâna cu el, mai mult robotic, şi

mă reîntorc cu intentia de a continua
7

conversaţia
1 cu Bill.

— Ne-ai lipsit de pe pistă, continuă însă Jay,

având un glas mai mult amuzat, şi nu ştiu
de ce, dar simt o nevoie nebună de a-i pocni
una. Cred că mi s-a urcat deja băutura la cap.

Ridic din umeri, încercând să închei

conversaţia asta inutilă, însă nervii îmi sunt
serios puşi la încercare când acesta continuă
să dea din gură lângă urechea mea.

— Ai de gând să revii?

— Nu.
— Hai, omule! Erai cel mai bun de acolo,
acum parcă n-are niciun farmec!

Pufnesc.

— Ce e, Jay? Ţi-a dispărut sacul de aur şi nu

mai ai de pe urma căruia să câştigi şi tu nişte
ciubuc?

Bill bea din nou din paharul său, puţin

amuzat, însă Jay şi amicii săi nu par deloc de
aceeaşi părere. Păcat însă că mă piş pe nervii
săi. Poate prind ideea şi se cară mai repede
de aici.

Jay pufneşte într-un râs batjocoritor.

— Eşti distrus, omule! Târfuliţa aia ţi-a sucit

minţile, şi a făcut o legumă din tine! Hah,
păcat că s-a dus înainte să dau o tură cu ea
prin pat. Am auzit că era tare bună la—.

Pumnul meu îi retează orice cuvânt,

făcându-1 să-şi dea capul pe spate şi să geamă
de durere. îmi scutur palma, simţind arsura
din oase din cauza contactului cu mandibula
sa, şi sunt totuşi luat pe
neaşteptate atunci când se apleacă spre
mine, prinzându-mi o lovitură direct în nas.

Mă dezechilibrez pe spate, aproape căzând

de pe scaun dacă n-ar fi fost Bill care să
mă prindă la timp, şi simt cum furia se
intensifică în capul meu, ca un vulcan ce
tocmai a explodat.

îmi duc mâna la gură; nasul mă doare ca

naiba şi pot simţi gustul greţos de sânge ce
mi se scurge spre bărbie. Totuşi, rânjetul de
pe buzele lui Jay pare mult prea important
decât orice durere în momentul de fată, asa
7 ' t

că mă năpustesc asupra lui, fiind însă blocat

de Bill, care mă prinde de la spate. Jay e acum
înconjurat de amicii lui, în timp ce barmanul
bolboroseşte ceva despre poliţie şi alte
rahaturi dacă nu plecăm de aici.

— Haide, să mergem, Hex.

Bill încearcă să mă tragă după sine, însă

rămân focusat doar pe Jay, nemaifiind
conştient nici măcar de privirile care
îngrozite, care curioase ale celorlalţi.
Dau să-i spun ceva, însă nu reuşesc nicicum
să scot pe gură măcar un cuvânt, lăsându-mă
în cele din urmă tras de Bill în afara
localului. Aerul rece al nopţii mă loveşte din
plin, amplificând durerea din zona nasului.
Mă şterg forţat, scuipând din sângele adunat
pe limbă, şi mă zvârcolesc în strânsoarea lui
Bill pentru a-mi da drumul.

— Băga-mi-aş! lovesc un morman de zăpadă

cu piciorul, strângându-mi palmele în pumni.

— Calmează-te, Hex! Şi nu pune la suflet

toate mârşăviile unora ca el.

— Nu pot, Bill! Când vine vorba de ea... nu

mai judec bine!

Bill oftează, trăgându-şi geaca peste umeri.

Scoate apoi din buzunarul ei o batistă,
întinzând-o spre mine.

— Ştiu, amice. Dar a trecut mult timp, Hex.

Trebuie să-i dai drumul din mintea ta, altfel
nu vei mai putea trăi.
Strâng din dinţi, ignorând durerea, şi inspir
adânc de câteva ori. Inima îmi bate cu putere
în piept, ca un motor supraîncălzit, iar
muşchii încep să-mi tremure de nervi pe sub
piele.

Aş vrea, Bill. Oh, cât aş vrea s-o pot uita.

însă sunt slab în faţa ei; acum, şi dincolo de
moartea sa. Ca un nebun, cu inima sfâşiată
din piept de atâta dor.

Peste jumătate de oră, după ce mi-am curăţat

din rană şi m-am mai liniştit, Bill mă aduce în
faţa casei cu maşina, asigurându-se că nu voi
face vreo altă prostie. Sunt mult prea obosit
însă pentru asta; vreau doar să dorm şi să uit
de mine până dimineaţă.

încerc să mă fac nevăzut pe holul de la

intrare, pentru a nu da ochii cu cineva din
casă, însă norocul nu ţine cu mine, căci
mama mă întâmpină imediat din bucătărie,
strângându-se pe mâini cu un prosop curat.

— Hex! Abia am terminat masa.

— Nu mi-e foame, încerc să mă scuz, însă mă
prinde imediat de braţ, oprindu-mă în loc.

închid ochii, ştiind ce urmează.

— Doamne, ce ai păţit la faţă?

Degetele sale încearcă să-mi prindă faţă între

ele, pentru a mă privi mai bine, şi sunt nevoit
să mă dau în spate, pentru a nu-i provoca o
îngrijorare şi mai mare.

— Sunt bine, mamă. Am dat cu nasul de un

stâlp, inventez ceva pe moment, luând-o în
susul scărilor.

Vocea mamei continuă să strige în urma mea,

însă mă simt mult prea rău pentru a mai da
ochii cu ea.

Trântesc uşa în urma mea, sprijinindu-mă

de suprafaţa ei pentru câteva secunde, apoi
întind mâna spre întrerupătorul de pe perete
pentru a deschide becul. Tresar ca băgat în
priză când observ silueta Lunei în dreptul
biroului meu. îşi întoarce buimacă capul
spre mine, înghiţind în sec.

— Pe toţi dracii, Luna! Ce naiba faci aici?!

Se bâlbâie puţin, încercând să se eschiveze.

Abia acum observ obiectul pe care îl ţine în
mână. Nervii mi se urcă din nou la cap, astfel
că din câteva mişcări ajung în dreptul său,
smulându-i lanţul din mâini.

— Nu-mi umbla printre lucruri, ce rahat!

— De unde ai ăla?

Mă dau un pas în spate, strângând obiectul în

pumn. Trebuie să respir de câteva ori pentru
a-mi calma pulsul accelerat.

— A fost un cadou. Acum ieşi de aici, n-am

timp de jocurile tale prosteşti!

Fruntea i se încreţeşte subit. Face un pas spre

mine, privindu-mă ca şi cum pământul i s-ar
desface la picioare.

— De la cine? De la Sunny poate?

Simt frivolitatea din vocea sa, şi după mult
timp de când ne cunoaştem, ştiu că Luna e
cu adevărat nervoasă, şi nu-mi pot da seama
de ce. însă nici nu am timp pentru aşa ceva
acum, nu acum, când simt că voi răbufni din
moment în moment.

Bag lanţul în buzunarul pantalonilor,

întorcându-mă cu spatele la ea.

— încetează, Luna. Şi pleacă.

— De ce să încetez? Şi de ce să plec?

Mă prinde cu forţă de mână, punându-se în

faţa mea. Ochii săi capătă acum o nuanţă
întunecată, ca şi cum toată ura din lume s-ar
aduna în irisurile acestora. Câteva şuviţe
blonde i se desprind din cocul dezordonat,
căzându-i peste ceafă. Mâna sa continuă
să-mi ţină corpul în loc.

— Ai de gând să fugi toată viaţa de ceilalţi,

ca un laş? M-am săturat, Hex! M-am săturat
să te văd în halul ăsta, pentru că îmi provoci
silă!
— Şi? Crezi că-mi pasă de ce crezi tu, Luna?

Mă mişc, astfel încât să mă strecor de sub

strânsoarea sa. Ochii mei nu-i părăsesc nicio
secundă chipul încruntat, şi mă încrunt când
zăresc o sticlire în aceştia.
i

îşi coboară capul, molfăindu-şi buzele între

ele. Lumina slabă a lunii i se reflectă în păr,
făcându-1 să strălucească.

— îmi e dor de tine, Hex, şopteşte la un

moment dat, pe o voce oarecum stinsă. îmi
e dor de cel mai bun prieten. Cel care mă
asculta mereu când aveam nevoie de cineva,
şi care mă înţelegea mai bine decât oricine.
Ai fost sprijinul meu, apoi nu ai mai fost
nimic.

îmi strâng buzele una peste cealaltă, simţind

cum tensiunea îmi acaparează corpul. Iar
Luna nu mă ajută deloc, căci de îndată ce îşi
ridică ochii spre mine şi-i zăresc umezeala
din dreptul ochilor, pieptul mi se strânge ca
într-o menghină.

— Ea mi te-a luat de lângă mine, şi se pare că

încă o face. Se şterge cu mişcări repezite la
ochi. Dar nu mai sunt slabă, Hex. Şi nici nu
voi mai încerca să te trag la suprafaţă ca
în trecut. Am încercat, Hex; fie şi cu glume
proaste, dar eşti mult prea orbit de ea ca să
mai vezi vreun adevăr.

Gura îmi devine amară din nou. Durerea din

nas se face din nou simtită.
i

— Despre ce adevăr îndrugi acolo? Te-am

mai întrebat şi acu' doi ani, şi te-ai făcut că
plouă!

— Las-o baltă, nu va rezolva nimic, oricum,

murmură iritată, întorcându-se pe călcâie.

Buzele mi se usucă, iar pieptul mă arde pe

interior cu fiecare pas pe care îl face spre
balcon, şi oricât de mult aş vrea s-o întorc din
drum pentru a rezolva întreaga situaţie, ceva
înăuntrul meu mă face incapabil de a mai
mişca.

Luna deschide uşa balconului, lăsând aerul

rece să se infiltreze printre trupurile noastre,
apoi se întoarce brusc spre mine,
exact în momentul în care o lacrimă i se
scurge pe obraz. Ochii îi par acum goi, secaţi
de orice strălucire.

— Nu mai suntem prieteni de acum, nu că am

mai fi fost, oricum. Doar... dispari din viaţa
mea, şi ia-o şi pe Sunny cu tine. Nu vreau să
mai am de-a face cu vreunul dintre voi.

îşi trage apoi nasol, aruncându-mi o ultimă

privire, pentru a dispărea câteva secunde
mai târziu din camera mea. Şi, după cum se
pare, şi din viaţa mea.
 Capitolul 7

LUNA

— Luna, coboară mai repede până nu se

răceşte de tot mâncarea!

— Acum!

Mă zgâiesc în sinea mea la auzul vocii mult

prea sâcâitoare a mamei care parcă vrea
să-mi spargă timpanele la primele ore ale
dimineţii, şi îmi trag mai bine peste cap
prosopul acum ud, scuturându-mi de câteva
ori părul umed. Un aer rece, ca un fior, mă
cuprinde brusc din toţi rărunchii, aşa că
mă cuprind încet cu braţele, frecându-le
cu palmele. Casc, pe jumătate adormită, şi
mă sprijin cu fundul de marginea biroului.
Capul îmi zvâcneşte puţin din cauza nopţii
aproape nedormite de aseară, motiv pentru
care îmi frec spaţiul dintre ochi cu degetele,
masându-mi pielea încordată.

Mansarda e atât de liniştită, încât am

impresia că dacă aş încerca să depun puţin
efort, aş fi în stare să-mi ascult propriul
sânge scurgându-mi-se prin vene. Afară încă
e înnorat, o atmosferă la fel de mohorâtă ca
starea pe care o am în momentul de faţă, şi
după mult timp chiar mi-aş dori să ningă. Să
vină vreo furtună arctică şi să înghită totul în
calea sa. Poate aşa ziua de azi ar trece şi ea
mai uşor.

Glasul aproape enervat al mamei se face din

nou auzit din bucătărie, bolborosind ceva
despre faptul că sunt mult prea lentă şi prea
delăsătoare. îmi dau ochii peste cap,
aruncând prosopul pe spătarul scaunului, şi
trag mai bine pe şolduri pantalonii de pijama.
Ies apoi din cameră, târâindu-mi paşii spre
scări.

De îndată ce mă vede păşind în bucătărie,

mama îmi aruncă privire mai mult decât
întrebătoare.

— De ce nu ţi-ai uscat părul? Ai chef de vreo

răceală?

— Se usucă de la sine, murmur, punându-mă

pe scaunul din faţa tatei. Acesta îşi scoate
capul de după ziar, făcându-mi relaxat cu
ochiul. Zâmbesc slab, aruncându-mi ochii
spre mâncarea din farfurie. Stomacul mi se
strânge la vederea ei, făcându-mă să înghit în
sec. Mi se face greaţă.

— Sper că ţi-ai pregătit rochia pentru seara

asta, spuse vehement mama, sorbând din
ceaşca de cafea de lângă ea.

încep să mă joc cu furculiţa în farfurie,

dându-mi o şuviţă umedă după ureche. Mi se
face puţin frig.

— Iau salopeta neagră. E mai comodă.

— Da, şi mai... băieţoasă, comentează mai

mult pentru sine.

Ochii mei îi întâlnesc pe ai săi.

— Am spus că iau salopeta neagră. Punct.

Mă priveşte cu un oarecare scepticism,

clipind mai apoi de mai multe ori. îşi
focusează din nou atenţia asupra farfuriei
sale.

— Ok. N-ai dormit bine aseară, de eşti aşa de

arţăgoasă?

Oh, că bine zici, îmi spun în gând. Ai noroc

însă că sunt mult prea obosită şi sictirită
pentru a mă mai pune în gură cu tine. Chiar
n-am chef să-mi fut toată ziua cu starea asta
proastă. îmi va trece, iar când voi fi bine, voi
redeveni eu, cea din trecut.

— De ce mănânci atât de puţin? Vocea tatei

mă scoate din gânduri, forţându-mă să-mi
ridic capul spre el. Ţi-am mai spus, Luna,
nu-mi place ce alimentaţie ai în ultimul timp.
Aproape că te înfometezi.

— Ţi se pare, murmur, luând totuşi în gură

o bucată de şuncă prăjită. Aroma afumată
mi se topeşte pe limbă, alunecând cu greu în
josul gâtului.

— Nu ştii că se poartă fetele mai durdulii

acum? se bagă şi mama în discuţie,
aruncându-mi o ocheadă pe sub genele
rimelate. Va crede lumea că te tin moartă de
t

foame fix de anul nou!

Ridic din sprânceană, evitându-i atenţia. Ea şi

imaginea asta de sine. Numai de asta îi pasă;
de altfel, dacă într-adevăr mi s-ar întâmpla
ceva, nu ar fi atât de îngrijorată.

îl aud pe tata tuşind sec de câteva ori,

pesemne că încearcă cumva să mai destindă
atmosfera.

— Şi, spune, chiar mergi cu noi în seara asta

sau te vezi cu ceilalţi?
— N-am chef să ies cu ei, ridic din umeri,
privind în gol. Adevărul este că mi-ar plăcea
oarecum să petrec trecerea dintre ani în
compania celorlalţi, însă în acelaşi timp nu
mă simt în stare să mă distrez, ca şi cum
nimic nu s-ar fi întâmplat între mine şi Hex
cu o seară în urmă. Şi nici nu vreau, mai mult
decât orice pe lumea asta, să dau ochii cu
el dacă ar fi să stăm cu toţii. Nu am glumit
când i-am spus că vreau să dispară din viaţa
mea. Voi face tot ce-mi stă în putinţă să nu
mai dau atât de des ochii cu el, cu toate că
ştiu că va fi a naibii de dificit având în vedere
că avem atât de mulţi prieteni în comun.
Totuşi, am nevoie de distanţarea asta dintre
noi. Nu-mi face bine să mai stau în preajma
sa, şi ştiu că acelaşi lucru e valabil şi pentru
el. Hex îmi aduce aminte de Sunny, iar eu,
inevitabil, îi amintesc de ea. Parcă suntem
prinşi într-un cerc vicios şi plin de bube, de
unde ne sufocăm reciproc de energie. Iar eu
am nevoie să respir din nou aer curat.

— E mult mai bine, o aud pe mama şoptind la

un moment dat, cu ochii aţintiţi undeva
asupra geamului. Cu cât stai mai puţin cu ei,
cu atât criminalul acela blestemat va sta mai
departe de familia asta!

Fruntea mi se încreţeşte fără să-mi dau

măcar seama la auzul cuvintelor sale
scuipate cu atât de multă răutate. I se poate
citi mânia şi ura pe faţă, şi ce e şi mai rău,
este că ştiu că în adâncul ei îi este frică de
Hex. Mereu i-a fost.

— Calmează-te, Aurora, intervine tata,

mângâind-o peste braţ. întoarcerea lui Hex
nu reprezintă nimic pentru noi.

— Spune-i asta fiicei tale, care şi înainte roia

în jurul lui ca o lipitoare!

— Şi?! îi fac pe amândoi să tresară, inclusiv

pe mine, în momentul în care bat cu palma
în masă, făcând apa din paharul meu să se
ridice, dând pe-alături. Nu e treaba ta cu cine
stau!

Mă priveşte surprinsă, ca mai apoi să adopte

o postură defensivă.
— Ai uitat cumva ce i-a făcut lui Sunny?

— Ai uitat cumva că s-a urcat singură pe

afurisenia aia de motocicletă?! Mă ridic în
picioare, făcând scaunul de lângă mine să
scârţâie pe parchet. în loc să-ţi mai aperi atât
fiica, ar trebui să te gândeşti dacă nu cumva
răul a pornit tocmai de la ea!

Mă strecor pe lângă masă, lăsând-o pe mama

să strige în urma mea. Nu mă opresc însă
până nu ajung în dreptul scărilor, pe care
le urc fără ca măcar să mai privesc pe unde
merg. Mă împiedic de câteva ori, înjurând
printre dinţi, şi respir plină de nervi dar
totuşi uşurată atunci când ajung în sfârşit
în camera mea. încui uşa în urma mea,
lăsându-mă moale cu spatele de suprafaţa
acesteia. închid ochii, inspirând de câteva
ori, şi las pulsul să-mi revină încetul cu
încetul la normal.

Fac exact lucrul pe care am zis că voi înceta

să-l mai fac de acum încolo: îmi pasă.
— Cum adică nu vii la The Vamps? aproape
că îmi zbiară în ureche Bibi prin telefon.

îmi depărtez telefonul de ureche, strângând

din ochi, şi arunc o ultimă privire spre
salopeta pe care o voi purta în seara asta. Ar
merge de minune cu bluza cea roşie, mulată
pe gât, însă nu prea aş vrea să atrag atenţia
asupra mea. în fond, nu e o seară de care
mă voi bucura prea tare fiind în compania
dragelor mele rude, aşa că de ce ar mai
trebui să depun vreun efort în acest sens?

Oftez, aruncând salopeta pe un colţ al

patului, şi mă arunc cu fundul pe celălalt
colţ. E ora trei după-amiaza, iar afară pare
deja că e noapte la cât de înnorat e.

— Adică merg cu ai mei la restaurant, Bibi,

răspund în cele din urmă, privind spre tavan.
Beculeţele scânteiază ca o flacără, luminând
fotografiile înfipte pe acea sfoară legată de
capetele camerei.

De la celălalt capăt, Bibi pufneşte pe nări.

— Frate, ce rahat! Tu nu, Kiva nu, mai

urmează să nu meargă nici Jj, nici Hex, şi
ne-am dus dracu'!

— Kiva de ce nu merge?

— Habar n-am. Am vorbit cu ea azi

dimineaţă şi a zis că are nişte treabă p-acasă.
Batem la pariu că puţoiul de tac-su iar o
freacă pe creier?

îmi vine să râd, însă nu reuşesc să fac asta.

Nu când ştiu că e posibil ca Bibi să aibă
dreptate. Kiva nu e genu' care să se plângă la
alţii, însă ne putem da şi noi singuri seama că
nu se înţelege bine cu taică-su vitreg de când
mama sa murise în urmă cu un an. Mereu
i-am spus că poate să se mute la cămin la
facultate, însă din cine ştie ce motiv mereu
evită astfel de conversaţii. Nu vreau să cred
că relaţia dintre cei doi e atât de rea încât
i

să fie controlată sau mai ştiu eu ce de tipul

acela. Niciodată nu-mi inspirase încredere.

îmi ling buzele, simţindu-mă brusc acaparată

de un val de somn.
— Poate iau masa cu rudele, murmur peste
câteva clipe, auzindu-1 pe Bibi cum dă din
buze. Mă ridic în picioare, îndreptându-mă
spre fereastră pentru a trage draperiile.

— Mda, se pare că petrec singur în seara asta.

— Ei, pe naiba. Vor fi acolo toţi cunoscuţii,

sigur te lipeşti şi tu de vreo tipă să ai pe cine
săruta la miezul nopţii.

Aproape că-i pot vedea rânjetul ce i se

formează pe buze.

— Mi-am propus ca în anul nou să mă fac

băiat cuminte.

— Da, mult noroc cu asta, surâd în sinea mea,

trăgând de draperii pentru a le da după mine.
Mă opresc din mişcare însă când constat că
nu sunt singura de la geam, iar în momentul
în care ochii mi se intersectează cu ai lui Hex
rămân încremenită.

— Hei, putem vorbi mai târziu? murmur în

telefon, închizând apelul înainte de a mai
auzi răspunsul lui Bibi. înghit nodul format
în gât, şi îmi mut privirea de la Hex. Ochii
săi par mult prea cercetători şi apăsanţi
pentru a mă mai putea uita la el, aşa că
trag în secunda următoare draperiile,
întorcându-mă cu faţa spre pat.

Inima îmi bate puţin mai tare, şi cred

că e mai mult din cauza durerii pe care
o resimţisem aseară; amintirea celor
întâmplate încă stă vie în memoria mea, ca o
oglindă ce refuză să se spargă ori de cate ori
aş izbi-o de perete.

Avusesem în gând doar să-i fac o vizită ieri

noapte, cu speranţa că poate ar avea chef
să ne jucăm nişte jocuri video pe consolă.
Nu m-am gândit nicio secundă că aş putea
descoperi ceva care să-mi dea atâtea de
gândit, însă nici nu prea am avut prea mult
timp de gândire în momentul în care apăruse
pe neaşteptate în cameră.

Poate mă înşelasem, poate acel lanţ era o

simplă coincidenţă stranie, sau poate aveam
tot dreptul din lume să simt că-mi ies din
minţi de nervi. Mai ales când mi-am dat
seama, pentru a nu ştiu câta oară, că Hex o
va pune mereu pe Sunny mai presus de orice,
chiar şi de cât judecata lui sau a mea. Iar eu
nu mă pot lupta cu amintirea cuiva care nu
mai există în prezent. Ar fi ca şi cum m-ast
lupta cu vântul, iar el ar continua să sufle pe
lângă mine, cu obrăznicie şi tupeu.

M-am lăsat mult prea mult condusă de

greşelile din trecut şi de nişte amintiri care
se pare că mai există doar în capul meu; de
azi vreau să fiu o altă Luna, una care să ştie
când să de-a drumul durerii şi să meargă mai
departe, fie şi de una singură. Căci nu e de
datoria mea să-l trag după mine pe Hex, la fel
cum nu e nici de datoria lui să-mi mai acorde
mie vreo atenţie.

Mă prăbuşesc în cele din urmă pe aşternutul

de pe pat, închizând ochii şi afundându-mi
capul între perne pentru a-mi bloca orice
gând ce îmi încolţeşte în minte. Mi-aş dori să
nu fiu nevoită să ies în seara asta, cu atât mai
puţin să mă prefac din nou că totul e bine
de fată cu rudele noastre. Mă doare undeva
i

de masa lor şi de venirea anului nou. Tot ce

vreau e să închid ochii pentru câteva
secunde, şi să nu-i mai deschid decât atunci
când durerea din suflet se va opri.

Okay, cineva să mă scoată dracului de aici

până nu-mi pierd minţile. Nici o oră n-a
trecut de când am ajuns la restaurantul ăsta
de fiţe din miezul oraşului şi deja simt că
nu voi rezist încă vrei cinci ore în compania
celor de aici. Şi dacă aveam impresia până
acum că ziua nu poate decurge mai rău decât
dimineaţă, mătuşa Edna se pare că are de
gând să-mi demonstreze contrariul.

Noroc de tata cu care mai pot schimba vreo

câteva vorbe mai normale şi de telefon, altfel
eram plecată de mult de aici. Niciodată nu
mi-au plăcut luxul şi opulenţa cu care sunt
obişnuiţi ai mei, asta şi pentru că nu am
acordat vreodată vreo atenţie prea mare
altfel de lucruri, darămite să vreau să fac
parte din clasa asta de oameni ce par a avea
doar maşini scumpe şi bârfe în cap. Spre
deosebire de mine, Sebah pare mai mult
decât mulţumit că se află acum aici, căci
radiază a zâmbete şi râsete aruncate aiurea.
Se pare însă că nu a uitat incidentul dintre
noi de acum câteva seri, căci îmi mai aruncă
pe ici-colo câte o privire plină de venin, doar
aşa, să-mi dea de înţeles că lucrurile nu vor
rămâne cum vreau eu. Reacţiile sale mă
i

amuză cumva, mai ales că ştiu că nu prea are

sânge-n vene ca să-mi facă ceva. Nu acum.

— Ce bine îţi stă îmbrăcată aşa, Luna, mă

complimentează la un moment dat unchiul
Simon, aruncându-mi o privire apreciativă.
Dau din cap, pentru a nu fi nevoită să-mi
deschid gura. Muzica de pe fundal începe să
mă obosească.

— Da. Te prind bine astea mulate, având în

vedere că nu prea ai ce forme să arăţi. Ar fi
arătat urât să-şi scoţi baloanele pe afară.

Ai mei o privesc în tăcere, ca şi cum n-ar

vrea să ia parte la discuţia asta, în timp
ce Sebah se arată extrem de încântat de
întreaga situaţie. îmi trimite o privire
vicleană, întorcându-se apoi spre butonarea
telefonului.
— Nu toti am fost înzestrati de la natură, mă
7 i *

trezesc gângurind, luând o înghiţitură din

vinul turnat în paharul din faţa mea. Acidul
înţepător al acestuia mă face să strâmb din
nas.

Mătuşa Edna se şterge la gură cu un şerveţel,

ca mai apoi să înceapă să bolborosească
despre moştenirea familiei şi alte rahaturi
de genu' ăsta. Mi-e prea silă să o ascult, aşa
că încep să vorbesc prin mesaje cu Kiva şi
Bibi, care se pare că sunt deja împreună cu
JJ în The Vamps. Se pare că taică-su Kivei a
lăsat-o în cele din urmă să iasă afară, aşa
că mă bucur pentru ea. Nimeni nu merită
să stea, totuşi, singur la trecerea dintre ani.
Gând ce mă duce din nou cu gândul la cineva
anume, însă îmi scutur capul, aruncându-mi
ochii de-a lungul sălii de dans. Nu sunt chiar
atât de puţini tineri pe aici, şi norocul făcuse
că ochesc deja vreo doi tipi cu care aş putea
să-mi mai alung plictiseala asta afurisită, aşa
că mă scuz de la masă, strecurându-mă spre
mijlocul sălii. Mă bucur acum că nu mi-am
luat tocuri atât de înalte, altfel mi-aş fi rupt
gâtul pe
podeaua asta alunecoasă.

Muzica capătă acum o tentă mai alertă, ceva

uşor latino, şi mă las purtată de ritm, odată
cu toţi ceilalţi care se bâţâie pe lângă mine.
Luminile mă orbesc din când în când, făcând
mişcări de dute-vino din ce în ce mai rapide,
până când îmi pierd pentru câteva secunde
întreaga vedere. îmi revin abia atunci când
simt ceva presându-se peste şoldurile mele,
iar când îmi deschid ochii peste câteva
clipe, sunt plăcut surprinsă să-l zăresc pe
unul dintre tipii pe care pusesem ochii mai
devreme.

— Ai grijă, e cam aglomerat pe aici, îmi

şopteşte aproape de ureche, încercând să
mă tragă mai aproape de el pentru a nu
ne izbi de restul celor care dansează. Stiu
i

însă ce intenţii are cu gestul ăsta aparent

cavaleresc, însă nu prea-mi pasă momentan,
motiv pentru care îmi duc braţele de după
gâtul său, zâmbind cum ştiu eu mai bine. Şi,
trebuie să recunosc, tipul nu arată rău deloc.
Cu un zâmbet drăguţ, o piele ciocolatie şi
nişte gropiţe în obraji, ar putea fura privirea
oricărei fete din restaurantul ăsta. Păcat însă
pentru el căci majoritatea sunt în cupluri pe
aici, cu excepţia mea.

— Vrei să dansezi? întreb imediat, dându-mă

mai aproape de el pentru a-i simţi căldura
trupului. Parfumul său îmi explodează în
nări, şi oh, drace, miroase teribil de bine!

îmi zâmbeşte pentru ultima dată, ca mai apoi

să mă prindă mai bine de şolduri pentru a
putea dansa mai bine. Iar eu mă las purtată
de val şi braţele sale, nepăsându-mi dacă
am putea fi priviţi sau de trecerea mult prea
rapidă a timpului.

Tocmai de aceea nici nu-mi dau seama

când ne aflăm amândoi pe un hol al
restaurantului, sărutându-ne cu atâta
ardoare. Palmele sale îmi străbat spatele
de jos în sus, cu mişcări tandre, dar totuşi
cunoscătoare, în timp ce degetele mele îşi
găsesc refugiul în părul său răvăşit în toate
direcţiile. E plăcut la atingere, şi parcă preţ
de câteva clipe uit de toată drama care
plutise în jurul meu în ultimul timp. Aveam
nevoie de aşa ceva, mai ales că au trecut luni
bune de când nu m-am mai sărutat în felul
ăsta cu cineva.

Mă trage puţin într-o parte, până când

spatele meu face contact cu peretele rece,
şi simt că trupul îmi ia foc sunt mâinile sale
dure şi atât de calde. Aproape îi gem în gură
când limbile ni se întâlnesc într-un moment
de slăbiciune din partea mea, şi îmi las capul
pe spate, pentru a-i face loc gurii sale spre
gâtul meu deja expus. îşi mută buzele în
scurt timp, lăsându-mă să-mi trag sufletul
câteva clipe.

— Cum te numeşti? murmură printre

săruturi, determinându-mă să-mi pun
mâinile pe umeri săi. Ochii îmi fug într-o
parte, şi mă bucur că e gol, cuprins de
semi-întuneric. Deşi nu m-ar deranja nici
dacă ne-ar vedea cineva.

— Chiar vrei să strici atmosfera cu întrebări

de genu'? îi depun un sărut după lobul
urechii, simţindu-i pielea tremurând sub
bine. Buzele sale îşi croiesc drum spre ale
mele. îi întâlnesc scânteia din irisuri, ca o
văpaie ce pâlpâie mocnit.
— Cred că măcar atât ar trebui să ştiu despre
fata cu care o voi face.

Vocea sa îmi trimite vibraţii prin întreg

corpul, şi sunt puţin luată prin surprindere
când îi simt mâna strecurându-se printre
trupurile noastre, îndreptându-se spre
interiorul coapselor. Pielea mi se furnică la
atingere, gâdilându-mă puţin.

Inspir adânc, lingându-mi buzele umede, şi-l

prind mai bine de după ceafă, ridicându-i
capul.

— Nu ne-o vom trage.

Se opreşte o secundă, ca mai apoi să înceapă

să-mi sărute din nou gâtul, ameţindu-mă.

— De ce nu? E destulă atractie între noi. Nu

i

simţi?

îmi vine să-mi dau ochii peste cap. De ce toţi

băieţii trebuie să-şi piardă capul când vine
vorba de sex şi alte rahaturi?

îi prind încheietura la timp, înainte să se

avânte mai mult spre zona mea intimă.
Totuşi, aveam chef de nişte afecţiune, nu
de o partidă de sex aiurea pe holul unui
restaurant. N-am decăzut în aşa hal încât să
accept aşa ceva. Pare enervat însă de reacţia
mea, căci începe să se încrunte.

— Ţi-am spus că nu ne-o punem, aşa că ia-o

mai uşor până nu rămâi fără erecţia aia în
pantaloni.

Pufăie spre mine, trecându-şi mâna prin păr.

Se dă puţin în spate.

— Faci mişto de mine, sau ce? De ce ai mai

venit cu mine?

Ridic din umeri, aşezându-mi mai bine

sutienul pe sub bluză.

— Puţin
1 schimb de salivă nu strică niciodată.

Mă mai priveşte o singură dată într-un mod

credul, scuturându-şi capul. încep deja să
cred că e doar frumuseţea de el; creierul e
plin de târâţe.
— Măcar să mai "schimbăm" nişte salivă
totuşi, nu? se dă spre mine, apucându-mă de
umeri.

— Mi-a pierit cheful, murmur enervată,

încercând să-l împing de pe mine. Ugh! Ce
idei idioate pot să am!

încă încerc să mă calmez si să-l dau cu

i

binişorul de lângă mine pentru a nu

reacţiona mai impulsiv, când vocea extrem
de cunoscută a mamei mi se implantează în
timpane ca nişte cuţite. Ne oprim amândoi,
privind cu o oarecare reţinere în direcţia
ei. Mama ne priveşte pe amândoi într-un
mod stupefiant, ca şi cum tocmai văzuse
o fantomă, căci pare că se albeşte la faţă.
Buzele i se lipesc într-o linie strânsă, şi deja
simt ce urmează după felul în care păşeşte
spre noi.

Tipul se depărtează instantaneu de mine,

auzindu-1 cum bolboroseşte ceva printre
dinţii încleştaţi. Fraierul începe să se cace pe
el în pantaloni de frica mamei.
— Dispari din faţa mea în secunda asta! se
adresează pe un ton glaciar spre cel de lângă
mine, care îşi ia tălpăşiţa înainte de a mai
putea să-i acord vreo altă privire.

îi fac evaziv cu mâna, întorcându-mi apoi

atenţia spre mama. Privirea ei m-ar ucide în
secunda asta.

Palma sa îmi prinde braţul imediat,

forţându-mă parcă să stau în loc.

— Ce e în capul tău, Luna?! Eu îmi fac griji

pentru tine când dispari aşa, pe nepusă
masă, şi te găsesc aici, coţăindu-te cu un...
necunoscut!

— Ei, haide! îmi dau ochii peste cap. Ne-am

pupat puţin, n-am făcut altceva.

— Nu îndrăzni să-mi spui asemenea

tâmpenii, Luna! se zgâieşte spre mine,
strângându-mă şi mai tare de braţ. Ce-am fi
făcut dacă vă găsea cineva aici? Ai idee ce
imagine proastă ne-ai fi creat cu prostiile
tale?
Pufnesc, trăgându-mi mâna dintr-a sa. îmi
dau o şuviţă de după ureche, înghiţind în sec.
Simt deja că mă umplu de nervi.

— Tu te auzi ce scoţi pe gură? îţi pasă doar

de modul cum te privesc ceilalţi ipocriţi din
sala aia! Niciodată n-ai dat doi bani pe felul
în care m-am simţit; niciodată nu te-ai gândit
dacă vreau să fiu mereu târâtă în asemenea
întâlniri de prost gust! Când ai să pricepi
că nu-mi pasă de imaginea ta blestemată
şi că oamenii nu-ţi vor mânca din palmă
doar dacă eşti o minicopie a lor, mamă? Ai
devenit atât de plină de tine încât nu mai faci
diferenţa dintre bine şi rău! Şi ştii ce, pufnesc
spre ea, plină de draci, poate că trebuia să
mi-o trag aici cu tipu' ăla ca să fim prinşi,
doar ca să ţi se ducă naibii toată faţada asta
de femeie din înalta socie—.

Vorbele mi se opresc pe limbă în momentul

în care palma sa face contact cu obrazul meu.
Capul îmi fuge într-o parte, iar durerea şi
arsura îşi fac imediat simţite prezenţa. îmi
duc mâna spre zona lovită, ridicându-mi
ochii pentru a zări expresia îngrozită dar
totuşi nervoasă a mamei. Buza de jos îi
tremură discret, însă îşi maschează orice
jenă cu o tuse scurtă.

— încetează, Luna! Ştii cât ţin la tine, şi că

nu fac toate astea doar pentru mine!

îmi trec buzele una peste cealaltă, încercând

să înlătur frustrarea ce pare a se transforma
în lacrimi în colţul ochilor. Aerul pare
brusc irespirabil, şi aproape că nu mai pot
auzi muzica gălăgioasă şi râsetele celor din
interiorul localului.

Un râs forţat, aproape mecanic, îmi scapă

printre buze.

— Niciodată nu ai ţinut atât de mult la

mine. Sau mă rog, nu aşa cum ai ţinut la ea,
nu-i asa?
i

Pare perplexă de întrebarea mea, căci se dă

un pas în spate, neştiind cum să reacţioneze.
Buzele i se întredeschid brusc, însă niciun
cuvânt nu-i părăseşte gura. Şi nu ştiu la ce
răspuns m-aş fi aşteptat din parte ei; până la
urmă, cred că mereu l-am ştiut în interiorul
meu.
Refuz să mă mai uit în direcţia ei, asa că trec
val-vârtej pe lângă ea, fără să-i mai adresez
vreun cuvânt. Intru înapoi în sala de dans,
strecurându-mă cu greu printre zecile de
persoane care par mult prea prinse în lumea
lor pentru a-mi mai acorda vreo atenţie, şi
mă mişc aproape robotic atunci când ajung
în dreptul mesei noastre. Doar tata şi unchiul
Simon sunt prezenţi, însă sunt atât de
ameţită şi supărată pentru a le mai băga în
seamă întrebările cu care mă asaltează. Mă
aplec spre palton şi spre geantă, cu gândul de
a pleca cât mai repede din acest loc.

Tata mă prinde însă de braţ înainte de a mă

putea îndepărta.

— Luna, ce s-a întâmplat?

încerc să-i ignor privirea pe cât posibil, însă

ştiu după expresia de pe chipul său că mi-a
observat roşeaţa din obrazul pălmuit.

— Nimic, spun pe o voce răguşită. Vreau să

plec de aici.
— Te duc eu cu maşina atunci.

îi fac semn cu mâna, îndepărtându-mă.

— Nu, stai. Vreau să fiu singură.

Fac apoi cale întoarsă, înainte să-l mai las

să mă oprească în vreun fel. Lacrimile riscă
să-mi cadă pe obraji din moment în moment,
aşa că măresc paşii, împingându-mă în
cei care dansează în jurul meu. Nu ştiu
cum reuşesc să ajung afară din cauza
tremuratului ce-mi cuprinde întregul corp,
însă aerul rece al ultimei nopţi din an mă
izbeşte din plin, aducând răcoare peste
usturimea de pe piele. îmi ridic capul spre
cerul înstelat, şi-mi şterg cu dosul palmei
umezeala de sub pleoape. Pieptul mă doare
mult prea tare pentru a mai putea face ceva,
aşa că aleg să mă mişc din loc, pentru a-mi
mai calma din nervozitatea acumulată.

Şi merg, neştiind încotro mă îndrept mai

exact,7 sau dacă as avea vreo destinde anume
» i

în minte. Ştiam că ziua asta va fi un dezastru

$

şi că ar fi fost mai bine să stau acasă, însă nu

m-am gândit niciodată că lucrurile ar putea
scăpa atât de mult de sub control. Voiam doar
să mă distrez puţin; până la urmă nu mai
sunt o copilă de cinşpe ani care să nu ştie
ceea ce face şi să se lase ca proasta controlată
de hormoni. Poate că locaţia fusese una
greşită, dar asta nu o scuteşte pe mama de
gestul făcut. în cei douăzeci şi unu de ani
ai mei, niciodată nu ridicase mâna la mine,
cu atât mai puţin tata. Gestul de astăzi îmi
dă de înţeles că, până la urmă, familia nu se
rezumă doar la statul sub acelaşi acoperiş.
Fusesem prea proastă să cred că i-aş putea
face vreodată pe plac.

Mă simt rău de la stomac; poată c-ar fi trebuit

să mănânc puţin mai mult înainte să plec
de acasă. Ori asta, ori şocul celor întâmplate
încă mă macină pe dinăuntru. De deasupra,
câţiva fulgi de zăpadă se fac simţiţi peste
părul meu, aducând cu ei un vânt rece şi plin
de omăt. încă nu ştiu pe unde să merg, căci
parcă nici acasă nu prea aş vrea să merg. Aşa
că mă uit de jur împrejur pentru a-mi lua
câteva repere cu privire la locul în care am
ajuns, şi decid să merg în singurul loc unde
voi avea parte de
puţină linişte: la planetarium.

Oraşul e plin de forfotă pretutindeni, ca şi

cum o bombă cu ceas ar sta să explodeze în
orice moment, şi odată cu ea, şi neliniştea pe
care o simt înăuntrul meu. Planetariumul
însă se află într-o zonă mai retrasă a
oraşului, acolo unde luminile ajung mai greu,
iar sunetele naturii se pot auzi în voie, fără
vacarmul infernal al maşinilor şi al muzicii
ce pare că răsună de pretutindeni şi totuşi
de nicăieri. Aprind lanterna telefonului,
ignorând cele câteva apeluri şi mesaje de
la ai mei, şi păşesc cu grijă pe podeaua
scârţâitoare, până când ajung în cele din
urmă la ultima parte a clădirii. Mă apropii în
linişte de geamul cel mare, lăsând telefonul
să lumineze pe rama de lemn, şi privesc în
tăcere spre oraşul plin de lumini şi culoare.
Fulgii încă mai plutesc prin aer, zburaţi de
vânt, iar gândul meu zboară odată cu ei,
pierzându-mă în scurt timp printre minutele
care trec nestingherite pe lângă mine.

Nici nu-mi pot da seama cât timp a trecut de

când stau tot în acest loc, privind oarecum
pierdută spre clădirile ce se înalţă în
depărtare, însă cert este că tresar oarecum
când aud nişte zgomote de paşi venind de
unde din spatele meu. Mă întorc alarmată, şi
aproape că-mi vine să-mi blestem toate zilele
când îmi dau seama de figura lui Hex ce se
profilează printre umbre. Mă întorc spre
geam, sperând că va face şi el cale întoarsă.
Nu se întâmplă însă asta, aşa că atunci când
îl simt aproape de mine apuc telefonul în
palmă, pregătindu-mă să plec de aici.

Nu apuc însă să fac prea mulţi paşi,

căci palma sa îmi prinde imediat braţul,
oprindu-mă în loc. Lumina lanternei aproape
că ne orbeşte pe amândoi.

— Dă-mi drumul!

— Ce faci aici?

— Ce faci şi tu, aparent! Hai, lasă-mă!

îi întâlnesc fără să vreau privirea, şi nu

vreau să cred că ceea ce văd oglindiţi în ei e
îngrijorare, căci l-aş putea scuipa în ochi în
secunda asta. Privirea îi coboară treptat,
până în dreptul obrajilor, aşa că-s nevoită să
încerc să mă îndepărtez de el până nu voi fi
din nou pusă în faţa unor întrebări la care nu
vreau să răspund. Nu faţă de el, cel puţin.

— Ce-ai păţit la faţă?

— M-am izbit de un stâlp, acum dă-mi

drumul odată, la naiba, Hex!

O urmă de zâmbet îi apare în mod straniu pe

bune, şi sincer, nu văd ce-i atât de amuzant
în toată situaţia asta. Şi dă-o-ncolo de treabă!
Cum de ne-am găsit amândoi tocmai aici,
tocmai acum? Ce fel de joc al Satanei mai e şi
ăsta?

— Scuze, Luna. Crezi că, ştii tu, putem vorbi

puţin?

Ridic sprânceana spre el, pufnind.

— Am vorbit serios aseară. Nu vreau să mai

am de-a face cu tine, Hex. Nici acum, nici în
viitor!
Mă smucesc din strânsoare sa, încercând
să mă eliberez, însă se pare că am uitat cât
de multă putere poate avea, căci nu reuşesc
nicicum să-l clintesc din loc, Pielea începe
să mi se înroşească şi să mă usture. Pieptul
mă apasă din nou. E deja prea mult pentru o
singură noapte.

— încetează! Te rog, te rog, te rog... încet— .

Glasul mi se frânge odată cu bufnitura

asurzitoare ce-mi ia auzul, urmată mai apoi
de o explozie de culoare ce pictează întreg
cerul. Privim amândoi cum artificiile încep
deja să se înalţe în aer, spulberând liniştea
nopţii, iar corpul îmi devine brusc mai
moale, ca şi cum toată energia îmi dispăruse
ca prin magie din corp. Vocile oamenilor de
pe stradă îmi ajung cu greu la urechi, chiuind
si râzând între ei ca si cum venirea noului an
* *

ar însemna numai bucurie şi voie bună. însă

niciun început frumos nu are să ţină veşnic,
oricât de mult ne-am dori.

Trag din nou de braţul ţinut captiv de Hex, şi

oftez obosită când nu reuşesc să-l fac să-mi
dea drumul. în schimb, îl simt cum îmi trage
mai bine palma spre el, ca şi cum aş fi din
sticlă şi n-ar vrea să mă frângă sub mâinile
sale, şi-mi deschide pumnul în totalitate. Nu
ştiu ce vrea să facă cu asta, însă îl las să facă
ce vrea, cu gândul că aşa voi reuşi să scap
mai repede de aici pentru a merge acasă.

Refuză să se mai mişte pentru câteva

secunde, timp în care cerul încă mai e
luminat de artificiile ţipătoare, ca mai apoi
să mă înfior toată când îi simt buricele
degetelor traversându-mi pielea de jos
în sus. Fruntea mi se încreţeşte imediat,
prinzându-mă de ceea ce vrea să facă, iar
pielea mi se furnică de pretutindeni în timp
ce continuă să-mi scrie în palmă, ca atunci
când eram mici şi nu ştia cum să transpună
prin vorbe ceea ce voia să spună. Colţurile
ochilor mi se umezesc.

A trecut atât de mult timp de când nu a

mai făcut aşa ceva, încât nu ştiu cum să
reacţionez. Scrisul cu degetele pe piele mereu
a fost limbajul nostru propriu, un fel de
cod secret al nostru pe care nu trebuia să-l
împărtăşim cu nimeni altcineva. Iar acum,
când îmi dau seama de ceea ce vrea să
scrie, simt cum voi izbucni în p lân s în orice
secu n dă.

Scuze.
 Capitolul 8

HEX

— Ţi-am zis să nu aduci prostii, Luna, am

ridicat din sprânceană de îndată ce blondina
îşi făcuse apariţia în tocul uşii mele. Rânjise
amăgitor, fluturând pungile cu fel de fel de
rahaturi înspre mine.

Trântise uşa în urma sa, ţopăind cu zâmbetul

pe buze spre locul în care mă aflam. Puse
pungile pe marginea patului,
proţăpindu-se lângă mine, pe covor.

— Sunt nişte chipsuri şi câteva doze de suc,

parchetul tău e în siguranţă cu mine.

O privisem oarecum suspicios; niciun colţ din

camera mea nu era în siguranţă atât timp cât
ea se afla acolo; nici pe departe. Ultima dată
când fusese aici aproape îmi făcuse o gaură în
perete cu o minge de tenis pe care o aruncase,
chipurile din greşeală Unul din posterele mele
de pe perete nu avusese atât de mult noroc
totuşi. Sfârşise rupt pe jumătate, atârnând mai
apoi de cadranul patului.

Luna putea fi o adevărată distrugătoare dacă

şi-ar fi pus mintea aia sucită la contribuţie. Şi
chiar nu voiam să se declanşeze vreo bombă
/

nucleară în cele câteva ore în care aveam să

ne uităm la câteva filme.

— Netflix? dădu din sprâncene, întinzându-se

pentru a-mi lua telecomanda de la televizor
din mână. O las să-şi facă damblaua,
dăndu-mi totuşi ochii peste cap. Uram când o
făcea pe şefa, şi asta doar
pentru că era mai mare decât mine cu o lună.
O nenorocită de lună!

— Acu' că mă gândesc mai bine, era o idee mai

bună să ne uităm fiecare din camera lui, prin
skype, am murmurat mai mult pentru sine,
însă găngureala mea nu trecuse neobservată
de urechile sale de vulpoi. îşi întoarse aproape
robotic capul spre mine, îndoindu-şi mai apoi
capul ca în filmele alea nasoale de groază.
Uram când făcea şi asta. Gândindu-mă mai
bine, nu-mi plăceau mult mai multe lucruri la
Luna, însă nu eram sigur dacă era vorba de o
ură propriu-zisă sau, pur şi simplu, faptul că
eram prieteni de mici mă făcea să vreau să o
tachinez la rândul meu. Oricum ar fi fost, nu
aveam să câştig în faţa ei; nimeni nu o putea
face. Tipa era o scorpie şi jumătate, şi totuşi
îmi plăcea compania ei. Era... relaxant, intr-un
mod diferit de felul în care mă simţeam în
preajma altor fete care m-ar fi putut face să
mă relaxez într-un mod cu totul si cu totul
/

diferit.

Nu, Luna era ca o soră mai mică; sâcâitoare,

dar fără de care nu aş mai putea să mă simt
eu însumi. Probabil niciodată nu avea să stie
7

cât de mult bine îmi făcea prezenţa ei. Cu atât

mai mult cu cât faptul că am ajuns împreună
cu sora sa nu a schimbat cu nimic relaţia de
t

prietenie dintre noi doi. Tocmai de aceea îmi

şi plăcea să cred că aşa aveam să rămânem
mereu, fără să mă gândesc măcar că totul s-ar
putea nărui într-o singură clipă.

— Hei, amigo, mai eşti printre pământeni?

Bălăngănitul mâinii sale prin faţa ochilor mei

mă făcuse să clipesc repezit, întorcăndu-mă
buimac în direcţia ei. Ochii săi îmi cercetau
f

faţa cu o curiozitate enervantă.

— Mă gândeam şi eu la chestii.

— Woah! Zhelezkin mai şi gândeşte mai nou!

Apocalipsa e aproape!

Am lovit-o cu cotul în braţ, făcând-o să se dea

în lături pe covor, ca mai apoi să se sprijine
din nou de marginea patului.

— Chiar îţi place să-ţi baţi joc de mine?

— Ehobby-ul meu preferat, răspunse cu o
seriozitate care mă făcuse să intru puţin la
bănuieli pentru o clipă. Pufnise apoi în râs,
scoţând limba printre buze.

— într-o bună zi ai să intri în rahat cu

chestiile astea, mi-am trecut mâna prin
păr, timp în care ea butona pe telecomandă
pentru a căuta primele părţi din Star Wars.
De îndată ce puse primul film pe pauză pentru
a se încărca puţin, se întinse după punga cu
chipsuri pentru a deschide una. Mirosul de
caşcaval îmi intrase în nări, făcându-mă să
strâmb din nas. Grozav; acu' avea să-mi pută
toată camera a brânză stricată.

— Vrei şi tu? întinse punga deschisă spre

mine, însă i-o împinsem înapoi fără a mă uita
măcar la ea. Stomacul deja mi se strângea pe
dinăuntru.

— Astea sunt nişte prostii pline de E-uri. O să

faci cancer la stomac dacă mai mănânci mult.
Ridicase din umeri.

— Şi aşa nu-mi va deplânge nimeni moartea.

Fusese rândul meu să o privesc serios, ca şi

cum aş fi încercat să-i descopăr o urmă de
amuzament pe chip, însă nimic nu părea să-i
trădeze rigurozitatea ce-i umbrea chipul. Mai
băgase un chips în gură, lingându-şi mai apoi
degetele de praful mirositor adunat pe ele.

— Eşti proastă? întrebasem deodată. Nu mai

scoate căcaturi din astea pe gură, Luna.

îşi linse degetul mare, ridicându-şi mai

apoi ochii spre mine. Sticleau ca nişte văpăi
năstruşnice, făcându-mă incapabil să-mi mai
mut privirea în altă parte. Oh, uitasem; uram
şi faptul că mereu arăta atât de... inocent când
voia, deşi un drac deghizat de ascundea pe sub
toată acea piele. Dacă n-am fi fost prieteni,
sigur i-aş fi căzut în capcană.

Lăsase punga la o parte, iar expresie feţei i

se schimbase imediat în una plină de actorie
ieftină. Arăta ca un copil răzgâiat, ce tocmai
îşi găseşte o nouă jucărie pe care s-o
tortureze.

— Aw! Micul Hex încearcă să mă consoleze?

Ce suflet pur şi neprihănit...

îşi întinse braţele spre mine, pentru a mă

apuca de după umeri cel mai probabil, însă
mă ferisem taman la ţanc, lăsându-mă pe
spate. Proastă idee, căci de îndată ce mă
izbisem cu capul de marginea patului, braţele
acesteia îmi acaparaseră faţa, prinzându-mi
obrajii între degetele sale.

— Ce drăguţ eşti, ca o prinţesă la ananghie!

râse animată, trăgând în sus şi-n jos ca de
nişte gume de mestecat. Am mârâit enervant,
cuprinzând-o cu braţele de după şolduri
pentru a o ţine la distanţă.

— Fir-ar, Luna! Dă-mi drumul până nu-mi

smulgi faţa cu totu'!

Râse în continuare, aproape urcându-se în

totalitate pe mine pentru a mă sâcâi mai tare,
şi cel mai probabil mi-aş fi dat duhul acolo
dacă nu mi se auzea soneria de la
telefon. Ne-am oprit amândoi, iar Luna se
dăduse cu un zâmbet aproape victorios de
lângă mine, reluându-şi punga de chips-uri.

M-am întins spre telefonul de pe pat, şi m-am

holbat puţin la mesajul ce mi se afişa pe ecran.

— Totul e-n regulă? mă întrebase Luna la un

moment dat, văzând că nu reacţionez.
* t

Mi-am lins buze, dându-mi bretonul pe spate.

Nu-mi plăcea deloc situaţia în care eram pus.

— E Sunny. Se pare că nu se simte prea bine.

Luna îşi mai duse un chips la gură, dând cu

mişcări lente din cap, ca şi cum ceva o pocnise
direct în frunte. înghiţise în sec, lăsând
punga la o parte. îmi putusem da seama că îi
pierise tot cheful de mai devreme, adoptând o
expresie neutră pe chip.

— Deci, pleci?
Fruntea mi se încreţise subit, formându-se
adevărate cute pe suprafaţa ei. Uram să fiu pus
faţă în faţă cu alegeri de genu', asta pentru că
ştiam că, inevitabil, n-aş fi putut împăca cele
două tabere, oricât aş fi vrut.

— Putem merge amândoi la ea, oftasem

într-un final. Ne uităm împreună la film, habar
n-am.

Luna pufnise în sec, dându-şi câteva şuviţe

după ureche. Era enervată, şi nici măcar nu
puteam să o condamn. Stricasem întregul
nostru maraton pe care îl planificasem de ceva
timp.

— Eîn regulă, îmi făcuse semn cu mâna.

Pleacă.

—Luna...

— Hex, pleacă.

Am strâns din dinţi, inspirând apăsat. Mi-am

apucat telefonul în mâini pentru a-i trimite un
mesaj lui Sunny că ajung imediat, apoi m-am
întors cu privirea spre Luna pentru
a-mi cere scuze pentru cele întâmplate. Mi-am
deschis gura, fiind gata să spun ceva, însă mă
oprisem atunci când am constat că părea a se
uita deja spre mine.

Doar că nu se uita la mine, ci dincolo de mine.

Iar când i-am urmat privirea pre locul în care
se uita, nu putusem să văd nimic în afară
draperiilor de la mansarda sa, care păreau a
se bălăngăni cu mişcări moarte dintr-o parte
într-alta.

Continui să dau cu toată putere în sacul de

box, simţind cum broboanele de sudoare mi
se preling pe la baza gâtului. Articulaţiile de
la degete încep deja să mă usture de la atâtea
lovituri date mai mult în prosteală, însă nici
nu am de gând să mă opresc, nu până nu
am să simt că toată tensiunea din corp mi se
va evapora odată cu pumnii ce se izbesc de
materialul dur al sacului.

Trag aer în piept de câteva ori, fixându-mi

atenţia asupra ţintei, şi mai lovesc de câteva
ori înainte de a mă opri când simt că mi se
taie respiraţia. Mă sprijin cu palma de sac,
tuşind pe înecate, şi-mi trec mâinile prin
părul transpirat pentru a-1 da pe spate.
Poate c-ar fi deja timpul să mai tund din el;
începe să se simtă aiurea, ca o claie de lână
unsuroasă.

— Ar trebui să mai iei o pauză dacă nu vrei

să-ţi sară carnea de pe oase, se face auzit din
spatele meu JJ.

Mă întorc înspre el, exact în momentul în

care face un balon uriaş din guma pe care
o mestecă. Se sparge peste câteva secunde,
lipindu-i-se de vârful nasului. Rânjesc
discret când îl aud cum înjură pe sub bărbie,
chinuindu-se să-şi dezlipească guma de pe el.

— Zi mai degrabă că te-ai plictisit stând aici.

îi fac semn spre prosopul de lângă el, pe care
mi-1 aruncă direct în piept. Reuşesc să-l prind
înainte să cadă jos, şi îmi şterg de câteva ori
faţa şi capul cu el.

— Atunci de ce ai mai venit cu mine?

Dă din umeri, mestecând iar din gumă. Se
sprijină cu spatele de peretele de lângă el.

— N-aveam ce face acasă. Maică-mea voia

oricum să mă pună la curăţenie, aşa că
preferam oricând să zac pe banca asta,
uitându-mă la tine cum îţi rupi mâinile în
sacul ăla.

îi arunc o privire sictirită, apropiindu-mă

de el pentru a-mi lua din rucsac hainele de
schimb si un deodorant. îmi ridic de îndată
ochii spre el.

— Merg să mă spăl.

— Eu nu vin cu tine.

— Nici nu-mi doream asta, cap-sec, îi arunc

prosopul direct în faţă, râzând scurt când îl
aud cum scoate nişte sunete pline de dezgust.
Urăşte când îi fac asta, iar eu nu mă pot
abţine în a nu o mai face.
J

Ies din duş după mai bine de cinci minute,

găsindu-1 pe JJ butonându-şi de zor telefonul,
având un zâmbet mult prea mare pe faţă
pentru a prevesti ceva bun.

Ridic din sprânceană, băgându-mi în acelaşi

timp hainele folosite înapoi în geantă.

— De ce te hlizezi ca un cimpanzeu?

îşi ridică lent ochii spre mine, ca şi cum ar fi

ofensat de ce spuse. Nu e.

— Vanessa s-a întors din vacantă. Cică dă

r

mare petrecere în seara asta la vila alor săi.

Ar trebui să mergem!

îl privesc impasibil, luându-mi geaca pe

deasupra şi geanta sport peste umăr. JJ se
ridică când observă că mă îndepărtez de el,
luând-o spre ieşire, şi îmi taie numaidecât
calea, prinzându-mă de la spate.

— Oh, haide, omule! De când n-am mai fost

noi doi la o petrecere împreună. Pe vremuri
rupeam cluburile amândoi!

— Nu-s interesat, continui să merg, salutând

cu capul patronul sălii de antrenament.
De lângă mine, JJ pufneşte de nări,
încheindu-şi mai bine fermoarul la geacă.

— Pe bune, Hex. începe acu' facultatea şi nu

mai am timp să ies aşa mult până nu trec
examenele semetriale. Ai mei mă vor jupui
de viu dacă mai pic la mai mult de unul. Nu
mai vor să-mi plătească refacerile.

— Bravo lor, poate aşa te mai înveţi şi tu

minte, ridic nepăsător din umeri, ocolind
spre ieşire.

JJ se poziţionează instantaneu în faţa mea,

forţându-mă pe loc, aşa că sunt nevoit să-i
întâlnesc privirea cât de cât încruntată. Mă
bate peste braţ.

— Serios, ce ai? De câteva zile ai o mutră de

zici că a picat casa pe tine.

Aş vrea eu, îmi spun în gând, oftând puţin

obosit. Duşul de mai devreme ar fi trebuit
să mă trezească din starea futută pe care o
am, însă sunt mai adormit ca niciodată, cu o
durere de cap ce pare a creşte în intensitate.
Posibil să fie si din cauză că nu mai fumasem
acele rahaturi de câteva zile; organismul
meu resimte nevoia de ele, şi cine ştie, poate
voi reveni asupra lor mai repede decât m-aş
fi aşteptat.

— Scuze, frate. Am doar o stare aiurea, atâta

tot.

JJ îşi freacă bărbia între degete, privindu-mă

curios.

— Să ghicesc, are de-a face cu o oarecare tipă

cu părul argintiu?

îi evit privirea, iar el îşi dă seama fără să fiu

eu nevoit să-i confirm ceva.

— Ştiam eu. Si, de când n-ati mai vorbit?

/ • j t

— De trei zile.

JJ îşi înclină capul, strâmbându-se spre mine.

— Eşti conştient că staţi aproape casă-n casă,

nu? De ce nu i-ai spus ceva, idiotule?
Mă încrunt în direcţia lui, trăgându-mi mai
bine geanta pe umăr. Ne reluăm mersul spre
ieşire.
*

— Da, m-ar fi spurcat Aurora înainte să ajung

măcar la ea, geniule!

Pufneşte în râs, iar eu îmi dau ochii peste

cap. Ştiam eu de ce nu pot avea încredere
în JJ; mereu profită de orice ocazie pentru a
râde pe seama mea. Dacă n-am fi fost amici
moaca aia stupidă i-ar fi stat acum la ceafă.

— Băi, hoaşca aia ar tremura pe picioare

dacă ar sta lângă tine, ştii şi tu asta. Vrea să
pară vrăjitoarea cea rea pentru că ştie că
numai aşa se poate proteja de tine. Probabil
îi e teamă că îi vei ruina din nou imaginea de
familie perfectă cu reîntoarcerea ta.

— De-ar fi după mine m-aş muta la celălalt

colţ al planetei numai să n-o mai văd prin
preajmă.

Deschid uşile înţepenite ale clădirii,

închizând ochii la contactul cu aerul geratic
de afară. Nu mai ninge, da' aerul pare
aproape îngheţat, de îţi taie practic plămânii
din toate părţile. îmi pun gluga pe cap,
strângând din dinţi.

— Hei, ţipă JJ pentru a se face auzit, să

mergem la ea!

îmi mijesc ochii, neînţelegând la ce se referă.

— Ai chef de o păruială cu mă-sa?

— M-am referit unde lucrează, fraiere! Am

eu un pont că va fi acolo azi. Serios, Hex, ţi-a
îngheţat creierul de la gerul ăsta?

îl pocnesc fără să clipesc după ceafă,

făcându-1 să înjure de durere. Surâd în sinea
mea. Trebuia să-i dau mai tare.

— Cum adică nu lucrează azi?! aproape că

zbiară ca un dement JJ spre tipa micuţă de
statură de la ghişeu, ce pare mai mult decât
stupefiată de vocea ridicată a tembelului
de lângă mine. Ba chiar a atras atenţia altor
persoane asupra noastră, genial.
— Mi-a ţinut odată locul când aveam nevoie,
şi am făcut acum schimb, se fâstâceşte să-i
răspundă, curăţând în acelaşi timp un pahar
de cafea.

JJ îşi trece mâinile prin păr, vădit enervat,

şi se pune numaidecât pe un scaun de la
tejghea. îi trimit o privire întrebătoare, însă
dă pur şi simplu din umeri.

— Ce e? Dacă Luna nu e aici, măcar să profit

de o cafea delicioasă de la frumuşica de aici.

îi face tipei cu ochiul, ca de fiecare dată când

vrea să fraierească vreo deşteaptă pentru a-i
da numărul de telefon, însă fata nu pare prea
prinsă de întreaga situaţie.

— Ăm, am prieten.

JJ amuţeşte, ca mai apoi să se sprijine cu

cotul de tejghea, pentru a se apropia mai
mult de ea.

— Nu-i bai. Pot împărţi, nu-s zgârcit.

îmi dau ochii peste cap, trăgându-1 în
spate până nu se face şi mai tare de rahat.
Tipa clipeşte surprinsă de câteva ori,
îmbujorându-se puţin în obraji, apoi se
întoarce cu spatele, prefăcându-se ocupată
cu spălatul unor ceşti.

— Haide, până nu te acuză cineva de

hărţuire.

— Nici să mai curtezi lumea nu mai poţi, dă

din cap, mişcându-se din loc.

Se opreşte însă, făcându-mă aproape să mă

izbesc cu bărbia de capul lui.

— Ce puii mei, JJ?!

îmi face semn spre o masă din capătul

sălii, şi sunt nevoit să-mi mijesc puţin ochii
pentru a putea vedea despre cine e vorba,
îmi trebuiesc câteva secunde bune pentru a
o recunoaşte pe Vanessa, căci trecuse mult
timp de când nu o mai văzusem. JJ îmi face
semn să păstrez tăcerea pentru a ne apropia
de masa ei, şi oricât aş vrea să plec naibii
pentru a-1 lăsa aici, am nevoie să mă ducă cu
maşina acasă. Autobuzele ies din discuţie pe
vremea asta afurisită. îmi ling astfel buzele
uscate, urmându-1 îndeaproape.

Şi deja nici nu mă mai miră faptul că

încearcă să o sperie, bătând deodată cu
palmele pe suprafaţa mesei. Vanessa tresare
alarmată, scăpându-şi, aproape, telefonul
printre degete. Reuşeşte însă să-l prinsă
taman la ţanc.

— Iisuse!

— Nah, doar eu, râde amuzat JJ,

strecurându-se pe scaunul de lângă ea.

Vanessa îl pocneşte furioasă peste spate,

dându-şi mai apoi o şuviţă blondă de după
urechi.

— Ce dobitoc esti.
j

— Fetelor le plac dobitocii.

— Da, alea cu creierul cât o nucă şi ţâţe din

plastic, murmură Vanessa, luând o gură din
cafeaua din dreptul său.
JJ zâmbeşte oarecum amar.

— Ti-a mai zis cineva că sinceritatea ta e

9

terifiantă?

— Dragule, eu sunt terifiantă. Acum dă-ţi la o

parte curu' ăla gras şi fă-i loc şi lui Hex.

îşi mută apoi ochii peste ai mei, dând din

cap în semn de salut. Aproape că uitasem ce
fată de gaşcă putea fi Vanessa, cu atât mai
mult cu cât era capabilă să-i dea peste nas
în ultimul hal lui JJ, care pare că stă puţin
îmbufnat acum. Karma.

— N-ar trebui să organizezi o petrecere?

întreb pentru a mai destinde atmosfera.

— M-am plictisit de asta, soarbe din nou din

cafea, asezându-si mai bine ochelarii ce-i tin
; » » t

bretonul pe spate. Veniţi totuşi, nu?

— Mai încape îndoială?!

— Mă pot lipsi de tine, JJ. Ultima dată mi-ai

vomat în piscină. Tata n-a fost prea încântat.
Si nici cel care a trebuit să o cureţe.
/ t

Vanessa strâmbă din nas, ca şi cum ar retrăi

pe viu acele imagini, şi nu pot să nu mă
bucur că ratasem aşa ceva. Nu pentru c-aş fi
putut şi scârbit, ci pentru că cel mai probabil
ar fi căzut pe mine năpasta să-i mut fundul
beat acasă.

— Vii? se adresează acum în direcţia mea,

însă tot ce pot să fac este să dau din cap.

— Nu cred. Am unele pe cap momentan.

— Trebuie s-o împace pe Luna, îi face JJ semn

cu cotul, iar Vanessa îşi linge buzele rujate,
ca si cum ar sti în ce situatie de rahat sunt.
7 7 t

Până la urmă, sigur ştie, căci cele două ar

putea fi cele mai bune prietene dacă asta mai
mai mult împreună. S-ar completa perfect:
Vanessa, scorpia fiţoasă, dar totuşi de treabă,
şi Luna, mama scorpiilor, pe care nici dracu'
n-o mai împacă.

Şi chiar nu ştiu ce aş mai putea face pentru

a-mi cere scuze pentru comportamentul meu.
Am crezut că vechiul nostru joc cu
degetele o va mai înmuia cât de cât, că o va
face să-mi acorde măcar o şansă pentru a mă
asculta, însă încep acum să cred, după atâtea
zile în care parcă a înghiţit-o pământul, că
într-adevăr nu mai vrea să aibă nimic de-a
face cu mine. însă nu vreau să las prietenia
dintre noi să moară încet, până nu va mai
exista nimic între noi. Căci altfel, aş rămâne
cu adevărat singur pe pământ.

— Cred că te pot ajuta eu, se aude ca prin

ceaţă vocea Vanessei la un moment dat,
iar când îmi ridic ochii spre ai săi pot zări
zâmbetul viclean ce-i joacă pe buze.

— Cum asa?
7

Vanessa mai ia o înghiţitură de cafea, lăsând

ceaşca pe masă. Se ridică mai apoi, luându-şi
geanta pe braţ şi-şi dă ochelarii pe nas.

— O aduc eu pe Luna la mine. în plus, am un

costum de baie din Bahamas care s-ar potrivi
perfect pe corpul ei. Mai departe, te descurci
singur cu ea.

Ne face apoi cu mâna, strecurându-se

printre mese, şi dispare în frigul de afară.

— Mă vrea, da, da, murmură JJ de lângă

mine, lăsându-se pe spătarul scaunului.

Mă uit în scârbă spre el.

— Da, ca pe un păduche.
 Capitolul 9

LUNA

— Ai mai luat antidepresivele aşa cum am

stabilit de comun acord acum o săptămână?

îmi frec puţin agitată palmele între ele,

privind obsesiv spre vârful bocancilor mei ca
la cine ştie ce ciudăţenii ale naturii. îmi
ling buzele aproape stafidite, simţind o
uşoară aromă de tutun de la ţigara pe care o
fumasem în urmă cu zece minute, şi dintr-un
oarecare motiv stomacul mi se frânge pe
dinăuntru, aducându-mi o grimasă pe faţă.
înghit aproape în sec, respirând îndelung
pe buze, asemenea unei priezoniere într-un
coşciug ce rămâne fără aer din secundă în
secundă, iar urechile continuă să rămână
fixate asupra bocăniturilor pe care doctorul
Yang, psihologul meu, le face cu baza pixului
pe carneţelul pe care îl ţine în poală.

îmi ridic în cele din urmă ochii spre el,

simţindu-mă puţin prost la vederea calmităţii
pe care încă şi-o păstrează pe faţă, ca
întotdeauna, şi devin uşor frustrată la gândul
că poate n-a fost tocmai o idee bună să revin
aici. Mereu spun că voi înceta, că precedenta
tură avea să fie ultima, însă mereu ajung
din nou aici, pe nenorocitul ăsta de scaun
care pare că mă strânge cu nişte tentacule
invizibile, ţintuindu-mă pe loc ca pe ultimul
infractor.

îmi mut privirea când simt că nu-i mai pot

suporta privirea stăruitoare, focalizându-mi
atenţia asupra vazei cu flori ce stă pironită
pe un suport aproape de fereastră. Razele
slabe ale becurilor de deasupra fâlfâie peste
petalele puţin palide ale acestora, făcând
camera să-mi pară şi mai insipidă decât e de
fapt.

— Nu mă ajută, murmur într-un final,

observând că iar am revenit la ticul nervos
de a bate cu talpa pe podea. îmi pun ambele
palme peste genunchi, presându-mă
peste oase pentru a încerca să mă opresc.
Tremuratul continuă însă oricum,
făcându-mă să oftez iritată.

— Pastilele prescrise de mine nu te ajută?

Sau faptul că nici măcar nu încerci să-ţi iei
mintea de la lucrurile rele, aşa cum te-am
sfătuit?

îi întâlnesc numaidecât ochii cercetători, şi

sunt brusc incapabilă să mai scot un cuvânt
pe gură. Parcă toate cuvintele îmi părăsiseră
vocabularului, lăsându-mă stearpă pe
dinăuntru.

Doctorul Yang se opreşte din ticăitul cu

pixul, fixându-1 între degete, şi se aşază mai
bine pe scaunul său din piele, cu un picior
peste celălalt.

— Nu te pot ajuta, Luna, dacă nu îţi vei dori

să fii ajutată. Eu pot vorbi cu tine, să te ascult
în orice ai nevoie şi să îţi prescriu ceva care
te-ar putea face să treci mai repede peste
stările pe care le ai, dar nimic nu te va ajuta
cu adevărat atât timp cât tu nu vrei să încerci
măcar.

— Credeţi că nu vreau să trec peste? întreb

puţin cam prea răstit, motiv pentru care
bărbatul din faţa mea ridică puţin întrebător
din sprânceana perfect arcuită. îmi dreg
imediat glasul, simţindu-mă oarecum
stânjenită de modul în care am reacţionat,
şi îmi strâng palmele în pumni pentru a mă
autocontrola. îmi pare rău, continui, pe un
ton mai domol.

Liniştea ne cuprinde pe amândoi preţ de

câteva secunde bune, moment în care mă
gândesc din nou că poate a fost o greşeală să
revin aici. Doctorilor nu le pasă cu adevărat
de starea în care te aflii. Atât timp cât îşi fac
treaba, trecând acea oră destinată
consultaţiei şi ies de aici, îi doare undeva
dacă mă vor ajuta cu adevărat sau nu. A fost
prostesc din partea mea să mă gândesc că va
exista cuiva căruia să-i pese.

Peste câteva clipe îl aud însă pe dr. Yang

tuşind de câteva ori, presându-şi mai bine
rama ochelarilor pe nas.

— Bine, să revenim la discuţia de data

trecută. Mi-ai spus că un prieten tocmai s-a
întors acasă după o plecare de, cât? Un an?
Dau aprobator din cap. Aşa, şi că nu ştii cum
ar trebui să te comporţi cu el după toate
cele întâmplate între voi. Deci, ai reuşit să
vorbeşti cu el până acum?

— Nu tocmai, răspund pe înecate,

plimbându-mi limba de-a lungul dinţilor.
I-am zis că nu mai avem ce discuta.

Ridică din nou din sprânceană.

— De ce ai făcut asta? Păreai... entuziasmată

de întoarcere lui.
— Da, înainte să ştiu că încă mai trăieşte cu
' 7 t

amintirea lui Sunny adânc implantată în cap,

ca pe o suzetă!

Bărbatul surâde puţin, notându-şi cine ştie

ce porcării despre labilitatea mea mintală în
carneţel. Trebuie să recunosc, mi-ar plăcea
să citesc ce scrie acolo; ar ieşi un film cu
debili psihic numai bun de dat la cinema.

— Te-ai gândit că poate ăsta e mecanismul lui

de a trece peste întreaga situaţie?

— Amintindu-ţi de iubita deja pleacă în fiece

minut din zi? Cum e asta sănătos pentru el,
mă rog?

— Nu toti reacţionăm la fel în fata unei

f ? r

asemenea pierderi, Luna. Unii trec mai uşor

peste durere, alţii se afundă în ea, încercând
să se resemneze cumva. Cel mai probabil
amicul tău nu ştie cum să gestioneze ceea ce
simte; poate se simte vinovat în vreun fel, nu
am de unde să stiu. însă am simtit, din felul
în care ai vorbit data trecută despre el, că îţi
este prieten bun. Iar prietenii se ajută unul
pe celălalt, nu îi întorci spatele cu prima
ocazie în care îti dai seama că realitatea nu
t

e tocmai asa cum o vrei tu. Sfatul meu este

să renunţi la orgoliu, pentru că ştiu că dai pe
dinafară de el, şi să discuţi cu el, să fii acolo
pentru el. Ceva îmi spune că vei regreta pe
viitor, şi nu vreau să mă acuzi apoi că ţi-am
fost un îndrumător dintre cei mai proşti.

îl las să-şi ducă la bun sfârşit monologul,

uitându-mă oriunde, dar nu în ochii săi.
Pentru că dacă as face-o mi-as dovedi mie
I »

însămi că are dreptate în tot ceea ce zice, iar

orgoliul din mine vrea să mai aibă şi el un
cuvânt de spus totuşi. Nu vreau să mă bag
mai mult decât am făcut-o deja în viaţa lui
Hex, cu atât mai puţin să încerc să îl fac s-o
uite pe Sunny, căci nu e de datoria mea să fac
asta. Nu vreau să trăiesc cu impresia că iar
fac alegerile cele mai greşite, cu persoanele
nepotrivite. Şi, în definitiv, îmi este puţin mai
bine fără Hex prin preajmă, chiar dacă aş
spune asta cu jumătate de gură. Zilele astea,
fără să mai dau ochii cu el peste tot, au fost
ca o gură proaspătă de aer, ca şi cum toată
apăsarea de pe piept s-ar fi evaporat odată cu
fulgii de afară. Mă simt bine, şi vreau să o fac
şi pe viitor. Cu, sau fără prezenţa sa în
viata mea.

Mă ridic nestingherită de pe scaun,

ridicându-mi geanta aruncată la piciorul
acestuia, şi mă întind numaidecât după
paltonul ce zace aruncat pe umeraşul de la
intrare. Mă întorc apoi cu o expresie mai
mult neutră pe chip către dr. Yang, care nu
pare prea surprins de reacţia mea.

— Mulţumesc pentru... sfaturi.

Mă îmbrac în grabă, cu gândul de a ieşi cât
mai repede de aici, şi aproape că nici nu mai
bag de seama că acesta mă strigă din urmă
decât atunci când o face pentru a doua oară.
Mă întorc încet spre el, cu mâna încă pe
clanţă.

— Continuă să iei pastilele dacă simţi nevoia,

Luna. Oh, şi încă ceva, nu încerca să renunţi
la mâncare ca pe o răzvrătire prostească
împotriva problemelor din viaţa ta. Totul se
va întoarce împotriva ta mai târziu, în cel
mai oribil mod posibil.
E trecut cu mult de ora patru după-amiaza,
iar singurele lucruri pe care le-am făcut toată
ziua fusese să mă îndop cu două castroane
uriaşe de iaurt cu cereale şi zmeură, şi să
citesc în prostie Arta războiului, de Sun Tzu,
care sincer m-a obosit puţin psihic. Singura
chestie pe care am reţinut-o de acolo a fost
"Prefă-te puternic când eşti slab, şi slab când
eşti puternic.", şi nu ştiu sigur dacă citatul
ăsta mă va ajuta într-un fel pe viitor cu ceva
anume.

Arunc cartea pe un colţ al patului,

prăbuşindu-mă între pernele pufoase şi moi,
şi îmi descopăr burta ca de fiecare dată când
mănânc prea mult şi simt că voi exploda din
moment în moment. Si • nici măcar nu stiu
»
de ce am băgat în mine ca într-o maşinărie
de devorat tot ce îmi iese în cale. Am noroc
însă că diger destul de repede, altfel aş fi
nevoită să merg la mama pentru vreo pastilă
de crampe abdominale, şi chiar nu vreau să
fac asta. Iar îmi va arunca în fată faza cu:
9

Niciodată nu ai grijă de organismul tău, iar

urechile mele nu mai pot asculta din nou
acelaşi recital tras parcă la indigo.
Mă bat de câteva cu palmele peste ridicătura
din piele, râzând ca proasta la vederea
bolovanului din fata mea. Cine m-ar vedea
9

pentru prima dată sigur ar crede că sunt

gravidă în luna a doua, eventual cu gemeni
ca să pară şi mai dramatică situaţia.

Mă simt prost însă, ca şi cum aş da orice

să-mi vărs maţele din mine în acest
moment, golindu-mi stomacul de tot ceea ce
ingerasem. Mereu sunt la extreme, niciodată
nu reuşesc să găsesc un echilibru între ceea
ce e bine si
* ceea ce e rău, însă as da
* orice *
să o scot cumva la capăt cu toată abureala
asta afurisită. Cred că vorbele psihologului
aceluia mi-au zăpăcit mintea, făcându-mă
să aberez ca o nebună de legat. în definitiv,
nici nu ştiu prin ce gând drăcesc am ales să
merg tocmai la psihiatrul facultăţii; probabil
apelează la el zeci de alţi studenţi în afară
de mine. Nu-i pasă cu adevărat de mine, şi
mai rău este că mereu mă întorc la el, ca şi
cum aş încerc să mă conving pe mine însămi
că ceea ce gândesc este aiurea, că nu am
dreptate, şi că există cineva în lumea asta
idioată care dă măcar doi bani pe existenţa
mea. Din nou, poate că doar proasta şi
disperata din mine se mai poate gândi la
asemenea scenarii când totul pare complet
împotriva mea.

Scâncesc pe înfundate, ca şi cum aş încerca

să mă muştruluiesc de una singură, şi simt
pe dinăuntru o imensă poftă de a bea ceva
rece si acru, ca să-mi mai ducă din senzaţia
• * t

asta de greaţă din stomac. îmi amintesc că

parcă mai avem nişte suc de portocale făcut
de mama în dimineaţa asta, asa că mă silesc
r 3 »

să mă dau jos din pat, ţinându-mă de burtă

ca şi cum aş ţine lângă mine o bombă cu
ceas, şi îmi târâi picioarele spre ieşirea din
mansardă.

O întâlnesc pe mama moţăind pe unul din

scaunele din bucătărie, chinuindu-se să-şi
citească una din cărţile sale stupide de
erotism, aşa că nici nu mă mai obosesc să-mi
fac anunţată prezenţa, îndreptându-mă ţintă
spre frigider.

Scot sticla de suc, luând şi un pahar de pe

suportul de deasupra mea, şi îmi torn până la
capătul acestuia, dându-1 pe gât pe
nerăsuflate. Lichidul rece îmi alunecă pe gât
ca o supă înecăcoasă, strecurându-se câteva
picături pe la baza bărbiei pe care le şterg
imediat cu mâneca înainte să-mi păteze
hainele, nu că m-ar interesa prea tare dacă
s-ar murdări, dar cineva de lângă mine sigur
aş şti să mă frece la cap cu lipsa mea de bune
maniere, pentru a mia oară.

Las paharul jos, lingându-mă pe buze pentru

a înlătura orice urmă de suc rămasă pe
buze, iar privirea mi se intersectează, fără
să fi planificat asta, cu cea a mamei. Un fior
rece şi pătrunzător mă cuprinde de la spate,
făcându-mi pielea să mi se furnice pe sub
haine. îmi cobor atenţia în jos, spre sticla pe
care o ţin încă între palme, şi decid că mai
bine mă întorc în camera mea înainte să se
mai ivească vreo altă discuţie între noi.
9

Mă întorc aşadar fulgerător de repede spre

frigider, trântind puţin cam prea tare sticlă
înăuntru, apoi mă grăbesc să-mi spăl paharul
pentru a-1 lăsa mai apoi la scurs. în tot acest
timp, privirea ei continuă să mă zgârie pe
creier, ca şi cum cineva şi-ar rupe unghiile
încercând să lase urme pe tablă.
Mereu am urât sunetul ăla blestemat, şi
parcă îmi răsună acum din nou în miezul
timpanelor, ca nişte goarne stricate de la
chinezi. E insuportabil.

— Luna, crezi că putem vorbi câteva minute?

Şi, bum!

Se pare că de ce ţi-e teamă de aia nu scapi,

căci principalul motiv pentru care am vrut
să plec mai repede de aici tocmai prinde
viaţă sub ochii mei. Trag aer adânc în piept,
ştergându-mă pe mâini cu un prosop de
bucătărie, şi mă întorc cu grijă spre ea,
ochind-o cu reţinere. Ochii săi îngustaţi,
ca de vulpe, îmi scurtează silueta din toate
părţile, ca şi cum ar încerca să descoasă firul
în patru.

— Nu cred că avem ce să vorbim noi două.

Lasă cartea pe masă, deschisă la pagina la

care rămăsese, împreunându-şi palmele în
fata sa.
¥
 — Haide, Luna. Ştiu că am procedat incorect
în acea seară, şi îmi pare rău că s-a ajuns la...
ce s-a ajuns.

îmi încrucişez braţele în jurul corpului,

lăsându-mi întreaga greutate pe un picior. Un
zâmbet puţin cam dispreţuitor îşi face simţită
prezenţa pe buzele mele.

— Te referi la palma pe care mi-ai dat-o?

Surâd. Stai liniştită, nu mi-a rămas nicio
cicatrice care să te acuze de ceva. în plus, am
discutat deja cu tata, totul e în regulă.

Mint, şi probabil ştie şi ea asta, însă nu cred

că va cuteza să se scuze şi mai mult în faţa
mea, căci nu ar fi deloc stilul ei. Prefer însă
să las toată acea seară de coşmar în urmă,
ca pe oricare altă întâmplare nefericită
din viaţa mea, căci nu-mi va aduce nimic
bun ancorarea de asemenea amintiri
neplăcute. Doar îmi voi distruge mintea cu
ele, păstrându-le în suflet ca pe nişte sticluţe
cu otravă, gata să se verse de tot peste
inima mea, până când mă vor distruge pe
dinăuntru.
Acţiunile deja trecute nu mai pot fi derulate
înapoi, la fel cum nu mai pot să-mi iau înapoi
toate acele lacrimi vărsate în acea seară
geroasă de sfârşit de decembrie şi început de
ianuarie, atât din cauza ei, cât şi din cauza
acelei persoane. Decid să dau cu piciorul la
tot ce mi-ar putea face rău, chiar dacă asta
înseamnă că fug de responsabilitate şi de
o vină care cade pe nedrept pe umerii mei.
Prefer să fie aşa, în felul ăsta, căci oricum
n-as sti cum să acţionez în alt mod.
> > t

Vocea mamei se face cu greu auzită în

urechile mele; se pare că-mi rostise deja
numele de vreo câteva ori înainte să mă
întorc cu mintea în realitatea din fata mea.
f

îmi scutur ameţită capul.

— Nu vreau ca asta să ne strice si mai mult

relaţia, Luna.

Vocea îi pare uşor răguşită, complet diferită

faţă de cea pe care o are de obicei, tocmai
de aceea nici nu stiu măcar cum să o mai
privesc în ochi. începe să-şi frece degetele
între ele, ca şi cum ar frământa-o ceva, şi
înghite în sec de câteva ori înainte de a-şi da
din nou drumul la gură.

— încerc, Luna. Chiar o fac. Dar e mai greu

decât as fi crezut că va fi. Am... nevoie de
7

timp. înţelege-mă.

O parte din mine ar vrea să o creadă, o parte

o face, chiar dacă nu sunt complet sigură că
vorbele sale nu sunt nişte simple cuvinte
aruncate în vânt pentru a-mi închide gura
odată pentru totdeauna. Decid însă să las
situaţia aşa cum a picat, pentru a nu mai
continua discuţia asta pe mai departe, şi
mă trezesc făcând singurul gest la care nici
măcar eu nu m-aş fi aşteptat: mă întind
spre palma sa pentru a o acoperi cu a mea.
Nu îndrăznesc a-i adresa vreun cuvânt în
plus, cu atât mai mult cu cât oricum nu simt
nevoia să o fac, iar ea pare la fel de surprinsă
ca şi mine, căci stă nemişcată preţ de două
secunde. îmi mângâie apoi pielea cu degetul
mare, forţându-şi o încercare de zâmbet.

Soneria de la intrare se face auzită în

următoarea clipă, rupând întregul moment
creat de mine, aşa că mă depărtez
numaidecât de lângă ea, întorcându-mi
privirea. îmi mişc apoi picioarele spre uşa de
la intrare, şi aproape că simt că nu văd bine
la ora asta atunci când observ persoana din
fata ochilor mei.
9

— Ti-a fost dor de mine?

9

Vanessa îsi scoate cu mişcări ca de felină

7 *

ochelarii de pe ochi, zâmbindu-mi ca la uşa

cortului, şi preţ de câteva clipe nu reuşesc
să scot nicio reacţie, oricât de mică. Vizita
ei e mai mult decât... neaşteptat, mai ales
în condiţiile în care nu tin minte să fi fost
f f

vreodată prietene atât de apropiate. Da,

mai fumăm din când în când împreună, dar
nu pot spune că mă învârt în cercul său de
prieteni la cataramă. Tocmai de aceea şi lipsa
mea de reacţie ce pare că nu se mai termină.

Vanessa clipeşte des de câteva ori,

întorcându-şi capul înspre interiorul casei,
de unde se aude imediat vocea mamei, care
tocmai întreabă cine e la usă.
— Doamnă Morgenstern! Mă bucur să vă
văd! trece de grabă pe lângă mine, privind-o
cu o oarecare buimăcie cum se apropie de
mama, luând-o în braţe. îşi zâmbesc reciproc,
aproape amical, şi brusc simt o ciudată
nevoie de a-mi da ochii peste cap. Vanessa şi
linguşelile ei; pun pariu că mama se dă bine
pe lângă ea doar pentru că ştie că părinţii
Vanessei deţin o mică avere. Ok, nu chiar atât
de mică.

— Am auzit de la nişte prieteni că ai plecat

cu ai tăi într-o statiune de vacantă, vorbeşte
t t * *

plină de entuziasm mama, ca şi cum toată

treaba de mai devreme cu mine s-ar fi sters 9

din mintea ea cu buretele în nici câteva

secunde.

Oftez în sinea mea, neînţelegând ce se

petrece, şi trântesc cumva uşa în urma
mea, atrăgând atenţia celor două asupra
mea. Vanessa îşi strecoară ochelarii pe
cap, dându-şi părul pe spate, şi se apropie
de mine fără nicio reţinere. Braţul său mă
9 9

cuprinde de după umeri. îi arunc o privire

întrebătoare.
— Da, dar eu m-am întors aseară. Şi, pentru
că acum se apropie facultatea, am venit
să o invit pe Luna la o mica petrecere
la mine acasă. Evident, dacă sunteţi şi
dumneavoastră de acord.

Ochii mi se măresc considerabil înspre ea.

Vanessa continuă să zâmbească ca o păpuşă
Bărbie spre mama, trăgându-mă mai aproape
de ea, şi nu pot să-mi scot nicicum din cap
ideea că ceva nu-mi miroase la bine. Ca si t

cum aş avea un presentiment că ceva rău are

să se întâmple din moment în moment.

Decid aşadar să mă desprind de întreaga

situaţie, dându-mă mai într-o parte.

— Nu pot, murmur pe un ton scăzut. Am de...

învăţat pentru examenele ce urmează!

Ei, rahat! Eu şi scuza cu învăţatul nu nu

ne pupăm nicicum, şi ştie şi mama asta,
căci o pot vedea cum ridică sceptică din
sprânceană. Căcat, chiar n-am chef să merg
la petrecerea de fiţe a Vanessei, va fi atât de
plictisitor!
— Prostii, se aude mama la un moment dat.
Luna, ai nevoie să mai ieşi puţin din casă,
aşa că nu-ţi face griji în privinţa mea şi a Iu'
taică-tu. Mergi şi distrează-te.

Aproape că simt rânjetul victorios al Vanessei

cum îmi face pielea să mi se zbârcească peste
muşchi.
* îmi face cu ochiul,j ca si
• cum tocmai
mi-a făcut cea mai mare favoare din lume,
şi deja regret că i-am arătat în clasa a zecea
unde locuiesc. Poate existau măcar 5% şanse
să nu stie cum să folosească un GPS.
7

— Haide, mergi să te îmbraci, mă

înghionteşte în umăr. Mergem la mine să te
îmbraci de petrecere.

Ridic din sprânceană.

— Crezi că n-am haine, sau ce?

— Nu-i vorba de asta, îşi linge buzele date

cu un ruj roşu, mat. Dar ceva îmi spune că
ceea ce ai tu nu se va potrivi cu... tematica
petrecerii.
— Nici măcar nu purtăm aceleaşi măsuri,
Vanessa! Ce naiba? şoptesc cât să nu mă audă
mama, iar blonda din faţa mea plescăie de
câteva ori din buze.

— Se rezolvă. Acum haide, avem o petrecere

de organizat!

Continui să mă uit perplexă spre ea,

gândindu-mă dacă nu cumva e drogată şi mă
confundă cu vreuna din prietenele sale pline
de figuri. E cam imposibil totuşi, căci numele
nostru de familie tot pare că-1 ştie ca pe Tatăl
Nostru, ceea ce mă oftică şi mai tare. Până la
urmă însă ce poate ieşi atât de rău? E doar o
petrecere, plină de oameni cu bani probabil,
care vor vorbi despre cum au câştigat ai lor
la loto şi despre vacanţa lor de vis din cine ce
ştie ce zone exotice de pe glob. Mai frumos
nici că se poate!

— Nu puteai ţine petrecerea şi fără mine?

întreb în timp ce un tip, cel mai probabil din
angajaţii săi, continuă să mă dea cu fard pe
la pleoape.

— Doamne, nu mai fi aşa o distrugătoare

de petrecere, Luna, şi simte-te şi tu bine! Te
ştiam fată de gaşcă.

— Poate că m-aş simţi şi eu bine dacă cineva

nu mi-ar scoate ochii cu pensula asta,
mă strâmb spre cel din faţa mea, care mă
priveşte mai mult plictisit de reacţia mea
răutăcioasă. însă chiar simt că-mi va scoate
ochii din orbite din moment în moment dacă
va mai continua să împingă nenorocita asta
de pensulă în toate părţile! N-ar trebui să mă
simt rău pentru că mă iau de un tip care doar
îşi face meseria, atât timp cât eu sunt cea
care suferă de pe mâna lui!

Vanessa îşi aşază mai bine fusta aproape

minusculă pe coapse, trăgând de decolteul
generos mai în sus, şi apare lângă scaunul
meu de îndată ce termină de a-şi pune
formele în evidentă.
9

— Toni, aplică mai mult pigment pe pleoapa

de sus. Fă-1 să pară mai... dramatic!
— Cred că moaca mea arată destul de
dramatic şi fără tot acest machiaj, spun mai
mult în sictir, lăsându-1 totuşi pe tipul din
faţa mea, Toni cică, să-şi facă de cap. Cine
mai vine? întreb închizând ochii, încercând
pe cât posibil să mă relaxez pe scaun.

— Cine vrea? Habar n-am, am dat anunţ pe

instagram.

îmi deschid ochii la timp să o observ cum

încearcă să se dea cu un luciu vişiniu pe
buze, conturându-le mai întâi cu un creion
închis la culoare. Vanessa chiar e o tipă
frumoasă, păcat însă că uneori gândeşte
mai mult cu banii decât cu capul. Nu că ar
fi proastă; mitul cu blondele e doar o mare
porcărie.

— Deci să înţeleg că vor veni toţi vagabonzii

pe aici, şuier spre ea, iar Toni îmi închide
imediat buzele pentru a mă da cu un ruj
roşu. Mă încrunt spre el, primind în schimb
un rânjet discret din partea acestuia. Ce
dobitoc.

— Lasă, spune blondina, închizând capacul

luciului, pe care îl aşază mai apoi pe un
suport de machiaj. Poate vei întâlni şi tu pe
vagabondul vieţii tale în seara asta, cine ştie.

Nu apuc să-i mai răspund în vreun fel, căci

soneria de jos se face auzită de mai multe ori,
semn că petrecăreţii tocmai încep să-şi facă
prezenţa.

— Merg să deschid uşa. Să cobori după ce te

îmbraci, bine?

Dispare înainte să-i pot răspunde, ca şi cum

ea ar fi şefa, iar eu un simplu slujitor. Nu-mi
place deloc cum sună afirmaţia asta, însă
dacă tot sunt aici, şi oricum nu am altceva
mai bun de făcut, pot măcar să mă bucur de
seara asta, căci oricum, nu voi bea pe banii
mei. Surâd în sinea mea, făcându-1 pe Toni
să mă privească într-un mod ciudat. Nimic
dubios.

După mai bine de jumătate de oră, timp în

care Toni îmi finalizase machiajul, dispărând,
naiba ştie, pe unde, continui să mă crispez ca
o ciudată asupra hainelor pe care Vanessa mi
le lăsase pe umeraş. Dacă se
pot numi haine.

Un costum de baie pe care ar trebui să-l

iau pe dedesubt, dintr-o singură bucată
având o despicătură uriaşă la spate, şi ceva
ce seamănă foarte mult cu un cardigan,
doar că e dintr-un material foarte subţire,
ce pare aproape transparent. Ok, oi fi eu
mai nonconformistă când vine vorba de
haine, dar nici nu mă îmbrac mai ceva ca o
paraşută, pentru că exact aşa pare la cât de
sumar as arăta cu drăciile astea!

Continui să mă bâţâi de colo, neştiind ce

ar trebui să fac mai exact cu tinuta lăsată
J

de Vanessa, şi abia acum constat gălăgia ce

provine de afară, la fel şi geamurile pare par
a bârâi din cauza vibraţiilor muzicale. Mă
i

deplasez spre fereastra de lângă mine, ce are

vedere spre curtea din spate a casei, ce pare
a fi împrejmuită cu un soi de sticlă pentru
a împiedica zăpada să se adune deasupra
piscinei. îmi holbez ochii spre imensitatea
locului, spre zecile de necunoscuţi ce par a
schimba replici în acelaşi timp cu paharele
de bere, şi înghit în sec la gândul că cineva îşi
poate permite atât lux şi opulenţă. Totuşi,
e vorba de o buclă de sticlă ce desparte frigul
de afară de căldura din interior! Se pare că
tăticul ei chiar s-a ocupat de tot confortul
fiicei sale; nu c-aş fi invidioasă pe aşa ceva,
pur şi simplu mi se pare o fală mult prea
mare toată inovaţia ce mi se aşterne in fata
r T f

ochilor.

Câteva figuri cunoscute îmi sar imediat în

ochi, şi trebuie să mă chinui să-mi belesc
ochii prin semi-obscuritatea de afară,
întărită de jocul luminilor fosforescente,
însă recunosc oricunde căpăţâna lui Bibi, la
fel ca şi rânjetul de golan în călduri al lui JJ.
Discută cu un grup de fete lângă un minibar
amplasat lângă piscină, fiind toţi un zâmbet
de la cer la pământ. îmi dau ochii peste cap;
de ce nu mă miră oare.

însă ceea ce mă surprinde cu adevărat este

momentul în care ochii mei se intersectează
cu silueta mai mult decât familiară a lui Hex,
ce pare a sta de vorbă cu Vanessa. Râd în
acelaşi timp, fără nicio grijă în lume, iar în
acest moment simt cum un ghem de îndoială
mi se implantează în stomac. Ce e, Luna?
Te-ai fi aşteptat că Hex va plânge după
prietenia cu tine, mai ales după ce tocmai tu
i-ai dat cu flit în acea seară? Pufnesc de una
singură; sigur par o nebună de legat. însă
conştiinţa mea are dreptate. Mă purtasem
cam aiurea cu Hex în seara de anul nou,
plecând de acolo fără a-1 lăsa să spună ce
avea de gând, însă nu pot spune că regret
neapărat. Nu mă simţeam bine în acel
moment, şi chiar nu mă vedeam în stare
să-i mai fac faţă şi lui Hex după gestul său
complet neaşteptat. Văd însă că acum e tot un
zâmbet, ca si cum toată drama de mai înainte
* *

se evaporase subit, iar asta mă înfurie

oarecum.

Aşa că o dau dracului de inhibiţie, dispărând

de lângă ferestră, şi mă apropii de costumul
lăsat de Vanessa ce zace încă la locul lui. Si
9

oh, mama nu ar vrea să mă vadă cu el!

Peste câteva minute mă strecor din camera

de machiaj a Vanessei, încercând să mă
feresc de fraierii care deja începeau să
se împiedice pe ambele picioare. Salut
câteva cunoştinţe de la facultate, primid o
îmbrăţişare surpriză de la un tip pe care nu-1
văzusem în toată viata mea —cel mai
9
probabil mă confundase cu vreo iubită de-a
sa, căci imediat începuse să se smiorcăie ca o
duduie după o anumită Roxetta care tocmai
îi frânsese inima. îl bat de câteva ori pe spate,
prefăcându-mă că-mi pasă de el, apoi îl
împing spre nişte băieţi care par animaţi de
întreaga situaţie. Măgari.

întreaga sufragerie, care e de cinci ori mai

mare decât cea de la mine de acasă, e plină
aproape în totalitate de oameni care mai de
care mai dezbrăcaţi, dansând cu paharele
în mână. Muzica bubuie de pretutindeni,
făcând jocul de lumini să pară şi mai sălbatic
decât e de fapt. Ochesc nişte sticle de bere
pe suportul unui blat de lemn de undeva
din faţă, aşa că mă îndrept fixată spre el,
dând numaidecât pe gât lichidul rece şi
înţepător. Am noroc că durerea de stomac
de mai devreme dispăruse treptat, iar burta
îmi revenise la platitudinea de dinainte,
altfel nu m-aş fi trezit în niciun caz să port
un asemenea costum de baie în fata atâtor
9

oameni. Zăresc privirile pline de interes

ale unor băieţi ce se află la doar câţiva paşi
de mine, dându-mi seama că de fapt îmi
măsoară formele prin voalul improvizat pe
care îl am pe deasupra costumului de baie,
motiv pentru care decid să mă joc puţin pe
seama loc, scoţându-mi şi mai multă piele la
vedere. îşi belesc ochii şi mai mult spre mine,
râzând între ei ca nişte dobitoci lipsiţi de
creier, aşa că iau o altă înghiţitură din bere,
întorcându-mă din loc.

Nu apuc însă să fac foarte mulţi paşi, căci

ceva mă prinde cu braţele de la spate,
făcându-mă să tresar.

— Te-am prins!

Recunosc dintr-o mie vocea lui Bibi, care mă

învârte de câteva ori în braţele sale înainte
t

de a-mi da drumul. Mă fixez mai bine cu

tălpile pe podea, privindu-l puţin cruciş.
Pe de altă parte, Bibi se dă puţin în spate,
coborându-şi privirea asupra mea, ca mai
apoi să fluiere fără veun avertisment.

— Băga-mi-aş! Arăţi... fierbinte!

Mă strâmb în direcţia lui.

f

— Să nu ţi se scoale după mine.

— De ce? mă loveşte în umăr, luându-mi
berea din mână pentru a bea din ea. Ţi-e frică
de... pierce?

îmi dau ochii peste cap, plimbându-ne acum

prin baia de oameni.

— Vezi că nu rămână la vreuna printre

dinţi atunci când ţi-o va suge. Mi-ar plăcea
să te văd cum explici asta la dispeceratul
spitalului.

Mă priveşte câteva secunde cu scepticim, ca

si cum chiar mi-ar lua în serios afirmaţia,
» t 3

urmând să pufnească într-un râs zdravăn, cel

mai probabil animat de alcool, căci pare cam
aprins în obraji.

— Oh, apropo. Te căuta Hex mai devreme,

îmi ridic ochii spre el.

— De ce? Nu mai ştie cum să petreacă de

unul singur? întreb puţin cam prea acidă,
observându-1 pe Hex în dreptul piscinei,
fumând dintr-o ţigară cu alţi câţiva băieţi.
Nu pare prea interesat totuşi de conversaţie,
căci stă mai mult ca la înmormântare decât
ca la o petrecere, însă nu vreau să-mi ocup
gândul cu aşa ceva momentan, tocmai de
aceea îmi şi mut privirea în altă parte.

JJ apare lângă noi mai ceva ca o fantomă,

luându-mă de după umeri. Duhneşte puţin a
tutun şi băutură, mirosind totuşi şi a parfum
bărbătesc, o combinaţie cu chiar atât de
dispreţuitoare. Totuşi, încă nu am uitat faza
aceea de la planetarium şi faptul că nu am
mai discutat deloc de atunci, tocmai de aceea
îi şi transmit o grimasă încruntată.

— Oh, haide! ţipă pentru a se face auzit prin

toată această muzică infernală. Ai de gând să
stai bosumflată pe mine toată viaţa?

— E si asta o soluţie.
9 9

— Ok, îmi pare rău pentru faza aia de căcat,

sincer, Luna! O dăm la pace?

Continui să-l privesc cu dezinteres. De parcă

m-ar putea cumpăra atât de uşor, ce idiot!
JJ oftează în cele din urmă de lângă mine,
scotocindu-se prin buzunarul blugilor după o
pungă cu nişte praf verzui. Zâmbetul viclean
îi revine cât ai clipi de buze.

— Ce zici?

Retrag ce-am spus; chiar mă poate cumpăra

atât de uşor, mama mă-sii de treabă!

Iată cum am ajuns să fumez din rahaturile

lui JJ, trezindu-mă la un moment dat alături
de acesta, dansând pe una din mesele
Vanessei pe care se află băuturile şi câteva
pungi de mâncare. Uit complet de ceea ce
se petrece în jurul meu; de oamenii care
ovaţionează în jurul nostru, de şerveţelele ce
zboară prin aer deasupra capetelor noastre
sau de gândul că m-aş putea face de râs cu
mişcările mele deloc senzuale. Mă simt bine
T

însă, ca şi cum corpul mi s-ar mişca acum

singur şi aş fi în sfârşit liberă de toată drama
din ultimele zile. Căldura pare însă atât de
dogoritoare, încât mă văd nevoită să-mi dau
jos bluza din mătase, aruncând-o pe jos. Un
val de fluierături se aud de undeva din jurul
meu, completat de
cel a lui JJ, aşa că mă mişc din nou, simţind
cum muzica îmi vibreză pe sub piele.

La un moment dat însă mă dezechilibrez

de o sticlă aruncată de tărie, motiv pentru
care mă dezechilibrez, planând peste
cei din jurul mesei. Respiraţia mi se taie
imediat, anticipând căderea mai mult decât
dureroasă, care întârzie însă să apară,
căci mă trezesc sprijinită de braţele cuiva.
Cliesc ameţită, neştiind ce se petrecere, şi
rămân blocată când observ în braţele cui am
9

aterizat.

— Ai căzut din Rai, micuto?

* t

Vocea răguşită a lui Ezra Venom îmi face

pielea să se cutremure pe nesimţite.
Mă prind mai bine de după umerii săi,
simţindu-mi brusc corpul greoi de la toată
oboseala pe care am acumulat-o de la dans,
şi respir de câteva ori în acelaşi timp cu el,
contopindu-ne respiraţiile. îi simt în nări
mirosul brutal de tutun combinat cu parfum,
ce-mi face stomacul să mi se întoarcă pe
toate părţile. Piele mi se încălzeşte sub
atingerea sa, iar faptul că stăm atât de
apropiaţi unul de celălalt mă face să mă
simt brusc mult prea conştientă de ceea ce
se petrece. Căci ar dura doar o fracţiune
de secundă ca unul dintre noi să se aplece
spre celălalt, trezindu-ne mai apoi cu
buzele unele peste altele. Ochii săi, de un
albastru spălăcit, încă se oglindesc în ai mei,
privindu-mă cu atât de mult interes încât
simt că am să mă sufoc dacă mai stau mult
lângă el. Poate că oi fi eu puţin beată, dar ştiu
sigur ce fel de persoană este Ezra.

Tocmai de ceea încerc să mă dau jos din

poala sa cât mai repede, izbindu-mă
însă de altcineva. înjur fără reţinere,
stabilizându-mă pe picioare. Din faţa mea,
nişte palme uriaşe îmi prind în strânsoare
ambele încheieturi. Mă încrunt, vizibil iritată
de ceea ce se petrece, şi rămân blocată cu
buzele întredeschise când constat privirea
mai mult decât enervată a lui Hex, ce stă
pironit în faţa mea mai ceva ca un soldat în
prima zi de armată.

— Ţi-a ajuns tot circul ăsta penibil, Luna?

Clipesc nedumerită dacă el tocmai m-a

întrebat asta sau nu. Am noroc însă că
ceilalţi par complet în lumea lor, altfel aş fi
creat o adevărată scenă.

— Cu ce te deranjează pe tine ceea ce fac?

încerc să trag de palmele sale pentru a-mi da
drumul, însă în zadar, căci nu izbutesc în a-1
mişca din loc.
T

Mă priveşte din nou mai atent, iar fruntea

i se încreţeşte imediat ce aproape mă
intoxifică cu stăruinta din ochii săi.
f

— Futu-i, Luna! Ai fumat ceva?

Râd, deşi nu prea ştiu de ce.

— Şi? Doar tu îţi permiţi, sau ce?

Expresia întărită de pe faţă de până acum

începe să se transforme în una mânată de
seriozitate, degetele i se strâng mai bine
în jurul articulaţiilor mele, ca şi cum s-ar
asigura că nu voi avea nicio portiţă de
scăpare. Exact ca un câine de pază! Mai
urmează doar să strig să aducă osu', şi ne-am
dus dracului!
— Vino, trebuie să bei nişte apă. Arăţi ca
naiba cu ochii ăştia injectaţi!

încearcă să mă tragă după el, însă refuz să

mă mişc din loc. Urăsc faptul că el încă are
impresia că mă poate controla ca pe o păpuşă
după bunul plac, căci nu am de gând să mă
tărâsc după el ca ultima fufă care să-i facă pe
plac. Voiam să mă distrez, şi asta am făcut.
Nu are nicio legătură cu el deciziile mele din
seara asta.

îşi răsuceşte capul spre mine când constată

că nu am de gând să mă cooperez cu el.

— Dă-mi drumul, altfel jur, Hex, că am să

strig în gura mare că încerci să mă fuţi cu
forţa!
t

Pret de o secundă se strâmbă ca si cum n-ar

r t

şti dacă să râdă sau să îşi dea o palmă peste

faţă. Rămân însă la fel de serioasă, chiar
şi atunci când îşi apleacă faţa spre a mea,
simţindu-i respiraţia caldă peste nas. Inima
îmi trepidează puţin.
 — N-ai decât, şopteşte cu buzele aproape
întredeschise, dându-se imediat mai în spate
pentru a încerca să mă mişte din nou din loc.

Doar că se pare că Zhelezkn a uitat cât de

nebună sunt atunci când îmi pun în minte
ceva. Tocmai de aceea nici nu mă menjez în
vreun fel, dându-mi drumul la glas mai ceva
ca o moară hodorogită, câştigând atenţia
celor mai apropiaţi de locul în care ne aflăm.
Hex însă îmi închide gura în nicio secundă cu
palma sa, înjurând în timp ce face lucrul la
care mă aşteptam cel mai puţin: mă ia pe sus
ca pe un sac de cartofi, lăsându-mă să planez
deasupra podelei cu părul dezlegat. Ameţesc
pe moment, simţindu-mi stomacul ridicat
direct în gât.

— Hex, mârlan ordinar, pune-mă jos până

nu-ţi scot ochii cu unghiile! încep să ţip spre
el, lovindu-1 cu pumnii în picioare, însă tot
ce primesc de la el este un chicotit mai mult
decât batjocoritor.

Continuă să meargă aşa câţiva paşi buni,

până când se opreşte inexplicabil la un
moment dat.
— Poate aşa îţi mai iese şi ţie fumul din cap.

Nu apuc să întreb despre ce vorbeşte, căci în

secunda următoare rămân conştientă doar
de îmbrânceala care mă învârte din nou mai
ceva ca pe o cârpă, urmând ca mai apoi să
simt cum aerul devine tot mai rece în jurul
meu.

Iar apoi, bufnitura. Iar corpul mi se scufundă

în apa călduţă din piscina Vanessei,
acoperindu-mă complet.
 Capitolul 10

HEX

A m răsucit mai tare de ambreiaj, ascultând

cum m otoru l fiarei de metal mârăise violent
din spatele meu. A m atenuat cu p icio ru l
rotaţiile continue ale roţii din spate, creând un
n or de prafînecâcios în urma mea, şi am p rivit
pe fu riş spre Viktor, observându-l cum îmi
zâmbea strâmb de pe şaua sa. Avea impresia
că mă poate înfrânge, însă ce nu
ştia el este că nu aveam de gând să-i dau
satisfacţia de a ieşi pe primul lor, cu atât
mai mult cu cât atunci era vorba doar de o
întrecere de probă, nu de ceva real Adevărata
bătălie avea să înceapă abia după lăsarea
serii, şi aveam toată încrederea că-i puteam
tăbăci curu' în niciun minut. Până la urmă,
aveam să câştig un bacşiş numai bun de două
sute de dolari. Si chiar aveam nevoie de banii
/

ăştia pentru a-mi putea acoperi reparaţiile

motocicletei. în niciun caz nu l-am fi lăsat pe
unul la Vik, care era numa' gura de el să-mi
sustragă de sub nas tot bănetul

Am ambalat pentru ultima oară motoarele

în acelaşi timp, dispărând mai apoi într-un
nor uriaş de praf ce ne luă vederea pentru
câteva clipe. Vântul se instalase imediat în
urma mea, simţindu-l prin jurul corpului ca
nişte şerpi ce alunecau peste tot, iar curbele
pe care trebuia să le luăm mă umpleau de
adrenalină pe dinăuntru, făcându-mă să apăs
şi mai tare pe accelaraţie. Am surâs în sinea
mea în momentul în care l-am depăşit cu mult
pe Viktor, lăsăndu-l înjurând în spatele meu, şi
mi-am urmat drumul până
când am văzut mulţimea ce aclama de pe
marginea pistei. JJflutură de câteva ori
steagul alb în faţa mea, provocându-mă
parcă să accelerez şi mai mult, şi aproape că
l-am făcut să cadă cu nasu' în ţărână atunci
când m-am răsucit periculos de aproape de
el, şerpuindu-mă pe lângă umerii săi. Am
oprit motorul în scurt timp, dându-mi casca
jos. Din spatele meu, motocicleta lui Viktor
oprise aproape de un grup de băieţi. Privirile
ni se întâlniseră în scurt timp, şi puteam simţi
iritarea din ai săi.

— Vedem noi diseară, Zhelezkin, vorbise mai

mult în sictir, însă nu îii acordasem nicio
atenţie, căutând-o cu privirea pe Sunny. O
găsesc puţin mai departe de noi, stând pe
capota unei maşinii împreună cu Kevin. Ceea
ce era oarecum de aşteptat, căci nici lui nu-i
plăceau prea tare cursele noastre şi pariurile.

Am zâmbit în sinea mea la vederea zâmbetului

de pe chipul său. îmi plăcea să o văd zâmbind.

I-am făcut cu mâna, atrăgându-i atenţia, apoi

mi-am târâit paşii spre locul în care se afla.
Ea se depărtase deodată de Kevin, sărind de
pe capotă, şi fugi ca o împiedicată în braţele
mele. Am prins-o înainte să-şi rupă gâtul cu
vreo căzătură.

—Te-ai plictisit?

— Nu, îmi plantase un sărut în colţul gurii.

Kevin mi-a ţinut companie.

—Nu mai spune, amgângurit, întorcându-mă

cu ochii spre Kevin, care parcă înghiţise în sec
la vederea mea. Pămpălăul, probabil încă avea
frică de mine; naiba ştia de ce.

Sunny îmi prinse faţa între palmele sale,

forţându-mă să rup contactul cu Kevin. îmi
zâmbise drăgăstos.

— Pot face o tură cu motorul tău?

Am privit-o încruntată. Nu obişnuiam să iau

fete cu mine pe şa; ar fi fost o durere înfund
dacă apoi s-ar fi ţinut scai de mine pentru a
repeta figura, şi cu siguranţă nu aveam de
gând să mai fac aşa ceva. în niciun caz cu
cineva ca Sunny, care mai mult ca sigur ar fi
vomat şi maţele din ea după numai un minut.

— Nu ştiu ce să zic, mi-am frecat nedumerit

ceafa, neştiind ce să fac. Sunny mă apucase de
palmă, împleticindu-ne degetele. îmi plăcea
să-i simt căldura peste a mea.

— Te rog! Mereu am vrut să încerc asta! în

plus, îmi sărutase şi celăllt colţ al gurii, am
încredere în tine.

începeam să urăsc să mă simt atât de slab

când venea vorba de mofturile copilăreşti
ale lui Sunny, ca şi cum ar fi putut sparge
până şi cele mai indistructibile bariere ale
mele cu doar o suflare părădită. însă îmi era
cu neputinţă să-i spun Nu, mai ales când mă
putea da peste cap cu un simplu zâmbet al
naibii de frumos şi inocent.

Aşa că am oftat învins, trăgând-o în braţele

mele ca pe o păpuşă, până când nasurile
aproape că ni se atingeau.
 Fie, pacoste ce eşti.

— Poate aşa îţi mai ieşi şi ţie fumul din cap,

pufnesc iritat, şi înainte să o mai las să-mi
mai adreseze vreo blasfemie o prind mai
bine între braţe, răsucind-o, până când
prind unghiul perfect pentru a o arunca în
apa piscinei. Ţipătul Lunei captează atenţia
tuturor celor din apropiere, care se uită ca
nişte bezmetici la scena desprinsă parcă din
filmele cu proşti.

Gâfâi puţin, cuprind de adrenalină, şi o

privesc cum încearcă să dea din braţe
pentru a se ridica la suprafaţă. Scuipă
câteva înghiţituri de apă, tuşind pe înecate,
şi aproape că încep să-mi regret decizia de
mai devreme când o văd cum se chinuie să
respire. Primesc o îmbrâncire puternică în
spate, iar când îmi întorc privirea îl observ
pe Bibi apropiindu-se de marginea bazinului.

— Ce dracu' ai, Hex?! aproape că ţipă spre

mine, întinzând braţele pentru a o ajuta pe
Luna să iasă din apă. înghit in sec,
simţindu-mi corpul brusc mult mai tensionat,
şi pot jura că aş fi in stare să sparg un zid la
câţi draci am în momentul ăsta.
J

Bibi o trage pe Luna pe uscat, bătând-o de

câteva ori peste spate pentru a o ajuta să
scoată mai bine afară apa pe care se pare că
o înghiţise. De lângă mine, strecurându-se pe
nevăzute, Vanessa îmi aruncă o privire acră
şi puţin dezinteresată.

— Aşa o cucereşti mai nou?

— Nu încerc s-o cuceresc, mârâi discret spre

ea, făcând-o să-şi dea ochii peste cap.

Nu ştiu ce-a fost în capul meu de am

reacţionat aşa, însă mai mult c-a sigur că nu
mi-a plăcut deloc felul în care Luna a învăţat
să petreacă. Drogurile şi alte rahaturi nu sunt
de ea, căci e încă prea mică pentru ceva ce
n-ar putea controla. Şi nu pentru c-aş fi eu
cine ştie ce misogin, însă ştiu cât de nasoale
pot fi, mai ales dacă nu eşti obişnuit cu ele.
Am să-i sparg moaca lui J] pentru că i-a dat
căcaturi din alea în primul rând, apoi voi
încerca să port o conversaţie paşnică cu
Luna, când nu va mai vrea să-mi smulgă
boaşele cu ghearele. Că tot veni vorba de ea,
pare mult mai trează acum, cu toate că ochii
îi sunt încă de un roşu aprind, în mare parte
şi din cauza loviturii cu apă.

încearcă să-i spună lui Bibi că este în regulă,

arătând mai apoi degetul mijlociu spre nişte
băieţi care continuă să râdă pe seama ei.
Poate că m-aş ocupa şi de ei, dacă n-aş fi atât
de focusat pe ea momentan.

Vanessa mormăie ceva de lângă mine,

punându-şi mai bine ochelarii pe ochi, şi face
semn cuiva din spate să de-a drumul mai
tare la muzică. în scurt timp, micul accident
de la piscină trece neobservat de restul, care
îsi reiau distractia de dinainte. Trebuie să-i
» r

mulţumesc pentru asta Vanessei.

Fac câţiva paşi spre Luna, neştiind neapărat

cum să o abordez mai departe, însă privirea
sa, rece la gheaţă, îmi dă imediat de înţeles că
e încă furioasă pe acţiunile mele. Şi trebuie
să recunosc, oricât de mult mi-ar
plăcea să o văd pe Luna nervoasă din cauza
mea, acum nu-mi pot da seama cum să repar
întreaga situaţie. Pare că fac totul anapoda,
ca un ţânc idiot de cinci ani care nu ştie
ce-i aia o sculă şi la ce se foloseşte. Mă simt
penibil.

Luna continuă să mă privească pe sub gene,

având acum rimelul şi restul machiajului
scurgându-i-se pe faţă, şi îmi dau seama că
trebuie să spun ceva, altfel risc să pun şi mai
multe paie pe foc cu tăcerea mea. îmi dreg
glasul, simţindu-mă stânjenit pentru prima
dată de când mă ştiu, şi nu apuc prea bine să
spun ce am de zis, căci în secunda următoare
palma sa ţâşneşte fără nicio reţinere spre
mine, întorcându-mi capul în direcţia opusă.

Parcă timpul se blochează în loc, căci

aproape refuz să mai clipesc de surprindere.
Ok, nu mă aşteptam la asta, însă durerea ce
mi se strecoară pe sub piele e dovada vie că
ea tocmai m-a pălmuit. Pe mine. Ce naiba?

îmi ling buza de jos, ignorând privirile

curioase ale celor din jur, şi, îmi ridic
imediat ochii spre ei săi. în ai mei se ascund
linişte şi cum nervozitate, în ai săi se
oglindesc teamă cu regret. Ca şi cum i-ar
părea rău de ceea ce a făcut.

— Te simţi mai bine acum? întreb pe o voce

mai calmă, referindu-mă atât la situaţia cu
drogurile, cât şi la cea dintre noi doi.

Dă leneş din cap, observând cum începe să

tremure subit, cu toate că nu e rece deloc
aici. O fi din cauza şocului, îmi reproşez în
gând. Pare şi aşa destul de obosită, ca şi cum
n-ar mai fi dormit bine de zile întregi.

Mă apropii din nou de ea, bucurându-mă

puţin că nu se mai dă înapoi, nici atunci când
îi prind din nou încheietura între degete.
Cred însă că e mult prea obosită după cele
întâmplate, altfel sigur m-aş fi ales la rândul
meu cu o baie în piscină, şi nu cred că s-ar fi
rezumat doar la atât.

O privesc cu fermitate, mângâindu-i pielea

umedă cu degetul mic. O pot auzi cum
aproape suspină, înghiţind mai apoi în sec.
— Luaţi-vă o cameră! se aude cineva din
f

mulţime, fără a putea să-mi dau însă seama

despre cine e vorba. Luna se strâmbă spre cei
din jur, frământându-şi buzele între ele.

— Haide, să te încălzeşti. Apoi mergem acasă,

Luna.

Nu mă contrazice, dar nici nu pare prea

încântată de decizia mea. Pare doar... neutră
faţă de tot, dând apatică din cap. E clar,
căcaturile alea i-au prăjit un pic creierul.

O trag de mână pentru a o urma, făcându-i

semn lui Bibi să se întoarcă la petrecere. Nu
se arată prea mulţumit de atitudinea mea,
însă mă doare fix în cur acum de ce crede
despre mine. Tot ce vreau este s-o scot pe
Luna de aici, nimic mai mult.

Ne facem loc printre fraierii care par mai

ceva ca nişte animale duhnitoare de tutun şi
alcool, si încerc să o feresc de îmbrâncelile
* •

celor care nici nu mai pot distinge realitatea

de fantezia din capul lor. Şi băga-mi-aş ceva
în muzica asta de tot rahatul! îmi ia minţile!
J
Ajungem în cele din urmă pe un hol mai
retras, oprind-o pe Luna în dreptul scărilor
ce fac legătura cu partea de sus a casei.

— Mergi sus şi schimbă-te. Ai să îngheţi dacă

mai stai mult aşa. Merg să caut ceva prin
bucătărie care să nu fie... tărie.

Aştept vreo două secunde înainte să-mi dau

seama că nu are de gând să se clintească din
loc. Abia apoi constat că privirea îi e aţintită
spre braţele noastre, şi mă păleşte imediat
faptul că încă o ţin de mână. îi dau instant
drumul, dregându-mi glasul, şi fac cale
întoarsă spre bucătărie înainte să fac situaţia
să pară şi mai incomodă.

îi înjur pe vreo doi care freacă menta

degeaba prin bucătărie, umplând aerul de
fum de ţigară, şi încep să scotocesc prin
sertare, naiba ştie după ce. Mă opresc la
un moment dat, brusc cuprins de un val
de nervozitate, şi mă prind cu palmele de
blatul de marmură, privind în jos. Trag aer în
piept, ca şi cum cineva m-ar strânge de gât,
şi încerc să-mi liniştesc nuntea pe cât posibil.
Nici măcar nu mai ştiu de ce mă comport
aşa, însă nu-mi place, deloc. Parcă m-aş
vedea din nou pe la şaişpe ani, când mă
destrăbălam în ultimul hal şi nu-mi păsa de
nimic si de nimeni.
»

Singură diferenţă de acum este că îmi pasă

de Luna, iar asta mă dă puţin peste cap.

— Sunt nişte plicuri de ceai pe sertarul de

sus.

Mă întorc molcom spre Vanessa, găsind-o

sprijinită de cadranul de lemn a uşii de la
intrare. Plimbă între degete un pahar de
plastic pe jumătate plin, părând plictisită.

Mă întorc spre locul indicat de ea găsind un

pachet de ceai de mentă. Mă pregătesc să
pun nişte apă la fiert, însă mâna Vanessei se
opreşte peste a mea, turnându-mi apa din
cană înapoi în chiuvetă. îmi face apoi semn
cu capul spre un dispozitiv ciudat de pe
masă, ce seamănă foarte bine cu o cafetieră.
Normal, bogătaşii îşi permit şi maşinării de
făcut ceai.

Pornesc maşina, băgând un plic înăuntru, şi

mă sprijin cu spatele de blat,
incrucişându-mi braţele la piept.

— Ştii, aş aprecia să nu-mi mai maltrataţi

piscina. Serios, Hex. Ai uitat cum să abordezi
o fată.

îmi cobor ochii spre ea, privind-o cum

încearcă să se dea cu luciu pe buze.

— Voiam doar să vorbesc cu ea, nu s-o

abordez.

— Aceeaşi chestie. Oricine v-ar vedea cum

T

vă săriţi unul altuia la gât ar spune că rupeţi

patul în două în privat.

Ridic din sprânceană, puţin iritat de

afirmaţia sa. Nu neapărat pentru mine, cât
pentru Luna.

— Nu e vorba de aşa ceva, îmi mut privirea.

— De ce nu? o aud cum îşi bagă rujul înapoi

în poşeta sa. Luna e de treabă. Iar tu eşti
singur de... o groază de timp. V-ar sta bine
împreună.
Gâtul mi se răsuceşte de la sine în direcţia
ei. Nu stiu cum ar trebui să reacţionez la
7 t

vorbele sale, însă mă rezum la o un simplu

dat din cap. De unde îi vin ideile astea
absurde, naiba ştie.

— Luna e ca o soră, Vanessa. în plus, ştii şi

tu., cine e.

— Sora lui Sunny, comentează înainte să mai

apuc să spun ceva, privindu-mă oarecum
batjocoritor. Acea Sunny, care nu a fost în
stare să vă facă relaţia publică în faţa alor
săi, de frică să nu i se strice imaginea de fată
perfectă. Dau să spun ceva, însă mă opreşte
cu degetul arătător. Şi înainte să-mi spui
ceva, ştii şi tu că am dreptate. Nu încerc să-i
denigrez imaginea, dar mi-e puţin milă să te
văd asa,
» j refuzând să-ti mai dai vreo sansă
t » cu
cineva. Şi, fie vorba între noi, mereu am vrut
să te am o tură în pat.

îmi atinge cu vârful degetului buzele,

ţinându-1 acolo vreo două secunde, până
când sunetul maşinăriei ne anunţă că ceaiul
* t

este gata. Vanessa zâmbeşte ca de fiecare

dată, viclean, dăndu-şi o şuviţă blondă după
ureche. Face apoi cale întoarsă.

— Gândeşte-te la ce ţi-am spus.

Dispare apoi, fiind acompaniată de muzica

teribil de tare, ce continuă să-mi vibreze în
timpane. Stau puţin încruntat, neînţelegând
prea bine ce voia să spună mai exact;
exceptând partea cu patul. Ştiu deja că
minţise; nu sunt genul ei.

Opresc apoi aparatul, fiind sătul de ţiuitul

pe care-1 tot produce, luând cana din
compartiment. Decid apoi să urc într-un
sfârşit după Luna, pentru a pleca cât mai
repede de aici. Mi s-a tăiat deja de toată
petrecerea asta.

Mă feresc de un cuplu aiurit, şi cel mai

probabil prea ameţit, care încearcă să
coboare scările, încercând să-mi dau seama
care e camera în care intrase Luna. Casa asta
e imensă, si cum toate uşile seamănă toate
* f *

între ele, ca într-un joc stupid de oglinzi, sunt

confuz preţ de câteva clipe.
Abia când mă apropii de partea din spate a
holului reuşesc să desluşesc vocea înfundată
a Lunei, ca mai apoi ţipătul ei să-mi îngheţe
orice mişcare într-o fracţiune de secundă.
T t

Scap cana din mâna înainte să-mi dau seama,

iar paşii mi se grăbesc spre acea cameră
înainte să mai conştientizez ceea ce fac.
$

Mă opresc în dreptul uşii care ascunde vocile

amestecate între ele, iar piciorul meu se
izbeşte atât de tare se aceasta, încât aproape
se frânge în timp ce se dă în lături. Imaginea
din faţa mea îmi face sângele să mi se scurgă
în cap.

Luna stă ţintuită pe pat, cu braţele

imobilizare de-o parte şi de alta a corpului,
fiind incapabilă să mai mişte. Are o expresie
îngrozită de faţa albă ca varul, privindu-mă
drept în ochi cu teamă şi îngrijorare. Pumnii
mi se strâng involuntar, crispându-mă, iar
atunci cel de deasupra ei se întoarce rigid în
direcţia mea.
f

îl recunosc pe Sebah dintr-o mie, iar judecata

mi se întunecă într-o fracţiune de
W
secundă când îmi dau seama ce legătură este
între cei doi, şi tocmai de ce este în stare.

Nu mai apuc să-i mai adresez vreun cuvânt,

căci în secunda următoare corpul mi se
apleacă peste el în totalitate, trăgându-1 cu
toată forţa de pe Luna. Fără să mă gândesc,
ca şi cum aş vedea negru în faţa ochilor,
pumnul meu se izbeşte de nasul său, dându-1
într-o parte. Cade lângă marginea patului,
înjurând de durere, însă simt că stă să-mi
explodeze capul de dracii care par că mă
posedă, aşa că nu reuşesc să mă opresc doar
la o singură lovitură, pironindu-1 sub corpul
meu.

Iar mâinile mi se mişcă apoi de unele

singure, mânate parcă de o forţă invizibilă
ce mă face să uit şi de durerea ce pare că-mi
paralizează pumnii cu fiecare lovitură
pe care o încasează. Pielea mi se umple
de sângele ce i se scurge prin nas şi gură,
scuipând pe lângă buze de câteva ori, şi
aproape că nici nu mai pot să bag în seamă
strigătele de disperare ale Lunei, care mă
imploră să mă opresc.
Nu mai văd decât roşu şi negru, culori
difuze ce se învârt în jurul meu ca nişte
gloanţe ce-mi bat pe la ureche, iar sunetele
provocate de pumnii mei mă aţâţă şi mai
tare, aducându-mi adrenalină prin vene.

Şi poate c-aş fi în stare să-i desfigurez faţa

în două nenorocitului, asta dacă nu ar fi
intervenit JJ şi Bibi, trăgându-mă de pe el
înainte să-mi rup încheieturile de nasul lui.
Capul lui Sebah cade pe-o parte, umplut de
sânge, şi simt cum am să mă sufoc la vederea
inconştienţei sale. încerc să mă apropii din
nou de el, urlând se nervi, însă JJ mă apucă
mai strâns de după umeri, potolindu-mă.

— Hex! Calmează-te până nu îl omori de tot!

Respir greoi, aproape agonizant,

scuturându-mi palmele de sângele închegat
pe piele. Ochii îmi fug instinctiv în cealaltă
parte, în căutarea Lunei, pe care o zăresc
pitită într-un colţ al camerei, strângându-şi
corpul cu braţele. Pare terifiată, privind
parcă gol.

De undeva din afara camerei, un ţipăt ne

face pe toţi să ne întoarcem privirile spre
uşa. 0 tipă îşi ţine îngrozită palmele la gură,
privind cu groază spre trupul fără mişcare a
lui Sebah. încearcă să o ia la fugă de spaimă,
însă este oprită de Vanessa, care se propteşte
în faţa ei, privind-o cu o urmă de gravitate.
Capul său se întoarce spre noi ca o păpuşă de
sticlă ce se mişcă mecanic.
»

— E în viaţă?

Bibi se apropie puţin scârbit de Sebah,

pipăindu-i zona gâtului de câteva ori. Dă
aprobator din cap.

Ochii ca de şarpe ai Vanessei se mută

spre cea din faţa sa, care pare mută de
nedumerire.

— Ocupaţi-vă de el. Eu mă ocup de ea.

Trage mai apoi uşa după ea, lăsându-ne pe

restul într-o linişte stearpă. Mă zvârcolesc
în strânsoarea lui JJ, dându-mă la o parte, şi
fac câţiva paşi înspre Luna. Privirea încă îi e
aţintită undeva departe, părând deconectată
de realitatea din jur.
Dau să întind braţele pentru a o atinge de
braţe, însă mă opresc atunci când constat
că încă sunt plin de sânge pe palme. Iar
ea încă poartă doar costumul de baie,
tremurând toată pe picioare. Le cobor la
loc, umezindu-mi buzele uscate de o aromă
amară.

— Vreau acasă.

Şoapta sa îmi ajunge cu greu la urechi,

împungându-mă ca nişte ace adânci înfipte
în piept. Nici măcar durerea din braţe nu se
poate compara cu ceea ce simt la vederea
stării sale atât de vulnerabile. Căci Luna e
una dintre cele mai puternice persoane din
câte ştiu, şi ceva mă roade pe dinăuntru s-o
văd în asemenea hal.

îmi întorc privirea spre pat, observând pe el

câteva haine, care cel mai probabil sunt ale
ei după stilul său caracteristic. Iau pantalonii
şi bluza, întinzându-i-le.

— Hai acasă.
— Si cu el ce rahat facem? întreabă deodată
T

JJ, arătând spre trupul lui Sebah. îl împinge

cu vârful piciorului, fără să-l poată clinti din
loc.

— Toarnă-i nişte apă în cap. Piaza rea nu

moare asa uşor.

Vocea Lunei, mult mai clară ca înainte, ne

face să ne uităm spre ea în acelaşi timp. E
deja îmbrăcată, întinzându-se după un palton
şi o pereche de bocanci negri. îşi ridică apoi
ochii spre noi, părând teribil de calmă. Se
vede însă că se străduieşte din răsputeri să se
stăpânească.

— Mergeţi, murmură Bibi. Ne ocupăm noi de

el. Cumva.

Dau aprobator din cap, întorcându-mă spre

Luna. Acesta se apropie la rândul ei de mine,
întinzând spre mine un prosop curat. îmi
prinde palmele într-ale sale, începând să
şteargă cu o grimasă pe chip resturile de
sânge întărit. înghite în sec, iar eu mă simt
brusc prost pentru lipsa de control de care
dădusem dovadă.
Strâng din dinţi când apasă mult prea tare
peste o rană deschisă, oprindu-mi pe limbă
un sunet gutural, iar ochii săi îi întâlnesc
imediat pe ai mei. Aproape că îi pot simţi
respiraţia pe faţă, şi din cine ştie ce motiv
detaliile fetei sale îmi devin si mai vizibile,
r • '

făcându-mă incapabil să mai clipesc.

Părul, ce îi cade umed la baza gâtului,

căpătând acum o nuanţă de gri spălăcit.
Pielea, aprinsă la culoare din cauza roşeţii,
pălind odată cu coborârea spre pieptul
acoperit de palton. Buzele, pline şi roşii,
ce-i stau întredeschise, ca şi cum ar vrea
să spună ceva, dar nu îndrăzneşte. Iar apoi
ochii, atât de decoloraţi, dar în acelaşi timp
par că-mi văd direct prin suflet, ca o oglindă.
Niciodată nu am fost prea atent la ochii săi,
motiv pentru care abia acum observ că au o
uşoară nuanţă de miere arsă, captându-mi
atentia. însă ceea ce mă fascinează într-un
f

mod ciudat este pata de culoare ce-i acoperă

partea centrală a frunţii, ca şi cum s-ar fi
lovit de ceva dur până când i-a rămas semn.

O privesc curios, uitând parcă preţ de o

secundă de cele întâmplate mai devreme. Iar
Luna nu pare că bagă de seamănă atenţia
mea, căci îşi continuă lucrul la palmele mele,
ca într-un final să se oprească şi să lase
prosopul la o parte. îmi zâmbeşte apoi, mai
mult cu jumătate de gură, şi îşi lasă mai apoi
privirea să-i cadă obosită pe podea.

Şi chiar acum, ceva mă apasă în mijlocul

pieptului.
 Capitolul 11

LUNA

Mă îndepărtez de tipul căruia îi cerusem o

ţigară mai devreme, căutându-mă acum după
vreo brichetă prin buzunare, şi încerc pe cât
posibil să evit trupurile ce încă dansează prin
jurul meu, retrăgându-mă într-o zonă mai
retrasă şi mai liniştită. Mă lipesc sleită de
puteri de peretele casei, punându-mi ţigara
între buze, şi trag adânc de câteva ori în piept
de îndată ce o aprind.
îmi las capul pe spate, simţind un junghi
puternic în toată organele, şi mă chinui
să respir cum trebuie pentru a nu intra în
panică.

A trebuit să mă sustrag de lângă Hex şi

ceilalţi atunci când nu se uitau pentru a
rămâne puţin singură. Oricum, păreau mult
mai preocupaţi despre cum să se ocupe de
nenorocitul de Sebah decât să fie pe fază
atunci când am deschis usa fără să mă audă.
9

însă nu mai suportam să stau acolo; aerul

plin de sânge din acea cameră îmi întorcea
toate maţele pe dos, ceea ce e frustrant, căci
am un stomac destul de puternic.

Am nevoie să stau singură acum.

Am nevoie să închid ochii şi să-mi şterg

noaptea asta din minte, şi voi face asta, chiar
dacă voi fi nevoită să mă dau cu capul de toţi
pereţii pentru a-mi provoca singura amnezie.
Puţin probabil să reuşesc, ştiu, dar nu pot
opri nicicum imaginile de mai devreme din
capul meu să nu se deruleze la nesfârşit în
spatele pleoapelor mele ca într-un film mut.
Mă înnebuneşte de-a
9
dreptul.

însă mai mult decât orice, am nevoie să mă

spăl cu un burete de sârmă pentru a uita
modul în care aproape pierdusem în faţa lui
Sebah. Pielea mă irită de peste tot, ca nişte
gândaci ce mişună pe sub carne, devorând-o
încet, şi aproape că-mi vine să ţip de draci.
Nu trebuia să fumez rahaturile lui JJ; altfel
poate aş fi putut să-i fac şi altceva gunoiului
aceluia în afară de capul în gură cu care se
alesese într-un moment de enervare. Merita
să-i scot ochii din cap, şi să-i îndes mai apoi
în gâtul lui. Să se înece încet, până şi-ar fi
dat seama că nu mă poate umili în acel hal
pentru a doua oară.

A treia oară, îi voi smulge boaşele cu

foarfeca.

însă Sebah e mult prea prost pentru a mai

încerca ceva cu mine de acum încolo. Familia
încetase de mult să mai fie un argument
pentru care să-i mai trec cu vederea
mârşăviile oribile de care poate fi în stare, iar
acum fusesem mult prea ameţită de la cele
fumate pentru a mai gândi
raţional, şi profitase de slăbiciunea mea.
Nu va mai avea parte de o astfel de ocazie.
Niciodată.

Trag din nou în plămâni fumul aspru şi

amar, începând să fiu mult mai calmă, şi
aproape că nu-mi dau seama de prezenţa
lui Hex decât atunci când mă trage de braţ
pentru a-mi atrage atenţia. Scap ţigara dintre
degete, privind cu indignare cum scrumul se
stinge sub picioarele sale. Expir, dispersând
fumul în spaţiul ce ne desparte. Ochii săi
umbriţi de întunericul din partea asta a
vilei îmi cercetează aprigi faţa, ca şi cum ar
încerca într-un mod disperat de a se asigura
că mai sunt în viaţă. Ceea ce e complet
necaracteristic lui, tocmai de aceea îl şi
privesc într-un mod ciudat.

— Am spus că mergem acasă, murmură

răguşit în cele din urmă, trecându-şi mâinile
prin pletele ce-i cad până la baza gâtului.
Serios, are nevoie de o tunsoare, îi stă...
oribil.

Mă sprijin mai bine de pe un picior pe

celălalt, înconjurându-mi corpul cu braţele.
îmi este frig, deşi aici e mai mult decât cald.
Probabil încă sunt în stare de soc.

— Voi merge.

Sprânceana stângă, acoperită la capăt de un

pierce argintiu, i se arcuieşte ca o săgeată,
dându-i o alură mult mai întunecată.

— Nu, te duc eu acasă. Acum.

— Nu trebuie să faci asta, dau din cap,

simtindu-mă brusc sufocată de el. Ti-am
t >

stricat deja cheful cu bătaia cu Sebah, nu

trebuie să pleci de aici odată cu mine. Stai cu
ei, îi fac semn spre ceilalţi de lângă piscină.

— Eşti surdă? se apleacă deodată spre mine,

simţindu-i respiraţia, combinată cu parfumul
său bărbătesc, peste faţă.

înghit în sec când simt o oarecare tensiune în

aer. Mă oboseste.
*

— Mă piş pe cheful lor. Am venit aici să

vorbesc cu tine până la urmă, ca să nu mă
mai eviţi ca pe o ciumă, şi deja am cam ratat
şansa pe care o aveam cu tine. Aşa că, hai!
Nu mai avem ce căuta la petrecerea asta
stupidă.

Mă apucă de mână înainte să mai pot scoate

ceva pe gură. Iar fraiera din mine îl lasă să
facă ce vrea, căci mereu am să fiu puţin slaba
când vine vorba de el, în orice circumstanţă.
Uneori aş fi preferat să nu fi fost atât de buni
prieteni de mici, căci în momente ca astea
mi-ar fi mult mai uşor să-l dau dracu' si să-mi
# t

văd de ale mele.

însă se umpluse de sângele lui Sebah pentru

mine, iar palma sa, plină de răni, se simte
acum încordată si fierbinte, ca si cum ar sta
t ' T

să explodeze din moment în moment. Mă

linişteşte însă puţin, motiv pentru care mă
las purtată de el prin mulţime, nebăgând în
seamă privirile curioase ale celorlalţi.

Ne oprim în holul de la intrare al Vanessei,

găsind-o pe ea, JJ şi Bibi vorbind în şoaptă.
De îndată ce ne observă se întorc ca nişte
roboţei, în acelaşi timp, înspre noi.

— Cheile, întinde Hex palma spre JJ, care se

caută câteva secunde prin geacă,
aruncându-i cheile de la maşină la piept.

— Ai grijă de Sisi, încă e sensibilă.

— Vezi să nu fie sensibilă scula ta dacă mai

faci rahaturi ca în seara asta, JJ, îl ameninţă
din priviri, şi mi-e puţin greu să-mi dau
seama dacă vorbeşte pe bune sau îşi bate joc
de el. Totuşi, sunt cei mai buni prieteni de...
când îi stiu.
9

JJ înghite în sec, scărpinându-şi ceafa. Are

ochii încercănaţi, şi respiră puţin greoi,
duhnind a băutură.

De lângă el, Bibi se apropie de mine pentru

a-mi da o şuviţă încă umedă după ureche.
îmi zâmbeşte oarecum cu amărăciune.
i

— Vei fi bine?

Dau apatic din cap. Urăsc să se creadă despre

mine că nu-s în stare să-mi rezolv singură
problemele sau că sunt mult prea slabă
pentru pentru a mă apăra de una singură. O
pot face, încă foarte bine, însă nu
în momente ca în seara asta. Şi, deşi apreciez
îngrijorarea lor, nu pot să nu fiu deranjată
de prostia din capul meu. O să regret teribil
mâine dimineaţă decizia de a cădea în
capcana Vanessei.

îmi îndrept privirea spre ea în secunda

următoare. Ochii săi de felină mă privesc cu
o calmitate ciudată.

— Ce-ati făcut cu Sebah?

f

— I-am dat câteva peste faţă de l-am trezit,

apoi l-am ameninţat să-şi ţină mecla închisă,
răspunde cu toată lejeritatea Bibi, ca şi cum
ar fi cel mai firesc lucru din lume. Aproape
că pare bucuros pe cele făcute, căci ochii îi
sclipesc de o licărire stranie.

— Aham, şi tipa?

— M-am ocupat eu de ea, dă din umeri

Vanessa, aranjându-şi o şuviţă peste cap.

Dau simplu din cap, fără a mai întreba în ce

fel. Şi sincer, chiar nu sunt curioasă asupra
măsurilor folosite de blondină. Mereu am
avut impresia că e o mică ticăloasă în
interiorul ei, tocmai de aceea nici nu am
intrat în divergenţe cu ea.

— în orice caz, văd că sunteţi bine. Voi doi.

Ochii săi cad încet asupra palmelor noastre

încă conectate, si am o oarecare tendintă
de a-mi da braţul în lături, însă mă opresc,
lăsând situaţia aşa cum a picat. Iar Hex nu
pare nici el deranjat în vreun fel de asta, căci
îi aruncă o grimasă mai mult decât ironică,
mişcându-se lângă mine.

— Noi plecăm. Vorbim mâine despre ce s-a

întâmplat aici, spune ferm, încercând să mă
tragă după el.

Se opreşte însă la un moment dat,

întorcându-se spre băieţi, şi fără să clipească
îl loveşte pe JJ într-o parte cu pumnul,
făcându-1 să se prindă gemând de zona
lovită.

— Ştii tu pentru ce-i asta.

— Cred că o merit, geme din nou JJ,

făcându-mi imediat cu ochiul.

îi privesc compătimitor, apoi fac cale

întoarsă cu Hex pentru a ieşi pe uşa din faţă,
de unde ne luăm amândoi hainele din cuier.
Muzica dinăuntru rămâne undeva în spatele
nostru de îndată ce închidem usa în urma
noastră. Aerul rece al nopţii mă cuprinde
în câteva secunde, strecurându-se printre
haine, aşa că mă prind cu braţele de după
corp, încercând să mă încălzesc. De lângă
mine, Hex înjură ceva indescifrabile printre
dinţi, iar în următoarea clipă mă trezesc
ceva peste părul încă ud după toată treaba
cu piscina. îmi ridic întrebătoare ochii spre
el, cuprinzând marginile fesului între degete
pentru a o trage mai bine peste urechi.

— Si tu?
T

— N-am nevoie de ea.

Porneşte în fata mea, deblocând maşina

* r J *

lui JJ care scoate câteva bip-uri ascuţite în

liniştea sumbră a serii. Un vânt de gheaţă îmi
tremură pe la gât, înfiorându-mă, aşa că mă
grăbesc pentru a ajunge cât mai repede
pe bancheta din faţă. Trântesc portiera în
urma mea, si simt o ciudată senzaţie de
7 T t

uşurare, ca şi cum picioarele mi-ar ceda din

moment în moment. Hex urcă la volan dând
drumul la căldură, şi porneşte din parcarea
Vanessei fără să se mai gândească de două
ori.

îmi las capul pe spătarul scaunului,

închizând ochii, şi încerc să-mi blochez din
gând imaginile încurcate ce încearcă să-mi
ia minţile. Sunetul maşinii însă mă linişteşte
pe dinăuntru, vibrându-mi prin haine ca
o melodie seacă şi lipsită de sens, însă îmi
face bine pe moment. Iar faptul că Hex nu
spune nimic îmi provoacă o stare de imensă
uşurare.
t

Care nu ţine pentru mult timp însă, căci de

îndată ce îşi deschide gura îmi şi imaginez
întrebarea care-i joacă pe buze.

— Ce s-a întâmplat acolo?

Respir.

Respir.
Respir.

Dar parcă nu funcţionează, iar frânturi din

secvenţele cu Sebah îsi forţează intrarea
f T f

sub pleoapele mele, blocându-mă în acea

amintire scârboasă.

Şi parcă retrăiesc din nou momentul în

care corpul său îl acaparase pe al meu,
aducându-mi vomă pe cerul gurii.

îi resimt respiraţia caldă pe faţă,

scurgându-se din zona gâtului până când îmi
asaltează pielea sânilor, înfiorându-mă.

Ştii că nu ai forţa să mă opreşti, Luna.

îi resimt rânjetul ce-i joacă pe buze,

conturând un zâmbet plin de urâciune şi
dispreţ, făcându-mi urechile să sângereze
pe interior, iar carnea mi se strânge pe oase
ca şi cum focul ar sta să mă ardă până la
cenuşă.
9

Mă faci să vreau să-ţi fac rău. Şi o meriţi, ştii

asta.
Palmele sale îi alunecă peste pulpele mele,
încercând să-mi destindă picioarele în faţa
sa, şi simt cum încerc în zadar să ţip într-un
spaţiu gol, rupându-mi gâtul din cauza
dezgustului pe care nu-1 pot scoate afară din
mine. Mi se face rău, ameţesc strivită de sub
el, şi simt cum îmi rup muşchii din corp când,
adunându-mi toate puterile, îl lovesc cu
fruntea în gură, oprindu-1. Capul mă doare la
impact, făcându-mă să văd alb negru preţ de
câteva clipe.

îl aud cum înjură porcos, atingându-mi

forţat zona dintre picioare. îmi muşc buza de
jos, simţind gustul de sânge cum îmi atinge
limba. Sunt mult prea obosită pentru a-1 mai
îndepărta.

Afurisito! Trebuia să ţi-o împing din acea

seară. Să mori de scârbă când mă vei vedea pe
lângă tine. Sau pe lângă ea.

Pierd contactul cu realitatea. Tot ce mai pot

vedea e... ea. Stând. Privind. Râzând. As vrea
să moară, dar e deja. Aş vrea să moară, dar e
deja.
Aş vrea... să se oprească totul.

îmi deschid copleşită de nervozitate ochii,

trăgând cu mişcări nebune de deschizătoarea
uşii.
9

— O-opreşte! încerc să ţip spre Hex,

bâlbâindu-mă din cauza acidului ce mi se
urcă pe gât, până îl pot simţi pe limbă. Provoc
nişte suntele înăbuşite de înecare.
* T

— Hei, eşti ok?!

Nu mai reuşesc să scot vreun cuvânt,

resemnându-mă doar la a bate cu disperare
în geam, forţându-1 pe Hex să tragă brusc
pe dreapta. Mă arunc din maşină în nicio
secundă, vărând afară toată voma ce-mi
umpluse gura. Murdăresc zăpada imaculată
de la picioarele mele, însă nu mai pot să
fiu conştientă de asta acum. Simt doar...
7

repulsie pentru cele întâmplate, şi o imensă

apăsare în piept, ce se strânge din nou, şi
din nou, şi din nou. Până nu mai simt nimic.
Doar frigul ce-mi vântură pe la picioare,
încremenindu-mă în loc.
Din spatele meu, Hex se apropie cu paşi
scârţâitori de mine, atingându-mă pe umăr.
Tresar agitată, dându-mă intr-o parte. Nu
vreau să fiu atinsă de nimeni, nici măcar de
el.

— Hei, vrei să mergem la urgenţe? Tremuri

ca varga, Luna!

înghit cu greu resturile din gură,

ştergându-mă mai apoi cu mâneca
paltonului. Dau din braţ, încercând să-l
opresc.

— Nu, sunt... bine.

Mint, dar el nu trebuie să ştie asta. Voi

trece singură peste asta, ca de obicei. Sunt
îndeajuns de puternică pentru a face faţă.

Nu-i asa?
*

— Eşti bine pe naiba! se aude bombănind din

spatele meu, şi mă întoarce dintr-o singură
mişcare spre el, simţind deodată cum ochii
mi se umezesc din cauza tensiunii pe care o
resimt în tot corpul. Hex se încruntă,
probabil neştiind ce se petrece cu mine, şi
pare blocat câteva secunde, căci aproape că
nici nu mai clipeşte.

îl aud cum îşi umezeşte buzele, înghiţind,

îmi şopteşte apoi numele, iar eu îngân ceva
printre dinţii aproape încleştaţi.

— Pot să te iau în braţe?

9

Mă blochez. Cu totul. Si nu stiu cum să-i

• •

răspund într-un mod care să nu-i dea de

înţeles că probabil m-aş frânge în braţe sale
dacă ar face-o în acest moment. Asa că îmi
cobor privirea spre bocancii pătaţi pe la vârf
de vomă, şi las tăcerea dintre noi să-mi fie
răspuns.

Şi nu ştiu sigur care ar fi acela mai exact,

însă nici nu mă împotrivesc în vreun fel
atunci când Hex îmi cuprinde corpul între
braţele sale uriaşe, trăgându-mă cu totul
spre pieptul său, până mă simt acoperită în
totalitate de el. Şi mă prind de spatele său, ca
şi cum genunchii ar sta să-mi cadă în orice
clipă, luându-mă odată cu ei. Inhalez adânc
parfumul său familiar, pe care-1 ştiu de când
eram mici, şi-mi afund faţa complet în geaca
sa rece, închizând ochii.

Palma sa dreaptă urcă de-a lungul coloanei,

până când poposeşte peste fesul primit de la
el.

— Şşt, sunt aici. Sunt aici, Luna.

E momentul în care vocea sa, asemenea

unei şoapte suflate de vântul rece, îmi face
lacrimile să mi se scurgă în neştire din colţul
ochilor, udându-mi faţa mai ceva ca un rău
nesecat. Strâng furioasă din dinţi, încercând
să le fac să se oprească, însă pare că are un
efect invers, căci mai tare mă pornesc să
bocesc ca o copilă de cinci ani.

Iar Hex mă lasă în pace, continuând să-mi

maseze spatele cu mişcări circulare.

Oare de când nu am mai plâns în faţa sa? De

când murise Sunny? Nu-mi mai pot aminti
acum, ca si cum amintirile mi-ar fi blocate
j *

undeva departe, de unde nu m-ar mai putea

răni atât de tare. însă lacrimile tot mă
rănesc. Mă ard. Mă usucă pe dinăuntru,
lăsându-mă stearpă, ca pe o cutie goală de
cadouri. Numai bună de aruncat la gunoi.

Sunt distrusă, si stiu asta.

în atât de multe feluri, încât nu ştiu dacă

m-aş mai putea face vreodată bine. Dacă aş
putea trece vreodată peste cele întâmplate.

Pur şi simplu, vreau să se oprească. Durerea,

frica, ura, dispreţul. Vreau să dispară odată
cu mine.

Căci ce a început cu ea, trebuie să se

sfârsească cu mine.
$

Ajungem acasă în mai puţin de jumătate de

oră. M-am oprit din plâns de mult timp, cu
toate că urmele lacrimilor încă se mai simt
adânc înfipte în pielea încreţită. Hex nu a
mai scos niciun cuvânt de când ne-am urcat
în maşină si m-a lăsat să cobor. Nici nu mi-a
7 f

mai adresat vreo privire.

Pur şi simplu privea undeva dincolo de
volan, având o expresie neutră pe faţă. însă
nici eu nu am mai scos o vorbă. Am coborât
fără să mai privesc înapoi, căci nu voiam să
regret ce aveam să observ în ochii săi.

îngrijorarea. Compătimirea. Scârba.

Şi poate c-ar fi trebuit să rămân acolo, însă

nu mă mai ţineau puterile pentru a face asta.
S-a frânt ceva în minte ăsta seară, ceva ce era
deja crăpat de mai demult, şi nu ştiu cum să
fac să tin toate bucăţile în acelaşi loc, căci
t r 0 *

pare că mă distrug cu fiece clipă în care mă

gândesc la acel ceas blestemat. îmi fac rău
singură, ştiu asta, dar am plecat la Vanessa
pentru a avea parte de o seară de relaxare,
nu pentru a dezgropa amintiri otrăvitoare
ascunse în mine.

Am nevoie să-mi şterg din creier orice are

legătură cu seara asta, şi să-mi şterg de pe
piele orice urmă a atingerii sale, până când
nu voi da din nou la rate.
r

Tocmai de aceea şi urc direct spre baie, dând

drumul la apă fără să mă mai sinchisesc
măcar să-mi scot restul hainelor. Se
încălzeşte greu, aşa că tremur preţ de câteva
secunde bune, lipindu-mă cu fruntea de
suprafaţa umedă a gresiei. Fruntea îmi
pulsează, amintindu-şi de lovitura dată lui
Sebah.

Ar fi trebuit să-i sparg dinţii, îmi repet

din nou în cap, lăsând apa să-mi alunece
în şuvoaie până la tălpi. Muşchii mi se
flexează pe sub piele, ca şi cum ar fi acela
electrocutaţi la fiecare câteva secunde, iar
ochii îmi devin brusc amorţiţi, atârnându-mi
greu pe sub pleoape.

Nu ştiu cât timp pierd în baie, prinsă de

gânduri legate de... nimic, însă când ies, cu
hainele ude din cap până în picioare, mă simt
complet extenuată.

Merg spre camera mea, lăsând să se creeze

în urma mea şiroaie ce se scurg din hainele
mele pe parchet, şi aproape că respir uşurată
când păşesc înăuntrul mansardei, ca şi cum
m-aş simţi brusc în cel mai sigur loc de pe
pământ.
Mă schimb de haine, luându-mi nişte
pijamale comode şi groase, şi aprind
beculeţele de pe tavan pentru a nu adormi pe
întuneric. Mă afund până la gât sub plapumă,
strângându-mă ca pe un covrig.

Nu reuşesc însă să adorm din prima.

încerc să ascult muzică la căşti, să urmăresc

filmuleţe idioate cu animale, dar nimic. Refuz
însă să răspund la mesajele de la ceilalţi; nu
vreau să-mi mai ocup mintea cu ceva legat de
ceea ce se întâmplase în seara asta.

Vorbesc totuşi câteva minute cu Kiva, care

îmi povesteşte că se certase zilele astea cu
taică-su destul de urât. îi promit că mă voi
vedea mâine cu ea pentru a vorbi mai pe
larg, acum fiind şi mult prea târziu pentru
asta, şi-mi bag din nou faţa între perne
pentru a adormi.

Bum, bum, bum.

Tresar alarmată, pe jumătate aţipită, şi

privesc cu inima până-n dinţi de
jur-împrejur. Abia când îmi dau seama
că zgomotul provine din dreptul ferestrei
reuşesc să respir cu toată gura.

Mă dau cu greu din pat, având oasele

amorţite, şi rămân puţin blocată la vederea
lui Hex, atârnând de cele două balcoane,
îmi face semn spre încuietoare, pentru a o
deschide, şi mă conformez în cele din urmă
cu un oftat. Serios, mă dă complet peste cap.

— Ce cauţi aici? mă încrunt înspre el.

— Pe tine, îmi răspunde cu toată ironiq din

lume, păşind înăuntru.

Mă dau înlături, făcându-i loc, şi-l privesc

în tăcere cum încuie geamul în urma se. Se
întoarce apoi înspre mine, înghiţind în sec.
Ridic din sprânceană, chestionându-1.

— Am venit să văd cum eşti, dă din umeri,

păşind spre marginea patului. Abia când se
tolăneşte pe perne ca la el acasă observ că e
desculţ.
f

îmi vine să-l expediez acasă într-un mod nu

prea plăcut, însă mă abţin. Cu greu.

— N-am nevoie de serviciile tale de dădacă,

Hex. Asa că valea la tine!
7

— N-ai zice că acu' juma de oră mi-ai bocit în

braţe.
r

îmi dau ochii peste cap. Ştiu că încearcă

să-mi distragă atenţia de la el prin glumele
astea de tot rahatul, şi nu prea-i merge.
Vreau să fiu singură acum, nu să ascult
prostiile lui Hex. Mai ales că ştiu că nu se va
rezuma doar la ele.

Oftez, punându-mă cu fundul pe pat,

păstrând distanţa între noi. începe să-mi
fie puţină ruşine după toată întâmplarea
cu voma şi cu plânsul în faţa sa. Dădusem
dovada, pentru a nu ştiu câta oară, de
slăbiciune în fata sa. Si urăsc asta. Mai ales
r T

când vine vorba de el.

— îmi vei spune care a fost toată faza cu

căcatul acela cu ochi?

Continui să privesc luminile jucăuşe de pe

tavan, repetându-mi în gând întrebarea lui
Hex.

— Nu cred că este problema ta asta.

— Având în vedere că tocmai i-am rupt

moaca în două, cred că a devenit şi problema
mea, îmi aruncă o privire piezişă prin colţul
ochilor.

O ignor, umezindu-mi buzele uscate. încă am

un gust persistent de amărală pe limbă, care
pare că nu-mi dă nicicum pace. Prezenţa lui
Hex, cu întrebările sale stupide, nu face decât
să o accentueze si mai tare.
t

— Cred că trebuie să-ţi mulţumesc... pentru

ce ai făcut, mă întorc spre el, întâlnindu-i
privirea calmă şi calculată. Pierce-ul din
sprânceană îi luceşte în lumina beculeţelor,
atrăgându-mi atenţia.

— Nu e vorba de mulţumiri aici, Luna,

vorbeşte pe un ton scăzut, făcându-mă să-i
acord din nou atenţie. Pur şi simplu nu pot
înţelege cum a putut face măgăria aia ştiind
că sunteti...
— O familie, râd în sinea mea, completându-
răspunsul.

Hex dă aprobator din cap. Nu-mi pot lua

nicicum privirea de la ochii săi; e ca şi cum
ar putea vedea prin mine, direct în suflet,
însă nu poate să facă asta, pentru că ar
trebui să vadă tot ce e mai rău în mine.

— Nu vrei să ştii, murmur într-un final,

încercând să pun punct aici acestei
conversaţii. Sunt mult prea obosită pentru
asta, şi mult prea... nepregătită pentru ea.

— De ce nu?

— Pur şi simplu! ridic puţin tonul,

încruntându-mă. Mă ocheşte cu un interes
sporit, iar eu oftez. Crede-mă. E mai bine să
nu-ţi bagi nasul în treburile mele, Hex. E
mult rahat acolo.

Mă bag cu totul sub plapumă, ignorându-i

reacţiile, şi aştept să plece în orice moment.
Secundele trec însă, şi tot ce pot simţi este o
mişcare lângă mine, care nu pare însă deloc
ca una prin care s-ar da jos din pat. Ci din
contră, îi simt picioarele îngheţate peste ale
mele, făcându-mă să gem de neplăcere.

— Hex! mă întorc spre el. Marş cu picioarele

astea bocnă din patul meu!

— Nu pot. Eşti mult prea caldă.

îşi presează mai tare tălpile îngheţate peste

ale mele, începând să ne zvârcolim amândoi
în acelaşi timp. Eu pentru a-1 da jos din pat,
el pentru a mă scoate şi mai tare din sărite.
Uitasem deja cât de enervant putea fi, ca
atunci când era mic. Un pui de drac deghizat
în piele de om. A naibii corcitură!

Obosesc la un moment dat, răsuflând greoi,

şi renunţ atunci când simt că picioarele i
s-au mai încălzit cât de cât de ale mele. Hex
rânjeşte aproape maliţios, aşezându-se mai
bine în pat.

— Nu poţi dormi aici.

— De ce nu?
— Patul e prea mic pentru curu' tău gras!

— Te-ai uitat la el? ridică din sprânceană, şi

ştiu deja că joacă la cacealma, aşa că îmi dau
pătura peste faţă, pentru a nu mă mai uita la
faţa lui enervantă. Prea mult Hex pentru o
singură noapte.

îl aud cum surâde slab, aproape ca o

şoaptă, iar peste câteva clipe sunt luată
prin surprindere atunci când îi simt palma
căutând-o pe a mea pe sub plapumă. încerc
să i-o evit subtil, însă e mult mai ager decât
mine, prinzând-o într-a sa. Refuz să-mi scot
capul la suprafaţă.

— Cred că ai încurcat rolurile, papă-lapte.

— Suntem chit acum, prinţeso.

O listă a person ajelor, pen tru că v ă d că sunt
m ulţi care a u problem e în a şi le aminti:

O Luna, sora m ai m are a lui Sunny

O Sunny, fosta iubită a lui Hex, u cisă într-un

accident de motor; sora m ai m ică a Lunei
OHex, prietenul cel mai bun al Lunei din
copilărie, fostul iubit al lui Sunny

(DJJ, prietenul cel mai bun al lui Hex

(D Bibi, prieten bun cu ei

(D Kiva, prietenă bună cu ei

(D Kevin, prieten cu ei, momentan nu se ştie

pe unde se află, va apărea mai târziu

O Vanessa, blonda de bani gata

(D Ezra, un tip cu probleme, ascunde multe

(D Sebah, verişorul Lunei şi lui Sunny

O Simon, unchiul Lunei, tatăl lui Sebah

(D Edna, mătuşa Lunei, mama lui Sebah

O Aurora, mama Lunei

O David, tatăl Lunei

(D Hazel, colega Lunei de la cafenea, iubita

lui Rey

CDDoctor Yang, psihiatrul Lunei

☆ P
Votează 282 Distribuie
 Capitolul 12

HEX *

Trecusem linia de sosire cu o fracţiune de

secundă înaintea lui Viktor. Roata din spate
îmi derapase pe cimentul încins, creând un
nor închis de fu m în urma sa, iar huruitul
ţipător al m otorului ce încetinea îmi vibra
prin vene asemenea sângelui încins ce-mi
clocotea în cap: cu furie, pulsant, şi plin de
zvăc. Adrenalina mă ameţise pentru câteva
clipe.

Am pus piciorul pe asfalt, oprindu-mă din

mişcare, şi mi-am dat casca jos pentru a-mi
scutura părul cuprins de sudoare. Respiram
alert, aproape pe înecate, iar ţipetele celor ce
stătea împrejurul meu îmi dădea o oarecare
satisfacţie pe dinăuntru. Se simţea bine. Eu mă
simţeam bine.
I

— Ştiam că nu ne vei face de râs, băiete!

se auzi de undeva din spatele meu vocea
lui Gerard, organizatorul cursei, care se
apropiase numaidecât de mine, bătându-mă
peste spate. Rânjetul ce-i acoperea faţa îmi
dădea de înţeles că faptul că am câştigat îi
adusese un profit bunicel şi în seara asta. Ceea
ce nu era o problemă pentru mine, căci şi eu
aveam nevoie de bani pentru rahaturile din
viata mea.
t

Din spate, turuind încă motorul, Viktor pune

piedica acestuia, glisând geamul de la cască
în sus, cât să i se vadă privirea plină de draci.
Dăduse însă palma cu mine, strângând mai
tare, ca şi cum ar fi încercat să mă
intimideze. Nu-i reusise.
/

— Revanşa vinerea viitoare?

J

— Dacă te tine, am dat din umeri mişeleşte,7

r ' / /

făcând mişto pe seama fraierului.

Viktor era un ratat şi jumătate; dacă îl aţâţam

mai tare risca să facă scurtcircuit, săracu'.

Gerard mă apucase de după umeri înainte

să am şansa de a mă sustrage de lângă el.
Chiuiturile celorlalte tipe din ju r începeau
să-mi de bătăi de cap, mai ales că începeau să
scoată fel şi fel de mizerii porcoase pe gură, ce
puteau fi uşor auzite de cine nu trebuia. Rahat,
trebuia să o găsesc mai repede pe Sunny
până nu devine oripilată de ce se întâmplă
pe aici. Ştiam că n-a fost o idee bună să o ţin
după curu'meu. Unele chestii ar trebui ţinute
departe de ea.

— Şi, spune, începuse Gerard, un bărbat de

aproape treizeci de ani, mişcându-ne din loc.
N-ai vrea să încerci si cu maşini? Stiu că te
/ / /

simţi mai bine pe motor, dar sunt mulţi

interesati să te vadă si la volan, Hex. Ar iesi o
/ T * 7

afacere bună cu amândouă!

— Nu, am replicat fără niciun dubiu, fiind încă

focusat asupra găsirii lui Sunny. Cuvintele lui
Gerard îmi intrau pe o ureche şi-mi ieşeau pe
alta.

Mă prinse la un moment dat de braţ,

întorcându-mă spre el, şi deja ştiam ce avea de
gând să-mi spună.

— Vorbesc serios, Hex. Am ieşi amândoi bine

din asta, şi o ştii şi tu. în plus, zâmbise ca
o hienă, nu-ţi doreai tu să-l calci pe tăticul
şi mai tare de coadă? Nu cred c-arfi prea
încântat să te vadă concurând în asemenea
jocuri.

Am ridicat din sprânceană, încercând să-mi

păstrez poziţia nemişcată. Ştiam jocurile
murdare ale lui Gerard, cum încerca să-l
implice pe tata, membru al poliţiei din oraş,
în treburile mele, însă nu dădeam nici două
parale pe porcăriile sale. Chiar dacă tata n-ar
fi bănuit cu ce-mi ocup timpul, cursele de
genu'nu erau ilegale atât timp cât aveau loc
departe de aglomeraţia oraşului. Iar eu nu
eram nici pe departe atât de prost încât să iau
în serios mârşăviile unui frustrat care vedea
numai verzişori în faţa ochilor. Banii nu erau
o prioritate pentru mine, ci mai mult în strict
necesar. Şi, chiar dacă puteam găsi oriunde
altundeva de muncă, alegeam călăritul
motorului pentru că era singurul moment
în care mă simţeam bine-n pielea mea, fiind
stăpân pe situaţie.

M-am smucit de lângă tip, privindu-l în ochi.

Ura când făceam asta, căci ştia că nu mă poate
domina după bunul plac.

— Nu mă bag pe maşini, punct. Iar dacă nu

vrei să-ţi dispară singura sursă de dolari ai
face bine să nu mai încerci să mă convingi. Ne
auzim.

M-am strecurat apoi prin mulţimea mult prea

îmbârligătoare, croindu-mi drum spre locul
în care îi zărisem silueta lui JJ, înconjurată de
pretutindeni de fete.

— Hei, îl bat pe spate, ai văzut-o pe Sunny?

Se dezlipise cu greu de buzele unei roşcate ce
se ţinea de el ca un scaiete, si îmi aruncase o
j * /

privire confuză şi aeriană. Iar era beat, ca un

dobitoc în călduri ce e. Mereu mă întrebam
dacă scula lui făcea faţă la atâtea ventuze cu
care se tot ardea prin orice loc. Avea noroc
că nu luase vreo nenorocită de boală sexuală,
altfel s-ar fi sinucis de mult la cum îl ştiam eu.

Se şterse la repezeală la gură.

— E... Nu era cu Luna?

— A venit si Luna?
T

Dăduse din umeri.

— Parcă vorbeau cu un tip. Nu ştiu, frate!

Caută-ţi gagica şi lasă-mă pe mine cu ale mele.

Se întoarse apoi spre şatena de lângă el,

luând-o la rând. M-am uitat scârbit spre ei,
la gândul că cel mai probabil avea să iasă o
orgie între ei mai târziu, şi m-am învârtit pe
lângă ei pentru a pleca mai repede de acolo.
Era seară, aşa că nu se vedea mare lucru din
cauza iluminatoarelor ce înconjoară pista, în
afară de nişte chipuri cunoscute ascunse de
umbre.

Reuşisem totuşi să o zăresc pe Luna undeva

în faţa mea, râzând de mama focului cu
Viktor. Privirile ni se întretăiaseră pentru o
fracţiune de secundă, însă se întoarse imediat
cu spatele, ca şi cum m-ar fi ignorat dinadins.
M-am încruntat. încă nu uitase defaza cu
filmul, asta era clar.

Am auzit însă în secunda următoare râsul

familiar al lui Sunny de undeva din faţa mea,
aşa că n-am mai stat pentru a fi ignorat de
Luna. Avea să-i treacă ei, ca de fiecare dată.
Asta, fie trebuia să-i fac cinste la meciul
echipei sale preferate de fotbal. Nu aveam să
scap prea uşor, oricum.

Am evitat câteva tipe în calea mea, ajungând

în dreptul iubitei mele din doar câteva
mişcări. Stătea rezemată de un copac
împreună cu Kevin, râzând ca doi fraieri la
cine ştie ce stupizenie de joc de pe telefonul
lui. Fata i se luminează însă de îndată ce mă
7

observă, aruncând telefonul în braţele lui Kev

pentru a se arunca în braţele mele.

îşi unise stângace buzele cu ale mele,

prinzându-mă cu palmele de după ceafă,
iar căldura gurii sale, combinată cu aroma
luciului său de buze fructat mă făcuse să-i
prind părul în pumn, dându-i capul pe spate
pentru a adânci şi mai mult sărutul. I-am
atins limba cu a meci, făcând-o să-mi geamă în
sărut, şi brusc m-am oprit, amintindu-mi unde
ne aflăm, şi că mai mult ca sigur nu va aprecia
dacă profit în acel loc de vulnerabilitatea ei.
Am rupt sărutul, ştergându-i colţul gurii de
salivă.

— Te simţi bine?
I

Dăduse ameţită din cap, simţind-o mult mai

caldă în braţele mele. Cel mai probabil se
făcuse roşie ca racul în momentul acela.

Mi-am mutat privirea spre Kev apoi, dând

din cap în semn de salut. Poate că nu eram
prieteni chiar atât de apropiaţi, însă apreciam
într-un fel faptul că îi mai ţinea
companie lui Sunny din când în când, căci
oricum nu avea prea mulţi prieteni printre
cunoştinţele mele. Ceea ce era de înţeles, căci
parcă trăiam în două lumi diametral opuse,
ce nu trebuiau să se întâlnească nicium. O
făcuseră totuşi, dezbinând cumva echilibrul
din viaţa brunetei mele. Faptul că îl avea pe
Kev lângă ea din când în când, cu care mai
putea vorbi chestii mai... normale, nu doar
înjurături şi alte căcaturi care caracterizează
lumea mea, îmi dădea o ciudată uşurare.

— Vrei să mergem de aici? am întrebat pentru

a mă putea auzi de zgomot.

— Crezi că mai putem sta puţin?

— Aş fi crezut că nu-ţi place aici, am surâs

cu tachinare, prinzând-o cu un braţ de după
solduri.
/

îşi dăduse ochii peste cap, vrând să spună

ceva, însă se oprise cu privirea fixată asupra
cuiva din spatele meu. I-am observat reţinerea
din ochi, motiv pentru care m-am întors spre
persoana care se apropiase de
noi cu o mască destul de scârboasă pe faţă.
Sunny păruse împietrită în loc.

— Dă-ţi prostia aia jos, Vanessa, până nu

sperii dracii din iad cu ea.

Peste câteva clipe, masca căzu pe lângă trupul

său de gazelă, dând la iveală nişte bucle
blonde ca aurul. Vanessa îsi scutură de câteva
/

ori capul, privindu-ne apoi cu şiretenie.

— Nu mai fi îngâmfat doar pentru că ai

câştigat cu prostul de Viktor, îşi linse buzele.
Trebuie să faci cinste din câştig totuşi.

I-am aruncat o privire sictirită, aducând un

rânjet pe buzele sale rujate. Ochii săi au căzut
mai apoi peste bruneta de lângă mine, ce
continua să o privească cu o curiozitate de
pisică.

— Sunny, ea e Vanessa, am încercat să le fac

prezentările.

— Oh, deci tu eşti misterioasa iubită a lui Hex,

întinse blondina mâna spre ea. Pari... la
locul tău. Spre deosebire de altcineva, făcuse
semn înspre mine.

Sunny zâmbise mai mult stânjenită.

— Şi tu pari... la locul tău.

Ochii Vanessei îi părăsiseră corpul, dispărând

undeva în spatele nostru, unde se afla Kevin.
Se întoarse însă imediat spre noi, luând-o pe
Sunny de după umeri.

— Haide, să bem ceva.

Mă trezesc brusc din somn, ca şi cum m-ar

lovi cineva în moalele capului cu o bâtă
din lemn până mi-ar crăpa ţeasta. Scot un
sunet ce pare mai mult a mârâială guturală,
deschizându-mi ochii. E întuneric în
cameră, putându-se vedea doar nişte umbre
transparente pe tavan, ce bâzâie în jurul
unor beculeţe de prost gust.

Beculeţe? Eu n-am căcaturi din astea.

Un suspin încet, ca o şoaptă, mă face să
tresar şi să-mi întorc aproape robotic gâtul
într-o parte. Şi chiar acum, preţ de o secundă,
fantasma ei îmi ia minţile, făcându-mă să-mi
imaginez lucrurile ce nu sunt cu adevărat
aici.

Parcă îi pot vedea claia ciocolatie de păr,

deşirându-se ca un evantai peste pernele de
sub capul său, mirosind a şampon de mere
verzi pe care, într-un mod ciudat, îl agreez în
adâncul meu, desi stiu că urăsc merele verzi
7 0 0

ca pe gândaci. Pe ea miroase bine însă; un iz

ce mă relaxează relaxează instantaneu si 0 mă

face să torc în braţele sale ca un motan cu

9

burta la soare.

îi văd apoi pielea măslinie, ca o portocală

mult prea coaptă, iar prima mea tentaţie
este de a-mi întinde palma pentru a o
atinge, pentru a-i simţi moliciunea sub
buricele degetelor. Atât de caldă, şi atât de
periculoasă.

însă ceva nu mă lasă să o fac. Căci când îmi

întind palma pentru a-i atinge o şuviţă de
păr, ceva se bruiază în jurul meu, iar şatenul
închis se preschimbă ca printr-o buclă de
ceaţă într-un argintiu spălăcit, lipsit parcă de
culoare. De lângă mine, dormind dusă, Luna
geme înfundat pe sub bărbie, adunându-şi
mai bine plapuma în jurul feţei, până şi-o
ascunde după ea. Clipesc des, puţin agitat, şi
mă ridic numaidecât în şezut.

Pulsul îmi bate puţin mai tare, iar muşchii mi

se contractă pe sub piele ca şi cum ar fi atinşi
de un şoc electric. îmi frec buimac tâmplele,
simţindu-mă un nebun de legat. De mult nu
mi s-a mai întâmplat să o caut pe Sunny acolo
unde nu este, însă este prima dată când o
confund pe Luna cu ea. Sângele începe să
mi se adune furtunos în cap, prevestind o
migrenă straşnică.

Aproape că am uitat întâmplările de seara

trecută, şi motivul pentru care mă aflu
acum în camera Lunei, dormind în patul ei.
Fusesem îngrijorat pentru ea, într-atât încât
să nu-mi ascult conştiinţa care-mi spunea
s-o las baltă si să-mi văd de ale mele. N-am
putut însă să o fac; nu când am putut vedea
prin minciunile Lunei, ca şi cum aş fi privit
printr-o oglindă. Mă vedeam oarecum pe
mine, cel care încearcă mereu să se simtă
singur că totul este sub control, când de fapt
ştiu mai bine decât oricine că pierdusem
de mult frâiele situaţiei. întâmplarea din
dimineaţa asta e mai mult decât o dovadă.
f

Arunc din nou o privire fugară spre Luna,

mijându-mi ochii a vederea petei roşii ce-i
acoperă încă fruntea. Orice o fi făcut, sigur
îi va face vânătaie după cum se vede. Nu
stiu când fusese ultima data când dormisem
*

împreună. Când eram mici obişnuiam să

facem asta tot timpul, uneori chiar fără ştirea
părinţilor, căci nu li se părea chiar atât de
normal ca o fată si un băiat să doarmă atât
*

de mult împreună, de parcă ni s-ar fi activat

de pe atunci hormonii şi am fi făcut altceva
cu excepţia somnului. Bazaconii de-ale lor.

Totuşi, după ce mă apropiasem mai tare de

Sunny şi ajunsesem, în sfârşit, împreună,
încetasem să o mai facem, ca şi cum ar fi fost
cel mai firesc lucru din lume. Probabil am
făcut-o inconştient, căci mi-o imaginam pe
sora ei dormind în acelaşi pat cu mine, oricât
de ciudat ar suna asta acum. Eram însă,
pentru prima oară, îndrăgostit ca un prost,
iar hormonii urlau în mine ca un lup
singuratic, părăsit de haită. Căutam căldură
umană, însă pe atunci nu mai tânjeam după
cea a Lunei, ci a lui Sunny. Probabil acela
fusese un alt motiv pentru care prietenia
noastră începuse să se răcească cu timpul.

îmi ling buzele, încercând să nu mă mai

gândesc la ce-a fost în trecut. Mă dau la
marginea patului, plimbându-mi ochii de
jur-împrejur după vreun ceas. Găsesc unul pe
noptiera de lângă mine, şi casc sleit de puteri
când văd că e abia ora sase dimineaţa. De
7 r

asta încă e noapte afară.

Mă gândesc să mă ridic pentru a pleca înapoi

în camera mea când ceva din apropierea
ceasului, pitit oarecum în spatele unor
cărţi, îmi atrage atenţia imediat. Un flacon
portocaliu, cu un scris lung şi aproape greu
de citit sau de pronunţat. Reuşesc totuşi să
observ un singur cuvânt ce-mi aduce un fior
rece pe şira spinării.

Antidepresiv.
Strâng flaconul în pumn, neştiind dacă să
răsuflu sau nu uşurat pentru că pare a fi încă
nedesfăcut. Prostiile astea chiar ajută? Şi
dacă da, oare care este cauza folosirii lor?

îmi întorc capul spre Luna, găsind-o în

aceeaşi poziţie, cu capul ascuns între
cearşafuri. Un gust amar mi se instalează pe
cerul gurii, coborând pe gâtlej.

Oh, Luna. Ce, mama naibii, se petrece cu

tine?

Se dovedeşte, încă o dată, că nu mai ştiu

mare lucru despre cea care îmi fusese pentru
atât de mult timp ce mai bună prietenă. îmi
vine să mă strâng singur de gât şi să mă dau
de mâncare la ciori. Când am devenit atât de
ignorant cu cei la care ţin? Când am uitat ce
înseamnă cu adevărat să fii un bun prieten?
Dar, mai mult decât atât, când am uitat să ţin
la cineva?

Pun flaconul la loc, fără a lăsa vreo urmă

care să mă dea de gol că l-am mişcat din loc,
şi mă îndrept agitat spre fereastră, pentru a o
deschide. Aerul rece al dimineţii mă
9
plesneşte obraznic peste faţă, făcându-mă
să strâng din dinţi. înghit în sec, cuprins de
o ciudată stare de agitaţie, şi arunc o ultimă
privire înăuntrul mansardei înainte să-mi
iau avânt spre balconul meu. Trebuie să port
o discuţie serioasă cu Luna, dar nu ştiu cum,
când şi în ce fel. Grozav, am devenit o puicuţă
fricoasă de când m-am întors din Montana.
Până şi gagica lu' Drako ar râde copios pe
seama mea, a naibii măicuţă.

Mă schimb de hainele transpirate, luându-mi

şi nişte şosete în picioarele amorţite, şi cobor
spre bucătărie, de unde se aud murmure,
pesemne că ai mei deja s-au trezit. O găsesc
pe mama udând nişte flori aşezate în dreptul
geamului lateral, iar pe tata sprijinit de
tejgheaua bucătăriei, sorbând din cafea. Oare
de când nu l-am mai văzut atât de treaz? E
îmbrăcat cu uniforma de poliţist, arătând
aproape decent, asta dacă n-aşşti deja ce fel
de om devine când pune limba pe băutură.
Un lup în piele de oaie tot lup rămâne.

— Oh, neaţa, dragule! se întoarce mama spre

mine, apropiindu-se pentru a-mi depune un
sărut pe obraz. Ştie că urăsc când face asta,
însă tot o las de capul ei, căci nu vreau să o
necăjesc mai tare decât e deja.

— Cum de esti treaz la ora asta? întreabă si

7 t

tata, privindu-mă peste ceaşa de cafea din

dreptul gurii.

Mă apropii de suportul cu veselă pentru a-mi

lua un pahar.

— Ar trebui să am motive? îmi torn nişte apă

de la robinet.

îl aud pe tata pufăind pe nări.

— Te-ai mai gândit ce vei face acum că te-ai

întors din... mica ta escapadă?

— Nu.

— Ştii că pot băga o vorbă pentru tine dacă

vrei să-.

— Nu vreau să lucrez la secţie cu tine, tată,

îl întrerup înainte să-şi ducă la bun sfârşit
propoziţia.
Tata lasă cana pe blatul de marmură,
ochindu-mă cu un interes sec.

— Atunci? Crezi că mă-ta si cu mine te vom

întretine toată viata, asta crezi? Te-am lăsat
7 • '

să faci ce vrei, Hex. Să mergi în Montana

pentru a uita de moartea gagică-tii ca un
prost, însă n-am de gând să te mai văd
zăcând ca un vierme, căci nu te-am crescut
atât de slab.

îmi vine să râd pe seama lui, dar mă

abţin. Cu greu. Mai mult din cauza mamei,
căci priveşte întreaga scenă într-o tăcere
continuă. Cel mai probabil nu-i place
tensiunea dintre noi doi.

— Pot pleca de aici dacă asta te mănâncă aşa

tare, dau din umeri puţin enervat, lăsând
paharul pe masă.

Tata se încruntă, adoptând o expresie mai

încordată.

— Nu m-am referit la asta, şi o ştii bine. Nu

mai stau acum să-mi fac nervi cu tine, căci
întârzii la muncă.

îşi ia sacoul de pe spătarul scaunului,

apropiindu-se de mama pentru a o săruta
scurt pe obraz. Ea îi zâmbeşte scurt, cumva
drăgăstos, apoi trece pe lângă mine,
bătându-mă peste umăr. Rămân pe loc,
ascultând cum usa de la intrare se deschide
r

şi închide în scurt timp, apoi oftez lung.

— Nu pune la suflet, Hex, murmură mama.

Tatăl tău doar îşi face griji pentru tine, atâta
tot. Nu e chiar aşa uşor să găseşti un loc
de muncă în zilele astea. Uită-te la mine,
muncesc de cincisprezece ani la femeie
de serviciu,* si stiu că dacă
» • mi-as da mâine *
demisia nu m-ar angaja nici moartea.

— Situaţiile nu prea se compară, îmi trec

degetele prin păr, având o imensă dorinţă de
a-1 prinde cu un elastic. De la un timp îmi stă
ca naiba, şi se îngraşă ca mă-sa.

Mama se mişcă din loc, zâmbindu-mi

deodată. Pare însă obosită, şi nu poate
ascunde asta de mine.
— Vrei să-ti fac ceva de mâncare înainte să
9

plec? Mai am o jumătate de oră.

Mă uit lung la ea; la firele albe de păr ce-i

ies din cocul aranjat ca la carte. La pielea
ce începe deja să poarte după sine trecerea
crundă a anilor şi a tinereţii pierdute. La
ochii ce, fiind atât de încercănaţi si obosiţi,
' t t i *

continuă încă să strălucească de atât de

multă bunătate.

Aşa că zâmbesc la rândul meu; cald şi sincer,

uitând preţ de o secundă de toată nebunia
ce-mi mişcă pământul de sub picioare din
ultimul timp. Căci parcă nimic nu mi doare
când sunt lângă mama.

Mai târziu, neavând ce face — asta şi pentru

că Luna refuză să-mi răspundă la apeluri
pentru a putea vorbi cu ea—, decid să dau
o fugă până la BilI pentru a mai vedea cum
merg lucrurile pe la el. Iar norocul facă că
pic taman la ţanc, căci îmi dă voie să-i dau o
mână de ajutor dacă tot are mai mulţi clienţi
decât s-ar fi aşteptat.
Iar mie unul îmi place să lucrez cu el, chiar
dacă nu ştiu meserie atât de bine precum
ştie el. Totuşi, mă axez mai mult pe partea de
motoare, căci maşinile nu fuseseră niciodată
o pasiune de-a mea. Diana ne invită mai apoi
la prânz când e momentul să luăm o pauză,
şi ne petrecem restul timpului discutând
despre ultimele evenimente de când nu
am mai fost prin oraş. Tocmai aşa aflu că
afacerea lui Gerard s-a dus pe apa sâmbetei
când o cursă de-a lui a pătruns în oraş,
provocând un accident destul de grav, ce l-a
băgat la răcoare pentru următorii cinci ani.
Aş spune că-mi pare rău de el, dar fraierul
şi-a căutat-o cu lumânarea, deci n-am nicio
compasiune pentru el. Cursele sunt acum
interzise de poliţie, iar din cele spuse de
Bill, n-a mai fost una de luni întregi. Ştie
asta pentru că şi el fusese pasionat de ele în
trecut, pe vremea când activam în aşa ceva.

Decid să plec de la el când se apropie ora

închiderii datorită programului de iarnă.

— Sigur nu vrei să te duc? mă întreabă în

timp ce închide garajul, şi nu apuc să-i
răspund, căci un sunet ascuţit de claxon ne ia
amândurora auzul.

Mă întorc, observând maşina lui Bibi cum

opreşte pe marginea asfaltului. O pot zări
şi pe Kiva pe bancheta din spate. Fac câţiva
paşi spre ei.

— Ah, ştiam eu că tu eşti! Da' Kiva, nu! Nu e

el, bla bla. Nu vezi ce spate are, bla bla.

Ridic din sprânceană înspre ea, observând-o

cum roşeşte puţin în jurul urechilor.

— Ai nevoie de un drum? întreabă,

miscându-si atentia de la mine la Bill, si
7 7 r ' t

invers.

— Ţi-a dat tac-tu maşina? arunc o privire

spre autovehiculul lipsit de orice pată.

— Yep! dă din cap mândru, ca un măscărici.

Mă întorc spre Bill, bătând palma cu el, iar el

îmi spune râzând că mă pot întoarce să-l mai
ajut când nu mai am ce face pe acasă. Dau
din cap aprobator, înconjurând maşina lui
Bibi. Kiva îmi face semn să mă apropii de
bancheta din fată, si o zăresc cum încearcă
să ajungă prin interior la cea din spate. îi
arunc o privire mulţumitoare prin oglinda
retrovizoare, iar motorul lui Bibi porneşte în
câteva secunde cu un huruit metalic.

— Credeam că-ţi va scoate Luna ochii după

faza cu piscina, comentează Bibi. Dar văd că
te-a crutat.
f

— Tu chiar ai aruncat-o în apă? vine imediat

şi întrebarea Kivei, care pare mai mult
decât curioasă, căci se prinde cu palmele de
scaunul meu.

Am tentaţia de a-mi da ochii peste cap. Nimic

bun nu iese când cei doi spiriduşi sunt în
acelaşi loc.

— Cred că a fost mult prea prinsă de cele

întâmplate după ca să se obosească cu mine,
Bibi. Şi da, Kiva. Am aruncat-o în piscină.
Fără regrete.

Prea multe, continui în gântul meu.

— Tu n-ai fost la petrecere? mă întorc spre
ea, privind-o în ochi. Sau nu te-am văzut eu?

începe să-ţi molfăie buzele între ele,

aşezându-se înapoi cu spatele pe banchetă.
Se prinde cu braţele în jurul corpului.

— N-am avut chef. în plus, am auzit că n-a

fost aşa mişto până la urmă.

Tăcerea umple interiorul maşinii, ca şi cum

nimeni n-ar şti ce să spună mai departe. Şi
e de înţeles, căci este un subiect destul de
sensibil despre care nici noi nu ştim mare
lucru în afară de nişte supoziţii cel mai
probabil eronate. Până când Luna nu ne va
explica toată tărăşenia de aseară, putem doar
să speculăm după cum ne taie capul. Iar la
cum o cunosc eu pe Luna, cel mai probabil
îşi va înghiţi limba înainte să ne spună ceva
ce ar putea distruge toată imaginea familiei
sale. Nu că ar da ea doi bani pe ea, însă cele
întâmplate cu Sebah chiar reprezintă un
rahat real.

Bibi destinde însă atmosfera cu nişte glume

nesărate, dar menite totuşi să ne mai ia
gândul la cele întâmplate, astfel că ajungem
în dreptul casei mele în mai puţin de zece
minute. Opreşte lângă bordura de ciment,
pregătindu-se să se întoarcă spre mine.
Glasul îi este însă acoperit de sunetele
asurzitoare ale unor maşini de poliţie, care
se fac din ce în ce mai auzite, până când ne
trezim înconjuraţi de trei autovehicule ce par
a ne tăia calea de pretutindeni. Bibi privelte
confuz dintr-o parte într-alta, în timp ce Kiva
pare speriată de ceea ce se petrece. îmi ling
cu pulsul repezit buzele uscate, coborând din
maşină când observ câţiva ofiţeri de politie
T r r I r

care se apropie de geamul meu, printre ei

aflându-se si tata.
T

Dau să-mi deschid gura pentru a-1 întreba ce

se petrece, însă un bărbat înalt şi bine făcut
mă ia prin surprindere, forţându-mi ambele
braţe la spate. Mă împinge apoi în faţă, până
mă izbesc cu obrazul de capota maşinii.
Voceile celorlaţi îmi ajung cu greu la urechi,
fiind comprimate de glasul răguşit al celui
care pare că-m smulge braţele cu totul.

— Hex Zhelezkin, esti acuzat de vătămare

* »

corporală din culpă împotriva lui Sebah

Moldred.

Continuă să vorbească, însă nu-1 mai pot

auzi.

Continui să mă zbat pentru a mă elibera,

însă pare că are efectul opus, căci trebuie
să strâng din dinţi de durere când îmi
simt oasele presându-se şi mai tare peste
caroseria rece a maşinii.
r

Vocea tatei încearcă să-mi mai spună ceva,

însă nu o mai pot auzi, căci imediat devin
conştient doar de un singur lucru: oroare de
pe chipul Lunei.

Priveşte înmărmurită de pe peluza casei,

având-o pe Aurora undeva în spatele său.
Mi se taie respiraţia, iar privirea îmi este
brusc luată de imagini alb negru ce-mi apar
de îndată ce sunt tras cu brutalitate în sus,
pentru a mă trage spre maşina poliţiei.

Ţipătul Lunei, combinat cu vocile înfundate

ale lui Bibi şi Kivei îmi explodează în
timpane ca nişte pumnale. Apuc să mă întorc
la timp cât să o văd pe Luna încercând să se
năpustească spre mine, fiind însă oprită de
braţul tatălui meu, care o prinde la timp,
înainte să înainteze. încearcă să-i spună
ceva, dar nu-1 pot auzi. Şi nici ea nu-1 aude,
căci nu-şi ia nicio secundă ochii de la ai mei,
privindu-mă cu frică şi îngrijorare. Continui
să păşesc spre maşina de poliţie, simţind
un imens gol în stomac, şi mă trântesc
numaidecât pe scaunu din spate, scuturând
de câteva ori pe la spate cătuşele ce nu vor
să se clintească nicicum. înjur printre dinţi,
simţind cum maşina se mişcă din loc.
t # 7

Privesc prin oglinda laterală la ceea ce las

în urmă, şi preţ de o secundă regret toată
tărăşenia cu Sebah. Şi nu pentru că n-ar fi
trebuit să-l lovesc. Ci pentru că ar fi trebuit
să-i sparg moaca aia de fătălău cât timp era
încă sub pumnii mei.

Nu e prima dată când sunt închis, însă nici

nu pot spune că îmi era dor de frigul din
celulă sau de ţipetele şi gemetele ce par a se
propaga prin toţi pereţii. Nu mă plâng însă,
căci am ştiut, orecum, că aici avea să se
ajungă după bătaia pe care i-o aplicasem
acelui ratat. Oamenii ca Sebah mereu se
vor rezuma doar la acţiuni de genul, căci
ştiu că nu sunt în stare să ducă o luptă pe
cont propriu. Mă amuză oarecum întreaga
situaţie. Abia aştept să mai dau ochii cu el;
să-şi înghită limba, naibii, şi să scape lumea
de un gunoi infect ca el.

Un sunet de scârţâit puternic mă scoate din

gândurile şi aşa sucite. Câţiva paşi se aud pe
podeaua de ciment, iar în câteva secunde
silueta tatei apare de dincolo de gratii. Mă
priveşte tăcut, având o expresie calmă pe
fată.
9

Asta până când îl aud cum loveşte furios cu

piciorul în gratiile de metal, producând un
sunet surd, ce face ecou în întreg holul.

— Pe toţii dracii, Hex! şopteşte spre mine,

făcându-mi semn să mă apropii de el. Ce-a
fost în capul tău de l-ai bătut pe băiat până i
s-a umflat fata?
t

— I s-a umflat tare? surâd. Vreau să văd.

Expresia i se înăspreşte.

— Nu te juca cu mine, băiete, aproape că-i pot

simţi respiraţia peste nas. E groasă treaba,
Hex. într-atât încât să-mi vină să-ti fut o
f

mamă de bătaie la cât de prost eşti!

îmi dau ochii peste cap.

— A meritat-o. L-ai întrebat motivul pentru

care i-am ars atâţia pumnii. Sunt sigur că
mi-ai da dreptate atunci.

Tata oftează.

— Nu e vorba de dreptate aici. Familia lui

tocmai a cerut o cauţiune de douăzeci de mii
r

de dolari, şi nu ştiu dacă te pot scoate din

rahatul ăsta, Hex.

Face un pas în spate, punându-şi o mână în

şold, iar cu cealaltă îşi trece degetele prin
păr. Priveşte undeva în podea, vădit enervat.
Se întoarce apoi spre mine, privindu-mă fix.

— Ţi-am mai spus să nu te mai atingi de

familia fetei ăleia, dar nu mă bagi în seamă.
Iar într-o bună zi vei face ceva atât de
prostesc şi de nebunesc, încât nici măcar
eu nu te voi mai putea ajuta. Stai aici
acum. Câteva zile în arest poate o să-ţi mai
lumineze mintea aia dusă cu pluta.

Face apoi cale întoarsă, putând auzi uşa

cum se închide în urma lui. îmi ling buzele,
respirând pe nas, apoi lovesc cu pumnul,
fără să mai reacţionez, în nişte bare de
r ' t

metal. Contactul puternic mă face să-mi

prind imediat pumnul în cealaltă palmă,
muşcându-mi buza de jos.

Inspir şi expir adânc, lipindu-mă cu spatele

de grilaj. îmi ridic ochii spre tavanul albicios,
privind la crăpăturile ce-şi fac loc pe
suprafaţa sa. Durerea din pumn continuă să
persiste, la fel ca nervii ce mi se tot adună în
cap, ca nişte gângănii. însă un lucru e sigur.

Nu-mi pare rău că am ajuns aici din cauza

Lunei.
 Capitolul 13

LUNA

— Vrei să mergem în weekend la

cumpărături doar noi două?

îmi ridic capul din telefon pentru a întâlni

expresia destul de încurcată a mamei, şi preţ
de o secundă încerc să mă gândesc dacă ea
tocmai mi-a propus asta sau e doar rodul
imaginaţiei mele. Când observ că ridică slab
din sprânceană, ca şi cum ar aştepta un
răspuns din partea mea, îmi dau seama că
femeia vorbeşte cât se poate de sincer.

înghit în sec.

— De ce ai vrea să facem asta?

Fruntea i se încreţeşte abia vizibil, mascând

parcă o iritare ciudată. Lasă revista de
bucătărie să-i cadă în poală, lingându-şi mai
apoi buzele cu o lentoare agonizantă.

— Pentru a mai petrece puţin timp

mamă-fiică, ridică scurt din umeri. Ştiu că
nu am mai făcut asta de mult, şi nu vreau să
ajung în stadiul în care să nu-mi mai cunosc
propria fată.

Capul mi se înclină de unul singur într-o

parte, în timp ce respiraţiile fac aerul să-mi
coboare lent spre plămâni, lungind parcă
momentul la nesfârşit. Privesc fix spre ochii
săi cafenii, umbriţi pe alocuri de nişte riduri
ameliorate de cremele mirositoare cu care
tot se dă în fiecare zi, şi mă întreb preţ de o
clipă, oare chiar crede ceea ce îmi spune?

Sau, şi mai bine, oare ea chiar se aşteaptă să

o cred?

Relaţia mea cu mama se răcise considerabil

9

în momentul în care Sunny apăruse în viaţa

noastră, şi mereu am crezut că a fost din
cauza că eu nu fusesem ceea ce ei aşteptau
de la mine. Abia mai târziu aveam să aflu
motivul pentru care mereu existase o bandă
de separaţie între noi, pe care nu aş fi putut
să o depăşesc oricât de mult aş fi încercat
si oricât de mult m-as fi străduit să mă
* T

ridic la nivelul aşteptărilor mamei. Cu tata

fusese însă altă poveste; mereu ne pusese pe
amândouă pe picior de egalitate, tratându-ne
cu acelaşi respect şi iubire aşa cum ar fi
trebuit să o facă orice părinte, şi nu cred că
aş putea să-i mulţumesc vreodată îndeajuns
pentru acest lucru, căci mă salvase, în atât de
multe feluri.

Faptul că mama încearcă acum să se apropie

de mine în asemenea circumstanţe mă face
9

să mă gândesc doar la Sunny, şi la felul în

care reuşea să o îmbuneze pe mama în toate
privinţele, fără ca măcar să se strofoace prea
tare. Gândul că ar încerca să caute la mine
ceea ce văzuse la ea îmi aduce un gust amar
pe buze, făcându-mă în acelaşi timp să fiu
iritată, dar totuşi nepăsătoare.

Nu vreau să devin Sunny pentru ea, la fel

cum, în acest moment, nu vreau ca ea să
devină mama care fusese pentru Sunny.

îmi deschid buzele pentru a răspunde ceva

sec numai pentru a scăpa de situaţia asta,
însă sunt oprită în loc de sunetele alarmante
ale sirenelor ce par a împânzi întreaga casă.
îi întâlnesc imediat ochii mamei, care par
mai mult decât surprinşi de cele auzite, şi
ne ridicăm de pe scaune în acelaşi timp,
îndreptându-ne spre fereastră.

— Ce se întâmplă aici? murmură pe un

ton grav, aproape înspăimântat, iar inima
îmi bate brusc mai tare atunci când dau
draperiile de la geamul bucătăriei la o parte,
observând maşinile de poliţie parcate în faţa
casei vecine, ţiuind de zor cu nişte răcnete
asurzitoare. O aud pe mama cum mormăie
ceva indescifrabil printre buze, însă singurul
lucru pe care mă mai pot focusa este maşina
înconjurată de pretutindeni de poliţişti.
Maşina lui Bibi.
T

Mă întorc fără să mă mai gândesc pe călcâie,

grăbindu-mă spre ieşirea din faţa, şi simt
cum sângele mi se scurge cu o viteză teribilă
din corp, lăsând în urmă doar un frig apring
ce-mi amorţeşte corpul atunci când îi zăresc
silueta lui Hex împinsă de un membru
al poliţiei până când se izbeşte de capota
maşinii lui Bibi.
T

îl văd cum strânge din dinţi, cu o expresie

gravă pe faţă, şi reuşesc să fac pe cât posibil
contactr vizual cu Bibi şi Kiva, care mă
privesc la rândul lor cu groază, ca şi cum n-ar
şti ce se petrece.

— în sfârşit se ocupă de criminalul ăla

nenorocit, o aud pe mama cum gângureşte cu
gura aia a sa spurcată, însă nici să mă răstesc
la ea nu mai pot, căci reacţione din impuls,
mânată de adrenalină, făcând câţiva paşi în
faţă, spre ei. Vocea mamei îmi strigă numele,
însă o ignor, continuând.
— Hex..., reuşesc în cele din urmă să îngân,
atât de încet însă, încât simt că vântul
friguros care suflă pe lângă mine îmi sparge
şoapta de îndată, ridicând-o spre cerul
amorţit de nori.

însă imediat, ochii mei îi întâlnesc pe cei

ai lui Hex, iar o stare de frică, combinată
cu umezeala ce mi se formează în dreptul
ochilor îmi fac pieptul să se strângă de
durere.

Poliţistul îi pune într-un mod agresiv

cătuşele la încheieturi, încercând să-l
tragă cu firtat spre maşina de lângă ei,
iar imaginile mi se bruiază brusc din faţa
ochilor, făcându-mă incapabilă să mai.

— Hex! strig cât pot de tare pentru a mă

face auzită, luând-o la fugă în direcţia lui,
însă tatăl sau apare brusc în faţa mea,
cuprinzându-mă cu braţele de după mijloc
pentru a mă opri în loc, îndepărtându-mă.

— Calmează-te, don'şoară! aproape că îmi

ordonă pe un ton rece, însă asta nu face
decât să mă aţâţe şi mai tare, încercând din
toate puterile să-l dau de pe mine, însă nu
izbutesc.

— Dă-mi drumul! Ce aveţi cu el?! continui

f

să mă zbat, fiind plină de nervi şi de un

tremurat cumplit prin toată carnea, şi mai
reuşesc să fac pentru ultima dată contact
vizual cu Hex înainte să fie trântit pe
bancheta din spate a maşinii, care porneşte
numaidecât în trombă de pe strada noastră.

Mă opresc în cele din urmă din mişcare,

îmbrâncindu-1 pe tatăl lui Hex pentru a
mă da la o parte, şi privesc indignată spre
maşina care dispare în scurt timp din raza
mea vizuală. Mă întorc imediat spre Bibi şi
Kiva, ajungând în dreptul lor din doar câţiva
paşi.

— Ce, naiba, se petrece aici?! gesticulez din

mâini, făcându-i pe cei doi să mă privească
cu reţinere.
f

— E acuzat de vătămarea lui Sebah Moldred,

se aude din spate vocea tatălui lui Hex, Brian,
care ne priveşte de sus, cu braţele
încrucişate la piept.

Clipesc des, ca şi cum cuvintele sale tocmai

mi-au despicat toracele, lăsându-mă să
sângerez în derivă. Trebuie să înghit în sec
pentru a-mi mai umezi gâtul ce parcă începe
să mă usture de o arşiţă cruntă.

— Doamne sfinte! se aude din nou vocea

mamei, care îşi strânge mai bine bluza în
jurul trupului, privindu-1 pe Brian cu ochi
mari şi înfricoşaţi. Ce a mai făcut băiatul ăsta
al tău? Când se va mai opri din asemenea
atrocităti?

Brian îi răspunde într-un mod sarcastic

mamei, însă nu dau curs schimbului lor de
replici, întorcându-mă spre amicii mei.

— Tipul ăla e un nemernic ordinar, mârâie

Bibi, încordându-se lângă Kiva, care îl
mângâie uşor pe braţ, ca şi cum ar încerca
să-l calmeze.

— Ce vom face acum, Luna? mă întreabă ea,

afişând o expresie ca şi cum ar sta să plângă
din moment în moment.
Şi pentru prima oară de când mă ştiu,
nu am niciun habar ce ar trebui să fac în
continuare, pentru a-mi ajuta prietenul să
iasă din situatia asta de rahat.
9

— Trebuie să le spui, Luna.

Mă întorc din nou spre Bibi, privindu-mă de

data asta cu ochi grei şi apăsători.

— Trebuie să le spui ce a încercat să-ţi facă

jigodia aia. îl ai ca martor pe Hex, sigur îl
vor elibera dacă e cuvântul a două persoane
împotriva lui.

Mă încrunt subit, simţind un junghi adânc

direct în pântec. Ştiu că asta ar însemna să-l
scot pe Hex de acolo, însă nu cred că voi
putea trăi mai apoi cu gândul că din cauza lui
demnitatea familie ar dispărea complet, căci
asta ar distruge şi mai multe ultimele fărâme
din familia pe care o mai am. Poate că o fi
Sebah un libidinos şi o scârbă, dar nu merit
să-mi distrug totul din cauza lui.

Nu, voi găsi o altă cale pentru a-1 scoate pe

Hex de acolo, orice ar însemna asta. Căci din
vina mea a ajuns unde este acum.

Mă întorc pe călcâie, căutându-i privirea lui

Brian.

— Ce se va întâmpla acum cu el?

Bărbatul mă ocheşte încurcat, în timp ce

mama continuă să fie roşie de nervi la fată,
* i *

frecându-şi braţele cu mişcări circulare.

— Nu ştiu, îşi linge acesta buzele. Familia

lui a cerut o cauţiune de douăzeci de mii de
J

dolari. Până când nu va fi achitată acolo va

rămâne.

Mai bine, pufăie mama. Haide, Luna. Să

mergem în casă şi să o sun pe Edna. Săracul
Sebah...

încearcă să mă apuce de braţ pentru a mă

trage după sine, însă mă smucesc de lângă
ea, lansând-o cu o falcă în cer şi alta în
pământ. Expresia i se înăspreşte.

Luna!
— Am douăşunu ani. Nu mă mai controla ca
pe o păpuşă!

îi întorc mai apoi spatele, apropiindu-mă de

cei doi.

— Să mergem. Avem de găsit un animal în

seara asta.

E deja noapte când reuşim, cu ajutorul

contactelor Vanessei, să dăm de Sebah. Bibi
conduce spre vechea carieră de piatră de
la marginea oraşului, ce fusese părăsită în
urmă cu mai bine de zece ani si unde acum
*

se adună mai toţi golanii de prin oraş pentru

a bea şi a se droga în voie, şi simt, cu fiecare
stradă pe lângă care trecem, că nuntea
începe să-mi cedeze psihic câte puţin.

încerc să nu mă gândesc prea mult la Hex, la

faptul că încă e închis în celula aia de unul
singur, însă nu reuşesc, iar toate gândurile
mele sunt ancorate parcă de persoana sa,
creând tot felul de scenarii care mai de care
mai odioase.

Oare cum se simte?

Oare îi dau de mâncare?

Oare mă urăşte acum pentru că din cauza

mea a ajuns acolo, plătind pentru ceva de
care nu este responsabil?

Nu cred că aş putea trăi cu gândul că ultima

noastră şansă la vechea prietenie s-a dus pe
apa sâmbetei, din cauza unui frustrat care
a decis să-mi facă restul vieţii un adevărat
J

calvar. Pentru că, deşi am spus că nu mai

vreau să am nimic de-a face cu Hex, mereu
va exista un colţişor în inima mea care îi
va aparţine. în totalitate. Şi nu e ceva ce aş
putea controla atât de uşor.

Nu spunem prea multe pe tot parcursul

drumului. Bibi îşi menţine ochii asupra
soselei întunecate ce se înlănţuie în fata
* t t

noastră, în timp ce Kiva ascultă tăcută

muzică la căşti, cel mai probabil pentru a se
mai linişti, căci e destul de sensibilă de fel si
T ' »

nu prea e obişnuită cu asemenea situaţii

extreme.

Cât despre mine, continui să mă gândesc la

ce îi voi spune lui Sebah atunci când îl voi
vedea, însă singură imagine care-mi vine
în cap este cea cu mine, aruncându-1 de pe
vreo stâncă. Ar fi mai mult decât satisfăcător,
însă asta nu-1 va ajuta cu nimic pe Hex,
sunt sigură. Şi nici n-am de gând să devin o
criminală pentru unul ca el; nu merită nici
măcar asta.

Bibi opreşte motorul maşinii la intrarea în

carieră, lângă alte câteva autovehicule, şi
coborând în acelaşi timp din maşină, auzind
vocile şi râsetele ce se propagă de undeva
din faţă. Nişte lumini pâlpâitoare se înalţă
spre cer, iar muzica asurzitoare mai că mişcă
pietrele de la picioarele noastre.

— Kiva, poţi rămâne în maşină dacă vrei, mă

întorc spre ea, încercând să-mi dau seama
dacă se simte bine sau nu.

Iair scutură capul vehement, înghiţind în sec.

— E în regulă. Voi sta aproape de voi ca să nu
vă încerc.

Bibi se apropie de ea, ca şi cum ar încerca să

o asigure că nu o va lăsa singură, aşa că dau
aprobator din cap, luând-o la pas pe strada
plină de zăpadă murdară.

E foarte frig prin zona asta, mai ales că

vântul bate destul de tare, aducând rafale
reci ce împrăştie zăpada depusă în toate
direcţiile, făcându-mi reparaţiile să se
piardă prin aer. Noroc de Bibi cu geaca lui
aruncată prin maşină, altfel aş fi îngheţat,
naibii, pe aici, şi nu m-ar fi găsit nici dracu'
în pustietatea asta. încep să cred că cei de
aici nu-s sănătoşi la cap de stau pe o astfel de
vreme afară, însă cred că deja nu mai simt
nimic dacă sunt fumaţi bine şi au mai băut şi
ceva înainte. Stricaţi la cap.

— Ce ai de gând să-i faci? mă întreabă Bibi la

un moment dat.

— Habar n-am, răspund pe o tonalitate joasă,

continuând să merg până când se deschide în
faţa noastră o zonă rotundă, ca un cerc în
mijlocul mormanelor de pietre.

La doar câţiva paşi de noi se observă mai

bine de zece persoane, stând în jurul unor
containere din care iese foc, iar un tip, cel
mai probabil beat bine, se mişcă într-un
mod de tot râsul, cărând pe umeri o boxă
care cel mai probabil e conectată la telefon.
Fumul de la ţigările lor se ridică spre cerul
lipsit de orice nor, creând în jurul lor o bulă
transparentă ca de ceaţă.

De îndată ce-1 zăresc pe Sebah, râzând cu

gura până la urechi spre o roşcată mai mult
dezbrăcată decât cu haine pe sa, sângele mi
se urcă imediat la cap, şi mă mişc din loc
înainte să mai pot fi sigură de ceva anume.
Aud vag vocea lui Bibi din spatele meu, însă
nu mă opresc decât atunci când îl iau prin
surprindere pe afurisenia de văr-miu, care
nu face decât să-şi şteargă rânjetul de om
prost de pe faţă.

îmi adun toată furia din mine într-o

încleştare a degetelor, iar în secunda
următoare pot auzi foarte clar cum oasele
feţei, şi aşa pline de vânătăi, îi trosnesc sub
lovitura mea de pumn, ce-1 catapultează
imediat la pământ. Ţipătul fetei de lângă el
atrage instant toate privirile asupra mea.

— Ridică-te, imbecilule! zbier spre el,

încercând să mă năpustesc din nou asupra
lui, însă sunt oprită de braţul lui Bibi,
care apare de nicăieri în spatele meu,
forţându-mă să mă calmez.

Sebah geme de jos, ducându-şi palma la gură

pentru a constata sângele ce i se scurge din
nas, şi oh, şi o nevoie nefirească de a-i zdrobi
cu totul scula aia nenorocită. Să văd ce mai
foloseşte apoi.

— Ce, dracu' ai, fato? se strâmbă o tipă

spre mine, încercând să-l ridice pe fraier,
şi tot ce pot să fac este să pufnesc în râs,
scuturându-mi degetele pentru a-mi mai
înlătură din durerea provocată de lovitură.
Mă ard articulaţiile.

— Ce e, Sebi? Nu te poţi ridica singur? Da'

de mers repede ca o fetiţă la poliţie ai fost în
stare.
Abia constat că muzica nu se mai aude,
lăsând în loc doar o linişte ca de mormânt.
9

— Ce tot îndrugă asta aici, bă? întreabă unul

dintre tipii prezenţi, moment în care Sebah
se ridică pe ambele picioare, privindu-mă
pe sub gene. Ochii îi strălucesc din cauza
nervilor, si stiu că moare de fericire în sinea
lui pentru că mă vede în asemenea hal.

— Nu stiu! se trezeşte deodată. E nebună!

9 9

îmi deschid buzele, simţind cum adrenalina

pune din nou stăpânire pe corpul meu, căci
smucesc de lângă Bibi cu greu, pornindu-mă
din nou asupra lui Sebah, fiind însă de
data asta oprită de braţul lui Ezra, care
mă priveşte mai mult decât calm. Totuşi,
expresia gravă de pe chipul său întunecat mă
face să stau pe loc, mutându-mi însă ochii
asupra celui din spatele său, ascuns parcă
ca o muiere la ananghie. Penibilul din el îmi
provoacă greaţă.

— Cât de prost să fii să faci asta, spune-mi?

Murmurele încep să mă înconjoare de peste
tot, însă nu le bag în seamă, focusându-mă
strict asupra lui, dându-mi din nou drumul la
gură: Pe bune, Sebah! Faci rahaturi cu mine,
apoi îl ataci pe Hex din orgoliu? Şi pentru ce?
Pentru că ti-ai luat-o bine de la el tocmai din
t

cauza prostiei tale? Zău, mi-e milă de tine!

Ezra îşi lasă încet braţul în jos, privind curios

spre cel din spatele său. Sebah îşi trage nasul,
scuipând nişte sânge adunat pe buze, apoi
mă priveşte cu o seninătate morbidă.

— Ţi-am spus că vei regreta, Luna. Nu mă

poţi înjosi fără să plăteşti. Tu, sau oricine
altcineva apropiat ţie.

— Ohh, ba pot! spun cu tărie, făcând câţiva

paşi înspre el, iar de data asta Ezra nu pare
deloc că ar încerca să mă oprească.

îl lovesc cu degetul arătător în piept,

fixându-mi ochii asupra alor săi.

— Nu mă fute pe creier, altfel pot fi exact

genul ăla de scorpie care să te tragă în jos! Şi
ştii bine că nu mă joc cu vorbele, ca tine,
Sebah. Ori retragi acuzaţiile pentru ca Hex să
iasă de acolo, ori...

Mă opresc, ca şi cum cuvintele mi s-ar

spulbera brusc de pe limbă, risipindu-se în
aerul îngheţat de afară. Privirile celorlalţi mă
iscodesc din toate părţile, ca şi cum abia ar
aştepta să scot ceva pe gură, cât mai repede,
iar singurul lucru care mă face să mă adun
este imaginea cu Hex printată pe retină.

Inspir, expir, apoi continui cu aceeaşi

duritate în glas.

— Ori am să le spun tuturor că ai încercat

să-ţi abuzezi propria verişoară. De două ori.

Linişte, atât de multă linişte încât simt că

T 7 t

încep să mă sufoc încet. Niciodată nu aş fi

vrut să vorbesc despre cele i întâmplate
atunci si acum, însă circumstanţele mă fac să
* * »

apelez la asta, pentru că uneori e mai bine să

pui binele altei persoane mai presus de a ta.
în plus, mârşăviile lui Sebah nu mă mai pot
urmări acum, căci fac deja parte din trecut.
Sau cel puţin, sunt pe acel drum.
—E pe bune? întreabă o tipă cu păr mov şi cu
multe pierce-uri în sprâncene, care se uită
oarecum oripilată spre noi doi.

— Desigur că nu! tună Sebah, încruntându-se

ca şi cum ar vrea să-mi frângă gâtul din
secundă în secundă. Mincinoasa naib—.

încearcă să se apropie de mine, însă Bibi

apare imediat în dreptul meu, încercând să
se pună în faţa mea. De cealaltă parte, Ezra îl
apucă pe Sebah de umăr, potolindu-1 în loc.
Nu-i pot vedea expresia de pe chip, dar sigur
nu e una prea plăcută, căci Sebah îşi coboară
instant privirea în jos.

Mă dau într-o parte, încrucişându-mi braţele

în jurul pieptului. Deja nici nu mai pot simţi
frigul ce vântură pe lângă mine.

— îi poţi minţi pe ei, dar nu şi pe mine.

Scoate-1 pe Hex de acolo, altfel voi merge la
mătuşa Edna să-i povestesc despre ce s-a
întâmplat cu adevărat la petrecerea Vanessei.
Pufăie pe nări, aproape în batjocură.

— De parcă mama ar crede ce ai tu de zis! Eu

sunt cel cu faţă umflată, nu tu!

E rândul meu să zâmbesc.

— Crede-mă,7 o va face. Asa cum a făcut-o si

» t

atunci.

îşi înclină capul într-o parte, ca şi cum n-ar

şti despre ce vorbesc.

— Dar cred că erai prea drogat atunci ca să-ţi

mai aduci minte că mă-ta fusese cea care
te oprise. însă, cum era de aşteptat, furia ei
căzuse asupra mea, căci era te-am provocat
cu hainele mele mult prea... sumare, pufnesc.
Tu şi nemernica aia aţi scăpat basma curată
atunci, însă nu şi acum. Crede-mă. Chiar
dacă asta înseamnă să distrug ambele familii
odată cu imaginea lor de oameni din înaltă
societate, jur, o voi face cu zâmbetul pe buze!
Curăţă căcatul lăsat în urma ta, altfel vorbele
nu-mi vor fi doar ameninţări. 9
îl apuc pe Bibi de braţ, urmând mai apoi
Kiva, şi îi trag după mine pentru a pleca cât
mai repede din locul ăsta blestemat până
când nu-mi voi mai vărsa nervii mai mult de
atât pe cineva. Drumul înapoi la maşină e
unul destul de tensionat, mai ales că niciunul
dintre cei doi nu scoate niciun cuvânt, astfel
că atunci când urcăm înapoi în maşină simt
cum aş da orice să mă evaporez ca prin
magie de aici, evitând toată situaţia asta de
rahat.

îmi strâng degetele în pumni, frecându-le

între ele, şi-i fac semn pe muţeşte lui Bibi să
pornească mai repede maşina pentru a pleca.
Ceea ce şi face, iar în scurt timp întoarce
maşină pentru a porni înapoi pe drumul spre
casă.

îmi privesc degetele pline de roşeaţă din

cauza loviturii de mai devreme, şi strâng din
dinţi atunci când pun prea multă presiune pe
ele, accentuând durerea.

A meritat însă?
Categoric.

Nu pot fi însă sută la sută sigură că netotul de

Sebah se va lăsa influenţai de ameninţările
9 9

mele, căci e o lichea mult mai mare decât aş

crede eu vreodată. Mizez totuşi pe faptul că
nu ar suporta ca maică-sa să afle despre cele
întâmplate şi să se facă vâlvă în jurul familiei
sale căci, deşi n-aş da nici doi bani pe ce cred
alţii despre mine, sigur ei nu vor fi de aceeaşi
părere atunci când se va afla de ce a fost în
stare băiatul familiei. Şi, sincer vorbind, nu
am glumit când l-am ameninţat că voi fi în
stare să mă disturg odată cu ei; nu voi lăsa pe
cineva să sufere pentru greşelile din trecut,
ce par că se întorc şi în prezent din urmă,
acaparându-mă. Hex nu merită asta.

— Luna, e... adevărat?

Vocea aproape stinsă a Kivei mă scoate pe

moment din şirul gândurilor, aşa că-i arunc
o privire obosită prin oglinda retrovizoare,
zărindu-i expresia plină de durere de pe chip.
— Da.

— De ce nu ne-ai spus? aproape că simt cum

stă să izbucnească in plâns, ca mai apoi să-mi
atingă uşor umerii cu palmele, aplecându-se
spre mine.

Mă las pe spate, cât să-i simt căldură corpului

la baza gâtului.

— Nu era problema voastră, răspund scurt.

— Pe naiba că da! tună Bibi, lovind cu

palmele în volan.

îi arunc o privire care să-i dea de înţeles că

vreau să-şi ţină atenţia asupra drumului,
însă sclipirea din ochii săi mă face să vreau
să mă muşc de limbă. Irisurile sale par
umbrite de o emoţie mascată, motiv pentru
care îmi mut privirea pe geamul de alături.

— Cine e ea? întreabă din nou Kiva. Ai

menţionat o tipă când vorbeai cu Sebah.

Simt ochii amândurora asupra mea, ca şi

cum mi-ar crea şanţuri adânci de foc prin
piele. îmi muşc obrajii interiori, presându-mă
mai bine în moliciunea scaunului, si oftez
* »

sleită de puteri. Capul îmi zvâcneşte teribil,

iar stomacul mi se încolăceşte pe toată
părţile, făcând acidul din el să mă ardă pe
dinăuntru.

— Avem alte probleme mai mari, murmur

într-un final, determinându-i să păstreze
tăcerea pe tot parcursul călătoriei spre casă.

Ajung acasă undeva în jurul orei nouă seara,

şi nu mică mi-e surprinderea atunci când îi
găsesc pe ai mei aşteptându-mă în sufragerie.
Trag aer în piept, având dorinţa de a urca
direct la mansardă, însă sunt oprită în loc
de vocea calmă a tatei, care îmi cere să mă
apropii de ei.

— Pe unde umblii la ora asta? începe

mama cu o expresie posacă pe chip, însă
tata o atenţionează imediat din ochi să
r

se tempereze. Eram îngrijoraţi, continuă,

dându-şi ochii peste cap.

— Sunt bine. Pot merge să dorm? îmi

redirecţionez atenţia asupra tatei. Pare puţin
încercănat, având lângă el, pe masa din
sufragerie, o cană acum goală de cafea.

— Sigur eşti în regulă, Luna? Mama ta mi-a

povestit despre ce s-a întâmplat acum câteva
ore cu băiatul vecinilor. Ştiu că vă înţelegeaţi
destul de bine.

— înţelegem, la prezent, simt nevoia să

punctez, însă comentariul meu nu pare deloc
pe placul mamei.

Soc!
7

— Mai bine că a fost închis! aproape că

scuipă cuvintele afară, trăgându-şi mai bine
peste picioare halatul de culoarea sângelui.
Individul ăla trebuia închis încă de acum doi
ani! îşi culege abia acum laurii pentru cele
făcute.

Aş vrea atât de mult să am puterea de a

comenta în faţa sa, numai pentru a stoarce
înjurături de pe buzele sale rujate, însă
abia dacă-mi mai pot ţine ochii deschişi,
darămite să mai scot ceva plauzibil pe gură
în momentul de fată.
t
Aşa că tac, privindu-i cu ochi grei şi
apăsători.

Ochii tatei coboară de pe chipul meu

asupra palmei mele drepte, şi simt o nevoie
interioară de a o trage in spate, însă e deja
prea târziu.

— Ce-ai păţit la mână?

— M-am lovit de torpedoul lui Bibi, mint pe

loc, deşi ştiu că tata nu-mi va înghiţi în veci
minciuna asta gogonată.

Lasă însă acest aspect să treacă, ridicându-se

de pe canapea.

— Mergi să mănânci ceva. Se face târziu.

Trece pe lângă mine, atingându-mă puţin pe

umerii încordaţi, care se lasă brusc moi sub
degetele sale, apoi dispare din camera de zi,
lăsându-mă de una singură cu mama. Doar
că nu mai stau să-i dau vreo ocazie de a-mi
mai adresa vorbe urâcioase despre Hex, aşa
că mă întorc pe călcâie, fugind pe scări
pentru a ajunge mai repede în camera mea.
încui uşa în urma mea, prăbuşindu-mă pe
podeaua rece, până când simt duritatea uşii
cum îmi frânge spatele, odată cu umezeala
ce-mi podideşte în colţul ochilor.

încerc în zadar să le înfrâng, trăgând aer în

piept, însă în următoarea secundă îmi simt
obrajii năclăiţi de lacrimi, şi nici măcar nu
ştiu de ce plâng mai exact.

Poate pentru că sunt obosită.

Sunt obosită de toti si de toate si cred că as

r 7 » i

da orice pentru a putea da timpul înapoi.

Să mă reîntorc în vremea în care pupatul
pentru prima dată cu un băiat era singura
mea problemă, iar prietenia mea cu Hex
era singurul lucru care-mi făcea zilele mai
uşoare de suportat şi mai pline de viaţă.

Atunci când îmi pierdeam timpul glumind şi

râzând din orice, când ştiam ce e aia fericire
de moment şi când apreciam nopţile pierdute
făcând mai nimic, căci până şi nimicul ăla
parcă avea sens şi însemnătate, iar emoţii
precum ura şi tristeţea nu erau la
ordinea zilei.

însă oricât de mult as vrea,3 nimeni si

t »

nimic nu va întoarce clepsidra timpului

pentru a-mi face mie pe plac, iar tot ce-mi
rămâne acum de făcut este să încerc să
supravieţuiesc prezentului, încercând să
mă debarasez de lanţurile trecutului ce încă
J

se ţin scai de picioarele mele, făcându-mă

incapabilă să avansez zi după zi.

însă, mai mult decât orice pe lume, vreau

să-l ştiu pe Hex în siguranţă. Undeva unde
să nu mai fie atins de greşelile mele şi unde
să nu mai fie nevoit să mă salveze pentru
a-mi scăpa mie pielea de necaz. Căci nu merit
salvarea nimănui, la fel cum nici eu nu pot
slava, la rândul meu, pe cineva. E vorba de o
luptă a psihicului mai mult; o luptă pe care
trebuie să o duc de una singură, pentru că
doar atunci pot trece mai departe, lăsând
toată ranchiunea asta în urmă.

Doar că nu ştiu cum să fac asta, tocmai

de aceea continui să zac inr starea asta
deplorabilă pentru alte câteva minute bune,
până când simt că pielea mi se încreţeşte din
cauza sării din lacrimi, iar ochii mă ustură
îngrozitor, lipindu-mi genele între ele.

îmi ling extenuată buzele, mişcându-mat

astfel încât să mă târăsc, la propriu, spre
marginea patului, de unde îmi întind palma
spre flaconul gălbui aşezat încă pe noptieră,
îl plimb puţin între degete, holbându-mă la
pastilele rotunde ce se întrevăd prin plasticul
transparent, şi mă gândesc dacă drăciile
astea şi-ar putea face efectul sau nu. Nu
luasem foarte multe înainte, însă niciodată
n-am simtit că starea mea s-ar fi ameliorat
t

din cauza lor, ba din contră, de multe ori

mă simţeam şi mai agitată şi ireductibilă.
Probabil tocmai de aceea m-am şi oprit din a
le lua.

Acum însă, aş face orice pentru a înlătura din

starea asta pe care o resimt acum, care pare
că mă mănâncă încet pe dinăuntru, ca un
şobolan ce încearcă să iasă la suprafaţă. Aşa
că deschid flaconul, turnându-mi o pastilă în
palmă, şi nu mă mai gândesc înainte să o dau
pe gât. Mă întind după sticla cu apă de lângă
pat, bând puţin pentru a se duce din gât, apoi
mă sprijin pe palme,
privind în gol spre tavan.

Nu ştiu ce voi face dacă Sebah nu va retrage

acuzaţiile. Aş putea să încerc să plătesc
cauţiunea din proprii bani, însă nici pe
departe nu am îndeajuns de mulţi pentru a
acoperi întreaga sumă. Poate că m-aş putea
împrumuta de la ceilalţi, mă gândesc pentru
o secundă, însă îmi scutur capul imediat.
Nu, nu pot face asta; nu este problema lor.
Ci a mea, şi a familiei mele blestemate. Nu
mai pot lăsa alte persoane să-mi tot rezolve
problemele, căci m-ar sufoca şi mai tare.

Oftez, prinzându-mă de cap cu ambele

palme, şi zac aşa câteva secunde bune,
până când îmi vine în minte o idee pe cât de
nebunească, pe atât de disperată.

Mă ridic numaidecât de pe podea, dându-mi

părul după urechi, şi mă strecor afară din
mansardă, ascultând câteva secunde pentru
a asculta dacă se mai aude vreun sunet
venind de la parter sau nu. Respir uşurată
când constat că nu mai e nimeni în sufragerie
acum, pesemne că au plecat amândoi în
dormitor, şi păşesc pe vârfuri
până când mă trezesc în faţa biroului tatei,
de lângă camera de zi.

Deschid cu grijă uşa, strecurându-mă cu

grijă înăuntru, şi bâjbâi cu lanterna de la
telefon până când zăresc tabloul în spatele
căruia îsi tine tata seiful cu rezervele de bani
* t

pentru urgenţe. Nu am mai făcut niciodată

un lucru atât de prostesc, însă în momentul
de faţă mintea mea e golită de orice urmă
de raţionament, însă nu-i ca şi cum se poate
numi furt atât timp cât îi voi pune înapoi.

Nu?

Pun telefonul astfel încât să am lumină

asupra cifrului, şi încerc să mă gândesc
puţin asupra combinaţiei de cifre, iar când
în sfârşit mi-o aduc aminte răsucesc de rotiţă
pentru a forma codul.

Doar că nu apuc să fac prea multe, căci în

secunda imediat următoare becul din cameră
se aprinde instantaneu, făcându-mă să icnesc
surprinsă şi să tresar de pe loc. îmi întorc
aproape mecanic gâtul spre uşa de la intrate,
şi înlemnesc când îl observ pe tata
stând în tocul uşii, privindu-mă cu o
spramceanat ridicată.

Inima îmi bubuie, şi cred că mă simt atât de

agitată tocmai pentru că am fost prinsă într-o
ipostază proastă tocmai de persoana pe care
nu voiam să o dezamăgesc sau să-i creez o
impresie proastă despre mine.

Tocmai de aceea tac. Tac pentru că mă

simt mult prea prost şi pentru că nu ştiu
ce aş putea spune pentru a nu părea şi mai
penibilă decât sunt de fapt. Doar că tata
nu-mi aruncă nicio privire plină de reproş
sau dezamăgire. Din contră, închide uşa în
urma lui, păşind spre mine cu paşi lenţi, dar
totuşi calculaţi, până când ajunge în dreptul
meu. înghit în sec, simţind o durere în
pântec.

— Ar trebui să-mi spui adevărul când te

întreb dacă eşti bine, Luna, pentru că oricum
îmi voi da seama dacă mă minţi pe faţă.

— Ştiu, şi îmi pare rău! Dar—.

Mă opreşte cu degetul arătător, făcându-mi

semn să ne aşezăm pe canapeaua din faţa
biroului.

Se aşază lângă mine, cu ambele palme

împreunate pe genunchi, şi mă priveşte cu
aceeaşi expresie fermă, dar totuşi candidă.
Ceea ce-mi mai diminuează puţin din starea
de agitaţie interioară.

— îmi pare rău, tată. Trebuia să-ţi cer

ajutorul, însă aveam de gând să-i pun la loc,
crede-mă!

— Okay, okay, calmează-te puţin. Ştiu că nu

ai fi recurs la asta dacă nu aveai un motiv
întemeiat. Deci, e vorba de băiatul ăla?

Dau aprobator din cap, frecându-mi degetele

între ele.

— Nu a fost vina lui, tată. însă ştiu că nu mă

vei crede. Dar nici nu pot să stau cu mâinile
în sân când văd că plăteşte pentru simplul
fapt că a făcut ceva bun.

— Nu spun că nu te cred, răspunde calculat.

Şi da, ştiu că are o reputaţie proastă şi că
mama ta nu e sub niciilt formă de acord cu
el, însă nici ceea ce vrei tu să faci nu e ok,
Luna.

Palma sa îşi găseşte refugiul peste a mea,

iar căldura sa familiară îmi face pielea să
vibreze de plăcere. Ochii săi, atât de blânzi
ca de fiecare dată, îi privesc pe ai mei cu o
seninătate bizară.

— îmi poţi cere ajutorul dacă vrei, ştii asta.

Eşti singura fată pe care o mai am, şi vreau
ca ceea ce am să-ţi aparţină şi ţie, Luna. Dar
nu aşa, cum ai vrut tu. Te-am educat bine,
şi sper că vei fi capabilă să fii mai raţională
în decizii, căci uneori chiar şi cea mai mică
greşală poate costa mult în unele situaţii.

îmi presez buzele una peste cealaltă,

copleşită de o emoţie oarecum necunoscută,
şi nu ştiu cum, sau de ce, dar mă trezesc
brusc în braţele sale, simţindu-i parfumul
bărbătesc în nări, ca atunci când eram mică
şi mă lua în braţe atunci când nu puteam
să adorm de una singură. îmi lipsise asta, şi
cred că abia acum îmi dau seama de acest
lucru. Cu timpul învăţasem să trăiesc şi fără
căldură primitoare a tatei, însă mereu, acum
şi pe viitor, mă voi refugia în braţele sale
atunci când voi simţi că greutatea vieţii
devine mult prea grea pentru proprii mâini.

— îti dau câţi bani ai nevoie, bine? Va fi

t i '

secretul nostru, să nu afle Aurora căci nu am

chef de polemicile ei.

Chicotesc abia simţit, ridicându-mi capul

pentru a-i întâlni ochii.

— Mulţumesc, tată.

Mă sărută apăsat pe frunte, aruncând o altă

privire asupra palmelor mele.

— Şi totuşi, îmi spui şi mie ce ai păţit la

degete?

îmi mut privirea în podea, simţindu-mă puţin

ruşinată în faţa sa, ci decid să-i spun totuşi
adevărul.

— L-am... pocnit pe Sebah.

Tata mă priveşte preţ de câteva clipe cu

Tata m ă p riv eşte preţ de câteva clipe cu
n ed u m erire, ca şi cu m n-ar fi auzit bine, ca
m a i ap o i să iz b u c n e a sc ă într-un zâm b et şiret.

— Asta-i fata m ea!

 Capitolul 14

HEX O

/4 doua zi, după cursa cu Viktor, m-am trezit la

prim ele ore ale dim ineţii pentru a prinde
ora de matematică care începea la opt. Şi
nu pentru că aveam eu prea mult drag de
materia în sine, pe naiba! O uram în draci,
la cât de banală mi se părea, însă aveam un
motiv întemeiat pentru care eram dispus să
mă trezesc atât de devreme; voiam să o văd pe
Sunny.

Seara trecută fusese una destul de plăcută,

mai ales că am avut sansa să o introduc mai
$

bine în cercul meu de prieteni, iar întâlnirea

dintre ei decursese mai bine decât m-aş fi
aşteptat. Poate că asta nu însemna că după
o singură noapte lumile noastre aveau să se
întrepătrundă într-atât încât să cred măcar
că situaţia delicată care încă persista între
noi avea să se rezolve ca prin magie, de la
sine. Eram conştient că Sunny încă se simţea
nelalocul ei lângă mine sau amicii mei, atât
din cauza comportamentului nostru, cât şi
din cauza principiilor cu care era învăţată de
familia sa, însă îmi plăcea să cred că lucrurile
avea, încet, să o ia pe făgaşul normal.

Sau, dacă nu, măcar să rămâne amândoi

suspendaţi în lumea noastră, acolo unde nu
conta gura lumii sau ochii iscoditori care ne
urmăreau ca nişte umbre.
7

I-am dat mesaj lui Sunny întrebând-o dacă

vrea să meargă cu mine cu motorul, însă nu
primisem niciun mesaj înapoi, motiv pentru
care am ieşit îngândurat pe uşa de la intrare,
urmărind cu privirea gazonul vecin, unde
plutea o linişte continuă care parcă îmi ardea
timpanele. Am căscat obosit, simţindu-mă
complet secătuit de puteri după cursa din
seara precedentă, şi m-am întrebat preţ de o
secundă dacă a meritat sau nu să mă trezesc
la ora asta absurdă, dacă nu aveam să-mi
îndeplinesc scopul pe care-l aveam în minte.

M-am scotocit prin geaca de piele după

pachetul de ţigări care parcă se frânse în
mâinile mele, şi am răsuflat uşurat când am
constatat că mai aveao o ţigară rătăcită prin
pachet, ruptă, ce-i drept, din partea de sus. Am
aprins-o cu o brichetă, trăgând cu nesaţ fumul
gros şi înnecăcios direct în plămâni, şi am
gemut aproape ca un răcnet când am simţit
golul acut din stomac, pesemne din cauză că
nu mai băgasem nimic în gură de
mai bine de o zi. Maţele mi se zvârcoleau ca
dracu', iar capul începea uşor să-mi fâsâie ca o
oală la foc mocnit.

începeam să am o stare nasoală, care urma

să se transforme în ceva şi mai greţos în
momentul în care usa casei vecine se deschise
/

cu un scârţâit surd, lăsându-se la iveală pe

Sunny şi pe mama sa, Aurora. Şuşoteau una
cu alta, râzând de cine ştie ce căcat, iar în
momentul în care am făcut un pas lateral
pentru a mă face şi mai observabil, am
simţit că nu pot interveni între ele la vederea
expresiei ce-i umbri imediat chipul lui Sunny.

Uram nenorocita aia de expresie. Mi-era

scârbă de ea. Si totuşi o toleram.
T /

Ca si cum as fi ştiut că în momentul în care as

/ T J / /

fi decis să nu mai trec cu vederea schimbarea

de comportament a iubitei mele când venea
vorba de familia sa din înalta societate aş fi
pierdut-o definitiv. Fără să mai am o şansă la
ea.

Si nu voiam asta. Nu voiam să renunţ la

Sunny din simplul fapt că familia sa ar fi fost
împotriva noastră sau că gura lumii ar fi
însemnat mai mult pentru ea decât propria
noastră relaţie. Aş fi minţit dacă aş fi spus
că nu simţeam că luptam de unul singur în
unele momente, că mă strofocam ca un nebun
de dorul ei doar pentru a o mai ţine puţin în
braţe sau pentru a-i mai simţi puţin dulceaţa
buzelor, însă adevărul era că existau clipe în
care mă săturam. Mă săturam si scoteam tot
/

ce era mai rău din mine.

însă Sunny mereu ştia cum să mă împace, în

aşa hal încât mă scurgeam la picioarele sale
ca un fraier de zile mari, uitând până şi de
mine sau de gândurile pline de ranchiună pe
care le aveam la adresa ei.

Mă făcea să uit, şi să mă întorc la ea.

Mă făcea să închid ochii, şi să o ascult doar pe

ea.

în dimineaţa aia însă nu am mai auzit-o pe ea,

ci singurul lucru care-mi mai reverberase în
ureche fusese înjurătura Lunei,
direcţionată, cel mai probabil, către mama sa.
Faptul că încă mai avea tupeul să se adreseze
aşa scorpiei divine mă uimea pe zi ce trecea.

— îţi voi prelungi pedeapsa pentru faza de

aseară, Luna! a ridicat vocea şi Aurora, pe
un ton mai jos pentru a nu atrage atenţia
celorlalţi vecini care ieşeau pentru a pleca
la muncă. N-o să mai ai voie să iesi o lună
T

din casă dacă te mai comporţi aşa! a ridicat

degetul spre ea, iar ochii mei s-au îngustat
subit spre scena din faţa mea.

Iar apoi, preţ de o fracţiune de secundă, ochii

lui Sunny se contopiseră cu ai mei, ca în cele
din urmă să îşi lase de tot privirea în jos. Am
strâns chiştocul între dinţi, simţind gustul
amar ce-mi invada limba, şi m-am abţinut
cu greu să nu mă duc la ea şi s-o sărut exact
acolo, de faţă cu mă-sa, numai pentru a vedea
ce s-ar putea întâmpla mai departe.

îmi lipsea însă curajul. Curajul de a o răni cu

bună stiintă.
* 7

Aşa că am stat pe loc, terminându-mi ţigara,

păstrându-mi calmul atunci când Luna şi-a
îndreptat atenţia asupra mea, ghidăndu-şi
paşii spre mine.

Vocea mamei sale,* de data asta si mai »

vulcanică, ce-mi era adresată în totalitate mie,
mă făcuse să-mi direse să-i prind, naibii, gura
aia nenorocită cu sârmă ghimpată.

— Hei, îl suni pe J J să vină să ne ia? Simt c-am

face accident cu maşina dac-am merge toate
trei.

Arunc o ultimă privire spre Sunny, ca şi cum

as încerca să-mi dau seama de intentiile
/ /

sale, iar în momentul în care am văzut-o

urcându-se în maşina mamei sale mi am dat
seama că uneori eram cel mai imbecil om din
lume.

Am aruncat chiştocul pe jos, sfărmându-l cu

bocancul, apoi mi-am coborât privirea spre
blondina din faţa mea, trăgând-o cu un braţ
spre mine.

Haide.
îmi deschid ochii înţepeniţi ca nişte scoarţe
în momentul în care un zgomot ca de ţipăt se
face auzit cu ecou în întregul coridor plin de
celulele. Alte murmure înfundate îmi umplu
urechile, făcând camera întunecată să pară şi
mai sumbră decât de obicei. Si mai rece.
/

Sau poate doar simt asta din cauză că nu

reuşisem să închid ochii decât pentru vreo
două ore toată noaptea, iar acum oboseala
si nemâncatul îmi alterează din simţuri,
ameţindu-mă.

Clipesc apatic, ca un mort viu, şi mă ridic

în şezut în momentul în care sunetul de
uşă care se deschide îmi ţiuie în timpane,
urmat mai apoi de ecoul paşilor ce par
că se tot apropie, până când zăresc prin
ochii înceţoşaţi silueta ce umbreşte gratiile
camerei.

— Zhelezkin, eşti liber.

Aştept câteva secunde pentru a rumega

informaţia de câteva ori, ridicându-mă pe
ambele picioare. Mă sprijin de marginea
patului suspendat pentru a mă menţine în
echilibru, aşteptând ca starea de amorţeală a
oaselor să se mai diminuează treptat.

— Cum aşa? întreb răguşit, tuşind de câteva

ori. Trebuie să beau nişte apă sau să fumez
o ţigară. Mă seacă să stau atâtea ore fără să
trag ceva în piept.

— Nu sunt aici să-ţi răspund ţie la întrebări,

murmură cel din faţa mea pe un ton sictirit,
răsucind cheile pentru a deschide uşa de
metal.

îmi face apoi semn să mă apropii, iar în scurt

timp ne găsim străbătând golul lipsit de orice
mişcare, întrebându-mă continuu cum de am
reuşit să scap după numai o noapte de stat
în arest. Mira-m-aş ca tata să mă scoată pe
cauţiune, mai ales că suma aia nu era deloc
una prea mică încât să treacă cu vederea
pentru a-şi scoate odrasla, cu care şi aşa
are încă divergenţe dure din când în când.
Eram deja pregătit să-mi petrece câteva zile
bune în locul ăsta blestemat, însă se pare că
norocul tine cu mine. Sau nu?
J
înghit în sec nodul format în gât, încercând
să ignor starea de greaţă pe care o simt în
stomac, şi nici nu apuc bine să ies de pe uşa
ce dă spre sala principală a secţiei de poliţie,
căci vederea îmi e complet luatar de o siluetă
ce se apleacă instant asupra, iar impactul mă
ia atât de tare prin surprindere, încât trebuie
să mă prind mai bine de persoana respectivă
pentru a reuşi să-mi păstrez echilibrul.

Abia după ce parfumul familiar îmi umple

nările devin conştient de prezenţa Lunei,
care pare că mă frânge cu braţele sale destul
de puternice, motiv pentru care îi înconjor
torsul cu ambele braţe, refugiindu-mi faţa
în părul său. Inspir de câteva ori, simţind
mirosul vag de cocos sau de vanilie, chiar
nu-mi pot da seama cu exactitate în acest
moment, şi brusc toată tensiune ce-mi
acaparase corpul în orele astea petrecute aici
dispare ca la o bătaie din degete, rămânând
în urmă doar o calmitate liniştitoare, ce-mi
aduce somnul sub pleoape.
— Ce cauţi aici? întreb în momentul în care
9

ne dăm înapoi amândoi cât să ne privim în

ochi.

Nu vreau să stiu cât de roşii sunt ai mei

7 f

în acest moment, însă ai săi, chiar şi prin

culoarea asta ştearsă, reuşesc să exprime
atât de multă emoţie încât îmi e greu să o
privesc drept în ochi.

— JJ ne-a spus că vei fi eliberat, aşa că am

venit să te luăm de aici.

Se dă în laturi, cât să-i pot vedea pe ceilalţi

privindu-ne cu nişte zâmbete pline de
şicanare pe feţe. JJ şi Bibi stau sprijiniţi
de bufetul unui birou, în timp ce Kiva şi
Vanessa şuşotesc între ele ca două gaiţe
pline de bârfe. Le arunc o ocheadă fugară,
întorcându-mi din nou atenţia asupra Lunei.
Acum că o privesc mai bine, reuşesc să-i
zăresc pungile negre de sub ochii, şi tenul
lipsit de orice culoare ce pare că se va dizolva
din moment în moment. Nu arată prea bine,
însă mă bucur că se află aici, acum, şi că
reuşeşte să zâmbească în continuare, fie şi
după toate cele întâmplate.
— Cum de am ieşit?t

— Scârba aia si-a retras acuzaţiile, se aude

T t '

din faţă vocea mai mult adormită a lui JJ,

care cască fără nicio jenă cu gura până ca
urechi, primind din partea Vanessei un
comentariu răutăcios la adresa gestului său.

— Pe bune? ridic din sprânceană. L-am caftit

prea tare şi are coşmaruri noaptea?

Luna surâde brusc, iar când toţi ochii

se întorc înspre ea le urmez gestul,
privind-o întrebător. Dă simplu din umeri,
prinzându-mă de braţ, amintindu-mi puţin
de vremea în care obişnuiam să fim prieteni
buni si ne tachinam cu fel de fel de răutăti.

— I-am dat doar un imbold, atât, răspunde pe

o voce senină. Acum haide! Să mergem acasă!

Schimb câteva replici cu ceilalţi, simţindu-mă

încă debusolat şi mult prea extenuat fizic, iar
când să ieşim de pe uşile secţiei dau nas în
nas cu tata, care se rezumă
doar la o simplă batere pe umăr,
continuându-şi mai apoi discuţiile cu
colegii săi de muncă. îmi ling buzele uscate,
privindu-1 cum încearcă, cât de cât, să revină
pe linia de plutire, apoi ies în aerul îngheţat
de afară, închizând ochii din cauza soarelui
ce aproape mă orbeşte. încă e frig de crapă
pietrele, dar măcar soarele mai duce din tot
gerul care mă cuprinde din toţi rărunchii.

Bibi şi Vanessa încearcă să mă convingă să

merg cu ei pentru a lua micul dejun la nu
ştiu ce restaurant pe care-1 frecventează
blondina, însă refuz prompt, rugându-1 pe JJ
să mă ducă acasă.

Trebuie să o văd pe mama. Trebuie să mă

asigur că se simte bine şi că arestarea mea
nu a băgat-o prea tare în speriaţi. Deşi cel
mai probabil tata a anunţat-o că am fost deja
eliberat.

O lăsăm pe Luna la ea acasă, făcându-i

semn Kivei spre bancheta din spate, şi
cobor cu mişcări de moşneag hodorogit,
îndreptându-mă spre casă. Ascult puţin
liniştea ce domneşte peste întreaga locuinţă,
auzindu-mi totodată si bătăile destul
f

de alerte ale inimii, iar apoi totul se

spulberă sub ecoul paşilor mamei, care mă
cuprinde numaidecât în braţele sale firave,
strângându-mă la piept.

— Băiatul meu...! Esti bine!

t

— Sunt bine, afirm pe o voce atinsă,

mângâind-o pe cap cu o palmă, iar cu
cealaltă pe spate, ca şi cum aş încerca să o
conving că sunt aici, cu ea, şi că n-am să mai
plec de lângă ea.

Ne refugiem apoi în bucătărie, unde-mi

pregăteşte nişte ouă jumări cu nişte şuncă
şi toast din brânză, apoi mai vorbim de
una-alta, încercând să ne mai apropiem unul
de celălalt.

Nu stiu de când nu am mai vorbit atât de

mult cu ea. De când nu i-am mai observat
ridurile ce încep să-ţi pună amprenta
dureroasă pe chipul ei. De când nu i-am
mai băgat de seamă fragilitate corpulu, care
pare şi mai slăbit acum, când o ascult despre
treburile sale de la muncă sau despre
progresele tatei în materie de băutură.

E mama, şi totuşi nu e ea.

Doar o versiune mai îmbătrânită a ei, care

mă face să-mi pară rău că am fost atât de
prins în problemele mele stupide şi de tot
căcatul, ignorând prezentul.

Mereu am tinut la mama ca la ochii din

J

cap, şi mereu am considerat că este singura

persoană care-mi va merita mereu tot
respectul şi toată grija, pentru toate cele
câte făcuse pentru mine şi încă mai face.
Nu ştiu dacă simt asta din cauza faptului
că băieţii sunt, în general, mai apropiaţi de
mame decât de taţi, însă nu-mi voi schimba
niciodată părerea, orice s-ar întâmpla şi
oriunde m-as afla.
7

Ea rămâne femeia care mă va iubi mereu

mai presus de orice lucru. Femeia care ar fi
în stare să-şi dea viaţa pentru mine. Femeia
care m-a purtat în pântec şi mi-a dat viaţă.

Imediat după ce o conving că sunt bine şi că

poate să plece liniştită la muncă, urc la etaj
pentru a intra direct sub duşul fierbinte. Apa
îmi ia cu asalt corpul înţepenit, făcându-mi
muşchii rigizi să se mai relaxeze sub jetul
puternic, şi stau aşa, cu palmele lipite de
suprafaţa alunecoasă a marmurii minute
bune, gândindu-mă la tot, şi totuşi la nimic.
Până când simt, în cele din urmă, că apa
devine din ce în ce mai rece şi mai neplăcută,
aşa că o opresc în scurt timp, păşind în afară,
îmi înconjor torsul cu un prosop, tremurând
subit, şi îmi târăsc paşii spre dormitorul meu,
ce pare plin de un aer îmbâcsit şi anost.

Sunt mult prea obosit pentru a mai băga de

seamă în felul în care se simte, aşa că îmi
caut prin dulap după nişte haine oarecare, şi
mă arunc apoi peste cearşafurile răcoroase,
închizând ochii.

Şi dorm ore bune, fără ca măcar să visez ceva

anume, căci atunci când mă trezesc îmi simt
corpul ca nou, ca şi cum n-aş fi petrecut nici
măcar o oră în celula aia blestemată. Nişte
voci înfundate se strecoară spre urechile
mele puţin înfundate peste câteva clipe, iar
după ce încerc să ascult mai bine
îmi au seama că se aud dinspre casa vecină.
Mă încrunt, putând aproape jura că o aud
pe Luna înjurând de mama focului, aşa că
mă ridic numaidecât în şezut, mijindu-mi
ochii prin bezna ce se instalase în cameă.
Arunc o ocheadă spre ceasul de pe noptieră,
încruntându-mă când constat că am dormit
mai bine de opt ore, căci e trecut cu mult de
ora cinci după-amiaza.

Ochii îmi fug fără intenţie spre telefonul

aruncat undeva pe pat, pe care îl desschid
atunci când observ becul ce-mi dă de înţeles
t

că am un apel ratat. Două de fapt, de la JJ, şi

un mesaj dela Luna care mă întreabă dacă
o pot lua şi pe ea pentru a merge împreună
să ne întâlnim cu ceilalţi. îmi frec nedumerit
r

spaţiul dintre sprâncene, neînţelegând la

ce se referă, iar atunci când aud nişte usi
trântite mă gândesc că ar fi o idee bună să
mă îmbrac pentru a o scăpa pe Luna de orice
ar îndura acasă.

Mă trezesc peste câteva clipe în curtea din

faţă, privind spre grădina vecină pentru a
vedea dacă Luna va ieşi în curând pe uşă sau
nu, iar în momentul în care o observ cum o
deschide cu furie, bolborosind ceva ce nu pot
înţelege prea bine, am un ciudat sentiment
de deja-vu. Din spatele ei, mama sa încearcă
să o prindă de braţ, privind-o cu o expresie
încruntată şi mult prea roşie la faţă şi, ca şi
cum mi-ar citi gândurile îşi ridică imediat
ochii spre mine, privindu-mă acid. Luna
îi urmează gestul în scurt timp, încercând
să se îndepărteze de ea, însă afurisita de
maică-sa tot continuă să aburească din gura
aia murdară, motiv pentru care decid să nu
mai stau ca prostul în loc şi să mă apropii de
curtea lor.

— Pleacă mai repede de aici, nenorocitule!

se zgâieşte Aurora la mine, încercând să
mă intimideze, însă ce nu ştie ea este că am
depăşit de mult faza în care să-mi fie frică de
ea, tocmai de aceea reacţionez cu o calmitate
continuă, prinzând-o pe Luna de braţul liber.

O trag cu forţă spre mine, prinzând-o de la

spate, apoi îmi ridic ochii spre chipul scăldat
în uimire al femeii.

— Fata dumitale e deja adult în toată regula.

Nu mai face scene de văzul lumii şi mergi, te
rog, la o terapie sau ceva!

Buzele i se întredeschid uşor, tremurând

slab, iar Luna îmi aruncă o privire cât
farfuriile, fiind în acelaşi timp amuzată de
ceea ce spusesem. Decid să nu mai dau curs
unei altercatii si mai mari cu maică-sa, asa
că o împing pe Luna după mine pentru a ne
îndepărta.

— T-tu! Mi-ai omorât fata, iar acum vrei să

mi-o distrugi şi pe cealaltă!

Cuvintele sale, ascuţite ca un pumnal, mă

determină să mă opresc câteva secunde, timp
în care o imagine difuză cu Sunny îmi trece
fugar prin faţa ochilor. Degetele mi se fixează
si mai bine în braţul Lunei, încercând să-mi
• * *

controlez nervozitatea ce mă cuprinde. Inspir

pe nări, lăsându-mi capul pe spate cât să am
din no o vedere bună asupra femeii.

— A fost un accident. încetează-n puii mei să

mă mai acuzi, căci e destul că o fac eu!
Faptul că tace, cel mai probabil neştiind
ce să mai spună îmi dă imboldul de a o lua
din nou în loc. Sunt sătul până peste cap de
ameninţările Aurorăi, al cărui venin încă
continuă să tâsnească cu atât de multă furie
7

spre mine. încep să cred că unul din motivele

pentru care îmi este atât de greu să trec peste
toată moartea lui Sunny e reprezentat tocmai
de ea şi de rahaturile pe care le scoate mereu
pe gură la adresa mea. Cred că niciodată nu
voi putea să trec cu adevărat peste atât timp
cât vo continua să trăiesc în acelaşi loc cu ea.
*

Şi nici Luna nu cred că va mai putea

suporta preamult, căci o simt încordată în
strânsoarea mea, ca şi cum ar fumega pe
dinăuntru şi s-ar abţine să nu explodeze din
moment în moment.

— Eşti bine? întreb în timp ce ajungem în faţa

casei mele, unde ne şi oprim.

Dă apatic din cap, fără energie.

— E în regulă, sunt obişnuită deja.

Mă încrunt.

— Nu ar trebui să fii obişnuită cu un

»

asemenea trai, Luna. De ce nu-i ceri lui David

să-ţi închirieze un apartament pe undeva?
Sunt sigur că nu va spune nu.

îşi scutură capul, dându-şi nişte şuviţe

platinate după ureche. Obrajii îi stau pufoşi
pe piele, cel mai probabil din cauza frigului.

— M-am gândit şi eu la ea, spune pe o voce

scăzută, privind în gol spre casa sa. însă dacă
aş pleca aş simţi că mariajul lor s-ar distruge
si mai mult. Poate că n-am o relaţie bună cu
t t

mama, dar ştiu un lucru: nu s-ar descurca

fără tata.

— Iar asta înseamnă să trăieşti nefericită

t

doar pentru a-i face ei pe plac? Pentru că

dacă mă gândesc mai bine, ea nu face prea
multe pentru fericirea ta.

îşi răsuceşte capul spre mine, clătinându-1

într-o parte. Fantoma unui zâmbet începe
să-i danseze în coltul buzelor.
t
— N-o mai da pe sentimentalisme; mă sperii,
surâde scurt, lovindu-mă în umăr cu cotul.
Haide, să mergem la ceilalţi.

Ne întoarcem amândoi spre garaj pentru

a scoate de la prăfuit maşina tatei pe ere
o foloseşte doar din când în când, atunci
când nu e în interes de serviri, şi privesc cu
dispreţ bucata de metal. Chiar nu sunt un fan
prea mare al maşinilor. Din cealaltă parte
a garajului, Luna priveşte gânditoare spre
motorul meu, ce stă rezemat de un perete
al acestuia, fiind acum acoperit de praf pe
caroseria din faţă. Fluier spre ea, captându-i
atenţia, şi-i fac semn să se apropie pentru
a porni din loc. Intrăm în maşină, pronind
motorul, iar de îndată ce părăsim garajul mă
opresc pentru a-1 închide din telecomandă.

— Când îmi mai faci si mie o tură cu motorul?

t

mă întreabă peste câteva clipe, făcându-mă

să strâng puţin mai tare de volan.

— Habar n-am, răspund, iar ea dă pasivă din

cap.
Mint totuşi, pentru că nu voi mai plimba
pe nimeni cu motorul meu, nu după ce, din
cauza lui, am pierdut-o pe ea. Sunny şi Luna
fuseseră singurele persoane pe care le-am
plimbat vreodată cu motocicleta mea. Iar pe
Sunny nu o mai am din cauza ei; nu vreau
să trec prin aceeaşi situaţie şi cu Luna, căci
m-ar distruge.

Oprim in dreptul fostului planetarium în mai

puţin de jumătate de oră, unde îi găsim pe
ceilalţi deja înăuntru, povestidn despre nu
ştiu ce păţanie a lui Bibi cu apa de la toaletă.
Mă bucur în sinea mea că nu am apucat să
ascult toată povestea. Luna merge să se aşeze
între Kiva şi Vanessa, aprinzându-şi o ţigară
normală, iar eu mă apropii de cei doi crai de
la răsărit, care-mi întind de indată o doză de
bere. O refuz.

— O noapte la pârnaie şi deja ai renunţat la

băutură, gângureşte JJ. încă una şi renunţi la
sex! Adio viată!

Mă strâmb spre el, încercând să nu mă

gândesc prea mult la viaţa mea sexuală din
ultimul timp. Cred că mai degrabă aş începe
să mă bucur că nu am prins cine ştie ce boală
sexuală de la fufele cu care m-am ars; JJ sigur
ar fi fost mândru de numărul mare cu câteva
mi-am pus-o.

Acum însă, mă dezgustă gândul că putusem

să fiu atât de nesăbuit în Montana, când
fusesem la Drako. Trebuie să recunosc, tipele
de acolo sunt numai bune de călărit, însă
pririvind în spate îmi dau seamă că, pur şi
simplu, uriaşe frustrarea din mine. Acum, şi
să mă plăteşti şi nu m-aş mai culca cu toate
apucatele. Oi fi eu încă tânăr, dar nicioadată
nu fusesem atât de pierdut cu capul când
venea vorba de sex.

Totul până după momentul în care am

pierdut-o.

Şi totuşi, că tot veni vorba de Drako, oare

ce mai face fraierul ăla? Ultima dată când
vorbisem cu el eram în drum spre Portland
şi-mi dăduse o poză cu afurisita aia de potaie
cu colţi, care tocmai îl muşcase de picior.
Aproape că am simţit durerea din muşcătura
aia, şi era doar o poză!
Poate că ar mai trebui să-l sun din când în
când; să mai aflu ce s-a întâmplat cu mare
lui iubire. Dacă măicuţa şi-a găsit pe altu' şi
l-a dat dracu' vom fi doi distruşi psihic, foarte
tare! Sarcasmul meu mă dă gata uneori, zău!

Timpul trece destul de repede, astfel că

după câteva ore bune, când îi simt pe ceilalţi
adormiţi deja şi cu chef de a pleca acasă, o
caut pe Luna cu privirea prin sala cea mare
însă nu o pot zări nicicum. Mă apropii de
Kiva care, într-un mod ciudat, aproape că
moţăie în braţele lui JJ cuprins de băutură,
şi o bat cu degetul pe umăr pentru a-i capta
atentia.
f

— Unde-i Luna?

— Mm, cred că... afară? murmură,

cuibărindu-se mai bine la pieptul său.

îmi dau ochii peste cap, lăsându-i în pace,

şi trec pe lângă Bibi şi Vanesa, care se joacă
cine ştie ce prostie de jos pe telefoane.
Aproape că arată ca doi tocilari.
Cobor scările, mijându-mi ochii prin
întuneric, şi îmi mut capul de colo-colo
pentru a încerca să o găsesc pe Luna, şi
răsuflu uşurat atunci când îi zăresc capul
ieşind de după vechea remorcă a tatălui lui
Bibi. Ce s-a întâmplat cu vechea maşină,
naiba stie!
i

Mă apropii de ea, şi o găsesc cuibărită

în remorcă în jurul unei pături groase,
privind undeva în sus. De îndată ce-mi simte
prezenţa îşi întoarce capul înspre mine,
clipind rar, ca şi cum ar fi atât de obosită
încât abia îşi mai poate ţine ochii deschişi.
Doar că nu cred că este din cauza oboselii,
ci a faptului că ceva sticleşte în ochii săi în
lumina puternică a lunii, aşa că atunci când
observă că mă holbez la ea îşi duce palmele
la faţă pentru a-şi şterge pleoapele.

Mă încrunt în sinea mea, simţind o senzaţie

J r r

ciudată direct în torace.

— Ce faci aici? mă întreabă pe o voce

răguşită, lingându-şi buzele.
— Te căutam, recunosc.

— Păi, m-ai găsit, ridică din umeri, iar

eu reacţionez înainte să mai spună ceva,
sprijinindu-mă de o palmă pentru a mă
catapulta în remorcă, căzând lângă aceasta.

— Te-am găsit, şoptesc, privindu-i

sprânceana cum se arcuieşte spre mine, ca
mai apoi să-şi de ochii peste cap, ridicând din
bucata de material pentru a mă aşeza lângă
ea.

Căldura trupului său mă acaparează instant,

disipând din aerul rece şi aproape ascuţit
ce-mi taie pe alocuri respiraţia. Nu ninge
însă, iar luna plină luminează întreaga zonă,
făcând stelele să pâlpâie şi mai puternic.

Şi stăm aşa, în linişte, unul lângă altul, fără

să ne spunem ceva. Şi ce m-a surprins mereu
la relaţia mea cu Luna este faptul că reuşeam
întotdeauna să ne comunicăm şi fără cuvinte
aruncate aiurea doar de dragul de a face
conversaţie. Uneori puteam să ne vorbim
până şi din priviri, sau din micile atingeri cu
degetele pe piele, şi era de ajuns
pe atunci.

îmi e dor. îmi e dor de... noi. De tot ce a

presupus prietenia noastră.

Uneori mă gândesc că poate am putea

recupera ce am pierdut, că am putea reface
ce am stricat, însă apoi îmi amintesc că
timpul trece. Că nu vom fi întotdeauna unul
lângă celălalt. Că nu ne vom vedea zilnic şi
că nu vom mai fi atât de speciali unul pentru
celălalt. Vremea când eram puştani fără griji
a trecut. Suntem adulţi deja; ea cu un viitor
complet nou în faţă, iar eu cu un trecut de
care îmi este încă greu să mă despart. Va veni
o zi în care mă voi despărţi de Luna, sau de
ceilalţi, şi voi rămâne singur cu mine. Şi nu
ştiu dacă sunt pregătit să dau piept cu aşa
ceva.

— La ce te gândeşti? mă scoate din gânduri

vocea Lunei, făcându-mă să-mi contopesc
privirea cu a sa.

— La multe.

—Printre care?
 Tu.

— Te gândeşti la mine? face ochii mari, ca şi

cum ar vrea să mă ia peste picior.

Surâd.

— Uneori.

Plescăie din buze, adoptând o expresie de

tachinare.

— Sper că nu faci asta când te masturbezi

seara, ew!

Mă abţin să nu râd, scuturându-mi capul. E

ciudat cum reuşeşte să-mi ia nuntea de la
t •

griji, spulberând orice incertitudine. Ce fel de

vrăjitorie mai e şi asta?

O zăresc cum rânjeşte în colţul gurii,

sprijinindu-se de umărul meu cu capul.

Mă trag mai aproape de ea, înconjurându-i

umerii cu braţul, şi inspir de câteva ori
mirosul rânced de săpun ce i se transmite
prin piele. Zâmbesc în sinea mea când o simt
cum se loveşte cu laba piciorului de a mea, ca
atunci când eram mici. îmi aplec bărbia spre
capul său, privind spre pustietatea din faţa
noastră.

— Mulţumesc, pentru faza cu Moldred.

O simt foindu-se lângă mine.

— Ţi-am întors favoarea, atât tot. Cred că eu

trebuie să-ţi mulţumesc pentru ce ai făcut
atunci.

— Ca o prinţesă la ananghie, îi reamintesc,

făcând mişto de ea, iar Luna mă loveşte pe
sub pătură cu pumnul în picior, făcându-mă
să înjur printre dinţi. Fata asta dă în draci!

— Nu-mi mai spune aşa! Urăsc apelativul ăla.

— Mie-mi place, prinţeso, râd, amuzându-mă

de reacţiile ei.
r

în cele din urmă se opreşte din injuriile la

adresa mea, privind spre cerul plin de stele.
Vântul mai bate din când în când pe lângă
noi, suflând din omătul depus prin faţa
noastră, însă nu mai simt nici frig, nici
oboseală, nici starea nasoală de mai devreme
cu maică-sa. Simt doar linişte, ceva ce nu am
mai simţit de mult timp.

îmi strâng braţul mai bine în jurul său,

frecându-i geaca pentru a o mai încălzi.

— Luna?

Murmură, refuzând să-ţi deschidă gura.

— Mereu vei fi prinţesa mea. Indiferent dacă

îţi vei găsi sau nu prinţul pe cal alb.

Chicoteşte, scuturându-şi capul.

— Iar tu vei fi mereu Papă-lapte al meu.

 Capitolul 15
LUNA

— Nu credeam că te vei întoarce aici prea

curând, surâde din faţa mea cu buzele
aliniate într-un zâmbet discret, şi îmi
potolesc nevoia de a-mi da ochii peste cap
atunci când mă gândesc pentru câteva
secunde că poate fusese o greşală să revin în
locul ăsta.

Din faţa mea, cu un picior peste cealaltă,

bătând ritmic cu baza pixului în carnetul
lui de notiţe, doctorul Yang îmi studiază
expresiile faciale asemenea unui vultur
în faţa prăzii. Capul i se înclină uşor într-o
parte, aşteptând încă un răspuns din
partea mea, motiv pentru care oftez lung,
împreunându-mi braţele în dreptul pieptului.

— Credeam că te vei bucura să mă vezi,

replic cu un umor sec, făcându-1 pe bărbatul
cu ochi de pisică să ridice întrebător din
sprânceană.
— întotdeauna e o plăcere, Luna, doar ştii
că îmi place când te zgâieşti la mine de pe
scaunul ăla. îmi da... o asa satisfactie!
* /

Zâmbetul lui strâmb mă face să-mi arcuiesc

buzele intr-un rânjet viclean. Poate că nu-mi
face plăcere să vin aici pentru a-mi pune
gândurile pe tavă, însă trebuie să recunosc,
bărbatul ăsta are ceva al lui care mă face
incapabilă să-l urăsc pentru că sunt nevoită
să-mi plâng de milă în faţa lui. Până la urmă,
nu mă obligă nimeni să vin aici, cu atât mai
puţin să-mi pierd vremea pe scaunul ăla în
căutarea unor soluţii la problemelor mele
care cine ştie dacă vor apărea la un moment
dat.

Mă încrunt în sinea mea, făcându-1 pe bărbat

să-şi schimbe poziţia pe scaunul său din
piele.

— Deci, cum eşti? Observ că nu mai ai atât

de multe pungi negre sub ochi faţă de ultima
dată în care te-am văzut. Să-nţeleg c-ai putut
dormi mai bine zilele trecute.
Nu e o întrebare, însă mă văd nevoită să dau
tacit din cap, aprobator. Doctorul Yang îşi
umezeşte buzele în tăcere, şi pentru prima
dată de când îl cunosc mă holbez puţin la
gestul său. Nu cred c-am observat vreodată
cât de bine arată pentru vârsta lui, asta în
condiţiile în care nu cred să aibă mai mult
9

de treizeci şi cinci de ani. Totuşi, are un corp

bine proporţionat, cu o masă musculară clar
definită si nişte trăsături ale fetei ce-i scot
7 7 t

atuurile în prim plan. Oh, şi tipul chiar are cu

ce se laudă. Cu asa ochi ca de miere si nişte
7 * *

buze pline şi roşiatice, pun pariu că e sursa

de fantezia a multor femei. La dracu’! Si eu
7

m-aş masturba la pozele lui dacă am fi de

vârste mai apropiate. Bărbaţii mai în vârstă
nu sunt genul meu, însă. Păcat. Sigur m-ar fi
ajutat cu terapia mea.

Surâd în sinea mea, făcându-1 să mă

privească perplex. îmi scutur capul,
încercând să-mi îndepărtez din cap imaginile
formate care nu sunt tocmai... ortodoxe.

— Ţi-ai mai luat pastilele? La cum te ştiu pe

tine cred că ai rămas cu flaconul însă
nedeschis.

— Am luat! îmi dau ochii peste cap,

încruntându-mă. De... două ori? O dată?
Naiba stie!
i

îmi aruncă o privire curioasă, cel

mai probabil făcând referire asupra
vocabularului meu colorat. însă niciodată
nu mă făcuse să renunţ la înjurături sau
la vorbele murdare. Mereu mă lasă de
capul meu, ca şi cum l-ar amuza într-un fel
porcăriile pe care le scot pe gură.

— Trebuie să le iei, Luna. Nu ţi le-am prescris

ca să le ţii uitate pe undeva.

— Asta era înainte să ştiu că îmi vor provoca

stări şi mai nasoale! mă apăr, gesticulând cu
palmele prin aer.

Bărbatul îşi notează ceva în carneţel,

ridicându-şi de îndată ochii spre mine.

— Sunt efecte secundare, Luna. Trec în scurt

timp dacă vei lua pastilele regulat. Nu te pot
obliga însă să le înghiţi. Treaba mea e să te
ghidez spre o rezolvare a problemelor tale,
nu să te împing să faci ceva ce te-ar putea da
şi mai tare peste cap.

îmi prind buza de jos între dinţi, molfăind

carnea cu ajutorul limbii. Ştiu că încearcă să
mă ajute, însă nu ştiu cum aş putea să rezolv
ceva despre care nici eu nu ştiu foarte multe.
Nu stiu ce simt mai exact, nu stiu ce fel de
sentimente tin ascunse în mine. Nu stiu nici
r /

măcar când am decis că am nevoie de anutor

în primul rând! Tot ce ştiu este că nu mă mai
simt ca Luna cea de altădată, şi cred că, pur
şi simplu, încerc să mă reîntorc la vechea eu,
cea de dinainte de nenoricirile din viata mea.
f

E greu însă, e al naibii de greu.

— Revenind la discuţia de data trecută,

vorbeşte din nou din faţa mea, captându-mi
atenţia. Cum te mai înţelegi cu băiatul acela?
Hex, parcă. Ai vorbit cu el pentru a rezolva
ceea ce te frământa?

înghit în sec, muscându-mi interiorul

obrazului.

— Suntem bine, murmur sec. Cred că zilele

astea ne-am apropiat mai mult decât am
putut s-o facem in ultimii doi ani, râd cu
amar, amintindu-mi de lunile întregi în care
nu ştiam nimic de el; pe unde umblă, dacă
e bine sau dacă a mierlit-o departe de toată
lumea. Mă gândeam de multe ori la el, însă
de obicei renunţam când începea să mă
doară capul prea tare. Hex era atât o durere
de cap, cât şi una de fund. Groaznic!

Doctorul Yang dă din cap, notându-şi ceva. îşi

fixează apoi carneţelul în poală, prinzându-şi
palmele tale genunchi.

— Mă bucur pentru tine, sincer Luna. Ai

nevoie de prieteni în viaţa ta, cu atât mai
mult cu cât odată cu înaintarea în vârstă
vei pierde o parte din ei pe drumul vieţii,
înaintând în lipsa lor. Ţine-te de prieteniile
care contează, şi sunt sigur că în scurt timp
nici n-o să-ti mai aminteşti biroul meu din
i t

capătul holului. Inima îmi va plânge de

durere să nu te mai aud înjurând pe holuri.

Ridic o sprânceană, observându-i expresia

plină de şicanare de pe chip. îmi dau ochii
peste cap, plescăind din buze. Tipul e mai
viclean decât pare.

Arunc o privire la ceasul de pe perete,

observând cum mai sunt doar cinci minute,
iar şedinţa urmează să ia sfârsit. Cel mai
r r •

probabil observă şi el asta, căci îşi coboară

capul pentru a se uita la ceasul de la mână,
presându-şi bunele unele peste altele.

— în regulă, Luna. Vreau ca pentru şedinţa

următoare să-mi desenezi pe o jumătate de
foaie una dintre cele mai frumoase amintiri
de familie, iar pe cealaltă jumătate una
dintre cele mai neplăcute. Vreau să abordăm
mai mult problemele tale de familie, căci
simt că ele stau la baza comportamentului
tău mai mult sau mai puţin ostil faţă de lume.
Consider-o o temă pentru acasă. Până data
viitoare, ai grijă de tine, bine?

Dau din cap, ridicându-mă pentru a-mi ridica

rucsacul de la picioarele scaunului. Mă
îndrept spre cuier, trăgându-mi geaca peste
umeri, şi ies înainte să-i mai adresez vreun
cuvânt. Ideea lui cu tema pentru acasă nu-mi
surâde deloc, cu atât mai puţin cu cât ştiu că
va trebui, fie că vreau, fie că
nu, să-mi amintesc unele dintre cele mai
îngrozitoare amintiri pe care le îngropasem
adânc în mintea mea în tot acest timp. înţeleg
ce vrea să facă Yang cu toate astea, însă nu
ştiu sigur dacă modul său de terapia nu-mi
va provoca mai mult rău decât bine, scoţând
la iveală cei mai mari demoni cu care mă
lupt de ani buni de una singură.

Mai am deja doar două ore de muncă atunci

când arunc o privire spre ceasul de la telefon.
Cafeneaua e destul de plină azi, posibil şi
pentru că e sâmbătă, iar lumea de îmbulzeşte
prin localuri pentru a profita de ultimele
două zile de libertate înainte de începerea
facultăţilor. Nu pot spune că-mi displace, căci
cu cât vindem mai mult, cu atât încasăm mai
bine. Legat de facultate, e o altă poveste însă.

Nu sunt foarte dornică de începerea

cursurilor, căci sunt conştientă că examenele
de sfârşit de semestru se apropie şi ele cu
paşi lenţi dar siguri, iar performanţele mele
din ultimul timp nu sunt
tocmai cele mai bune. La naiba! Mă mir cum
de mai pot intra la unele cursuri având in
vedere lipsa mea de la ore şi indiferenţa faţă
de învăţat in general. Niciodată nu fusesem o
minte strălucită, însă nici nu mă deranjează
acest aspect prea mult. Inteligenţa nu ţine
doar de notele de zece sau de toceala idioată
de dinainte unui test. Contează ce stii să faci
în afară scolii, căci oricum acolo înveţi doar
* J t

căcaturi teoretice care cine stie dacă vor

9

aplica sau nu în viaţa reală. Deşi, în cazul

meu, faptul că sunt la arhitectură îmi creează
oarecum o bază pentru ceea ce vreau să
fac după, şi anume design interior. încă şi
acum mă minunez cum de am putut intra la
facultatea asta, căci examenele de admitere
fuseseră nişte afurisite nenorocite, însă
reuşisem cumva să impresionez cu schiţele
prezentate la interviul de înscriere. încă
un motiv pentru care toceala nu reprezintă
decât un sfert din ceea ce esti tu cu adevărat.

— Hei, pământul către Luna!

Clipesc des, scoasă forţat din gândurile ce îmi

luaseră complet nunţile, şi privesc spre
chipurile familiare din faţa mea. Kiva şi
Vanessa mă privesc cu nişte expresii senine
pe chip, aşezându-se pe scaunele din faţa
tejghelei mele. Vanessa îşi dă părul auriu
peste cap, prinzându-1 cu nişte clame roşii
ca sângele, în timp ce Kiva îşi freacă palmele
între ele pentru a şi le încălzi. Are nasul roşu
ca racul şi obrajii pufoşi ca şi cum ar fi făcut
o baie în zăpada de afară.

îmi ling buzele, schiţând un zâmbet.

— Nu ştiam că veniţi. Vreţi ceva de băut?

» » »

— Nici noi nu ştiam, murmură Kiva,

tremurând uşor pe scaun. O înţeleg; e frig ca
naiba afară, şi mai şi ninge de zor. Oribil!

— Eram la un semafor când te-am văzut

prin vitrina cafenelei şi am zis să îţi facem o
vizită, dă Vanessa din umeri, plimbându-şi
ochii peste meniul ataşat pe un panou de pe
bufet. Vreau o cafea neagră fără zahăr.

— Eu o ciocolată caldă, suflă Kiva din nou

peste palmele sale. Jur, abia aştept să vină
vara!
Surâdem în acelaşi timp, îndepărtându-mă
pentru a le pregăti comanda, care e gata în
mai puţin de cinci minute. Le întind cănile pe
masă, împreună cu nişte şerveţele, şi arunc
o privire spre lumea care ocupă celelalte
scaune din cafenea. Din fericire, Joel, un alt
băiat care lucrează aici are aceeaşi tură ca si
» t

mine, aşa că îmi face semn că se va ocupa el

de celelalte mese pentru a putea vorbi cât de
cât cu cele din faţa mea. Dau din cap spre el,
în semn de apreciere, şi-mi cobor ochii spre
fetele ce gustă parcă flămânde din propriile
băuturi. Vanessa zâmbeşte multumită,* în
» »

timp ce Kivei i se formează o mustaţă din

frişcă de deasupra. îi fac semn să se şteargă
la gură, iar aceasta îşi coboară stânjenită
privirea în jos. Chicotesc.

— Şi, unde mergeţi? întreb curioasă,

începând să şterg de apă nişte pahare gata
curătate.
t

— Am rugat-o pe Kiva să mă ajute cu

repetarea unor replici pentru examenul meu
de peste două săptămâni. Numai ea poate
avea răbdarea să-mi asculte mie trăncănelile
fără să-i vină să-şi smulgă părul din cap.
Crede-mă, am încercat asta cu tati, a ieşit
teribil. Pentru el.

Râde în sinea ei, parcă amintindu-şi cele

întâmplate. De lângă ea, Kiva îl compătimeşte
în linişte pe tatăl Vanessei, căci într-un
fel aceasta are dreptate. Vanessa e foarte
perfecţionistă când vine vorba de chestiunile
care privesc şcoala, căci vrea ca totul să iasă
conform planului şi să fie mulţumită de felul
în care prrformează pe scenă. Ştiu că visul ei
este să ajungă cunoscută în lumea filmelor
şi, de ce nu, să-şi întâlnească toţi idolii după
care salivează în fiecare moment al zilei. Si
ceva îmi spune că-şi va îndeplini visul, oricât
de mult i-ar lua si oricât de dificil ar fi.
r

Calmul Kivei, care urmează cursurile de

coregrafie, sigur o va ajuta să facă o impresie
bună la examen.

Şi, dacă mă gândesc mai bine, cred că

singurul motiv pentru care încerc să rezist la
facultate este faptul că suntem în acelaşi loc,
şi ne putem petrece unele pauze împreună.
Institutul de Artă din Portland adăposteşte
vreo cinci facultăti si două centre unde să ne
» t

desfăsurăm activitătile, astfel că de obicei

» t *

petrecem mult timp împreună când nu avem

orele în locuri separate. Măcar ştiu că nu-mi
voi da duhul de una singură prin sălile alea.

— Lăsând probleme mele la o parte, îşi

scutură Vanessa mâinile prin aer, ce mai face
Hex?

Licărirea din irisurile sale mă face să

o chestionez din privire, arcuindu-mi
sprânceana.

— Ţi se pare că-1 ţin după curu' meu? Dă-i

mesaj dacă vrei să afli!

— Nu trebuie să devii irascibilă, scoate

limba spre bine, râzând cu toţi dinţii. Iubirea
voastră e în siguranţă cu mine!

Mă înec aproape din nimic, auzind-o şi pe

Kiva cum se chinuie să respire după ce o
picătură de ciocolată caldă i se scurge din
nas. Cum, mama mă-sii, a făcut asta?!
îi întind un alt şerveţel, aruncându-i Vanessei
t t *

o grimasă încruntată, iar după ce săraca

fată se linişteşte şterg masa de stropi cu un
prosop de bucătărie.

— Ce, dracu', fost asta? mă întorc spre

blondina care ridică nepăsătare din umeri,
luând o altă înghiţitură mică din cafeaua sa.

— Ce e? Am ochi, scumpo. Iar îmbrăţişarea

din remorcă nu a fost deloc una... platonică
pentru mine!

Mă sprijin cu palmele de tejghea, încercând

să-mi dau seama despre ce tot îndrugă aici.
Abia peste câteva secunde îmi amintesc de
noaptea trecută, când am stat lângă Hex
sub acea pătură, în afara planetariumului.
Fruntea mi se încreteste brusc când îmi dau
r r

seama că Vanessa tocmai a insinuat că ar fi

ceva între mine şi Hex, yach!

— Am stat apropiaţi pentru că era frig,

neroado.

— Ei, na! De unde ştiu eu că nu vă frecaţi

unul de altul pe sub pătura aia, hm?!
îi arunc o privire ucigătoare, căci observ
capetele care se întorc la auzul vocii sale
destul de ridicate. Doamne, ea şi gura sa cât
China! Uneori scoate numai rahat pe ea.

Şi cum, pana mea, să creadă că între mine şi

Hex ar putea exista ceva, mai mult decât o
simplă relaţie de amiciţie? A fost cel mai bun
prieten al meu, cel la care mă cnfesam şi cu
care îmi petreceam cel mai mult timpul, însă
nici pentru o singură fracţiune de secundă cu
m-am gândit la el ca la ceva mai mult decât
un simplu prieten. Cu atât mai puţin cu cât a
devenit mai apoi iubitul surorii mele. Poate
că nu mă aflam eu în relaţie prea bune cu
ea, însă niciodată nu aş fi încercat să mă bag
între ei pe motiv că mi-ar fi putut place de
Hex. Nu eram şi nu sunt atât de josnică, şi
nici el nu e, căci mi-a demonstrat prin relaţia
lui cu Sunny că e capabil să iubească pe
bune, cu toate apucăturile sale de băiat rău.

înghit în sec, încercând să-mi îndepărtez din

mintea imaginile cu Hex în ipostaze mai mult
sau mai puţin ciudare, care ar putea să
mă facă să mă uit la el ca la un bărbat în
toată firea. îmi e imposibil să-l privesc cu alţi
ochi, şi aş face bine să mă opresc din gânditul
la lucrul ăsta dacă nu vreau ca situatia să
f

devină şi mai ciudată între doi în cazul în

care o anumită blondină nu-şi ţine gura
închisă.

îmi dreg glasul, încasând o plată de la un

client care tocmai iese din magazin.

— Lăsând relaţia mea... platonică cu Hex la o

parte, cred că ar trebui să ne intereseze o altă
relaţie, nu crezi? spun, întorcându-mi capul
spre Kiva, care soarbe inocentă din paharul
său aproape gol. îşi ridică curioasă ochii spre
noi două, şi nu pot să nu rânjesc atunci când
îmi amintesc de ipostaza celor doi din seara
trecută, stând îmbrăţişaţi ca nişte ursi koala.
j t t t i i

Kiva se încruntă sumbru, mutându-şi ochii

de la una la alta.

— Ce?

— întrebare greşită, scumpa, zâmbeşte plină

de viclenie Vanessa care, Doamne ajută, uită
de mine şi de Hex. Scuze, Kiva! întrebarea
corectă ar fi: Cum a fost?

— Cum a fost ce?

Oare joacă la cacealma?

— Ştii tu, să adormi în braţele tipului de

care eşti îndrăgostită încă din gimnaziu. Pun
pariu că ţi s-au urcat hormonii la cap când
i-ai simţit căldura corpului lângă a ta, sau
când te-a înconjurat mai bine cu braţele la
pieptul său, sau când... Oh, Doamne! Am uitat
c-am poze!

Caută câteva secunde prin telefon, apoi

îl întoarce spre noi, arătându-i pe cei doi
cuibăriţi» unul în braţele
» celuilalt. Sau,* mă
rog, mai mult Kiva. Beţivul de JJ abia dacă
mai ştia pe ce lume trăieşte, darămite pe
cine ţine în braţe. Ceea ce e puţin trist, căci
ştiu că ei îi place maxim de el, chiar şi în
ciuda faptului că ştie cu câte fete este în
stare să umble în acelaşi timp, sau despre
preferinţele sale în materie de orgii sau alte
rahaturi de genu' ăsta. Kiva este mult prea
bună şi neştiutoare pentru JJ, şi chiar nu
vreau să fie rănită şi mai mult din cauză
că idiotul habar n-are să recunoască
sentimetele unei fete. E doar mădularul de
el.

Kiva trânteşte telefonul Vanessei pe tejghea,

fiind acum roşie la fată, ca si cum ar avea
» t ' t

un atac cerebral din moment in moment,

îşi prinde faţa între palme, gemând
nemulţumită, iar eu şi Vanessa facem schimb
de priviri, amuzate.

— O, haide, o bat uşor pe umeri. Poate JJ nu

va fi atât de prost încât să uite ce a fost între
voi. Cine ştie, poate aveţi o şansă!

îşi ridică ameţită capul, privindu-mă cu ochi

mari si bulbucaţi. Câteva suvite castanii îi
• i » t

acoperă fruntea.

— Crezi? vocea i se sparge puţin, ca şi cum ar

încerca cu greu să-ţi ţină în frâu emoţiile.

îmi muşc buza, dând uşor din cap. Nu ştiu

însă dacă bufonul ăla îsi va aminti ceva, asa
T ' t

că nu vreau s-o las să-şi facă prea multe

speranţe deşarte, căci ştiu cât de mult suferă
în sinea ei pentru comportamentul uşuratic
al lui JJ. Mă mir cum de poate să-l mai placă
după toate câte a văzut şi a auzit. însă nu
cred că aş putea-o înţelege prea bine. Am
iubit un singur băiat la viaţa mea, şi ăla mi-a
frânt inima. Dar presupun că aşa e la liceu,
deci acum tipul ăla nu reprezintă decât o
amintire pasageră, care nu-mi mai provoacă
atât de multă neplăcere. Oricum, a primit cu
vârf şi îndesat pentru ceea ce mi-a făcut.

Peste vreun sfert de oră, după ce fetele pleacă

acasă la Vanessa , mă întorc la muncă şi las
timpul să treacă până când e deja momentul
să plec acasă. închid localul, aruncându-mi
în gură o gumă de mestecat, şi pornesc
pe străzile luminate de zăpada albă, dar
totuşi murdară. Ajung acasă la timp pentru
cina pregătită de mama, care-mi strigă din
bucătărie să mă grăbesc până nu se răceşte
mâncarea, aşa că urc în grabă la mine în
mansardă, luându-mi o pereche de colanţi şi
o bluză largă pe umeri. Corbor apoi, aproape
izbindu-mă de tata care îmi zâmbeşte leneş
* *

din capul scărilor. îşi petrece braţul după

umerii mei, depunând un mic
sărut peste creştetul capului, şi după mult
timp zâmbesc in sinea mea, simţindu-mă
bine la braţul său. Cred că ar trebui să
f

mulţumesc talentelor mele de furat pentru că

am ajuns să ne apropiem şi mai mult de când
mă prinsese in biroul său. Evident, mama
încă n-are niciun habar de toată tărăşenia
t

asta;7 e micul nostru secret. Si asa va rămâne.

T »

— Spală-te pe mâini, mi se adresează mama

de îndată ce se aşază la masă şi îşi pune
şerveţelul în poală.

îmi dau ochii peste cap, privindu-1 pe tata

cum se apropie de ea pentru a o săruta uşor
pe buze, şi-i las în treaba lor cât timp îmi spăl
palmele la chiuvetă. Mă şterg pe pantaloni,
spre oroarea mamei, însă nu comentează în
vreun fel, asta şi pentru că tensiunile încă
plutesc între noi de la cearta de ieri. Nu e
vina mea însă că are o gură atât de spurcată
si de mare când vine vorba de Hex. Nu
*

voi ezita niciodată să-mi apăr prietenii de

reproşurile sale, chiar dacă asta înseamnă
să mănânc cu noduri în gât stând la aceeaşi
masă cu ea.
— Cum a fost la muncă, dragule? întreabă
mama, încercând să deschidă o conversaţie.

— A fost bine. Ne aşteaptă o perioadă

încărcată lunile următoare, aşa că cel mai
probabil voi ajunge mai târziu acasă, sau voi
lucra si în weekend.
7

— Evident..., mumură mama de pe scaunul

său, continuând să taie din cartofii la cuptor.

îi arunc tatei o privire încurajatoare, primid

acelaşi lucru din partea sa. Eu una îl înţeleg.
Tata lucrează ca manager general la o
companie destul de mare de calculatoare,
iar cele mai mari proiecte din lucrări trebuie
să treacă prin mâinile sale pentru a putea fi
verficate şi aprobate. Ceea ce nu este deloc o
muncă prea uşoară, nu atunci când milioane
de dolari stau în mâinile tale si trebuie să tii
i t

cu dinţii de ei pentru a nu-i pierde şi din cea

mai mică greşală. Evident, mama încă nu
şi-a dat seama de lucrul ăsta, fiind la fel de
egoistă ca e obicei.
— Ce-ati zice de o zi în familie mâine?
t

întreabă acesta la un moment dat,

făcându-ne pe mine şi pe mama să facem
un schimb scurt de priviri. Ne putem uita la
filme sau ceva, sau putem ieşi undeva. N-am
mai făcut de mult asta.

— Cum vrei, ridic din umeri, încercând să

nu-i distrug ideea de a ne face familia să fie
mai unită. Cu el aş putea să stau întreaga zi
fără să facem ceva anume, însă cu mama nu
sunt atât de sigură. Asta pentru că ştiu că am
putea sări una la gâtul celeilalte din orice
motiv minuscul de dispută, şi oh, cât de nasol
sună asta în capul meu.

Mama se rezumă doar la o aplecare uşoară

din cap, şi nu pot să-mi dau seama sigur dacă
e sau nu de acord cu întreaga situaţie. în
orice caz, aştept ziua de mâine cum aştept
începerea facultăţii; cu o durere în fund.

Urc peste jumătate de oră în mansardă, asta

după ce îmi fac un duş rapid şi mă schimb
în pijamale, şi mă arunc între cearşafuri,
sprângând una dintre perne în braţe. Mirosul
de lavandă, care acum se cam duce,
îmi face nările să se dilate, şi oftez obosită,
bâjbâind mai apoi cu palma prin pat pentru
a-mi găsi telefonul care vibrează. îmi flutur
genele spre ecran, zărindu-i moaca lui Bibi
care mă sună cu video. Glisez pe tastatură,
şi începem un maraton de mai bine de o oră
în care îmi povesteşte cu ce şi-a mai ocupat
ziua, şi cum mama sa încearcă să-l convingă
să renunţe la pierce-ul din sculă.

Asta e o conversaţie mamă-fiu care mi

se pare pe cât de neobişnuită, pe atât de
deranjantă. Nici nu-mi pot închipui cum se
simte el în acest moment, însă oarecum şi-a
meritat-o; cine la pus să facă baie fără să-şi
încuie usa? Mă mir cum de maică-sa nu l-a
7

adus pe preot acasă să scoată demonul din

Bibi, aka pierce-ul. Drace, umorul meu e fără
haz!

Ne oprim din vorbit abia atunci când îmi

spune că nu se simte prea bine şi că se bagă
la somn, ceea ce e puţin ciudat, mai ales
că e abia ora nouă seara. îi trimit totuşi un
sărut prin ecran, primid la rândul meu o
berea de la el, şi-mi bag telefonul la încărcat,
punându-1 pe noptieră.
O umbră în mişcare îmi atrage numaidecât
atenţia, astfel că îmi întorc capul spre
fereastră, dându-mă jos din pat pentru a mă
apropia de draperii. Le dau dintr-o mişcare
la o parte, observându-1 pe Hex fumând de
zor dintr-o ţigară, scoţând fumul pe gură
în nişte cercuri paralele. Aburii plini de
tutun se înalţă spre cer, dispărând în scurt
timp, iar nasul mi se încreţeşte puţin din
cauza mirosului ce mă asaltează atunci
când deschid geamul. Tai aerul cu palma,
încercând să disipez aerul, şi mă sprijin
cu fundul de bara de ciment pentru a mă
poziţiona mai bine în faţa sa. Noroc că nu
mai ninge, altfel n-aş mai fi putut să stau atât
de lejer.

— Mergi şi îmbracă-te, se aude din faţă vocea

sa răguşită, şi ca la o bătaie din degete un
val rece de frig mă cuprinde de peste tot,
făcându-mă să mă cutremur.

—Vrei să scapi de mine şi nu ştii cum? îl

privesc cu o sprânceană ridicată.

— Nu. Vreau să pui ceva pe tine, apoi să-ţi

pui fundul înapoi pe bara aia, răspunde
dintr-o singură suflare, zâmbind scurt în
colţul gurii.

Plescăi din buze, încă tremurând, şi mă

întorc pentru a-mi căuta prin şifonier ceva
care să iau pe deasupra. Găsesc o geacă
groasă de fâş, pe care o trag numaidecât pe
mâneci, şi îmi reiau locul de dinainte. Hex
îşi termină deja ţigara, zdrobind chiştocul
de bara de lângă el. îşi înalţă apoi ochii spre
mine, şi aproape că pot să zăresc oboseala
din ei. Albeaţa îi e acum înlocuită de un roşu
r *

sidefat, iar negru de sub pleoapele de jos,

combinat cu părul răvăşit pe frunte, îi dau
un aer de boschetar ambulant. Surâd în sinea
mea, făcându-1 să-şi încline capul spre mine,
întrebător.

— Cum eşti? N-arăţi prea bine.

— Am fost şi mai rău, plescăie din buze,

trecându-şi degetele prin păr pentru a-şi da
pletele peste spate. Arată ca o oaie spălăcită,
însă e oarecum drăguţ în acelaşi timp. Orice
ar însemna drăguţ în acelaşi context cu Hex.
— Cam morocănos, hm? îmi încrucişez
braţele la piept, luându-1 oarecum peste
picior. Doamne, mi-a lipsit asta!

— Cam băgăcioasă, hm? îmi urmează gestul,

strâmbându-se spre mine.

Izbucnesc în râs totuşi. Asta pentru că un

tip ca şi Hex, cu muşchi ş toate alea arată a
naibii de caraghios în ipostaza de faţă. Totuşi,
e acum bărbat în toată firea, chiar dacă are
doar douăsunu de ani. Arată de două ori
*

mai matur decât mine, deşi cred că asta de

datorează şi părului care-i crescuse destul de
mult în ultimul timp. Sunt sigură că dacă şi
l-ar tăia ar redeveni Hex, cel din liceu.

îmi ling buzele, observându-i încruntătura de

pe frunte.

— Deci, ai de gând să-mi spui ce ai?

— Nu ştiu, tu ai de gând să-mi spui ce e cu

flaconul ăla galben de pe noptiera ta?

îmi cade faţa, la propriu. Odată cu falca

ce-mi ajunge direct în pământul de sub noi.
Mă ridic în picioare, simţind cum fruntea
mi se rupe sub şanţurile ce mi se formează
instant pe piele. Pulsul o ia la galop, aproape
mecanic, iar urechile mi se aprind din cauza
nervilor ce mi se urcă la cap. El nu trebuia
să ştie asta! îmi zbier în cap, încercând să
mă calmez pentru a respira cum trebuie.
Din faţa mea, Hex mă priveşte cu o oarecare
încordare, căci oasele maxilarului i se
profilează prin piele.

— Calmează-te, Luna. L-am văzut fără să

vreau. Cred că eu ar trebui să te întreb pe
tine dacă eşti bine, spune, privindu-mă mai
grav.

Simt însă că mă sufoc sub greutatea ochilor

săi, ca şi cum m-ar stoarce de vie, căutând
prin cele mai adânci şi întunecate colţuri
ale mintii mele. Iar asta mă face să mă dau
t

instinctiv un pas înapoi, lovindu-mă de rama

geamului.

— Sunt bine, e tot ce mai spun înainte să mă

dau înapoi, trântind geamul la loc. Tot ce mai
apuc să văd este silueta lui Hex, aplecată
asupra balconului meu, insă trag draperiile
înainte să-i mai permit să-mi vadă expresia
tulburată de pe faţă. Mă las să alunec la
marginea patului, aşezându-mă cu fundul
pe podeaua rece, şi ascult cum bocăniturile
din fereastră devin din ce în ce mai apăsate,
auzindu-i vocea rugătoare a lui Hex, care îmi
cere să-i deschid pentru a-1 lăsa înăuntru.

Nu pot să fac asta însă, nu când ştiu că mi-a

descoperit fără să vreau unul din secretele
pe care le ţin doar pentru mine, căci nimeni,
nici măcar ai mei nu ştiu că merg la doctorul
Yang pentru a mă ajuta cu stările mele mai
nasoale. Ştiu că nu e tocmai depresie ceea
ce am eu, şi că nu ar trebui să fac atât de
mult tam-tam pe subiectul ăsta, însă Hex nu
trebuia să vadă nenorocitul acela de flacon,
şi e doar vina mea că l-am lăsat aruncat pe
noptieră, când trebuia să-l ascund, naibii, pe
undeva!

Continuă încă să bată în geam atunci când,

peste câteva clipe, se opreşte şi simt cum pot
să respir în sfârşit. îmi duc mâna la piept,
încercând să-mi calmez inima agitată, iar
liniştea nu durează prea mult, căci telefonul
îmi vibrează în scurt timp de lângă priză.
Gem enervată, aplecându-mă pentru a-i zări
numele pe ecran, şi-l blochez pentru a-1 forţa
să se oprească până când nu mă enervez şi
mai tare.

Camera e cuprinsă în scurt timp de o linişte

sumbră, aproape sfâşietoare, aşa că-mi prind
genunchii între braţe, ascunzându-mi capul
între ei pentru a reuşi să mă potolesc. Simt
că voi avea un atac de panică dacă voi mai
continua să respir atât de neregulat, aşa
că-mi închid forţat ochii pentru a încerca să
nu mă mai gândesc la asta. Căci cu cât mă
gândesc mai mult, cu atât greaţa din stomac
mi se ridică şi mai tare pe gât.

îmi pare rău, Hex. Dar nu ai ce căuta în

toate aspectele din viaţa mea, la fel cum
nici eu nu pot pătrunde cu totul în a ta. Uşa
spre toate încăperile din sufletul meu se
închisese definitiv în momentul în care am
încetat să mai fim prieteni, şi nu cred că aş
putea vreodată să mă mai destănui în faţa
sa aşa cum o făceam înainte. îmi place să fiu
pe cont propriu, iar trecerea timpului mi-a
demonstat că, în cele din urmă, tu eşti cel
mai bun prieten al tău, şi că nu te poţi baza
întotdeauna pe ajutorul altor persoane
pentru a supravieţui.

Nu, asta e o luptă pe care trebuie să o duc de

una singură, şi vreau să-mi demonstrez mie
că voi fi în stare să o fac, fără ajutorul său
sau al altcuiva. Nu sunt atât de slabă pe cât
fac să pară. Nu am nevoie de nimeni şi de
nimic pentru a respira în fiecare zi. Futu-i,
sunt a dracului de puternică!

Nu degeaba sunt Luna Morgenstern, la

naiba!
 Capitolul 16

HEX ^

Am ieşit pe uşă cu o fracţiune de secundă

înainte ca soneria care să anunţe pauza să
răsune măcar pe holuri. Vocea stridentă a
cotoroanţei de biologie se făcuse auzită din
spatele meu, cel mai probabil oripilată de
ieşirea mea mai m ult decât dezordonată, însă
nu i-am mai acordat vreo privire înapoi,
făcându-mi loc printre zecile de persoane
care începeau deja să roiască pe coridoare ca
albinele la miere. M-am izbit la un moment
dat de umărul unui tip mai mic decât mine,
balansându-mă într-o parte, motiv pentru
care, cuprins de nervi şi oboseală, i-am
aruncat cea mai sictirită privire posibilă,
umezindu-mi buzele deja crăpate. La dracu'!

Aveam o stare de rahat după toată acea fază

cu Sunny din dimineaţa aceea, cu atât mai
mult cu cât o putusem vedea pe Luna abătută
toată ziua, fără niciun chef de viaţă. Nici
măcar nu mâncase în pauza de masă, ceea ce
era un lucru destul de grav având în vedere că
fata aia putea mânca şi o căprioară şi tot nu
s-ar fi săturat. Sau îngrăşat.

Trebuia să am o discuţie serioasă cu iubiţica

mea, şi asta repede, pentru că oricât de mult
aş fi ţinut la ea, Luna nu merita să fie tratată
în asemenea hal chiar de propria sa familie.
Nu ştiam motivul pentru care cele două nu
prea se aveau la suflet, însă nu-mi plăcea
modul în care Sunny a procedat în dimineaţa
aceea, lăsăndu-şi sora să primească toată
vina asupra sa. Poate că Luna avea o gură cât
o şură, dar avea intenţii bune în sinea sa, şi
chiar mă durea puţin să o văd într-o asemenea
stare.

Am mai ocolit câţiva rataţi, plimbăndu-mi

ochii de colo-colo în căutare unei anumite
brunete, iar când î'âsul său mi-a ajuns cu greu
la urechi din cauza zarvei de pretutindeni,
mi-am reditecţionat paşii înspre şeful ea,
zărind-o chicotind cu câteva colege de-ale
sale. De îndată ce si-a înăltat ochii si mi-a
/ / T

întâlnit privirea expresia feţei i s-a înăsprit

subit, mărindu-şi pupilele ca şi cum a fi văzut
cine ştie ce naţie de urangutan puturos.
Un rânjet mai mult forţat mi se implantase
în colţul gurii, şi i-am ignorat dinadins
încercările sale din ochi de a opri înainte să
ajung la ea. Nu aveam de ce să mă feresc de
ea, de propria mea iubită.

Din doar câţiva paşi am ajuns în dreptul

ei, apucând-o cu fermitate de braţ pentru
a o trage spre mine. Ochii săi se măresc
considerabil, în timp ce prietenele sale
zăpăcite privesc cu nişte expresii pe cât de
şocate, pe atât de caraghioase. Aproape că
începea să-mi placă să le văd feţele speriate ca
de bombe.

- Ce faci? murmurase printre buzele încleştate,

încercând să zâmbească într-un mod ciudat.
Am ridicat întrebător din sprânceană.

- Trebuie să vorbim.

A încercat să se tragă de sub strânsoarea mea,

însă degetele mele erau bine securizate pe
braţul său, nu într-atât încât să o doară, ci cât
să o menţină pe loc.

- Nu pot, avem test următoarea oră, şoptise

din nou, abia auzibilă

Şi nu ştiam de ce, dar ultimele întâmplări, plus

faptul că încerca să se comporte ca şi cum nici
măcar nu m-arfi cunoscut mi-au adus sângele
în cap, făcându-mi palma să se încleşteze
şi mai adânc în pielea sa, până când, cu o
smucitură, am reuşit să o trag spre mine, spre
mulţimea care se holba la noi nestiind ce se
7

petrece.
Am ignorat orice încercare a lui Sunny de a
se elibera de lângă mine, făcându-ne loc spre
o zona mai retrasă, şi am deschis cu piciorul
uşa unei laborator liber, dându-i în cele din
urmă drumul după ce am închis uşa în urma
noastră.

- Ce naiba, Hex! se zgâise spre mine,

frecându-şi pielea care cel mai probabil se
înroşise sub greutatea palmei mele.

- Care-i problema ta?

- Poftim? se încruntase. Care-i problema ta?!

- Serios? am ridicat din sprânceană, încercând

să-mi calmez corpul cuprins uşor de un
tremurat abia simtit. Mi-am trecut mâinile
/

prin părul tuns scurt, lingăndu-mi buzele în

timp ce o priveam cu atenţie. Nu ştiam sigur
dacă într-adevăr îi era frică de mine sau ceva,
însă faptul că se dăduse cu un pas înapoi,
până când se lipise cu fundul de marginea
unei bănci îmi dăduse de înţeles că nu era prea
încântată de întreaga situaţie. Ghinionul ei.
- Care-a fost faza cu Luna de azi?

Fruntea i se încreţise subit sub nişte linii fine

ce-i crestau pielea, formând nişte şanţuri
adânc care nu o caracterizau deloc.

- Pe bune?M-ai târât tot holul pentru a mă

întreba de ea?

Pusese un accent ciudat pe ultimul cuvânt,

făcându-mă să-mi înclin capul pentru a o
analiza mai bine.

- Da, după cum vezi. Ce naiba, Sunny! De ce

maică-ta a pedepsit-o doar pe ea pentru faza
de azi noapte? V-am dus pe amândouă acasă,
de ce numai ea culege "laudele"?

Nu era ca şi cum voiam să fie şi ea în vizorul

hoaşcăi de Aurora, însă mă irita la culme
faptul că Luna purta o vină pe nedrept, când
şi sora ei făcuse exact acelaşi lucru, dar era
tratată atât de diferenţiat. Ceva nu se lega în
capul meu, şi aveam să aflu ce anume.

- Pentru că e mai mare, ridicase Sunny din

umeri, punăndu-şi braţele în dreptul
pieptului.

-Şi de ce nu ai sărit în ajutorul ei?

-De ce n-ai sărit tu în ajutorul ei dacă tot ţii

aşa mult la ea! aproape că scuipase cuvintele
spre mine, luându-mă puţin prin suprindere.
Niciodată nu o văzusem să reacţioneze în
t

asemenea hal, iar în acel moment o întrebare

ciudată mi se proprise pe vârful limbii: Oare
ce altceva nu mai ştiam despre ea?

Mi-am muşcat buza de o oarecare frustrare,

făcând un pas spre. Nu voiam să creez o
ceartă între noi, dar nici nu-mi plăcea situaţia
actuală dintre noi.

- Ştii cât ţin la tine, nu-i aşa? Dăduse după

câteva clipe din cap, făcându-mă să continui,
însă Luna e una dintre persoanele de care
îmi pasă mult prea mult pentru a rămâne
indiferent la ceea ce s-a întâmplat în
dimineaţa asta. Nu-mi place să cred că eşti
genul de persoană care poate permite aşa ceva
sub ochii săi, cu atât mai puţin când e
vorba de propria ta soră.

Mă privise lung, aproape gânditor, apoi îşi

întinse braţele spre mine pentru a mă face să
mă apropii. Se urcase cu fundul pe banca din
spate, depărtându-şi picioarele, apoi mă trase
pe neaşteptate de şolduri, până când am ajuns
prins între coapsele ei. Mi-ar arcuit sceptic o
sprânceană, încercând să-mi dau seama ce are
de gând.

Respiraţia mi s-a blocat puţin în gât atunci

când palmele sale şi-au croit drum spre
spatele meu, în dreptul omoplaţilor, ca mai
apoi să coboare din nou până când mă trase
şi mai aproape de ea. Mintea mea mi se
întunecase puţin, mai ales că nu voiam să mi
se scoale tocmai atunci, când încercăm să
port o conversaţie serioasă cu ea. I-am întâlnit
privirea în scurt timp, iar zâmbetul său dulce
îmi acaparase toată atenţia.

- Chiar trebuie să ne certăm pentru aşa ceva?

şoptise, ridicându-şi o palmă în dreptul
obrazului meu stâng.

Căldură palmei sale mă făcuse să mă aplec

în atingere, inspirându-i încet parfumul
şamponului său, de măr verde.

îmi cuprinse apoi ceafa cu ambele braţe, iar

în secunda imediat următoare mă trase în jos,
până când buzele ne erau atât de apropiate,
încât dacă aş mai fi înaintat doi centimetri aş
fi putut dizolva distanţa dintre noi.

- Să uităm de ce s-a întâmplat, bine?

îşi frecase nasul de buzele mele, făcându-mă

aproape să mărăi gutural din cauza
proximităţii mult prea covârşitoare dintre
noi, iar când palmele mele şi-au croit drum
spre softurile şoldurile sale moi şi cărnoase
am simţit cum ar fi fost momentul oportun să
mă opresc înainte să fac ceva ce n-aş fi vrut
neapărat.

Era al naibii de greu, futu-i!

Corpul îmi dicta să cuprind gura aia micuţă

într-un sărut răvăşitor si să uit de toată
/ 7

tensiunea pe care o acumulasem în mine, în

timp ce raţiunea pe care o mai aveam în
mine îmi striga să mă dau înapoi cât încă mai
am cum. Iar Sunny nu făcea deloc lucrurile
mai uşoare, căci moliciunea buzelor sale peste
pielea încinsă a gâtului meu m ăfacea să-mi
doresc să-i sfâşii hainele cu palmele goale
şi să o am acolo şi atunci. Atât de frustrat
sexual ajunsesem, încât îmi era ruşine cu
mine. Oricât de mult mi-ar fi plăcut mie sexul
murdar şi dur, nu mă puteam vedea făcând
aşa ceva cu Sunny, şi nu ştiam de ce anume.
Poate pentru că era prea fragilă pentru
mâinile mele, iar eu mult prea păcătos pentru
ea.

în orice caz, în momentul în care am simţit că

aveam să-mi pierd controlul şi să-i răspund
la avansuri m-am dat repezit un pas în spate,
privind-o cu ochi dornici, dar totuşi conştienţi
de faptul că ea tocmai încercase să mă
momească cu câteva sărutări fugare pentru
a uita de predicile mele. Cât de prost să fi fost
încât să cad în plasă?

Mi-am dus mâna la gură, ştergându-mă în

treacăt la baza gâtului, în timp ce ochii săi
păreau surprinşi, şi oarecum tăioşi.
- Nu fac asta cu tine, până nu-ţi ceri scuze de
la Luna.

I-am aruncat o ultimă privire, apoi am ieşit

din laborator, încercând să-mi calmez pulsul
şi bulgărele ce aproape mi se formase în
interiorul pantalonilor. în ce hal ajunsesem...

însă puţin aveam să ştiu faptul că discuţia

noastră din acea zi avea să fie startul unui
coşmar ce ne va preceda sfârşitul.

- Nu mai fuma ca spartul şi dă-mi şi mie o

ţigară! tun spre JJ, zărindu-1 cu coada ochilor
cum se chinuie să nu-mi arunce vreun
comentariu prea acid. Pufăi însă satisfăcător
în sinea mea atunci când îl văd cum îsi
duce resemnat palma prin buzunarul gecii,
aruncându-mi pe loc pachetul aproape gol de
ţigări.

- Aminteşte-mi, din nou, cum ai dat de mine?

întreabă pe un ton sec, trăgând din nou din
tutun în plămâni. Face apoi câteva balonaşe
din fum, suflându-le în aer. Nemernicul, eu
mă chinui de ani buni si tot un rahat îmi iese.
>

- Dacă te-o pus naiba să pui poza aia pe Snap,

ridic nepăsător din umeri, punându-mi
ţigara între buze. Mă las apoi la nivelul său,
atingându-i vârful scrumului încins, apoi mă
ridic şi mă sprijin mai bine de peretele rece
din spatele meu. Fumul cald îmi încălzeşte
gâtul uscat, coborând apoi până în piept, şi
inspir lacom de câteva ori, încercând să ignor
aerul rece ce ne înconjoară. Urăsc iarna; abia
aştept să se topească căcatul ăsta de zăpadă
murdară. îmi îngheaţă picioarele în bocanci,
nu altceva.

- A naibii tehnologie, murmură ca prin transă

JJ de la picioarele mele, stând pe glezne, însă
îl ignor, privind spre strada ce dă spre aleea
pietonală. Ne aflăm lângă un fostă farmacie,
acum părăsită, undeva în centrul oraşului,
dar într-o zonă care aduce mai degrabă cu
periferia sau un cartier de drogaţi, la cât de
părăginit şi aiurea arată. Ceea ce nu e de
mirare, având în vedere că primarul nu face
mare lucru pentru a
moderniza zonele mai sărăcăcioase. Nu din
cauza banilor, are el destui în buzunare, ci a
nepăsării. Iar asta nu a dus la nimic bun.

- Ştii ceva de Luna? întreb după ceva timp,

sorbând din paharul de cafea pe care îl
luasem de la un magazin din josul străzii.

- De unde dracu' să ştiu eu? Stai lângă ea, ce

mama naibii!

îi arunc o ocheadă plictisită, încercând să-mi

potolesc impulsul de a-i da una în fundul
ăla ce strigă după bătaie. Nu şi-a mai luat-o
oricum de mult; piciorului meu i-ar prinde
bine nişte antrenamente.
T

însă, deşi ego-ului meu îi este greu să accepte

aşa ceva, JJ are dreptate într-o oarecare
măsură. Faptul că stau fix lângă ea ar trebui
să-mi ofere toate oportunităţile pentru
a reuşi să vorbesc cu ea pentru a lămuri
întreaga situaţie. însă nu a fost să fie. Luna
mă blochează complet, în cel mai grosolan
mod posibil.

Am încercat orice ar putea fi posibil: să-i bat

în geam până când mai aveam puţin şi-l
spărgeam în bucăţi de nervi, să privesc
mişcările din casa sa pentru a o prinde în
cazul în care avea să iasă din casă, la naiba!
Ba chiar am fost şi la ea acasă, unde am
dat peste tatăl său David, bărbat de treabă
de altfel, însă nimic. Habar n-am unde a
putut dispăru aşa din senin, şi e cu atât
mai frustrant, cu cât nici măcar la telefon
nu răspunde. încep deja să mă simt ca un
nenorocit de hărţuitor, ceea ce nu-mi stă
deloc în fire.

Nu vreau însă să las întreaga dispută, dacă o

pot numi aşa, dintre noi în aer. Nu am avut
nicio intenţie să-i dau de înţeles că-i plâng
de milă sau că o acuz de ceva anume. Pur si
simplu voiam s-o fac să-şi dea seama că poate
avea încredere în mine pentru a-mi spune
ce are pe suflet, căci oricum nu sunt eu în
măsură să o judec sau să o condamn. îmi pot
da seama că, cel mai probabil, a crezut că
vreau să-i încalc intimitatea, si la cum o stiu
' 0 I

eu pe Luna, motivul pentru care niciodată nu

vorbeşte despre ceea ce o deranjează este din
cauză că nu vrea să ne împovăreze pe noi cu
probleme sale. Ceea ce
nu ştie ea este faptul că fiecare dintre noi
avem nevoie de alţi oameni pentru a trece
peste ceea ce ne frământă; eu ar trebui să
stiu asta mai bine decât oricine. Si n-am de
* t

gând s-o las să treacă singură prin... orice ar

trece.

- Frate, ce tot aveţi tu şi Luna de vă fugăriţi

ca şoarecele şi pisica? încă puţin şi încep
să cred că aţi face o pereche de-a dreptul
criminal, dacă stii la ce mă refer!
* »

îmi face cu ochiul, ca şi cum ar avea

pretenţia ca eu să mă prind despre ce tot
îndrugă el aici, însă mă rezum doar la o
grimasă urăcioasă, scoţând aburul cenuşiu
pe ambele nări.

- Şi Vanessa a bolborosit ceva legat de asta.

încep să cred că voi aţi face o pereche pe
cinste!

JJ îşi ridică numaidecât capul în direcţia mea,

aruncându-mi o privire perversă. Sau plină
de repulsie. Uneori nu-mi dau seama ce vrea
să exprime de fapt.
- O fi ea bună de câteva turi, da' e diavolu-n
persoană. Prefer să-mi ţin scula acasă.

îmi dau ochii peste cap, zdrobind chiştocul

de peretele de lângă mine. îmi ling apoi
buzele uscate, uşor amare, şi-mi îndrept
spatele.

- Oare te voi vedea şi pe tine cu o fată ca

lumea într-o bună zi?

- Nah.

- Ai dreptate. Eşti atât de orb încât n-ai putea

vedea o fată faină care speră la tine nici dacă
ţi s-ar lipi pleoapele de sprâncene pentru a-ţi
tine ochii deschisi.
9 T

- Ce vrea să însemne asta? se încruntă

oarecum iritat, deşi un rânjet discret îi joacă
în colţul gurii.

Oftez obosit, întinzându-mi braţele, şi mă

gândesc preţ de o secundă dacă ar trebui să-i
spun sau nu de Kiva. Mi-e puţin milă de ea
pentru că stă după curu' unuia ca el, căci JJ
nu e nici pe departe genul de băiat care să se
mulţumească vreodată cu o singură tipă mai
mult de... două zile. Singura lui iubită mai
adevărată fusese în clasa a şaptea, şi nici
atunci nu încetase să mai flirteze cu alte
puştoaice din clasele mai mari. Aşa-zisa lor
relaţie se sfârşise o lună mai târziu, cu un JJ
pălmuit peste măsură şi cu un smoc de păr
smuls de iubita răzbunătoare. Fusese comică
toate faza, deşi sunt sigur că el nu fusese de
aceeaşi părere.

îmi frec de câteva ori spaţiul dintre

sprâncene, hotărând că nu este locul meu să
deschid un subiect care o va afecta pe Kiva,
mai curând negativ decât invers. îi va spune
când va simţi si va crede de cuviinţă. Asta
9 9 9

dacă nu cumva, Doamne ajută, îşi va găsi un

băiat la fel de cuminte precum ea, care să o
respecte şi să o iubească pentru ceea ce este.
O cunosc îndeajuns de mult pe Kiva încât
să-i doresc doar binele, iar JJ nu e tocmai
o influenţă prea bună pentru ea. Oricât de
prieten mi-ar fi.

- Nimic, îi răspund într-un final,

închizându-mi mai bine geaca la baza
gâtului. Merg acasă, vrei să te duc undeva?
Dă vehement din cap, trăgându-şi nasul de
câteva ori.

- Nop, o am pe draga de Sisi parcată mai jos.

Mă strâmb în sinea mea la auzul minunăţiei

de maşini, însă nu comentez, făcându-i semn
cu capul înainte să o iau la pas spre maşina
pe care o lăsasem parcată în faţa unei
spălătorii.

Nu prea am planuri pentru ziua de azi, dar

oricum, e trecut de ora cinci după-amiaza,
iar apusul începe deja să se lase peste oraş,
odată cu punerea în funcţiune a instalaţiilor
de Crăciun. Ajuns acasă în mai puţin de
jumătate de oră, ciocnindu-mă de liniştea
teribilă din întreaga casă. Ai mei sunt la
muncă şi nu se întorc decât mai târziu, cea
ce însemna că va trebui să zac în patul meu
până când să mai aud ceva gălăgie prin casa
asta. îmi place însă liniştea, deşi uneori am
impresia că voi asurzi de la prea multă. Şi
nu de puţin ori de întâmplă de unul singur.
Măcar atunci când eram în Montana îi mai
auzem pe Drako plângându-se de relaţia lui
cu mironosiţa, acum zac mai ceva ca peştele
pe uscat, ascultându-mi propriile gânduri.

Că tot veni vorba de puşlamaua aia, oare ce

mai face micul drac?

îmi arunc geaca pe un spătar al unui scaun

de îndată ce păşesc în dormitor, şi mă arunc
pe cearşafurile reci pentru a mă aşeza într-o
poziţie mai comodă. îmi scot apoi telefonul
din buzunarul pantalonilor, şi caut ceva timp
numele său prin agenda telefonului. Rânjesc
în sinea mea când îl găsesc - îi pusese numele
Dracul, şi nu l-am mai schimbat de atunci -
şi-i trimit repede un mesaj prin care îl întreb
cum îi mai e viata.
9

Aştept mai bine de zece minute până când

primesc un răspuns de la el, şi sincer, mă
holbez câteva secunde bune la poza pe
care mi-o trimite. Din poziţia în care e
făcută poza pot doar să cred că stă pe jos,
la marginea unui pat, având braţul întins
peste cearşafuri, cu palma prinsă de o alta.
în spatele cadrului, chipul destul de familiar
al gagicii sale - sau fosta? Joanna, se zăreşte
dormind dusă între perne, având totuşi un
prosop pe cap, cu un păr considerabil mai
scurt, ce-i stă lipit de gaza gâtului, ca şi cum
abia si-ar fi făcut baie.
9

Sub poză, tastează mesajul: Răceală.

Rămân câteva clipe pe gânduri, neştiind

cum să reacţionez, apoi tastez repede primul
lucru care-mi vine în minte.

Te-ai transformat într-un soţ drăgăstos,

sau ce? (Hex)

Sugi (Drako)

Cred că tu vrei să sugi ceva, de asta eşti

asa
» ascultător. Cutu'
$ Drako! Potaia ar fi
mândră de tine. xD (Hex)

Aminteşte-mi de ce îmi mai pierd vremea

cu tine? (Drako)

Pentru că-mi rămâi dator... pe viaţă? (Hex)

Mă-sa! (Drako)

Hai, pa şi pusi! Trebuie s-o şterg de

transpiraţie. Altfel nu se va simţi prea
bine la... supt (Drako)

îmi scutur capul, nevenindu-mi să cred că

noi tocmai am vorbit de păsărică măicuţei.
Cred că plictiseala îmi afectează prea de tot
neuronii, altfel nu-mi explic. închid telefonul,
lăsându-1 pe undeva în pat, şi-mi duc ambele
palme sub cap pentru a mă sprijini mai bine.
Ochii îmi fug de-a lungul tavanului puţin
scorojit pe alocuri, peste bucăţile vechi de
mobilier, până în dreptul ferestrei de unde
pot zări o porţiune din balconul Lunei, din
cauza perdelei trasă doar pe jumătate. Nu se
observă însă nicio mişcare, ceea ce mă face
oarecum anxios, căci nu mai ştiu nimic de ea
de când mi-a închid geamul în nas.

Mă port ciudat totuşi. Luna e destul de mare

pentru a-şi purta singură de grijă, deci nu
cred că ar trebui să-mi fac prea multe griji
în legătură cu ea, nu-i aşa? Totuşi, n-a trecut
nicio zi de când n-am mai văzut-o; mă port ca
un părinte curpins de grija fetei sale. Pff!

Totuşi, nu am cum să nu-mi fac griji în

legătură cu ea, nu după toate tărăşenia aceea
cu nenorocitul de Sebah. Ceva îmi spune
că acea scârbă nu va sta, pur şi simplu, cu
mâinile în sân după ce i-am distrus toate
planurile şi a mai fost şi umilit de Luna în
faţa găştii sale. Da, aflasem asta de la ceilalţi
în ziua când fusesem la planetarium. E de
prisos să spun că mi-aş fi dorit să-i văd faţa
dobitocului atunci când Luna i-a articulat
una în moacă. Sigur i s-au zdruncinat dinţii
în gură la impact, mai trebuia să-i sară unul
afară şi m-aş fi prăpădit de râs în celula ala
blestemată. încă un motiv pentru care nu am
de gând să ajung pe lista neagră a Lunei. Deşi
ceva îmi spune că sunt pe drumul cel... rău?

Strâng din dinţi, închizându-mi ochii, şi

las liniştea să-mi cuprindă gândurile până
când mă pierd printre minutele ere par să se
blocheze în loc.

îmi redeschid ochii doar atunci când aud

zgomot de jos, cel mai sigur din bucătărie, şi
deja nu mai sunt surprins să constat că s-a
întunecat deja. Bâjbâi cu palma prin pat după
telefon, mijindu-mi ochii spre ora
destul de târzie, zece seara, şi spre cele
câteva mesaje de la JJ.

Mă ridic în şezut, fiind puţin ameţit din cauza

somnului neplănuit, şi respir lung de câteva
ori, clipind rapid pentru a putea citi mesajele
scrise atât de prost de şi mai prostul meu
prieten. Mă trezesc însă complet atunci când
ajung la ultimul mesaj, şi simt cum pulsul
îmi trosneşte în piept, încercând cu greu
să mă calmez atunci când apelez numărul
lui JJ. Primul apel îmi intră direct în căsuţa
vocală, ca mai apoi să răspundă după a doua
încercare.

- CUM ADICĂ CINEVA A DROGAT BĂUTURILE

DIN CLUB?! aproape că sparg ecranul cu
mârâitul meu necontrolat, închizându-mi
ochii pentru a mă focusa mai bine pe
respiraţiile întretăiate. îmi trec mâna liberă
prin păr, dându-1 pe spate, şi strâng din dinţi
când aud zumzetul gălăgios de la celălalt
capăt.

- De unde să ştiu că se va întâmpla asta?! ţipă

şi el în telefon pentru a se face auzit, şi sunt
nevoit să-mi îndepărtez telefonul de la
ureche pentru a nu asurzi. Hex, vino s-o iei
pe Luna acasă! Nebuna asta nu mai ştie ce-i
cu ea!

- De ce n-ai dus-o tu acasă până acum, cap

de sculă? întreb iritat, ridicându-mă de pe
pat pentru a-mi căuta geaca şi cheile de la
maşină.
T

- Am încercat, ok?! Tipa mi-a dat una în

bărbie de-am văzut stele verzi, şi alta nu!

Mă opresc în loc, proiectându-mi în minte

imaginea cu cei doi. Aproape că m-ar bufni
râsul dacă nu ar trebui să mă grăbesc spre
o drăcie de club. Si ce naiba caută acolo mai
7

exact? Mâine se presupune că ar trebui să

meargă înapoi la facultate. Jur, dacă Luna a
venit cu ideea asta genială o să şi-o ia grav!

închid apelul după ce îi cer lui JJ numele

clubului în care se află şi-i spun că aibă grijă
de Luna, îmi iau geaca pe umeri şi aproape
că sar peste scări, ajungând imediat în
dreptul holului de la intrare.

- Unde te grăbeşti, băiete? se aude din

spatele meu vocea tatei, ere apare în
cadranul de la bucătărie, cu o felie de pizza
în gură. E îmbrăcat încă în uniformă, iar
ipostaza lui îmi aduce imediat un gând nu
atât de neplăcut în minte.

- Merg să-i iau pe JJ şi Luna din The Vamps.

Cineva a pus droguri în băuturile de acolo.

Instant, lasă bucata aproape să-i pice din

gură, încreţindu-şi fruntea spre mine.

- Ce, mama naibii! bolboroseşte, ducându-se

înapoi în bucătărie, de unde se întoarce cu
geaca pe care şi-o trage imediat pe umeri. Din
urma sa, mama ne priveşte pe amândoi cu
ochi nedumeriţi. Să mergem! tună tata spre
mine, şi după mult timp de când mă ştiu, mă
bucur că este treaz pentru a mai rezolva şi el
din problemele cu care se confruntă oraşul
ăsta. Şi, trebuie să recunosc, e oarecum
plăcut să-l văd la datorie, căci a trecut deja
mult timp de când nu l-am mai văzut atât de
îndârjit să meargă la muncă.

O sărută pe mama în treacăt pe frunte,

lăsând-o şi mai în aer, apoi mă împinge în
faţă pentru a deschide uşa, abia reuşind să
mă încalt cum trebuie, si scoate de la brâu un
t * »

receptor, prin care comunică locaţia şi o altă

maşină care să ne ajungă din urmă. Urcăm
amândoi în maşina sa, fără să mai scoatem
vreun cuvânt pentru o bună bucată de drum.
Luminile oraşului şerpuiesc maşina, odată
cu fiecare groapă pe care tata încearcă să o
ocolească, şi am nevoie să-mi duc palmele
peste stomac pentru a-mi calma zgomotele
ce riscă să se propage înăuntru. Nu mai
mâncasem de azi-dimineată, si nici atunci
t ' 0

nu fusese cine ştie ce, însă nu-mi permit să

mă gândesc acum la aşa ceva. Sper doar ca
nebuna de Luna să nu facă vreo prostie dacă
e prea ameţită. Ultima dată când fusese în
halul ăsta nemernicul de văr-su aproape că
profitase de ea. Chiar nu înţeleg cum poate
să fie în continuare atât de iresponsabilă.
Poate ar trebui s-o leg de pat şi s-o ţin ca pe o
prinţesă închisă în turn.

Ironia mea mă lasă rece, la propriu.

- Tu cum de n-ai ieşit cu ei? mă întreabă tata

r

la un moment dat, oprind la un semafor.

- Dormeam, ridic din umeri.

Palmele sale încep să bată un ritm lent pe

suprafaţa volanului.

- Ştii că va trebui să investigăm sursa acelor

substanţe, nu-i aşa? Asta-i include şi pe micii
tăi prieteni.

îmi întorc fulgerător capul spre el, simţind

cum fruntea mi se frânge din cauza cutelor
formate. Buzele mi se presează mai bine
unele peste altele, iar aerul pare că se
rarefiază în jurul meu.

- Ei n-au nicio legătură cu drogurile! mârâi

printre dinţii încleştaţi, zărindu-1 cum îşi
arcuieşte perfect sprânceana dreaptă.

- Oh, aşa cum nici tu n-ai avut vreodată, nu?

îl privesc. Pur şi simplu îl privesc.

Nu vreau să intru într-un subiect e care nu

sunt deloc mândru şi pe care încerc cu tot
dinadinsul să-l las în spate, uitat printre
celelalte amintiri care-mi fac pielea să se
cutremure, iar gâtul să se usuce. Iar el, mai
bine decât oricine, ar trebui să ştie acest
lucru. Poate că trecutul meu cu drogurile
si alte substante nu este unul tocmai demn
* t

de povestit, însă nu am mai luat rahaturi

din alea de-ţi prăjeau creierul de câteva
săptămâni bune. Nu zic să sunt spălat
complet de păcate, însă nici nu merit să-mi
pierd vremea cu asemenea discuţii în timp
ce prietenii mei îşi varsă maţele prin băile
clubului, mai mult ca sigur.

Aşa că îmi mut privirea pe geamul de lângă

mine, încercând să-mi conving pumnii
să nu mai stea atât de încordaţi, iar tata
simte tensiunea din aer, căci de îndată ce
se face verde la semafor calcă acceleraţia,
lăsând liniştea să pună din nou stăpânire pe
întreaga maşină.

Peste mai puţin de cinci minute parcăm

undeva pe strada pe care se află clubul
respectiv, astfel încât să nu bată prea tare
la ori, şi-mi croiesc numaidecât drum spre
intrarea principală de îndată ce zăresc cea
de-a doua maşină de poliţie parcând lângă a
noastră.

Namila de om ce păzeşte intrarea încearcă să

mă oprească din a înainta, împingându-mă
în parte, însă îi blochez instant braţele,
prinzându-i o lovitură direct în obraz, ce-1
catapultează de peretele din spatele lui. Nu
mai stau să mă obosesc cu el, auzind în urma
mea vocile agenţilor de poliţie cum încearcă
să facă ordine pentru a intra înăuntru. Mă
împing în celelalte persoane care se bâţâie de
colo-colo ca nişte furnici aeriene, încercând
să-i găsesc pe ceilalţi cât mai repede cu
putinţă. însă ochii încep să mi se învârtă în
cap odată cu luminile fosforescente şi cu
muzica ce-mi bubuie în moalele timpanelor,
şi simt că mă învârt deja în cerc, neştiind
unde să mă mai uit mai exact.

Zăresc câţiva indivizi abia ţinându-se pe

picioare de cadranul barului, ca mai apoi
să-şi verse maţele peste picioarele lor,
făcându-mă să strâmb din nas din cauza
îngreţoşării. Căldura excesivă dinăuntru
aproape că-mi ia şi mie minţile, nici nu-mi
pot imagina ce simt netoţii ăştia care s-au
lăsat drogaţi atât de uşor.

Totul începe să se deruleze şi mai încet odată

cu apariţia organelor de poliţie pe ringul
de dans, care încearcă să strige spre ceilalţi
să oprească muzica şi să nu se mişte din
loc, iar starea de panică pe care o resimt
se intensifică şi mai mult, cu atât cu cât nu
reuşesc că dau nicicum de Luna sau JJ.

Gândindu-mă că poate se află pe undeva pe

la baie, mă grăbesc să fac cale întoarsă şi să
urc cele câteva scări care dau spre aripa de
sus. Şi, pe toţi dracii din Iad şi de pe Pământ,
cine s-a gândit să pună băile tocmai la etaj?!

Sar peste câteva două sau trei trepte,

sprijinindu-mă cu braţele de barele din
lături, şi îmi ciulesc urechile în momentul
în care aud câteva gemete înfundate venind
din baia băieţilor. Ocolesc la stânga, şi nu
mică îmi e mirarea atunci când dau peste
JJ, îngenunchiat în faţa unui vas de toaletă,
îşi mută molcom capul spre mine când mă
observă în tocul uşii, având ochii plini de
roşeaţă şi pupilele atât de dilatate încât abia
de i se mai observă albeaţa din ei. Mă
9
apropii plin de frustrare de el, bătându-1 de
câteva ori pe spate.

- Geniule! Să vezi ce cafteală îţi iei când eşti

treaz, JJ!

încearcă să îmi spună ceva, însă se opreşte

brusc, băgându-şi şi nou capul în vasul plin
deja de vomă. Mirosul înţepător îi întoarce
stomacul pe dos, aşa că-mi duc braţul la nas,
privind spre ieşirea din baie.

-JJ, unde-i Luna? Ţi-am zis să n-o laşi singură!

încearcă să gângurească ceva, dar nimic

coerent nu-i părăseşte buzele. Se chinuie apoi
să ridice braţul pentru a-mi face semn spre
cealaltă parte a băii, ca mai apoi să scoată
din nou nişte sunete de înecare.
9

îl las să dea tot afară din el, asigurându-1 că

mă voi întoarce după el, şi o pornesc spre
baia fetelor, rugându-mă să nu fie într-o
stare şi mai proastă decât JJ.

Mă opresc însă atunci când constat că, la

dracu’, nu e deloc aşa cum mă aşteptam să o
găsesc. Şi nu ştiu dacă ipostaza în care se află
momentan ar trebui să mă bucure sau nu.

Stă rezemată de peretele băii, aproape

strivită de corpul celui care stă aplecat
asupra ei, în timp ce mâinile lor par a se
pierde pe trupul celuilalt, odată cu mişcările
aproape sălbatice produse de gurile lor.
Palma tipului se strecoară în jos, până în
dreptul fundului, şi aproape mă crispez
la vederea cărnii expuse de rochia mult
prea sumară a Lunei, care aproape că nici
nu există în fata nenorocitului care mai
r

are puţin şi îşi bagă de tot limba în gura ei.

Serios, ce fel de joc prostesc mai e şi ăsta.

Geamătul Lunei mă scoate însă din gânduri,

aducându-mă în realitatea nu prea plăcută,
vizual cel puţin, şi nu mai stau pe gânduri
atunci când mă aplec spre ratatul din faţa
ei, trăgându-1 de marginea cămăşii până
când prind unghiul perfect pentru a-mi lipi
pumnul de falca lui. Trupul i se dă puternic
înlături, scoţând nişte sunete de înec, însă nu
stau să-i tăbăcesc lui fundul şi mai tare,
apropiindu-mă de Luna.

- Care e problema ta? urlă cel de lângă mine,

ţinându-şi în palmă nasul însângerat, şi oh,
cât mă stăpânesc să nu-mi dau ochii peste
cap.

- E drogată, căcat cu ochi! Marş d-aici până

nu te strivesc în picioare!

îmi cobor apoi ochii spre ea, răsucind-o

astfel încât să mă asigur că se poate ţine
pe picioare, şi-mi ridic blând palma peste
obrazul său, ridicându-mi capul pentru
a mă putea uita şi mai bine la ea. Flutură
obosită din gene, cu nişte ochii injectaţi de un
roşu aprins, şi mă strâmb puţin la vederea
machiajului care i se întinde pe alocuri
pe faţă, dându-i un oarecare aspect de
prostituată.

Cuvântul mi se învârte amar prin cap,

făcându-mă să mă încrunt şi să o prind şi mai
bine de şolduri. Luna e orice, dar nu o tipă
uşoară.
t

Atunci de ce face toate astea? mă întreab în

gând.

îmi deschid gura pentru a o îndemna să

coborâm la parter, însă tipul de lângă
noi se mişcă instantaneu de lângă noi,
împingându-se bezbetic cu umărul de
spatele Lunei. încerc să o prind înainte să
se dezechilibreze şi mai tare, însă totul se
petrece atât de repede, încât atunci când mă
dezmeticesc e deja prea târziu.

Buzele sale le acoperă încet pe ale mele,

nu apăsat, ci mai degrabă ca o apăsare
uşoară de pană, însă care e îndeajuns de
palpabilă încât să mă facă să împietresc
în loc, simtindu-mi fiecare muşchi din
* T t

corp încordându-se pe sub pielea încinsă.

Moliciunea şi fiebinţeala gurii sale îmi aduc
un mârâit îngheţat pe centrul gurii, care
mă ia serios prin surprindere, şi nu într-un
sens bun, şi am noroc că Luna se dă de una
singură înapoi înainte să mai apuc să-mi
presez mai bine palmele pe şoldurile sale.

Nu mai respir, nu mai clipesc, şi cred că nu

mai exist. Se încruntă brusc, ca şi cum ar
deranja-o ceva, apoi clipeşte des,
privindu-mă ca prin ceaţă.

- Hah! Te-am prins! chicoteşte ca un copil,

lovindu-mi ambii obraji cu palmele, ca mai
apoi s-o simt cum se lasă moale în braţele
mele, fiind nevoit să-mi strecor mai bine un
braţ după spatele său pentru o stabiliza pe
picioare. O prind cu cealaltă mână de după
cap, inspirându-i lung mirosul şamponului
abia simtit, si îmi rezerv câteva secunde
pentru a privi spre peretele din faţa mea,
avându-mi mintea complet goală.

Mă încrunt nervos atunci când constat că

pulsul mi s-a accentuat puţin în dreptul
inimii, simţindu-1 cum se izbeşte de obrazul
său, şi abia acum mă păleşte un gând care-mi
aduce un fior rece prin tot corpul.

Şi nu are legătură cu faptul că noi tocmai

ne-am sărutat, oarecum.

Mai rău este că eu aveam de gând, chiar

şi dacă ar fi fost vorba de o secundă, să îi
răspund la sărut.
 Capitolul 17

LUNA

— Mami, m am i! Uite ce am făcut!

Ţipetele mele destul de întortocheate au

răsunat în întreaga sufragerie, odată cu
sunetele de scârţâit produse de tălpile mele
pe pardoseala veche şi alunecoasă. M -am
împiedicat de vreo două ori, ţinăndu-mi
echilibrul cu ajutorul cadranului de la uşă,
peste câteva clipe faţa mea a fă cu t pe
neaşteptate contact cu stomacul mamei,
catapultându-mă câţiva paşi înapoi. Am
gemut încet, prinzându-mi nasul cuprins
de căldură între degete, şi mi-am ridicat
bucuroasă ochii spre silueta mamei, pentru a
o putea vedea mai bine.

— Uite, uite! mi-am întins braţele micuţe în

* / /

aer pentru a ajunge cumva la nivelul ei, însă

ochii săi i-au întâlnit doar pentru o fracţiune
de secundă pe ai mei, căci imediat îşi mutase
privirea în partea opusă, continuând să
vorbească la telefon.

— Nu acum, Luna, mi-a vorbit pe un ton aspru

şi nestatornic, prinzându-şi telefonul între
ureche şi umăr, verificându-şi totodată ceasul
de la încheietură.

Braţele mi-au coborât uşor în dreptul

pieptului, strângând între degete cadoul pe
care mă străduisem atât de mult să îl fac la
orele de lucru manual de la scoală. Mereu am
J

vrut să-i pregătesc lui mami o agrafă de păr,

căci al ei era atât de drăguţ şi de luuung, încât
uneori o vedeam cum avea probleme în a-şi
ţine unele şuviţe prinse la spate. Iar
eu îi iubeam părul; era diferit de al meu, din
toate punctele de vedere. în timp ce al meu
era mereu drept, de un blond urât şi spălăcit,
al ei era de un şaten superb, ce-i ajungea
uneori până în dreptul brăului. Lui tati
mereu îi plăcea să se joace cu el atunci când
venea de la muncă, cu toate că mami nu-l
lăsa întotdeauna să-şi bage degetele prin el,
pentru a nu-l ciufuli şi mai tare. îi făcea însă
pe plac de cele mai mutle ori, iar atunci când
ei erau fericiţi, şi eu eram cea mai fericită din
întreaga lume.

Buzele mi se strânseseră într-o linie dreaptă,

cu dinţii abia iesiti muşcând din carnea
t • t T

umezită. Mă gândeam că îi va plăcea cadoul

de la mine; că mă va mângâia pe cap la fel
cum o face tati înainte de culcare şi că-mi va
spune că e cel mai drăguţ lucru pe care l-a
primit vreodată. De ce nu se uită la mine?

Mami, uită-te la mine.

Sunt aici, mă vezi?

De ce nu mă vezi?
Trebuia să fiu o fetiţă cuminte şi să aştept să
termine de vorbit. Lui mami nu-i plăcea când
cineva o întrerupea din treburile sale, mai ales
când era vorba de ceva legat de prietenele ei
sau de celelalte rude din oras. Asa că am stat
T T

în acel loc preţ de mult secunde, strângând în

palme mica agrafă cu pietricele colorate pe
care reuşisem să o fac în multe ore de lucru
la şcoală. Profesoara fusese mândră de mine
pentru ceea ce făcusem; voiam ca şi mami să
fie. M-ar fi bucurat dacă ar fi fost.

Peste alte câteva clipe, mami încheiase

conversaţia telefonică şi oftase lung şi apăsat,
trecându-şi palmele de-a lungul frunţii
sale. Nu-mi plăcea să o văd încruntată sau
nervoasă, însă atunci nu-mi păsa de aaşa
ceva, motiv pentru care am zâmbit din nou
lung, fiind gata să mă având din nou asupra sa
pentru a-i arăta cadoul la care lucrasem.

Gângureala lui Sunny însă mă făcuse să mă

opresc înapoi în loc, exact în momentul în care
codiţele sale arămii s-au arătat de după uşa de
la intrare, îndreptându-se fără să
clipească spre braţele deja deschise ale
mamei.

— Woah, ai grijă, Sunny! a menţinut-o înapoi

pe picioare, zămbindu-i aşa cum voiam
să-mmi zâmbească si mine. Doar că niciodată
/

nu o făcea.

— Ma! Ute! se bâlbâise printre cuvintele

încă neînvătate, scoţând din buzunarul
T * 7

rochiţei sale o hârtie pe care părea desenat

ceva cu creioanele, ce aducea mai mult cu o
măzgălitură.

Ochii lui mami s-au mărit ca nişte farfurii,

sărutând-o mai apoi pe ambii obrăjiori,
făcând-o să chicoteacă amuzată.

— E minunat, Sunny! Mamei îi place mult.

Palmele începuseră să-mi tremure pe lângă

corp, simţind un gol ciudat exact în mijlocul
pântecului. Mi-am lins buzele, clipind ciudat,
şi am plecat de acolo fără să mai arunc vreo
privire înapoi, până când am ajuns în biroul
lui tati, refugiindu-mă sub masa acestuia la
care lucrează. Genunchii mi s-au ridicat în
dreptul bărbiei, susţinându-mi capul, şi nu
ştiam de ce, dar aveam o dorinţă necunoscută
de a plânge din moment în moment. Colţul
ochilor mi se umpluseră de o umezeală
fierbinte, aproape usturătoare, aşa că mi-am
dus grăbită palmele încleştate la faţă pentru a
o ascunde cu ajutorul braţelor.

Voiam ca tati să ajungă mai repede acasă.

El mereu mă lua în braţe si stia cum să mă

7 t T

facă să mă simt mai bine.

La fel cum mami o face cu Sunny, uitând

uneori de prezenţa mea.

De ce nu mă putea vedea şi pe mine.

Ştiam că eram mai mare, si că trebuia să am

7 ' /

grijă de Sunny căci abia avea doi anişori, însă

şi eu voiam să fiu luată în braţe de mami,
să-i simt căldura pieptidui său şi să primesc
pupicuri şi felicitări atunci când făceam ceva
bine. Nu vreau să fiu mai mare! De ce m-am
născut eu prima? Poate că dacă eram eu a
doua mami m-ar iubi mai mult decât o făcea
atunci. E numai vina lui Sunny!
 Lua?

Mi-am ridicat capul cu atât de multă forţă

încât aproape mi l-am lovit de lemnul din
spatele meu. Ochii mi s-au fixat pe cei ai lui
Sunny, ce mă privea din faţa biroului cu o
expresie plină de îngrijorare pe faţă.

Mi-am tras nasul, înghiţind saliva din gură.

— Pleacă, Sunny.

— Eti bie?

Mi-am dat ochii peste cap la auzul vorbelor

sale. Chiar dacă nu ştia încă să pronunţe
cuvintele cum trebuia, era destul de amuzat să
o ascult cum le stâlceşte de fiecare data. Suna
drăguţ, într-un mod complet ciudat. Totuşi,
nu aveam chef să o văd atunci, mai ales după
toată tărăşenia de mai înainte.
/

— Sunt bine, acum pleacă.

Speram că faptul că m-am întors oarecum cu

spatele la ea să-i dea de înţeles că nu o
voiam în preajma mea, însă se părea că mica
mea surioasă nu prea putea să înţeleagă din
contextul meu, căci în secunda următoare
se lăsase la nivelul meu, în genunchi,
ridicându-mi în faţa ochilor o hârtie pe care
era desenată — sau cel puţin încercase — un
fel de creatură cu picioare lungi şi cap mare.

Zâmbetul molipsitor al lui Sunny se făcuse

văzut de dincolo de foaie.

— U eti! îţi pace? Nu ma fi trită, bie?

Braţele sale micuţe şi plăpânde mi-au

înconjurat apoi gâtul, făcându-mă să mă aplec
în strânsoare sa. Degetele sale s-au încleştat
în tricorul meu, ca si cum n-ar vrea să-mi dea
* /

drumul sub niciu chip, fapt ce mi-a adus un

alt val cald de umezeală în jurul ochilor şi aşa
debusolati.
/

Palmele mele i-au prins în cele din urmă

şoldurile grăsuţe, inspirându-i adânc de
câteva ori şamponul de bebeluşi care îi plăcea
atât de mult, căci mirosea a flori şi măr verde.
Fruntea mi se încreţise din nou.
/

Nu puteam sta supărată pe Sunny. Ea nu avea

nicio vină pentru ceea ce simţeam în acel
moment, căci era mult prea mică pentru a
înţelege că toată atenţia pe care o primea de
la mami mă făcea să fiu geloasă pe ea într-atăt
încât să-mi doresc să nu se fi născut, pentru a
rămâne singurul copil al familiei. Era greşită
să-mi vărs nervii pe ea, mai ales că venise la
mine pentru a mă consola, în felul ei, cu toate
că nu ştia ce mă deranjează.

Nu, Sunny era nevinovată în toată situaţia

asta. Mami e cea care nu stie să tină la mine,
t i *

acum stiu asta.

/

Deschid ochii încet, ca şi cum întreg corpul

mi-ar fi cuprins de o moleşeală atât de
puternică, încât la început nu sunt sigură
dacă mai pot să îmi simt corpul sau nu preţ
de câteva fracţiuni de secundă. O ceată
t t

groasă, ca de smoală albă îmi acoperă

întreaga vedere, făcându-mă să clipesc des
pentru a o înlătura, iar în scurt timp aceasta
îmi este înlocuită de o lumină pătrunzătoare,
ce-mi arde retina în următoarea clipă.
Scâncesc, abia auzibil, şi aud vag câteva
sunete înfundate acaparându-mi ambele
timpane, ca mai apoi vocea familiară a tatei
să mă aducă cu picioarele la realitate.

îmi deschid larg ochii, încercând să captez

cât mai mult cu privirea, şi-mi răsucesc gâtul
spre stânga atunci când o siluetă întunecată
se năpusteşte asupra mea, iar ceva moale şi
cald mi se aşază numaidecât peste frunte.
Zâmbetul tatei, umbrit puţin de o îngrijorare
ascunsă în irisurile sale, este primul care mă
întâmpină atunci când reuşesc, în sfârşit, să
desluşesc ceea ce se petrece în jurul meu.
Observ albul pereţilor, bucăţile infime de
mobilier si cearşafurile bleumarine ce-mi
* •

acoperă corpul de la brâu în jos. De undeva

din dreapta, un ticăit surd continuă să umple
întreaga cameră cu un ritm ce aproape că
poate să te scoată din sărite.

încerc să mă ridic în şezut, sprijinindu-mă pe

ambele coate, însă o durere ascutită de brat
7 t t

îmi ia cu asalt pielea de la mâna stângă,

făcându-mă să strâng din dinţi cu putere şi
să privesc buimacă la acul ce-mi pleacă din
piele, împreună cu un furtun subţire ce se
pierde undeva de după capul tatei. Ochii săi
continuă să mă ochească la fiece mişcare.

— încet, cred că ai amorţit în patul ăsta,

comentează, ajutându-mă cu un braţ pentru
a mă ridica în fund pe salteaua destul de
confortabilă de altfel.

— De ce sunt aici? întreb, conştientizând în

cele din urmă că sunt într-o cameră de spital.

— Ai uitat ce s-a întâmplat aseară? se aude

pe undeva din camera vocea mult prea
cunoscută a mamei, care apare imediat din
spatele tatei, avându-şi braţele încrucişate la
piept. Ochii săi aspri şi cercetători coboară
încet peste faţa mea, făcându-mă să mă
simt oarecum incomod sub privirea sa
mult prea insistentă, aşa că îmi dreg glasul,
umezindu-mi buzele stafidite.

— Ce îti aminteşti ultima data? întreabă tata

t »

pe un ton domol, dându-mi în treacăt o

şuviţă după ureche.

— Eram la club cu JJ, mărturisesc,

ducându-mi palma la cap. Sângele încă îmi
pulsează ciudat de tare, ca şi cum o migrenă
ar sta să mi se formeze din moment în
moment. Am băut ceva, apoi... nimic.

Mă încrunt, încercând să mă gândesc puţin

la cele petrecute în acea seară. Ştiam că nu
fusese o idee bună să beau din paharul dat
de acel tip de îndată ce am luat o înghiţitură
şi am simţit acel gust dubios, însă la acel
moment aveam nevoie de ceva care să mă
facă să uit de mine chiar şi pentru câteva
clipe, aşa că nu am băgat de seamă acel mic
detaliu, şi am dat tot paharul pe gât odată cu
JJ-

Am mai spus că am idei genial de proaste

atunci când am stări nasoale? Nu? Ei bine,
tocmai ati aflat!
9

îmi închid ochii puţin, frecându-mi degetele

între ele.

— Erau droguri, nu-i aşa?

Tata dă scurt timp cap, abia acum
observându-i expresia mai mult decât
obosită de pe faţă. Părul îi stă ciufulit puţin
la vârfuri, ca şi cum şi-ar fi trecut de prea
multe ori mâna prin el, iar sub ochi poartă
nişte pungi negre, întunecate, ce denotă lipsa
somnului si * oboseala. Mânecile cămăşii îi *
stau ridicate până la coate, mototolite într-un
mod negrlijent, total necaracteristic lui, şi nu
pot să nu mă simt puţin prost la gândul că,
cel mai probabil, a stat aici în tot acest timp.
Un nod imens mi se pune în miezul pieptului.

— Ai noroc că ţi s-au făcut spălături de

stomac la timp, altfel cine ştie cum ajungeai
dacă prostiile alea îşi făceau complet efect.

îmi întorc din nou capul spre mama,

privind-o în tăcere. Pare destul de iritată
după modul aproape milităresc în care bate
cu talpa pe podea, însă nu pot spune că-mi
pasă prea tare de toane ei în acest moment.

— JJ, mă întorc deodată spre tata, prinzându-1

de mânecă. Cum e? E bine?
— E în regulă, l-au adus odată cu tine. Fie
doarme, fie a plecat deja. E destul de târziu.

îi răsucesc braţul astfel încât să pot arunca o

privire asupra ceasului său de la încheietură,
si oftez atunci când constat că e cu mult
*

trecut de ora prânzului. Căcat, s-a zis cu

primele mele cursuri!

— Să plecăm de aici, spun, încercând să

mă ridic, însă palmele tatei se securizează
asupra umerilor mei, oprindu-mă în loc.

— Stai, trebuie să vină doctorul pentru a-ţi da

permisiunea să pleci.

— Sunt bine, încerc să-l îndepărtez de lângă

mine, însă nu prea îmi iese.

— Nu mai fi atât de încăpăţânată şi egoistă

şi ascultă-1 pe David! îşi ridică mama vocea
spre mine. Ne-ai creat destule probleme,
Luna!

Fruntea mi se încreţeşte odată cu grimasa ce

mi se formează pe faţă. Aerul devine brusc
mult prea apăsator, ca şi cum un nor imens
de ploaie s-ar forma deasupra capetelor
noastre.

— Nu te-a pus nimeni să stai după mine,

comentez înapoi, smulgându-mi dintr-o
singură mişcare acul înfipt în braţ. O senzaţie
dureroasă de arsură îmi ia cu asalt întreaga
piele, aducându-mi un gust amar pe limbă,
pe care o ignor însă imediat, odată cu vorbele
de protest ale tatei.

îl împing puţin, cât să am acces la marginea

patului, însă nu reuşesc prea bine să-mi pun
picioarele pe podea căci trupul mamei apare
de nicăieri în faţa mea, privindu-mă cu o
expresie rece şi oarecum... hm... ciudată.

— M-am săturat până peste cap de ifosele

tale de rebelă, Luna! Voiai să te lăsăm acolo,
să profite de tine toţi drogaţii, la fel cum
începi să ajungi şi tu?! Când vei înţelege că
toate rahaturile pe care le faci se vor întoarce
împotriva ta în cel mai urât mod posibil, hm?
Când îţi va intra în căp'şorul ăla necopt că îţi
vei distruge viaţa dacă o mai continui aşa?!
— E distrusă deja..., murmur mai mult ca o
şoaptă, fără să conştientizez că am dat glas
acestor cuvinte.

— Ce? întreabă mama, înclinându-şi capul

într-o parte, însă nu mai am timp să răspund
în vreun fel căci în secunda următoare
uşa de la intrare se deschide, iar un bărbat
îmbrăcat în halat alb — cel mai sigur un
doctor— îşi face apariţia având un carnet la
brat.
r

Mama îşi închide imediat buzele, părând

nemulţumită, iar în scurt timp apele se mai
calmează, iar după câteva întrebări şi o
ultimă verificare îmi este probată cererea
de a merge acasă. Mama se scuză pentru
a merge să vorbească cu doctorul care
se pregăteşte să iasă, lăsându-mă de una
singură cu tata; nu că m-ar deranja foarte
mult.

— Mama ta ţi-a adus nişte haine, spune,

făcându-mi semn cu capul spre un scaun
de lângă perete unde observ o pereche de
pantaloni albastru închis, o bluză groasă de
bumbac şi geaca mea scurtă de fâş. La
piciorul scaunului, zac aşezate ordonat
bocancii mei negri de piele, care parcă mă
îndeamnă să mă mişc mai repede pentru a
pleca numaidecât din locul ăsta ce miroase
a deinfectant si medicamente. într-un mod
ciudat însă, îmi place mirosul ăsta. Parcă mă
trezeşte la viată.
» *

Mă retrag în baia cuplată cu camera pentru

a mă schimba repede de roba din spital, iar
când mă întorc îi face semn tatei că sunt gata
de plecare, nu înainte de a mă interesa ce s-a
întâmplat cu JJ în tot acest timp. Aflu însă de
la reprezentanta de la dispecerat că plecase
cât timp eu încă dormeam, şi că e bine, poate
doar cu o uşoară durere de cap.

Mă urc în maşină, simţindu-mi încă trupul

amorţit de-a binelea, cu un stomac care-mi
cere disperat de mâncare, şi-mi scot telefonul
pe care-1 luasem de la tata atunci când
am ieşit din spital pentru a-i da un mesaj
lui JJ. Nu sunt deloc surprinsă însă atunci
când constat că mai am alte câteva mesaje
împreună cu apeluri de la ceilalţi, care mă
roagă să le dau de ştire de îndată ce
mă trezesc, pentru a mă asigura că sunt
bine. Le răspund în grabă tuturor, tastând
oarecum cu mişcări rigide, şi continui apoi
să dau scroll printre mesajele primite,
încruntându-mă puţin când îmi dau seama
că nu am niciunul din partea lui Hex.

Ok, poate că i-am spus să nu se mai bage în

viaţa mea, într-un fel sau altul, şi că după
acea întâmplare de la balcon nu prea mai
are chef să stie
* de mine, dar totuşi, 7eu m-as ; »
interesa de el chiar dacă am fi certati sau
t

chiar duşmani de moarte. Nu-mi stă în fire să

nu o fac, tocmai de aceea sunt puţin ofticată
la gândul că nu-i prezint atât de mult interes
încât să se strofoace să scrie un amărât de
mesaj. Şi nu cred c-ar fi din cauză că nu ar şti
despre cele întâmplate, căci avem un grup de
mess al nostru unde JJ a discutat cam prea în
detaliu cele întâmplate. Bine că măcar unul
dintre noi îsi mai aminteşte ceva, heh.
0 > >

închid ecranul, băgându-mi telefonul în

buzunar, şi abia acum îmi dau seama că am
ajuns deja în faţa porţii de la intrare. Mama
coboară în tăcere de pe scaunul său, trântind
portiera în urma sa, şi o privesc fără să
clipesc cum îşi croieşte drum prin zăpada
proaspăt depusă pe asfaltul din faţa casei.
Tata deschide cu telecomanda uşa garajului,
parcând maşina în doar câteva secunde, apoi
ieşim amândoi pentru a intra mai repede
în casă. E frig, în ciuda faptului că soarele
luceşte pe cer ca într-o zi de primăvară.

Ochii îmi cad fără să gândesc măcar peste

curtea frontală a familiei Zhelezkin, si nu
* »

pot să nu mă holbez preţ de câteva secunde

asupra liniştii ce planează asupra întregii
locuinţe. Nu se vede nicio miscre înăuntru,
t » *

dar din nou, părinţii lui sunt mai toată ziua

plecaţi la muncă, iar Hex... cine ştie pe unde
umblă dacă nu e acasă. Un oftat îmi scapă
printre buze, şi-l simt pe tata ajungând în
dreptul meu pe nesimţite.

— Ar trebui să vorbeşti cu el.

t

— Hm? îmi ridic confuză ochii spre el,

neînţelegând la ce face referire.

Tata îşi suflă puţin în palme, scoţând aburi

calzi printre buze.

— Mă refer la amicul tău, Hex. Am vorbit

aseară cu John atunci când am ajuns la
spital. Voia să-ţi ia o declaraţie despre cele
întâmplate, însă i-am spus că nu eşti în stare
pentru asta, aşa că am rezolvat-o eu cu el
în locul tău. Am auzit de la el că Hex le-a
dat de ştire despre ce se întâmpla în club şi
că el te-a găsit. Mă gândesc că ar trebui să-i
mulţumim pentru ceea ce a făcut, nu crezi?

Rămân blocată, la propriu. Am noroc de o

pală de vânt mai puternică care-mi aduce
nişte omăr peste faţă, căci altfel nu cred că
mi-aş fi revenit prea curând.

— A fost acolo? întreb pe o voce stinsă,

încruntându-mă.

— Da, se pare că el te-a dus la ambulanţă.

Nu ştiu ce să spun. De fapt, nici măcar nu ştiu

cum ar trebui să primesc vestea asta deloc...
încântătoare. Nu vreau să mă gândesc la
starea în care m-a găsit, căci am tendinţa de a
mă destrăbăla atunci când
fumez rahaturi sau beau prea mult. Nu
într-atât încât să nu mai stiu de mine sau să
9

mă zvârcolesc în patul oricărui necunoscut,

căci nu-s atât de idioată, însă sigur nu am
fost prea întreagă la minte diseară. Nu-mi
place să mă gândesc că Hex a văzut, încă
o dată, o latură a mea pe care nu voiam să
o vadă nimeni. Ştie deja despre flaconul
de antidepresive, chiar nu vreau să se
gândească acum că am ajuns la vreo limită
extremă de unde mă voi pierde cu totul.

Dar, cine ştie. Poate n-a fost atât de rău.

Vreau să spun, ce puteam face atât de grav
încât Papă-laptele ăla să nu-mi dea nici
măcar un afurisit de mesaj? Nici măcar
la mesajele de pe mess nu a răspuns, deşi
le văzuse. Sper că nu i-am tras vreuna în
moacă, căci îmi amintesc vag că am făcut aşa
ceva cu JJ. Deşi la ce corp are Hex, mai mult
ca sigur nici n-ar fi simţit mare lucru.

Ugh, Doamne! De ce nu pot să-mi amintesc ce

am făcut? Dacă am făcut.

— Mă gândeam să-i invităm la cină într-o

seară pe el şi ai lui, ce spui?
îmi ridic fulgerător capul spre tata,
arcuindu-mi sceptică o sprânceană.

— Vrei ca mama să facă infarct?

Zâmbeşte scurt, scuturând-şi capul.

— Nu, dar cred că a venit vremea să lăsăm

toată ura asta dintre noi la o parte, nu crezi?
Mama ta trebuie să înţeleagă că accidentul
lui Sunny n-are nicio legătură cu acel băiat.
Iar eu m-am cam săturat de toată râca asta
dintre ea si familia aia.

îl privesc gânditoare, întrebându-mă oare

cum de poate fi atât de înţelept uneori în
gândire, căci mă surprinde de fiecare dată.
Tata nu fusese niciodată atât de afectat de
moartea lui Sunny aşa cum fusese mama.
Da, trecuse prin acea perioadă de negare în
care se izolase de noi, refugiindu-se în muncă
pentru a mai uita de plânsetele mamei de
acasă, însă durerea nu l-a lăsat niciodată
să-şi piardă complet capul încât să facă
acuzaţii nefondate aşa cum proceda mama.
Ştie, chiar şi acum, că moartea poate veni
la orice pas, şi că nu poate scăpa nimeni de
ea atunci când îşi pune amprenta asupra ta.
De-ar fi toţi ca tata, lumea ar fi, poate, un loc
mai bun şi mai înţelegător.

— Nu ştiu ce să spun, murmur într-un final,

mişcându-mă incomod pe picioare.

Vreau ca ura la adresa lui Hex să dispară din

familia noastră, însă nu ştiu dacă o cină este
tocmai metoda potrivită pentru a face asta.

— Bine, mai discutăm mai târziu, spune,

strecucându-şi braţul după umerii mei
pentru a mă trage la pieptul său.

îmi sărută cast creştetul capului, simţindu-i

căldura corporală contopindu-se cu a mea.

— Eşti scutită azi de ore, poţi merge să dormi

dacă vrei.

Ochii mi se umplu instant de o lumină plină

de satisfacţie, cu atât mai mult cu cât mai am
două cursuri mai pe seară. îi înconjor
imediat torsul cu braţele, strângându-1 lângă
mine, şi mă bucur preţ de o secundă pentru
cele întâmplate.

Mereu trebuie să vezi partea bună a

lucrurilor, nu?

Peste câteva ore, când e aproape ora trei

după-amiaza, ies din casă pentru a intra în
curtea familiei vecine. Hex nu-mi răspunde
deloc la mesaje, nici la apeluri, şi se înşală
amarnic dacă are impresia că mă poate
ignora ca pe ultima persoană.

Da, i-am făcut o fază aiurea la balcon, dar

acum vreau doar să-i mulţumesc pentru
ceea ce a făcut la club, nimic mai mult. Nu-i
înţeleg deloc comportamentul; e derutant
şi încep să cred că se comportă ca o fetiţă la
pubertate care nu ştie ce-s ăia hormoni. Sau
sex. Sau filme porno.

Ok, stop.

Cert este că am de gând să vorbesc astăzi cu

el, fie că îi convine sau nu. Mâine va trebui
să merg la facultate, iar apoi nu voi mai avea
atât de mult timp de pierdut cu ceilalţi dacă
vreau să rămân cu notele pe linia de plutire.
Poate că am luat bursă — cu ajutorul divin
— pe primul semestru, dar nu sunt atât de
încrezătoare în ceea ce-1 priveşte pe al doilea.
Şi am nevoie de banii respectivi dacă vreau
să mă mut într-un apartament al meu anul
viitor, având în vedere că va fi ultimul meu
an. Stiu că tata ar fi mai mult decât bucuros
7

să mă ajute pe plan financiar, dar nu vreau

să-l incomodez momentan cu aşa ceva; pot să
mă întreţin şi singură, sunt convinsă de asta.

îmi scutur capul, încercând să-mi înlătur

gândurile din cap, şi bat de câteva ori în uşă,
aşteptând un răspuns. Răspuns care apare
abia după a doua încercare, şi sunt mai
mult decât surprinsă să o zăresc pe mama
acestuia, Cristine parcă, proptită în tocul
uşii cu nişte ochi plini de uimire pe chip. Are
între palme un prosop de bucătărie cu care
continuă să îşi şteargă palmele de apă, şi
mai că am o dorinţă nespusă de a face cale
întoarsă. Nu am mai vorbit de mult, mult
timp cu ea, şi chiar mă simt puţin incomod să
o fac tocmai acum.

— Oh, Luna! Mă bucur să te văd. Ce te aduce

pe aici?

— Mm, voiam să vorbesc puţin cu Hex dacă

se poate.

Ok, vorbesc neobişnuit de politicos, chiar şi

pentru mine.

— Ah, Hex nu e. A plecat de dimineaţă, nu

stiu unde.
*

Buzele mi se întredeschid, însă decid să le

închid la loc, încruntându-mă puţin. Evident
că fiul risipitor nu e acasă, ar fi fost culmea
să fie!

— Păi... mulţumesc atunci. O zi bun—.

f

— Poti » urca la el în cameră dacă doreşti

*
să îl aştepţi, mă întrerupe înainte să fac
cale întoarsă. Deschide uşa mai larg, apoi
continuă: Trebuie să plec înapoi la muncă,
dar poţi rămâne dacă e ceva urgent. Am
încredere în tine, şi ştii deja unde se află
cheia de rezervă dacă vrei să pleci înainte să
se întoarcă, nu?

Dau aprobator din cap, oarecum debusolată,

şi păşesc plină de reţinere înăuntru,
înghiţind în sec atunci când uşa se închide cu
un scârtâit în urma mea.
9

Mama sa dispare în scurt timp în bucătărie,

auzindu-i tropăitul paşilor cum se mişcă
de colo-colo, iar eu mă simt nevoită să-mi
plimb ochii de-a lungul holului, simţindu-mă
neobişnuit de nelalocul meu. Nu am mai
fost de atât de mult timp în casa lui Hex
— exceptând dăţile în care am mai fost în
dormitorul lui — încât mă simt străină, cu
toate că si sunt. E ciudat de linişte, ca si cum
* t * T

am fi prinşi într-un glob de sticlă de unde

nici măcar lumina n-ar mai putea scăpa,
darămite noi.

— Dacă vrei ceva de mâncare sau de băut

îţi poţi lua din frigider! se aude vocea lui
Cristine din bucătărie.

îi răspund scurt, arucându-mi apoi privirea

asupra scărilor ce dau spre etaj, iar paşii mă
poartă de unii singuri până când mă opresc
în dreptul camerei lui Hex, având o oarecare
reticenţă în a apăsa pe clanţă.

O fac totuşi, iar când pătrund înăuntru dau

peste aceeaşi imagine ca acum ceva timp,
când am fost ultima dată aici. Asternuturile
i

sale par neatinse, cu draperiile trase la

geamuri şi cu un semi-întuneric care
acaparează întregul dormitor, şi simt brusc o
stare de moleseală, ca si cum atmosfera din
camera asta mi-ar putea provoca o durere
din cap din moment în moment.

Mă plimb puţin prin cameră, holbându-mă

la puţinele lucruri pe care le are prin sertare
sau pe birou, însă mă plictisesc repede în
scurt timp, şi mă aşez pe scaunul cu rotile,
învârtindu-mă de câteva ori. Nu stiu de ce
9

am acceptat propunerea lui Cristine de a-1

aştepta pe Hex. Habar n-am unde se află, sau
când are de gând să se întoarcă, însă sigur nu
am de gând să-l aştept o veşnicie, oricât de
mult mi-as dori eu să vorbesc cu el în acest
t

moment.
Mă opresc din învârtit atunci când simt
că ochii încep să-mi fugă în toate părţile,
lăsându-mi capul pe suprafaţa biroului,
şi-mi închid ochii, fredonând în gând un ritm
necunoscut care îmi apare însă în gând. îmi
eliberez mintea de orice gând întortocheat,
continuând să murmur în mintea versurile
care încep deja să prindă contur în cele din
urmă, şi nu-mi dau seama când somnul mă
curpinde pe neaşteptate.

Mă trezesc abia atunci când aud câteva

bufnituri înfundate de dincolo de cameră, şi
tresar în sus în secunda următoare atunci
când uşa dormitorului se deschide cu putere,
izbindu-se de perete, iar Hex îşi face imediat
apariţia în cadranul acesteia, doar că nu este
deloc de unul singur.

Fata ascunsă de braţele sale pare că-i

scaldă faţa în propriile bale, căci nu prea
îmi pot da seama dacă se sărută sau pur
şi simplu se ling ca nişte animale. Palmele
lui Hex coboară greoi spre fundul acesteia,
strângându-i cu forţă şi îndârjire fesele
aproape dezgolite de fusta mult prea scurtă
chiar şi pentru vremea de afară, şi simt cum
mi se întoarce puţin stomacul pe dos atunci
când buzele sale rujate i se deschid într-un
geamăt lung şi mult prea scârbos pentru
urechile mele.

— Te vreau în mine, se pisiceşte tipa la

urechile sale, mai având puţin şi rupându-şi
spatele la cât de tare se unduieşte sub
palmele sale, şi sunt luată puţin prin
suprindere atunci când Hex îşi afundă
faţa între cupele sutienului său la vedere,
făcându-mă să mă dau agitată înapoi.

Scaunul din spatele meu se dezechilibrează

însă din cauza picioarelor mele, căzând cu
o bubuitură destul de puternică pe podea, şi
simt cum mi se scurge puţin sângele din corp
atunci când ochii celor doi se fixează asupra
corpului meu.

îi întâlnesc numaidecât privirea parcă în

transă a lui Hex, şi-mi muşc imediat plină
de frustrare buza de jos atunci când îmi dau
seama în ce situatie de tot căcatul mă aflu în
r

acest moment.
 Capitolul 18

HEX*#

Era vineri, iar după ce am ieşit de la ultim ul

curs al baborniţei de literatură l-am luat pe JJ
pentru a merge mai repede în spatele şcolii şi
a fu m a nişte ţigări. Nu aveam o dispoziţie prea
bună, probabil de aceea fru n tea îm i stătea
mai încreţită decât fundul unei mâţe chele, iar
p riv irile curioase ale
celorlalţi pe lângă care treceam mi se păreau
mai mult decât iritante.

Mi-am aruncat ghiozdanul la perete, lăsându-l

să se prăbuşească peste iarba bătătorită de
picioarele noastre, şi mi-am scos numaidecât
pachetul aproape gol din buzunarul gecii,
trăgând în afară o ţigară zdrobită puţin la
un capăt. JJ şi-o aprinsese deja pe a sa, motiv
pentru care m-am a plecat spre el pentru
a-mi uni ţigara cu a lui şi a trage de câteva
ori pentru a o aprinde pe a mea. Nu ştiam
unde-mi era nenorocita de brichetă, dar sigur
mă puteam descurca şi în altfel.

— Unde-i tontu' de Bibi? am întrebat deodată,

sprijinindu-mă cu spatele de peretele rece
pentru a privi spre curtea liceului, care era
deja plin de toţi acei proşti care se lingeau în
cur unul pe celălalt. Liceul era un loc plin de
falsitate infectă.

— Habar n-am, dăduse din umeri JJ. Când i-am

dat mesaj în oră avea informatică cu Kiva.
Doar o ştii pe tocilara aia mică; probabil stă
peste program şi îl ţine şi pe
prostul de Bibi dupăfundu'ei.

I-am aruncat o grimasă dezinteresată,

încercând să nu-mi dau ochii peste cap, prea
tare. Ofi fost Kiva o tocilară, da' măcar avea
mai mulţi neuroni funcţionali decât JJ.

Am tras din nou din ţigara amară,

simtindu-mi stomacul chircindu-se de durere
I

întrucât nu mai pusesem ceva mâncare în

gură de... nici eu nu mai ştiam sigur de când.
Nu eram în acea fază adolescenţei, în care toţi
fraierii sufereau de depresii şi de căutare de
atenţie cronică. Pur şi simplu nu aveam poftă
de mâncare, iar dacă aveam, îmi venea în cele
mai nepotrivite momente.

Mi-am lins buzele, muşcându-mi obrazul pe

dinăuntru, şi am continuat să-mi plimb ochii
peste baia de oameni, având însă în vizor pe
cineva anume.

O anumită brunetă care mă scotea din minţi /

uneori, şi nu neapărat în sensul bun al

cuvântului.
— Omule, ce tot ai avut zilele astea? se auzi la
un moment dat vocea amicului de lângă mine,
făcându-mă în cele din urmă să mă uit spre el
Parcă n-ai fost tu săptămâna asta?

— Nu ştiu la ce te referi.

— Oh, deci vrei să zici că faptul că l-ai bătut

măr pe tipul ăla acum două zile, fără vreun
motiv anume, e ceva normal la tine? Oh, sau
faptul că ai scuipat-o, la propriu, pe hoaşca
de biologie la oră? Nu că n-ar fi meritat-o,
s-a purtat ca un rahat cu tine, da' totuşi. încă
puţin şi vei fi exmatriculat, frate!

Am scos fumul violent pe nări, molfăindu-mi

câteva secunde buzele între ele.JJ avea o
oarecare dreptate, nu că i-aş fi recunoscut
asta vreodată. însă nu mă simţeam prea rău
pentru cele petrecute, cel puţin nu într-atât
încât să-mi fie frică de eventualele consecinţe.

Din faţa meci, JJîş i dădu teatral ochii peste

cap atunci când observase că nu îl băgăm
în seamă, zdrobindu-şi chiştocul cu talpa
adidasului.
—Regina sclipiciului roial ar trebui să-ţi dea
sex mai des. Devii irascibil când duci lipsă,
serios.

Fruntea mi se strânse atât de repede încât nici

n-am simţit pe loc presiunea ce mi se formase
în dreptul capului. Tot ce ştiusem era faptul că
mi-am aruncat cu atât de mulţi nervi chiştocul
spre J J încât aproape că îmi păruse rău că
se ferise la timp din calea lui. îmi apucase o
privire plină de încruntare, însă a mea fusese
mult mai convingătoare pentru că imediat îşi
închise buzele la loc.

— Ai grijă ce rahat scoţi pe gură la adresa ei,

îl
— Eşti ţăcănit la cap, murmurase pe sub
bărbie, trecându-şi de câteva ori mâna prin
părul des. Ai nevoie de câteva zile libere, cât
mai departe de fătuca aia, sincer, Hex. Sau
poate ai nevoie doar de un pumn al Lunei, el
rezolvă totul. Că tot vorbeam de lup, spusese,
făcând semn cu capul spre intrarea în incintă.
Luna îşi făcea loc prin mulţimea gălăgioasă,
strâmbându-se de câteva ori ucigător spre
câte un grup care se proptise ca idioţii în
mijlocul drumului, apoi se oprise cât să
schimbe nişte vorbe cu un tip mai înalt cu
un cap decât ea, pe care-l ştiam ca fiind Joel
Oasele feţei mi se strânseră puţin la vederea
lor, căci nu ştiam motivul pentru care cei doi
ar avea ceva de vorbit. Nu de alta, dar tipu' e
un curvar şi jumătate. Şi, deşi nici eu nu eram
uşă de biserică, măcar foloseam întotdeauna
protecţie şi nici nu mă comportam cu fetele ca
fiind nişte vagine de unică folosinţă. Auzisem
că odată dăduse herpes la cine ştie ce fată din
anii mai mari, desi mă durea în cur dacă era
* /

adevărat sau nu.

Toăişi, nu-l voiam aproape de cineva apropiat

mie. Era un nenorocit şi un puţoi răsfăţat.

în cele din urmă, Luna se îndepărtase de Joel,

nu înainte ca tipul să-ifacă nu atât de subtil
cu ochiul, şi aproape că-mi venea să scuip pe
jos pentru a nu mă îneca cu propria salivă. Mă
îngrozea numai să mă uit la
acţiunile lui de doi lei.
f

— Uşor, gângurise J J de lângă mine. încă puţin

şi parcă văd că bagi pe cineva în comă până
diseară.

N-ar fi fost o idee rea, mi-am spus în gând.

Mă pregăteam să fluier după Luna pentru a-i

atrage atenţia asupra noastră atunci când
silueta brunetei mele îşi făcuse apariţia parcă
de nicăieri, apucând-o de braţ pentru a o opri
în loc. Atmosfera nu-mi părea una prea ok
între cele două, nu c-ar fi fost ceva noh, însă
curiozitatea şi faptul că n-o mai văzusem pe
Sunny de mai bine de trei zile mă făcuseră să
mă dezlipesc de lângă perete şi să-mi mişc
paşii în direcţia lor. L-am auzit vag pe JJ
bolborosind ceva în urma mea, însă nu m-am
obosit să îl ascult, continuându-mi drumul
până când reuşisem să-mi dau seama de
şuşotelile celor două.

Luna părea încruntată, ţinându-şi între dinţi

buza de jos ca de fiecare dată când nu era în
apele sale, în timp ce Sunny stătea cu spatele
la mine, astfel că nu-i putusem descifra
foarte bine trăsăturile feţei. Se opriseră
amândouă însă în acelaşi timp în momentul
în care ochii Lunei pendulaseră peste corpul
meu, observându-mi direcţia înspre ele. Ca la
comandă, trupul lui Sunny se întoarse imediat
înspre mine, forţându-şi un oarecare zâmbet
pe faţă. Am ridicat o sprânceană spre cele
două, poziţionându-mă în faţa lor cu palmele
în buzunarele blugilor.

— E totul în regulă aici?

întrebarea mea nu primise nicio reacţie din

partea lor. Ochii îmi urcaseră de la Sunny spre
Luna, care părea gata de plecare, ca şi cum
n-ar vrea să se afle acolo pentru nicio secundă
în plus.

Deodată, luându-mă total prin surprindere,

palmele lui Sunny s-au prins cu îndârjire
de braţul strâng al Lunei, explodându-i un
zâmbet imens pe faţă.

— Totul e bine, Hex. Am rezolvat disputa, aşa

cum îţi doreai. Nu-i aşa, Luna?

O privise direct în ochi, radiind din toate

părţile, şi oh, cât de neputincios mă simţeam
în faţa acelui zâmbet orbitor al său. Luna, pe
de altă parte, înghiţise în sec o singură dată,
apoi îşi ridicase ochii spre mine, schiţând un
zâmbet.

— Suntem bine, Hexişor. Trebuie să plec însă.

Mă văd cu Vanessa după ore.

Spunând asta, s-a sustras de lângă mine şi

Sunny, punându-şi căştile uriaşe de la gât pe
urechi, apoi o luase într-un sprint vioi spre
ieşirea din curtea scolii.
/ /

încă mă uitam spre ea în momentul în care

am simţit-o pe Sunny înconjurându-mi corpul
cu braţele sale micuţe, captându-mi atenţia
de îndată ce i-am resimţit căldura corpului
strecurăndu-mi-se pe sub piele. Braţele mele
s-au prins aproape involuntar de spatele ei,
trăgând-o mai aproape, iar conştientizarea
faptului că era pentru prima dată când eram
atât de... intimi unul cu celălalt în public îmi
adusese un oarecare rânjet de satisfacţie pe
buze.

— Ne-am împăcat acum? întrebase pe un ton

dulce, frecăndu-şi nasul de pieptul meu.

Parfumul său fructat îmi invadase instantaneu

nările, făcându-mi palmele să se strângă şi
mai tare în jurul taliei sale bine conturate. îmi
lipsise asta; să o ţin aproape şi să mă pierd în
ea.

îmi lipsise ea.

Iar faptul că îmi făcuse pe plac şi se împăcase

cu Luna nu făcuse decât ca imaginea ei să
crească si mai mult în ochii mei.
J

Tocmai de aceea am tras-o şi mai aproape

de mine, până ce piepturile ni se atingeau, şi
mi-am coborât gura spre urechea ei, zărind cu
coada ochilor privirile curioase ale celorlalţi.

— Ne-am împăcat.

— Ugh, te simţi bine, iubitule?

îmi deschid ochii abia atunci când resimt
din nou presiunea pe care trupul plin de
transpiraţie şi lichidele noastre o depune
deasupra mea, într-o încercare mai mult
decât disperată de a mă face să mă simt
bine sub ea. Tipa, al cărui nume nu mi-1 pot
aminti momentan geme din nou, de data asta
si mai ascutit, ca si cum am fi într-un film
» » 7 0

porno de proastă calitate, şi nu pot să nu simt

valul de dezgust ce-mi alunecă în tot corpul
de îndată ce-mi dau seama în ce situatie de
f

tot căcatul mă aflu. Mârâi mai mult gutural

în secunda în care se împinge din nou în
mădularul meu pe jumătate moleşit deja, şi
cu ultimele puteri o apuc cu ambele braţe
de coate, împingând-o spre cearşaful de
lângă noi. Corpul îmi zvâcneşte de durere
în momentul în care iese din mine fortat,
aducându-mi o grimasă pe chipul scăldat în
sudoare, şi aproape că-mi vine să-mi vărs
maţele atunci când arunc o privire spre scula
mea acoperită de un prezervativ deja murdar
la capăt. Cum naiba am mai putut să-mi dau
si drumul cu fătuca asta?
*

— Ce mama naibii? murmură pe un ton

nervos cea de lângă mine, încercând în zadar
să-şi acopere goliciunea cu o pătură depe
pat. Mi se face puţin scârbă la gândul că tipa
tocmai gemuse peste mine mai ceva ca o
căţea în călduri, iar acum o face pe pudica cu
mine.

— Pleacă acasă, e tot ce spun, închizându-mi

ochii pentru câteva secunde.

— Pe bune? Ce dracului ai, Bex?!

îmi vine să pufnesc la gândul că tipa cu

care mi-o trăgeam ca iepurele acum câteva
secunde nici măcar nu stie cum mă numesc.
Probabil că merit însă asta, căci mă port mai
ceva ca un nenorocit cu ea în acest moment.

Oftez, trecându-mi degetele amorţite prin

părul transpirat şi încâlcit la spate, şi-mi ridic
obosit ochii spre ea.

— N-auzi din prima? Mi s-a pleoştit. Nu mai

am ce să fac acum. îmbracă-te şi plecă odată
de aici!

Tace, ca mai apoi palma sa dreaptă să facă

numaidecât contact cu obrazul meu,
catapultându-mi gâtul în direcţia opusă,
îmi muşc la impact limba, înjurând de toţi
sfinţii câteva seconde mai târziu, dar nu mai
găsesc necesitatea de a-mi mai deschdie gura
pentru a-i mai adresa vreun cuvânt, căci mi-e
indiferentă întreaga situaţie. 0 privesc însă
în tăcere cum îşi cuşege hainele de pe jos,
fără să-i pese măcar că i se scurge câte ceva
dintre picioare, iar în secunda următoare tot
ce mai pot auzi este zgomotul de uşă trântită.

Oftez de-a dreptul obosit, lăsându-mi capul

înapoi pe pernă. îmi simt corpul ciudat de
greoi, ca şi cum aş fi alergat la maraton o
zi întreagă, iar acum resimt întregul efort
înzecit. Si nu am habar de ce naiba mă simt
9

în halul ăsta de ameţit, căci nu e prima data

când mă culc cu altele după moartea lui
Sunny, ba chiar o făcuse lată prin Montana
de vreo câteva ori cu orgiile şi petrecerile
de pe acolo, dar nu mi s-a mai întâmplat
niciodată să mi se pleoştească când încă
eram în fată. Nu ştiu dacă mă simt neapărat
rău din cauza asta sau din cauza faptului că
tocmai o lăsasem pe Luna — involuntary
totuşi — să vadă asemenea lucru, însă ceva
îmi şopteşte la ureche că e din cauza celui
de-al doilea motiv. Ceea ce mă face să mă
simt şi mai groaznic.

îmi închid ochii din nou, şi pot jura că văd

din nou privirea plină de dezgust şi oroare
de pe chipul său, înainte de a-şi cere scuze
şi a o zbughi din dormitor. Şi poate că nu
m-as simţi acum ca un rahat cu ochi dacă
» t

nu i-aş fi spus în acel moment că e în plus şi

că ar trebui să se care din casa mea. Uneori
vorbesc mult, prost, şi total pe lângă.

Sărutul acela însă — asta dacă se poate numi

sărut — m-a dat puţin peste cap, şi deşi ştiu
că n-ar trebui să-l pun la suflet pentru că a
fost din pură întâmplare şi nu ceva voit, pur
şi simplu nu-mi pot scoate din minte senzaţia
buzelor sale peste ale mele. La dracu'! Fusese
o fracţiune de secundă şi totuşi mă port
mai ceva ca la cinşpe ani când m-am culcat
pentru prima dată cu o tipă mai mare decât
mine. Şi ceea ce mă frustrează şi mai tare
este probabil faptul că Luna nici măcar nu-şi
mai aminteşte de cele întâmplate, căci era
mult prea ameţită şi
drogată pentru a mai putea distinge ceva în
jurul ei.

întrebarea este însă: Vreau ca Luna să îsi

*

amintească?

în fond, suntem... sau mă rog, am fost cei mai

buni prieteni atât de mult timp. Merită să
stric aşa ceva pentru o greşeală atât de mică?
Nu-i ca şi cum simt ceva pentru ea sau ea
simte ceva pentru mine.

Să mă fut! De ce răsucesc atât de mult firul în

patru pentru o asemenea chichiţă? Sunt un
mare dobitoc!

Mă ridic în cele din urmă în şezut, aruncând

o ultimă privire spre mizeria din patul meu.
îmi răsucesc apoi în sus prezervativul folosit,
înnădându-1 si aruncându-1 în coşul din
7 »

dreptul biroului, şi-mi tărâsc paşii spre baie

pentru a-mi face un duş rece. Trebuie să scap
de mirosul acelei tipe şi de urmele de spermă
de pe mine, altfel mi se vor întoarce maţele
pe dos.
A doua zi, pentru că n-am reuşit sub niciun
chip să o contactez pe Luna, îi dau mesaj
Kivei pentru a o întreba când pleacă de la ore
pentru a le lua pe ele şi pe Vanessa în caz că
nu era cu maşina. Vorbisem de dinainte cu J]
şi Bibi să mergem la planetarium după orele
lor pentru a mai pierde timpul, şi plănuiam
să profit de timpul ăsta pentru a purta o
oarecare discuţie cu Luna. La cum o stiu
r •

eu fie va face haz de necaz si îmi va râde în

*

faţă, fie mă voi alege cu vreun pumn pe la

ficat pentru faza de ieri. Şi sincer, nu ştiu ere
variantă e mai rea dintre cele două.

Ajung în faţa universităţii lor pe la trei fără

un sfert, şi mai aştept alte cinci minute
până le văd cum îşi fac loc prin mulţimea
de oameni, înaintând prin zăpada proaspăt
depusă. Zâmbetul Lunei îi dispare însă de
îndată ce îmi observă silueta, şi o cunosc
îndeajuns de bine încât să ştiu când adoptă
o postură mai rigidă, ca şi cum ar sta pe
ghimpi.

înghit în sec, depărtându-mă de maşina de

care stau rezemat pentru a le întâmpina.
Kiva şi Vanessa mă sărută cast pe obraji,
bolborosind câteva chestii între ele, însă
nu reuşesc să rămân concentrat asupra
lor, căci ochii îmi rămân complet fixaţi
asupra unei blondine cu păr ca de platină.
Iar ea pare conştientă de asta, căci îşi mută
oarecum enervată privirea undeva în zare,
forţându-mă să rup contactul vizual cu
aceasta. Un muşchi al feţei îmi zvâcneşte
pe interior. Oare de ce nu surprinde
comportamentul ei?

— Deci, mergem? întrebă Vanessa, privind

suspicios de atentă când la mine, când
la Luna, ca şi cum ar înţelege că ceva se
întâmplă între noi doi. Kiva însă, pare
complet în lumea ei, continuând să-şi
butoneze telefonul.

— Sigur, dau în cele din urmă din umeri, şi

aproape că nici nu mai pot clipi în momentul
în care Luna o zbugheşte, la propriu, pe
bancheta din spate, trântind portiera în urma
ei.

Simt privirea Vanessei pe pielea mea ca un

cuţit otrăvit, motiv pentru care mă întorc
spre ea, ridicând din umeri. îşi dă ochii peste
cap, oftând îndelung, apoi îşi linge buzele şi
o apucă brusc pe Kiva de braţ, captându-i
atenţia de la ecran. Roşcata pare mai mult
decât uluită.

— Ce e?

— Vino cu mine până în sala de curs. Cred că

mi-am uitat luciul de buze în bancă.

Nu o mai lasă pe Kiva să mai comenteze în

vreun fel, căci se îndepărtează numaidecât,
nu înainte de a-mi arunca o ultimă privire
ca si cum m-ar atentiona să nu o mai
7 i

dau în bară. îmi frec nedumerit ceafa,

înghiţind saliva din gură. Mă întorc apoi cu
privirea spre maşină, şi nu ştiu de ce, dar
nervozitatea mi se strecoară încet pe sub
piele, ca şi cum mi-ar fi frică să vorbesc
cu Luna în momentul de faţă. Şi mă puteţi
învinui? Tipa poate fi o adevărată armă
mortală în unele situatii!
J

Mă strecor totuşi pe scaunul şoferului,

închizând portiera, şi pot zări imediat
privirea nedumerită a Lunei, căci priveşte
confuză undeva în afara maşinii.
!

— Unde-s fetele?

— S-au dus până în facultate. Revin imediat.

îşi deschide gura pentru a spune ceva, însă

se opreşte şi o închide la loc, proptindu-se
şi mai adânc în scaunul de piele. Priveşte
oriunde, dar nu la mine, şi din cine ştie ce
motiv mă irită asta, tocmai de aceea continui
să o privesc prin oglinda retrovizoare, mai
mult spre enervarea ei. Mă simt incomod
totuşi să stau în acelaşi loc cu ea si să nu ne
t 7 »

vorbim, cu atât mai mult cu cât ştiu că din

cauza ideilor mele geniale suntem în situaţia
asta de tot râsul.

Şi din nou, oare ce-a fost în capul meu când

am adus-o pe fătuca aia la mine acasă?
Fusese prima dată când adusesem pe cineva
la mine în cameră cu gândul de a mi-o trage
cu ea. Pe toţi dracii! Nici cu Sunny nu m-am
culcat vreodată la mine în pat, deci fie m-am
tâmpit de tot, fie m-am tâmpit. Răspunsul e
mai mult decât evident.
— îmi pare rău, mă aud în cele din urmă
vorbind, iar liniştea dinăuntru e atât de
7 r

apăsătoare încât simt că ecoul continuă să

răsune şi după câteva secunde bune după ce
mi-am dat drumul la gură.

De pe bancheta din spate, Luna face preţ

de o minisecundă ochii mari, ca şi cum ar fi
surprinsă, însă îşi maschează orice emoţie şi
face singurul lucru pe care nu mă aşteptam
să îl facă — îmi zâmbeşte.

Doar că nu ştiu de ce, dar mi se pare un

zâmbet... mort.

— E în regulă. E vina mea. Trebuia să anunţ

înainte să vin la tine. Eu te-am deranjat, deci
nu se va mai întâmpla.

Pieptul mi se strânge puţin în coşul pieptului,

căci calmitatea din vocea sa continuă să-mi
răsune în timpane ca nişte pumnale ruginite,
arzându-mă.

Şi dacă nu m-aş şti mai bine, aş spune că

în momentul acesta urăsc zâmbetul ce-i
străbate buzele mai mult decât orice pe
lume

Pentru că, Doamne...

Dacă zâmbetul lui Sunny îmi aducea fericire

şi vibraţii în piept, zâmbetul de astăzi al
Lunei mă omoară încet, şi inevitabil.
 Capitolul 19

LUNA

E deja a doua bere pe care o dau pe gât în

ultimele două ore, şi sunt plăcut surprinsă
să constat faptul că încă nu sunt atât de
ameţită precum ar trebui. De cele mai multe
ori mă înfierbânt destul de repede de la
bere, ajungând să moţăi de cele mai multe
ori prin cine ştie ce colţ, cu mintea în părţi şi
stomacul întors pe dos. Acum însă, mă simt
ciudat de bine, ca şi cum aş da apă pe gât, nu
lichidul ăsta al naibii de rece, care mă face să
tremur din când în când.

Mai iau o gură din doză, punând-o lângă

mine pe pătură, şi-mi ridic capul pentru
a-i privi pe ceilalţi. Kiva stă cu JJ în dreptul
ferestei uriaşe din dreapta mea, privindu-1
cu o fascinaţie mai mult bolnavă cum se dă
f

mare cu balonaşele de fum pe care le scoate

pe nas şi pe gură şi, trebuie să recunosc, tipu'
chiar se pricepe să creeze forme din fumul
de ţigară. Spre deosebire de el, eu abia îl scot
pe nas, darămite să mai fac şi cerculeţe prin
aer. Nici gând de aşa ceva. Nu că mi-ar păsa
neapărat. Pot trăi şi fără asemenea talente.

în faţa mea, undeva într-o cameră alăturată,

Vanessa pare că vorbeşte aprins cu cineva,
căci îi mai scapă din când în când câte
o înjurătură la adresa persoanei cu care
discută, iar după gestul de a bate cu piciorul
în repetate rânduri în podea îmi pot da
seama că nu e într-o dispoziţie tocmai bună.
O compătimesc în gând, apoi îmi mut gâtul
spre stânga, acolo unde Bibi şi Hex par că
discută unul cu celălalt la o ţigară. Bibi îşi
freacă palmele între ele din cauza frigului,
suflând cald peste ele, în timp ce Hex pare
total neafectat de frigul de afară, căci stă
cu geaca descheiată şi cu faţa fix în dreptul
micului geam, fiind lovit în plin de vântul ce-i
spulberă zăpada direct în faţă. îşi mai trece
din când în când degetele prin părul mult
prea lung, pentru gustul meu cel puţin, şi nu
ştiu cum, dar prin cine ştie ce magie neagră
îşi întoarce brusc ochii spre mine, ca şi cum
m-ar simţi că mă uit spre el.

Inima îmi trepidează pentru o fracţiune de

secundă în piept, făcându-mă să mă încrunt
involuntar şi să-mi mut privirea spre Kiva
şi JJ. Ştiu că e un gest prostesc din partea
mea, dar nu ştiu de ce, dar mă simt oarecum
incomod în preajma lui Hex.

De fapt, nu. Ştiu deja că e din cauza

întâmplării din camera sa de ieri. E puţin
spus faptul că m-am simşit ca ultimul om
în acel moment, ca şi cum pământul s-ar fi
deschis în fata mea dar ar fi refuzat să mă
f

înghită pe loc. A fost ceva stânjenitor, şi

enervant, mai ales din cauza comentariilor
mai mult decât nepotrivite ale lui Hex, care
putea să-mi ceară într-o manieră mai... puţin
necioplită să plec de acolo. Nu-i ca şi cum
as fi vrut să fiu martoră la actul lor sexual,
» *

deşi la cum urla fătuca aia mai că aproape o

auzisem si de la mine din cameră.

Nu ştiu. Cred că pur şi simplu nu mi l-am

imaginat niciodată pe Hex în asemenea
ipostaze, mai ales să-l văd cu ochii mei cum
se comportă atunci când e în călduri. Nu cred
că m-a interesat vreodată acest aspect din
viata sa.
t

Nici când era împreună cu Sunny nu cred că

l-am prins vreodată în asemenea ipostaze,
dar din nou, nu cred că şi-ar fi permis să se
culce unul cu altul la noi acasă sau la el, dat
fiind faptul că mama nu-1 înghiţea nici atunci
pe Hex. Iar Sunny fusese mereu fata mamei;
în niciun caz nu şi-ar fi permis o asemenea
fărădelege.

Şi totuşi, de ce mă gândesc acum la viaţa

intimă a surorii mele decedate si a fostului
meu prieten cel mai bun. Fost, pentru că nu
cred că eu şi Hex ne-am mai putea întoarce
la ce am fost în trecut, oricât de mult am vrea
noi asta. Cred că e timpul să-mi dau
seama că nu vom fi întotdeauna unul lângă
celălalt. Că fiecare are nevoi proprii şi că,
mai devreme mai târziu, Hex va dispărea din
viaţa mea la fel cum eu voi dispărea din a lui.
Iar gândul ăsta mă întristează într-o oarecare
măsură, căci niciodată nu mi-am imaginat
viata fără cei de aici. Si nici nu vreau să o fac.

Mai iau o gură din berea rece, strâmbând

din nas atunci când gâtul parcă îmi îngheaţă
din cauza ei, şi mă ridic de jos pentru a mă
mai plimba şi a-mi dezmorţi picioarele. Trec
în linişte pe lângă Vanessa care continuă
să stea bosumflată la telefon, trimiţându-i
discret un zâmbet de încurajare, şi păşesc cu
grijă peste scările şubrezite de timp, urcând
la ultimul etaj de sus, acolo unde mai există
uriaşul telescop care era înainte atracţia
principală a planetariumului. îmi frec de
câteva ori braţele pentru a mă încălzi în
briza răcoroasă de afară, căci o bună parte
a acoperşului e aproape inexistent în zona
asta, şi dau cu mâneca la o parte zăpada
asunată pe lentilă şi pe vizor. Mă aplec spre
el, mijindu-mi ochii, şi oftez ofticată atunci
când constat că nu se mai vede mare lucru
din cauza lentilei crăpate. Totuşi, pot zări pe
ici-colo câteva stele rătăcite pe cerul înnorat,
sclipind ca nişte licurici într-o zi senină de
primăvară.

Mă dau înapoi, privind pentru ultima

dată spre înaltul cerului, şi tresar speriată
atunci când o umbră îmi apar prin colţul
ochilor, luându-mă pe neaşteptate. îmi ridic
instinctiv braţul pentru a lovi, însă îmi este
imediat barat de palma lui Hex, care se face
vizibil prin semi-obscuritatea din interior.
Expir uşurată, lăsându-mi braţul în jos.

— Nu te mai furişa asa. Era să am un atac de

T #

cord.

— Nu cred că mori tu asa uşor, încearcă

t » *

să glumească, ca şi cum ar fi cel mai firesc

lucru din lume, însă nu-mi găsesc puterea de
a râde, darămite să mă mai şi amuz la cele
spuse de el.

Iar el simte asta, căci îi dispare instantaneu

încercarea de rânjet de pe faţă, adoptând o
expresie plină de seriozitate. îţi bagă palmele
în buzunarele gecii de piele,
lingându-şi buzele cu mişcări lente.

— Suntem bine? sparge liniştea la un

moment dat, iar eu sunt nevoită să-mi muşc
interiorul obrazului, căci nu mă mai pot
scoate din conversaţia asta si asa destul de
t T 7

incomodă.

— De ce n-am fi? ridic din umeri. Noi

suntem mereu bine, accentuez acel cuvânt,
lungindu-mi buzele într-un zâmbet strâmb.

Stiu că nu am motive să mă iau de el sau

7

să intru în alte divergenţe, însă nu mă pot

abţine uneori, şi reacţionez pe moment, fără
să mă gândesc.

Din faţa mea, privindu-mă cu o expresie care

îmi provoacă în mod ciudat furnicături pe
sub piele, Hex scoate un sunt înfundat din
limbă, fluturând din gene.

— Ştii că îmi pare rău pentru faza de aseară,

nu? Eram... puţin ameţit. Doar mă ştii că nu
ti-as face faze de căcat din alea, Luna.

— Sincer, Hex? în momentul ăsta nu mai ştiu

prea multe despre tine. Nu mai ştiu nimic de
Hex, cel de dinainte de Sunny, cel de dinainte
să plece naiba ştie pe unde, lăsându-ne fără
un amărât de mesaj măcar. Te ştiam mai
bine decât oricine altcineva, dar acum există
momente în care te simt un străin pe lângă
mine. Si doare chestia asta. Chiar dacă nu o
9

arăt. Doare a naibii de tale.

Liniştea se lasă încep peste noi, putându-mi

auzi doar respiraţiile încete ce-mi părăsesc
gura, şi zgomotele provocate de păsările
nopţii. Nu ştiu ce gândeşte Hex în acest
moment, căci nu-i pot desluşi nicicum
expresia feţei mascată pe jumătate de
întunericul ce ne înconjoară. îmi pot da
seama doar de faptul că mă priveşte. Ca şi
cum aş fi singurul obiect din jurul său. Ca si
cum lumea s-ar sfârşi în spatele meu. Şi mă
face să mă simt ciudat, pentru că niciodată
nu am băgat de seamă felul în care Hex m-ar
putea privi, dar acum o fac, şi nu cred că mă
simt tocmai comod în situatia asta.

Mă mişc neliniştită de pe un picior pe

celălalt, privind oriunde, dar nu la el, apoi
clipesc buimacă atunci când îl zăresc cum îşi
deschide larg braţele, înţepenind mai apoi în
loc. Ridic sceptică din sprânceană.

— Ai pureci?

— Voiam să te îmbrăţişez, deşteapto, îşi dă

iritat ochii peste cap.

— Păi, şi ce aştepţi? Să sar în braţele tale ca

în filmele cu proşti? întreb şi mai iritată. Vino
si smotoceste-mă, băiete!

îl aud cum pufneşte discret în râs, plescăind

din buze, şi nu mai apuc nici să clipesc
căci în secunda următoare fata mea se
t

izbeşte de pieptul său, iar braţele sale se

securizează cu toată puterea în jurul meu.
ca şi cum ar încerca să mă frângă în mii cu
bucăţi.
• Dau aiurea din braţe,* * încercând să
respir cum trebuie, apoi mă prind la rândul
meu de spatele său, afundându-mi nasul în
materialul moale al gecii sale, ce miroase a
tutun, bere şi... puţină transpiraţie. Nu e un
miros chiar atât de neplăcut însă, căci simt şi
un uşor iz de săpun, motiv pentru care inspir
puţin mai mult, lăsându-i căldura corpului să
mă învăluie până la tălpi.
Şi stăm aşa, nu ştiu exact cât de mult timp;
până când starea de rău începe să se mai
estompeze. Până când frigul de afară nu mai
pare atât de rece.

— îti aminteşti că mereu ne îmbrăţişam când

r i i T

eram mici? întreabă, rupând tăcerea.

— Da, pentru că erai un Papă-lapte şi te

băteai cu toată lumea, de prost ce erai. Şi
veneai mereu la mine să pup ca să treacă
durerea.

Braţele sale încep să se strângă mai tare în

jurul torsului meu, furându-mi de pe buze
până şi ultima fărâmă de oxigen. încerc să îl
bat pe spate pentru a-mi da drumul.

— O poţi face din nou? O poţi face să treacă?

Mă opresc din orice mişcare, lăsându-mi

palmele moi pe spatele său. Ceva mă înţeapă
în coşul pieptului la auzul vocii sale care
pare puţin... frântă pe alocuri, ca şi cum
ar încerca să-si tină în frâu emotile ce-1
7 t r

încearcă, şi pur şi simplu mă blochez, căci

nu am ami avut niciodată de-a face cu un
Hex emotionat sau care să se exteriorizeze
f

în vreun fel. Bine, poate l-am văzut vărsând

nişte lacrimi amare la înmormântarea lui
»

Sunny, dar niciodată nu l-am confruntat când

avea nevoie să fie singur, sau când avea un
moment mai intim cu el însusi.
i

Tocmai de aceea habar n-am ce să fac, sau să

spun în momentul de faţă. Cu atât mai mult
cu cât naiba stie la ce se referă mai exact.
9

îmi umezesc agitată buzele uscate,

împingându-1 pe Hex astfel încât să reuşesc
să-i zpresc chipul, şi mă încrunt la vederea
capului său plecat spre mine, ca şi cum ar
fi cu adevărat marcat de ceva anume. îmi
întins reticentă o palmă spre obrazul său,
atingându-i cu blândeţe începutul de barbă,
şi-mi mişc puţin mâna peste ţepii ce mă
zgârie pe alocuri, privindu-1 cum îşi apleacă
puţin capul în atingerea mea. Zâmbesc în
sinea mea, muşcându-mi obrazul pe interior,
şi mă ridic pe vârfuri pentru a-i depune un
sărut scurt şi cast peste obrazul său stâng. îl
simt cum se încordează lângă mine, devenind
parcă stană de piatră, însă îi ignor
comportamentul, dându-mă mai în spate
pentru a-i putea întâlni privirea confuză de
pe chip.

— A trecut?

Nu spune nimic pentru câteva secunde

bune, lăsând vântul să şuiere nestingherit
printre noi, şi mă gândesc pentru un moment
dacă nu cumva am făcut ceva greşit. Toată
incertitudinea îmi este însă spulberată atunci
când îl simt relaxându-se în cele din urmă,
căpătând acum o seninătate reţinută pe chip.
Buzele i se ridică într-o încercare de zâmbet.

— A trecut.

— Sigur nu vrei să te duc, Luna? mă întreabă

Hex atunci când decidem într-un sfârşit să
plecăm de la planetarium. Oricum mergem în
acelaşi loc.

— Nu, dau fugar din cap. E în regulă. Sunt

puţin ameţită de la bere şi am chef să mă
plimb puţin pe jos. Oricum, e abia şapte
seara, nu e târziu.

— Vorbim pe grup, bine? se apropie Kiva de

mine pentru a mă lua în braţe, urmată mai
apoi de restul grupului, cu excepţia lui Hex.

— Dacă dai la raţe pe undeva să faci poze,

vreau să dorm bine la noapte! comentează
Bibi, trăgându-şi mai bine geaca de fâş pe
umeri.

JJ îl trage de după umeri spre maşina sa,

împreună cu Kiva, în timp ce Vanessa se
îndreaptă agale spre cea a lu Hex. Acesta mă
mai priveşte puţin înainte să se urce la volan,
ca si cum ar încerca să-si dea seama dacă
7 7

sunt sau nu trează, însă îi fac rapid semn cu

mâna să plece, asigurându-1 că sunt ok. îmi
fac de câteva ori cu mâna înainte să plece, iar
eu îmi bag palmele în buzunarele paltonului,
inspirând aerul rece al serii, şi o iau la vale
pe strada cufundată în linişte.

Mereu mi-a plăcut să mă plimb seara, mai

ales atunci când aveam multe pe cap, iar
acum simt că am ditamai piramida
egipteană pe umerii mei, fără să exagerez.
Toată tărăşenia asta cu ai mei, cu clubul, iar
mai apoi cu Hex mă storc practic de vlagă,
lăsându-mă cu mintea vraişte si tone de
T #

întrebări. Şi nu vreau să mă mai gândesc

momentan la lucruri care-mi provoacă
migrene sau îmi dau o stare de indispoziţie,
căci e destul faptul că încă sunt nevoită să
iau acele antidepresive pe care oricum nu
le iau, dar încerc să mă conving singură să
o fac. Zilele următoare trebuie să-i fac din
nou o vizită doctorului Yang şi sincer, nu am
niciun chef să-i fac idioţenia de temă pentru
acasă.

Partea cu amintirile frumoase nu ar fi atât

de greu de terminat, căci nu am avut prea
multe momente de acest fel în toti anii
t

ăştia în care am trăit, însă cum aş putea să

rememorez acele amintiri care-mi bântuie
şi acum nopţile, urmărindu-mă la orice pas
ca nişte umbre pline de venin. Nu vreau
să fiu nevoită să-mi amintesc. Nu vreau să
trebuiască să exprim asta pe o foaie. Dar,
mai mult decât orice pe lumea asta, nu vreau
să retrăiesc acele clipe care mi-au marcat
trecutul, continuând să-mi afecteze şi
prezentul. Viitorul meu însă va trebui să
nu mai depindă de ele; vor trebui aruncate
într-o ghenă a lucrurilor rele şi aruncate
în aer, şi am de gând să fac orice pentru
a-mi recăpăta liniştea de odinioară, orice ar
însemna asta.

Continui să colind străzile pline de oameni

ale Portland-ului, zdrobind mormanele
de zăpadă murdară ce-mi apar în cale
pe alocuri, însă mă opresc din mers în
momentul în care aud nişte zgomote
înfundate, provenind de pe o alee îngustă
nu departe de locul în care mă aflu. Privesc
dintr-o parte în alta pentru a vedea dacă mai
aude cineva acelaşi lucru, însă atunci când
constat că nimeni nu se sinchiseste să se
oprească înghit în sec, întreptându-mi paşii
spre locul din care sunetele se aud din ce în
ce mai pregnant.

Abia apuc să-mi lungesc gâtul după colţul

străzii pentru a vedea despre ce este vorba
atunci când o siluetă trece în grabă pe lângă
mine, izbindu-se de mine şi doborându-mă la
pământ pe zăpada îngheţată. Nu apuc prea
bine să mă dezmeticesc, căci se mai aud
câteva sunete de înjurături şi de bufnituri din
faţa mea, urmând ca un al doilea tip să fugă
abia târându-se pe lângă mine, lăsându-mă
confuză şi cu fundul complet îngheţat. îmi
mijesc ochii prin întuneric, încercând să văd
mai bine persoana care a mai rămas în faţa
mea, şi aproape că înjur printre dinţi atunci
când îl recunosc pe Ezra, ţinându-se cu o
mână de peretele de lângă el, şi cu cealaltă
ştergându-şi sângele ce i se scruge de la nas
până la bărbie.

Mă ajut pe podul palmelor pentru a mă

ridica înapoi pe picioare, scuturându-mi cu
mişcări repezite urmele de omăr de pe palton
si bocanci, si reflectez câteva secunde dacă
ar fi mai ok să plec fără să spun ceva sau să
merg să văd dacă este în regulă. în fond, Ezra
Venom e un ticălos şi jumătate, şi încă nu
i-am uitat ieşirea mai mult decât prostească
din cafenea de acum ceva timp. Tipul mă
făcuse să curăţ mizeria provocată de creierul
său inexistent, iar eu tocmai mă gândesc
să merg să văd dacă este în regulă. Sigur
leziunea de la fund mi s-a extins la cap, altfel
nu-mi explic.
Plescăi nehotărâtă din buze, stând ca o
idioată la intrarea pe o stradă lăturalnică,
în văzut tuturor celorlalţi oameni care se
J

uită la mine ca şi cum aş fi vreo drogată.

Mă strâmb spre nişte tipe care mă privesc
ciudat, şi fac totuşi câţiva paşi spre Ezra,
căci nu sunt totuşi într-atât de lipsită de
suflet încât să-l las în halul ăsta, căci abia
mai respiră după cum pare. Stă într-o poziţie
oarecum chircită, ţinându-se de partea
dreaptă a abdomentului, şi mai că-mi vine să
bat în retragere atunci când îi simt privirea
arzătoare pe chipul meu, privindu-mă cu atât
de multă ură, încât până şi iadul ar tremura
la picioarele sale.

Ok, exagerez. Arată totuşi într-atât de fioros

şi plin de nervi încât să mă facă să-mi doresc
să nu mai am idei atât de proaste. Oricum,
dacă-i trece vreo idee trăsnită prin cap, ar
trebui să ştie că pumnul meu e destul de
zdravăn. Mi-ar da chiar o anumită satisfactie
f

să-i mut moaca într-o parte. Doar aşa, de

dragul vremurilor bune din cafenea.

— Te-ai pierdut, micuţo?

Vocea sa, mult prea răguşită şi calmă pentru
felul încare arată mă face să-l privesc
curioasă, prinzându-mi braţele în dreptul
pieptului.

— De când am ajuns să ne tutuim noi doi?

— De când am ajuns să-mi sari în ajutor,

mă rog? îmi întoarce tonul sarcastic
înapoi, aruncându-mi o grimasă ce emană
nervozitate prin toţi pori. îşi scutură adidaşii
de zăpada adunată pe tălpi, bolborosind cine
ştie ce blasfemii printre dinţii încleştaţi, şi nu
pot să nu fiu puţin interesată de el, mai ales
după cele întâmplate cu câteva minute în
urmă.

Mă simt complet trează, efectul de la bere

dispărând deja, astfel că am mintea mai
mult decât lucidă atunci când decid să mai
zăbovesc puţin cu el, căci oricum nu pare că
ar vrea să sară şi la gâtul meu. Momentan.

— Esti ok?
$

— Am fost şi mai rău, răspunde sec, scuipând

câteva picături de sânge la
picioarele sale.

Mă îngreţoşez puţin, simţind cum mi

se strânge stomacul pe interior, şi mă
scotocesc câteva secunde prin buzunarele
paltonului, găsind un pachet pe jumătate
plin de şerveţele nazale. Mă apropii de el,
neluându-mi ochii de la ai săi, şi-l privesc
cum stăruie o clipă înainte să-mi smulgă
pachetul dintre degete, începând să-şi
şteargă din sângele închegat deja la baza
nasului.

— Cu plăcere, murmur mai mult pentru

mine, mutându-mi privirea dintr-o parte în
alta, spre containerele şi lăzile strivite sau
doborâte la pământ. Deşi sunt curioasă pe
motivul pentru care s-a luat la bătaie cu cei
doi indivizi de mai devreme, nu prea îmi
vine să-i adresez vreo întrebare legată de
subiectul ăsta. Unu la mână, pentru că nu e
treaba mea, şi doi la mână, pentru că Ezra nu
pare un tip prea... vorbăreţ din fire, şi chiar
nu vreau să-l am şi mai mult pe cap în caz că
se hotărăşte să-mi mai facă vreo vizită pe la
cafenea. Naiba să mai cureţe după el.
Nici nu bag de seamă când Ezra trece
nestingherit pe lângă mine, lăsându-mă
practic în locul ăsta pustiu şi bătut de soartă.
La propriu.

— Hei, ce-ţi închipui că faci?

— Plec.

— Pur şi simplu? întreb stupefiată de

îndrăzneala lui.

— Evident.

îmi dau ochii peste cap, grăbindu-mă să mă

apropii de el. Nu de altceva, dar mergem
în aceeaşi direcţie. Ar fi ciudat să merg în
spatele lui; aş arăta ca o ciudată drogată şi
hărtuitoare. Bine măcar că străzile nu mai
$

sunt la fel de aglomerate ca înainte.

Aproape că îl depăşesc atunci când un sunet

ca de chiorăit mă face să mă opresc în loc,
răsucindu-mă pe glezne pentru a da de
expresia mai mult decât enervată a lui Ezra.
înjură din nou — şi oh, individul ăsta chiar
are o listă întreagă de înjurături —, şi se
preface ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat,
continuând să meargă mai departe.

îmi muşc buza de jos, privind de-a lungul

străzii, iar ochii mi se opresc peste un
magazin destul de mic unde se vinde
mâncare asiatică. 0 idee nebunească îmi
răsare în minte, şi acţionez înainte să-mi dau
seama dacă fac sau nu o prostie. Alerg spre
el, prinzându-1 din urmă, şi mă poziţionez în
fata sa.
9

— Vrei să mâncăm nişte ramen instant?

$

Fruntea i se strânge din cauza încruntăturii,

adâncindu-i şi mai mult expresia de
puşcăriaş abia ieşit de după gratii. Un fior
rece mă cuprinde de la spate, şi nu-mi sigur
seama dacă e din cauza lui sau a frigului de
afară.

Stă pe loc, privind ca prin mine, apoi îşi

prinde din nou nasul între degete, ca şi cum
l-ar fi durut.

— Nu trebuie să-ţi fie milă de mine, se

zgâieşte articulând ultimele cuvinte, şi dă să
se îndepărteze, dar mă încăpăţânez de
căpoasă ce sunt. Nici măcar nu ştiu de
ce fac asta mai exact, dar are dreptate; îl
compătimesc pentru starea aproape jalnică
în care se află. Oricât de mult as urî eu o
i

persoană, nu mă lasă inima să fiu chiar atât

de ticăloasă încât să-i ignor stomacul. Toată
lumea stie că un stomac fericit înseamnă un
t

om fericit. Iar Ezra, cât şi eu, avem nevoie de

puţină fericire momentan.

— N-o fac. Haide, nu va dura mult. Apoi ne

putem vedea fiecare de viaţa lui, bine?

Nu-mi răspunde, dar nici nu aştept s-o facă,

căci mă grăbesc spre magazinul care stă
să se închidă, şi am noroc să mai găsesc
câteva recipiente de ramen în vitrină. îi cer
vânzătorului să-mi încălzească două, plătesc,
iar când ies îl caut cu privirea pe Ezra, doar
că nu pare a se afla niciunde. Mă întunec la
faţă, simţindu-mă luată complet de fraieră,
şi-i blestem puţin viaţa până când aud cum
cineva îşi drege glasul din spatele meu. Mă
întorc ca la un trăsnet, şi-l găsesc sprijinit de
o bară de metal de lângă magazin. Oare cum
de nu-1 văzusem când
am ieşit?
9

Mă apropii de el, întinzându-i un recipient,

şi mă aşez cu fundul pe bară la o distanţă
considerabilă de el, deschizând ambalajul
şi inspirând mirosul demenţial din interior.
Desprind furculiţa ataşată de ambalaj —
slavă cerului că nu toate au beţişoare pentru
că habar n-am să le folosesc —, şi înfulec
îngrabă, abia acum dându-mi seama cât de
înfometată eram de fapt.

De lângă mine, Ezra îmi urmează gestul

cu mişcări dibace, dar totuşi reţinute, şi
aproape că nu reuşesc să clipesc atunci când
înghite ca şi cum viaţa lui ar depinde de asta,
murdărindu-se la gură.

Surâd în sinea mea, oarecum amuzată de

ipostaza asta a tipului temut de întreg oraşul,
iar reacţia mea nu trece neobservată de
t

acesta, căci în scurt timp îşi dă drumul la

gură:

— Asta nu ne face... amici, cunostinte sau mai

J t i

stiu eu ce.
*
îm i sc u tu r cap u l, refu zân d să-i m ai d au a p ă
la m oară, şi m ai iau o înghiţitură din p astele
delicioase.

Ezra Venom încă e un ticălos

 Capitolul 20

HEX

M i-am trecut degetele cu vigilenţă prin părul

său moale la atingere, trăgăndu-i capul mai
aproape de mine pentru a prinde unghiul
perfect şi a adânci sărutul. Sunny îmi gemu
în gură, prinzându-se cu pumnii de tricoul
meu pentru a se ţine mai bine pe picioare,
şi-mi dădu imediat acces înăuntrul gurii sale,
explorându-i înfometat căldura limbii sale.

Era pauză, şi poate că nu trebuia să fac asta cu

Sunny într-un laborator ce se presupunea că
ar fi trebuit să fie închis, însă nu am rezistat
tentaţiei de a nu o atinge atunci când am
văzut-o îmbrăcată în rochiţa asta albă, care-i
pune atât de bine formele în evidenţă. Şi, deşi
nu era genul de ţinută care să strige după
atenţie sau să o facă să arate indecent, mintea
îmi zburase haihui de îndată ce am văzut-o
intrând pe porţile liceului. Voiam să o ating,
să o sărut, şi să-ifac pielea să tremure sub
palmele mele. Tocmai de aceea era mai mult
decât excitat când, în sfârşit, reuşisem să o
trag după mine şi s-o fac să-mi cadă în braţe.

— Dacă ne prinde cineva şi primim detenţie

nu mai pupi nimic o lună, Hex! încercase
să-mi şoptescă printre săruturi, despărţindu-şi
buzele de ale mele si
J
lăsăndu-şi capul Intr-o parte pentru a-i putea
atinge în voie pielea gâtului, care tremura
uşor sub presiunea dinţilor mei.

— Fetele rele sunt mult mai distractive, Sunny,

i-am murmurat, prinzându-i lobul urechii
între buzele şi trăgând până când am reuşit să
scos un scâncet de pe buzele sale. îi adoram
zgomotele guturale, atât de pline de viaţă şi
atât de... inocente în toată frumuseţea ei.

— Atunci o poţi lua la călărit pe Luna,

spuse, făcându-mă să mă îndepărtez, cât să-i
întâlnesc privirea care încerca s-o ignoore
pe a mea. Stătea cu buzele încleştate, pufăind
greu şi cu obrajii scăldaţi într-o roşeaţă ce-mi
făcea scula să-mi zvâcnească în pantalonii şi
as a strâmti.
/ /

Un zâmbet şiret îmi răsărise în coltul buzelor,

/ T *

nu m-am putut abţine din a o săruta cu patos

în colţul gurii.

— Eşti geloasă pe sora ta, iubire?

— Ai vrea tu! îşi ţufuise buzele, strâmbând

din nas, şi n-am putut să nu mă amuz pe
seama comportamentului său copilăros,
pufnind spre neplăcerea ei.

încercase să se sustragă de lângă mine, însă

am prins-o la timp de şolduri, trăgănd-o mai
aproape de mine. Mi-am aplecat capul spre
urechile ei, suflând cald.

— Nu-ţiface griji, fetele bune mă excită mai

tare.

N-am mai lăsat-o să spună ceva, căci i-am

prins buzele într-un alt sărut anevoios,
strecurându-mi pe furiş limba în gura ei şi
furându-i întreaga respiraţie. Şi oh, ochii mi
se dăduseră peste cap din cauza dulce ţii gurii
sale. Mereu avea gust a mentosane, din alea de
copii mici, însă îmi plăcea să-i simt gustul pe
limba mea, mă relaxa şi mă scutura de tot pe
interior.

Apoi, rupând fără vreun avertisment sărutul,

Sunny făcuse ceva ce mă luase complet prin
surprindere — se lăsă pe vine, punându-şi
palmele de-o parte şi de alta a coapselor mele,
apropiindu-şi degetele de
şliţul pantalonilor.

— Uah, ce faci? am încercat s-o prind de

mâini, însă se smucise imediat, privindu-mă
cu o expresie nemaiîntâlnită. Parcă încerca să
mă seducă de-a binelea, şi-i ieşea a naibii de
bine.

— Mă fac fată rea, ce-ţi închipui că fac, spuse

cu un zâmbet, descheindu-mi nasturele de la
blugi.

— Nu te-am adus aici pentru asta, am

mărturisit, căci în fond era adevărat. Eu şi
Sunny nu depăşisem momentan pragul de a
face dragoste până acum, şi nici nu voiam să
o grăbesc pentru că ştiam că ar fi fost prima
oară pentru ea şi nu voiam să o rănesc în
vreun fel. Iar ideea de a o lăsa să-mi facă o
felaţie în plină zi, taman la şcoală suna pe cât
de nebunesc, pe atât de... provocator. Cu toate
că voiam acel lucru, n-aş fi pus-o niciodată pe
Sunny într-o situaţie care s-o facă să se simtă
incomodă.

— Doar taci şi lasă-mă să încerc, fuseseră

ultimele sale cuvinte înainte să-mi tragă
şliţul în jos, apucăndu-mi de bata
pantalonilor.

Peste mai bine de zece minute, am ieşit din

laborator ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Sunny zâmbea, arătând la fel de bine ca atunci
când am intrat, poate doar cu părul mai
ciufulit pentru că trăsesem puţin de el, însă
per total nici n-ai fi zis că în urmă cu câteva
secunde îmi avusese bărbăţia între buzele sale
t

mici şi delicate. Cât despre mine, aveam un

zâmbet tâmp pe faţă, ca şi cum aş fi sărutat
prima fată la grădiniţă.

Sunny mă făcea să simt tot felul de chestii noi,

să mă simt ca şi cum ar fi fost şi altceva de
capul meu în afară de tipul bătăuş şi cu mai
multe vicii decât degetele de la mâna dreaptă.
Mă făcea să mă simt bine, să mă simt viu în
preajma sa. Şi cred că asta am iubit cel mai
mult la ea; că putea să mă ridice spre Rai ca
mai apoi să mă coboare prin Iad, continuând
acest jos la nesfârşit, ţinându-ne în priză.

— Te duc acasă cu maşina? am întrebat.

/
— Nu pot. Merg să termin un proiect cu Kevin.
Suntem în pereche la literatură.

Am dat scurt din cap, fără să o mai presez.

— îţi dau mesaj când ajung acasă? întrebase,

făcându-le semn prietenelor sale care o
aşteptau în faţa sălii.

— Sigur. Şi mulţumesc pentru ştii tu ce, i-am

şoptit în ureche, făcând-o să se încordeze
lângă mine.

Am sărutat-o în treacăt pe obraz, pentru a

nu o pune într-o ipostază proastă faţă de
prietenele sale, şi am trecut pe lângă ea pentru
a mă îndrepta spre propria sală.

îi văzusem pe Bibi mai în faţă, vorbind cu

nişte tipi, şi mă pregăteam să-l strig pentru
a mă aştepta atunci când o siluetă mică şi
familiară îmi captase atenţia. M-am blocat în
mijlocul holului la vederea Lunei şi lui Joel,
sărutându-se în văzul tuturor ca si cum n-ar
T

mai fi existat ziua de mâine. Palmele acelui

idiot afemeiat se prinseră strâns de fesele ei,
ridicând-o pe la podea şi făcând o piruetă
prin aer, ca mai apoi să-şi mai şoptească
câteva ceva, urmând ca el să plece în partea
opusă. M-am apropiat glonte de Luna,
zărind-o cum îşi atingea buzele visătoare cu
degetele.

— Ce naiba, Luna? Tocmai pe el l-ai găsit

dintre toti indivizii cu scule din şcoala asta?
t T

Clipi des, ridicându-şi capul spre mine. Părea

că avea privirea înceţoşată.

— Care-i treaba ta, Hex?Nu poţi să ţi-o tragi

cu cine vrei, dar eu nu? Nu fi ipocrit.

Mi-am dat ochii peste cap, urmând-o pe hol

— Ştii că nu mă refer la asta, Luna. Dar tipul

e un curvar şi jumătate. Cred că s-a culcat
cu mai bine de jumătate din şcoala asta. La
dracu'! Din câte putem şti poate are şi herpes!
Sau SIDA!

Luna pufnise mai mult în batjocură în râs.

— Calmează-te, vom folosi protecţie! o luase la

pas alergător, ţipând în urma sa. Oh, şi
Hex! Ai nişte pete pe pantaloni! Mai spală-te,
băiete!

Am privit-o cum se îndepărtase, şi mi-am

aruncat numaidecât privirea spre blugi,
observând nişte urme de albeaţă în zona
7 /

şliţului. M-am blestemat în gând, dând cu

mâna pentru a îndepărta petele de spermă
rămase de la Sunny, şi mi-am notat mintal să
port o nouă discuţie cu domnişoara înţepată
cât de curând.

Nici gând să-l las pe acel imbecil să profite de

cea mai bună prietenă a mea.

A doua zi, întrucât nu am cu ce să-mi ocup

timpul pentru că ceilalţi sunt fie la facultate,
fie dorm ca leneşii pe acasă — Bibi, simte-te
—, decid să-i fac o vizită lui Bill pentru a
vedea ce mai face. Nu mai trecusem de mult
pe la e l, şi nici nu mai păstrasem legătură la
telefon sau prin altceva, şi am de gând să-l
întreb dacă mă poate lăsa să lucrez măcar
cu jumătate de normă la garajul său. O mai
făcusem în trecut, când încă eram în liceu,
însă tata nu mă încurajase prea mult în
meseria asta, deşi e una destul de bine plătită
şi plăcută. Nu, el avea aşteptarea de la mine
să termin liceul, să dau la o facultate şi, de ce
nu, să-i calc pe urme la secţia de poliţie. Ceea
ce eu n-aveam de gând nici atunci, nici acum.

Mă pornesc aşadar spre ieşirea din casă, nu

înainte de a o săruta pe mama pe frunte de
plecare, şi ocolesc curtea din faţă pentru a
ajunge în dreptul garajului. Ochii îmi fug însă
pe nesimţite spre curtea vecină, acolo unde
liniştea domneşte mai ceva ca în cimitire.
T »

Luna ajunsese destul se târziu acasă aseară,

asta dacă e să mă iau după ora la care le
răspunse celorlalţi la mesajele de pe grupul
de mess. Si nu, nu-i tin socoteala sau ceva.
» 7 t

Luna e destul de mare pentru a-şi purta

singură de grijă, însă nu-mi plăcuse prea
mult ideea de a o lăsa singură pe străzi,
mai ales că era puţin ciupită de la bere. Nu
puteai şti niciodată când ceva rău avea să se
întâmple, şi sigur n-aş fi prea încântat dacă
ar păţi ceva când ar trebui să am grijă de ea.
în definitiv, Luna avusese dreptate aseară;
fusesem de mic un copil problemă şi ea
fusese singură îndeajuns de îndrăzneaţă
încât să-mi facă fată si să mă tină în frâu.
t i t

Cred că asta fusese si ceea ce mă atrase

t

prima dată la ea, căci de altfel sigur n-aş fi

lăsat o puştoaică mică şi înfumurată să se
ţină după mine aşa cum i-am permis ei.

Luna avusese grijă de mine când am avut

nevoie, făcând durerea să dispară de fiecare
dată. E vremea ca eu să am grijă de ea,
pentru a nu o lăsa să facă alegerile greşite.
Bătând apropo la prietenia dintre ea, cluburi
şi... droguri.

Pufnesc în sinea mea, trecându-mi palma

pe la ceafă de câteva ori. încep să mă simt
prost în sinea mea pentru momentul de
vulnerabilitate de aseară, atunci când am
îmbrăţişat-o şi i-am cerut să facă durerea să
treacă ca în trecut. Căci sincer, habar nu am
la ce m-am referit mai exact.

La Sunny? Cea care încă mă mai bântuie

pe sub gene exact în momentul în care am
impresia că am trecut peste ea.
La ai mei? Cei care par uneori doar nişte
străini care se plimbă pe lângă mine în
aceeaşi casă.
7

Sau poate că totul se rezumă la Luna şi la

faptul că, de când m-am întors din Montana,
am fost pe punctul de a o pierde de atât de
multe ori, încât mi se face greaţă când mă
gândesc că m-am întors poate şi mai prost
decât am plecat.

N-am mai fost de mult timp atât de sincer şi

de deschis în faţa cuiva, cu atât mai puţin
când vine vorba de cei din jurul meu. Cu
Drako fusese mai uşor să discut; poate pentru
că şi el se lupta în sinea lui cu sentimentele
pe care le avea pentru măicuţa de Joanna.
însă, spre deosebire de mine, Joanna e
mai mult decât vie, şi o persoană chiar de
treabă, poate chiar mult prea bună pentru
nesuferitul de drac.

în schimb, eu nu o mai pot avea pe cea

pe care o vreau cu adevărat, iar în acest
moment nici nu mai sunt atât de sigur că asta
e ceea ce îmi doresc. Cred că e timpul
să-mi reamintesc că Sunny a dispărut
definitiv din viata mea, si că viata nu-mi va
plânge de milă la nesfârşit, şi nici nu va sta
în loc. Poate că e timpul să trec peste, şi să
caut acel ceva care să mă facă să uit, şi să mă
regăsesc pe mine.

Căci m-am pierdut de prea mult timp în golul

trecutului.

Un sunet de uşă închisă mă smulge din

gânduri, iar când îmi ridic capul spre
peluza vecină îl zăresc pe David, tatăl Lunei,
încercând să-şi tragă paltonul pe umeri.
Privirile ni se întâlnesc în scurt timp, şi-l
văd cum îşi ridică mâna în aer, făcându-mi
semn cu un oarecare zâmbet în colţul gurii. îi
urmez gestul, dând din cap în semn de salut,
şi mă reîntorc spre a deschide uşa garajului.

Mereu l-am plăcut pe David. E un bărbat

cumsecade, care se vede că îşi iubeşte mult
familia şi e lipsit de prejudecăţi şi priviri
acuzatoare. Nu pot spune acelaşi lucru şi
despre vrăjitoarea de soţie a sa, care ar putea
să dea clasă oricărei scorpii din lumea asta.
Chiar nu stiu ce vede un om bun ca si
David la ea, dar din nou, cine sunt eu să spun
asta când ţin minte că şi eu fusesem un pic
obsedat de Sunny.

Intru în garaj căscând, iar privirea îmi cade

peste motorul meu, care zace părăsit într-un
colţ al acestuia. Mă aproape de el, ştergând
cu podul palmei urmele de prag adunate
pe caroseria din faţă, şi plescăi din buze
când îmi văd frumuseţea lipsită de orice
culoare. Poate că ar trebui să o mai scot la o
plimbare din când în când, să nu ruginească
pe dinăuntru, însă nu ştiu când voi mai face
asta. Locul ăsta îmi trezeşte mult prea multe
amintiri neplăcute. Şi ştiu că dacă m-aş mai
plimba pe străzile de acum doi ani aş retrăi
acele ultime momente din nou si din nou.
*

Mai am nevoie de puţin timp pentru a fi în

stare să fac asta.

O scutur din nou de praful de pe coarne,

promiţându-mi s-o şterg mai bine când mă
voi întoarce acasă, şi-mi îndrept atenţia spre
maşina de lângă. Uneori mă bucur că tata
şi-a mai intrat în fire, mergând din ce în ce
mai des la serviciu — nu că ar fi scutit de
asta, oricât de iresponsabil şi beat ar fi. Deşi,
îl prefer oricând acasă când e în starea aia
decât să colinde străzile în stare de ebrietate.
Uneori chiar mă întreb ce se întâmplă cu el
de a ajuns aşa, însă niciodată nu am avut
şansa să vorbesc cu el despre asta, iar acum
pare că ne-am răcit mult prea tare între noi
pentru a o mai face.

Oricum, mă bucur că e la muncă şi că

foloseşte maşina de poliţie, căci îi pot
conduce în voie maşina personală, asta până
voi strânge suficienţi bani să mă pun pe
picioare şi să-mi iau una doar a mea. Sau,
cine ştie, poate chiar voi renunţa la motor
în favoarea uneia, desi sansele ca asta să se
întâmple sunt destul de scăzute.

Ajung la Bill în mai puţin de jumătate de

oră, găsindu-1, cum e de aşteptat, în garaj,
chinuindu-se să repare o Skoda. îi explic
de ce am venit, rugându-1 parcă din ochi
să-mi mai dea o şansă ca în trecut, pentru
că mi-ar fi destul de greu să găsesc imediat
un alt job în oraşul ăsta bătut de soartă, şi
pare că reuşesc să-l înduplec cumva, în ciuda
reţinerilor sale.
— Fac asta doar pentru că încă n-am găsit pe
nimeni compatibil cu ce caut eu, Hex, spune,
ştergându-şi palmele de uleiul de motor,
în plus, mă bate peste umăr, trebuie să
recunosc, ai un talent înnăscut pentru asta,
vulpoi bătrân.

Rânjetul de pe chipul său e suficient pentru

a-mi da de înţeles că se bucură în sinea lui
9

pentru propunerea pe care i-o fac.

îmi pierd următoarele ore cu el în garaj,

încercând să-mi mai explice unele noţiuni
practice căci nu mai lucrasem de mult, şi
mai aveam unele goluri în ceea ce privesc
maşinile mai nou apărute. Din când în când,
Denisa, soţia sa, ne mai aduce câte o gustare
sau o cafea, iar când plec Bill aproape că mă
pune să-i promit că o să iau odată cina cu ei,
de preferat în zilele următoare. Nu reuşesc
să-i refuz cerinţa, aşa că-i garantez că voi fi
acolo, plecând cu gândul de a face un scurt
ocol până acasă, pentru a mai vizita oraşul.

Conduc pentru mai bine de o oră, prin locuri

care între timp s-au mai schimbat, sau chiar
au dispărut odată cu plecarea mea de aici. E
puţin nostalgic să dau nas în nas cu trecerea
timpului, cu toate că n-am fost plecat un timp
atât de îndelungat. Lucrurile se schimbă însă,
la fel şi oamenii, deşi uneori mă gândesc
serios că singurul care nu a făcut-o sunt eu.

Mă opresc la un moment dat la o simigerie

pentru a-mi lua nişte covrigi — nu ştiu de
ce, dar am o foame nebună, probabil pentru
că nu am mai fumat ceva mai tare de câteva
zile —, şi reacţionez impulsiv, ridicând cotul
drept atunci când mă întorc şi cineva e pe
punctul de a se izbi de mine. Zăresc cana se
cafea a persoanei din faţa mea cum se clatină
periculos de aproape de mine, scoţând
aburii calzi prin deschizătura capacului,
şi aproape că răsuflu uşurat atunci când îl
văd pe tip retrăgându-se în spate. îmi ridic
cuprins de nervi gâtul pentru a vedea despre
cine e vorba, şi sunt destul de surprins să-l
recunosc pe Gerard, cel care se ocupa în
trecut de cursele de motoare si de maşini.
» t

Face ochii mari, ca şi cum nu m-ar

recunoaşte, şi trebuie să afirm, nici eu nu-1
recunosc din prima pe el. Pare mai tras
la faţă, aproape uscăţiv, şi poartă o barbă
neglijată, cu care nu l-am văzut niciodată în
trecut.

— Hex, auzisem eu de la băieţi că te-ai întors.

j t

întinse braţul liber pentru a-i strânge mâna.

— Nu zău, mormăi printre dinţii încleştaţi.

— Te-ai... schimbat, se uită mai atent spre

mine, părând a sta pe gânduri. Sau cel puţin,
freza sigur e alta decât cea din liceu.

Râde, ca şi cum şi-ar aminti de acele vremuri,

însă nu reuşesc să-i întorc gestul, rămânând
ţeapăn. Nu pot spune că întâlnirea cu Gerard
îmi provoacă cine ştie ce sentimente de
plăcere, ba din contră, simt deja cum degetele
mi se strâng în nişte pumni dureroşi. încă nu
am uitat mizeriile pe care le-a făcut în trecut,
si nici nu o s-o fac.
*
Se opreşte din râs în scurt timp, dregându-şi
glasul.

— Mă rog. Cum eşti? Spune, vrei să te întorci

pe pistă? Noi doi ne-am înţeles destul de bine
în trecut, nu crezi?

încearcă să mă apuce de după umeri, dar mă

feresc cu o grimasă pe faţă.

— Ai uitat deja bătaia de acum doi ani, Geri?

Sau vrei să ti-o reamintesc eu?

Tace, sprâncenele adâncindu-i încruntarea

de pe frunte, apoi îşi linge cu un zâmbet
strâmb buzele, dându-se un pas în spate.

— Oh, haide, Hex. Ştii şi tu că n-a fost mare

brânză. Eram beat. Urlau hormonii în mine,
nimic mai mult.

Reacţionez din impuls, năpustindu-mă

asupra lui dintr-o singură mişcare, până ce-i
prind guletul de la cămaşă în pumn. în trag
spre mine, fără să-mi pese măcar de privirile
şi murmurele ce se înteţesc în jurul nostru,
si simt că o să izbucnesc dacă îl mai văd in
*

fata ochilor.
9

— Ai vrut să o forţezi pe Luna, imbecil

spurcat ce eşti! Ai noroc că nu ţi-am crăpat
atunci capul de maşina aia, însă crede-mă, aş
face-o cu plăcere aici şi acum!

Se zbate din stânsoarea mea, smucindu-se

într-o parte, şi-i dau drumul înainte să creez
o scenă şi mai mare care ar peta degenera
în ceva urât. Nu am chef să-i sparg moaca
acum lui Gerard în plină zi, cu toate că, cu
cât îmi amintesc mai bine cele întâmplate
în acea seară de acum doi ani, cu atât îmi
vine să-i rup gâtul în două până s-ar sufoca
în propriul sânge. Scăpase atunci din cauza
lui JJ şi Bibi, dar nu aş mai ezita a doua oară
dacă aşa ceva s-ar mai putea repeta. Nu
când ştiu că Luna a mai trecut prin ceva
asemănător cu handicapatul de Sebah.

Zău, oamenii de genu' îmi provoacă silă. Şi

asta înseamnă multe, venind de la cineva
care era un câine în călduri mai toată
adolescenta.
r
— Dispari din faţa mea până nu mă
răzgândesc, Gerard! inspir adânc, încercând
să mă calmez. Mi voi reveni niciodată pe
pista aia nenorocită, şi cu asta am încheiat
ori posibilă discuţie între noi.

îl privesc cum mă ocheşte cu iritare,

nevenindu-i să creadă parcă ce-i aud
urechile, apoi scuipă pe jos nu departe de
picioarele mele, izbindu-se de umărul meu
în timp ce se îndepărtează de mine. închid
ochii, străduindu-mă să nu-i bag în seamă
lovitura, şi mă zgâiesc spre oamenii care încă
se uită spre mine ca la un spectacol televizat.
Mă întroc apoi în maşină, trântind portiera în
urma mea, las punga cu covrigi pe bancheta
de lângă mine şi-mi lipesc capul de marginea
volanului.

M-au luat toţi dracii cu Gerard, şi chiar

avusesem un început de zi destul de ok. Nu
văd cum ziua mea ar putea merge mai prost
de atât.

Opresc maşina la un semafor, înghiţind şi

ultima bucată de covrig cu susan. E destul de
bun, dar tot mai bună e mâncarea mamei,
pe care abia aştept să o devorez când ajung
acasă. Serios, lipsa tutunului şi a drogurilor
îşi face simţită prezenţa, căci mereu am poftă
de câteva ceva. Mă sperie oarecum gândul că
în ritmul ăsta mă voi transforma intr-un porc
până va da primăvara.

Privesc spre culoare portocalie, până se

face verde, şi calc acceleraţia până când
o siluetă familiară îmi străfulgera prin
coltul ochilor, fortându-mă să încetinesc
t * i

pentru a mă asigura că văd sau nu pe cine

trebuie. O recunosc însă dintr-o mie pe Kiva,
care stă balansată cu fundul pe un pod,
ce traversează un lac mic din apropierea
periferiei oraşului. Trag pe dreapta, oprind
maşina nu departe de locul în care se află, şi
mă apropii din spatele ei, deşi nu pare că mă
observă din cauza căştilor pe care le are în
urechi.

Mă las pe vine, atingând-o pe umăr, şi o văd

cum tresare sperită, întorcându-se spre mine
în timp ce îşi scoate una dintre căşti.
— Doamne, Hex!

— Ce faci pe aici, Kiva? întreb, lăsându-mă

la acelaşi nivel cu ea. Dau cu o mână zăpada
din loc, şi strâmb din nas la contactul cu
lemnul umed. Apa de la picioarele noastre
pare tulbure din cauza zăpezii îngheţate, iar
pe ici-colo e complet împietrită, ca şi cum ai
putea patina pe suprafaţa ei.

— Ascultam muzică, murmură pe un ton

scăzut, evitându-mi privirea.

O cunosc încă pe Kiva de îndeajuns de mult

timp încât să-mi dau seama că ceva nu e în
regulă cu ea, mai ales că are din nou ticul
acela nervos de a-şi da degetele peste cap, ca
de fiecare dată când e într-o pasă proastă sau
e supărată.

îmi împreunez palmele peste genunchi,

privind undeva în faţă pentru a nu o
incomoda.

— E vorba de taică-tu, nu?

Capul i se întoarce fulgerător în direcţia
mea, iar ochii i se măresc puţin, ca şi cum ar
ascunde în ei un strop de teamă nespusă.

— De ce crezi asta?

— Păi, e fie el, fie afurisenia de JJ. Dar

văzându-vă aseară cum v-ati simtit bine unul
f J

cu celălalt, mi-e greu să cred că e vorba de el

acum.

Kiva zâmbeşte parcă cu amar, jucându-se cu

firul de la căşti, înnodându-1 între degete.

— Ştii că te urăsc când mă poţi citi atât de

uşor, nu?

Buzele mi se arcuiesc la capete, şi o privesc

pe furiş cum mă înghonteşte cu cotul, ca mai
apoi să-şi coboare privirea spre apa de la
picioarele noastre. Un oftat lung, sugrumat, îi
scapă printre buze.

— E mai rău, Hex. Nu ştiu ce să mai fac.

— Cum? Te loveşte sau ceva? Pentru că jur,

dacă nemernicul ăla se atinge de —.

— Nu e el însuşi, Hex, îşi ridică ochii spre

mine, sclipind din cauza reflexiei zăpezii. E
doar... furios. Atât de furios în ultimul timp,
încât nu prea îmi vine să mai dau pe acasă.
Cred că dă vina pe mama pentru că l-a lăsat
cu mine pe cap când a murit, pufneşte în sec.
De parcă mie îmi convine situaţia asta mai
mult decât o face el.

Mă încrunt, simţind cum sângele mi se urcă

la cap din cauza celor auzite. Ştiam de mai
demult de jigodia de taică-su vitreg. Un
alcoolic mai ceva decât tata care, din câte se
pare, a început din nou să-şi verse frustrările
pe sărmaca Kiva, care e mult prea lipsită de
apărare şi de răutate ca să-i întoarcă vorbele
sau acţiunile. Iar gândul ăsta, că duce de
una singură o luptă cu cel animal îmi face
tâmplele să zvâcnească în pulsaţii nebune.

Strâng din dinţi, muşcându-mi buzele.

— Atunci de ce nu pleci? îi întâlnesc privirea.

Poţi sta la un cămin sau ceva, Kiva. La dracu',
sigur te poate primi unul dintre
noi la el acasă! Ai douăzeci de ani, nu mai
trebuie să stai după curu' lui!

îşi scutură capul, molfăindu-şi interiorul

obrazului.

— Nu pot. N-aş avea niciun ban dacă aş

pleca. Mereu ţine să-mi amintească că voi
intra în posesia moşternirii mamei abia la
douăşcinci de ani, şi mă seacă faptul că mă
simt atât de slabă şi lipsită de putere în faţa
sa.

îşi duce în cele din urmă palmele la faţă,

ca si cum ar încerca să-si ascundă emoţiile
T t r

de mine. Vocea i se crapă într-un suspin

îndelung.

— E atât de greu, Hex. Simt că mă sufoc

acolo...

O presiune imensă mi se pune în coşul

pieptului, sugrumându-mă, şi înainte să-mi
dau seama o trag cu un braţ înspre mine,
lăsând-o să-şi ascundă faţa în geaca mea. îmi
pun palma peste capul său, depunând un
sărut cast peste fesul său, şi o las să plângă
în linişte în braţele mele până când o simt că
nu mai poate. Până când simt că şi-a eliberat
o bucăţică de suflet în fata mea.

Primesc mai târziu un mesaj de la Bibi şi JJ

care mă întreabă dacă vreau să merg cu ei să
bea ceva la cafeneaua în care lucrează Luna
de ceva timp. Din sursele lor super sigure
Luna lucrează la ora asta acolo, şi că ar fi
o idee bună să mergem să-i facem o vizită
surpriză.

O las pe Kiva la ea acasă, pe motiv că are

nişte teme de finalizat si că nu are cheful
T »

necesar pentru a-i vedea pe ceilalţi, şi nici

nu încerc în vreun fel să o târăsc după mine
dacă nu se simte bine. Trebuie însă să mă
interesez de situaţia ei de acasă, căci nici
gând să-l las pe acel libidinous să mai pună
mâna pe ea în vreun fel, chiar dacă asta ar
însemna să uit şi de rudenia dintre ei. în
fond, nu e vreo legătură de sânge între ei
care să mă împiedice din a nu-i sparge mecla.
Parchez maşina în fata cafenelei,
t t *

mirându-mă de locul liber pe care-1 găsesc

atât de uşor, şi-i găsesc pe băieţi aşezaţi la
scaunele din faţa tejghelei, discutând de zor
cu una dintre chelneritele de tură.
9

— Mult ţi-a mai luat, se plânge JJ,

întorcându-se însă numaidecât spre fătuca
din faţa lui, care însă pare că nu acordă nici
un gram de atenţie. Mai că mi-e milă de el,
dar neh.

Dau palma cu Bibi, aşezându-mi geaca pe

spătarul scaunului, şi mai schimb câteva
replici cu el înainte să o văd pe Luna apărând
de după o uşă laterală, închizându-şi şorţul
cu imprimeuri florale la spate. De îndată ce
mă observă se opreşte, fără să mai clipească,
apoi pare că murmur ceva în sinea ei,
apropiindu-se de noi.

— Cărui fapt mai mult decât fericit vă am pe

toţi trei pe capul meu?

— Ai zice că nu te bucuri să ne vezi, rânjeşte

Bibi spre ea, luând o altă gură din cafeaua
din fata sa.
9
Luna îşi dă ochii peste cap, apoi îşi răsuceşte
gâtul spre JJ, care încă face ochi dulci tipei de
la casă.

— Pe bune, JJ? Am mai zis că Hazel are un

iubit! La ce dracu' te mai ţii după ea?

— Iar eu i-am zis că o pot împărţi, nu-s genul

gelos, zâmbeşte din nou seducător spre
acea tipă, care îi aruncă o privire sictirită,
dispărând în rândul clienţilor.

— Eşti dezgustător, concluzionează Luna,

întorcându-şi atenţia asupra mea. înghite în
sec, zâmbindu-mi cu reţinere. îti dau ceva?
* t t

— Nah, scutur din cap. Nu trebuie să stai cu

noi dacă ai treabă.

— E în regulă, nu avem aşa multă lume,

ridică din umeri, sprijinindu-se cu braţele
de tejghea. în plus, cineva trebuie să fie cu
ochii pe iepurele ăla până nu molestează pe
cineva, face din cap spre JJ, care îi aruncă o
privire murdară şi scoate limba spre ea.
E oarecum plăcut să o vadă pe Luna la
muncă, în uniforma aia care, deşi e prea
drăguţă pentru gustul meu, o prinde destul
de bine si-i scoate trăsăturile în evidentă. Nu
9 9

cred că am fost vreodată atent la ele însă;

noi doi am avut mereu alte treburi de făcut
sau de discutat pentru a ne mai uita şi în
detaliu unul la celălalt, însă acum, fiind atât
de aproape şi purtându-se atât de profesional
în ceea ce face, îmi dau seama că micuţa
Luna de acum câţiva ani s-a maturizat într-o
J

femeie puternică şi frumoasă.

S-a mai înăltat cu mult fată de cum era

9 9

acum câţiva ani, când mereu făceam mişto

r ' *

de ea din cauză că eram de două ori cât ea

ca înălţime. A mai pus şi ceva carne pe ea
în ultimele luni în care nu am văzut-o, asta
pentru că mereu fusese slabă şi uşoară ca
o pană, de mai că-ţi imaginai cum o sufla
vântul dacă ar fi bătut mai tare. Şi, privind
mai cu atenţie, îmi pot da seama că ş-a
dezvoltat frumos şi în alte părţi, cu toate că
mă simt puţin stânjenit şi... nelalocul meu să
o privesc în acest fel, analizând-o.
Şi ea pare că simte acelaşi lucru, căci de
îndată ce-şi dă seama că o scurtez cu privirea
din toate părţile tuşeşte de câteva ori, ca
şi cum ar fi într-o ipostază proastă, şi se
întoarce spre nişte pahare pe care începe să
le lustruiască cu un prosop de bucătărie. îmi
scutur capul, nefiind atent la conversaţia
celor doi de lângă mine, şi aproape că nu
bag de seamă când soneria de la intrare se
face auzită decât atunci când simt mişcare
undeva lângă locul în care stau.

îmi mut capul spre dreapta, mijându-mi

ochii atunci când îl recunosc pe nenorocitul
de Ezra Venom. Ne aruncă o privire scurtă,
dezinteresată, şi îşi împreunează braţele pe
suprafaţa tejghelei.

Imediat, Luna se apropie de el, schimbând

câteva replici, şi nu pot să nu mă încrunt
atunci când zăresc umbra de zâmbet ce-i
încolţeşte pe buze. Clipesc, întorcându-mă
spre cei doi.

— De când se cunosc cei doi?

Bibi şi JJ îşi lungesc gâtul spre cei doi, şi pot

vedea surpinderea de pe feţele lor, ceea
ce îmi dă de înţeles că nu sunt singurul
contrariat de cele întâmplate.

— Ioi, am trăit s-o văd şi pe asta, se cruceşte

Bibi, privindu-i cu o fascinaţie tâmpă.

îmi ling buzele, întorcându-mi capul spre ei,

iar degetele mi se prind pe lângă corp în nişte
pumni strânşi. Nu pentru că Luna vorbeşte
cu alt băiat, ci pentru că s-a găsit să o facă
tocmai cu Venom, despre care ştie tot oraşul
că e un puşcăriaş şi jumătate şi că nimic bun
nu iese prin asocierea cu el. Nu am vorbit
prea multe cu el, dar nici nu am intenţia să o
fac prea curând. Tipul e un nenorocit şi nu-1
vreau în preajma Lunei, indiferent ce intenţii
are.

îmi cobor privirea spre podea, amintindu-mi

vag de o situaţie asemănătoare. Abia câteva
secunde mai târziu mă păleşte relevaţia,
amintindu-mi de perioada liceului şi de
ticălosul de Joel Miller. Situaţiile sunt atât
de asemănătoare, încât îmi simt pulsul
accelerându-se în vene.
Treaba cu Miller nu s-a terminat prea
frumos, pentru el. Şi ceva îmi spune că nici
cu Venom nu va fi mai diferit.

De lângă mine, JJ plescăie din buze,

atrăgându-mi atenţia. Ridică din ambele
sprâncene.

— Ai face bine să te grăbeşti, altfel o vei

pierde pe Luna în favoarea lui.

Mă zgâiesc spre el, crucindu-mă la auzul

râsului Lunei care încă stă lângă individul
acela.

Ochii îmi fug imediat spre chipul său, şi nu

stiu cum să reacţionez când îi văd atât de
* »

apropiaţi unul de celălalt, ca şi cum ar fi

cel mai firesc lucru din lume. De unde până
unde...?

Un gust amar mi se adună pe limbă,

întorcându-mi stomacul.

în definitiv, cum aş putea s-o pierd pe Luna

dacă nici măcar nu e a mea?
 Capitolul 21

LUNA

— Lua, ai să ne ju ă m cu păpuşile!

Vocea lui Sunny răsunase de pe întreg holul,

iar în nici o secundă dădu buzna în camera
noastră, pufăind ca şi cum alergase tot drumul
până la mine. Codiţele îi stăteau lipite de gâtul
transpirat, câteva şuviţe
înnodându-se la capete, iarfustuţa lungă până
la genunchi, cu imprimeuri florale, îi flutura
pe lângă picioare în nişte rotaţii abia mişcate.

Mi-am lăsat creioanele să alunece peste coala

de hârtie, refuzând însă să-mi ridic capul
pentru a întâlni privirea surorii mele. Nu-mi
plăcea să fiu deranjată când desenam; era
singurul lucru pe care-l făceam cu plăcere, şi
de care nimeni nu mă putea despărţi.

— Pleacă, Sunny. Nu am chef de asta.

Am auzit-o cum pufnise pe nări, zărind-o cu

colţul ochilor cum îşi împreunase braţele la
piept. Buzele i se ţiguiseră ca de fiecare dată
când nu-i convenea că nu obţinea ce-si dorea.
7 /

însă nu-mi păsa prea tare de ce-şi dorea ea

în momentul acela. Aveam o stare proastă,
şi voiam să fiu singură, nu să ascult ifosele
surorii mele mai mici,3 care oricum obţinear

tot ce-şi dorea doar din simplul fapt că era

mezina casei.

— Lua! Aide! Te log!

Fără să mai apuc să clipesc măcar, corpul
să apăruse instantaneu lângă el meu, iar
palmele sale se se prinseră cu toată forţa de
braţul meu, smucindu-mă de pe loc. Vocea sa
îmi răsunase din nou în timpane, iritându-mă
într-atât încât să mă facă să mă smucesc de
lângă ea, dăndu-mă într-o parte.

— Sunny, nu! Sunt ocupată acum! Ne jucăm

mai târziu.

Ochii săi, cuprinşi de o umezeală sticloasă

mă priveau ca şi cum ar fi încercat să rupa
sufletul în mine. Şi uneori uram influenţa
pe care o putea avea asupra mea sau a
celor din jur, ca şi cum ar fi putut oricând
întoarce lucrurile în favoarea sa, fără să se
sinchisească prea tare. Spre deosebire de ea,
eu abia reuşeam să mă conving pe mine că
sunt fericită în fiecare zi, deşi, de cele mai
multe ori, simţeam exact contrariul.

înainte să pot să reacţionez în vreun fel, Sunny

se lungise spre desenul meu, prinzându-se cu
degetele de marginea mesei pentru a se ridica
mai bine pe vârfuri şi a
putea vedea despre ce era vorba.

— Vleau si eu! Dă-mi si mie!

Se lungise spre creioanele mele, reuşind să

apuce unul între degete, însă am reacţionat
imediat impulsiv, plesnind-o peste degete.
Sunny sărise ca arsă, prinzăndu-şi echilibrul
şi căzând în cele din urmă în şezut pe parchet.
Privise în gol preţ de câteva secunde, ca şi
cum n-ar înţelege ce tocmai se întâmplase,
apoi, fără vreun avertisment, izbucni într-un
plânset gălăgios şi parcă sfâşiat de durere.

Doar nu se lovise prea tare, nu?

N-am mai apucat însă să mă apropii de ea,

căci pe nepusă masă mami îşi făcuse apariţia
în dormitor, privind când la mine, când la ea
cu nişte ochi mari şi îngroziţi. Se repezise spre
ea, lăsându-se la nivelul ei, şi deja simţeam
în interiorul meu că voi intra în mari belele
pentru ceea ce făcusem. Deşi, nu făcusem
nimic rău! Tati mă învăţase să fiu o fată
bună... Oare se va supăra şi el de mine... ?
— Gata, Sunny, mama e aici, scumpo! îi
şterse lacrimile din jurul ochilor, iar Sunny
se prinse cu degetele sale micuţe de bluza sa,
sprijinindu-se de aceasta.

Ochii mamei urcaseră apoi fulgerător înspre

mine, făcăndu-mă să mă încordez pe scaun şi
să mă încrunt discret. Mi-am prins degetele
între ele, nestiind cum să reacţionez. De ce se
uită mami atât de urât la mine?

— Luna, ce ai făcut?

Am tremurat la auzul vocii sale stridente.

Buzele mi se desschiseră, însă niciun cuvânt
nu izbutiseră să iasă de pe ele.

Mi-o luase însă Sunny înainte, care,

trăgându-şi nasul de câteva ori, mă privise cu
ochi mari şi înlăcrimaţi.

— Voiam doal să mă zoc... Voiam doal un

creon.

Mama îşi linse buzele, trecăndu-şi degetele

prin părul lung şi aranjat, apoi o ridicase pe
Sunny înapoi in picioare, aranjându-i mai bine
rochiţa pe corp. Se întoarse apoi spre mine,
şi fără să-mi adreseze vreo privire adunase
toate creioanele mele şi i le întinse lui Sunny,
care imediat explodase într-un zâmbet de
neînchipuit.

— Mami! Dar... Sunt ale mele! am încercat să

mă apropii de ele pentru a-mi lua creioanele
preferate înapoi, însă am amuţit la vederea
tăriei din ochii săi.

Mă speriase, şi brusc îl voiam pe tati acolo,

lângă mine.

— încetează, Luna! Las-o si pe Sunny să se

joace şi nu fi egoistă.

A apucat-o de mână apoi, trăgând-o din

cameră si lăsându-mă în urmă ca si cum nici
/ /

n-aş fi existat în ochii ei.

Pentru că, poate, acela era şi adevărul pe care

încercam cu atâta îndârjire să-l neg.

Mami nu avea să mă iubească niciodată asa 7

cum o făcea pe Sunny.

însă nici eu nu aveam să mai plâng din cauza

lor aşa cum o făcusem în acea zi. Trebuie doar
să-l aştept pe tati să se întoarcă pentru a face
durerea să treacă. El mereu stia cum să mă
T

iubească asa cum voiam eu.

i

— Ţin minte că ţi-am spus să faci un desen şi

cu amintirile cele mai neplăcute, Luna.

Continui să-mi frec buza de jos între dinţi,

privindu-1 cu plictis pe doctorul Yang cum îşi
plimbă leneş ochii peste materialele aduse
de mine, şi nu pot să nu mai arunc câte
aruncătură de ochi spre ceasul de pe perete.
Nu am avut niciun chef să-i vin astăzi la
consultaţie, însă ştiu că nu pot evita asta la
nesfârşit, căci mai devreme sau mai târziu tot
aici voi ajunge, tot pe scaunul ăsta nenorocit
care mă face să mă gândesc neintenţionat
la un copil pedepsit să stea la colţ. Ceea ce e
puţin ironic, căci doctorul Yang poate fi orice,
dar nu o persoană mustrătoare sau care să te
judece prea uşor.
Oftez obosită când îi văd încruntătura de pe
frunte cum i se formează încet, dar sigur,
şi-mi întind picioarele în faţă pentru a le mai
dezmorţi. îmi ridic ghiozdanul de la piciorul
patului, scotocind prin lucrurile dinăuntru.

— Uite, ştiu că mi-ai spus că mă va ajuta să

trec peste, dar... am încercat, ok? Chiar am
încercat, spun, aruncându-i pe suprafaţa
mormanul de hârtii mototolite ce se
presupun a fi încercările mele neizbutite de
a surprinde cele mai neplăcute amintiri ale
mele.

Cele mai multe dintre ele seamănă mai mult

cu nişte mâzgălituri alambicate, făcute parcă
de un copil de cinci ani la vrăjeală, însă
degetele mi se împotriviseră în a mă lăsa
să desenez măcar ceva care să aibă sens.
De unde şi frustrarea pe care o simţisem
aseară, atunci când am încercat să fac ceva
pentru a nu veni cu mâna goală. Mintea îmi
fugise aiurea însă; spre nişte amintiri de care
aveam certitudinea că uitasem, însă faptul
că mi-au revenit chiat atunci la suprafaţă în
acel torent de energii negative mi-au dat de
înţeles că, cel mai probabil, nu voi fi
niciodată îndeajuns de puternică şi
nepăsătoare încât să le dau uitării pe vecie.
Mereu aveau să trăiască undeva în capul
meu, într-un colţişor întunecat, hrănindu-se
cu infimele mele clipe de fericire. Pentru
că uneori nu poţi să dau pur şi simplu
foc lucrurilor care te dor, ba din contră,
uneori ele sunt cele care te aruncă în aer,
spulberându-te.

îmi frec neobişnuit de agitate palmele între

ele, pocnindu-le din când în când, şi nu pot
să nu fiu curioasă de expresia de pe chipul
bărbatului în halat din faţa mea, care se
uită peste eşecurile mele cu un interes deloc
mascat. Ochii i se poticnesc apoi asupra
unei foi rupte la capete, deşi nu-mi amintesc
prea bine să fi rupt vreo foaie aseară, ci doar
le-am mototolit pentru că mă enervau să mă
tot uit la ele. îşi prinde bărbia între degete,
înclinându-şi capul într-o parte, şi nu pot să
opresc palpitaţia care-mi zguduie pieptul
atunci când îşi ridică brusc ochii înspre
mine, găurindu-mi parcă faţa cu ei.

— Cred că ai reuşit să surprinzi ce ai vrut

destul de bine, in ciuda predicilor tale,
spune pe un ton relaxat, întorcând foaia şi
ridicând-o la nivelul meu.

Privesc încurcată spre foaia vai de steaua ei,

şi tot ce văd este o figură umană, asemenea
unui chip, ce se dispersează apoi în multiple
linii trase neglijent şi repezit, ca şi cum faţa
i-ar fi smulsă cu totul şi împrăştiată pe toată
pagina. Nu-mi amintesc prea bine când am
desenat aşa ceva, şi nici nu ştiu ce-ar putea
să însemne un asemenea desen de prost gust
şi aproape... grotesc.

Observându-mi sobritatea ce-mi acoperă

întreaga faţă, doctorul Yang lasă hârtia jos,
aplecându-se peste birou şi împreunându-şi
braţele în fata sa.
r i

— Te-ai gândit la faptul că singurul motiv

pentru care nu te poţi despărţi de amintirile
astea negative este pentru că, poate în
adândul tău, nu vrei cu adevărat asta?

Ridic întrebător din sprânceană,

simţindu-mă complet pe lângă subiect.
— Lasă-mă să reformulez. Toate lucrurile
pe care le ţinem în noi, fie ele bune, rele,
banale sau chiar sfâşietoare, sunt o parte
din noi atât timp cât noi le permitem acest
lucru. Creierul nostru e astfel programat
încât să şteargă automat, ca şi cum ai da
cu un burete, informaţiile care nu au nicio
relevanţă pentru tine, pentru a face loc celor
noi. Totuşi, el nu are cum să te scape pe tine
de ele dacă o porţiune din tine, fie ea cât de
mică, nu vrea să o facă. Tot ce ni se întâmplă
ţine de noi, Luna. Noi suntem stăpâni asupra
noastră, asupra emoţiilor şi gândurilor
noastre, iar dacă se întâmplă să simţim că
ne-am rătăcit de la drumul cel bun sau de
persoana care eram înainte nu e din cauza
prostiilor precum destinul, karma sau mai
stiu eu ce. Tot ceea ce facem acum afectează
*

ceea ce vom face în viitor. E ca un efect al

fluturelui dacă mă înţelegi, atunci când o
întâmplare neînsemnată poate schimba
cursul întregii tale vieţi. Iar faptul că ţie îţi
este atât de greu să te desparţi de amintirile
neplăcute, sau măcar să le estompezi este din
cauză că nu te-ai împăcat încă cu ele. Că ai
lăsat unele treburi nerezolvate în trecut, iar
acum mintea ta nu ştie cum să le
depăşească. înţelegi unde bat?

Clipesc, ca şi cum vorbele sale mi-au intrat

pe-o ureche şi mi-au ieşit pe cealaltă. Vorbise
atât de repede, încât mă pierdute la un
moment dat pe la mijlocul discursului său.

— Probabil? răspund mai mult ca o

întrebare, neştiind ce-ar trebui să spun mai
exact.

Doctorul Yang se ridică pe neaşteptate de pe

scaun, dându-şi halatul la o parte pentru a-şi
băga mâinile în buzunarele pantalonilor şi
oh, chiar n-ar trebui să mă holbez la coapsele
sale ce-mi sar imediat în ochi. Mă mai întreb
apoi de ce nu dau roadele şedinţele sale,
când de fapt eu sunt atentă la cu totul şi cu
totul alte... detalii.

înghit în sec, mutându-mi puţin ruşinată

privirea. Sper că nu m-a văzut analizându-i
picioarele. însă, chiar dacă o face, alege să nu
comenteze, plimbându-se prin jurul meu.

— îţi propun ca în perioada următoare să te

gândeşti la cauzele pentru care acele
amintiri sunt atât de neplăcute, şi să încerci
să-ţi dai seama cum să le rezolvi, pentru ca
atunci când ti le vei mai aminti să fie doar
f

ceva trecător, care să nu mai stagneze în

mintea ta.

Tresar atunci când îl observ fix în faţa mea,

aplecându-se pentru a-şi pune palmele peste
umerii mei. Ochii săi întunecati coboară
9

leneşi peste ai mei, trimiţându-mi în mod

paradoxal o stare de linişte şi protecţie.

— Tu eşti singura care poate rezolva asta

Luna. Eu doar te pot ghida spre alternativele
cele mai bune pentru a te ajuta în bătălia pe
care va trebui să o duci. Dar doctorii ca mine
nu vor reuşi niciodată să resolve totul cu
r

prescripţii de pastille şi şedinţe cu nemiluita.

Nu asa funcţionează toată treaba asta. Ai
T t

fi surprinsă câte mistere ascunde mintea

umană, însă de un lucru sunt sigur. Doar tu
ai puterea să te ajuţi pe tine însăţi, chiar dacă
nu ştii asta acum. Şi poate că ţi se va părea
lipsit de sens ce spun acum, poate nu vei şti
ce să faci, sau cum să faci, dar sunt sigur că
va veni o zi în care să priveşti în urmă la
viaţa ta, şi să-ţi spui: Sunt bine
acum. Trecutul nu mă mai poate răni atât
timp cât eu nu ii dau voie. Eşti una dintre
cele mai puternice paciente ale mele. Aştept
cu nerăbdare ziua in care vei veni la mine
in vizită, şi nu pentru a sta pe scaunul ăsta
blestemat, bine?

încerc să nu respir, de teamă să nu-i inund

faţa cu respiraţia mea care nu cred oricum
că miroase prea bine, căci mâncasem un
sendviş cu salam şi brânză topită înainte
de a pleca de acasă. Mă rog, mai mult la
insistentele tatei, căci de altfel nu as fi avut
t * t

poftă de mâncare. Săracum om chiar crede

că am probleme cu alimentaţia, când de fapt
nu-mi găsesc apetitul, atâta tot. Nu-i ca şi
cum m-aş înfometa de una singură, nu?

Dau totuşi din cap, aproape hipnotic pentru

a-1 face să se mute odată din faţa mea până
nu mă voi pierde în ochii săi — al dracului
bărbat arătos —, iar el se conformează,
dându-se câţiva paşi mai în spate, lipindu-se
cu fundul de marginea biroului. Mă
fâstâcesc, neştiind cum să ies mai repede din
camera asta.
— Păi, cred că ne vedem... când ne vedem,
murmur, aplecându-mă după ghiozdan,
luând-o din loc spre uşă.

— Ai grijă de tine, Luna, bine?

Dau aprobator cap, fără să mă întorc. Asta

până când vocea sa răsună din nou în
urechile mele asemenea unui megafon.

— Oh, şi Luna? îmi place desenul cu tatăl tău.

Se vede cât tineti unul la celălalt.

După patru ore în care am avut două cursuri

ale naibii de lungi şi plicticoase ies, într-un
sfârşit, de pe porţile universităţii cu gândul
de a ajunge mai repede acasă pentru a-mi
revendica somnul binemeritat. Mă simt
extrem de istovită, cu capul puţin ameţit
de la lipsa de somn de azi noapte, şi cu un
stomac care-mi chiorăie de zor de zici că
mişună un grup întreg de şobolani la mine în
burtă. Cu siguranţă nu a fosto idee bună să
sar peste pauza de prânz pentru a moţăi cu
Vanessa pe banca din parcul facultăţii, în
plină iarnă.

Nările îmi sunt deja puţin iritate de la vântul

rece de atunci, iar acum, când deja începe să
fulguie cu bucăţi mari, simt că voi începe să
strănut din moment în moment.

îmi înfăşor mai bine fulatul în gurul

gâtului, inspirând de câteva ori mirosul
încă persistent de balsam de rufe, şi îmi scot
telefonul şi căştile pentru a asculta nişte
muzică până la staţia de autobuz. Deşi am
permisul luat de când împlinisem vârsta
legală de a-1 obţine, nu am nicio intenţie
de a le cere alor mei bani pentru propria
maşină, cu toate că tata s-a oferit de câteva
ori să-mi cumpere una de ziua mea. Nu ştiu
dacă e din cauză că nu vreau să mă consider
o povară pentru ei, căci combustibilul şi
întreţinerea ei costă destul de mult, însă pe
moment nu simt nevoia de aşa ceva, căci îmi
place oarecum să merg cu autobuzul în timp
ce ascult muzică la căşti. îmi aminteşte de
9 9

liceu, care, deşi nu a fost cea mai frumoasă

perioadă din viaţa mea, măcar mă simţeam
mai liberă şi mai... sigură pe mine.
Ies de pe porţile mari ale facultăţii, căutând
de zor prin telefon după vreo melodie care
să se potrivească cu starea mea de spirit care
oricum nu e prea bună, şi mai că nu bag in
seamă maşina care se opreşte lângă bordura
unde stau, decât atunci când claxonează de
câteva ori. îmi întorc buimacă gâtul spre
stânga, neştiind ce se petrece, şi-l observ
numaidecât pe Bibi făcându-mi cu mâna de
pe bancheta şoferului.

îmi scot căştile din urechi, apropiindu-mă

de el până ajung să mă sprijin cu palmele de
marginile ferestrei din dreptul său.

— Ce faci aici?

— Am venit s-o iau pe Kiva. Mi-a dat mesaj

că are ore şi că vrea să meargă la librăria din
Centru şi am zis că o duc eu.

Sprâncenele mi se apropie milimetric.

— Kiva nu a venit azi, cred. Trebuia să iasă

în acelaşi timp cu mine şi să ne vedem în faţa
universităţii, dar nici urmă de ea.
E rândul lui Bibi să se încrunte blocat, bătând
cu degetele de volan de câteva ori. îşi ridică
apoi capul în direcţia mea, făcându-mi semn
spre bancheta de lângă el.

— Hopa sus. Te duc eu acasă dacă tot o fac pe

limuzina, aparent

Stărui puţin pe gânduri, contemplând asupra

propunerii sale, şi decid totuşi să merg cu el
pentru a profita de timpul ăsta vorbind cu el.
Ocolesc maşina, trântindu-mă pe scaunul de
lângă el, iar în secunda următoare Bibi mişcă
maşina din loc, luând-o prin omătul deja
depus pe parbriz.

— Şi, mă fac mai comodă pe scaunul din

piele, cum mai merge cu facultatea?

— Se putea şi mai rău, ridică din umeri.

Bibi dorise încă de când era mic să dea

la inginerie aerospaţială, asta din cauza
obsesiei sale maniace în ceea ce priveşte
spaţiul cosmic si tot ce tine de el. Tin minte că
1 > T I !

în gimnaziu obişnuia să-şi umple camera cu

postere şi figurine cu planele şi nave
spaţiale, şi ceva îmi spune că încă mai face
asta, cu toate că n-am mai fost la el în cameră
de luni bune. încă mă surprinde faptul că a
rezistat până acum la o facultate atât de grea,
mai ales în condiţiile în care Bibi nici în liceu
9

nu era vreun geniu strălucit, ci mai degrabă

mediocru, ca mine de altfel. Cred că lucrurile
se rezolvă însă de la sine atunci când faci
ceva cu pasiune şi cu dorinţă.

Mă grăbesc să-i scriu un mesaj Kivei prin

care o întreb dacă este în regulă, apoi mă
întorc spre el.

— Mai ai un an si termini. Nici nu vei sti când

» I

va trece timpul, zâmbesc spre el, şi nu pot

să nu remarc momentul în care degetele i se
strâng mai bine în jurul volanului, virând nu
atât de delicat pe strada următoare.

Nu reuşesc însă să mă gândesc prea mult la

reacţia sa destul de ciudată fiind vorba de
9

Bibi, căci imediat se întoarce spre mine cu

gura până la urechi.
— Norocosul de mine. Lăsându-mă pe mine
la o parte, ia spune, care-i faza cu Venom?

— Ce fază?

— Oh haide, îmi aruncă o ocheadă scurtă.

Am observat toţi cum v-aţi comportat ieri ca
şi cum aţi fi devenit brusc prieteni buni. Nu
că nu m-aş bucura pentru tine, însă Ezra nu e
tocmai... un exemplu prea bun.

— Vorbeşte cel cu pierce în sculă!

Opreşte brusc la culoarea roşie a

semaforului, întorcându-se spre mine cu
un rânjet murdar. Mă loveşte iute cu palma
peste pulpă, scoţând un icnet de pe buzele
mele.

— Esti
* asa
/ o fată rea uneori,j Luna...

îmi dau ochii peste cap. Se pare că Bibi va fi

mereu... Bibi.

— Oricum, reiau discuţia, jucându-mă cu

nişte fire desprinse de la fular. Eu şi Ezra nu
suntem prieteni sau ceva, şi nici nu cred că
vom fi. Doar... ne-am intersectat alaltaseară
după ce am plecat de la planetarium şi...
nimic. Se bătuse cu naiba stie cine si m-am
* i

oferit să-i dau nişte ramen din bunătatea

t

sufletului meu. Nu cred că a apreciat prea

tare gestul, dar sigur a mâncat ca spartul,
râd în sinea mea, amintindu-mi pofta cu
care înghiţea. Un alt val de compătimire îmi
încolţeşte prin minte. Nu pare genu' care să
nu aibă ce mânca acasă, dar nici nu pot să
mă pronunţ pentru că nu ştiu absolut nimic
legat de Ezra Venom. Şi nici nu cred că vreau
să aflu, căci ceilalţi au dreptate. Venom
înseamnă belele, iar eu încerc să mă ţin
momentan cât mai departe de ele.

Bibi calcă pe acceleraţie de îndată ce culoare

se face verde, începând să schimbe canalele
de radio, fără să se oprească pe unul ca să mă
scutească de bâzâitul acela groaznic. Serios,
uneori am impresia că face unele faze numai
pentru a mă călca pe nervi.

Peste alte zece minute opreşte maşina în faţa

casei mele, zâmbindu-mi în semn de plecare,
îmi strâng mai bine curelele ghiozdanului în
palmă, şi mă aplec spre el pentru a-1 săruta
în fugă pe obraz.

— Mulţam de drum. Şi contacteaz-o pe Kiva.

Mie nu-mi răspunde la mesaj.

Dă probator din cap, uitându-se cam prea

lung la mine, ca şi cum ar vedea prin mine,
însă nu bag de seamă şi ies numaidecât din
maşină. îi fac pentru ultima dată cu mâna
când trece pe lângă mine cu maşina, şi îmi
ghidez paşii spre intrarea în casă, dorindu-mi
în gând să nu fiu nevoită să dau cu ochii
de mama, căci încă n-am trecut peste faza
de la spital de acum câteva zile. Şi nici nu
vreau să redeschid subiectul pentru că n-am
chef să-i ascult şirul interminabil de predici
acuzatoare. Uneori chiar mă întreb dacă
relaţia dintre noi va avansa vreodată spre
ceva mai bun. Puţin probabil. Si as minţi
r 1 7 7 r

dacă aş spune că nu mă afectează acest

aspect, însă am învăţat odată cu trecerea
timpului că o relaţie, indiferent de ce natură,
nu se poate întreţine numai cu o persoană.
Iar eu nu am de gând să fac paşi şi în locul ei.
Am trecut deja de faza aia.

Ghinionul pare însă că se ţine scai de mine,

căci nu apuc să mă descalţ bine in hol, căci
îi şi adu paşii venind din sufragerie. Apare
în cadranul uşii, ţinând în mână o revistă de
modă, şi mă abţin cu greu ca să nu-mi dau
ochii peste cap. Oare nu se plictiseşte să stea
degeaba toată ziua?

Şi oare sunt rea pentru că gândesc aşa? Ştiu

că e cea care mi-a dat viată si că ar trebui să
t t

am respect faţă de ea, şi chiar am, în felul

meu propriu, însă cunosc cazuri în care alte
persoane se spetesc pentru a-şi duce traiul
zi de zi, şi nu se plâng aşa cum o face mama
când o apucă toanele. Are foarte mare noroc
de tata că o iubeşte atât de mult încât să o
9

accepte aşa cum este, căci nu cred că toţi vom

aveam un asemenea noroc asa cum îl are ea.

— Ţi-e foame? Vrei să-ţi gătesc ceva anume?

— Nu, mint, căci nu vreau sub niciun chip să

stea pe capul meu de îndată ce intru în casă.

— Ok, atunci... Esti bine?

* *

îmi ridic într-un gest apatic ochii spre ea,

căutând ceva în privirea sa, deşi nici eu
nu ştiu ce anume. Poate încerc să găsesc
minciuna din întrebarea ei, nu sunt sigură,
însă când nu pot observa nimic ieşind din
comun la felul în care se uită la mine încerc
să mă gândesc dacă nu cumva încep să devin
paranoia.

îmi ling buzele anxioasă, simţindu-mă

neobişnuit de incomod în prezenţa da. Ca şi
cum aş avea un ştreag în jurul gâtului care se
strânge cu fiecare secundă care se scurge pe
lângă noi.

— Sunt bine, încerc să mă scuz de lângă ea în

linişte, însă palma îmi prinde imediat cotul,
oprindu-mă în loc.

Privirile ni se întâlnesc imediat, şi pot zări

încruntătura de pe fruntea sa.

— Nu trebuie să-mi acorzi tratamentul cu

indiferenţa pentru faza de la spital, Luna. îţi
voiam doar binele, ca întotdeauna de altfel.
De ce nu poţi vedea asta?

Pufnesc înainte să mă mai pot opri. înainte

să mai pot gândi.

— De ce? Poate pentru că întreaga mea

copilărie ţi-ai petrecut-o aruncându-mi
în faţă faptul că Sunny avea să fie mereu
preferata ta? Nici măcar pentru o secundă
nu ţi-ai mai întors privirea spre mine după
ce ea s-a născut, decât atunci când îmi căutai
vina până şi acolo unde nu exista. Aşa că
scuză-mă dacă sunt incapabilă să-mi dau
seama de grija uriaşă faţă de mine!

Aproape că nici nu-mi seama că turui

cuvintele cum îmi vin la gură decât atunci
când simt că rămân fără aer, iar gâtul mă
arde pe dinăuntru, forţându-mă să tuşesc
sec. Din faţa mea, cu o expresie mai mult
decât oripilată, mama se căzneşte că spună
câte ceva, deschizându-şi buzele, însă pare
că nu ştie ce anume să-mi mai zică, căci pare
de-a dreptul luată pe neaşteptate.

— Tu... Ochii i se transformă într-unii

rugători, aşa cum nu i-am mai văzut
vreodată la ea. V-am iubit pe amândouă la
fel, Luna! Bine, Sunny era mai mică şi avea
nevoie de atenţia mea mai mult decât tine,
dar asta nu înseamnă că ai fost mai prejos
decât ea.

îmi vine să clachez emoţional şi să izbucnesc

într-un plâns al naibii de dureros. Oare se
simte bine dacă încearcă acum să-mi spună
asta, ca şi cum n-am fi mare brânză? Cât de
proastă şi lipsită de creier mă crede oare?

Zâmbesc cu amar, privind undeva spre

podea, şi-mi smulg fără să mai stau pe
gânduri braţul de lângă ea.

— Si eu eram mică, mami. Si eu aveam nevoie

i * •

de tine la fel de mult ca... ea. Nu voi uita

niciodată, mă auzi? Niciodată nu voi uita
diferenţa pe care ai făcut-o între noi două,
pentru că tata nu a făcut asta vreodată, şi a
ştiut mai întâi de toate să fie un părinte bun,
drăgăstos şi responsabil pentru ambele. Ceea
ce tu n-ai reuşit atunci, asa că nu încerca
t 3 t

să-ţi repari acum greşelile. Pentru că nu ai

pierdut-o doar pe draga ta Sunny. Pentru
că pe mine m-ai pierdut dinainte să ştim
amândouă chestia asta. Şi ştii care-i partea
cea mai nasoală pentru noi două?
O privesc fix in ochi, fără să mai pot clipi
sau să mă pot concentra pe altceva decât pe
grimasa de pe faţa ei.

— Faptul că eu încă sunt vie.

Aştept câteva secunde să spună ceva, însă

parcă nicio emoţie nu-i mai trădează faţa
scăldată acum într-o inexpresivitate acerbă.
Doar stă, parcă privind în gol, dincolo de
mine, şi ştiu că ăsta e semnalul meu să plec
din faţa ei pentru a ne uşura amândurora
situatia.
9

Refuz să cobor la cină, în ciuda rugăminţilor

talei şi ale stomacului care arde din cauza
lipsei mâncării. Nu vreau să ami dau ochii cu
mama după discuţia de pe hol, căci mai mult
ca sigur nu aş face decât să-mi agravez şi
mai tare starea de rău pe care o simt în piept
în momentul de faţă. Aşa că prefer să merg
pe premisa că dacă dorm nu voi mai resimţi
foamea. Sau măcar încerc să mă motivez în
acest fel.
Strâng perna mai bine în braţe, închizând
ochii pentru a putea să adorm, şi devin în
scurt timp nervoasă şi recalcitrantă când
îmi dau seama că nu mă va fura somnul
atât de repede precum aş vrea. Mă foiesc
printre cearşafuri, gemând de durere, iar
o bocănitură puternică mă face să-mi ridic
atât de fugerător capul încât simt că ameţesc
pentru vreo două secunde. Observ o umbră
planându-mi prin faţa balconului, şi deja nu
mai trebuie să mă gândesc prea mult în a mă
da jos din pat căci ştiu despre cine e vorba.

Dau draperiile într-o parte, descoperind

chipul luminat de zăpada de afară al lui
Hex, si-i deschid curioasă usa. Nu cred că
7 » 0

aşteptam vreo vizită nocturnă în seara asta.

— Hei, e tot ce spune, scuturându-se de

bocanci pentru a păşi mai apoi înăuntru,
închid balconul după el, trăgând draperiile
la loc, şi mă dau într-o parte, căutându-i
privirea.

— Ce faci aici?
— Nu am voie să vin să te văd?

Se descalţă de bocancii pe care-i lasă lângă

balcon, tolănindu-se mai apoi în pat ca şi
cum ar fi cel mai firesc lucru din lume. Ridic
sceptică din sprânceană spre el, însă nu pare
că-mi acordă vreo atentie.
f

Tipic lui Hex şi manierelor sale inexistente.

Oftez, masându-mi burta, şi mă aşez cu

fundul pe marginea patului, ca şi cum aş
încerca să păstrez distanţa faţă de el. Deşi
nu stiu de ce as face asta, căci în trecut
mă simţeam atât de bine si confortabil în
r •

preajma sa, şi nu de puţin ori m-am simţit...

acasă în prezenţa sa. Se petrece un paradox
în capul meu, căci pe cât de agitată sunt când
îl ştiu aici, cu mine, pe atât de liniştită sunt.
Oare asta are vreun sens?

— Esti bine?
t

îmi răsucesc capul pentru a-i întâlni ochii

cufundaţi în semi-întunericul din cameră. Mă
r

privesc cercetători, ca şi cum ar avea puterea

să-mi descoasă sufletul numai cu o
ocheadă scurtă.

— Nu tocmai, mărturisesc, prea obosită

pentru a mai minţi pe cineva.

— Vrei să vorbeşti despre asta?

îmi molfăi obrazul pe dinăuntru, înghiţind

de câteva ori pentru a înlătura senzaţia
de disconfort ce-ţi face simţită prezenţa ca
un şarpe pe gâtul meu. Sigur o să răcesc în
ritmul ăsta, grozav...

Suspin.

— M-am certat cu mama, nimic nou sub

soare.

Abia după ce-mi dau drumul la gură devin

conştientă de jocul de cuvinte făcut fără ca
măcar să vreau asta.

— Ups, alegere greşită de cuvinte, aproape

că-mi vine să pufnesc, dar mă abţin, din
respect pentru el.

Hex însă nu pare preocupat de asta, căci

imediat revine la subiectul cu mama.

— Tocmai de aia ţi-am spus să pleci din casa

asta, Luna! comentează pe un ton mai acid,
ca şi cum ar fi furios pe intreaga situaţie.
Caută-ţi un apartament sau ceva ca să poţi
dormi si tu liniştită.
* T

— Probabil ai dreptate, plescăi din buze cu

jumătate de gură, presându-mi un picior sub
fund pentru a sta mai bine. Nu ştiu, Hex...
Uneori mă depăşeşte situaţia asta. în plus,
nu cred că mi-aş permite să-i cer tatei bani
pentru a-mi plăti singură chiria. Nu sunt atât
de egoistă.

O linişte se lasă curând peste noi, tot ce mai

pot auzi fiind sunetul de ticăit al ceasului de
pe perete. Din pat, Hex continuă să privească
un anumit punct al camerei, undeva pe
podea, şi nu îndrăznesc să-i mai spun altceva.
Oricum n-as avea ce anume.
7

— Atunci ce zici dacă ne mutăm împreună?

Mă crispez. Cu fiecare celulă din corpul meu.

— Tu... vorbeşti serios? Esti nebun!
> t

— De ce nu? dă din umeri delăsător. N-am

de gând oricum să stau pe capul alor mei
toată viata. Mai devreme sau mai târziu va
t

tremui să mă mut. Şi ai dreptate, chiriile în

oraş sunt mult prea mari pentru a o plăti de
unul singur. Şi, face o pauză, ridicându-se cu
spatele de tăbliţa patului, sunt confortabil cu
tine drept colegă de apartament. Ne ştim mai
bine decât oricine.

Nu tocmai, aş vrea să-i spun, însă ceva îmi

blochează cuvintele pe limbă. Propunerea lui
Hex e atât de bizară şi neaşteptată, încât îmi
paralizează complet mintea. într-un fel ar fi
un câştig pentru amândoi, pentru că ne-ar
fi mult mai uşor cu utilităţile, dar pe de altă
parte nu pot uita faptul că nu mai suntem
nişte puştani, şi că fiecare dintre noi are
propriile nevoi... fiziologice. Nu că aş aduce
toţi tipii pe care-i întâlnesc acasă, dar Hex
are nevoie de asta. Mai ales după ultima...
păţanie cu el.

îmi scutur capul, complet dezorientată.

— Nu ştiu. Chiar n-am chef să mai dau peste
tine când eşti pe cale să i-o tragi vreunei tipe.

îl văd cum îşi înclină capul într-o parte, iar

colţul gurii i se ridică treptat într-o umbră de
rânjet.

— A fost o greşeală. Nu aduc fete acasă de

obicei.

— Atunci chiar erai disperat înseamnă,

murmur îngândurată, făcând în acelaşi timp
mişto de el.
7

Se strâmbă urâcios, căzând din nou într-o

linişte seacă şi impenetrabilă. îmi plimb ochii
prin interiorul camerei, spre dezastrul care
domină întreg biroul, şi-mi notez mintal să
fac curat a doua zi, altfel mă voi îngropa de-a
binelea în mormane de hârtie.

— Vino aici.

Glasul său, uşor răguşit, îmi face capul să se

întoarcă instantaneu către el. Mă încrunt,
neînţelegând ce vrea mai exact, şi-l văd cum
bate cu palma locul de lângă el, şi abia acum
îmi dau seama că vrea să mă aşez lângă
acesta. Ezit, ca şi cum aş fi pe punctul de a
face ceva foarte stânjenitor, şi trebuie să
recunosc, nu-mi place deloc efectul pe care-1
are de la un timp asupra mea. Mă face să nu
mă mai simt... eu.

Mă apropii totuşi de el, înaintând cu

genunchii pe cearşafurile curate, şi nu apuc
prea bine să mă aşez cum trebuie întrucât
palma sa îmi prinde mult prea spontan
braţul, trăgându-mă în aşa fel încât mai că
aterizez deasupra lui. Mă opreşte totuşi astfel
încât să-i ajung între braţe, şi nu prea reuşesc
să-mi contenesc bătăile grăbite ale inimii,
ce-mi trosnesc în urechi.

Mă lipesc cu palmele de pieptul său acoperit

cu o bluză de trening, împingându-1.

— H-hei! Ce încerci să faci, Hex?

— îţi întorc favoarea, îmi şopteşte la ureche,

trimiţându-mi nişte fiori reci în jos, pe şira
spinării. Tu mereu ai avut grijă de durerea
mea, aşa că vreau să am şi eu grijă de tine
acum.

îi simt braţele strângându-se mai bine în

jurul taliei şi a spatelui meu, capturându-mi
corpul ca într-o menghină de neieşit, şi nu
pot să nu mă simt de-a dreptul ciudat în
ipostaza asta, căci nu cred să fi existat un
moment atât de intim între noi doi în toată
perioada de când ne cunoaştem. Da, ne-am
luat în br+aţe şi pupat amical de câteva ori,
dar niciodată îmbrăţişările lui Hex nu s-au
1 T

simtit atât de... strânse. Si de călduroase. Si

9 9 9

nu în sensul sexual sau ceva, ci pur şi simplu

pare genul de îmbrăţişare pe care i-o dai unei
persoane dragi ţie. Iar gândul că Hex încă mă
consideră cineva important în viaţa sa îmi
provoacă o căldură în miezul pieptului.

— Mă sufoci..., încerc să îngân printre braţele

sale, ajungând cumva cu faţa în scobitura
gâtului său, şi-l simt cum mai lasă din
strânsoare, dar nu într-atât încât să pot să mă
îndepărtez de el.

— Unele ar da orice să se sufoce în braţele

9

mele, îi simt zâmbetul arogant pe pielea

frunţii, şi îmi mişc picioarele pe lângă noi,
într-o încercare repezită de a-i trage vreuna.
Scânceşte atunci când talpa mea face
contact cu tibia sa, şi nu pot să-mi ascund
mulţumirea ce mă cuprinde.

— Esti asa un nemernic si un idiot uneori,

0 0 0 '

Papă-lapte! murmur la pieptul său,

inspirându-i pielea gâtului. Miroase a săpun
de castraveţi, unul din preferatele mele.

Minutele trec pe lângă noi cu o lentoare

cruntă, căci aproape mă pierd în căldura
primitoare a corpului său, fiind gata-gată să
mă las pradă somnului. Stomacul meu însă
pare a fi de altă părere, căci pe nepusă masă
un chiorăit de toată frumuseţea răsună în
9

întreaga obscuritate a camerei, făcându-mi

ochii să se deschidă cu groază.

Hex îmi dă drumul cât să se ridice pe coate,

iar eu simt cum îmi vine să mă plesnesc de
ruşine. Acum şi-a găsit şi el să chiuie.

— Ti-e foame?
9

— N-am prea mâncat azi.

— De ce?

— Nu prea am avut... şansa să o fac, ridic din

umeri.

Hex mă mai priveşte fix pentru câteva

secunde, apoi îl văd cum dispare de lângă
mine cu atât de multă rapiditate încât cad cu
faţa în cearşaf, înecându-mă cu aerul.

— îmbracă-te.

îmi ridic ochii spre el, zărindu-1 cum îşi

încalţă în grabă bocancii, răsucindu-se spre
mine.

îi arunc o ocheadă plină de confuzie.

— Ce naiba faci?

— Te scot să mănânci, prinţeso. Ce naiba

crezi că fac?
 Capitolul 22

ca să nu existe confuzii, ştiu că am zis

intr-un capitol in Drako că el şi Hex
se cu n o şteau de m ici p en tru că Hex
av ea bunici (i g u ess) în M ontana, ia r în
capitolul cu in terviul am zis că cei doi s-au
în tâln it cân d lui Drako i s-a stric a t m a şin a
T

(u itasem de capitolul din Drako). A şa că,

p en tru a o drege
cumva, am lăsat ideea de a se cunoaşte
de când erau mici, ca mai apoi să se
reîntâlnească după mai mulţi ani când
nu-i mai merge maşina lui Drako. Sper că
are sens.

Eram la garajul lui Bill, ajutându-l la reparaţia

unei maşini ce-i venise cu mai bine de trei ore
/

înainte, şi tot nu reuşea să-i dea de capăt.

N-am stat la toate orele, în mare parte pentru

că nu aveam chef să-mi pierd vremea cu nişte
materii care doar mă futeau pe creier, fără să
mă înveţe ceva productiv. Recunoşteam, şi nu
mi-era ruşine cu asta — şcoala nu era de mine
T T

şi nici nu aveam de gând să dau mai departe.

Unii dintre noi, pur şi simplu, nu eram buni la
tocit şi la respectat reguli, iar eu nu plănuiam
să-mi petrec următorii ani într-o corvoadă
totală numai pentru a face pe plac altor
persoane. încă aşteptam momentul pentru a-i
spune tatei vestea cea mare, însă mai mult
ca sigur avea să afle şi singur după ce va fi
înstiintat de notele si absentele din ultimul
/ / T t

timp.
Vorbisem cu Sunny până acum câteva minute
la telefon, întrebând-o dacă a terminat
proiectul cu Kevin pentru a ne putea vedea
diseară la o bere sau ceva cu ceilalţi, cu toate
7 '

că ştiam că ea nu era adepta acelor lucru.

O voiam lângă mine totuşi, aşa că fusesem
într-o stare destul de bună atunci când mi-a
confirmat că avea să vină. îmi explicase de
unde să o iau pentru a nu o vedea ai săi, apoi
am încheiat apelul pentru a o lăsa să-şi vadă
de treburi. Nu-mă plăcea să o deranjez când
avea de lucru, la fel cum nici mie nu-mi plăcea
să jiu distras când aveam ceva de făcut.

— Tot nu vrea să pornească? l-am întrebat pe

Bill atunci când am încheiat apelul cu Sunny şi
m-am întorc cu atenţia asupra sa.

— A naibii drăcie! se plânse Bill, străduindu-se

dă se târască de sub maşină. Se sprijini în
şezut, ştergându-şi sudoarea de pe frunte cu
o cârpă unsă cu ulei de motor pe alocuri. Nu
părea că-l deranja însă asta.

— Poate s-a bulit de tot, am ridicat din umeri.

Vreau să zic, arată si asa ca o rablă în
' * 7
devenire. Tipu' ăla probabil crede că mâinile
tale fac minuni.

— Chiar fac! se apără bărbatul, aruncându-mi

o privire murdară.

Am rânjit. Bill ura când îi luam peste picior

munca, iar mie îmi plăcea să-l calc pe coadă.
Mă amuza a naibii de tare.

Am continuat să-l ajut pe Bill să verifice

maşina pe toate părţile, deşi mai mult îi
dădeam la mână unelte sau mă uitam după
posibile scărări ale sale, până când sunetul
unui motor care părea că tot se întrerupe
ne ajunseseră amândurora la urechi,
captându-ne atenţia.

— Cineva are probleme cu motorul, comentase

Bill, fără să-ţi scoată însă capul de sub capota
maşinii.
/

— Merg să văd, l-am anunţat, şi am ieşit din

garaj, lungindu-mi gâtul spre străzile nu atât
de aglomerate pentru a vedea de unde provine
zgomotul. Abia când mi-am lungi gâtul spre
stânga, ieşind aproape în stradă,
am observat ceea ce părea a fi o maşină
neagră, lucioasă, al cărei motor părea să dea
rateuri continue, spre disperarea celui de la
volan.

M-am apropiat de acesta, înclinându-mi

capul pentru a vedea despre cine este vorba
— oraşul era destul de mic, ne cunoasteam
/ 3 T

între noi în mare parte — însă ochii mi se

măriseră la vederea celui din faţa mea. Am
stat o secundă nemişcat, încercând să-mi dau
seama dacă într-adevăr este vorba de el. în
fond, nu ne mai văzusem de mult timp; ar fi
fost şi normal să nu-mi amintesc având în
vedere faptul că părea schimbat şi mult mai
bine făcut.

I-am bătut în geam cu degetele de câteva ori,

atrăgându-i atenţia, iar el îl dăduse parcă plin
de nervi în jos, scurtându-mă cu privirea.

— Drako?

întreabarea mea fusese suficientă pentru a-i

face fruntea să se întunece cu totul, ca şi cum
n-ar fi avut habar despre ce naiba
îndrugam acolo. Abia peste câteva clipe
păruse că ceva făcuse clic în capul său, căci
trăsăturile i se mai îmbunaseră cât să nu mai
pară atât de fioros.

— Hex?

Deschise portiera, strecurându-se afară, şi

ne-am strâns într-o îmbrăţişare scurtă si
I J J

bărbătească. L-am bătut uşor pe spate.

— Ce faci aici, omule? l-am întrebat. Era

ciudat că se afla în Portland, mai ales
că existau câţiva kilometri buni până în
Montana. Şi era prima dată când îl vedeam
prin părţile astea.

— M-a trimis taică-miu să iau nişte marfă

pentru cai. Distrubuitorul a anunţat o
întârziere, şi cum au nevoie de ea urgent am
zis că merg eu după ea.

— Şi te-ai împotmolit, am rânjit spre ea,

mutându-mi privirea spre maşina de lângă el.
Era o Chevrolet Camaro, şi n-am putut să nu
mă hlolbez la ea ca la o acadea. Poate că nu
aveam eu afinitatea prea mare cu
maşinile, însă frumuseţea din faţa mea chiar
era o bijuterie.

— Mda, îşi trecu nervos degetele prin păr. Nu

stiu ce dracu' are.
/

L-am ocolit din câţiva paşi, examinăndu-i

maşini dintr-o parte în alta, apoi i-am făcut
semn pentru a mă lăsa să-i ridic capota din
faţă. La o primă privire nu părea nimic în
regulă, însă când mi-am mijit ochii mai bine
spre motorul acestuia mi-am dat din prima
seama era cu adevărat problema. Poate că nu
eram eu nici cât jumătate de priceput caBill,
însă ştiam si eu câte o chestie sau două.
T T

Am trântit capota la loc, întorcându-mă spre

el

— Trebuia să schimbi uleiul la motor. De asta

nu mai vrea să pornească.

— Băga-mi-aş! înjurase printre dinţi, oftând cu

greutate.

— Hei, un amic de-al meu are garajul nu

departe de aici. Poate reuşeşte el să tea jute
dacă vrei. în plus, am zâmbit strâmb în colţul
gurii, apropiindu-mă pentru a-l apuca de după
umeri, aveam cam multe de discutat de când
nu ne-am mai văzut, nu crezi?

Ridicase întrebător sprânceana spre mine,

hlizindu-se, apoi îşi dădu ochii peste cap şi mă
înghionteşte în coaste.

Al naibii drac de om!

— Băga-mi-aş ceva în planurile tale, Hex!

— Mă insulţi deja de cinci minute. Nu te

doare gura aia?

— O să mă doară pumnul şi pe tine ficatul

dacă nu plecăm, naibii, de aici până nu voi
degera!

îmi dau ochii peste cap, un pic sătul de

văicărela nesfârsită a Lunei. Care e destul de
*

argumentată totuşi, căci i-am promis că o voi

scoate să mănânce, şi în schimb am dat peste
uşile închise ale KFC-ului, deşi se presupune
că ar fi trebuit să fie deschis la orice oră. Am
tentatia de a-mi izbi bocancul de usa de la
t •

intrare pentru a-mi exterioriza nervii care se

adună în mine, însă mă potolesc atunci când
îmi dau seamă că ar putea oricând să răsune
vreo alarmă, iar Luna sigur n-o să fie prea
fericită dacă o să ajungem la pârnaie.

Dar, măcar acolo ar avea mâncare, nu?

îmi scutur capul. Nu vreau să cunosc o

Luna plină de draci. Ficatul meu mai vrea
să trăiască măcar până la cincizeci de ani.
Bătătoresc zăpada umedă de la picioarele
mele, plescăind din buze, şi mă întorc spre
Luna care mă întâmpină cu o grimasă pe
faţă şi cu braţele încrucişate la piept. Fulgii
care cad din norii întunecaţi i se lipesc direct
de faţă, şi aproape că pufnesc la vederea
expresiei nervoase pe care încearcă să şi-o
stăpânească. Ca şi cum muşchii îi zvâcnesc
pe dedesubt.

— Du-mă acasă.

Ridic din sprânceană, făcându-i semn să urce

înapoi în maşină. O ocolesc la rândul
meu, închizând portiera, în timp ce Luna o
trânteşte atât de tare încât am impresia că s-a
zgâlţâit şi scaunul sub mine. Mă întorc spre
ea, privind-o credul.

— Eşti în acea perioadă a lunii, sau ce ai?

Privirea sa cade leneşă pe mine, iar ochii mi

se reflectă în flăcările ce par că se formează
în ai săi. Flutură din gene de câteva ori.

— Nu-mi vine să cred că dintr-un milion de

spermatozoizi tu ai fost cel mai rapid.

Simt cum mă înec cu aerul, căci mă holbez

la ea fără să mai clipesc măcar o dată. Luna
continuă însă să mă atace pe silenţios cu una
dintre privirile sale pline de venin, şi brusc
mă simt prins în aceeaşi maşină cu o cu totul
şi cu totul altă persoană. De când a devenit
Luna atât de rea de gură? La adresa mea, în
principal.

îmi dreg glasul, apucându-mi cheile şi

răsucindu-le până când motorul începe că
huruie şi să se pună în mişcare.
— Pune-ţi centura, spun fără să mă mai
întorc spre ea, însă tot îi pot simţi mânia ce
parcă îi emană prin toţi porii.

— Suge-o.

Ok, cineva are nevoie de un Snickers, altfel se

va transforma în baba cloanţa.9

Depăşesc câteva maşini din trafic, şi mă aplec

spre torpedou pentru a-mi plimba degetele
pe acolo.

— Ce cauţi? mă întreabă curioasă.

9

— Telefonul.

— Pentru?

— Să-l sun pe Satana să-şi ia fiica înapoi.

Ar fi trebuit să mă aştept la pumnul care

a urmat după, şi care parcă mi-a perforat
umărul cu totul, însă nu am făcut-o, iar
durerea e îndeajuns de puternică pentru
a mă face chiar şi pe mine să scap un mic
geamăt printre buzele încleştate. Mă încrunt
spre ea cu toate puterile, aşteptându-mă să
bată cât de cât în retragere, însă alege să-mi
acorde o ultimă privire plictisită înainte de a
se întoarce cu faţa spre geamul de lângă ea.

Strâng mai bine de volan, oftând obosit, şi las

liniştea din maşină să se aşterne peste noi.
Aş putea să pornesc radio-ul şi să las vreo
melodie să cânte pe fundal, însă asta îmi
spune că ar face situaţia şi mai absurdă de
cât este deja.

Am dat-o în bară în seara asta cu Luna, şi mă

simt un complet idiot pentru că am făcut-o
să se simtă şi mai rău, mai ales că avusese
un episod şi cu mama sa înainte să merg la
ea. Stiu că relaţia celor două nu este una
r t

deloc bună, aşa că nici nu pot să-mi imaginez

ce simte sau gândeşte în momentul de faţă,
căci uneori nu prea reuşesc să o citesc cum
trebuie. Ca si cum si-ar ascunde emoţiile sub
7 t f

o mască a indiferenţei pe care n-aş putea s-o

sparg nici dacă aş da totul din mine.

Probabil tocmai de aceea nici nu pun — prea

tare — la suflet injuriile pe care le aruncă la
adresa mea. Ştiu cum este să te simţi in cea
7 9

mai proastă formă a ta, iar în cazul meu, de

cele mai multe ori asemenea episoade se
terminau în sticle sparte şi camere date peste
cap. Şi vreau să mă îndepărtez de acel eu
care nu ştia să lupte cu durerea din trecut.
Făcusem asta pentru o singură persoană;
nu am de gând să mai repet istoria, pentru
că asta ar însemna că tot acest timp care s-a
scurs de atunci nu m-a maturizat deloc, şi
nici nu m-a făcut să învăţ din greşeli.

O privesc cu coada ochilor pentru a mă

asigura că este în regulă cu ea, şi bat cu
degetele pe volan pentru a mă gândi la o
soluţie care să rezolve problema dintre
noi. Nu am de gând în niciun fel să o fac să
meargă la culcare cu stomacul gol, însă nici
nu am bani destui pentru a o duce la un
restaurant sau alt căcat de genu'.

Fir-ar! Abia îmi ajung banii de buzunar să-mi

mai iau nişte ţigări din când în când, însă tot
am să-i găsesc ceva de mâncare, chiar dacă
asta înseamnă că nu mai trag niciun fum în
mine timp de o săptămână
întreagă.

Ochii îmi trec apoi peste semnul luminos al

unei shaormerii, şi brusc îmi amintesc faptul
că în liceu Luna se dădea rău de tot în vânt
după kebabul la lipie cu mulţi cartofi şi sos
de usturoi. Oare de ce nu m-am gândit mai
devreme la asta?

îmi ridic numaidecât privirea pentru a căuta

un loc de parcare cât mai aproape de locaţie,
virând cam prea neaşteptat la dreapta, căci
Luna aproape că se izbeşte cu genuchii
de corpul torpedoului dacă nu şi-ar pune
palmele la timp pentru a evita impactul.

— Ce rahat faci, Hex?

îi ignor expresia criminală ce i se extinde

pe faţă, oprind motorul la câteva blocuri de
shaormeria respectivă, şi cobor din maşină
înainte să mai aud vreun alt val de reproşuri
acide din partea sa.

O văd totuşi cum mormăie ceva printre buze,

însă nu-mi pot da seama ce anume pentru că
sunt deja afară din maşină, urmând ca mai
apoi să-mi arate degetul mijlociu şi să-şi mute
privirea. Surâd in sinea mea. E aşa sălbatică
uneori.

Stau la coadă vreo trei minute, ignorând

frigul aprig de afară şi rugându-mă ca
Luna să nu se răzbune pe maşina tatei
pentru nervii pe care-i are. Nu de alta, dar
dacă vând kebab-ul înapoi sigur nu acopăr
toate pagubele cauzate de mâinile sale de
diavolită.
t

Sunt surprins totuşi să o găsesc cuminte pe

banchetă, cu palmele în jurul corpului şi cu
fruntea lipită de geamul de lângă ea. Nu se
sinchiseşte să se întoarcă spre mine atunci
când îmi reiau locul pe scaunul şoferului,
însă cel mai probabil simte mirosul ce
învăluie maşina, căci o aud cum adulmecă de
câteva ori aerul cu nasul. Capul i se întoarce
în scurt timp înspre mine, exact în momentul
în care îi duc kebab-ul la gură, acesta
lipindu-i-se de gura sa.

Face ochii mari, stând nemişcată, apoi apucă

mâncarea între palmele sale.
— Iar tu? întreabă, începând să înfulece ca şi
cum n-ar mai fi mâncat de câteva zile bune.
Ceea ce cred că e oarecum adevărat la cât de
trasă la faţă pare acum.

îmi scutur din cap.

— N-am nevoie. Mănâncă până nu se răceşte.

Mă priveşte câteva clipe lung, încercând

parcă să-mi pătrundă prin gânduri, însă
imediat se afundă mai bine pe scaun, scoţând
câteva sunete asemănătoare cu nişte gemete
de plăcere. îmi vine să râd la vederea ei, însă
mă abţin. îmi place s-o văd pe Luna fericită.
Iar dacă asta înseamnă s-o îndop bine cu
mâncare nesănătoasă, aşa să fie!

O observ în tăcere cum mănâncă din

kebab-ul uriaş ca şi cum i s-ar topi raiul pe
cerul gurii, şi brusc mă încearcă şi pe mine
o senzaţie neobişnuită de foame. Mâncasem
t >

cu câteva ore în urmă cu ai mei — în puţinele

momente în care tata nu e mereu la muncă
sau beat pe undeva prin sufragerie —
şi nu-mi pot explica de ce am acum din nou
senzaţia de foame. Probabil pentru că cea de
lângă mine mănâncă cu atât de multă poftă,
făcându-mi parcă în ciudă. Nu-mi plâng de
milă totuşi.
9

— Hei, Hex.

Vocea sa mă scoate din gânduri, captându-mi

din nou atenţia, şi mă întorc spre ea exact
în momentul în care îmi vâră câţiva cartofi
9

direct în gură, aproape înecându-mă cu ei.

Mă dau în spate, ducându-mi mâna la gură
pentru a nu cădea prin maşină, şi încep să-i
mestec cu mişcări lente.

— Ce faci?

— Dau hrană la slujitori, ridică din umeri. Ai

face bine să mesteci şi să înghiţi, altfel te fac
sclavul meu pe viaţă.

Ridic sceptic din sprânceană, înghiţind

mâncarea din gură.

— De ce cred că ţi-ar plăcea asta?

Nu primesc niciun răspuns, doar un rânjet
discret ce-i alunecă spre colţul gurii.

Trec mai bine de douăzeci de minute

până când Luna termină de mâncat tot —
servindu-mi şi mie din când în când din
cartofi sau din bucăţile de carne, cu toate
că nu-i cer asta. Se bate de câteva ori peste
geacă, ca şi cum şi-ar mângâia burta plină,
şi pufnesc atunci când un râgâit abia auzit
îi scapă printre buze. Şi dacă n-aş crede-o,
aş spune că Luna tocmai se îmbujorează în
obraji, privindu-mă cu ruşine.

— Scuze... Şi nu te mai uita ca un măgar!

îmi scutur capul, răsucind cheile în contact.

— Mergem acasă?

Dă scurt din cap, lipindu-şi ceafa de spătarul

scaunului.

— Sunt adormită, murmură pe o voce joasă,

închizându-si ochii.
*
O iau din loc fără să mai spun ceva,
accelerând pe străzile de acum pustii şi
acoperite de noul strat de zăpadă. Nu se mai
termină odată cu căcatul ăsta de iarnă!

Arunc o ocheadă scurtă spre ceasul de la

maşină, si îmi vine să casc când văd că e
t * *

trecut deja de ora zece. Nu sunt de obicei

o găină care să se culce prea devreme, dar
mă simt obosit acum, probabil şi pentru că
lucrasem cu Bill câteva ore bune până să-mi
mai arate ce se mai schimbase pe la el pe
acolo. Abia aştept să mă arunc în pat şi să uit
de mine până dimineaţă.

— Hex? se aude de lângă mine vocea

neobişnuit de calmă a Lunei.

— Hm?

— Mulţumesc. Pentru seara asta.

9

O privesc pe furiş prin colţul ochilor. Se uită

undeva pe geam, însă abia mai apoi constat
că ochii ni se întâlnesc prin reflexia care se
formează pe suprafaţa geamului. înghit în
sec, încordându-mi mai bine palmele pe
volan, şi îmi umezesc buzele în timp ce-mi
mut atenţia înapoi spre drum.

— Ştii că aş face orice pentru tine, Luna.

Nu răspunde, dar nici nu mă aştept neapărat

să o facă. Uneori liniştea dintre noi e mult
*

mai plăcute decât oricare altă conversaţie

lipsită de sens. Şi-mi place asta la noi. Faptul
că putem să nu ne spunem ceva, dar totuşi
să comunicăm atât de mult prin tăcere.
Sau poate doar eu cred asta în mintea mea
bolnavă şi mult prea obosită. Poate pentru ea
sunt nişte simple banalităţi.

Dar nu-mi pasă. Pentru că ştiu, în adâncul

meu, că am nevoie de nebunia Lunei în viaţa
asta nenorocită şi patetică a mea.

Soneria telefonului mei ne face pe amândoi

să tresărim de pe scaune şi să ne uităm
ciudat unul la celălalt. îi fac semn Lunei
să-mi caute telefonul pentru că, sincer, habar
n-am pe unde l-am mai aruncat, şi o văd cum
se uită lung la ecranul acestuia.

— Cine e?
— Kiva.

Mă încrunt.

— Pune-o pe difuzor.

Luna îmi ascultă rugămintea, punând

telefonul în partea din faţă a maşinii pentru
a putea auzi mai bine.

— Kiva, ce e? întreb, neluându-mi ochii de la

drum.

— H-hex...

Un frig mă cuprinde de la spate la auzul vocii

sale ce pare plânsă şi plină de spaimă. De
lângă mine, o pot zări pe Luna cum priveşte
mai treaza ca niciodată, cu o expresie
încordată, spre telefon.

— Kiva, ce s-a întâmplat?

— El... O aud cum îşi trage nasul. M-a lovit,

Hex. Din nou. Nu ştiu ce să fac. Nu pot să mă
întorc la el! Eu... Mi-e atât de frică... C-cred
c-am nasul rupt.

— Hei, încerc să-i vorbesc pe o voce mai

domoală. Calmează-te, şi spune-mi unde eşti,
Kiva. Eu şi Luna venim înspre tine.

Ne explică cu glasul parcă sfâşiat locul în

care reuşise să se adăpostească de furia
nenorocitului de taică-su vitreg — pe o
stradă nu departe de casa sa —, şi simt cum
oasele îmi vor trosni prin piele la cât de tare
strâng de volanul pe care-1 întorc la stânga
pe următoarea stradă. Evit o maşină care-mi
iese aiurea în cale, ieşindu-mi pe gură nişte
înjurături de mama focului la adresa acelui
imbecil care habar n-are să conducă, şi mă
focusez doar asupra ajungerii cât mai rapide
la Kiva.

Trebuia să mă aştept la asta încă de ziua

trecută când mi-a spus că acel rahat de om îşi
varsă frustrările pe ea. Trebuia să fac ceva,
să fiu acolo pentru Kiva, însă am fost atât de
prins în propriile mele probleme încât am şi
uitat de faptul că ea e mult prea slabă în faţa
sa, şi complet lipsită de apărare. Futu-i! Oare
prin câte a trecut atunci când
eu călăream pe altele prin Montana? Oare
câte a indurat fără ca măcar unul dintre noi
să afle de asta?

— Trebuia să insist cu apelul, o aud pe Luna

bolborosit de lângă mine.

îmi răsucesc capul spre ea, cât să o văd cum

îşi roade unghiile de la degetul mare.

— La ce te referi?

— Bibi a venit azi să o ia cu maşină să

t

meargă la nu ştiu ce librărie din oraş. Doar

că trebuia să mă văd cu Kiva când ieşeam de
la ore, şi nu a mai venit. Şi nici la mesaje nu
mi-a răspuns. Fir-ar! se loveşte cu palmele
peste pulpe. De ce nu ne-a spus despre tatăl
său? O să-i mut mecla ticălosului pentru ceea
ce i-a făcut!

— Hai doar să mergem să vedem cum e. îl

putem rezolva pe taică-su mai după ce ne
asigurăm că ea e bine, ok?

îşi dă ochii peste cap, părând că nu e de

acord, însă nu mai comentează nimic. îmi
muşc buza de jos, stăpânindu-mi nervii ce mi
se urcă prin muşchi, şi apăs pe acceleraţie
până când simt că depăşesc cu mult limitele
legate prin zona asta a oraşului. Mă doare in
cur însă de poliţie şi de legile lor însă.

Când opresc maşina pe strada de care ne

spusese Kiva, Luna parcă sare la propriu
din maşină, alergând prin zăpadă după
prietena noastră, care stă chircită pe
glezne pe marginea unei borduri, cu capul
băgat şi ascuns între genunchi. De îndată
ce aude paşi înspre ea pare că se înfioară,
ridicându-şi cu o expresie terifiată capul,
însă se relaxează imediat în braţele Lunei.
f

Fruntea şi pumnii mi se strâng la vederea

urmelor de sânge închegat ce-i acoperă tot
nasul, lungindu-se apoi spre gură şi bărbie
ca şi cum ar fi dat cu mâneca pentru a se
şterge şi a-1 întinde. Pielea îi e palidă ca
varul, cu părul răvăşit tot sub căciula care
abia îi mai stă pe cap, şi nu pot să nu mă
crispez la vederea tălpilor sale goale ce stau
pe jumătate acoperite în zăpadă. Pielea
poartă o culoare de roşu aprins pe toată laba
piciorului, urmând să capete apoi spre
degete o nuanţă de albastru deschis.

înjur printre dinţi, apropiindu-mă de ea. Mă

las pe vine in faţa ei, în timp ce Luna se dă
într-o parte pentru a-mi face loc, şi-i prind
tălpile între palmele mele, frecând uşor.
Kiva scânceşte de durere, cu lacrimi aproape
îngheţate în jurul pleoapelor. Arată groaznic,
iar eu mă simt de o sută de ori mai nefericit.

— Ce mama mă-sii..., îşi pune Luna palmele

în cap, respirând furioasă pe nări. Nu poate
să se uite prea mult la rănile Kivei, căci
buzele încep să-i tremure uşor, fiind nevoită
să-şi mute privirea în altă parte.

— Să te ducem în maşină să te încălzeşti,

i * 7

bine? o întreb, ştergându-i cu degetul urmele

de umezeală de la ochi.

Dă apatică din cap, cumva robotic, şi nu ezit

în a o lua pe sus pentru a pleca de aici. Kiva
se prinde instant de gâtul meu, afundându-şi
capul în umărul meu, şi am nevoie de toată
puterea din lume pentru a nu da buzna peste
taică-su si a-1 omorî în bătaie.
*
O strecor pe bancheta din spate lângă Luna
care se bagă imediat lângă ea, şi-mi dau
numaidecât geaca jos de pe umeri pentru a
i-o aşeza peste corp. Tremură toată, şi mi-e
foarte teamă pentru starea ei de sănătate,
căci tuşeşte destul de grav, ca şi cum s-ar
îneca cu aerul.

Mă strecor pe scaunul şoferului, când aerul

condiţiont mai tare, şi-mi dau jos cu mişcări
mai degrabă disperate bocancii pentru a-mi
scoate sosetele. Nu am altele de schimb
să-i dau, însă nu cred că va comenta dacă
le foloseşte pe ale mele, şi aşa sunt destul
de calde. I le întind Lunei care îmi aruncă
o ocheadă curioasă, însă nu zice nimic,
ajutând-o să se încalţe cu ele. îmi pun
bocancii înapoi în picioare, şi mă întorc cu
corpul spre Kiva.

— Ce s-a întâmplat?

— Habar n-am. Am avut o ceartă cu el

dimineaţă pe motiv că nu-i pregătisem micul
dejun, de asta nici n-am mai putut ajunge
la ore, îi aruncă o privire scurtă Lunei, care
continuă să o mângâie în braţele sale. Apoi,
acum pe seară, am auzit zgomote din
bucătărie, aşa că am coborât să văd ce se
întâmplă. El..., se opreşte brusc, muşcându-şi
buzele ca si cum ar fi încercat să-ti
7 f

potolească lacrimile. O călărea pe una pe

masa din bucătărie, exact în locul în care
obişnuia să stea mama. Nu i-a păsat de faptul
că i-am văzut, căci se tot uita la mine în timp
ce se împingea în tipa aia, până când am ţipat
la el să se oprească. Era... prea mult pentru
mine, aproape că am vomat pe podea.

Trage aer în piept, amintindu-şi, apoi

continuă cu ochii închişi.
r

— S-a înfuriat atât de tare pe faptul că am

ţipat. A ieşit din aia, şi-a tras pantalonii pe
el si nu cred că am mai conştientizat ce mi
t t

se întâmplă decât atunci când palma sa s-a

izbit de mine. Cred că m-am dat cu nasul de
tocul uşii, căci peste câteva secunde m-am
trezit jos, cu ţipetele celor doi urlându-mi în
ureche. Aşa c-că... am fugit. Habar n-am cum.
Eram atât de îngrozită de ce mi-ar putea face.
Eu...
— Şşt, e în regulă, Kiva, o trage Luna mai
aproape în braţele sale, iar Kiva se ascunde
cu capul în scobitura gâtului său.

Ochii mei îi întâlnesc pe cei ai Lunei. Pare

şocată de cele auzite, la fel ca mine de altfel.
Doar că spre desebire de ea, eu simt că fierb
de furie pe dinăuntru, şi am nevoie de tot
răgazul din lume pentru a nu ieşi de pe uşa
asta şi a pleca în căutarea acelui bastard
mizerabil. Nu are să se mai atingă de Kiva a
doua oară.

— Kiva, trebuie să-l reclami la poliţie,

murmură Luna, făcând-o să-şi ridice capul cu
o expresie încordată.

Dă vehement din cap, cuprinsă parcă de o

teamă teribilă, însă Luna o prinde de braţe,
forţând-o să o privească în ochi.

— Ştiu că îţi e frică de el, de ce ar putea face

după. Dar nenorocitul trebuie să plătească
pentru ce ţi-a făcut. La naiba, Kiva! Trebuie
băgat la pârnaie cu criminalii de acolo! Să
putrezească ca un şobolan împuţit pentru
ceea ce ti-a făcut!
t
— N-nu! încearcă să se desprindă de Luna.
Dacă... dacă se va răzbuna pe mine în caz că
va scăpa doar cu o amendă? Eu doar... doar...

Tremură mult prea tare pentru a mai putea

vorbi.

îmi ling buzele iritat, frecându-mi de câteva

ori spaţiul dintre ochi. Situaţia mă depăşeşte
puţin, însă ştiu că nu putem s-o lăsăm aşa
cum a picat. Pentru că odată ce ridici palma
la cineva pentru prima dată, poţi fi sigur că
acea persoană nu va ezita să o facă şi a doua
oară, oricât de multe scuze ar băga după.

Pornesc din nou motorul, căutându-i privirea

Kivei prin oglinda retrovizoare.

— Mergem la poliţie, Kiva. Şi ai face bine să-l

acuzi de agresiune la adresa ta, altfel nu ştiu
ce-s în stare să-i fac dacă tu taci din gură şi
înduri.

Un alt val de lacrimi îi podidesc colţul

ochilor. Dă pasivă din cap, învelindu-se mai
bine cu geaca de la mine, şi nu mai stau pe
gând şi accelerez spre secţia de poliţie.

Uitasem că tata e de gardă de noaptea asta,

aşa că am o mică surpriză atunci când îl
zăresc la ghişeul principal, stând de vorbă cu
bărbatul de pe scaun care pare că preia un
apel. Se apropie de noi cu o grimasă pe faţă,
şi nu pierd prea mult timp în a-i explica cele
întâmplate pentru că Kiva e şi aşa destul de
speriată de toată treaba asta cu poliţia. Noroc
de Luna care o ţine aproape de ea şi încearcă
să o mai întăreze cu nişte cuvinte liniştitoare.
# •

— Poate vorbi? mă întreabă tata pe un glas

scăzut, lungindu-şi capul în direcţia Kivei.

Dau aprobator din cap, iar el face semn uneia

dintre colegele sale, o femeie ce pare cu puţin
mai în vârstă decât mama, care se apropie
si discută câteva detalii cu noi doi. Se oferă
*

apoi să o conducă pe Kiva spre o cameră mai

liberă pentru a putea să-i ia o declaraţie şi a
nu fi întrerupte de cineva, iar Kiva acceptă
cu reticenţă, privind cu ochi mari şi pufoşi
de la plâns în urma noastră în timp ce se
îndepărtează.
îmi duc mâna la gură, ştergându-mi colţurile
acesteia cu degetele, mi-mi trec cu mişcări
lente şi apăsante degetele prin păr. Sunt
la un pas de a lovi peretele din faţa mea
cu pumnul la gândul că am fost atât de
nepăsători cu ea, încât nu am văzut dincolo
de zâmbetele sale false. Kiva îmi este ca o
soră mai mică, aşa că mă doare să o văd în
starea asta distrusă, pentru că asta a făcut
acel nenorocit cu ea în tot acest timp — i-a
frânt sufletul până a dat cu el de pământ. La
propriu.

Ceva mă atinge pe umăr, făcându-mă să mă

întorc si să dau de ochii obosiţi si trişti ai
> / t *

Lunei.

— De ce nu ne-a spus? şopteşte abia auzibil,

bătând pasul pe loc ca intr-un tic nervos.

— Pentru că aşa e ea, surând cu amar. Nu

vrea să ne încarce cu propriile probleme,
însă de asta suntem prieteni, nu? Dacă nu
ne putem baza unii pe alţii atunci în cine o
putem face?
Ştiu că sună cinic venind din gura mea,
căci eu plecasem ca un ratat cu coada între
picioare de îndată ce am simţit că lipsa lui
Sunny era mult prea mult de suportat, fără să
vorbesc cu vreunul dintre ei. Nu vreau însă
să fiu nepăsător la problemele celorlalţi, cu
atât mai puţin cu cât sunt singurii pe care-i
pot considera ca o a doua familie.

Gândul îmi zboară imediat spre Luna şi spre

flaconul său de pastile antidepresive, iar
ideea că ar putea să treacă prin ceva la fel
de grav precum Kiva îmi aduce o arşiţă în
centrul stomacului.

— Merg să caut nişte apă, gângureşte de

lângă mine. Vrei?

Dau din cap în semn negativ, şi o privesc

cum dispare în celălalt capăt al coridorului.
Oftez, şi mă las cu spatele de peretele lateral,
închizând ochii. Seara asta nu a decurs deloc
aşa cum plănuiam.
Peste mai bine de jumătate de oră, Bibi apare
pe neaşteptate la poliţie pe motiv că Luna
îi contactase pe ceilalţi pentru a le spune
ce se petrece. De Vanessa nu se ştie nimic,
căci nu dăduse văzut la mesaje, iar în ceea
ce-1 priveşte pe JJ, se pare că are alte planuri
pe seara asta, căci nu dăduse niciun mesaj
concludent în ceea ce-1 priveşte.

încă stăm de vorbă între noi atunci când

Kiva reapare din sala în care fusese dusă în
compania aceleiaşi femei, avându-1 pe tata
în urma lor. Are fata mai curate de urmele
t

de sânge, şi poartă o pereche de papuci care

probabil îi sunt daţi de undeva din secţie.
Ochii i se întunecă Kivei la vederea lui Bibi,
însă nu comentează nimic atunci când acesta
o trage la pieptul său, având grijă să nu o
rănească şi mai tare decât e deja.

— Ce cauţi aici?
9

— Eu i-am spus, scuze Kiva, îi aruncă Luna o

privire plină de jenă.

Kiva deschide gura pentru a spune ceva, însă

este întreruptă de zgomotul de paşi care se
face auzit de undeva din spatele nostru.
Ne întoarcem toţi privirile, dând de un JJ
răvăşit de-a binelea. îşi trece palmele prin
păr pentru a-1 face să stea în loc, şi priveşte
bulversat de la unul la altul.

— Ce-am pierdut?

O zăresc cu coada ochilor pe Kiva cum îl

priveşte ca prin transă, mult prea obosită
pentru a mai face vreun comentariu, şi nu
pot să nu observ încruntătura ce-i întunecă
faţa, urmată de o umbră de durere în
momentul în care zăreşte petele roşii ce-i
acoperă gâtul şi coboară spre claviculă. îşi
întoarce privirea în tăcere, stând aproape de
Bibi.

La naiba, JJ! Măcar aranjează-te şi tu dacă vii

de la călărit fufe! îmi vine să-i plesnesc una
la cât de dobitoc poate să fie.

Femeia de lângă noi îşi drege glasul,

captându-ne atenţia.

— I-am recomandat să mergem la spital

pentru câteva analize. Vom vorbi să poată
petrece noapte acolo în caz că nu se mai
poate întoarce acasă în seara asta, iar mâine
dimineaţă ne vom prezenta la prima oră la
tatăl acesteia.

— Mâine? întreabă cam acid Luna. De ce nu

acum?

— Pentru că avem proceduri de urmat, se

bagă şi tata în discuţie şi, deşi aş vrea să mă
iau puţin în gură cu el, ştiu că nu voi obţine
nimic dacă mă bag în chestiunile sale legate
de muncă. Aşa că tac, şi înghit în sec.

— Poti dormi la mine dacă vrei, se trezeşte

» * »

Bibi să vorbească.

îl privim toţi ca şi cum ar fi spus cea mai

mare porcărie din lume. Ridică din umeri.

— Ce e? Dacă întreabă mama ceva îi pot

spune că-i iubită-mea.

Kiva face ochii mari spre el, cu buzele

întredeschise, şi nu ştiu cum să interpretez
zâmbetul pe care Bibi îl are acum pe buze
când o priveşte. Mereu a avut drag de Kiva
de când eram mici, deci cred că urlă
instinctul patern în el.

Dă apoi din cap, nelalocul ei, şi o văd cum îşi

ridică capul spre mine şi Luna.

— Mulţumesc mult. Pentru tot.

9

Luna îi zâmbeşte slab, cuprinzând-o încă

odată cu braţele, iar eu mă rezum la un
simplu sărut în creştetul capului. îi privim
apoi până când dispar în compania acelei
femei şi a tatei spre ieşire.

— Deeci, ce-am pierdut? se aude din nou

vocea lui JJ de lângă mine, iar de data asta nu
mă mai opresc şi îi plesnesc una pestea ceafă,
făcându-1 să mârâie dureros printre dinţi.

— Tacă-ţi gura până n-o urmezi pe Kiva la

spital, cap de peşte!

îi fac semn Lunei să mă urmeze pentru a

putea pleca de acolo, lăsându-1 pe JJ de unul
singur în mijlocul holului. Poate aşa mai
reflectă şi el la greşelile sale, deşi la cum îl
cunosc, sigur nu-1 va duce mintea la prea
multe in afară de partida de sex pe care
tocmai a întrerut-o. îmi e milă tare de Kiva
că iubeşte un asemenea băiat, oricât de bun
prieten mi-ar fi JJ.

E aproape miezul nopţii atunci când opresc

maşina în dreptul garajului. Sunt frânt de
oboseală, şi cred că la fel e şi Luna, căci a
căscat într-una în drumul spre casă, iar acum
merge ca şi cum ar fi un robot teleghidat.

Inspir aerul rece al serii, şi aştept să-i spun

noapte bună pentru a merge amândoi la
casele noastre. Doar că Luna nu se mişcă, ci
priveşte fix spre casa sa.

— La naiba! o aud murmurând, frecându-şi

braţele pentru a se încălzi de frig.

— Ce e? mă încrunt spre ea, mutându-mi

privirea spre locuinţa sa. O lumină slabă se
vede de undeva de la parter, cel mai probabil
din sufragerie.
— Mama mai are unele nopţi în care
nu poate să doarmă şi stă să citească în
sufragerie ca să nu-1 deranjeze pe tata cu
lumina. Grozav! Acum va trebui să-i explic şi
ce caut pe afară la ora asta când am facultate
a doua zi.

O privesc în tăcere câteva secunde. Nu cred

că o deranjează aşa tare ce va spune mama
ei având în vedere că e deja destul de mare,
cât o deranjează faptul că va trebui să se
confrunte din nou cu ea. Şi nu pare prea
încântată de asta.

îmi frec ceafa, expirând aerul cald printre

buze, şi-mi bine brusc o idee strălucită în cap.

— Intră la mine. Poti sări la tine în cameră de

t

la balconul meu.

Stă pe gânduri câteva clipe, apoi îmi face

semn din cap şi intrăm cu grijă înăuntru
pentru a nu face prea mult zgomot. Mama
doarme dusă probabil la ora asta, şi de obicei
nu se trezeşte atât de uşor când vine
vorba de unele zgomote. Ceea ce nu pot să
spun despre alarma de dimineaţă; pe asta o
aude şi dacă ar fi la capătul străzii.

Aprind veioza în camera mea de îndată ce

ajungem la etaj, poftind-o pe Luna înăuntru,
şi-i spun să mă aştepte un minut până îmi voi
rezolva urgenţa la baie. Mă ţin de mai bine
de trei ore, iar prostului de mine nu-i trecuse
prin cap să meargă la baia de la secţia de
poliţie.

Când mă întorc, nu mai apuc s-o întreb pe

Luna cum se simte, căci o găsesc prăbuşită
pe patul meu, cu faţa băgată între perne şi
cu picioarele la marginea patului. înghit în
sec, neştiind ce să fac. O aud cum sforăie abia
sesizabil, şi nu pot să nu zâmbesc la imaginea
ei.

Cred că e foarte obosită de a reuşit să

*

adoarmă în mai puţin de un minut. Şi nu mă

lasă inima să o trezesc pentru a o trimite la
ea in cameră. în plus, oi fi eu forţos, da' mai
mult ca sigur nu pot să ne trec pe amândoi
peste balcon fără să alunecăm în gol.
îmi dau geaca jos, aruncându-mi bocancii
lângă tocul uşii, şi mă apropii de pat pentru
a-i da jos ghetele umede pe talpă de la zăpada
ce se topeşte deja, formând câţiva stropi pe
podeaua de sub ea. O aud cum mormăie ceva
indescifrabil atunci când simte că i le scot, şi
se cuibăreşte
» si
* mai bine între cearşafurile
»
mele, lovind dintr-o dată cu piciorul, cel mai
sigur din reflex. îmi dau ochii peste cap; nici
în somn nu se poate potoli.

Mă bag la rândul meu în pat după ce mă

schimb într-o pereche de pantaloni de
trening şi o bluză oarecare, şi mă aşez în
aşa fel încât să-i dau destul loc pentru a se
întinde, căci ştiu că îi place să acopere tot
patul încă de când eram mici. Arunc o ultimă
privire spre ea, asigurându-mă că este bine
învelită şi stă comod, apoi sting veioza,
lăsând camera să se cufunde în bezna de
afară. Doar că nu e tocmai beznă, căci lumina
lunii se reflectă în zăpada de afară, făcând
camera să pară mult mai luminoasă decât în
mod normal, cât să-mi permită să-i descifrez
chipul.
Mă întorc cu faţa spre tavan, expirând lung,
şi nu ştiu de ce, dar adorm mai repede ca
niciodată în seara asta.
 Capitolul 23

LUNA

Eu şi Sunny nu ne mai înţelegeam atât de bine

ca la început, când eram m ult prea m ici ca
să înţeleg mare lucru din lumea adulţilor şi
modul în care m erg lucrurile odată ce creşti în
vârstă.
Aveam atunci zece ani, în timp ce surioara
mea tocmai împlinea vârsta de opt, iar acasă
la noi se dădea o mare petrecere în cinstea
ei, fiind invitaţi majoritatea copiilor de la
ea din clasă şi î'estul prietenilor. Mami îmi
spusese că nu pot să chem şi amici de-ai mei,
căci curtea nu ne era destul de încăpătoare
pentru toată lumea, şi s-ar fi creat prea mare
harababură dacă ar fi fost prea mulţi la un loc.
Iar eu am ascultat-o, chiar dacă mă simţeam
j t

ca un străin printre toţi acei plozi care

alergau ca roboţii dintr-o parte în alta, ţipând
cât îi ţineau gurile.

Nu-mi plăcea prea mult petrecerea aia

tematică, dar trebuia să stau pentru a nu
părea că sunt din alte lumea, decât cea a lor.

Aveam noroc însă de tati care îmi mai ţinea

t

companie din când în când, asta în momentele

în care nu venea Sunny să tragă de el pentru
a de juca împreună cu ceilalţi prostiile lor de
jocuri. Iar tati mereu accepta, căci niciodată
nu ne refuzase nimic. începeam însă să înţeleg
faptul că, odată cu trecerea timpului, Sunny
începea, încetul cu
încetul, să acapareze toată atenţia din jurul ei,
căci era un copil mult mai vesel decât mine, şi
cu siguranţă mult mai iubit decât aş fi putut fi
eu vreodată.

Ea era veselie, în timp ce eu eram încruntare.

Ea era strălucitoare, în timp ce eu eram mai

mult nevăzută.

Ea era soare, în timp ce eu eram doar o umbră

care mă ascundeam în spatele luminii sale.

Şi cred că atunci, la anii aceia, eram nervoasă

pe atenţia şi popularitatea de care se bucura.
Aş fi vrut să fiu ca ea, mereu cu zâmbetul pe
buze şi mereu pe placul tututor, dar crescusem
altfel decât ea, învăţasem să mă comport altfel
decât ea.

Când ea se juca cu păpuşile, eu mă băteam pe

afară cu cei de la noi de pe stradă.

Când ea lua lecţii de balet sau înot, eu mă

străduiam să nu pic materiile la şcoală şi să
rămân repetentă.

Eram ca doi poli opuşi, blestemaţi să gravităm

unul în jurul celuilalt.

Singurul meu refugiu de toată acea

întunecime care se extindea în pieptul meu
ca nişte buruieni otrăvitoare fusese vecinul
nostru, Hex.

Era aşa un Papă-lapte de fricos, încât numai

uitându-mă la el îmi făcea starea să se mai
îmbuneze. însă cred că ceea ce îmi plăcea şi
mai mult la el era faptul că reprezenta singura
persoană la care Sunny nu avea acces, căci
mama nu ar fi lăsat-o în veci să stea lângă
o piază rea cum era el. Iar asta îmi dădea o
oarecare satisfacţie pe interior.

Ca şi cum ar fi fost doar al meu. Singurul care

ar mai fi fost alături de mine atunci când tata
nu o pute a face.

Şi aveam de gând să ţin de prietenia noastră şi

cu dinţii dacă trebuia, indiferent de ce s-ar fi
întâmplat mai departe.
Ceva mă gâdilă la nas ca şi cum nişte perişori
fini mi-ar mângâia pielea cu mişcări lente
si
» continue. îmi mise » nările,* simtindu-mi
•
fruntea adâncindu-se sub nişte şanţuri
* » r

adânci de piele, şi nu mai pot să rezist

prea mult senzaţiei de mâncărime care mă
încearcă, căci în secunda care urmează mă
trezesc strănutând mai mult în piept. Gem
scurt, înghiţind gustul naşpa din gură, şi
încerc să-mi deschid pleoapele pentru a
vedea când este ceasul. întunericul care
îmi ia însă privirea mă face să mă alarmez
preţ de o clipă, cu atât mai mult cu cât, pe
moment, nu ştiu unde mă aflu sau ce s-a
întâmplat.

Abia când aud sforăitul abia şoptit

ce-mângâie urechea stângă fac ochii mari,
cuprinsă de realizarea serii trecute. Câteva
fragmente scurte îmi scanează interiorul
pleoapelor, amintindu-mi de întâmplările de
aseară cu Kiva, şi îmi ling anxioasă ambele
buze, devenind brusc conştientă de căldura
ce-mi învăluie corpul.
îmi ridic lent capul, simţindu-mi corpul
înţepenit de-a binelea, şi mă oripilez
compelt atunci când resimt braţul lui Hex
strângându-se şi mai tare în jurul umerilor
mei, tinându-mă în loc. Abia acum realizez
* $

faptul că stau cu aproape jumătate de corp

peste el, având capul undeva sub bărbia sa,
iar pletele sale lingi până la gât îmi ating abia
sesizabil faţa. Cel mai probabil din cauza lor
strănutasem.

înghit din nou în sec, cu pulsul neobişnuit

de puternic în toate venele. îmi presez uşor
palma dreaptă peste pieptul său, simţindu-i
duritatea din muşchi, şi îmi muşc buza de
jos pentru a nu crea niciun sunet atunci
când încerc să-l împing la o parte pentru a
mă îndepărta de el. Nu ştiu cum de am ajuns
în ipostaza asta ciudată, dar mă simt aiurea
puţin, mai ales că inima nu mi se opreşte din
bătăi, copleşindu-mi capul şi aşa buimac de
somn.

Hex murmură ceva în somn, plescăind din

buze ca un bebeluş, iar respiraţia mi se taie
atunci când mă cuprinde şi mai strâns la
pieptul său, adâncindu-şi faţa în părul meu.
Cred că bătăile neregulate ale inimii mele
i se pot imprima prin haine şi prin piele,
căci mă asurzesc de-a binelea pe mine. Cu
altă ocazie poate că n-aş mai fi făcut atât
de mult tam-tam, însă lucrurile nu mai
sunt ca înainte, iar relaţia dintre noi doi s-a
transformat în... ei bine, nici eu nu ştiu prea
bine în ce. Cert este faptul că sunt mult mai
agitată acum; ca atunci când eram puştoaică
şi mi se punea pata pe vreun băieţaş.

însă eu şi Hex suntem... prieteni. Nu ar trebui

să mă simt aşa în prezenţa lui. Cred că tocmai
de asta mă simt atât de prost în momentul
ăsta.

îmi închid ochii vreme de vreo două secunde,

gândindu-mă serios dacă să-l trezesc sau
nu pentru a-mi da drumul, însă decid în
cele din urmă că e bun mai ok să ies singură
din problema asta şi să-l las să doarmă mai
mult. încerc să mă ridic din nou, nereuşind
mare lucru din cauza forţei aproape brutale
a lui Hex, aşa că fac singurul lucru care-mi
trece prin cap — îi prind nasul între degete,
tinându-1 asa câteva secunde bune. Asta
t »

până când îşi

deschide gura pentru trage aer in plămâni,
iar fata i se contract din cauza disconfortului.
f

Strânsoarea sa se lasă mai moale în cele din

urmă, iar peste câteva clipe îl simt cum îmi
dă drumul, întorcându-se cu spatele la mine.
îşi afundă mai bine faţa între perne, şi îşi reia
sforăitul de dinainte.

Mă ridic în cele din urmă în şezut, respirând

acum cu toată gura, şi-mi duc o palmă la
piept pentru a-mi simţi vibraţiile necontenite
ce-mi tremură prin coaste. Cu siguranţă e
vreo problemă cu mine; poate sunt frustrată
sexual sau ceva, naiba ştie.

Privirea îmi cade apoi spre telefonul meu,

ce zace aruncat undeva la marginea patului.
Glisez pe ecran, aruncând o privire asupra
ceasului, şi oftez lung când văd că peste
cinci minute se va face ora şase jumătate
dimineaţa. Opresc numaidecât alarma pe
care mi-o pusesem aseară înainte să adorm
— cu toate că nu plănuisem să adorm aici —
pentru a nu-1 trezi cumva pe Hex, şi mă dau
tiptil cu picioarele pe podea, aranjându-mi
mai bine hainele pe corp. Părul îmi stă
încâlcit pe alocuri, făcându-mă să înjur prin
gând când îmi simt degetele blocate prin
el, însă îl pleoştesc repede pe cap, privind
pentru ultima dată spre patul în care nu cu
mult timp dormeam în braţele lui Hex.

Fruntea mi se încruntă fără să vreau, şi nu

prea reuşesc să mă gândesc la ceva anume,
căci, în realitate, nici eu nu ştiu prea bine
ce se petrece cu mine de la un timp. Au
trecut doar câteva săptămâni de când Hex
s-a reîntors acasă; e un timp mult prea scurt
pentru ca ceva să se fi schimbat într-atât de
tare între noi încât să mă simt atât de agitată
în prezenţa sa. Sau poate e de vină contactul
fizic pe care îl tot avem în ultimul timp.
înainte nu ne permiteam aşa ceva, pentru că
el era împreună cu cineva şi, chiar dacă eram
buni prieteni, nici mie nu mi-ar fi plăcut dacă
se lipea una de iubitul meu ca o sugătoare
ambulantă.

îmi scutur capul; nu ştiu de ce mă gândesc la

asta acum.

îmi caut geaca pe care o lăsasem aruncată

undeva pe spătarul scaunului său de la
birou, şi mă grăbesc să o iau pe mine pentru
a pleca mai repede acasă. Am primul curs la
ora opt fix, şi nu prea îmi permit să lipsesc,
căci sunt deja la limită cu absenţele, şi nu
am chef să trebuiască să repet toată materia,
pentru a-mi mai lungi suferinţa cu un an.

Atentia îmi este însă smulsă de la ce am

în cap de o scânteie ce luceşte prin bezna
diluată de lumina de afară. Mă apropii mai
bine de colţul din stânga al biroului său, şi
îmi opresc privirea spre obiectul care-mi face
sângele să se încălzească pe dinăuntru.

Un colier bărbătesc, format dintr-un şnur

împletit care la capăt susţine o bucată ovală
de plastic, ce seamănă izbitor de mult cu
o lacrimă. Pe aceasta, pictat natural, este
reprezentat un soare ale cărui raze se pierd
spre capătul plasticului, având în interior un
semicerc de lună cu câteva steluţe presărte
pe ici-colo, care formează în acelaşi timp şi
simbolul cunoscut de la Ying şi Yang. Inima
mi se înmoaie puţin atunci când iau colierul
în palmă, trecându-mi buricele degetelor
peste fineţea acesteia. Strâng din ochi,
simţind cu atentie fiecare detaliu al acestuia,
• t 3

şi brusc mă simt catapultată în timp, la

sfârsit februarie cu doi ani în urmă.
7

Nu credeam că mă voi simţi vreodată

r

sugrumată de imaginea acestui obiect, căci

nu e pentru prima dată când îl văd la Hex,
însă nu mă aşteptam să mai ţin atât de multă
ranchiună în mine pentru fapta aproape
meschină de ere dăduse dovadă Sunny de
ziua lui Hex.

Totul se întâmplase cu trei zile înainte de

aniversarea acestuia de nouăstrezece ani, pe
25 martie, când Sunny venise la mine, sfioasă
toată, rugându-mi să o ajută să aleagă un
cadou pentru Hex, cu toate că ar fi trebuit
să fie în stare să se descurce de una singură,
având în vedere că erau iubiţi de mai bine
t

de un an. Totuşi, nu bănuiam mare lucru la

acea vreme şi, din cauză că nu dispuneam de
suficienţi bani pentru a-i lua eu însămi un
cadou lui Hex, am bătut palma cu aceasta să
alegem ceva împreună pentru a fi din partea
amândurora.

Şocul aflării că Sunny nu se ţinuse de partea

sa de învoială fusese atât de mare, încât
plecasem de la petrecerea lui Hex fără ca
măcar să-i spun "La mulţi ani". Şi acum
regret nenorocita aceea de învoială făcută
cu ea, căci îmi demonstrase, încă o dată, cât
de parşivă şi manipulatoare putea fi. Iar Hex
crezuse tot ceea ce-i spusese iubita sa, căci
oricum nu avea de unde să ştie despre ceea
ce stabilisem noi două.

Un pufnet de nări mi se forţează afară.

Mi-a plăcut pe loc medalionul ăsta când îl
văzusem atunci agăţat de un suport, pentru
că mi s-a părut că ne reprezintă întocmai
pe noi două, avându-1 pe Hex ca semn al
echilibrului dintre noi. Cred însă că acea
stabilitate se rupse complet în momentul în
care Sunny îşi însuşise un cadou pe nedrept,
fisurând din firul care ne lega pe mine şi pe
Hex.

îl strâng cu putere în pumn, auzindu-1 din

nou pe Hex cum se foieşte în pat, şi fără să
mă mai gândesc bag colierul în buzunarul
gecii, strângându-mi buzele între ele cu
putere. Chiar dacă dispariţia lui îl va răni pe
Hex cu siguranţă, nu vreau să continue să
trăiască cu amintirea lui şi a lui Sunny care
fusese o minciună în mare parte.
Mă mişc spre fereastră pentru a putea pleca
din dormitorul lui Hex, însă mă opresc şi mă
crispez la gândul că, cel mai sigur, balconul
meu e închis şi voi sări degeaba dincolo,
pentru că va fi fără folos. înjur fără reţinere,
bătând nervoasă duşumeaua cu piciorul.
Mă răsucesc apoi cu capul pentru a-mi găsi
bocancii, şi mă încalţ grăbită cu ei, încercând
să găsesc vreo soluţie din situaţia asta de
căcat. Aş putea să cobor, să iau cheia de
reverză de unde ştiu că o pune Cristine, însă
nu vreau să mă gândesc la scenariul în care
voi da nas în nas cu vreunul dintre părinţii
săi. E deja destul de dubios că m-am trezit în
braţele lui Hex, chiar nu am nevoie de si mai
multă dramă în dimineaţa asta.
t

Oftez, şi decid să cobor în cele din urmă

pentru că sigur nu voi avea timp să ajung
la timp la facultate. Şi mă simt de-a dreptul
uşurată când nu dau de nimeni nici pe hol,
nici pe scări, asta până când împietresc cu
totul atunci când tatăl său îmi apare în cale,
ieşind din bucătărie cu o cană de cafea într-o
*

mână, şi un sendviş în cealaltă. Respiraţia mi

se blochează în gâtlej, odată cu capacitatea
mea de a mai mişca din gene, şi oh, cred că
mi se va face rău dacă se mai holbează mult
la mine ca la o mutatie.
r

Mă priveşte parcă cuprins de somn, cu părul

stându-i vâlvoi în mijlocul capului, şi cu
nişte pungi negre sub pleoapele inferioare,
şi nici nu vreau să ştiu ce-i trece prin cap
în momentul în care ridică curios din
sprânceană.

— Nici nu vreau să ştiu, e tot ceea ce spune

pe un ton sec şi neutru, strecurându-se spre
mine pentru a intra în sufragerie.

Abia când nu-i mai simt prezenţa în urma

mea pot să trag aer în plămâni cum trebuie,
simţindu-mi pieptul cum îmi arde pe interior
din cauză că, după cum se pare, chiar nu mai
respirasem în tot acest timp.

Mă grăbesc să caut cheia în spatele

suportului de haine de pe holul de la intrare,
ies cât mai repede, apoi pun cheia sub un
ghiveci gol de flori, care acum e plin de
zăpadă, şi o iau la pas săltat peste omătul
proaspăt depus, îndreptându-mă spre casa
mea ca si cum as fi o mare infractoare si as
! t T T

fugi de la locul faptei. Sper că vecinii noştri

nu sunt trezi la ora asta, ca să ajung mai
târziu cu poza prin zialele locale.

E trecut de mult de ora prânzului, şi simt

că îmi va exploda creierul de la cât de tare
mă doare şi mă apasă pe frunte şi pe ceafă.
Orele au trecut a naibii de greu, ca şi cum
secundele de scurgeau pe lângă picioarele
mele asemenea unui melc care încerca să
traverseze o străduţă, iar faptul că mai am
încă un curs mă face să vreau să mă arunc
de la etaj. Cu puţin noroc, de la etajul ăsta —
şaselea — voi avea parte de o moarte rapidă
si nedureroasă.
*

Stomacul mă roade pe dinăuntru, şi ştiu

deja că nu voi apuca să mănânc ceva prea
curând, căci va trebui să rămân la biblioteca
facultăţii pentru a-mi termina schiţa camerei
de apartament pe care trebuie s-o predau
săptămâna viitoare. Nu ştiu cum putusem să
uit complet de termenul ăsta limită, căci mai
am mai puţin de două zile,
exceptând weekendu-ul, şi nici măcar o
idee concretă nu am pentru a-1 termina mai
repede.

îmi las capul moale pe bancă, oftând

lung şi dureros, şi privesc cum profesorul
îşi face intrarea în sală, dând drumul la
videoproiector.

După ce ultimul curs se termină cu ajutorul

Domnului, mă retrag în bibliotecă şi-mi
petrec acolo următoarele trei ore, dacă nu
si mai mult. Tot ce stiu este că mai ridic
* •

ochii din când în când pentru a răspunde la

câteva mesaje primite de la Hex şi Bibi, şi mă
interesez despre situaţia Kivei şi dacă poliţia
a făcut ceva în privinţa ticălosului de taică-su
vitreg. Aflu de la Bibi că amica noastră este
bine la el acasă, şi că va mai continua să stea
acolo şi astăzi, pentru că încă îi este frică să
se întoarcă acasă. în ceea ce-1 priveşte pe
Hex, îmi spune că nişte agenţi de poliţie au
fost acasă la ea pentru a-i lua o declaraţie
tatălui său, care însă neagă vehement cele
întâmplate, şi se roagă ca Kiva să se întoarcă
acasă cât mai repede.
Mi se pare strigător la cer faptul că nu se
poate face nimic împotriva unei asemenea
jigodii de persoană. Tocmai de aceea
insistasem să se meargă de aseară la el, nu
azi, când cel mai sigur efectele alcoolului sau
orice ar fi luat s-au dus, şi sigur gândeşte mai
limpede ca niciodată, reuşind să schimbe
adevărul. Mă voi înfuria teribil de tare dacă
situaţia nu se va schimba în niciun fel pentru
Kiva, fiind nevoită să se reîntoarcă acolo.
Asta va demonstra doar incapabilitatea
poliţie de a proteja o persoană lipsită de
apărare şi singură împotriva unui monstru.

Termin o jumătate din schiţa proiectului

exact în momentul în care bibliotecara mă
anunţă că urmează să închidă clădirea si că
t »

ar trebui să mă grăbesc să-mi strâng foile

şi creioanele înainte de a pleca. Mă grăbesc
să fac asta, iar ecranul telefonului mi se
luminează deodată, arătându-mi un nou
mesaj de a Hex care îmi spune că tocmai se
întoarce de la garajul lui Bill şi mă întreabă
dacă am nevoie de un drum spre casă. îi
răspund fără să mă gândesc, menţionându-i o
stradă care e mai apropiată de locul din
care vine, şi mă îmbrac până-n gât,
pregătindu-mă să înfrunt gerul de afară.

O iau la pas pe strada cufundată deja în

întuneric, privind spre felinarele ce pâlpâie
în bătaia zăpezii, şi îmi bag mai bine nasul
îngheţat deja în fularul de la gât, încercând
să mă încălzesc.

Nu foarte departe, undeva într-un loc retras

de lumina străzii, nişte voci scăzute şi pline
de nervi se fac auzite până la urechile mele,
făcându-mi toate simţurile să intre în alertă.
9

înghit în sec, privind curioasă pentru a

încerca să văd ceva, însă mă opresc atunci
când observ siluetele ce par că se mişcă
nebunesc nu departe de zona în care mă
aflu. Câteva înjurături şi sunetele înfundate
răbufnesc în aer, făcând întunericul din acel
colt si mai terifiant.
t *

Trebuie să plec cât mai repede de aici pentru

a-1 găsi pe Hex, îmi spun în gând, decisă să
nu mă mai implic aşa cum am făcut-o în
cazul lui Ezra. Uneori uit că, la sfârşitul zilei,
niciodată nu mi-aş putea compara forţa cu
cea a unui om pus pe bătaie.
— Unde-i scârba de Reese, căcat cu ochi?!

Mă opresc, cu ochii încă fixaţi pe un punct

de pe asfaltul de la picioarele mele. Câteva
bufnituri şi ţipete sugrumate îmi umplu din
nou urechile, aducându-mi gheaţă în fiecare
celulă a corpului. îmi răsucesc cu latenţă
capul spre dreapta, şi încerc să desluşesc în
capul meu dacă vocea auzită este într-adevăr
a lui Ezra sau nu.

Confirmare îmi vine abia în momentul

în care zăresc pe cineva alergând spre
mine, iar faptul că nu pare a mă vedea în
calea sa îl catapultează pe tip la pământ,
rostologindu-se pe ciment. Mă simt
incapabilă să mă mişc, mai ales că nu ştiu
ce se petrece mai exact, însă nu cred că este
vorba de ceva bun la cât de urât arată fata9

celui de la picioarele mele.

îi aud din nou glasul ridicat al lui Ezra situat

la câţiva metri de mine, captându-mi atenţia,
si-1
• văd ieşind
t dintre umbre în cele din urmă,j
ţinând o persoană de gulerul gecii. Privirea i
se îngustează spre mine în secunda
următoare, făcându-i expresia întărită de
pe faţă să i se întunece şi mai tare, părând
aproape sălbatică, şi nu mai sunt conştientă
de nimic altceva decât de ţipătul său ce
umple liniştea serii.

— Fugi!

Am nevoie de două secunde pentru a înţelege

pe deplin însemnătatea cuvintelor sale, însă
cele două secunde devin zadarnice, căci mă
încordez din toţi muşchii în clipa în care
braţele celui din spatele meu mă cuprind
forţat de la spate, strângând atât de tare încât
îmi vine să urlu de durere, ca şi cum mi-ar
sfărâma oasele între ele. Ceva ascuţit, lucios,
se întrevede la baza gâtului meu, şi nu-mi
trebuie mult pentru a conchide că e vorba de
lama unui cuţit, care se presează încet peste
linia gâtului meu, fără să mă taie însă.

— Dă-i drumul, Venom! mârâie din spatele

meu, aducându-i mirosul de sânge şi
murdărie direct în nările mele, iar stomacul
mi se întoarce pe dos.
Inima îmi bubuie, iar corpul parcă îmi
paralizează.

Din faţa mea, Ezra pare că ezită o secundă,

pendulând cu ochii când la mine, când la
cel din spatele meu. înjură de mama focului,
luându-şi privirea şi axându-se din nou
pe cel care abia se mai ţine pe picioare,
iar pumnul ce urmează îl pleoşteşte în
nicio secundă jos, începând să-l lovească
cu brutalitate cu picioarele. Bărbatul care
încă mă tine strâns murmură ceva mai mult
7

pentru sine, apăsând şi mai tare lama de

pielea mea care resimte imediat pericolul
tăieturii, aşa că decid să nu mai stau ca o
proastă şi să acţionez înainte să se întâmple
vreo nenorocite din cauza lui Venom. Din
nou.

Mă apuc cu palmele de braţele sale,

asigurându-mă că am o bună susţinere,
apoi dintr-o singură lovitură apăs cu toată
forţa pe piciorul său drept, făcându-1 să se
dezechilibreze şi să-mi ofere portiţa necesară
pentru a mă întoarce şi a-i răsuci braţele
la spate. Nu înainte însă ca braţul său să se
avânte periculos de aproape de
pulpa mea stângă, care se deschide puţin
sub presiunea lămii ce-mi rupe blugul.
Strâng din dinţi, ignorând senzaţia de arsură
ce mi se urcă până-n gât, luându-mi puţin
vederea, şi-l lovesc cu genunchiul in picioare,
izvindu-i cu laba piciorului briceagul pe
care-1 scapă pe asfalt. Mă reped să-l lovesc
cu bocancul pentru a nu mai ajunge la el, şi
nu ezit deloc înainte să-i smucesc braţul atât
t

de tare, încât nu prea îmi mai dau seama

dacă ţipătul său mi se aude în timpane, sau e
vorba despre pârâitul braţelor sale.

Tresar atunci când ceva mă atinge pe spate,

şi mă întorc alarmată, zărindu-1 pe Ezra cum
mă priveşte cu ochii mijiţi şi obrazul plin de
sânge din cauza rănilor. Respiră sacadat, cu
hainele răvăşite pe corp şi cu o încordare
pe care i-o resimt şi prin geacă. Degetele i se
strâng mai bine în umerii mei, trecându-şi
limba peste buze pentru a linge din
sângele adunat pe ele, ş-i văd linia bărbiei
i se profilează şi mai bine prin lumina
felinarelor, scoţând la iveală tensiunea ce-i
curge prin oasele feţei.
— Să mergem! tună spre mine, smucindu-mă
in asa fel încât să-i dau drumul individului
t

care cade cu faţa de ciment. Talpa lui Ezra se

izbeşte în secunda următoare de spatele său,
lăsându-i corpul să se flageleze pe asfaltul
rece, iar o teamă cumplită că ar putea să-i
fi rupt spatele în două mă electrizează din
toate părţile.

Nu apuc însă să mă gândesc prea mult la

starea lui, căci palma lui Ezra se prinde cu
putere de braţul meu, făcându-ne să o luăm
la galop ca şi cum viaţa noastră ar depinde
de asta. Nu mai apuc să respir cum trebuie,
să gândesc cum trebuie, sau să mai simt
durerea din pulpă cum trebuie. Tot ce mai
ştiu este faptul că ne oprim doar atunci când
simt că plămânii mi se vor rupe dacă nu voi
înghite aerul cum trebuie, şi-l trag pe Venom
pentru a-mi da drumul.

Palma sa îmi părăseşte în scurt timp braţul,

şi aproape cad din cauza tremuratului din
picioare, însă reuşesc cu ultimele puteri
să mă prind cu palmele de corpul unui
felinar aproape de mine. Gâfâi exasperată,
simţindu-mi colţul ochilor umplându-se de o
umezeală fierbinte, iar faţa parcă îmi ia
foc, copleşindu-mi corpul cu o amorţeală
agonizantă.

— Sângerezi, aud vocea mai calmă a lui Ezra.

îmi ridic capul, contopindu-mi ochii cu ai săi.

— Nu zău, murmur plină de o ironie seacă,

plimbându-mi ochii peste rănile groaznice
ce-i acoperă întreaga faţă. Buza de jos îi e
spartă, încă curgându-i sânge spre linia
bărbiei, iar ochiul stâng îi e umflat şi
încojurat de nişte pete adânci, învineţite. Mă
ia cu fiori reci în tot corpul cu cât în privesc
mai mult.

— Nu trebuia să te implici, scuipă nişte sânge

în partea opusă mie, încleştându-şi dinţii
atunci când îşi atinge cu degetul mare rana
de la gură. Faţa îi devine, încetul cu încetul,
schimonosită de o durere pe care mai mult ca
sigur o ţine în frâu. Mai că mi-ar părea rău de
felul jalnic în care arată, însă nu pot să ignor
faptul că din cauza bătăii sale stupide am
ajuns să fiu tăiată la picior.
— Crezi că am avut de ales? accentuez ultima
parte, prinzându-mi zona însângerată între
degete pentru a mai bloca din sângerare.

Nu e ceva foarte adânc sau foarte mare, însă

tot mă ustură şi înţeapă ca dracu', senzaţia
extinzându-se până în zona bazinului. Nici
nu ştiu cum voi explica asta alor mei. Mi-e
groază să mă gândesc la panarama pe care o
va face mama când va vedea în ce hal ajung
acasă, cu toate că sper că tata va mai drege
cumva situaţia, pentru a nu fi acuzaţi de
tulburarea liniştii publice în caz că deranjăm
vecinii cu ţipete şi bufnituri.

Din faţa mea, trăgându-şi suflul, buzele

roşiatice ale lui Ezra se deschid încet,
vrând să spună ceva, însă nu mai apucă
să facă asta, căci sunetul ascuţit al unui
claxon răsună printre corpurile noastre. Ne
întoarcem în sincron capetele spre stânga,
acolo unde se observă conturul unei maşini
la câţiva metri de locul în care ne aflăm, si
t * •

n-am nevoie de mult timp pentru a-mi da

seama că e maşina lui Hex.
T
— Ar trebui să stai departe de mine. Pentru
propriul bine.

Mă reîntorc cu privirea spre locul în care stă

Venom, numai că nu zăboveşte prea mult, şi
o ia la fugă pe o stradă lăturalnică.

Nu apuc să mă dezmeticesc prea bine, căci

silueta lui Hex se apropie de îndată de mine,
iar nodul din gât mă apasă dureros când îi
zăresc expresia umbrită în proporţii egale,
atât de nervi, cât şi de îngrozire.

Face un pas în faţă, întinzându-şi braţele

spre mine când vede că nu pot sta drept, însă
se poticneşte în loc când ochii îi cad peste
sângele ce-mi acoperă o bună parte din blugii
albaştri. Privirea i se înăspreşte, iar ochii
îi capătă acum o nuanţă cenuşie, aproape
tulbure. Şi pentru o fracţiune de secundă,
parcă nu-1 recunosc.

Un muşchi îi zvâcneşte prin pielea obrajului

drept, iar vocea ce-i părăseşte buzele, atât de
rece şi dură, îmi provoacă o zguduire adâncă
în miezul pântecului.
Ce-ai făcut?
 Capitolul 24

HEX ^

— Hex! A m luat zece pe proiect!

Am reuşit s-o prind pe Sunny exact pe ultima

sută pe metri, înainte să-mi scape printre
braţe şi să dea cu nasul de pământul de la
picioarele noastre. M i-am strâns mai bine
degetele în moliciunea şoldurilor sale,
trăgând-o până când parfumul său dulceag
mi se izbi de faţă, şi am zâmbit ca un nebun
la vederea fericirii ce-i picta întregul chip,
dându-i aceeaşi inocenţă cu care mă vrăjea de
cele mai multe ori.

Palmele sale îşi găsiseră refugiul peste braţele

mele, şi mă luase complet prin surprindere
când se ridicase pe vârfuri pentru a-mi depune
un sărut scurt, ca o atingere de pană, pe linia
bărbiei. Se dădu înapoi, fluturând din gene, iar
roşeaţa i se strecură obraznică peste obraji,
făcând-o să se înfioare în strânsoarea mea.

— Asta-ifata mea! am spus mândru,

apropiindu-mă pentru a-i cuprinde buzele în
sărutul delicios după care tânjeam de atâta
timp. Se dădu însă înapoi, privind stânjenită
de jur-împrejur.

— Nu de faţă cu prietenii tăi..., şoptise pe o

voce scăzută, şi-i putusem zări pielea măslinie
a urechilor cum se făcuseră şi mai roşii
şi aprinse, ca şi cum i-ar fi jenă de ceea ce
făceam.
I-am privit pe ceilalţi cu coada ochilor, însă
niciunul dintre ei nu părea să ne acorde vreo
atenţie. Bibi şi J J stăteau rezemaţi de caroseria
lui Sisi, arătându-şi unul altuia ceva pe
telefoane — cel mai probabil site-ul cu filme
porno pentru diseară —, iarKiva şi Vanessa
sorbeau din nişte doze de Coca-Cola, undeva
aproape de umbra unui copac. Blondina îi
şoptise ceva la ureche Kivei, privind nu chiar
atât de discret spre locul în care se afla JJ, iar
privirea mezinei noastre căzuse numaidecât
în pământ, chinuindu-se să o înghiontească pe
Vanessa în braţe. Iar îl bârfeau pe J J ca două
caţe, iar fraierul habar n-avea de toate astea,
cu toate că se afla doar la câţiva metri de ele.

Ne aflam undeva la marginea oraşului, în

apropiere de zona unde mai participam la
curse de motocicletă din când în când, astfel
că nu era neobişnuit să mai fie lume pe
aici mai spre după-amiază. Pe majoritatea
îi cunoşteam, printre care şi Viktor, care
încercase cu câteva minute în urmă să mă
convingă să-i ofer şansa unei revanşe, însă îl
expediasem înainte să mă sufoce cu aroganţa
sa nepotolită. Nu aveam chef să
mai concurez pentru ceva timp. Motocicleta
mea se uzase puţin de la ultimele curse, avea
nevoie de nişte piese noi pe care nu aveam
să le găsesc prea uşor pe aici prin oraş, şi
nici nu simţeam nevoia să mai Jiu în centrul
pariurilor care se tocmesc seară de seară.
Aveam suficienţi bani pentru moment, aşa că
plănuiam să mă relaxez puţin şi să-i las pe
noii veniţi să-si încerce norocul cu cei mai
7 7

vechi de pe aici.

— Ştii că nu le pasă de noi, nu? mi-am coborât

capul spre urechea sa, masându-i pielea
tremurândă cu vârful nasului de-a lungul
întregului său lob stâng. Corpul i se înfiorase
lângă mine, adâncindu-mi dorinţa de a o face
si mai tare să se zbată în braţele mele ce nu
/ t

aveau de gând să-i părăsească pielea nicio

secundă, şi am simţit-o cum tresărise deodată
atunci când m-am avântat cu buzele spre vena
ce-i pulsa apăsat pe gât, sărutând-o preţ de o
clipă.

— Nu mă face să regret că am venit până aici,

îmi zise pe un ton calm, cu toate că vibraţiile
pe care i le resimţeam prin haine ar fi putut
demonstra oricând contrariul
Am sărutat-o pentru ultima dată în colţul
buzelor, care mai aveau puţin şi se deschideau
involuntar pentru a mă face să iniţiez un sărut
adevărat, însă m-am îndepărtat la timp numai
pentru a-i privi expresia aburită ce-i acoperea
faţa. îmi plăcea să mă joc cu stările ei, la fel
de mult cum ei îi făcea plăcere să mă învârtă
după bunul plac.

— Ştiu că-ţi place, oricât de mult ai nega.

îşi dăduse ochii peste cap, lovindu-şi palma de

pieptul meu. Am surâs, amuzat de îmbufnarea
de pe faţa sa. Privirea îmi fugise apoi spre cel
din spatele său, al cărui nume l-am strigat
pentru a-lface să se apropie.

— Kevin!

Mă privi ciudat vreme de câteva momente,

ca şi cum n-ar fi ştiut dacă vorbeam cu el
sau cu altcineva. îşi răsuci gâtul în spate,
verificând parcă dacă mai era cineva acolo,
apoi zâmbeşte slab şi îşi ghidă paşii până când
se opri la o distanţă rezonabilă de noi.
Ochii îi fugiseră instant spre Sunny care încă
se afla în braţele mele, şi dădu aproape apatic
din cap, întâlnindu-mi încă o dată privirea.

— Voiam doar să te felicit pentru ajutoi'ul

dat lui Sunny la proiect. Am auzit că v-aţi
descurcat bine împreună.

— N-a fost mare lucru, râse stânjenit,

frecându-şi ceafa de câteva ori, şi mai că-i
putea vedea roşeaţa ce i se instala la baza
urechilor.

Kevin era un băiat de treabă, poate doar puţin

retras si la locul său, care din naiba stie ce
T * /

motiv se emoţiona mai ceva ca o fetiţă când

era pus într-o ipostază compromiţătoare
sau care să-l facă să se simtă în centrul
atenţiei. Nu prea ştiam sigur când începusem
să umblăm cu el, însă ţineam vag minte că
Vanessa fusese cea care ne făcuse cunoştinţă,
iar de atunci mai venea din când în când pe la
curse sau întâlniri. Nu aveam nimic cu el, pur
şi simplu mi-era indiferent puteam spune.
— Rămâi la petrecere în seara asta? l-am
întrebat când era pe punctul de a face cale
întoarsă.

— Presupun? mai mult întrebase decât să dea

un răspuns cert, însă nu am insistat şi l-am
lăsat să plece atunci când am observat maşina
ce-şi făcea intrarea pe cărarea principală,
oprindu-şi motorul la doar câţiva metri de cea
a lui JJ.

Un zâmbet viclean mi se implantase pe buze.

M-am mişcat de lângă Sunny pentru a o apuca
mai apoi de mână, împletindu-mi degetele cu
ale sale, şi mi-am coborât faţa puţin pentru a
ajunge la aceeaşi înălţime cu a sa.

— Haide. Vreau să cunoşti pe cineva.

— Te-am întrebat, ce dracului ai făcut, Luna?

Simt că nu-mi mai pot stăpâni mânia din

vocea care începe să mă trădeze în cel mai
josnic mod posibil. Venele de la cap stau
să-mi plesnească de nervi, pulsând în ritmuri
alerte ca şi cum aş fi alergat pentru viaţa
mea, ceea ce cred că am şi făcut, pentru nu
cred c-am mai sărit vreodată mai repede din
maşină decât acum, când am văzut-o pe Luna
sprijinindu-se de nenorocitul ăsta de felinar,
părând în dureri.

Ochii îmi coboară lent de la faţa ei, care pare

că se scurge în broboane de sudoare până
la baza gâtului, oprindu-se asupra petei
uriaşe de sânge ce-i alunecă într-un şuvoi de
stropi până în jurul gleznei. Mandibula mi se
contractă pe sub piele, odată cu pumnii ce mi
se încleştează pe lângă corpul devenit rigid,
şi pentru prima dată de când îmi pot aminti
stau încremenit, neştiind cum să reacţionez.

Luna se sprijină mai bine cu palma de

corpul de lângă ea, inspirând cu forţă aerul
rece din jurul nostru. îşi îndreaptă spatele,
tremurându-i abia sesizabil buza de jos.

— Nu-i nimic grav, murmură spre mine,

privind enervată un punct din asfalt.
îmi deschid iritat buzele, vrând să dau glas
tuturor lucrurilor care-mi râcâie pe sub
limbă, însă ajung să mă stăpânesc cumva
pentru a nu da vorbe în vânt care s-o facă
să se simtă şi mai prost şi pe care am să le
regret mai târziu. îmi trec frustrat o palmă
prin părul prins în coadă, lingându-mi buzele
atât de lent încât nici nu-mi dau seama
când mă opresc, şi fac un pas spre ea pentru
a o prinde de geacă. îşi ridică încet capul
înspre mine, lăsându-mă să mă oglindesc
în căpruiul şters al irisurilor sale, iar un
val de aer rece, altul decât cel de afară, mă
pătrunde de la spate în momentul în care îi
zăresc expresia sticloasă pe care încearcă
să o ascundă în ochii săi. Ca si cum ar sta să
9

plângă dar se abţine să nu o facă.

îmi prind buzele într-o linie strânsă,

muşcându-mi nervos interiorul obrazului,
şi nu ezit nicicum atunci când o trag spre
mine, prinzând-o cu o palmă de şolduri
şi cu cealaltă de cap, lipind-o cu totul de
mine până când simt că aerul nu mai are
ce să caute între noi. Corpul i se încarcă de
electricitate, emanând o încordare acerbă pe
care o resimt până şi prin hainele groase cu
care suntem îmbrăcaţi,7 si îmi dau seama că
f »

este bulversată şi că ezită, pentru că Luna nu

a fost niciodată genul de persoană care să fie
prea drăgăstoasă.

O cuprind şi mai bine, ghidându-i capul

spre scobitura gâtului meu, iar în cele din
urmă pierde lupta cu instinctul de a se
da la o parte, lăsându-se moale în braţele
mele. Palmele sale se prind cu reţinere la
început de geaca mea, ca mai târziu să o
simt cum mi-o strânge cu atât de multă forţă,
încât mă aştept să se rupă din moment în
moment între degetele sale. îmi lipesc bărbia
de creştetul capului său, privind undeva
în spatele nostru, iar gândul îmi sare la
persoana pe care o văzusem lângă ea înainte
să o recunosc şi să opresc maşina. Totul se
întâmplase mult prea repede pentru a-mi
da seama despre cine era vorba, însă tot am
s-o trag eu de limbă pe Luna, într-un fel sau
altul.

— Nu faci nimic periculos, nu-i aşa?

— Nu-s atât de proastă precum mă crezi, îmi

răspunde sec, lovindu-mă cu pumnul în
spate.

Zâmbesc cu amar. Luna nu este proastă, şi

nici nu a fost vreodată. Ba din contră, cred
că a fost una dintre cele mai inteligente
persoane pe care le-am cunoscut vreodată, şi
aici nu mă refer la notele pe care le avea la
şcoală. E deşteaptă prin modul de a gândi, de
a face lucrurile şi de a găsi soluţii acolo unde
ţi se pare că nu există decât eşec. Uneori îţi
vine să simţi gelozie la adresa ei, însă n-ai fi
în stare. Atât de a dracului e!

Totuşi, mi-e greu să cred că s-a împiedicat

de un fir imaginar de praf şi s-a tăiat în aer.
Oricât de beat şi fumat aş fi, nici în acea stare
n-aş putea să cred aşa ceva.

Mă mişc pentru a mă da milimetric în spate,

până când reuşesc să-mi strecor un braţ
printre corpurile noastre şi să-i prind bărbia
între degete. îi ridic capul pentru a-mi regăsi
ochii, si-i observ umbra de oboseală ce i se
lasă peste pleoape.

— Atunci ce s-a întâmplat?

Nu reacţionează. Nici măcar pupilele nu i
se mai mişcă, şi ceva îmi spune în gând că
încearcă să născocească în mintea ei vreo
scuză care să mă înduplece pentru a-mi
ţine gura închisă. Nu-mi pierd însă tăria din
privire, arcuindu-mi dinadins sprânceana
pentru a o face să-mi dea un răspuns până nu
vom îngheţa de frig în mijlocul drumului.

Suspină greoi în cele din urmă pe gură,

lăsându-şi braţele să-i cadă pe lângă corp.

— Doar am dat peste Ezra. Avea probleme şi

înainte să mă dezmeticesc am fost trasă în
bătaia sa cu nişte tipi.

Dinţii mi se strâng atât de tare încât cred

că mi-i voi sparge dacă voi mai continua
aşa. Luna pare că observă asta, căci îşi reia
imediat discursul.

— M-am eliberat de lângă tipul care se ţinea

de gâtul meu, iar lama din mâna sa mi-a
atins în treacăt piciorul. Nu e ceva adânc,
probabil doar o zgârietură.

— îţi baţi joc de mine? răbufnesc înainte să

mă mai pot opri. Fruntea mă doare la cât de
tare îmi ascut ochii spre ea. De ce n-ai fugit?
Si de ce tot aud de Venom si de tine în aceeaşi
/ # 7

ecuaţie, Luna? Ce, mama mă-sii, se întâmplă

cu voi?

— Nimic! îmi răspunde pe aceeaşi tonalitate

ridicată, încercând să mă depăşească.

Privirea îi e acum mai puternică, ca şi cum

ar încerca să mă convingă că ceea ce spune
este purul adevăr. Nu mai ştiu însă ce să cred
când vine vorba de nenorocitul acela si de
problemele pe care le creează. Şi credeam că
şi Luna este conştientă de influenţa negativă
pe care o are asupra celor din jurul său.

— Te rog, hai să ne oprim aici, Hex.

— S-o crezi tu! tun spre ea, încercând să

mă sustrag de lângă ea. îl voi prinde pe
mizerabilul ăla si-1 voi omo—.
9

Luna mă opreşte din mişcare, trăgându-mă

de braţ spre dânsa. Mă priveşte cu ochi mari
şi rugători, pe care şi-i închide forţat atunci
când un scâncet dureros si sfâsietor îi
» t

părăseşte buzele.

Rămân pe loc, conştientizând, în sfârşit,

faptul că Luna este cu adevărat rănită şi că
mie-mi arde de uciderea unui bătăuş scăpat
din puşcărie de câteva ori. Mă voi ocupa şi de
Ezra, în maniera mea proprie, dar nu acum.
Nu când blondina din faţa mea se luptă cu
tăietura şi cu frigul de afară. Mai mult ca
sigur gerul şi aerul îngheţat îi fac şi mai rău,
iar eu sunt atât de prost încât o ţin încă în
mijlocul străzii.

Privirea mi se mai îmblânzeşte, şi o apuc

uşor de palmă, zâmbindu-i discret.

— Să mergem la maşină.

Dă obosită din cap şi, de îndată ce o fac

comodă pe scaunul din faţă, aprind luminile
din maşină pentru a mă uita la rana de la
picior. Dau aerul condiţionat mai tare pentru
a se încălzi mai repede maşina, şi arunc o
ocheadă scurtă spre cea care-şi priveşte
pulpa cu un oarecare dezgust şi înfiorare.
Nasul i se strânge la vederea sângelui de pe
pantaloni, muşcându-şi buza pentru a-şi
suprima oftaturile, şi o privesc cum se caută
câteva clipe prin geaca de fâş, scoţând în
cele din urmă un pachet pe jumătate gol de
şervetele. începe să-ti cureţe în tăcere urmele
* • 1 r t

de sânge, icnind pe alocuri, şi decid că cel

mai bine ar fi să caut o farmacie pentru a
putea cumpăra ceva cu care să se dea pentru
a se vindeca mai repede.

Răsucesc cheia în contact, apăsând pe

aceleratie, si travesez mai bine de trei străzi
• * >

până când zăresc luminile exterioare ale

unei farmacii non-stop, amplasată lângă
scara unui bloc. îi spun Lunei să mă aştepte
înăuntru până am să revin, îmi bolboroseşte
că oricum nu are unde să fugă, şi trântesc
portiera în urma mea, dând buzna mai mult
ca un descreierat în interiorul farmeciei.
Femeia de la tejghea îmi aruncă o privire
precaută, gândind probabil că aş fi cine ştie
de drogat ambulant, însă nu-mi pasă câtuşi
de puţin de ce crede ea despre mine.

îi cer ceva pentru curăţarea unei răni şi vreo

cremă pentru cicatrizarea mai rapidă şi, deşi
mă priveşte ca şi cum ar fi nesigură dacă să
cheme sau nu poliţia — cred că tatuajele
mele nu prea mă ajută —, îmi dă, în cele din
urmă, o pungă cu un dezinfectant şi o cremă
naturală care să amortizeze din durere si
să facă rana să se prindă mai repede. îi dau
ultimii bani pe care îi mai am în buzunar,
fără să am vreun regret pentru pachetul
de ţigări de care nu voi avea parte mâine
dimineaţă, şi mă reîntorc spre Luna, găsind-o
spriijinită de geamul lateral.

îi întind plasă pentru că nu ştiu oricum

să folosesc medicamentele de acolo, şi îmi
petrec următoarele minute observând-o
cum îşi tratează de una singură rana, ca un
copil mic care îşi îngrijeşte propria julitură.
Iar acum că mă gândesc bine, încă de când
era mică Luna şi-a purtat singură de grijă,
pentru că toată atenţia a fost în mare parte
îndreptată asupra surorii mai mici. încep
acum să mă gândesc dacă nu cumva toată
situaţia asta nu a fost prea nedreaptă pentru
ea, pentru că atunci oricum n-aş fi băgat de
seamă comportamentul celor mari. Iar Luna
niciodată nu s-a plâns de lucrurile care se
întâmplau în familia sa, astfel că n-aş sti să
spun mare lucru despre copilăria pe care a
avut-o şi despre relaţia cu ai săi. Un lucru e
cert însă, relaţia cu hoasca de maică-sa nu a
fost nicicând mai bună.

Scâncetul său mă scoate din gânduri. îmi

cobor instant ochii spre pulpa sa dreaptă
care e aproape curăţată, şi o zăresc pe Luna
cum ezită în a-şi aplica unguentul peste piele.
Probabil ustură după expresia chircită pe
care o afişează pe faţă.

— Dă-mi mie, spun, luându-i tubul în palmă.

Mă las mai aproape de ea, apăsând pe
ambalaj pentru a ieşi nişte unguent pe care-1
iau cu vârful degetului, şi cu o oarecare
reţinere îmi presez uşor de tot buricele
degetelor peste bucata de carne caldă.
Muşchii i se contractă la atingere, vibrând
încordaţi, însă în scurt timp se mai relaxează,
lăsându-mă să o ung în voie până când îi
acopăr fiecare părticică desprinsă de piele.

îmi ling buzele, satisfăcut.

Egat-
Mă opresc însă, incapabil să mai schiţez
vreun gest sau reacţie când percep distanţa
aproape infimă dintre feţele noastre. îi
întâlnesc propria expresie şocată, căci
pupilele i se dilată până la maxim, însă
niciunul nu face vreo mişcare pentru a se da
înapoi. Respiraţia caldă ce-i dispare printre
buze mi se izbeşte de obraji puternic, dar
totuşi delicat, şi nu pot să nu înghit în sec
atunci când, fără să conştientizez măcar ce
fac, privirea îmi fuge tot mai în jos, până
când dau de buzele sale întredeschise ce par
că tremură în lumina becurilor din maşină.

Brusc, căldura pare de-a dreptul sufocantă

şi înnecăcioasă, arzându-mi pe piele odată
cu singura bubuitură ce-mi părăseşte
pieptul, ajungându-mi în urechi. Mă încrut,
neînţelegând ce se petrece, iar în clipa care
urmează sunt bulversat de imaginea cu noi
doi din acel club, când Luna fusese împinsă
de la spate şi aterizase cu buzele peste ale
mele, din greşeală.

Gura începe să-mi pulseze, iar simţurile să

mi se estompeze, lăsându-mă parcă gol pe
dinăuntru. Străbătut doar de dorinţa sucită
t
de a-mi reaminti felul în care buzele sale se
aşezau pe ale mele. Să-mi amintesc dacă erau
calde sau nu, dacă erau moi sau rigide. Să-mi
amintesc dacă am simtit ceva sau nu când
ne-am conectat pentru prima oară corpurile
în acea atingerea atât de naivă şi lipsită de
intentie.
f

Nu mai ştiu ce se petrece cu mintea mea

care aiurează deja. Ştiu doar că mă aplec în
faţă, cu ochii încă la buzele sale care par că
tremură si mai tare în fata alor mele, iar în
* r 7

momentul în care simt că ne mai desparte

doar o secundă de un potenţial sărut Luna
tresare deodată, făcându-mă să mă crispez şi
să mă opresc.

îmi smulge tubul din mână, dându-se pe

repezite în spate până când se lipeşte cu
umărul de geamul lateral. Clipeşte, clipesc,
şi parcă mă smulge cineva din transa în
care fusesem prins cu câteva secundă în
urmă. O nouă grimasă mi se aşterne pe faţă
la vederea expresiei confuze şi reticente a
Lunei, care pare că încearcă să stea cât mai
departe de mine, privind oriunde, dar nu în
ochii mei. Corpul îi tremură vag, abia
sesizabil prin materialul hainelor sale, însă
mişcările furtunoase pe care i le provoacă
respiraţiile din piept sunt suficiente pentru
a-mi da o stare de angoasă şi răceală.

Futu-i, ce naiba am făcut?

 Capitolul 25

LUNA

Au trecut exact unsprezece zile jumătate

de când nu am mai vorbit cu Hex de la
întâmplarea aceea din maşina sa. Nu am
băgat de seamă prea curând scurgerea
rapidă a timpului, căci sunt atât de prinsă
cu examenele finale şi cu prezentările de
proiecte încât abia-mi mai văd capul de
propriile probleme.

Nu ies foarte mult pe afară în tot acest

interval de timp, rezumându-mă doar la
cafenea, arunci când trebuie să-mi respect
turele de muncă, la facultate şi înapoi. Am
foarte mult de recuperat la unele materii,
în timp ce la altele este pentru prima oară
când mă încumet să deschid suportul de curs
pentru a învăţa în perioada examenelor.
Devin în scurt timp atât de zăpăcită şi data
peste cap din cauza sutelor de foi pe care
trebuie să le învăţ, încât numai pa Hex nu-mi
mai stă gândul. Sau poate că, în sinea mea,
nu vreau să o fac.

Mă interese totuşi de ceilalţi, si aflu de la

r t ' *

Kiva că în urma analizelor de la spital şi a

cazierului pe care taică-su vitreg îl are în
ceea ce-i priveşte diferenţa ieşirile violente
din trecut, poliţia a decis să-i acorde o
amendă destul de usturătoare şi promisiunea
Kivei că la a doua abatere vor pune un ordin
de restricţie pe numele său.

Nu mă încântă foarte mult soluţia asta,

pentru că acel individ ce a cutezat să ridice
mâna la ea încă mai trebuie să locuiască
sub acelaşi acoperiş cu ea, mâncând la
aceeaşi masă la care, în urmă cu doar două
săptămâni, i-o trăgea unei necunoscute
sub ochii Kivei. Avem însă mâinile legate
strâns la spate, astfel că nu putem face nimic
pentru a încerca să-l dăm afară din casă,
pentru a dispărea complet din viaţa prietenei
noastre. Contractul locuinţei încă va rămâne
9

pe numele său până când Kiva va împlini

douăzeci şi cinci de ani şi-şi va putea însuşi
toate bunurile lăsate în urmă de mama
sa, inclusiv casa pe care a ridicat-o de una
singură.

în ceea ce-1 priveşte pe Bibi, este la fel de

ocupa ca şi mine perioada asta, fără să mai
fie atât de activ cum e de obicei pe reţelele
de socializare. Apuc să vorbesc cu el într-una
din zile când ies de la primul examen, şi
îl întreb dacă vrea să iasă să bem ceva în
cazul în care are şi el liber. Mă refuză însă,
într-un mod ciudat şi oarecum necioplit, însă
pare-mi-se că a apucat vreo răceală sau ceva,
căci tuşeşte zdravăn de câteva ori, închizând
apelul înainte să-l întreb dacă se simte bine.
însă nici eu nu insist prea tare. Bibi e destul
de ţâfnos când vine vorbă de răceală sau
gripă, refuzând de cele mai multe ori să mai
iasă din casă. Cel mai probabil se refugiază în
filme porno şi benzi desenate, pentru a-şi mai
alina suferinţa.
9

De JJ nu ştiu prea multe, decât că pică cu

mare stil primul examen, iar mama sa îl
ameninţă că i-o ia pe Sisi dacă nu pune
burta pe carte şi trece la toate materiile.
Şi cred că metoda mai mult sau mai puţin
agresivă a mamei sale dă roade, căci nu se
mai plânge deloc pe chat sau prin mesaje
că are prea mult de învăţat şi n-are timp
nici să mănânce. Ba chiar ne dă şi o poză cu
baremul de note de la sfârsit de examene
pentru a vedea că a trecut în cele din urmă
la toate. Cu note... nu prea strălucite —
electronica nu pare să fie de el — însă măcar
a trecut de ele, nu?

Vanessa este una dintre puţinele persoane

care nu se plânge mai deloc, fiind destul de
bună la tocit sau repetat aceleaşi chestii de
mii de ori. Face haz de necazul celorlalţi, si
* * •

împărtăşeşte cu noi planurile sale pentru

cele câteva zile libere pe care le avem
imediat ce se termină cu zilele de refacere
a testelor picate din prima încercare. Se
pare că are de gând să meargă cu ai săi la o
cabană de-a rudelor sale din Montana, care
momentan e lăsată de izbelişte pentru că acei
oameni s-au mutat la oraş, lăsând locul doar
pentru petreceri sau timp liber.

Cât despre mine, nu am niciun plan, şi nici

nu intentionez să-mi fac vreunul. Tot ce
9

vreau este să dorm un veac întreg şi încă

o viaţă de om înainte de începereacelui
de-al doilea semestru. Nu stiu cum de am
9

scăpat din prima de toate examenele, dar

mulţumesc Cerului că nu mai trebuie să
9

reiau materia la puricat pentru a doua oară.

Urăsc să recitesc acelaşi rahat de n ori,
pentru că mai tare mă abureşte de cap.

Şi poate că mi-aş duce planul la bun sfârşit

dacă n-ar trebui să-mi termin orele de
muncă. E aproape ora cinci după-amiaza,
iar clienţii nu prea se îngrămădesc să-şi
facă apariţia. Am doar vreo două cupluri şi
o persoană mai în vârstă care stă la geam
si citeşte dintr-o carte, iar în rest simt cum
secundele se scurg pe lângă mine atât de lent
şi agonizant, încât cred că mi-au apărut
si nişte riduri de când tot îmi belesc ochii
* *

la ceasul de pe perete. Ticăitul său răsună

odată cu bătăile mele de inimă, aducându-mi
oboseală sub pleoape.

— Mai avem o oră şi putem pleca, se aude

de lângă mine vocea ciudat de posomorâtă
a lui Hazel. O privesc cu coada ochilor cum
se chinuie să bage cu mâna un şerveţel
în interiorul unui pahar pentru a-1 şterge
de apă, ca mai apoi să pufnească deodată,
trântindu-1 nu prea elegant pe suportul de
uscare.

— E totul în regulă? Pari nervoasă.

— Rey a uitat de aniversarea noastră! tună

spre mine, pe o voce îndeajuns de scăzută
pentru a nu fi auzită de cei prezenţi în local.
Făceam ieri două sute de zile de când suntem
împreună, iar idiotul mi-a spus că iese la
bere cu băieţii, lăsându-mă cu ochii în soare!

îşi trage nasul de câteva ori, încercând să-şi

tină în frâu emoţiile ce o coplesesc si i se
r r JT T 7
reflectă perfect în ochii ce încep să-i
sticelască. Pare destul de afectată de toată
treaba asta, că-şi îşi freacă neîncetat palmele
între ele, privind undeva în podea, având o
încruntătură de toată frumuseţea de-a lungul
frunţii. îmi şterg palmele de prosopul din
buzunarul şorţului, şi mă sprijin cu palma de
tejgheaua de sticlă, privind-o cu interes.

— Nu crezi c-ai exagerat? vorbesc calmă,

iar ochii săi nu întârzie să mă cântărească
din toate unghiurile. Vreau să spun, ridic
din umeri, băieţii sunt atât de nepăsători
de lucrurile astea, încât puteţi să faceţi şi
douăzeci de ani de căsnicie, că el tot nu va şti
în ce zi sau la ce oră v-ati luat.
9

Nu-şi mută nicio secundă atenţia de la mine.

Stă pe gânduri, începând să-şi roadă cu
impacientare unghia de la degetul mare.
Pielea începe să i se mai netezească pe
măsură ce secundele se scurg pe lângă noi,
îmblânzindu-i în cele din urmă trăsăturile
faciale.

— Crezi? întreabă cu jumătate de gură,

părând aproape fără speranţă.

Mă apropii de ea, micşorând distanşa dintre

noi. O băt de câteva ori peste umeri, şi-i
zâmbesc în colţul gurii pentru a o ajuta să se
mai detensioneze.

— Da. Şi ştii ce mai cred? îmi aplec capul

spre urechea ei stângă, cât să audă doar ea
ce urmează să-i spun. Cred că ar trebui să-l
suni, să vă întâlniţi ca să te împaci cu el, şi
apoi să faceţi sex nebun de împăcare. Merge
de fiecare dată.

Se dă în lături ca arsă de foc, cu obrajii

scăldaţi în roşeaţă şi cu ochii cât gurile de
la pahare. îşi deschide buzele pentru a-mi
da o replică, însă începe în scurt timp să se
bâlbâie şi o lasă baltă cu o dregere a vocii.

Aruncă înspre mine cu un prosop, pe care

îl evit în ultimul moment, apoi dispare în
separeul nostru, ducându-şi ambele palme în
dreptul obrajilor.

îmi scutur capul amuzată, iar sunetul de

clopoţel îmi atrage atenţia spre uşa de la
intrare. îmi întorc capul pentru a vedea
cine a intrat, şi izbucnesc într-un zâmbet
senin atunci când o zăresc pe Vannesa
scuturându-şi ghetele cu toc de preşul din
faţa cafenelei. îşi dă cu o singură mişcare
ochelarii de soare de pe nas, scurtând cu
privirea de jur-împrejur interiorul spaţios
al localului, apoi ochii îi poposesc leneşi
peste ai mei. Colţul buzelor i se arcuiesc de
îndată ce pare că mă recunoaşte, şi păşeşte
cu mişcări graţioase spre mine, până când se
opreşte în faţa tejghelei mele.

— Ce te aduce pe aici? întreb, aranjându-mi

mai bine şorţul ce se lasă peste umeri. Cred
că trebuie să mă mai îngraş puţin zilele
astea; încep să cadă toate hainele de pe mine,
şi nu cred că am chef fie să le strâmtez, fie
să-mi cumpăr altele noi. Am alte lucruri mai
importante de făcut cu banii, cum ar fi să-mi
cumpăr o nouă vopsea de păr, căci aiuriul
ăsta deja începe să se decoloreze de la ultima
vopsire.

— Ai spune că nu te bucuri să mă vezi,

rânjeşte viclean Vanessa, lăsându-şi geanta
pe un scaun alăturat celui pe care se aşezase
deja. îşi dă paltonul jos, aşezându-1 cu grijă
pe spătarul de lemn, şi-şi poziţionează
grăbită ochelarii pe cap, ridicându-şi
bretonul odată cu ei.

— E mereu o plăcere, îi fac cu ochiul. îţi aduc

ceva?

— Un cappuccino. Şi ceva brioşă sau biscuiţi

cu ciocolată dacă ai. Mor de foame.

— De ce n-ai mers acasă să mănânci? întreb

în timp ce-i pregătesc comanda. Mirosul de
cofeină îmi inundă nările, încălzindu-le.
Caut prin sertare nişte farfurii mai mici pe
care-i asez câteva fursecuri si o briosă din
t 7 7

partea mea, şi mă întorc apoi spre blondină

pentru a o întinde spre ea. Vanessa dă din
cap, schiţând un mic zâmbet în colţul gurii.
Muşcă cu o poftă nestăvilită dintr-un fursec,
gemând fără nicio jenă când gustul i se
topeşte în gură.

— Asta e a naibii de bună! Şi nu, am fost prea

prinsă de vestea cea bună pentru a mă mai
gândi că mi-e foame. Până acum, aparent, se
încruntă subit spre restul de
fursec, pe care-1 înghite înainte să-mi dau
seama când dispare în gura sa. Obrajii i se
umflă ca nişte baloane, miscându-se ca nişte
T ' t t

fălcuţe de purceluş, şi aproape că nu rezist

tentatiei de a izbucni în râs.
r

— Ce veste bună? o chestionez atunci când

mă reîntorc spre ea cu ceaşca de cafea.
Reuşesc să-i desenez, cumva, conturul unei
inimioare, cu toate că nu mă pricep prea
bine la treburi din astea. Hazel este mult mai
pricepută la desenul în cafea, îi dau credit
pentru asta.

înghite cu zgomot, sorbând câteva înghiţituri

din cappuccino. Lasă apoi ceaşca pe masă,
iar când îşi ridică capul spre mine în secunda
care urmează aproape sunt orbită de
seninătatea care-i acaparează întreg chipul,
ca si cum ar radia de fericire.
7

— Kevin se întoarce acasă!

Totul se petrece atât de repede, încât nu

realizez din prima ce s-a întâmplat decât
atunci când sunetul de cioburi sparte
răbufneşte în întreaga cafenea,
asurzindu-mi timpanele. Privesc ca prin
ceaţă, fără să mai pot reacţiona in vreun fel,
la paharul complet spart de la picioarele
mele, şi la fragmentele de sticlă ce stau acum
risipite pe întreaga podea, într-o baie de
cioburi ascutite.
t

— Hei, eşti bine? îmi ajunge cu greu la

ureche vocea îngrijorată a Vanessei, care se
ridică de pe scaun şi se apleacă spre mine
pentru a vedea ce s-a întâmplat.

Clipesc ca şi cum vederea mi-ar fi înceţoşată

de o pânză groasă de păianjen. îmi umezesc
cu reţinere ambele buze, prinzând-o pe cea
de jos între dinţi pentru a începe să o molfăi
ca intr-un tic nervos.

— Sunt bine..., murmur cu jumătate de voce

spre ea, afişând apoi un zâmbet ce pare atât
de forţat încât simt cum obrajii mă dor la cât
de tare încerc să-mi întind pielea pentru a
nu părea fals. Sunt cam aeriană în ultimul
timp, încerc să o dreg cumva, grăbindu-mă să
găsesc o mătură şi un făraş pentru a curăţa
mizeria de pe jos înainte să mă trezesc cu
managerul cafenei pe urmele
mele. De după separeu, Hazel îşi lungeşte
capul de după paravanul de pânză pentru
a vedea ce s-a întâmplat, ridicând o
sprânceană ca şi cum m-ar interoga despre
micul meu accident. îi fac semn cu palma
să nu-şi facă grijă, că totul este în regulă, şi
încerc să-mi blochez gândurile haotice ce-mi
susură prin cap ca nişte viespi ce mi-ar bâzâi
în continuu la ureche.

Arunc restul de cioburi într-un coş de gunoi,

zâmbind ciudat spre clienţii care încă îmi
aruncă ocheade curioase având impresia
că eu nu-i văd, şi mă întorc spre Vanessa,
lăsându-mi greutatea corpului în braţele
pe care mi se sprijin de blatul tejghelei. Mă
priveşte dubios, ca şi cum ar putea distinge
dincolo de masca pe care încerc atât de mult
să o păstrez pe faţă, însă nu comentează în
niciun fel, muşcând dintr-un alt fursec cu
ciocolată.

îmi dreg glasul.

— Cât timp a trecut? Doi ani? Niciodată n-am

ştiu ce s-a ales de Kevin. Ne-ai spus doar că a
plecat să înveţe la o facultate din Europa,
dar nimic mai mult.

— Legat de asta...

Priveşte absentă spre cafeaua rămasă

in ceaşca plină doar pe jumătate, lovind
marginile sale de marmură intr-un ritm lent,
ca şi cum ar încerca să copieze linia melodică
a unui cântec. îmi prinde buza de jos în gură,
mişcând-o odată cu nasul, iar apoi pufăie
deodată pe nări, ca şi cum ar mima un surâs.

Peste câteva secunde ochii săi se

încrucişează cu ai mie, şi parcă nu-i recunosc
expresia de neînţeles ce-i umbreşte chipul, ca
şi cum un nor negru şi gros s-ar prăvăli peste
ea, scurgând-o de orice strălucire.

— Kevin nu a fost nicio secundă la facultate,

Luna. A fost în Londra, la un centru de
reabilitare împotriva depresiei.

Mă blochez. Din toate punctele de vedere.

Reuşesc să clipesc abia în momentul în care
ochii mi se acoperă de o peliculă fină de
umezeală, pe care o înlătur strângând cu
putere din ei. Vanessa îşi păstrează aceeaşi
expresie indescifrabilă pe faţă, jucându-se cu
degetele de mânerul ceştii.

— Depresie? întreb cu jumătate de glas, ca

şi cum n-aş vrea să dau glas acelui cuvânt
cu care şi eu mă mai lupt din când în când,
în momentele în care simt că nu mai găsesc
puterea de a trece peste orice dificultate din
viaţa mea, fie ea cât de mică. De ce ar fi fost
Kevin... depresiv? îmi arcuiesc sprânceana
spre blondina care încearcă dinadins să-mi
ignore atenţia pe care i-o acord.

— El... îşi scutură brusc capul, în ochii ei

pendulând ceea ce cred că este un conflict
între teamă şi negare completă.

Degetele i se prind mai bine de marginea

ceştii, pielea devenindu-i acum albă la
vârfuri din cauza presiunii pe care o aplică
peste bucata de marmură. Pare cuprinsă de o
tensiune interioară, cu toate că se străduieşte
cu toate puterile să o ţină în frâu. O cunosc
însă de destul de mult timp pe Vanessa
pentru a-i putea ghici unele gesturi
ca pe o carte deschisă. Sau, măcar, pot
încerca să o fac.

— Nu e important asta, spune în cele din

urmă.

Minţi. E suficient de important încât să mă

facă să simt şocuri reci prin restul corpului,
iar părul să mi se ridice pe ceafă.

— Important este că se întoarce, şi că de

acum nu va mai pleca. Abia aştept să-l revăd!
izbucneşte
» într-un râs delicat Tsi sincer,7
dezvelindu-si dinţii albiciosi si drepţi.
» t t * î ’

Nu mă găsesc în stare să-i împărtăşesc

explozia de bucurie, căci pe interior simt
cum mi se întorc toate organele pe dos,
făcându-mă să mă simt ca şi cum aş avea o
blocare abdominală. Niciodată nu am crezut
că dispariţia lui Kevin din viaţa noastră ne va
face atât de mult bine, pentru că, la o adică,
nici măcar nu am băgat de seamă momentul
în care a dispărut peste noapte, fără niciun
pic de explicaţie. Şi nu am întrebat, şi nici nu
aveam de gând să o fac.
Acum însă, când vestea întoarcerii sale mă
face să mă simt rău de la stomac, sunt mai
mult decât conştientă de faptul că odată cu
revenirea lui se va întoarce cu el şi cel mai
întunecat secret pe care l-am îngropat adânc
în creierul meu, pentru a nu provoca şi mai
mult rău în cazul în care ar fi scos la iveală.
Pentru că îmi este frică să nu ne reîntoarcem
în timp, atunci când nişte simple minciuni şi
o faptă greşită au distrus într-o clipită atât de
multe vieţi.
f

Si cred, într-un mic colţişor al mintii mele,

• 3 * t t 3

că nici Vanessa nu este complet neştiutoare

despre motivul pentru care Kevin a intrat în
depresie, pentru că ezitarea sa din a-mi da un
răspuns reprezintă mai mult decât ar putea-o
face orice cuvânt din partea sa. însă nici eu
nu sunt foarte sigură pe motivul lui Kevin,
căci îmi vine greu să cred că ar fi cel care-mi
trece acum prin minte. Ar fi mult prea mult,
şi nu vreau să mă mai gândesc la asta.

Cred că va trebui doar să aştept să-l revăd, şi

să sper că trecutul a rămas blocat în spate,
undeva de unde nu mai poate fi deblocat
oricât de mult am vrea asta.

— Luna? Pământul către Luna?

Tresar buimacă, zărind-o pe Vanessa cum îşi

foieşte palma dreaptă prin faţa mea pentru
a-mi atrage atenţia. îmi scutur capul complet
zăpăcită.

— Ce spuneai?

— Spuneam că ar trebui să vii în seara asta

pe pistă pentru puţină distracţie. Am auzit
de la băieţi că a fost data zăpada la o parte
si nici nu se mai anunţă ninsoare în seara
* t

asta. Vom face nişte focuri si vom mai sta de

* »

vorbă. Te bagi?

Rămân pe gânduri, oscilând între gândul de a

merge pentru a mă mai destinde şi ideea de a
rămâne acasă pentru a-mi duce la bun sfârşit
planul de a dormi o veşnicie. Chiar am nevoie
de aşa ceva în viaţa mea după toate acele ore
risipite aiurea pe tocirea unor teorii, însă de
pe altă parte mi-ar plăcea şi să mai merg pe
la pistă. A trecut mai bine de un an de când
nu am mai călcat pe acolo. Iar
motivul constă, în mare parte, din cauză că
nici Hex nu mai frecventase acea zonă după
toată tărăşenia cu Sunny şi motocicleta. Nu
cred că se mai simţea în stare să păşească
pe acolo după ce tocmai obiectul pe care-1
venera atât de mult fusese cel care i-o furase
pe Sunny.

în fond, nu prea se întâmplă mare lucru

pe pista asta. Doar nişte pariuri stupide şi
petreceri pline de alcool şi partide de sex
prin banchetele din spate ale maşinilor,
înainte nu aveam nicio problemă cu acest
gen de activităţi pentru că îmi plăcea
senzaţia de adrenalină pe care mi-o ofereau,
ca si
> cum as* fi fost liberă să fac ce vreau,7 cu
cine vreau, fără să trebuiască să dau altora
explicaţii. Acum însă, nu cred că mă mai
atrage atât de mult ideea de a mă mai îmbăta
atât de neglijent sau a mă mai culca cu
cineva faţă de care să nu simt măcar puţină
atractie intelectuală. Fie m-am mai maturizat
f

de atunci, fie am ceva probleme la cap,

pentru că, să fim serioşi, cine ar putea refuza
o partidă bună de sex fără obligaţii?

— Mm, cred că da, răspund într-un final, nu

prea convinsă de alegerea făcută.

— Perfect, bate din palme, exact în momentul

în care bătrânelul care până acum stătea
la geam se apropie de noi pentru a-şi plăti
comanda.

îi fac semn din cap Vanessei să mă aştepte

câteva secunde până îi calculez plata, încasez
banii şi-i înmânez bonul, apoi îi zâmbesc cald
bătrânului, făcându-i din mână înainte să
facă cale întoarsă. Am o slăbiciune pentru
oamenii bătrâni, însă numai pentru aceea
care par blânzi şi bătuţi de soartă, nu pentru
baborniţele care nu-şi mai văd lungul
nasului şi se poartă ca nişte nenorocite. Ceea
ce e destul de paradoxal dacă stau să mă
gândesc mai bine.

— Deci, reia blondina discuţia, să înţeleg că

te ia Hex si te aduce?
T

Zâmbetul mi se risipeşte de îndată ce

cuvintele Vanessei îmi pătrund în urechi
iar mintea mea le dă sens. Corpul mi se lasă
brusc rece, ca şi cum aş simţi pe piele frigul
anevoios de afară, şi simt cum mici
furnicături încep să-mi mişune pe sub piele,
aducându-mi o senzaţie incomodă de nod
¥

în coşul pieptului. Numele lui Hex parcă mă

zgârie acum pe timpane, asemenea unghiilor
ce se freacă de o tablă — lent, şi insuportabil
de dureros.

Ecoul inimii îmi reverberează fără niciun

pic de ruşine prin sânge, făcându-mă să mă
chinui să înghit saliva amăruie ce-mi umple
parcă toată gura.

— Ăă, nu cred. N-am prea... vorbit de ceva

timp, mărturisesc şi, trebuie să recunosc, mă
simt prost când îmi ascult propria afirmaţie
ce-mi părăseşte buzele. Pentru că, până
la urmă, din ce motiv am încetat să o mai
facem?

— De ce nu? se sincronizează Vanessa cu

gândurile mele, afişând acum o căutătură
încruntată pe faţă.

îmi deschid buzele pentru a-i răspunde, însă

îmi dau repede seama că nu am un răspuns
care să ne satisfacă pe amândouă. Nu am
cum să-i explic Vanessei că îmi este mult
prea teamă de faptul că am fost la mai puţin
de o secundă dinstantă să mă sărut cu Hex
9

in propria sa maşină. Cum aş putea să-i spun

una ca asta, când toti ne stiu ca fiind doar
' 1 7

buni prieteni şi nimic mai mult? Fir-ar! Până

şi eu ştiu asta, însă întâmplarea de acum
două săptămâni continua să-mi bântuie
visele noapte de noapte, transformându-mi
puţinele ore de somn în adevărate coşmaruri.

Sunt complet dată peste cap, şi nu ştiu cum

să maid au ochii cu el. Nu pot înţelege ce
a fost în mintea lui de a se avânta în acel
joc neînţeles, însă mai mult ca sigur nu
se gândea la mine când s-a aplecat să mă
sărute. Poate că, pur şi simplu, mintea i-a
jucat feste şi şi-a imaginat pe altcineva în faţa
sa, pe cineva pe care chiar voia să revadă, în
niciun caz pe mine.

Altfel, nu ştiu cum aş putea interpreta gestul

său foarte deplasat care mi-a întors lumea cu
susul în jos. Poate că dacă ar fi fost vorba de
un băiat obişnuit nu m-as mai criza acum ca
* t

o puştoaică virgină la primul sărut, însă aici

e vorba de Hex, cel mai bun prieten al
meu, cel care mă ştie mai bine decât oricine
si fată de care nu am nutrit nicio secundă
* t

asemenea sentimente pentru că nu am simţit

nevoia de mai mult din partea sa. Faptul că
era mereu lângă mine, în orice ipostază, îmi
era de multe ori de ajuns. însă acum, după
tot ce s-a întâmplat între noi încă de dinainte
să plece şi după ce s-a întors mă face să mă
gândesc dacă nu cumva totul e doar o iluzie
a timpului care se modelează în mintea mea
după bunul plac, fără să am puterea de a mai
schimba ceva.

Si mi-e teamă. Mi-e teamă ca nu cumva

9

întâmplarea din maşina sa să schimbe

complet lucrurile între noi, care oricum
nu sunt prea roz momentan. Nu vreau să-l
pierd din cauza a ceva ce nu pot înţelege
sau controla, iar faptul că simt un junghi în
piept de fiecare dată când mă gândesc la el
îmi creează cele mai reci si sumbre scenario
9

posibile.

Poate că ar trebui să nu mă mai gândesc prea

mult. Poate că Hex nici nu consideră toată
tărăşenia asta ca fiind mare brânză si fac
» i

supoziţii aiurea când ar trebui să mă

comport ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat
şi să iau legătura cu el.

Da. Asa este cel mai bine.

i

— Pur şi simplu am fost ocupată cu

examenele, cutez să răspund într-un final,
deşi asta nu pare s-o prindă prea tare pe
blondină, căci nu mă scapă din ochi nicio
secundă, arzându-mă parcă cu privirea sa.

— Eşti o mincinoasă atât de proastă, Luna,

pufneşte plină de ironie. Ştii că nimeni nu vă
va judeca dacă vă veţi trezi într-o dimineaţă
şi vă veţi oficializa relaţia pe Facebook, nu?
Deşi nu cred că Hex ar face asta vreodată,
dar mă rog, murmur mai mult pentru tine,
ca mai apoi să mă privească fix în ochi. în
fine, ceea ce vreau să zic este că dacă aveţi o
relaţie pe ascuns de care eu nu ştiu o să vă
pară rău! Nu degeaba sunt suporterul vostru
numărul unu!

Casc gura, neştiind cum să-i mai răspund.

Niciodată nu poţi fi prea sigur dacă Vanessa
face mişto de tine sau vorbeşte serios.
t t
— Asta-i o porcărie! tun cam prea acid spre
ea, şi de îndată primesc nişte priviri curioase
din partea clienţilor. Hex şi cu mine sunt
prieteni. Şi nu cred c-am putea fi ceva mai
mult după ce a fost... ştii tu bine ce!

E rândul Vanessei să se uite cruciş în

7

direcţia mea. Se joacă puţin cu buzele,

frământându-le între ele, apoi se apleacă
peste geanta sa prin care scotoceşte după
un portofel, şi scoate de acolo o bancnotă de
cinci dolari. Mi-o aşază pe bufet, ridicându-se
de pe scaun, şi îşi pune paltonul înapoi pe
umeri, prinzându-şi mai bine geanta pe braţ
ca şi cum ar fi gata de plecare. Se opreşte însă
într-o poziţie ţeapănă, ducându-şi mâna spre
rama ochelarilor.

— Dă din gură cât vrei Luna, dar nu cred că

eşti atât de proastă pentru a şti că Sunny e
deja dusă de mult. Şi ironia face că nu putem
să-i dictăm inimii si creierului de cine să ne
*

placă. Aşa că nu mai folosi scuza cu „Hex a

fost iubitul surorii mele mai mici" pentru că
tot tu erai cea care ţipa în gura mare că nu
mai vrei să auzi ceva legat de ea. Ai fi cea mai
mare fraieră dacă ai rata un băiat ca
Hex din cauza unei moarte.

Nu mă lasă să-i mai dau replica, căci îşi pune

dintr-o singură mişcare ochelarii peste nas,
dându-şi o şuviţă blondă pe spate, şi face cale
întoarsă până când clinchetul clopoţelului de
la intrare îmi dă de înţeles că a nu mai stă în
9

fata mea.
9

Privirea îmi coboară lent spre palmele

presate pe suprafaţa tejghelei, şi-mi simt
degetele cum se înfig şi mai bine în duritatea
acesteia, pânâ când pielea mi se albeşte la
vârfuri.

De ce, drăcia mă-sii, te-ai întors şi mi-ai dat

lumea peste cap, Hex?

E deja întuneric atunci când ceilalţi se decid

să ea muzica mai tare pentru a acoperi
zgomotul infernal produs de motoarele
maşinilor care se ambalează pentru a o lua la
goană pe pistă. Fumul înnecăcios şi fumuriu
al acestora se ridică în valuri spre bolta
lipsită de nori, umplând tot aerul cu
miros de benzină si scrum de la butoaiele în
r

care sunt aprinse mai multe focuri, la care

lumea se îngrămădeşte pentru a se încălzi.
Chicote şi glume aruncate de la unul la altul
răbufnesc de pretutineni, şi preţ de o clipă
mă simt ca acum câţiva ani când frecventam
f

destul de des locul ăsta şi aveam parte de cea

mai frumoasă perioadă a mea.

Mă sprijin mai bine de caroseria maşinii

lui JJ — care naiba ştie pe unde umblă în
momentul ăsta — şi primesc cu un zâmbet
ţigara pe care Bibi mi-o întinde atunci când
se apropie cu nişte doze de bere în mâini.

Arată mult mai bine decât vorbea la telefon,

însă tot mi se pare că are vocea răguşită şi
ochii înconjuraţi de nişte dungi negre ce-i
întunecă culoarea de smalard din irisuri.
Se pune lângă mine, deschizând capacul
unei doze din care soarbe de câteva ori,
ştergându-se la gură cu mâneca gecii, apoi
lasă bucata de metal lângă el, dând din braţe
spre Kiva care îşi tot freacă palmele între ele
de câteva minute bune.

Aceasta zâmbeşte sfios prin lumina slabă a

flăcărilor ce-i fac umbrele să-i joace peste
faţă, şi se apropie de el până când aproape
se ating cu vârful ghetelor. Bibi o apucă
apoi de umeri, răsucind-o în aşa fel încât să
o lipească cu spatele de partea sa frontală,
şi-şi lasă capul să-i alunece peste fesul său.
Kiva se mişcă puţin rigidă lângă el, ca şi cum
nu s-ar fi aşteptat la un asemenea gest din
partea sa, însă se lasă în scurt timp moale în
îmbrăţişarea acestuia, lipindu-şi bărbia de
braţul său.
r

Zâmbesc în colţul gurii de lângă ei, privindu-1

pe Bibi cum îşi aprinde propria ţigară din
care trage de câteva ori. Tuşeşte puţin,
scuipând aerul afară, însă îşi revine peste
câteva clipe şi continuă să privească spre
hărmăiala din jurul nostru.

— Luna, unde-i Hex?

Glasul firav al Kivei mă face să mă blochez cu

ţigara în dreptul buzelor. îmi răsucesc capul
spre ea, întâlnindu-i privirea curioasă.

— Habar n-am, ridic din umeri. N-am luat

legătura cu el.
Şi nu mint, căci am ezitat cu degetele pe
telefon pentru a-i scrie un mesaj până când
am trântit celularul printre pernele din pat şi
am înjurat ofticată.

— Poate va veni mai târziu, o aud cum

murmură încet, cu faţa încă ascunsă pe
jumătate în materialul vaporos al gecii lui
Bibi.

Ea şi Hex cred că se apropiaseră destul de

mult de când cu accidentul cu tăică-şu, fapt
ce mă bucură într-o oarecare măsură, căci
Kiva mereu a fost si va fi cea mai slabă din
9

gaşca noastră, aşa că merită toată atenţia

momentan, pentru că ştiu cum este să nu
ai pe nimeni şi să trebuiască să te descurci
de una singură. Şi nu vreau ca ea să mai fie
nevoită să treacă printr-o fază asemănătoare
ca cea de atunci.

De undeva din faţă, râsul familiar al lui JJ

mai că egalează muzica răsunătoare din boxe
suspendate pe nişte maşini, iar în scurt timp
îl vedem cum îşi face apariţia lângă noi în
compania Vanessei, care cară la braţ un
obiect ce-mi pare ciudat de cunoscut. La
formă mai ales. Abia când o prinde mai bine
între braţe îmi dau seama că e vorba despre
masca aia în formă de cap de drac — părere
persoanală — pe care o purta mereu atunci
când dădea startul curselor de maşini sau
motociclete. Mereu am detesta urâţeniar

aceea, şi tind să cred că sentimentul încă se

menţine.
f

— Ce fac oamenii mei preferaţi? râde JJ,

bâţâindu-se pe ritmul melodiei într-un dans
de-a dreptul caraghios. O pot auzi pe Kiva
cum chicoteşte de lângă mine.

— Tu iar ai fumat căcaturi? întreabă Bibi,

aruncând într-o parte chiştocul de la ţigară.

— Se pare că nu-s singurul care a fumat ceva,

zâmbeşte ştrengar, făcându-i cu ochiul spre
impasibilitatea lui Bibi care-şi dă ochii peste
cap.

— Mergeţi să vedeţi prima cursă pe iarna

asta? intervine în discuţie si Vanessa. Băieţii
t t i

deja îşi fac ultimele verificări înainte de start.

— Cine concurează azi? întreb, fiind puţin
interesată. Habar nu mai am cine a mai
rămas să se ocupe de curse după ce am aflat
că fuseseră interzise acum ceva timp. Sunt
sigură că ce facem noi e complet ilegal, dar
nu cred că o mică distracţie ne va băga în
belele atât de mari.

— Unul Omar si -.
i

Nu mai apucă însă să-şi ducă la bun

sfârsit fraza, căci o silueta înaltă si bine
0 ' •

făcută apare pe neaşteptate din spatele ei,

prinzând-o de după umeri.

— Van, suntem gata.

Recunosc vocea aceea dintr-un milion. îmi

mijesc mai bine ochii spre cel din faţa mea,
şi constat cu surprindere faptul că Viktor nu
s-a schimbat aproape deloc de când nu l-am
mai văzut de acum doi ani. Părul îi stă însă
mai lung la vârfuri, ajungând acum undeva
la nivelul umerilor, şi se vede c-a mai tras de
fiare între timp, căci pare că are mult mai
mulţi muşchi pe sub geaca de piele pe care o
poartă nepăsător la frig. în rest, aceeaşi
postură ţeapănă, acelaşi zâmbet strâmb in
colţul gurii şi aceeaşi expresie arogantă ca
înainte. Tipic.

înghit în sec când ochii săi indescifrabili

pentru că stă cu spatele la foc cad peste
corpul meu, plimbându-i ca şi cum m-am
analiza până în cel mai mic detaliu. Mereu
mi-a fost puţin antipatic Viktor, însă era
o persoană destul de agreabilă în cele din
urmă, asta până când nu-şi deschidea gura
şi ne sufoca pe toţi cu vanitatea sa ce dădea
pe dinafară ca o chiuvetă stricată. E atât de
obositor când face asta.

— Vin, sparge în cele din urmă tăcerea

Vanessa, pregătindu-se să facă cale întoarsă.

— Hei, nu vrei să mă însoţeşti pe motor? vine

imediat şi întrebarea lui Viktor, care mă face
să ridic întrebătoare din sprânceană. îmi
zdrobesc numaidecât chiştocul cu bocancul.

— Sunt sigură că sunt alte fete care abia

aşteaptă să-ţi călărească în spate.
Coltul buzelor sale se arcuieşte abia vizibil.
r 7

— Nu tocmai. Se pare că nu sunt prea

încântate să se urce pe vremea asta. Cică face
rău la ten sau alte rahaturi din astea.

îmi înclin capul, cântărind în minte

propunerea lui. Nu dau doi bani pe
tenul meu momentan, însă nu ştiu dacă,
într-adevăr, am chef să particip la cursa lor
stupidă. Mereu se obişnuieşte ca fetele să
urce din când în când în spatele băieţilor
pe motociclete pe durata întrecerilor.
Desigur, nu e obligatoriu şi nici ceva care
să fie într-adevăr fantastic, dar prinde bine
la public, mai ales că pe aici predomină în
principal rasa masculină, care adoră să vadă
nişte funduri unduite pe şaua unei fiare de
metal. Participasem o singură dată, acum
vreo trei ani, însă tipul de la acea vreme
avea impresia că participarea mea aducea
după sine şi o partidă de sex pe bancheta din
spate a rablei sale de maşină. Ceea ce nu s-a
întâmplat, iar de atunci băieţii ştiau că nu le
mergea cu gluma cu mine.
— Haide, Luna, mă apucă Vanessa de mână.
Va fi amuzant, cred.

îmi umezesc buza de jos intre dinţi, oftând în

cele din urmă.

— Fie. Dar dacă pierdem, spun şi mă apropii

de Viktor cât să-l ating cu degetul arătător pe
piept, să nu te aud cum dai vina pe curu' meu
gras, ne-am înţeles?

îşi ridică ambele braţe la nivelul capului,

zâmbind larg.

— Nici nu mă gândesc, şefa.

Mă conduce apoi la motorul său, o frumoasă

maşinărie de un albastru ţipător, şi îmi oferă
un scurt instructaj despre cum trebuie să mă
ţin, sau ce trebuie să fac dacă va fi nevoie
să-l ajut pe parcursul cursei. îmi înmânează
apoi o cască de culoare neagră, şi îşi întoarce
atenţia spre frânele motocicletei pentru a le
verifica pentru ultima oară.

Din jur, ovaţiunile şi chiuiturile îmi

explodează în timpane odată cu vibraţiile
muzicii ce-mi fac sângele să clocotească
parcă prin vene, dându-mi o stare de
uşoară agitaţie pe interior. A trecut ceva
timp de când nu am mai auzit un asemenea
vacarm, şi aş minţi dacă aş spune că nu
mi-a fost oarecum dor de el, pentru că
mereu au existat momente în care am dus
dorul acestor întâlniri. Poate că eram doar
o adunătură de drogaţi şi plini de hormoni
nestăpâniţi, însă ne simţeam bine împreună,
ca şi cum am fi putut lăsa grijile de acasă
deoparte pentru câteva ore, având şansa să
devenim cine eram cu adevărat.

— Eşti gata? mă întreabă Viktor după ceva

timp în care tot ce fac este să mă holbez spre
mulţimea ce se adună în jurul drumului
principal. Dau aprobator din cap, privindu-1
cum încalecă graţios dintr-o simplă mişcare
scurtă, şi îmi face semn cu capul să mă urc în
spatele său.

Mă sprijin cu palmele de şoldurile sale

pentru a avea mai multă stabilitate, iar
fundul mi se loveşte în secunda următoare
de şaua conformabilă a motocicletei, pe care
reuşeşte s-o menţină pe loc pentru a nu le
balansa. Un alt val de strigăte şi urale se
fac auzite în întreaga vale, şi aproape că nu
mai sunt conştientă de aerul rece al iernii,
ci rămân focusată pe bătăile inimii ce mi se
întetesc.
9

îmi strâng mai bine palmele în jurul căştii,

rotind-o pentru puţin timp în colo şi-ncoace,
apoi o ridic deasupra capului cu intenţia de a
vedea dacă mi se potriveşte. Doar că nu mai
apuc să fac asta, căci ceva, ca un bruiaj al
sunetului îmi ajunge la urechi, şi nu mai am
timp să observ şi altceva în afară de umbra
ce se prăvăleşte peste noi, şi de palma care
îmi apucă într-un mod aproape sălbatic
cotul. Forţa pe care o foloseşte este atât de
mare şi violentă, încât aproape cad pe asfalt
înainte să ajung din nou cu picioarele pe
pământ. Respir şocată, având toate simţurile
alarmate, şi-mi ridic confuză capul spre
persoana din faţa mea.

Vocea tăioasă şi lipsită de orice articulaţie a

lui Hex îmi retează însă orice posibilitate de
a mă mai apăra.

— Ai innebunit de-a binelea?! Ce, scula mea,

faci aici, Luna?

— Uah, uşor amice! intervine Viktor,

simţindu-1 cum se dă la rândul lui jos de pe
motocicletă.

Toate perechile de ochi sunt acum aţintite

asupra noastră, şi simt că mor încet pe
picioare din cauza spasmelor pe care le
resimt măcindându-mi stomacul.

— Tu stai departe de ea, imbecilule! tună

spre el Hex, strângându-mă atât de tare
de braţ încât îmi este imposibil să-mi mai
suprim icnetul de durere.

Parcă nici nu mai aud muzica răsunând

în jurul nostru, însă oricum sunt convinsă
până-n măduva oaselor că tot ce mai pot
percepe sunt bătăile disperate ale inimii
mele.

— Să mergem de aici, se întoarce şi încearcă

să mă tragă după cine, însă mă opun
vehement, oripilată de acţiunile sale nebune
de-a binelea.
— Care e problema ta? mârâi spre el.

Se întoarce fulgerător de repede spre mine,

şi aproape amuţesc la vederea întunericului
ce-i stăpâneşte toate trăsăturile feţei. Ochii
săi par cum goi şi nemiloşi, ca ai unei feline
ce se joacă cu prada înainte să o devoreze
dintr-o singură înghiţitură.

Un râset deloc amuzat îi părăseşte buzele.

— Eşti nebună la cap? Cum să participi la aşa

ceva, Luna? Dacă..., aciditatea din glas i se
mai domoleşte, însă expresia de pe faţă nu-şi
pierde deloc din intensitate. Dacă se întâmplă
ceva si...
7

Nu mai continuă, însă ceea ce spune este

îndeajuns încât să mă facă să simt cum
turbez pe dinăuntru din cauza nervilor ce
mi se instalează ca o tornadă distrugătoare
în toţi muşchii. Respiraţiile mi se întretaie,
pulsul mi-o ia razna, şi nu prea mai sunt
lucidă în mişcări, căci în secunda ce urmează
• *

mi se învârt atât de multe lucruri prin cap

încât reusesc, nu stiu cu ce forţă ascunsă, să
* ; » t *

mă smucesc atât de tare de sub

strânsoare lui Hex, încât până şi el pare
surprins de reacţia mea.

Dinţii mi se încleştează, iar privirea mi se

întunecă instant.

— Nu mă fute pe creier, Hex! E treaba mea

ce fac! Nu ai niciun drept să te bagi forţat în
viata mea. Si nu îndrăzni, mă auzi?
t t *

Rostesc încet, simţind cum vocea îmi devine

mai slabă decât o şoaptă, iar ochii încep
să-mi tremure de vulnerabilitate. Pieptul mă
apasă într-atât de tare încât să mă facă să
simt că mi se va rupe gâtul dacă vă voi mai
chinui să trag cu atât de multă disperare
aer în plămâni. Vedea mi se taie dintr-odată,
brusc şi violent, iar mintea îmi e smulsă de
la cel din faţa mea spre coşmarul pe care-1
trăisem pe viu acum mai bine de doi ani.
Ca şi cum mi s-ar derula din nou, şi din nou,
şi din nou aceleaşi imagini fragmentate şi
bruiate pe care le mai regăsesc rareori prin
cele mai cumplite coşmaruri ale mele.

Respiraţia mi se hiperventilează, iar furia pe

care o simt clocotind în mine îmi deschide
buzele înainte să-mi mai pot retrage
cuvintele înapoi.

— Nu îndrăzni să te uiţi la mine şi să o vezi

pe Sunny.
 Capitolul 26

<•> 6 ,7 4 mii ★ 969 P 359

HEX *

— Haide, Hex! M ăcar o tură si nim ic mai mult!

* *

îm i e dor de tine şi plim bările tale...

Vocea m ult prea piţigăiată a roşcatei de lângă

mine aproape că mă făcuse să scuip toată
berea din gură la picioarele sale. Nu
mai ştiam cine era cu exactitatea, însă după
felul în care îmi vorbea şi maniera mai mult
decât uşuratică cu care se tot freca de mine ca
o căţea în călduri îmi dădea de înţeles că fie
i-am tras-o de vreo câteva ori în trecut, fie am
luat-o în spate la vreo cursă. Nu puteam să-mi
amintesc care era varianta corectă, puteau fi
amândouă, însă mă durea fix în cur de ea şi de
rugăminţile sale de-a dreptul patetice.

I-am simtit mâinile încercând să-mi străbată

f

abdomenul, pipăind câteva secunde până

când, cu un rânjet şiret pe buze, le coborî tot
mai jos, ţintind spre bata blugilor mei. I le-am
prins însă înainte să poată să mă mai atingă
cu palmele sale lipicioase, ridicându-i-le
brutal în sus, până când am reuşit să o
ţintuiesc într-o postură submisivă, ce o luă
prin surprindere.

Probabil curvuliţa avea impresia că plănuiam

să fiu mai dur cu ea, sigur i-ar fi plăcut
ideea după felul în care ochii îi licăreau de
dorinţă, iar limba i se strecura printre dinţi,
umezindu-şi buzele ce aveau jurul întins prin
dreptul colţurilor.
— Auzi, cum te-o mai chema. Fata mea e
undeva pe aici, aşa că marş d-aici cu hormonii
ăştia ce dau pe afară. Duhneşti a sex ieftin şi a
parfum de duzină.

Făcuse ochii mari, deschizându-si buzele

* »

pline de botox ca şi cum nu i-ar veni să creadă

ce cuvinte urâte tocmai am fost în stare să-i
adresez, apoi pufnise într-un râs forţat şi nu
prea plăcut auzului.

— Nu asta ai spus anu' trecut, când mă lingeai

la tine pe motor. Cred c-a avut un gust bun
păsărică mea atunci, nu?De asta nu-ţi mai
scoteai capul dintre crăcii mei.

Ochii mi se mijiseră spre ea, însă aveam o

stare mult prea bună pentru a mi-o distruge
cu una ca ea. în plus, eram deja în atenţia
unor persoane pe de aici, nu voiam să creez o
scenă şi mai urâtă de faţă cu Sunny, care nu
ştiam momentan pe unde dispăruse cu Kevin.
Probabil să-şi cumpere nişte suc sau ceva, că
nici în ruptul capului nu vruse să guste din
alcool.
I-am dat drumul la strânsoare, făcăndu-i puţin
avânt pentru a o da mai în spate.

— Asta era anu' trecut, roşcato. Puteam fute

şi o păpuşă gonflabilă dacă mi se scula. Nu te
mai umfla atâta în pene că-ţi va exploda acidul
din buze.

Mă privise cruciş câteva clipe, apoi îşi dădu

ochii peste cap şi pufăi pe nări.

— Rămâi cu javra de gagică-ta. Să văd cât

de mult o să te dea peste cap cu tot cu scula
ridicată pentru că circulă vorba că încă te
ţine ca fraierul pe uscat. Numai bine, să-ţi
putrezească în pantaloni!

Am lăsat-o să dea aiurea din gură, cu toate ca

abia mă stăpâneam să nu-i dau una peste gura
aia spurcată ce o vorbea de rău pe Sunny. Nu
eram eu adeptul violenţei contra femeilor, însă
uneori unele se crizau atât de tare din nimic,
încât îţi venea şi greu să te mai potoleşti.

Din fericire însă, peste câteva clipe, Drako îşi

făcuse apariţia lângă mâine cu alte câteva
pet-uri de bere. îmi întinse una, sprijinindu-se
de capota maşinii care nu eram sigur a cui
era.

— Mai stai mult p-aici? l-am chestionat,

privindu-i pe ceilalţi cum dansau pe muzica ce
bubuia din boxe. Toţi cu excepţia Lunei, despre
care aflasem că era la un fel de... întâlnire
cu afemeiatul se Joel. încă nu-mi venea să
cred că-şi pierdea timpul cu unul ca el, o
lepădătură de om cu creier zero, însă într-un
fel nu aveam dreptul de a mă băga în viaţa
privată a Lunei.

Aveam însă de gând să fac asta?

Nici gând.

— Mai stau vreo trei zile. Asta dacă mă

găzduieşti la tine, îmi făcuse cu ochiul,
iar eu imi dădusem ochii peste cap. Scovil,
un profitor şi jumătatea, pe care însă nu
aveam cum să-l urăsc prea curând. Apropo,
continuase după o altă înghiţitură, eşti de
mult timp cu fata aia, Sunday?

M-am încruntat spre el.

— E Sunny, fraiere. Şi cred că avem undeva la
patru luni.

— Doar nu eşti serios în privinţa ei, nu?

întreabă pe un ton neobişnuit de serios, ce
mă face să-l ochesc cu o oarecare precauţie şi
bănuială.

Oare ce aveau toti cu relaţia dintre mine si

T / T

Sunny?

Am înghiţit din nou, de data asta mai zdravăn

cât să simt lichidul îngheţat sfârtecându-mi
gâtid.

— Habar n-am, omule. Dar... cred că sunt

aproape sigur că o plac mai mult decât aş vrea
să cred.

Nu ştiam însă dacă ceea ce simţeam pentru

ea putea fi catalogat ca fiind dragoste sau
alte rahaturi siropoase de genu', însă mă
ţinea prizonier într-un mod în care n-aş mai fi
permis vreodată unei alte fete să mă rotească
pe toate părţile după bunul plac. Eram captiv,
şi tânjeam după atenţia ei.
— De ce întrebi?

Drako se opri brusc cu doza în dreptul gurii,

coborăndu-şi privirea undeva în pământ, şi
zăbovise în starea aia încremenită câteva
secunde bune, ca şi cum s-ar lupta cu
gândurile din mintea sa. Fruntea i se încreţise
abia vizibil, ca mai apoi să bea cu înghiţituri
repezite, zdrobind pet-ul în palma sa.

— Nu-i nimic. Erau curios. Ce-ai zice de o

întrecere? Tu cu motorul, eu cu maşina.
* /

Orice bănuială la adresa sa mi se evaporase

instant la auzul propunerii sale a naibii de
tentante. Peste câteva secunde am auzit-o pe
Sunny râzând de undeva din faţa mea, şi-am
zărit-o undeva aproape de containerele pline
cu foc, trăgându-l pe bietul Kevin ca şi cum
ar fi încercat să-l facă să danseze pe muzică.
Şi poate c-aş fi fost gelos pe apropierea dintre
cei doi, însă aveam încredere aproape oarbă
în Sunny, iar Kevin îmi purta un oarecare
respect, deci nu credeam că s-ar fi putut
înfiripa ceva între cei doi.
I-am zâmbit iubitei mele, privind-o cum se
distrează, şi l-am bătut apoi pe Drako peste
spate, rânjindu-i cu subînţeles.

— Să te văd, băiete!

Drako nu mai pierduse nicio secundă, şi o

luă în pas alergător până în dreptul maşinii
sale parcate la doar câţiva paşi de noi, ceea
ce-i ofere un avantaj în plus faţă de mine, căci
motorul meu se afla undeva mult mai în spate,
cu restul celorlalte motociclete. I-am strigat
acestuia o înjurătură zdravănă, luând-o
la goană prin mulţimea care beată, care
dansând pe unde apucau, şi am încălecat fără
să mai stau pe gânduri pe frumuseţea mea,
îndoindu-mi de câteva ori încheieturile peste
ambreiaj. Motorul fiarei de metal mârâise
ascuţit odată cu muzica din boxe, iar roata din
spate începea să scoată şuvoaie înecăcioase
de fum mirositor, aducându-mi un rânjet plin
de plăcere şi adrenalină prin toţi muşchii
corpului. Mi-am fixat mai bine casca pe cap.

Am tras de coarne, răsucind de roata din

faţă, iar cu piciorul poziţionat pe pământ
mi-am luat avânt, făcând un semicerc din
ţărâna ce se sfărmâse în urma mea. Am ocolit
zonele cu aglomeraţie, acelerând aproape de
turaţia maximă, şi mi-am balansat corpul
de pe şa pentru a prinde mai mult elan şi a-l
ajunge pe Drako care se afla deja la o distanţă
considerabilă de mine.

A semnalizat de câteva ori cu farurile

din spate când m-a observant în urma sa,
derapând şi mai adânc în şoseaua cuprinsă de
beznă, şi-am pufnit în sinea mea, gândindu-mă
că fraierul ăla chiar avea impresia că va
învinge în faţa mea.

M-am apropiat de partea din spate a maşinii

sale până când ne mai despărţeau doar câţiva
centimetri până să ne atingem, apoi m-am
aplecat brusc spre stânga, ajungând în nici
două secunde paralel cu acesta. înaintasem
până în dreptul geamului său lateral, şi ne-am
intersectat pentru câteva secunde privirile,
provocându-ne parcă între noi pentru a da şi
mai mult. Buzele sale i se arcuiseră în secunda
următoare într-un rânjet arrogant şi plin de
sine, fapt ce mă
făcu să mai acelerez puţin, provocând un
huruit sălbatic să-mi părăsească motorul şi
să străpungă zgomotul produs de maşinăriile
noastre.

Am dat uşor din cap, ca şi cum i-aş fi dat de

înţeles că îi acceptam provocarea, apoi mi-am
reluat privirea în faţă, trăgându-mi în jos
protecţia negricioasă din partea frontal. M-am
lăsat în faţă, lăsând gravitaţia şi vântul de
vară timpurie să-mi fluture brutal pe lângă
corp, şi m-am avântat cu toată fiinţa înainte,
uitând de orice altceva.

Iubeam să-mi conduc motorul. îmi dădea o

stare de complete eliberare şi libertate, şi mă
droga cu doza perfectă de adrenalină pentru a
nu mai fi atât de nevoit să-mi injectez fel şi fel
de substanţe de căcat, aşa cum o mai făceam
din când în când. Tot ce ţinea de pistă şi de
curse mă definea întru-totul, şi nu mă vedeam
deloc făcând altceva, căci cursele îmi dădeau
viaţă, iar eu devenisem încetul cu încetul
dependent de ea.

Peste câteva minute bune de făcut drifturi

unul în jurul celuilalt, am aruncat o ultimă
ocheadă spre Drako atunci când mi-am
dat seama că nu mai avem mult până la
linia de sosire, şi cu ultimele puteri am
trecut milimetric pe lângă oglinda sa
laterală, ajungând cu o fracţiune de secundă
înaintea sa. Maşina sa opri brusc peste
câteva momente, scoţând un fum aproape
transparent în jurul roţilor şi din eşapament.
Mi-am forţat piciorul înapoi pe pământ,
rotindu-mi motocicleta astfel încât să trasez
cu bara din spate un cerc de praf exact în
faţa acesteia, şi mi-am scos casca cu inima
bătăndu-mi ca o nebună şi cu transpiraţia
ce-mi străbătea toată fruntea şi marginea
gâtului.

Drako sărise numaidecât de la volan,

plescăind nemulţumit din buze, şi se apropiase
de mine cu o grimasă pe faţă.

— Ai avut noroc.

Dă palma cu mine, iar eu i-o strâng cu o

satisfacţie nerostită.

— Te păcăleşti singur, dracule!

— Nu îndrăzni să te uiti la mine si să o vezi
i *

pe Sunny!

Cuvintele aruncate atât de sălbatic de

gura Lunei mă iau de tot prin surprindere,
aruncându-mi mintea în aer şi golindu-mă de
orice reacţie firească. Mintea îmi paralizează
pe moment, fără să mai poată procesa vreo
informaţie sau să mă facă să reacţionez
J f

pentru a spune ceva în apărarea mea.

Numele lui Sunny continuă însă să se repete
în capul meu, din nou şi din nou, şi din nou,
asemenea unor ecouri şoptite ce au rolul de
a mă roade pe creier de orice suflare. Ochii
mi se ascut spre blonda din faţa mea, care
încă mă priveşte cu atât de multă răutate şi
reproş, încât nu credeam să poată încăpea
aşa ceva, şi atât de mult, într-un trup atât
de firav precum al său. Simt ochii curioşilor
atintiti spre noi ca nişte vulturi însetati de
r i i i r

noi bârfe şi probleme. îmi vine să-i scuip

pe fiecare în ochi, făcându-le praf mica
petrecere de doi bani, însă mintea nu-mi mai
stă la altceva decât la Luna.
La cea care mă aruncase la pământ cu o
simplă propoziţei plină de ranchiună. La cea
care se uită acum la mine ca si cum as fi cel
» t

mai mare duşman din viata ei, si totodată

t r ' T

călăul ce-i strânge sfoara în jurul gâtului,

omorând-o. La cea pe care nu o mai recunosc
în această clipă, căci niciodată nu am văzut-o
atât de înverşunată împotriva mea, ca şi cum
ar sta să explodeze de nervi, ca un vulcan
ce se pregăteşte să erupă peste oraşul de la
poalele sale.

Nu pare conştientă de altceva decât de mine,

pentru că nu cred că mai poate clipi sau
respira la cât de aprinsă este acum. îşi mută
deodată capul, lingându-şi cu nervozitate
buza de jos pe care o prinde între dinţi, şi pot
vedea prin lumina slabă de aici cum corpul
îi tremură pe alocuri, şi ceva îmi spune că
nu din cauza aerului geros ce pare că-mi taie
prin plămâni.

Exclamaţia sa mi se repetă din nou prin cap,

adâncindu-mi grimasa pe care încerc cu
tot dinadinsul să o ţin în frâu. Nu înţeleg de
unde a scos o asemenea aberaţie stupidă. Nu
ţin minte să mă fi gândit vreo secundă
măcar la Sunny înainte să o prind şi să o dau
jos de pe motorul lui Viktor, dar dacă e să
analizez puţin situaţia, nici nu cred că m-am
gândit la ceva anume în fracţiunea aceea de
secundă. Pur şi simplu, am văzut negru în
fata ochilor când am zărit-o cum încalecă
9

fiara blestemată de metal din spatele său, iar

corpul îmi fusese cuprins de o energie atât
de negativă, ca şi cum aş fi fost electrocutat
şi azvârlit câţiva metri buni pe pământ. Am
acţionat fără să mă gândesc înainte, iar acum
că par mai dezmeticit, cât de cât, nu prea ştiu
de ce am început tot acest circ de doi bani.

îmi trec dezorientat palma prin părul acum

scurt, simţind parcă lipsa pletelor de acum
o săptămână. în ultimul timp iau cele mai
proaste decizii. începe să mă doară capul de
cât de prost sunt.

— Luna, eu doar-, încerc să-i spun, făcând un

pas spre ea, însă îşi ridică braţul în postură
defensivă, înclinându-şi capul ca şi cum
mi-ar da de înţeles că nu vrea să continui.
t

— Nu. Am terminat-o cu tine pe seara asta.

îi aruncă lui Viktor casca pe care încă o mai
ţine sub braţul drept, ochindu-1 cu o oarecare
părere de rău. Mă priveşte apoi pieziş cu
colţul ochilor, răsucindu-se pe călcâie pentru
a face cale întoarsă. Doar că prostul de mine
nu a terminat încă discuţia cu ea, si nici nu
r J t

vrea să lase situatia asa, în aer, asa că mă

• T ' * t

trezesc imediat lungindu-mi palma spre ea,

până când reuşesc cu greu să-i prind unul
dintre coate.

Luna se foieşte însă uluitor de agresiv,

răsucindu-si într-atât de tare braţul din
* t

palma mea, încât nici nu prevăd lovitura ce

are să-mi strângă gura de durere. Senzaţia
de arsură mă precede în următoare clipă,
fortându-mă să-i dau drumul Lunei si să-mi
t *

duc nedumerit palma în dreptul gurii. O

înţepătură asturătoare îmi ia cu asalt colţul
din stânga al buzei de jos, iar când îmi
cobor palme pentru a o analiza dau cu ochii
de pata roşiatică de sânge ce mi se scurge
acum peste linia articulaţiilor. îmi ling rana,
ridicându-mi confuz ochii spre Luna.

Este pentru prima a doua oară când a ajuns

să mă lovească din propria voinţă, şi cred
cu tărie, după expresia îngrozită pe care o
are pe toată faţa, că şi ea este la fel de şocată
ca si mine. Sau mai ceva decât mine. Nişte
T $

gângureli abia auzibile îi scapără prin gură,

începând să-i tremure uşor buza de jos odată
cu restul părţilor din corpul său, apoi îşi
presează strâns buzele între ele, afişând un
chip străbătut de o încruntătură umbrită.
Ochii i se strâng, ca şi cum ar fi chircită de
durere pe interior, şi o aud pentru prima şi
ultima dată cum îşi trage nasul, luând-o la
goană în direcţia opusă.

îmi întind un brat spre ea, însă din cine

ştie ce motiv ciudat picioarele îmi rămân
paralizate în loc, nevrând a se dezlipi de
pământul îngheţat. Ceilalţi continuă să mă
privească ca la uşa cortului, şuşotind şi
vorbind între ei despre cele întâmplate, dar
nu-mi stă gândul la idioţenia lor momentan.
De undeva din mulţime, JJ se strecoară
printre oameni şi se opreşte pironit în faţa
mea. Se pare că măscăriciul de mai devreme
a fost redus acum la tăcere.

— Ti-am zis unde e ca să vorbeşti cu ea, nu

s-o iei la bătaie! murmură printre dinţii
încleştaţi pentru a nu fi auzit şi de restul
urechilor ciulite la maxim.

— Cred că eu am luat bătaie în ecuaţia asta,

zic răspicat, ştergându-mi din nou urmele de
sânge de la gură. Afurisenia asta ustură ca
naiba!

— De ce ai reacţionai asa? mă loveşte cu

i r t

pumnul în piept, încruntându-se. Doar se

oferise să-l ajute pe Viktor.

— Putea să-l ajute şi de pe marginea, ca toţi

ceilalţi, răspund pe neînduplecate, câştigând
o reacţie confuză din partea amicului meu.

JJ îmi caută adânc prin privire, apoi îşi

freacă buzele între ele si mă fixează cu ochi
*

cercetători.

— Eşti sigur că Luna nu are dreptate, Hex?

Eşti sigur că nu o asociezi cu Sunny şi
accidentul ei în momentu' ăsta?

Mă opresc din mişcare, şi-mi las palmă să-mi

cadă pe lângă corp fără energie. Ochii mei
nu-i scurtează nicio secundă pe cei ai lui JJ,
şi simt, adânc in pieptul meu, cum o apăsare
sufocantă mi se urcă din zona coastelor spre
gât. Ca şi cum inima ar sta să mi se blocheze
şi să fac stop cardiac. Ca şi cum aerul îmi este
expulzat de pe buze şi sunt lăsat ca o epavă
în derivă, tânjind după ceva care să oprească
disconfortul ăsta uriaş pe care-1 simt şi care
îmi frământă oasele pe interior.

Iar acum, după mai bine de doi ani de când

am pierdut singurul lucru care voiam să fie
al meu, imaginea cu chipul lui Sunny îmi
apare vie în spatele pleoapelor, ca şi cum
s-ar hotărî să mă mai viziteze pentru a mai
alina din dorul strâns si îndesat de atât de
t

mult timp în sufletul meu. Zâmbeşte. Acelaşi

zâmbet sincer şi gingaş ce-mi face inima să
tresalte de fiecare dată şi care-mi dă speranţa
că poate nu sunt doar un simplu drogat
pierdut în lumea asta mare a celor puternici.
Ochii îi sunt blânzi, iar trăsăturile feţei atât
de plăpânde şi firave, încât aş vrea să întind
mâna spre iluzia ei şi să-i mai pot atinge
pentru ultima dată pielea caldă a obrajilor,
doar că nu mai pot face asta.
în scurt timp, imaginea ei începe să bruieze
dintr-o parte în alta, asemenea canalelor
de la televizor atunci când se întrerupe
transmisia. Nişte bâzâituri ciudate, ca nişte
r 3 •

striaţii pe timpane îmi iau cu asalt creierul,

iar peste o clipă scenariul se preschimbă
într-unul plin de roşeaţă şi miros scârbos
de rânced şi rugină. O văd apoi, mai clar ca
niciodată, cu capul sfărâmat pe asfalt şi cu
ochii larg deschişi către mine, privindu-mă
ca şi cum ar vrea să se asigure că eu sunt
ultimul lucru pe care-1 vede înainte să-şi
piardă şi ultima suflare printre buzele
sângerii.

Clipesc des, copleşit de acele imagini odioase,

îmi duc degetele la cap, frecând puţin
zona dintre nas şi ochi până când simt că
încordarea din acel loc mă mai lasă şi pot să
respir, în sfârşit, cum trebuie.

îmi înalţ capul spre JJ.

— Unde-i Luna?

— Habar n-am, îşi freacă nervos ceafa. Cred

că a mers la Bibi sau la ceilalţi.
9
îl ocolesc înainte să mai spună ceva,
lăsându-1 să bolborsească din spate injurii
la adresa mea. Ignor orice încercare a altor
persoane de a mi se pune în cale, dându-i la o
parte fără să mă mai uit bine pe unde merg,
şi aflu peste câteva minute de la Vanessa că
Bibi şi Kiva au plecat deja împreună cu Luna
spre casa acesteia.

Fug spre maşina cu care am venit cu mintea

vraişte şi fără vreun plan anume în cap, şi
conduc haotic, depăşind cu mult limitele
impuse de viteză din zonă. Am însă noroc că
nu e niciun radar prin apropiere, altfel mi-aş
petrece următoarea noapte într-o celulă, din
nou.

O mie de gânduri mă încearcă, şi totuşi

niciunul nu pare să aibă sens sau să-mi ofere
explicaţie de care am nevoie. Nici acum nu
stiu de ce am reactionat atât de violent fată
* t r

de ea, dar cred că ştiu deja de zile bune faptul

că nu mă mai simt deloc eu însumi atunci
când sunt în preajma Lunei. Iar dovada cea
mai convingătoare stă tocmai în incidentul
de acum două săptămâni de la
mine din maşină, când am băgat-o destul
de tare în sperieţi pe săraca fată. Nu-mi
mai spusese niciun cuvânt pe tot parcursul
drumului, şi nici când am ajuns acasă şi a
coborât din maşină. Tot ce-am mai primit de
la ea fusese o privire aruncată pe furiş cu
coada ochilor, ca şi cum s-ar fi asigurat că
aveam să-mi tin mâinile acasă.

Nu pot explica însă înclinaţia pe care

am avut-o în acea seară de a o săruta pe
neaşteptate. Ştiam doar că voiam să o fac
pentru a-mi demonstra mie că nu simt nimic
pentru Luna, şi am făcut-o. Sau am încercat
s-o fac. Faptul că Luna nu a mai dat niciun
semn de viaţă după mi-a dat de înţeles
perfect că nu voia să se mai complice cu mine
şi cu gesturile mele de prost gust. Aflasem că
era în plină perioadă de examene, aşa că am
încercat să stau cât mai departe de ea pentru
a nu-i perturba învăţatul şi concentrarea pe
teste, căci avea nevoie de ele şi înţelegeam
asta.

M-am afundat în muncă şi în somn, ajungând

chiar să îmi tund pletele după mai bine de
doi ani, ca o puştoaică la pubertate
ce se răzvrăteşte împotriva tuturor. Poate că
ăsta e un manifest şi în cazul meu, doar că nu
ştiu sigur în ce constă mai exact.

De un lucru sunt sigur însă — am dat-o-n

bară cu Luna în seara asta. Rău de tot.

Opresc maşina în faţa bordurii din dreptul

casei mele cu atât de multă frână, încât
aproape că mă dau cu nasul de marginea
volanului. Vehicului lui Bibi opreşte cu puţin
înaintea mea, şi o zăresc pe Luna cum sare la
propriu de pe bancheta din spate, începând
să alerge pe alee spre intrarea în casă.
Deschid la rândul meu portiera, neştiind mai
exact ce vreau să fac, şi mă opresc cu palmele
peste aceasta, pregătindu-mă să o închid
atunci când zăresc silueta familiară a tatălui
Lunei, David, cum îşi face apariţia din partea
opusă, părând a se întoarce de la serviri.

Luna se opreşte brusc, ducându-şi la

repezeală palmele în dreptul feţei, şi nu pot
auzi prea bine despre ce discută cei doi, însă
îmi pot da seama după răceala de pe chipul
lui David că nu suportă să-şi vadă fiica într-o
asemenea stare. Mă foiesc de pe un picior pe
altul, conştient deja de faptul că Bibi şi Kiva
ştiu că sunt parcat undeva în urma lor, şi
strâng mai bine de caroseria maşinii atunci
când o zăresc pe Luna plonjând în braţele
tatălui său, agăţându-se de el şi plângând
pe înecate, căci îi pot auzi limpede şi clar
încercările eşuate de a-si tine lacrimile în
7 t t

frâu.

Golul din piept devine şi mai mare,

strângându-mi coastele şi lăsându-mă fără
aer. Luna nu merită să plângă din cauza unei
persoane. Cu atât mai puţin dacă este vorba
despre mine şi răbufnirea mea din seara asta.
Chiar nu merită să verse lacrimi pentru unul
ca mine.

Rămân pe loc, cu ochii pironiţi asupra celor

doi, şi simt o nevoie nebună de a fi eu în locul
lui David, alinându-i durerea pricinuită din
prostie curată. Să fiu eu cel care îşi trece
degetele prin părul său. Să fiu eu cel care
o sărută pe frunte şi-i promite la ureche că
totul va fi bine si că în curând se va simţi ca
9 9

de fiecare dată. Să fiu eu cel care o asigură că

nu va mai vărsa lacrimi fierbinţi din
cauza unor oameni care nu merită nici o
fărâmă de atenţie din partea ei.

Si totuşi, nu sunt.
• t *

Pot doar să o privesc, şi să-mi muşc colţul

rupt al buzei până când simt din nou gustul
călduros al sângelui.

Apoi, fără niciun pic de raţiune în cap, ca

şi cum corpul mi s-ar mişca de la sine, îmi
dezlipesc bocancii de pe asfaltul umed,
urmărind linia bordurii vecine până mă
trezesc trecând peste maşina lui Bibi şi
înaintând spre cei doi încă îmbrăţişaţi.

Şi nu ştiu de ce, dar inima îmi bate mai tare

decât acum doi ani, când am pierdut-o pe cea
pe care o iubeam.
 Capitolul 27

LUNA

Nu ştiu cum de sunt în stare să plâng în

braţele tatei ca atunci când eram mică si
9 #

îmi căutam alinarea în căldura primitoare a

îmbrăţişărilor sale. Mi-a fost atât de jenă în
ultimii ani pentru a mai face asta, încât nu
ştiu cum de dispun acum de îndrăzneala de
a-1 lăsa să mă vadă în halul ăsta patetic şi
care parcă cerşeşte compasiune.

Nu mă pot opri insă, chiar dacă nu ştiu

foarte bine motivul pentru care lacrimile
nu contenesc a-mi părăsi colţurile ochilor
şi a îmbiba paltonul tatei până când îmi
simt pielea obrajilor umezindu-se din cauza
lor. îi simt parfumul, atât de familiar şi atât
de... liniştitor, şi-mi prind mai bine degetele
în materialul rece ce mă înveleşte încet,
trăgându-mi nasul umed pentru a încerca
să mă calmez şi să mă opresc din bocitul
ăsta fără sens. Mă simt atât de confuză, încât
nuntea mea nu mai reuşeşte să lege două
argumente cât de cât viabile. Tot ce ştiu este
că nu m-am aşteptat niciodată ca lucrurile să
degenereze în seara asta într-un asemenea
hal.

— Luna?

Corpul mi se încordează în ultimul hal

la auzul vocii ce se aude şoptită din
spatele meu. îmi închid furtunos ochii,
încleştându-mi dinţii până când simt că
mandibula începe să mă jeneze, şi îmi afund
mai bine capul la pieptul tatei, pentru a nu fi
nevoită să dau ochii cu el. Cu Hex.

— S-a întâmplat ceva, Hex? întreabă tata,

continuând să-mi maseze părul înmărmurit
de frig cu palmele sale călduroase.

Aş vrea să-i spun să se oprească, să merge

în casă fără să mai stea la discuţii si să nu
t i

mai deschidem uşa până dimineaţă, însă nu

sunt capabilă. Sunt paralizată, ca şi cum aş
fi în stare vegetală şi n-aş mai putea să mă
descurc de una singură.

— îmi pare rău, David, murmură Hex din

spatele meu, părând acum a se apropia şi mai
tare de noi. Am făcut ceva prostesc, şi voiam
să o iau pe Luna pentru a regla întreaga
situatie.
9

Nu-mi pot da seama la ce se gândeşte tata în

acest moment. La naiba! Nici măcar eu nu
mai ştiu la ce mă gândesc în secunda asta.
îmi pot închipui doar cât de multe întrebări
îi trec prin cap când se gândeşte la noi doi,
căci eu si Hex nu am avut niciodată altercatii
7 r

atât de grave încât să culmineze cu mine

plângând din cauza lui. Poate doar după
înmormântarea lui Sunny, dar atunci nu m-a
văzut nimeni scurgându-mi ochii.

Simt braţele tatei cum încearcă să mă dea

9

mai în stare şi, cu toate că mă împotrivesc

din răsputeri pentru a nu fi nevoită să dau
ochii cu el în asemenea ipostaze, puterea
sa se dovedeşte în scurt timp covârşitoare,
căci mă dă în lături ca pe un băţ de chibrit.
Clipesc strâns încercând să-mi înlătur
urmele de umezeală ce-mi fac vederea să
pară înceţăşată, şi dau de albastrul aprins
al ochilor săi. îşi ia palmele de pe mine,
ştergându-mi cu vârful degetelor urmele
şiroaielor de pe pielea încinsă a obrajilor. Mă
simt de-a dreptul ruşinată, căci nici măcar să
mai schiţez vreo urmă de stânjeneală nu mai
sunt capabilă.

— Vrei să vorbeşti cu el? mă întreabă

»

imediat, cu o seriozitate ce-mi dă de înţeles

că totul este doar la latitudinea mea.

Dar oare, vreau să fac asta?

M-am purtat atât de prosteşte cu Hex în seara

asta, încât mi-e şi jenă să mai dau ochii
cu el. Şi ceva îmi spune că se învinovăţeşte
pentru cele întâmplate, însă vina este în
mare parte a mea, căci m-am lăsat controlată
de imaginea lui Sunny de îndată ce Hex
mi-a scuipat în faţă acele cuvinte pline de
îngrijorare şi teamă. Mi-e imposibil însă să
nu asociez cele două situaţii între ele, căci
Hex a refuzat de la accidentul lui Sunny să
mai participe la curse sau să mai ia pe cineva
în spate, fie şi dintre noi, cei cunoscuţi lui.

Am înţeles la vremea aceea că acţiona frica

i t

din el. Frica de a nu mai produce o altă

catastrofă şi a nu mai ucide pe cineva drag
lui cu ajutorul acelei bucăţi de metal. Am
fost orbită de ideea că ar putea-o vedea pe
ea atunci când mă priveşte pe mine. Nu sunt
Sunny, şi nici nu vreau să fiu tratată drept o
înlocuitoare a ei.

îmi şterg nasul ce-mi curge cu mâneca gecii,

şi-mi întorc cu reţinere spre locul din care
Hex mă aţinteşte cu privirea sa fermă, dar
totuşi plină de mâhnire. Parcă nu-1 recunosc
pe băiatul tatuat din faţa mea, căci nu mai
pare deloc a aduce cu vechiul Hex, cel de
dinainte de a avea inima frântă din dragoste.

Face precaut un pas spre mine, mijindu-şi

ochii prin lumina destul de slabă a becului
din fata uşii de la intrare.
r •

— Te rog, Luna. Vreau doar să vorbim, bine?

înghit in sec, auzindu-mi bubuiturile inimii

trosnindu-mi în fiecare părticică a trupului
meu. încă sunt ametită, cu mintea vraişte si
cu o apăsare sufocantă în zona pieptului, şi
mă simt a dracului de slabă pentru că cutez
a face un pas înspre el. Oricât de mult i-aş
purta pică, şi oricât de mult aş vrea să-l evit
în acest moment, Hex are să rămână mereu o
persoană într-atât de dragă încât să mă facă
să-mi ies complet din zona mea de confort şi
să acţionez contrat a ceea ce simt de fapt.

— Vei fi bine, Luna? îi aud vocea cumpănită a

tatei. Dau din cap, întorcându-mi capul spre
el pentru a-i zâmbi slab.

—Mulţumesc, tati, reuşesc să mai îngân

înainte să fac cale întoarsă spre Hex. Nu
înainte de a-i zări umbra zâmbetului ce-i
încolţi în dreptul gurii. Aud în scurt timp uşa
de la intrare deschizându-se si închizându-se
*

în urma sa, dându-mi de ştire că a intrat deja

în casă.

Mă opresc în faţa lui Hex, lungindu-mi gâtul

pentru a-i întâlni privirea, iar el nu mai
pierde nicio secundă şi mă apucă strâns de
braţ, îndemnându-mă să-l urmez în afara
curţii mele. Trecem în linişte pe lângă
maşina încă parcată pe aleea în care se află
Bibi şi Kiva, cărora le fac un scurt semn din
cap, ignorând intensitatea cu care privesc
întreaga scenă. Aud după alţi câţiva paşi
huruitul motorului maşinii, şi apuc să mă
întorc relativ cu capul pentru a-i vedea
distanţându-se şi dispărând în noapte.

Abia când intrăm pe străduţa casei sale şi

ocolim spre garaj îmi dau seama unde vrea
Hex să mergem, cu toate că sunt complet
confuză de ce, şi cu ce scop.

îmi dă drumul la braţ, ridicând din câteva

mişcări grilajul metalic, şi păşeşte înăuntru
pentru a bâjbâi câteva secunde cu palmele
pe pereţi. în clipa următoare, lumina umple
întreg spaţiul, şi-l zăresc cum îmi face semn
din cap pentru a mă intra şi a mă apropia,
îmi cuprind braţele cu palmele, frecând de
câteva ori pentru a mai diminua din senzaţia
de frig ce mă cuprinde după fiecare plâns
mai zdravăn, şi-l privesc cu ochi atenţi şi
cercetători cum se apropie de motocicleta sa,
abandonată într-un colţ al garajului. Un gol
de nedescris mă seacă pe dinăuntru.

îşi plimbă tacticos buricele degetelor

peste caroseria plină de praf a acesteia,
mângâind câteva secunde şaua din piele,
apoi poposeşte câteva momente cu privirea
aţintită asupra coarnelor şi a frânellor. Nu-i
pot vedea prea bine expresia facială căci stă
cu spatele la mine, dar pot să-mi dau seama
din încordarea muşchilor săi că nu se simte
9

tocmai în regulă în ipostaza asta.

Motiv pentru care intervin, înainte să-l mai

las să-şi amintească lucruri care-1 pot zăpăci
si mai tare.
*

— Hex? Ce vrei să facem aici?

îl văd din profil cum îşi linge cu lentoare
ambele buze, luându-şi ca ars degetele de
pe coarne şi dându-se puţin înapoi, apoi
în aur cum înghite în sec. îşi apleacă apoi
capul pe spate pentru a-şi conecta ochii
cu ai mei, şi mă înmoi puţin pe picioare la
vederea expresiei tulburate ce-i accentuează
tensiunea din oasele fetei. Mărul lui Adam
9

i se ridică repetitiv de câteva ori, apoi îşi dă

drumul la gură pentru a vorbi pe un voce
încărcată de emoţie si... ezitare.
r i

— Vreau să te plimbi cu mine puţin.

Pupilele mi se dilată la auzul propoziţie sale,

căci nu am nevoie să cuget prea mult asupra
acesteia pentru a-mi da seama ce vrea să
spună cu adevărat.

Hex vreau ca eu să-i stau în spate în timp

ce-si conduce motocicleta.
t

Un val rece, ca un frison, mă cuprinde de la

spate şi îmi întunecă judecata. Ştiu că nu este
în stare să facă una ca asta, căci îi pot citi
reţinerea de pe faţă, oricât de tare ar
încerca s-o mai ascundă în acest moment. Au
trecut mai bine de doi ani de când nu a mai
luat pe cineva cu el pe motor. Este imposibil
ca acum, când încă trăieşte cu amintirea vie
a lui Sunny în mintea sa să fie în stare să facă
una ca asta fără să dea bir cu fugiţii.

Păşesc spre el, prinzându-1 de ambele coate

pentru a-1 determina să se întoarcă cu ochii
asupra mea. Aceştia îi cad leneşi peste ai mei,
părând goi şi lipsiţi de orice strălucire de
altădată. îl scutur puţin.

— Nu am nevoie să faci asta, Hex. Ştiu

cât îţi este de greu, aşa că nu trebuie să
demonstrezi ceva în fata mea sau a oricărei
r

alte persoane. Hai să plecăm de aici, bine?

încerc să-l trag spre ieşire, însă nu se

clinteşte nici măcar un centimetru de pe loc.
Ba din contră, se încăpăţânează să-şi menţină
aceeaşi poziţie fermă şi convinsă, ca şi cum i
s-ar fi pus piticii pe creier şi n-ar mai judeca
normal. Dă din cap.

— O fac pentru mine. Pentru a-mi demonstra

că nu-mi mai este frică de ideea de a lăsa
viaţa altcuiva in mâinile mele. Au..., se
opreşte, coborându-şi privirea spre picioarele
noastre. Au trecut ani de atunci. Nu pot trăi
la nesfârşit cu groaza asta ce-mi mistuie
sufletul.

— Dar o poţi face? îi caut din nou atenţia,

primind-o. Zâmbesc cu amar şi durere,
încleştându-mi mai bine degetele în jurul
gecii sale. Eşti sigur că o poţi face? Nu vreau
să te forţezi, Hex. Ar putea ieşi ceva urât de
tot.

Pare că-şi înghite cuvintele ce-i stau pe

limbă, căci îşi presează mai bine buzele una
peste cealaltă, afişând o expresie aproape
indescifrabilă. Ca şi cum s-ar da o luptă în
capul său, şi nu ar şti de partea cui să încline
balanţa. Pleoapele i se închid în scurt timp,
iar liniştea din interiorul garajului pare
nesfârsit de asurzitoare.

— Tocmai de asta vrea să mă ajuţi, îşi

deschide lent ochii încercănaţi. Se mişcă sub
t T

atingerea mea pentru a ajunge acum să-mi

strângă la rândul său braţele. O poţi face
pentru mine? îţi laşi viaţa în mâinile mele
pentru noaptea asta, Luna?

Mă blochez. Cu fiecare celulă din corpul meu.

Orice gând mai raţional zboară undeva

departe, lăsându-mi în minte doar o
goliciune liniştitoare şi deloc temătoare.
Poate pentru că nu mi-a fost niciodată frică
de Hex si de motorul său. în trecut mă
plimbase o singură dată cu el, în ziua când
împlinisem cincisprezece ani şi mă rugasem
aproape o oră de el pentru a mă da măcar
o tură de oraş. Nu fusese cea mai grozavă
experienţă din viaţa mea pentru că pe atunci
nu eram obişnuită cu adrenalina si viteza
t t

excesivă, aşa că nu după mult timp de când

ne aflam pe şosea l-am bătut cu pumnii în
stomac pentru a trage pe dreapta. în ziua
aia îmi vomasem toate matele din mine si
r /

jurasem să nu mă mai urc cu nebunul de

Hex. Acum însă, se pare că sunt mai mult
decât pregătită să-mi încalc acea promisiune
pentru a-i face un favor.

Clipesc la repezeală, dând din cap în semn

aprobator. Uit până şi de mica noastră
răfuială din seara asta. Uit si de motivul
pentru care am ajuns să-l plesnesc fără să
conştientizez măcar peste faţă. îmi golesc
mintea de orice informaţie inutilă si mă las
t •

in voie sa. în voia lui Hex.

Peste câteva minute scoate motocicleta

din garaj, închizându-1 în urma noastră,
si stăruie secunde bune în fata ei, fără să
» t *

dea semne că ar vrea să încalece. îl bat

încurajator pe spate, încercând să-l încurajez
pe muţeşte, iar el îmi întinde o cască mare
şi de un roşu înflăcărat. îşi fixează propria
cască negricioasă peste cap, ajutându-mă
să-mi prind mai bine încheietorile de după
gât, şi din câteva mişcări ezitante se urcă pe
şa, mutând motorul într-o linie dreaptă.

înghit în sec pentru a nu ştiu câta oară pe

seara asta, strângându-mi pumnii pe lângă
corp pentru a mă convinge pe mine însămi
că am făcut alegerea care trebuie, apoi mă
sprijin cu palmele de umerii săi în timp ce-i
traversez şaua cu un picior, aterizând cu o
bufnitură pe materialul dur al acesteia. Se
clatină puţin pe roţi, făcându-mă să mă prind
din instinct de marginile gecii
acestuia, insă picioarele lui Hex reuşesc să o
stabilizeze înapoi, punând-o într-o poziţie de
plecare.

îmi lipesc casca de spatele său, privind spre

un punct anume de pe strada pustie.

— Eşti în regulă? întreb nu prea tare,

întrebându-mă mai apoi dacă m-a auzit sau
nu din cauza grosimii căştii.

Răspunsul său vine însă în scurt timp,

atunci când îmi prinde palmele în ale sale
şi mă trage mai aproape de el, cât să mi le
ghideze spre stomacul său. Mi le strânge
apoi, dându-mi de înţeles că vrea să mă ţin
mai bine de el, şi mă conformez fără să mai
fac altceva, strângându-i în pumn aproape
materialul rece din cauza frigului de afară.
Tresar când îi simt duritatea si încordarea
din corp când mă presez şi mai bine de
trupul său, şi cred că se simte destul de
nelalocul său, căci simt o căldură nefirească
croindu-şi drum prin hainele mele.

Peste alte câteva secunde, când am impresia

că e pe punctul de a da înapoi şi se da jos,
răsuceşte de ambreiaj, făcând motorul să
scoată un urlet ascutit si metalic, ce răsună
in întreaga stradă cuprinsă de beznă şi
linişte. Deschide farurile, luându-şi un picior
de pe asfalt, urmând mai apoi şi următorul, şi
simt cum ne mişcăm în scurt timp, prinzând
viteză odată ce accelerează.

Strâng puţin din ochi, cu toate că nu pot

să resimt la faţă asprimea gerului ce-mi
înţeapă pulpele din toate părţile atunci când
Hex prinde şi mai mare avânt pe stradă,
făcând câteva viraje simpliste. Stau complet
nemişcată, cu inima cât un purice în coşul
pieptului, şi cu sângele ce-mi ţâşneşte parcă
prin toate vene din organism, aducându-mi
o senzaţie de nod în piept. încerc însă să
mă deconectez de la starea de nelinişte ce
t

încearcă să mă acapareze, strângându-mă

mai bine lângă corpul flexat al lui Hex, şi
cutez într-un final a-mi deschide ochii şi
a vedea liniile şerpuitoare de lumină ce
mişună pe lângă corpurile noastre.

Nu-mi pot da seama prea bine pe unde

suntem din cauza întunericului si a vitezei cu
care înaintăm pe strada principală, însă
nu mă pot gândi la prea multe lucruri
momentan, căci sunt prea copleşită de
emoţiile ce-mi sfârtecă pântecul la fiecare
înclinare a motocicletei. Vântul aspru mă
gâdilă pe la glezne, iar sunetul asurzitor
al motorului mă face incapabilă de a mai
percepe şi altceva în jurul meu.

Nu-mi pot da seama ce simte Hex în acest

moment. Cu toate că trecerea timpului ar
trebui să-i facă treaba asta mai uşoară si
* i

mai suportabilă, cred că se dă o adevărată

bătălie în inima sa în aceste clipe. Pot simţi
asta în mişcările mai ezitante pe care le
face pe alocuri, ca şi cum i-ar fi teamă să se
avânte prea tare în plăcerea de a-şi conduce
motorul, şi nu pot să-l învinuiesc pentru asta.
Probabil si eu m-as fi simtit la fel dacă cel
f T i

pe care-1 iubeam ar fi sfârşit în acelaşi mod,

chiar sub ochii mei. Pot doar să-i fiu alături,
şi să sper că va trece peste experienţa asta cu
brio.

Nu ştiu pentru cât timp ne plimbăm. Cert

este că acum ne aflăm undeva printr-o zonă
industrială, unde spaţiul e destul de mare, iar
strada de desprinde în autostrada ce face
legătura cu oraşul vecin. Continui să mă ţin
strâns de Hex, simţindu-mi corpul acaparat
de o oboseală ce-mi amorteste oasele, însă
t » *

simţurile îmi intră instant în alertă atunci

9

când motorul afce o manevră bruscă, părând

a se destabiliza.

Pulsul mi se adună în gât.

— Hex? încerc să strig spre el pentru a

măface auzită de zgomot, însă nu cred că mă
aude, pentru că nu primesc niciun răspuns
din partea sa.

Corpul său devine în scurt timp rigid, prins

parcă de nişte spasme pe care cred că
încearcă să le tină în frâu, dar nu reuşeşte
prea bine s-o facă, căci motocicleta îşi
pierde din nou din stabilitate, apropiindu-se
periculos de mult de asfaltul de dedesubt.
Sunt plină de spaimă, însă nu pot să fac ceva
în privinţa asta, iar lipsa asta de putere mă
face să mă simt şi mai alarmată la gândul că
ceva se petrece în nuntea lui Hex de-1 face
să se comporte într-o asemenea manieră
periculoasă.
Accelerează brusc, aproape făcându-mă
să-mi dau drumul din jurul său, şi simt cum
suntem traşi de gravitaţie dintr-o parte
in alta, bălăngănindu-ne ca şi cum am fi
cuprinşi de o tornadă şi n-am avea scăpare.

Groaza şi teama îmi pun stăpânire pe tot

corpul.

— Hex, încetineşte! ţip cât mă ţine gâtul,

simţind înţepăturile provocate de aerul rece
direct în plămâni.

îmi strâng mai bine degetele în jurul

stomacului său până când îi simt carnea cum
îi tremură sub presiunea mea, iar în secunda
următoare viteza începe să se reducă brusc,
catapultându-ne pe amândoi în faţă.

Un sunet strident de frână îmi tiuie în

r

timpane, iar când simt că suntem aproape

de a ne opri motocicleta se înclină pe
neaşteptate pe-o parte, prăbuşindu-ne pe
zăpada îngheţată şi alunecoasă.

Pret de câteva secunde nu sunt conştientă de

r t
ceea ce se petrece cu corpul meu. Liniştea
din jur mă trezeşte însă în scurt timp,
fortându-mă să-mi deschid ochii si să observ
t t

albul imaculat care mă înconjoară. Un miros

vag, ca de pârlit îmi ajunge cu greu la nas din
cauza căştii. încerc să mă ridic, simtindu-mi
capul complet ameţit de la căzătură, şi mă
întorc agitată spre cealaltă parte, de unde
vocea lui Hex îmi murmură numele cu o
explozie de emoţii.

îl zăresc în genunchi pe mormanul de

zăpadă, chinuindu-se să-şi dea casca jos
pentru a mă putea vedea mai bine. Faţa îi e
chircită de un ghem de emoţii contradictorii,
şi aproape mă crispez când îi observ sticlirea
din ochii întunecaţi. Respiră greoi, aproape
înfundat dn cauza buzelor ce-i tremură prin
lumina dată de luciul zăpezii, iar imaginea
asta, cu un Hex atât de tulburat şi împietrit
de şoc, îmi lichefiază orice urmă de frică ce
mi se ghemuise în piept.

— Iartă-mă, Luna... Iartă-mă. Te rog,

iartă-mă...

Incapabil să se mai uite spre mine, îşi

coboară faţa în palme şi-i pot auzi suspinele
ce-i părăsesc buzele, urând spre cer ca nişte
şoapte rostite de un băieţel ce plânge seara
de dorul mamei care nu-i poate alunga
monştrii de sub pat. Umerii îi tremură
în lumina slabă a lunii, iar gândul ce-mi
încolţeşte în cap e suficient de puternic
pentru a mă mişca din loc. îmi desfac casca,
aruncând-o lângă motocicleta părbuşită
pe asfalt, şi mă târăsc în genunchi până în
dreptul său pentru a-i cuprinde corpul în
braţele ce-mi tremură la rândul meu. îmi
r

lipesc capul de părul său, simţindu-1 acum

aspru şi tăios la atingere, şi mi se înmoaie
sufletul când îi ascult plânsul înăbuşit pe
care încearcă să-l ascundă de mine. Se lasă
moale în braţele mele, vlăguit parcă de orice
putere de a mă mai îndepărta de lângă el.

Degetele mi se cuibăresc în ţepii părului

său tuns acum scurt, trăgândându-i capul
spre mine pentru a-mi putea lipi obrazul
de fruntea transpirată a acestuia. îi simt
venele pulsându-i sălbatic prin piele, şi mă
înfior la gândul că inimile ne bat acum atât
de puternic şi în sincron, încât parcă s-ar
contopi bătăile între ele, formând o furtună
de vibraţii.r

— Şşt, e ok, Hex. Sunt bine. A fost o greşeală,

nimic mai mult.

Continui să-l legăn in braţele mele, lăsându-1

să se exteriorizeze asa cum stie el mai
# •

bine şi cum îi este de folos în situaţia asta.

Genunchii îmi îngheaţă sub plapuma
răcoroasă de umezeală, trimiţându-mi
şuvoaie de gheaţă spre zona bazinului, dar
aleg să ignor şi să îndur, pentru că nu-mi
vine să-l mişc din loc încă. Pare mult prea
afectat de cele întâmplate pentru a mai putea
reacţiona în vreun fel, însă cel puţin corpul i
s-a mai oprit cât de cât din spasmele în care
părea prins.

— Sunt atât de distrus cu capul, Luna.

Vocea sa mă face să mă opresc din orice

mişcare si să mă dau câţiva centimetri
T f i

înapoi, dar nu cât să mă desprind de el.

Cuvintele sale mă dor într-un fel, pentru că
i-am văzut în seara asta disperarea din ochi
si dorinţa de a fi în stare să-si depăsească
* t 7 i 7

proprii demoni ce-1 bântuie de atât de mult

timp. Faptul că totul s-a terminat prost, şi
gândul că s-ar fi putut petrece foarte uşor
o altă tragedie sub ochii săi cred că l-au
doborât de tot, distrugându-i până şi ultima
fărâmă de speranţă pe care o mai avea
păstrată in el.

Privesc dincolo de el, la oraşul care pâlpâie

cu lumini orbitoare, şi aproape că pufnesc
când îmi repet din nou în cap ultimele sale
cuvinte.

— Cred că toţi suntem un pic distruşi cu

capul, Hex. Nu eşti singur în asta.

îl împing în lături, făcându-i capul să i se

clatine pe lângă corp, şi-mi pun o palmă pe
sub bărbia sa pentru a-i întâlni privirea.
Ochii îi sunt acum pufoşi, plini de roşeaţă
umedă de la plâns. O palmă îi urcă molcom
peste faţa mea, plimbând-o fără a mă atinge
în vreun fel. Ca si cum i-ar fi frică să o facă.
9

Ca si cum i-ar fi interzis să o facă.

»

— Eşti bine, se chinuie să zâmbească, cu atât

de multă durere în privire, încât abia mă mai
pot abţine să nu izbucnesc într-un plâns
lung şi fierbinte. Degetele îi tremură în jurul
obrajilor mei, luptându-se parcă cu dorinţa
de a atinge pentru a se asigura că sunt lângă
el. Că nu voi pleca nicăieri. Nici azi, nici altă
dată.

îi prind fără reţinere palma în a mea,

lipindu-i-o imediat de obrazul meu stâng.
Răceala pielii sale e neobişnuit de plăcută,
simţindu-se moale şi aspră la atingere, dar
în acelaşi timp dându-mi un fior cald pe
sub haine, ce-mi oferă un gram de siguranţă
si încredere. Schiţez la rândul meu un
* *

zâmbet care să-l liniştească, şi mă aplec cu

capul în atingerea sa caldă şi cumpătată,
îmi presez propria palmă peste a sa,
frecându-mi obrajul de podul palmei sale,
şi-mi trec degetul mare peste articulaţiile
sale, începând să-i desenez pe piele singurul
cuvânt care l-ar face să conştientizeze faptul
că nu s-a întâmplat nimic rău.

Bine.

— Sunt bine, şoptesc aproape de faţa sa,

simţindu-i respiraţia contopindu-se cu a mea.
Ochii săi sticlosi nu se clintesc deloc de
t
la ai mei, având pupilele dilatate şi o
întunecime de nepătruns. Mergem acasă? De
data asta fără prea mare viteză, ok?

îmi mângâie necontenit pielea îngheţată

a feţei cu degetul mare, încercând parcă
să se convingă că într-adevăr sunt teafără
şi nevătămată, apoi dă apatic din cap,
trăgându-şi nasul.

— Mergem acasă.
 Capitolul 28

HEX

Existau zile în care mă uitam la tata si mă

/

întrebam oare de ce s-a ajuns în situaţia în ere

eram atunci? A fo st întotdeauna un om după
care mă ghidam, spre care aspiram şi care
a reprezentat pentru mulţi ani de când mă
născusem un exemplu de om bun şi iubitor,
care ţinea la fam ilia sa mai m ult decât la
pj'iopria persoană. Apoi, ca la o bătaie din
palme, norii întunecaţi se
abătuseră asupra sa şi au absorbit odată cu
furtuna ce se dezlănţuise deasupra sa întreaga
energie şi fericire pe care le emana cu atţta
încredere.

Dintr-un om vesel si mereu dornic de a-i

/

ajuta pe ceilalţi, devenise ursuz şi mereu cu

o încruntătură adâncă înfiptă pe fi'unte, ca şi
cum faţa i-arfifost incapabilă să mai schiţeze
şi altceva în afara acelei veşnice grimase care
ne urmărea la tot pasul.

Dintr-un soţ iubitor şi grijuliu la dorinţele

mamei, se transformase într-un străin în
preajma ei, ca şi cum ar fi divorţat, dar ar fi
fost imposibil să se despartă unul de celălalt
cu adevărat. Nu o mai privea pe mama cu
aceeaşi dragoste cu care eram obişnuit, şi nu-i
mai zâmbea sau săruta pe frunte aşa cum
obişnuia de fiecare dată când venea acasă de
la servici.

Dintr-un tată protector şi puternic, devenise

mai mereu absent din viaţa mea, ca o
fantasmă ce-şi mai făcea din când în când
prezenţa pentru a vedea dacă mai trăiesc, fără
a-l preocupa însă prea tare dacă mă
simţeam bine sau aveam nevoie de el în zilele
I

în care mă simţeam ca un nimic în lumea

t

aceea mare şi îngrozitoare.

Era el, si totuşi un alt el.

Un el al cărei inimă murise în noaptea în care

mama eşuase în a-i aduce pe lume cea mai mai
de preţ comoară pe care a aşteptat-o atât de
mult timp.

Pe sora mea mai mică.

Se întâmplase când aveam cu puţin peste

doişpe ani. Ai mei erau în extaz la gândul
că vom avea un nou membru al familiei, cu
atât mai mult cu cât mama aştepta o fetiţă
complet sănătoasă ce avea să ne lumineze
zilele şi să-ifacă cei mai împliniţi părinţi din
lume. Mama era fericită, iar eu abia aşteptam
să se nască pentru a o prinde de mână şi a-i
promite că aveam să am grijă de ea pentru tot
restul zilelor mele. însă cel mai entuziasmat
de venirea pe lume a Avei — aşa cum plănuiau
să o numească — era tata, căci mereu visase
să-şi întregească familia cu o fetiţă pe care
avea să o iubească ca pe
ochii din cap.

Mereu obişnuia să-mi povestească cum avea

să o înveţe să păşească pentru prima dată
pe pământ, sau cum aveam să-i construim
în grădina din spatele casei un balansoar şi
o căsuţă pentru păpuşi, pentru a cunoaşte
adevărata copilărie care consta în ceva
mai mult decât nişte simple telefoane şi
calculatoare. Si nu m-am simtit nici măcar
9 9

pentru o secundă gelos, căci o voiam pe Ava în

viaţa mea, la fel cum obişnuiam să tânjesc în
trecut după diferite jocuri video sau tenişi noi.

Trebuia să fim cei mai fericiţi oameni din

lume, însă destinul nu a vrut însă ca iluziile
frumoase din capul tatei să devină realitate.

Cu două zile înainte de data la care mama

trebuia să nască au survenit nişte complicaţii
care au forţat-o să se prezinte la spital cu o
hemoragie cumplită şi nişte ţipete de durere
care aveau să-mi bântuie nopţile ore în şir,
pentru mult timp de atunci în colo. Doctoi'ii au
fost nevoiţi să o bage direct în sala de operaţie,
pentru că sânger ar ea fusese
atât de gravă, încât s-a exclus din start ideea
de a mai putea naşte pe cale naturală.

Tata şi cum mine am fost nevoiţi să aşteptăm

în faţa salonului său pentru mai bine de trei
ore, strângându-ne în braţe şi rugăndu-ne ca
totul să meargă bine şi să ne vedem cât mai
curând persoanele dragi de dincolo de uşă.
Totul s-a clătinat însă în jurul nostru atunci
când doctorul a dat buzna pe uşa sălii, cu
mănuşile pline de sânge şi cu o expresie greu
de uitat. Era frică şi panică, ceva ce văzusem
atunci pentru prima dată de când mă ştiam.

Apoi, printre lungi şi chinuitoare propoziţii

încărcate de termeni greoi, o simplă întrebare
reuşisem să mai înţeleg din monologul acelui
doctor care trebuia să ne ajute pe toţi:

Femeia sau copila?

Eram prea mic că înţeleg despre ce era vorba,

însă tata ştia, căci se prăbuşise fără puteri
pe scaunul din spatele său, cu privirea goală,
aţintită spre bocancii uzaţi din picioarele sale.
Respira greoi, aproape
deloc, în timp ce doctorul continua să-i
pună aceeaşi întrebare din nou, şi din nou,
şi din nou, până când vocea tatei umpluse
tot coridorul într-o avalanşă de răceală. îi
/

putusem simţi durerea sfâşietoare din glas

atunci când începu să repete la nesfârşit
aceleaşi cuvinte, aducăndu-mi lacrimi în
7 *

colţul ochilor şi tremurat în jurul palmelor.

Domnul în halat alb, împroşcat de roşeaţă
dispăru nummaidecât în spatele uşii de metal,
lăsându-mă singur cu tata care îşi prinde
capul în palme, bolborosind parcă cuprins de
spasme.

Salvaţi-mi soţia, salvaţi-mi soţia, salvaţi-mi

so... îmi pare atât de rău, Ava... Tati n-a vrut
să-ţi facă asta, fetiţa mea scumpă...

Iar atunci, exact în secunda în care lacrima

i s-a scurs de pe obraz pe podeaua de la
picioarele noastre, mi-am dat seama că tata
nu avea să mai fie niciodată la fel.

Paradisul din mintea sa tocmai i se spulberase

la picioare asemenea unui fluture ce se
dizolvase si se stinse în lumina slabă a
*

dimineţii. Calm, resemnat şi... pentru

totdeauna.

Nu ştiam de ce-mi aminteam acel lucru după

atât de mult timp. Probabil pentru că ţipetele
tatei se făceau auzite tocmai din stradă, şi
mă simţeam incomod în prezenţa lui Drako,
care nu arăta însă niciunfel de disconfort.
Probabil pentru a nu mă deranja pe mine şi
mai tare, căci ştia că eram iute la mânie, însă
apreciam într-o oarecare măsură că nu mă
privea cu compătimire sau mai ştiu eu ce alt
rahat de acel gen. Uram monstrul în care se
transformase tata, dar şi mai mult uram faptul
că nu aveam să reusesc niciodată să-l mai
/

readuc pe drumul cel bun.

— Ţi-ai luat tot? l-am întrebat în timp ce

acesta se urca la volanul maşinii sale.
i

— Yep, trase în jos geamul lateral, făcându-mă

să mă aplec pentru a mă sprijini cu palmele de
rama acestuia.

— Poate data viitoare stai mai mult pe aici.

— Sau ai putea să vii tu data viitoare, rânji cu

subînţeles. Să-mi spui dacă ai de gând să
treci prin Montana. E plictisitor ca naiba pe
acolo.

— Găseşte-ţi vreo puicuţă cu care să-ţi faci

de cap şi scapi de plictiseală, i-am făcut cu
ochiul, iar el îşi scuturase capul, ambalând
motorul.

M-am dat mai în spate, cât să-l las să scoată

maşina de pe aleea garajului, şi mi-am băgat
palmele în buzunarul blugilor pentru a-l privi
pentru ultima dată.

— Vezi să nu ţi se urce Sunday prea mult la

cap, amice.

Mi-am dat ochii peste cap, sătul fiind de

pisălogeala sa de doi bani. Am dat din cap
în semn de salut, moment în care virase la
stânga pentru a se îndepărta pe strada lipsită
de orice altă maşină. Fumul eşapamentului
continua să lase dâre înalte în urma roţilor
T

din spate, şi pe măsură ce se îndepărta mi-am

dat seama cât de bine mi-a priit şederea sa
zilele astea.

Ne vom revedea noi cândva, dracule, mi-am

spus în gând, întorcându-măfără niciun chef
spre casa unde păreau să spiritele se mai
domoliseră puţin.

— Hex, gata pe ziua de azi! strigă Biil de

undeva din fata mea, fortându-mă să mă
apuc cu palmele de marginea caroseriei
pentru a mă trage de sub maşina pe care o
verific pentru ultima data. îmi întinde un
brat pentru a mă ajuta să mă ridic, şi înclin
scurt din cap în semn de mulţumire.

îmi smulg cârpa plină de vaselină de la brâul

salopetei, ştergându-mi palmele de câteva ori
pentru a îndepărta urmele de ulei de motor,
şi-l privesc pe Bill cum o sărută apăsat pe
Diana pe frunte, şoptindu-i ceva la ureche
ce o face să se îmbujoreze în obraji, urmând
ca această să părăsească în grabă garajul,
trântind usa în urma sa.
T

— îţi place s-o zăpăceşti pe săraca femeie?

— Dianei îi place când când mai iniţiez

joculeţe între noi, ridică din umeri,
spijinindu-se cu fundul de marginea unui
suport de unelte. Ne face relaţia mai...
interesantă. 0 să-ti dai si tu seama de asta
r /

când vei da de persoana potrivită, vulpoiule.

îi arunc o căutătură curioasă, frecându-mi

buzele între ele pentru a le înmuia şi a Ie
face să nu se mai simtă atât de aspre din
cauza frigului. Deşi am trecut de mijlocul
lui februarie şi vom intra peste mai puţin de
două săptămâni în prima lună de primăvară,
temperaturile nu vor nicicum să mai crească,
spre marea mea nemulţumire. O să mă
îmbăt de fericire atunci când vom scăpa
de afurisenia asta de zăpadă murdară şi
îmbibată în apă. Mi-am stricat deja o pereche
de bocanci din cauza ei de când m-am întors
aici. Şi nu mustesc de bani pentru a-mi
cumpăra mereu o altă pereche.

Mă asez la câţiva centimetri distantă de el,

trecându-mi pentru ultima data bucata de
material murdar peste degetele pe jumătate
curăţate, iar privirea îmi cade undeva spre
podeaua garajului, lăsânu-mă să privesc
peste tot, şi niciunde. Nici eu nu prea ştiu
sigur la ce mă gândesc momentan, însă sunt
conştient că are de-a face cu ultimele
*

cuvinte rostite de Bill. Motiv pentru care

îmi dau drumul la gură înainte de a mai
supra-analiza lucrurile ce mi se învârt prin
cap.

— Crezi că e timpul să trec peste?

Bill îşi întoarce cu lentoare capul spre mine,

privindu-mă cu nişte ochi fixaţi pe ai mei şi
cu o expresie pe care o mai văd doar atunci
când munceşte şi se concentrează pe ceea
ce are de făcut. îmi susţine captivă atenţia,
fără a-mi lăsa vreo şansă de a rupe contactul
vizual, si-1 văd cu coltul ochilor cum îsi trece
3 * i *

gânditor vârful limbii peste fiecare buză în

parte, făcându-se mai comod pe suportul din
spatele nostru.

— Dacă te referi la Sunny, nu există o

perioadă impusă care să-ţi dicteze noile
relaţii, Hex. Fiecare trece în ritmul său peste
o relaţie eşuată. însă au trecut doi ani; cred
r $ '

că meriţi ceva bun în viaţa ta, şi nu ar trebui

să te simţi prost pentru că ţi-ai putea dori aşa
ceva. Doar n-o să stai toată viaţa singur din
cauza ei, nu? ridică din sprânceană. Eşti
tânăr, profită de anii ăştia cât încă îi mai ai.

— Presupun că ai dreptate, îmi frec de câteva

ori ceafa, simţind oarecum lipsa pletelor cu
care ajunsesem să mă obişnuiesc după atâta
timp de stat cu ele.

Acum, tot ce a rămas în urmă este o linie

dreaptă şi fină de păr la baza gâtului, ce-mi
aminteşte oarecum de militarii care se
tundeau scurt pentru a căpăta o urmă de
duritate. Regret într-un oarecare procentaj
decizia luată într-un moment de nepăsare
totală, căci nu fusesem sută la sută convins
că vreau să fac asta, şi cred că nici acum nu
sunt, căci uit uneri că nu mai am ce plete să
strâng cu elasticele atunci când îmi intră în
ochi.

— Ce-ai face însă dacă ai începe să te simţi...

ciudat în preajma unei persoane cu care erai
atât de apropiat înainte de toate astea?

Nu stiu
# de ce întreb una ca asta, si ceva
* * îmi
spune că nici Bill nu înţelege prea bine la
ce mă refer, căci mă ocheşte cu o confuzie
totală.
— Ciudat in sensul de activare a hormonilor
si dorinţa de a face sex cu ea, sau ciudat în
• t *

sensul de... gângănii în stomac?

— Ambele? mă încrunt spre el. Habar n-am,

ok? E ceva acolo care mă sâcâie, şi nu prea
ştiu cum să mă comport faţă de ea.

Bill mă observă îndelung, făcând secundele

să pară ca nişte ore nesfârşite şi chinuitoare,
încep să regret că am deschis subiectul ăsta
atât de stânjenitor cu el. îmi vine să-mi fut
una peste gură.

— O cunosc? schiţează un mic rânjet în colţul

gurii, şi am nevoie de toate puterile pentru a
nu da bir cu fugiţii cât încă mai pot. Rămân
însă pe loc, strângând mai bine în palme
marginea suportului pe care stau cu fundul,
şi-mi încleştez de câteva ori dinţii pentru a
încerca să găsesc un răspuns cât mai logic.
Nu-1 găsesc însă, aşa că oftez în scurt timp,
simţindu-mă deja obosit să mai învârt mâţa
de coadă.

— E vorba de Luna.
Buzele i se întredeschid, formând un cerc de
uimire, ca mai apoi să şi le închidă la loc şi
să dea apatic din cap, ca şi cum ar reflecta
asupra celor auzite. îl aud cum înghite în sec,
ridicându-şi ochii pentru a-i întâlni pe ai mei.

— înţeleg acum. îţi e teamă că ar fi ceva

greşit să începi să simţi ceva pentru sora
fostei tale iubite. Ceea ce e de înţeles, dacă
am trăi încă în epoca de piatră.

îmi arcuiesc oarecum sictirit sprânceana,

iar el îşi înclină corpul spre mine,
împreunându-şi braţele la piept.

— Suntem în secolu' douăşunu, Hex. Nimeni

nu mai dă doi bani pe gândirea asta. Şi, nu
stiu dacă stii asta, dar în liceu m-am tăvălit
• t *

de câteva ori cu cea mai apropiată verişoară

a Dianei vreme de câteva luni. Crezi că asta
m-a împiedicat să mă îndrăgostesc nebuneşte
de Diana si să o dau naibii? Pe naiba că nu!
Ţi se aprind călcâiele după cine vrea creierul
şi inima ta, amice. La dracu'! Alţii practică
incestul şi tu vii să-mi spui că
te simţi aiurea pentru că a impresia că începi
să nutreşti ceva pentru Luna. Care, fie vorba
între noi, e o tipă super mişto. Cam bătăioasă
ce-i drept, dar cred că aţi face o pereche
destul de interesantă. Fie asta, fie te voi
vedea din două în două săptămâni cu ochii
umflaţi de vânătăi.
J

Izbucneşte în râs. îmi dau ochii peste cap,

aruncând cu cârpa murdară direct în faţa sa,
plesnindu-se de nasul acestuia. îl adu cum
înjură de câţiva sfinţi, pivindu-mă apoi cu o
grimasă urâcioasă pe faţă. Strâmbă din nas
când simte duhoarea ce iese din materialul
sleios.

— Ai meritat aia, spun nonşalant. Dar

oricum, nu cred că Luna gândeşte la fel ca
mine.

— Ai întrebat-o si ti-a dat cu flit?

— Am încercat s-o sărut şi mi-a dat cu flit,

recunosc fără pic de ruşine — naiba ştie cum
—, şi mă trezesc în secunda următoare cu
aceeaşi cârpă jegoasă peste faţă, intrându-mi
unul dintre colţurile sale printre buzele
întredeschise. Scuip repede,
schimonosindu-mă de dezgust la faţă, şi-i
arunc lui Bill una dintre expresiile mele cele
mai înfuriate. De ce trebuie să fie asa un
9

dobitoc la cei patruzeci de ani ai săi?

— Există ceva ce se numeşte consimţământ,

*

Hex. Obţine-1 prima dată, înainte să pui mâna

pe vreo fată!

— Ştiu, ok? ridic vocea spre el, oarecum plin

de nervi. M-am panicat şi n-am mai ştiut ce
fac.

Nu vreau să-mi amintesc despre acea

întâmplare din maşina mea, când am
încercat să o sărut pe Luna fără aprobarea
ei, făcând-o să fugă de mine ca de naiba
în persoană. M-am simţit ca un rahat cu
ochi pe tot parcursul drumului spre casă,
simţindu-mă atât de josnic şi bulversat
încât nu stiu cum de am reuşit să conduc
! r

blestemătia aceea de maşină fără să fac,

t * *

naibii, vreun accident sau ceva. Fusesem

atât de agitat, încât degetele îmi tremuraseră
pe volan, iar inima îmi pulsa prin piept ca şi
cum ar fi fost gata să se elibereze din
închisoarea coastelor şi să o ia de nebună,
cât mai departe de mine. îmi fusese teamă
pentru ceea ce ar fi putut gândi Luna în acele
momente, însă nici eu nu am întrebat, şi nici
nu ştiu dacă aş mai putea deschide vreodată
subiectul acesta cu ea.

Luna mi-a demonstrat clar prin acel refuz

faptul că nu poate concepe aşa ceva între
noi, şi nu am de gând să insist pentru a o
face să se sperie şi mai tare de mine. Cu
atât mai puţin cu cât în urmă cu câteva
zile am provocat acel accident de motor în
care am văzut negru în faţa ochilor când
am zărit-o nemişcată pe acel morman de
zăpadă. Nu ştiu ce se petrecuse cu mine
mai exact în acele clipe. O secundă fusesem
bine şi mă simţeam chiar în largul meu cu
Luna ţinându-se strâns de corpul meu, iar
într-o fracţiune de secundă totul s-a năruit
9

în jurul meu, amintindu-mi fără să vreau de

întâmplarea fatidică de acum doi ani.

Resimtisem totul, la o intensitate macabră.

t *

Mirosul de combustibil ce se scursese pe

asfalt odată cu fumul cald si înecăcios de
9

arsură. Sunetul ca de bâzâit al motorului ce

murea încetul cu încetul în liniştea nopţii,
odată cu suflul alert al vântului ce se
scurgea printre corpurile noastre. Senzaţia
de greaţă la stomac şi foc mistuitor în tot
corpul datorită durerii ce-mi paralizaze
muşchii şi articulaţiile, lăsându-mă să zac
abia conştient pe asfaltul ce se simţea umed
şi călduros sub mine, ca o părută de ciment
în acre mă afundam din ce în ce mai mult, şi
mai periculos. Mirosul aproape insuportabil
de sânge proaspăt ce mustea în jurul meu
ca şi cum aş fi fost în mijlocul unui băi de
roşeaţă şi m-aş fi înecat în el, chinuindu-mă
să-l scuip afară. Iar apoi ea. Cu aceeaşi ochi
larg deschişi ce mă tot bântuie de câteva seri,
amintindu-mi, pentru a nu ştiu câta oară, că
îsi dăduse ultima suflare exact în momentul
9

în care apucase să mai privească spre

mine pentru ultima dată. Implorându-mă,
cerându-mi parcă îndurare pentru modul
mai mult decât odios în care corpul i se
strivise între fiarele de metal.

Nu mai stiusem să tin coarnele în linie

* t

dreaptă, şi nu ştiu cum, sau prin ce mijloc

diavolesc, am reuşit să evit impactul în
ultimul moment, catapultându-ne pe zăpadă
pentru a scăpa doar cu câteva zgârieturi.
Luna nu mi-a reproşat pentru nicio secundă
acel accident, ba chiar ne-am mai apropiat
in zilele care au urmat, însă ştiu că în sinea
ei fusese împietrită de frică, şi că nu are să
uite prea repede de cele întâmplate. Iar eu
nu am să-mi iert niciodată neglijenţa de care
dădusem dovadă. Orice ar spune Luna în
apărarea mea.

De lângă mine, Bill oftează lung şi se apleacă

spre mine cât să mă bată de câteva ori cu
palma peste umărul drept. Expresia i se mai
îmblânzeşte pe faţă, iar ochii îi devin brusc
mai calmi.

— îmi aminteşti de mine în tinereţe. Nici pe

mine nu mă ducea capul la prea multe. Dar
ar trebui să vorbeşti cu ea despre asta, orice
ar însemna... asta. Dacă e să fi învătat ceva
9

de când sunt cu Diana, este faptul că o bună

comunicare te poate scuti de multe rahaturi,
Hex.

Mă uit pieziş spre el, cu o urmă de şicanare

pe faţă.
— Eşti sigur că eşti acelaşi Bill care-şi călărea
clientele in garajul ăsta cu câţiva ani in
urmă?

— Nu mă face să-ţi dau una la ficat, vulpoi

bătrân, rânjeşte mişeleşte pe sub barbă,
făcându-mă să-mi dau ochii peste cap.

Suntem întrerupţi însă din discuţie de

câteva bocănituri repezite în metalul din
faţa garajului, făcându-ne pe amândoi să
ne înălţăm privirile în acelaşi timp. Ochii
mi se măresc la vederea Lunei, căci nu prea
obişnuieşte să treacă pe aici când lucrez, mai
ales că nu am vorbit nimic înainte.

— Că tot vorbeam de vulpiţa ta, murmură Bill

de lângă mine pe un ton scăzut pentru a nu
fi auzit de aceasta, şi-i arunc o ocheadă plină
de ironie în timp ce mă desprind de lângă el
şi mă apropii de fata care se mişcă oareucm
nelalocul ei de pe un picior pe celălalt,
privind curioasă dintr-o parte într-alta. îşi
răsuceşte apoi capul spre mine, iar buzele i
se arcuiesc într-un zâmbet simplu şi discret.
— Ce faci aici?

— Ne-a dat mesaj Vanessa să ne invite la ea

in seara asta. Presupun că nu l-ai văzut? Dau
din cap. Bun, îşi bagă mai bine palmele în
buzunarele paltonului său. Eram în trecere
pe aici şi am zis să vin să te iau. Dacă vrei să
mergi, evident.

Ochii îmi fug instantaneu spre vestimentaţia

mea. Deşi mă pot descotorosi cu uşurinţă
de salopeta de lucru a lui Bill, tot sunt
transpirat din cap până în picioare, şi cred
că mai duhnesc si a ulei de motor si benzină.
t /

Vanessei sigur nu-i va plăcea să-i împânzesc

casa cu asa ceva.
9

— Haide! bate din picior impacientată. Te

freci cu nişte zăpadă pe drum şi nu mai puţi.

— Put? întreb cu jumătate de gură,

frânându-mă din tentatia de a-mi mirosi
r

corpul.

Luna zâmbeşte şiret.

T t

— Nu cred, am nasul înfundat. Dar sigur la

asta te gândeşti.

îi arunc o privire perplexă, rugând-o să mă

aştept câteva minute până mă voi dezbrăca
de hainele pe care le port şi-l voi saluta de
plecare pe Bill. Când mă reîntorc la aceasta,
o găsesc în aceeaşi locaţie, stând de vorbă
cu Bill, care-mi aruncă o ocheadă ciudată
şi un zâmbet strâmb în colţul gurii atunci
când trece pe lângă mine. Mă încrunt spre el,
lăsând-o însă baltă pentru a mă apropia de
Luna.

— Sper că nu ţi-a zis nimic deplasat, murmur,

luând-o la pas. Se înserează deja, iar străzile
sunt pline de oameni care ba îşi curăţă aleile
din faţa magazinelor, fie se plimbă prin
lumina vişinie a apusului.

— Nah, e de treabă, plescăie din buze. Mi-a

zis să am grijă de tine, orice ar însemna...
asta.

îmi presez buzele între ele, blestemându-1 în

gând pe Bill şi gura sa cea imbecilă. Numai
rahaturi scoate pe ea uneori.
— Nu-1 băga în seama, încerc să schimb
subiectul. Cred că trebuie să luăm un
autobuz sau ceva. Tata a luat în dimineaţa t

asta maşina cu el, deci nu am cum să te duc.

— E în regulă, îşi scutură capul, privind

drept înainte şi lovind pe alocuri cu bocancii
în cocoloaşele de zăpadă formate pe asfalt.
Putem merge şi pe jos dacă nu eşti prea
obosit. Nu e atât de rece afară.

Poate pentru tine, îmi spun în gând, însă

decid să nu spun nimic şi să-i fac pe plac,
căci îmi place într-o oarecare măsură să mă
plimb în linişte în compania ei. Trecuse mult
timp de când nu am mai făcut aşa ceva şi, ce-i
drept, se simte destul de ciudat, dar într-un
mod bun, ce-mi aduce o oarecare linişte în
minte.

— Esti bine? întreb la un moment dat,

0 *

întâlnindu-i privirea în scurt timp. Pari cam

tăcută.

Se fereşte de nişte puştani care aleargă în

goană pe lângă ea, şi-şi afundă mai bine
nasul în fularul înfăşurat în jurul gâtului.
— Mama vrea să luăm cina cu Edna si ai
săi weekend-ul ăsta. Chiar nu vreau să-i
suport moaca lu' Sebah ore in şir. O să-mi
plesnească capul!

— Atunci nu sta. Vrei să te fur vreo trei-

patru ore pentru a scăpa de ei? Obişnuiam
să fur mărunţiş când eram mic. Cred că mă
t t

descurc şi cu tine, rânjesc în colţul gurii,

câştigând un chicot din partea sa.

— Amuzant. Dar nu. N-am mai dat ochii cu

Sebah de când cu treaba cu închisoarea. Sunt
curioasă puţin dacă i s-au mai dezumflat
ochii, râde în sinea sa, părând de-a dreptul
nebună.

— Merita mult mai rău după ceea ce ţi-a

făcut..., bolborosesc pe un ton scăzut,
încercând să nu mă enervez la gândul că
nenorocitul fusese în stare să încerce să-si
i

abuzeze propria verişoară. Cât de bolnav

mintal să fii să faci asa ceva?
t

— Da. Ce pot spune, mă înghinteşte dintr-o

parte. Sunt... irezistibilă pentru rasa
masculină!

O zbugheşte apoi în faţă, înainte să mai

apuc să-i descifrez expresia facială. Ceea ce
mă irită oarecum la ea, căci ceva îmi spune
că a fost doar o încercare eşuată de a mai
destinde atmosfera. Asa face de fiecare dată.
9

Ca şi cum ar fi propriul său mecanism de

apărare cu ajutorul căruia încearcă să facă
faţă. Nimeni nu ar putea fi ok într-o situaţie
delicată ca aceasta, iar Luna nu poate să fie
excepţia de la regulă, căci o cunosc măcar
într-atât de bine încât să stiu asta.

O las însă, căci nu vreau să o fac să se simtă

prost dacă aş insista. Aş vrea însă să-i mai
buşesc una peste faţă acelui ticălos, luându-1
apoi la rând şi pe nemernicul de Venom,
care pare că e intrat în pământ de vreo
două săptămâni, căci nu am reuşit nicicum
să dau de el pentru a-i cere socoteală după
ultima păţanie cu Luna. Nu are însă să
scape de mine prea uşor, căci am să-l prind
la momentul potrivit, şi n-o să regret nicio
secundă dacă îmi voi rupe articulaţiile de la
degete de faţa acestuia.
îmi ridic capul pentru a o căuta din nou cu
privirea pe Luna, zărind-o — naiba ştie cum
a ajuns acolo — în dreptul lacului nu foarte
mare ce separă zona oamenilor mai înstăriţi
de restul oraşului. O văd cum bate de câteva
*

ori cu vârful bocancului în bucata de gheaţă,

ca şi cum ar testa grosimea gheţii, şi mă
blochez atunci când o văd cum se avântă si *

mai departe de mal, înaintând cu mişcări mai

mult ţepene pe suprafaţa îngheţată a apei.

— Eşti ţăcănită la cap? întreb pe un ton

autoritar, grăbindu-mă să ajung la marginea
lacului. Mă opresc însă, căci gândul de a
înainta şi a se crăpa gheaţa sub picioarele
mele nu-mi prieşte prea bine. Luna,
întoarce-te aici, nebuno care esti!
* *

Râde amuzată, răsucindu-se pe glezne pentru

a se târâ spre locul în care zac împietrit.
Gheaţa susură sub tălpile sale, şi nu pot
să nu-mi simt pulsul accelerându-se la
gândul că ar putea să cedeze din moment în
moment. Lacul nu e foarte adânc, da' nu cred
că ar încânta-o prea tare o baie în apa rece la
gheaţa. Şi nici mie, de altfel.
— Haide, îşi întinde braţele spre ale mele. E
destul de groasă pentru a ne ţine pe amândoi.

Ridic sceptic din sprânceană.

— Ultima dată când am verificat aveai abia

patruzeci şi ceva de kile, Luna. Am aproape
dublu! Ia gândeşte-te cine se va bălăci mai
întâi în apa de sub tine.

îşi dă ochii peste cap, şi dintr-o singură

mişcare agilă şi concisă mă apucă strâns
de braţe, trăgându-mă după sine cu toate
puterile sale. Ceea ce nu îi este prea uşor,
căci am o constructie destul de solidă si
t *

rigidă, iar faptul că alunecă pe gheaţa

alunecoasă de sub ea nu o ajută prea tare.

Oftez însă, nevrând să se accidenteze în

vreun fel dacă va aluneca si-si va luxa vreo
* t

ceva din corp, şi înghit în sec atunci când

tălpile ghetelor păşesc reţinut peste gheaţa
ce trosneşte puţin sub greutatea mea,
adunândându-mi toti stimuli nervoşi direct
t t

în miezul capului. Nu sunt eu un fricos de

fel, da' sigur nu vreau să-mi fac un duş în
asemenea circumstanţe. 9

Din faţa mea, Luna zâmbeşte ca o puşlama

cu toată gura, trăgându-mă după sine spre
mijlocul lacului şi simt cum corpul mi se
duce de vreo câteva ori pe spate din cauza
alunecării, fiind însă oprit de palmele
sale care se ţin strâns de geaca mea,
nelăsându-mă să-mi dau drumul.

— Eşti moartă dacă se rupe gheaţa, tun spre

ea cu dinţii înclestati.
t T i

— De fapt, tu vei fi mort. Cele patruzeci

de kile ale mele mă vor menţine mai bine
I

la suprafaţă decât o vor face ale tale,

Papă-lapte.

Scoate limba spre mine, şi mă lupt cu

impulsul de a o împinge şi a o vedea cum
cade în şezut. Poate fi aşa o arogantă uneori,
încât mă întreb cum de ne-am suportat unul
pe celălalt atât de mult timp. Se zice însă că
cine se aseamănă de adună, desi nu stiu ce să
spun despre afirmaţia asta. Pare o prostie.
Peste alte câteva minute, timp în care Luna
şi-a permis să mă bage de câteva ori în
sperieţi atunci când se preface că-mi dă
drumul şi loveşte gheaţa de la picioarele sale
pentru a o auzi cum pârâie sub noi, decid să
nu mai stau ca prostul la cheremul ei, căci
oricum se va însera în curând si nu ne va
găsi nici dracu' dacă cele mai mari temeri ale
mele chiar se vor adeveri. Asa că mă smucesc
»

de lângă ea, luând-o prin surprindere, şi

o curprind cu braţele de la spate cât să o
imobilizez întru-totul în strânsoarea mea.
Mă strâng mai bine în jurul ei, simţind-o cum
începe să se zbată în braţele mele.

— Ugh! Dă-te de pe mine, Hex! Acum chiar o

să se rupă gheaţa cu noi, bufon ce eşti!

— Ţi-e frică, prinţesă? începi să tremuri deja

în braţele mele.
f

— De nervi! tună spre mine, foindu-se

într-atât de tare încât ne mişcăm în acelaşi
t 7

timp, alunecând dintr-o parte în alta ca un

puc din jocurile de hockei.
Mişcările sale disperate de a se elibera pun
atât de multă presiune pe corpurile noastre,
încât cred că aud vag cum ceva scârţâie
sub tălpile noastre, însă nu mă pot focusa
prea bine pe sunetul ăsta, căci corpul îmi
paralizează instant atunci când îi simt fundul
Lunei presându-se din ce în ce mai tare de
bazinul meu, trezind la viaţă o reacţie pe
care m-am mai simţit-o niciodată în preajma
ei de când ne stim.
i

Sângele mi se urcă vertiginos de repede

la cap, ameţindu-mă de-a binelea, şi mă
desprind imediat de lângă ea, dând atât de
tare din picioare pentru a mă îndepărta
înainte să mai simt şi altceva, încât alunec
numaidecât pe spate, simţind contactul
dureros cu gheaţa ce vibrează sub fundul
meu. O iau la vale pe suprafaţa acesteia,
nu înainte ca Luna să se împiedice din
neatenţie de gleznele mele şi să cadă la
rândul ei, trezindu-ne amândoi în scurt timp
la marginea lacului — eu încă pe spate, iar
Luna pe burtă, cu faţa plină de zăpadă.

încerc să-mi potolesc bătăile inimii în acelaşi

timp cu surâsul ce mă precede la vederea
expresiei sale caraghioase de pe faţă, şi uit
pe moment de faptul că mă aprinsesem din
cauza unor simple frecări intre corpurile
noastre.

Futu-i! Tocmai când încerc să nu mă mai

gândesc la tentativa mea refuzată de a o
săruta. Viaţa mea e plină de căcat!

O zăresc cu coada ochilor cum îsi trece mâna

*

peste faţă, dându-şi zăpada la o parte, apoi

ochii săi de un căprui mieros fac contact cu
ei mei cât ai clipi. Nu pare nervoasă, doar
buimacă de la căzătură şi cuprinsă de frig,
căci trupul începe să-i tremure pe ici-colo.
Apoi, fără vreun pic de avertizare, izbucneşte
într-un râset înfundat şi atât de gălăgios, căci
sigur ne aude şi Vanessa tocmai de la ea de
acasă.

Nu văd ce-i atât de amuzant la situatia

r

asta mai mult penibilă pentru mine, însă o

las în pace, căci îmi place sunetul produs
de chicotele sale ce-mi mai calmează din
nervozitate. Bate de câteva ori cu palmele în
stratul gros de omăt, scuipând de câteva ori
cu discreţie pentru a scoate afară zăpada ce-i
intrase în gură la impactul cu solul, şi o
privesc tăcut de lângă ea, sprijinindu-mă în
coate pentru a mă ridica în şezut.

— Ar trebui să facem asta mai des! chicoteşte

printre râsete, presându-şi greutatea pe
palme pentru a se ridica în genunchi. îşi dă
fesul de pe frunte, ştergându-se de umezeală
cu mâneca paltonului, ia ochii săi sticlesc
acum ca ai unui copil în mijlocul unui
magazin de jucării. Exact ca atunci când
eram mici şi era pusă numai pe şotii.

— Mda, să faci tu asta mai des, plescăi spre

ea, simţindu-mi pielea înmărmurită de-a
dreptul din cauza răcelii de dedesubt. Ştiam
eu de ce urăsc atât de mult iarna asta; nici
măcar nu-i văd trebuinţa, darămite plăcerea
de a sta şi a te bălăci într-o plapumă de
zăpadă murdară.

Luna îşi dă ochii peste cap, potolindu-şi

deja chicotele amuzante. înghite în sec,
păstrându-şi acelaşi zâmbet colorat pe faţă,
şi-i observ ochii cum plonjează de la ai mei
mai jos de nas, poposind câteva secunde pe
ceea ce bănuiesc că este gura mea. O linie
fină îi străbate deodată pielea palidă a
frunţii, şi o pot vedea cum îşi muşcă obrazul
pe interior, clătindându-şi capul într-o parte.

— încă nu ţi-a trecut, murmură pe un glas

abia auzibil, privind cu aceeaşi insistenţă
controlată undeva spre colţul gurii mele.
Abia acum mă păleşte faptul că se referă la
rana pe care mi-o provocase cu câteva zile în
urmă, atunci când mă lovise cu palma de-mi
rupsese colţul gurii. Un motiv în plus pentru
a nu mă pune niciodată prea rău cu ea. Dacă
a reuşit să facă aşa ceva doar dintr-o singură
lovitură de palmă, nici nu vreau să mă
gândesc cât ar costa un pumn din partea sa.

Clipesc nelalocul meu, păstrând totuşi

contactul vizual.

— Da. Nu dispare atât de repede dacă n-ai

pupat să treacă.

îmi înţepenesc buzele de îndată ce-mi dau

seama ce porcărie tocmai am scos pe gură.
Zăresc mirarea din ochii acum măriţi ai
W
Lunei, şi nu pot decât să încerc să-mi dreg
glasul nu atât de subtil, având o dorinţă
de nebună de a-mi dat una peste faţă. Bine
făcut, Hex, mă blestem în gând. Tocmai
ai făcut situatia asta care era destul de
r

ok într-una a naibii de incomodă pentru

amândoi.

— Să plecăm de aici, rostesc printre dinţii

încleştaţi, uitându-mă oriunde, dar nu la ea.
Pentru că nu vreau să-i văd din nou acea
expresie plină de confuzie şi respingere. îmi
place relaţia de prietenie care s-a instalat din
nou între noi în ultimele zile; nu vreau să
cred că aş putea zdruncina din nou temeliile
ei din cauza unor comentarii nefondate
de-ale mele.

Dau să mă împing pe palme pentru a mă

ridica înapoi pe picioare, căci oricum mi-a
îngheţat de tot popoul până acum, însă mă
blochez instant atunci când palma sa se
prinde de braţul meu, atrăgându-mi atenţia
şi făcându-mă să-mi întorc capul spre ea.
Exact în momentul în care o zăresc cum îsi i

duce degetul arătător spre propriile buze,

stăruit aşa vreo două secunde, apoi, cât ai
clipi, buricele acestuia se lipeşte de colţul
gurii mele ca într-o atingere caldă a unei
văpăi, ce-mi încălzeşte imediat pielea,
răsfrângându-se asupra întregului corp.

O privesc fără să clipesc, stăruind cu ochii

pe mine ca şi cum ar încerca să-mi transmită
ceva prin intermediul lor, însă sunt mult
prea paralizat pentru a mai fi conştient de
altceva în afară de atingerea sa ca de pană.
îşi trage apoi braţul ca ars spre ea, înghiţind
în sec şi rupând contactul vizual ca la
comandă, şi o văd cum încearcă, cu mişcări
repezite şi oarecum stângace să se ridice pe
picioare.

O urmez în scurt timp, scuturându-mi cu

picoarele zăpada de pe haine, şi îi mai
arunc o ocheadă scurtă pentru o vedea
cum încearcă să se eschiveze, privind puţin
agitată dintr-o parte în alta. Urma unui
zâmbet mi se strecoară ca un şarpe peste
buze, lungindu-le la capete.

— Mergem? întreabă deodată, aşezându-şi

mai bine fesul peste frunte, şi luând-o la pas
spre o cărare ce dă spre şosea.
îmi trec vârful limbii peste rana încă
existentă din colţul gurii, resimţindu-i încă
căldura specifică, şi o urmez fără să mai
scot un alt cuvânt. Luna mereu are să mă
surprindă; în cele mai neaşteptate moduri
posibile.

E deja trecut de înserat atunci când ajungem,

într-un final, în dreptul uşii de la intrarea în
vila Vanessei. Luminile sunt aprinse peste
tot în partea din faţă a acesteia, şi se poate
auzi muzica răsunând prin pereţi şi prin uşa
frontală. Ridic întrebător o sprânceană spre
Luna. Nu ştiam că se dă o petrecere în seara
asta. Şi cu ce ocazie, mă rog?

Luna însă mă ignoră dinadins, apăsând de

câteva ori pe soneria încrustată în cadranul
de lemn al uşii. Abia aştept să-i văd faţa
Vanessei pentru a o întreba care mai e acum
motivul de sărbătoare —nu că ar mai conta,
căci blondina e o petrecăreaţă şi jumătate
—, însă toate gândurile mi se opresc atunci
când uşa se deschide deodată, dând la iveală
o persoană asupra căreia trebuie să reflect
câteva secunde pentru a-mi da seama cine
poate fi

îmi mijesc ochii, înclinându-mi capul într-o

parte, şi brusc ceva îmi străfulgeră prin
cap, făcându-mă să clipesc des, plin de
surprindere. Buzele încep, uşor-uşor să mi se
desprindă.

Kevin?
 Capitolul 29

mică observaţie, ştiu că am precizat într-un

capitol că ziua lui Hex e pe 25 februarie, însă
o voi muta pe 25 martie, pentru că Luna e cu
o lună mai mare decât el, şi mi-a scăpat ziua
ei de naştere (doar nu o las în aer, no?)

LUNA
Pe la treisprezece ani, deja învăţasem să nu
mai pun atât de mult la suflet indiferenţa
mamei, sau faptul că sora mea mai mică
acaparase total întreaga casă. Cu toate că
tata încă avea grijă de mine ca de ochii din
cap, şi nu rata nicio ocazie pentru a-şi arăta
dragostea şi grija faţă de mine, nu puteam să
nu simt o oarecare gelozie atunci când Sunny
apărea şi îl smulgea parcă din braţele mele cu
fel şi fel de pretexte. Ba lecţiile sale de balet,
ba notele perfecte luate la şcoală, ba ultimele
rochiţe pe care i le cumpărase mama, orice
i-ar fi putut capta atenţia şi m-ar fi lăsat pe
mine pe dinafară. Căci nu mă potriveam în
lumea ei plină de drăgălăşenii şi unicorni, la
fel cum nici ea nu avea ce să caute în ceea ce
mai rămăsese din lumea pe care încercam să o
construiesc în jurul meu.

Ajunsesem în stadiul în care ne ignoram

complet — mă rog, mai mult eu pe ea, căci
Sunny mereu căuta băgare în seamă cu mine
prin orice mijloc mai mult sau mai puţin
discret—,fără să ne mai jucăm ca înainte, şi
fără mai caut să fiu prezentă în viaţa ei, căci
de multe ori aveam impresia că oricum se
putea lipsi foarte uşor de mine. Nu,
ajunsesem nişte străine în propria casă, însă
asta nu mă deranja pe atât pe cât credeam că
o va face.

îmi plăcea să nu mai fiu în vizorul mamei,

care-şi ocupa mai mereu timpul împărţită
ba între Sunny şi educaţia acestuia, ba între
jobul pe care încerca să-l ţină pe picioare, cu
toate că se vedea că nu are nicio plăcere în a
continua cu agenţia aceea de imobiliare. în
timpul în care ea era ocupată cu cealaltă fiică
a sa, eu şi tata ne petreceam adesea timpul
pe afară, învăţându-mă să joc baschet sau
tenis de masă. îl adoram pe tati; era ca un
super-erou pentru mine, şi îmi plăcea gândul
că puteam să am cu el ceea ce Sunny nu avea
să aibă vreodată — atentia acestuia. Ca si cum
7 T

el si mama făcuseră cine stie ce convenţie si

T J / / /

căzuseră de acord cine de cine să se ocupe.

Nu că mă deranja neapărat. Atât timp cât
nu mai trebuia să aud continuu reproşurile
mamei cum că nu mă pot ridica la înălţimea
aşteptărilor sale. Aveam propriile mele
aspiraţii şi concepţii despre cum voiam să-mi
trăiesc viaţa, şi nici măcar ea nu avea să mă
abată de la ceea ce voiam să fac cu adevărat.
Pe la paişpe ani, începusem să-mi petrec şi
mai mult timp cu băiatul vecinilor. Hex era
un tip destul de interesant, şi prin asta mă
refeream la faptul că era destul de amuzant
să-l văd cum pierdea luptele împotriva
copiilor din cartier. Nu se lăsa însă doborât
prea mult timp, şi era oarecum fascinant să-l
văd cum încasa lovitură după lovitură, fără să
ţipe sau să scâncească de durere. Ca atunci, în
acea însorită zi de joi după-amiaza, când şi-o
lua destul de grav de la unu'pe nume Molcom,
în curtea casei sale.

Nu mai ţineam minte de la ce a pornit totul.

Cert era faptul că puşlamaua aceea se băgase
peste jocul nostru de-a piraţii şi îl întărâtase
atât de tare pe Hex, încât idiotul sărise fără să
clipească să lovească primul. Prima greşeală a
idioţilor fără creier.

Glumeam pe jumătate. Hex nu era chiar atât

de prost, da' tot se băga aiurea în lupte puerile
şi nu ştia când să spună stop şi să-şi vadă de
treaba lui. Tocmai de aceea şi rămăsesem pe
pragul casei sale, cu coatele
pe genunchi şi cu palmele în jurul obrajilor,
oftând la vedere celor doi băieţi care se
tăvăleau acum pe gazonul din curte. Părinţii
lui Hex nu erau acasă, iar la mine erau doar
mama şi Sunny, pe care o ţinea închisă în
camera ei pentru a-şi termina temele pe a
doua zi. Eu nu le făcusem pe ale mele, dar
oricum îmi plăcea să lucrez la ele seara, căci
era mai răcoare şi puteam gândi mai bine.

— Hex, termină odată si hai să bem ceva! am

ţipat spre el. Mor de sete!

Nu păreau să mă asculte, căci niciunul nu

dădea semne că ar vrea să se oprească, motiv
pentru care m-am ridicat brusc de pe bordura
casei, înaintând sictirită spre cei doi până
când î'euşisem să-l apuc pe Molcom de după
guler, trăgându-l înapoi. Hex abia mai pufăia
de sub el, având buza de jos spartă şi vânătăi
pe coate şi încheieturi. Am ridica sceptică
sprânceana spre el, întorcându-mi apoi
atenţia spre băiatul care încerca să se smulgă
de lângă mine cu o forţă brută.

Câteva înjurături îi scăpaseră printre buzele

vineţii, şi nu putusem să nu-mi dau ochii
peste cap. Băieţii erau nişte creaturi atât de
idioate uneori.

Dintr-o singură mişcare, i-am prins urechea

stângă între degetele mele, răsucindu-le
într-atât cât să-l fac să-mi prindă braţul cu
palmele şi să se zvârcolească ca un şarpe la
soare.

— Marş d-aici până nu te apuc de ouţe şi te

trece toată pişarea.

Clipise confuz la început, cu o expresie încă

chircită de durere, însă păruse convins de
cuvintele mele, căci se dădu numaidecât
înapoi, strâmbându-se atât de răutăcios spre
noi, încât sigur abătuse toate blestemele
asupra mea.

Am surâs în sinea mea, întorcându-mă spre

cel care încă şedea pe gazonul proaspăt tuns
de câteva zile.

— Ţi-a ajuns? întrebasem, lăsându-mă pe vine

pentru a mă uita mai bine la el. Părea răvăşit
de-a binelea, însă în acelaşi timp ruşinat de
ceea ce se întâmplase. Hex nu
agrea prea tare când mă băgăm în luptele
sale, căci, probabil, îl făcea să se simtă slab şi
neputincios. Eu nu dădeam însă doi bani pe
orgoliul său masculin în plină dezvoltare, căci
nu-mi plăcea să-mi pierd vremea aiurea cu
lupte fără sens.

— Ţi-am zis să nu te mai bagi! tunase spre

mine, strângând din dinţi atunci când încercă
să-şi flexeze încheturile roşiatice.

— Vrei să pup să treacă? rânjisem cu

subînţeles, în timp ce obrajii încordaţi ai
lui Hex începeau să fie pătaţi de o roşeaţă
abia vizibilă. Noroc de urechile aprinse ce îl
trădau mult prea uşor, altfel nici n-ai fi zis că
înfumuratul de Hex ar fi putut fi în stare să se
ruşineze.
J

Murmură ceva printre buzele încleştate, însă

nu am putut să mă concentrez asupra lor,
căci o voce familiară îmi captase atenţia,
forţându-mă să-mi întorc privirea spre gardul
ce ne despărţea curţile, zărind-o pe Sunny cum
încerca să se ridice pe vârfuri pentru a-şi lungi
gâtul de după el.
— Luna? Pot să vin să mă joc cu voi?

Ochii mi se rostogoliră instant în orbite, iar

buzele mi se încleştară într-o fracţiune de
secundă.

— Nu! Pleacă înapoi în casă, Sunny!

— D-dar...

— Acum! mă zgâisem spre ea cu toate

puterile, aducându-i o sticlire ca de plânset
în jurul ochilor. Nu aveam însă să mai cad în
capcanele ochilor săi, căci înţelesese de mult
cât de mult putea să convingă persoanele din
jurul său cu o simplă tânguire sau fluturare
din gene. Nu dădeam neapărat vina pe ea,
căci era încă un copil prostuţ crescut doar în
puf şi departe de realitatea mea, însă nici nu
o voiam implicată în treburile mele, mai ales
când încerca să se joace cu mine şi cu Hex.

Era ciudat însă, cât de posesivă puteam deveni

când era vorba de el. Ca si cum mi s-ar cuvenit
T

numai mie, iar ea — sau oricine altcineva —

nu avea ce să caute în lumea
noastră. Nu ştiam când începusem să mă
comport atât de urât cu Sunny când venea
vorba de Hex, însă încercam într-un fel să
păstrez lângă mine singura persoană care
încă nu era captat în universul colorat al lui
Sunny. Hex era mult prea nepăsător şi prea
bătăuş ca să-şi piardă vremea cu cineva ca
ea, iar eu nu-i dădeam prea multe şanse să o
aibă prin preajmă. Nu comenta însă niciodată
când mai păţeam aşa ceva; probabil bănuia
că nu mă înţeleg prea bine cu dânsa, însă nu
mă chestiona, şi nici nu forţa lucrurile, şi îmi
plăcea asta la el.

O privisem într-o tăcere cumplită cum o

zbughi înapoi în casa noastră, trântind uşa
în urma mea, şi m-am reîntors cu privirea
spre Hex, care mă înghiontea cu o expresie
aproape nulă pe faţă. Zâmbisem vag, aproape
compătimitor când observasem cum vânătăile
sale începeau să capete nuanţe şi mai
întunecate, aproape purpurii, şi i-am prins
fără vreo reţinere încheietura mai rănită
în palmele mele, depunând un sărut mic şi
scurt pe piele caldă şi violetă a acestuia. Hex
îngheţase lângă mine, privindu-mă atât de fix
de mai că ai fi spus
că era într-un soi de transă, ca mai apoi să-l
aud cum înghiţise zgomotos în sec, fluturând
din gene.

— A trecut? întrebasem, cu buzele încă

apropiate de pielea sa.

Fusese rândul lui să schiţeze ceva ce semăna

/

cu un zâmbet pe faţă.

— A trecut.

Trag pe nas? Sau poate ar trebui pe gură?

Oare aşa se respiră mai nou, sau mi s-a şters
ca la comandă din minte amintirea de a o
face?

încerc să împing cu respiraţii scurte şi adânci

aerul în jos pe gâtlej, simţind cum ochii încep
să-mi tremure din cauza aerului rece, căci
nu cred că am mai clipit de câteva secunde
bune. Mă holbez ca prin ceaţă la băiatul nu
foarte înalt din fata mea, si brusc mă simt
t ' !

slabă pe picioare, ca şi cum genunchii mi-ar

deveni acum din gelatină şi
m-aş afla suspendată la marginea unei
prapastu fara fund.
W W . • • / *W W P 1

Ca şi cum ar simţi că îl privesc pe muţeşte,

căci în următoarea secundă ochii săi de
un fumuriu stins, ca nişte tunele fără vreo
lumină la capătul acestora, pălesc peste
ai mei, făcându-mă să mă oglindesc în
surprinderea ce-i încolţeşte pe sub genele
sale lungi şi stufoase. Simt cum gura îmi
devine din ce în ce mai amară, până în
punctul în care să-mi doresc să-mi scuip
saliva adunată în gură.

Ştiu că Hex ne priveşte pe amândoi cu o

confuzie totală, căci niciunul nu îndrăzneşte
să spună ceva în tot timpul în care stăruim
cu privirea unul la celălalt, însă cum aş putea
să mai spun ceva când persoana asta stă
exact în faţa mea, după mai bine de doi ani
de când a dispărut fără urmă? Cum aş putea
să dau glas unor cuvinte care nici măcar
nu-mi trec prin minte, darămite să mă mai şi
gândesc la ele?

Tot ce sunt capabilă să fac este să-i privesc

tăcută faţa, analizându-i fiecare detaliu
care-1 aduce pe Kevin, cel din trecut, înapoi
în spatele pleoapelor mele. Se mai înălţase
puţin de atunci, având acum cu o jumătate
de cap mai mult decât înălţimea mea, însă
mentinându-se cu mult în umbra lui Hex,
care ne domină pe amândoi în acelaşi timp.
Linia feţei îi e la fel de bine conturată, cu
obraji rozalii, cu pomeţi proeminenţi ce
ascund câţiva pistrui presăraţi pe ici-colo,
ca şi cum ai lovi o pensulă umedă de vopsea
de deget pentru a crea picuri de culoare, iar
bărbia îi pare acum mult mai lată, conturată
pe alocuri de urmele unei bărbi rase de
curând. încerc să-i evit ochii, căci ştiu că iar
m-ar ţine captivă asupra lor, şi mă focusez
asupra părului său negru ca funinginea, ce e
tuns scurt, oarecum asemănător cu cel al lui
Hex, fără să aibă însă linii curbate în ambele
părţi, aşa cum are cel de lângă mine.

Pare el, şi totuşi mi-e greu să procesez faptul

că stă aici, în faţa mea, după atât de mult
timp şi atât de multe regrete scufundate
în uitare. Ştiu că Vanessa mi-a spus că se
va întoarce, dar nu cred că sunt pregătită
pentru a-1 înfrunta atât de direct, în seara
asta.
— Te-ai întors? rupe Hex tăcerea după un
timp, sătul să ne mai privească ca la un
spectacol ciudat de circ.

Kevin se smulge instant de sub privirea mea,

întorcându-şi capul şi aruncându-i lui Hex
o ocheadă plină de interes. îi văd mărul lui
Adam cum îi urcă şi coboară de câteva ori,
dând semne de nervozitate.

— Da, schiţează un mic zâmbet, şi nu pot să

nu fiu puţin surprinsă la auzul glasului său
răguşit. Mereu avusese o voce caldă, ca o
adiere caldă de vânt. Aseară, continuă apoi,
deschizând uşa mai în lături, lăsând muzica
din interior să se strecoare pe lângă trupurile
noastre. Intrati, ceilalţi sunt în camera de
r 7 »

jocuri de la subsol.

Hex îmi face semn cu o palmă pentru a o

lua în faţă, şi păşesc cu reţinere prin holul
mare şi spaţios, luminat de un candelabru
auriu, al casei Vanessei. Kevin mai schimbă
câteva replici cu Hex, aruncându-mi din când
în când câteva ocheade fugare, pe care i le
întorc cu aceeaşi intensitate, si ne trezim în
r ' 1
câteva clipe la subsolul vilei, unde dăm cu
ochii de ceilalţi în jurul aparatelor dinăuntru.
Vanessa şi JJ se joacă biliard la o masă nu
departe de noi, urmărindu-şi unul altuia
următoarea mişcare, în timp ce Kiva priveşte
din spatele scaunului lui Bibi cu acesta
încearcă să omoare nişte monştri pe un joc la
consolă.

De îndată ce intrăm toti înăuntru, si Kevin

r ' •

se apropie de boxe pentru a da muzica la

o intensitate mai scăzută, toate capetele se
întorc instant în direcţia noastră.
J

— Aţi ajuns! sare Vanessa de lângă JJ,

aruncând tacul pe masa plină de bile. JJ
nu pare prea încântat de faptul că bilele
tocmai îşi schimbă poziţia din cauza loviturii
blondinei, căci asta înseamnă că jocul e
compromis acum de-a binelea. Oftează iritat,
sprijinindu-se în propriul tac.

Din dreptul jocurilor video, îl pot auzi pe

Bibi cum geme lung şi plin de mâhnire, şi-mi
lungesc capul spre ei pentru a vedea că pe
ecranul imens la plasmei scrie cu litere de
tipar: AI PIERDUT. Kiva îl bate de câteva ori
peste umăr, ca şi cum ar încerca să-l
consoleze, iar acesta îii zâmbeşte scurt,
părând oarecum obosit. Se ridică apoi de pe
scaun pentru a se apropia de noi.

— De ce v-a luat atât? întreabă JJ — care nu

ştiu cum răsare din spatele nostru pentru a
bate palma cu Hex.

— Luna a avut chef de o bălăceală în lac,

ridică din umeri Hex, şi-l privesc pieziş pe
sub gene. Ceilalţi ne aruncă câteva ocheade
pline de curiozitate.

— Dar nu sunteţi uzi, remarcă Vanessa,

măsurându-ne din priviri pe amândoi,
încep să urăsc fascinaţia ei absurdă legată
de relaţia dintre mine şi Hex. Mai urmează
să o aud cum ne planifică nunta şi luna de
miere pe vreo insulă exotică — plătite de
ea, bineînţeles —, şi voi începe serios să mă
gândesc dacă e cu toate ţiglele pe casă.

— N-a vrut să se... ude, accentuez ultimul

cuvânt, spre indignare lui Hex, care îşi
arcuieşte o sprânceană spre mine. Cică trece
la abstinenţă de acum, zic, fără să ştiu măcar
despre ce vorbesc în acest moment, însă
sigur hrănesc fanteziile Vanessei, căci ochii
încep să-i sticlească imediat de interes,
zărind-o cum zâmbeşte strâmb în colţul gurii.
Mă sustrag de lângă ea şi Hex înainte să mai
scot şi alte prostii pe gură.

N-am uitat încă tentativa de sărut a lui Hex

şi momentul aproape stânjenitor de azi de
la lac când i-am oferit, mai mult sau mai
puţin, un sărut indirect în colţul gurii. Ştiu că
fusese un simplu gest de copii mici, aproape
inofensiv, dar inima îmi trepidase preţ de
o secundă, ca si cum as fi fost un clovn în
* t *

faţa unui public ce se distra pe seama mea

aruncând cu roşii. Sper doar că Hex nu s-a
gândit prea mult la gestul meu ciudat, căci
sigur dacă ar medita puţin la el i s-ar părea şi
lui oarecum... dubios.

— Să lăsăm porumbeii în treaba loc,

începe Vanessa să danseze în jurul nostru,
mişcându-se pe ritmul alert al melodiei disco.

— Sunteţi împreună? întreabă pe neaşteptate

Kevin, care ne aruncă
amândurora o privire uimită.

— Nu! mă reped să răspund, furându-i orice

oportunitate lui Hex de a o face. Se încruntă
puţin, mijindu-şi ochii spre mine pentru o
fracţiune de secundă, si simt cum un nod
r ' T

mi se pune în gât când îi zăresc pe ceilalţi

ţintindu-ne cu privirile din toate direcţiile.

Mă simt oarecum incomod în situaţia asta,

aşa că trec val-vârtej pe lângă ei pentru a
mă apropia de boxe, dând volumul muzicii
aproape de maxim. Noroc că părinţii
Vanessei sunt plecaţi în excursia aceea în
Montana, altfel sigur n-ar fi apreciat prea
mult gălăgia pe care o producem.

Peste câteva ore — cred că două, maxim—,

după ce am băut câteva beri şi ne-am prostit
pe jocurile din sala Vanessei, ne oprim cu
toţii pe nişte fotolii gonflabile, în jurul focului
de la şemineu din centrul încăperii. JJ ne
mai întinde tuturor câte un rând de beri,
tolănindu-se exact lângă Kiva, ajungând
acum cu capul în zona pulpelor sale.
Gestul său o ia prin surprindere, căci stă
ţeapănă câteva momente, neştiind cum
să reacţioneze, ca mai apoi să zâmbească
scurt şi să-l tragă mai bine in poala sa, spre
încântarea amicului nostru ametit de la
J

băutură. Bibi stă lângă mine şi Hex, cu ochii

închişi şi cu capul legănându-se pe melodia
indie ce se aude acum de pretutindeni, în
timp ce Vanessa şi Kevin stau undeva în
dreapta noastră, părând să se afle în mijlocul
unei conversaţii. t

— Şi, fiule risipitor, soarbe JJ din doza sa de

bere, întinzându-i şi Kivei, care însă îl refuză.
Ai de gând să stai sau...?

— Da, dă scurt din cap Kevin, timp în care

Vanessa îl masează pe umeri.

— Şi ce-ai de gând să faci? intervine şi Hex,

trăgând un alt fum din ţigara sa. Mă strâmb
din cauza mirosului înţepător, scurtându-1
dintr-o singură privire mustrătoare, iar el
înţelege aluzia, schimbându-şi mâna în care
ţine ţigara pentru a evita ca fumul să-mi mai
vina m fata.
• W A P , W

f
— Cred că mă voi înscrie într-un curs de
fotografie. Am făcut câteva super faine prin
Londra cât am stat acolo.

— Vreau şi eu să văd! zâmbeşte Kiva spre

el. Pentru ea , fotografia e o pasiune la fel de
mare precum dansul, doar că nu şi-o cultivă
destul din cauza programului încărcat şi a
situatiei de acasă.
9

— Cred că pot să-mi aduc aparatul foto dacă

vrei, răspunde senin Kevin, şi dă să se ridice
de jos.

— Si totuşi, de ce a trebuit să stai atât de mult

i t *

acolo? întreabă băgăcios JJ, ochindu-1 pe

Kevin cu ochi mari şi curioşi.

Kevin se opreşte brusc din mişcare,

observându-i reţinerea ce-i umbreşte faţa.
Şi-mi pot da cu repeziciune seama că nimeni,
în afară de mine si
» de Vanessa,* nu mai stie
*
adevăratul motiv pentru care a fost în Marea
Britanie, cu atât mai puţin că a fost internat
pentru a se lupta cu depresia.

înghite în sec, zărindu-i degetele cum dau să

i se încleşteze pe lângă corp, şi cred că-i simte
încordarea şi Vanessa, căci intervine de
îndată, pocnind din degete.

— Nu ştii că nu-i frumos să-ţi bagi nasul unde

nu-ti fierbe oala?
f

— De ce, mă rog? îşi dă JJ ochii peste cap.

— Pentru că te vei opări, comentează sec

Bibi, câştigând nişte râsete din partea
celorlalţi Până şi Hex se destinde lângă mine,
căci în scurt timp îl simt cum mă bate cu
degetele peste umăr, ca şi cum ar ţine ritmul
melodiei ce se aude din boxe.

Kevin se întoarce peste câteva minute cu

aparatul său foto, iar Kiva îl părăseşte instant
pe JJ pentru a se apropia de el şi a-i admira
pozele. Nu găsesc puterea de a mă ridica
însă de pe locul în care stau parcă picată din
cer. Prezenţa lui nu-mi face bine la stomac,
şi, deşi nu am apucat să schimb prea multe
vorbe cu el, îl simt cum mă priveşte, ca
şi cum ar vrea să mă tragă deoparte şi să
vorbim. Să redeschidem trecutul şi să ne
înecăm în el. Iar eu nu
vreau mai trec prin asta încă odată, nu în
seara asta, cel puţin.

— Ţi-e somn? mă întreabă Hex după un

timp, după ce restul se apucaseră din nou să
danseze prin cameră, JJ cu Kiva şi Vanessa
cu Kevin. Bibi plecase de ceva timp la baie, şi
încă nu se întorsese.

— Puţin, mărturisesc, lăsându-mă moale

peste pieptul său, în timp ce braţele
sale acoperite acum doar de o bluză pe
gât îşi fac loc printre corpurile noastre,
cuprinzându-mă mai bine lângă el.

Şi cred că tocmai asta e ciudat la Hex. Faptul

că există unele momente în care pot sta atât
de apropiat de el, fără să-mi pese de nimic
altceva decât de senzaţia de familiaritate
i

şi protecţie, şi unele situaţii în care, pur şi

simplu, nu ştiu să reacţionez, paralizându-mi
nuntea cu totul. Probabil totul tine de
conjunctura momentului, însă nu cred că ar
trebui să mă simt diferit atât timp cât este
vorba de aceeaşi persoană. De acelaşi Hex pe
care-1 stiu încă de când se lua la bătaie cu toti
f r

proşti de la noi din cartier.

— Vrei să plecăm? îşi aplecă capul spre
urechea mea pentru a se face auzit din cauza
muzicii mult prea puternice. Respiraţia
sa caldă planează pe deasupra urechii
mele, aprinzându-mi o văpaie în miezul
pântecului.

— Nu încă, dau din cap, cuibărindu-mă mai

bine în scobitura gâtului său. Abia acum
îmi dau seama că încă miroase puţin a
transpiraţie de la munca în garaj, ce e însă
acoperită de parfumul său iute de colonie
bărbătească, ce mi se strecoară abia sesizabil
pe sub nări. Nu miroase atât de bine dat
fiind faptul că nu făcuse un duş înainte, dar
miroase tot a Hex, şi dintr-un motiv ciudat
nu-mi mai pasă de altceva în acest moment.

— Te-ai mai gândit la propunerea

mea? se aude deodată în urechea mea,
determinându-mă să-mi înclin puţin capul
pe spate pentru a-i întâlni ochii. La ideea cu
mutatul împreună.

— Credeam că glumeşti, spun sincer,

încruntându-mă puţin. Nici prin ruptul
capului nu m-am mai gândit la asta, căci
oricum nu i-am dat crezare de la bun
început. Vreau să scap de sub privirile
iscoditoare ale mamei, dar nu-s sigură că
mutatul cu Hex în acelaşi apartament îmi va
face prea mult bine după... tot ce se petrecuse
între noi. Sunt mult prea multe lucruri de
analizat, de gândit, de despicat firul în patru,
căci o decizie ca asta nu e ceva ce ar putea
să fie luată peste noapte, căci constituie
un angajament important faţă de cealaltă
persoană, şi chiar nu vreau să ajung în
ipostaza în care să nu mai simt plăcere după
nici o lună de zile. Mama sigur n-ar fi prea
încântată să mă vadă înapoi pe prispa casei
sale.

— Gândeşte-te, îmi loveşte burta în tandem

cu muzica ce pe vibrează pe piele. Mai ai
o săptămână de vacanţă. Poate îţi găseşti
răspunsul.

înghit în sec, lăsându-mi capul înapoi peste

umărul său. Bibi îşi face apariţia peste câteva
secunde, puţin tras la faţă — din cauza
răcelii, cred —, şi ne aruncă
amândurora o ocheadă pe furiş, făcându-ne
cu ochiul, luând o doză de bere de pe masa
din faţa noastră pe care o dă pe gât din
câteva înghiţituri.

Peste altă oră scursă printre glume şi dansuri

caraghioase ale celorlalţi, mă scol din braţele
lui Hex pentru a merge la baie înainte să
plecăm. Nu e foarte târziu, dar sunt obosită
după o zi de muncă, şi chiar vreau să fac un
duş fierbinte şi să mă arunc direct printre
cearşafuri.

Mă spăl pe mâini după ce termin,

privindu-mi expresia palidă pe de faţă,
şi mă stropesc de câteva ori peste obraji
pentru a mă mai anima cât de cât. Dau să
ies, scuturându-mi palmele de apa ce mi
se scurge printre degetele, şi mă blochez
când îl observ pe Kevin în tocul uşi, stând
ca şi cum ar fi pregătit să deschidă uşa.
Dau să-l întreb dacă vrea să intre, însă nu
apuc să scot vreun cuvânt, căci în secunda
următoare palmele sale se fixează pe umerii
mei, împingându-mă cu atât de multă forţă
înapoi în baie încât simt că o să mă împiedic
în propriile picioare. îmi dă imediat drumul,
închizând uşa în urma lui, şi mă priveşte
calm, dar totuşi cu o oarecare tensiune în
corp.

Mă uit cruciş spre el, auzindu-mi tropăiturile

inimii direct în timpane, făcându-mi ecou
prin pieptul ce mi se mişcă acum neregulat.

— Ce naiba, Kevin? mă zgâiesc spre el.

— Scuză-mă, Luna! Dar nu ştiam cum

altcumva să te prind singură câteva minute.

— Si crezi că izolarea în baia asta e o idee

T

bună? îmi încrucişez braţele la piept,

provocându-1 din privire.

îşi muşcă buza de jos, părând vădit plinde

remuscare, si-si freacă ceafa de câteva ori.
* ; * »

Pare neliniştit, şi cred că are şi motive. Nu

cred că se aştepta nici el să dea ochii cu mine
după ce şi-a luat tălpăşiţa ca un nenorocit
după acea noapte de primăvară în care
viata tuturor a luat o întorsătură teribilă.
t

E amuzant acum când mă gândesc, cum

o singură secundă poate schimba cursul
întregului destin, dând complet peste cap
ordinea firească a lucrurilor.

Oftez, încercând să nu-mi amintesc.

— Ce vrei, Kevin?

îşi urcă ochii fumurii peste ai mei, şi mai

că văd suferinţa din ei. Sau poate doar mi
se pare, căci Kevin cel de acum doi ani pare
un străin spre deosebire de băiatul care
stă acum în faţa mea, ochindu-mă cu atât
de multă emoţie în ochii ce-i scânteiază în
J

lumina caldă a becului de deasupra capetelor

noastre.

— Vreau să vorbim. Cred că ştii şi tu despre

ce anume.

Un fior rece şi crud îmi străpunde linia

coloanei, făcându-mă mă cutremur pe
interior si să vreau să-mi musc limba. Cred că
* t

mă înşel dacă am impresia că o va lăsa baltă,

şi va îngropa trecutul aşa cum încerc eu să o
fac.

— Ştiu, dar nu vreau să o facem, răspund

răspicat. E prea târziu, Kevin. Ai lăsat mult
prea mult timpul să treacă. Ce crezi că vei
rezolva dacă vom depăna amintiri acum? Nu
provoca mai mult rău decât ai făcut-o deja.

— Nu înţelegi, face un pas spre mine, fiind

de-a dreptul agitat acum. Fac un pas înapoi,
aruncându-i o privire bănuitoare. Când îşi
dă drumul din nou la gură, vocea parcă i
se frânge în mii se cioburi de angoasă. Am
încercat, ok? Am încercat să nu mă gândesc,
dar nu pot! Nu pot trăi cu gândul a ceea ce
am făcut! Nu pot trăi cu gândul că va trebui
să iau secretul ăsta în mormânt! Tu poţi face
asta, Luna? Poţi dormi bine noapte ştiind ce
am făcut?

îmi presez buzele între ele atât de tare,

încât dinţii încep să mă doare în spatele
lor. Cuvintele sale sunt ca nişte pumnale
care-mi crestează pieptul, împingându-se
tot mai adânc în sufletul meu, pârjolindu-mi
coastele şi făcându-mă să mă înec în propria
respiraţie. îmi cobor tulburată privirea spre
podea, încercând să nu mă gândesc prea
mult la întrebările sale, dar nu reuşesc mare
lucru, căci încep din nou să mi se învârtă în
cap precum acele unui ceasornic.
— Nu..., murmur fără glas, simţindu-mi colţul
ochilor grei in timp ce mi-i ridic spre ai săi.
Nu am uitat ce am făcut. Si ce n-am făcut. Dar
nu mai pot să spun ceva, căci timpul a şters
toate urmele şi a spălat păcatele noastre. Sau
măcar le-a măturat cât de cât. Iar el nu poate
să mai sufere încă o dată, căci a pătimit deja
destul. Te rog, Kevin, mă apropii cu reţinere
de el, încercând să-mi tin lacrimile fierbinţi
* t t

în frâu, înainte să-mi dea buzna din ochi. îl

apuc de braţe, scuturându-1 de câteva ori,
şi-l văd cum mă priveşte la rândul său cu o
emoţie de nedescris. Te rog să nu spui ceva
ce vei regreta. Nu face ca întoarcerea ta să fie
în van, bine? încă încearcă să-şi revină; nu-1
distruge şi mai tare decât e deja.

Buzele încep să-mi tremure spre final, exact

ca ale sale, încercând să scoată cuvintele pe
gură. îşi strânge ochii, umezindu-şi buzele ca
si cum ar fi străbătut de un milion de senzaţii
* i

în acelaşi timp, şi se smuceşte de lângă mine,

făcând câţiva paşi înapoi.

— Nu ştiu dacă pot să mai fac asta, Luna.

îmi mai aruncă o ultimă privire plină de
regret, apoi deschide uşa şi dispare în
urma ei, exact în momentul în care un
strop de umezeală mi se scurge din ochi,
alunecându-mi de-a lungul obrazului.
Rămân paralizată în loc, incapabilă să-mi
mai iau ochii de la altceva decât de la uşa
deja închisă, şi simt cum pieptul mi se frânge
bucăţică cu bucăţică, până când rămân
pustiită pe dinăuntru. Aveam dreptate când
m-am temut de reîntoarcerea lui Kevin.

Va distruge totul în calea sa dacă îşi va da

drumul la gură.
 Capitolul 30

HEX *

în destul de rarele momente în care ne vedeam

— asta şi pentru că trebuia să ne ţinem relaţia
ascunsă din cauza mamei sale exigente —
Sunny şi cu mine obişnuiam să
ne petrecem timpul cutreierând oraşul în
căutarea unor locuri mai ferite în care să
fim doar noi doi. Nu aş fi crezut vreodată
că-mi va plăcea vreodată companiei sa, căci
nu se asemăna deloc cu prietenii cu care îmi
pierdem de obicei timpul; ba mai mult, nici
măcar nu frecventam aceleaşi cercuri pentru
a avea măcar vreo sansă de a sta unul în
/

preajma celuilalt.

Cu timpul însă, după ce am simţit o oarecare

atracţie faţă de ea de îndată ce am mai
crescut amândoi, îmi dădusem seama că
Sunny era o fată cu foarte mult bun simt şi,
desi modalităţile sale de a se distra includeau
T t

orice, dar nu băutură, fum sau alte căcaturi,

mă obişnuisem cu liniştea din jurul său. Ca şi
cum ar fi fost oaza mea de pace într-un război
continuu cu cei din jurul meu. îmi făcea bine.
Mă făcea pe mine să mă simt bine pentru
prima dată în viaţa mea, şi probabil că ăla era
lucrul care mă atrăgea atât de tare la ea.

Era calmitate, iar eu aveam nevoie de aşa ceva

în viaţa mea mult prea zdruncinată.
— Nu ţi-e frig? o întrebasem la un moment
dat, când ne asezasem amândoi la umbra unui
' /

arbore bătrân şi noduros aflat aproape de

intrarea în pădurea de lângă oraş. Ne oprisem
mai mult pentru ca Sunny să facă nişte poze,
dar apoi îmi ceruse să ne aşezăm pentru a
mai zăbovi puţin înainte să ne întoarcem la
realitatea fiecăruia.

— Mm, nu. Eşti cald, suspinase în braţelele

mele, adâncindu-se şi mai mult la pieptul meu,
până când ajunsesem cu bărbia peste creştetul
acesteia. Parfumul slab al şamponului său
de mere verzi îmi luase cu asalt nările,
aducându-mi o senzaţie de plăcere printre
simţurile şi aşa deschise. în plus, continuase,
răsucindu-şi capul cât să-i întâlnesc
albăstruiul din irisuri, dacă voi răci te voi
avea pe tine care s-o faci pe asistentul, nu-i
asa?
t

Rânjisem în acelaşi timp în care zâmbetul său

îi încolţise în dreptul buzelor. îi depusesem
un sărut apăsat peste părul răvăşit din cauza
vântului de toamnă, şi o cuprinsesem mai
bine cu braţele de după abdomentul acesteia.
Căldura corpului său
îmi vibra parcă pe sub propriile haine,
stârnind un foc mocnit în pieptul meu.

— Depinde cum ai de gând să mă plăteşti, îi

murmurasem în ureche, frecându-mi nasul
de linia fină a urechii sale stângi. Tremurase
puţin în strănsoarea mea, prinzăndu-se
cu palmele de braţele mele, ca şi cum ar fi
încercat să mă tempereze.

îmi plăcea însă maniera aproape jucăuşă, dar

în acelaşi timp inocentă, prin care încerca să
mă facă să mă dau înapoi. Atunci când mă
băgasem în seamă pentru prima dată cu ea
părea ca şi cum ar fi vorbit pentru prima dată
cu vruen băiat, şi nu era ceva de condamnat,
având în vedere ce mamă autoritară si /

dornică de control avea. Fusese mai mult

decât o mirare momentul în care ea fusese
cea care iniţiase primul nostru sărut, care nu
fusese cine ştie ce, căci se vedea că habar nu
avea ce face. Fusese însă extrem de dulce, ca
nectarul unui bujor proaspăt înflorit şi stropit
cu rouă. Un sărut timid, şi complet neştiutor.

Tocmai de aceea îmi şi plăcea să-i observ

reacţiile atunci când îi invadam mult prea
mult spaţiul personal. Ca şi cum ar fi trecut
printr-o puzderie de stări în acelaşi timp, şi
n-ar fi ştiut cum să controleze pe toate.

începusem să-i mângâi cu nasul pielea caldă

a gâtului, resimţindu-i bătăile accelerate ale
pulsului ce i se zbătea prin vasele de sânge. îi
plantasem un mic sărut sub bărbie.

— Ai grijă ce faci, şoptise pe o voce greoaie.

M-ar omorî mama dacă ai lăsa vreun semn
vânăt la vedere.

Surâsem. Mi-ar fi plăcut să-i văd faţa Aurorei

când ar fi constat urmele lăsate de dinţii mei
pe pielea preţioasei sale fiice; ar fi fost ceva
demn de urmărit. însă în acelaşi timp, nu
voiam să-i creez şi mai multe probleme lui
Sunny cu maică-sa. Ştiam de la ea că nu-i
convenea prea mult faptul că încerca să o
controleze la fiecare pas, sugrumând-o cu
cerinţele şi aspiraţiile sale. îmi spusese de
vreo două ori că i-ar fi plăcut să fie şi ea altfel,
însă nu ştia cum să-i explice unele chestii
mamei sale, căci o crescuse într-un anume fel,
şi îi era dificil să se îndepărteze
de acea educaţie. Uneori aveam impresia că
o invidia pe Luna pentru libertatea de care
se bucura aceasta, însă nu prea îi plcăea să
vorbească despre familia sa, şi nici eu nu o
chestionam prea des.

Aşa că mă îndepărtasem încet de ea,

mutându-mi bărbia peste umărul său. O pală
rece de vânt trecut alene pe la picioarele
noastre, ridicând frunzele uscate deasupra
capetelor noastre.

— Ok, te las de data asta. Nu vreau să te

închidă iar în casă.

— Nu e chiar aşa rea, murmurase aceasta,

lăsându-se si mai moale în braţele mele.
/ /

— Dar nici încântătoare, replicasem sec,

câştigând un chicotit din partea sa.

— Mulţumesc totuşi pentru că mă înţelegi.

Mă desprinsesem brusc de ea, răsucind-o

atât de brusc spre mine încât părea buimacă
pentru câteva secunde bune. îi prinsesem
obrajii trandafirii între palmele mele,
coborându-mi ochii spre ai săi pentru a-i arăta
că ceea ce avea de gând să-i spun era cât se
putea de serios.

— Te plac mult, Sunny. într-atât încât să nu-mi

doresc să-ti strict relaţia cu ai tăi. Chiar dacă
! /

mama tae o scorpie uneori, îmi dădusem ochii

peste cap.

Mă privise lung preţ de câteva clipe,

asaltându-mă cu una dintre zecile sale de
priviri cercetătoare. Uneori aveam impresia
că-mi putea vedea direct în süßet, ca şi cum aş
fi fost dezbrăcat în faţa sa de orice zid pe care
l-aş fi putut construi în jurul meu.

Zâmbise apoi, cald şi scurt, şi-şi aplecă cu

reţinere faţa de a mea, cât să-şi depună
buzele-i cărnoase şi fierbinţi peste ale mele
pentru câteva clipe ce-mi păruseră ani întregi.
Rupse spoi sărutul, unindu-şi fruntea cu a
mea.

— Şi eu te plac, Hex.
— Nu am timp, Luna! Pa!

îi închid înainte să o mai las că mă înjure

în vreun fel. Oftez, aruncându-mi telefonul
înapoi în geanta de lucru, şi simt privirile
celorlalţi peste faţa mea, analizându-mă la
sânge.

— Ce e? mă zgâiesc spre ei, în timp ce Bibi şi

JJ încep să se facă că plouă.

— Nu crezi c-ai fost cam prea... dur cu ea?

întreabă Bibi cu jumătate de gură. îi arunc
o privire piezişă, aplecându-mă spre geantă
pentru a-mi scoate un prosop curat, şi încep
să mă şterg de transpiraţie acumulată de-a
lungul celor două ore pline de sală. Ceilalţi
doi nu arată prea rău, însă nici nu s-au
chinuit atât de mult ca mine, preferând să
stea mai mult pe aparate, şuşotind între ei ca
două băbuţe bârfitoare. Si se mai întreabă
r T

apoi de ce n-au mai pus masă musculară pe

ei. De leneşi ce sunt!
9

— Voia să mă întrebe dacă merg mâine cu

ea nu ştiu unde, îmi răsucesc prosopul peste
umeri.
— Ah, vrei s-o faci pe misteriosul, îmi face JJ
cu ochiul, şi mai că-mi vine să-i plesnesc cu
prosopul peste faţă.

— Eşti sigur că nu ştie de ideea ta cu

mica adunare de ziua ei? ridică Bibi din
sprânceană, tuşind sec. Fetele sigur vor vorbi
despre asta. Mira-m-aş să nu-şi dea Vanessa
drumul la gură.

— Nah, clătind din cap. Şi oricum, nu prea-mi

pasă dacă află sau nu, important e să se
simtă bine.

Şi chiar sper să o facă. Luna îmi spusese

mai de mult, de când eram încă mici, că nu-i
plac petrecerile pentru zilele de naştere, cu
toate că n-am înţeles niciodată de unde i se
9

trage toată treaba asta. Ai fi zis că la cât de

petrecăreaţă şi dornică de distracţie e ar fi
prima care să ceară o petrecere monstruoasă
de ziua ei, însă niciodată nu cere nimic
altceva, decât să fim toată gaşca la un loc.
Nici măcar de majorat nu am făcut mare
tamtam pe tema asta, ci ne-am adunat la
Vanessa acasă pentru câteva ore de dans şi
băutură la ea în subsol. Tocmai de aceea
nu vreau să ne abatem nici anul ăsta de la
aşa-zisele sale reguli.

— Măcar de ziua ta să mergem la un club sau

ceva, plescăie JJ din buze, ridicându-se de pe
aparat. Duc lipsa de aşa ceva.

— Vrei să spui că duci lipsa de tipe cu care să

ţi-o pui cât e noapte de lungă, îşi dă Bibi ochii
peste cap, plecând de lângă el.

— Şi asta, râde JJ. Acum că mă gândesc, nu

mi-am mai tras-o cu cineva de la faza aia cu
Kiva din spital. Prea mult timp, zău de nu!

— într-o bună zi ai să iei Chlamydia, îl bate

peste umăr, luându-şi din propria geantă un
prosop mare şi un gel de duş.

— Ce-i aia? întreabă confuz JJ în timp ce

Bibi dispare deja pe uşa ce dă spre băi. Se
întoarce apoi spre mine, însă ridic indiferent
din umeri. Bibi chiar are dreptate. JJ chiar e
un curvar şi jumătate şi, deşi nici eu nu-s uşă
de biserică si-am făcut si eu destule la viata
* t t

mea, eu măcar am bunul simt să mai iau

pauze din când în când. JJ nu cred că are
cuvântul ăsta în vocabularul său.

— Apropo, ştii cumva ceva de Venom? întren

în timp ce mă îndrept cu el pe urmele lui
Bibi.

— Nu cred, se încruntă subit. S-ar fi auzit

prin găşti dacă ar fi făcut ceva grav. De ce? Ai
treabă cu el?

— Să zicem.

Nu am uitat încă faza din acea noapte

cu Luna, în care fusese tăiată din cauza
cretinului acela. Poate că dispăruse din oraş,
sau cine ştie pe unde naiba mai umblă acum,
însă tot voi avea o mică discuţie cu el când îl
9

voi prinde. Şi oh, îl voi găsi la sigur.

— Ah, gata, ştiu! Mi-ai luat în serios sfatul de

a o cuceri mai repede pe Luna până nu ţi-o
altui — în cazul ăsta Venom — în fată. Bun
9

băiat, Hex!

îi arunc o privire încordată, dându-i fără pic

de ezitare una după ceafă. Scânceşte furios,
frecându-şi cu mişcări repezite zona lovită,
şi nu pot să nu rânjesc maliţios la vederea
expresiei dureroase de pe faţa sa. Chiar
ar trebui să-şi ţină pliscul uneori. Cu atât
mai mult cu cât habar n-are de dragostea
neîmpărtăşită a Kivei faţă de el. Cred că el
ar fi ultima persoană de la care aş vrea să
primesc acum sfaturi.

Când mă reîntorc acasă, e deja trecut de ora

şase seara, ceea ce înseamnă că am toate
şansele din lume să mă întâlnesc cu ai mei,
şi nu ştiu prea sigur dacă am chef să stau la
masă cu ei. Pe mama n-aş putea vreodată
să o refuz, căci ţin prea mult la ea pentru
a o întrista în vreun fel, însă nu cred c-aş
putea să spun acelaşi lucru despre tata. Cu
toate că în ultimul timp a lăsat-o mai moale
cu băutura, asta nu înseamnă că nu e la fel
de ursuz ca de obicei, şi într-un fel în urăsc
pentru modul idiotic în care se comportă cu
mama.

Ea nu are de ce să sufere din cauza

problemelor sale, căci nu a fost cu nimic de
vină din cauza acelui incident nefericit de
acum câţiva ani. Se pare insă că tata încă
păstrează în minte acea amintire dureroasă,
căci altfel nu-mi pot explica cum de se poate
purta atât de urât cu o persoană care nu face
altceva decât să-i ofere dragoste şi atenţie
necondiţionată. Nu dau doi bani pe modul în
care mă tratează pe mine, atât timp cât nu o
mai face pe mama să plângă în unele nopţi
de una singură, când are impresia că nimeni
nu o vede.

Mă descalţ, se pare, cam prea gălăgios în

holul de la intrare, căci nici nu apuc prea
bine să-mi las geaca în cuierul de lângă
perete, căci vocea tatei se face de îndată
auzită din dreptul bucătăriei.

— Tu eşti, Hex? Hai la masă!

S-a zis cu planurile mele de a-1 evita. înjur

printre dinţii încleştaţi, repezindu-mă spre
capul scărilor pentru a urca mai repede în
camera. Pentru câteva fracţiuni de secundă
f

chiar meditez asupra gândului de a mă

preface că nu l-am auzit şi a sta în camera,
însă apoi mă gândesc să nu ar fi drept s-o las
pe mama să mănânce de una singură cu ea,
căci n-ar fi prea plăcut probabil.

Aşa că mă înjur din nou, schimbându-mă de

haine în unele mai comode, şi cobor nu prea
dornic în bucătărie. Tata stă deja pe scaunul
său, urmărind ceva de pe telefonul mobil, în
timp ce mama îi aşază un castron aproape
plin de ciorbă de pui, a cărei miros îmi face
stomacul să se strângă pe dinăuntru. Ador
ciorbele mamei!

Fata i se luminează de îndată ce-mi observă

9

prezenţa, apropiindu-se pe mine pentru a-mi

apuca obrajii şi a mă săruta apăsat peste
amândoi. îmi zâmbeşte candid, zărindu-i de
* *

îndată cearcănele încrustate pe sub pielea

ridată a ochilor, şi nu pot să fac altceva decât
să-i întorc gestul, mângâind-o uşor pe spate.

— Era şi timpul, murmură tata cu capul încă

în ecran. Ia loc.

Mă stăpânesc pentru a nu-mi lărgi şi mai tare

grimasa ce începe să mi se formeze pe faţă,
şi ocolesc masa pentru a mă pune în celălalt
capăt al acesteia. în scurt timp, ne
aruncăm cu toţii ochii in propriile castroane,
si continuăm să luăm cina intr-o tăcere mai
*

mult decât incomodă.

Nu pot să spun că mi-au lipsit prea mult

asemenea nopţi. Mereu evitam să rămân
acasă prin preajma meselor pentru că ştiam
că fie tata ar fi reaprins din senin vreo ceartă
care mi-ar fi stricat tot cheful de mâncare, fie
n-aş fi suportat, pur şi simplu, să stau între
aceeaşi patru pereţi cu acesta. Când era mic
îl adoram pe tata, era singurul pe care voiam
să-l fac mândru, însă cu timpul tot ceea ce
simţeam pentru el se estompase, sau poate
că fusese îngropat adânc în mine, acoperit de
ţipetele şi paharele goale de băutură ieftină.

Poate că moartea Avei i-a spulberat paradisul

mult visat, însă tocmai el fusese călăul
familiei noastre, fie că ştie sau nu asta.

— Şi, am auzit că lucrezi la tipul ăsta, Bill

parcă?

îmi ridic capul din ciorba pe jumătate

mâncată, zărindu-1 pe tata privindu-mă cu
interes. E treaz in seara asta si, desi ar trebui
T 7 r

să mă bucur că nu mai duhneşte a alcool,

sunt în stadiul în care aproape că nici nu-mi
mai pasă în ce stare e, sau dacă e sau nu în
toate minţile
J

— Da, ridic din umeri.

— La secţie nu ţi-a plăcut să lucrezi, dar văd

că îţi place să te murdăreşti pe sub maşini,
comentează mai mult decât sec, având un
mic zâmbet strâmb în colţul gurii.

îl privesc fix, zărind-o cu coada ochilor pe

mama cum înghite în sec.

— Tu ai vrut să-mi găsesc un job. Mi-am găsit.

— Mda, dar poate ceva mai... diferit. Se

opreşte cu lingura deasupra castronului său,
ochindu-mă cu interes.

Simt cum fruntea începe deja să mi se

strângă sub cutele formate deja pe piele, iar
degetele mi se încleştează şi mai ferm în
jurul lingurei de metal. îmi muşc interiorul
obrazului, respirând greoi pe nări pentru a
mă calma.

— Mecanicii sunt plătiţi chiar foarte bine. îmi

place ce fac, iar Bill e un tip ok.

Poate mai ok chiar şi decât tine, propriul meu

tată, cu care nu mai pot să vorbesc sau căruia
nu mai am nicio sansă să mă confesez în
legătură cu anumite probleme pentru că ştiu
că te-ar durea fix în cur.

Uneori mă gândesc serios dacă mamei

nu i-ar fi mai bine fără el. Un divorţ n-a
J

reprezentat niciodată un lucru uşor, însă

atunci când căsnicia nu te mai face fericit,
cred că ar fi singura soluţie plauzibilă pentru
a-ţi recupera ce a mai rămas din viaţă şi a
reîncepe de la zero. Nu îndrăznesc însă să
deschid acest subiect cu mama, căci mereu a
fost mai conservatoare şi sigur nu-i va pica
prea bine.

— Mai vedem noi, gângureşte pe un ton

neutru, lovind castronul cu lingura. Apropo,
care-i treaba cu tine şi fata Morgenstern? Te
culci şi cu ea mai nou? Ai de gând să le iei la
rând?

Lovesc atât de tare cu palmele pe suprafaţa

mesei, încât fac tacâmurile să tremure sub
mişcare, iar pe mama să tresară agitată. Tata
continuă să mă privească sfidător, aproape
parşiv, şi la dracu' dacă nu aş vrea să-mi
eliberez încordarea din muşchi pe faţa lui.
Are un noroc chior că este tatăl meu până la
urmă, căci altfel nu m-aş mai putea abţine
atât de mult în momentul de fată.t

— Nu vorbi rahat la adresa ei, mârâi cât

se poate de controlat, simţind însă cum
sângele îmi clocoteşte de nervi pe interior,
adunându-mi-se tot în dreptul capului.
Carnea îmi zvâcneşte pe sub piele, fiind acum
atât de încordată, încât mai că as zice c-as
7 r »

putea să-mi rup vreun muşchi dacă aş mai

sta mult în poziţia asta.

Tata pufneşte pe nări, lăsându-şi spatele să-i

alunece pe spătarul scaunului. Ochii îi joacă
ca două văpăi aprinde, menite parcă să mă
scoată si mai tare din tâtâni.
7 r r
— Calmează-te, băiate. Sunt doar curios dacă
ai de gând să le nenoroceşti pe amândouă.

Mă mişc atât de violent, încât aproape că nu

mai văd ce fac decât atunci când mă trezesc
cu ambele palme strânse în pumni în jurul
gulerului cămăşii sale, ridicându-1 cu câţiva
centimetri de pe scaun. De lângă noi, mama
încearcă să-mi spună ceva, având o voce
aproape sugrumată de tristeţe şi îngrijorare,
însă nu pot nicicum să mă focusez pe ea, căci
tot ceea ce văd este albastrul sters al ochilor
săi, ce par a mă privi cu tărie şi stăpânire de
sine.

îşi ridică bărbia în sus, încercând parcă să se

sustragă de sub strânsoarea mea mai mult
decât încremenită, şi simt cum pumnii încep
să-mi tremure uşor în jurul materialului alb
ca varul.

— Niciodată, mă auzi? şoptesc cu greu

printre dinţii clănţănind. Nicodată să nu mai
spui ceva la adresa lor. Nu mă aţâţa să fac
ceva ce voi regreta pentru unul ca tine.

Ochii îi sunt brusc acoperiţi de un voal

întunecat, ca şi cum ar vedea preţ de o clipă
negru în faţa ochilor. Se smulge instant de
lângă mine, fără să mă mai împotrivesc în
vreun el pentru a-1 ţine lângă mine, şi-şi
duce ambele palme la gât pentru a-şi aranja
gulerul mototolit, fără să-şi ia măcar pentru o
clipă ochii de la ai mei.

Respir adânc, lingându-mi buzele uscate,

şi arunc o privire fugară spre femeia ce-şi
duce palmele la faţă, ca şi cum ar sta să
izbucnească în plâns din moment în moment.

— Scuze, mamă, murmur înspre ea, făcând

apoi cale întoarsă spre camera mea, unde
încui cu o bufnitură usa de la dormitorul
t

meu. Lovesc mai mult din instinct pumnul

încleştat de suprafaţa lemnoasă, drăcuind de
toti sfinţii atunci când valul de fierbinţeală
9 9 9

dureroasă îmi precede pielea şi oasele

zdruncinate, şi mă prăbuşesc apoi cu fundul
pe pat, prinzându-mi capul între palme.

Tâmplele îmi bubuie, greaţa mi se formează

în stomac, iar lupta cu gândurile ce riscă
să-mi invadeze mintea devine brusc o
bătălie pe care simt că o voi pierde in curând.
A trecut atât de mult timp in care nu m-am
mai gândit cu adevărat la Sunny, încât
uitasem cât de dureros poate să fie să-mi
amintesc de ultimele noastre clipe petrecute
împreună. Uneori aş vrea cu tot dinadinsul
să uit acele frânturi odioase de amintiri, şi să
rămân doar cu cele în care eram fericiţi si în
t •

lumea noastră, atunci când nu cunoaşteam o

asemenea pârjolire a inimii şi a minţii.

Tot ce a fost bun legat de Sunny pare că nu

mai există acum în gândurile mele, fiind
parcă înlocuite doar de acele scene în care
mi-am blestemat viata de mai bine de sute de
9

ori. N-a mai rămas nimic frumos. Nimic dulce

în imaginile cu ea care mi se mai strecoară
uneori prin vise ca nişte fantasme ale nunţii.
Nimic pur în cea care m-a făcut pentru prima
oară să iubesc cu adevărat.

îmi strâng părul şi aşa scurt în pumni,

simţind cum scalpul începe să mă usture şi
să-mi ardă din cauza presiunii, şi-mi strâng
ochii pentru a încerca să mă lupt cu senzaţia
dogoritoare ce-mi ia cu asalt suprafaţa
ochilor. Plămânii îmi ard din cauza aerului
ce pare că se pierde prin corp, fără să mai
ajungă la destinaţie, iar pieptul mă apasă
ca un bolovan de ciment, făcându-mă să mă
înec în propriile respiraţii. Aş vrea să văd
lumina de la capătul tunelului în care pare
că sunt peirdut, însă nu văd nimic în afară
de un întuneric compact şi lipsit de orice
salvare.

Un bâzâit scurt şi repetat mă face să-mi ridic

obosit capul din palme, aruncându-mi ochii
spre ecranul aprins al telefonului pe care-1
aruncasem pe pat atunci când am intrat în
cameră acum ceva timp. îmi mijesc ochii
apăsători asupra acestuia, fiind orbit câteva
secunde de luminozitatea prea puternică, şi
simt cum golul din stomac mi se lărgeşte din
ce în ce mai mult, devenind acum o prăpastie
fără de capăt.

Prinţesa: Eşti bine? Mi s-a părut că aud o

bufnitură de la tine.

Trântesc telefonul înapoi în pat fără să-i mai

dau un răspuns. Mă prăbuşesc cu spatele
peste cearşafuri, privind tăcut spre tavanul
înalt, şi pierd în scurt timp şirul minutelor
care trec pe lângă mine.

Tot ceea ce mai ştiu este faptul că la un

moment dat sar ca ars din pat, pipăind cu
palmele după telefon, şi-i dau numaidecât
un mesaj Lunei prin care o întreb dacă a
adormit şi dacă vrea să iasă cu mine pe afară.
Nu aştept după un răspuns, căci ştiu în sinea
mea că dacă îl va vedea va ieşi negreşit,
şi mă grăbesc să-mi cotrobăi prin şifonier
după o eşarfă şi o bluză groasă, pe gât, apoi
mă grăbesc să-mi iau portofelul, telefonul şi
cheile de la casă si să ies de aici înainte să
»

simt cum pereţii ăştia mă sugrumă de tot.

Aproape că am impresia că am fost mult

prea încrezător în Luna atunci când constat
că nu-şi face apariţia preţ de câteva minute
bune. Respir aerul rece şi greoi de afară,
ieşindu-mi aburi spumoşi ca laptele printre
nări şi gură, şi mă gândesc serios unde să
merg dacă tot nu are de gând să-şi mai facă
simţită prezenţa. Poate chiar doarme, îmi
reamintesc în gând, şi încep să o iau la pas pe
aleea din faţa curţii, când aud în clipa care
urmează un scârtâit de balamale
9
provenind din dreptul curţii vecine. Zăresc
de îndată părul de un blond argintiu al Lunei
făcându-şi apariţia de sub fesul tras bine pe
cap, iar peste câteva secunde o zăresc cum
păşeşte săltat spre mine, oprindu-se cu o
privire curioasă pe faţă.

— Vrei să vorbeşti?

— Nu tocmai.

— Bun, atunci să mergem, îmi zâmbeşte slab,

apucându-mi palma într-a sa, şi începând să
mă tragă pe străduţa cufundată într-o beznă
cătrănită. Felinarele pâlpâie cam prea slab
pentru a lumina mai bine aleea.

Ochii îmi fug fără să vreau spre conexiunea

abia simţită a palmelor noastre, şi am o
ciudată tentaţie de a i-o strânge într-a mea,
atât de tare, încât să simt cum articulaţiile şi
aşa julite din cauza loviturii de mai devreme
să urle de durere. Nu o fac însă, căci pentru
moment mi-e îndeajuns să-i simt răceala din
palmă topindu-se sub fierbinţeala pielii mele.
Mâna mea e aproape de două ori cât a sa, şi,
privind-o acum de sus, îmi dau seama
că Luna e intr-adevăr mult mai mică decât
mine. Mică, dar a dracului. O combinaţie
destul de letală uneori.

Mergem aşa mult timp, străbătând străzile

pustii şi trotuarele întortocheate de băltoace
de zăpadă topită, într-o linişte care mă
calmează din cine stie ce motiv.
7

Nu ştiu de ce apelez întotdeauna la Luna de

când am venit înapoi în Portland. Poate că ar
fi trebuit să-i sunt pe băieţi să ieşim undeva,
poate că ar fi trebuit să o las pe Luna în pace,
căci nu-i pot face mereu dezordine în viaţă
după cum am eu chef. Va veni o vreme în
care va exista altcineva în viata ei care să-i
9

ocupe nopţile şi timpul, şi nu voi mai putea

să-i cer, ca acum, să-mi mai ridice moralul
doar prin simpla sa prezenţă.

Gândul că voi pierde o parte din Luna mă

face să o strâng involuntar de mână, într-atât
de tare încât să o aud scâncind de lângă
mine.

— Scuze, murmur nelalocul meu, slăbind din

stârnsoare.
— Chiar te comporţi ciudat. încep să cred c-ar
trebui să te reapuci de drogurile alea stupide
ale tale. Măcar atunci aveai haz.

îmi arcuiesc întrebător din sprânceană.

— Mă instigi din nou la păcat?

— Te instig la ce-ţi va face bine momentan, îşi

scutură capul, râzând. Nişte droguri luate cu
cap şi nu prea des nu au făcut niciodată prea
mult rău.

— Insinuezi c-ar trebui să mergem să găsim

asa ceva?
*

— Nah, păşeşte în faţă, fiind acum în faţa

mea. N-am chef de asa ceva în seara asta.
Cred că putem găsi şi altceva de făcut pe aici
în afară de a ne droga ca idioţii.

Rânjeşte cu subînţeles, prinzându-mă mai

bine de mână, şi, nu ştiu de ce, dar nu ştiu
cum ar trebui să interpretez reacţiile sale
faciale în acest moment.
Mă trage apoi după sine pe străzile
luminoase şi ticsite pe alocuri de grupuri
de adolescenţi scăpaţi parcă de la nebuni
după felul in care râd şi se comportă,
iar in scurt timp corpul începe să mi se
mai detensioneze, şi simt cum gândurile
întunecate de mai devreme sunt, încetul cu
încetul, expulzate în afară.

Nu obişnuiesc să fiu târât de cineva după

bunul plac, mai ales ca nişte puştani de
cinşpe ani care au descoperit pentru prima
dată gustul libertăţii adolescentine, însă
Luna mă face oarecum să nu-mi mai pese de
cum ne-ar putea privi ceilalţi, sau de modul
aproape copilăresc în care ne strecurăm
printre blocuri şi magazine, printre maşini şi
persoane.

Luna râde de mama focului, ţinându-mă

strâns de mână pentru a nu-i da drumul şi
a face cale întoarsă acasă, şi ne ghidează
pe amândoi spre un magazin non-stop, de
unde cumpără nişte gogoşi lungi şi impletite
din care încă se revarsă aburi calzi. îmi dă
câteva, luându-şi şi ea una în palmă, apoi se
caţără pe una dintre băncile de pe lângă
bordură, mişcându-se şi făcând piruete
pe ritmul unei melodii ce răsună dintr-un
club din apropiere. Mă plimb pe lângă ea,
privind-o cu gâtul aţintit în sus pentru a o
vedea mai bine, şi un zâmbet ciudat mi se
formează pe buze la vederea expresiei senine
de pe faţa sa, ce i se lărgeşte cu fiecare bancă
peste care sare.

— Prinde-mă dacă voi cădea! ţipă pentru a se

face auzită din cauza muzicii din ce în ce mai
puternice. Mişcările sale sunt de-a dreptul
caragioase, şi zău că m-aş uita dubios la ea
dacă n-as cunoaste-o.
» t

— Coboară de acolo până nu-ţi rupi cum'!

Chicoteşte, balansându-se periculos pe

mult de marginea băncii, încât îmi desprind
de îndată, pregătit să-i opresc eventualul
impact.

— Care cur? întreabă deodată, dându-se

înapoi pe spate, şi scoţând limba spre mine.
Sunt prea slăbănoagă să mai am şi ce cur
să-mi rup!
O privesc cruciş, fără să înţeleg ce vrea să
spună cu asta. Poate că o fi ea mai slabă, dar
sigur ar avea ce să-şi rupă.

Deodată, după ce înghite şi ultima

îmbucătură de gogoaşă, sare fără vreun
avertisment înapoi pe asfalt, privind curioasă
spre un loc din spatele meu. Mă întorc
pentru a vedea ce i-a captat atenţia, şi tot
ce pot vedea mai clar sunt luminile difuze
ale clubului de lângă noi, unde un şir mai
lung de oameni stau la coadă pentru a trece
de paznicul de la intrare. îmi întorc instant
capul spre Luna, ptivind-o cu subînţeles.

— Nici să nu te gândeşti!

— Oh, haide! mă înghionteşte cu cotul. Nici

nu-si vor da seama că am intrat.

încearcă să se îndepărteze de mine, însă o

prind numaidecât de braţ.

— Ai de gând să intri pe furiş? Eşti nebună...

— Nu, îşi dă ochii peste cap. Am de gând să

intru cu tine pe furiş.
îmi scutur din cap.

— Oh, ce Papă-lapte eşti, să moară Sisi! Lasă,

merg singură!

Se strecoară apoi pe lângă mine înainte să

mai apuc s-o mai prind în vreun fel. O privesc
perplex cum mişună pe lângă clădirea
zgomotoasă, aruncând priviri pe furiş spre
bărbatul proţăpit undeva în dreptul uşii,
şi-mi bag nervos resturile de gogoşi în geacă,
blestemând-o în gând pe blondina care
aproape că mă disperă, şi alta nu.

Ajung în scurt timp lângă ea, ignorându-i

privirea plină de şicanare ce-i pendulează pe
faţă, şi o ajut să se ridice peste platforma de
ciment pentru a se urca pe dedesubtul unei
bare de metal ce stă pe post de balustradă.
Pot auzi câteva murmure venind din grupul
celor controlaţi la intrare de paznic, ceea
ce-mi dă de înţeles că ar trebui să ne grăbim
dacă nu vrem să fim prinşi şi trimişi la
pârnaie din cauza ideilor idioate ale Lunei.
Aşa că sar la rândul meu lângă ea, şi mă
trage imediat după dânsa, exact în momentul
în care cineva din mulţime ţipă prin muzica
asurzitoare că încercăm să intrăm pe ascuns.

— Hei, staţi pe loc! răcneşte din urma

noastră vocea stridentă a paznicului, însă ne
pierdem în scurt timp prin mulţimea agitată
dinăuntru, şi ne facem nevăzuţi prin baie de
lumină fosforescentă.

— O să mă duc la balamuc cu tine! ţip spre

urechile ei, oprindu-ne pe undeva prin
mijlocul ringului de dans. Luna se întoarce
spre mine, zâmbind drăceşte, şi mai că am
senzaţia stranie că o încântă nespus situaţia
în care ne-a băgat.

— Nu mai fi asa o puicuţă cu cocosel si

t JL t 7 7

dansează odată cu mine!

Propunerea sa nu mă încântă prea tare, căci

niciodată nu am fost genul care să se rupă pe
muzica din cluburi, cu atât mai puţin cu cât
suntem urmăriţi de un paznic pus pe jar, şi
mai am si o nebună în fata mea care se bâtâie
j t t

deja de colo-colo. Câteva persoane

ameţite de izbesc de noi, apropiindu-se şi mai
tare unul de celălalt, însă Luna nu prea pare
afectată în vreun fel, căci pare mult prea
concentrată pe muzica ce bubuie din boxe
pentru a mai fi conştientă şi de altceva.

Un alt val de oameni beţi trec prin spatele

meu, împingându-mă în faţă, şi o aud pe
Luna cum râde la vederea expresiei şi aşa
încordate de pe faţa mea. îmi prinde pe
neaşteptate ambele braţe, ascuţindu-şi ochii
asupra mea.

— N-o să rămân gravidă dacă pui mâna pe

mine.

Mă înec cu aerul cald din interior, izbucnind

într-un râs zdravăn. îmi scutur capul,
ameţit puţin din cauza jocului mult prea
dezlănţuit de lumini. începe să-mi mişte
braţele în sus şi-n jos, îndemnându-mă să-i
urmez mişcările, şi mă trezesc în scurt timp
mimându-i gesturile, cu toate că mai mult
forţat decât după bunul plac. Mă amuză
totuşi bucuria de pe faţa ei, ca un copil mic
care face ceva palpitant pentru prima dată şi
îi sclipesc ochii de adrenalină.

îmi simt corpul mult mai liniştit ca înainte.

Ca şi cum toată tensiunea mi-ar părăsi
muşchii, lăsând în urmă doar o senzaţie
• ? f

plăcută de bine, ce mi se scurge prin vene

mai repede decât oricare alt drog folosit
vreodată. Iar Luna are o mare contributie i

la asta, căci numai simplul fapt că este aici,

cu mine, şi pare că se distrează a naibii de
bine, mă face să-mi simt pieptul inundat de
euforie, ceva ce n-am mai experimentat de
mult... De prea mult timp.

Tocmai încep să mă destind, în sfârşit,

la maxim atunci când vocea familiară a
paznicului de la intrare se face auzită de
undeva din faţa noastră. îl zăresc după un
grup imens de persoane care dansează,
încercând să se strecoare printre oameni
pentru a se apropia de noi cu o expresie
nebună pe faţă, şi-i arunc imediat o privire
încurcată spre blondina de lângă mine.

— Hai, s-o ştergem de aici! mă prinde din nou

de mână, lăsând-o să mă tragă după ea. Ne
izbim de oameni, fără să mai apucăm să
ne cerem scuze sau altceva, şi intrăm în cele
din urmă pe un coridor scurt şi abia luminat
de nişte becuri ce pâlpâie mai mult moarte.
Vocea bărbatului răcneşte din nou, din ce
în ce mai aproape, timp în care Luna se
izbeşte cu umărul de o usă masivă din metal
ruginit, înjurând printre dinţi atunci când nu
izbuteşte să o clintească din loc.
t

— Dă-te! o dau la o parte cu un braţ, şi lovesc

cât pot de tare uşa cu talpa bocancului,
făcând-o să se bălăngăne dintr-o parte în alta
cu un scârţâit lung şi dureros.

Nu mai pierdem nicio clipă, ghemuindu-ne

pentru a trece prin crăpătura făcută de
uşă, şi o luăm la fugă pe aleea strâmtă şi
alunecoasă, dând din când în când peste
nişte grupuri care-şi mai duc veacurile pe
acolo. Nu ştiu pentru cât timp alergăm, însă
cert este că atunci când ne oprim Luna râde
cât o ţin plămânii, chinuindu-se să tragă aer
prin respiraţii neglijente şi parcă pline de
chinuială.

— Ţi pe pare amuzant? mârâi spre ea,

sprijinindu-mă cu palma de un corp al unui
felinar.

— Trebuie să recunoşti, rosteşte printre

respiraţii, a fost destul de palpitant!

îmi scutur capul, tuşind sec de câteva ori în

aerul îngheţat al serii.

— Haide, te duc acasă înainte să ne bagi la

răcoare de-a binelea!

— Ah, stai! îmi face semn cu palmele,

frecându-şi mai apoi pulpele. Cred că am
crampe sau ceva.

O privesc confuz cum continuă să-şi maseze

picioarele, şi-mi presez buzele una peste
cealaltă, oftând. Mă poziţionez apoi fără vreo
reţinere în faţa ei, îngenunchind cu spatele
la ea. îmi răsucesc capul pentru a o privi prin
colţul ochilor, şi-i fac semn cu degetul mare
spre mine.

— Hai, urcă. Te duc eu.

Ridică din sprânceană, ca şi cum ar vrea să

facă mişto de mine.
— Pe bune?

— Urcă până nu mă răzgândesc.

Nu aşteaptă să-i mai spun şi a treia oară. îmi

înconjoară gâtul cu braţele, încrucişându-le
pentru a avea mai multă stabilitate, şi-mi
petrec palmele din spatele genunchilor săi,
ridicând-o pentru a sta într-o poziţie mai
comodă. Nu e foarte grea, dar nici într-atât de
uşoară încât să zic c ă , vai Doamne, aş putea
să fac asta toată viata. Chiar dacă e destul de
r

slabă, oasele sale greoi sigur compensează.

Nu că m-aş plânge de asta momentan.

O luăm în linişte pe străzile pustii, trecând

din când în când câte o maşină pe lângă noi,
ca mai apoi să se piardă prin întunericul ce
domneşte peste oraş. îmi ridic capul, zărind
luna ce străluceşte ascunsă de după nişte
nori, şi-mi securizez mai bine palmele în
jurul corpului său, simţind-o cum se lasă
moale în strânsoarea mea.

După alte câteva străzi, când simt că tălpile

încep să mă doară de la efort, un gând
de moment îmi străfulgera prin minte,
făcându-mă să caut cu privirea vreun ceas
electronic ce se mai găsesc prin unele zone
ale oraşului. Observ unul la câteva magazine
distantă de noi, si un zâmbet slab si obosit mi
se încolăceşte în colţul buzelor.

— Luna?

— Mm...? pare somnoroasă, simţindu-i capul

cum îi alunecă pe lângă urechea mea stângă.

— La mulţi ani fericiţi, prinţeso!

O aud cum bâiguie ceva ce seamănă foarte

mult cu un geamăt adormit, strângându-şi
mai bine braţele în jurul meu, până când îi
pot simţi respiraţia caldă şi regulată peste
obrajii mei.

— Mulţumesc, Papă-lapte.
 Capitolul 31

LUNA

La cinşpe ani, hotărâsem cu ai mei să mergem

cu toţii la spectacolul de patinaj
artistic din oraşul vecin pentru a-mi sărbători
ziua de naştere. Trebuia să fie o zi liniştită
de joi, şi, cu toate că nu eram prea încântată
de insistenţele tatei de a merge toţi patru,
mă bucuram în sinea mea că aveam să-mi
celebrez a cinsprezecea aniversare făcând
ceea ce îmi plăcea. Iar eu adoram patinajul
artistic. Era ceva... magic la modul elegant,
dar în acelaşi timp plin de forţă, în care
patinatorii se roteau şi făceau tot felul de
mişcări care mai de care mai periculoase prin
aer. îţi lua privirea, şi te lăsa fără respiraţie în
timp ce-i priveai.

Aşa că da, aşteptasem acea zi mohotâră de

februarie mai mult decât orice pe lumea asta,
căci aveam să-mi văd, în sfârşit, patinatorii
preferaţi acaparând tot ringul de gheaţă. Şi
chiar dacă ştiam că n-ar fi cine ştie ce în ochii
celorlalţi, era pentru prima dată de când îmi
mai aduceam aminte când abia aşteptam
să-mi vine ziua de naştere.
J

însă se părea că viaţa se împotrivea la

nesfârşit să-mi demonstreze că nu eram făcută
pentru gramul infim de fericire spre care
tânjisem în acea zi, căci cu o seară
înainte, când mă pregăteam să-mi fac
rucsacul pentru a doua zi, strigătele mamei
răsunară în întregul hol ca un reportofon
vechi şi stricat, aducându-mi fiori reci ca
gheaţa prin vene.

Răceala de câteva zile a lui Sunny se agravase

atât de tare în acea noapte, încât ai mei
trebuiseră să dea fuga cu ea la spitalul de
copii pentru că avea o febră mult prea mare şi
intrase deja în convulsii. îmi dorisem să merg
şi eu cu ei, să mă interesez de starea ei, căci
nu eram o soră într-atăt de rea încât să mă
bucure necazul prin care trecea. însă mama
îmi interzise să mă mişc din casă, pe motiv
că i-ar fi dificil să aibă grijă în paralel şi de
mine. Ceea ce mă înfuriase pe moment, căci
mereu aveam să-l am pe tata lângă mine, deci
nu era ca şi cum aş fi fost responsabilitatea sa
numărul unu.

însă în acea noapte, stând în patul mare şi

pustiu, înfofolită până-n gât cu plapuma cea
groasă şi călduroară, mi-am dat seama că
probabil adevăratul moetiv pentru care nu
m ăvoia acolo, cu ei, era din cauză că nu-şi
permitea să se gândească şi la altceva în
afară de fata ei mai mică care avea nevoie de
atentia sa necondiţionată. Nu-i ca si cum îmi
T / 7

păsa prea tare de ceea ce credea mama, dar

îmi dădea uneori sentimentul de înstrăinare,
făcându-mă pe mine să mă simt prost pentru
că începeam să nutresc asemenea gânduri
la adresa celor două. Nu eram rea, dar
gândurile din capul meu mă făceau să par
dispreţuitoare.

Şi, în timp ce mă luptam cu teama de a sta

singură în ditamai casa până aveau să se
întoarcă ai mei de la spital, îmi dădusem în
cele din urmă seama că nu aveam să mai
mergem în dimineaţa următoare în oraşul
vecin. Că nu-mi voi mai putea serba ziua de
naştere aşa cum voiam, şi că, deşi nu voiam să
mă gândesc la asta, era posibil ca nici măcar
să nu am cu cine să îmi petrec ziua de mâine
dacă cei doi vor fi la Sunny tot timpul.

în seara aceea adormisem fără să plâng însă.

Nu mai eram o puştoaică, sau dacă eram,
cu siguranţă nu-mi mai permiteam să mă
comport ca una. Aşa că mă cufundasem în
întuneric şi linişte tremurătoare, sperând ca
ziua de mâine să treacă fără să apuc să mă
mai trezesc.

însă nu fusese aşa cum mă aşteptam eu, şi în

tocmai cum mă aşteptam, ai mei plecaseră din
nou la primele ore ale dimineţii spre sora mea
mai mică pentru a-i verifica starea. Fără să-mi
ureze la mulţi ani. Fără să arunce măcar o
I

privire în spate. Mă întristase lucrul ăsta, dar

nu comentasem.

Mă năpădise chiar gândul de a merge la ei,

la spital, pentru a vedea cum mai este Sunny,
însă nu o făcusem. Ştiam în adâncul meu că
adevăratul motiv pentru care aş merge ar fi
fost pentru a-i face pe ai mei să-şi întoarcă
privirea şi spre mine, şi nu am vrut nici în
ruptul capului să încep să cred că, într-adevăr,
ar fi o persoană demnă de dispreţ care pune
binele său mai presus decât al unei bolnave.

Avusesem însă noroc cu băiatul din vecini,

Hex.

Nu ştiuse din prima că era ziua mea, însă

de îndată ce aflase dăduse o fugă până la
magazinul din colţul străzii pentru a-mi
cumpăra dulciuri şi doze în diferite
mărimi de suc. Mi le trântise în poală pe
toate, zâmbindu-mi larg, şi ne petrecusem
apoi întreaga după-amiază jucându-ne şi
mâncând toată mâncarea aceea nesănătoasă.
Primisesem şi nişte apeluri de la ai mei,
spunându-mi unde am bani pentru mâncare
sau pe ce număr să sun dacă aveam nevoie de
ajutor. Nu ştiam dacă mama era chiar atât de
îngrijorată de mine precum se arăta la telefon,
însă am tăcut mâlc, aşteptând să închei apelul
pentru a-mi relua bătaia cu pufuleţi iniţiată de
Hex.

Abia spre seară, când Hex fusese chemat

acasă de mama sa, iar eu mă instalasem deja
în pat, uitându-mă la desene, auzisem maşina
familiei parcând în faţa aleei de la intrarea
în curte. Nu ştiam dacă Sunny era adusă sau
nu acasă, însă nu voiam să mă dau jos din pat
pentru a verificat. Peste câteva minute însă,
tata apăruse la mine în cameră cu o privire
obosită pe chip şi un zâmbet slab, ca şi cum
s-ar fi chinuit să şi-l întindă pe buze. îşi puse
paltonul pe spătarul scaunului meu de la
birou, se apropiase de patul meu, şi fără să-mi
spună vreun cuvânt
se aplecă spre mine, unindu-şi buzele uscate
de fruntea mea vreme de câteva clipe.

— La mulţi ani frumoşi, Luna. îmi pare atât de

rău pentru azi...

Vocea îi era atât de slabă, încât îmi era

teamă să nu fi luat şi el gripa lui Sunny. îmi
mângâiase de câteva ori părul, privindu-mă cu
o expresie plină de blândeţe pe faţă, şi brusc
mă simţeam incapabilă să mai simt vreun
strop de răutate la adresa sa. Aşa că mi-am
mutat numaidecât atenţia înapoi spre ecranul
televizorului, încercând să-mi reglez vocea
printr-o tuse seacă.

— Cum se simte? întrebasem cu jumătate de

gură, schimbând subiectul pentru a ne scuti pe
amândoi se atmosfera şi aşa ciudată ce căzuse
peste cameră.

Ziua mea era deja pe sfârşite. Nu aveam de ce

să mă mai simt prost pentru ceva ce nu va mai
fi în curând.

— E mai bine, răspunse, făcându-şi încet loc

lângă mine. îl lăsasem, căci îmi plăcea
compania sa. Posibil să vină peste vreo două
zile înapoi.

Liniştea se lăsase din nou peste dormitor,

şi simţeam că mă sufoc încet, dar sigur, din
cauza senzaţiei de gol în stomac. Nu-mi plăcea
să mă simt ciudat în prezenţa tatei, căci nu
eram bună la vorbe, cu atât mai mult cu cât
era vorba de el.

— Şi, ia spune, vrei să patinăm puţin?

întrebarea sa parcă îmi aprinsese artificii în

piept. Mă uitasem lung la el, neînţelegând
unde vrea să ajungă cu asta, iar zâmbetul şiret
din colţul buzelor sale mă băgase şi mai mult
în ceaţă. Se aplecase apoi spre telecomanda de
lângă mine, căutând ceva timp prin canalele
disponibile, apoi ochii mi se măriseră fantastic
de mult când observasem că programul
asupra căruia se oprise difuza exact acelaşi
spectacol la care trebuia să mergem în seara
asta.

Mă holbasem ceva timp asupra ecranului,

simtindu-mi inima zbâtându-se între coaste.
I

Corpul mi se încălzise brusc.

— Ştiu că nu-i ceea ce voiai, Luna...,
murmurase parcă plin de regret, însă mă
avântasem spre braţele sale înainte să-l mai
las să-şi continue fraza.

— E perfect! Mulţumesc, tată!

Mă strânse apoi lângă el, sărutându-mă din

când în când pe creştetul capului, şi în timp
ce urmăream prestaţia celor care patinau
pe gheaţă îmi dăduseam seama că uitasem
complet de absenţa mamei.

însă nu-mi păsa neapărat. Poate că Sunny

avea nevoie de ea acolo. Iar eu aveam nevoie
de tata aici. Lucrurile aveau să se aşeze mereu
de la sine, iar în acea zi devenisem conştientă
de faptul că un început prost de dimineaţă se
poate transforma într-un sfârşit de seară la
care nu te-ai fi putut aştepta.

— Luna, grăbeşte-te până nu se răceşte micul

dejun!
Blestem în gând vocea mamei,
cufundându-mi şi mai adânc capul între
pernele ce mă înconjoară. De ce trebuie să
transforme totul într-o dramă la primele ore
ale dimineţii? Nu-i ca şi cum pot mânca şi
peste o oră. Sau două. Sau pot mânca direct
la prânz. Urăsc uneori programul ăsta mult
prea ordonat al său, căci parcă mă seacă, pur
şi simplu, de vlagă. Sau mă strânge de gât.
încă nu stiu care variantă e mai dramatică.
T

— Luna!

— Vin! ţip cât mă ţin corzile vocale, tuşin

pe înfundate de câteva ori când îmi dau
seama că mi-am cam prăjit gâtul cu strigătul
meu. îmi scot încet capul de sub cearşafuri,
suflând de câteva ori bretonul ce-mi flutură
peste ochi, şi bâjbâi cu ochii lipiţi de puchini
spre ceasul de pe noptieră.

E opt fără cinci. Clar nu e o oră bună de trezit

într-o dimineaţă de sâmbătă.
9

Mă dau totuţi jos, luându-mi hainele de ieri

ce zac aruncate pe un scaun pentru a le
trage pe mine, şi mă îndrept cu mişcări ca de
beţivă spre baie pentru a mă spăla pe faţă. Cu
apă rece ca gheaţa, pentru a fi sigură că mă
trezesc de-a binelea.

Urăsc ziua de azi, si am noroc că nu am vreo

tură al cafenea, căci sigur nu mi-ar plăcea
prea tare să ies printre oameni într-o zi în
care tot ce vreau e să stau închisă în camera
mea. Cu puţin noroc o să hibernez toată ziua.
Abia mă voi scuti de efortul de a mânca sau
bea ceva.

îmi târâi paşii pe scări, ştergându-mă de

stropii rămaşi pe faţă cu mâneca bluzei,
şi încremenesc crispată când intru pe
uşa bucătăriei, rămânând chiar cu talpa
piciorului drept în aer.

— La mulţi ani, Luna!

Aş vrea să clipesc, dar nu mă simt în stare

pentru aşa ceva. Privirile pline de seninătate
ale celor doi îmi fură complet orice mişcare,
făcându-mă să mă holbez la ei ca la un
spectacol de circ la care merg pentru prima
dată în viaţa mea. Tata se apropie de mine,
cuprinzându-mă strâns cu braţele de la spate
pentru a mă trage într-o îmbrăţişare de urs,
şi aproape că nu schiţez nicio mişcare în timp
ce-1 las să mă pupe pe ambii obraji şi să-mi
ciufulească părul. încerc să-i zâmbesc, dar
cred că buzele mi se întind mai mult într-o
grimasă involuntară.

Care se lăţeşte pe măsură pe mama, care nu

ştiu cum naiba poate zâmbi în momentul
ăsta, se apropie de mine pentru a mă
îmbrăţişa scurt preţ de vreo două secunde,
îşi fixează apoi palmele peste umerii
mei, privindu-mă cu o expresie calmă şi
liniştitoare, pe care nu o mai observasem
la ea vreme de mult, poate prea mult timp.
Stomacul mi se strânge într-un ghem
dureros, motiv pentru care îmi încleştez
dinţii,
r J încercând să-mi mai detensionez

corpul.

— Ai crescut aşa mare! zice deodată,

aburindu-mă cu totul.

Ultimele noastre discuţii nu fuseseră printre

cele mai plăcute, aşa că nu-i de mirare
mirarea şi... neîncrederea ce mă preced în
momentul ăsta la vederea seninătătii cu
t

care mă ocheşte. Parcă ar fi tot ea, dar într-o

variantă mai delicată şi mai puţin... ursuză.

îmi fac apoi semn spre tortul uriaş de pe

masa plină de mâncare, şi simt că mă scurt
încet pe ambele picioare.

— Nu era nevoie de asta, murmur ca şi cum

as avea o reţinere în a vorbi.
* i

Nu-mi place să-mi serbez ziua de naştere, iar

azi cu siguranţă că nu e vreo excepţie. Nu
înţeleg însă cum de au venit cu ideea asta...
nu tocmai pe gustul meu de a pregăti aşa
ceva. Nu le-am cerut niciodată ceva de genu'
pentru vreuna din zilele mele aniversare, aşa
că e destul de ciudat faptul în sine.

— Haide, suflă şi puneţi o dorinţă, râde

tata, aşezându-se pe scaunul pe care stă
deobicei la masă. Mama îi urmează în scurt
timp exemplul, aşa că sunt nevoită să mă
conformez, făcându-i pe plac. Cu toate că aş
vrea să mă aflu oriunde, dar nu aici.
Privesc oarecum sictirită tortul frumos
decorat din faţa mea, oprindu-mă de câteva
ori cu privirea peste ornamentele înflorate
aşezate pe margini, apoi, dintr-o singură
mişcare, suflu cu toată forţa spre lumânările
înfipte deasupra lui, privind cum fitilurile îşi
pierd în scurt timp din culoare, stingându-se.

Mă holbez spre firişoarele de fum ce se

ridică deasupra capetelor noastre, şi îmi dau
seama că nu mi-a trecut nicio dorinţă prin
minte în timp ce suflam. însă poate că e mai
bine aşa. O dorinţă pusă la o văpaie sigur
nu e îndeajuns de puternică pentru a deveni
realitate. Te-ar face doar să speri, să aştepţi
ceva ce e posibil să nu se mai întâmplet
niciodată. Iar asta e destul de dureros dacă
stai să te gândeşti.

Ca şi cum ţi-ai pune o dorinţă la o stea

căzătoare. Fără să ştii că de fapt acea stea se
stinge în cădere, pierzându-şi urma printre
sutele de mii de stele rămase pe cer.

Spre marea mea surprindere, micul dejun

trece neaşteptate de repede, probabil din
cauză că masa e împânzită, după mult amar
de vreme, de o atmosferă mai deschisă şi
mult mai suportabilă decât de obicei. Tata
face nişte glume de tot râsul pe ici-colo,
comentând unele noutăti de la muncă sau
r

amintindu-şi de unele întâmplări nu prea

plăcute cu mine de când eram mică şi o piază
rea. Acum pare foarte animat de prostiile pe
care le făceam atunci, deşi pe vremea aia ura
să-mi tot ţină predici despre cum ar trebui să
mă comport pentru a nu intra în belele şi mai
mari.

însă cred că ceea ce mă şochează si mai

7 *

tare este comportamentul extrem de dubios

al mamei. Nu face niciun comentariu prea
acid, nu se arată deloc afectată de monologul
tatei — deşi ceva îmi spune că nu pare nici
acum prea încântată de acţiunile mele de
când eram mica— , si nici nu mai are aceeaşi
atitudine ostilă ca de obicei. Dacă n-as sti cu
• •

e de fapt, mai că aş fi tentată să cred că e cu

totul şi cu totul altă persoană în faţa mea. Nu
ştiu ce o apucat-o deodată, dar nici nu vreau
să o chestionez, căci aş minţi dacă aş spune
că-mi displace modul în care se poartă acum.
Poate că mâine îşi va reveni la normal, poate
a mâncat ceva stricat aseară. însă dacă asta
înseamnă că pot avea parte de o zi în care
să nu-i mai aud comentariile nepotrivite sau
să-i suport atitudinea răutăcioasă, atunci aşa
să fie!

— Sper că n-ai uitat de cina din seara asta cu

Edna si Simon, se trezeşte tata la un moment
dat să spună atunci când ne pregătim să ne
ridicăm de la masă.

Mă uit cruciş la el, simtindu-mi muşchii

* J t •

încordându-se ca la comandă. Uitasem

complet de aşa-zisă cină cu aşa-zisele mele
rude de gradul întâi. Şi cred că înainte
fusesem chiar foarte dezinteresată de
subiectul ăsta, căci dacă m-aş fi gândit mai
bine şi mi-aş fi dat seama că are loc fix azi, cu
siguranţă că aş fi zis pas încă de pe atunci.

înghit în sec.

— Chiar trebuie să merg?

— Măcar jumătate de oră, se bagă şi mama în

discuţie. Poţi pleca dacă nu vrei să stai.
încerc să-mi dau seama dacă vorbeşte serios
*

sau îşi bate joc de mine, însă nu prea pot

să-i descifrez expresia de pe chip. Ceea ce e
frustrant, căci îmi dau seama uneori că stiu
atât de puţine despre femeia din faţa mea,
cu toate că o numesc mamă şi e sânge din
sângele meu.

— Ok atunci, ridic din umeri, gândindu-mă

deja că nu voi sta mai mult de zece, maxim
un sfert de oră. Pe unchiul Simon l-aş putea
suporta o seară întreagă, însă câteva ore cu
mătuşa Edna si ticălosul de Sebah mă fac
f r

deja să vreau să-mi smulg părul, şi aşa rar,

din cap.

Peste câteva minute urc înapoi în camera

mea, aruncându-mă direct în pat. Mă
poziţionez mai bine pe cearşafuri, privind
tăcută spre sfoara plină de poze de pe tavan,
şi-mi mângâi în treacăt stomacul mult prea
plin de mâncare. O să trebuiască să nu mai
mănânc toată ziua la cât am băgat acum în
mine.

Pipăi cu palmele prin pat, încercând să-mi

găsesc telefonul, şi zâmbesc fără să-mi dau
seama spre cele câteva mesaje ce-mi umplu
ecranul. însă nu am nevoie de zeci sau de
sute. Uneori un mesaj de la câteva persoane
importante şi dragi valorează cât o mie de
alte texte superficiale de la necunoscuţi.
Citesc cu patos mesajele drăguţe de la Kiva
şi Vanessa, izbucnind în râs la vederea pozei
cu JJ şi sticlele goale de bere ce-1 înconjoară,
având apoi scris dedesubt: "Era de datoria
mea să beau în cinstea ta, aşa că asta am
făcut! Oleeeee!" Pare de-a dreptul beat criţă;
nici nu vreau să mă gândesc cum se simte
după o noapte de băută prin cine ştie ce
baruri.

Glisez mai în jos, şi ridic din sprânceană la

citirea urării lui Bibi, care mă întreabă la
final dacă vreau şi eu un pierce drept cadou,
lăsându-mă pe mine să aleg zona norocoasă.
Mai că îmi vine să-mi dau ochii peste cap.
Nici găuri în urechi nu am, iar el vrea să-mi
găuresc altă parte din corp, ca şi cum ar fi cel
mai distractiv lucru din lume.

Un gând ciudat îmi încolţeşte însă în minte,

făcându-mă să-i tastez atât de repede, încât
îmi simt degetele făcând scurtcircuit de la
viteza prea mare. Mai citesc apoi cele alte
câteva texte aniversale, zâmbind la mesajul
lui Hazel, şi rămânând perplexă la cel al lui
Kevin. Nu m-aş fi gândit că-mi va scrie să-mi
ureze la mulţi ani, însă odată cu întoarcerea
sa nimic n-ar putea să mă mai surprindă.

închid apoi telefonul, aruncându-1 pe pat,

şi privesc tăcută spre pozele atârnate de
cârlige ce-mi fură instantaneu atenţia. în
unele sunt eu şi Hex, în altele sunt împreună
cu ai mei, cu toate că nu am aşa multe poze
cu mama sau cu Sunny, iar cele mai recente
sunt cele împreună cu gaşca, făcute în urmă
cu mai bine de un an. Părem fericiţi, şi uneori
îmi e dor de acele vremuri, chiar dacă Hex
dispăruse atunci din vieţile noastre, fugind
naiba ştie pe unde.

Acum îmi dau seama că nu am apucat

niciodată să-l întreb pe unde a umblat, ce a
făcut, şi de ce s-a întors atât de schimbat. Nu
ştiu nimic de Hex cel plecat de acum un an, şi
dintr-un oarecare motiv vreau să aflu. Vreau
să ştiu cu cine a umblat, pe unde a ajuns,
dacă a fost bine sau dacă si-a amintit
măcar o dată de noi în timpul în care s stat
ascuns. Sigur pare egoist din partea mea să
îl chestionez cu privire la viaţa personală, cu
atât mai mult cu cât cunosc motivul pentru
care a plecat de aici, însă în ultimul timp
m-am gândit destul de mult la el.

Nu părea în apele lui aseară, şi ceva îmi

spune că are de-a face cu ai săi, căci nu mă
pot gândi la un alt motiv pentru care să
se fi comportant în asemenea hal. Nu am
insistat însă să întreb, căci ştiu cum este să
te confrunţi cu ceva în interiorul tău si să nu
t i

vrei ca ceilalţi să-ţi pătrundă în suflet sau în

gânduri. Dacă vrea să vorbească cu mine va
veni singur, de va deschide din propria sa
iniţiativă, nu pentru că aş vrea să mă bag cu
forţa în viaţa sa pentru a afla ce-i cu el.

Un zâmbet fugar îmi încolţeşte pe buze la

amintirea evenimentelor din seara trecută.
Sigur ar fi fost destul de palpitant să ne
prindă acel paznic şi să ajungem la mititica,
dar pe de altă parte nu cred că lui Hex i-ar
fi convenit să se întoarcă acolo când a mai
ajung acum ceva timp în acel loc, atunci când
îl bătuse pe Sebah pentru a mă ajuta pe
mine. Oricât de mult mi-ar prii o aventură
de moment, sigur nu vreau să-i fac ceva care
să-l facă să se simtă mai rău, nu mai bine.

întrebarea e, oare chiar se simte bine de când

s-a întors aici?

Da, pare acelaşi Hex din totdeauna, poate

doar mai potolit şi mai cu capul pe umeri în
ultimul timp, pentru că nu se mai droghează
ca înainte şi nici nu mai pre atât de nestăvilit
ca atunci când eram în liceu. însă... nu prea
ştiu. Uneori pare o umbră ce mişună printre
noi fără vreo direcţie anume. Pare pierdut,
desi
» nu vrea să o arate,* si
$ uneori râde sau
face anumite gesture mai mult de dragul
nostru, pentru a nu se simţi exclus sau a trezi
suspiciuni la adresa sa. Iar chestia asta mă
frământă puţin, căci nu prea mai ştiu ce să
cred despre el.

în fond, Hex cel de acum câţiva ani nu ar

* f

încerca în veci să se apropie atât de mult

de mine, darămite să încerce măcar să mă
sărute. Se comport atât de bulversam, încât
devine obositor să ţin pasul cu el, şi nici nu
pot să ignor golul din stomac ce mi se
formează de fiecare dată când îmi amintesc
scena aceea teribilă de la el din maşină.
T

Simt pe neaşteptate un val de căldură

ţâşnindu-mi prin vene direct spre zona
urechilor. înghit cu greu saliva din gură,
clipind în repetate rânduri pentru a-mi
scoate acele imagini din spatele pleoapelor, şi
oftez zgomotos.

Aş vrea ca cineva să-mi spună ce se petrece

cu noi, căci pare că ne pierdem în propriile
noastre incertitudini.

Nu mai aud nimic de la gaşcă până spre

seară, si chiar as vrea ca cineva să-mi
răspundă, naibii, la mesaje pentru a mă
scoate cât mai repede de aici. Nu-mi e câtuşi
de puţin dor să mai iau masa cu familia
mătusii Edna, nu când stiu că în afară de
• * t

expresia posacă şi deloc încântătoare pe care

o afişează de fiecare dată pe faţa lătăreaţă
nu prea există şansă să văd vreo altă reacţie
din partea ei. Ca şi acum, cu aceeaşi ţinută
elegantă şi aşezată parcă la
dungă pe corpul său bine făcut, cu aceeaşi
coafură perfectă, de nici un fir nu-i iese din
cocul bine făcut, şi cu aceeaşi moacă de
femeie plictisită de viaţa asta monotonă şi
deloc interesantă.

Da, mătuşa Edna e o companie e naibii de

neplăcută, şi cred că acelaşi lucru îl pot
spune şi despre fiul său, ce pare că ar vrea
să se teleporteze de la masă cât de curând.
Nu-1 mai văzusem de mult timp pe Sebah,
dar nu pot spune că i-am dus lipsa în vreun
fel. Pare neobişnuit de tăcut, cu o cicatrice
rămasă în colţul din stânga al sprâncenii, cel
mai probabil în urma bătăii cu Hex. în afară
de detaliul ăsta, e acelaşi tip plin de sine
şi urâcios, poate doar mai controlat acum.
Sau mai sictirit. Nu prea pot să-i citesc faţa
pentru că nu vreau să creadă că mă holbez la
el. Cine stie ce fantezie bolnavă i se mai naşte
* T

prin minte.

Spre deosebire de cei doi, unchiul Simon pare

singurul capabil să afişeze un zâmbet sincer
pe chip, râzând pe alocuri la comentariile
alor mei, păstrând totuşi o oarecare decenţă
pentru a nu-şi supăra soţia
care-i mai aruncă din când în când câte o
ocheadă mustrătoare când crede că nu-i vede
nimeni. Ghinion pentru ei, căci stau fix în
fata lor.
9

— Şi, ia spune. Te-ai gândit ce faci după

facultate, Luna? întreabă unchiul Simon
după un timp, făcându-mă să-mi scot capul
din farfurie.

Oare ce mai caut încă aici? Sigur am depăşit

cu mult sfertul de oră gândit.

— Desigur că va da mai departe, intervine

cu îmgâmfare mătuşa Edna, ştergându-se cu
un şerveţel la gură, în aşa fel încât să nu-şi
întindă rujul spre colţuri. Ar fi chiar culmea
să se oprească numai aici.

Mă încrunt spre ea, strângându-mi palmele

în poală.

— Şi de ce, mă rog? scrâşnesc din dinţi.

Ochii săi, ca două mărgele din străfundul

oceanului, licăresc spre mine cu o răceală
deghizată.
— Pentru că asa se cuvine! Numai
t

incompetenţii se opresc aici!

— Atunci fiul dumnevoastră de ce s-a oprit

la liceu? ridic din sprânceană spre ea, şi pot
să-mi dau seama după icnetele ce se ridică
spre tavan că întrebarea mea îi face să se
simtă incomod.

Ochii mătuşii încep să devină din ce în ce

mai bulbucaţi, asemănători puţin cu cei ai
mamei, care nu îndrăzneşte însă să scoată
vreun sunet. Tata mă priveşte întrebător,
oarecum impasibil de întreaga situaţie,
unchiul Simon tace mâlc de pe scaunul
său, zărindu-i nişte broboane de sudoare
formându-i-se pe frunte, în timp ce Sebah
mă priveşte fix în ochi, având oasele feţei
încordate la maxim. îmi vine să rânjesc spre
el, însă mă stăpânesc. Satisfacţia de a-1 vedea
aşa, plin de nervi, e mult mai mare.

— Tu...! mă atacă cu privirea femeia ce pare

că scoate fum pe nări şi urechi. Cum îţi
permiţi să...
— Cred că mi-a expirat timpul promis, îi
privesc spre ai mei în treacăt, ridicându-mă
de la masă, şi înainte să plec îi mai arunc o
ultimă privire cunoscătoare mătuşii mele,
detectându-mă cu expresia oripilată ce-i
crestează întreaga faţă.

Ies din bucătărie, închizând uşa în urma

mea pentru a nu-i mai auzi, şi scot telefonul
din buzunarul blugilor pentru a vedea dacă
mi-a răspuns cineva la mesaje. Ochii mi se
luminează brusc când văd că Bibi e singurul
care mi-a scris înapoi, spunându-mi că va fi
în zece minute în faţa casei mele pentru a mă
lua şi a merge să bem ceva. Mesajul e trimis
în urmă cu ma bine de zece minute însă, aşa
că mă îndrept fulgerător spre geamul din
sufragerie pentru a vedea spre curtea din
fată. Observ maşina acestuia cufundată în
9 T

beznă, parcată nu departe de casa mea.

Zâmbesc bucuroasă că pot să ies din casă, şi

mă grăbesc spre holul de la intrare pentru
a-mi lua o geacă şi a mă încălţa cu bocancii.
Iau la întâmplare o geacă groasă de fâs,
căutând de zor un fular sau ceva pentru că,
deşi e aproape sfârşitul iernii, terperaturile
sigur nu au mai crescut cu mult în ultimul
timp. îndeosebi noaptea.

— Pleci undeva?

Tresar, răsucindu-mă cu capul cât să-l văd pe

Sebah sprijinit de peretele de lângă el. Pare
neobişnuit de calm, desi licărirea din ochii
t ' 0

săi nu pare deloc prietenească.

— De ce? Vrei să vii şi tu? îl privesc pieziş.

Vrei să termini... ce n-ai reuşit?
*

E rândul lui să se încrunte spre mine, iar

faptul că nu-şi dă drumul la gură mă face să
mă apropii de el cât să fim la vreo doi paşi
distanţă. îmi împletesc braţele la piept.

— Niciodată n-am înţeles care-i treaba cu

9

tine, Sebi. Te excită chiar atât de tare ideea

de a-ţi abuza propria rudă? Chiar nu pot
înţelege ce e în capul tău, zău aşa!

Tace. Tac, sperând să-i găsesc răspunsul

în privirea ce nu şi-o clinteşte nici măcr o
secundă de la a mea. însă nu o fac, şi nici
măcar nu-s sigură că vreau să ştiu ce gânduri
mârşave şi bolnave ii trec prin cap sau i-au
trecut atunci când a încercat să mă forţeze
9

nu o dată, ci de două ori. Nu poate fi o

coincidenţă deja.

Inspir, nevrând să-l mai las prea mult pe Bibi

să mă aştepte.

— Nu-i normal ce faci, spun. Mergi la un

control sau ceva, căci nici nu vreau să mă
gândesc ce ţi-ar fi putut trece prin minte dacă
aveai o soră sau ceva.

Mă răsucesc apoi pe călcâie, refuzând să-i

mai acord vreo atenţie. L-am lăsat prea mult
timp pe Sebah să mă calce în picioare. Să mă
facă să mă simt prost pentru simplul fapt că
m-am născut fată. Sunt în punctul în care nu
mai dau doi bani pe rudenia dintre noi, aşa
că voi înceta de azi să mai folosesc asta drept
scuză pentru a-i justifica faptele obscene.

Inspir adânc aerul rece şi gros al nopţii,

bucurându-mă că o bună parte din zăpadă se
topeşte deja, şi intru în maşina lui Bibi unde
dau imediat de aerul cald şi plăcut din
interior.

— La mulţi ani, sărbătorito! îmi zâmbeşte

şugubăţ, pornind maşina din loc.

— Mulţumesc, chicotesc, punându-mi

centura în jurul pieptului. Unde mergem?

— Pe aici, dă din umeri. Ţi-am adus ce voiai,

îmi aruncă o ocheadă vicleană prin colţul
ochilor, şi-mi dau seama după modul evident
în care mustăceste că e mai mult decât
»

entuziasmat.

— Voi vedea dacă-1 voi folosi, râd forţat.

Restul ce fac de nu-mi răspund la mesaje?

— Nu prea ştiu. Kiva ştiu că era ocupată cu

curăţenia pe acasă, dar de ceilalţi habar
n-am.

îmi întorc capul spre el, privindu-1 lung. Pare

mai tras la faţă decât de obicei, însă oricum
niciodată nu a fost mai bine făcut.

— Şi, spune, de cât timp îţi place de micuţa

noastră prietenă?
Opreşte atât de brusc la un semafor, încât am
nevoie să-mi pun mâinile în faţă pentru a nu
mă izbi de torpedou. îi transmit o grimasă
urâcioasă, iar el surâde discret. Trăsăturile
i se înăspresc în scurt timp, devenind acum
mai serios ca niciodată. Ceea ce e ceva
neobişnuit din partea lui, căci Bibi mereu e
un bufon şi jumătate, cu zâmbetul pictat pe
buze.

— E chiar asa evident?

»

— Pentru mine e, răspund simplu,

gândindu-mă la toate momentele în care Bibi
a avut grijă de ea, la fel cum ai face-o cu o
soră mai mică. Doar că am simţit ceva acolo,
în privirea sa atunci când se uită la ea. Cu
tandrete si atât de multă căldură, încât ar fi
în stare să-mi încălzească şi mie inima, nu
doar Kivei. Cu siguranţă nu e privirea cuiva
care tine la ea doar ca la o soră. Si ceva îmi
9 9

spune că i-ar fi mult mai bine Kivei cu cineva

precum Bibi. Poate că e un pervers cu pierce
în sculă, dar cu siguranţă e mult mai atent cu
ea decât a fost JJ în toată viaţa lui. Să nu mai
vorbesc de faptul că cel din urmă
e mult prea ocupat regulând tipele din
oraş pentru a se gândi vreodată la o relaţie
serioasă cu cineva.

— Nu-i spune. îşi întoarce capul spre mine.

Nu vreau să stie.
7

— De ce nu? mă încrunt.

Culoare devine verde, iar Bibi ambalează din

nou motorul.

— Pentru că nu-s cel pe care-1 place. Şi nu

vreau să renunţe la ceea ce simte doar
t

pentru că s-ar simţi presată de mine. îmi e de

ajuns să o ştiu bine.

Aş vrea să-i spun ceva. Orice l-ar face să se

simtă mai bine, însă nu reuşesc săt scot nicio
gângureală amărâtă, darămite fraze întregi,
îmi este aşa milă de Bibi, încât parcă mă
doare pe mine sufletul pentru el, deci nici nu
vreau să mă gândesc ce poate simţi el atunci
când o priveşte, iar ochii săi sunt fixaţi pe
silueta altui băiat ce nu-i aruncă nici măcar o
grimasă înapoi.
întind palma spre a lui, mângâind-o încet. E
rece la atingere.

îmi pare rău că nu-ţi pot fi de mai mult

ajutor, Bibi, îmi şoptesc în gând. îmi este un
prieten atât de mult şi apropiat, încât mă
doare să-l văd în situatia asta. însă cine stie,
poate cândva, când vom fi mai maturi şi mai
puţin orbi în faţa celorlalţi, va avea parte de
finalul său fericit şi binemeritat. Chiar sper
să fie asa.
i

— Ce facem aici? întreb de îndată ce

maşina opreşte cu un scârţâit în dreptul
Planetariumului, şi coborâm în acelaşi timp
din maşină.

— Privim stelele, râde Bibi, părând a fi

acelaşi din totdeauna, însă nu stiu dacă e
doar o mască pe care şi-o trage pe faţă pentru
a se preface că totul este bine cu el.

Mă încrunt spre holul negru şi întunecat,

întrebându-mă ce, Doamne iartă-mă, căutăm
aici la ora asta. De lângă mine, Bibi îşi
aprinde lanterna telefonului, făcându-mi
semn să-l urmez prin bezna ce se frânge sub
jetul de lumină. Nu ştiu exact unde mergem,
insă după locurile prin care trecem îmi dau
seama că vom urca sus, cel mai probabil spre
locul în care ne pierdem mereu vremeaa pe
aici, fumând sau bând din când în când.

Brusc însă, lumina lui Bibi se stinge brusc,

cufundându-ne într-un întuneric ce pare că
ne înghite din toate părţile.

— Ăă, Bibi? întreb nesigură, neştiind pe

unde să păşesc pentru a nu mă împiedica de
resturile desprinse din pereţi sau tavan.

Un fior rece mă cuprinde de la spate. îmi

bag mâna prin buzunarele gecii, încercând
să-mi deschid lanterna de la celular, însă
ceva bâzâie deasupra capului meu în scurt
timp, captându-mi complet atenţia spre o
dâră subţire de lumină ce pare a pâlpâie din
dreptul tavanului. Apoi, după alte câteva
bâzâituri, becurile explodează într-o lumină
slabă şi gălbuie, scoţând la iveală chipurile
cunoscute ale celor din fata mea.
r

— La mulţi ani, dragă Luna! ţipă toţi în

acelaşi timp, zburând de peste tot confetti
de diferite forme şi culori, ce-mi iau cu asalt
corpul. Rămân nemişcată, cu inima până-n
gât de emoţie, şi abia mai apuc să respir când
sunt trasă într-o îmbrăţişare de grup ce-mi
smulge cu forţa aerul de pe buze.

— Daţi-vă până n-o frângeţi cu totul! aud

vag glasul lui Hex de undeva de lângă mine,
si
» trebuie să-i mulţumesc
» cumva,* căci abia
de mai pot să respir. Se dau cu toţii înapoi,
şi clipesc cu privirea înceţoşată spre cei din
fata mea.
9

Hex şi JJ rânjesc cu gurile până la urechi,

ţinând încă în palme tuburile de confetii
acum goale, iar lângă ei, Vanessa şi Kiva îmi
zâmbesc cu căldură, fiind pline de bucăţele
de hârtie din cap până-n picioare. Sunt mai
mult decât nedumerită să-l văd şi pe Kevin
aici, schiţând ceea ce seamănă cu o tentativă
ruşinată de zâmbet, însă sunt mult prea
emoţionată pentru a mă mai putea gândi şi la
motivul pentru care este aici, acum.

— Ce? Cum? De asta m-aţi ignorat azi?

răbufnesc spre ei, pe jumătate amuzată, pe
jumătate enervată.

— Ei, haide! se pisiceşte Vanessa. Nu-ţi place

ce-am făcut aici?

Abia acum reuşesc să-mi plimb mai bine

ochii de jur-împrejur. Suntem în sala cea
mare, din centrul Planetariumului. Deşi
pereţii sunt scorojiţi de umezeală şi aerul
rece, iar mobilierul rămas pare că s-ar frânge
la o simplă suflare de vânt, pe jos sunt pături
ce creează un covor de culoare direct în
mijlocul sălii. Sunt sticle de bere, suc, pungi
de mâncare şi nişte boxe pe o porţiune de
pătură, iar într-o parte, aproape de un perete
se vede ceea ce seamănă cu un calorifer
electric din dreptul căruia se simte o paloare
călduţă ce-mi gâdilă pielea. Arată simplu, şi
exact pe gustul meu. Nu cred că mi-aş putea
dori ceva mai pompos sau mai mult de atât.

— Dar, mă întorc spre ei, parcă nu era

electricitate pe aici.

— Am vorbit cu Bill şi şi-a adus un prieten

instalator pe aici să vadă dacă poate face
ceva, ridică Hex din umeri. Deşi, n-a putut
rezolva decât partea asta a clădirii. Restul
instalaţiei e prea distrusă.

Zâmbesc, privindu-i pe toţi cu o umezeală

transparentă in ochi. Chiar şi pe Kevin, oricât
de greu ar fi de crezut.

— Oh, haide! râde J], apucându-mă deodată

de după umeri. Să dăm drumul la boxe
şi să ne distrăm cât încă suntem tineri şi
neprihăniţi!

— Ce dracu' e neprihănit la tine? întreabă

Vanessa. Găurile din urechi?

Izbucnim în râs, în timp ce JJ scoate limba

spre blondină şi se apropie de boxe pentru
a-şi conecta telefonul. în scurt timp, muzica
bubuie în întreaga sală, dându-ne imboldul
de a ne pune în mişcare şi a ne încălzi mai
bine prin dans.

Nu ştiu cât timp trece mai exact, însă atunci

când mă opresc din prosteala cu ceilalţi sunt
transpirată toată, cu muşchii zvâcnindu-mi
pe sub pielea încinsă. Mă sprijin de o bucată
de dulap, deschizând o doză de bere din care
beau pe neînduplecate mai bine de jumătate,
şi privesc tăcută spre cei ce se bâţâie pe
muzică ca şi cum ar fi nişte animale scăpate
de la zoo.

Vanessa încearcă să-l facă pe Hex să danseze

cu ea, apucându-1 de încheieturi pentru
a-1 trage mai aproape de ea, însă el nu
pare prea entuziasmat de ideea blondinei.
Schimbă nişte vorbe pe care nu le pot auzi
din cauza muzicii prea zgomotoase, apoi
brusc, complet pe neaşteptate, ochii celor doi
ajung spre mine, privindu-mă pe furiş preţ
de o secundă sau două. Vanessa izbucneşte
apoi într-un râs zdravăn, bălăngănind în
aer braţele noduroase ale lui Hex, ce pare
ca o marionetă în mâinile sale. Arată puţin
penibil, dar tot îmi vine să râd la vedere celor
doi.

Din cealaltă parte a camerei, Kevin şi Bibi par

a discuta între ei, Kevin făcând din când în
când nişte poze cu aparatul din jurul gâtului,
iar lângă ei, părând de-a dreptul ciupit de
băutură, JJ încearcă să o încolţească pe Kiva
pentru a o lua la dans,
însă aceasta nu pare prea dornică de a se
lăsa condusă de un JJ mort de beat, căci fuge
dintr-o parte în alta de acesta, ascunzându-se
în spatele lui Bibi pentru a se feri de el.

îl compătimesc pe Bibi. Şi parcă îmi vine să

merg să-l îmbrăţişez pentru a-1 consola niţel
atunci când îl văd cum o împinge pe Kiva în
braţele lui JJ, ridicându-se de lângă Kevin
pentru a pleca de acolo. Râde, dar cine ştie
cât de mult regret se ascunde dincolo de
şarada pe care ne-o arată tuturor.

îmi ling anxioasă buzele, oferindu-i o bere

atunci când se apropie de mine.

— Esti bine?
$

— Perfect, răspunde fără să-mi întâlnească

privirea, dând pe gât conţinutul pet-ului. Se
şterge la gură cu mâneca, şi îşi apleacă ochii
asupra mea. Vrei să o facem acum? întreabă,
scoţând din buzunar aparatul albicios
ce-mi face pulsul să-mi rateze o bătaie.
Prind obiectul în palmă, simţindu-i forma şi
dimensiunea pe piele.
— Pot s-o fac şi singură?

— Ce să faci singură? Sex? Ai aici un

pretendent. De ce să ţi-o tragi singură?

Mă întorc spre Vanessa, privind-o pieziş în

timp ce îl trage pe Hex din urma sa asemenea
unui căţeluş ascultător. Deşi, după expresia
încordată de pe faţa sa, sigur nu pare prea
încântat de atitudinea sa.

îmi dau ochii peste cap.

— Tu doar la asta te gândeşti? Cum să ne

cuplezi pe noi?

— Mă gândesc şi la alte lucruri legate de voi

doi, dar sigur nu ţi-ar plăcea, îmi face cu
ochiul, făcându-ne pe mine şi pe Hex să ne
uităm cruciş spre ea. Numai Bibi pare relaxat
în tot contextul ăsta. Sau poate că nu, căci dă
dozele pe gât mai ceva decât JJ momentan.

— Potoleşte-te, spun spre blondină,

aruncându-mi din nou privirea spre
aparatul din palma mea. încep să am
impresia că pielea îmi pulsează sub el, deşi
nu ar trebui să mă simt atât de tensionată din
cauza lui. Mă port prosteşte deja.

— Vrei să-ţi faci găuri? întreabă deodată Hex,

captându-mi atenţia.

înghit în sec, dând apatic din cap. Vanessa

face ochii mari.

— Cum, n-ai găuri? Eu de ce nu ştiam asta?

— Pentru că erai ocupată cu alte găuri,

bombăne Bibi după ce termină de băut doza.
Mă bate apoi peste umăr, şi-l privesc tăcută
cum se îndreaptă spre grupul celor trei
care încă se distrează nu departe de noi. O
cuprinde cu braţele de la spate pe Kiva, în
timp ce aceasta dansează cu JJ, iar imaginea
assta cu cei trei mă face să mă simt incomod.

Ce s-a întâmplat cu planul tău de a nu-i da

nimic de bănuit, Bibi?

A alunecat precum i-a alunecat berea pe gât,

îmi şopteşte o voce în cap, şi tind să-i dau
dreptate.

— Deci, îşi pocneşte Vanessa degetele în faţa

mea. Roagă-1 pe Hex să te ajute. Eu am două
mâini stângi, iar ceilalţi... Ei bine, sigur nu
l-ai vrea pe beţivul de JJ găurindu-ţi urechile.

Ne împinge pe amândoi spre scările ce dau

spre ultimul sector al Planetariumului, de
unde se pot vedea stelele, fără să ne mai lase
să-i dăm vreo replică. Eu şi Hex ne uităm
unul la altul, nedumeriţi, apoi îl văd cum
ridică din umeri, luând-o înainte pe scările
şubrede ce scârţâie dureros sub tălpile
noastre. Muzica începe să se mai estompeze
pe măsură ce înaintăm, făcându-mă acum
si mai conştientă de bătăile furtunoase ale
* 7

inimii ce pare că vrea să-mi rupă pieptul

pentru a ieşi în afară. Şi nu ştiu sigur dacă
e din cauză că, pentru a nu ştiu câta oară,
rămân singură cu Hex, sau pentru că sunt pe
cale să fac lucrul care mă îngrozeşte de atât
de mult timp. Probabil ambele variante.

Hex îmi face semn să mă aşez cu fundul pe

cadranul unei ferestre, căci nu prea există
vreun loc in care ne-am putea aşeza, şi
privesc, cu nodul din gât mărindu-se cu
fiece secundă, cum câţiva fulgi pierduţi in
noapte rătăcesc prin acoperişul rupt şi vai
de el. Aerul e mai rece aici, făcându-mă să
tremur subit, şi strâng din dinţi în timp ce mă
înconjor mai bine cu geaca pentru a-mi ţine
corpul la aceeaşi căldură. Sigur nu mă ajută
prea tare faptul că sunt transpirată şi sunt
plină de nervozitate.

Hex se fixează în faţa mea, lăsându-se într-un

genunchi, şi aproape că blestem faptul că
becurile sunt cât de cât reparate, căci îi pot
vedea clar faţa, stând atât de aproape de a
mea încât respiraţia sa mi se revarsă peste
bărbie.

— Deci, chiar vrei s-o faci? Ţin minte că erai

îngrozită de idee.

îmi presez mai bine palmele una peste

cealaltă în poală, simţindu-mi stomacul un
ghem de senzaţii paralizante. Are dreptate,
mereu am urât ideea de a-mi face găuri în
ureche, şi nu cred că ştiu exact motivul
pentru care sunt atât de înverşunată
împotriva acestei idei. Am mai încercat de
vreo două ori, însă am renunţat înainte ca
acul să-mi străpungă pielea şi să resimt
durerea ce avea să vină după înţepătură.

Iar acum, fiind la un pas de a-mi depăşi

teama cu care mă confrunt de atât de
mult timp, mă simt mică şi neputincioasă,
gata-gata să-mi vărs stomacul în poala lui
Hex. însă vreau să fac asta, nu ştiu de ce.
Vreau să fac ceva de ziua mea care să-mi de
încredere pentru noul an ce va urma. Iar
dacă asta înseamnă să-mi înţep urechile cu
un afurisit de ac, atunci aşa să fie. în fond,
îl am pe el lângă mine. Şi simt că pot trece
peste orice frică atât timp cât este lângă
mine.

— E în regulă. Ştii cum se face?

îi întind aparatul de găurit primit de la Bibi

în palmă, iar Hex îl răsuceşte pe ambele
părţi, dând uşor din cap.

— Nu te va durea, dacă la asta te gândeşti. Nu

prea tare, oricum, surâde, iar eu simt că
mă scurg de sângele din cap. îmi zâmbeşte
vag, ridicând aparatul in dreptul ochilor săi.
Văd că Bibi ti-a dat si nişte cercei medicinali.
f 7 t

Sunt drăguţi.

Aş vrea să mă uit la ei, însă gândul îmi stă

mult prea fixat pe ceea ce urmează pentru
a mă mai putea gândi la orice altceva pe
moment. Hex fixează mai bine primul cercel
în aparat, asigurându-se că totul e în regulă
cu el, apoi se apleacă spre mine, furându-mi
parcă tot aerul din jur.

— Hei, nu trebuie să faci asta.

— Nu, dau din cap, privindu-1 atentă. E ok,

dă-i drumul.

Hex îşi linge buzele, fără să pară prea

convins de răspunsul meu, însă îmi face pe
plac, atingându-mi în trecăt lobul urechii. îl
prinde între degete, frecând uşor pielea, iar
un fior electrizant îmi străbate instantaneu
sângele, dându-mi foc pe interior. Pulsul
începe să pompeze din ce în ce mai tare,
urechea parcă luându-mi foc sub atingerea
sa, aşa că închid plină de nervozitate ochii,
aşteptând inevitabilul ce pare că încearcă să
mă tortureze într-un mod agonizant.

îl simt pe Hex venind mai aproape. Şi mai

aproape. Până când îi pot simţi acum căldura
trupului contopindu-se cu a mea într-un val
cald de respiraţii înecate. Nările mi se umflă
sub colonia sa bărbătească, şi parcă reuşesc,
încetul cu încetul, să mă mai linistesc când
7 T

îi resimt mirosul atât de familiar de tutun şi

alcool. Nu e o combinaţie tocmai plăcută, dar
în aceaastă clipă pare singurul lucru de care
mă pot agăţa pentru a-mi păstra cât de cât
emoţiile în frâu.
r

Simt mişcare în apropierea urechii mele, iar

faptul că îmi dau seama ce ceea urmează să
facă mă determină să mă prind involuntar
de braţul său, părând a mă îneca cu aerul,
încerc să deschid ochii, dar nu o mai fac când
îmi dau seama cât de aproape de mine este
acum. Mă panichez cu totul, drăcuindu-mă în
gând.

— Şşt, e ok. Sunt aici, bine?

Şoapta sa abia de-mi mai ajunge la ureche

din cauza ecoului de puls ce-mi tropăie în
timpane. Dau scurt timp cap, temându-mă să
nu mă mişc pea brusc şi să-mi bage cercelul
ăla prin alte părţi, şi-mi strâng mai bine
ochii, în acelaşi timp cu palmele pe care le ţin
în poală.

Apoi, ca şi cum m-aş trezi într-un vis ciudat,

un val răcoros de aer îmi cuprinde complet
urechea stângă. însă nu mă pot focusa prea
bine asupra stării incomode ce-mi ia cu
asalt pielea încinsă, căci o altă senzaţie îmi
acaparează în totalitate atenţia, făcându-mă
să paralizez din orice mişcare.

Buzele lui Hex îmi pulsează sălbatic în

colţul gurii, făcându-mi carnea de sub piele
să explodeze într-o baie de fierbinţeală
insuportabilă. Aş vrea să mă mişc, însă
corpul pare să-mi fie lipsit de orice reacţie,
părând acum doar o carcasă ce se sală
asaltată de valul năprasnic de foc ce se abate
asupra sa. Gura începe să-mi tremure sub
a sa, odată cu toate celulele din corpul meu
ce dau startul unui adevărat maraton de
agitaţie, şi brusc mă simt smulsă din propriul
corp, încleştându-mi unghiile în
pielea palmelor.

Uit de ureche. Uit până şi de mine sau de

locul în care ne aflăm.

Tot ce ştiu este că Hex se dă deodată înapoi,

făcând atingerea sa, şi aşa destul de fugitivă,
să pară acum doar o senzaţie răcoroasă de
buze goale. Nu mă sărutae propriu-zis, dar
e îndeajuns încât să mă facă să-l privesc
împietrită atunci când îmi deschid ochii. Iar
el nu-mi evită nicio secundă privirea, părând
destul de stăpân pe sine.

îmi vine să plec, dar ceva mă ţine în loc.

— De ce-ai făcut asta? întreb mai mult în

şoaptă, şi nu ştiu sigur dacă mă poate auzi
din cauza muzicii ce se propagă prin pereţi,
îmi duc ameţită degetele spre locul unde
îşi lipise buzele de mine, şi simt cum nişte
furnicături ca de gândaci mi se strecoară
prin buricele degetelor, traversându-mi
braţul. Nu mai pot să clipesc, sau să simt
orice altceva în afară de o confuzie totală.

— Nu ţi-a plăcut?
Mă holbez la el, incapabilă să-mi dau seama
dacă-şi bate sau nu joc de mine.

— Nu asta te-am întrebat.

— Doar... am simţit să fac asta, mărturiseşte

scurt, şi simt cum inima mi-o ia din nou la
galop, amestecându-mi gândurile între ele.
Nu ştiu ce-ar trebui să simt, sau să fac, sau
să gândesc în momentul ăsta. Nu ştiu nici
măcar dacă aş putea să găsesc un răspuns
la întrebarea pe care mi-o adresase, căci în
adâncul meu e posibil să-mi fie frică de ce
aş putea să descopăr. Totul e haos, şi de-a
dreptul nepotrivit.

Ceea ce se întâmplă între noi e nepotrivit.

Şi atunci, de ce, în loc să-i resping gesturile,

aleg să rămân pe loc, confruntându-mă cu
ele?

De ce aleg să mai stau, când ceva ţipă în

mine să plec şi să mă prefac că nimic nu s-a
întâmplat?
Şi de ce colţul buzelor încă îmi pulsează şi
acum, amintindu-mi cu fiecare secundă ce
trece ce am făcut cu doar câteva clipe în
urmă. Sau, mai bine zis, ce a făcut el.

îmi ling anxioasă buzele, iar el îşi duce tăcut

palma în dreptul urechii la care tocmai
lucrare. Corpul mi se cutremură când mă
atinge, şi aproape că nici nu mai bag de
seamă înţepătura ce-i precede degetele.

— A ieşit bine, mormăie mai mult pentru

sine, însă încă e destul de aproape de mine
cât să-l aud foarte clar.

— Hex, de ce ai făcut asta?

Nu ştiu de ce întreb, căci mi-ar fi mai bine

fără să aflu adevărul.

Mă priveşte lung, aproape intimidant, şi nu

stiu de ce, dar am o tentatie ciudată de a-mi
• * t

trece degetele prin părul său tuns scurt.

Nu l-a mai avut aşa din liceu, şi într-un fel
trezeşte în mine unele amintiri ce mă fac să
t

vreau să le retrăiesc. Se pare însă că Hex se

încîpăţânează să dea uitase trecutului,
lăsându-mă doar pe mine suspendată în el.

Oftează apoi, trecându-şi degetele de după

ceafă.

— Nu ştiu, prinţeso. însă simt să o fac de ceva

timp. Ţi se pare ceva rău în asta?

— Eu..., încep să mă bâlbâi, şi nu ţin minte

care a fost ultima dată în care să fac asta în
preajma sa. Cum... Hex, eşti venit înapoi de
vreo două luni. Şi o iubeai pe Sunny. Nu văd
cum ai vrea acum să... Să...

E rândul lui să se încrunte, căpătând acum

o expresia încordată pe faţă. îşi mută
palma din dreptul urechii spre părul meu,
făcându-mă să mă crispez când îi simt
degetele atingându-mi scalpul. Nu face mare
lucru, doar îmi mângâie pe ici-colo câteva
şuviţe, însă e suficient pentru a-mi face
nuntea si stomacul vraişte.
! 1

— învăţ, zi de zi, să-i dau drumul din viaţa

mea, face o scurtă pauză, părând pe gânduri,
apoi continuă: şi din inima mea. însă cred că
singura persoană care nu poate face asta eşti
chiar tu, Luna. Eşti încă atât de ancorată
de sora ta, încât te aperi sub pretextul ei
numai pentru că ţi-e teamă să simţi sau să
recunoşti că tânjesc pentru a te săruta. A
trecut mult timp de când nu o mai iubesc pe
Sunny, nu ca atunci când eram cu ea. Şi, chiar
dacă mi-e greu uneori să nu mi-o amintesc,
de la un timp ai început să-i iei locul prin
gândurile mele. Am vrut să te sărut, da. Am
mai încercat, da. Am vrut şi acum, da. Voi
mai vrea şi dincolo de ziua asta, probabil
că da. Dar nu încerca să mă faci să mă simt
prost pentru ceea ce-am făcut, căci am fost
îndeajuns de conştient de sentimentele tale
pentru a-ţi săruta doar colţul gurii. Nu te
voi forţa niciodată să faci ceva ce nu vrei,
prinţeso.

Tac. Peste alte câteva secunde continui să tac.

Iar el mă priveşte. Mă priveşte ca şi cum m-ar
vedea pentru prima dată, şi într-un fel cred
că aşa e, căci din ceea ce mi-a spus a trecut
ceva timp de când nu m-a mai privit aşa cum
o făcea înainte. Iar eu nu stiu ce să cred sau
să simt despre asta. Şi mă îngrozeşte şi mai
mult gândul că nu-i urăsc fapta într-atât
încât să nu mai vreau să am
de-a face cu el.

îmi molfăi buzele între ele, simţindu-mă

compleşită de întreaga situaţie. Chiar nu mă
aşteptam la aşa ceva pentru seara asta.

— Crezi..., încerc să întreb, privindu-mi

degetele cu care continui să mă joc. Crezi că
ne mai putem întoarce la felul în care eram
înainte?

îmi ridic cu reţinere ochii pentru a-1 privi în

ochii. Pare confuz la început, apoi trăsăturile
i se mai destind, iar umbra unui zâmbet plin
de amar începe să-i joace pe buze.

— îmi pare rău, Luna. Dar nu cred să fie

posibil în cazul meu. Nu când, îşi coboară
încet palma din şuviţele mele, până ce îmi
traversează cu degetul mare lunngimea
buzelor dintr-un colţ spre celălalt. Şi cu
fiecare secundă în care îmi presează
pielea cutremurată, simt cum ceva mi
se zbate nebunesc în miezul pieptului,
sugrumându-mă. Nu când vreau să-ţi simt
gustul, îşi continuă monologul, luându-şi
încet palma din dreptul meu.
Clipesc pe sărite, încercând să trag cât mai
mult aer în piept, şi mai că-mi vine să plâng
la gândul că suntem pe cale să ne frângem în
bucăţi o prietenie de-o viaţă din cauza unor
impulsuri de-ale lui Hex care s-ar putea să
se dovedească că sunt nişte simple chestii de
moment. Nu cred c-aş suporta să-l pierd dacă
mai târziu ar simţi că s-a înşelat în ceea ce m
i /

priveşte, căci în niciun caz nu am mai putea

reveni la situatia anterioară.

îmi trag nasul, încercând să mă stăpânesc.

— Hei, hei, îşi plasează palmele pe genunchii

mei, ochindu-mă cu o grimasă pe faţă. Nu
trebuie să te superi aşa tare. Dacă e prea
mult pentru tine o să mă opresc, bine? O să...
stau la distanţă. Numai nu plânge, te rog.

— Nu, îmi scutur capul, ducându-mi mâneca

gecii la ochi pentru a-mi freca genele
umezite. îmi e frică că o să te pierd ca
prieten. Ţin mult prea mult la tine, Hex. Nu
vreau să te pierd.

— De ce să mă pierzi? îşi înclină capul

întrebător. Chiar dacă aş fi iubitul tău,
asta nu înseamnă că n-am mai rămâne cei
mai buni prieteni, Luna. însă e prea mult
de gândit pentru o singură noapte, bine?
Lasă-mă să-ti fac si cealaltă ureche si te las să
t > *

te linişteşti pe seara asta.

Dau scurt timp cap, lăsându-1 să-şi ducă la

bun sfârşit treaba, apoi mă lasă câteva clipe
pentru a mă mai linişti înainte să coborâm la
ceilalţi. Sigur se vor întreba ce am păţit dacă
am stat asa mult si mă vor vedea si în starea
» t »

asta patetică pe care o afişez pe toată faţa.

Mă bucur însă că Hex nu a insistat, căci nu
cred c-aş fi ştiu ce să-i spun mai departe. Sunt
multe lucruri la cer va trebui să mă gândesc,
şi, cu toate că aş prefera să nu trebuiască să
trec prin asta, Hex are dreptate. Nimic nu va
mai fi la fel, şi va trebui să iau o hotărâre mai
devreme sau mai târziu.

însă oare voi putea să mă gândesc la el în

acel mod?

Mă apucă de mână, făcându-mi semn să mă

ridic de pa cadranul ferestrei, şi mă las
purtată de el câţiva paşi, până când mă
poticnesc din senin în mijlocul sălii. Hex îmi
aruncă o ocheadă curioasă, neînţelegând
ce vreau să fac. Şi nici eu nu ştiu prea bine,
căci sunt mult prea agitată pentru a mai fi
conştientă de ceva anume.
*

— Fă-o din nou?

— Poftim?

întrebarea sa mi se repetă din nou, şi din

nou, şi din nou în cap, ameţindu-mă.

Inspir adânc, adunând în mine toată puterea

pe care o mai am în mine.

— Am spus, fă-o din nou. Sărută-mă. Pe bune

de data asta.

Se întoarce robotic spre mine, prinzându-mă

apăsat de umeri. Ochii săi tăioşi par să-mi
cresteze prin carne, făcându-mă să mă simt
şi mai conştientă de apropierea sa.

— Nu glumi. Nu voi fi în stare să mă opresc

pe ultima sută de metri.
— E în regulă, pufnesc. Cred că am nevoie de
asta pentru a-mi da seama dacă aş putea fi
sau nu atrasă de tine. Aşa că, sărută-mă până
nu mă răzg —.

Doar că nu mai apuc să-mi duc la bun

sfârşit, căci îmi cuprinde faţa în palmele
sale înainte să mai pot reacţiona în vreun
fel, prăbuşindu-şi buzele peste ale mele
într-o baie de căldură si umezeală. Iar
sărutul lui Hex nu e deloc unul tandru sau
romantic, ci anevoios, pătimaş şi plin de zvâc,
făcându-mă să mă dezechilibrez si să mă
prind cu forţă de geaca sa, ţinându-mă în loc.

îmi înclină mai bine capul între palmele

sale, având acum unghiul perfect pentru
a adânci sărutul si asa destul de sălbatic,
şi mai că îi gem în gură când îi simt vârful
limbii presându-se peste bariera dinţilor
mei, încercând să intre înăuntru pentru a mă
simţi mai bine. Ochii par să mi se dea peste
cap pe sub pleoape, simţind valul de căldură
ce se formează în jurul nostru cum îmi
sfârtecă prin piele, acelerându-mi pulsul
şi golindu-mi complet mintea de orice gând
nefast, şi simt în scurt timp cum mă las mult
prea tare dominată de gura acestuia, fără să
mai pot să ripostez în vreun fel.

Corpul mi se cutremură din toate

încheieturile deja, iar aroma limbii sale, o
combinaţie ciudată de bere, tutun şi chipsuri
mă face să devin moale în braţele sale,
devenind abia acum conştientă de diferenţa
« t

uriaşă dintre corpurile noastre.

Şi pare să profite la maxim de avantajul

ăsta, căci se foloseste de înălţimea sa
* » t

pentru a-şi vârî şi mai bine limba în gura

mea, învârtind-o pe a mea ca şi cum ar fi
din plastilină, iar el un artist al naibii de
priceput. Mă sperii puţin, căci a trecut ceva
timp de când n-am mai avut parte de un
sărut atât de adânc şi periculos. Iar nervii
mi se întind şi mai tare în clipa în care
îmi imobilizează limba între buzele sale,
simţindu-i dinţii zgâriindu-mă pe margini, ca
mai apoi să sugă de câteva ori cât să mă simt
moale pe ambele picioare.

îl bat cu ultimele puteri peste piept,

simţindu-mă fără aer, iar el îmi dă drumul
în scurt timp, trecându-şi limba peste buzele
mele si asa umede din cauza salivei.
r r

— Ei, ţi-am dat lumea peste cap sau nu?

îmi suflă peste buze, rămânând cu frunţile
lipite într-o luptă crâncenă a respiraţiilor
întretăiate.

— Nu fi aşa plin de tine, pufnesc spre el,

făcând câţiva paşi în spate.

Nu stiu dacă a fost o idee tocmai bună să

accept sărutul ăsta cu el, căci acum mintea
mea va fi si mai aburită decât de obicei.
9

Nu ne mai spunem mare lucru — situaţia

devine cam ciudată între noi —, aşa că atunci
când coborâm ne prefacem ca şi cum nimic
nu s-ar fi întâmplat pentru a nu abate asupra
noastră valul de întrebăti iscoditoare din
partea celorlalţi.

E destul de târziu când ne hotărâm să

plecăm, undeva aproape de ora trei
dimineaţa. Se lasă însă prea frig pentru a mai
putea sta, şi nici nu ne-a mai rămas bere
pentru a ne putea încălzi şi a ignora aerul
rece de afară.

Primesc puţin nelalocul meu cadourile

celorlalţi, asta şi pentru că nu sunt obişnuită
şi nici nu-mi place neapărat să mi se
ofere asa ceva, fie chiar si de ziua mea. Le
mulţumesc însă pentru tot ceea ce făcuseră
pentru mine în seara asta, şi ne împărţim
fiecare în maşini pentru a plec acasă. Poate
cu puţin noroc n-o să fie prinşi beţi la volan,
deşi Bibi şi Kevin par cei mai treji dintre
noi toţi. Se decide astfel ca JJ şi Vanessa
să meargă cu Kevin, iar eu, Hex şi Kiva să
urcăm în maşina lui Bibi având în vedere că
T

mergem toţi în aceeaşi direcţie.

Pe drum însă, eu şi Kiva ne oprim la un

non-stop din centrul oraşului pentru e ne lua
nişte sticle cu apă. Nu cred că se simte prea
bine de la atâta bere băută în miez de noapte,
aşa că mă ofer să intru cu ea, înainte să i se
facă rău sau ceva.

— Te simţi mai bine? o întreb în timp ce

aştept să dea pe gât din sticlă.
— Mda, se şterge cu mâneca ca gură. Privirea
îi fuge însă undeva în spatele meu, mijindu-şi
ochii prin semi-obscuritate. Hei, nu ţi se pare
că-i cineva acolo?

Mă întorc spre direcţia arătată de ea, şi

mă schimb la fată când îmi dau seama că
9

are dreptate. La doar câţiva paşi de noi,

pe o străduţă lăturalnică, pare a fi silueta
chircită la pământ a unei persoane. O iau
la pes alergător, cu Kiva pe urmele mele,
şi cred că aud din spatele nostru o portietă
trântindu-se.

Mă las pe vine spre persoana ce pare că zace

inconştientă pe ciment, şi mă schimonosesc
toată la faţă când îi zăresc spuma pe i se
formase în dreptul gurii.

— Kiva, sună la salvare! ţip spre ea,

aplecându-mă spre tipa din faţa mea pentru
a-i verifica bătăile inimii. Nu-i simt pulsul!

Palmele încep să-mi tremure în jurul

corpului. Habar n-am ce a putut păţi, însă
pare că a luat o supradoză sau ceva de genul.
— Ce se petrece? se aude din spatele nostru
vocea ridicată a lui Bibi.

— Nu ştim, vorbeşte pe o voce tremurândă

Kiva. Luna spune că nu-i găseşte pulsul.

— Lasă-mă să văd, îsi suflică Bibi mânecile

' T

de la geacă, lăsându-se la acelaşi nivel cu al

meu. Are o expresie consternată pe faţă in
timp ce-i verifică la rândul lui semnele vitale.

— Ai sunat, Kiva? îmi înclin corpul spre ea,

şi o văd cum dă de mai multe ori din cap,
aprobator.

— Sunteţi bine? apare şi Hex din spatele

nostru, însă nu pare să mai fie atent la ceea
ce încerc să-i spun, căci se apropie cu paşi
lenţi spre trupul inconştient al fetei, având o
grimasă încruntată pe faţă. Pare... luat prin
surprindere.

— Ce e? mă apropii de el.

— O cunosc pe tipa asta din vedere, murmură

mai mult pentru sine. Cred că
numele ei e... Jizzy.
 Capitolul 32

— Trebuie să m erg la ore, Hex.

— încă nu s-a sunat, îi murmurasem în

ureche, inspirându-i pe nas parfumul dulce
ce-i izvora din piele. îm i lipisem în trecăt
buzele de linia unei vene de pe gât, simţindu-
sub piele pulsul vădit accelerat, şi
avusesem de toate puterile din lume pentru
a nu-i marca acea zonă cu dinţii, asa cum o
» ' T

făceam de fiecare dată când prindeam ocazia.

îmi plăcea să-i imprim pe piele urmele

atingerilor mele, cu gândul murdar că ceilalţi
tipi care vor îndrăzni să se dea la ea vor
vedea că e luată deja, şi că nu au nicio şansă
de izbândă. Era ciudat cum un simplu gând
mă putea face să ajung în al nouălea cer şi să
vibrez de plăcere pe dinăuntru.

Sunny se mişcase de lângă mine, punându-şi

braţele pe pieptul meu pentru a mă împinge
uşor în spate.

— Scuze, Hex, dar chiar trebuie să merg la

ore. Ne vedem mai târziu? întrebase zâmbind,
punându-şi o palmă pete obrazul meu pentru
a-mi mângâia în treacăt urmele de barbă
rasă.

I-am cuprins la rândul meu încheietura

braţului, frecându-şi nasul de aceasta.

— Vin să te iau diseară să ieşim prin oraş?

Zâmbetul începuse sâ-i pălească încetul cu
încetul de pe faţă, lăsând în urmă doar o
încordare înfrânată. îşi dădu mâna la o parte,
făcând un pas în spate.

— Nu cred că mama va fi de acord să mă lase

să ies cu tine.

Fusese rândul meu să mă încrunt. Numai

imaginea cu vrăjitoarea de mă-sa era
suficientă cât să mă facă să anticipez deja
atitudinea devenită deja ostilă a lui Sunny.

— Chiar trebuie să o asculţi mereu?

I

întrebasem poate prea pornit către ea. Eşti

aproape majoră, iubire. Până când o s-o laşi să
te controleze după cum are ea chef?

Sunny îmi aruncase o privire crudă, începând

să-şi molfăie buzele între dinţi. Bine că eram
într-o sală unde nu se ţinea nicio oră, altfel
cine ne-ar fi văzut ar fi zis că mă iau de ea
fără sens după modul aproape afectat în care
arată.

— Nu înţelegi, Hex, mă ochise din nou, de

data asta cu o oarecare cruzime în ochii de
un albastru intens, ce parcă îmi săpau adânc
prin carne, agitându-mă. Aşa m-a crescut de
când mă ştiu. Nu pot să mă comport acum
altfel cu ea când nici măcar nu ştiu cum să fac
asta. în plus, spuse, privind deodată într-un
punct de pe podea. începuse să-şi frece vârful
adidasului de parchet Nu sunt sora mea, ca
să-i răspund înapoi sau să mă răzvrătesc după
bunul plac. Pur şi simplu, nu pot!

Mă încruntasem atât de tare, încât piele

frunţii începuse să mă doar din cauza cutelor
adânci săpate în aceasta. N-o mai văzusem
niciodată pe Sunny atât de agitată, ca şi
cum ar fi stat constant pe ghimpi şi n-ar fi în
stare să dea glas neplăcerilor ce o frământă.
Observasem asta de câteva ori la ea, ca şi
cum ar fi încercat să menţină o aparenţă
înşelătoare în faţa tuturor, ascunzând însă
în spatele zâmbetelor sale nori întunecaţi
de reproşuri nerostite. Şi ceva îmi spune
că acestea erau adresate întru totul mamei
sale, căci dacă eu mă simţeam sugrumat de
comportamentul său extrem de nociv, nici nu
voiam să mă
gândesc ce se petrecea în mintea lui Sunny,
care era, mai mult ca sigur, o victimă a
încercării sale de a controla ceea ce era în
jurul său.

O apucasem uşor de după umeri, trăgând-o

spre mine cât să-mi plasez bărbia peste părul
rău. Căldura sa corporală începea să se
combine cu a mea, formând o ciudată stare de
bine.

— Hei, e în regulă. Pricep ce spui. Doar că,

ar trebui să găsesc curajul de a o înfrunta
pe maică-ta când nu eşti de acord cu ea. Poţi
încerca chiar să vorbeşti cu Luna. Sunt sigur
că îţi va da nişte sfaturi.

Preţ de câteva clipe nu îndrăzneşte să scoată

vreun cuvânt pe gură. Apoi, străngăndu-mi
mai bine geaca în pumnii săi, se dădu în spate
cât să mă privească în ochi. Iar acelaşi zâmbet
cald şi fragil îi răsărise pe buze, odată cu
bătăile inimii ce mi se întetiră la vederea lui.
/

Oh, băga-mi-aş! Mă simţeam ca un puşti

îndrăgostit când simţeam asta. Ceea ce
probabil era adevărat oarecum.

— Mulţumesc, spuse, ridicăndu-se pe vârfuri

pentru a-mi săruta apăsat, însă prea puţin
pentru poftele mele, buzele. Dar chiar trebuie
să plec, Hex, râse, aducându-mi un rânjet
viclean în colţul gurii.

îi apucasem pe neaşteptate obrajii în palmele

mele, prăbuşindu-mi gura peste a sa într-un
mod atât de brutal şi plind de dorinţă,
încât un suspin lung i se strecurase printre
buzele noastre aflate în mişcare, făcându-mi
vibraţiile electrice să-mi alunece direct spre
erecţia în formare. Era ciudat cum puteam să
mă încing atât de uşor doar dintr-un simplu
sărut, în condiţiile în care cu celelalte fete
cu care obişnuiam să mi-o pun trebuia să
trecem la ruperea hainelor de pe noi pentru
a-mi putea trezi scula din somnul cel de veci.
însă probabil din cauza asta o plăceam atât
de mult pe Sunny; reuşise să trezescă în mine
ceva mai mult decât o simplă atracţie fizică, o
dorinţă hrănită de senzaţiile cutremurătoare
I I

ce-mi făcea stomacul să se răstălmăcească

pe toate părţile de fiecare dată când era în
preajma
mea.

îi prinsesem limba între dinţi, sugând cu poftă

de câteva ori cât să-i simt gustul de suc de
portocale din salivă, apoi m-am dat înapoi,
înainte să simt nevoie de... mai mult.

Privirea sa era înceţoşată, părând ameţită

de-a dreptul îi ştersesem colţul buzelor pentru
a-i îndepărta umezeala adunată ce i-ar fi făcut
pe ceilalţi să-şi dea seama că tocmai fusese
sărutată, apoi ne-am despărţit, luând-o fiecare
spre clasa sa.

Mă prăbuşisem apoi pe scaunul din dreptul

băncii mele, fără să aştept cum prea mult
entuziam ora de literatură. Era o tortură să
o ascult pe baborbiţa aia dând din gură ca o
moară hodorogită.

— Capu' sus, flăcău!

Mi-am ridicat capul în direcţia Lunei, zărind-o

cum ocupase scaunul de lângă mine. Părea
toată un zâmbet, şi, în mod dubios, arăta exact
ca Sunny cu câteva minute în urmă — ameţită
şi puţin ciufulită
la păr.

îmi ridicasem întrebător o sprânceană spre

dânsa.

— Ţi-ai tras-o prin vreo debara?

— As vrea eu, surâse. Cred însă că sărmanul

/ *

dejoel nu e îndeajuns de aventurier pentru

asa ceva.
t

foel Miller.

Un nume ce-mi aduse instant o grimasă pe

faţă.

— Nu-mi spune că încă umbli cu imbecilul

ăsta de curvar?

— Nici tu nu eşti mai deştept, dar n-o văd pe

Sunny făcându-ţi vânt de lângă ea.

Mă strâmbasem urâcios spre ea, în timp ce

aceasta mă privea şiret pe sub gene.

— Amuzant. Dar, serios acum, Luna! Ştii şi tu

cum e, sau prin câte paturi a umblat. Nu te
merită.

E rândul Lunei să se schimbe la faţă,

îngustându-şi ochii căprui spre mine.

— Nu fi cinic, Hexişor. Şi tu ai deflorat fetele la

viaţa ta, ba chiar ai participat şi la câte orgii
dacă ţin bine minte. Nu te face sfânt în ochii
mei, pentru că acelaşi lucru zis de tine i l-aş
putea adresa şi iubitei tale.

Dădusem să spun ceva, orice pentru a-i

contraataca argumentul, dar îmi dădusem în
scurt timp seama că avea oarecum dreptate.
Făcusem multe josnicii în urmă cu ceva timp,
lucruri pe care alţii nici în filmele porno nu
şi le-ar fi putut închipui, deci faptul că mă
iau acum de Joel mă face să par de-a dreptul
josnic, până şi în ochii mei.

Toăişi, Luna e cea mai bună prietenă a mea,

şi nu vreau să sufere din cauza unui tip care
s-ar putea juca cu sentimetele sale din pură
distractie.
f

Pentru că stiu cum este.

/
Pentru că aşa fusesem şi eu.

— Mai spune-mi o dată, pe cine naiba

aşteptăm? întreabă JJ pentru a patra oară,
începând deja să mă calce pe nervi.

Mai trag o dată din ţigara aproape

inexistentă, simţind gustul amar de tutun
alunecându-mi în jos, spre stomacul ce-mi
protestează în lipsa mâncării, apoi o arunc
pe pavajul de ciment, strivind-o cu vârful
bocancului. îmi bag palmele în buzunarele
pantalonilor, răsucindu-mi capul spre cel
care continuă să facă cercuri din fum.

— Pe nişte cunostinte, ti-am mai zis.

! T t ' t

— Le cunoaştem? intervine si Bibi,

rezemându-se mai bine de caroseria maşinii
sale. Măcar cineva care nu e atât de enervant
cu întrebările prosteşti, îmi spun în gând.

— Posibil. Pe drac sigur îl cunoaşteţi,

zâmbesc parşiv în colţul gurii, privind apoi
apatic spre geamurile glisante ce nu vor să
se deschidă nicicum. Aşteptăm deja de mai
bine de o oră, şi simt deja că înnebunesc dacă
voi mai sta mult în locul ăsta, fără să fac
ceva anume. Noroc că nu mai ninge afară,
zăpada fiind acum doar un strat adipos ce se
mai întrevede pe nişte peticuri de pământ,
scurgându-se prin dreptul canalizărilor.

— Despre ce drac vorbeşte? îl aud pe JJ

adresându-i-se lui Bibi, însă acesta din urmă
nu mai apucă să-i dea vreo replică, căci în
secunda următoare un bip repetat ne atrage
atenţia spre uşile de sticlă ce se dau uşor în
lături, dezvăluind grupul de câteva persoane
ce încearcă să înainteze prin baia de oameni
ce se chinuie să iasă din aeroport.

Şi atunci, imaginea dracului îmi devine din

ce în ce mai clară cu fiecare pas pe care-1 face
spre noi. înălţimea sa îi eclipsează pe ceilalţi,
făcându-1 să iasă în evidentă, si-1 văd cum îsi
t j » *

duce cu mişcări molcome palma în dreptul

ochelarilor de soare, dându-i jos pentru a-i
băga în interiorul gecii. Mă mişc din loc,
zâmbind cunoscător spre feţele
familiare din faţa mea, şi fără să mai spunem
ceva eu şi Drako ne tragem într-o îmbrăţişare
strânsă, bătându-ne de câteva ori pe spate.
Ultima dată când îl văzusem mirosea tot
a medicamente şi spital. Acum, cred că
simt o urmă slabă de tutun peste geaca sa,
combinată cu un parfum familiar de balsam
de rufe. Cred că e acelaşi pe care-1 foloseşte
şi mama din când în când. Dacă ar fi după
mine,* mi-as» arunca hainele în maşina
» de
spălat doar cu nişte apă şi nimic mai mult.

— Oh, deci de dracul ăsta vorbeai, se aude

din nou glasul lui JJ, motiv pentru care mă
îndepărtez de Drako, observându-i câteva
secunde fata.
$

încă mai are urmele alea nasoale de arsură

pe marginile feţei, scrijelindu-i pielea în nişte
dungi cicatrizate, de un roşu închis, ce se
pierd apoi pe măsură ce urmele de cerneală
îi acoperă faţa de la gât în jos. îi spusesem
să-şi tatueze şi o parte din cicatricile de
pe faţă, dar refuzase categoric. Cred că îşi
motivase alegerea pe motiv că nu voia să uite
în totalitate ce s-a întâmplat cu
el şi familia sa, pentru că, până la urmă,
cerneala acoperă, dar modelul încrustat pe
piele va rămâne acolo pentru totdeauna.

— Parcă trebuia să ajungeţi acum o oră,

mă hlizez spre el, făcându-1 să-mi arunce o
privire indiferentă.

— S-a amânat zborul pe motiv de vreme rea,

ridică din umeri, dând palma cu Bibi şi JJ. Nu
trebuia să ne aşteptaţi.

— Oricum n-aveam ce face, schiţează un

zâmbet Bibi.

— Da, ai crede că ar trebui să te distrezi

rupând pământul în vacanţă, dar nici vorbă
de aşa ceva, se pare, dă din gură JJ, făcând
parcă referire la cele întâmplate în urmă cu
vreo două zile.

Liniştea se lasă peste grup, pesemne că JJ

tocmai a atins o coardă sensibilă.

— în orice caz, îşi drege glasul idiotul de

prieten al meu, făcând un pas în faţă pentru
a se apropia mai bine de ceilalţi, se pare că
lucrurile nu stau chiar aşa prost, rânjeşte
plin de şiretenie, făcându-mă să-i urmez
privirea. Ochii săi par lipiţi de-a dreptul pe
şatena din faţa sa, ce-1 priveşte intr-un mod
curios, părând puţin nelalocul ei. Şi tu cine
eşti? întreabă JJ, încercând să ridice o palmă
pentru a i-o întinde Joannei, însă Drako e
mult mai rapid decât aceasta, prinzându-i
numaidecât palma într-a sa, scuturând-o.

— Cineva pe care nu-ţi vei pune labele,

rosteşte pe un ton sec, ascunzând însă în
el o urmă de agresivitate. JJ e puţin luat pe
nepregătite, clipind când la Drako, când la
fata ce pare că se abţine pentru a nu-şi da
ochii peste cap.

Măicuţa în loveşte apoi uşor cu cotul într-o

parte pe cel de lângă ea, făcându-1 pe Drako
să-i dea drumul lui JJ la palmă.

— Nu-1 băga în seamă. A avut rău de avion.

Sunt Joanna, le întinde mâna pe rând celor
doi amici ai mie, zâmbind oarecum trist în
colţul gurii.

A trecut atât de mult timp de când nu am

mai văzut-o — exceptând poza trimisă
de Drako —, încât aproape că nici nu am
recunoscut-o preţ de câteva clipe. Şi nici nu-i
de mirare, căci are un aer... nu ştiu cum să
explic mai exact, mai aparte în jurul său.
Poate să fie de la părul relativ mai scurt
decât ultima oară când o văzusem, sau poate
de la privirea mult mai încrezătoare pe care
o afişează schimbând câteva replici cu Bibi
şi JJ. Orice ce ar fi, mereu are să rămână o
măicuţă în ochii mei, indiferent de cât de
mult s-ar schimba de-a lungul timpului.

— Bibi chiar e un nume? întreabă un glas

masculin de lângă măicuţă, captuându-ne
tuturor atenţia. Pentru că dacă da, o să-mi
schimb numele în ceva la fel de tare! Tata va
muri de ciudă dacă voi renunţa la prenumele
ales de el, nu crezi, Aii?

Privirea îi cade de la blondul cu părul

ondulat, la şatenul pe care nu-1 mai văzusem
niciodată în viata mea.
9

— Nu mă băga în prostiile tale, răspunde

scurt şi la obiect băiatul mai înalt cu puţin
decât Joanna, salutându-ne pe fiecare în
parte. Se pare că numele lui real e Alijah,
dar ne indică să-i spunem pur şi simplu Aii.
Personal, îi agreez mult mai mult numele
întreg, deci pentru mine cu el va rămâne cât
timp va sta aici.

Evan — cred că ăsta era numele lui? —, îi

aruncă celui de lângă el, ciupindu-1 uşor de
obraz.

— Oh. dar parcă îţi plăceau... prostile mele?

ridică din sprâncene spre acesta, făcându-1
pe săracul tip să se îmbujoreze până în vârful
urechilor.

Doar nu sunt împreună, nu? Mereu am

crezut că blondului îi place de măicuţă. Oare
a fost respingerea atât de mare încât n-a
putut suporta şi-a aterizat în cealaltă tabără?
Vanessa va înnebuni dacă va afla asta. E o
fanatică şi jumătate după prostiile astea. Nu
prea înţeleg ce-ar vedea sexy la un cuplu de
gay, dar, la urma urmei, şi eu aş saliva la un
film porno cu lesbiene, deci n-o să fiu eu ăla
cinic ca să comentez.

— Putem pleca? întreabă Joanna la un

moment dat. Vreau să... mergem la ea.

Brusc, tensiunea se lasă din nou peste

întregul grup. Evan şi Alijah rămân tăcuţi,
aruncându-şi unul celuilalt priviri pe furiş,
în timp ce măicuţa îşi trage nasul de câteva
ori, părând oarecum albicioasă la faţă. Cred
că abia acum observ că are ochii puţin roşii,
dându-i un aer de oboseală cruntă.

— Da, să mergem, plescăi din buze, cerându-i

lui Bibi să-i ia pe Evan şi Alijah, în timp ce eu
şi restul urcăm în maşina lui JJ.

— Hei, ai grijă la Sisi! răcneşte JJ spre Drako

atunci când acesta trânteşte un pic cam prea
tare portiera din spate a maşinii.

— Pe dracu' că ti-ai
• botezat maşina, » *
îl priveşte acesta mai mult dezgustat,
aşezându-se aproape de măicuţa ce pare
oarecum amuzată de întreaga situaţie.

— Ba bine că da! porneşte JJ motorul, dând

drumul la radio pentru a schimba canalele
până găseşte un post de muzică.
în scurt timp, melodia de la radio umple
întreaga maşină, făcându-ne drumul unul nu
tocmai atât de lung precum aş fi crezut.

Nu mă aşteptam să-i văd pe cei din Montana

atât de curând. Cu atât mai puţin nu mă
aşteptam să-i văd în asemenea circumstanţe.

Nu o cunosc prea bine pe roşcată cât să simt

mare lucru la adresa ei, însă în perioada
în care fusesem la Drako mi se păruse o
tipă ok, poate doar mult prea predispusă
la rele. Fuma mult, băuse pe măsură, şi nu
se sfiise nicio secundă să încerce tot felul
de rahaturi despre care ştiam că-i pot prăji
plămânii şi creierul. La naiba! Poate că şi
eu îi mai furnizam lui Drako uneri droguri
pentru serile în care nu aveam ce face, dar
căcaturile pe care le văzusem la un moment
dat că le trăgea pe gât sigur nu sunt pe lista
mea de încercări de viitor. Iar tipa părea
dusă rău cu capul, căci nu fuseseră unele
dăţi în care o văzusem amestecând prafuri
cu injecţii şi alcool, ceea ce e îndeajuns
încât să-ţi facă mintea vraişte şi complet
incorigibilă.
Nu-i de mirare că organismul nu i-a mai
suportat in acea seară.

Tata ajunsese cu patrula de poliţie in acelaşi

timp cu ambulanţa în acea dimineaţă
devreme. îi văzusem pe medici chinuindu-se
minute bune să o resursciteze, fără vreun
rezultat aşteptat însă. Fusese declarată
decedată la câteva minute după, cu
prognosticul că luase o supradoză. Se pare
că în corpul ei s-ar fi găsit urme imense de
cocaină, ecstasy şi metamfetamină, suficiente
cât să o ucidă în mai puţin de o oră. Probabil
nici n-a mai ştiu ce se petrece cu ea, sau
momentul în care si-a dat ultima suflare.
$

îmi păruse oarecum rău de ea, deşi nu o

cunoşteam decât din vedere.

Nimeni n-ar trebui însă să-si facă asa ceva

* t

de bună voi, oricât de mult rahat ar avea în

viata lor.
t

Peste mai bine de jumătate de oră, coborâm

în faţa Institutului de Medicină Legală din
Portland, simţind un oarecare disconfort la
gândul că urmează să-i vedem din nou
corpul mort şi zăcând pe o masă oarecare.
Şi cred că cea mai afectată de toată povestea
asta este tocmai măicuţa, ce pare cuprinsă
de nişte spasme interioare ce-i fac corpul
să tremure subit. O privesc în tăcere cum
priveşte ca prin ceaţă intrarea în clădire,
părând să înghită în sec nodul format în gât,
ca mai apoi să-şi coboare ochii spre palma sa
dreaptă.

Drako se apropie de ea la un moment dat,

prinzându-i palma într-a sa. Joanna îşi
strânge mai bine degetele în jurul alor sale,
încercând să-si forţeze buzele să formeze o
» t

tentativă de zâmbet. Fără rezultat însă.

— Vei fi bine, îi şopteşte Drako în timp ce se

apleacă spre aceasta. Sunt lângă tine, ok?

Dă aprobator din cap, apărând-i o oarecare

culoare în obraji.

— Noi aşteptăm aici, se aude JJ,

alăturându-i-se lui Bibi pentru a se sprijini de
maşina acestuia.
T

Le fac semn din cap, urmându-i pe ceilalţi

patru spre holurile lungi şi pustii, ce miros
ciudat de urât, a formol şi medicamente
stricate. Suntem ghidaţi apoi de un medic
legist cu care schimb câteva vorbe spre o sală
unde se ţin corpurile celor morţi, şi simt deja
cum mi se întoarce stomacul pe dos. Nu-s un
fan al cadavrelor, nici pe departe.

Apoi, vreme de câteva minute bune, asist fără

să scot vreun cuvânt la plânsul sugrumat al
măicuţei, ce pare că se frânge în braţele lui
Drako la vederea prietenei sale. îşi scutură
capul, strângând în pumn geaca de fâs a celui
din faţa sa, şi aproape că o compătimesc
pentru halul în care a ajuns, arătând de-a
dreptul dărâmată de durere. Şi cred că o
înţeleg, căci a fost prietena lor până la urmă,
si stiu mai bine decât oricine cum este să
t r

pierzi pe cineva drag într-o fracţiune de

secundă.

încerc să nu mă gândesc la Sunny, dar nu ştiu

cât reuşesc. Mereu îmi spun că nu vreau să
mi-o imaginez aşa, ca un corp lipsit de viaţă
şi culoare, pentru că amintirile sale frumoase
ar trebui să primeze şi să mă facă să mă
gândesc la ea aşa cum a fost, nu aşa
cum a ajuns. A trecut prea mult timp de
când nu am mai văzut-o in toată gingăşia
ei, şi sunt surprins să constat că acum, spre
deosebire de acum câteva luni, pot să-mi
amintesc de ea şi fără să simt acel junghi
permanent pe care-1 resimţeam de fiecare
dată când îmi apărea în spatele pleoapelor. Şi
mă bucură lucrul ăsta. Mă bucur că, încetul
cu încetul, amintirea ei nu mă mai afectează
asa tare.
*

Ceea ce nu pot să spun despre măicuţă,

căci pare un râu de lacrimi nesecat şi care
şiroiesc dâre lungi şi groase de apă sărată.
Are însă noroc de Drako, căci nu ştiu cum
ar mai fi putut suporta momentul ăsta. Eu
sigur nu sunt bun la vorbe care să-o facă
să se simtă mai bine, iar cei doi băieţi de
lângă ea par mult prea prinşi în durerea ce-i
înconjoară pentru a-i mai putea spune ceva
care s-o îmbuneze.

Oare cât de mult tine dracul la ea încât să o

J

aştepte atât de mult timp? Căci din câte ştiu

de la el nu sunt împreună nici până acum.
Fie nu îl mai place, fie nu a putut trece peste
ceea ce s-a întâmplat în vară.
0 aud ca prin transă cum îşi trage nasul
de câteva ori, ştergându-şi cu mânecile
paltonului obrajii năclăiţi de lacrimi.

— Are deja un loc unde să fie îngropată?

— Da, primăria i-a asigurat un loc din oficiu,

răspund prompt. Dar sigur nu era mai bine să
1 se ducă trupul înapoi la voi? Sigur are rude
prin Montana.

Joanna dă vehement din cap.

— Părinţii săi sunt la închisoare. Trafic de

t

droguri şi uciderea unui cuplu din câte am

auzit. Nu voi ieşi de acolo decât peste ani
buni. Dar oricum nu prea contează, pentru
că nu a avut o relaţie bună cu ei. Ca si cum
t »

n-ar fi existat unul în viata celuilalt. Ei erau

9

singura sa familie, fie ea şi disfuncţională. Nu

are la ce să se întoarcă, pentru că nimeni nu
o va aştepta.

Simt cum plânsul o va buşi din nou din clipă

în clipă, şi cred că şi ea crede acelaşi lucru,
căci îşi muşcă frustrată buza de jos,
încercând să se tină tare.
t

— Tocmai de aceea am ales să o lăsăm aici,

intervine Evan, privind încruntat spre trupul
acoperit până la gât de cearşaf al roşcatei.
Să fie un fel de nou început pentru ea. Jizzy
sigur s-ar zvârcoli în mormânt dacă am
duce-o acolo unde ai săi i-au distrus întreaga
viaţă, încă de când era mică.

— Nu am avut nicio ideea ce s-a întâmplat

cu ea în tot timpul ăsta, suspină Joanna,
trecându-şi degetele tremurânde peste câteva
şuviţe din părul său spălăcit la culoare.
Niciodată nu a vorbit cu noi despre ceea ce
o doare, despre ceea ce o macină în suflet.
Poate că dacă ne spunea ce se petrece cu ea
am fi putut face ceva pentru ea. Am fi putut
fi acolo pentru ea. Mi-e greu să cred că a luat
o supradoză în mod conştient. Şi mi-e şi mai
greu să cred că a trecut prin toate astea de
una singură, fără să aibă pe cineva care să-i
mai aline suferinţa. Nimeni nu ar trebui să-si
r r

pună capăt zilelor pentru a scăpa de durere,

pentru că de cele mai multe ori durerea asta
se intensifică şi este pasată altor persoane,
fără să-ti dai seama măcar.
f
Drako o mângâie încet peste umeri,
cuprinzându-i apoi corpul de la spate
cât să-şi preseze bărbia peste capul său,
iar aceasta îl prinde cu putere de braţe,
încercând parcă să-şi găsească un punct
de sprijin în hăul ce pare că se deschide la
picioarele sale. Niciodată nu i-am acordat o
atenţie prea mare tipei din faţa mea. Poate
din cauză că amicului meu i se aprinseră
călcâiele după ea şi nu sunt genul care să se
bage aiurea peste combinaţiile altora. Sau
poate pentru că era prea măicuţă pentru
mine, amintindu-mi inconştient de cea care
se asemăna atât de mult cu aceasta.

însă acum, ascultându-i vorbele pline de o

tânguire dureroasă, îmi dau seama că poate
ea şi Sunny nu prea au ceva în comun, în
afară de notele bune şi o bunătate mult prea
copleşitoare. Căci Joanna cea de acum are
curajul de a dat glas cuvintelor ce-i tremură
pe buze, în timp ce Sunny nu a îndrăznit nici
măcar o dată să riposteze în faţa mamei sale.

— Ar trebui să plecăm, spune aceasta într-un

final, aruncând o ultimă privire îngândurată
spre cea care-i fusese prietenă. Fantoma unui
zâmbet începe să-i joace în colţul buzelor.

De lângă ea, Evan se apleacă peste masa

de metal pentru a trage mai bine cearşaful
peste trupul acesteia, iar doctorul ce apare
pe neaşteptate în cameră împinge suportul la
loc, închizând uşa în urma acestuia.

— Vanessa a spus deja că puteţi dormi la ea,

îmi îndrept atenţia spre Evan şi Alijah de
îndată ce ne croim drum spre ieşire.

— Sigur e în regulă? întreabă blondul. Putem

închiria oricând un apartament sau ceva.

Dau din cap.

— E ok, ai săi sunt oricum plecaţi la voi, îmi

răsucesc capul spre Drako şi Jo. Cam multe
coincidenţe cu Montana asta, zic, iar Drako
îmi aruncă o privire parşivă. Oricum, spun
spre el, tu stai la mine, iar Joanna poate sta
cu Luna. Am vorbit deja cu ea şi e de acord.

— Cine-i Luna? întreabă măicuţa curioasă.

9
— O prietenă, răspund scurt, deşi în mintea
mea răspunsul ar fi fost cu totul şi cu totul
altul. Sau poate că am mai multe răspunsuri
pregătite, neştiind mai exact pe care să-l aleg.
în fond, de când cu întâmplarea cu roşcata
nu am mai apucat să vorbesc prea multe cu
ea de când mi-a permis să o sărut de ziua ei.
însă nu vreau să mă avânt cu capul înainte,
aşa că o să las lucrurile să vină de la sine,
pentru a nu le forţa. Ultimul lucru pe care
vreau să-l fac este să o bag şi mai tare în
sperieţi.

— Atât timp cât nu deranjăm..., murmură

aceasta, fără să pară prea încrezătoare. Oh,
Amalia şi Luke vor apărea mâine dimineaţă.
Nu au putut prinde acelaşi avion cu noi din
păcate.

— Vor sta la Vanessa. Sigur se va simţi în al

nouălea cer înconjurată de... cupluri, spun,
aruncând o ocheadă fugară spre cei doi
băiaţi ce stau apropiaţi unul de celălalt. Cel
mai mic înghite în sec, părând incomod, însă
Evan ridică deodată din sprâncene, adoptând
acum o expresie plină de şiretenie.
Se pare că a rămas la fel de nebun ca atunci
când l-am văzut prima dată. Nu pot să spun
că-mi place prea mult entuziasmul său
debordant, dar nici nu mă enervează atât de
tare precum m-aş fi aşteptat. Atât timp cât
îi face capul toacă Vanessei, şi nu mie, îi pot
suporta orice.

— Oh, Doamne! Vă puteţi... ştiţi voi... Pupa

sau ceva? Şi pe obraz e ok, deşi mintea mea
ar vrea altundeva, dacă ştiţi la ce mă refer.

— Nu i-o sug lui Aii doar ca să vezi tu,

aproape că se sparge de râs Evan, în timp
ce tipul de lângă el are o expresie atât de
constipată, încât cred că ar vrea să fie
oriunde, dar nu aici.

Din faţa noastră, Vanessa clipeşte încet,

părând de-a dreptul frapată.

— Okaaaay, nu m-am gândit aşa departe,

dar îmi place cum gândeşti, amice! îi face
cu ochiul, şi-i văd pe Joanna şi Drako cum
privesc întreaga scenă cu o neutralitate
totală. Sau, mă rog, mai mult Drako; măicuţa
pare prea şocată de cele auzite ca să mai
poată schiţa vreo reacţie. îmi vine să pufnesc
la vederea sa.

— Lasă băieţii în pace, Van, îmi redirecţionez

atenţia spre blondina ce pare mai mult decât
extaziată. Aveam o bănuială că aşa va fi, dar
nu cred să mă fi aşteptat la o aşa menifestaţie
din partea sa. Sunt sigură că cei doi vor dori
să plece de aici mâncând pământul în scurt
timp.

Aceasta îşi ţuguie buzele, zâmbind mişeleşte.

Ochii îi fug mai apoi spre silueta lui Drako, pe
care o analizează câteva clipe contemplativ.

— Pe tine te stiu din vedere. Cred c-ai mai

fost pe aici cândva, am dreptate?

— Aş vrea să spun acelaşi lucru, da' habar

n-am cine eşti, ridică acesta nepăsător din
umeri. Dar da, am mai fost.

— Mă rog, dă aceasta din palme, avem timp

să ne cunoaştem. Iar tu, ochii îi fug acum
spre măicuţă, eşti iubita lui să-nţeleg?

Joanna face ochii mari, părând complet

pierdută în spaţiu. Mai că pot vedea cum
vârful urechilor sale se aprind abia vizibil.

— N-nu, nu suntem... împreună.

Privirea îmi fuge instant spre Drako, are

căror oase faciale se flexează puţin, fără să
lase asta să se vadă. îmi pot da seama că
afirmaţia sa nu i-a picat prea bine, şi are
motive întemeiate, căci o place pe tipă de
când lumea şi pământul. Nici nu vreau să
ştiu ce gândeşte în momentul ăsta.

Din faţa noastră, Vanessa îşi arcuieşte

suspicios o sprânceană.

— Hm, el nu cred că-i de aceeaşi părerea.

Dar fie cum spui tu. O pot face pe Cupidon şi
cu voi. Hex ştie ce servicii bune prestez, nu-i
asa?
» îmi zâmbeşte* cu subînţeles,
r j făcându-i

pe ceilalţi să mă împungă cu privirile. Mă

zgâiesc spre ea, blestemând-o în gând. Ea şi
gura ei cât vila sa de mare!
— Ai iubită? întreabă Joanna cu sclipiri în
ochi, şi mai că-mi vine să fac cale întoarsă.

— Nu, nu mai ascultaţi toate rahaturile

Vanessei. E nebună.

— Eu cred că-i super! râde Evan,

coborându-şi instant privirea spre Alijah.
înghite în sec. într-un mod complet platonic,
dăăh!

Alijah îşi dă ochii peste cap. Privindu-1 mai

îndeaproape, îmi pot da seama că e genul
de tip calm şi la locul lui. Oare cum a dat de
nebunul ăsta?

Peste câteva minute, după ce taxiul opreşte

în faţa casei Lunei— JJ trebuie să plece cu
nişte treburi după ce ne lăsase la Vanessa
—, o ajut pe Joanna să-şi dea bagajele jos
din portbagaj, scoţându-mi telefonul pentru
a apela numărul vecinei mei. îmi închide
apelul, pesemne că va ieşi în curând.

— Ce drăguţ e cartierul ăsta! gângureşte

Joanna mai mult pentru sine, privind cu ochi
mari şi curioşi de jur-împrejur.
— Nu-i asa si-n California? întreb.
f 7

Măicuţa îşi scutură capul.

— Nu tocmai. Casele au altă structură, şi sunt

mai îndepărtate una de cealaltă.

— Stai cu tipul ăla, Evan, nu?

— Da.

— I-am propus să se mute cu mine, dar m-a

refuzat, plescăie Drako din buze, privind-o
pe Joanna ca şi cum ar încerca să-i pătrundă
în suflet. Sau pe sub haine. Cred că ambele
variante.

— Nu mă face să par personajul negativ, se

încruntă discret Joanna, părând oarecum
ruşinată.
»

— Ciudat, ridică Drako din sprâncene. Mereu

am crezut că eu sunt ăla rău din povestea
noastră.

Măicuţa îşi deschide buzele pentru a spune

ceva, însă le închide la loc, muşcându-şi buza
de jos. Mă simt deja penibil privindu-i. Ca şi
cum le-ar fi greu să se frece odată unul de
altul şi să facă naibii sex până nu simt eu
frustrarea sexuală emanată de cei doi.

Scârţâitul unei uşi ne captează atenţia,

zărind-o pe Luna făcându-ne semn cu palma
să ne apropiem. Poartă doar nişte colanţi trei
sferturi şi un tricou mulat pe corp; cred şi
eu că se grăbeşte să ajungem la ea până nu
îngheaţă în uşă.

— Bună, sunt Luna! Voi trebuie să fiţi Joanna

şi Drako, le zâmbeşte. întinde palma spre
Drako, scuturând-o de câteva ori, iar pe
Joanna o trage într-o îmbrăţişare strânsă,
ce pare că o ia prin surprindere pe şatenă,
îmi pare rău pentru amica voastră, şopteşte
într-un mod plin de simpatie când se dă mai
în lături.

Joanna înclină de câteva ori din cap,

înghiţind în sec.

— Haide înăuntru, e frig ca naiba!

Ia o parte din bagajele Joannei, trăgându-le
după sine in holul de la intrare. între timp,
măicuţa se răsuceşte cu corpul spre Drako,
vrând parcă să-i spună ceva, dar incapabilă
să-si deschidă buzele. Acesta face însă
t

primul pas, înaintând spre ea, şi-i prinde cu o

blândeţe greu de crezut obrajii între palmele
sale, ridicându-i faţa cât să se uite în ochii ei.

— Ne vedem în curând, bine?

Şatena dă scurt timp cap, zâmbindu-i slab,

ca mai apoi să tresară uşor când Drako se
apleacă asupra ei cât să-şi unească buzele
de obrazul stâng al acesteia. îmi pare că-i
şopteşte ceva la ureche, făcând-o puţin
agitate, însă nu-mi pot da seama ce anume
căci sunt cu câţiva paşi în spatele lor.

Nu c-aş vrea să aud orice drăcovenii i-ar şopti

dracul la ureche, ameţind-o cu totul. E treaba
si intimitatea lor.
*

Cât timp ei sunt în lumea lor, prind

curaj să-mi ridic ochii spre cei ai Lunei,
întâlnindu-i privirea în doar câteva clipe.
Diametrul ochilor i se măreşte puţin, părând
brusc nelalocul ei, mişcându-se de pe un
picior pe altul. Şi nu-mi pot da seama dacă e
din cauza frigului de afară, sau a mea.

Un nod mi se forţează in gâtlej, simţindu-mă

nevoit să-l înghit pentru a nu mă îneca cu
aerul. O văd cum îşi coboară stingherită
privirea spre podea, muşcându-şi buza de jos,
şi nu pot să nu mă holbez ca un idiot la gestul
său, simţind căldura de acum câteva seri
strecurându-se pe sub pielea mea, asemenea
unor fiori electrizanţi ce-mi fac inima să-mi
r

rateze câteva bătăi.

Oare îsi aminteşte si ea de acel sărut? Oare îl

f 7 »

detestă?

Eu sigur nu o fac, şi am acum toate motivele

din lume să cred că senzaţiile ce mi se
r

formează în corp de fiecare data când sunt

în preajma ei nu sunt deloc nişte reacţii
nevinovate, lipsite de orice însemnătate. Nu
ştiu dacă asta înseamnă că o plac, dar ştiu
că-mi doresc al naibii de tare să-i gust buzele
din nou, doar aşa... Cât să mă pot bucura de
tresăririle sale ce-i cutreieră corpul ca în
seara în care se lăsase acoperită de
strânsoarea mea.

Probabil nu-s în toate minţile, gândind aşa

ceva fată de cea care-mi fusese cea mai bună
f

prietenă atât de mult timp.

Dar un lucru e sigur.

Nu am niciun strop de regret sau vinovăţie.

îi fac în cele din urmă semn din cap lui Drako

să mă urmeze pentru a merge la mine, şi o
luăm la pas spre aleea din faţa curţii Lunei.

— Hei, Hex! se aude din spate vocea

măicuţei, făcându-mă să mă întorc.

Abia reuşesc s-o prind la timp atunci când

se aruncă cu toată greutatea în braţele mele,
forţându-mă să-i înconjor trupul şi aşa mic
cu braţele pentru a ne stabiliza pe amândoi.
Stăm aşa mai bine de cinci secunde,
simţind-o parcă relaxându-se în strânsoarea
mea, apoi îi dau drumul, zărindu-i zâmbetul
cald ce-i străbate fata.
f
— Tocmai mi-am dat seama că nu te-am
imbrătisat deloc de când am venit. Mi-a fost
dor de tine! spune pe un ton sincer, şi ştiu
deja că nu am de ce să-mi fac griji de privirea
ucigătoare a lui Drako, pentru că înţelesul
cuvintelor sale e unul complet nevinovat,
fără vreo implicaţie ascunsă. îl privesc totuşi
cu coada ochilor pentru a vedea dacă e ok
cu asta. Dă uşor din cap, părând oarecum
amuzat de întreaga situaţie. Nenorocitul!

— Aş vrea să spun acelaşi lucru, dar...

Primesc un cot în şold din partea măicuţei.

Şi doare ca naiba chiar! Ce s-a întâmplat cu
Joanna pură şi liniştită de altă dată?

— Omule, ce-a fost cu tipa roşcată? Chiar

avea tendinţe sinucigaşe? îl întreb pe Drako
după ce îi desprind canapeaua din camera
mea pentru a crea un pat.

— Habar n-am, nu o cunosc prea bine.

— Gagică-ta e devastată însă.

— Nu e gagică-mea, ţine-ţi gura! se încruntă

spre mine. Auci, se pare că am atins o coardă
sensibilă.

Mă aşez pe pat, ducându-mi mâinile la ceafă

pentru a mă sprijini de tăbliţa patului.

— Eşti sigur că va mai vrea să fie cu tine?

Fără supărare, dar a trecut ceva timp de când
v-ati văzut din nou. Flacăra aia trebuia să se
reaprindă de atunci.

Drako mă priveşte oarecum nervos,

prăbuşindu-se peste canapeaua extensibilă,
îl aud cum oftează lung, prinzându-şi capul
între palme. Pare obosit. Sau plin de nervi.
Probabil ambele variante.

— Nu stiu.
» în momentul ăsta nu mai ştiu•
nimic, mă crezi? Ştiu că mă place, o văd în
felul în care mă priveşte, sau cum tremură
atunci când o ating, dar... naiba ştie ce-i în
capul ei! E aşa o aiurită încăpăţânată! Mă
calcă pe nervi, jur! încă puţin şi o să
înnebunesc cu ea.

Râd, deşi n-ar trebui să o fac, pentru că nici

situatia mea nu e bună. Uneori chiar am
r

impresia că noi doi am fost blestemaţi de

ghinion să nu avem parte de nimic bun în
viata noastră. Cu toate că situatia lui Drako
7 t

pare mult mai drastică decât a a mea, căci

la bine, la rău, am destule persoane în jurul
meu care să-mi mai umple din golul ce sapă
prin mine.

El însă, nu a fost niciodată un tip prea

sociabil, şi nici nu i-a convenit să fie
înconjurat de oameni pe interes, care-i
urmăreau doar banii şi reputaţia. Iar acum,
când şi-a lăsat în spate familia şi tot trecutul,
mi-e frică că o eventuală respingere din
partea măicuţei l-ar condamna la o viaţă de
solitar, rămânând la fel ca mine atunci când
o pierdusem pe Sunny.

Singur şi gol pe interior.

 Capitolul 33

LUNA

Cred că prim a dată când mi-am dat seama că

ceva nu e în regulă cu Hex şi cu sora mea mai
mică fusese prin pe la sfârşitul clasei a
zecea. Şi nu cred să fi fost vreodată mai
suspicioasă decât fusesem în acele câteva
săptămâni.

Totul debutase aparent banal şi fără să

trezească mari întrebări în mintea mea.
Fiindcă intrasem amândouă la acelaşi liceu,
/ *

drumurile începeau să ni se tot intersecteze pe

holuri sau când schimbam sălile de curs. Şi, ca
de obicei de altfel, eu şi Sunny respectam un
anumit ritual de fiecare dată când dădeam nas
în nas una cu cealaltă Ne opream, ne priveam
în ochi câteva secunde, cât să ne dăm seama
dacă avem sau nu ceva de zis, apoi treceam
mai departe fără să ne adresăm vreo replică,
fără să mai privim în urma noastră.

Relaţia dintre noi două nu se îmbunătăţise

T t

deloc pe parcursurilor celor doi ani, ba din

contră. Mama continua să-i acapareze orarul
de la şcoală şi acasă ca şi cum ar fi fost o
simplă păpuşică în palmele sale, iar în scurt
timp eu şi sora mea mai mică aproape că nici
nu ne mai vedeam prin casă, darămite prin
oras. Devenisem ca două străine de acelaşi
J J

sânge, forţate să ne prefacem în faţa lumii şi

a rudelor că suntem o familie unită şi fără
de păcate. Realitatea era însă una total pe
dos, însă niciuna dintre noi nu cuteza a
spune ceva; Sunny pentru că era complet sub
papucul mamei, ascultându-i ordinele ca un
căţeluş loiai ce se întoarce la stăpân chiar şi
după ce a fost maltratat, iar eu... ei bine, din
pură indiferenţă.

Ajunsesem că nu mai pun atât de mult preţ de

legăturile familiale, căci ele nu-mi oferiseră
vreodată sprijin sau alinare atunci când
am avut nevoie de o vorbă bună sau un sfat
părintesc. Desigur, tata îşi rupea mereu din
timp să ne ofere mie şi lui Sunny atenţia
necesară pentru a ne dezvolta şi a creşte
aşa cum trebuia în ochii lui, însă cu timpul
îmi dădusem seama că nici toată dragostea
din inima tatei nu ar putea vreodată să
compenseze pentru neglijenţa de care dădea
mama dovadă în cazul meu. Nu ştiam ce avea
T

cu mine, ce-i făcusem de era aşa înverşunată

să se prefacă că nu exist în ochii săi, însă mă
durea uneori, chiar dacă nu o mărturiseam
nimănui, nici măcar lui Hex, în care aveam
atât de multă încredere.
Şi cred că acela era motivul pentru care eram
atât de dezamăgită de mine însămi. Că nu
reuşeam să mă deschid complet în faţa celui
care îmi oferea sprijin necondiţionat şi mă
prindea mereu de mână atunci când ceilalţi
mă doborau. Şi mă uram în egală măsură şi
pentru că încă mai speram la atenţia mamei,
chiar şi după atât de mulţi ani de abandon
aproape complet. Mă putea blama cineva?
Oricât de puternică aş fi fost, simţeam uneori
nevoia de a discuta cu cea care îmi dăduse
viaţă, aşa cum ar fi făcut-o orice altă fată
de vârsta mea. Deşi aveam şaişpe ani, eram
încă un copil. Un copil ce se maturizase prea
repede, prea forţat, şi care tânjea în secret
după o fărâm ă de iubire din partea celei pe
care altădată aş fi strigat-o mami din tot
sufletul.

Şi credeam că Hex avea să fie mereu acolo

lângă mine.

Să mă amuze atunci când ieşeam nervoasă

9

din casă după un alt schimb tăios de replici cu

mama.

Să-mi dea ceva de fumat sau băut atunci

când greutatea lumii părea mult prea grea de
suportat pe umeri şi simţeam că abia mă mai
puteam ţine pe picioare.

Să mă ia în braţe, fără să-mi mai dea drumul,

şi să-mi şoptească la ureche glume seci despre
apocalipsă, tăţe şi scule ruginite, doar aşa...
cât să stoarcă un zâmbet de pe buzele mele.

Hex era ancora mea. Era farul a cărui lumină

mă ghida prin întunericul ca de smoală,
trăgându-mă la suprafaţă pentru a nu mă
îneca în propriile gânduri.

Niciodată nu m-am gândit că cineva l-ar putea

smulge de lângă mine, şi cred că uneori l-am
luat de bun, ca şi cum avea să fie mereu acolo,
pentru mine, de fiecare dată când aveam
nevoie de el.

însă oamenii nu vor rămâne pentru totdeauna

în viaţa ta. Uneori îşi vor face de bunăvoie
bagajele şi vor pleca fără ca măcar să-ţi dai
seama. Alteori se vor şterge cu bocancii
plini de noroi de preşul amintirilor voastre,
scuipând cuvinte pline de venin şi
murdărie doar aşa... căt să te facă să te simţi
mizerabil pentru că ai avut încredere în ei.
însă de cele mai multe ori, vei sti. Vei sti ce
urmează. Şi vei privi. Vei privi neputincios
cum vă veti înstrăina unul de celălalt,7 si tot ce
/ /

vei putea să faci va fi să stai.

Să stai pentru că simţi că nu mai ai cum să-i

tragi înapoi spre tine, pentru a nu te părăsi şi
a te lăsa în urmă. Să stai pentru nu mai este
doar alegerea ta la mijloc, şi nu poţi forţa pe
cineva drag să rămână constrâns în viaţa ta,
ca şi cum ei n-ar mai avea dreptul la libertate.
Să stai pentru că, oricât de mult te-ar durea
inima pe dinăuntru şi oricât de multe ţipete
neputincioase ţi-ai înfrâna în plămâni, în
adâncul tău vei sti că s-a terminat. Si vei
/ /

rămâne singur, la fel ca la început.

Şi cred că am ştiut, adânc în interiorul meu,

că Hex avea să se sustragă puţin câte puţin,
bucăţică cu bucăţică, din braţele mele.

începuse cu câteva priviri aruncate pe ascuns

unul altuia, fie la cantina liceului, fie pe
holuri, fie pe stradă, fie... oriunde. însă
încercam să găsesc tot felul de scuze pentru
asta. Fie Hex arăta ca un boschetar, fie Sunny
se machiase mai urât, fie... naiba mai ştia! Nu
mai gândeam logic în acea vreme, probabil
pentru că nu voiam să recunosc ceea ce
simţeam prinzând rădăcini în interiorul meu.

Neîncredere.

Continuase apoi cu meditaţii — din partea

lui Sunny, căci Hex era prost bâtă — apoi cu
întâlniri din ce în ce mai dese, ba pe holuri, ba
prin curtea liceului, ba pe stradă. Continuam
să cred că sunt doar pure coincidenţe; că
oraşul e mic si e normal să se ciocnească unii
/ 7

de ceilalţi. însă nu puteam să nu bag de seamă

felul aproape apreciativ în care se uita Hex
la ea, ca şi cum ar fi văzut-o pentru prima
dată şi nu şi-ar mai fi putut lua ochii de pe ea.
Era ceva cu el, ceva despre care nu puteam
să spun prea multe, căci niciodată nu-l mai
văzusem pe Hex atât de atent la vreo fată. Cu
excepţia mea, dar nici măcar o clipă ochii săi
nu mă priviseră pe mine în maniera în care o
făcea cu ea. Un al doilea drăcuşor încolţise în
pieptul meu.
Suspiciunea.

Pe toată durata verii, deja eram sigură că

cei doi se apropiaseră mult prea mult pentru
propria mea plăcere. Nu o alungasem însă
pe Sunny de lângă el, căci oricât de mult aş
fi blamat-o pentru felul în care ascultat ca la
execuţie ordinele mamei, niciodată n-aş fi fost
atât de rea încât să-i dau vreun şut în fund,
alungând-o. Speram însă ca lucrurile să curgă
de la sine; să revină din nou nişte simple
cunostinte unul în ochii celuilalt, iar Hex să se
t i *

reîntoarcă a-mi fi... cel mai bun prieten. Căci

simţeam cum îl pierd cu fiecare moment în
care îl prindeam privind-o din depărtare, sau
vorbind cu ea cu cel mai senin zâmbet din câte
văzusem vreodată pe faţa lui.

Deja nu mai fusese o mirare faptul că

la începutul clasei a unşpea cei doi se
declaraseră iubiţi în faţa grupului nostru.

Nu stiusem ce simţeam mai exact în acel

T r

moment. Voiam ca Hex să fie fericit, chiar

voiam acel lucru, însă nu voiam să găsească
aşa ceva tocmai lângă cea cu care abia de
mai reuşeam să schimb vreo două vorbe. Si
T 7

nu ştiam dacă lui Sunny chiar îi plăcea de el

sau făcea acel lucru doar pentru a intra în
cercul meu de prieteni după care tânjise atât
de mult. Mereu îmi cerea să o iau şi pe ea cu
mine, să-ifac cunoştinţă cu prietenii mei şi
să o mai scot în lume, departe de ordinele
mamei, însă nu voiam sub niciun chip să-mi
invadeze micuţa bulă de sticlă pe care mi-o
clădisem în jurul meu cu atât de mult efort.
Aveam puţini prieteni, dar buni şi de treabă. Şi
era suficient pentru mine. Sunny nu avea ce să
caute printre noi, la fel cum nici eu nu căutam
să intru în lumea sa perfectă şi ordonată.

Bula aceea începuse, încetul cu încetul, să

se crape pe alocuri cu fiecare moment în
care Hex nu mai stătea cu noi. Cu fiecare
clipă în care nu mai era acolo, lângă mine,
când aveam nevoie. Cu fiecare secundă în
care simţeam că-l scăpăm printre degete,
pierzându-l cu totul.

Sigur era un gând egoist să-l vreau pe Hex

doar pentru mine, dar nu-mi păsa. Era
singura persoană, după tata, pe care o voiam
permanent în viaţa mea pentru că-mi făcea
bine. Hex era un bine necesar ce-mi echilibra
gândurile şi mă ţinea deasupra apei. După
acea depărtare de el însă, pierdusem cu totul
contactul cu suprafaţa acesteia. Şi pentru
prima dată de când mă ştiam, îmi dădusem
seama de cel mai îngrozitor lucru care mi se
putea întâmpla.

Aveam să mă pierd în lipsa lui, şi nu avea să

mai fie acolo, întinzându-mi mâna, pentru a
mă trage spre cerul limpede de deasupra.

— Poţi dormi cu mine dacă vrei. Sau, dacă

te simţi incomod, te conduc spre camera de
oaspeţi.

Tipa din faţa mea îşi ridică gânditoare capul

din poală. Cred că stă mai bine de zece
minute cu privirea aţintită spre palmele
împreunate pe genunchi, părând a se uita
în gol. Acum însă, ochii de aceeaşi nuanţă
cu a mea mă ochesc cu un strop de interes,
observându-i urmele de roseată ce-i alunecă
anevoios de-a lungul obrajilor. Pare ruşinată,
şi-mi aminteşte puţin de Kiva. Sigur cele
două s-ar înţelege destul de bine dacă s-ar
întâlni.

— Sincer, mi-ar plăcea să dorm aici dacă nu

ai ceva împotrivă. Mi-e puţin ciudat să fiu
aici, începe din nou să-şi frece degetele între
ele, devenind mai agitată. în plus, şopteşte,
părând brusc încărcată de emoţii, nu vreau
să fiu singură. îh, cred că-ţi par penibilă,
surâde mai mult forţat, observându-i pentru
prima dată trăsăturile drăguţe ale feţei. E
frumuşică, şi destul de... cuminte după felul
cuviincios în care se poartă. Pe bune, chiar
a salutat-o pe mama cu atât de mult respect
încât preţ de o clipă am crezut că ar vrea
s-o înfieze şi alta nu. Sigur m-ar pune apoi
să învăţ nişte lecţii de bune maniere de la
> t t

dânsă; pare destul de bine crescută.

îmi scutur în cele din urmă capul,

aşezându-mă cu fundul pe pat, în partea
opusă acesteia.

— E în regulă. Şi pot anticipa cum te simţi.

Nici mie nu mi-ar plăcea ca unul dintre
prietenii mei să păţească aşa ceva.

O privesc cum dă apatic din cap, umezindu-şi

buzele. Mai că aş crede că ar putea să o
bufnească lacrimile in secunda următoare
având in vederea sticlirea ce i se fixează
pe pupile, însă clipeşte de câteva ori,
trăgându-şi nasul.

— Si, cum de te stii cu Hex?

T * r

Trebuie să recunosc că sunt puţin curioasă.

Nu prea vezi în fiecare zi fete care să sară la
gâtul lui Hex, deşi ceva din mintea mea mă
face să mă gândesc că gândul ei e mult prea
direcţionat spre tipul tatuat care a venit cu
ea, Drako parcă.

Chiar, ce nume ciudat. E îndeajuns să zici

Dracul, şi-n Iad cu noi.

Aproape că râd în sinea mea.

De pe locul său, Joanna îşi ridică fulgerător

de repede capul spre mine, înclinându-1
într-o parte. Buzele i se întind slab la colţuri,
formând un mic zâmbet.
— A fost la noi, în Montana, prin vară. A
stat ceva timp cu Drako din cauza unor
probleme... sentimentale care sper că i-au
mai trecut între timp. Poate că Jizzy mi-a fost
o prietenă destul de bună, însă nu pot să-mi
închipui prin ceea ce a trecut Hex atunci
când şi-a pierdut iubita. Cred că a ţinut foarte
mult la Sunny de a fost atât de distrus cât
timp a stat la noi.

Cred că mai zice ceva, dar nu mai reuşesc

să asimilez mare brânză din monologul său.
Singurul lucru care-mi mai pătrunde acum
gândurile este un cuvânt ce-mi face mintea
să se simtă greoaie, şi a naibii de înceţoşată.

Sunny.

Sunny.

Sunny.

Cred că a ţinut foarte mult la Sunny de a fost

atât de distrus.

încerc să-mi oblig mintea să se lepede de

gândurile astea otrăvitoare, dar pare că mai
tare mă afund în ele, simţindu-le cum mă
sugrumă de gâtlej.

Uitasem de Sunny în ultimele zile.

Uitasem şi de faptul că Hex a iubit-o mai mult

decât pe oricine altcineva pe lumea asta.

Pur şi simplu, sărutul cu el mă făcuse să uit

până şi de mine, lăsându-mă suspendată
într-o buclă de ceată. Vreau să cred că ceea
t

ce mi-a spus acum două nopţi e adevărat, nu

pentru că i-aş împărtăţi brusc sentimentele,
ci pentru că nu aş vrea să fiu minţită tocmai
de el. Nu că ar avea vreun motiv plauzibil
pentru a o face, căci nici prin ruptul capului
nu ar trebui să glumească pe un asemenea
subiect, însă acum, reamintindu-mi de relaţia
dintre cei doi îmi dau seama că mereu are să
existe o barieră impusă între noi, ceva ce mă
va face mereu să mă opresc şi să dau înapoi,
chiar şi în ciuda faptului că aş vrea să mă
avânt cu un pas înainte.

Hex mereu o va iubi pe Sunny, dovadă stând

mărturia fetei din fata mea ce vorbeşte cu
f 9

atât de multă îndurerare în glas la adresa

lui. Ca şi cum ar şti ce epavă a fost în tot acel
timp în care eu nu am ştiut nimic de el. Ca
şi cum ar şti prin ce a trecut atunci când eu
începeam să uit de el, încetul cu încetul. Ca
şi cum ar şti cât de mult a iubit-o pe cea care
i-a distrus viaţa în acea noapte de primăvară
fatidică.

înghit în sec, simţind un ghem de nervozitate

încâlcindu-se în stomacul meu. Nu mai vreau
să mă gândesc la cei doi, însă sunt curioasă
prin ce a trecut. Hex nu mi-a povestit
niciodată pe unde a umblat, ce a făcut sau
cu cine a fost în tot acel an de când plecase
peste noapte din Portland. Iar eu nu am mai
întrebat, de teamă să nu scot la suprafaţă
amintiri care l-ar putea face să se întristeze.

Acum însă, vreau mai mult decât orice să-i

aflu povestea. Să aflu de Hex cel despre care
nu stiu nimic.
t

— Hei, eşti bine? mă întreabă tipa la un

moment dat, făcându-mă să mă scot forţat
din gânduri. Clipesc buimacă, întorcându-mi
atenţia asupra sa.

— Da, evident.

— Tu şi Hex vă înţelegeţi destul de bine din

câte-mi pot da seama, spune zâmbind.

Pufnesc.

— Presupun.

— De fapt, sunt sigură de asta, chicoteşte

discret, părând mai rumenă la faţă, ca şi cum
s-ar mai înzdrăveni puţin. Am văzut felul
cum te priveşte. E... ciudat de frumos, surâde
animată.

Fruntea mi se încreteste, conturând

r > 7

nedumerirea ce mi se aşterne peste faţă.

— Felul? Ce fel?

Pot jura că începe să se înroşească la faţă.

Doamne, tipa asta e mai ceva decât Kiva, fără
glumă...
— Stii tu, asa cum se uită Drako la mine
/ * *

uneori. Ca şi cum ar vrea să mă cuprindă in

braţe si să nu-mi mai dea drumul vreodată.
r r

E rândul meu să-mi simt urechile inundate

de căldură. Noroc insă că am părul lăsat
pe spate, ascunzându-le. îmi dreg nu
prea discret glasul, încercând să par
necunoscătoare.

— Ţi se pare.

— Posibil, ridică din umeri, meditând

deodată spre un punct de pe pat, ca şi cum i
s-ar bloca privirea. Mi-ar plăcea însă ca Hex
să uite de Sunny şi să-şi vadă de viaţă. E un
tip de treabă, exceptând momentele când
e beat sau drogat. Atunci e un nenorocit cu
diplomă! zice cu hotărâre, făcându-ne pe
amândouă să izbucnim în râs. Nici nu stie
i

câtă dreptate are, îmi zic în gând.

Următoarele minute le petrecem într-o linişte

totală, oarecum incomodă. Nu prea ştiu ce ar
trebui să vorbesc cu ea, căci pare destul de
distrusă din cauza morţii amicei sale, iar eu
nu prea le am cu vorbele de
încurajare. Oricum, nu cred că ceva din ce
i-aş putea zice ar face-o să se simtă mai bine.
Nu ne cunoaştem mai deloc; abia de ne stim
numele una celeilalte.

Hex însă pare să ţină într-o oarecare măsură

la ea, căci altfel nu ştiu de ce m-ar mai fi
rugat să o găzduiesc pentru cele câteva zile
cât va sta aici. Hex nu prea face favoruri
oamenilor, cu atât mai puţin celor cu care nu
se ştie prea bine. Curiozitatea mă gâdilă din
nou pe limbă, făcându-mă să-mi dau din nou
drumul la limbă si să întreb:
*

— Deci, crezi că mi-ai putea povesti puţin din

şederea lui Hex la voi?
*

îşi arcuieşte întrebătoare o sprânceană.

— Credeam că sunteţi destul de apropiaţi.

Cum se face că nu stii?
i

— Hex e un maimuţoi secretos. Pun pariu

că a dat-o rău de tot în bară pe acolo de nu
a vrut să ne povestească, surâd, însă Joanna
mă priveşte fix, având pe chip o expresie ce
pură încântare.
— Ai fi surprinsă...

Peste mai bine de o oră, rămân încă cu gura

căscată şi cu inima cât un purice în piept
în timp ce tipa din faţa mea îmi povesteşte
întreaga întâmplare cu ea, iubitul său — sau
fostul? — şi Hex. Nici printr-o mie şi una de
gânduri nu m-aş fi gândit că Hex a trecut
prin atât de multe în oraşul ăla, că a fost pus
de atât de multe ori în pericol, dar, mai mult
decât atât, nici o secundă nu m-am gândit
că ar putea să salveze viaţa atât de multor
oameni. Mereu am crezut că se afla prin cine
stie ce bordel, înecându-si amarul în sticle
» 7 T

goale de alcool şi trupuri desfrânate de femei

ce i-ar putea lua gândul de la moartea surorii
mele.

Deşi, Joanna nu omite să precizeze şi

momentul în care îl prind cu blonda aia la
Drako în casă, deci probabil că a avut şi el ce
să călărească cât timp lua pauze din a face-o
pe eroul. Sper doar că nu a pângărit prea
tare casa acelui tip; cine ştie câte milioane de
posibili copii au murit prin acea moşie...
Totuşi, oare de ce nu mi-a povestit Hex
niciodată despre cele petrecute acolo? A
făcut mai mult bine decât rău, şi a ajutat la
prinderea acelui psihopat nenorocit care,
slăvit fie Iadul, a primit ce-a meritat. Poate
c-o să-l întreb cândva; atunci când mă voi
simţi din nou în largul meu în preajma lui.

— Wow! exclam, fiind în lipsă de cuvinte.

Sunteţi bine acum? Mă refer, tu şi tipul. Pot
doar să ghicesc că nu mai sunteţi împreună
după modul în care v-aţi comportat unul cu
celălalt.

Buzele i se lasă subit în jos, făcându-i

trăsăturile fetei să i se schimonoseacă cu
9

totul. Poate că n-ar fi trebuit să întreb, mă

înjur repede în gând, neştiind acum ce să
mai fac ca să dreg situaţia devenită de-a
dreptul anxioasă. Ochii îi sunt palizi, lipsiţi
de strălucire, iar faptul că îşi freacă din nou
palmele între ele îmi dă de înţeles că se simte
stresată.

— Scuze, sunt mai indiscretă de fel, râd

într-un mod ciudat, mişcându-mă pe pat
pentru a mă da jos. Vrei să dăm o fugă la
băieţi? o întreb în timp ce mă îndrept spre
ferestră. Sigur te-ai simţi mai bine lângă el
decât lângă o persoană pe care nu o cunoşti.

— La ce te referi? o aud întrebând, însă

nu mă grăbesc să-i răspund. în schimb,
deschid în lături fereastra, simţind aerul
răcoros de iarnă izbindu-se de pielea mea.
Tremur puţin, fiind doar în tricou. Ignor
însă senzaţia de înţepătură ce-mi ia cu asalt
corpul din cauza schimbului mult prea brusc
de temperatură, îmi aduc palmele în dreptul
gurii asemenea unor cupe, şi trag aer în piept
pentru ceea ce urmează.

— PAPĂ-LAPTE! IEŞI LA GEAM, JULIETO!

O aud pe Joanna izbucnind într-un râs ce

aduce mai mult a înecat. Rânjesc în sinea
mea; se pare că măcar am reuşit să-i mai iau
gândul de la disconfortul de mai devreme.

Peste câteva secunde, timp în care zăresc

nişte priviri curioase ale vecinilor din faţa
caselor noastre, o umbră se mişcă prin
dreptul ferestrei sale, iar în clipa care
urmează chipul aproape sictirit al lui Hex
apare de dincolo de draperie. Nu cred că-i
place prea mult... invocarea mea.

— Ştii, prefer să arunci cu pietre sau ceva

decât să faci o scenă.

— Unde ar mai fi distracţia? ridic din umeri,

privindu-1 cu amuzament. Şi mă gândesc preţ
de o clipă, cât de uşor este să trec peste orice
gând rău la adresa sa şi să mă port cu ele
asa cum o făceam din totdeauna. Niciodată
*

nu voi înţelege cum poate avea efectul ăsta

asupra mea, ca şi cum mi-ar putea controla
involuntar fiecare stare.

Din spatele său, chipul acelui tip, Drako,

apare şi îmi aruncă o ocheadă curioasă, dar
totuşi destul de plictisită. Băiatul ăsta e cam
ursuz, îmi spun în gând. Nu pricep cum a
putut-o cuceri pe o fată aşa de treabă precum
Joanna.

Probabil are o fiară în pantaloni, îmi aud

vocea din cap răspunzându-mi, şi poate că
dacă nu mi-ar sta în cale câteva bare de
metal chiar aş fi tentată să arunc o privire
spre acel loc uitat de soare. Doar aşa... în
scop pur informativ.

— Ce vrei, Luna? întreabă Hex, afişând acum

un zâmbet plin de viclenie în colţul gurii.

Mă răsucesc cu corpul spre Joanna, făcându-i

semn să-şi mişte fundul spre mine. De îndată
ce o simt în spatele meu mă apuc mai bine
cu palmele de balustrada balconului meu,
sprijinindu-mi cu toate puterile tălpile de
grinzile de metal. îi iau avânt apoi, planând
puţin pe deasupra distanţie ce mă desparte
de pământul umed.

— Prinde-mă dacă poţi! îmi ridic ochii spre

Hex, zărindu-i stupoarea de pe faţă, iar în
secunda următoare mă înclin cu tot corpul
spre balustrada de vizavi, prinzându-mă la
limită de aceasta înainte ca piciorul să-mi
alunece pe una dintre barele ude din cauza
zăpezii topite.

— Eşti imposibilă! îl aud pe Hex bombănind

şi înjurând la adresa mea, apucându-mă
totuşi de după subsuori pentru a mă trage la
el în cameră. Doar că se pare că idiotul a uitat
că nu cântăresc mai mult decât un sac
de cartofi plin doar pe jumătate, căci forţa
pe care o aplică asupra corpului meu e atât
de covârşitoare, încât mă face să mă izbesc
cu putere de pieptul său, simţindu-i braţele
cuprinzându-mă cu totul de la spate.

Şi chiar acum, spaţiul aproape inexistent

dintre noi şi faptul că-i pot percepe
căldura corpului învăluindu-1 pe al meu,
îmi determină pulsul s-o ia la galop,
formându-mi un nod gros în centrul
stomacului. Palmele sale parcă îmi ard
pielea, şi am o puternică tentaţie de a mă
smulge de sub atingerea sa până nu am să
mă frig mai tare.

— Eşti bine? întreabă imediat, mult prea

aproape de urechea mea ce se strânge parcă
sub respiraţia sa.

— Nu cred că mi-am rupt ceva, spun într-un

final, împingându-1 cu palmele peste piept
pentru a-1 da de lângă mine.

Poate doar mândria de aşa-presupusă cea

mai bună prietenă care se gândeşte la
îmbrăţişarea deloc platonică a celui de lângă
tine, îmi şopteşte iar vocea din cap,
aducându-mi în minte o dorinţă nespusă de a
o strânge de gât.

îi aruncă o ultimă privire pe furiş,

întorcându-mi atenţia înapoi spre balconul
meu. Nu-mi vine să cred c-am trecut prin aşa
ceva de faţă cu prietenii săi. Nu că mi-ar păsa
de ce ar putea gândi despre noi, dar cred c-ar
fi mai sigur să evit orice astfel de situaţie
buclucaşă pe viitor. Şi cred că va trebui să-i
dau o lecţie şi lui Hex, căci se pare că i s-a
urcat nebuneala la cap de la un timp.

O ţintuiesc pe Joanna cu privirea, făcându-i

semn cu palma.

— Haide, ce mai aştepţi? Sari!

Arată de parcă ar fi lovit-o un tren la

viteza maximă. Atât de crispată şi plină de
înfricoşare, încât preţ de câteva secunde am
impresia că i se va face rău atunci când îşi
aruncă ochii spre distanţa ce-o separă de
pământul umed de jos. O văd cum înghite în
sec, albindu-se si mai tare la fată.
1 0 *
— Nici gând de aşa ceva!

— Balcoanele sunt la o distantă de vreo

9

treizeci de centimetri, vorbeşte Hex de

undeva din spatele meu. Şansa să cazi e
destul de mică.

— Dar existentă, se apără cu înverşunare

fata, fiind străbătută de zeci de expresii ce-i
contorsionează trăsăturile fetei.
9

— Nu mai fi aşa o aiurită şi sari odată, se

aude glasul răguşit al lui Drako, simţindu-1
mai apoi apropiindu-se din dreapta mea.
Priveşte fix spre dânsa, cu atât de multă
hotărâre, încât încep să-mi dau puţin seama
de motivul pentru care a fost atrasă de el.
E destul de sexy când e serios, chiar dacă
nimeni nu va afla vreodată că am gândit aşa
ceva.

Joanna însă pare la fel de speriată de bombe,

dând cu vehemenţă din cap. Mai că-mi vine
să pufnesc spre ea; arată exact ca un căţelul
plouat şi abandonat.
— Poate c-ar trebui să sărim toti...
J

Simt mişcare în dreptul meu, şi, fără să

mai apuc să observ ceva prea bine, trupul
lui Drako îşi ia avânt cu o palmă peste
balustradă, ajungând dintr-o singură mişcare
în camera mea.

— ... dincolo, îmi continui fraza, rămânând

nemişcată de-a binelea.
*

— Eşti nebun, o aud pe Joanna bombănindu-i

plină de stupoare, însă tipul nu pare s-o bage
în seamă, apucând-o numaidecât de după
umeri pentru a o trage spre pieptul său. Apoi,
fără niciun pic de reţinere, închide cu umărul
bucata de geam, trăgând după sine o parte de
draperie.

Din nou, asist la întreaga scenă fără să scot

măcar un sunet. Cred că deja se fac secunde
bune de când n-am mai clipit.

— Individul ăla tocmai si-a însusit camera

7 t

mea? întreb mai mult pentru mine, îndeajuns

de tare însă cât să mă audă si Hex.
9
— Păi, sigur n-o să şi-o tragă la tine în pat,
deci poţi sta liniştită, ridică acesta din umeri.

Mă zgâiesc urăcios spre el.

— Dar unde? Pe podea? Sau poate pe birou.

Tipul sigur pare genul pervers rău.

— L-ai analizat pe drac în felul ăla? mă

întreabă pe un ton ce se vrea în egală măsură
serios si viclean. Credeam că m-am făcut
înţeles în legătură cu tine, Luna.

Clipesc. Probabil mai mult decât trebuie,

căci o geană îmi intră în ochi, iritându-mă.
Ecoul unui singur bubuit de inimă îmi
reverberează prin toată cutia toracică,
plesnindu-mă mai apoi fix în moalele
pântecului. Parcă nici nu mai resimt aerul
rece ce se infiltrează prin uşa încă deschisă a
balconului.

Ca şi cum mi-ar citit gândurile, Hex se

întoarce cu spatele la mine, închizând-o.
Tipul e mentalist.

îmi caută apoi din nou privirea, şi, oricât de

mult as vrea să-i refuz fixaţia, rămân
» t *

incapabilă să-l mai resping in vreun fel. îmi

muşc frustrată buza de jos, simţindu-mă
prinsă in capcană. Poate că ideea mea de a o
înveseli pe tipă n-a fost o idee prea bună.

Ea s-a ales cu, aparent, iubirea vieţii sale,

în timp ce eu m-am pricopsit cu un Hex ce
pare că mă atacă din privire. Senzaţia de
incomodare mă pătrunde din nou pe sub
piele.

— Şi? ridic din umeri. Oricum va pleca în

curând. Pot măcar să-i admir masculinitatea.

îşi arcuieşte la capăt o sprânceană, ca şi cum

m-ar lua peste picior.

— Deci nu-i o problemă să mă holbez la alte

fete, nu?

Nu înţeleg de unde vine cu întrebarea asta,

aşa că habar n-am ce să-i răspund. Mă
încrunt totuşi pe el, punându-mi palmele în
solduri.
*
— Nu e neapărat treaba mea după ce cur îţi
curg ochii, Hex.

Cred că-i vine să-şi dea ochii peste cap, însă

nu o face. în schimb, îşi mută capul dintr-o
parte într-alta, lingându-şi buzele.

Nu te holba, Luna.

Nu te holba.

Futu-i!

— Glumeam, prinţeso, spune deodată,

trecând pe lângă mine pentru a se aşeza mai
apoi în pat.

— Cât timp ai de gând să mai foloseşti

apelativul ăla de tot rahatul? Mă simt penibil
auzindu-1.

— Cât timp ai de gând să mai stai acolo ca

o găinuţă înfrigurată? Mă face să mă simt
un ticălos pentru că nu am grijă de tine,
zâmbeşte strâmb în colţul gurii, aşezându-se
mai bine cu spatele de spătarul patului,
întinde apoi un braţ în aer, făcându-mi semn
cu palma. Vino aici.

Ezit. în parte şi pentru că intuiesc ce are de

gând, şi nu pot spune că mă încântă sută
la sută ideea sa. De cealaltă parte însă, are
dreptate. Mi-e frig ca naiba în tricoul ăsta vai
de el, iar căldura din domitorul său nu pare
într-atât de puternică încât să mă ajute în
vreun fel. Din contră, buricele degetelor mă
înţeapă teribil din cauza trecerii de la rece la
cald. Urăsc când păţesc asta iarna.

îi întâlnesc din nou ochii, zărindu-i palma ce

mai face vreo două mişcări, îndemnându-mă
parcă la păcat.

Du-te naibii, Hex!

Nici nu-mi dau seama când mă mişc pe el,

dar sigur mă înjur de toţi sfinţii atunci când
constat ce tocmai fac. Coltul buzelor lui Hex
9

se ridică încet, aproape secretos, iar în clipa

care urmează palma acestuia se prinde de
încheietura mea, catapultându-mă cu totul
între picioarele sale. încerc să mă sprijin
în palma liberă de cearşafuri, auzindu-mi
bătăile repezite ale inimii mai clar ca
niciodată.

— Hex, ce dracu'! răcnesc spre el, însă gura

mi se închide de una singură atunci când îl
simt înconjurându-mi corpul cu o pătură din
toate părţile, ajungând acum mai ceva decât
un cocon de fluture.

Mă cuprinde apoi cu braţele de după

abdomen, trăgându-mă spre sine până când
spatele mi se lipeşte de corpul acestuia.
O fierbinţeală cruntă mă acaparează în
totalitate, aducându-mi dezordine prin
gânduri.

— Mai bine, prinţeso?

De data asta nu mai rezist, şi-mi dau ochii

peste cap. Tare.

— Jur, o să-ţi tai limba în somn într-o bună zi.

îl aud râzând.

— Mor de nerăbdare.
Nu ştiu cât timp stăm în poziţia asta şi aşa
destul de dubioasă, însă nu pot să zic că-mi
displace chiar în totalitate. Adică da, e ciudat
să stăm atât de îmbrăţişaţi,
i i i j chiar dacă în

trecut am fi făcut asta fără să clipim. Şi da,

nu mă simt tocmai în apele mele stând de
aproape de el, simţindu-i bătăile regulate
ale inimii izbindu-i-se de spatele mele. însă
dintr-un motiv drăcesc ipostaza asta mă
calmează în cele din urmă, ajungâd chiar să
fiu cuprinsă de o stare de somnolenţă.

Tresar însă în momentul în care una dintre

palmele sale îmi părăseşte stomacul,
ridicându-se spre capul meu. Şi nu mai apuc
nici să clipesc înainte să-i simt degetele acolo,
prin părul meu, atingându-mi abia simţit
pielea scalpului ce pare cuprinsă instantaneu
de furnicături. Cealaltă palmă i se alături
în scurt timp, şi nu pot să nu simt nevoia să
mă foiesc în strânsoarea păturii pentru a mă
elibera. Nu obisnuiesc să las oamenii să-mi
i

atingă părul; cine poate şti ce sculă au frecat

sau prin ce vagine au intrat.

Ok, glumesc.
Pe jumătate.

— Ce faci acolo? întreb după câteva minute,

lăsându-mă moale peste pieptul său. încă
puţin şi am să casc de îndată.

— Mă joc. Cred c-am reuşit să creez ceva.

— Ce? Un cuib de ciori?

Pufneşte.*

— Să stii că am făcut nişte codite destul de

# T f

acceptabile. Semeni acum cu păpuşa Bărbie.

— Ew, de ce m-am gândit la o fetiţă pornistă?

Doamne, Hex!

Mă aplec în faţă, scoţându-mi cu greu braţele

din pătură pentru a-mi desface cele două cozi
împletite. Par destul de ok, dar tot mă fac să
semăn cu un personaj dubios.

— Hei, Luna. Te-ai mai gândit la ce ţi-am spus

acum două seri?

Mă blochez cu degetele încă înfipte între

şuviţele încâlcite. Cred că ar trebui să mă
* i

întorc spre el, însă ce-aş putea să-i spun?

Că mi-a plăcut sărutul cu el?

Că am reflectat încontinuu la cuvintele sale

pentru a lua o decizie?

Că am decis?

Nu cred c-aş avea răspunsul la niciuna

dintre întrebările astea. Adevărul este că am
încercat să nu-mi direcţionez pe cât posibil
gândurile spre acea întâmplate. Nu prea pot
explica de ce. S-au petrecut atât de multe
în acea zi, încât creierului meu îi era destul
de greu să asimileze toate detaliile şi să
găsească câte un răspuns potrivit la zecile de
întrebări ce mi se formează în minte.

Aşa că nu, nu m-am gândit prea mult.

— îmi poţi spune dacă e prea mult pentru

tine, zice din nou, când vede că tac. Şi-mi dau
seama din timbrul său vocal că e al naibii de
serios.
Mă întorc numaidecât cu corpul spre el, dând
de o expresie fermă, aproape împietrită,
pe faţa lui. Pieptul mi se strânge ca-ntr-o
menghină, aducându-mi un gust amar pe
buze.

— Mă faci să devin confuză, mărturisesc pe o

voce surprinzător de calmă, cu toate să simt
că înăuntrul meu se dezlănţuie un adevărat
9

uragan, gata să răvăşează totul în calea sa.

înghit saliva adunată în gură. Ok, recunosc,
nu mi-a displăcut atât de mult acel sărut,
oricât de mult as fi crezut c-o va face. însă nu
t

te poţi aştepta să-ţi răspund la fel, aşa, peste

noapte. Trebuie să-mi dai timp, pentru că nu
vreau să ne aruncăm cu capul înainte şi să
distrugem tot ce avem din... nimic.

O încruntătură de toată frumuseţea i se

9

imprimă pe faţă. îi simt simt corpul devenind

mai rigid.

— Ceea ce ti-am zis în acea seară nu e un

f

nimic pentru mine, Luna. Mi-a luat destul de

mult curaj pentru a-ţi mărturisi acele lucruri.
Nu trebuie să fii aşa insensibilă. E de ajuns
să-mi spui că nu ai niciun strop de
încredere legat ceea ce încep să simt pentru
tine. N-o mai da pe ocolite, căci nu am timp
de jocuri stupide.

Se mişcă atât de furtunos de lângă mine,

încât aproape că-mi pierd echilibrul. Pare
încordat, îi pot vedea muşchii de piatră
profilându-i-se prin materialul vaporos al
bluzei pe care-o poartă, şi brusc mă simt şi
eu asaltată de un val de nervi, ce mă pălesc
direct în cap. De ce se comportă ca şi cum
totul e doar din vina mea?

Decid să nu dau însă glas, momentan,

frustrării acumulate în mine, urmărindu-i
în tăcere fiecare mişcare. Se îndreaptă cu
paşi ţepeni spre scaunul din dreptul biroului
său, răscolind cu îndârjire prin buzunerele
gecii atârnate de spătarul acestuia, şi scoate
de acolo un pachet de ţigări, din care scoate
una, aruncând pachetul undeva pe birou,
Apoi, tot de prin mormanele de hârtii
împrăştiate peste tot, ridică o brichetă cu
care îşi aprinde vârful ţigării.

Aş vrea să-i spun să stingă naibii ţigara sau

să iasă pe balcon, dar realizez imediat că
nu-s la mine în cameră, şi că nu am niciun
drept pentru a-i impune ce să fac. în plus,
sigur nu va mai asculta niciun cuvânt din
ceea ce i-aş putea spune.

Trage cu nesaţ din tutun, lăsând fumul

albicios să-i evaseze prin nări, şi-l văd cum
se sprijină cu fundul de marginea biroului,
închizându-şi ochii şi dându-şi capul pe
spate. Zgomotul produs de respiraţiile sale mi
se loveşte de timpane.

îmi mut privirea spre balconul său,

molfăindu-mi buza de jos între dinţi. Se
întunecă deja afară, semn că în ceva timp vo
putea să mă avânt în patul meu şi să uit de
întâmplarea asta. Până mâine, cel puţin.

Ceva mişcare îmi atrage atenţia către

fereastra mea, făcându-mă să mă sprijin
pe genunchi pentru a-mi lungi gâtul
spre geamul balconului. Acolo, înăuntru,
în umbra draperiei mele, cei doi stau
îmbrăţişaţi unul în braţele celuilalt, părând a
se legăna pe cine ştie ce melodie imaginară.
Capul Joannei stă ascuns în scobitura gâtului
acestuia, cu braţele ferm prinse de umerii
săi, în timp ce palmele lui Drako par a-i
cutreiera spatele într-un tempo lent şi
amăgitor, făcându-le micul dans să pară
desprins din filmele cu siropoşenii.

Si totuşi,7 desi nu-s o mare fană a acestor

t * »

lucruri, imaginea lor mi se copiază pe retină,

făcându-mă să mă gândesc involuntar la toţi
băieţii cu care am avut de-a face la viata mea.
i t

Niciunul nu cred că s-ar fi purtat în aşa fel

cum mine, ca şi cum aş fi ceva important ce
trebuie protejat. Liceul îmi zdrobise inima
în cel mai nenorocit mod posibil, iar apoi am
uitat cum e să mai ţii la cineva în acel sens,
cel mai deplin cu putinţă.

Poate că nu ştiu să iubesc, pentru că n-am

fost, la rândul meu, iubită.

Lipsa de afecţiune a mamei s-a transpus

asupra mea în cel mai urât mod cu
putinţă, făcându-mi emoţiile de piatră şi
aducându-mă în pragul în care nu ştiu cum
să mă comport atunci când mi se oferă grijă
si atentie.
r t

Poate că mă pricep la sex şi la nebunii de

câteva clipe, însă niciodată nu cred să fi
fost în stare să le răspund băiaţilor aşa cum
ar fi procedat orice fată. Poate că de aceea
lucrurile nu au mers pe atunci cu Joel. M-am
comportat exact aşa cum o fac acum cu Hex
— ca o scorpie fără scrupule, ce nu are habar
cum să reacţioneze când cineva se deschide
t

în fata sa.
t

Cred că eu sunt problema, şi nu ştiu cum să

mă repar pentru a face totul cum trebuie.

— La ce te gândeşti? mă întreabă deodată,

aducându-mi în tresărire în corp. îmi iau
ochii de la cei doi, întorcându-mi capul spre
băiatul care a fost atât de mult timp alături
de mine şi care acum mă priveşte cu ochi seci
şi obosiţi, ca şi cum ar încerca să-mi arunce
în fată: "Din cauza ta sunt asa, nenorocito!".
Strâng, fără să vreau măcar, pătura din jurul
meu în pumn.

îl privesc cum trage din nou din ţigara pe

jumătate fumată, fără să-şi ia vreo secundă
ochii de la mine.

Şi abia acum, mă păleşte.

Cred că mereu a avut dreptate. De la bun
început. în timp ce el nu a fost decât sincer şi
asumat în ceea ce mă priveşte, eu am ales de
cele mai multe ori calea mai uşoară.
9

Suntem cei mai buni prieteni. Ei nu ar trebui

să simtă sau să facă asa ceva.

A fost iubitul lui Sunny. Nu are cum să

nutrească ceva la adresa mea având în
vedere că nu a dat niciodată vreun semn
după atât de mult timp în care ne cunoaştem.

Nu ştie de secretul pe care-1 ţin ascuns de

el de atâta amar de vreme. Chiar dacă am
face un pas unul spre celălalt, atunci când
adevărul va ieşi la iveală îşi va retrage pasul
si va mai face alti zece în aceeaşi direcţie.
* r T i

Nu ştiu dacă sunt pregătită pentru a suporta

consecinţele faptelor din trecut, însă mai ştiu
de asemenea că nu sunt dispusă să renunţ la
el.

încă e ancora mea. Uzată, cu lanţuri ce nu

mă mai ţin la suprafaţă la fel de bine ca la
început, însă mereu are să fie portiţa mea de
scăpare atunci când lumea se va da cu susu-n
jos.

Si nu mai vreau să-l iau si de data asta de

9 9

bun, pentru că ultima dată când am făcut-o

l-am pierdut pentru aproape patru ani de
zile.

Inspir, cu inima zbătându-mi-se între coaste.

— Vrei să dansăm? mă trezesc întrebând din

senin, uimindu-mă chiar şi pe mine.

Hex clipeşte încurcat, părând a fi la fel de

confuz.

— Vrei să dansăm, aproape că pufneşte pe

nări, într-un mod nu tocmai plăcut. Mai mult
dă spre sarcasm răutăcios. Fii serioasă.

încerc să nu-i pun la suflet răspunsul cam

prea indiferent, dându-mă jos din pat. Mă
apropii cu paşi hotărâţi spre uşa balconului,
privind pentru ultima dată spre cei doi care
par acum a se afla în mijlocul unei
conversaţii, şi trag fără pic de reţinere
draperia pentru a ne izola de ei. Mă răsucesc
apoi pe călcâie, mijindu-mi ochii prin lumina
destul de slabă din cameră, şi păşesc spre el
până când ajung cu tălpile aproape de labele
picioarelor sale. Continuă să mă privească
impasibil, reţinându-şi orice expresie în
interior.

îmi ling buzele, puţin panicată, şi-i smulg

dintr-o mişcare bucata mică de ţigară rămasă
între degetele sale, zdrobind chiştocul de
biroul său. Pe partea opusă, evident.

îl prind apoi de palme, simţindu-i-le moi şi, în

mod surprinzător, destul de reci la atingere,
şi încerc să-l trag cu toate puterile spre
mijlocul camerei. E mai încăpăţânat decât
mi-aş fi închipuit.

— Nu avem muzică, deşteapto.

— îţi pot cânta eu, deşteptule.

Nu am o voce tocmai reuşită, unii chiar ar

putea-o considera îngrozitor de stridentă,
însă în momentul ăsta nu prea-mi pasă de
altceva în afară de tipul morocănos din faţa
mea. îi ghidez palmele după corpul meu,
presându-i-le peste şoldurile mele, în timp ce
ale mele îi urcă de după gât, fiind nevoită să
mă ridic puţin pe vârfuri pentru că în mod
ciudat îmi pare al naibii de înalt momentan.

Apoi, ca şi cum am fi făcut asta de când ne

ştim, încep să mă mişc pe lângă el, în timp ce
buzele mi se deschid pentru a fredona primul
cântec ce-mi trece prin minte. Nici nu cred
că-i mai ştiu bine numele, dar nu cred că mai
e relevant deja.

— Eşti cam groaznică la vals, mormăie la un

moment dat, încercând să se mişte în acelaşi
ritm cu mine.

Aş vrea să-l contrazic, dar chiar nu am cum

s-o fac.

— Ai dreptate, oftez într-un final,

simţindu-mă de-a dreptul penibilă. Ar trebui
să ne oprim.
— De ce? începe să-mi placă să mă calci pe
degete, comentează, şi-mi dau seama din
tonalitate sa că face mişto de mine.
r

Mă cuprinde brusc mai bine de şolduri,

forţându-mă să mă prind cu toate puterile
de gâtul său, până când ajung cu obrazul
lipit de pielea dezgolită de bluză a acestuia.
Aş fi tentată să spun că-i pot simţi pulsul
strecurându-se pe sub straturile mele de
piele, insă cred că e vorba de pulsul meu,
nicidecum de al lui.

Miroase mult a ţigară. Niciodată nu mi-au

plăcut ţigările pe care le fumează. Pentru
mine vor avea mereu un gust mult prea
amar si scârbos. Poate într-una din zile îi voi
propune să ne lăsăm amândoi de fumat, doar
aşa... cât să-i văd reacţia. Nu sunt sigură c-aş
putea s-o fac, însă o lună de probă, doar de
distracţie, nu sună chiar aşa rău. Sigur voi
tânji mai apoi, dar cui i-ar mai păsa?

îl simt inspirându-mi părul. Nu prea ştiu

de ce face asta, căci nu l-am mai spălat de
alaltăieri, şi sunt sigură că tot parfumul
şamponului s-a cam dus de atunci. O mai
face însă o dată. Şi încă odată, până încep să
mă gândesc dacă nu are cumva vreun fetiş
ciudat legat de păr. Sigur n-aş vrea să ştiu
despre asta.

— îh, futu-i, Luna! mârâie aproape de

urechea mea.

— Scuze, gânguresc, luându-mi piciorul de pe

degetele sale. Chiar tu ai zis că nu mă pricep,
nu te mai văicări ca o fetită!
J

— Cred că am o idee mai puţin dureroasă,

spune, şi deodată îi simt braţul stâng sub
fundul meu, ridicându-mă de la podea.
Mişcarea e atât de bruscă, încât mă trezesc
ţinându-mă de marginea bluzei sale ca de
propria viaţă.

îi înconjor mai bine trunchiul cu picioarele,

rugându-mă să nu cad, naibii, pşi să-mi
rup vreo ceva, şi-ncerc să-mi ridic privirea
pentru a mă lua puţin de el. însă paralizez
din toate fibrele posibile când constat că
poziţia asta ne aduce atât de apropiaţi, încât
nasurile aproape că ni se ating. Chipul mi se
oglindeşte imediat în retina sa, respiraţia
ce-i părăseşte pe furiş buzele mi se depune
de-a lungul propriei guri, iar pâcla de căldură
emanată de corpurile noastre devine atât
de apăsătoare, încât simt cum aerul pe care
mă chinui să-l trag pe nas e acum mult mai
înecăcios si înăbuşit.
» •

Continui să-l privesc cu aceeaşi hotărâre cu

care o face si el.
*

— Nu mai eşti supărat acum c-ai pus mâna pe

curu' meu?

Buzele i se întind uşor de tot la colţuri. începe

să se mişte pe picioare, făcând câteva piruete
cu viteza melcului la maraton.

— Ce bine mă cunoşti, dă din cap, oarecum

mai plin de viaţă, şi-i simt fruntea lipindu-se
de a mea într-o atingere dură a pielii. Aroma
amară de ţigară ce-i iese printre buze îmi
intră în nări, făcându-mă să uit preţ de o
clipă de proximitatea mult prea periculoasă
dintre noi.

Palmele sale îmi cuprind mai bine fesele,

ridicându-mă cu câţiva centimetri peste
abdomentul său pentru a nu aluneca din
strânsoarea sa, şi nu ştiu de ce, dar simt
o nevoie nerostită de a-mi trece degetele
prin părul său ce mi se întrevede în faţa
ochilor. Ceea ce şi fac, urcându-mi palmele
din jurul gâtului său până când simt pe
piele atingerea zimţată a firelor sale tunse
scurt, zgâriindu-mi, într-o senzaţie de pură
gâdilare, buricele degetelor.

Mereu l-am plăcut cu părul scurt; şuviţele

mai lungi îl fac uneori să semene cu un câine
neîngrijit.

îmi strâng mai bine palmele în jurul

smocurilor sale de păr, cu inima
accelerându-si ritmul de îndată ce avansez
cu degetele spre ceafa acestuia şi-i simt
pielea caldă, aproape lipsită de păr. îi masez
cu mişcări ezitante scalpul, având impresia
că o venă îi pulsează într-un ritm alert.

— Ar trebui să stii că mi se va scula dacă mai

faci mult asta, rosteşte pe o voce neobişnuit
de groasă, determinându-mă să încremenesc
cu mâinile în loc. Le sprijin apoi înapoi de
umerii săi, dându-mă puţin în spate pentru
a-i căuta ochii. Par brutal de întunecati, si nu
i 3 7

cred că-i neapărat din cauza luminii slabe

din cameră.

Ridic din sprânceană spre acesta, cu toate că

stomacul meu se face ghem pe interior.

— Atunci ar trebui să mă pui joc. N-am vrea

ca micuţul Hex să facă pe el, nu?

Stie la ce mă refer, tocmai de aceea si

rânjeşte abia observabil. Se mişcă apoi
brusc, obligându-mă să mă ţin din nou
strâns de gâtul acestuia, şi înainte să realizez
ce are de gând mă trezesc cu spatele lipit
de cearşafurile patului, avându-1 pe Hex
aplecat deasupra mea ca un bolovan.
Clipesc încurcată, auzindu-mi pulsul bătăios
zguduindu-mi timpanele.

Palmele sale se sprijină de-o parte şi de alta

a capului meu, prinzându-mă într-o aşa-zisă
capcană a trupului său, şi brusc mă simt
mică ca naiba în faţa sa. E atât de aproape
de fata mea, încât dacă m-as avânta câţiva
t 3 0 t

centimetri aş putea să-i mângâi nasul cu al

meu. Nu ştiu ce are de gând cu toate astea.
— Doar n-ai de gând să mă săruţi din nou,
rostesc întrebarea asemenea unei şoapte,
conştientă fiind de modul aproape jalnic în
care a ieşit de pe gura mea.

Am vrut să fac un pas mai aproape de el, dar

se pare că acum mi-1 revendic înapoi.

îmi ling buzele, cuprinsă de un val crunt de

dispreţ faţă de propria persoană.

încerc să-i întâlnesc privirea pentru a-i

descoperi intenţiile din ea, însă constat că nu
se uită la mine, ci undeva mai jos, aproape
de bărbia mea. Respiraţia mi se blochează
din nou în coşul pieptului, făcându-mă să-mi
înghit saliva.

Apoi, ca şi cum ar fi într-un soi de transă,

se apleacă milimetric, cât să-şi frece vârful
nasului de suprafaţa vibrantă a buzelor mele,
făcându-le să pulseze în tandem cu bătăile
ce-mi iau cu asalt creierul. îmi simt capul
încins de-a binelea, şi nici nu facem ceva
propriu-zis.
îşi înclină capul, schimbând unghiul, şi-mi
închid tresărind ochii, cu credinţa că-si
va coborî gura peste a mea din moment în
moment. Apoi i se simt, însă nu aşa cum m-aş
fi aşteptat eu. Ci mai degrabă ca o atingere
de pană, ca un fel de tachinare menită să-mi
facă mintea cenuşă.
r

Totul se termină mai repede decât mi-aş fi

imaginat. Se termină înainte să fi început.

Una dintre palmele sale îmi atinge încet

obrazul, dându-mi nişte şuviţe după
ureche. îmi deschid ochii, privindu-1 cu ochi
înceţoşaţi. Pare neobişnuit de calm, sau poate
că doar se preface. Căci eu aproape că mă
dizolv în patul său.

Mă priveşte drept în ochi.

— Ştii că am dreptate, murmură în timp

ce-mi traversează linia feţei cu degetul
arătător. Nu ai încredere în... chestia asta
dintre noi. Si nici nu cred că vei avea
9

vreodată.

Pot jura că-1 văd zâmbind cu amar, dar îşi

schimbă mult prea repede expresia facială,
fără să pot observa ceva mai mult.

Se ridică cât să faci aerul să se infiltreze

printre trupurile noastre. Ecoul produs de
sângele pulsatoriu ce-mi curculă agale prin
vene pare că se propagă prin tot dormitorul
său.

îl aud cum înghite în sec.

— Te voi lăsa în pace, prinţeso, îşi umezeşte

buzele. Ţi-am spus că nu vreau să te presez
sau să te fac să te simţi constrânsă, asa că
r ' T

voi înceta să-ţi mai caut atingerea. Voi înceta

să mă mai uit la tine aşa cum o fac acum,
pentru că nu vreau să te simţi incomodată
de ochii mei. Cine ştie, poate cu timpul chiar
voi înceta să mă mai simt atât de agitat în
preajma ta, potolindu-mă inima nebună. Nu
trebuie să mai faci nimic, bine?

îmi mângâie pentru ultima oară obrazul, apoi

se ridică de pe mine la fel de brusc precum
mă aruncase în pat în urmă cu câteva
momente.
Si-mi dau seama din modul în care încearcă
T

cu toate puterile să-mi evite privirea,

întorcându-mi spatele, că vorbeşte serios.
 Capitolul 34

— Vă daţi seama c-am terminat a unşpea?

întrebase JJ, ridicându-şi capul pentru a simţi
briza caldă de vară trecându-i prin păr.
— Yep, şi noi încă ne întrebăm cum de ai
trecut la ce pămpălău eşti, rânjise Luna spre
el, câştigând o privire plină de răutate din
partea acestuia. Deşi, ceva îmi spunea că în
sinea sa se întreba şi el acelaşi lucru. J J şi
învăţătura nu se pupau nici în cur. Deşi nu
cred c-ar fi trebui să fiu eu cel care se gândea
la aşa ceva, căci nu eram nici eu departe de el.

— O să beau în cinstea asta! ridicase doza de

bere de lângă el în aer, privind-o cu un soi de
admiraţie pasională, apoi o duse la gură, bând
cu nesaţ. Se şterse mai apoi la gură de dârele
ce i se prelinseră prin colţul gurii.

— Abia aştept să vină toamna să începem

ultimul an, vorbi plin de contemplaţie Kiva,
trecându-şi degetele prin şuviţele lungi şi
căstanii, ce-i zburau prin toate părţile din
cauza vântului ce bătea destul de tare la
înălţimea asta.
7

Ne aflam pe acoperişul unei clădiri ce fusese

cu mulţi ani în urmă un cinematograf care
dăduse faliment între timp. Pe atunci, tot
ceea ce rămăsese în urma sa era doar o
constructie din beton si ciment, asemănător
T T *

cu un schelete de fiare uzate de vreme, ce avea

să se prăbuşească în câţiva ani dacă nu era
demolată în curând sau restaurată. Şansele,
pentru ambele variante, erau destul de mici.
Exista alt cinema mult mai mare şi impunător
în centrul oraşului; nimeni nu-si mai amintea
/ * /

de vechia clădire ce-n trecut bucura lumea cu

ecranizările sale.

— Asta doar pentru că eşti o micuţă tocilară,

comentase evaziv Bibi la adresa celei de lângă
ea, făcând-o pe Kiva să se bosumfie puţin. Ura
când era făcută tocilară, deşi în sinea sa ştia şi
ea că ceilalţi aveau dreptate. Probabil că era
singura dintre gaşca noastră care să meargă
de bunăvoie şi nesilită de nimeni la primele
ore la dimineţii la ore.
/

JJ mai că nu prea mai ajungea pe la liceu, fiind

nepăsător de şcoală până-n măduva oaselor.
Vanessa se descurca binişor, aproape la fel de
bine precum Bibi, care putea fi considerat un
tocilar de nivel mai mic decât Kiva, pentru că
lua mereu note peste mine sau J J la fiecare oră
pe care o
aveam împreună. însă cred că inteligenţa
lui era una înnăscută, căci spre deosebire de
Kiva, care trebuia să stea de multe ori pentru
a toci toată materia, pe Bibi nu prea-l vedeai
cu manualele în mână, să nu mai vorbim de
faptul că mai mereu era cu noi pe afară, deci
de unde timp de învăţat? Luna era undeva pe
la mijloc, nici prea strălucită, dar nici proastă,
învăţa unde i se părea ei mai important şi că
merită, însă nu se strofoca nici măcar un pic
la materiile pe care le considera nefolositoare
şi în plus. Avea însă note bune la desen, iar
unele dintre picturile sale chiar ajunseseră
chiar la avizierul şcolii. Cred că era singura
materie pe care chiar o frecventa cu drag şi
din pură plăcere.

Cât despre mine, eu eram ca JJ, o pleavă

printre sutele de pleve. Probabil dacă n-ar fi
fost după mama, aş fi renunţat la liceu de mult
şi aş fi aplicat pentru nişte cursuri de lucru
manual. Cărţile si atlasurile nu erau de mine,
/ » *

însă nici nu avean vreun regret legat de asta.

Trăsesem un alt fum din ţigara rămasă acum

doar cât un chiştoc, aruncând-o apoi pe
asfaltul de la picioarele mele. Scosesem fumul
pe nas, băgându-mi palmele în buzunarele
blugilor, şi mă apropiasem de marginea
acoperişului, auzindu-i pe ceilalţi cum
pălăvrăgeau despre ceremonia de închidere
anului. J J se plângea că hoaşca de matematică
aproape că-l dăduse afară de pe porţile
liceului atunci când apăruse ciufulit în sala
de ceremonii, fluierând şi ţipând fel defel de
obscenităţi spre fetele din jurul lui, în timp ce
Luna continua să se ia de el, mai mult pentru
plăcerea sa sadică.

îmi aplecasem privirea spre liniile de maşini

ce păreau a se mişca cu încetinitorul,
claxonând si creând un vuiet de motoare
/

ce ridica praful şi fumul de combustibil în

aer. Dacă m-aş şi aplecat mai mult cu câţiva
centimetri, poate că aş fi căzut în gol. Nu
exista vreun grilaj în jurul marginilor, aşa că
în timp ce restul stăteau cu fundul pe bordura
de ciment, fluturându-şi picioarele în bătaia
aerului, eu stăteam în picioare, vrând să simt
mai bine mirosul rânced de iunie.
Se simţea bine la înălţime, ca şi cum ai fi fost
liber să faci ce vrei, să fii cine îţi doreşti şi
să-ţi goleşti mintea de tot ceea ce te-ar putea
aglomera.

— Alo, pământul către Luna! mă scoase vocea

Lunei din şirul gândurilor. îmi coborâsem
privirea spre aceasta, găsind-o cu o expresie
oarecum şireată pe faţă. Bătuse de câteva ori
cu palma bordura de lângă el, dând din cap ca
şi cum ar fi vrut să mă aşez de-a dreapta ei.

îmi mijisem puţin ochii spre dânsa,

întrebându-mă ce mai vrea în acel moment,
însă mă conformasem în totalitate,
sprijinindu-mă în palme pentru a nu aluneca
în gol. Sigur nu mi-ar fi plăcut să am parte de
o moarte atât de violentă şi dureroasă precum
cea care mă păştea.

- C e - i?

— Ai spune că nu te bucuri să stai lângă mine,

rânjise maliţios, înghiontându-mă cu cotul în
braţ cât să mă dea mai într-o parte.
îi aruncasem o privire puţin sictirită,
abtinându-mă însă de la orice comentariu
/

mai acid la adresa ei atunci când am simtit-o

J

cum se aplecă înspre mine, până când capul i

se lăsă peste umărul meu. Parfumul său, abia
sesizabil, fusese suflat de vânt înspre nările
mele. Mirosea bine.

— Iar te pisiceşti pe lângă mine? o întrebasem,

strecurându-mi un braţ în jurul spatelui său
pentru a-i permite să se sprijine mai bine de
corpul meu.

— Nu prea am mai avut timp să facem asta,

mormăise pe un ton ce mă făcuse să mă
gândesc dacă era sau nu supărată dintr-un
motiv anume.

Avea dreptate însă. Prins între Sunny, examene

şi ai mei uitasem să-mi mai fac timp şi pentru
Luna. Nu mă gândisem însă că asta ar fi
deranjat-o neapărat. îi avea mereu pe ceilalţi
lângă ea, deci nu era ca şi cum era complet
abandonată şi singură, însă nu puteam să
ignor faptul că ajunsesem să-mi neglijez cea
mai bună prietenă lângă care petrecusem atât
de mulţi ani si care mă
/ /
asculta şi înţelegea ori de câte ori aveam
nevoie să fie acolo, lângă mine. Mă simţisem
prost dintr-o dată.

îmi presasem mai bine degetele în umărul său,

frecându-mi de câteva ori bărbia de creştetul
său. Părul său se simţea moale pe pielea mea.

—Scuze, Luna. Am fost prins cu atât de multe

rahaturi, încât nu prea mi-a mai stat mintea la
altceva. Vrei să fac ceva să mă revanşez?

Stătuse puţin pe gânduri, apoi o simţisem

încolăcindu-şi braţele în jurul meu ca un
şarpe. Câteva din şuviţele sale blonde mi se
izbiseră de faţă.

— Atuuuunci, hai cu mine la meciul acela

de fotbal de care-ţi povesteam zilele trecute.
Tata mi-a făcut rost de două bilete într-o zonă
numai bună de urmărit. E în seara asta, la
nouă. Pe stadionul Beaverton.

— în seara asta? întrebasem înmărmurit.

Uitasem complet de meciul la care voia să
meargă de câteva zile bune. Mereu mă bătuse
la cap să merg cu ea, însă ceva îmi spunea
pe moment că nu fusesem întru totul atent
la băiguielile sale nestăpânite, pentru că nu
mai ţineam minte să-mi fi spus şi data când se
juca.

îmi simţeam mâinile înţepenite în jurul

corpului său. O împinsesem puţin de lângă
mine cât să-i întâlnesc privirea.

— Fir-ar, Luna! Trebuia să-mi spui de mai

înainte. I-am promis lui Sunny că o voi scoate
în oras în seara asta.
T

Preţ de câteva secunde, părea să privească

dincolo de mine, ca şi cum s-ar fi uitat la faţa
mea, dar nu m-ar fi văzut nicicum. Spaţiul
dintre sprâncene i se apropiase milimetric, ca
şi cum ar fi străbătută de o grimasă reţinută.

— Ţi-am spus, Hex, vorbise pe o voce vădit mai

rece. Chiar ieri!

îmi dăduse imediat drumul, târându-se pe

palme pentru a se da mai în spate. Mi-am
răsucit corpul spre dânsa, încruntându-mă
nedumerit.

— Hei, poate o putem lua şi pe ea sau ceva.

— Suge-o! răcnise spre mine, pe un ton

neobişnuit de calm, ca si cum ar da dovadă
de o indiferenţă acerbă. Hei, Bibi, ai chef de o
plimbare nocturnă?

Se aşezase apoi între acesta şi Kiva,

reluăndu-şi acelaşi zâmbet animat pe buze.
Refuzase însă să-mi mai adreseze vreo
ocheadă, fie şi din întâmplare, ca şi cum
prezenţa mea însemna mai puţin decât un
grăunte stricat în ochii săi.

Şi nu o blamasem, pentru că ştiam că mi-am

deschis gura pentru a scoate pe ea numai
căcat.

începeam să cred că nu mai eram demn de

prietenia acesteia.

Nu trebuia să vin la înmormântarea asta

nenorocită.

A trecut atât de mult timp de când nu am

mai păşit în cimitirul oraşului, încât simt
cum aerul de aici devenise între timp extrem
de înecăcios, ca o smoală ce mi se lipea de
pereţii gâtului, strângându-se la fiecare
inspiraţie de oxigen. încerc să nu mă gândesc
prea mult la locul în care mă aflu, să nu-mi
reamintesc că pe undeva pe aici, poate chiar
la câteva pietre funerare se află un mormânt
pe care am jurat să nu-1 uit vreodată, dar
pe care-1 abandonasem odată cu trecerea
timpului.

Nu pentru c-aş fi uitat, ci din contră. Pentru

că-mi amintesc.

îmi amintesc înfiorător de bine chiar. Iar

conştientizarea faptului că sunt la doar
câţiva paşi de ea îmi face mintea să se
îngusteze, iar inima să-mi ardă de o văpaie ce
pare că încă nu s-a stins, oricât de mult aş fi
vrut să cred asta.

Nu o mai iubesc pe Sunny, dar asta nu

înseamnă că voi înceta prea curând să-mi
aduc aminte de ea. Vreau să o fac. Doamne,
cât de mult vreau să o fac, pentru liniştea
mea sufletească! Şi speram că odată cu
naşterea sâmburei de dorinţă fată de Luna
t j t

voi putea fi in stare s-o îngrop undeva în

inima mea, într-un colţişor ascuns cu toate
7 • T

lucrurile ce mi-au făcut bine, dar s-au

transformat apoi într-o beznă totală. însă s-ar
părea că lucrurile nu vor merge niciodată
aşa cum m-aş aştepta eu.

Am tendinţa să mă uit spre ea, să o caut cu

privirea şi s-o găsesc la capătul aşteptărilor,
însă n-o fac. Fusesem serios cu fiecare
cuvânt pe care i l-am rostit în urmă cu o zi,
în camera mea, iar acum orgoliul meu mă
împiedică să-mi calc peste vorbele izvorâte
dintr-un adevăr crud. Nu voiam ca lucrurile
să degenereze în ceva atât de urât, numai eu
stiu cât de mult mi-am dorit ca ceea ce simt
*

pentru ea să devină ceva palpabil, real. Ceva

care să mă trezească si care să mă facă să
vreau să merg cu capul sus înainte.

Dar, aşa cum îi spusesem şi ei, niciodată nu

am s-o forţez să facă ceva dacă nu simte. Iar
r

ea mi-a demonstrat deja că nu va fi vreodată

capabilă să mă privească în acel mod în care
ochii mei obişnuiau să-i urmărească fiecare
*

mişcare în ultimele zile.

T

Poate că am presat-o prea tare. Poate că nu

trebuia să-i accept cererea de a o săruta doar
din simplu fapt că eu voiam să fac acel lucru.
Poate am aburit-o prea tare. Poate ne-am
aburit amândoi prea tare şi am uitat să
mai gândim raţional. însă orice aş mai face
acum, răul a prins deja rădăcini între noi,
făcându-ne incapabili să mai privim unul în
ochii celuilalt.

Bill probabil că ar râde copios pe mine dacă

i-aş povesti ce rahaturi am mai făcut în
ultimul timp. Mereu îmi spune că gândesc
prea mult cu capul de jos în loc să-l folosesc
pe cel de pe umeri, însă nu-i ca şi cum aş
avea puterea să-mi controlez erecţiie după
cum am eu chef.

Nu-i ca şi cum pot să-i zic: „Băiete, şezi

cuminte!",7 si buf! Adio excitatie! As vrea să
» t •

ştiu pe cineva care ar putea să facă aşa ceva.

Nu-mi vine să cred ce gânduri aiurea am în

timp ce popa nu mai conteneşte in a ţine
slujba de înmormântare.

Nu e multă lume pe aici, ceea ce nu-i de

mirare, având în vedere că roşcata nu e de
p-aici şi n-o cunoaşte nici naiba. Grupul
său de prieteni stă strâns în jurul cavoului
său, păstrând tăcerea în timp ce vocea
bătrânului umple tot cimitirul. îmi ridic ochii
de la nămolul încrustat deja pe bocanci,
zărindu-1 pe Drako nu departe de mine. Are
gluga hanorcului trasă adânc peste frunte,
o pereche de ochelari negri ce-i ascunde
expresia feţei după lentile, şi o postură destul
de ţeapănă, ca şi cum ar sta ca pe ghimpi. Nu
mă surprinde; nici el nu se cunoaşte aşa bine
cu tipa, deci la fel ca în cazul meu pare să-i
fie destul de greu să empatizeze cu pierderea
sa.

Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre

măicuţă. Stă lipită de pieptul său, îmbrăcată
în negru ca toţi ceilalţi, şi din când în când îşi
mai duce palmele în dreptul ochilor pentru
a-şi şterge spaţiul de sub ochi. Cred că e
destul de afectată, căci nu pare a fi în apele
sale. Priveşte în gol, aproape mecanic,
şi ceva îmi spune că dacă Drako n-ar sta în
spatele său pentru a o sprijini cu palmele
în jurul stomacului său s-ar prăbuşi la
picioarele sale.

De lângă cei doi, restul privesc spre coşciug

cu nişte priviri posace şi încruntate. Evan şi
Alijah stau unul lângă celălalt, aruncându-şi
din când în când nişte priviri pe furiş ca
şi cum ar încerca să se întărească unul pe
celălalt. Cred că dintre toţi, blondul pare
cel mai afectat, cu toate că nu prea o arată.
Noi băieţii simţim însă când cineva din
J J

rasa noastră se preface pentru a-şi ascunde

adevăratele trăiri, aşa că tot ce pot să
interpretez din asta este că nu vrea să pară
slab în faţa celorlalţi, pentru a nu-i îngrijora
si mai tare.
*

De cealaltă parte, Luke şi Amalia — care

aterizaseră la primele ore ale dimineţii — se
ţin în braţe, privind drept înainte.

Nu prea ştiu ce caut aici, pentru că nu-s din

filmul lor, însă probabil, la fel ca şi ceilalţi
din grupul meu, vreau să-i dau şansa roşcatei
să fie îngropată alături de oameni
care şi-au făcut timp pentru ea. Cred că ar fi
fost destul de trist, chiar şi pentru mine, să
fie îngropată fără să aibă pe nimeni care să-i
ducă dorul şi s-o plângă. Nimeni n-ar merita
asta.

Simt mişcare lângă mine. îmi cobor capul,

zărind-o pe Vanessa aruncându-mi un
zâmbet fugar. De lângă ea, Bibi şi Kiva par
stană de piatră, respirând în sincron în aerul
al naibii de rece de afară. Cei trei insistaseră
să vină mai mult din respect pentru faptul că
noi am fost cei care i-am descoperit trupul
zăcând pe alee. Toţi, cu excepţia lui JJ. Sunase
să spună că e prins cu treburi, deşi putusem
să jur că auzisem pe fundal gemetele unei
tipe ce părea să dorea să-i... atingă nu ştiu
ce zonă mai sensibilă. Cred că n-am să
mai văd vreodată pe cineva mai insensibil
şi mai futăcios precum el. încă un motiv
pentru care n-am să susţin niciodată iubirea
neîmpărtăşită a Kivei faţă de el, atât timp cât
el nu va da semne că va dori să se oprească
din viaţa asta plină doar de sex, alcool şi
droguri ieftine.

Că tot veni vorba de Kiva, pare şi ea destul

de abătută. Tin minte că am văzut-o chiar
9

plângând în acea seară după ce fusese

declarată decedată de către medici,
refugiindu-se în braţele lui Bibi căruia îi
trebuie mai bine de un sfert de oră pentru
a o linişti. Fusese prima persoană pe care
o vedea moartă de la decesul mamei sale
de acum ceva timp, şi cred că lucrul acela o
doborâse puţin psihic.

Peste altă jumătate de oră, preotul sfârşeşte

slujba şi ne invită pe fiecare să depunem
deasupra capacului de sicriu firele de
trandafiri pe care le cumpărase Joanna în
acea dimineaţă. Pe rând, care mai plâng
puţin, care încercând să se ţină tare pe
picioare, aşezăm florile de un alb spălăcit
despre cavou, într-o ultimă cinstire a celei
care fusese — după cum scrie pe poza
acesteia — Jizzell Patricia Rosllan.

Apoi, lăsându-i prietenii să mai stea ceva

timp în cercul lor restrâns, mă dau împreună
cu ceilalţi într-o parte, îndreptându-ne spre
porţile din fier ale cimitirului.

— Potoleşte-te, o să-ţi curgă tot nasul, îl aud

pe Bibi vorbind de undeva din spatele meu,
iar când mă întorc îl observa aplecat spre
Kiva, ştergându-i nasul cu mâneca de la
bluza ce-i iese de sub geacă.

— Iach, Bibi! se plânge aceasta, încercând

să-şi mute faţa de sub palma hotărâtă ce mai
că-i mută nasul cu totul. E scârbos!

Bibi surâde.

— E mai scârbos să-ti văd mucii aluencând la

vale, nu crezi?

Kiva se strâmbă spre el, frecându-şi propriul

nas cu manşeta de la geacă. Are acum un nas
de un roşu închis, asemănător cu cel al lui
Rudolph. îmi vine să pufnesc în sinea mea.

— Hei, amice, care-i treaba? mă bate Vanessa

pe spate, făcându-mă să păşesc cu un pas
înainte, aplecându-mă în faţă. Mă zgâiesc nu
prea frumos spre ea, lăsând-o să ajungă la
acelaşi nivel cu mine.

— Ce naiba ai?
— Ce naiba am eu? Ce naiba aveţi tu
f

si Luna de vă evitati ca ciuma? se uită

* i

chiorâş la mine, împungându-mă parcă cu

nişte săgeţi pline de venin. Mai că le simt
străpungându-mi pielea, atât de teribilă
poate fi privirea sa uneori.

— N-avem nimic, ridic din umeri, vrând să

pun punct conversaţiei ăsteia. Blondina
de lângă mine poate fi un ghimpe-n coastă
uneori, băgându-şi nasul pe unde nu-i fierbe
oala şi agitând apele cu prima ocazie ce i
se iveşte. Iar eu n-am de gând să dau curs
curiozităţii sale abundente.
J

— Te rog, pufneşte de lângă mine. Vă cunosc

mult prea bine. Ar trebui să vorbiţi dacă
sunteţi certaţi. Mă ia cu depresie când vă văd
aşa, jur.

îi evit privirea, flexându-mi oasele feţei. Simt

că dacă vi mai sta mult prin preama sa mă
va apuca o migrenă groaznică de cap. Nici
nu-i de mirare; nu dormisem cine ştie ce azi
noapte.

îmi umezesc buzele, simţind o nevoie

nebună de a băga o ţigară în gură, însă îmi
amintesc imediat că am plecat pe fugă, iar
singurul meu pachet de ţigări se află în
cealaltă geacă. Grozav, ca şi cum ziua asta nu
poate merge mai prost de atât!

— Hex! aud o voce familiară de undeva din

spatele meu, iar când mă întorc pe călcâie o
zăresc pe Joanna fluturându-şi o palmă în aer
pentru a-mi atrage atenţia.

îşi duce apoi ambele mâini în dreptul ochilor,

masându-se de câteva ori pielea roşie deja de
la plâns. Arată destul de rău, dar sigur n-ar
vrea să-i spun asta cu voce tare. Drako m-ar
jupui de viu şi mi-ar arunca oasele într-o
conductă de W.C. dacă aş necăji-o şi mai tare.
îl cred în stare.

După alţi câţiva paşi, ea şi grupul său ne

ajung din urmă. Cred că o zăresc pe Luna
undeva prin spatele lor, însă nu mă obosesc
să o caut cu privirea.

— Voiam să mergem să mâncăm deja, se

chinuie măicuţa să schiţeze un zâmbet lălăit.
t r

Vreţi să mergeţi şi voi?

— Unde vreţi să mâncaţi? întreabă Bibi.
f f

— Unde prindem loc, ridică din umeri

Luke. De când îl văzusem ultima dată îi mai
crescuse părul prin colţuri, şi are cum o
barbă rasă scurt, având un model destul de
îngrijit. îşi ţine de după umeri iubita pe care
o ştiu de nebună, însă care acum pare mult
mai docilă, sau poate că doar circumstanţele
o determină să se poarte atât de liniştit.

— De ce nu veniţi la mine? face Vanessa un

J

pas în faţă. Putem comanda mâncare dacă

vreţi.
J

— Nu vrem să te deranjăm mai mult decât o

facem deja, o priveşte Joanna cu reţinere.

— Eu unul n-am nimic împotrivă! răsună

glasul lui Evan în întreaga alee din faţa
cimitirului. Trebuie să recunosc, sunt puţin
gelos pe camera sa de jocuri de la subsol.

— Poţi să nu mai pari atât de profitor? îşi dă

Alijah ochii peste cap, câştigând din partea
blondului un semn cu ochiul.
Pare ciudat de entuziasmat după ce cu doar
câteva minute in urmă si-au luat rămas bun
t

de la prietena lor roşcovană.

— Ok, deci veniţi la mine! conchide blondina,

bătând din palme ca şi cum tocmai ar fi
încheiat o afacere de succes.

O iau cu toţii spre maşinile parcate la

stradă, iar eu îmi iau răgazul de a mă
apropia de Drako pentru a-i arunca o privire
întrebătoare. Nu a vrut nici în ruptul capului
să-mi povestească ce s-a întâmplat cu el şi
cu măicuţa în dormitorul Lunei, deşi, dacă
ar fi fost să mă iau după expresia de pură
încântare de pe faţa sa şi după zâmbetul
strâmb ce-i înflorise în colţul gurii de îndată
ce se întoarse la mine în cameră, pot doar să
cred că au avut parte de un timp... de calitate.

Măcar atât, căci din puţin pe care mi-1

dezvăluise tipa e mai confuză decât un JJ
drogat cu cocaină. Cu puţin noroc, poate că
nu vor prinde bătrâneţea tot în ipostaza asta
de-a râsu'-plâsu’.
— Nu trebuia să fii la muncă? mă întrebă,
scoţându-şi din buzunarul interior al gecii
un pachet neînceput de ţigări. AI naibii
nenorocit! Parcă ştiam că munceşti la Bill,
0 t '

îmi întinde şi mie pachetul pentru a-mi

extrage una, apoi scoate o brichetă pe care
mi-o aruncă în palme.

— Mi-am luat liber azi şi mâine, spun,

dându-i bricheta înapoi. Trag cu nesaţ, ca un
bolnav pofticios, din ţigara amăruie, simţind
fumul cald şi greoi alunecându-mi pe gât. Nu
sunt tocmai genul meu de ţigări, dar tot sunt
mai bune decât nimic.

— Nu prea-mi place de blonduţă, scuipă

fumul furtunos pe nări, trecându-şi degetele
prin bretonul ondulat ce-i cade peste frunte.

— Luna? mă încrunt fără să vreau.

— Nah, cealaltă mai înaltă. E prea... nu ştiu

cum să zic. înfiptă? Băgăcioasă? Oricum,
ceva e dubios la ea.

Pufnesc, fiind oarecum amuzat.

— Aşa e ea de obicei. însă pentru o bogătaşă
de bani gata e destul de ok.

îl aud cum îngână un sunet indescifrabil,

gutural, oprindu-ne la un moment dat pentru
a ne termina ţigările. Ceilalţi sunt deja în
dreptul maşinilor, discutând unii cu alţii.
Nu credeam ca gaşca să se înţeleagă atât de
bine cu cei ai măicuţei, dar se pare că vârsta
şi interesele comune prează în cazul lor. Le
auzisem dimineaţă pe Amalia şi Vanessa
discutând despre ultimele scandaluri
ce-au zguduit lumea mondenă, aşa cum au
descris ele întreaga problemă. După mine,
păreau ca două caţe puse pe bârfă. Vanessa
chiar îi complimentase un pic cam prea
entuziasmată cerceii în formă de fluture pe
care-i poartă la ureche, aflând — nu, sigur
n-am tras cu urechea — că îi primise de la
Luke la prima lor întâlnire sau ceva de genu'.
Habar n-am, după un timp m-am plictisit să
le mai ascult pălăvrăgind.

— Deci, se întoarce Drako spre mine. Aseară

am ezitat să te întreb, dar când ai de gând
să-mi spui de cât timp umbli după sora fostei
asa-zise iubite?
*

Mă opresc cu ţigara prinsă intre buze,

simţindu-mi pieliţa încălzindu-se sub
capătul acesteia. O scot numaidecât din
gură, simţindu-mi saliva pe care o înghit mai
amară ca niciodată. Fruntea mi se strânge
treptat, formându-mi pe faţă o expresie
încordată, ce mă face să-mi simt pulsul
zvâcnindu-mi în venele de la cap.

— Vrei să fii mai specific?

Pufăie pentru ultima dată pe nări, azvârlind

chiştocul fumegând undeva pe asfalt. îl
zdrobeşte cu călcâiul, ducându-şi apoi o
mână la cap pentru a-şi scoate ochii şi a-mi
întâlni privirea. Pupilele sale, înconjurate de
un fumuriu negricios, par a mă încolţi din
toate părţile.

— Te-am văzut ieri. Sau mai bine zis v-am

văzut, ridică suspicios din sprâncene. O
ţineai în braţe în pat.

— 0 ţineam în braţe si înainte! îndrăznesc

r f f

să-l atac, simţindu-mă ciudat de aprins. Cred

că, pur şi simplu, nu mai vreau să
rememorez pentru a doua oară întâmplările
de ieri cu Luna, pentru că nu mi-au lăsat
tocmai un sentiment prea plăcut în suflet.

— Nu, îşi scutură capul, continuând să-mi

susţină ochii cu aceeaşi încăpăţânare. Păreai
afectuos cu ea. Iar tu niciodată nu eşti
grijuliu cu tipele, omule! în afară de Sunday,
nu cred să mai fi fost vreo tipă cu care să te fi
purtat într-un asemenea hal.

— Sunny, ţin să-l corectez, dar îşi dă ochii

peste cap, dezinteresat.

— Ok, dacă vrei să te comporţi ca un măgar,

fie! Sunt curios însă, pentru că ar fi şi timpul
să nu-ţi mai Ungi atâta rănile! Fie şi dacă e
vorba de fătuca aia.

îşi mută capul spre ieşirea din cimitir, şi tot

ce pot să-l face este să-i urmez gestul. însă
cred că mai bine nu aş fi făcut-o, căci ceva
mă strânge în pieptul de îndată ce-i văd
silueta Lunei stând undeva lângă maşina lui
Bibi, părând a râde cu Amalia şi Luke. Un val
de urâciune mă ia prin surprindere,
agitându-mă pe interior în nicio fracţiune de
secundă. Cum poate să fie atât de relaxată
după ce practic i-am spus ieri că o voi lăsa
în pace? Oare asta a urmărit de la bun
început? Să zic cuvintele magice pentru a
putea, în sfârşit, să-şi vadă de viaţă? Pentru
că dacă e adevărat, voi avea grijă să nu-şi mai
intersecteze niciodată paşii cu ai mei. Oricât
de mult m-aş răni de unul singur până voi
trece peste.

— Aiurita aia..., îl aud pe Drako mormăind de

lângă mine, şi-i urmez numaidecât privirea
încruntată spre locul în care o zăresc pe
măicuţă pe jumătate pe asfalt, sprijinită doar
de carcasa unui coş de gunoi. Brusc, îmi vine
să pufnesc cât să mă audă tot oraşul, şi sigur
as fi făcut-o dacă s-ar fi răsturnat cu tot cu
*

gunoiul din interior.

Drako mai gângureşte ceva printre dinţii

încleştaţi, punându-şi ochelarii înapoi peste
nas.

— Cât de împiedicată să fii... Cât...

— Fă-ţi de cap, surâd în sinea mea.

Măicuţa chiar nu s-a schimbat prea mult.

— Cred că glumeşti! tun pe o voce enervantă

spre obiectul din faţa mea, ce ne întâmpină
de îndată ce păşim în vila Vanessei câteva
minute mai târziu. Mă holbez cuprins de
repulsie la cuşca de metal, şi simt cum
sângele începe să-mi clocotească în vene în
momentul în care un scheunat ascutit se face
r

auzit din interior.

Javra puricoasă s-a întors!

— Un câine? îşi scoate Kiva capul de prin

spatele meu, zărindu-i sclipirile ce încep să-i
lucească în pupile. Tipa e moartea câinilor, şi
alta nu!

— Oh, da..., se aude râzând puţin forţat

Amalia, captându-ne tuturor atenţia. îi
priveşte pe Drako şi Joanna cu o expresie
senilă pe faţă. Daisy s-a plâns că Blacky
tânjea după voi, refuzând să mai mănânce,
asa că a trebuit să-l luăm cu noi. Nu cred c-ar
*
fi rezistat atâtea zile fără voi.

Din partea mea poate să se ducă naibii! îmi

spun în gând. Nu voi uita acele luni în care a
trebuit să am grijă de potaie cât timp Drako
zăcuse în comă la spital. Cele mai blestemate
luni din viata mea! Niciodată nu cred că-mi
voi lua vreodată vreun câine. Sau orice alt
animal ce-ar trebui îngrijit la domiciliu. E
îndeajuns că trebuie să mă îngrijesc pe mine.

— Doamne, Amalia! se repede măicuţa spre

cuşcă. Trebuia să ne anunţi! Unde îl voi tine?
* t >

— N-am nimic cu el, atât timp cât nu va face

în casă, aud mai clar ca niciodată vocea
Lunei, şi am nevoie de toate puterile din
lume pentru a nu-i căuta privirea. Numai o
nebună ca ea ar putea să găzduiască Satana
în persoană.

Joanna îi aruncă însă o privire plină de

mulţumire, deschizând cuşca si lăsând
r 7 t •

câinele să sară din interior. E mult mai mare

decât atunci când l-am văzut ultima oară. îmi
dădusem seama că e un Husky negru
abia după prima lună de stat cu el, căci
fusese prea mic pentru a-1 deosebi prea mult
de celelalte rase — si in fond, cunostintele
» * * t

mele faţă de tipurile de câini sunt aproape

inexistente. Acum insă, pare un adult în toată
firea, cu o blană ca de tăciunea ce străluceşte
în lumina din cameră.

Latră de câteva ori, răsucindu-se în jurul

cozii, apoi sare în poala Joannei, doborând-o
cu greutatea sa la podea. începe să-i lingă
apoi întreaga faţă, strârnind un val de
chiţăituri din partea celorlalţi. Cred că o pot
vedea pe Kiva scoţându-şi telefonul pentru a
face poze. Obsedata.

— Spune-mi că nu-1 aduci în casa mea, mă

răsucesc spre Drako, încruntându-mă la
vederea expresiei ce-i aşterne faţa. Pare...
ok cu toată situaţia asta, ceea ce-i destul de
ciudat, căci nici lui nu-i place prea tare de el.
Sau asa ştiam.
t T

— De ce? refuză să-şi ia ochii de la javră,

începe să-mi placă cât de cât, ridică din
umeri, fluierând din buze, iar în secunda
următoare câinele îşi ascute urechile,
mutându-şi capul precaut dintr-o parte în
alta, apoi când îşi dă seama de unde provine
zgomotorul o părăseşte în totalitate pe
măicuţă, alergând înspre braţele deja întinse
spre el ale lui Drako. Bun băiat! rânjeşte spre
el, scărpindându-1 după urechi, şi simt cum
pământul mi se clatină puţin sub picioare,
căci încep să am vedenii.

Cred c-o să vomit.

Cutiile de pizza şi mâncare chinezească sunt

deja aproape goale, iar şirul neîntrerupt de
poveşti ale grupului din Montana nu pare să
aibă de gând să-nceteze prea curând.

Majoritatea lor se învârt în jurul roşcatei,

depănând amintiri şi împărtăţindu-se celor
de aici întâmplări care mai de care mai
ciudate — dar destul de interesante — despre
aceasta. Cum ar fi aceea în care vindea
ţigări la bucată puştilor de gimnaziu pe la
colţuri de străzi, ajungând de vreo câteva
ori în spatele gratiilor pentru mici acte de
vandalism stradal. Sau aceea în care,
aparent, o băgase pe una cu capul în vasul de
toaletă după ce aceasta îşi făcuse treburile
numai pentru că săraca fată îndrăznise să
comenteze legat de hainele sale mult prea
neglijente şi de prost gust. Fetele pot fi aşa
nişte dramatice când vine vorba de părerile
altor fete, nici n-ai crede că-s considerate
nişte făpturi fragile şi lipsite de apărare. Sau
întâmplarea în care îl furase pe barmanul de
la balul lor de absolvire pentru a şi-o trage cu
el prin cămara localului.

Una peste alta, în afară de Kiva, care cred că

începe să-şi schimbe părerea despre Jizzy,
restul râd şi discută pe seama celor auzite,
făcând haz de necaz. Evan spune că aşa ar
fi vrut ea să-i petreacă moartea; în râsete,
tutun şi alcool, pentru că roşcata s-ar fi
zvârcolit în Iad dacă i-ar fi văzut pe toţi cu
fălcile în pământ de tristeţe. Vorbele lui, nu
ale mele.

încerc, pe cât posibil, să ignor orice privire

mai mult sau mai puţin intenţionată din
partea Lunei, însă în majoritatea timpului
pare mult prea prinsă în poveştile relatate
de ceilalţi pentru a se mai putea focusa şi
pe orice altceva. Nu ştiu ce să simt legat de
indiferenta sa. Cred că e ceca ce n-ar mai
t

trebui să mă minuneze până acum.

Mă comport prosteşte. Şi simt nevoia de a

mi-o smulge dintre gânduri. Oare dacă o să
regulez pe vreuna o să-mi treacă senzaţia
asta neplăcută din piept? Cât timp am stat
cu Drako obişnuiam să mă fut atât de des,
încât mă mir şi acum cum de nu mi-a căzut
scula prin vaginul larg al vreunei curve. Nu
pot spune că acele câteva minute de plăcere
oarbă m-au ajutat aşa cum speram c-o vor
face, însă în momentul ăsta sunt atât de
disperat să mi-o scot pe Luna din sistem,
încât aş fi în stare să fac cele mai înjositoare
lucruri posibile numai ca să mă urăsc pentru
ceea ce simt pentru ea.

Şi, băga-mi-aş ceva în inima asta blestemată!

Nici nu ce simt mai exact. Faptul că mă tot
respinge mă face să mă gândesc dacă nu
cumva are dreptate şi totul e un mare...
nimic.

Dau o altă gură de tărie pe gât, mulţumind în

gând tatălui Vanessei pentru alcoolul pus la
dispoziţie. Nu că bărbatul ar şti momentan
ce face fiică-sa cu sticlele sale de colecţie, dar
asta e altă mâncare de peşte.

— Te-ai plictisit?

îmi ridic capul de la sticla pe care-o ţin în

palmă, dând de zâmbetul discret de pe buzele
Joannei. Se aşază în tăcere lângă mine,
aducându-şi genunchii în dreptul pieptului
pentru a-i putea împrejmui cu braţele. Mă
priveşte atent, făcându-mă să mă întreb ce
naiba face aici, în loc să fie cu Drako, rupând
paturile Vanessei. Eu sigur asta aş face în
locul lor. Păcat că n-am cu cine.

Abstinenţa asta de atâta timp o să-mi facă

mădularul să se micşoreze până va ajunge
o simplă vergea. Atâta mândrie am şi eu, ce
Dumnezeu!

— De când eşti aşa îndrăzneaţă, mă rog? îmi

ridic o sprânceană spre ea.

Adică?
— Adică acum câteva luni ai fi tremurat
dac-aş fi stat în faţa ta, iar acum vii lângă
mine de parcă ne ştim de-o viaţă.

Vorbele mele, aruncate mult prea acid decât

aş fi vrut par s-o ia prin surprindere, căci
îşi îngustează privirea spre mine. Cred că
alcoolul ăsta începe să-mi aburească mintea
deja.

— N-am tremurat, încearcă să se eschiveze,

mutându-şi privirea pentru a o evita pe a
mea. Pare ruşinată, având o uşoară nuanţă
* 7 T t

de roz pal fix în miezul obrajilor. în orice caz,

îşi drege glasul câteva secunde mai târziu, de
ce nu stai cu restul?

Atenţia îmi fuge alene spre ceilalţi, aflaţi la

vreo câţiva paşi de noi, tolăniţi pe canapelele
Vanessei în jurul şemineului ce arde mocnit.
Aşezat pe jumătate pe picioarele lui Drako,
javra cu colţi doarme cu picioarele în sus.
Spre deosebire de ei, eu şi măicuţa ne aflăm
pe duşumeaua nu tocmai comodă, într-un
colţ al sălii sale de jocuri. Nu prea ştiu ce fac
aici, dar simt nevoia de a nu sta prea
aproape de ei pentru că am vaga impresie
că aerul e deja mult prea încărcat din cauza
atâtor persoane aflate într-un singur loc.
Clipesc de câteva ori, cuprins fiind de un
voal ce ceată ce-mi face vederea să devină ca
de sticlă preţ de câteva clipe. Las sticla la o
parte, hotărând că mi-a ajuns deja cu băutura
pe seara asta.

— N-aveam chef, răspund într-un final, şi-mi

dau seama după expresia tâmpă de pe faţa ei
că nu prea înghite vreo iotă de-a mea.

îşi sprijină bărbia pe genunchi.

— De ce n-ai mai dat veun semn de viată de

7

când ai plecat? Am aşteptat vreun mesaj de

la tine, dar nu am primit nimic în tot acest
timp.

— Nu ţin minte să fi făcut vreo promisiune,

dau din umeri, simţindu-mi mintea încinsă
sub presiunea alcoolului. N-am mai fost beat
de ceva timp, aşa că uitasem cum e să simtă
că ţi se rupe stomacul în două din cauza
acidului. Aproape că-mi pare rău de tipa de
lângă mine că-i răspund cu dosul.
— Ştiu, şopteşte, dar tot aş fi vrut să ştiu cum
mai esti.
9

Un gând murdar şi nu prea potrivit mi se

strecoară prin minte ca un şarpe prin iarbă.
Buzele mi se lungesc la capete, iar ochii,
probabil roşii deja, mi se fixează pe ai săi.

— Ce e? Ţi s-a pus pata pe mine şi l-ai dat

naibii pe drac? Eşti o fetiţă rea, măicuţo!
spun, aplecându-mă spre acesta. O simt
înmărmurind lângă mine, însă nu se dă
înapoi, şi nici nu se arată mai afectată de atât
de apropierea mea. Un parfum slab, de flori
sau alte rahaturi de genu' îmi umple nările,
ameţindu-mi de tot capul.

Mă dau singur înapoi, simţindu-mă intoxicat

de-a dreptul.

— Eşti beat, conchide, ca şi cum ar fi cel mai

firesc lucru din lume. Plescăi din buze.

— Iar tu eşti cam proastă dacă-1 tot ţii pe

Drako ca un căţeluş după curu' tău. Nu-i mai
da speranţe aiurea dacă nu mai ai de gând să
fii cu el, pentru că e mai sigur să-l refuzi
direct înainte să se afunde prea tare în ceea
ce simte pentru tine.

Abia acum îmi dau seama că privirea îşi

schimbase direcţia pe măsură ce vorbeam,
focusându-mi acum atenţia asupra unei
oarecare fete slăbuţe, cu părul argintiu.
Zâmbeşte, ascultând cu atentie naiba îsi mai
t ' r »

poate da seama pe cine, iar junghiul ce mă

împunge direct sub coaste e îndeajuns de
puternic pentru a mă face să strâng din dinţi.
Tare.

îmi scutur capul, închizând ochii. Eşti aşa o

păsărică, Zhelezkin. De când te porţi aşa din
cauza unei simple fete?

însă Luna nu e doar o simplă fată. E... fata

care-mi face inima să-mi bată nebuneşte în
»

piept, aducându-mă la disperare.

Sau poate e doar vina alcoolului.

Prefer să merg pe ultima variantă.

Cred că o pot auzi pe Joanna spunându-mi

ceva, însă urechile par să-mi fie acoperite de
un strat gros de ceară, făcându-mă s-o ingor
dinadins. Simt însă vibraţiile telefonului
f

meu, strecurându-mi cu mişcări ezitante

palma în pantaloni pentru a-1 scoate, şi-mi
chiorăsc puţin ochii la ecranul mult prea
luminat, încercând să citesc mesajul scris
atât de neglijent de JJ.

„Vin-o ku mine la club, baieteeee!"

Sincer, JJ, cum naiba ai trecut la literatură?

Fie eşti mort de beat, ca mine de altfel, fie o
duci chiar foarte prost cu gramatica. Pfiu,
tăria asta ce mi se tot răstoarnă pe toate
părţile în stomac mă face să contemplez
asupra unor lucruri complet irelevante.

Tastez grăbit, întrebându-1 despre ce e

vorba, şi-mi răspunde peste câteva secunde
spunându-mă că a dat de un stol de
rândunele — vorbele sale — numai bune de
ciugulit. Pufnesc, fiind gata-gata să-i spun
să si-o ardă în voie cu fiecare de-o dată. Mă
i

opresc însă cu degetele pe ecran atunci când

îmi reamintesc de ideea avută mai devreme.
Oare dacă ies să-mi mai iau gândul de
la ce se petrece pe aici mă voi simţi mai
bine după? Cred că ultima dată când mi-o
pusesem cu cineva fusese in seara in care
Luna ne prinsese intrând in camera mea.
Ce faţă de constipată mai avusese pe atunci,
surâd în sinea mea, ca mai apoi să-mi strâng
cu putere telefonul între palme.

De ce totul trebuie să se învârtă doar în jurul

său?

Mă sprijin nervos cu palmele de podea

pentru a mă ridica, lovind în treacăt sticla
rămasă plină pe un sfert de lângă mine,
vărsând conţinutul la picioarele mele.

— Hei! aud vocea Joannei, observând-o cum

se apleacă după sticlă pentru a o ridica la loc,
însă îmi pun picioarele în funcţiune fără să
mă mai gândesc cât de prostesc mă comport
din cauza câtorva gânduri ce-mi poluează
mintea.

— Pleci? întreabă Drako din urma mea,

simţind pe piele privirile curioase ale celor
din jur ce par că s-au oprit din discuţii, însă
nu-i răspund, rezumându-mă doar la o
simplă scuturare din braţ.

Am nevoie să iau nişte aer curat, chiar în

secunda asta!

Nu-mi dau seama cum urc cele câteva scări

pentru a ajunge din nou la parterul vilei la
cât de împleticite îmi sunt deja picioarele. Şi
nici n-am băut mult măcar. Oare încep să nu
mai am rezistentă la băutură?
9

Tot ce ştiu este că mă opresc la un moment

dat, sprijinindu-mă cu o palmă de colţul
unui perete, şi trag cu putere aer în plămâni,
simţindu-i cum se frâng parcă cu fiecare gură
pe care reuşesc să o duc la bun sfârşit. Corpul
îmi arde, capul îmi vâjâie din toţi neuronii,
şi simt o nesperată nevoie de a mă aşeza din
nou jos. Cred că n-a fost o ideea atât de bună
să mă ridic atât de brusc când nu sunt cu
toate circuitele funcţionabile.
f

Ceea ce şi fac într-un final. Mă las încet pe

vine, băgându-mi capul între picioare pentru
a mai suprima din senzaţia de încleştare
ce-mi precede inima, şi încerc să mă gândesc
dacă voi putea sau nu să-mi vărs maţele
in vasul de toaletă. Sigur m-aş simţi mai
bine după, dar ghinionul face că nu sunt o
persoană care să poată voma prea uşor, nici
dacă mi-ar vârî degetul până în cur.

Futu-i!

— Uoah, ce naiba, Hex? aud vocea de undeva

de sus, însă, din cine ştie ce motiv, nu vreau
să-mi ridic capul pentru a vedea despre cine
e vorba. Probabil pentru că am o bănuială,
dar nu vreau să fie adevărată. Nu vreau ca
Luna să mă vadă în halul ăsta de-a dreptul
patetic şi să-i fie milă de mine.

Mila e ultimul lucru pe care-1 vreau de la ea.

— Poţi să stai pe picioare? mă atinge cu

palma de după umăr şi ştiu deja după
atingerea sa că e ea.

îi plesnesc mâna la o parte,

dezechilibrându-mă însă din cauza mişcării
prea bruşte. Pufăi pe nări când fundul mi se
izbeşte de parchetul dur de sub picioarele
mele,7 si nu stiu de ce, dar mă trezesc scoţând
t t * *
pe gură un râs atât de nebunesc, încât am
impresia la început că totul se petrece doar
în capul meu făcut praf şi pulbere.

Mă sprijin mai bine cu spatele de perete,

ducându-mi o palmă la frunte pentru a-mi
remeza capul. Prin întredeschiderea ochilor
o pot zări pe Luna privindu-mă cu o grimasă
supărată pe faţă. Se lasă la nivelul meu,
prinzându-şi buza de jos între buze pentru a
o molfăi.

— Ar trebui să râzi cu mine. în felul ăsta nu

mă vei mai face să simt totul de unul singur.

Fruntea i se amărăste si mai tare.

» *

— Vorbeşte băutura din sânge, nu tu, îşi

scutură capul. De ce ai băut atât?

îmi ling buzele, resimţind pe ele aroma

dulce a alcoolului. Ochii îmi sunt acum ca
două mărgele de plumb, însă reuşesc cumva
să-i menţin deschişi pentru a-i întoarce
cercetarea cu care mă fixează.

Un râs batjocoritor începe să mi se formeze

pe limbă.

— Ai vrea să spun că din cauza ta? îmi înclin

capul într-o parte, lipindu-mi mai bine ceafa
de suprafaţa rece a peretelui. Ţi-ai hrăni mai
bine mândria dacă ar fi asa?
*

Nu ştiu ce gândeşte în acest moment, dar

sigur nu sunt foarte curios pentru a vrea să
aflu. Ştiu că o rănesc prin ceea ce îi spun, dar
nu găsesc alte cuvinte pentru a i le adresa în
situaţia de faţă. Totul pare prăbuşit în jurul
meu; nişte ruine ce se tot surpă la picioarele
mele şi mă afundă şi mai tare în moloz şi
mizerie.

Gândurile mele sunt pline de mizerie.

Luna se mişcă din faţa mea, iar pielea mi se

crispează puţin atunci când îşi plasează una
dintre palme peste braţele mele sprijinite
acum pe genunchi. înaintează apoi, fără
să-şi mute vreo clipă ochii de la ai mei, până
când îşi aşază mâna peste pumnii mei strânşi
într-o încleştare plină de nervozitate. Căldura
pielii sale îmi face carnea să vibreze pe
alocuri, iar stomacul mi se închide din
nou intr-un nod de senzaţii.
f

— Ştii că nu vreau să fie din cauza mea,

şopteşte.

Atât de aproape, încât respiraţia sa caldă îmi

mângâie ochii.

Atât de aproape, încât dacă aş vrea, m-aş

avânta spre ea numai pentru a-mi ciocni
fruntea de a sa şi a-i băga de seamă tremurul
ce-i străbate întreg corpul, până în buricele
degetelor.

Atât de aproape, încât poate, doar poate,

mi-ar putea face durerea să dispară doar prin
simpla sa prezenţă.

Dar nu stiu dacă am nevoie de asta

t

momentan. Cred că tot ce vreau este să fiu...

singur.

Singur, înainte să aflu cum este să iubeşti şi

să fii sfâsiat în bucăţele din iubire.
* »

înainte să mă întorc aici şi să o revăd pe ea.

Poate că dacă aş fi făcut alegerile potrivite
de-a lungul adolescenţei nu aş mai simţi
acum presiunea asta imensă ce pare că mă
striveşte cu fiecare secundă ce se scurge din
viata asta mizerabilă si crudă.
7 t

îmi momentul ăsta trebuie să mărturisesc că

mi-aş dori să nu le fi cunoscut vreodată pe
cele două surori, căci poate acum soarta mea
ar fi fost una mai blândă şi mai înţelegătoare,
iar ceea ce pulsează în interiorul meu,
tinându-mă în viată, nu ar mai fi atât de
i t *

confuză şi paralizată.

Nu pot să-mi dau seama de ce fac

întotdeauna alegerile cele mai proaste,
afundându-mă în rahat de unul singur. îmi
vine să râd pe seama mea, dar abia de mai
am energia să-mi mai menţin pleoapele
deschise. Mi-e mult prea somn, şi simt că
dacă as închide acum ochii as uita de
* • fata
cu păr argintiu ce stă ghemuită în faţa mea,
lăsând în urmă doar o amintire neplăcută.

— Am nevoie să pleci, mormăi spre ea, cu

toate că nu ştiu la ce mă refer mai exact.
Să plece din faţa mea?

Sau din viata mea?

t

Dau oare voi reuşi să mai trăiesc dincolo de

absenta ei?
$

îşi pune şi cealaltă palmă peste ale mele,

strângându-le abia simţit.

— Nici tu nu crezi asta.

— Pleacă, tun din nou spre ea,

încleştându-mi pumnii mai tare. Nu vreau
să te mai văd. Mă faci să vreau să-ţi fac rău,
prinţeso. Şi nu vreau să decad atât de mult.

Am impresia că buzele i se ridică intr-un

zâmbet, dar în momentul de faţă abia de-i
mai pot vedea faţa cum trebuie.

— Nu plec nicăieri, Papă-lapte, îmi respiră

încet peste palme, apoi face un gest ce-mi
dă complet lumea peste cap — îmi întoarce
palmele cu podul acestora în sus, şi-mi sărută
cu o hotărâre covârşitoare punctul central
unde se întâlnesc cele două.
Pielea parcă mi se topeşte sub presiunea
chinuitoare a buzelor sale, ce stăruie lipite in
acest mod mai bine de trei secunde, urmând
ca mai apoi să şi le desprindă şi să-şi ridice
ochii spre ai mei. Şi o privesc aşa cum nu
cred că am mai făcut-o vreodată.

Aş vrea să-i spun ceva, dar nu mă văd in

stare. Cred că sunt mult prea beat pentru
a mai articula vreun cuvânt, darămite
propoziţii întregi.

îmi suflă încep peste locul îmi care îmi

sărutase palmele, înmuindu-mă din toate
oasele la vederea umbrei de zâmbet ce-i
încolţeşte pe faţă.

— Când eram mică tata îmi citise o legendă

despre un trib în care cei de acolo, atunci
când voiau să-i arate unei persoane cât
de mult însemna pentru ei, îi sărutau
interiorul palmei fără să mai rostească vreun
alt cuvânt. în felul ăsta, se spunea că-ţi
încredinţai inima acelei persoane, fiind cea
mai mare demonstraţie de iubire din câte
J

existau. Acum, surâse vag, nu ştiu dacă ceea

ce simt eu se poate apropia măcar de iubire,
insă vreau ca prin asta, îmi mângâie de
câteva ori marginile palmelor cu degetele
mari, să ştii că ţin prea mult la tine pentru
a-ţi da drumul. Aşa că până ne dăm seama ce
mama mă-sii se petrece cu noi, ţine-mi inima
aproape, iar eu voi fi mereu lângă tine când
vei mai avea dubii sau nelinişti.
9

îmi strânge apoi palmele una peste cealaltă,

presându-mi-le peste zona din stânga a
pieptului. Şi chiar în acest moment, toată
acea ceaţă ce până acum îmi împăienjenise
vederea, mi se ridică de pe ochi, şi pot s-o văd
pe ea, aşa cum e de fapt.

Fragilă, temătoare, cu palme ce-i tremură

subit peste ale mele, o Luna ce-mi face acum
inima să-mi bată la viteză maximă.

O Luna doar a mea pentru seara asta.

Un zâmbet idiot îmi răsare în colţul gurii.

— Cred că-i cel mai siropos rahat auzit în

toată viata mea.
t
— Nu mă face să te lovesc unde doare! se
împinge cu umărul în al meu, părând călcată
pe coadă.

îmi aplec fruntea spre corpul său, până când

mi-o lipesc de spaţiul dintre gât şi umărul
său. Inspir de câteva ori, frecându-mi nasul
de linia caldă a gâtjelului.

— Vreau să te sărut ca un nebun în

momentul ăsta, murmur oarecum obosit,
simţindu-mă însă corpul mai... eliberat. Ca şi
cum o povară imensă mi s-ar fi ridicat de pe
piept.

Luna devine brusc mai rigidă lângă mine.

îşi scoate palmele dintre trupurile noastre,
înconjurându-mi spatele cu ele. Câteva
degete îmi atind părul, dispărând printre fire.

— Ştii că nu te voi lăsa, îmi masează lent

scalpul, aducându-mi un oftat pe buze. Dacă
vrei să mă săruţi va trebui s-o faci când esti
r f

complet treaz, ca să nu uiţi până dimineaţă.

Pufnesc, aplecându-mă mai tare — dacă e

posibil măcar — înspre ea.

— Eşti un exemplu al naibii de prost, Luna.

— Ce vrea să însemne asta? întreabă pe un

glas ridicat, oprindu-se din mişcare.

Surâd, simţindu-mi pleoapele din ce în ce

mia greoi. Căldura sa corporală mă cuprinde
cu totul, aducându-mi nişte ultime şoapte
înainte să mă abandonez în braţele sale.
f

— Nimic, Luna... Nimic...

 Capitolul 35

LUNA

— Vrei să-mi spui şi mie de unde până unde

ai ajuns tu să fii cu Hex? răcnisem poate prea
agresiv spre sora mea mai mică, auzind uşa
pe care tocmai o deschisesem lovindu-se cu o
bufnitură de cadranul lemnos al acesteia.
Sunny îmi aruncase o privire sceptică,
apropiindu-se de biroul său pentru a-şi lăsa
ghiozdanul pe suprafaţa acestuia. Se oprise
cu palmele în dreptul fermoarului dintr-o
parte, întălnindu-mi ochii cu o expresie ce
voia să pară încrezătoare. Doar că ştiam că în
interiorul ei era destid de agitată, ca de fiecare
dată când vorbea cu mine, de altfel. îmi putea
da seama de asta din felul nervos în care îşi
dădea şuviţele după ureche, deşi nici măcar nu
o deranjau în vreun fel.

— Ciudat că vrei să vorbim acum,3 Luna. Tinr

minte că de fiecare când încerc să port o

conversaţie cu tine mă expediezi cu prima
ocazie.

Mă proptisem în dreptid uşii, împreunându-mi

braţele la piept. Nu plăcea când mă ataca cu
fel şi fel de argumente nefondate. Ştia mai
bine decât oricine de ce nu-mi plăcea să fiu în
preajma ei, nu-i aşa? De ce mai căuta acum să
scoată la iveală nişte detalii deja răsuflate?

— Lasă arfele şi spune-mi. Ce-ai făcut de l-ai

aburit de tot pe Hex?
O auzisem pufnind, deschizându-şi genta.

— Nu e căţeluşul tău, Luna. Nu-l deţii în vreun

! f J /

fel.

— N-am spus asta, murmurasem printre dinţii

încleştaţi. Dar nu cred că-s singura căreia i se
pare a naibii de ciudată apropierea asta dintre
voi, pentru că înainte nu dădeai doi bani pe
existenta lui!
T

Se oprise din mişcare, privind undeva în gol.

Sunny era merue obişnuită să obţină ceea ce
voia, aşa că nu m-ar fi surprins dacă s-ar fi
folosit de cine ştie ce şiretlic pentru a-l atrage
în capcană pe fraierul de Hex. Ar fi fost de
ajuns să-şi ridice fusta mai sus de genunchi,
iar câinele ăla în călduri şi-ar fi ridicat instant
coada.

îşi linse buzele, întorcându-se cu corpul spre

mine.

— Doar pentru că nu m-ai lăsat vreodată să

stau prin preajma lui nu înseamnă că mi se
păruse indiferent. De ce nu poţi să înşelegi
că, pur şi simplu, s-a întâmplat să ne apropiem
când tu n-ai mai fost acolo să-l tragi înapoi
aşa cum o făceai încă de când eram mici. Nu
înţeleg, ce ţi-am făcut de mă urăşti atât de
tare?

Până în acel punct începuse să devină de-a

dreptul enervată, sângele adunându-i-se în
obraji, iar sprâncenele stând lipite la capete,
îmi venea să-i ţip în faţă toate motivele pentru
care nu o voiam prezentă în viaţa mea, însă
mereu reuşeam să mă calmez, amintindu-mi
că cea în faţa căreia trebuia cu adevărat să
răbufnesc îşi citea romanele erotice undeva
prin sufragerie. Faptul că Sunny se întâmpla
să fie liantul dintre noi două mă frustra uneori
la culme, căci în sinea mea ştiam că nici ei
nu-i plăcea prea tare distanţarea asta dintre
noi, însă n-aveam să uit prea repede că, doar
din simplu fapt că a primit întotdeauna ce şi-a
dorit, încercase mereu să mă eclipseze.

Cu, sau fără cunoştinţa sa.

Pufăisem pe nări, încercând să-mi calmez

senzaţia de frig ce mă pătrunse de la spate.
— Ştii prea bine de ce te evit.

— Nu, nu prea cred că ştiu, mă provocase

din priviri, dar nu aveam atunci timp să mai
continui cu şarada aia de prost gust.

— Mă rog, continuă să crezi ce vrei. Dar

niciodată, făcusem un pas spre ea, niciodată
să nu te amesteci în viata mea mai mult decât
I

ţi-ar permite lungul nasului, m-auzi? Tu ai

viaţa ta, iar eu pe a mea. Ce-i aşa greu de
înţeles că nu vreau ca ele să se întrepătrundă
în vreun fel?

Nu spuse nimic vreme de câteva secunde

bune, şi începeam deja să mă gândesc dacă va
apela la veşnicele lacrimi e crocodil pentru a
încerca să se scoată din discuţia asta. Mereu
/

obişnuia să facă asta; acum mai puţin, dar

când era mai mică parcă era un fel de armă
supremă în faţa celorlalţi.

Nu şi a mea, aparent.

îmi dădusem ochii peste cap. Nici măcar nu-i

în stare să se justifice în faţa mea, îmi
spusesem în gând.

Mă întorsesem pe vârfuri, fiind pregătită să-i

părăsesc dormitorul. Rozul din el începea deja
să mi se urce la cap, urcându-mi voma pe gât.

— De ce nu poţi accepta faptul că poate chiar

în plac?

Vocea sa mă blocase în loc mai ceva decât un

buton de oprire. îmi răsucisem cu corpul spre
ea, ascuţindu-mi privirea spre dânsa. îşi freca
palmele una peste cealaltă, părând să aibă
o expresie chircită pe faţă. înghiţise în sec,
părând destul de reţinută.

— E aşa greu să crezi că-l plac pe singurul

băiat care a avut curajul să se apropie de
mine? întrebase, ochindu-mă atunci cu
ofericitate pe care nu ştiam că o posedă.
Pufnise, aproape batjcoritor. Tu trebuie să ştii
mai bine decât oricine faptul că mamei îi place
să mă ţină sub papuc. Nu tu ieşiri cu prietenii
după o anumită oră, nu tu bere sau orice altă
băutură pe care considera-o ea nocivă pentru
creier, nici gând de băieţi sau
întâlniri. Cum tu esti rebela casei, e normal
/ *

ca povara ordinelor sale să cadă doar asupra

mea, nu-i asa? Tu poti să-ti trăieşti viata asa
* / r / / / / /

cum ai chef, dar eu ar trebui să prind rădăcini

în casa asta, nu-i aşa?

Deja ridicase vocea mai mult decât o făcuse

în toată viaţa sa. Şi părea supărată. Nu, de-a
dreptul fioroasă. Mă privea cu atât de multă
tărie, încât aveam impresia că vrea să-mi
străpungă direct prin suflet.

Şi ce insinuează? Că am lăsat-o pradă

controlului nebunesc al mamei?

Ar trebui să-şi fi dat seama până acum că ea

a fost mereu preferata în ochii săi, şi că eu
fusesem cea abandonată numai pentru a putea
fi ea îngrijită cum trebuia. Aşa că, nu. Nu
aveam să mă simt rău pentru ea, căci eu am
fost cea neglijată în toată ecuaţia asta, în timp
ce ea a primit orice lucru mărunt pe care l-a
dorti vreodată.

— Deci nu, îşi scutură mai apoi capul,

punându-şi palmele în şolduri. Nu încerca să
spui că îmi bat joc de el, pentru că până
acum nimeni altcineva nu a mai îndrăznit să
se apropie de mine din cauza mamei. Nimeni.
Şi cred că îmi place asta la el; că a reuşit să-mi
ofere ceva după care aspirasem atât de mult
timp. Libertate.

Libertate, îmi repetasem cuvântul în minte.

Oare chiar vorbea serios?

— Sună ca şi cum asta a-i aştepta de la el; să

te scoată de aici numai pentru motivele tale
egoiste. însă să nu crezi că te voi lăsa să-l
foloseşti pe Hex doar pentru atât, mârâisem
spre ea, mai înflăcărată ca niciodată. Pentru
că dacă-mi voi da seama că îţi baţi joc de el
voi avea grijă să nu mai părăseşti camera
asta. Dacă vrei libertate, ieşi naibii în faţă şi ia
atitudine! Nu căuta pe altcineva să te scoată
ca pe o domniţă la ananghie, pentru că nu
va exista mereu cineva care să te ajute din
cauză că eşti tu mult prea proastă pentru a te
descurca de una singură.

Apoi i-am părăsit camera, fără să mai arunc

vreo privire înapoi pentru a-i vedea expresia
de pe faţă.
— Simt miros de cafea?

îmi ridic capul de la patrupedul ce mârâie

nu tocmai plăcut spre mine, zărindu-1 pe
blondul super active, Evan, intrând cu
picioarele împleticite de somn pe uşa de la
bucătărie. îşi freacă ochii pe jumătate închişi,
căscând lung, şi îşi direcţionează apoi paşii
spre scaunul pe care stă iubitul său, Aii. îl
sărută scurt peste păr, îndreptându-se apoi
spre cafetieră pentru a-şi turna o cană de
cafea.

— Nu crezi că te simţi prea acasă? vine de

undeva întrebarea lui Drako, care nu ştiu de
unde naiba apare din senin.

Câinele negru de lângă picioarele mele latră

entuziasmat, strecurându-se printre gleznele
pentru pentru a o zbughi spre tipul ce se
scarpină de după ceafă, părând răvăşit cu
totul. Al naibi câine nerecunoscător! Voiam
doar să-l mângâi după urechi şi mi-a oferit
tratamentul cu mârâit.
Cine-o mai încerca să pună mâna pe el de
acum.

— Tu te-ai trezit să vorbeşti, mormăie pe o

voce răguşită de somn Evan, luându-şi cana
şi proptindu-se pe scaunul de lângă iubitul
său.

E primul cuplu gay pe care-1 văd în viaţa

mea, — am nişte college lesbiene prin
facultate, totuşi —, şi nu par deloc genul
de persoane care sunt portretizate uneori
pe reţelele de socializare. Mă refer aici la
faptul că nu se îmbracă strălucitor, nu poartă
sclipici prin păr şi nici nu par foarte feminini.
Ba din contră, Aii ar fi destul de atrăgător
dacă nu ar fi atât de timid. Probabil de aia el,
Kiva şi Joanna se înţeleg atât de bine într-un
timp atât de scurt. Iar asta înseamnă ceva,
căci Kiva nu se deschide prea uşor în faţa
altor persoane.

De lângă mine, Drako se apleacă pentru a-şi

trece de câteva ori ori palmele prin blana
îngrijită şi lucioasă a câinelor, care se lasă
imediat pe spate, scoţându-şi limba afară.
— Pe mine nu m-a lăsat să pun mâna pe
el, mă uit contemplativă spre cei doi, iar
ochii de un fumuriu închis ai lui Drako se
intersectează instant cu ai mie.

— Probabil miroşi ca Hex, ridică din umeri, şi

nu prea ştiu la ce se referă mai exact.

îmi apuc între degete marginea bluzei,

mirosind-o de câteva ori. Miros abalsam de
rufe, ce naiba!

— Oh, v-aţi trezit deja, apare în scurt timp şi

Joanna, avântându-se spre chiuvetă pentru
a-şi turna un pahar cu apă. Se apropie apoi
de masă, privindu-ne pe toţi din picioare.
Are părul puţin dezordonat, şi cearcăne pe
sub ochi. E ok să umblăm aşa prin bucătăria
Vanessei?

Din spatele său, Drako se apropie tăcut de

ea cât să tragă uşor de marginea tricoului
său de pijamale. Apoi, ca şi cum ar fi cel
mai firesc lucru din lume, îşi apleacă capul
pentru a-şi plasa un sărut apăsat peste linia
umărului său, făcând-o pe săraca fată să
tremure subit şi să-şi strângă mai bine
palmele în jurul paharului plin cu apă. Câţiva
stropi cad pe suprafaţa mesei.

— Drako, şopteşte ruşinată spre el, încercând

să se dea la o parte atunci când constată că
toate perechile de ochi sunt aţintite asupra
lor. Obrajii i se aprins imediat, scăldându-se
într-un roşu de sânge.

Surâd, amuzată oarecum de cei doi. Mai ales

de Drako, care îi aruncă o ocheadă serioasă,
ca şi cum ar putea comunica cu aceasta din
priviri, ca mai apoi să se îndepărteze ca şi
cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ce relaţie
ciudată au cei doi.

— E în regulă, mă opresc cu privirea spre

fata care continuă să şteargă cu mişcări
neglijente apa de pe masă. Vanessa e trează
deja. A coborât să-şi ia ceva de băut şi a urcat
din nou să-si facă exerciţiile de dimineaţă.
T t t

Are o sală specială pentru aşa ceva, bâigui.

— Poate că n-ar fi o idee asa de rea să o

*

facem naşa noastră peste câţiva ani, dă din

gură Evan, privind în gol, ca şi cum şi-ar
planifica deja în minte nunta cu Aii, şi cu o
Vanessa care să-i plătească luna de miere.

De lângă el, Aii îi aruncă o privire plină de

reproş, certându-1 pe muţeşte. Evan îi sărută
însă fruntea, făcându-i orice supărare să i se
dizolve.

Drăguţ.

— Amalia şi Luke dorm încă, spune Joanna,

ca si cum ne-ar informa. Cred că sunt destul
7

de obosiţi după ziua de ieri.

Nu zău, îmi spun în gând. Până şi eu sunt

praf de oboseală. Bibi şi Kiva plecaseră încă
de aseară spre casele lor, pentru că deja
suntem destul de multe persoane care şi-au
petrecut noaptea în vila blondinei. Nu-i ca şi
cum am făcut-o fără permisiunea sa, şi, până
la urmă, nu noi avem o casă cât ale noastre
la un loc. Banii te pot pune în tot felul de
situaţii, zâmbesc în sinea mea.

Arunc o privire spre ceasul de pe perete,

văzând că e trecut deja cu mult de ora zece
dimineaţa.J
Mă ridic încet de la masă, aruncând o privire
iritată spre câinele ce-şi ridică colţii de
îndată ce trec pe lângă el. Pe bune acum, ce
dracu' i-am făcut?

O iau la pas prin casa exagerat de mare a

Vanessei, plimbându-mi din când în când
ochii peste mobilierul elegant sau pentre
tablourile ce par ale naibii de scumpe,
aşezate pe pereţi într-un şir indian. Cineva
chiar are gusturi într-ale artei, nu glumă!

Mă opresc în dreptul unei uşi masive din

lemn maroniu, trăgând de câteva ori aer în
piept. Apoi, când simt că sunt pregătită să
înfrunt orice s-ar afla dincolo de usa asta
*

apăs pe clanţă, acomodându-mi ochii cu

semiobscuritatea dinăuntru. închid usa t

în urma mea, îndreptându-mă ţintă spre

draperiile uriaşe de la fereastră pentru a le
da pe jumătate la o parte, cât să intre puţin
lumină în dormitorul cufundat parcă într-o
linişte îngrozitoare.

îmi ajung însă la urechi câteva respiraţii

venind din zona patului, şi, cu mişcări
menite să nu producă prea mult zgomot, mă
apropii de acesta. Hex doarme buştean, cu
faţa ascunsă aproape in totalitate printre
plapuma neagră ca tăciunele, in timp ce
jumătatea stângă a corpului o are in afara
acesteia, părând ca picat din cer. Sforăie
brusc, plescăind din buze pentru a înghiţi
mai apoi în sec, iar un zâmbet tâmpit mi se
plantează pe buze la vederea înfăţişării sale
de beţiv adormit.
t

Avusesem nevoie de ajutorul lui Drako şi Bibi

pentru a-1 aduce aseară aici. Idiotul adormise
pe mine, aproape strivindu-mă sub greutatea
corpului său plin de muşchi, aşa că fusesem
nevoită să strig după ceilalţi pentru a veni
şi a-1 da după mine înainte să mă sufoc de-a
binelea. Refuzasem să le răspund la prea
multe întrebări, care parcă se revărsaseră
aseară peste mine ca o ploaie urâtă de vară,
în mare şi pentru că nu ştiam nici eu prea
bine ce scuze să mai inventez pentru a
justifica comportamentul neplăcut al lui Hex.

Băuse ca un nenorocit, şi nu prea voiam să

ştiu motivul care l-a împins spre un
asemenea pas. Hex nu prea obişnuieşte să
bea până când se face mangă, reuşind să-şi
controleze destul de bine alcoolul din sânge,
aşa că nu prea ştiu ce a avut aseară. Numai
amintindu-mi de ultimele scene întâmplate
între noi îmi vine să intru în pământ de
frustrare, aşa că încerc, pe cât posibil, să nu
mă gândesc prea mult.

Mă las cu o jumătate de fund pe marginea

patului, trecându-mi buricele degetelor peste
ceva câteva fire rătăcite de păr ce-i stau
răsfirate de-a lungul frunţii. E destul de cald
la atingere, simţindu-i capul mişcându-se
puţin când articulaţiile îi ating cam prea tare
pielea, făcându-1 să se foiască cu nasul în
materialul vaporos al plapumei. Un geamăt
înfundat i se prelinge printre buzele uşor
întredeschise, aducându-mi un rânjet de-a
lungul gurii. Arată atât de inocent în poziţia
asta, încât n-ai crede că în urmă cu o zi s-ar fi
purtat ca un nesuferit cu diplomă.

Desi,3 dacă as analiza situatia mai în detaliu,3

t ! t

mi-aş putea da seama că totul a pornit în

mare parte de la mine şi reţinerea mea în
ceea ce-1 priveşte.
M-am gândit mult la relaţia noastră pe tot
parcursul zilei de ieri. Ştiam deja că mă va
aştepta tratamentul indiferenţie din partea
sa după ultima fază cu acesta din camera sa,
când îmi explicase că mă va lăsa în pace, aşa
că am profitat de timpul în care mă ignorase
pentru a încerca să-mi sortez sentimentele
între ele şi a ajunge la o concluzie finală.
Sau mă rog, una cât de cât amiabilă pentru
amândoi.

îl lovesc de vreo două ori cu degetul peste

nas, făcându-i fruntea să i se încrunte. Ce
penibil arată, râd în sinea mea.

Adevărul este că, oricât de mult aş putea

să fiu de acord cu ideea de a da o sansă...
*

chestiei ăsteia dintre noi, mereu va exista

o părticică în sufletul meu care să-mi
amintească că, faptul că am stat atât de mult
unul în preajma celuilalt, m-a făcut să-l
privesc ca pe cineva din familie, nicidecum
pe un tip cu care aş vrea să mă pup la fiece
colţ de stradă. Şi cred că îmi este teamă puţin
de ideea asta de schimbare. Nu neapărat
pentru că am face ceva greşit; cred că am
trecut deja de faza în care să mă gândesc
că am fi ca fraţii, si am face ceva extrem
t ; *

de greşit şi păcătos, dar... nu ştiu. Hex e

impulsiv, vrea uneori totul de-a gata şi se
supără dacă nu primeşte ceea ce-şi doreşte.
Probabil de aia a reactionat atât de urât
t

acum două zile, când nu i-am răspuns la

întrebare.

De asemenea, e şi foarte orgolios. Deci dacă

n-aş fi făcut eu un alt pas către el, nu cred
că s-ar mai fi apropiat vreodată de mine,
aşa cum îmi promisese. Aşa e el, ţine totul
ascuns înăuntrul său pentru că ştie mai bine
chiar si decât mine că nu multor oameni
merită să te destăinui. Şi, privind acum
imaginea de ansamblu, îmi dau seama că noi
doi semănăm mai mult decât as fi crezut în
9

trecut.

Şi poate tocmai din cauza asta mă simt aşa

atrasă de el, incapabilă să stau prea mult la
distantă de el.
9

Poate că tocmai durerea prin care am trecut

amândoi ne face atât de apropiaţi.
îl aud gângurind vag de prin cearşafuri, şi
încremenesc complet din orice mişcare. Mă
uit mai atentă spre el pentru a-mi da seama
dacă are sau nu de gând să se trezească, şi,
când îmi dau seama că mişcările sale denodă
t

faptul că ar vrea să-şi deschidă ochii îmi ridic

palma din dreptul părului său, gândindu-mă
că ar fi şi aşa destul de ciudat să mă găsească
lângă patul său, darămite să-şi dea seama că
l-a atins în timp ce doarme.

Doar că nu reuşesc să-mi retrag mâna

cu prea multă vigilenţă, căci în secunda
imediat următoarea palma sa se ridică spre
încheietura mea, şi mă trezesc trasă spre pat
cu atât de multă forţă, încât mă prăbuşesc
cu un zgomot surd peste corpul acestuia,
încerc să mă desprind de el, dar deja mă
ţintuieşte lângă corpul său cu ambele braţe,
asfixiindu-mă la pieptul său.

— N-am crezut să fii aşa perversă încât

să mă mângâi în somn, şopteşte pe o voce
ce-i reflectă somnolenta, frecându-si fata
t J • j

de părul meu. Te-a excitat somnul meu,

prinţeso?
Mă opresc din mişcare, încercând să-i
asimiiesz cuvintele. îmi mişc piciorul,
lovindu-1 cu genunchiul în pulpă.

— Cine dracu' te-a mângâiat? Ţi-am dat părul

slinos la o parte, atâta tot!

Râde scurt, simtindu-i braţele strecurându-se

printre corpurile noastre până când reuşeşte
cumva să-mi prindă faţa între palmele sale.
îi întâlnesc ochii de un albastru pătrunzător,
cercetându-i pe ai mei cu o curiozitate
sireată.
*

— Eşti o mincinoasă atât de proastă, Luna,

zâmbeşte lacom spre mine, ca şi cum toată
somnolenţa i s-ar evapora din corp, şi dă să
se aplece spre mine, coborându-şi faţa spre a
mea.

Fac ochii mari, ridicându-mi fulgerător

palmele pentru a mi le presa pentru gura
sa. îi simt focul ce-i arde prin piele, şi brusc
corpul mi se încălzeşte cu câteva grade.

— Ce-ţi închipui că faci?

Se încruntă.

— Ai spus că te pot săruta când sunt treaz,

mormăie pe sub buzele mele, simţindu-i
cuvintele vibrându-mi prin vene la fiecare
articulare a acestora.

înghit în sec, cu stomacul strâns într-un

ghem de nervozitate.

E ciudat cum acum câţiva ani n-as fi dat

r t

doi bani dacă ne-am fi trezit într-o ipostază

de genu', iar acum inima îmi bate ca în
prima noapte în care m-am avântat să
experimentez sexul. Unii ar putea spune că
sunt nebună de legat.

— Ăsta-i primul lucru la care te poţi gândi

când deschizi ochii? întreb credulă, cu
degetele încă presate bine peste formatul
buzelor sale.

— Mă poţi judeca? îi văd sprânceana stângă

arcuită, iar apoi pulsul îmi mai sare o bătaie
atunci când îmi prinde una dintre palme
într-a sa, ţinând-o în loc, iar buzele sale
calde şi pline i se lipesc de vârful degetelor
mele, expediindu-mi săgeţi pline de curent
până în măduva oaselor.

Şi, ca mintea să-mi devină şi mai agomerată

de fel de fel de idei, buzele sale se deschid
încet în dreptul degetului meu inelar de la
mâna stângă, iar căldura exagerată a gurii
sale îmi cuprinde cu totul braţul, pe măsură
ce-şi avântă cu mişcări îndrăzneţe gura în
jurul degetului meu.

Limba sa mă atinge în scurt timp, şi simt

cum îmi vine să-mi musc buza de frustrare
9

când o senzaţie ciudată, electrizantă, îmi ia

cu asalt zona bazinului. Mă mişc incomod,
trăgându-mi degetul din gura sa. Dinţii săi
mă zgârie din cauza mişcării mult prea
bruşte.

— încă eşti beat, sau ce naiba? îmi şterg

degetul de blugii mei, enervându-mă şi mi
tare la vederea amuzamentului ce-i joacă pe
fată.
9

— Ai gust de săpun, îşi scoate de câteva ori

limba afară, ca şi cum ar testa un fel de
mâncare.

încerc să mă împing de lângă el.

— Probabil pentru că m-am spălat pe mâini

de dimineaţă. Ceea ce nu pot spune despre
gura ta. Miroase a gunoi putred.

— Ai o gură aşa mare uneo-.

Un zgomot de bocănitură în uşă în opreşte

din vorbit, făcându-ne să ne întoarcem
gâturile spre bucata mare de lemn.

Apoi o altă bocănitură.

Şoapte.

Până când, cu o altă lovitură înfundată uşa

se dă în lături, făcând nişte trupuri să se
prăbuşească pe parchet. Clipesc fără reacţie
spre piramidă creată de Evan, Amalia, —
care pare că schiaună de durere —, Vanessa
şi Joanna în fruntea tututor, în timp ce în
spatele lor îi văd în picioare pe Aii şi Luke,
bătându-se cu palmele peste frunte.
De deasupra celorlalţi, Joanna se trezeşte
râzând puţin forţat, având faţa roşie ca racul.

— Nu e ceea ce pare.

— Da, categoric nu priveam prin gaura cheii!

continuă Evan, fiind imediat pocnit in umăr
de Vanessa.

Amalia încă e imobilizată sub cei patru.

Arunc o privire confuză spre Hex, care

tocmai se ridică în şezut pentru a-i privi cu
o expresie de un dezinteres pur. îmi reîntorc
privirea spre cei din dreptul uşii, neştiind ce
să spun.

De undeva din spatele lor, Drako îşi face

apariţia cu o privire tâmpă pe faţă. Toate
capetele se întorc spre el, părând ca şi cum
timpul s-ar opri în loc exact în acest moment
de maximă tensiune. Apoi, ca şi cum ar fi
cireaşa de pe tort, câinele Joannei apare de
nicăieri, sărindu-i în cap şi lătrând de mama
focului. Câteva ţipete de groază răsună în
toată camera.
— Bun băiat, amice, zâmbeşte batjocoritor
Drako spre patrupedul dezlănţuit. Bun băiat.

Aproape de ora prânzului, ne împărţim pe

grupuri şi părăsim vila Vanessei în funcţie de
planificările fiecăruia.

Evan şi Aii plănuiesc să viziteze Parcul

Washington, situat nu departe de locul în
care se află casa blondinei, aflând de la Aii
că e un mare fan al muzeelor si clădirilor
istorice, şi un împătimit şi mai înrăit în ceea
ce priveşte fotografierea peisajelor urbane,
probabil tocmai de aceea Kevin — da, răsare
pe neaşteptate în timp ce luăm micul dejun
— se oferă să o facă pe ghidul turistic cu ei,
oferindu-se să le facă câteva poze celor doi
având în vedere că niciunul nu aveau vreo
cameră foto cu ei. Şi, aşa cum zice Aii, pozele
de pe telefonul nu se compară deloc cu cele
făcute cu o cameră profesională. Tind să-i
dau dreptate.

Luke si Amalia hotărăsc să viziteze mall-ul si

* •
magazinele din centrul oraşului, şi ceva îmi
spune că ideea este strict a brunetei, căci
tipul mai mult îi face pe plac decât să arate
un entuziasm atât de mare precum al fetei.
Sunt destul de drăguţi împreună, cu toate că
am obsevat că fata asta e foarte vulcanică, în
contrast perfect cu el. Oare de asta le merge
relaţia atât de bine? Niciodată n-am mers pe
premisa că extremele s-ar atrage, dar se pare
că în cazul lor regula asta funcţionează de
minune.

Vanessa se plânge minute bune că are

nişte scenarii de repetat pentru începutul
semestrului ce se apropie cu paşi repezi,
şi după ce ne conduce spre ieşire se
abandonează în casă pentru a-şi putea
elibera seara în caz de alte planuri. Deşi, nu
ştiu cât de bine îi merge asta, căci muzica
răsună de la ferestra camerei sale înainte să
putem ajunge la porţile mari de la intrarea pe
proprietatea sa. Mira-m-aş să poată studia în
asemenea condiţii.
t

Cât despre Drako şi Joanna, eu şi Hex îi

conducem înapoi la casele noastre pentru a
se putea schimba de hainele refolosite de
ieri.

Drumul cu taxiul e mai mult unul tăcut,

presărat cu câteva melodii ce se tot schimbă
la radio-ul maşinii, si simt uneori nevoia de a
* * *

da volumul la maxim numai pentru a-mi face

reproşurile ce-mi zgârie buzele să nu mai
pară atât de... înfiorătoare.

De ce spun asta? Pentru că pe tot parcursul

drumului Hex îşi freacă piciorul de al meu,
trezind uneori până şi privirea suspicioasă a
şoferului trecut deja de primele două vârste.
Din fericire pentru mine Joanna pare mult
prea prinsă de peisajul ce se întrevede la
geamul de care stă cu nasul lipit, în timp ce
Drako... E Drako.

Priveşte cu o plictiseală teribilă drept în faţă,

părând mai ţeapăn ca niciodată. Din poala
sa, cuşca lui Blacky se mişcă dintr-o parte în
alta de fiecare dată când maşina face vreun
*

virajmai brusc, iar câinele scheaună din când

în când.

Cred că lui Drako nu-i convine prea tare

faptul că Hex a tinut mortis să se aşeze între
JL r r T *
mine şi Joanna, furându-i lui oportunitatea
de a sta lângă ea.

Şi încep acum să-mi dau seama de ce a făcut

asta, căci îmi vine să-i trântesc capul de
spătarul scaunului din faţa mea dacă-i mai
simt mult vârful degetelor presându-se peste
pulpele mele.

— încetează! mârâi abia auzibil spre el,

printre dinţii încleştaţi, iar idiotul mai are
tupeul şi să afişeze pe faţă o expresie de pură
nedumerire.

— Nu fac nimic, ridică din umeri, şi-mi dau

ochii peste cap, începând să regret acţiunile
de aseară.

Am trezit la viaţă un monstru pipăitor!

De îndată ce ieşim
» din taxi si• le facem cu
mâna celor doi băieţi— Drako se oferă să
t

aibă grijă de Blacky pe ziua de azi, jurând că

venele lui Hex de la gât stau să-i explodeze
—, ştiu deja că voi da de mare bucluc când
voi păşi pe uşa casei. înghit în sec la vederea
apelurilor pierdute de la mama, şi singurul
mesaj de la tata prin care mă întreabă dacă
sunt ok si
$ dorm la cineva. Uitasem să îi anunţ»
aseară că voi rămâne să dorm la Vanessa.
Ştiu că sunt deja destul de mare cât să nu mai
fie necesară o informare a lor în privinţa a
ceea ce fac, însă mereu i-am promis tatei că-1
voi anunţa dacă nu-mi voi petrece noaptea
acasă, pentru a nu-şi face griji pentru mine.

Nici nu vreau să mă gândesc la scandalul

monstru pe care îl va dezlănţui mama asupra
mea.

— E totul în regulă? apare în faţa mea chipul

îngrijorat al Joannei, ce-mi atrage toată
atenţia asupra sa.

— Să sperăm, dau din cap, deschizând uşa de

la intrare.

La început, nu pot auzi niciun sunet care

să-mi dea de înţeles că ar fi cineva în casă.
J

Ştiu că tata munceşte peste zi, aşa că ideea

ca mama să nu fie acasă e una destul de
scăzută. Nu prea iese din casă decât dacă e
invitată la vreo prietenă de-a sa sau atunci
când trebuie să facă cumpărături, eventual
pe cele care presupun haine sau bijuterii.

Chiar încep să mă gândesc în sinea mea că

sunt a naibii de norocoasă, însă tocmai când
ţi-e lumea mai dragă apare ceva care te face
să-ti schimbi culoarea la fată. în cazul de fată
r j ţ

fiind vorba de o femeie cu privirea aprigă şi

o carte învârtită în palmele sale, ieşind de pe
uşa sufrageriei.

înghit în sec, zărind-o pe Joanna privind-o

cu o faţă pe jumătate ruşinată, pe jumătate
agitată. Cred că nici ei nu-i place prea tare
privirea de gheaţă a mamei.

— Unde naiba ai fost, Luna?

— Uah, bună şi ţie! mă prefac că zâmbesc

spre ea, dar mama mă ştie mai bine încât să
nu-mi creadă câtuşi de puţin tentativele de
a zâmbi la ea. îmi piere orice veselie falsă
de pe chip. Am ieşit cu grupul, îi fac semn
Joannei să urce înainte mea.

Chiar nu vreau să fie martoră la vreo scenă

în care începem să ţipăm una la cealaltă.
Aceasta îmi aruncă o privire încurcată,
păşind totuşi pe lângă mine când îmi obsevă
încordarea de pe faţă.

— Bună ziua, doamnă Morgenstern! şopteşte

în momentul în care trece pe lângă ea, iar
mama se rezumă la o simplă înclinare a
capului, părând parcă prea ocupată cu
hlizitul la adresa mea. Ce să spun, mă simt,
brusc, aşa importantă în ochii săi!

Dau să trec la rândul meu, însă mi se pune în

cale, încrucişându-şi palmele la piept. Dacă
ar putea, cred că mi-ar săpa şanţuri întregi
cu focul ce-i scapără în pupile.

— Ţi-am mai spus şi eu, şi David, că trebuie

să ne anunţi când stai peste noapte, Luna!

— De ce faci aşa dramă din asta? o întreb pe

un glas neobişnuit de calm, căci pe interior
spumeg cu totul. Am uitat, nu mai face o
tragedie din orice.

— Pentru că îmi fac griji pentru tine! răcneşte

poate cam prea tare, căci atât eu,
cât şi Joanna, tresărim in acelaşi timp. Tipa
se opreşte pe la jumătatea scărilor, privind
cu ochi mici şi încremeniţi spre noi două. Aş
vrea să-i spun să-şi continue drumul, dar nu
mă văd în stare momentan să-mi iau ochii
de la cea din faţa mea, care se arată atât de
îngrijorată pentru mine.

O ochesc pieziş.

— Nu mă face să par cea rea dintre noi două,

bine? Si nu încerca să fii acum mama care
7

înainte n-ai fost, pentru că nu ştiu dacă aş

putea vreodată să te cred în ceea ce spui!

Tace, tac, parcă întreaga casă tace cât timp

continuăm să ne uităm una la alta fără să
mai clipim măcar. Joanna refuză să se mai
mişte, părând pietrificată de-a binelea, şi
încep să mă blestem în gând că nu am lăsat-o
să meargă la Hex. Sigur nu voi avea nevoie
de compătimirea sau mila sa când vom
ajunge în camera mea.

După alte câteva secunde ce-mi par veacuri

de om, mama oftează în cele din urmă, iar
fruntea i se mai descreteste. Ochii i se mai
îmblânzesc, şi parcă aş tinde să fac acelaşi
lucru, dar mă menţin pe poziţii în schimb.

— îti vreau binele, Luna. Si vreau doar să

r ' $

înţelegi că există mult rău pe lumea asta care

te poate lovi exact când te aştepţi mai puţin.
Şi oricât de bătăioasă te ştiu eu pe tine, nici
chiar tu n-ai putea să-i faci faţă.

îmi îngustez ochii spre ea, încercând să-mi

dau seama la ce se referă. Face însă cale
întoarsă spre sufragerie înainte să-i mai pot
adresa vreun cuvânt, lăsându-mă în urmă,
plină de nervi şi întrebări.

Niciodată n-am s-o înţeleg pe femeia asta.

— Te simţi bine? mă întreabă Joanna după ce

ne aşezăm pe pat.

Mă gândesc la început să mă prefac că nu-i

aud întrebarea, dar ceva îmi spune că-i mai
deşteaptă decât mi-ar plăcea mie să cred.

Oftez, şi pentru următoarea jumătatea de oră

îi destăinui o mică bucăţică din mine, cât să o
facă să înţeleagă că nu am nevoie de
mila nimănui. Nu stiu de ce,7 dar ideea că as
i •

putea trezi asta in cine îmi întoarce stomacul

pe dos.

în definitiv, nu ştiu de ce mă destăinui în

faţa unei necunoscute pe care cine ştie
dacă am s-o ma văd vredată în viata mea.
f

Poate pentru că simt că m-ar înţelege. Poate

pentru că se vede pe faţa ei că încearcă să
empatizeze cu mine, fără să pară gata-gata de
a plânge sau a-şi bate joc de mine şi relaţia
mea deplorabilă cu mama. Poate pentru că,
în adâncul meu, simt de mult nevoia de a
vorbi cu cineva despre tot ceea ce mă doare
sau deranjează.

Şi de multe ori, se pare că e mai uşor să te

confeseri unui străin decât cuiva care te
cunoaşte de toată viata.
» t

— Va fi bine, încearcă aceasta să schiţeze

un zâmbet. Din ce am observat esti o fată
*

destul de puternică. Deşi, spune, pocnindu-şi

degetele, nu c-aş vrea să par nesimţită sau
ceva, însă ceea ce a spus mama ta azi mi-a
părut mai mult a... nelinişte. Cred că orice
mamă îşi va face griji pentru copilul său,
indiferent de relaţia lor.

Mai că pufnesc.

— Să înţeleg că te înţelegi bine cu a ta?

Nu pot să nu constat cum zâmbetul îi pierde

încetul cu încetul de pe faţă, lăsând în urmă
doar o linie fină a buzelor. înghite în sec.

— Nu i-am cunoscut pe ai mei. Au murit

înainte să apuc să-i întâlnesc.

Ei, fir-ar! Acum am comis-o!

— Dar bunicul mi-a oferit dragoste cât pentru

amândoi la un loc, îi înfloreşte zâmbetul în
colţul gurii, şi dintr-un oarecare motiv încep
să mă simt mai bine.

— înseamnă că e un bătrân pe cinste, bâigui,

încercând să nu mă mai gândesc la cele
întâmplare cu mama.

— Da, surâde Joanna, privind într-un anumit

punct de pe cearşafuri. A fost într-adevăr un
om deosebit de bun.
îmi întredeschid buzele, hotărând că-i mai
bine să-mi ţin gura închisă. Eu mă plâng
că mama poate fi nesuferită în majoritatea
timpului, în timp ce fata asta şi-a pierdut nu
doar părinţii, dar şi persoana care a crescut-o
în locul lor. încep să mă simt groaznic pe
interior, şi chiar mă gândesc cât de egoişti
suntem noi, oamenii, care ne plângem din
orice nimic, în timp ce alţii înfruntă greutăţi
de zeci de ori mai mari şi apăsătoare.

Uneori nu ne putem mulţumi cu oricât de

puţin am avea.

— Păi, îmi ridic glasul, captându-i atenţia.

Viata-i scurtă! Să nu ne-o trăim încruntate!
t

Şi, zicând asta, o nimeresc cu o pernă fix în

faţă, făcând-o să rămână cu gura deschisă şi
cu ochii nemişcaţi. Pufneşte apoi, dându-şi
câteva şuviţe din părul trecut cu puţin de
umeri, şi în scurt timp începem un adevărat
război cu perne ce mai mult ca sigur zguduie
întreaga casă de la temelii.
Asta până când ultima pernă a Joannei e atât
de puternic aruncată spre mine, încât mă
împiedic de cearşafuri şi cad cu spatele de
podea, icnind la contactul dureros al capului.

— Eşti bine? întreabă cu jumătate de gură,

vădit îngrozită de ceea ce făcuse.

Clipesc cât să mă dezmeticesc, şi mă sprijin

apoi pe coate pentru a mă ridica din poziţia
ciudată în care aterizasem.

Trag spre mine cât de multe găsesc cu

putinţă, şi-o privesc cu viclenie. îngrijorare îi
e înlocuită de groază.

— E timpul pentru revanşă!

 Capitolul 36

HEX

— Oh, haide, Luna! o prinsesem de braţ,

deteminând-o să se poticnească în loc şi să-şi
întoarcă corpul spre al meu. Cât timp ai de
gând să mai fi supărată pe mine pentru faza cu
meciul?
Ochii săi, de un căprui ce păreau atunci să
ascundă adevărate flăcări ale Iadului, îmi
fixau privirea cu o îcnordare destul de dificil
de descris. Ca şi cum ar fi fost un gândac în
faţa sa şi ar fi aşteptat momentul oportun
pentru a mă strivi sub adidaşii săi.

Şi nu o puteam critica, căci până la urmă eu

fusesem cel care îşi bătuse joc de încrederea
sa în cel mai josnic mod posibil, forţând-o să
merge la meci cu Bibi, deşi acesta nu putea
să suporte prea bine câteva ori de privit cum
o minge e azvârlită dintr-o parte în alta a
terenului. Puteam doar să ghicesc faptul că
seara ei nu decursese aşa cum s-ar fi aşteptat,
şi nu prea aveam scuze la mine pentru a le
folosi în favoarea mea.

Fusesem un prost pentru că uitasem complet

de planurile sale, însă şi ea era o tipă a naibii
de încăpăţânată şi duşmănoasă, aşa că timp
de două săptămâni întregi refuzase să-mi
mai răspundă la mesaje. Sau apeluri. Sau să
stea prea mult în faţa mea în cazul în care
ne întâlneam întâmplător pe stradă. Pur şi
simplu, se prefăcea că nu mă cunoştea
pentru că ştia că în acel fel avea să scoată
ce e mai rău din mine. Uram când mă ignora
dinadins, cu atât mai mult cu cât eu eram cel
care alerga după ea ca un câine vagabond
pentru a-şi cere scuze, iar mica ticăloasă nu
voia să stea neam să vorbească cu mine.

Uneori putea fi atât de imatură.

— Pentru cât timp am chef! răcnise spre

mine, încercând să-şi smulgă braţul de sub
strânsoarea mea poate prea puternică. Ştiam
însă dacă aveam să o scap atunci de lângă
mine aveau să mai treacă câteva zile până s-o
prind din nou, aşa să o trăsesem cu vigilenţă
între pieptul meu, întorcându-şi corpul astfel
încât să ajungă cu spatele lipit de mine.

îi înconjurasem abdomenul cu braţele,

ignorând privirile curioase ale oamenilor
ce treceau pe lângă noi. Poate că nu era o
idee chiar atât de bună să ne proptim tocmai
pe mijlocul trotuarului, pe o stradă atât de
aglomerată, dar în acel moment nu prea îmi
mai păsa de altceva decât s-o fac pe blonda din
braţele mele să se potolească pentru a
putea schimba vreo două vorbe cu ea.

— Fir-ar, Hex! Ia mâna de pe mine până nu ţip

în gura mare că încerci să profiţi de mine!

Surâsem. Avea aşa o gură mare şi spurcată

uneori! Probabil de aceea ne înţelegeam atât
de bine. Sau mai bine zis, obisnuiam să o
J T

facem.

Când naiba ne-am înstrăinat asa tare?

— 5şt, prinţeso. Promit să-ţi dau drumul dacă

vei vorbi cu mine măcar cinci minute.

—Jur, dacă-mi mai spui o singură dată aşa te

lovesc în co—.

îi presasem palma peste gură, făcând-o să mi

se zbată în braţe mai ceva decât n pui speriat
de găină. Mă încruntasem spre nişte trecători
ce se opriseră în drum pentru a vedea întreaga
scenă, reuşind să-i oblig cumva să meargă mai
departe. Ale naibii babe băgăcioase! Şi cică ele
merg duminica la biserică!
în cele din urmă, dându-şi seama că nu aveam
de gând să-i dau drumul prea curând, Luna
se lăsase deodată moale în strânsoarea mea.
Aşteptasem câteva secunde să văd dacă
are de gând sau nu să mă păcălească — o
credeam în stare de orice în acel moment —•,
apoi îi dădusem încet drumul, privind-o cu un
amuzament strâmb cum se întoarce spre mine
şi se zgâieşte cu toţi muşchii faciali. Aveam
impresia chiar că o venă din dreptul gâtului îi
pompa probabil prea tare, zbâtându-i-se prin
piele ca un vierme.

— Hai, dă din gura aia, mă provocase din

privire, împreunându-şi braţele în jurul
pieptului. Expresia aspră de pe chipul său îmi
dădea de înţeles că nu prea voia să stea la
discuţii cu mine.
/

îmi linsesem buzele cuprinse parcă de arşiţă,

trecându-mi palma prin păr.

— îmi pare rău, bine?Ştii că nu-s genu' care

să aibă prea multe regrete cu privire la
rahaturile pe care le face, dar chiar nu-mi
place situaţia asta dintre noi, Luna! Adică,
scula mea, dar ne comportăm amândoi ca
nişte puştani!

— Suntem puştani, ridicase iritată din

sprânceană. Nu suntem majori ca să te poţi
considera prea matur.

— Mă rog! mă holbasem ciudat spre ea. Ideea

e că eu sunt un nenorocit cu jumătate din
neuronii prevăzuţi din fabricaţie, iar tu eşti
o orgolioasă de zile mari. Nu-i o combinaţie
prea reuşită, nu crezi?

— Şi vrei să ajungi... unde cu asta? dăduse din

cap, bătând cu vârful adidasului pe asfalt, ca
şi cum ar fi fost impacientată.

— Vreau să spun, făcusem un pas spre ea,

da se dăduse înapoi, este că nu suport să fim
certaţi. Ne ştim de prea mult timp pentru a
pune capăt ceea ce e între noi din nimic, Luna.

Clipise, trăsăturile feţei înăsprindu-i-se şi mai

aprig.

— Dacă ţie ţi se pare un motiv de nimic

atunci poţi să ţi-l bagi în cur! tunase cu o
voce nemaipomenit de nervoasă, făcând cale
întoarsă.

Mă grăbisem să mă aşez din nou în faţa sa.

— Ok, ok. Proastă alegere de cuvinte. Oftasem,

simţindu-mă frustrat pe dinăuntru. Nici măcar
nu am mai mers cu Sunny la întâlnire în acea
seară de prost ce m-am simţit.

Mă privise chiorâş.

— Nu pune chestia asta pe seama mea, ca şi

cum eu aş fi responsabilă.

— Nu încerc să fac asta, futu-i!

Vocea îmi sunase mult mai ridicată decât

prevăzusem. Ignorasem privile iscoditoare,
trecându-mi palmele prin păr într-un gest
de maximă disperare. De aceea nu-mi plăcea
să mă cert cu Luna; dura secole până să ne
mai împăcăm la loc, atât de neghiobi eram
amândoi.
Ochii mei îi căutaseră insistenţi pe ai săi.
Continua să mă ochească fără să se clintească
măcar. Cu altă ocazie poate că aş fi fost
impresionat de tăria cu care îmi putea susţine
privirea, însă atunci nu prea puteam să fiu
mândru de ea. Nu în totalitate, oricum.

— Chiar nu vrei deloc să mă ierţi pentru că

te-am lăsat să mergi cu Bibi?

— Să ştii că n-a fost o companie prea rea,

ridicase din umeri,

înghiţisem în sec. Cu mine sigur nu s-ar fi

plictisit vreo clipă.

— Cu toate că a adormit pe la jumătatea

meciului pe umărul meu, vorbise din nou,
şi mai că nu-mi puteam crede ochilor când
îi zărisem, ca şi cum între noi s-ar fi pus o
peliculă de ceaţă, cum colţul gurii sale i se
ridicaseră abia sesizabil Ochii să deveniseră
brusc mai animaţi, si o auzisem în cele din
urmă cum răsuflate lung.

— Uite, nu-s o scorpie chiar atât de rea. O

să-mi treacă. Dar dacă îmi vei mai face
vreodată o fază de genu' n-o să mai fiu atât
de înţelegătoare. înţeleg să ai planuri, dar
nu le ignora pe ale noastre doar pentru că
se întâmplă să fii cu soră-mea. Pentru că,
cine ştie, spusese, apropiindu-se cu un pas
cât să-mi atingă tricoul cu degetul arătător.
Ochii mi se oglindiseră într-ai săi cu o forţă de
nepătruns. Poate într-o zi vei avea şi tu nevoie
de mine, şi mă voi preface că nu-ţi observ
problemele.

îmi mai susţinuse vreo două secunde privirea,

apoi se răsucise pe vârfuri pentru a o lua la
pas pe străduţa aglomerată.

Rămăsesem momente bune în acelaşi loc,

gândindu-mă dacă, într-adevăr, avertismentul
său avea să se adeverească vreodată.

— Chiar trebuie să ţii tu javra păroasă? mă

uit pizmuitor spre câinele nenorocit, în timp
ce Drako îl trage de coadă, spre enervarea lui.
Mârâie din când în când, ridicându-şi capul
pentru a-1 muşca de degete, însă
ciracul pare mult prea fascinat de reacţiile
sale pentru a mai băga de seamă şi colţii
ascuţiţi ai animalului cum se înfing in carnea
sa. încep deja să cred că a fost muşcat serios
de potaie şi a suferti leziuni pe creier, altfel
nu-mi pot explica pietenia asta... dubioasă
dintre cei doi.

N-am să uit nicio clipă încruntarea ce i se

pusese pe faţă în ziua în care i-am dat câinele
în primire după ce fusese externat de la
spital. îmi vine greu a crede că după doar
câteva luni a reuşit să se împace cu ideea
că trebuie să aibă grijă de el, darămite să
mai dea naştere şi la o legătură de aşa-zisă
prietenie între ei.

Mă disperă.

— Joanna a avut grijă de el seara trecută,

răspunde sec, râzând ca prostul când
creatura Iadului se avântă cu fălcile spre
braţul său, prinzându-i pielea între ele.

— Şi ce? pufăi, strivind chiştocul de ţigară de

scrumieră. Fac vânt cu palma prin aer pentru
a face fumul să se disipeze mai
repede. Vă jucaţi de-a mama şi de-a tata, sau
cum?

Pentru prima dată de când începuse să se

joace cu câinele, Drako îşi ridică lent capul
pentru a mă săgeta cu o privire scoasă parcă
din filmele mute. Ca şi cum m-ar judeca —
sau blestema din câte pot intui — numai
privindu-mă.

— Nu fi bou, îşi scutură braţul din gura

animalului, scârbindu-se puţin la faţă la
vederea salivei ce i se scurge pe piele. O
scutură de pantaloni. Doar că n-o pot lăsa
doar pe ea să-l ţină. Şi ceva îmi spune că nici
amica ta după care, apropo, îţi fug ochii ca
unui Blacky în călduri atunci când aleargă
după căţelele vecinilor Joannei, nu i-ar
conveni să-l aibă atâtea zile pe cap. Nu prea
stie să stea locului.
*

Arunc o altă ocheadă fugară câinelui ce

începe să se rostogolească deja pe duşumea.
Cu asta pot fi de acord.

Mă mişc de lângă birou, îndreptându-mă

spre uşa balconului pentru a deschide
geamul în partea de sus şi a lăsat aerul
înăbuşit de fumul ţigărilor mele să se mai
limpezească.

— Nu cred că esti în măsură să vorbeşti la

t t

adresa mea când nici tu nu eşti mai breaz,

spun, întorcându-mă spre el.

Ridică din sprânceană.

— Mi se pare corect.

— Ai de gând să faci ceva în privinţa

măicuţei, sau veti îmbătrâni amândoi în
t j *

aceeaşi situatie de tot râsul? întreb curios.

7 f

Mai că mi se face rău când te văd râvnind la

ea pe ascuns. Drako pe care-1 ştiam eu înainte
sigur n-ar fi aşteptat după curu' unei tipe
atât de sensibile cum e ea. Fără supărare, zic
repede, iar el îmi aruncă o privire plină de
venin.

Mă enervează într-o oarecare

măsură să-i tot văd în postura asta de
aproape-iubiţi-dar-fără-să-fim-împreună.
Chiar dacă eram mort de beat cu o seară în
urmă, îmi amintesc oarecum vag ce i-am
spus Joannei în legătură cu Drako, şi nu prea
pot să zic că-mi pasă vreun pic dacă am fost
prea agresiv cu ea. Mereu a trăit cu dubii
în ceea ce-1 priveşte, chiar şi când eram în
Montana. Mă frustrez eu pentru el dacă o vor
ţine într-o joacă continuă de-a şoarecele şi
pisica.

— Şi ce-ai vrea să fac, mă rog? întreabă

sictirit. Nu cred că ar aprecia prea tare
dacă as lua-o cu asalt si-as face-o vreun
* » T

dezastru pe la mine prin pat. Căcaturile astea

funcţionează doar în cărţile porno.

— Tu citeşti? îl privesc uluit, şi mai că aş

crede că ar fi în stare să asmuţească javra
pe mine la cât de sălbatică e privirea cu care
mă împunge. Rânjisem satisfăcut. E atât de
simplu să-i calci pe mândrie, încât cred că am
să fac din asta un hobby sau ceva.

— Mergi să ţi-o sugi! îmi zâmbeşte nu tocmai

prieteneşte. Măcar aşa să te mai satisfaci şi tu
dacă blondina nu ti-o va da.

E rândul meu să mă uit la el ca la felu' paişpe.

Gândul că aş putea să o ating într-un
viitor apropiat pe Luna... stârneşte in mine o
flacără ce-mi ţâşneşte direct spre mădularul
prăfuit deja de vreme. în definitiv, nu trecuse
chiar asa mult de când mi-o trăsesem ultima
dată, dar sigur nevoile mele bărbăteşti nu
sunt în conformitate cu planurile mele care
include momentan două lucruri mari si late:
9

Numărul 1 — s-o scot pe Luna la vreo

întâlnire sau alt rahat de genu'.

Numărul 2 — s-o fac, puţin câte puţin, să

se acomodeze cu atingerile mele, pentru că
pot fi destul de impulsiv odată ce mi se urcă
sângele la cap — şi nu vorbesc neapărat de
cel de pe umeri —, şi nu vreau să risc să o
sperii sau s-o fac să creadă că tot ce vreau de
la ea este sex si nimic mai mult.

O partidă satisfăcătoare de o juma' de oră pot

găsi la orice colţ de stradă, însă pe Luna nu
cred s-o mai găsesc într-o altă persoană. Şi
nici nu-mi doresc asa ceva.
7

Aşa că da, e puţin spus faptul că ideea de a

mă pierde prin cearşafuri cu ea mă excită la
maxim. Ceea ce e puţin ciudat intr-un fel,
pentru că o ştiu de atât de mult timp, însă nu
cred că pot să controlez în vreun fel ceea ce
simt, darămite să vreau să mă împotrivesc.

Sper doar ca Luna să simtă aceaaşi dorinţa la

adresa mea, pentru că un alt refuz din partea
sa m-ar cam termina psihic după ultimele
rahaturi petrecute în viaţa mea în ultimii ani.

îmi dreg glasul.

— Cred că sunt mai mari sanse să fac eu ceva

*

cu Luna, decât să mai pui tu vreodată mâna

pe măicuţă. Asta dacă nu cumva nu ai făcut-o
deja şi ai băgat-o în groază.

Tăcerea sa mă face să-l privesc cruciş. Mai

că-1 văd cum murmură ceva prin spatele
buzelor.

— Doar nu ai făcut-o? îmi măresc ochii spre

el. Ai profitat de ea, omule?

— CE? sare deodată ca ars, ridicându-se

acum în picioare. Expresia i se
schimonoseste cu totul. îsi trece nervos
* t

degetele prin părul acum mai scurt.

Niciodată nu aş forţa-o să facă ceva, replică
pe o voce vădit mai serioasă. Oricât de mult
as vrea să o simt. Vreau s-o fac să se simtă
*

bine cu mine, nu să mă scuipe in ochi!

Surâd. Ar fi amuzant de privit totuşi.

— Ok, ridic palmele in faţă, eram curios. Doar

că nu-mi vine să cred că încă stai şi o aştepţi
să... nici eu nu ştiu prea bine ce anume. Când
mi-ai spus că vrei s-o scot pe ea din moşie am
crezut că e un soi de capriciu sau ceva, să n-o
ai pe conştiinţă. Nu m-am gândit că ţii chiar
asa mult la dânsa.
*

Liniştea se lasă peste noi, spartă pe alocuri

de zgâriitul câinelui ce încearcă să dea cu
labele în podea, făcând nişte urme de toată
frumuseţea. Fluier spre el, sperând să-l fac să
se oprească, însă javra puricoasă are tupeul
de a mârâi spre mine, continuându-şi tortura
la adresa parchetului meu. Jur, abia aştept
să-l dau afară. în suturi eventual.
7

— Cred că, pur şi simplu, o iubesc prea mult.

Chiar şi pentru propriul meu bine.

îmi ridic ca lovit de fulger capul spre el,

întâlnindu-i privirea. Poate că dacă n-ar fi
atât de multă linişte in cameră aş putea jura
că şoaptele sale sunt nişte simple închipuiri
ale mintii mele bolnave, si nicidecum nişte
* * • »

cuvinte pline de hotărâre scoase de pe buzele

celui pe care-1 cunosc de atât de mult timp
ca fiind un nenorocit lipsit de inimă. însă
Drako nu-mi dă de înţeles că totul e o glumă
proastă, sau că din moment în moment
s-ar pregăti să izbucnească intr-un râs
batjocoritor.

Nu.

Mă priveşte cu nişte ochi atât de determinaţi,

încât simt cum mintea mi se limpezeşte
de tot, lăsând în urmă doar o claritate
înfiorătoare. E cât se poate de serios, şi brusc
mă simt în lipsă de cuvinte.

îl văd cum îşi linge buzele, coborându-şi

privirea, şi se apropie de patul său
improvizat pentru a se tolăni cu toată
greutatea peste aşternuturi.
— Mă rog, nu mai contează, murmură pe un
glas sec, lipsit parcă de emoţie, şi-l privesc
in tăcere cum se întoarce cu faţa spre braţul
canapelei, ascunzându-şi faţa cu un braţ.

Cred că vrea ca discuţia să se încheie aici,

şi nici nu-i de mirare, după ce tocmai mi-a
mărturisit faptul că afecţiunea pe care o are
pentru măicuţă depăşeşte cu mult barierele
unei simple atracţii. Mă simt jalnic pentru că
nu ştiu cum să fiu aici, pentru el, probabil şi
pentru că, la rândul meu, nu prea am mare
experienţă în treburi din astea.

Lui Sunny nu i-am spus niciodată "Te iubesc",

rezumându-mă doar la cuvinte precum
"Te ador" sau "Te plac mai mult decât ar
trebui". Şi acum că privesc înapoi, nu ştiu
de ce nu am putut să-mi storc acele cuvinte
de pe buze. Poate că nu erau genul meu de
confesiuni, îmi spun în gând, încercând să-mi
eliberez mintea de gândurile nefaste.

înghit în sec, gândindu-mă la o modalitate

prin care aş putea să sparg tensiunea asta ce
parcă mă sugrumă cu totul.

— Deci, îmi dau în cele din urmă drumul la

gură, i-ai spus şi ei asta?

Răspunsul său vine atât de târziu, încât mai

că am impresia că a adormit şi m-a lăsat să
mă simt ca un prost.

— Nu.

îmi vine să râd spre el, dar mă abţin pentru a

nu pune sare pe rană.

— Atunci de ce naiba te confesezi mie, omule,

când tipa de care-ţi place e la o casă distanţă
de tine?

Cred că mă aprind cam tare, căci vocea îmi

iese mult mai aspră decât ar trebui.

— Ţine-ţi gura şi lasă-mă-n puii mei! se

răsteşte spre mine, observându-1 cum se
aşază mai bine pe canapea cu nişte mişcări
destul de irascibile.

Oftez în sinea mea, scărpindându-mă în cap.

Poate că ar trebui să-l las să se calmeze si să
9

doarmă până dimineaţă.

Sau poate că nu?

— Hei, dracule, vrei să facem o plimbare

nocturnă ca să-ti mai treacă nervii?
f

Are nevoie de mai puţin de cinci secunde

pentru a-şi ridica faţa din canapea.

— Ce naiba, Hex! mârâie Luna la mine de

îndată ce-şi părăseşte curtea, înaintând
spre mine şi spre Drako. îţi încheie mai bine
geaca de fâs la baza gâtului, aruncându-mi
o privire urăcioasă. Aveam şi noi o seară
a fetelor, stii? Fără băieţi? se hlizează cu o
> t t

mutră de supărate, şi am nevoie de toate

puterile din lume pentru a nu-i prinde
buzele, şi aşa destul de strânse între ele,
între degete şi a trage de ele. Când eram mici
obişnuiam să-i fac asta tot timpul numai
pentru a o enerva.

— Tu oricum eşti mai băieţoasă, nu se pune,

zâmbesc strâmb în colţul gurii, văzând-1 cum
îşi dă ochii peste cap. Nu pare a fi în toane
bune, şi o parte din mine ar vrea s-o întrebe
dacă totul e în regulă cu ea şi cu vrăjitoarea
de maică-sa; mi e păruse că le auzisem
certându-se mai devreme, când le-am adus
pe fete acasă. Lunei însă nu prea-i place să
vorbească despre certurile sale cu mă-sa,
tocmai de aceea nu am întrebat. Probabil va
vorbi cu mine dacă va simţi nevoia. Sau, ce
puţin, sper să o facă.

— Drako? Hex? Ce se petrece? apare şi

silueta Joannei de undeva din spatele Lunei,
chinuindu-se să-şi înoade un fular în jurul
gâtului. Cască, scoţând printre buze un abur
transparent ce se ridică spre cer, şi mai c-aş
putea jura c-am trezit măicuţa din somn.

E abia zece şi paişpe minute; e discutabil în

cazul ei.

— Hex ne-a pregătit o cină romantică,

comentează evaziv Drako, pe un glas ce-i
trădează ironia, depăşindu-mă pentru a se
apropia de ea. Parcă ţi-am zis să pui mai
multe ţoale pe tine, îi spune cu severitate,
trăgându-i mai bine fesul peste frunte. Sau
vrei cumva s-o fac pe asistentul sexy cu tine
toată iarna?

0 aud pe Luna cum se îneacă cu aerul,

încercând să-si înăbuşe râsul. Desi strada nu
t > •

e atât de bine luminată încât să-i pot vedea la

perfecţie expresiile faciale, ceva îmi spune că
măicuţa e destul de jenată de comentariu cu
aluzie perversă a dracului, împungându-1 cu
privirea, încercând să-şi ascudă valul de foc
ce-i cuprinde nasul şi obrajii.

Oare se va obişnui vreodată cu el?

*

Slabe sanse.
7

— Nu te-am pus eu să stai lângă mine,

plescăie Joanna din buze.

— Nu, ochii tăi au făcut-o, schiţează Drako un

rânjet maliţios în dreptul buzelor, privind-o
acum ca un puşti pus pe belele. Practic mă
implorau: "Drako, stai aici! Nu m-mmm-mă
lăsa singurică când sunt atât de încins-.
— Oh, Doamne! face ochii mari, acoperindu-i
gura cu o palmă. Mă faci să mă simt prost in
faţa prietenilor tăi!

— Nu ne băga in seamă, se trezeşte Luna să

zică, ochindu-i acum cu un interes nebun.
Dă din palme. V-aş putea privi toată noaptea
cum vă ciondăniti cu aluzii sexuale. Desi
mi-ar prinde bine nişte mâncare. Ce ziceai de
cina aia? îşi ridică brusc ochii spre mine.

— Nu e o cină, îmi scutur capul, aruncându-i

dracului o grimasă subtilă.

Mă ignoră. Nenorocitul.

— Atunci? îşi cuprinde Luna corpul cu

braţele. Jur, Zhelezkin, dacă ne-ai scos din
casă doar pentru că ai tu insomnii te lovesc
în boase.
j

— Zele-ce? se aude şi vocea Joannei, însă

sunt mult prea ocupa cu blonda din faţa mea
pentru a-i mai răspunde şi ei. Oricum, se pare
că e prea ocupată cu Drako momentan; se
pare că i-a trecut toată supărarea de îndată
ce a văzut-o. încep serios să mă
gândesc dacă va trebui să pun bani deoparte
pentru nuntă la cum stă treaba cu el. Nu
m-ar mira s-o fure pe măicuţă şi să se însoare
peste noapte.

îmi trec degetele prin părul scurt, simţind

aerul rece mai tăios ca niciodată. De ce am
renunţat oare la plete? mă blestem în gând.

— Ce-aţi spune ne o plimbare? mă întorc cu

privirea spre ei. Voi cu maşina, mă uit spre
Drako şi Joanna, iar eu cu motorul. Ca în
vremurile bune, rânjesc.

îmi e, oarecum, dor să mă mai plimb cu

motorul. Ultima dată când l-am încălecat
lucrurile puteau să ducă într-o clipă la o
nenorocire, aşa că n-am mai îndrăznit să mă
urc pe el. Acum însă, ceva îmi spune că n-ar
trebui să-mi mai fie frică de necunoscut si să
9

mă încred în mine si-n instinctele mele. Până

la urmă, am fost şi încă sunt al naibii de bun
pe motocicletă.

— Nu se va supăra taică-tu dacă-i voi

conduce maşina? întreabă Drako, devenit
acum serios.
Ridic din umeri.

— E de serviciu în seara asta, nu va veni

acasă decât dimineaţă. Atât timp cât n-o
zgârii sau ceva, pentru că nu plătesc pentru
mizeria ta, e ok.

Desi ar merita să-i strivesti maşina într-un

T * T

cap de pod, cu voi în afara ei, evident. Nu am

trecut încă peste ultima noastră discuţie în
care practic m-a acuzat că m-aş juca cu Luna,
aşa cum, în concepţia lui bolnavă, o făcusem
cu sora ei. Poate să fie şi sânge din sângele
meu; atât timp cât îmi loveşte persoanele
dragi cu acuzaţii ticăloase pot uita şi de cele
mai strânse legături.

Drako dă din cap în cele din urmă,

ajutându-mă să scot afară din garaj maşina
şi motocicleta. Mama doarme deja, ajungând
acasă destul de obosită după o zi întreagă de
muncă. Uneori aş vrea să trag mai mult de
mine, să-i pot oferi un viitor lipsit de muncă
sau trudă în exces, însă îmi amintesc apoi că
nu mă pricep la atât de multe lucru precum
mi-as dori.
7
Când eram în liceu credeam că notele mari
sau premiile obţinute la concursuri sau alte
căcaturi de genu' nu reflectau cu adevărat
posibilităţile ce-ţi putea apărea în cale atunci
când dădeai nas în nas cu realitatea din afara
liceului. Acum, mă gândesc uneori că poate
ar fi trebui la timpul potrivit să trag mai mult
de mine, poate să iau note mai bune, să mă
las de prostii, să dau mai departe aşa cum o
făcuseră ceilalţi şi poate că acum i-aş fi putut
oferi celei care mi-a dat viată un trai mai
9

bun, mai decent.

E ironic să mă gândesc acum la asta, îmi

spun în gând.

— Stii vechiul traseu unde ne-am luat ultima

/

dată la întrecere, nu? îl întreb pe Drako,

verificându-mi frânele.

— Probabil, răspunde sec, deschizându-i

portiera Joannei pentru a se urca pe scaunul
din dreapta.

Oh, ce gentleman.
Am balez de câteva ori motorul, ascultând
preţ de câteva secunde huruiturile metalice
ce par să vibreze prin întreg cartierul, şi-i
las în jos piedica, întorcându-mă în garaj
pentru a-mi lua casca. Când mă întorc, o
zăresc pe Luna pregătindu-se să pună mâna
pe deschizătoare de la portiera din spate a
maşinii. Las în grabă casca suspendată de
una dintre coarnele motocicletei, înaintând
spre ea cât să-i prind la timp încheietura fix
când aceasta reuşeşte să deschidă usa. Se
i i i

opreşte din mişcare, întorcându-şi confuză

capul spre mine.

— Ce crezi că faci?

Clipeşte, ca şi cum aş fi vorbit vreo limbă

străină. Pot simţi ochii celor doi de pe
scaunele din faţă aţintiţi asupra noastră.

— Urc?

— Nu, îmi presez mai bine degetele peste

încheietura sa golaşă, simţindu-i pulsul
ritmat trecând de barierele straturilor mele
de piele. Vreau să mergi cu mine.
Buzele i se întredeschid subit, mişcându-le
ca si cum ar încerca să articuleze vruen
7

cuvânt, însă tot ce-i iese este un abur albicios

ca laptele, ce-mi atinge vârful nasului ca un
vânt călduţ.
r

— Nu vreau să te incomodez, zice într-un

final. Data trecută...

— Data trecută a fost greşeala mea, o

privesc neclintit în ochi, încercând s-o fac să
înţeleagă ceea ce nu pot exprima foarte bine
prin cuvinte. Dacă s-ar da note pe aşa ceva,
sigur aş lua insuficient, cu minus chiar. O
trag mai aproape de mine, forţând-o să-şi ia
palma de pe mânerul de fier. Sunt bine acum.
Nu ai încredere în mine?

Se încruntă, ca şi cum am zis cel mai jignitor

lucru posibil.

— Nu fi idiot, Papă-lapte, îşi dă ochii peste

cap, acoperindu-mi palma pe care încă o mi-o
ţin pe încheietură cu a sa. Mereu voi avea
încredere în tine. Chiar si dacă-mi vei zbura
creierii pe asfalt, râde vag, şi nu ştiu de ce,
dar am o dorinţă sfâsietoare de a o
săruta până ne-am da amândoi duhul de
la lipsa de oxigen. Corpul îmi ordonă parcă
să mă supun, avântându-mă pentru a lua
ce-mi doresc, însă aleg să-mi stăpânesc
impulsurile, înghiţind în sec.

— Nu mai face glume din astea idioate,

prinţeso, îmi scutur capul, lungindu-mă
pentru a închide portiera la loc. Nu înainte de
a o auzi pe măicuţă murmurându-i lui Drako:
"Parcă ziceai că nu lasă pe nimeni pe motorul
sau.
« ii

Ei, dracule, dar se pare că în loc să-ţi foloseşti

într-un mod util limba aia cu măicuţa, faci cu
totul si cu totul altceva. O să am o discuţie cu
* »

tine cât mai curând despre ceea ce înseamnă

respectare confesiunilor ca-ntre băieţi.

Chiar mi-a fost dor de asta.

De senzaţia vântului trecându-mi ca un

f

vârtej pe lângă corp, balansându-mă odată

cu unduirile sale şi făcând virajele să pară
adevărate opere de artă, ca şi cum motorul
mi s-ar imprima pe piele şi ar deveni parte
din mine cu fiecare mârâit metalic ce face
liniştea nopţii să se spargă în urma urmelor
lăsate de roţi pe asfaltul ce tremură sub ele.

E ceva liniştitor în toată treaba asta. Pe cât

9

de sălbatică e adrenalina ce-ţi pompează

în inimă, dându-ţi foc arterelor principale
şi făcându-şi instinctele primare să-ţi ia
cu asalt mintea, golind-o de orice grijă sau
neplăcere, pe atât de calmantă e senzaţia de
a te simţi plutind de-a dreptul peste liniile
soselei, de a simţi mirosul de cauciucuri
» * i

încinse şi de a te gândi, chiar şi preţ de o

secundă, că dacă ar fi să mori ai face asta cu
zâmbetul pe buze.

Niciodată nu mi-a fost frică de motor, cu

excepţia acelei seri în care acesta mi-a trădat
încrederea, proclamându-şi prima victimă ca
pe un trofeu de mult râvnit. Cred că nici după
aceea nu mi-a fost frică de el. Doar de ideea
de a mai permite cuiva să urce cu mine.

Şi, dacă altă dată mi-aş fi smuls capul de pe

umeri decât să las pe vreuna să-mi
călărească din nou motocicleta, acum simt
cum faptul că Luna este cea care-mi stă în
spate, ţinându-se cu braţele de stomac ca şi
cum ar încerca să mi se topească cu totul
prin haine, îmi dă încrederea necesară
pentru a trage şi mai tare de acceleraţie,
făcând un fum lung să se târască din urma
roţilor si să creeze adevărate linii de scrum
r r

pe şoseaua aproape necirculată.

Din fata noastră, maşina în care se află

Drako şi măicuţa virează brusc la stânga,
depăşind cu viteză o autoutilitară, aşa că le
urmez fără să mai stau pe gânduri exemplu,
aplecându-mă mai bine peste motocicletă
pentru a găsi unghiul perfect care să-mi
permită să modelez mişcările acesteia după
bunul meu plac. Din spate, Luna se complace,
înţelegând deja ceea ce vreau să fac, şi se
dă după mine, făcându-ne să ne pierdem în
scurt timp pe strada împroşcată de lumina
felinarelor şi a podului ce ne răsare în faţă.

îmi ridic capul atunci când trecem pe sub ele,

forţând ambreiajul la putere maximă.
Ajungem în doar câteva secunde în dreptul
maşinii, mişcându-mi capul pentru a întâlni
privirea plină de provocare a dracului. Ca şi
cum ar vrea să ne luăm la întrecere pentru a
vedea cine va ajunge primul la destinaţie.

Rânjindu-mi pentru ultima dată, schimbă

vitezele si cu un ultim mârâit al motorului
maşina ţâşneşte înainte ca un fulger orbitor,
mutându-se dintr-o parte într-alta pentru
a evita cele câteva alte maşini care circulă
pe la ora asta. Poate că în alte circumstanţe
mi-ar păsa de poliţie şi de faptul că, cel mai
sigur, am depăşit cu mult limit de viteză
legală pe şoseaua asta. Tatei sigur nu i-ar
plăcea să mă prindă cu vreo amendă pentru
asta, dar în momentul ăsta puţin îmi pasă de
ce ar putea spune despre mine.

Aşa că trag cu putere de coarne, încercând

să ridic fiara de metal pe roata din spate
pentru câteva secunde, şi-o simt pe Luna
prinzându-se şi mai strâns de corpul meu,
dându-mi impulsul necesar pentru a o lua
cu toată viteza pe urmele maşinii. O înconjor
de câteva ori, ca şi cum aş încerca să-l fac pe
drac să-şi piardă nunţile de nervi, iar pe
măicuţă să-şi spună deja rugăciunile de
noapte bună.

Mă opresc în faţa lor, mişcând motorul în

fiecare direcţie în care Drako încearcă să se
deplaseze pentru a scăpa de mine, şi zâmbesc
satisfăcut în mintea mea ştiind că deţin un
> t

ultim avantaj în faţa sa. Poate că maşina tatei

e una destul de puternică, capabilă să ducă
o viteză destul de mare, însă mereu îmi va fi
mai uşor să mă strecor sau să mă deplasez
cum vreau cu motocicleta, având mai mult
control asupra ei.

Ne oprim în scurt timp la un semafor,

proptindu-mi piciorul pe asfalt pentru a ne
sprijini, şi-mi mut gâtul spre maşina celor
doi. Drako se uită la mine cu un amuzament
straniu, ca şi cum ar pune ceva la cale şi
s-ar distra pe seama mea, în timp ce sărama
măicuţă stă cu ambele palme în jurul
centurii de la piept, privindu-mă cu nişte
ochi mari, rugători, ca şi cum ar încerca să
mă implore să opresc toată nebunia asta.
Sper, din tot sufletul, să nu dea la raţe prin
maşina tatei.
T
Anticipez culoarea portocalie, aşa că
răsucesc de acceleraţie, furând startul
fără vreun pic de regret. Apuc să mai văd
doar reflexia Lunei in parbrizul maşinii,
arătându-i lui Drako degetul mijlociu. Surâd
in sinea mea, mândru de ea, şi ne avântăm
din nou intr-un joc periculos de-a şoarecele şi
pisica, oprindu-ne in acelaşi timp in dreptul
unui capăt de drum.

Grilajul ce ne desparte de restul fundăturii

îmi apare în faţa roţii din faţă, făcându-mă să
frânez brusc si să încetinesc la limită. Rotile
* t

maşinii sfârâie în dreapta nostră cu un val

uriaş de fum ce se ridică de sub ele, făcând
ca zăpada murdară de dedesupt să se dea
la o parte cu un scârţâit surd. îmi dau casca
jos, lingându-mi buzele pentru a-mi linişti
bătăile necontrolate ale inimii, şi o simt pe
Luna mişcându-se din spatele meu, ca mai
apoi să-mi dau seama că sare de pe motor,
apărându-mi în faţă. Zona e destul de slab
luminată, reuşind să-i văd chipul doar din
cauza farurilor de la maşină si motocicletă,
r t *

şi a reflexiei zăpezii ce luceşte în bătaia lunii

pline.
Se grăbeşte să-şi dea casca jos, scuturându-şi
de câteva ori părul pentru a şi-l da de pe
faţă, apoi simt cum mă dezechilibrez puţin
cu fundul pe şa când braţele sale îmi iau cu
asalt gâtul, trăgându-mă într-o îmbrăţişare
sufocantă şi neaşteptată.

— Ai reuşit, Papă-lapte! Nu ne-ai omorât!

Mă blochez câteva clipe, neştiind cum să

reacţionez. Un zâmbet tâmp îmi răsare apoi
peste buze, aducându-mi un surâs amuzat
în gâtlej, şi-mi pun casca undeva în poală,
strecurându-mi braţele în jurul său pentru
a o trage mai aproape de mine. îi simt
parfumul pielii, o combinaţie ciudată de
săpun şi transpiraţie, iar faţa mi se afundă
mai tare în umărul său, frecându-mi de
câteva ori nasul de oasele acestuia.

— Totul e din cauza ta, prinţeso, îi şoptesc

aproape de ureche, simţind-o tresărind în
braţele mele.
r

Se trage în spate, lăsându-mă puţin cu o

expresie încruntată din cauză că lipsa sa îmi
provoacă o senzaţie de gol rece peste corp,
însă mă abandonez complet în ochii săi atât
de calmi şi plini de văpăi, uitând de toate
gândurile negre.

îşi trece o palmă peste bretonul meu, dându-1

la o parte, şi-mi zâmbeşte scurt.

— Nu, dă din cap. Totul e doar reuşita ta. Ţi-ai

depăşit frica de unul singur. Doar tu puteai
face aşa ceva, nu eu.

Aş vrea să-i spun că se înşală, că fiecare

fărâmă de curaj pe care am adunat-o în mine
s-a datorat sprijinului său şi faptului că lângă
ea mereu am să mă simt în siguranţă.

Am să mă simt acasă.

însă nu o fac, şi nici nu mă gândesc prea mult

la motivul pentru care ezit. în schimb, palma
îmi urcă peste obrazul său stâng, simţindu-i
câteva secunde moliciunea caldă a pielii, şi-i
trasez cu o blândeţe inumană linia de sub
t

ochi. Şi-i închide pe amândoi în scurt timp,

înclinându-se în atingerea mea. Şi nu cred s-o
mai fi văzut de mult timp atât
de liniştită in preajma mea, ca şi cum ar fi in
stare să mi se dăruiască asa cum nu a mai
făcut-o vreodată. Cu o siguranţă ce trezeşte în
mine un foc aprins, mocnind, ce-mi spulberă
pieptul şi-mi face mintea să se golească.

îmi cobor apoi degetul mare spre conturul

buzei sale superioare, simţindu-i gura
depărtându-se aproape milimetric cât
să-i resimt fiorul proaspăt al căldurii sale
corporale, şi îmi lungesc capul spre ea fără
să realizez, oprindu-mă la o distanţă sigură
ce mi-ar dat posibilitatea de a mă opri în
orice moment. Nasurile ni se ating, ochii i se
deschid, iar intensitatea pătrunzătoare cu
care îmi fixează privirea mă fac să simt o mie
de lucruri într-o singură secundă.

într-o secundă ce-mi poate aduce sfârşitul

dacă aş lăsa-o să mă cuprindă.

Aşa că îmi întredeschid gura, mângâindu-i

precum atingerea unei pene buzele-i
cărnoase, şi-mi închid ochii pentru a mă
apleca spre spre ea. Doar că sunetele
înecăcioase ce se înalţă spre cer mă fac să
mă opresc şi să ne aruncăm amândoi
privirea spre maşina aflată nu departe
de noi. De undeva din spatele acesteia,
Joanna stă aplecată spre pământ, părând
să-şi verse maţele afară, in timp ce Drako
priveşte spre cer cu o calmitate ce cred că
ascunde adevărate răfuieli în interiorul său,
continuând să-i ţină părul pentru a nu-i intra
în fată.
t

— Asta e a doua pereche! îl aud pe drac

mormăind printre dinţii încleştaţi, şi, deşi
habar n-am la ce se referă, îmi pot da seama
că nu e tocmai încântat de faptul că măicuţa
a vomat pe bocancii săi.

— Scuze..., gângureşte Joanna,

deschizându-şi repede gura când un alt val
de vomă îi ia cu asalt gâtul.

Cred că Drako are o cădere nervoasă.

— Săraca fată, chicoteşte Luna de lângă

mine, dându-se mai într-o parte.

Mă uit contemplativ spre ea, blestemând-o

puţin pe măicuţă că mi-a stricat planurile.
O văd pe Luna punându-şi casca pe una
dintre coarnele motorului, înaintând cu paşi
hotărâţi spre cei doi. Mă dau la rândul meu
jos, punând piedica, şi, cu toate că nu prea
vreau să fac cunostintă cu voma măicuţei,
» r i *

mă trezesc ajungând-o din urmă.

— Hei, fato, eşti bine? întreabă Luna,

punându-şi palmele pe pulpele îndoite
pentru a se apleca spre ea.

Joanna îşi ridică încet capul, arătând de-a

dreptul răvăşită. Părul îi stă ciufulit, încurcat
pe alocuri, iar geaca aproape că-i cade pe
umeri, dându-i un aer de vagabondism.
Dă apatic din cap, ca şi cum n-ar putea să
mai vorbească, si cu mişcări de beţivă îsi
* » > t *

scotoceşte din buzunarele gecii, scoţând

un pachet de şerveţele. Se şterge la gură,
aruncându-i lui Drako o privire plină de
tristete.
9

— îmi pare rău pentru bocanci. Când o să

primesc bursa de la facultate o să-ţi cumpăr
alţii, promit!
Drako o priveşte ca şi cum i-ar fi zis cel mai
înjositor lucru posibil. îşi umezeşte buzele,
cu o extresie încordată pe faţă, apoi îi smulge
şerveţelul din palmă, frecându-i gura cu nişte
mişcări nu tocmai blânde. Fata se zbate puţin
în braţele sale, lăsându-se în cele din urmă
moale în mişcări.

— îi spăl, dă-i dracu'! îşi apleacă capul spre

ea, ridicându-i bărbia cu două degete pentru
a-i putea vedea mai bine locurile unde să
şteargă.

— Nu ţinea mereu taică-tu sticle de apă

în maşină? mă întreabă Luna, însă ridic
neştiutor din umeri. Nu prea mai ştiu mare
lucru din ceea ce face. îi aud paşii cum se
îndepărtează de lângă mine pentru a urca pe
bancheta din spate.

— Nu-ţi place viteza, să-nţeleg, o privesc

tăcut pe Joanna, iar ochii săi obosiţi şi roşii îi
întâlnesc pe ai mei.

— O poţi spune şi aşa.

— E vina mea, bâiguie Drako, aruncând

şerveţelul murdar undeva în zăpadă,
acoperindu-1 cu zăpadă murdară. îşi bagă
palmele în buzunarul gecii, privid-o nervos.
Trebuia să mă opresc când mi-ai spus că
nu-ţi place. Probabil merit voma de pe
bocanci.

Buzele Joannei se ridică într-o tentativă

de zâmbet eşuat. Se apleacă apoi spre el,
atingându-i braţul cu capul.

— Putem merge înapoi? L-am lăsat pe Blacky

singur.

Drako înghite în sec, unindu-şi preţ de o

secundă privirea cu a mea, ca şi cum mi-ar
da de înţeles că seara de asa-zisă relaxare a
t t

luat sfârşit pentru el. îşi petrece apoi un braţ

de după umerii săi, trăgând-o mai bine spre
el.

— Da, mergem înapoi.

— Am găsit! se aude imediat vocea Lunei,

care-şi scoate un pic cam prea entuziasmată
corpul din maşină, lovindu-se cu capul de
caroseria maşinii. Futu-ţi p..., se opreşte
brusc, frecându-şi părul şi aruncându-ne
tuturor o privire scurtă. Se apropie apoi de
Joanna, întinzându-i o sticlă la jumate de apă
plată. Bea puţin, sau clăteşte-ţi gura. Sau...
orice vrei să faci cu ea, ridică din umeri.

Măicuţa zâmbeşte spre dânsa, şi se întoarce

cu spatele la noi pentru a-şi clăti gura de
câteva ori.

Eu şi Luna decidem să-i lăsăm pe cei doi în

treaba lor, dându-le puţină intimidate.

Ne apropriem de grilajul ce ne desparte de

restul oraşului, privind la sutele de lumini
combinate ce pâlpâie în bezna nopţii. Aerul e
rece, însă nu ninge, ceea ce e perfect pentru
mine. încă vreo săptămână-două şi, cu puţin
noroc, vom scăpa şi de drăcia asta de zăpadă
murdară.

— E aşa linişte aici, şopteşte Luna,

prinzându-se de barele de metal cu ambele
palme pentru a avea un sprijin mai bun în
timp ce-şi ţine întreaga atenţie focusată spre
globurile de lumină. Ca şi cum ai putea veni
aici să te refugiezi când dezordinea te freacă
pe creier.

îmi cobor ochii spre ea, rămânând tăcut.

Lunei nu prea-i stă în fire să vorbească
prea poetic sau melodramatic, însă ceva
în glasul său mă face să mă gândesc că
vorbeşte cu toată seriozitatea din lume. Ca si
! *

cum şi-ar descătuşa gândurile în faţa mea,

permiţându-mi să-i pătrund prin minte.

Şi, privind-o acum, cu luminile slabe ale

oraşului reflectându-i-se pe chipul lipsit de
orice expresie şi cu adierea rece fluturându-i
părul în jurul obrajilor, ajung la concluzia
că niciodată nu am băgat de seamă cât de
frumoasă este Luna.

Un junghi ciudat mă pătrunde printe coaste.

— Te-ai certat cu Aurora? întreb la un

moment dat, auzind din spatele nostru
sunetul de portiere trântindu-se. Nu mă
obosesc însă să mă întors spre cei doi.

— Nu-i ca şi cum e ceva nou, ridică din

umeri. Cred doar, face o pauză, aplecâdu-se
spre haul de dedesubt, că am sperat măcar
cu un procent la sută că ne vom înţelege
mai bine decât atunci când eram mică. Nu
mă mai deranjează aşa tare faptul că nu ne
putem vorbi, dar mă seacă că pare imposibil
să ieşim din bula asta de sticlă ce ne acoperă.
Tata încă speră că vom reuşi să fim familia
de dinainte, însă nu sunt atât de sigură că
mai putem. Suntem prea... distanţi unul de
celălalt.

O trag înapoi în clipa în care am impresia

că se avântă prea tare cu corpul înapoi,
văzând-o cum îşi dă ochii peste cap. Nu vreau
să cred că ar putea avea gânduri atât de
sucite încât să facă ceva de neiertat, însă am
lipsit sufficient din viaţa sa în ultimul an cât
să-mi dau seama că o parte din ea va rămâne
mereu ascunsă de ochii mei.

— Dacă te face să te simţi mai bine să stii că

I *

si eu am aceeaşi relaţie de rahat cu taică-miu.

r t t

Luna se întoarce spre mine, privindu-mă cu

atentie.
f

— încă suferă pentru Ava.

Nu e o întrebare, însă tot mă văd nevoit să
dau din cap.

— Ar fi putut încercat oricât să facă un alt

copil, nu cred că i-ar fi oprit cineva, spune
Luna pe o voce joasă.

— Nu, îmi scutur capul, după acea naştere

eşuată mama a rămas incapabilă să mai
facă vreun copil. Cred că asta l-a distrus cel
mai mult pe tata. Gândul că într-o singură
noapte şi-a pierdut şi lumina fericirii sale,
şi posibilitatea de a recrea una nouă. E aşa
egoist uneori, îmi încleştez dinţii, strângând
între degetele uan din barele din faţa mea.
Mama ar fi trebuit să sufere mai mult decât
el, căci doar ea, ca femeie, poate şti ce a
îndurat la acea vreme. Dar în schimb si-a
#

ridicat capul şi a continuat să fie o soţie şi o

mama bună, pentru a nu lăsa greutatea casei
să se lase prea mult peste mine şi tata. Uneori
simt că nu o merităm, niciunul dintre noi.

Abia când Luna îşi pune palma peste a mea

îmi dau seama că strâng bara cu atât de
multă putere, încât oasele mă dor atunci
când mi le las mai libere. îi întâlnesc ochii,
puţin reticent pentru că nu vreau să mă
privirea plină de milă sau compasiune, însă
se uită calm la mine, cu o blândeţe ce-mi
readuce pulsul la bătăile normale.

Atât de puternic e efectul Luna asupra

nervilor mei.

— Chiar e o femeie deosebită. Să nu te

îndoieşti de asta.
7

— Iar tatăl tău e un tip destul de mişto, îi fac

cu ochiul.

— Da, râde, luându-şi palma de pe a mea.

Poate într-un univers paralel i-am fi cuplat
dacă nu era să fie chestia asta dintre noi.

Inima îmi ratează o bătaie.

Mă aplec spre ea, dominând-o practic cu

diferenţa de înălţime dintre noi doi. Cred că
9 9

ne despart mai bine de treizeci de centimetri.

— Chestie? îmi aplec faţa spre a sa, ajungând
la acelaşi nivel cu al său. Ce chestie?

Ştiu din expresia sa că îşi dă seama că vreau

doar să mă joc cu mintea ei. îşi prinde buza
de jos între dinţi, făcându-mi, involuntar,
ochii să coboare spre acel punct ce-mi trimite
un semnal de alarmă spre zona bazinului. Şi,
fir-ar! Cred că dacă nu am fi într-o asemenea
situaţie mi-ar putea trece prin gânduri o
sută de alte idei despre cum ar putea să-şi
folosească buzele astea.

Oare sunt un nebun frustrat sexual pentru că

mă gândesc la aşa ceva?

Nu c-aş avea vreun regret.

Ochii Lunei fug de la ai mei, izbucnind apoi

într-un zâmbet larg, cuprinzându-i toată
gura. O urmez la rândul meu cu privirea,
făcând ochii mari atunci când îi văd pe cei
doi din maşină
» sărutându-se ca si• cum n-ar
mai exista ziua de mâine. Palmele dracului
sunt peste tot pe faţa ei, trăgând-o de păr
cât să adâncească sărutul si asa destul de
» t

înflăcărat, în timp ce măicuţa se prinde de

şireturile hanoracului său, încercând să nu-i
tremure în braţe. 9

Oh, băga-mi-aş! Cred că lipseşte nişte acţiune

în viata mea, căci voi avea o erecţie dacă mă
t * t

mai uit mult la cei doi.

— Era şi timpul, huh? mă loveşte Luna cu

cotul în braţ, zâmbind neobişnuit de senin
spre cei doi.

— Da, şoptesc, mişcându-mă de pe un picior

pe altul, fără să-mi mut atenţia de la ea.

A r fi timpul şi pentru noi.

 Capitolul 37

LUNA

— Mamă, pot merge cu Jules şi Amy la

petrecerea Georgiei? întrebase Sunny intr-o
seară, când ne apropiam de încheierea cinei.
P ro m it să ajung mai devreme de unsprezece
acasă!

— Nu prea cred, Sunny, replicase mama cu o

notă de asprime în voce, aducând în ochii
surorii mele mai mici o urmă de regret şi
triste te.
/

Deşi Sunny avea deja cincisprezece ani, fiind

considerată, din punctul meu de vedere, destul
de mare pentru a ieşi seara la petreci sau
întâlniri, mama nu o lăsa niciodată să iasă
cu colegii săi după ora şapte seara, cu toate
că nu prea reuşeam să-i înţeleg toată acea
înverşunare de a o tine închisă în casă. Poate
/ /

că dacă am fi fost în relaţii mai bune mi-ar fi

fost milă de ea, însă aşa, la acel moment, nu
simţisem mare brânză la vederea expresiei
sale de deplină frustrare.

Sunny fusese de multe ori martora valului

de reproşuri sau critici aruncate de mama
asupra mea, şi nici măcar o dată nu mi-a
sărit în ajutor, măcar aşa... cât să-mi dea de
înţeles că tine la mine. Când eram mai mici
f f

credeam că e din cauza fricii de a răspunde în

faţa mamei, pentru că putea fi o femeie ce-ţi
îngheţa sângele în vene cu o singură privire
acidă atunci când îi întorceai vorba, însă cu
trecerea timpului ajunsesem să-mi dau seama
că, pur şi simplu, nu-i păsa câtuşi
de puţin de certurile mele cu mama. Aşa că, la
fel cum şi ea a stat şi a privit, întorcând capul
şifăcându-se că plouă, nici eu n-aveam de
gând să ridic un deget pentru ea.

Până atunci Sunny ar fi trebuit să înţeleagă

că odată cu atenţia şi grija mamei veneau la
pachet şi tot felul de alte responsabilităţi, care
se părea că începeau, încetul cu încetul, să o
scoată din minţi. Faptul că era preferate ei o
transformase mai mult într-o prizonieră în
propria casă decât într-o mare privilegiată,
însă nu aveam de gând să intervin între ele,
căci nici eu nu fusesem primită cu braţele
deschisă în relaţia celor două.
T

— Fii serioasă, Aurora, terminase tata de

mâncat, sorbând nişte apă din paharul din
dreptul său. Lasă fata să se distreze puţin. Şi
aşa a învăţat toată săptămâna şi a ţinut pasul
şi cu orele sale suplimentare. Cred că are
nevoie de nişte ore de pauză, nu crezi?

Zâmbise spre Sunny, iar fata acesteia se

luminase brusc, ca şi cum ar fi fost trăsnită
de un fulger. Sunny iubea momentele în care
tata încerca să-i ia apărarea în ochii mamei,
pentru că o făcea, probabil, să se simtă ca
şi cum ar avea un avantaj de partea sa. Iar
lucrul acela mă frustra uneori, pentru că,
spre deosebire de mama, tata ştia cum să-şi
împartă atenţia între noi două, sărindu-ne
în ajutor cu prima ocazie care i se ivea. Mă
simţeam inferioară lui Sunny din acel punct
de vedere, căci îi putea avea de partea sa
pe amândoi, în timp ce eu mă putea bucura
doar de atentia tatei, si asta destul de rară în
/ ' 7

ultimul timp, datorită job-ului ce-i cam forţa

mâna uneori şi-l făcea să stea din ce în ce mai
puţin pe acasă. Deşi era lesne de înţeles faptul
că mă irita, la culme, zâmbetul tâmp ce-i
dansa pe buze ca şi cum ar fi avut impresia că
avea o şansă de izbândă împotriva mamei.

Doar că aceasta nu prea se lăsa înduplecată

cu una, cu două, şi cred că acela era singurul
motiv pentru care nu-mi era complet
neinteresantă.

— Nu, lăsase mama tacâmurile pe masă. Se

şterse cu un şerveţel în colţurile gurii,
ţintuind-o pe Sunny cu o seriozitate pe
care-ai fi putut-o tăia cu cuţitul dac-ar fi fost
palpabilă. Nu vei merge la acea petrecere,
Sunny, şi ăsta-i ultimul meu cuvânt!

— Dar de ce? se ridicase aceasta de pe

scaun, părând de-a dreptul enervată de
încăpăţânarea mamei, pentru că fumega pe
ambele nări. Fata îi era schimonosită într-o
f

încruntare extrem de acentuată, scoţându-i în

evidenţă albastrul din privirea devenită mai
rece.

De pe scaunul său, mama îşi arcuise o

sprânceană, în timp ce tata oftase abia auzibil.
Cât despre mine, continuam să învârt bobiţele
de mazăre în farfurie ca şi cum aş fi jucat la
păcănele. Teoretic vorbind; aveam alte lucruri
mult mai importante pe care să dau banii
decât să-i pierd la jocurile de noroc. Măcar în
privinţa aia nu eram chiar aşa proastă.

— îţi sugerez să te calmezi, vorbi mama pe un

ton calculat.

— Mereu faci asta! tunase Sunny spre ea.

Toţi prietenii mei vor fi acolo, deci nu văd de
ce îţi faci griji c-aş putea păţi ceva!

— Alcoolul şi tinerii la pubertate nu se pupă

prea bine, draga mea. Dacă ai impresia că te
voi lăsa să-ţi strigi imaginea doar din cauză
că vrei să ieşi cu alţi petrecăreţi care n-au
altceva mai bun de făcut cu viaţa lor te înşeli
amarnic. Ştiu perfect ce vei face odată ajunsă
acolo, aşa că nu-mi asum niciun risc.

Până să termine de vorbit, Sunny semăna deja

cu un balon plin de lavă ce stătea să erupă din
moment în moment. Tata se lăsase pe spătarul
scunului, o expresiei posomorâtă umbrindu-i
chipui, iar eu abia aşteptam să se termine
odată toată acea dramă ca să mă reîntorc în
mansarda mea.

Aveam treburi de făcut, nişte ţigări de fumat şi

oameni de enervat.

— Deci nu ai încredere în mine, şoptise

soră-mea, de data asta cu un glas plin de
triste te.
/

— Nu, o privise mama fix. Nu am încredere

în ei, cei cu care te vei vedea. Ştiu prea bine
cum sunt tinerii ciupiţi puţin de băutură, şi
vreau să te ştiu aici, în siguranţă, decât acolo
unde nu pot ajunge la tine la timp,

Se părea că argumentul acela părea să-i

înghită gura lui Sunny, pentru că-şi presase
imediat buzele una peste cealaltă, arătând ca
şi cum ar fi stat să izbucnească în plâns din
moment în moment.

O ţâşnise apoi afară din bucătărie, ignorând

total ţipetele mamei.

Ei bine, fusese o cină destul de... neinteresantă.

Usa camerei lui Hex se frânse sub lovitura

T

sa de picior, provocând un zgomot surd de

scârtâială.
9

— Mai uşor, o s-o trezeşti pe Cristine! îl

lovisem pe spate, înaintând în dormitorul
său.
Apasă pe întrerupător, încăperea fiind acum
învăluită de o lumină puternică, aproape
orbitoare. Noroc că Hex are nişte becuri
9

super mişto care-şi pot schimba intensitatea

după cum doreşti dacă învârţi de nu ştiu de
rahat, aşa că peste câteva clipe lumina se mai
diminuează cât de cât, făcându-mi ochii să se
acomodeze cu aceasta.

Blacky, câinele care aparent nu ne poate

suporta pe mine şi pe Hex, se trezeşte brusc,
grăbindu-se să mârâie ca şi cum am fi nişte
intruşi în propria casă. Se opreşte însă când
se uită atent la fiecare în parte, adoptând o
poziţie în şezut pe podea. Sclipirea din ochi
nu-i pare însă deloc binevoitoare.

îmi mut privirea de la el, şi mă uit de

jur-împrejur, constatând cu puţină uimire
că nu arată chiar atât de dezordonată pe cât
credeam. Hex poate lăsa aşa un haos în urma
sa, încât mă aştept ca-ntr-una din zile să se
afunde în mormanele de gunoaie pe care nu
prea se deranjează să le cureţe.

— Ok, plec! se aude din urma mea vocea nu

tocmai prietenoasă a lui Drako, care se
strecoară pe nesimţite pe lângă mine şi
merge ţintit spre uşa balconului. O deschide
numaidecât, lăsând aerul rece al serii să
se strecoare înăuntru şi să-mi facă pielea
obrajilor, şi aşa îngheţată, să-mi vibreze sub
un val înţepător. Se întoarce apoi vijelios,
ciufulindu-i părul lins al câinelui înainte
să-l conducă spre cuşca sa pentru a-1 băga
înăuntru si a o ridica în braţe.
> *

— Nerăbdător, hmm? rânjeşte Hex spre

amicul său, însă nu primeşte vreun răspuns
din partea sa. De multe ori mă gândesc serios
dacă tipul nu e cu toate ţiglele pe casă sau,
pur şi simplu, aşa e el. Ursuz şi lipsit de orice
reacţie uneori. Nu e o companie chiar atât
de neplăcută însă, semănând destul de mult
cu Hex la caracter. Probabil de aceea se si
înţeleg atât de bine. Hex rareori îşi deschide
uşa casei pentru orice persoană.

— Aş putea spune acelaşi lucru, vine şi

replica sa când mă aştept mai puţin, şi parcă
simt un schimb ciudat de priviri între cei doi,
ca si cum ar fi avut nu stiu ce cod secret si
T 7 »

n-ar trebui să mă prind despre ce e vorba.

Masculii.

Un sunet lemnos, ca de despicătură, se

face auzit de dincolo de balcon, rupând ca
prin magie contactul vizual al celor doi,
şi întorcându-ne capetele spre direcţia de
unde provine sunetul. în scurt timp, capul
Joannei se strecoară de după geamul de la
fereastra mea, privindu-ne pe toţi trei cu o
privire cât de cât normală. îşi freacă palmele
între ele, suflând aburi lăptoşi peste degetele
tremurânde, şi ceva-mi spune, după pielea
palidă, aproape alibioasă a feţei, că încă
nu şi-a revenit compelt după experienţa
traumatizantă la care o supuse Drako.

Săracei fete i-a fost rău pe tot drumul de

întoarcere, părând oarecum lividă atunci
când ajunsesem în faţa caselor noastre. Nu
prea reuşea să mai vorbească, şi se tot freca
de stomac ca şi cum as sta să explodeze de
durere. Probabil tocmai de aceea am si venit
cu ideea de a-i lăsa pe cei doi să doarmă la
mine în cameră, pentru a le da timp să mai
stea unul în preajma celuilalt. Sunt buni unul
pentru celălalt, mi-am dat seama după modul
grijuliu, protector în care a avut grijă
de ea cât timp îşi vărsa cina pe bocancii
săi. Numai un tip îndrăgostit ca un nebun
ar putea trece cu vederea un asemenea
dezastru, fără să facă prea mult circ pe tema
asta.

E clar ca lumina zilei că Joanna are nevoie de

el în seara asta,; si
* nici nu cred că eu as
T fi fost

o companie prea plăcută, chiar şi când vine

vorba de somn.

— Să încuiaţi uşa mansardei, îi spun lui

Drako, captându-i atenţia în timp ce fac un
pas spre el pentru a-1 vedea mai bine. Nu
de alta, dar sigur n-aţi vrea să vă treziţi cu
cineva peste voi.

Tata pleacă destul de devreme la muncă,

asa că nu-mi fac în privinţa lui. Si stie si
* X f T T 7

că o am oaspete pe Joanna, aşa că nu prea

ne-a deranjat zilele astea pentru a ne lăsa
intimitate. însă mama mai are uneori prostul
obicei de a venit să mă cheme personal la
micul dejun când se întâmplă să dorm prea
adânc si să n-o aud. Nu vreau să trezească
*

tot cartierul dacă va descoperi pe altcineva

dormind în camera mea. Nici nu
vreau să mă gândesc ce sperietură va trage,
împreună cu toţi vecinii mei în caz că s-ar
trezi ţipând ca o isterică. 0 cred în stare,
sincer.

Drako mă priveşte direct, dă scurt din cap

în timp ce întinde cuşca peste distanţa
dintre balcoane pentru a o prinde Joanna,
iar peste câteva clipe îl văd aruncându-se
peste balcoane, aterizând în camera mea ca
şi cum ar fi floare la ureche pentru el. încă
mă surprinde agilitatea cu care se mişcă; nici
măcar eu, care am ani de practică în spate nu
sar atât de bine precum o face el.

Fie are experienţă la sărit pe geamul fetelor,

fie e un ciudat şi jumătate.

Se privesc în ochi câteva clipe, şoptindu-şi

câteva replici pe care nu le pot descifra din
cauză că vorbesc prea încet pentru urechile
mele, apoi, cu o ultimă mişcare din palme din
partea Joannei, dispar dincolo de fereastră,
trăgând draperiile în urma lor.

Hex se grăbeşte să închisă uşa balconului, iar

eu profit de ocazie pentru a-mi desface
fularul din jurul gâtului şi a-mi trage in
jos fermoarul de la geacă. Mă întorc cu
faţa spre biroul său la fel de dezordonat
ca întotdeauna, şi-mi plimb ochii dintr-o
parte în alta peste mormanele uriaşe de
cărţi si hârtii mototolite ce stau azvârtile
t r

una peste altele, într-un haos nebun. Unele

par manuale de mecanică, altele reviste de
când lumea şi pământul, cu imaginile unor
femei în costume de baie pe lângă câteva
maşini. Căni, suporturi de pixuri şi alte
rahaturi acoperă întreaga suprafaţă a mesei,
observându-se într-un colt o scrumieră cu
9

nişte cenuşă în ea. Oare cum se poate trăi în

halul ăsta? îmi spun în gând.

întrebarea îmi rămâne nerăspunsă, căci mă

opresc din orice mişcare, cu geaca alunecată
deja până în dreptul coatelor, atunci când
îi simt prezenţa binecunoscută în spatele
meu, făcându-mi părul să mi se ridice pe
ceafă. Buricele degetelor sale îmi ating într-o
unduire tandră pielea acum descoperită a
gâtului, dând la o parte cele câteva şuviţe ce-i
stau în cale, şi mi se blochează respiraţia în
miezul pieptului atunci când căldura gurii
sale începe să-i planeze de-a lungul pielii
mele dezgolite. Mă înclin fără să vreau sub
direcţiile date de aceasta, ridicându-mi
privirea spre tabloul prins în peretele din
faţa mea. Reflexiile corpurile noastre se
oglindesc în sticla acestuia, făcându-mă să
par brusc şi mai conştientă de proximitatea
dintre noi.

— A fost drăguţ din partea ta să-i laşi să

doarmă împreună, îmi murmură cu buzele
atât de aproape de umărul meu stors parcă
de orice reacţie, cuvintele sale vibrându-mi
pe piele asemenea unui pian pus în
funcţiune. Apoi, fără vreun avertisment din
partea sa, îi simt pielea acolo, în locul în care
umărul şi gâtul mi se întâlnesc într-un punct
extrem de sensibil. Fierbinţeala buzelor sale
9

pare să mă ardă, să-mi dea foc stomacului şi

să mi-1 transforme într-un ghem de cenuşă,
şi totuşi spatele mi se arcuieşte atât de
neruşinat sub presiunea gurii sale, cerându-i
parcă să mă atingă mai mult.

Nu cred că Hex ştie asta, dar gâtul şi

interiorul coapselor sunt cele mai sensibile
zone ale mele, ce m-ar putea aduce pe
culmile tentaţiei numai cu o simplă
mângâiere a acestora. însă acum, simţindu-i
limba presându-se peste vena ce-mi pulsează
trepidant odată cu inima, simt cum m-aş
putea topi în braţele sale până m-aş spulbera
din fiecare fibră, pulverizându-mă cu totul.
E atât de ciudat cât de mult mă pot afecta
acum atingerile sale nu tocmai decente, ca şi
cum aş fi neatinsă şi fără de păcat. 0 imagine
ce-mi face mintea să-mi zburde aiurea,
antrenându-mi imaginaţia nărăvaşă.

îmi ridic braţul drept, strecurându-1 după

capul acestuia ca şi cum m-aş prinde de un
gram de stabilitate. Degetele mi se pierd prin
părul său rar şi ţepos, în timp ce buzele sale
neobişnuit de moi îmi cercetează întreaga
lungime a umărului, aducându-mi nişte
aburi calzi în jurul buzelor şi făcându-mi
ochii să mi se închidă de la sine.

— Mm, da. Nu-i aşa că merit un premiu?

O zic a glumă, deşi ştiu, din tonalitatea joasă

pe care o folosesc, că Hex îşi va da seama de
aluziile ascunse printre cuvinte. Şi nu ştiu
dacă aş vrea să o facă, sau să-şi dezlipească
gura de pielea mea încinsă de-a binelea. Tot
ce ştiu acum este faptul că Papă-lapte ăsta
reuşeşte să-mi facă zona de jos să tânjească
după atenţie.

Iar asta e rău.

Foarte rău.

Cu toate astea însă, Hex îsi scoate brusc fata

7 t r

din acea zonă, lăsându-mă cu o răceală greu

de explicat. Doar că nu apuc prea bine să-mi
recapăt suflul ce pare că până acum a stat
întretăiat, căci îmi dă jos, cu o mişcare destul
de brutală şi nerăbdătoare geaca de pe mine,
şi o aruncă undeva pe spătarul scaunului de
la birou. Mă răsuceşte apoi spre el, zărindu-i
prin ochii tulburaţi de senzaţii intoxicate
flacăra ce i se aprinde în pupile, şi fără să
mă lase să mai am vreun cuvânt de spus mă
trage din acel loc, împingându-mă cu spatele
până când mă lovesc de răceala unuia dintre
pereţii dormitorului său.

Clipesc des, lingându-mi buzele pulsatorii, şi

nu pot să nu mă înfierbând la vederea foamei
cu care mă priveşte. Şi nu ştiu, sau
prin ce joc drăcesc al vieţii, cred că e al naibii
de sexy când mă priveşte ca şi cum ar vrea
să rupă hainele de pe mine. Niciodată nu
m-a privit in felul ăsta, şi cred că tocmai
din cauza asta mă afectează atât de tare,
făcându-mă să-mi doresc să fiu atinsă in
moduri in care nici n-as fi visat.
9

Mă poate condamna cineva?

N-am mai avut parte de o partidă bună de

mai bine de un an. Hormonii mei mişună t

prin mine ca nişte căţeluşe în călduri,

pregătite să-şi ridice coada la primul semnal.

Cât de rău sună asta?

îmi ţine braţele lipite de perete, făcându-mă

să mă simt mică şi inofensivă în comparaţie
cu corpul său destul de bine făcut. Ochii îmi
cad apoi, parcă dincolo de voinţa mea, spre
liniile de cerneală ce-i acoperă zona laterală
a ochiului stâng, formând ceea ce pare a fi
un punct şi o virgulă, apoi spre nasul spart
de câteva ori la viaţa sa, coborând tot mai
periculos până se lovesc de perechea de
buze roşiatice, pline, ce stau atât de aproape
de mine încât mai lipseşte doar o simplă
aplecare şi le-aş putea atinge pentru a-mi
aminti textura lor familiară. O senzaţie
r

râncedă, de pură înfricoşare la acest gând îmi

explodează prin cap.

înghit în sec, unindu-mi privirea cu a sa ca

si cum n-as sti ce să fac. Cu orice alt băiat
* • •

probabil că m-aş fi avântat fără să clipesc,

rămânând până acum chiar şi fără haine
sau inhibiţii, însă când vine vorba de Hex...
calculele nu se mai leagă în capul meu,
dându-mi erori multiple.

— Vrei să mă guşti? întreabă deodată, atât de

bizar, încât am nevoie de vreo două secunde
pentru a-mi da seama dacă, într-adevăr, a
vorbit sau nu.

Niciodată nu m-am gândit că Hex ar fi un

împătimit al vorbelor de genu', însă cred
că aş minţi dacă aş spune că sexul nu mi-a
tresărit puţin la auzul lor.

Dau destul de dubios din cap, o combinaţie

de "Da, nu mă mai înnebuni!" şi "Hai să
nu...", şi mă aplec spre el pentru a-mi curma
suferinţa. Nu-mi place să fiu lăsată să aştept,
cu atât mai puţin de cineva căruia să-i placă
să mă vadă disperată.

însă Hex e un nenorocit şi jumătate aparent,

căci se dă puţin în spate, eliberându-mi unul
dintre braţe pentru a-mi prinde bărbia din
mişcare. Degetele sale se presează peste faţa
mea cu o aşa hotărâre, încât preţ de o clipă
nu ştiu dacă are de gând să-mi smulgă faţa cu
totul sau nu.

Sper că nu, căci faţa mea e destul de

frumuşică.

Mă cutremur puţin pe dinăuntru când îi

observ întunecimea ce-i scapără prin irisuri,
un amalgam necunoscut mie până acum de
ezitare si dorinţă.
f r

— Te-am întrebat, vrei să mă guşti?

îmi mintea mea se învârt atât de multe rotiţe,

încât nici nu mai ştiu pe care să le opresc
pentru a găsi o tuşă de claritate. Ce vrea
să-mi comunice mai exact cu întrebarea
asta atât de vagă? Respiraţiile noastre ne
devin acum supraîncărcate, ca şi cum ne-am
îneca în acelaşi timp cu aerul şi ne-am zbate
să respirăm. Ca nişte animale în călduri.

— Futu-ti, Hex! Sărută-mă odată si tacă-ti

i ' T i

gura! răcnesc deodată spre el, sperând din tot

sufletul să n-o trezim cumva pe Cristine cu
zgomotele noastre.

Iar el nu mai pierde nicio secundă, căci după

ce mă mai studiază atenţ preţ de o secundă,
două, îmi acaparează gura într-un sărut
menit să-mi dea ochii peste cap şi să mă facă
să-mi strâng palmele în pumni pentru a-mi
stăpâni nervozitatea ce-mi taie prin piele. îmi
prinde buza de jos între dinţi, trăgând de ea
cât să-ncerce să-mi smulgă un suspin de pe
buze, apoi mă atacă cu tot ce are, furându-mi
parcă pământul de sub picioare.

îmi prinde încheieturile în palmele sale,

ridicându-mi braţele deasupra capului
printr-o mişcare pricepută, menită să-mi facă
spatele să mi se arcuiască şi mai mult sub
căldura dogoritoare a sărutului său. Toată
carnea începe să mă doare,
flexându-se de o anticipaţie criminală. îi
răspund cu aceeaşi forţă, cu aceeaşi nevoie
ce-mi circulă acum prin vene mai ceva decât
un drog, iar vibraţiile electrizante ce-mi
străbat pântecul, coborând spre sexul deja
agitat de-a binelea mă fac să-mi dau seama
cât de mult mi-au lipsit asemenea clipe,
asemenea atingeri, asemenea valuri întregi
de excitatie.
t

Uitasem cum este să te simţi dorită de cineva.

r

Şi dintr-un motiv al dracului de ciudat,

gândul că Hex îmi dă naştere la asemenea
gânduri îmi face mintea scrum.

încerc, pe cât posibil, să respir pe nas cu

fiecare răsucire a gurii acesteia pentru a
schimba poziţiile şi a-i face limba să-mi
exploreze şi mai adânc interior umed al gurii,
lăsându-mă pradă unui fior nesfârşit de
poftă.

Iar Hex, la fel ca prima dată, nu e deloc

genul care să fie tandru sau liniştit, ci mai
degrabă seamănă cu o forţă greu de stăpânit,
dominându-mi gura aşa cum nu l-am crezut
niciodată în stare. Ce-i drept, poate că dacă
ştiam că-i atât de bun în ceea ce face încă
*

de la bun început nu l-aş mai fi lăsat în

ghearele altor persoane. Hex cel de acum e
suficient de priceput încât să mă facă să-mi
dau drumul în pantaloni dacă ar mai insista
mult cu limba asta nestăvilită si extrem de
#

păcătoasă. Şi ceva îmi spune că dacă m-ar

atinge acum, acolo, mi-ar râde în faţă la cât
de umedă sunt în momentul de fată. 9

— M-mai î-încet..., încerc să-i murmur printre

buzele întredeschise, şi pare să-mi ascultă
imediat rugămintea, coborându-şi însă
acum gura spre pielea tremurândă a gâtului,
simţindu-i dinţii zgâriindu-mă pe alocuri.
Braţele încep să mă doară, pulsul haotic
să-mi facă mintea să se blocheze cu totul,
iar faptul că abia acum pot să-i timp erecţia
în formare mă face să suspin fără pic de
reţinere, lăsându-mi capul pe spate.

Se simte tare prin materialul şi aşa dur

al blugilor, iar senzaţia sa, frecându-se
îndrăzneţ de pulpele mele ca şi cum ar
încerca să mă scoată din minţi, e îndeajuns
de puternică pentru a-mi simţi picioarele
începând să-mi tremure din genunchi. 0
panică interioară îmi face lăuntrurile să se
strângă ca un ghem de aţă.

— Hex,7 mai încet sau le lovesc în boasele

*
sculate! mârâi spre el, şi mă bucur în
sinea mea când îi simt gura depărtându-se
de mine. încă puţin şi mi s-ar fi udat şi
pantalonii, nu numai chiloţii!

— Scuze, m-a luat valul, respiră sacadat,

unindu-şi preţ de o clipă fruntea de a mea. Ne
aburim cu totul în baia caldă a respiraţiilor
noastre ce ne înconjoară pielea transpirată,
făcându-ne să inspirând în acelaşi timp.

— Nu zău, încerc să-mi las braţele amortite

J t *

în jos, iar el se supune, prinzându-mi

încheieturile puţin roşiatice în palmele sale
pentru a-mi freca uşor pielea înţepătoare.

— Ţi-am lăsat semne. Iartă-mă, Luna, îmi

murmură peste piele, sărutându-mi apăsat
zonele închise la culoare.

Un zâmbet strâmb îmi înfloreşte în coltul

* *

gurii, în timp ce o înţepătură subită îmi atacă

stomacul, creându-mi dezordine pe interior.

— O spui de parcă m-ai frânt in bucăţi, râd pe

seama lui. E ok, Hex. îmi place cât de cât jocul
ăsta mai agresiv. Mă excită.

Uah, chiar am zis asta?

Ochii săi, mai întunecaţi decât i-am văzut

vreodată, îi întâlnesc pe ai mei fără să
clipească.

— încerci să mă seduci cumva? i se ridică

buzele într-un rânjet discret.

— Da, cum să nu, îmi iau mâinile din palmele

sale, încercând să mă sustrag de lângă el.
Braţul său însă, pironit acum de peretele
din lateralul meu, mă opreşte din mişcare,
blocându-mi calea. îmi arcuiesc într-un mod
întrebător sprânceana spre el, lăsându-1 să
se aplece spre mine până când îi resimt aerul
călduţ ce-i părăseşte nările.

— Aş vrea să te văd încercând să o faci,

totuşi, îmi zâmbeşte ca un copil mic, pus pe
rele. în liceu erai privită de mulţi dobitoci.
Oare din cauza tacticilor tale de vrăjire?

îmi închid ochii preţ de o secundă, nasul său

mângâindu-mi acum un punct de pe gât. îi
simt mirosul în nas, o combinaţie plăcută
de colonie bărbătească şi căldură corporală,
iar porii mi se deschid în faţa sa ca şi cum ar
încerca să-l absoarbă cu totul.

— De ce naiba deschizi subiectul cu liceul? îl

împing cu braţele, reuşind să-mi interesectez
ochii cu ai săi. Cinismul face că tu erai un
curvar mai mare decât mine, aşa că nu-mi
vorbi mie acum de seducţii si alte rahaturi!
r t

Gigolo care eşti!

Face ochii mari de uimire, deschizându-şi

gura într-un O perfect. Un colţ al gurii i se
arcuieşte meticulos.

— Gigolo, serios?

Un râset îmi gâdilă buzele. Acum că mă

gândesc mai bine, chiar sună penibil.

Mă las pe genunchi, strecurându-mă pe sub

braţul întins al acestuia, şi fac câţiva paşi
repeziţi spre mijlocul camerei.

— Trecutul vorbeşte, Hexi, trecutul...

Următoare sa mişcare e atât de bruscă, încât

abia apuc să mă feresc la timp de corpul său
ce se avântă spre mine ca un leopard asupra
unei gazele. Mă las în jos, încercând să-i
ocolesc braţele pentru a nu mă prinde de la
spate, însă nenorocitul se dovedeşte mult mai
puternic şi agil decât aş vrea eu să recunosc,
prinzându-mă într-un final de după
şolduri, şi aruncându-ne pe amândoi peste
asternuturile sale. îmi musc limba, încercând
să-mi suprim în gură ţipetele ce-ar risca să
o trezească pe mama sa, şi mă zvârcolesc
sub el, până când corpul său îl imobiliează
complet pe al meu.

îmi prinde braţele de-o parte şi de alta

a corpului, dându-mi şansă să-i observ
zâmbetul plin de aroganţă ce-i întunecă
privirea.

Mârâi spre el.

— Ai vreun fetiş cu aruncatul fetelor în pat,

sau ce?

— Nu, dă amuzat din cap. Dar aş putea crea

unul cu tine.

— Hai să nu..., plescăi din buze, şi paralizez

instant atunci când faţa sa se apleacă încet
peste a mea, iar buzele ni se întâlnesc în
scurt timp, conturând un sărut scurt, lent,
ca şi cum ne-am frământa unul altuia gurile
şi nimic mai mult. E total opusul celorlalte
săruturi ale sale de până acum, şi, cu toate
că nici eu nu sunt obişnuită cu pupături atât
de... leneşe şi stângace, îl las să-şi facă de cap,
depărtându-ne câteva secunde mai târziu.

Mă priveşte lung puţin timp, ca şi cum ar

încerca să-mi memoreze toate trăsăturile
chipului, apoi se dă la o parte de pe mine,
lăsându-mă cu inima pulsându-mi mai
tare în piept şi cu o căldură inexplicabilă
în obraji. Bine că becurile nu sunt atât de
puternice pentru a vedea şi el asta.

— Scuze, îmi pierd capul uneori. Nu vreau să

te enervezi pe mine dacă mă mişc prea
repede.

Mă ridic pe coate, scuturându-mi părul

răvăşit de pe cap pentru a-1 privi mai bine.
Hex stă acum sprijinit cu spatele de tăbliţa
patului, cu un genunchi ridicat spre stomac
pentru a-şi rezema braţul stâng, al cărei
palmă îi ţine capul în loc. Pare mai liniştit, ca
si cum sărutul nebunesc de mai devreme nici
*

nu ar fi avut loc. îmi ling involuntar buzele.

Oare a câta oară si-a cerut scuze în seara

9

asta?

încep să cred că poate Hex cel din liceu,

— cel care rupea paturile cu fetele şi se
debarasa apoi de ele ca şi cum toate ar fi
fost dispensabile —, a fost doar o faţadă. Sau
poate că nu. Poate că aşa a fost şi cu sora
mea. Atent, grijuliu, genul de tip care ţi-ar
cădea cu tronc fără prea mari eforturi.

Un nor cenuşiu mi se formează deasupra

capului, însă decid să-l îndepărtez cu o palmă
imaginară, poziţionându-mă cu capul în
poala sa. Mă bucur că nu mai are
începutul de erecţie de mai devreme, altfel
sigur n-aş mai sta în poziţia asta.

îmi ridic privirea spre tavanul înalt, de

un alb spălăcit, şi zâmbesc obosită atunci
când palma lui Hex îşi găseşte refugiul în
părul meu, masându-mi scalpul cu mişcări
circulare. Un oftat mi se pierde printre buze.

— A trecut ceva timp de când n-am mai stat

aşa, hm?

îi simt degetul răsucindu-mi o şuviţă de păr

în jurul lui.

— Da, murmură la un moment dat. Prea mult

timp. Mi-a fost dor de asta.

Aş vrea să-i spun că şi mie. Că au fost nopţi la

rând în care priveam pe geamul balconului
său pentru o umbră de mişcare în spatele
draperiilor sale trase. Că acel an în care
fusese plecat mi s-a părut un veac de om şi că
am urât fiecare moment şi fiecare lacrimă pe
care am vărsat-o din cauza lui atunci când se
evaporase din viaţa mea.
Pentru că, deşi pierderea lui Sunny fusese
bruscă şi neaşteptată, clătinându-ne liniştea
familiei de la temelie şi dincolo de ea,
dispariţia sa mă lovise mai crâncen decât cea
a surorii mele, si nu mi-e ruşine să recunosc
că mă bucur că rolurile nu fuseseră inversate
in acea noapte. Pentru că nu avusesem
o relaţie atât de strânsă cu sora mea mai
t

mică care să mă facă să simt altceva decât

o uşoară întristare pentru că pierise într-un
mod mult prea stupid şi oribil, pe când Hex
era o bucăţică din sufletul meu, si odată cu
t * t

plecarea lui, o parte din mine se pierduse

odată cu el.

însă nu dau glas reproşurilor şi durerii,

pentru că a trecut deja prea mult timp, iar
rănile mi se cicatrizaseră de-a lungul vremii.

— îmi pare rău că am plecat, i se aude

şoapta după alte câteva minute de tăcere,
oprindu-mi puţin respiraţia în mijlocul
gâtului. îmi trag genunchii spre corp,
legânându-i dintr-o parte în alta pe
măsură ce unghiile îmi intră în cuticule,
înţepându-mă.
— Te-aş fi putut ajuta. Noi te-am fi putut
ajuta. Nu trebuia să pleci fără ca măcar să-ţi
iei rămas bun.

O durere ca de arsură îmi străbate degetul

mare de la mâna stângă atunci când simt
cum bucata de piele mi se rupe cu totul. îmi
prind degetul în palma cealaltă, ştergând
urmele de sânge.

— Ştiu, se opreşte cu palma peste capul

meu. Aveam mintea prea distrusă, Luna. Mă
drogăm prea des şi nu mai eram conştient ce
naiba făceam. Am crezut că plecarea de aici,
din casa asta, îmi va face bine.

— Si ti-a făcut? mă ridic brusc în şezut,

t t » *

răsucindu-mi corpul spre el pentru a-i întâlni

expresia aproape tristă de pe faţă. Fruntea
mi se strânge într-o încruntare. Ţi-a făcut
bine? întreb din nou. Ai uitat?

Ai uitat-o? îmi opresc întrebarea pe cerul

gurii.

Nu ştiu de ce ţin morţiş să-i aud răspunsul,

însă ceva mă roade pe dinăuntru,
făcându-mi stomacul să mi se contracte
dureros.

îşi umezeşte buzele, trecându-mi palma prin

păr.

— M-am întors, ridică din umeri. Cred că

asta-i tot ce contează, nu crezi?

Brusc, totul devine mult mai rece în jurul

meu. Ca si cum norul fumuriu de mai
9

devreme s-ar transforma acum într-o ploaie

răcoroasă de toamnă, îngheţându-mi pielea.
Un junghi penibil de dureros se strânge în
jurul coastelor mele, amorţindu-mi simţurile
ce-n urmă cu doar câteva minute erau
aprinse la maxim.

Mă ridic de lângă el, cu nuntea încă golită

de orice gând sau idee, şi mă duc vădit
direcţionată spre scaunul pe care stă
aruncată geaca mea. 0 iau pe o mâneca,
însă prezenţa mult prea familiară a lui Hex
se face simţită din spatele meu. Mă apucă
de braţ, întorcându-mă spre el. Ochii îi pare
acum două migdale alungite, iar forma şi aşa
destul de ciudată a sprâncenelor — mult
prea încovoiate — îi dau un aer de
nervozitate, poate chiar nedumerire.

— Ce naiba faci?

— Merg acasă, încerc să-mi scot braţul din

palma sa, însă mă ţine atât de strâns de
mai că aş putea crede că-mi va lăsa alte
semne pe piele. Scrâşnesc din dinţi, cu inima
pompându-mi în gât a enervare.

— De ce? îşi mijeşte şi mai mult ochii spre

mine, apucându-mă acum cu ambele palme
de umeri pentru a-şi coborî faţa la nivelul
meu. Ochii îi devin mai clari, umbriţi acum
de o îngrijorare nerostită. La naiba! Am făcut
ceva? Am spus ceva greşit?

îmi vine să râd cu amar, însă nu o fac. De la

un timp mă abţin de la foarte multe lucruri
când vine vorba de Hex, şi încep să mă simt
de-a dreptul frustrată din cauza asta.

îi întâlnesc însă privirea, păstrând contactul

vizual vreme de multe, multe secunde ce
încep uşor-uşor să mă incomodeze, apoi îmi
dau drumul la gură pentru a-i adresa
întrebarea ce-mi tot sâsâie prin cap de ceva
timp.

— îţi mai place de Sunny?

Clipeşte de câteva ori, lăsând mai moale

strânsoarea din jurul umerilor mei. Ochii i
se măresc, buzele i se întredeschid, iar eu nu
ştiu dacă să iau asta ca pe un semn că am
atins sau nu un punct sensibil. M-am săturat
însă să o mai dau pe ocolişuri, mai ales
când vine vorba de ea. Pentru că stiu cât de
9

mult a ţinut la dânsa, iar faptul că n-a putut

să-mi răspundă concret la ultima întrebare
pusă mă face serios să mă gândesc dacă în
adâncul său nu cumva mai ţine la Sunny.

Poate că n-am avut o relaţie bună cu ea, că

nu m-a afectat atât de tare moartea ei asa
i

cum ar fi trebuit având în vedere că eram

o familie, însă dacă Hex mi-ar spune acum
că încă mai simte ceva, cât de mic pentru
ea, m-aş da la o parte fără nicio împotrivire.
Pentru că poate sunt o scorpie şi jumătate
când vine vorba de ea, însă nu am decăzut
atât de mult încât să-i denigrez amintirea,
giugulindu-mă cu un Hex încă îndrăgostit de
ea. Măcar atâta demnitate să mai am şi eu
in mine, dacă inima mea e pe jumătate de
piatră.

Nu l-aş putea blama vredată dacă mi-ar

confirma bănuielile, dar nici nu vreau să
fiu jucată pe degete de cel în ale căror mâini
mi-am pus, aparent, inima acum câteva
zile. Poate că avusese dreptate atunci; poate
chiar fusese un căcat siropos desprins din
filmele cu proşti, dar niciodată n-aş fi făcut
un asemenea gest dacă nu aş fi simţit măcar
puţin pentru el.

Un puţin care să mă facă să devin

vulnerabilă în fata sa.
9

Şi nu vreau ca Hex să-mi spulbere la rândul

său inima aşa cum i-o distrusese Sunny,
pentru că nu cred c-aş putea suporta o
asemenea durere.

îl aud înghiţind în sec din faţa mea, şi mai

c-aş putea crede că are să izbucnească
într-un râs batjocoritor din moment în
moment. îşi scutură capul.
— Mă cunoşti atât de puţin încât să crezi că
ţi-aş zice că încep să simt ceva pentru tine
dacă aş mai iubi-o pe sora ta? Ţi-am spus,
îşi apropie faţa de a mea, respirându-mi
peste buze. O căldură familiară ce-mi
răstălmăceşte măruntaiele. Sunny nu mai
face de mult parte din gândurile mele. Cred
că de mult timp am ştiut asta, însă mi-a
fost frică s-o recunosc pentru că... la naiba!
Simţeam că dacă as fi renuntat la amintirea
r T »

ei aş fi fost un ticălos din jumătate. A murit

de faţă cu mine, Luna. Mă simţeam prost
că începeam să o uit, să nu-i mai simt atât
de tare lipsa ca la început. Aşa că, probabil
m-am agăţat de dorul de ea pentru a nu fi
ceea ce mă temeam cel mai tare să devin —
un nenorocit.

Se opreşte cât să-şi tragă sufletul, iar eu

profit de ocazie pentru a clipi de câteva ori.
Nu cred că o mai făcusem în ultimele câteva
secunde.

Fruntea i se uneşte cu a mea în scurt

*

timp, determinându-mă să-mi închid ochii

pentru a nu mă lăsa afectată de fragilitatea
respiraţiei sale.
— Am revenit aici şi nu ştiu cum, crede-mă,
chiar nu îmi pot explica cum, de ce sau în
ce moment am început să mă uit la tine ca
la ceva mai mult decât o simplă prietenă.
Erai peste tot în jurul meu, şi totuşi ochii
mei nu se mai uitau doar la ai tăi, ci coborau
încet-încet peste formele tale, peste curbele
pe care le crea fundul tău atunci când
mergeai pe stradă, peste zâmbetul ce ţi se
lărgea pe faţă atunci când te bucura ceva sau
făceai vreo boacănă. Eşti în gândul meu mai
mult decât pentru propriul meu bine, şi nu
mi-e ruşine să recunosc că as da cu tine de
* 7

aştenuturile mele pentru că aşa tind să fac cu

o fată de care sunt atras, nu doar sexual. Eşti
prietena mea cea mai bună, însă vreau să îţi
fiu mai mult decât prieten. E chiar atât de
greşit că tânjesc după asta?

Până să-şi termine el monologul simt deja

cum palmele mi se strâng transpirate
pe lângă corp, cuprrinsă fiind de un val
inexplicabil de vinovăţie. Nu-mi vine să
cred că-1 tot supun la tortura de a-şi aminti
ceea ce încearcă cu atât de multă ardoare să
îngroape, doar pentru că, până şi dincolo de
moartea sa, Sunny continuă să mă eclipseze
in orice aş face sau aş gândi.

Şi poate că Hex are dreptate, poate că sunt

încă atât de ancorată de ea încât îmi e frică
să dau glas adevărului pentru că... la un
moment dat bula de fericire s-ar crăpa din
nou, lăsându-mă în derivă.

Cred că a venit timpul să închei odată pentru

totdeauna socotelile cu Sunny şi să-nvăţ să
trec peste, pentru că altfel aş continua să mă
învârt ca o nebună într-o mare învolburată.

— Hex, îmi presez palmele peste ale sale,

încercând să ignor nodul uriaş, aproape
sufocant, ce mi se formează în gât. Trebuie
să-ţi mărturisesc ceva despre Sunny şi vreau
s-o auzi din gura me...

îmi acoperă însă buzele cu ale sale înainte să

mă lase să-mi duc la bun sfârşit propoziţia.
Palmele sale îmi prind mai bine obrajii în
strânsoarea sa, înclinându-mi capul într-un
unghi ce-i permite un mai mare acces spre
interiorul pe care mi-1 cercetează cu o
dorinţă aprinsă cu ajutorul limbii ce-mi
părăseşte barierele buzelor. îi suspin în gură,
închizându-mi ochii pentru a nu fi şi mai
ameţită decât sunt deja din cauza sărutul său
lung, adânc şi de-a dreptul sugrumant.

După câteva secunde se dă înapoi,

lăsându-mă, în sfârşit, să respir într-un ritm
normal. Sau sacadat. Nici eu nu mai stiu bine
ce se petrece cu mine momentan.

— Tot ce vreau să aud acum din gura ta este

că ai încredere în mine. în noi. Nimic nu mai
contează dincolo de noi, prinţeso. N-a contat
nici înainte, şi categoric nu dau doi bani
pe altceva nici acum. Aşa că spune-mi, îmi
şopteşte cu o hotărâre sinistră, ghidându-şi
degetul mare spre colţul gurii mele, trăgând
încet de buza de jos, ai încredere în noi?

Degetele îmi tremură puţin în jurul

încheieturilor sale. Ochii îmi devin brusc mai
apăsători, greoi, ca şi cum ar sta să erupă
într-un şuvoi de lacrimi răcoritoare din
moment în moment. Cred că niciodată până
acum nu am conştientizat cât de dor mi-a fost
r

de Hex, şi cât de mult l-am dorit

înapoi în viaţa mea.

însă e aici, acum, şi, aşa cum spune şi el,

nimic nu pare să mai existe înainte sau după
noi.

Aşa că-i înconjor gâtul cu braţele,

scufundându-mi capul în căldura primitoare
şi protectoare a corpului său, şi-l las, la
rândul său, să mă cuprindă strâns cu braţele
de la spate.

— Eşti singurul lucru în care mai cred.

Iar asta pare să fie îndeajuns pentru el, căci

îmi sărută încet de tot lateralul gâtului,
zdrobindu-mă apoi la pieptul său.

Şi, dintr-odată nimic nu pare să mai conteze.

 Capitolul 38

HEX O

A H A ! Ia de aici, cap-sec ce eşti!

Ah, Luna! M ă strângi de gât!

Râsul său, asemănător cu un ţipăt malefic
ieşind din străfundurile Iadului îmi umpluseră
urechile ca-ntr-un cazan, în timp ce-ncercam
cu unul dintre braţe să-i dau la o parte
picioarele încârligate în jurul gâtului meu ca
un şarpe veninos.

îmi venea să o împing pe spate pentru a o da

jos de pe umerii mei, însă ştiam că aveam
patul nu departe de noi, deci nu ar fi avut
parte de o căzătură atât de dureroasă pe cât
aş fi avut în minte. Sunetele de bocănituri
produse de consolele de jos împânzeau
camera, odată cu zgomotele înfundate ale
monştrilor pe care încercam să-i omor pe
ecranul televizorului. Luna se afla în faţa
mea cu mai bine de două sute de puncte, iar
acel lucru era suficient să-mi facă sângele
să clocotească la gândul unei înfrângeri
iminente, şi din ce în ce mai apropiate. Puteam
simţi asta din felul în care mă sugruma puţin
câte puţin ori de câte ori mai omora un zombi,
chităind a victorie.
f

— Ha! Ai pierdut! ţipase la un moment dat,

atât de tare, încât timpanele îmi vibrară de o
durere acută de mai c-ai fi zis că-mi
străpunsese creierul Cuprinsă de valul de
adrenalină, mişcăndu-se peste umerii mei cu
fundul ca şi cum ar fi încercat să creeze un soi
de dans al victoriei, Luna îmi apucase deodată
faţa în palmele sale, zdruncinând până şi
măruntaiele din mine.

Mârâisem nervos, fără să mai pot trage aer

în piept, şi cu o mişcare simplă şi agilă o
apucasem de braţ, trăgând-o spre mine până
când făcuse o tumbă peste mine, ajungând
cu jumătate de corp în poala mea. Profitasem
de moment pentru a respira cum trebuie în
cele din urmă, amuzându-mă puţin pe seama
expresiei sale de pură nedumerire, ca şi cum
n-ar fi ştiut cum ajunsese acolo.

îi prinsesem nasul cu două degete, trăgând de

el ca de o gumă de mestecat.

— Te-ai potolit? Era să mă sugrumi!

— Poate c-ai fi meritat! tunase spre mine,

reuşind să-mi dea degetele la o parte.
îşi frecase nasul cu dosul palmei, pielea
căpătându-i atunci o nuanţă palidă de un
roşu închis. Cutele adânci de pe fruntea sa se
accentuaseră pe nesimţite. Ţi-e doar ciudă că
ai pierdut, scoase limba spre mine. Pentru a
cincea oară!

îmi dădusem ochii peste cap, punându-mi

palmele pe şoldurile sale pentru a încerca
sa o dau de pe mine. Corpul însă i se crispă
imediat, iar ochii săi deveniseră brusc măriţi,
cuprinşi parcă de o surprindere totală, nu
înainte de a-i zări colţul gurii ridicându-i-se
pentru a forma un rânjet plin de răutate.î

— Ai grijă, Hexişor. Dacă mama află că pui

mâna pe mine în timp ce-i corupi fiica mai
mică o să-ţi taie bilele cu o foarfecă. Una de
grădină eventual. Ştii tu, din aia cu care tai
crengile copacilor.

Comentariul său mă făcuse să simt o senzaţie

stranie de răceală alunecându-mi pe şira
spinării direct spre mădularul din pantaloni,
îmi strânsesem uşor picioarele, ca lovit de
trăsnet, în timp ce chicotitul plin de batjcură
al Lunei răsunase de lângă mine ca o cutiuţă
muzicală stricată. Mă iritase la
culme, aşa că i-am trimis pe muţeşte o privire
plină de dispreţ, ce nu avusese însă rezultatul
scontat, căci ochii săi continuau să-mi susţină
* /

privirea cu o încântare malefică.

Ea era malefică.

Satana şi-ar fi dorit-o ca fiică.

O împinsesem cu o palmă de lângă mine, până

ce aterizase cu fundul pe perna aşazată lângă
a mea. Acolo stătuse şi ea la începutul jocului,
asta până când avusese ideea genială de a-mi
escalada corpul ca o maimuţă, proptindu-se
cu fundul pe umerii mei. Niciodată nu aveam
s-o mai las să mă joace după cum cânta ea;
îi plăcea mult, mult prea mult să profite de
faptul că mă simţeam oarecum constrâns de
ultima noastră ceartă pentru a nu o mai călca
şi mai rău pe coadă.

Ştia să atace sub centură, exact când te durea

mai tare.

— încă o rundă? fluturase consola de joc în

aer, zămbindu-mi şiret, cu subînţeles.
* 7 ^ /

— Nah, mi-a pierit cheful, îmi lăsasem capul

să alunece peste marginea patului, ţintuind
tavanul înalt şi alb cu privirea. Arăta atât de
sec şi de decolorat, încât mă gândisem preţ
de o clipă când fusese ultima oară când îmi
vopsisem camera cu o altă culoare în afară de
alb. Nu c-aş fi fost vreun împătimit al culorilor
îndrăzneţe, aşa cum era tipa de lângă mine,
însă tot era destul de deprimant să mă uit la
nuanţa aceea de palid şters, dându-mi o stare
de angoasă pe interior.

— Am auzit-o pe Sunny aseară plângându-se

că eşti cam prea încins de la o vreme, dacă
ştii la ce mă refer, îmi făcuse parşiv cu ochiul,
aducându-mi o întunecime peste faţă. Pulsul
îmi sărise o bătaie, iar palmele mi se strânseră
în pumni de la sine.

— Serios? Ţi-a spus ţie asta?

— Nah, îşi scuturase capul. îşi lăsase uşa

dormitorului în lături si am auzit-o când
J

vorbea pe Skype cu amicele sale de liceu. Ar

trebui s-o iei mai uşor. Tipa nu cred că ştie
ce-i ăla film porno.

Oh, ba cred că da, mustăcesc în gând,

amintindu-mi câteva fragmente din micile
noastre escapade când ne mai făceam de cap.
Deşi nu îndrăzneam încă să fac pasul următor,
mai mult din respect pentru ea, nu de puţine
ori Sunny fusese cea care iniţiase atingerile
sau săruturile, dându-mi parcă puţin, dar nu
îndeajuns. Doar aşa, cât să o doresc şi mai
tare şi să-i duc dorul până data viitoare. Mă
uimea uneori îndrăzneala sa, cu faţa roşie ca
racul sau cu palmele tremurânde în jurul meu
ca şi cum n-ar fi ştiut ce să facă mai exact,
însă îmi plăcea faptul că se deschidea în faţa
mea în acel fel, dându-mi ocazia să-i descopăr
trupul aşa cum nimeni altcineva nu o mai
făcuse până atunci.

Mă cobora în păcat, ridicându-mă apoi cu

săruturi dulci din ghearele vinovăţiei.

— Cred că ar trebui să nu mai fii aşa o mică

băgăcioasă şi să nu mai asculţi pe la uşi, ce
zici? o înghiotisem cu umărul, primind înapoi
acelaşi lucru. Doar că de două ori mai
T
puternic. Tipic.

— Nu-i ca si cum as muri de curiozitate să

/ J

vă aflu viaţa sexuală, bleah! făcuse un gest

obscen cu degetul mijlociu, imitând greaţa.
Pufnisem amuzat, trecându-mi palmele prin
părul des de pe margini. Crescuse cam mult în
ultimul timp, poate că ar fi fost mai bine să-l
tai înainte să-mi atingă umerii, îmi amintisem
în gând.

— Hei, îmi dădusem din nou drumul la gură la

un moment dat, timp în care Luna tot lovea cu
palmele telecomanda de la televizor care nu
voia să mai funcţioneze aparent. O înjurătură
i se prelinse printre buzele strânse într-o
linie dreaptă. Nu cred că te-am mai întrebat
vreodată asta, dar nu ai nicio problemă cu
relaţia dintre mine şi Sunny, nu?

Ochii i se opriseră peste ai mei cu o viteză ce

nu-mi mai dăduse şansa nici să clipesc. Lăsase
telecomanda să-i cadă încet în poală, în timp
ce faţa îi era umbrită de o inexpresivitate
dură, ca de piatră. O văzusem cum înghiţise în
sec, uitându-se pe un punct
de pe podea ca şi cum ar fi reflectat asupra
unor lucruri, apoi îmi întâlnise din nou
privirea cu aceeaşi neutralitate ce mă făcuse
să mă gândesc dacă nu cumva pusesem
întrebarea greşită. Nu voiam însă să existe
alte conflicte între noi, aşa că nu-mi luasem
cuvintele înapoi sub nicio formă.

— Nu ţi se pare cam inutil să întrebi asta când

aveţi deja un an împreună?

Mă blocasem, ştiind că avea perfectă dreptate,

în tot acest timp nu i-am adresat niciodată
întrebarea aceea pentru că, cel mai probabil,
îmi plăcea siguranţa pe care mi-o dădea
necunoaşterea î'ăspunsului său. Ca şi cum
aş fi bănuit ce gândea, dar îmi era mult prea
frică să dau piept cu purul adevăr. Fusesem de
multe ori un laş când venea vorba de Sunny,
poate şi pentru că ştiam că cele două nu aveau
o relaţie tocmai strânsă, iar gândul că aş fi
putut tulbura şi mai tare apele între ele îmi
aducea un gust amar în gură, forţându-mă
să-mi ţin gura. Iar Luna nu comentase nimic
cu privire la relaţia noastră, însă simţeam că
nu era atât de bucuroasă pentru mine precum
s-ar fi
prefăcut în faţa mea că era.

Pur şi simplu, o ştiam mai bine decât oricine,

iar asta îmi dădea o oarecare nesiguranţă în
ceea ce ne privea prietenia de atâţia ani.

îmi linsesem buzele, pătruns de o incomdare

tăioasă.

— Stiu, dar tot vreau să stiu.

T J /

Luna stăruise câteva secunde bune cu ochii

asupra mea. Ca şi cum ar fi încercat să-mi
pătrundă în suflet. Ca şi cum mi-arfi dat de
înţeles că habar n-are ce răspuns să-mi dea
pentru a ne împăca pe amândoi. Apoi, după
o lungă aşteptare de-a dreptul chinuitoare,
ridicase din umeri ca şi cum nimic nu s-ar fi
întâmplat.

— Nu pot să-ţi interzic cu cine să ieşi. N-o

să simt să zic că, vai Doamne, ce mă bucur
pentru voi pentru că nu-s mincinoasă. E
treaba voastră, şi atât timp cât n-o să mă mai
laşi baltă din senin din cauza ei n-o să mă bag
între voi ca musca-n lapte. Am alte treburi
mult mai importante de făcut.
— Cum ar fi să i-o tragi dobitocului de Joel
în maşina sa? ridicasem o sprânceană spre
ea, făcând-o să-şi dea teatral ochii peste cap,
lungindu-şi piciarele pe parchet.

— Pentru informarea ta, Joel e un tip chiar de

treabă şi se poartă destul de dulce cu mine.

— Normal, mormăisem. Aşa îşi vrăjeşte toate

fetele pe care le vrea prin patul său.

Primisem un picior atât de dureros în tibie,

încât ţipasem străbătut de o senzaţie de-a
dreptul sfâşietoare de căldură. îmi prinsesem
zona lovită în palme, frecând cu nesaţ, şi îmi
ridicasem privirea întunecată spre ea pentru
a-i da de înţeles că mă călcase tare pe coadă.

Nu părea însă deranjată de reacţia mea,

zâmbindu-mi cu o şiretenie de nedescris.
T

— Nu mă face să merg la Sunny şi să-i dau

lista cu toate tipele pe care le-ai călărit la
viaţa ta, Hex. N-o să iasă prea frumos, te
asigur.

— De unde ai avea asa ceva? îmi mărisem

/

ochii spre ea, îngrozit de cunoştinţele sale în

ceea ce priveau aventurile mele.

Luna rânjise însă. Un gest atât de ticălos, încât

mă făcuse să-mi dau seama, încă o dată, că nu
trebuia să ajung pe lista neagră a celei din faţa
mea.

Inteligenţa sa macabră mă băgase în sperieţi.

îi trasez cu buricele degetelor lungimea

dezgolită a umărului, simţindu-i pe piele
respiraţiile încete ce-i fac corpul să i se
ridice şi coboare într-un ritm lent, aproape
inexistent, ca şi cum ar fi într-un somn
atât de adânc, încât nici aerul nu i-ar mai
pătrunde prin plămâni. Poposesc puţin
asupra osului său profilat prin piele,
rotindu-mi degetul ca şi cum aş crea nişte
cercuri imaginare ce i-ar rămâne imprimate
în acest loc, şi o aud vag cum mormăie încet,
trăgându-şi mai bine plapuma in jurul
torsului său.

Nu ştiu cât e ceasul, însă după linia

portocalie ce brăzdează cerul de dincolo de
perdele îmi pot da seama că se apropie ivirea
zorilor. Camera e cufundată într-o linişte
t

acută, putând auzi doar ticăitul pendulatoriu

al ceasului de pe noptieră, ce sparge bariera
beznei ce face camera să pară mult mai rece
şi înţepenită. Casc, fără să mă mai obosesc
să-mi înăbuş geamătul plin de somnolenţă
ce-mi scapă şerpuitor printre buzele uscate,
şi-mi strecor un braţ de după cap pentru a-mi
sprijini mai bine corpul de tăbliţa răcoroasă
a patului.

Fundul Lunei stă atât de lipit de coapsa mea

stângă, încât ştiu că dacă mi-aş avânta mai
mult palma pe sub aşternuturi aş putea să o
ating atât de bine, atât de simplu, cât să-mi
transmită căldură pentru a topi şi alunga
fiorii de răcoare ce-mi mişună pe sub haine.

Poate că trebuia să mă îmbrac mai bine

aseară înainte să ne urcăm în pat. îmbrăcat
doar cu nişte pantaloni de trening şi un
maiou amărât ce nu-mi ţine câtuşi de puţin
de cald, am impresia, de la aerul îngheţat
al dimineţii, că orice sursă de căldură ar fi
binevenită. Iar gândul că am lângă mine o
tipă a cărei fierbinţeală corporală emană
până şi prin staturile subţiri de haine
mă face să vreau să acţionez din impuls,
atingând-o mai strâns, mai palpabil.

M-aş simţi însă ca un pervers ordinar dacă aş

face asa ceva tocmai când doarme.

Luna adormise ca trântită de oboseală

aseară. Ne schimbasem, dându-i nişte haine
de-ale mele pentru a nu şi le boţi pe ale sale,
ne aruncasem sub plapumă după care mai
schimbasem două-trei vorbe, apoi o simţisem
moale la un moment dat în braţele mele,
cufundându-se într-un somn adânc ce-i
făcuse toate cutele adânci si întunecate să i
*

se evapore de pe chip.

Nu-mi vine să cred că poate da dovadă de o

asemenea prostie încât să aibă impresia că
aş putea umbla după ea în timp ce-aş mai
fi avut, aparent, sentimente pentru sora ei.
Poate că fusesem un nesuferit insensibil în
trecut, care n-ar fi dat doi bani pe o
asemenea situaţie de tot râsul, însă timpul şi
durerea resimţită de-a lungul lui mi-au mai
dat puţină minte, îndeajunsă încât să mă
gândesc de două ori înainte de a spune sau a
face ceva.

Iar asta, ceea ce simt acum pentru ea, fie că

e o simplă atracţie confuză sau un început
de sentiment mai puternic, reprezintă mult
mai mult în ochii mei decât ar putea gândi ea
vreodată.

Poate că o fac confuză, asa cum afirmase si

ea acum ceva timp. Poate că nu sunt bun la
cuvinte şi nici la fapte, şi nu ştiu să explic
clar şi răspicat ceea ce e în capul meu. însă,
în definitiv, uneori nici eu nu ştiu ce se tot
petrece prin mintea asta năucită de atâtea
gânduri aiurea şi nebune. De cele mai multe
ori încerc să-mi ocup timpul cu altceva
pentru a nu le da prea mult curs, însă în
momente ca astea, când mă simt al naibii
de vulnerabil, ca o carte deschisă, îmi dau
seama că nu prea pot să mă lupt cu toate
deodată.
însă un lucru e sigur, oricât de mult m-aş
gândi la asta — iubirea pentru Sunny s-a
stins încet, lăsând în urmă doar o amintire
plăcută a celei care fusese cândva prima mea
dragoste adevărată. Şi cred că tocmai în asta
constă secretul pentru a merge mai departe.

Nu trebuie să o uit pe Sunny. Nu trebuie să

o ascund cu cheia într-un colt al inimii mele
9

de unde să nu o mai readuc la suprafaţă

vreodată, ci trebuie să mă resemnez cu
dispariţia sa din viaţa mea. Să înţeleg că e ok
să dau drumul amintirii sale şi să merg mai
departe, şi ştiu, adânc în mine, că nu şi-ar
dori să-mi petrec toată viaţa înecându-mă
în prafuri şi alcool ieftin doar pentru că
e o soluţie de compromis mai uşoară. Tot
timpul ăsta am crezut că dorul de ea ar fi
trebuit să fie păcatul meu, canonul pe care
trebuia să-l duc pentru că îşi pierduse viaţa
stând în spatele meu, pe motocicleta mea.
însă de fapt, cred că a fost doar o plăsmuire
bolnavă a minţii mele incapabilă să accepte
crudul adevăr — că o pierdusem şi că nu mai
puteam să fac ceva în privinţa asta.
Luna însă mi-a arătat că nu totul se sfârşeşte
acolo unde durerea a început. Că există
în viaţa mea persoane care îmi vor fi
necondiţionat aproape şi că nu trebuie să
trec singur peste orice greutate, căci uneori
condiţia noastră de muritori jalnici nu ne
permite să o facem.

Suntem atât de slabi, de fragili mintal, încât

o simplă palmă peste faţă şi am fi zdrobiţi
de asfalt într-o baie de păcate. Iar eu m-am
înecat destul în ele pentru a mai zace confuz
şi pierdut. E timpul să mă ridic şi să învăţ
să respir din nou, căci parcă aerul n-a avut
nicicând un efect mai revigorant ca în
momentul de fată.
9

O aud pe Luna gângurind ca un copil mic în

somn, lovind dintr-odată cu piciorul în neant.
Un surâs amuzat mă pufneşte pe nepregătite;
e a doua oare când o observ făcând asta în
ultimul timp, şi nu ştiu de ce mi se pare atât
de... drăguţ. Deşi sigur lovitura sa nu s-ar
simţi la fel de bine.
9

Se zvârcoleşte, ridicându-şi palma în dreptul

feţei pentru a-şi scărpina obrazul, iar
sunetul de plescăit din buze îmi formează
un mic zâmbet în colţul gurii. Se întoarce
apoi din vreo două mişcări, cu pleoapele încă
închise si cu buzele strânse acum într-o linie
7

dură, orizontală. îi înconjor corpul cu braţul

liber, trăgând-o în mod deliberat spre mine
până când îşi freacă nasul de pieptul meu,
punându-şi o palmă peste bătăile regulate
ale inimii mele. Apoi, ca şi cum ar fi cel mai
firesc lucru din lume, piciorul stâng i se
ridică pe sub plapumă şi se pleoşteşte peste
trunchiul meu, prinzându-mă ca-ntr-o teacă.

Rămân ţeapăn, asta şi pentru că genunchiul

său îmi atinge o anumită zonă ce riscă să
se trezească la viaţa dacă se va mai presa
mult în acel loc. Lumina din cameră e destul
de slabă, însă tot pot să-i descifrez conturul
delicat al feţei, ce-i pare acum neobişnuit de
slabă, ca şi cum ar fi în prag de anorexie sau
mai ştiu eu ce rahat.

Luna mereu fusese slabă, însă am observat

şi eu în ultimul timp, mai ales de când mă
întorsesem în Portland, că pare mult mai
trasă la faţă, ca şi cum i-ar dispărea până şi
culoarea din obraji. Nu ştiu ce are in cap, asta
în cazul în care nu mănâncă, însă sigur n-o
s-o las să devină numai piele şi oase atât timp
cât sunt eu prin preajmă.

îmi preling degetele peste linia obrazului

său, atât de moale şi catifelat, şi-i îndepărtez
câteva şuviţe argintii ce-i acoperi nasul,
ridicându-i-se la fiecare respiraţie ce-i
părăseşte nările. Mereu o prinsese blondul,
însă trebuie să recunosc, nici culoarea asta
de argintiu metalic nu o dezavantajează
prea tare. îi ating în treacăt lobul urechii,
pipăindu-i între degete, apoi cobor încet spre
gât, simţindu-o mişcându-se peste mine, ca şi
cum ar simţi ce îi fac.
r

Muşchii mi se flexează pe sub piele,

înfierbântându-mă puţin atunci când
genuchiul său îmi mângâie, deşi inconştient,
zona bazinului. Un jet de electricitate statică
ţâşneşte prin sânge, direct spre bărbăţia
mea, ce pare că dă semne că s-ar trezi curios
la viaţă. înghit în sec, încercând să-mi ţin
în frâu simţurile aprinse. Atât îmi mai
lipseşte, să mă găsească cu o erecţie de toată
frumuseţea în timp ce o ţin în braţe. Deşi,
teoretic, ea se pusese peste mine. Deci eu am
fost cel atât de sălbatic atacat. N-am nicio
vină, categoric.

Continui să stau in poziţia minute in şir,

uitând chiar şi de picioarele devenite acum
amorţite pentru că nu vreau să mă mişc
pentru a o trezi din somn. Soarele ce se
infiltrează prin crăpătura lăsată de perdea
o face insă la un moment dat să strâmbe din
nas, schiţând nişte gemete ce n-ar trebui
să mă facă să tresar pe dinăuntru cu atâta
neruşinare, însă o fac, apoi îi observ în
tăcere ochii plimbându-i-se pe sub pleoape,
deschizându-i în cele din urmă.

Plescăie din buze, privind câteva secunde

drept înainte ca şi cum ar fi sub puterea unei
vrăji. Abia mai târziu se scoală ca lovită de
autobuz, dându-se atât de puternic în spate
încât încep să o văd cu încetinitorul cum
aproape cade de pe pat. Mă reped la timp
spre ea, prinzând-o de încheietură, şi o trag
spre mine până ce-şi lipeşte din nou palmele
de pieptul meu. Mă uit perplex spre ea, puţin
amuzat de expresia ei confuză de-a binelea,
ca şi cum n-ar şti pe ce planetă trăieşte.
— Neaţa şi ţie! surâd spre ea, apropiindu-mă
cât să-i sărut coltul bărbiei.
J

Mă priveşte fix in ochi, ducându-şi palmele la

ochi pentru a-şi îndepărta puchinii.

— Cât e ceasul? Şi de ce stăteam călare pe

tine?

îmi răsucesc gâtul spre ceasul electronic de

pe noptieră, lăsându-ne amândoi cu spatele
lipiţi de lemnul patului.

— E şapte fără zece. Şi nu ştiu ce vis erotic

aveai de stăteai călare pe mine, dar sigur nu
m-am supărat.

îşi dă ochii peste cap, trăgând mai bine colţul

plapumei spre ea.

— Sigur tu te-ai dat pe lângă mine.

— Pardon? Vrei să-ti filmez data viitoare

f

atacul feroce? M-am simtit chiar... violat...

f

îşi arcuieşte sprâncenele spre mine, ca şi

cum mi-ar explica pe muţeşte că nu-mi
înghite rahaturile, iar peste câteva secunde
izbucnim amândoi în râs. La naiba, cât mi-a
lipsit asta!

— Ar trebui să mă îmbrac, spune după alte

câteva minute, dându-se spre marginea
patului. Mama mă va chema la micul dejun
în curând.

Mă aplec spre ea, lăsându-mă cu burta peste

aşternuturi în timp ce o cuprind cu braţele de
după şolduri. Ignor până şi răcoare camerei
ce-mi atacă năvalnic pielea dezgolită. Se
opreşte din mişcare, întorcându-se cu partea
de sus a corpului spre mine. îşi petrece un
braţ de după capul meu, mângâindu-mi părul
cu palma.

— Mai stai puţin, inspir în tricoul său,

bucurându-mă la gândul că măcar puţin din
parfumul meu i s-a imprimat pe piele până
acum.

— Te porţi ca un copil, murmură, fără să se

dea la o parte. Nu mă face să mă arunc înapoi
în patul tău, pentru că sigur n-aş mai
ieşi din el pentru câteva ore bune!

— N-ar fi aşa rea ideea, îi râd peste pulpe,

privind-o cum îmi aruncă o ocheadă scurtă,
atât de caracteristică ei.

— Normal că nu, pufăie pe nări. Dar Drako

trebuie să sară înapoi în curând, şi vreau
să-ţi petreci mai mult timp cu el, pentru că se
vede că vă înţelegeţi bine. Pot lenevi altădată
în patul tău, aşa că dă-mi drumul!

Cuvintele sale stârnesc un foc mocnit în

pieptul meu. Nu cred că-şi dă seama cât de
mult apreciez faptul că vrea să-mi ofere timp
liber cu dracul, cu toate că nu-1 cunoaşte
aşa bine. Urmează să plece peste vreo trei
zile, şi nu ştiu când am putea să ne mai
vedem având în vedere distanta, asa că nu
# 7 r

pot decât s-o strâng mai bine de după tors,

adâncindu-mi fata în moliciunea caldă a
r

corpului său. O aud icnind de lângă mine,

pesemne că o strâng cam prea tare.

— Vreau să te sărut, mă trezesc în secunda

următoare rostind, lingându-mi deja buzele
într-o anticipare debordantă.
— Nici gând! tună spre mine. Am un gust
aşa nasol in gură încât sigur n-aş vrea să-l
cunosc şi pe al tău. Sigur am crea o ciorbă de
cavadre numai bună!

Râd atât de tare la auzul comentariului său,

încât stomacul mă doare din cauza muşchilor
i

încordaţi la maxim. Uneori are nişte replici

atât de bizare, morbide chiar, încât nu
încetează să mă lase cu gura căscată.

Sar repede din pat, trăgându-mi mai bine

pantalonii pe şolduri, apucând-o de mână
pentru a o ridica de pe pat.

— Ce faci?

— Mergem la baie să ne spălăm pe dinţi ca să

te pot săruta cât vreau, dăh!

Cred că îşi dă drumul la gură pentru a-mi

spune ceva, însă o trag după mine înainte să-i
mai ofer vreo şansă de contraatac. Sigur nu
i-ar ieşi ceva prea frumos pe gură.
Ne oprim insă la intrarea în baie atunci când
uşa se dă în lături, iar figura obosită a tatei
ne apare în cale, căscând. Clipeşte de la unul
la altul, oprindu-şi mai apoi privirea neutră
asupra mea. Luna înţepeneşte lângă mine,
aşa că simt nevoia să o strâng mai bine de
mână pentru a-i reaminti că sunt cu ea.

Complet pe neaşteptate, tata mă bate de

câteva ori peste umăr, zâmbindu-mi strâmb
în colţul gurii. Zâmbetul însă nu-i ajunge şi la
ochii de o severitate camuflată.

— Punct ochit, punct lovit, hm?

Mă întunec la fată, miscându-mi umărul de

sub palma sa. Oasele feţei mi se strâng într-o
încleştare acerbă, şi am noroc că pleacă fără
să mai scoată un cuvânt înainte să zic ceva
greşit de faţă cu Luna. închid baia în urma
noastră, dându-i drumul la mână pentru
a putea scotoci prin sertarul din spatele
oglinzii după o periuţă nedesfăcută. I-o întind
de îndată ce găsesc una, punându-ne la
fiecare câte o bobiţă mare de pastă de dinţi.
— Nu cred că taică-tu mă place prea tare,
murmură cu periuţa încă mişcându-i-se în
gură.

— El nu place pe nimeni, ridic din umeri,

ridicându-mi baza maioului pentru a-mi
scărpina burta de câteva ori.

Şi nu pot să nu observ reflexia nostră din

oglindă, atât de intimă şi... casnică aproape,
ca si când am fi făcut asta de când lumea
7

şi pământul. Eu, cu burta puţin la vedere,

scărpinându-mi de mama focului un loc ce
pare că mă arde sub unghii, cu pantalonii
lăsaţi pe talie, descoperindu-mi linia destul
de vizibilă a V-ului din piele, şi Luna, cu
părul ciufulit pe lângă urechi, cu ochii pe
jumătate închişi si cu nişte mişcări atât de
J 7 7 7 7

încete şi evitante, de zici c-ar fi teleghidate de

la distantă.
9

Termin înaintea ei, lăsând-o să se spele

pe ochi cu apă rece, iar când o observ
că zăboveşte un pic prea mult cu faţa în
prosopul de baie o cuprind cu braţele de la
spate, ridicând-o de pe podea cu uşurinţa
unui scaun.
— Uah, Hex! se prinde furtunos de strâns cu
palmele de umerii mei in timp ce-o plimb
prin cameră, apoi se uită lung şi confuză,
lăsând-o cu fundul pe suportul chiuvetei.

îmi sprijin palmele de-o parte şi de alta a

pulpelor sale, aplecându-mi faţa mai in jos
pentru a mă apropia de nivelul său.

— Lasă-mă jos, îmi cere pe un ton poruncitor,

care nu mă mişcă însă nici un centimetru,
darămite cu totul de lângă ea.

— Am acum gust de mentă în gură. Nu asta

vă place vouă, fetelor? Sărutul mentolat ca în
telenovele?

Mă priveşte pieziş, strângându-şi palmele în

jurul blatului de marmură de sub ea.

— Nu ţin minte să fi avut vreodată gust de

mentă când ne-am sărutat până acum, şi tot
nu ţi-am vomat în gură de dezgust.

Replica sa, atât de înfiptă, trezeşte un nou val

de căldură prin vene. Ar fi trebuit să mă
aştept că nu se va lăsa cu una, cu două, în
fata mea.
9

— Deci puteam să te sărut şi cu forţa

dimineaţă, fără să am dinţii spălaţi, nu asta
insinuezi?

— Nu, insinuez că ar trebui să mă laşi naibii

jos până nu-mi ridic genunchiul şi te pocnesc
la creatorul de bebeluşi.

Pufnesc, scuturându-mi capul. N-o să mă

satur vreodată de contraatacurile sale.

Niciodată.

îşi pune palmele pe umerii mei, încercând

să mă împingă. Stau însă mult prea bine
amplasat cu picioarele pe podea pentru a
mă clinti din loc, iar conştientizarea acestui
lucru îi formează o nouă grimasă să-i
adâncească trăsăturile.

— Dă-te! mârâie printre dinţii încleştaţi.

— Fă-mă! îi răspund pe acelaşi ton hotărât,

iar în secunda următoare palmele mele îi
ating pulpele, despărţindu-i-le dintr-o
singură mişcare ce-i fură un icnet de
surprindere de pe buze.

Mă strecor in spaţiul format intre picioarele

sale, atât cât îmi permite forma chivetei,
şi mă las spre ea până când frunţile ni se
găsesc la o distanţă mai mică de câţiva
centimetri. Aerul cald ce i se furişează
r

printre buzele întredeschise îmi mângâie

gura, încălzindu-mi măruntaiele, iar faptul
că-mi menţine în tot acest timp privirea, fără
să şi-o mute măcar vreo clipă de la a mea, îmi
generează un şoc electric prin toţi muşchii.

îmi ling buzele, observându-i ochii zburând

spre ele pentru o fracţiune de secundă.

— Mă săruţi azi? o întreb calm, ridicându-mi

o palmă cât să-mi trec degetul arătător pe
deasupra tricoului său —pardon, al meu —,
forţându-1 în sus în timp ce-i simt carnea
abdomentului flexându-se sub degetul
meu. îşi închide ochii, luptându-se parcă cu
gândurile din mintea sa.
îmi las ochii să urmeze traseul desenat
de degetul meu de-a lungul trupului său,
delectându-mi vedea cu paloarea pielii sale,
urcând periculos de mult de zona inferioară
a sânilor săi, unde nu simt nicio barieră
care să mă despartă de ei. O idee ciudat
de îndrăzneaţă îmi încolteste în minte,
t * • *

oprindu-mă din mişcare cât să-i caut cu

îndârjire ochii tulburaţi pe jumătate.

Trage mai lent aer în piept, aproape ezitant,

ca si cum ar încerca să-si tină sub control
T t t

respiraţiile.

— Nu ai sutien sau bustieră? inspir, la rândul

meu, întretăiat.

— Nu le suport, ridică evaziv din umeri, fără

să ştie că informaţia sa e îndeajuns pentru
a-mi clocoti sângele şi a dau frâu celor mai
murdare fantezii ale mele.

— Deci, şoptesc, cu gura planându-mi acum

pe deasupra obrazului său drept, dacă mi-aş
strecura palma mai sus, aş putea să-i ating
fără vreun obstacol?
— Cred c-ar fi destul de periculos asta, îşi
menţine privirea pe a mea, căpătând acum
puţin mai multă culoare la faţă.

— Sau periculos de sexy, zâmbesc ca un

vulpoi pus pe rele, şi-i acopăr gura cu a mea
înainte să mă gândesc de două ori înainte.

Palmele sale îşi croiesc drum spre gâtul

meu, înconjurându-1, în timp ce ale mele
se poziţionează din nou peste pulpele sale
pline şi încordate sub pantalonii de pijama,
masându-i-le cu mişcări lente de du-te-vino.
»

Limba sa îmi plonjează în gură, storcându-mi

de pe buze un geamăt de surprindere plăcută
atunci când îi simt căldura invadând-o
pe a mea într-o baie de aburi turmentaţi,
îi cuprind mai bine şoldurile destul de
osoase în palmele mele, simţindu-i carnea
înfierbântată pierzându-se printre degetele
mele pofticoase de a o descoperi şi mai mult,
şi ne lăsăm pradă în scurt timp unui sărut
creator de senzaţii vibrante, ce se scurg prin
corpurile noastre conectate ca şi cum am fi
proprii noştrii distribuitori de adrenalină.
Ne luăm răgazul de a mai respira doar atunci
când simţim amândoi nevoia disperată de
aer, unindu-ne frunţile în timp ce gurile
noastre trag lacome tot aerul ce se adună în
jurul nostru.

— Data viitoare, îi dau la o parte o fâşie de

păr transpirată pe de obraz, o să ţi le strâng
în palme şi o să-ţi placă la nebunie.

Trage aer cu o forţă dureroasă în plămâni,

părând de-a dreptul ameţită de întreaga
situaţie. îşi trece limba peste buze pentru a-şi
îndepărta umezeala de pe ele, apoi îşi ridică
ochii încercănaţi spre mine, privindu-mă
pieziş.

— Atinge-mă fără să-ţi dau voie, iar creatorul

de bebeluşi îti va rămâne fără muniţie.

— Şi, ce faci în California în timp ce măicuţa

e la facultate?

Drako soarbe din cafeaua neagră,

muscându-si vârful limbii ca si cum s-ar fi
7 * »

ars, şi nici nu-i de mirare, căci aburii ies din

ceaşcă mai ceva decât dintr-o locomotivă.
O trânteşte pe blatul de bucătărie,
aruncându-mi o ocheadă delăsătoare.

— De ce-i zici măicuţă? 9

— Vrei să spui că tu nu-i spui aşa? ridic

sprânceana spre el.

— Nu tocmai, răspunde prompt, oarecum sec.

De îndrăgostit ce eşti, îmi spun în gând,

sorbând din propria cană de cafea.
Surprinzător, sau nu, pe a mea o beau
întotdeauna cu nişte lapte sau zahăr. Nu
înţeleg oamenii care pot să bea amăreala
aia ca pe dulceaţă. Mi se întoarce stomacul
numai când mă gândesc. Mai degrabă
mesteci zaţul si stii o treabă, oricum n-ar fi
t t 0 J

mare diferenţă. 9

— Oricum, mi-am luat un apartament şi

învăţ. 9
Mă înec cu înghiţitura de cafea, scuipând
câţiva stropi pe podeaua de la picioarele
mele. Şi, aparent, şi pe blugii abia spălaţi.
Futu-i!

Rup un şerveţel din sulul de pe masă,

presând peste pata deja băgată în ţesătură.
Fir-ar să fie, trebuie să-i spăl iar!

— Pardon, ai zis cumva că înveţi? întreb

credul, lăsând cana de cafea pe masă înainte
să fac o altă nenoricire. Cum ar fi să mi-o
vărs peste mădular. Blestemele Lunei sigur
s-ar adeverei înainte de termen. îmi dreg
totuşi glasul, revenind. Pentru ce înveţi, mă
rog?

— Să mă înscriu la anul la facultate, doar

n-oi învăţa de plăcere! mârâie spre mine,
şi pentru prima dată-n dimineaţa asta mă
bucur că javra puricoasă a rămas la Joanna
pe ziua de azi. Sigur nu voiam să o aud şi pe
ea mârâindu-mi pe la picioare.

— Parcă nu voiai să dai mai departe? mă

încrunt.
— Nu, dar nu prea am altă opţiune
momentan, se întunecă la faţă, vădit iritat. Tu
te pricepi la mecanică, eu nu prea am talente
ascunse.

— Păi şi la ce vrei să aplici?

— La ceva inginerie. Mă gândeam la cea cu

construcţia de maşini. Cine ştie, poate ne
deschidem o afacere împreună mai târziu,
rânjeşte cu subînţeles, lăsându-mă însă cu
mintea în spaţiu.

Niciodată nu l-am crezut pe drac în stare de

a da mai departe la facultate. Şi nu pentru
c-ar fi fost prost — cu siguranţă e mult mai
deştept decât mine, n-am niciun dubiu în
privinţa asta şi nicio remuşcare că eu nu
ajunsesem aşa —ci pentru că nu l-am văzut
vreodată preocupat cu aşa ceva. Mereu îmi
spunea că, cel mai sigur, va prelua afacerea
familiei sale, însă după câte a îndurat în
ultimii aproape doi ani, cred şi eu că unica
lui opţiune dispăruse peste noapte, lăsându-1
cu ochii în soare.

Eu, de bine, de rău, am noroc cu Bill care mă

ajută chiar dacă nu e obligat să o facă, însă
Drako are dreptate; nu fusese interesant
niciodată de ceva anume, aşa că e normal ca
acum să nu aibă habar încotro să se îndrepte.
Dar totuşi, alţi trei-patru ani pe băncile
şcolii... Ce fel de coşmar hidos mai e şi ăsta?

— Păi, zic cu o oarecare causticitate în glas,

măicuţa sigur va fi mândru de tine. Ia spune,
v-aţi împăcat? V-am văzut sărutându-se
aseară.

Dă din cap.

— Cred că suntem împreună şi fără ca ea

să-si dea încă seama de asta. Cred că îi e
t

frică sau ceva, se încruntă în gol. Avusese

un coşmar destul de urât aseară. Abia de am
9

putut-o trezi.

— Ţi-a spus despre ce era vorba?

— Nu, dar nici n-am presat-o. O să stau lângă

ea până-n ziua în care îmi va spune că nu mă
mai plece şi că mă vrea afară din viaţa ei.
— O dai în masochism deja, vorbesc cu
ironie în glas, prinzându-i cu coada ochiului
privirea severă, aruncată spre mine. Mă rog,
nu c-ar veni ziua aia prea curând, mormăi în
sinea mea, suficient de tare însă pentru a mă
face auzit.

Continuă să-şi bea din cafea, privind din

când în când prin bucătărie ca şi cum ar
încerca să mediteze în gând, apoi aud uşa de
la intrare cum scârţâie prin tot holul. Sigur
e tata, îmi spun în gând, înjurându-i în gând
sosirea mult prea devreme. Plecase pe la ora
prânzului cu treburi prin oraş, ceva legat de
o afacere a unui coleg de muncă, şi speram
în sinea mea să stea până seara, târziu. Casa
e mult mai liniştită când nu e el aici si, desi
îmi dau seama că a venit vremea să-mi iau
zborul de aici, nu pot să nu mă gândesc la
singurătatea pe care o va simţi mama dacă
voi alege să o las aici, singură, unde nu se
mai simte de mult timp căldura unui cămin
familist.

Deci nu mică mi-e surprindere atunci când

figura firavă a acesteia apare în cadranul
uşii, ţinându-se de acesta cu o palmă şi cu o
expresie gârbovită pe faţă, ca şi cum ar
trece-o toate apele. Mă ridic instantaneu de
pe scaun, cu inima ajungându-mi in gât.

— Mamă, te simţi bine? întreb pe o voce mult

prea tăioasă, înecată însă în îngrijorare la
vederea chipului său scăldat în albeaţă. E
rece la atingere, şi tremură din când în când
ca şi cum n-ar putea să-şi controleze corpul.

— S-sunt bine, Hex, se chinuie să-şi pună un

zâmbet liniştitor pe buze, ce-i dispare înainte
să pot măcar clipi.

Drako apare din spatele nostru, întinzând un

braţ pentru a mă ajuta să o aşez pe un scaun
din dreptul mesei. Dispare apoi de lângă ea,
întorcându-se în secunda următoare cu un
pahar rece de apă. Mama îi zâmbeşte candid,
luând câteva înghiţituri mici. Lasă paharul
pe suprafaţa mesei, lăsându-şi capul pe spate
pentru a putea respira lung şi zgomotos.
Mă las pe vine în dreptul genunchilor săi,
ridicându-mi o palmă pentru a mi-o plasa
peste fruntea transpirată a acesteia; e
fierbinte, dar în acelaşi timp trecută de toate
apele. Un junghi sfârtecător
mă împunge pe sub coaste.

— Mamă, de ce ai mai mers la muncă dacă

ţi-e rău? o dojenesc cu fermitate, cu toate că
stiu că nu ar trebui să fiu atât de dur cu ea în
*

situatia în care e.
J

Pleoapele sale se deschid cu greutate, iar

ochii săi, deveniţi acum palizi şi şterşi, îmi
cuprind întreaga faţă dintr-o singură privire
plină de blândeţe. îmi atinge drăgăstos
obrazul stâng, înghiţind în sec, băgându-i de
seamă buzele stafidite.

— E doar o răceală. O să-mi revin până

mâine.

— Nu prea cred, mormăie Drako din dreptul

ferestrei, uitându-se la noi cu o încruntare
peste frunte.

O aud cum tuşeşte scurt, respiraţiile sale

devenind din ce în ce mai violente, până când
o zăresc ducându-şi palma în dreptul gurii
pentru a încerca să-şi înăbuşe zgomotele
devenite deja dureros de ascuţite. Clipeşte de
câteva ori, cu o sticlire în pupile
ca şi cum ar podidi-o lacrimile, şi înghţ din
fiecare fibră când zăresc petele de un roşu
închegat ce-i stropesc căuşul palmei.

— Mamă! Băga-mi-aş! răcnesc dezorientat,

lungindu-mă peste masă pentru a smulge
cu totul o buzată de şerveţel pcu care-i
şterg urmele de sânge de pe mână. Mergem
la spital! mă ridic de lângă ea, aruncând
şerveţelul mototolit undeva 1 picioarele
scaunului, şi-mi trec mâinile prin păr,
cuprind parcă de nişte spasme înfrigurate.

— Nu, Hex..., se şterge cu manşeta de la

geacă, uitându-se la mine cu ochii mijiţi,
extrem de obosiţi si încercănaţi. Sunt bin...
t ! 1

— Acum! i-o tai numaidecât, uitându-mă spre

Drako care dă din cap, apropiindu-se de noi
pentru a mă ajuta să o ridic pe mama de pe
scaun. Caut cu privirea cheile maşinii care de
obicei stau înfipte în umeraşul de la intrarea
în hol, şi blestem printre dinţii încleştaţi
atunci când îmi amintesc că nenorocitul de
taică-mi a luat maşina atunci când a plecat.
Fir-ar să fie! Nimic bun nu face!
Ieşim în lumina palidă a soarelui de amiază,
rugându-1 pe Drako să o ţină pe mama cât
timp îmi scot telefonul şi apeleze serviciul
de taxi pentru a chema unul. După câteva
apeluri ce intră direct în căsuţa vocală,
centralistă mă anunţă, cu o aparentă părere
de rău, că toate maşinile sunt indisponibile
momentan. închid apelul, înjurând cu o
furie ce riscă să-mi întunece gândurile. Din
spatele meu, respiraţiile înecate ale mamei
îmi fac inima să tresalte speriată, sângele
lovindu-mă direct în moalele capului, ca
nişte înţepături de cuţit.

— Omule, tremură ca varga, se uită Drako

la mine cu o frunte băzdată de cute adânci.
Cheamă-ţi vreun prieten sau ceva, altfel mi-e
că leşină.

Privesc de la el spre femeia ce stă cocoşată

în braţele sale, atât de palidă şi lividă,
ca o umbră a celei care fusese cândva o
frumuseţe răpitoare, şi-mi umezesc buzele
pentru a nu mă pierde cu firea şi a paraliza
mai mult decât o fac deja. Mintea mea începe
deja să-şi dea închidere, neştiind cum să
reacţioneze.
J

Fac câţiva paşi în spate, cu degetele

tremurându-mi peste tastatura telefonului,
şi glisez nerăbdător pentru a căuta numărul
lui JJ. Cineva îşi drege glasul din stânga mea,
făcându-mă să-mi scot capul din ecran şi să
mă holbez cu o ură stârnită spre femeia de
lângă mine. Aurora îşi mută instant ochii de
la ai mei, ţinând la piept o sacoşă de carton
plină de cumpărături, şi o priveşte pe mama
cu o expresie greu de explicat.

— Vreţi să mergeţi la spital? întreabă

deodată, pe acelaşi ton aspru şi lipsit de
inflexiuni cu care sunt atât de obişnuit.
Haide, vă duc eu! spune, întorcându-se pe
pantofii cu toc cui pentru a se apropia de
maşina sa, parcată în dreptul bordurii din
fata casei sale.
9

Aş vrea să-i spun să-ţi bage ajutorul în dos,

eventual să i se blocheze naibii acolo, însă
tot ce-mi stă în gând este starea precară de
sănătate a mamei, şi gândul că orice minut
în plus contează şi va face diferenţa. Aşa că
înghit în sec gustul amar de pe limbă, lovind
furios cu piciorul asfaltul alunecos, şi o
ajut pe mama să se deplaseze cu grijă până
pe bancheta din spate a maşinii Aurorei,
strecurându-mă lângă ea pentru a o trage la
pieptul meu. Respiră din ce în ce mai greu,
părând să încerce să-şi înăduşe tuşea.

Drako se aşază fără pic de reţinere pe

scaunul din dreapta, câştigând de la ursuza
de lângă el o privire plină de dezaprobare,
oarecum de dezgust, asemănătoare cu cea pe
care mi-o oferă mie de fiecare dată când se
uită la mine, însă tace din gură, accelerând
pe străduţa lipsită de alte vehicule.

De îndată ce opreşte în faţa Spitalului

General o scot pe mama din maşina acesteia,
aplecându-mă spre geamul său pentru a o
face să-l dea în jos. Preţ de câteva secunde
doar ne privim, fără să ne spunem ceva sau
să dăm semne că am vrea s-o facem, şi simt
cum muşchii faciali mi se strâng pe sub piele
din cauza senzaţiei de incomodare.
t

Ce naiba ar trebui să-i spun?

Pare însă la fel de stânjenită ca mine, cu

toate că are aceeaşi acreală pe faţă ca
întotdeauna, făcându-i trăsăturile feţei să-i
pară reci şi neclintite.

— Deşi nu te înghit sub nicio formă, mama

ta e o femeie bună. Acum pleacă de aici şi
ai grijă de ea, rosteşte fiecare cuvânt cu
o răceală teribilă, stăruind asupra sa ca
străpuns de săgeţi.

Dau vag din cap, privind-o cum îşi lasă din

nou geamul în jos, dispărând apoi din curtea
spitalului. O trag pe mama mai bine lângă
mine, sprijinind-o de la spate cu un braţ
pentru a-i susţine greutatea, şi mă iau după
Drako care porneşte în faţa noastră ca şi cum
i-ar aparţine locul ăsta.

Se lasă deja seara când doctorul care o are în

grijă iese să vorbească cu mine, vorbindu-mi
despre prognostic şi despre tratamentele
care aveau să urmeze. Dau din cap la orice
vorbă de-a sa, cu palmele reci şi transpirate
strânse în pumni pe lângă corp, şi aproape că
nici nu bag de seamă momentul în care tata
apare alergând pe uşile din capătul holului,
căutându-mă ca un nebun cu
privirea. De îndată ce mă observă stând pe
scaun se apropie repezit de mine, privind cu
ochi bulbucaţi spre geamul din spatele meu,
dincolo de care se află mama, odihnindu-se.

— Ce s-a-ntâmplat? E bine?

Un pufăit riscă să-mi părăsească buzele la

auzul interesului sporit ce i se distinge în
glas. încep să-l urăsc pe Drako că e plecat
să ne aducă nişte cafele; pare că stă acolo
de o veşnicie, lăsându-mă singur cu ultima
persoană pe care vreau să o văd momentan.

— Acum îşi faci griji pentru ea? întreb cât

se poate de calm, ridicându-mă în picioare
pentru a fi la aceeaşi înălţime ca el. Se uită
fără reacţie la mine, ca o stană de piatră
incapabilă să se mişte. Până acum de ce nu
ţi-a păsat?

Sprâncenele i se apropie milimetric,

căpătând acum o nuanţă de cenuşiu peste
ochii îngustaţi.

— Nu mă lua cu din astea şi spune-mi ce are!

— Pneumonie! De mai bine de două
săptămâni! Cum naiba nu ai văzut că soţia ta
suferă lângă tine, în pat? N-ai ochi sau ce? mă
răstesc spre el, simţind furnicături în palme
ca si cum as avea tendinta de a mă arunca la
T » r

gâtul său.

Tata mă priveşte tăcut, cu muşchii feţei

zvâcnindu-i pe sub piele şi cu o postură din
ce în ce mai rigidă. Pare se respire mai lent,
înghiţind aerul pe nări ca şi cum ar trage
droguri pe nas. îşi mută vederea de la mine
spre geamul lateral, zărind chipul liniştit al
mamei cum stă adormită pe patul de spital.
Pare mult mai calmă acum, conectată la o
perfuzie şi mai nişte aparate menită să-i
stabilizeze tensiunea crescută, şi nu pot să nu
simt nevoia de a lovi un perete pentru a mă
elibera de frustrarea şi nervii ce-mi circulă
prin vene. întreg corpul îmi arde de furie, iar
omul ce stă şi se uită ca prostul de mama nu
face decât să mă irite până la extrem.

— Ce... Ce trebuie să facă pentru a-şi reveni?

îşi trece degetele prin păr, atingându-şi în

treacăt ceafa, şi mai că aş crede că îi pasă de
ea dacă nu mi-as aminti ce nenorocit a fost
t

cu ea in toti anii ăştia, tratând-o mai urât ar fi

meritat vreodată. înghit, mutându-mi atenţia
de la el pentru a nu-mi reaminti alte lucruri
ce mi-ar face nervii să mi se urce si mai tare
*

la cap.

— I s-a dat un tratament de jumătate de an.

Va mai sta aici câteva zile, apoi trebuie să-l
urmeze regulat dacă vrea să scape de boală
complet.

ÎI aud cum trage aer în piept, expirând lung

pe gură. Probabil are impresia că i s-a mai
pus o problemă pe cap la cât de încordat
pare. însă se înşală amarnic dacă va crede
cumva că îl voi mai lăsa să o trateze pe
mama ca pe ultima femeie. Chiar dacă asta
va însemna să-mi iau şi trei job-uri în acelaşi
timp, o voi scoate din casa aia cu preţul
libertăţii mele dacă voi crede că se comportă
la fel de ticălos ca şi până acum.

— N-am ştiut..., murmură după câteva clipe,

întorcându-şi corpul spre mine pentru a-mi
întâlni ochii. N-am avut habar, Hex.
— Normal, îmi dau ochii peste cap. Când ţi-a
păsat ţie vreodată de aşa-zisa ta soţie încât să
te îngrijorezi pentru ea?

Expresia feţei i se înăspreşte, făcând un pas

spre mine cu o ameninţare licărindu-i în
ochi. Rămân în acelaşi ochi, provocându-1
din privire să facă un pas greşit înspre mine.
Maxilarul i se încordează.

— Nu fi cinic, băiete! De parcă tu te-ai

deranjat să suni să vezi ce facem cât timp te
coţăiai cu altele cine ştie pe unde. Nu arunca
totul în cârca mea, pentru că dacă erai un
fiu exemplar, aşa cum pretinzi că eşti în
comparaţie cu mine, ai fi ştiu că nu se simte
bine. Suntem în aceeaşi oală, iar maică-ta
trage acum ponoasele ca ultima martiră!

Corpul mi se apleacă în faţă, prinzându-1

de gulerul cămăşii ce-i iese de după
fermoarul gecii de fâş. El însă nu se dă din
loc, continuând să-mi susţină privirea ca şi
cum s-ar desfăşura între noi un fel de joc al
acestora, provocându-mă să nu-i dau drumul.
Avem noroc că suntem singuri pe
culoar, altfel, mai mult ca sigur, am fi
aruncaţi afară dacă ne-ar vedea unul la gâtul
celuilalt.

Din faţa mea, tata pufneşte pe nări.

— Chiar dacă îţi vine greu să crezi, o iubesc

pe Cristine. în felul meu scrântit şi egoist,
însă ţin la ea la fel ca în prima zi. E mama
copilului meu şi cea care şi-a pierdut o parte
din ea pentru a-mi satisface mie dorinţele
de a avea o fiică, aşa că nu îndrăzni să mă
acuzi că nu dau doi bani pe ea, pentru că aş
fi eliberat-o de lângă mine dacă nu aş mai fi
simţit nimic pentru ea.

— De aceea te porţi cu ea ca şi cum ar fi un

străin? mârâi prin încleştarea dureroasă a
dinţilor, trăgând mai bine de gulerul său.

— Nu înţelegi ce e între noi. Ne ştim mai bine

decât oricine, şi da, poate că am probleme
pe care nu ştiu cum să le rezolv, dar asta nu
înseamnă că nu îmi pasă! Iar acum, dacă ai
terminat de sărit la gâtul meu, vreau să merg
la soţia mea.
f
Aş vrea să-i ţip din toţi rărunchii să plece
naibii de aici şi să nu se mai întoarcă; că
ne-ar fi mai bine fără el si că nu e nevoie
*

să se prefacă, însă oricât de mult aş vrea să

scuip spre el vorbele astea ceva îmi ţine gâtul
blocat, dizolvându-mi toate reproşurile.

îi dau drumul, în cele din urmă, la cămaşă,

făcând un pas înapoi. îşi aşază gulerul din
câteva mişcări, aruncându-mi o ultimă
ocheadă scurtă, apoi dispare dincolo de
uşă, apropiindu-se cu paşi hotărâţi de patul
acesteia. Privesc tăcut, cu un nod în gât şi
altul în stomac cum se aşază cu fundul pe
marginea patului său, trecându-şi o palmă
peste cele câteva şuviţe rebele ce-i acoperă
obrajii, dându-i-le la o parte, iar în secunda
următoare ochii mamei se deeschid încet,
părând a schiţa un mic zâmbet spre acesta.

Pare să-i spună ceva mamei, cu toate că nu-i

pot citi pe buze de la distanţa asta, apoi se
apleacă spre ea pentru a o săruta pe frunte
şi obraji de câteva ori. Ochii îmi devin brusc
mai greoi, încărcaţi de o tensiune ce riscă să
dea pe dinafară.
Din fericire, o voce familiară ce-mi face inima
să bată mai cu putere mă scoate din starea
de rău, iar in câteva clipe braţele primitoare
ale Lunei se strâng cu forţă in jurul torsului
meu, clătindându-mă puţin pe ambele
picioare. O înconjor la rândul meu, zărindu-i
din spatele său pe Drako şi Joanna păstrând
distanţa pentru a ne da intimitate, şi-mi
cobor nestingherit capul pentru a-mi afunda
faţa în parfumul floral al părului său, ce-mi
relaxează instant întreg corpul. Oare şi-a
schimbat şamponul? Miroase mult mai bine
decât cel anterior?

— Vei fi bine? mă întreabă după câteva

secunde scurse pe lângă noi, cu nasul
cufundat în scobitura gâtului meu.

îmi ridic încet corpul de pe al său, privind-o

cu oboseală si reţinere. Nu încearcă să-mi
7 r

zâmbească, ca şi cum mi-ar spune că totul va

fi bine, şi-i mulţumesc pentru asta. Pentru
că n-am nevoie de gesturi pline de milă sau
compasiune în momentul de faţă, ci de ceva
crud, real, ceva care să-mi reamintească că
durerea face parte din noi şi că nu o putem
îndepărta cu una, cu două.

— Voi fi, îi mângâi încet obrazul, simţindu

fiecare cuvânt pe care îl rostesc în timp ce
mă uit spre ea.

Căci lângă ea simt puterea de a depăşi orice

obstacol.

— E mai bine mama ta? întreabă Joanna,

apropiindu-se cu Drako de noi.

Privirea îmi fuge involuntar spre salonul

mamei, acolo unde ea şi tata par să râdă în
acelaşi timp ca atunci când eram mic şi se
tachinau unul pe celălalt.

O împunsătură mă loveşte direct în stomac,

făcându-mi pulsul să accelereze la vederea
imaginii lor atât de... înstrăinate ochilor mei.
A trecut atât de mult de când nu i-am mai
văzut atât de apropiaţi, încât mă doare inima
să mă uit acum la ei.

Mă întorc spre ceilalţi, furişându-mi un braţ

de după umerii Lunei pentru a o simţi mai
aproape de mine. Am nevoie de asta
momentan.

— Da, au băgat-o pe tratament. îşi va reveni

in cele din urmă.

Zâmbetul i se lungeşte pe buzele măicuţei,

în timp ce Drako dă scurt timp cap, fără
să spună altceva. îmi întinde, abia acum,
paharul de cafea.

— Ce bine! bate din palme Joanna. Eram cu

ceilalţi când ne-a anuntat Drako. Voiau si
t J $

ei să vină, dar am crezut că ai nevoie de...

intimitate.

îmi arunc privirea spre dracul nepăsător

din faţa mea, amintindu-mi, din nou, ce
limbă ascuţită poate avea. Mă bucur însă că
a adus-o pe Luna la mine, la naiba, chair şi
pe măicuţă, căci corpul nu mi se mai simte
atât de împovărat de griji ca la început. Şi mă
bucur şi că nu m-am trezit cu totă şatra după
ei; sigur mă pot lipsi de alte perechi de ochi
curioase.

Braţele Lunei se strâng uşor în jurul brâului

meu, captându-mi atenţia, şi o văd
zâm bindu-m i în cele din u rm ă a şa cum ştie
ea m ai bine pentru a mă face să-mi m ai ridic
m oralul — discret, cu căldură, ca şi cum n-ar
vrea ca altcineva să vadă ce-mi oferă.

Şi cred că asta e m om entul în care realizez

cât de mult pot ţine la ea.
 Capitolul 39

LUNA

— Pentru a mia oară, Luna! De câte ori ţi-am

zis până acum să-ţi fixezi alarma cum trebuie?
E a treia oară pe săptămâna asta când te
trezeşti târziu!

încercasem să rezist tentaţiei de a imita glaul

tărăgănat al mamei ce nu contenea din
scuipat reproşuri la adresa mea, dar muşchii
mă gâdilau prea tare pentru a mai putea
masca indiferenţa pe care o simţeam la adresa
ei. îmi dădusem în schimb ochii peste cap,
trecând pe lângă ea fără să-i întâlnesc privirea
plină de acuzare cu care îmi ardea ceafa
când văzuse că nu-i acordasem nicio atentie,
şi mă apropiasem de chiuveta din bucătărie
pentru a-mi turna un pahar cu apă. Avusesem
în gând să înghit şi ceva de mâncare înainte
să pornesc spre liceu, însă la cât de proastă
mi-era starea sigur n-ar mai fi putut băga
nimic în gură de nervi.

Lichidul rece, purificator parcă, îmi alunecase

pe gâtlej într-un şuvoi liniştitor, cu toate că
stomacul mi se strânse într-un ghem plin de
dezaprobare când se izbi de fundul acestuia.
Chiar trebuia să-mi iau ceva de mâncare de la
magazinul de lângă liceu; asta dacă nu voiam
să mă trezesc din nou cu dureri insuportabile
de burtă mai pe seară.

Din dreptul meu, mama oftase îndelung,

trecându-şi de câteva ori degetele lungi şi bine
înghijite prin părul de un şaten închis ce-i
aluneca peste umeri.
— N-am să înţeleg niciodată de ce eşti aşa
răzvrătită, murmurase cu privirea adânc
înfiptă în podea, cu o căutătură vădit enervată
pe frunte. Sunny e mai mică şi ştie să asculte.
Tu de ce ţii morţiş să treci peste cuvântul meu,
Luna?

Clipisem lent, ca şi cum aş fi încercat să-i

absorb cuvintele si să le dau înţeles în
/ /

mintea mea. Nu izbutisem mare brânză, însă.

Aruncasem restul de apă din pahar înapoi
în chiuvetă, punându-l în uscătorul de vase,
şi-mi aruncasem privirea spre cea care îmi
chestiona în acel moment comportamentul
de... rebelă? Un pufăit arogant risca să-mi
părăsească buzele strânse într-o linie fină.

— Poate pentru că nici tu nu m-ai ascultat

atunci când eram mică? ridicasem din
sprâncene, întâlnindu-i ochii străbătuţi de
nişte văpăi aprinse. Cutele adânci ce-i crestau
fruntea începeau să fie şi mai observabile pe
măsură ce secundele treceau pe lângă noi.
— Nu vorbeşti serios, îşi îndreptase spatele.
Te-am educat la fel cum am procedat cu sora
ta.

— Oare? îmi arcuisem sprânceana stângă,

ochind-o cu un oarecare interes dezarmant.
Sau poate că i-ai acordat tot ei atenţia
destinată mie?Pentru că tin minte că tata a
7

fost lângă mine când am avut nevoie de ceva

sau intram în belele, nu tu. Nu înţeleg de ce te
mai miri acum că nu dau doi bani pe ceea ce
spui în momentul ăsta?

—Asta pentru că... se oprise cu buzele

întredeschise, ochii scăpărându-i acum de
nişte flăcări stranii, ce creşteau în intensitate
pe măsură ce-mi sfredelea chipul cu privirea.
Mă încruntasem, simtindu-mă incomod din
* r

cauza gestului său, iar ea clipi de câteva

ori, revenind la vehchea expresie de femeie
stăpână pe sine. Pentru că trebuia să ne
împărţim rolurile între voi, Luna.

— Oh, şi mai nou povara educaţiei mele

căzuse pe tata, sau cum? Aţi tras la sorţi sau
ceva?
Deja începeam să adopt un ton uşor
batjocoritor, ce nu trecuse neobservat de
urechile ciulite ale mamei, care îşi strânsese
braţele în dreptul pieptului, părând mai
defensivă. îmi plăcea însă s-o calc pe coada
de vulpe şireată, aşa că nu mă mai intimida
niciun gest al acesteia.

— Nu eşti coerentă la ora asta, dăduse ea din

cap, punăndu-şi greutatea pe un picior.

— Sau poate că nu vrei tu să accepţi un adevăr

de care eşti şi tu conştientă, ridicasem eu
din umeri, timp în care mama îşi deschisese
buzele pentru a-mi da o replică, cel mai
probabil mai acidă după încruntătura ce-i
deformase gura.

Nu mai apucase însă, căci nişte ţipete

înfundate, pline de înjurături, răbufniră
de undeva din casa vecină. Ne-am întors
amândouă capetele spre geamul lateral, cu
vedere la locuinţa familiei Zhelezkin, şi după
câteva clipe un sunet de bufnitură, ca de uşă,
pusese capăt tuturor zgomotelor ce făceau
ecou prin bucătăria noastră. Silueta lui Hex
trecea grăbită de-a lungul aleei de la intrarea
în curte, părând a fi furios şi plin de încordar
epe măsură ce înainta spre şosea. îmi
prinsesem inconştient buza de jos între dinţi,
simţind o nevoie cruntă de a merge după el şi
a vedea despre ce era vorba.

— Iar afurisenia aia de drogat. Când o să mai

avem şi noi pace în cartierul ăsta?

îmi întorsesem capul spre mama, ţintuind-o

cu o privire ce doream să-i dea de înţeles că
nu apreciam tonul sau cuvintele pe care le
folosise la adresa prietenului meu. Ştiam că
nu-l putea înghiţi pe Hex încă de când eram
mici, dar cum putea să fie într-atât de imatură
încât să-şi reverse şi acum mânia oarbă pe el,
când nici măcar nu încercase să vorbească cu
el sau să-l înţeleagă?

Mă iritase atât de tare comentariul său înfipt,

de-a dreptul deplasat, încât scosesem pe gură
primul lucru ce-mi venise atunci pe limbă:

— Oh, nu cred c-o să ai parte de asta prea

curând. S-a asigurat fiica ta mai mică de asta
când s-a cuplat cu el.
Dacă ar fi putut fi posibil, falca mamei ar fi
atins podeaua intr-o nanosecundă. Părea atât
de caraghioasă, atât de confuză, atât de...
neîncrezătoare pe vorbele mele, încât trezisem
în mine un sentiment profund de încântare,
ce-mi făcuse inima să bată cu şi mai multă
îndârjire. Un rânjet discret mi se strecurase
de-a lungul buzelor, curbându-le la capete.

— Oh, nu-mi spune... Nu ţi-a spus Sunny?

făcusem ochii mari, intenţionat spre ea,
conturând o actorie de toată jalea. Ups?
surâsem mulţumită, strecurându-mă pe lângă
ea înainte s-o văd cum explodează de mânie.

O luasem la goană afară din casă, ignorând

vântul rece de toamnă ce-mi zburlise părul
de pe ceafă, şi îl ajunsesem din urmă pe Hex
exact în momentul în care se pregătea să se
urce pe motorul său.

— Hei, eşti ok? îl bătusem peste spate,

oprindu-l cu casca în dreptul capului.
Mă ţintuise atent cu privirea, cu nişte ochi
încercănaţi, conturaţi de o peliculă groasă de
roşeaţă transparentă, dându-i un aer obosit şi
vai de el Un nod mi se puse în gât la vederea
expresiei nu tocmai plăcute de pe faţa sa.

Pufnise sec, punăndu-şi casca pe cap ca şi cum

ar fi încercat să mă ignore dinadins.

— Sunt bine, Luna. Nu-ţi bate capul cu mine.

Fusese rândul meu să mă hlizesc la el ca

la maşini străine. Mă dădusem un pas în
spate atunci când palmele sale se rotiseră pe
ambreiaje, făcând roata imensă din spate să
scoată un fum cauciucat, acoperind zgomotul
de zornăit metalic.

— Ştii că poţi vorbi cu mine, nu? îmi

împreunasem braţele la piept, strângând mai
bine geaca de piele în jurul corpului meu.
Pentru asta suntem cei mai buni prieteni, Hex.

— Nu acum, Luna! tunase spre mine, pe un ton

pe care nu-l mai folosise de mult, de
foarte mult timp cu mine. Cu o ultimă privire
fugară înspre mine, îşi trase în jos geamul
frontal al căştii, urnind motocicleta din loc
fără să-mi mai adreseze vreun cuvânt.

Sunetul motorului său răsunase în întreg

cartierul, ca un muget desprins parcă din
filmele de acţiune, şi tot ceea ce putusem
să fac fusese să mă holbez la el până când
dispăruse din cadrul meu vizual. O senzaţie
stranie, ca de sugrumare, îmi mişuna
de-a lungul gâtului, dându-mi o stare de
nervozitate crescândă. Voiam doar să mă
asigur că era bine şi că avea cu cine să
vorbească în cazul în care simţea nevoia să o
I

facă, însă se părea cp Hex nu avea nevoie de

ajutorul meu.

Lucru demonstrat abia mai târziu când,

ieşind împreună cu Vanessa şi Kiva de pe
uşile liceului, îi văzusem pe Hex şi pe Sunny
şuşotind undeva aproape de zona centralei,
acolo unde mai stăteam din când în când
pentru a mai fuma în pauze. Mă oprisem fără
să vreau în loc, exact în momentul în care
Sunny îi mângâia obrazul, furându-i de pe
buze un zâmbet atât de nefamiliar mie.
Şi chiar atunci, senzaţie de strangulare
din acea dimineaţă devenise cu adevărat
f

insuportabilă, trimiţându-mi prin sânge

o amăreală ca de fiere, ce-mi înnegrise
gândurile.

— Totul e în regulă, Luna? întrebase Kiva de

lângă mine, atingându-mă cu grijă peste braţ.

îmi scuturasem capul, înghiţind cu greu nodul

din gât.

— Da, să mergem să mâncăm ceva, îmi

forţasem un zâmbet fals pe faţă, care cel mai
probabil nu trecuse neobservat de Vanessa,
căci o zărisem cu coada ochilor uitându-se
spre cei doi aflaţi la câţiva metri distanţă.

O luasem însă din loc înainte să-mi dau si mai

T

tare de gol starea de incomodare.

Pentru că mă durea al naibii de tare să

conştientizez că Hex avea acum pe altcineva
care să-i fie alături atunci când trecea printr-o
pasă proastă.
Mereu crezusem că suntem un fel de colac de
salvare unul pentru celălalt, însă începeam
să-mi dau seama, încetul cu încetul, căHex
dăduse deja drumul frânghiei ce mă ţinea
lângă el, găsind acum o adevărată barcă ce-l
putea ţine la suprafaţă.

Iar acel gând, gândul că nu avea să mai aibă

nevoie de mine în viaţa sa, acum că o avea pe
Sunny, îmi spărsese inima în mii de bucăţi ce
se pierduseră în mare.

Uşa se frânge sub buscheţea cu care Hex o

deschide în lături, lovindu-se cu un sunet
surd de cadranul din lemn al acesteia.
E aproape ora zece seara şi, după lungi
rugăminţi din partea părinţilor săi pentru
a merge să se odihnească, Hex decide în
cele din urmă să se întoarcă acasă, lăsând-o
pe Cristine pe seama lui Brian. Nu cred că
e foarte încântat de acest lucru, însă arată
ca naiba după atât de multe ore petrecute
la spital cu mama sa, refuzând până şi
mâncarea pe care încercasem să i-o dăm eu
şi Joanna. Refuzase ca un catâr încăpăţânat,
petrecându-şi orele privind în gol pe holurile
pustii ale spitalului.

Nu ştiu cum de am reuşit să-l putem

convinge să vină acasă cu noi, însă mă bucur
în sinea mea că a făcut-o; are nevoie de
un dus fierbinte, o masă bună si un somn
» ' T

îndelungat pentru că ceva îmi spune că

mâine, la primele ore, va vrea să meargă
la mama sa pentru a vedea cum se simte.
Nu l-am mai văzut niciodată pe Hex într-o
asemenea dispoziţie proastă, poate chiar
confuză, si tocmai din această cauză nu stiu
3 » t

cum ar trebui să mă comport cu el.

— Ce-ati zice de ceva de mâncare? întreabă

t

Joanna, trăgând după sine lesa lui Blacky,

care le lăfăie pe la picioarele sale, dând din
coadă entuziasmat la auzul propunerii sale.

E încă destul de ostil cu mine şi cu Hex,

ignorându-ne cu încredere sau dezvelindu-şi
colţii din când în când spre noi, ca şi cum
i-am fi duşmani de moarte. Va trebui să-l
*

întreb pe Hex ce naiba i-a făcut câinelui

ăstuia, altfel curiozitatea asta o să mă roadă
de vie.

Asta dacă nu o face câinele înainte dacă ar

avea ocazia.

— Cred că mai e mâncare în frigider,

mormăie Hex, descălţându-se de bocancii pe
care şi-i aruncă în dreptul preşului de pe hol.
încălziti-o, sau faceţi ce vreţi.
t > » t

— N-ai de gând să mănânci, sau ce? întreabă

Drako din spatele nostru, închizând uşa şi
urmându-ne spre intrarea în bucătărie.

îmi dau jos fularul de la gât, aruncându-i

lui Hex o ocheadă pe furiş, prin colţul
ochilor. îşi trece palmele prin părul şi aşa
scurt, dându-şi capul pe spate ca şi cum ar
fi răpus de oboseală. Un oftat încearcă să-i
depăşească bariera buzelor, dar şi-l înfrânge.

— Nu mi-e foame, clipeşte serios spre noi,

privindu-ne cu o mină impenetrabilă.
Dormiţi aici în seara asta? îşi îndreaptă
atenţia spre Drako şi Joanna. Avem o cameră
liberă la parter dacă e, spune, făcând semn
cu degetul mare spre o zonă de dincolo de
usa bucătăriei.
t

— Nu vrem să-ţi stăm pe cap, zâmbeşte

Joanna cu amar parcă, frecându-şi degetele
între ele până şi le pocneşte.

— E în regulă, plescăie Hex din buze,

îndoindu-şi gâtul cât să aud sunetul ca
de pocnitură. Mă cutremur pe dinăuntru;
urăsc când face aşa, ca şi cum ar putea să-şi
pocnească articulaţiile şi să-ţi frângă gâtul
într-o simplă secundă amărâtă. Dar, mă rog,
staţi unde vreţi, continuă el. Sigur Luna vă va
oferi camera ei dacă va vrea.

în secunda următoare, ochii săi, de un

albastru atât de viril, de întunecat în
profunzime ce-mi întoarce puţin stomacul
pe dos, strângându-1, se contopesc cu ai
mei într-o fixate crâncenă. Si rămânem asa
r / •

câteva clipe, privindu-ne în ochi ca şi cum

am încerca să ne transmitem nişte mesaje pe
care buzele nu sunt în stare să le trimită mai
departe. Deşi, în cazul meu, habar n-am ce
emoţii ascunde golul din pupilele sale, sau
dacă vreau cu adevărat să le cedez camera
celor doi, dormind cu el pentru încă o noapte.
Nu mă deranjează gândul de a o face, ba
chiar am dormit ciudat de bine seara trecută,
stând în braţele sale. însă nu-mi pot da
seama cum, sau de ce, expresia sa lipsită
de orice paloare de pe faţă îmi dă semnale
contradictorii, ca şi cum nici eu n-ar şti bine
ce vrea cu adevărat.

E mult mai afectat de cele întâmplate cu

mama sa decât as» fi crezut că va fi,7 si
* nu stiu
*
ce să fac pentru a-1 face să se simtă mai bine.

Sau măcar dacă eu sunt persoana de care are

nevoie într-un moment ca ăsta.

îmi prind buza de jos între dinţi,

frământând-o ca pe o gumă. Pentru a nu ştiu
câta oară mă simt incomod stând în preajma
sa.

— Fie, dormim aici, conclude Drako în cele

din urmă, rupând tensiunea ce se lăsase
peste noi. în sinea mea, mă pot auzi cum
răsuflu uşurată.
9
îl privesc cu coada ochilor cum îşi lasă geaca
pe spătarul unui scaun, apropiindu-se de
Joanna pentru a o trage încet la pieptul său. ÎI
depunde o mică sărutare pe creştet, obţinând
de la săraca fată un val spumos de roşeaţă ce
începe să i se întinsă de-a lungul întregii feţe,
însă nu se dă în lături, părând oarecum mai
relaxată decât în dătile anterioare. Ba chiar
9

îi zâmbeşte cu drag, în ciudat reticenţei pe

care o afişează, ca şi cum ar fi cuprinsă de
spasme.

— Ce-ai spune să te uiţi prin frigiderul lui

Hex? îşi apleacă privirea spre ea. Sigur te
pricepi de minune să-ţi bagi nasul prin...
frigiderele altora.

Joanna face ochii mari, căscând gura ca şi

cum ar vrea să-i spună ceva înapoi, însă o
închide la loc fără să scoată vreun cuvânt.
Mă uit confuză spre cei doi, înţelegând
cumva că, cel mai probabil, e ceva ce ţine
de cei doi, aşa că nu-mi mai fac gânduri să
încerc să-mi dau seama despre ce vorbesc.

— Mănânci şi tu, Luna? întreabă Joanna la

un moment dat, scoţând din frigider nişte
castroane acoperite cu folie de aluminiu.

— Nu, dau din cap. Trebuie să merg puţin

până acasă, spun, privirea fugindu-mi
spre cel care încearcă să-şi ascundă ochii
curioşi de ai mei. îmi ghidez paşii spre Hex,
găsindu-1 remezat cu fundul de blatul de
marmură al bucătăriei, şi mă proptesc în
faţa lui atunci când tălpile aproape că ni se
ating. încerc să-mi ridic colţurile gurii într-o
tentativă de zâmbet, însă ceva îmi spune că
eşuez lamentabil. îmi bag stingheră palmele
în buzunarele gecii de fâş, înălţându-mi
capul spre el.

— Trec mai târziu pe la tine, bine?

— Nu e nevoie, mă scrutează cu o expresie

tacită, aparent lipsită de interes.

— Nu vrei să vin să stau cu tine? întreb puţin

confuză.

Ridică din umeri.

— Sunt mort de oboseală, Luna. Sigur nu sunt

o companie prea plăcută momentan.
îl privesc îndelung, conştientă de faptul
că amicii săi ne mai aruncă din când în
când câteva ocheade curioase pe sub gene,
încercând să vadă despre ce e vorba. Ştiu
însă ce încearcă să facă.

încearcă să mă îndepărteze de el cu gândul

de a nu mă împovăra cu starea sa neliniştită.
Mereu face asta când nu se simte stăpân pe
situatie. Atunci când simte că nu are nevoie
9

de cineva pentru a putea trece peste ceea ce-1

deranjează. Iar gândul ăsta îmi aduce un gol
ciudat în stomac, pentru că aveam impresia
că, odată cu reîntoarcerea sa în Portland,
a lăsat în urmă vechile obiceiuri de a se
închide în el atunci când durerea îl macină
pe dinăuntru. Sau poate că speram să o facă,
nici eu nu mai ştiu cu exactitate ce aşteptări
aveam de la el.

Inspir prelung, lăsând zumzăitul produs de

cuptorul cu microunde să umple întreaga
cameră.

— Trec mai târziu, îl înghiontesc cu grijă în

umăr, luând-o la pas spre ieşire fără să mă
mai uit la expresia sa.

îmi curprind mai bine corpul cu braţele

pentru a respinge gerul nopţii ce-mi usucă
pielea obrajilor, şi traversez in grabă aleile
caselor noastre, bucurându-mă de căldura
ce-mi mângâie faţa de îndată ce păşesc pe
holul de la intrarea în casa noastră. Sunetul
televizorului, ce pare că reproduce nişte
replici dintr-un film franţuzesc, îmi întoarce
atenţia spre uşa sufrageriei ce stă larg
deschisă, dându-mi de înţeles că ai mei încă
nu s-au dus la culcare. Mă rog, oricum nu e
foarte târziu pentru ei.

Mă dezbrac de geacă, fular şi ghete,

lăsându-le în foaierul de la intrare, şi încep
să-mi târâi paşii spre scări, cu intenţia de
a nu mă face auzită de cei doi. Gândurile
nu se prea pupă însă cu realitatea, căci
imediat ce mă strecor pe lângă uşa camerei
de zi vocea tatei se face auzită peste sunetul
televizorului, strigându-mă pe nume.

Mă opresc cu un oftat stăpânit la baza

scărilor, închizând ochii preţ de o clipă
pentru a oscila între varianta de a merge la
ei şi a vedea ce vrea tata de la mine, sau cea
de a mă preface să am asurzit subit şi că
nu am fost pe fază când mă strigase. Decid
insă in scurt timp că n-ar fi o idee tocmai
bună să-l ignor pe tata; în fond, el e singura
persoană din casa asta cu care încă mă mai
pot înţelege.

îmi umezesc buzele crăpate de la gerul

de afară, strecurându-mi capul pe uşa
sufrageriei, şi trebuie să recunosc, îmi
cam belesc ochii la imaginea celor doi
din fata mea. Nu cred să-i mai fi văzut de
r

mult, mult timp pe cei doi stând atât de

apropiaţi unul de celălalt, cu capul mamei
peste umărul tatei, şi cu braţul acestuia
petrecut de-a lungul spatelui ei. E o imagine
surprinzătoare, şi a naibii de ciudată în
acelaşi timp, motiv pentru care încremenesc
confuză în dreptul lor, privindu-i cu o mină
reticentă.

— Da, tată?

îşi mută amândoi atenţia spre mine. Tata se

întinde spre telecomanda aflată pe braţul
canapelei, dând volumul mai încet până
când replicile actorilor devin acum nişte
simple şoapte ce fac ecou de-a lungul
pereţilor. Cred că preferam să dea volumul
mai tare, nu invers.

— Aurora mi-a spus despre Cristine. E totul în

regulă cu ea?

Ochii îmi cad fără să-mi dau seama peste

cei ai mamei, oglindindu-mă ca o umbră în
albastrul ce-i încadrează pupilele. Pare mai
relaxată, cu toate că trăsăturile ferme ale
feţei şi ridurile pe care încearcă cu atât de
multă ardoare să si le ascundă cu tot felul
de creme şi tratamente nu o pot face să pară
vreo sfântă în fata mea. Ca si cum ar fi doar
» t

de faţadă, şi aş putea vedea direct prin asta.

— Iar tu de unde ştii, mă rog? îmi împreunez

palmele la piept, punându-mi greutatea pe
piciorul stâng. Iar spionai de la geamuri, cum
faci de obicei?

E rândul său să se încrunte discret, cu toate

că nu are tocmai reacţia la care m-aş aştepta
în mod obişnuit. Ochii nu-i mai devin atât de
aprigi, iar fruntea nu i se mai umple de cute
aşa cum o face când o deranjează
comentariile mele la adresa sa. Iar toată
schimbarea asta atât de bruscă îmi provoacă
migrene şi stări incerte, ca şi cum n-aş mai
putea fi capabilă să-i prevăd următoarea
mişcare.
T

— Nu, se ridică puţin din strânsoarea tatei.

I-am văzut pe ea şi..., face o pauză, caşi
cum cuvintele i-ar arde limba, prietenii tăi
în fata casei lor când mă întorceam de la
t

cumpărături, şi m-am oferit să-i duc la spital.

Nu ţi-a spus acel... individ? plescăie din buze,
şi mai că pot zări degetele tatei strângându-se
mai tare în jurul umărului său.

Simt cum sprânceana mi se arcuieşte

bănuitor de rece spre aceasta, iritată pe
dinăuntru la auzul vorbelor sale.

— Numele său e Hex, n-o mai face pe

nestiutoarea, că nu-ti vine bine.
» 3 7

îşi deschide milimetric buzele, părând a vrea

să-mi dea vreo replică de-a ei mai răstită, dar
se aşază mai bine lângă tata, unindu-le
înapoi într-o linie orizontală.

însă nu pot să fiu prea mult atentă la ceea

ce face, căci tote gândurile îmi zboară la
motivul pentru care Hex nu mi-a spus că
mama a fost cea care i-a dus la spital. Ştiu
foarte bine că cei doi nu se au deloc la suflet
unul pe celălalt, însă putea să-mi spună; nu
neapărat pentru că aş fi dat fuga la mama
mulţumindu-i pentru ceea ce făcuse — orice
om normal la cap ar fi trebuit să ajute pe
altul în nevoie, dar asta-i altă mâncare de
peşte —, ci pentru că... nici eu nu ştiu. Cred
că e un alt motiv pentru care intuiţia mea se
adevereşte, iar el încearcă să se închidă de
tot în el din cauza vinei pe care şi-o poartă
după aflarea veştii bolii mamei sale. Şi mă
doare puţin sufletul pentru că are impresia
că e vina lui.

Boala nu vine cu înstiintare, cu surle si

• > * >
trâmbiţe. Se cuibăreşte tacit în organism,
făcându-si culcuş acolo unde ai bănui mai
* /

puţin, şi te loveşte exact atunci când ai

impresia că totul e bine şi că nimic nu te
poate doborî la pământ. Faptul că Cristine nu
a spus nimănui despre durerea sa nu-1
face vinovat pe Hex. Şi nici chiar pe Brian.

Unii oameni îşi ascund durerea atât de bine,

de ingenios, încât e nevoie de o adevărată
răsturnare de situaţie pentru a-şi da, în cele
din urmă, arama pe faţă.

Şi se pare că Hex nu prea poate face faţă cum

se cuvine acestei situaţii scăpate practic de
sub control.

— Deci? întreabă tata din nou, de data asta

pe o voce mai ridicată ce mă smulge cu
totul din norul gândurilor. Clipesc spre el
buimacă, iar el repetă întrebarea: Deci, cum
se simte? E totul bine?

îmi dreg glasul, înghiţind în sec.

— Are pneumonie din câte am aflat. E sub

tratament de acum, mormăi, cuprinsă de
un val neaşteptat de oboseală. Am nevoie
de un duş cald sau ceva, altfel voi continua
să-mi simt oasele şi muşchii la fel de rigide ca
acum.

— E bine dacă e pe drumul cel bun, dă tata

din cap, în timp ce mama îşi păstează aceeaşi
expresie neutră pe faţă, privind în gol,
undeva la picioarele mele.

— Păi, mă întorc la mine în cameră. Posibil să

plec înapoi la Hex mai târziu, ridic din umeri,
făcând cale întoarsă.

Glasul tatei mă opreşte însă după doar

vreo doi paşi. îmi răsucesc capul spre el,
scrutându-1 cu o expresie curioasă. Ochii săi
palizi, umbriţi de somnolenţă, răzbesc prin ai
mei ca o flacără arzândă.

— Dacă au nevoie de ajutor, de orice fel,

să-mi spui, bine?

îl privesc îndelung, încercând să dau sens

vorbelor sale. Dau în cele din urmă scurt din
cap, simţindu-mi buzele străbătute de un
zâmbet ce-mi răsare pe faţă fără să vreau.
Doar tata ar putea fi atât de bun ca persoană
încât să-şi ofere ajutorul unor persoane cu
care n-a vorbit prea multe la viaţa lui. Şi cred
că îl apreciez şi mai mult pentru asta.

îmi zâmbeşte la rândul lui, un zâmbet cald,

radios, ce-mi îmnoaie instant răceala din
piele şi, aruncând in acelaşi timp şi o ultimă
privire fugară asupra mamei, mă îndrept
ţintită spre camera mea, aruncându-mă
numaidecât peste cearşafurile reci, dar
totuşi moi la atingere. Inspir de câteva ori
parfumul plăcut de levănţică al balsamului
de rufe, simţindu-mi, în sfârşit, muşchii
relaxându-mi-se de sub piele, şi pierd şirul
minutelor în ipostaza asta, ridicându-mi
capul de sub plapumă doar atunci când îmi
aud telefonul ţiuindu-mi prin buzunarul din
spate al blugilor.

îl scot cu privirea chiorâş la ecran din cauza

luminozătăţii prea ridicate, şi-mi plimb
ochii peste cele câteva mesaje de la Vanessa,
Kiva şi Bibi, care mă tot întreabă ce s-a mai
întâmplat cu Hex după ce le povestisem pe
scurt cele petrecute cât timp eram la spital.
Ar fi vrut şi ei să vină, dar i-am rugat să nu o
facă, cel puţin pentru ziua de azi, căci aveam
o presimţire că Hex ar fi vrut să stea mai
singur, fără să simtă sufocat de întrebările
noastre. Si cred că a fost o decizie destul de
/

înţeleaptă; probabil se simţise şi aşa, cu noi

trei, destul de incomod în toată situaţia
aceea. Nu cred că alte câteva persoane i-ar fi
putut ridica moralul ajuns la podea.

Tastez in grabă câteva mesaje celor trei,

stabilind să vină şi ei după posibilităţi la
spital a doua zi pentru a-1 mai veseli pe
Hex, apoi mă ridic pe ambele picioare,
îndreptându-mi paşii spre şifonier pentru
a-mi căuta nişte haine de schimb. După ce
fac un duş rapid am de gând să merg înapoi
la Hex; chit că voi părea o cicălitoare. Vreau
măcar să stau lângă el, chiar dacă nu vom
vorbi sau mai stiu eu ce. Nimeni n-ar trebui
să stea singur când nu se simte bine.

E cam ironic însă cum pot gândi aşa ceva,

când tocmai eu nu respect regula asta.

îmi scot din şifonier nişte blugi mai spălăciţi,

un tricou şi o bluză groasă, pe gât, şi deschid
şi uşa de la compartimentul în care-mi ţin
paltoanele şi gecile de iarnă, plimbându-mi
ochii peste ele pentru a alege una cu care
să mă îmbrac. Cea pe care o avusesem toată
ziua e rece ca gheaţa, şi destul de umedă din
cauza ninsorii care mai căzuse peste zi. Poate
că stăm vizavi, dar chiar n-am de gând
să ies îmbrăcată ca de stradă când afară sunt
minus cinşpe grade.

Aleg în cele din urmă una din gecile mele

preferate, aruncând-o pe pat, iar un sunet ca
de bufnitură îmi atrage atenţia spre locul în
care o arunc. Geaca zace acum pe jumătate
pe parchet, zărind cum ceva mic, rotund, iese
din buzunarul acesteia, umbrind podeaua.
Mă las pe vine până la marginea patului,
recunoscând imediat metalionul pe care
îl luasem din camera lui Hex cu ceva timp
în urmă, atunci când dormisem la el şi îl
găsisem pe birou său.

Mă ridic pe glezne, lăsându-1 să-mi alunece

în palmă cu tot cu aşa prinsă de acesta, şi-mi
trec degetele peste suprafaţa fină ce-mi
gâdilă pielea. Un zâmbet plin de amar îmi
crestează buzele, aducându-mi frustrare în
minte.

Nu trebuia să i-1 iau.

Oricât de mult am urât-o pe Sunny pentru că

mă mintise în acea zi, însusindu-si de una
singură cadoul ales împreună de ziua lui, nu
aveam niciun drept să i-1 fur fără să-i spun
măcar despre ce e vorba cu el. Ţin minte că
atunci când se reîntorsese în Portland si-1
9

văzusem la el îl întrebasem dacă i l-a dat

Sunny, şi păruse complet confuz şi neştiutor,
ca şi cum habar n-ar fi avut despre ce tot
trăncăneam din gură. Ceea ce presupun că
e adevărat; nici eu, nici Sunny nu am fost
sincere cu el. Şi încep acum serios să mă
gândesc dacă nu cumva noi două i-am făcut
mai mult rău decât bine. Amândouă am făcut
lucruri la fel de îngrozitoare, amândouă l-am
luat pe Hex de bun şi i-am ascuns lucruri, iar
în momentul ăsta, când ţin strâns în pumn
medalionul ăsta, mă gândesc dacă nu cumva
a venit timpul ca tot secretul ce-mi mănâncă
din suflet să iasă la iveală, pentru că timpul
în care l-am tinut ascuns în mintea mea a
f

reprezentat o adevărată tortură şi o mizerie.

Trebuie să-i spun lui Hex, cu tot cu frica de a

fi urâtă de el după ce va afla.

însă nu acum.

Nu când mama sa e în spital şi el se

învinovăţeşte pentru că nu a observat mai
înainte simptomele sale.

însă după... După ce Cristine va fi mai bine

îmi voi descătusa inima în fata sa. De toată
t >

mizeria şi urâciunea ce mă sugrumă zi după

zi.

Expir, un aer pe care nici măcar nu-mi

dădusem seama că-1 ţineam captiv în
plămâni, şi las metalionul pe noptieră, lângă
flaconul încă nedesfăcut de antidepresive pe
care mi-1 prescrisese doctorul Yang. Mă uit cu
indignare la tubul gălbui, amintindu-mi că
zilele următoare va trebui să merg în vizită la
el pentru o altă şedinţă. Ideea nu mă încântă
câtuşi de puţin; poate doar din perspectiva
faptului că-i voi revedea din nou corpul bine
definit. O fată poate să se holbeze, nu?

După mai bine de un sfert de oră în baie

mă întorc îmbrăcată şi pregătită să merg
înapoi la Hex, aruncând o ultimă privire spre
balconul său pentru a vedea dacă se observă
vreo mişcare din dormitorul său. Nu zăresc
însă nimic, nici măcar o umbră sau o siluetă,
asa că exclud din minte ideea de a sări
*

balconul la el, căci nu va avea cine să-mi

deschidă pe partea cealaltă. Şi nici nu prea
am dispoziţia necesară s-o fac pe Tarzan in
seara asta.

Din fericire pentru mine, ai mei par să se

fi dus mai repede in dormitorul lor, aşa că
mă scutesc de încă o conversaţie nocturnă
cu aceştia. Pe tata l-aş putea suporta, dar
cu mama e altă situaţie. Una pe care încerc
s-o evit pe cât posibil. Faptul că i-a dus cu
maşina până la spital nu a făcut-o să crească
în ochii mei prea mult; ştiu deja că tot nu-i
arela suflet, şi nici nu cred că-i va avea
vreodată. Uneori chiar stau şi mă gândesc
de la ce a pornit ura asta faţă de ei, căci sunt
oameni ca noi toţi în pana mea!

Nu sunt sigură că aş vrea să ştiu adevărul

însă.

îmi frec nasul de gulerul interior al gecii,

ascunzându-1 de răceala aprigă de afară,
şi mă opresc în loc atunci când soneria
telefonului sparge liniştea serii, făcându-mă
să tresar. îl scot din buzunar,
încruntându-mă la vederea numelui lui JJ.
Om fi noi prieteni, dar nu suntem in relaţii
atât de bune încât să vorbim despre chiar
orice.

îi accept însă apelul, cu toate că-mi regret

decizia imediat ce aud muzica ce răbufneşte
pe fundal.

— Eşti în club? întreb credulă, încercând

să-mi astup cealaltă ureche cu palme pentru
a-i putea desluşi ţipetele.

— Ce bine mă cunoşti! Auzi, stii ceva de Hex?

• * *

Am tot încercat să-l sun să văd dacă iese cu

mine da' nu-mi răspunde.

Câteva strigăte îmi bubuie în timpan,

acompaniate de vocile unor tipe pe par să-l
roage să plece de acolo pentru a avea grijă
de el. Dinţii mi se încleştează instant la auzul
r r

chicotitului lui JJ, aducându-mi o grimasă

încruntată pe faţă. Expir în aerul parcă
polar, scoţând un val lăptos printre buzele
întredeschise.

— Ştii ce, măscăriciule? ţip cât să fiu sigură

că mă aude, ignorând gândul că aş putea
trezi şi vecinii odată cu glasul meu ridicat.
Hex sigur se poate lipsi de un ratat ca tine! Tu
chiar nu poţi gândi şi cu capul de pe umeri,
sau funcţionezi doar cu ăla dintre craci?
J

Scuteşte-mă, naibii, de ideile tale geniale, căci

eşti un prieten jalnic, şi-mi provoci greaţă!
întâi Kiva, care nu ştiu ce dracu' vede la unul
ca tine, apoi Hex, aka cel mai bun prieten.
Poate că dacă n-ai mai fi atât de ocupat
băgându-ţi mădularul prin cine ştie ce vagine
ambulante ai şti ce se petrece cu amicul tău,
nu crezi? răcnesc spre el, închizându-i apelul
in nas.

Respir agitată, furioasă chiar pe idioţenia lui

JJ, şi-mi las capul pe spate, auzind vâjâitul
liniştit al aerului ce se izbeşte de acoperişuri.
Poate că n-ar fi trebuit să mă răstesc la el, nu
e treaba mea ce face în timpul său liber, însă
n-am putut să mă controlez când mi-am dat
seama că el stă şi-şi freacă scula prin cine
ştie ce cluburi infecte, în timp ce aşa-zisul
său prieten cel mai bun a trecut azi printr-o
decepţie. Pur şi simplu, prietenii nu se
comportă într-un asemenea hal. Iar JJ sigur
n-a mai fost de muuult un cum se cuvine
pentru gaşca noastră.

îmi bag telefonul în buzunar, nu înainte de

a-1 pune pe silenţios, şi bat de câteva ori în
uşa lui Hex. Abia după a treia bocănitură
Drako se hotărăşte să-mi deschidă, afişând
aceeaşi expresie seacă ca întotdeauna. Mă
lasă să intru înăuntru, zărind-o pe Joanna
spălând vasele în chiuveta din bucătărie.

— Ati mâncat? întreb, dându-mi nişte suvite

t * » t t

după ureche.

— Da, tu? zâmbeşte şatena, părând oarecum

mai veselă.

— Dap, mint, mustrându-mă oarecum în

gând că nu m-am oprit să înghit ceva de
mâncare cât timp fusese acasă. Nu că mi-ar fi
foame neapărat. Unde e Hex? întreb, privind
dintr-o parte în alta, ca şi cum m-aş aştepta
să apară de nicăieri.

— A zis că merge să se culce, apare Drako din

spatele meu, luându-mă prin surprindere.
Cum naiba face asta?
îmi aruncă o ocheadă scurtă, oarecum
ciudată, şi iau asta ca pe un semn să-mi
iau tălpăşiţa de aici pentru a-i lăsa pe
porumbei singuri. Urc scările, cu nuntea
golită de orice gând sau idee, şi bat o dată
in usa de la dormitorul său înainte să intru.
7

Nu primesc însă niciun răspuns, aşa că

intru fără jenă înăuntru, dând de golicinea
camerei sale. Becurile sunt setate la o
luminozitate scăzută, aşa că am nevoie de
câteva secunde pentru a-mi da seama că
nu se află aici. Fruntea mi se strânge subit,
determinându-mă să ies din cameră pentru a
încerca să-l caut prin restul casei.

Primul loc care-mi vine în minte este baia

nu departe de camera lui, aşa că mă grăbesc
într-acolo, auzind imediat clipocitul duşului
de dincolo de uşa de lemn. Ezit cu mâna pe
clanţă, conştientă de gândul că ar putea fi
dezbăcat. Şi, serios, cine mai dă buzna pe
nepusă masă într-o baie când cineva face
dus?
T

Unii m-ar putea considera o perversă

nebună.
însă chiar dacă as fi numită asa, vreau să
fiu o prietenă pentru Hex. Cineva pe care să
se poată baza la nevoie. Şi ştiu că acum are
nevoie de cineva.

Asa că-mi iau inima-n dinţi, si ciocănesc de

• t * •

câteva ori.

— Hex? Esti bine?

*

Niciun răspuns. Poate că nu mă poate auzi

din cauza sunetului apei, îmi zic în sinea
mea, bătând încă o dată pentru a fi sigură de
asta.

Ori nu mă poate auzi, ori mă ignoră dinadins.

Sper să nu fiu a doua variantă; m-aş simţi
destul de rău dacă m-ar considera băgăcioasă
sau o durere în fund insistând aiurea.

Oftez lung, cuprinsă de un căscat, şi mă las

la vale pe peretele de lângă uşă, până ce
fundul îmi face contact cu pardoseala rece şi
scârţâitoare de dedesubt. îmi trga genunchii
spre piept, cuprinzându-i cu braţele spre
mine, şi-mi cobor capul spre spaţiul creat de
aceştia, închizând ochii ce riscă să-mi pice
din cap din cauza oboselii. Nu regret însă că
am stat jumătate din zi cu el la spital. Aş fi
stat şi o zi întreagă dacă asta l-ar fi făcut să
se simtă mai bine, fără să mă plâng sau să
comentez.

Uneori nu-mi dau seama cât de important

e Hex pentru mine. Şi nu mă refer acum
la noua noastră relaţie de mai mult decât
9

prieteni.

Mă refer la el ca persoană.

Mă refer la el ca prieten.

Mereu am să ţin la el, indiferent pe ce

drumuri o vom lua în viată sau încotro ne
9

vor călăuzi paşii de acum încolo. Ar fi pueril

să cred că vom rămâne aşa pentru totdeauna.
Mai sunt atât de multe lucruri de rezolvat
între noi, atât de multe lucruri nerostite sau
ascunde, şi mi-e teamă oarecum să nu se
sfârşească totul prost între noi.

Am trecut prin atât de multe împreună. Am

închis ochii de multe ori unul la celălalt
şi am depăşit cu bine micile certuri sau
neînţelegeri, însă nu am nicio garanţie că aşa
va fi şi pe viitor.

Cu atât mai puţin cu cât situaţia asta recentă

dintre noi nu face decât să mă ameţească
t

şi mai tare de cap. Totul e atât de nou, de

grăbit, de... surprinzător, încât nu ştiu cum
să reacţionez de multe ori, iar lucrul ăsta
mă irită oarecum, pentru că nu sunt genul
care să se simtă depăşită atât de uşor de
orice situaţie. Hex mă dă complet peste cap,
prăbuşindu-mă la pământ, ca mai apoi să-mi
ofere mâna pentru a mă ridica şi a o lua din
nou, şi din nou de la capăt.

Mă menţine
» vie,; si
* totuşi
* mă omoară încet
fără să-si dea seama.

Sau poate că singură îmi fac asta, iar el pare

calea mai uşoară, mai viabilă.

— Ce faci aici?

Vocea răguşită, aproape de mine, mă face să

mă cutremur pe dinăuntru şi să-mi scot
nedumerită capul dintre genunchi.

Clipesc încurcată, cu vederea uşor înceţoşată

din cauză că avea până acum ochii strâns
închişi, şi mă holbez impasibilă la silueta
ţeapănă a lui Hex de lângă mine, îmbrăcat
cu nişte pantaloni de trening lăsaţi periculos
de mult pe şolduri şi o bluză lălâie pe umeri.
Părul îi stă ud la vârfuri, cu broboane mici
de apă picurându-i peste bluza de un gri
cenuşiu, însă atentia îmi e subit atrasă de
r ' 1

ochii săi albăstrui, ce par să sape prin ai

mei după cine ştie ce afirmaţie din partea
mea. Par mai limpezi acum, însă la fel de
încercănaţi şi în egală măsură de hotărâţi.

— Scuze, fac o mişcare de rotaţie cu gâtul

amorţit. Cred că am aţipit puţin.

— Şi de ce stai aici, jos? ridică din

sprânceană, trecându-şi o palmă peste frunte
pentru a-şi îndepărta umezeala ce-i acoperă
pielea.

Abia acum mă păleşte mirosul de gel de duş,

umflându-mă nările cu o aromă relaxantă.
— Te aşteptam, ridic din umeri,
întindându-mi picioarele înţepenite de-a
binelea. Am bătut de câteva ori, recunosc,
însă continuă să se uite la mine ca la maşini
9

străine, cu o inexpresivitate ce-mi întăreşte

convingerea că, mai mult ca sigur, nu a auzit.

— Eşti prostuţă, bâiguie mai mult pentru

sine, însă îl aud al naibii de bine, căci îmi
deschid imediat gura pentru a-i comenta
înapoi.

Doar că nu mai apuc. în secunda care

urmează se apleacă spre mine şi, fără să-mi
dea posibilitatea de a mai reacţiona în
vreun fel îşi petrece imediat braţele în jurul
picioarelor şi umerilor mei, ridicându-mă
de la podea până ce mă trezesc în braţele
sale. Zâmbetul său arogant e primul care mă
întâmpină atunci când mă holbez confuză
spre el. îi înconjor ca din impuls gâtul cu
braţele, simtindu-1 cum mă saltă de câteva
r ' r

ori în braţele sale pentru a mă prinde mai

bine la pieptul său, şi-mi simt brusc urechile
mai aprinse, copleşite de un val necunoscut
de incomodare. Nu sunt obişnuită să fiu
purtată aşa de băieţi, şi in nicin caz de el.

— Pune-mă jos!

— De îndată, îşi dă ochii peste cap,

ignorându-mă însă total în timp ce o ia la pas
pe hol pentru a ne întoarce în dormitorul
său. Dă uşa în lături cu laba piciorului,
împingând-o înapoi cu umărul, şi mă lasă
apoi încet pe aşternuturile sale, proprindu-se
deasupra mea, la marginea patului.

Respir mai greoi, cu pulsul scăpându-mi

câteva bătăi pe ici-colo, şi nu pot să-mi
dezlipesc nicicum ochii de la ai săi. Ochi
căprui peste un albastru electrizant. O
combinaţie destul de ciudată, dar care îmi
fură şi-mi alungă toate gândurile din minte,
lăsând-o suspendată într-un vid al creierului.

Ochii i se îmblânzesc însă în cele din urmă,

făcându-1 să pară mai calm şi mai delăsător,
şi-l privesc cu buzele întredeschise cum îmi
dă la o parte cu două degete nişte şuviţe
ce-mi acoperă faţa, trasându-mi apoi cu nişte
mişcări ritmice conturul subţire al bărbiei,7
* r

urcând până spre ureche, de la un capăt al

fetei la celălalt.

Zâmbeşte apoi slab, dându-se la o parte cât

să se aşeze cu fundul la marginea patului.
Privirea îi fuge spre balcon, acolo unde
se poate vedea fereastra mea prin spaţiul
creat de draperia trasă pe jumătate. Din
când în când, câţiva fulgi mai picură de sus,
aşezându-se peste geamul de sticlă ce se
îmbracă într-o pânză de albeaţă.

— Cristine va fi bine, mă trezesc vorbind

la un moment dat, fără ca măcar să-mi dau
seama ce scot pe gură.

— Ştiu, dă încet din cap, refuzând însă să se

mai întoarcă spre mine.

Şi nu am nevoie de mai mult pentru a şti că

încearcă să se detaşeze de mine.
t

Doar că nu prea am de gând să-l las singur în

seara asta.

Aşa că mă sprijin în podul palmelor pentru a

mă ridica de pe perne, şi mă aplec spre el
până ce-i cuprind umerii şi gâtul în jurul
braţelor mele. Mă aştept să se sustragă de
lângă mine, însă nu o face. De fapt, nu face
mai nimic. Doar stă nemişcat, lăsându-mă
să-l trag mai bine spre mine, până ce îmi
lipesc obrazul de al său, resimţindu-i
căldura corporală emanându-i prin piele,
contopindu-se cu a mea într-o senzaţie
plăcută. Aproape că-mi pot auzi bătăile puţin
accelerate ale inimii, şi mă rog în sinea mea
să nu mi se imprime prin hainele noastre,
căci sigur ar fi în stare să le constate la
rândul său.

— Vrei să plec? îi murmur în dreptul urechii,

cu toate că aş spera ca răspunsul să nu-i fie
unul afirmativ.

Aş pleca însă dacă nu m-ar vrea în preajma

sa, fără doar şi poate.

îşi scutură însă capul, înclinându-şi

capul astfel încât să-şi frece obrazul de al
meu. îi sitm zimtisorii de la barba nerasă
r f

gâdilându-mă pe alocuri.
— Nu, rămâi. Eşti tot ce am nevoie.

Bum.

Inima mi se urcă atât de tare in gât, încât

am impresia că mă înec cu respiraţia. închid
ochii, absorbindu-i parcă cuvintele rostite,
si nu mă mise în niciun fel în momentul în
t T

care îi simt palma prinzându-mi încheietura

stângă în a sa, cu degetele mângâindu-mi
pielea de-a lungul pulsului până ce, în cele
din urmă, degetele sale se strecoară printre
ale mele, strângându-mi palma într-o
încleştare aproape dureroasă. Nu zic nimic
de bruscheţea cu care o face, anticipând
oarecum că face asta doar pentru a se
asigura că sunt lângă el.

îi strâng palma la rândul meu, ca o garanţie

a faptului că nu plec nicăieri, iar el îmi
trage braţul spre dânsul, presărând din loc
în loc câteva sărutări scurte de-a lungul
articulaţiilor degetelor. Carnea mi se înfioară
pe dinăuntru, iar stomacul meu mi se
încolăceşte într-un nod plin de senzaţii calde.
— Ce-ai zice să dormim? îmi trec palma
liberă prin părul său, bucurându-mă, pentru
a nu ştiu câta oară până acum, că şi l-a tuns
atât de scurt. Presupun că vrei să mergi din
nou la Cristine mâine.

Se opreşte brusc din mişcare, respiraţia

sa fiebinte planându-mi acum deasupra
buricelor degetelor. î l aud trăgând aer în
piept, expirând prelung.

— E doar vina mea, Luna.

Mă aşteptam la asta, dar tot sunt puţin

surprinsă de gândirea pe care o poate avea.

Mă dau puţin în spate, eliberându-mi braţul

din strânsoarea sa pentru a avea acum
ambele mâini libere, şi-l apuc de bărbie
pentru a-i întoarce faţa într-o parte şi a-mi
uni ochii cu ai săi. Mă priveşte lung, fixat, şi
deloc prietenesc.

— Nimeni nu poate opri o boală, Hex.

— Nu, dar se poate preveni! se zgâieşte spre

mine, părând de-a dreptul convins de ceea ce
spune.

Sprâncenele i se apropie milimetric, formând

o grimasă ce-i învăluie chipul şi aşa mai
palid decât de obicei, şi simt cum mă întunec
la rândul meu la fată atunci când îsi lasă
r •

privirea în jos, spre un anume punct de pe

genunchii mei.

Pufneşte pe gură deodată, luându-mă prin

surprindere.

— Taică-miu are dreptate. L-am tot acuzat

pe el că n-a ştiu nimic de starea ei, când
eu nici măcar nu mai sunam pe acasă cât
timp fusesem plecat, ce naiba! Sunt la fel de
jigodie precum e el!

— Prostii! tun spre el, enervându-mă. Ai

fost plecat cu un...scop, plescăi din buze,
încercând să nu mă gândesc pe cât posibil la
dispariţia acestuia. Nici eu nu vorbesc aşa
des cu ai mei, deci nu te mai da ţap ispăşitor
pentru că nu eşti!

— Oh, ba da, râde, şi-mi dau seama că e un

râs fals, plin de venin la adresa propriei
persoane. îşi ridică lent capul, zărindu-i
sclipirea ce-i arde în pupile, ca nişte văpăi
pâlpâitoare. Trebuia să mă interesez de ea,
rosteşte răspicat. Nimeni n-ar fi trebuit să fie
mai presus decât mama, şi am abandonat-o
din cauza amintirii... ei, îşi pierde însă
glasul, încruntându-se atât de tare, încât am
impresia că fruntea i se sparge de la sine în
bucăţele de piele încreţită.

îmi ţin respiraţia, incapabilă să mă gândesc

la ceva concludent pentru a-i spune sau a
face,; si
* simt cum starea de anxietate creste
*
sporit în interiorul meu, adâncindu-mi golul
din piept.

Nu sunt în măsură să-l judec. Aşa că nu

ştiu cum să-l fac să înţeleagă că viaţa vine
la pachet cu bune şi cu rele deopotrivă. Că
nimic nu e sigur şi că nu rezolvi nimic cu
regretele şi cu părerile de rău. Pentru că
fac parte din trecut, iar trecutul readus în
prezent nu a semănat nicicând ceva bun.

îmi trec o palmă peste umărul său, simţindu-1

încordat la atingere, şi-l urc apoi cu lentoare
până când îi prind obrazul în
căuşul palmei, ridicându-i faţa pentru a mă
putea uita in ochii săi deveniţi acum tulburi
si întunecati. Ca si cum o mare furtunoasă
* t t

s-ar declanşa în străfundurile irisurilor sale,

zădărnicindu-i calmul de dinainte.

— Gândeşte-te doar că acum eşti aici, bine?

Că mama ta se va face bine şi că vei putea să
ai grijă de ea de acum încolo, ok? Dacă stai
şi-ţi plângi de milă nu rezolvi nimic. Să nu
mai vorbim de faptul că arăţi cam... patetic,
stând asa ca un căţel plouat în fata unei usi
f r 1 r r

închise.

Zâmbesc spre final, cu intenţia de a-i

da de înţeles că fac mişto de el, iar el se
r T 7

prinde imediat de asta, ochindu-mă cu o

înclinare ironică a capului. Şi-l scutură
apoi, pufăind pe nări, şi mă împinge brusc
peste aşternuturi, trecându-şi degetele peste
şoldurile mele, ştiind prea bine că mă gâdil
ca naiba în acele locuri. Izbucnesc în scurt
timp într-un râs isteric, chinuindu-mă să
trag aer în plămânii deja dureroşi, şi-l înjur
de mama focului pentru a-mi da drumul,
auzindu-i ca prin transă surâsul mişelesc
ce-mi zgârie urechile.
Se opreşte la un moment dat, cu corpul
fixat deasupra mea, astfel încât să-i prind
trunchiul între coapsele mele, şi profit de
momentul de respiro pentru a trage cu
lăcomie oxigen în gură, scuturându-mi părul
de pe faţă.

— Eşti prost, concluzionez, cu muşchii

zvâcnindu-mi pe sub piele.

— Nici tu nu eşti prea brează, prinţeso,

zâmbeşte viclean, bucurându-se probabil pe
seama reacţiei îmbufnate ce mi se instalează
t

pe faţă de fiecare dată când îmi spune în

halul ăsta.

— O faci dinadins? mă strâmb spre el.

Cuvântul ăsta e aşa... scârbos, bleah!

Râde, punându-şi mai bine palmele de-a

parte şi de alta a capului meu. Un nou
val de gel de duş mă plesneşte peste faţă,
absorbindu-mi oboseala.

— S-ar putea să te sâcâi puţin, cine ştie..., îmi

zâmbeşte
» cu subînţeles,
t j făcându-mă să-mi
dau ochii peste cap pentru a-mi înfrâna
tentaţia de a-mi ridica genunchiul şi a-1 lovi
la bilute.
9

Se opreşte însă din orice mişcare, chipul

devenindu-i deodată mult mai relaxat si mai
•

destins, şi-i zăresc ochii plimbându-se pe un

traseu bine stabilit de la ochi spre buze şi
înapoi, repetând scenariul ăsta de câteva ori
înainte să-şi fixeze privirea asupra mea.

îmi ling instinctiv buzele, resimţind acum

aerul devenit mai cald dintre noi.

— Te plac mult, Luna. Ştii asta, nu?

încerc să-mi ignor bubuiturile asurzitoare

ale inimii ce riscă să-mi iasă pe gât,
focusându-mă pe ochii săi blânzi şi serioşi,
deveniţi acum ca două oceane trecute de
9

prima furtună. Clipesc rar, pierzându-mă

în intensitatea cu care se uită la mine, în
timp ce buzele îmi ard încet, ca şi cum ar fi
străbătute de câteva pulsaţii electrice.

— Şi eu te plac, Hex, zâmbesc slab,

neobişnuit de stângaci pentru mine, şi
aproape că mă înmoi şi mă fac una cu
cearşafurile atunci când îmi întoarce gestul,
bucurându-mă cu unul dintre cele mai
senine si reale zâmbete ale sale.
7

Palma sa dreaptă se ridică de lângă capul

meu, atingându-mi în treacăt obrazul a cărui
lungime o traversează de câtev ori cu degetul
mare, şi-mi ţin complet respiraţia atunci
când îl zăresc înclinându-şi corpul spre mine,
lăsându-se în jos.

E atât de aproape de mine acum, încât

respiraţia sa caldă i se strecoară printre
buzele uşor întredeschise si-mi dezmiardă
r /

propria gură, trimiţându-mi şocuri vibrante

prin tot corpul, adunându-se apoi într-un
ghem de emoţie în miezul pântecelui.

îşi schimbă unghiul capului, lăsându-mă

parcă cu o agitaţie anxioasă în aşteptarea
sărutului ce întârzie să se petreacă, şi totul
se spulberă în momentul în acre stomacul
meu se hotărăşte că ar fi momentul oportun
pentru a-şi striga printr-un ghiorăit lung şi
ascuţit lipsa de mâncare.
Hex se opreşte la câţiva centimetri de gura
mea, privindu-ne in ochi vreo două-trei
secunde, apoi se dă înapoi, lăsându-mă cu o
senzaţie de completă enervare.

— N-ai mâncat în seara asta?

Ridic din umeri, de-a dreptul stânjenită, iar el

se dă numaidecât jos din pat, întinzându-mi
o palmă spre care mă uit cruciş. Ridic din
sprâncene.

— Ce faci?

îşi linge buzele, mutându-şi preţ de o

secundă privirea ca şi cum ar reflecta asupra
unui lucru ce-i trece prin minte, apoi îmi
zâmbeşte cu şiretenie.
t T

— Te duc să mănânci, prinţeso. Ce crezi că

fac?

îl privesc perplex, rămânând câteva secunde

nemişcată înainte să-i prind palma într-a
mea şi a mă lăsa ridicată din pat.

— De ce-mi pare cunoscută situaţia asta?

plescăi din buze, în timp ce deschide uşa
dormitorului pentru a ne strecura pe hol.

— Tu să-mi spui, Luna, zâmbeşte vag. Tu

să-mi spui.
 Capitolul 40

— Te bagi la cursa viitoare? A m auzit că Reese

s-a întors în oraş şi că şi-a tunat maşina rău
de tot de data asta! Prin Germania sau ceva de
genu'!
— Nu fac curse cu maşini, Gerard. De câte
ori să-ţi mai spun să-ţi intre în tărtăcuţa aia
de cap proastă? ţipasem destul de dureros
pentru a-mi face auzită vocea printre bas-ul
bubuitor al boxelor şi amalgamul haotic de
ţipete ale beţivilor din jurul meu. în tot acel
timp, ochii mei cercetau întreaga clădire
— nici nu mai ştiam în a cui casă avea loc
7

blestemăţia aceea de petrecere —•, în căutarea

lui Sunny şi a Vanessei. Ştiam eu că nu trebuia
s-o las pe blondină s-o înşface pe Sunny i s-o
târască după ea ca un căţeluş pierdut. Sunny
nu ştia prea bine cum stătea treaba asta cu
petrecerile şi persoanele aburite şi fumate, aşa
că nu puteam să nu simt o nelinişte ciudată în
piept, ca un presentiment rău.

— Oh, haide, Hex! mă bătuse Gerard peste

umărul stâng, adâncindu-mi la maxim cutele
de pe fruntea încreţită. Dacă ai da o încercare
şi maşinilor ai putea aduna de două ori mai
mulţi bani. Dacă nu triplu!

— Vrei să spui că tu vei aduna, ridicasem

sceptic din sprânceană. Gerard încă mai
avea impresia că mă putea fraieri aşa cum îi
mai reuşea cu cei mai blegi şi neexperimentaţi
dintre cei pe care îi ademenenise să ia parte
la cursele organizate de curul său gras. Le
promitea marea cu sare — ca şi mie de altfel
— ca mai apoi, trei sferturi din câştigurile
încasate pe baza lor să intre în buzunarele
sale nesfârşite. Mă prinsesem de la bun
început de rahaturile lui, tocmai de aceea se şi
ţinea în continuare de mine; stia că victoriile
/ 7 7

mele erau garantate odată ce îmi puneam în

cap să trec primul linia de sosire, iar averea
lui câştigată pe curse ilegale ar fi crescut
considerabil. Eram o pierdere importantă
pentru el, tocmai de aceea era oarecum
satisfăcător să-l văd cum se dădea pe lângă
mine ca o căţea în călduri.
/

— Mai găndeşte-te, rânji, dezvelindu-şi o parte

din dinţii aurii. Reese e un competitor pe
măsura ta.

— Un puşcăriaş nenorocit vrei să spui,

pufnisem scârbit, amintindu-mi în treacăt de
cel poreclit Cicatricea prin oraş.
ReeseRed, a.k.a Cicatricea, fusese cunoscut
de când eram mic până pe la cinşpe ani drept
cel mai periculos delincvent de care până şi
poliţia se temea de el Cu nenumărate bătăi,
droguri, violuri şi o crimă la activ, până şi eu
aveam ceva reticenţe în a intra în conflict cu
unul de teapa lui. Era o influenţă extrem de
toxică şi negativă, iar vestea că s-a întors din
nou în oraş îmi provoacă o greaţă nesfârşită
în stomac. Si nu stiu dacă era din cauza
/ T

senzaţiei de nelinişte de mai devreme în ceea

f J

ce-o privea pe Sunny, sau din cauza gândului

că zilele de linişte ale oraşului erau pe cale să
se sfârşească.

Orice gând de supărare şi enervare mi se

dizolvase însă la vederea arămiului din pletele
sale desfăcute, ce împânzeau întreagul ring
de dans ca într-un voal al unui păianjen.
Un zâmbet lungit la capete mi se aşternuse
de-a lungul buzelor, determinându-mă să
mă desprind de lângă zidul de care stăteam
lipit şi să trec pe lângă Gerard fără să-i mai
acord vreo atenţie în timp ce bodogănea din
gură. Mă ferisem de petrecăreţii ameţiţi de-a
dreptul, evitând la
secundă voma unei tipe ce nimerise —
Doamne ajută! — într-o vază cu flori ce mai
mult ca sigur se ofiliseră pe loc, ajungând în
dreptul iubitei mele exact în momentul în care
palma unui tip se lovise de fundul acesteia,
făcând-o să tresară crispată. Strânse cu putere
de fesa ei dreaptă.

— Ce moale e, îi respirase la ureche,

oprindu-mi, preţ de o clipă, pulsul în drepul
inimii. Pun pariu că e şi strâmt, am dreptate?

O secundă.

De atât am avut nevoie pentru ca pumnul

meu să se izbească defalca acestuia şi să-l
catapulteze peste o masă plină cu băuturi.
Paharele goale şi cele pe jumătate pline se
revărsaseră peste el, acoperindu-l cu punciul
roşiatic al cărui miros îmi îmbătase parcă
judecata, căci m-aş fi năpustit să-i desfigurez
moaca de prost cu pumnii şi aşa zvâcnind
dacă Sunny nu m-ar fi apucat de la spate,
într-o încercare mai mult decât disperată de a
mă face să mă opresc.

Aproape că aş fi lovit-o ca să mă eliberez de

strânsoarea ei dacă nu ar fi fost Bibi şi JJ
care apăruseră naiba ştie de unde şi îmi
imobilizaseră de îndată corpul, punându-se
între mine şi imbelicul care îşi ştergea urmele
de sânge scârbos de la nas.

— Calmează-te, Hex! mărăise Bibi de lângă

mine.

— Da, frate! O s-o sperii pe Sunny, mă

împinsese J J într-o parte, privindu-mă cu ochi
roşii şi obosiţi, dar totuşi fermi şi hotărâţi,
ceea ce era destul de ciudat venind din partea
lui, căci mă mira faptul că mai putea să fie
coerent la ora aceea.

Pufăiem aprins de un foc nebun, cu tâmplele

pulsându-mi sălbatic în dreptul capului şi cu
pumnii încă încleştaţi, pregătiţi de o nouă
lovitură din moment în moment. Aproape că
nici nu mai băgasem de seamă liniştea ce se
aşternuse în jurul meu, accentuându-mi la
maxim bătăile de inimă grăbite şi făcând ca
simţurile să mi se înmoaie puţin, aducându-mi
o oarecare linişte pe interior.

Asta până când îmi întoi'sesem capul şi îi

văzusem expi'esia ce-i împiertreafaţa.

Ofrică atât de pură încât inima mi se

încleştase ca o gheară în jurul coastelor,
dizolvându-mi orice urmă de furie sau gând de
răzbunare ce mi-ar fi putut cutreiera mintea
făcută deja vraişte.

Tremura slab, cu braţele înconjurate în jurul

trupul său micuţ, asemenea unui copil care
încerca să se apere de cine ştie ce durere
invizibilă. Inspirasem lung, trecându-mi
palmele prin păr pentru a mi-l aşeza la loc, şi
făcusem câţiva paşi spre ea, ignorând complet
privirile pline de o curiozitate neruşinată ale
celor din jur. Ochii săi, de un albastru palid
acum, licăreau ca două bile temătoare.

— Eşti în regulă? ridicasem palma spre ea,

şi îngheţasem în loc în momentul în care
tresărire, dându-se câţiva centimetri înapoi
la vederea palmei mele roşii în dreptul
articulaţiilor.

înghiţise în sec, privirea devenindu-i din ce în

ce mai cristalizată, ca şi cum ar sta să
izbucnească din moment în moment în plâns.
Acela fusese momentul în care toate barierele
mele existente se lăsaseră în jos în faţa ei,
propulsându-mi corpul spre ea pentru a o
trage în braţele mele. Muzica răsunase din
nou în întreaga casă, ceilalţi mişunând pe
lângă noi ca albinele la miere, însă nu-mi mai
păsa de ce se petrecea în jurul nostru. îmi păsa
doar de ea, de cea care tremura în braţele mele
şi care îşi încleştase cu atât de multă putere
degetele în spatele meu, încât mai mult ca
sigur că o dureau încheieturile de la efort.

O mângâiasem încet peste frunte, sărutându-i

în treacăt bretonul al cărui miros de mere
verzi îmi calmaseră pe loc nervii.

— Eîn regulă. Sunt aici.

O auzisem trăgându-şi nasul de câteva ori,

şi nu puteam să nu simt că dacă aveam să
prind o altă ocazie aveam să-l desfigurez pe
nenorocitul care îndrăznise să o atingă atât de
vulgar.
Deşi nu avea să recunoscă, Sunny era destul
de complexată de corpul ei şi de intimitatea
acestuia. Desi arăta demenţial în ochii mei
T /

cu acele forme şi onduleuri ale pieleii, mereu

avea impresia că băieţii se uită la ea ca la o
bucată de carne mişcătoare, plini de dorinţă şi
gânduri obscure. Ceea ce nu era neapărat doar
în capul ei, căci vedeam adesea cum se holbau
la ea ca si cum ar încerca s-o dezbrace si s-o
J i

violeze din priviri. Tocmai de aceea nici nu am

insistat prea mult să o determin să se culce cu
mine.

Adevărul este că Sunny este mult mai fragilă

decât vrea să pară. Uneori încearcă să se
dea puternică când nu e, şi de multe ori am
impresia că se conformează jocurilor mele
mai perverse numai pentru a-mi face mie
pe plac. Teama ei de a se culca cu cineva e
încă destul de palpabilă, însă nici nu o pot
invinui. Are şaisprezece ani, pentru numele
lui Dumnezeu! Nu vreau să creadă vreodată
că stau cu ea doar pentru a-i vizita chiloţii de
vreo două-trei ori şi atât, pentru că o respect
îndeajuns de mult încât să o aştept oricât de
mult ar însemna asta.
Pentru că ţin mult prea mult la ea pentru a o
răni dintr-o prostie cum ar fio partidă bună de
sex.

— Putem să plecăm de aici? îşi ridicase în cele

din urmă ochii pufoşi şi roşii spre mine. Ştiu
că vrei să stai cu ai tăi, dar...

— Şşt, îi pusesem un deget peste buze pentru a

o opri. Plecăm dacă asta vrei. Oricum e târziu.
Ai stat destul după fundul meu.

încercase să schiţeze un zâmbet, care însă nu-i

/ *

ajunsese la ochi, şi înţelesesem pe loc faptul că

încă e speriată după păţania de mai devreme.
O trasem încet spre mine, securizând-o de
după braţul meu, şi dădusem să ne întoarcem
spre ieşire în momentul în care vocea
familiară a Lunei ne oprise pe amândoi în
loc. Ne-am întors spre sufragerie, zărind-o
pe Luna vorbind încrutată cu Vanessa. Avea
părul ciufulit, hainele puţin lăsate pe umeri,
iar în spatele său un Joel confuz şi la fel
de zdruncinat privea zăpăcit de colo-colo,
încercând să-si încheie nasturii de la cămaşă.
Apoi, ca şi cum primise o comandă de undeva,
corpul Lunei făcuse o rotaţie completă şi în
nici două secunde ajunsese în drepul tipului pe
care-l lovisem mai devreme, răsucindu-l spre
el pentru a-şi uni genunchiul de zona sensibilă
dintre picioare ale acestuia. Căzuse instant
jos, înjurând de mama focului, în timp ce Luna
încerca să fie calmată de Vanessa.

— Dacă îţi mai pui labele jegoase pe soră-mea

îţi fac chiftele din boaşe şi te pun să le înghiţi,
cap de sculă!

Câţiva începuseră să râdă în jurul ei, însă nu

ştiam sigur dacă din cauză a ceea ce zicea sau
din cauză că părea destul de ameţită. Totuşi,
nu putusem să nu zâmbesc involuntar la
scena creată de abureala sa, căci era atât de
caracteristică Lunei.

Şi cred că şi Sunny gândise la fel, căci de

îndată ce mi-am coborât ochii spre aceasta,
fusesem surprins să constat zâmbetul ce îi
înflorise pe buze, odată cu expresia oarecum
tristă ce-i acoperea întreg chipul.
Părea surprinsă, şi totodată fericită.

Dar, mai presus de toate, zâmbetul său păruse

mai sincer decât niciodată.

— Ah, drăcia mă-sii! sar ca ars din pat,

privind frecându-mi de câteva ori partea
stângă a coastelor, acolo unde se pare că
Luna lovise mai ceva decât intr-o minge de
baseball. îmi cobor adormit ochii spre ea,
strângându-mi ochii pentru a-mi acomoda
retina cu luminozitatea slabă din cameră, şi
aproape că uit de frustrarea şi durerea de
mai devreme la vederea expresiei împăcate
cu care doarme. îmi scot braţul de sub
f

plapumă pentru a-i da la o parte ceva câteva

şuviţe argintii ce-i acoperă fruntea şi obrazul
stâng, zâmbind ca de la sine atunci când îşi
afundă mai bine faţa în pernă, frecându-şi
nasul de moliciunea acesteia.

Casc, trecându-mi palma prin părul uşor

ţepos la atingere, şi-mi cobor ochii telefonul
de pe noptieră. Glisez pe ecran, observând cu
stupoară că e trecut cu mult de ora nouă
dimineaţa. Aveam de gând să merg devreme
la mama pentru a-i duce nişte haine de
schimb şi a vedea ce mai are nevoie pentru
a-i cumpăra, iar eu dorm ca un prost, uitând
complet să-mi pun alarma.

Dar nu cred că există scuze pentru asta.

Adormisem destul de târziu seara trecută
după mica escapadă cu Luna de la noi din
bucătărie pentru a o îndopa bine înainte să
ne băgăm în pat. încă mai trebuie să port o
discuţie cu ea pe tema mâncării adecvate,
căci e mult prea trasă la faţă deja, ceea ce
mă îngrijoarează oarecum. Luna nu fusese
oricum o mare împătimită a mâncării,
refuzând chiar să mănânce cu zilele atunci
când avea toane, însă nu vreau să-şi pună
sănătatea în pericol din cine ştie ce orgoliu
stupid. îmi este de ajuns să o am pe mama în
spital; nu ştiu ce am face dacă Luna ar păţi
ceva din cauza indiferentei mele idioate.
9

O ciupesc în trecere de obraj, aducând o

grimasă pe faţa ei adormită, şi mă dau cu
grijă la marginea patului pentru a merge la
baie si a mă schimba. Mă cutremur subit la
*

contactul tălpilor cu lemnul rece al

parchetului. Urăsc momentul ăsta al
dimineţii.
J

— Mm, Hex?

Mă întorc confuz, zărind-o pe Luna

chinuindu-se să se ridice pe coate, în timp
ce-şi freacă cu putere ochii pentru a-şi
deschide pleoapele lipite. Plescăie din buze,
umezindu-le, apoi ochii săi fac o rotaţie
completă de jur-împrejur, oprindu-se peste
chipul meu.

— Cât e ceasul?

— Nouă şi douăzeci, spun, proptindu-mi

greutatea pe o palmă pentru a mă apleca
spre ea cât să-i dau bretonul de pe frunte.
O sărut încet, mai mult fugar, câştigând din
partea ei un căscat combinat cu o urmă de
oftat. îţi flutură încet genele lungi şi groase
spre mine. Culcă-te la loc dacă vrei. Merg la
mama.

— Vin cu tine, se grăbeşte să zică pentru a

se da jos din pat, însă o prind cu dibăcie de
umeri, trântind-o înapoi în pat.
— Nu e nevoie, trag mai bine plapuma pe ea.
în plus, cineva trebuie să fie aici când se vor
trezi porumbeii, nu crezi?

îşi dă teatral ochii peste cap, îmbufnându-se.

— Zi mai bine că ti-e frică de diavolul ăla

f

negru cu blană şi de asta mă laşi singură cu

el!

— Distracţie plăcută! surâd spre ea, furându-

un mic sărut de pe buzele întredeschise
înainte să arunce cu o pernă în mine.

Din fericire, lovitura sa se finalizează cu o

uşă trântită din partea mea. Afurisita are o
tintă a naibii de bună!
w

***

Holurile spitalului sunt nefiresc de goale

atunci când ajung pe la zece şi un sfert. Mă
oprisem pe la un magazin în drumul meu
pentru a lua câteva lucruri de igienă şi a le
răspunde lui Bill şi Bibi la mesaje,
asigurându-1 pe Bill că totul este în regulă
cu mama şi stabilind cu Bibi să mergem mai
pe seară să ne vedem cu toţii pe undeva.
Drako şi ceilalţi urmează să plece peste o zi,
şi cu toată tevatura asta cu mama nu prea
am reuşit să stăm cu ei prea mult. Nu-i ca şi
cum aş fi dădaca lor sau ceva, însă au cam
stat la mila întâmplării cu Vanessa avândîn
vedere că Drako si măicuţa lui au dormit la
! t

noi. Nu prea vreau să mă gândesc cum a avut

blondina grijă de ei în tot acest timp; mai
mult ca sigur nu m-ar încânta răspunsul.

Am norocul să îl găsesc pe doctorul care are

grijă de mama tocmai părăsindu-i salonul
atunci când intru pe holul de la etajul trei,
motiv pentru care îl opresc şi-i mai adresez
câteva întrebări referitoare la starea mamei.

— Starea ei e stabilă momentan. O vom mai

ţine sub observaţie două-trei zile, iar pe la
sfârşitul săptămânii o veţi putea lua acasă
pentru a-i administra medicamenetele.
Dacă se va ţine de ele cu regulaţie va scăpa
complet de boală, fără ale repercusiuni.
îmi simt plămânii umpluţi de o bucurie
nerostită de îndată ce îşi termină monologul.
Tot ce vreau este să o scot pe mama de aici şi
să am grijă de ea cum trebuie, pentru a mă
revanşa pentru toate momentele în care a
avut nevoie de mine şi nu am putut fi lângă
ea. Pentru că pentru mine a fost, este şi va
rămâne cea mai de preţ persoană din viaţa
mea, chiar dacă nu sunt bun la cuvinte
drăgăstoase prin care să exprim ceea ce simt.

— îţi sugerez să-i spui tatălui tău să meargă

acasă să doarmă câteva ore, îmi atrage
atenţia, semnând ceva pe clipboard-ul
pe care îl ţine în braţe. îl lasă apoi în jos,
privindu-mă cu o expresie seacă. în mod
normal nu permitem vizitatorilor să rămână
peste noapte cu pacienţii, însă tatăl tău a fost
destul de insistent şi l-am lăsat seara trecută
cu soţia lui cu condiţia să plece dimineaţă
pentru a se odihni. E destul de revigorant să
vezi un cuplu atât de apropiat; numai despre
asta vorbeau asistentele dimineaţă, plescăie
din buze, scuzându-se apoi pentru a merge şi
la ceilalţi pacienţi ai săi. Privesc în urma sa
cu o oarecare confuzie, apoi strâng mai bine
sacoşele cu cele cumpărate în palme şi
deschid fără reţinere
? usa
* de la intrarea în
camera mamei.

O găsesc trează, trecându-şi în mod repetat

palme stângă prin părul tatei, ce pare că
doarme dus lângă patul acesteia. îmi face
semn cu degetul arătător să nu fac prea
mult zgomot pentru a nu-1 trezi, aşa că mă
conformez, lăsând plasele pe un scaun pe
lângă perete. Mă apropii de ea pentru a o
săruta pe obraz, iar ochii săi, palizi acum
ca două cristale lipsite de strălucire, se
oglindesc într-ai mei cu o seninătate obosită,
îi dau o şuviţă desprinsă din coc după
ureche.

— Cum te simţi?
r

— Mai bine, Hex. îmi pare rău că te-am

îngrijorat degeaba.

— Căcat! izbucnesc, însă privirea i se

înăspreşte într-o fracţiune de secundă,
fortându-mă să-mi musc limba. Scuze,
t * *

mormăi repede. Dar nu e deloc degeaba!

Sănătatea ta e importantă, şi vreau să ai mai
mare grijă de tine şi să ne spui dacă te doare
ceva.

Surâde slab, lăsându-şi capul înapoi pe

pernă.

— Când vei avea şi tu copiii tăi îţi vei da

seama că un părinţi nu-şi va îngrijora
nicodată copilul cu grijile sale.

— S-o creadă ei, îmi dau ochii peste cap, plin

de sarcasm. O să mă plâng din orice, să vadă
si ei cum e.
*

Râde, moment în care sforăitul tatei umple

întreaga cameră. Ne coborâm amândoi ochii
spre el, privindu-1 în tăcere cum continuă să
respire lung şi greoi pe nări. E neras, cu părul
vâlvoi în creştetul capului şi cu uniforma
boţită din cauza poziţiei în care adormise,
însă, cu toate astea, pare mult mai liniştit şi
împăcat acum decât îl văzusem ultima dată.

— Du-ţi tatăl acasă, Hex. I-am zis aseară să

plece dar uneori e mai încăpăţânat decât un
catâr.
— Se comportă dubios, îl ochesc cu interes,
gândindu-mă fără să vreau la toate
momentele în care nu a fost lângă noi când
am avut nevoie.

Nu a fost acolo când am avut nevoie de un

tată care să mă scoată din belele sau care să
mă înveţe din propria experienţă cum să-mi
aleg drumul din viaţă.

Si nu a fost acolo când mama a avut nevoie

9

de soţul său pentru a o sprijini şi a o ajuta

să-şi depăşească necazurile şi durerile.

Un om care nu e prezent când ai cea mai

mare nevoie de el nu-si mai are rostul atunci
*

când e deja prea târziu.

— Nu-1 judeca prea tare, şopteşte mama,

reluându-şi mişcările circulare cu palma în
părul acestuia. Omul e menit să greşească,
iar taică-tu nu e vreo excepţie de la regulă.
E si vina mea că nu am încercat să vorbesc
*

mai atent cu el. Aşa suntem noi, adulţii,

zâmbeşte oarecum cu amar. Ne prefacem că
nu observăm problema numai pentru a
păstra familia intr-o armonie aparentă. Ne
e teamă să întrebăm, să ne contrazicem, să
riscăm, pentru că viitorul nu mai pare atât
de bătut în cuie cum credeam la început.
însă e uşor
* să renunţit la tot,J fără să te mai
sinchisesti. Dacă eu si tatăl tău n-am mai fi
simţit nimic unul pentru celălalt probabil
nu ne-am mai afla acum în ipostaza asta,
pentru că am fi renunţat de mult unul la
celălalt. Chiar dacă lucrurile nu mai sunt
ca la început, chiar dacă am mai îmbătrânit
fiecare şi ne-am mai prostit la minte, familia
asta înseamnă totul pentru noi, să nu uiţi
asta, Hex. într-o bună zi va trebui să faci
propriile alegeri, şi vreau să te gândeşti
înainte de a spune sau a face ceva dacă este
ceea ce vei alegi îşi este soluţie sau doar un
drum ocolitor.

O ascult. O ascult ca atunci când eram mic

şi îmi citea noaptea din cartea de poveşti a
bunicii pentru a mă face să adorm mai bine.
Cu o voce caldă, liniştitoare, ce te unge pe
suflet şi înlătură gândurile rele şi nefaste. Şi
brusc, încep să regret faptul că a trecut atât
de mult timp de când nu am mai ascultat-o
cu adevărat pe mama.
Creştem, şi pe măsură ce îmbătrânim băgăm
fel şi fel de scuze prin care să ne justificăm
absenţa şi indiferenţa, fără să ne gândim că
va veni o vreme în care ne va fi dor să mai
stăm de vorbă ca în trecut, să mai pierdem
timpul la fel de liberi ca atunci când ne
puteam elibera programul pentru lucrurile
care contau cu adevărat pentru noi.

"Nu avem timp" devine o mantra ce, încetul

cu încetul, ne ghidează vieţile şi relaţiile,
rupându-ne de realitatea de dincolo de
aglomeraţia în care ne sufocăm.

Uităm ce e important.

Creştem, şi parcă în loc să trăim, mai mult

murim.

Aproape că nici nu bag de seamă când tata

îşi ridică capul de pe aşternuturi, tuşind în
sec de câteva ori ca mai apoi să se şteargă la
ochi. Preţ de o clipă are o expresie gravă pe
faţă, estompându-se de îndată ce ochii îi cad
peste chipul mamei. Buzele i se arcuiesc uşor
la capete, oprindu-se în clipa în care îmi
observă prezenţa. îşi îndreaptă spatele,
aşezându-şi mai bine gulerele cămăşii în
dreptul gâtului.

— Ce faci aici?

— Ce faci şi tu aparent, îmi bag palmele în

buzunarele blugilor, adoptând o postură mai
rigidă, ca şi cum n-aş avea cheful necesar
pentru a-i răspunde. Momentan nu-mi pasă
de ce spune mama; nu voi avea încredere în
el decât atunci când voi considera că faptele
sale vor fi mult mai grăitoare decât vorbele.

O zăresc pe mama aruncându-mi o cheadă

fugară prin colţul ochilor, una care să-mi de
înţeles că nu este locul, nici timpul să încep o
dispută cu el. Mă abţin în a-mi da ochii peste
cap, lingându-mi buzele uscate.

— Ies să-mi iau o cafea de pe hol.

Mama dă uşor din cap, în timp ce tata se

conformează doar la o înghiţire în sec, însă
nu mai aştept altceva din partea sa căci
părăsesc imediat salonul.
Inspir lung de îndată ce ies pe holul liniştit şi
tăcut, refuzând să mă mai gândesc dacă este
sau nu o idee bună să-i las pe cei doi să stea
împreună. în fond, sunt soţi. Şi chiar dacă
sunt fiul lor nu am niciun drept să le interzic
ce să facă.

îmi trec frustrat mâinile prin păr, luând-o la

pas spre lift pentru a coborî la celălalt etaj
unde se află un automat de cafea. Stomacul
îmi ghiorăie teribil, semn că trebuie să
mănânc ceva în curând pentru a nu fi prost
dispus toată ziua, însă cu toate evenimentele
din ultimul timp pe capul meu abia dacă
mai am timp să mă gândesc la mâncare.
Exceptând situaţia în care este vorba de
mâncarea Lunei; de ea îmi voi aminti mereu.

Ocolesc nişte asistente care se uită puţin

cruciş la tatuajelor mele, oprindu-mă brusc
în loc la vederea unei siluete familiare ce se
întrevede de undeva din faţă, dintr-o cameră
alăturată ale cărei jaluzele sunt trase într-o
parte. Mă încrunt subit la vederea lui Bibi
care pare că stă de vorbă cu un doctor, fiind
cocoţat pe un pat şi cu o mască de oxigen în
dreptul gurii. Tuşeşte de câteva ori,
încercând să-şi dea la o parte masca de pe
nas, însă bărbatul din faţa lui se repede spre
el, punându-i-o la loc în timp ce pare că-i
spune ceva. Nu pot auzi însă despre ce este
vorba, căci distanţa dintre noi este suficient
de mare cât să le facă vocile să pară ca nişte
simple şoapte.

Mă încrunt.

Vorbim cu ceva timp în urmă cu Bibi şi nu

dăduse niciun semn cum că nu s-ar fi simtit9

bine. Ştiu că avusese ceva probleme cu

răceala în ultimul timp, însă niciodată nu
m-am gândit că ar putea fi ceva atât de grav
încât să ajungă la spital, cu atât mai puţin şi
cu nenorocita aceea de mască pe faţă. Pulsul
îmi intră în alertă de îndată, făcându-mă
să acţionez mai mult din impuls şi să mă
camuflez în peisaj atunci când doctorul său
se pregăteşte să iasă pe uşă. Mă întorc cu
spatele, aşteptând să se îndepărteze, apoi
păşesc hotărât spre camera în care se află
Bibi. De îndată ce mă observă, corpul pare că
i se crispează imediat, făcând ochii mari şi
bulbucaţi.
r
închid uşa în urma mea, separându-ne de
restul spitalului, şi îmi încrucişez braţele la
piept în timp ce mă apropii de patul său.

— De ce nu mi-ai spus mai devreme că eşti în

spital?

Pare că reflectă între dorinţa de a da bir cu

r

fugiţii şi necesitatea de a-mi da un răspuns

cât mai prompt. închide ochii preţ de câteva
secunde, părând a expira îndelung, apoi îşi
trage masca peste cap, scuturându-şi capul
odată cu părul răvăşit. Ochii săi, altădată de
un albastru electrizant, par acum storşi de
orice culoare.

— Nu ştiam că vii să o vezi pe maică-ta.

— Ţi-am spus la telefon.

— Ai spus că plănuieşti să mergi, îşi dă ochii

peste cap, coborând cu picioarele pe mocheta
cenuşie. Ai terminat?
9

— Nu schimba subiectul, fac un pas spre el.

Ce-i cu tine? îti e rău?
f
— Sunt bine, plescăie din buze, smulgându-şi
perfuzia pe care abia acum o observ. Strânge
din dinţi, schimonosinu-se la faţă, părând a-şi
înfrâna altă tuse. Se grăbeşte spre un bufet
pentru a-şi aduna în grabă cele câteva foi
aruncate de-a valma unele peste altele.

Gestul său mă scoate puţin din sărite din cine

ştie ce motiv, aşa că uit de orice stare a lui,
apucându-1 cu putere de încheietură pentru
a-1 întoarce spre mine. Tuşeşte din nou.

— Eşti bine pe naiba, Bibi! Ce dracu' se

întâmplă?

Bruscheţea mea îl face să scape din mâini

mormanul de foi, acestea pogorându-se la
picioarele noastre într-o baie de hârtie. Se
blochează preţ de o secundă, timp suficient
cât să mă aplec în grabă şi să iau prima foaie
care îmi acoperă picioarele. însă ceea ce
citesc mâzgălit pe aceasta îmi paralizează la
propriu mintea.

Leucemie acută limfoblasicâ.

Nu mai ştiu de câteva ori mi se repetă
cuvintele prin minte. Tot ce ştiu este că
degetele mi se încleştează de la sine în jurul
paginii, ochii refuzând să se mai focalizeze pe
altceva în afară de ele. îl aud pe Bibi înjurând
de lângă mine, ca mai apoi să-mi smulgă
foaia din palme şi s-o mototolească undeva în
buzunarul interior al gecii pe care o poartă.
Are privirea în pământ, cu fruntea brăzdată
de cute adânci si cu buzele strânse într-o
linie dreptă, aproape forţată.

— Ţi s-a mai spus că eşti prea băgăcios?

pufneşte cu o răutate evidentă, pe care nu
încearcă deloc să si-o mascheze. îsi ridică
$ »

fără reticenţă ochii spre mine, zărind în

pupilele sale nişte văpăi plin de zvâc. Ce e?
Vrei să-ţi spun mură-n gură că sunt ca şi
terminat? Cred c-ai putut citi şi singur, Hex.
Sunt praf.

încerc să-mi deschid gura, însă nu pot forma

niciun cuvânt pre coerent.

— Dar... cum? Tu mereu ai fost sănătos!

— Ei bine, nu ne putem bucura de asta

pentru totdeauna, nu-i aşa? îşi dă ochii peste
cap, ducându-şi de îndată palma la gură când
un nou val de tuse înecăcioasă îi ia cu asalt
gâtul. închide cu putere ochii, părând să i se
strângă umezeală în jurul pleoapelor, şi fac
singurul lucru de care mai sunt capabil —
mă întind spre masca de oxigen şi îl forţez să
şi-o pună la gură. Degetele sale tremură uşor
peste ale mele, făcându-mi interiorul să se
strângă într-un ghem dureros de nervozitate.

Apoi, când cred că totul este pec ale să

se sfârşească, se întâmplă ceva complet
neaşteptat şi şocant, buzele lui Bibi se
deschid, iar în nici două secunde masca e
împroşcată cu sânge, îngenunchindu-1 la
marginea patului. Mă cobor odată cu el,
încercând să-i menţin corpul în echilibru, în
timp ce cu palma liberă încep să mă chinui
să-i dau masca la o parte pentru a nu se îneca
cu sângele pe care-1 vomită.

— Bibi! Ce naiba...? Cineva, ajutor!

Şi ţip. Ţip până ce simt că mă dor corzile

vocale, iar plămânii îmi ţipă de durere.
Doctorul de mai devreme si vreo două
*

asistente dau buzna in salon, privind

întreaga scenă cu ochi bulbucaţi şi şocaţi,
năpustindu-se spre Bib şi repezindu-se
pentru a mă da la o parte.

— Are pulsul prea slab! Chriss, repede, o

perfuzie!

— Trebuie să te rog să ieşi, se apropie

cealaltă asistentă de mine, încercând să
mă împingă afară. Mă uit urât spre ea,
întorcându-mi ochii spre trupul prăbuşit pe
pat al lui Bibi.

— E în regulă? Ce naiba are? întreb puţin

cam răspicat şi răutăcios, făcându-1 pe bărbat
să se întoarcă spre mine şi să-mi ordone să
părăsesc sala.

Mă conformez cu greu, privind cu indignare

şi cu inima cât un purice cum încearcă să-i
injecteze ceva în perfuzie, ca mai apoi să fiu
împins cu totul în afară, lovind în cele din
urmă peretele cu piciorul, eliberându-mă
puţin din furia pe care o resimt pe
dinăuntru.

Simt că fierb, că o să explodez ee nervi şi

nelinişte, iar faptul că observ cele cţteva
picături de sânge ce-mi pătează marginile
gecii nu mă fac nicidecum să mă simt
mai bine. Mi le frec cu repeziciune de
blugii negri, încleştându-mi buzele intr-o
grimasă încordată, şi mă lipesc cu spatele
de peretele din faţa mea, aşteptând cu un
nod în gât momentul în care cineva are să
iasă şi o să-mi spună ce se petrece. Peste
câteva minute, tatăl său, un avocet destul de
renumit din oraş apare grăbit din capătul
coridorului, aruncându-mi în grabă o privire
fugară înainte să intre în salonul lui Bibi,
trântind usa în urma sa.
T

Nu stiu ce să fac.

Să-i sun pe ceilalţi? Bibi sigur n-ar fi prea

încântat să se trezească cu toţi pe capul său,
cu atât mai puţin acum, când se simt foarte
rău.

Să mă întorc la mama pentru a reveni mai

târziu aici? Dar dacă va pleca între timp? O
să mă sugrume faptul că nu voi şti dacă este
în regulă sau nu.

Oftez, lipindu-mă mai bine de peretele din

spatele meu, şi-mi încrucişez braţele la piept
în timp ce bat ritmic cu bocancul în podea.

Abia peste mai bine de jumătate de oră

uşa se deschide, ieşind de pe ea asistentele
împreună cu tatăl său, Rey, urmând ca
doctorul să iasă din urma lor.

— E bine? Pot să vorbesc cu el?

— E în regulă acum. Poţi intra, îmi face

semn cu capul, continuând să scrie ceva în
carneţelul său.
9

Intru puţin ezitant, găsindu-1 pe Bibi în

picioare, pregătindu-se parcă să plece.
Hainele încă îi mai sunt pătate de sânge,
însă în afară de asta pare în regulă. Sauu cel
puţin, arată mai bine decât înainte.

— Nu le spune celorlalţi.

— Eşti nebun? îl privesc credul, încercând pe

cât posibil să-mi temperez tonul. Eşti bolnav,
Bibi! Ce dracu' le vei spune când o să ţi se
facă rău din senin?

— Să sperăm că vei fi acolo să salvezi

situaţia, surâde slab, încercând parcă să
redevină acelaşi Bibi dintotdeauna. Un Bibi
7

care pare acum mult prea îndepărtat şi

nefamiliar.

— Nu mă face să-ţi fut una după ceafă! De ce

nu ai zis nimic?

— Ce să zic? îşi dă ochii peste cap. Că am

cancer? Cine naiba zice asta cu voce tare,
Hex? în plus, am aflat şi eu de curând. Am
venit azi cu tata să-mi iau analizele si să-mi
stablesc vizitele şi viitoarele cazări.

— Cazări?

Dă din cap, frecându-şi braţul de unde îşi

smulsese perfuzia. Pielea i se înroşise între
timp.

— O să încep în curând tratamentul cu

chimioterapie. Să mă fut! scrâşneşte din
dinţi, lovind in treacăt spătarul unui scaun ce
aproape cade pe podea. îl prinde însă la timp.

Rămânem amândoi în tăcere, neştiind cum să

gestionăm întreaga situaţie. Totul este mult
prea confuz momentan pentru a mai putea să
pricep ceva. Şi poate că nici măcar nu vreau
să mă gândesc prea mult şi să constat că totul
este cât se poate de real. Mai întâi mama,
acum Bibi. Oare cine mai urmează? De ce
viaţa se încăpăţânează să te fută tocmai
atunci când lucrurile încep, în sfârşit, să se
mişte în direcţiea bună? De ce se întâmplă
ceva bun, ca mai apoi să urmeze două rele?
Si de ce suntem atât de slabi în viata asta
/ 7

de rahat încât să nu fim în stare decât să ne

predăm fără vreo şansă de apărare?

Nici nu vreau să mă gândesc prin ce trece

Bibi acum. Şi nici nu vreau să mă gândesc
cum vor reacţiona ceilalţi când vor afla.
t r

Pentru că mereu am fost ca într-o familie

între noi. Iar familia nu se lasă la greu, şi nici
nu se abandonează. Ci suportă în mod egal
unul durerea celuilalt.
îl aştept să se îmbrace, să-şi strângă lucrurile,
şi ieşim în acelaşi timp din salon, luând-o la
pas pe holul aproape pustiu.

— Trebuie să le spui.

— Ştiu. îşi trage mai bine gulerul gecii peste

bărbie. Dar lasă-mă pe mine. într-un fel sau
altul oricum vor afla.

îmi dau seama, după încruntătura

ce-i maschează faţa, că nu vrea să mai
continue discuţia, asa că o las baltă. încă
t ' t

mă deranjează faptul că nu a spus nimic,

suportând totul de unul singur. în fond,
cancerul e boala dracului. Nici nu vreau să
mă gândesc ce presupune tratamentul sau
cât de mult va avea de îndurat. Dar de un
lucru sunt sigur; în niciun caz nu va mai fi
singur.

— Deci, rămâne cum am stabilit mai

devreme. Ne vedem mai pe seară.

— Da, răspunde fără să se uite la mine. Merg

la tata. Mai vorbim, Hex.
Ne lu ăm preţ de o secu n d ă în braţe,
bătându-ne pe spate, apoi îl urm ez cu
privirea cum se ap rop ie de tatăl său , ce-mi
face sem n din cap drept salut. înghit în sec,
privindu-i cu m d isp ar în spatele coridorului,
şi îmi îndrept p aşii sp re salon ul m am ei,
u itân d p ân ă şi de cafeau a după care venisem .
 Capitolul 41

LUNA

— Ne vedem în seara asta cum am stabilit?

mă întrebase Joel printre cele câteva săruturi
pe care le tot presăra de-a lungul gâtului meu,
făcăndu-mi stomacul să se răstălmăcească pe
toate părţile într-un ghem
de extaz. Surăsem amuzată, presându-mi
palmele peste pieptul său pentru a-l da la o
parte şi a putea respira. Abia atunci reuşisem
să-i observ ochii şi înfăţişarea mai mult decât
discriminatorie. Mă privea atent, cu calmitate
unui vânător şi agilitatea unei pisici, cu părul
făcut vâlvoi peste tâmple şi cu gulerul cămăşii
şifonat şi uşor murdar de la urma mea de uj
de mai devreme. Nu obisnuiam să las urme
pe hainele băieţilor, mi se părea murdar şi de
prost gust, însă din cine ştie ce motiv stupid,
faptul că purta însemnul meu îmi provoca o
satisfacţie greu de înţeles. îmi plăcea.

— Mai vedem, zâmbisem cu subînţeles,

grăbindu-mă să-mi aşez mai bine bluza pe
corp. S-ar crede că escapadele amoi'oase de
prin sălile de clasă ar trebui să fie palptante
şi excitante ca în filme, însă în realitate erau
o reţinere continuă, căci nu ştiai niciodată
când cineva putea deschide uşa, prinzându-te
în ipostaze deloc adecvate pentru clădirea în
care te aflai. însă probabil în asta consta şi
farmecul de a face ceva nepotrivit, în locul
nepotrivit. Teama de a fi prins în flagrant era o
adrenalină greu de
stăpânit şi de refuzat Ca un afrodisiac gratuit

Din faţa mea, trecăndu-şi degetele prin

mormanul de păr blond, ondulat, Joel îşi arcui
buzele într-o tentativă evidentă de rânjet. Se
aplecă apoi spre faţa mea, ajungând la acelaşi
nivel cu nasul meu, clipă în care îi resimţisem
din nou parfumul dur şi plăcut bărbătesc.
Preţ de o clipă începusem să evaluez în minte
posibilitatea de a da naibii orele şi a mai
petrece ceva timp prin sala aia de clasă. însă
aveam deja multe absenţe. Nu-mi păsa mie
de ifosele mamei când avea să afle că mai
chiulesc din când în când, însă sigur mă va
afecta privirea dezamăgită a tatei când va
auzi despre asta. Singurul lucru pe care nu
mi-l doream era să fie dezamăgit de mine.

— Vrei să te conving să te vezi cu mine,

Morgenstern? îşi frecase nasul de al meu,
gândilându-mă.

— Crezi că te ţine, Miller? i-am întors ironia.

Era ciudat cum un tip atât de dur şi de

nepătruns la exterior precum el putea să dea
dovadă de o aşa latură jucăuşă şi supusă Era
cev revigorant faţă de ceilalţi băieţi cu care
ieşisem, şi îmi plăcea într-o oarecare măsură.
Părea sincer si real,7 si voiam să am încredere
/ /

în el.

Se avântase din nou asupra mea,

capturându-mi buzele într-un sărut scurt, dar
la fel de înflăcărat, menit să mă dezarmeze
total, apoi se dădu în spate, lingându-şi
buzele de umezeală. Clipisem des, oarecum
hipnotizată. Ceea ce era al naibii de ciudat,
căci nu obisnuiam să mă ataşez atât de
T /

uşor de specia masculină. în sens romantic,

cel puţin. Avusesem vreo trei iubiţi la viaţa
mea, plus alte persoane cu care îmi ami
permisesem să am câteva aventuri pasagere,
însă niciodată nu simţisem că mă implicasem
prea tare în relaţiile cu ei, ajungând chiar să
ne despărţim după nici patru-cinci luni. Eram
un eşec complet la capitolul dragoste, însă
devenisem obişnuită cu aspectul ăla. Atunci
însă, individul ăla cu ochi verzi şi păr blond
reuşise să mă înmoaie pe picioare cu doar
câteva săruturi pasagere. Şi dacă reuşise
să-mi facă inima să bată mai tare încă de pe
acum, nici nu voiam să mă gândesc ce avea să
urmeze în momentul în care aveam să realizez
că îmi plăcea cu aevărat de el Cu puţin noroc
nu avea să se ajungă acolo.

— Haide, Luna. O să întârzii la antrenament,

iar tu la oră.

— De când ai devenit atât de tocilar? îmi

aranjasem părul cu degetele, ştergându-mă
la gură cu un şerveţel pentru a-mi îndepărta
orice urmă care mi-ar fi dat de gol activitatea
de mai devreme.

— De când am început să mă prostesc cu o

anumită tipă nesătulă şi pusă pe rele, mă
trase uşor de şold pentru a mă lipi de pieptul
său, însă nu mă împotrivisem în niciunfel,
lăsându-l să mă mai sărute încă o dată pe
fugă.

— Hai, mă eliberasem de lângă el, pleacă de

aici până nu ne prinde cineva.

— Cum ar fi căţeluşul tău de companie, surâse,

iar buna mea dispoziţie de mai
devreme dispăruse subit într-un nor de praf.

— Nu-i spune aşa lui Hex.

— Calmează-te, îşi dădu ochii peste cap,

luându-şi geanta de antrenament peste umăr.
Dar recunoaşte, o face pe durul şi se bagă
unde nu-i fierbe oala doar pentru că nu-i place
de mine. Chestia asta nu-i tocmai sănătoasă.

—Joel, pleacă, îmi încrucişasem braţele la

piept, începând deja să mă balansez de pe
un picior pe celălalt, ca de fiecare dată când
începeau să mă apuce nervii.

Joel dădu în semn de dezaprobare din cap,

dispărând înainte să mai avem şi alt schimb,
poate şi mai urât, de replici. Oftasez, aşteptând
câteva secunde înainte să ies din laborator.
Nu-mi plăcea când cineva îmi vorbea de rău
prietenii în prezenţa mea, cu atât mai puţin
când era vorba de Hex, prietenul meu cel mai
bun încă de când eram mici. Voiam să-mi
protejez persoanele dragi dacă aveam ocazia,
iar Joel nu era vreo excepţie de la regulă,
indiferent dacă aveam
să mi-o trag sau nu cu el în vreun viitor
apropiat.

Ieşisem un minut mai târziu, încercând să-mi

găsesc prin ghiozdan orarul pe care mereu îl
lăsam aruncat prin cele mai nepotrivite locuri
posibile. Zisesem de atâtea ori că aveam să
mi-l notez în telefon, încât începeam să nu
mai am încredere în propria persoană deja.
Din fericire însă, o zărisem pe Kiva undeva la
capătul holului şi, pentru că aveam aceleaşi
ore ca şi ea, m-am îndreptat ţintă spre locul în
care părea că stă ca o fantomă.

— Boo! îi ţipasem din spatele ei, făcând-o pe

săraca să tresare speriată şi aproape să-ţi
scape cărţile de biologie şi matematică pe jos.
Din fericire, le prinsese la timp.

— Doamne, Luna! Nu mai face asta!

— Eprea amuzant, scuze! chicotisem,

holbându-mă puţin la faţa ei.

Părea îmbujorată, însă nu din cauza

sperieturii mele. Un gând puţin murdar îmi
încolţise în minte, motiv pentru care îmi
lungisem gâtul spre colţul coridorului.

— La ce te uitai? mă grăbisem să întreb,

însă mă oprisem imediat când îl zărisem
peJJ la celălalt capăt al holului, aspirând
la propriu faţa unei blondine ce părea a fi
boboc. Rămăsesem nemişcată, întorcându-mi
ochii spre ce de lângă mine, Avea privirea
în pământ, şi cărţile strâns ţinute la piept,
asemenea unui scut protector. îmi venise să
oftez de nervi, însă mă abţinusem cumva.

O luasem de după umeri, hotărând să o luăm

pe alt hol pentru a ajung în clasă.

— Când ai de gând să renunţi la dragostea

asta neîmpărtăşită pentru fustagiul de JJ?

— Nu e vina mea că-mi place de el, bine?

— Normal, îi ciufulisem părul. însă devine

vina ta în momentul în care alegi să te ţii de
ceva nesănătos, care oricum nu va duce la
niciun rezultat. Eşti frumoasă, fato! Poţi avea
pe oricine la picioare dacă ai da o şansă şi
altora. Iar eu te încurajez să faci asta, pentru
căJJ sigur nu-şi va schimba comportamentul
prea curând. Aproape că nu ştiu de ce suntem
prieteni cu unul ca el, îmi dădusem ochii peste
cap.

— Pentru că e prieten cu Hex, râse ea.

— Şi totuşi, Hex e mai întreg la minte, chiar

dacă e cu sor-mea. Acum serios, Kiva, mă
oprisem în loc, presându-mi palmele peste
umerii ei. Nu-l poţi schimba pe J J dacă asta
aştepţi. Nu e un rahat din filme, când tipa
bună îl îmblânzeşte pe ăla rău sau mai ştiu
eu ce. Noi, fetele, trebuie să ne punem pe noi
mai presus de orice, pentru că în cele din
urmă e vorba de fericirea noastră în joc, şi
se vede limpede ca cerul că nu eşti fericită în
situaţia asta. Aşa că dă-ţi două palme peste
faţă, strânge din dinţi şi treci peste, oricât de
greu ar fi. Sau poate vrei să-ţi dau eu prima
ca să prinzi curaj? ridicasem din sprâncene,
zărindu-i oripilarea din ochi.

— în cine să dai? se auzi o voce familiară din

spatele nostru, Vanessa şi Bibi făcându-se
observaţi de prin mulţimea ce împânzeşte
holul.
— Vrei să baţi pe cineva, Morgenstern?
zâmbise strâmt Bibi.

— Luna glumeşte doar, se îmbufnă Kiva,

făcând cale întoarsă, ca şi cum am fi
enervat-o.

— Ei na, ai supărat fetiţa! îl înghionti Vanessa

pe Bibi, care clipi nedumerit, privind înspre
Kiva.

— Ce dracu' i-am făcut eu? bolborosi în bărbie,

grăbindu-se pentru a o ajunge din urmă. Hei,
am nişte batoane de ciocolată, vrei câteva? Ţi
le dau pe toate, de fapt...

Iar vocea lui Bibi se pierdu imediat în

vacarmul făcut de ceilalţi, lăsându-ne pe
mine şi pe Vanessa să-i urmăm prin mulţime,
râzând şi chicotind între noi de jocul de-a
şoarecele şi pisica iniţiat de cei doi.

— Şi, la cât plecaţi mâine? o întreb pe Joanna

de îndată ce sun farfuriile curate pe masă.

— Mâine dimineaţă pe la şase. Avem avionul

la şapte, dar vrem să ajungem mai devreme
pentru că Amalia şi Evan nu sunt deloc prea
punctuali, şi mi-e că nu mai prindem niciun
zbor, surâde stingherită.

— Poate data viitoare ne vom vedea în

circumstanţe mai plăcute, murmur mai
mult pentru sine, însă nu pot să nu constat
umbra de tristeţe ce-i traversează faţa preţ
de un fracţiune de secundă. îmi pot da seama
că nu a fost uşor să vină aici pentru a-şi
îngropa prietena, aşa că nici măcar nu-mi
pot imagina ce e în sufletul său în momentul
ăsta.

— Poate veniţi voi la noi, ridică din umeri,

încercând din răsputeri parcă să-şi arcuiască
buzele pentru a forma un zâmbet. Nu-i
iese tocmai bine, aşa că încerc să o fac să
înţeleagă din priviri că este în regulă să
nu se mai forţeze. Ştiu cât de neplăcut e să
te prefaci că eşti în regulă când de fapt pe
interior e vraişte. Ca şi cum ai stoarce apă
dintr-un burete uscat; inutil, şi lipsit de sens.
Las tacâmurile pe masa, auzind vag uşa de la
intrare deschizându-se.

— Mi-ar plăcea. N-am fost niciodată prin

California. Poate după facultate iau gaşca şi
venim să ne arătati locurile.
r

— Lui Stephen i-ar plăcea. Tratează orice

oaspete ca pe cineva de viţă regală numai
pentru că-1 scapă de lasagna cu spanac a lui
Daisy. încep să cred acum că are dreptate
să se plângă, deşi nu voi recunoaşte asta cu
voce tare niciodată, dă din cap, ca şi cum
şi-ar aminti ceva neplăcut.

Din câte aflasem de la Joanna, părinţii lui

Evan, şi apparent noii săi părinţi adoptivi,
sunt nişte oameni extrem de primitori şi cu
simţul umorului, care o fac să se simtă bine
şi să mai uite despre evenimentele din vară,
care încă o mai bântuie cât de cât. Ceea ce e
de înţeles; eu probabil aş fi fost distrusă cu
capul dacă aş fi trecut prin ceva asemănător
cu un nebun la cap. Deşi, nici cele prin câte
am trecut eu nu sunt de lepădat, cu toate că,
spre ruşinea mea, nu mi-am permis să-i spun
amre lucru Joannei despre trecutul meu. Nu
sunt o persoană care să se deschidă uşor in
faţa altora, şi îmi pot da seama că nici ei nu
i-a fost mai uşor să se descarce în fata mea,
t r '

însă spre deosebire de mine ea pare a avea o

încredere mult mai mare în oameni, ceea ce
nu ştiu dacă este neapărat un lucru bun în
lumea în care trăim astfel.

Dn fericire pentru ea, secretele şi peripeţiile

sale sunt în siguranţă cu mine. îmi pare bine
că am avut şansa să o cunosc şi să găsesc un
prieten într-un simplu necunoscut. Uneori
viaţa te surprinde plăcut exact atunci când
te aştepţi mai puţin, şi cred că ăsta este unul
dintre farmecele pentru care merită să spui
uneori că te bucuri că te-ai născut.

— Când ajunge Hex? apare pe neaşteptate

silueta lui Drako în cadranul uşii de la
bucătărie. Se apleacă spre Blacky, câinele
husky cu blana neagră ca pana corbului şi cu
nişte ochi imenşi, de un albastru electrizant,
t 0 3 '

şi din câteva mişcări îi desface zgarda de la

gât, lăsând animalul să o ia la
goană printre picioarele scaunelor pentru
a ajunge la Joanna. Aceasta se apleacă de
îndată pe glezne, prinzându-1 la timp pentru
a nu-i oferi şansa de a o doborî la podea.
Chicoteşte amuzată, lăsând câinele s-o umple
de saliva pe ambii obraji. Cred că simt deja
cum îmi zvâcnesc venele de la cap la vederea
balelor de pe faţa sa. Un motiv în plus pentru
care încep să mă bucur că nu mă are la
suflet. M-aş putea lipsi oricât de o baie în
salivă canină.

— Nu ştiu, îmi întorc atenţia spre Drako,

care-mi face uşor din cap, în semn de salut.
I-am dat un mesaj, dar nu mi-a răspuns.

— Vine şi tatăl său acasă, nu? se ridică

Joanna, scuturându-şi hainele de câteva ori.
De lângă ea, Blacky îşi linge uşor lăbuţa,
dând-o după ureche, apoi se îndepărtează,
trecând pe lângă mine ca şi cum aş fi o muscă
pe perete în viaţa lui. Nenorocitul! Nu vreau
să creadă că stăm pe capul lui sau ceva,
continua Joanna, scoţându-mă din şirul de
blesteme la adresa câinelui. Dacă cineva
mi-ar putea auzi gândurile ar crede că sunt
nebună de legat şi că Bruno ăla e
copil mic pe lângă mine.

— E ok. 0 fi Brian un înţepat în dos din

când în când, dar nu cred că va avea chef să
comenteze legat de voi după cele întâmplate
cu Christine.

— Sper că este în regulă. Poate ar trebui să-i

ducem nişte flori sau ceva pentru că am
putut rămâne în casa ei, se întoarce spre
Drako, care ocoleşte blatul de bucătărie
pentru a se apropia de ea. îşi strecoară fără
pic de reţinere unul dintre braţe de după
şoldurile sale, trăgând-o spre el, şi aproape
că zâmbesc involuntar la vederea sărutului
aproape protector pe care îl depune peste
fruntea acesteia, coborând apoi cu un altul
în colţul gurii. Joanna devine roşie ca racul
în numai o fracţiune de secundă, părând
a intra într-o transă continue. Şi, Doamne!
Fata asta nu se mai satură să reacţioneze
r

aşa când primeşte afecţiune din partea lui.

Fie e îndrăgostită lulea de el, fie nu ştie cum
să gestioneze atenţie primită din partea lui.
Oricum o fi, e o plăcere pentru ochi să o vezi
cum se schimbă la fată.
J
— Mergem şi-i luăm ceva dacă asta vrei, îi
dă nişte şuviţe după ureche, schiţând un
mic zâmbet în colţul gurii. Şi dacă nu ar fi
un ciudat în marea majoritate a timpului
si nu ar exista toată tărăşenia asta dintre
t 7

mine şi Hex, sigur m-aş înmuia şi eu puţin pe

picioare la vederea zâmbetelor sale atât de
rare. îi stă bine să zâmbească, dar nu o face
prea des. Iar dacă o face, mereu se datorează
Joannei. Ceea e e oarecum drăguţ. Siropos de
drăguţ.

Peste alte câteva zeci de minute, timp în care

Joanna răspunde apelurilor Amaliei şi ale lui
Evan, iar eu şi Drako ne ocupăm, în linişte
ce-i drept, de terminarea mesei, Hex şi tatăl
său îşi fac apariţia, părând amândoi ciudat se
serioşi şi îngânduraţi. Mă rog, Brian mereu e
mai posac la faţă, deci e de înţeles acum cu
toată problema asta cu boala soţiei sale, însă
Hex era bine dimineaţă înainte să plece, aşa
că mă pune oarecum pe gânduri starea asta a
sa proastă. Ceva s-a întâmplat cât timp a fost
la spital, şi vreau să aflu ce anume.

— Sper că nu v-aţi supărat că am gătit în

bucătăria dumneavoastră, domnule, se
adresează Joanna lui Brian, părând uşor
stânjenită. V-am pregătit masa in semn de
mulţumire pentru găzduirea din aceste zile.

Dacă nu aş avea vederea sută la sută bună,

aş putea jura că ochii mă înşală şi că Brian
tocmai a zâmbit spre ea. Şi nu un zâmbet
din acela răutăcios, care ascunde in spate o
răceală discretă, ci unul obosit, calm, ca şi
cum a intrat în spitalul ăla şi a ieşit complet
purificat. Ceea ce nu este întru-totul exclus,
căci pare oarecum nelalocul lui.

— E în regulă. Merg să fac un duş şi cobor să

mâncăm toti dacă vreţi.
t t

Imediat ce dispare în dormitorul său, le

fac semn lui Jo şi lui Drako să rămână în
bucătărie, şi urc în grabă după Hex, pentru
a-1 chestiona despre starea sa proastă. Tot
entuziasmul însă mi se evaporă în momentul
în care intru în camera sa şi-l găsesc la bustul
gol, chinuindu-se să-şi tragă bluza peste cap.
Nu mă poate vedea pe moment, aşa că profit
de ocazia acordată pentru a mă uita mai bine
la pielea sa puţin închisă la
culoare, şi la pachetele de muşchi bine
lucraţi ce-i curbează perfect formele, totul
culminând cu liniile bine definite ce formeză
un V perfect ce-i dispare dincolo de bata
lăsată a blugilor. Şi, dacă nu m-aş cunoaşte
mai bine de atât, aş spune că inima tocmai
mi-a sărit o bătaie, aducându-mi puţină
căldură in partea inferioară a coapselor.

Totul se spulberă insă în momentul în care

reuşeşte să-şi dea bluza jos, ţintuindu-mă pe
de-a-ntregul cu privirea destul de surprinsă,
rămânând preţ de o clipă în loc.

— Oh, scuze. Am uitat să mai bat.

Nu ştiu de ce naiba sunt atât de politicoasă

din senin, însă simt să fac asta mai mult
pentru a-mi camufla stările magnetice care
mă petrece pe dinăuntru. A trecut ceva timp
de când nu l-am mai văzut la bustul gol, şi
pot spune că dracul mereu a arătat bine,
chiar si atunci când eram mici. Chiar dacă
era un Papă-lapte şi jumătate.

Un rânjet cunoscătorii apare în colţul gurii,

îşi lasă bluza pe marginea patului, luându-şi
un hanorac de pe spătarul scaunului pe care
şi-ldă peste cap dinr-o singură mişcare, apoi
se întoarce spre mine, trecându-şi degetele
prin părul dezordonat pentru a şi-l ordona
cât de cât.

— Voi începe să cred că te-ai lovit la cap

dacă îţi mai ceri scuze odată, mă şicanează,
apucându-mi faţa între palmele sale. Ochii
săi se contopesc cu ai mei în scurt timp,
resimtindu-i în nări colonia bărbătească atât
t

de specifică lui. Mă liniştesc pe loc, uitând de

orice replică mai înţepată pe care i-aş fi putut
coace-o în minte.

— Esti bine?
$

— Acum da, măturiseşte pe un ton ciudat

de calm, ca şi cum ar fi deposedat de o mare
greutate de pe piept, însă nu reuşesc să mă
gândesc prea mult la asta, căci se apleacă de
îndată, luându-mi prizoniere buzele dintr-o
singură suflare.

Şi, cu toate că sunt încă puţin reţinută în

săruturile cu el, mişcarea buzelor sale se
găseşte a fi extrem de liniştitoare, ca şi cum
mi-ar insufla prin căldura gurii sale o linişte
deplină, asurzitoare, ce-mi fură imediat
gândurile şi mă catapultează complet in
braţele sale sufocante. Mă sărută încet, atent,
cu o nevoie reţinută ce-mi aduce palpitaţii în
coşul pieptului şi mă face să-mi dau seama
că nimeni, niciodată, nu m-a mai sărutat în
acest mod până acum. E vorba de o tandreţe
cu care nu sunt obişnuită, si căreia nu
T 7 t

ştiu cum să-i răspund pentru a fi pe picior

de egalitate. însă Hex nu pare conştient
de reţinerile mele, căci mă mai sărută
adânc câteva secunde, apoi se dă în spate,
privindu-mă cu ochi limpezi, dar totodată
îngânduraţi. O imagine ce-mi întoarce
stomacul pe toate părţile.

— E în regulă Christine? întreb nesigură,

gândindu-mă deja la ce e mai rău cu putinţă.

— Da, e bine. Va fi externată în curând,

spune, şi-mi mângâie cu mişcări circulare
obrazul drept. Mă las în atingerea sa, oftând
slab din cauza durităţii palmei sale peste
pielea mea, însă mă trezesc brusc din starea
de latenţă, cuprizându-i panicată încheietua
mâinii.
— Hex, ce dracu' ai făcut? întreb agitată,
holbându-mă neîncetat spre cele câteva pete
roşiatice ce par a fi sânge uscat de pe partea
inferioară a braţului său.
t

îşi smulge cu bruscheţe corpul de lângă

mine, înjurând printre dinţii încleştaţi.

— Nu e nimic. M-am zgâriat din greşeală.

— Nu am văzut nicio zgârietură, dau să mă

apropii de el, însă îşi trage mai bine mânecile
hanoracului peste piele, căpătând acum
câteva cute adânci de-a lungul întregii frunţi.
Ştiu expresia asta. E faţa urâtă pe care o
capătă atunci când se închide în sine.

Mă dau un pas înapoi, privindu-1 calculat.

Oare ce naiba a putut face încât să mă dea la
o parte în felul acesta? Şi de unde a apărut
sângele acela? Ştiu că Hex e rău de gură şi
are un temperament cam vulcanic uneori,
însă mi-e greu să cred că s-a luat la bătaie cu
cineva cât timp a fost să-şi viziteze mama în
spital. însă nu pot să insist aiurea pentru că
stiu că totul se va încheia urât între noi la
*
final. Şi nu vreau să se ajungă la ceartă din
cauza orgoliilor noastre insipide.

— Ok, nu trebuie să-mi spui nimic. Să

mergem să mâncăm.

Fac cale întoarsă înainte să-i mai pot observa

vreo expresie facială. Şi nici măcar nu ştiu
de ce mă deranjează atât de tare faptul că
nu a vrut să-mi spună ce s-a întâmplat cu
adevărat. Probabil din cauză că încă suntem
în stadiul în care descoperim dacă poate fi
ceva între noi sau nu, în condiţiile în care
ne-am promis că vom avea încredere unul
în celălalt. Faptul că tocmai el, cel care mă
acuzase pe mine de atâtea ori de neîncredere
îmi ascunde adevărul, îmi provoacă o stare
de iritare maximă.

— Hei, stai puţin, Luna! mă prinde de braţ în

dreptul scărilor, ajungând acum să fiu cu o
treaptă mai jos decât el. Iar diferenţa asta de
înălţime dintre noi nu mi s-a părut niciodată
mai mare. Pufăie pe nări, părând nervos.
Uite, s-a întâmplat ceva, dar nu pot să îţi
spun eu.
— De ce nu? ridic din sprânceană.

— Pentru că nu e secretul meu de zis. Mă uit

perplexă la el, neînţelegând o iotă din ceea
ce încearcă să-mi spună. Oftează, dându-mi
părul după ureche. N-am făcut nimic rău,
bine? Vei afla in curând, sper, despre ce este
vorba. Dar te rog, nu te supăra doar pentru
că nu pot să îţi spun. E atât de mult rahat
în viata mea în momentu' ăsta încât n-as
» t

suporta să te pierd şi pe tine.

Rămân cu buzele întredeschise, neştiind

ce să-i răspund. însă un lucru e sigur; uit
complet de motivul pentru care fusesem
supărată pe el, concentrându-mi atenţia
exclusiv asupra ultimelor sale cuvinte.

E atât de mult rahat în viata mea în momentu'

f

ăsta încât n-aş suporta să te pierd şi pe tine.

Şi, pentru că mereu Hex are să fie

întotdeauna punctul meu slab şi singurul în
faţa căruia voi ceda atât de uşor, mă apropii
tăcută de el, cuprinzându-i mijlocul de la
spate cu braţele. Iar el îmi întoarce de îndată
gestul, cu şi mai multă îndârjire şi forţă, ca şi
cum s-ar fi aşteptat să fac asta.

Si-1 simt.
9

în fiecare bătaie de inimă ce-i traversează

coastele, izbindu-se de ale mele pentru a d
startul unui adevărat dans al nevoii.

în fiecare răsuflare ce-i evadează printre

buze şi-mi mângâie umărul golaş,
înfiorându-mi lăuntrurile.

în fiecare apăsare a piepturilor noastre ce ne

fac inimile să rezoneze si să se zbată ca una
*

singură.

Şi niciodată nu cred să-l fi simţit mai aproape

de atât. Şi îmi place asta. Mă face să mă simt
în siguranţă, ca şi cu lumea ar începe şi s-ar
sfârşi acolo unde corpurile noastre se ating.

Spre seară, mergem la Vanessa pentru a-i lua

pe ceilalţi şi a merge la vechea carieră, acolo
unde aflasem de la Hex că va avea loc o
petrecere ca pe vremuri, atunci când se
organizau curse şi ne adunam la sfârşit
la petrecerea de sărbătorire. Sunt puţin
entuziasmată, căci a trecut deja mult prea
mult timp de când nu am mai petrecut
cum se cuvine. Şi, in egală măsură vreau să
mă bucur cum stiu eu mai bine de ultima
9

seară cu Joanna şi amicii săi, căci nu se ştie

niciodată dacă vom mai avea sau nu ocazia
să ne vedem pe viitor.

— Jo, m-ai uitat aici cu hienele astea! ii

sare Evan in braţe de îndată ce Vanessa ne
deschide uşa casei sale, făcându-1 pe Aii să-şi
dea nepăsător ochii peste cap, iar pe Drako
să-şi strângă abia sesizabil oasele faciale. Din
spatele lor, Amalia şi iubitul său, Luke, se
apropie în tăcere de noi pentru a ne saluta
pe fiecare. Blacky sare imediat în braţele
Amaliei, câştigând o grimasă din partea lui
Hex.

— Despre ce hiene vorbeşti, hm? se hlizează

Vanessa spre blonduţ, cu toate că se poate citi
pe faţa ei amuzamentul.
Drept replică, Evan rânjeşte cu subînţeles,
lăsând-o pe Joanna în pace pentru a se
apropia de Aii şi a-1 strânge în braţe de la
spate. Cred că dacă mama ar vedea un cuplu
de băieţi» la ea în casă ar leşina,
» * ar chema
preotul să sfinţească pereţii de necuratul şi
apoi ar leşina din nou când ar constata că
nimic nu s-a schimbat. Şi nu glumesc. Ar fi
amuzant de văzut totuşi.

— Şi, unde mergem? întreabă Amalia,

ştergându-se cu o strâmbătură pe faţă de
balele lui Blacky.

— La vechea carieră de piatră, le răspund.

Sper că v-aţi îmbrăcat bine, pentru că e
destul de frig afară.

— Staţi fără griji, mişcările lui Evan vă vor

încălzi pe toţi!

— De ce vorbeşti la persoana a treia? îşi

ridică Aii capul spre el.

— Pentru că ştiu că te enervează, dăh.

Joanna şi Vanessa chicotesc amuzate, în timp

ce noi, restul, privim întreaga scenă ca la
teatru. Ne mai lipsesc floricelele.

— Deci, mergem? întreabă Hex, părând a fi

într-o stare mai bună decât înainte. însă ceva
îmi spune că asta are legătură şi cu masa
luată împreună cu tatăl său, care s-a dovedit
a fi una destul de plăcută în ansamblu. Nu
ştiu dacă dispoziţia lui Brian s-a schimbat
din cauza bolii lui Christine, însă pare un om
mai bun acum, când în sfârsit este în stare
7 0

să poarte o conversaţie decentă, mai ales cu

fiul său. Şi sunt sigură că, deşi nu vrea să
recunoască sau îi este greu să o facă, Hex
este la fel de surprins şi de plăcut surprins
de comportamentul tatălui său. Şi vreau
asta pentru ei, pentru familia lor. Căci ştiu
câte au pătimit şi cât de multă nevoie au de
momentele astea de pace şi linişte în suflete.

— Dar unde sunt Bibi, JJ şi Kiva? mă adresez

spre ceilalţi, mutându-mi privirea ca şi cum
m-aş aştepta să-i văd din moment în moment
răsărind de undeva.

— A plecat Kevin după ei, se aude din stânga

mea Vanessa, încercând să-şi scoată buclele
de sub gluga gecii. Se pare că taică-su lu' Bibi
i-a confiscat maşina sau ceva de genu'.

O linişte cruntă cade peste întreaga

sufragerie, ca şi cum o plapumă de anxietate
s-ar pogorî peste noi. Şi nu prea pot să înţeleg
de unde starea asta, căci Bibi a mai avut şi
în trecut divergenţe cu Rey privind maşinile
sale. Nu de alta, dar Bibi poate fi aşa un
pericol public uneori!

— Păi, să mergem, propune Luke, luându-1

pe Blacky de lesă pentru a ne îndrepta spre
ieşire. Mă întorc spre Hex, cu gândul de a
stabili pe cine ia la el în maşină, dar mă
opresc cu buzele întredeschise atunci când
îi constat postura încordată, ca şi cum ar fi
tulburat de o tensiune sufocantă. îmi pocnesc
degetele în faţa sa, făcându-1 să clipească
des de câteva ori, iar toată încordarea de
mai devreme i se evaporă încetul cu încetul,
recăpătându-şi treptate aceeaşi expresie
normală a fetei.
#

— Mergem? zâmbesc slab, moment în care îşi

strecoară un braţ de după torsul meu,
trăgându-mă spre sine. Buzele sale îmi ating
cast tâmpla.

— Mergem.

Muzica bubuie în înaltul cerului precum

nişte tobe asurzitoare menite să scuture
»

zăpada de pe crengile copacilor şi s-o

răstoarne în rotocoale de omăt murdar la
baza trunchiului acestora. Din când în când,
băieţii mai lovesc cu palmele sau picioarele
în capacele sau butoaiele din care se înalţă
flăcările aducătoare de căldură, chiuind şi
râzând ca şi cum problemele de zi cu zi ar
fi expulzate în afară, lăsând doar gândurile
bune şi o atmosferă plină de energie. Şi
trebuie să recunosc, îmi lipsise asta.

îmi lipsise sentimentul de libertate, fără să

mă mai gândesc la nimic altceva.

— Noi de ce nu avem asemenea petreceri? se

aude Evan ţipând pentru a se face auzit peste
gălăgia ce acoperă întrega vale.
— Numai la distracţie îţi stă gândul? întrebă
Vanessa, aprinzându-şi ţigara din scrumul
oferit de alt tip, pe care habar n-am cum îl
cheamă.

— La asta, şi la Aii, ridică din umeri,

adoptând brusc o postură dubios de hotărâtă,
ceea ce mă face să mă gândesc că este cât se
poate de serios cu afirmaţia sa. Şi tind să-i
dau dreptate; e foarte lipicios cu Aii, într-atât
încât mă face să am dubii în privinţa celui
care are atribuit rolul de fată în relaţia lor.
9

Sau poate o fac cu rândul... La ce, Doamne

iartă-mă, mă gândesc...?

— Bună lume! ţipă cineva din mulţime,

întorcându-ne toţi capetele pentru a-1
observ pe JJ strecurându-se prin mulţime.
Din urma sa, Bibi, Kiva şi Kevin îl urmează
îndeaproape, cu toate că nu par la el de plini
de entuziasm precum petrecăreţul din faţa
lor. Se opresc în dreptul nostru, salutându-ne
în grup.

— De ce a durat atât? îi întind Kivei o doză de

bere, primind în schimb un zâmbet timid din
partea acesteia.
— Bibi s-a cam ramolit, îl bate JJ pe spate. A
trebui să-şi ia el nu ştiu ce pastile la ore fixe.
Ca un copil! râde, cerând o ţigară de la un tip
aflat în trecere.

— JJ, termină cu căcaturile! îl apostrofează

Hex, luându-ne pe toţi prin surprindere, căci
tonul său pare cu adevărat glaciar, ca şi cum
ar fi curprins de un val necontrolat de nervi.

Bibi înghite în sec, încruntându-se la rândul

său, în timp ce JJ îşi aprinde ţigara, scoţând
fumul pe nări.

— Uh,7 calmati-vă. Glumeam si eu.

» »

— E în regulă, Hex, murmură Bibi, părând

oarecum stânjenit de întrega situaţie. Hex
pe de altă parte însă, pare complet scos din
sărite, ceea ce e puţin ciudat venind din
partea lui, căci, până la urmă, JJ a fost şi încă
este cel mai bun prieten al său.

Continui să mă uit curioasă şi plină de dubii

spre cei trei, încercând să înţeleg de unde îşi
are sursa toată tensiunea asta ce pluteşte
prin aer, insă ritmul muzicii se schimbă în
scurt timp, aruncându-ne pe toţi într-o bulă
de distractie.
f

Nu ştiu cât timp trece pe lângă noi, însă cert

este că niciodată nu cred să mă fi simtit mai
J

bine decât acum. E un haos frumos, antrenat

de râsete, glume aruncate precum scânteile
ieşite din butoaiele de metal, dându-mi o
• *

stare de necontenită plăcere interioară.

Fusesem atât de prinsă cu ultimele
evenimente din viaţa mea, cu problemele
cu ai mei, şedinţele cu doctoral Yang şi toată
tărăşenia asta cu Hex, încât momentele asta
sunt ca o gură de aer proaspăt într-o oază
distrusă.

Şi mă bucur că până şi amicii Joannei şi ai lui

Drako par a se simţi bine.

Amalia şi Luke dansează cu alte persoane în

jurul unui container plin de foc, ţinându-se
în braţe şi făcând ca jocul umbrelor sale să
se transforme într-un duet alert de member
mişcătoare, în timp ce, nu departe de ei,
Vanessa tocmai ce le face cunostintă lui Evan
* t

şi Aii cu un alt cuplu format din două fete,

despre care nici măcar nu ştiam că este pe
aici. Schimbă câteva replici, salutându-se,
apoi Vanessa se îndepărtează ca şi cum
tocmai făcuse cel mai bun lucru din
lume. Si tind să cred că în cazul lui Evan e
9

oarecum adevărat, căci pare mai mult decât

bucuros să petreacă timpul în compania
unui alt cuplu gay, fie el şi de fete. De lângă
el, Aii poartă un zâmbet senin pe buze,
strecurându-se mai bine de după braţul
acestuia.

Undeva în dreapta mea, aproape de boxele

ce par a dudui neîncetat, JJ pare a o face pe
Kiva să bea dintr-un shot pregătit de nişte
băieţi, ţipând şi veselindu-se mai ceva decât
de obicei. Mai mult ca sigur e ciupit bine, ca
în majoritatea tmpului de altfel. Nu am mai
apucat să vorbesc cu el din seara în care
m-am răstit la el prin telefon, însă la cum îl
cunosc eu, mai mult ca sigur a şi uitat despre
ce a fost vorba în acea conversaţie. Totuşi,
7 t '

chiar aş vrea să mai port o discuţie pe acel

subiect cu el, căci cineva trebuie să-i mai
bage minţile în cap până nu-ţi va pierde toată
viaţa ca un pierde-vară.
Cât despre Hex, stă deoparte cu Bibi şi Drako,
părând a fi prinşi într-o conversaţie a naibii
de intensă după expresiile de pe feţele lor. Nu
vreau însă să-i deranjez, aşa că îmi strivesc
ţigara cu bocancul, îndreptându-mă spre o
anumită şatenă ce-şi tot suflă în palme, într-o
încercare disperată de a se încălzi.

— Nu-ţi place pe aici? o întreb deodată,

făcând-o pe Joanna să tresară speriată. îşi
înconjoară corpul cu braţele, privind distantă
spre grupul de petrecăreţi.

— Nu sunt o fană prea mare a distracţiilor de

genul, mărturiseşte.

— îmi pot da seama, zâmbesc oarecum

ironic. Ai fumat vreodată? Dă din cap. Ok,
atunci te-ai îmbătat sau drogat vreodată?

— Ăă, se pun dăţile fără voia mea? pufneşte

în râs, ca si cum si-ar aminti ceva extrem de
7 * 0

amuzant.

Ridic sceptică din sprânceană, punând-o

să-mi povestească totul, cu lux de amănunte.
Şi, drace! Nu ştiam că mai nou te poţi droga
de la nişte somnifere!
t

Izbucnim amândouă in râs, scoţând aburii

lăptoşi printre buzele întredeschise. Ochii
îmi fug fără să vreau spre băieţi, mijindu-i
pentru a vedea dacă nu cumva mă înşală
vederea.

— Nu te uita acum, da' iubăreţul tău riscă

să-ti fie furat de o blondină.
r

Joanna îmi urmează curioasă direcţia

privirii, rămânând suspendată într-o holbare
continuă. Si cred că are si motiv. Drako stă
undeva în lateralul băieţilor, încercând,
cred, să îşi aprindă o ţigară, fiind acostat
de o blondă pe jumătate dezbrăcată ce mai
are puţin şi-şi lipeşte silicoanele de braţele
acestuia. Şi mă uimeşte până şi pe mine
comportamentul său, căci nu face nimic
pentru a o îndepărta de el. Ba mai mult, pot
jura că ochii îi fug preţ de o clipă spre cea
de lângă mine, ca mai apoi să se prefacă
că nimic nu s-a întâmplat. O fi un joc de-a
lor, îmi spun în gând, însă după expresia
dureroasă de pe chipul Joannei îmi dau
imediat seama că nu e vorba de niciun joc.

— Hei, mergi la el. Degeaba stai şi te

îmbufnezi aici!

îşi mută cu greu privirea, coborând-o spre

degetele pe care începe să le pocnească între
ele.

— Nu suntem împreună ca să îi spun ce să

facă.

Mă uit cruciş spre ea, punându-mi palmele în

solduri.
*

— Eşti pe bune? Deja nu mai contează

titulaturile astea de iubit-iubită. Contează
doar ce simţiţi voi, si e mai mult decât clar
i t ' T

faptul că sunteţi în limbă unul după celălalt.

Ar trebui să fii proastă rău să nu vezi asta,
fără supărare, zic repede.

Cred că roşeşte puţin, căci obrajii i se umplu

instanteneu de sânge. îşi muşcă buza de jos,
având o expresie şi mai dureroasă pe faţă.
Mă încrunt, simţindu-mă oarecum incomod
în situaţia asta. Ca şi cum ar fi vorba despre
ceva mai mult, dar nu ştiu mai exact despre
ce anume.

— Spune-mi, de ce nu vrei să-i spui ce simţi

pentru el? Crezi că nu te place?

Dă din cap.

— Nu e vorba de asta. Ştiu că mă place, poate

chiar mai mult decât as crede eu vreodată.

— Dar?

— Dar... îşi prinde buza de jos între dinţi,

ca şi cum ar fi în impas. îmi este teamă,
şopteşte, şi aproape că nici măcar nu o aud
din cauza zarvei ce ne înconjoară.

Păstrez tăcerea, dându-i imboldul de a

continua. Pare că-şi frânge degetele între ele,
mai emotionată decât o văzusem vreodată în
f

astea câteva zile de când stă aici.

— îmi e teamă că îl voi pierde din nou. Ştiu că

probabil îţi sună prostesc şi copilăresc, însă
a sacrificat multe pentru binele meu, şi simt
uneori că nu-i sunt suficientă; că oricât
m-aş strădui nu aş putea să-i ofer ceea ce
îsi doreşte. Probabil ai observat că nu sunt
foarte îndrăzneaţă sau stăpână pe sine,
iar Drako e complet opusul meu, din toate
punctele de vedere. E răutăcios de sincer,
dur, dar totuşi înţelept în cuvinte, şi unul
dintre cele mai bune persoane pe care
am avut ocazia să le întâlnesc, cu toate că
el nu se consideră aşa. Iar apoi sunt eu,
neexperimentată, plină de temeri şi de
reţineri, bântuită de coşmaruri si într-o
» ' t !

luptă continuă cu sine însăşi. Habar n-am,

îşi pocneşte tendoanele, îi vreau doar binele,
însă uneori mă gândesc că poate eu nu sunt
cea mai bună soluţie pentru el. A pierdut atât
de multe din cauza mea, încât îmi este frică
să nu ne distrugem mai mult decât suntem
deja.

— Tu eşti proastă, mă trezesc vorbind, şi

cred că o iau rău prin surprindere, căci face
deodată ochii mari şi bulbucaţi, ca şi cum
aş fi jignit-o în ce mai oribil mod cu putinţă.
Şi nu cred că sunt departe de adevăr, căci
nici măcar nu voiam să par atât de rea cu
aceasta. Scuze, spun repede, forţându-mi un
zâmbet peste buze. însă problema la tine e
subestimarea asta ce nu-si are temeiul
t

niciunde. Crede-mă, deşi îl cunosc pe Drako

de doar câteva zile, îmi pot da limpede seama
că nu ar putea exista altă fată pentru el. Iar
dacă ar fi crezut ceea ce ai tu în cap despre
tine, mai mult ca sigur nu ar mai fi stat după
fundul tău, cu atât mai puţin să te caute prin
California după ce a ieşit din comă. Nu mai
inventa scuze inutile şi complet nefondate
doar pentru că nu ai încredere în tine, pentru
că, poate nu-ţi dai seama, dar refuzurile
astea repetate ale tale îl rănesc şi pe el, nu
doar pe tine. Probabil aşteaptă să faci şi tu
un pas înspre el, să întinzi mâna şi să nu-i
mai dai drumul, căci degeaba face el un pas
spre tine, dacă tu faci doi înapoi. Şi uau, ce
sentimentală am devenit deodată, să-mi trag
una!

Joanna mă priveşte câteva secunde într-o

tăcere morbidă, ca şi cum ar fi paralizată
cu totul, ca mai apoi să izbucnească într-un
râset atât de înflăcărat, încât îşi întorc mai
mulţi capetele în direcţia noastră pentru a
vedea despre ce este vorba.

— Scuze, spune printre sughiţuri, ai fost

haioasă la final. îşi şterge colţul ochilor
de umezeala adunată, dregându-şi glasul
de câteva ori. Când mă priveşte din nou,
ochii săi se umplu de o seninătate grozavă,
luminându-i parcă întrega faţă. Mulţumesc
mult, Luna. Cred că aveam nevoie de cineva
care să fie brutal de sincer, şi mă bucur că ai
fost tu aceea.

îşi întoarce brusc capul, privind din nou spre

Drako şi blondina care deja stau lipiţi unul
de celălalt, fără vreo intenţie de a se depărta
unul de celălalt. însă nu ştiu de ce, dar am
vaga impresia că este ceva făcut intenţionat
de către Drako. Simt mişcare lângă mine,
zărind-o cu colţul ochilor pe Joanna cum
pare că inspiră adânc de câteva ori, ca
mai apoi să facă cale întoarsă, lăsându-mă
complet bulversată. O iau la pas pe urmele
ei, pentru eventualitatea în care ar face vreo
prostie din cauza monologului meu răsărit
din neant, însă mă opresc de la sine, cu ochii
cât cepete, cât văd ce are de gând să facă.

Merge ţintă spre cei doi, cu o hotărâre greu

de contestat şi, captând parcă atenţia tuturor
celor din jur şi oprind timpul în loc, îl prinde
pe Drako de gulerul hanoracului său,
trăgându-1 spre sine până când corpul
acestuia se apleacă îndeajuns de mult cât
să-i întâlnească sărutul. Blondina plastifiată
se dă buimacă în lături, privind întreaga
scenă cu o groază teribilă pe faţă, timp în
care Drako rămâne complet nemişcat, cu
ochii larg deschişi şi cu buzele complet
nemişcate. Abia după două-trei secunde o
prinde cu putere de după şolduri, lipind-o cu
totu 1 de pieptul său, aproape zdrobind-o în
braţele sale, si-o sărută la rândul său cu atât
de mult patos şi zvâc, încât mai că mă iau şi
pe mine căldurile privindu-i. Mă uit pe furiş
spre locul în care Hex stă cu Bibi, rânjindu-i
discret în colţul gurii. Pare perplex, la fel şi
toţi ceilalţi de lângă el. Numai Evan alege
să rupă tăcerea în cele din urmă, chiuind şi
fluierând mai ceva decât la rodeo.

După alte câteva clipe, Joanna se lasă înapoi

pe toată talpa, părând de-a dreptul răvăşită
de sărutul drăcusorului din fata sa, ce o
0 > '

priveşte cu o admiraţie şi o contemplaţie

aproape divină.

— Ăhm, scuze, se întoarce spre blondina

care însă se uită oripilată la cei doi. Te-aş
ruga să ai bunul simţ şi să nu mai flirtezi cu
ce-i al meu.

— Al tău? întreabă tipa, în sincron cu Drako,

care pare că se trezeşte brusc din tramsă.
De când, mă rog? continuă tipa, punându-şi
palmele în şolduri, având o expresie malignă
pe faţă, şi mai că mă mănâncă palmele
s-o iau naibii de acolo până nu mă fute şi
mai tare pe creier. Din fericire însă pentru
pumnii mei, Joanna zâmbeşte ruşinoasă,
prinzându-1 pe Drako de mână.

— De acum. îşi ridică ochii pentru a-i întâlni

privirea. Vrei să fii prietenul meu?

Cred că mi se opreşte inima în loc.

Până şi Evan pare blocat în timp, cu palmele

în aer şi cu gura deschisă ca şi cum tocmai
l-ar fi oprit cineva cu încetinitorul. Mai
lipseşte bestia îmblănată care să latre prin
jurul lor; ce bine că doarmne cuminte în
cuşca din maşina lui Hex.
* 7

— Prieten şi atât, aiurito? zâmbeşte Drako

strâmb în colţul gurii, făcând obrajii Joannei
să pară şi mai pătaţi de sânge. Cred că săraca
fată o să aibă o cădere nervoasă, însă, spre
surprinderea mea, încă se ţine tare.

— Nu fi drăcos şi sărută-mă odată! îl trage

înapoi de guler, Drako zâmbind câteva
secunde în sărut înainte să o prindă din
nou în braţele sale şi să se piardă printre
aplauzele celor din jur.

— Asta-i fata mea! Fratele tău e mândru de

tine, Jo! ţipă Evan cât îl ţin corzile vocale,
luându-1 pe Aii în braţe pentru a-1 ridica în
aer de câteva ori. Izbucnim cu totii în râs, si
t * •

nu ştiu de ce, dar mă simt al naibii de bine

pentru cele întâmplate, ca şi cum acesta ar fi
binele după un lung şi nesfârşit şir de rele.

— Ce ai făcut?

Tresar, zărindu-1 pe Hex şi Bibi apărând pe

neaşteptate din spatele meu. Zâmbetul plin
de satisfactie mi se lăteste pe fată.
i r t JL r

— Hm, să zicem că domnul Cupidon ar da

faliment cu mine în oraş, le fac cu ochiul,
primind la schimb o ciufulire de păr din
partea lui Hex.

— Drăcuşor mic, bună treabă!

— Hex, părul, idiotule! ţip spre el,

reuşind cumva să scap din palmele sale
ademenitoare. Expresia sa calmă şi atât
de relaxată îmi dizolvă însă orice reproş,
făcându-mă să-mi înghit cuvintele şi să-i
prind pe amândoi de după şolduri pentru
a-i avea mai aproape. Măcar venirea lor
aici nu a fost în totalitate ceva rău, spun
contemplativ, privindu-i pe cei doi cum se
leagănă pe ritmul melodiei ce răbufneşte
din boxe. Râd şi se strâng în braţe, părând
mai fericiţi ca niciodată. Si mă bucur sincer
9 9

pentru ei, căci sunt oameni buni. Toţi

suntem, şi cred că toţi ne merităm sfârşitul
fericit în cele din urmă.

— Mulţumesc, Luna, îmi atrage atenţia Hex.

Aveau nevoie de asta. Altfel sigur aş fi luat eu
razna în locul lor.

Chicotesc.
— Poate o să-ţi foloseşti farmecele şi
pe noi, mă înghionteşte Bibi cu şoldul,
luându-mă prin surprindere. Ridic curioasă
o sprânceană spre el, apropiindu-mi faţa de
urechea sa.

— Vrei să te ajut cu ştii tu cine? îi fac cu

ochiul, iar el îşi scutură capul amuzat,
privind cu o tentă de tristeţe mascată spre
locul în care Kiva pare a fi necăjită de JJ şi
grupul său de petrecăreţi.

— Tot ce vreau e să fim toti bine. Indiferent

f

ce ar însemna asta.

Mă uit lung spre el, ca şi cum, preţ de o clipă,

Bibi cel din totdeauna ar dispărea şi ar lăsa
în urmă doar o umbră al celui care îmi fusese
pentru mulţi ani un prieten extrem de drag şi
preţios. Apoi îmi întorc privirea spre ringul
de dans, strângându-i mai aproape de mine
pe cei cărora trebuie să le mulţumesc pentru
că mi-au făcut viata mizerabilă mai frumoasă
9

decât aş fi sperat eu vreodată, şi privesc

plină de speranţă şi căldură în suflet cum
lumea se deschide la picioarele noastre în noi
orizonturi.
Iar pentru m in u n ea asta, Bibi, îţi prom it că
totul va fi bine de acu m încolo.

Indiferent ce a r în sem n a asta.

 Capitolul 42

HEX *

— Hex, stai! Se uită toţi la noi!

Surâsem, strecurăndu-mi mai încrezător

palma de-a lungul şoldurilor sale plinuţe, ce
parcă îmi învăluiau carnea într-o căldură
incontestabilă, ca şi cum ar fi fost foc, iar eu
un simplu cărbune la mila ei. Pielea mi se
furnicase de îndată ce o simţisem tresărind
lângă mine, aducăndu-mi o ciudată senzaţie
de apăsare în piept. Sau poate în zona
neruşinată dintre picioare; nici eu nu mai
ştiam sigur despre ce era vorba în ecuaţia aia.

— Mereu ai impresia că se uită lumea la noi,

îmi dădusem ochii peste cap, zâmbindu-i
plin de ironie. însă totul e doar în mintea ta,
Sunny. Ăştia sunt mult prea pârliţi la cap de
la băutură ca să mai fie atenţi şi la altceva în
afară de hormonii lor destrăbălaţi. Aşa că nu
mai fi aşa paranoică, şi calmează-te. Mă excită
puţin nervozitatea ta, surâsem, aducându-i o
roşeaţă explozivă în ambii obraji.

Ura când o tachinam pe motive sexuale sau

mai intime, însă nu îşi dădea seama că mânia
ei, manifestată de cele mai multe ori într-o
îmbufneală copilărească, mă zăpăcea uneori
de cap, înflăcărăndu-mă mai tare. Mă simţeam
ca un puşti de treişpe ani, virgin şi cu scula
mereu ridicată, care nu putea să fie în stare
să-şi ţină naibii poftele în cui. însă cum să mă
liniştesc când aveam lângă mine singura fată
după care râvnisem vreodată mai ceva decât
un nebun?Mă ameţea I
complet de cap, avariindu-mi grav raţiunea şi
dorinţa de înfrânare a propriilor nevoi. Poate
căJJ avea dreptate; poate că Sunny chiar mi se
urcase prea tare la cap.

Iar faptul că începeam să-i dau dreptate

beţivului de JJ mă făcea să-mi doi'esc să-mi
plesnesc una peste moacă. Cu pumnul,
eventual.

— Nu pot sta prea mult, se împinsese puţin

cu palmele în pieptul meu cât să pună nişte
distanţă între corpurile noastre. Mama va
înnebuni dacă va vedea că nu sunt acasă după
zece.

— Şi chiar ar fi un lucru chiar aşa rău?

rânjisem, imaginându-mi deja faţa albă ca
varul de supărare a Aurorăi când avea să vadă
că preţioasa sa mezină nu a venit acasă. Ei,
pentru o expresie ca aceea aş fi în stare şi s-o
răpesc pe Sunny, numai s-o ţin pe hoaşca aia
de maică-sa într-o disperare continuă. Mă mir
cum de nu i-a pocnit o venă până acum la cap
de la atâta răutate de câtă dă dovadă, în ceea
ce mă priveşte, cel puţin. Nu era însă vorba
că-i doream rău sau
mai ştiam eu ce rahat, însă faptul că-mi punea
etichete şi o ţinea pe Sunny, şi uneori şi pe
Luna, departe de mine, fără ca măcar să mă
cunoască, mă scoate uneori din minţi. Grav.
Poate că nu eram eu un tip al naibii de deştept,
însă nici măcar eu n-aş fi judecat pe cineva
atăt de aiurea doar din simplul fapt că nu se
potriveşte mediului meu.

Aurora mă ura din cine stie ce motiv.

T

Iar eu nu o puteam înghiţi pe ea nici de-al

dracului.

Nu era o imagine prea plăcută, trebuia să

recunosc. Cu atât mai puţin cu cât se părea
că Sunny ţinea destul de mult la familia sa, şi
nu-i convenea prea tare ideea că nu ne putem
înţelege şi că mereu se ajungea, inevitabil,
la un conflict. Probabil din acel motiv se
întunecase uşor la faţă, sprâncenele sale
apropiindu-se acum milimetric pentru a forma
o mică grimasă.

— Nu glumi, Hex! M-am săturat de toată râca

asta între voi. Oricum aţi da-o, tot eu ies într-o
lumină proastă mereu. Şi am cam
obosit să fiu victima de fiecare dată când ceva
nu merge bine fie cu mama, fie cu Luna. Nu
sunt ţapul vostru ispăşitor!

Fusese rândul meu să mă înnegresc la faţă,

simţindu-mi sângele năvălindu-mi în vene ca o
cascadă umbrită de furtună. Nu ripostasem în
a-i da drumul, lăsând-o să se dea îndeauns de
în spate încât să se simtă în elementul ei, însă
distanţa asta pe care o impunea între noi mă
zgâria pe coaste, arzându-mă.

Uneori uitam de faptul că, în toată ura asta

dintre noi, cea care era mereu prinsă la mijloc
era tocmai ea. Fie că era vorba de mă-sa, care
mă tot teroriza amenintându-mă să stau la
/

distanţă de fata ei mai mică, fie că era vorba

de Luna, care uneori se arăta ostilă relaţiei
noastre, Sunny mereu trebuia să înghită
reproşurile tuturor ca şi cum ar fi fost vina ei
de fiecare dată. Şi, gândindu-mă mai bine la
asta, au fost multe dăţile în care nu am fost
acolo, lângă ea, pentru a o susţine de la spate
şi a o asigura că totul avea să fie bine.
Uneori o luam de bună pe Sunny.

Ca şi cum fata bună din ochii tuturor ar trebui

să fie cuminte şi să se comporte exemplar,
indiferent de situaţie.

Să nu se plângă, să nu comenteze, să nu se
contrazică, să nu ridice tonul, să nu conteste,
să nu se răzvrătească, să nu, să nu, să nu.

Un "să nu" atât de lung şi întortocheat, încât

mă simţeam prost faţă de propria persoană
pentru felul josnic în care mă comportasem
cu ea. Sunny nu era Luna, şi nici nu avea să
poată fi vreodată. Nu atât timp cât influenţa
scorpiei de Aurora avea să o urmărescă ca
un ghimpe în coastă, furându-i toată plăcerea
vieţii şi transformând-o într-un cerc vicios al
ascultării robotice.

Abia atunci, zărindu-i tremuratul ce-i

străbătea corpul, ca şi cum ar fi fost cuprinsă
de nervi, şi expresia îngândurată de pe faţă
îmi dădusem seama că niciodată nu reusisem
7

să o înţeleg. Sau poate că nici măcar nu

încercasem să o fac.
Sunny ducea cu sine o luptă de care eu habar
n-aveam, şi nu ştiam dacă era deja prea târziu
pentru a mai încerca să fac ceva în privinţa
acelui lucru.

— Scuză-mă, m-a luat gura pe dinainte. O să

plec.

Până să mă dezmeticesc din şirul gândurilor

în care mă scufundasem, Sunny dispăruse din
faţa mea înainte să-mi dau seama încotro o
luase. îmi mutasem capul dintr-o parte în alta,
simţindu-mi pulsul accelerând ca un nebun
însetat de adrenalină, şi o luasem grăbit la pas
prin mulţimea dezordonată în încercarea de
a da de ea si a o conduce acasă. Nu aveam de
7

gând să o ţin cu forţa după curul meu doar din

egoism, însă nici nu o puteam lăsa să meargă
singură prin zona asta. Numai drogaţi şi
nenorociţi umblă prin serile de weekend prin
vechea carieră de piatră, aşa că nici nu vreau
să mă gândesc ce-ar putea păţi dacă ar intra
în vizorul cui nu trebuia.

După mai bine de două sau trei minute de

căutare continuă, timp în care dădusem de
un JJ aproape călărit de o roşcată pe un
container — imagine pe care voiam cu tot
dinadinsul să mi-o scot din cap, căci scula pe
jumătate descoperită a lui J J nu se număra
printre fanteziile mele de zi cu zi — simţeam
că avea să-mi pocnească o venă la cât de tare
îmi văjâia sângele în tâmple. Mă oprisem
preţ de câteva clipe, întrebându-i pe câţiva
cunoscuţi dacă o văzuseră, apoi am luat-o
grăbit spre ieşirea din acel loc, încercând să
nu mă gândesc la ce e mai rău.

Desigur, Sunny era deşteaptă şi toate cele, însă

uneori era atât de prostuţă când venea vorba
de lumea reală — cea de care Aurora încerca
să o ţină cât mai departe — încât mă îngrijora
inocenţa ei. Şi mai mult ca sigur nu aveam să
mi-o iert vreodată dacă avea să păţească ceva
din cauza prostiei mele idioate.

Mi-am scos telefonul, apelând-o de câteva

ori apoi, la a treia căsuţă vocală înjurasem
numai în draci,7 cu dinţii clăntănindu-mi din
/ /

cauza presiunii pe care o puneam asupra lor.

Lumina de la petrecea celorlalţi începea deja
să fie din ce în ce mai difuză, muzica abia
ajungăndu-mi la urechi. Sângelele îmi
clocotea mult prea tare şi prea alert pentru
a mai putea fi conştient şi de altceva. Totuşi,
chiar şi prin groaza ce-mi paraliza corpul
şi-mi îngheţa mintea, tot reuşisem să-i
desluşesc chipul prin lumina palidă a farurilor
de la maşina pe capota căreia se afla.

Corpul mi se opri din mişcare, ochii mi se

fixară asupra lor, iar mintea mi se goli mai
ceva decât în cazul unui container răsturnat
în maşina de gunoi. Tot ce mai putea să văd
era ea, sârutându-se ca şi cum lumea ar lua
sfârşit. Cu el.

O Luna de care nu-mi aminteam.

O Luna pe care nu o recunoşteam.

O Luna ce, preţ de o secundă, păruse atât de

îndepărtată, încât pumnii mi se încleştaseră
de la sine pe măsură ce zgomotolele lichide
produse de gurile lor conectate îmi pulsau în
urechi, asurzându-mă. Si nu stiu ce mă soca
* r T t

mai tare; faptul că o vedeam cu Joel deşi o

avertizasem de atâtea ori în privinţa lui, ori
faptul că niciodată nu o mai văzusem în
ipostaza aia.

Atât de sălbatică si intinctuală.

/

Atât de pătimaşă şi carnală.

Atât de... ciudat de nefamiliară.

înghiţisem în sec, mutându-mi privirea.

Ştiam că Luna nu era uşă de biserică, că

îi plăcea să se distreze şi să fie lipsită de
obligaţii, însă aceea fusese prima dată când
o văzusem în plină acţiune, ca şi cum ar fi
fost o latură a sa la care eu nu aveam să am
niciodată acces. O Luna pe care nu aveam
niciodată să o cunosc. Iar conştientizarea
/

asta, a faptului că, deşine cunoaştem de atât

de mult timp, mai există atât de multe lucruri
pe care nu le ştiu despre ea, mă pălise direct în
ceafă, ameţindu-mi mintea.

Totul luă însă sfârşit în momentul în care

reuşisem să-i desluşesc, ca printr-un farmec al
minţii, vocea străbătută de teamă a lui Sunny.
îmi scuturasem brusc capul,
încercând să mă deconectez de la imaginile
haotice cu Luna ce încă-mi bântuiau
gândurile, şi o luasem grăbit la pas spre sursa
zgomotului, oprindu-mă pe neaşteptate la
vederea celui ce părea aplecat asupra trupului
făcut minuscul al lui Sunny.

Reese Red.

Grupul său de băieţi îi păzea spatele asemenea

unui lider, hlizindu-se cu rânjetul până la
urechi la vederea expresiei terifîate ale lui
Sunny de pe faţă, în timp ce namila de om,
mai înalt decât mine şi mult mai bine făcut o
privea calculat, ca un şarpe încolăcit în jurul
prăzii. înghiţisem în sec, simţindu-mi muşchii
încordându-mi-se pe sub geaca de piele şi,
fără să am vreo urmă de reţinere în mişcări
mi-am ghidat paşii spre ei până ce ajunsesem
în spatele ei. O cuprinsesem cu palmele de
la spate, încercând să o trag spre mine astfel
încât să dispară din cadrul său vizual. Ochii
îi, cuprinşi acum de o frică palpabilă, aproape
că-i zdruncinaseră pe ai mei. Nu o mai
văzusem niciodată atât de speriară, şi cred că
avea motive întemeiate să fie.
Cicatricea nu era o persoană cu care să vrei
să intri în conflict, oricât de mic ar fi fost el,
şi până şi eu aveam reţinerile mele cu privire
la el. Desi auzisem de la Gerard în urmă cu
/

ceva timp că s-a întors înapoi în Portland,

nu-mi trecuse nicicând prin cap că s-ar putea
afla aici, la o petrecere banală de puştani cu
creierul făcut tărâţe. Totuşi, era trecut de
treizeci de ani, cu o expresie mereu îngheţată
pe faţă şi cu nişte ochi aprigi, ca de reptilă,
ce m-ar fi putut face până şi pe mine să bat în
retragere. Nu eram fricos, nici pe departe, însă
ultimul lucru pe care voiam să-l fac era să isc
o altercaţie cu el când Sunny deja tremura
toată în braţele mele. Nu eram prost, doar
precaut.

— Scuze, amice. Iubita mea nu prea are simţul

orientării când vine vorba de locul ăsta.

încercasem să nu par afectat de privirea rece,

goală şi aproape paralizantă, însă nu mă
simţeam deloc comod în preajma sa. Ca şi cum
ar fi fost mult mai periculos decât aş fi vrut să
cred, iar simpla sa prezenţă ar fi
putut fi în stare să spulbere aerul din nişte
simple respiraţii. Nu-mi plăcea expresia de pe
faţa lui; nu-mi inspira încredere. Voiam doar
să o scot pe Sunny de acolo înainte să fac o
mişcare greşită.

— Am... observat, rostise sec, pe un ton inegal

ce denota iritarea, însă nu puteam să nu
observ felul aproape curios cu care continua
să-i supravegheze corpul, ca şi cum prezenţa
mea ar fi fost infimă în ochii lui. Un tupeu
murdar ce-mi făcu palmele să se strângă
involuntar în jurul braţelor lui Sunny, care
se încordase de îndată îşi ţinu respiraţia, şi
probabil şi eu făceam acelaşi lucru.

O trăsesem mai aproape de mine, securizând-o

mai bine în jurul pieptului meu şi, cu un
zâmbet ce se voia a fi calmant, încercasem
să-i dau de înţeles că era timpul să plecăm
de acolo. îi salutasem mai mult din pură
nevoie pe Reese, rezumându-mă la un simplu
înclinat din cap menit să-i satisfacă ego-ul
de puşcăriaş periculos şi, fără să ne adresăm
vreun cuvând făcuse cale întoarsă.
Doar că nu apucasem să facem prea mulţi
paşi, căci peste câteva clipe palma acestuia
mă opri de îndată în loc, iar respiraţia sa ce
duhnea a alcool şi tutun îmi învăluise întreaga
parte dreaptă a feţei. Mi se întoarse stomacul
pe dos.

— îmi place fătuca. Când termini cu ea să mi-o

pasezi pentru câteva ture. Ceva îmi spune
că păsărică eie a naibii de stâmtă la cum
tremura în faţa mea ca o mieluşea.

Nu ştiu cum, însă reuşisem să-mi adun toate

puterile pentru a nu mă întoarce spre el şi a-i
fute una direct în meclă. Vedeam negru în faţa
ochilor, pumnii mi se încleştaseră spre durere,
iar inima aproape că-mi rupea coastele în
încercarea de a iesi din închisoarea oaselor.
7

Cuvintele sale continuau să se repete din nou

şi din nou în mintea mea, amărându-mi gura
şi aducându-mi o ciudată nevoie de a-l scuipa
în ochi. însă nu o făcusem. Pentru că în toată
situatia aceea nu mai era deloc vorba de mine
7

şi de mândria mea ştirbită, şi de fata care

părea că se abţinea să nu plângă,
ţinăndu-se strâng de geaca mea ca şi cum
viaţa sa ar fi fost în joc.

Simplul fapt că eram îndeajuns de laş să-l

las pe Reese să o jignească în faţa mea era
îndeajuns încât să mă facă să-mi potolesc
ieşirile nervoase şi să-mi calc peste orgoliu,
plecând de acolo.

Şi am plecat.

Cu o ultimă privire prin colţul ochilor spre

cel care continua să mă sfideze din cine ştie
ce capriciu bolnav, o luasem pe Sunny de
acolo înainte să izbucnească de tot în plâns.
Şi aproape că mi se rupsese inima în mine
când, ajunşi în dreptul motocicletei mele, se
avântase în braţele mele ca si cum n-ar mai
T /

avea puteri pentru altceva.

— Am dat din greşeală peste el, Hex!

Crede-mă! Nu am vrut să...

— ŞŞt, e în regulă, o strânsesem în braţe cu

atât de multă forţă, încât pieptul mă durea din
cauza oaselor noastre presate între ele. Nu e
vina ta. Nu trebuia să te las să pleci
singură.

— Nu-mi place locul ăsta, Hex. Chiar nu ne

putem vedea altundeva?

îşi ridicase ochii scânteietori spre mine,

lucind de o umezeală ce cu greu era ţinută în
frâu şi, ca multe alte revelaţii din seara asta
îmi dădusem seama că mereu încercam s-o
integrez pe Sunny în cercul meu de persoane,
ca şi cum era ceva normal şi mi s-ar fi cuvenit,
însă poate că, deşi nu voiam să recunosc acel
lucru nici în ruptul capului, devenisem un fel
de copiei a Aurorăi ce încerca s-o modeleze pe
Sunny după propriul model şi după propriile
concepţii. Fără să o ascult şi fără să-i dau de
ales. Un junghi ascuţit mă împunse dintr-o
parte.

îmi trecusem degetele mari pe sub pleoapele

sale inferioare, aplecându-mă pentru a o
săruta scurt peste frunte.

— Orice vrei tu. Să mergem de aici. Şi, Sunny?

Mm?
— Niciodată să nu mai stai singură cu Reese,
m-ai înţeles?Niciodată.
T

— Sigur nu vrei să îţi mai iei câteva zilele

libere? Ştii că sunt ok cu asta, Hex.

— E în regulă, Bill. Am nevoie să fac ceva

altfel o să înnebunesc de-a binelea.

— Aşa grea e viaţa la douăşunu' de ani? mă

înghionteşte cu piciorul, dezechilibrându-mă
puţin pe picioare. îmi ridic sictirit faţa spre
el, străpungându-1 cu o expresie plină de o
ironie mascată.

— Nu ştiu. Cum e viaţa pe la patruzeci,

bătrâne? Au apărut sau nu durerile de spate?

— Foarte amuzant, îşi dă ochii peste cap,

exact ca un puşti călcat pe orgoliu.

Uneori nici n-ai zice că peste un an va face

patruzeci. Mă rog, nici nu pare a fi prea
bătrân după construcţia corpului său, dar
în fine. îmi place să-l necăjesc cu subiectul
ăsta destul de sensibil pentru el; mereu e o
plăcere să-l văd încruntându-se la faţă.

— Şi, cum de l-ai lăsat pe Drako să vină şi să

plece din Portland fără să treacă măcar o
dată pe la mine?

Mă ridic de pe scaun, ştergându-mi palmele

mudare de uleiul de la maşină de salopeta
făcută deja vraişte, şi-mi scutur capul pentru
a-mi da pe spate cele câteva şuviţe ce-mi stau
aiurea.

— Nu prea au reuşit să facă prea multe, ridic

din umeri.

— Cum nu? Parcă mi-ai spus că s-a împăcat

cu tipa aia după care tot tânjea. E şi asta o
realizare, fluieră Bill, lustruind încă o dată
piesa de la motor.

— Da, realizarea Lunei, dau amuzat din cap,

nuntea fugindu-mi din nou la acea seară de
acum două zile când măicuţa si-a luat inima
t t

în dinţi şi l-a sărutat pe drac de faţă cu toată

lumea. încă nu-mi vine să cred că a avut
sânge în instalaţie pentru a face aşa ceva.
Poate că am judecat-o prea din scurt, cine
ştie. însă, lăsând glumele la o parte, simt o
ciudată satisfacţie la gândul că s-au întors
împăcaţi în California. Mă săturasem eu,
darămite Drako, să tot stau după ifosese
Joannei care cine ştie dacă au fost sau nu
întemeiate. Luna nu a vrut să-mi dezvăluie
prea multe, menţionând că secretele de fete
mereu o să rămână doar între ele, aşa că
n-am mai insistat. însă mă gândesc că a fost
vorba de ceva destul de serios dacă Luna a
decis să intervine în favoarea lor.

Fie asta, fie măicuţa a spus ceva foarte

prostesc, iar Luna i-a dat vreun comentariu
mai acid care s-o trezească niţel. O cred în
t

stare de orice pe blondină.

E cam linişte acum că au plecat. Deşi nu

vreau să recunosc, trebuie să mărturisesc
faptul că, deşi circumstanţele nu au fost
unele tocmai fericite, timpul petrecut cu ei
s-a dovedit unul destul de relaxant. Chiar si
compania lui Evan a fost plăcută, exceptând
momentele în care făcea mişto de săracul
9
Alijah. Chiar dacă uneori a fost ciudat să mă
uit la ei in ipostaze ciudate de altfel, n-a fost o
experienţă chiar atât de disgraţioasă precum
aş fi crezut. Nu c-aş avea ceva cu persoanele
gay, insă nu am avut niciodată prieteni de
genu', aşa că in mod normal a fost destul de
ciudat întreaga situaţie. însă, până la urmă
nu contează pe cine placi şi cu cine ţi-o tragi;
ci cum eşti ca persoană şi cât de mult respect
ştii să arăţi celorlalţi. Din fericire pentru ei,
nimeni din gaşca noastră nu a fost împotriva
celor doi. Desi nu cred că asta ar fi fost
vreun impediment pentru Evan să-şi arate
afecţiunea pentru Aii.

Una peste alta, îmi vor lipsi dracul şi cu

măicuţa.
9

Cu toate conflictele lor, privirile aruncate pe

ascuns şi drăgălăşeniile ce par a fi la ordinea
zilei între ei. însă, cine ştie. Poate cu puţin
noroc o să ne revedem în curând. Sunt al
naibii de curios cât o să le ţină relaţia până
atunci.

— Pământul către Hex!

Clipesc des, întorcându-mi capul spre Bill.
învârtea intre degete marginile unei cârpe
murdare, lovind-o mai apoi de câteva ori de
palma deschisă.

— Ce e?

— Te-am întrebat cum merg lucrurile cu

Christine?

— Mai bine, mormăi. O să fie mâine

externată.

— E bine, dă din cap, ca şi cum ar fi pe

gânduri. Mă gândesc că şi Brian e mai ok
acum.

Gândul ce-mi zboară spre tata îmi aduce o

oarecare încruntare între sprâncene. Deşi îmi
e destul de greu să cred asta, atitudinea tatei
s-a schimbat considerabil în ultimul timp de
când mama fusese internată. Nu stiu dacă se
t

comportă aşa pentru că se simte prost pentru

cele întâmplate şi consideră că numai aşa îşi
poate curăţa imaginea pătată de soţ neglijent,
însă mă bagă într-o ceaţă totală. Probabil
pentru că nu mai sunt
obişnuit cu un tată care să fie aici, prezent.
Care să ia masa cu mine si care să mă întrebe
*

despre cum mi-a fost ziua, sau dacă sunt

obosit si as bea o bere.
t r

Nu e tatăl meu,7 si totuşi e el.

» *

Un tată care s-a dizolvat încet până la

dispariţie odată cu moartea prematură a
Avei.

Un tată pentru care aveam doar respect

şi o dragoste nesfârşită, ca mai apoi să le
înlocuiesc cu nepăsare şi o durere în fund de
fiecare dată când venea vorba de el.

Un tată absent, si un sot inexistent care

^ » »

acum, încetul cu încetul, încearcă să iasă de

sub bula de întunecime în acre se prăbuşise
inevitabil din cauza durerii.

O durere ce-1 îngropase.

Urmată de o altă durere ce-1 ridică deasupra

noroiului.

Şi, dacă atunci moartea subită a Avei îi

zdrobise sufletul şi-i spulberase visurile,
acum boala mamei se dovedeşte a fi
*

portiţa de scăpare ce-i arată calea spre

cel de dinainte. Cel de care aveam atât de
multă nevoie. Si nu stiu dacă să-l cred, căci
! t '

odată ce eşti aruncat în smoala durerii şi a

indiferentei, nu aveai să mai iesi niciodată ca
t ' 0

la început.

Probabil observându-mi reţinerea din

J

glas, Bill îşi drege în scurt timp glasul,

aruncându-şi ochii spre ceasul electronic
prins în peretele lateral.

— E aproape cinci deja. Termină ce ai început

şi poţi pleca.

— Te mai pot ajuta dacă vrei, îmi zvâcneşte

un muşchi facial în timp ce încerc să schiţez
un zâmbet. Si asa nu am ce face.
T t

— Nu zău? ridică suspicios din sprâncene. Nu

merg lucrurile bine cu vulpiţa ta?

Mă abţin în a-mi da ochii peste cap, zărindu-1

cum se apleacă din nou peste motorul
maşinii de care se ocupă pentru a arunca din
nou o privire asupra motorului.

— Dacă te-ar auzi Luna că îi spui vulpiţă ţi-ar

tăbăci fundul.

— Ce bine că nu e aici ca să mă audă atunci,

surâde, făcându-mi cu ochiul. Nu de alta, dar
Diana e destul de geloasă în ultimul timp de
când tot vin cliente noi să le repar maşinile.
Stii că aseară n-a vrut să mă lase să fac
7

dragoste cu ea? E aşa o copilă uneori!

— Sigur nu ştiam, şi nici nu ţineam neapărat

să o fac, murmur mai mult pentru sine,
încercând să nu mă gândesc la viaţa
amoroasă a lui Bill. Totuşi,3 la anii lui arată
$

îndeajuns de bine încât să atragă tot ce

mişcă, deci nu-i de mirare că Diana se simte
puţin neîncretătoare, cu toate că ştiu că Bill e
îndrăgostit din cap pân-afară de ea.

— Ăsta e blestemul bărbaţilor, îţi spun eu! Să

stăm la cheremul femeilor!

— Freacă-ţi-o singur, pufnesc spre el,

oarecum amuzat. Nici nu mai stiu de unde
*

până unde am ajuns să vorbim despre aşa

ceva.

Peste câteva minute, după ce reuşesc să

opresc scurgerea de ulei şi să notez în
registru finalizarea taskului, mă duc în
vestiar pentru a mă schimba de hainele
murdare. Am nevoie de o baie bună pentru a
îndepărta mirosul persistent de ulei pe care
încă îl resimt pe piele, însă mai rezist puţin
timp până am să ajung acasă. întâmplarea
face ca Diana să apară de nicăieri cu nişte
pahare cu suc şi nişte prăjituri de casă, stând
câteva minute de vorbă în timp ce-1 aşteptăm
pe Bill să-şi termine lucrul.

îmi place de ea. E o femeie simplă, oarecum

retinută, însă foarte asumată si cu mult bun
r * *

simţ. Aproape că m-aş întreba ce a văzut la

un fustangiu precum Bill, însă, lăsând la o
parte perioadele sale de curvăsărie, nici el
nu e prea de lepădat. Fac o echipă destul de
bună şi interesantă, şi ceva îmi spune că, în
ciuda micilor divergenţe dintre cei doi, ţin
îndeajuns de mult unul la celălalt pentru a
trece peste toate inconvenientele relaţiei.

Telefonul îmi vibrează pe neaşteptate în

buzunar la un moment dat, iar numele lui JJ
răsare pe ecran în căsuţa de mesaje.

— Se întrevăd planuri la orizont? apare Bill

de nicăieri, fără să-mi arunce vreo privire în
timp ce se apropie de soţia sa, care adoptă
instant o atitudine mai ostilă. Bill ridică
sceptic din sprânceană, dându-şi ochii
peste cap apoi, dintr-o simplă mişcare agilă
reuşeşte să fure o prăjitură de pe platoul
adus de Diana, la pachet cu un sărut fugar
ce-o face pe femeie să se dea surprinsă
înapoi. Pufnesc în sec, luându-mi ochii de
la Bill — care îi face cu ochiul soţiei sale pe
furiş — pentru a citi mesajul de la JJ.

— M-a întrebat dacă vreau să merg să bem

ceva în cafeneaua unde lucrează Luna.

— Oh, rânjeşte spre mine, înghiţind ultima

îmbucătură. Se pare că tot vei avea parte de
vulpiţă în seara asta.

— Tacă-ţi gura!

— Oh, taci tu! Si valea de aici! Presimt nişte

partide de sex... bătăios în seara asta!
— Doamne, Bill! exclamă Diana, înroşindu-se
cu totul la fată.
9

Eu şi Bill izbucnim intr-un surâs nebun.

— în sfârşit te mai văd şi eu la faţă! Parcă

te-ai dat dispărut, omule!

îmi răsucesc lent capul spre JJ, întinzându-mi

palma pentru a da radio-ul mai încet. Mai
mult ca sigur că nu am cheful necesar pentru
a-i asculta lui melodiile rock la maxim.

— Tu vorbeşti? Altceva mai ştii în afară de

fete şi pahare goale?

— Să mor eu de nu eşti copia Lunei! pufăie

dezaprobator, fruntea fiindu-i acum
traversată de câteva dungi subţiri de
încruntătură.

îmi mijesc privirea spre el, neştiind la ce se

referă.
— Ce vrei să spui?

— Aţi înnebunit amândoi! loveşte cu palmele

de marginile volanului, adâncindu-mi şi mai
mult întrebările ce-mi încolţesc prin minte.
De parcă nu mai are voie omu' să se distreze
cât e tânăr.

— Nu cred că asta e problema, şuier spre el.

însă există viată si dincolo de sex ieftin si
j » t

băutură seacă, JJ. Suntem doar... îngrijoraţi

pentru tine?

— Ei, pe naiba! pufneşte, oprind puţin cam

prea brusc la un semafor chiar pe ultima
secundă. Mă uit iritat spre el, însă decid să
tac când îi văd expresia serioasă de pe faţă. JJ
nu e niciodată serios. Inspiră, apoi îşi înclină
capul spre mine. Uite ce e, îmi pare rău că
n-am fost tocmai lângă tine când maică-ta a
fost internată. Nu e ceva ce fac cu intenţie,
Hex. însă ştii că-mi place să mă distrez. îmi
place să mă fut, şi ce-i cu asta? Nu am ajuns
încă la vârsta în care să mă pocăiesc şi să zac
cu mădularul în pantaloni doar pentru că vi
se pare vouă că exagerez.
Chiar îmi pare bine că maică-ta se simte
mai bine şi, sincer, îmi e puţin dor să ne mai
distrîm împreună. Viaţa era aşa mişto înainte
de Sunny, oftează, mutându-şi privirea
înainte pentru a apăsa înapoi pe pedala de
acceleraţie.
t

Maşina se pune din nou în mişcare, în acelaşi

timp cu gândurile ce par a-mi lua cu asalt
mintea, reducându-mă la tăcere.

Viaţa de dinainte de Sunny.

Când bătăile si conflictele cu ai mei erau la

ordinea zilei.

Când futaiurile ieftine şi lipsite de sentimente

erau parte din rutina mea zilnică, iar orgiile
la care mă introducea JJ păreau o simplă
joacă de copii cu hormoni în cap.

Când alcoolul curgea pe gât mai ceva decât

apa şi nu mă durea nici în cur de părerile
altora despre ceea ce făceam cu viaţa mea.

Da, îmi plăcea la vremea aceea viaţa de

atunci.

însă viaţa de după Sunny a fost ca o gură de

aer proaspăt după un secol de toxine.

Iar viaţa de acum, cea alături de Luna, e

oxigenul tot.

Nu m-aş putea întoarce la Hex cel de dinainte

nici dacă as vrea. Pentru că Hex cel insensibil
7

de atunci dispăruse pe măsură ce inima

i se frânse, iar crăpăturile lăsate în urmă
ardeau de fiecare dată când încercam să-mi
reamintesc cine am fost şi cine am ajuns.

Şi mă sâcâie oarecum faptul că JJ e atât de

prost încât să creadă că va putea să trăiască
toată viata ceea ce am trăit acum câţiva ani.
t »

Lucrurile se schimbă. în rău, în bine, nu prea

contează asta, însă niciodată nu vom putea
rămâne aceeaşi de-acum şi pentru totdeauna,
căci viaţa te fute în feluri şi poziţii la care nici
măcar pentru o secundă nu te-ai fi gândit.

— Ascultă, JJ. Nu ştiu ce ţi-a spus Luna, însă

ceea ce-ţi voi spune acum nu vreau să fie cu
supărare. Nu-mi pasă cu cine ţi-o tragi sau
câte pahare de tequila bei intr-o zi, insă mi
se pare că arunci cu piciorul unui viitor cât
de cât ok pentru o plăcere de moment. Faţă
de mine ai mult mai multe şanse să ajungi
cât mai sus. Eşti la facultate, dă-o pe dracu-n
patru şi ia şi tu nişte note ok, termină şcoala
şi angajează-te unde trebuie. Femeile şi
distracţia se găsesc la orice pas, da' n viitor
decent n-ai să vezi.

— încă puţin şi o să vomit, face nişte semne

obscene cu degetele la gură, aducându-mi o
oarecare iritare in corp.

— Sincer, nu ştiu ce-i in capul tău. Ai tăi sunt

oameni ok, eşti singur la părinţi şi ai cam tot
ce vrei. Nu stiu de unde nevoia asta de a fi un
pierde-vară.

— Poate pentru că-mi place aşa, replică sec,

accelerând. De ce trebuie să am neapărat o
problemă pentru a-mi justifica viciile? Ăsta
sunt eu, un destrăbălat şi un futăcios, şi îmi
place aşa. Vedeţi-vă de vieţile voastre, pentru
că nu mi-o trăiţi voi pe a mea, iar eu sigur nu
o trăiesc pe a voastră.

Oasele feţei mi se flexează preţ de o clipă,

tip suficient însă cât să simt că nici toată
vorbăria din lume nu l-ar putea face pe JJ
să-şi schimbe felul în care priveşte anumite
aspecte din viaţa lui. Şi, în fond, nu încerc
să-l schimb, ci să-l fac să-şi dea seama că
uneori greşeşte prin felul în care acţionează,
însă, oricât de mult ai încerca să ajuţi o
persoană, cineva care nu vrea să fie ajutată
nu va accepta niciodată ceva în care nu
crede.

Oftez în sinea mea, sprijinindu-mă cu cotul

de marginea geamului lateral.

— Ok, fă ce vrei. Ai dreptate, e viaţa ta.

Tăcerea se lasă instantaneu peste noi,

însă nu e una prea incomod, motiv pentru
care nici nu încerc să o fac să dispară.
Are dreptate într-o oarecare măsură; mi-a
fost dor să mai stau cu el din cauza celor
întâmplate în ultimul timp.

— Apropo, care-i faza cu Kiva?

îmi răsucesc capul spre el mai repede decât
un robotei.
t

— Ce vrei să spui?

Ridică din umeri.

— Asta as vrea si eu să stiu. Oi fi fost eu

! $ t

destul de aburit când m-a sunat Luna, da' tot

am aşa o vagă impresia că a insinuat că mă
place. Ciudat, nu?

Rămân cu buzele întredeschise, neştiind

ce să spun. Ce, Doamne iartă-mă, i-a spus
nebuna de Luna? Cu toate intentiile sale
bune de a o ajuta pe Kiva, sunt sigură că ei
nu i-ar plăcea ca altcineva să-i spună lui JJ
despre dragostea sa neîmpărtăşită.

— Păi, râd mai mult forţat, camuflându-mi

entuziasmul fals, şi ar fi rău? Să te placă, mă
refer.

Pufneşte în râs în mai puţin de o secundă.

— Nu fi nebun! Kiva e o puştoaică. Una care

probabil nici nu ştie ce-i aia masturbare,
darămite sex. La cât de cuminte e mira-m-as i

să se uite la un curvar ca mine, râde din

nou, ocolind la stânga pe următoarea stradă,
în plus, îşi linge buzele, ar fi al dracului de
ciudat să mă placă, pentru că eu sigur nu aş
putea să mă uit la ea în... felul... ăla, mormăie
cu o încruntătură pe faţă. Ar trebui să fiu
bolnav la cap să-mi placă de ea având în
vedere că până acum nu mi-a inspirit nicio
senzaţie. Nu de alta, da' JJ junior e destul de
pretenţios. Kiva sigur nu e pe lista mea de
fete care mi-ar putea-o face să se scoale. Şi,
îhh, să încetăm să mai vorbim despre asta;
mă ia cu fiori!

Continui să-l mai privesc câteva clipe cu

coada ochilor, apoi îmi mut privirea spre
întunecimea ce se lasă peste oraş. Oricât de
mult apreciez sentimentele sincere ale Kivei,
faptul că JJ nu o poate privi în acel fel nu e
deloc de condamnat. Nu poţi impune de cine
să-şi placă, cu atât mai puţin să-ţi ordoni să
fii atras de cineva în mod sexual.

Se întâmplă, pur şi simplu.

La fel cum a fost în cazul meu si al Lunei.

Cred că nici dacă aş fi plănuit să înceapă

să-mi placă de ea aşa, dintr-odată, nu mi-ar fi
mers. Unele lucruri sunt lăsate să fie la voia
întâmplării, pe când altele sunt consecinţe
ale propriilor alegeri. într-un fel sau altul
însă, mereu are să se întâmple ceea ce ne
este scris să se petreacă.

Unii o numesc destin sau soartă. Alţii doar o

f

simplă coincidenţă.

Eu prefer să o numesc viaţă.

Viată si alte căcaturi.

r r

— Ai anunţat-o dinainte pe Luna că venim?

Dacă are programul full şi n-are timp să stea
să ne dădăcească pe noi?

— Detalii, baie aerul cu palma, oprind

motorul pe un loc de parcare din faţa
cafenelei.
Pare aglomerat înăuntru, cu toate că e deja
întuneric afară. însă nici nu e de mirare;
peste două zile încep orele din nou, aşa că
probabil se iese cât încă se mai poate. încep
să mă bucur că nu sunt în aceeaşi situatie.
/ ţ

— Mergem? îl întreb pe JJ care întârzie să de

semne că ar vrea să coboare, însă îl găsesc cu
telefonul la ureche, făcându-mi semn să o iau
înainte.

— Comandă-mi si mie ceva de băut! Oh, si

• 3 T

ceva dulce!

— Un rahat cu marmeladă! utn spre el,

arătându-i degetul mijlociu, şi îi închid
portiera înainte să-i mai zăresc gestul drept
răspuns.

îmi strâng mai bine gulerul gecii în dreptul

gâtului, având o dorinţă nebună de a
se termina cu iarna asta idioată si a se
*

mai încălzi afară, şi o iau la pas pe aleea

dezăpezită ce dă spre intrare. însă mă opresc
în momentul în care nişte voci înfundate, ca
nişte murmure acoperite de vuietul oraşului,
îmi ajung la ureche. îmi ciulesc mai bine
urechile, cu toate că nu ştiu de ce fac asta
mai exact, şi îmi înclin puţin capul spre
străduţa îngustă ce separă cafeneaua de
magazinul alăturat. Două siluete, ca două
umbre nelalocul lor, par a se mişca în bătaia
slabă a felinarului.

Şi apoi o aud.

O vocea atât de clară si de familiară

încât corpul îmi intră imediat în alertă,
încordându-se, iar paşii încep să mă
poarte ca la comandă spre acel loc strâmt
şi îngust. Iar mişcările mi se pierd de la
sine în momentul în care chipurile celor
două persoane din faţa mea, ce stau atât
de apropiate încât mai au puţin şi nasurile
li se ating, îmi devin brusc mai clare ca
niciodată pe retină. Palmele lui se ţin cu
îndârjire braţele ei, corpurile mai au puţin şi
se contopesc din cauza proximităţii ce pare
că-i rupe de realitate, iar imaginea asta a
lor, cu respiraţiile ce li se întretaie una peste
cealaltă îmi face simţurile să se blocheze ca
J

la o bătaie din palme.

Tusesc fără să vreau, cu o ciudată senzaţie

i * f
de apăsare în gât, şi aproape că nici nu ştiu
ce să bag de seamă mai întâi.

Bătăile furtunoase de inimă ce-mi

împăienjenează privirea şi-mi aduc o
nenorocită de grimasă peste întreaga faţă?

Sau faptul că Luna şi Kevin stau atât de

îmbrăţişaţi încât doar simpla lor vedere,
în ipostaza asta dubios de tulburătoare,
îmi face sângele să-mi pulseze în valuri de
nervozitate?
 Capitolul 43

LUNA

Casca din urechea stângă îm i căzuse pe

neaşteptate din ureche la impactul ascuţit al
uşii trântite ce se făcuse auzit de undeva de la
parter. Vocile înfundate şi înalte ale mamei şi
lui Sunny îmi împânziseră de îndată camera,
acoperind-mi aproape în totalitate muzica
rock ce încă se auzea din
casca dreaptă. Mă ridicasem numaidecât în
şezut, ciulindu-mi urechile pentru a putea auzi
măcar câteva frânturi din conversaţia aprinsă
a celor două. Nu ţineam minte când fusese
ultima dată când o lăsase sufletul pe mama să
ridice vocea la Sunny, asta pentru că mereu
fusese fiica perfectă de care putea doar să fie
mândră, spre deosebire de mine, oaia neagră
a familiei. Motiv pentru care nu mică îmi era
surprinderea la auzul vocilor ce mai aveau
puţin şi puteau fi catalogate ca elemente de
deranj ale liniştii publice. Nu mică mi-ar fi
fost mirarea dacă ne-am fi trezit şi cu vecinii
la usă. în cazul meu nu sărea nimeni atunci
ş

când aveam un moment mai tăios cu mama,

dar până şi un necunoscut ar fi putut fi marcat
de zgomotele infernale ce mai aveau puţin şi
mişcau casa din temelie.
7

îmi închisesem telefonul, oprind muzica,

şi mă dădusem cu reţinere la marginea
patului pentru a ieşi în linişte din dormitorul
meu. Tata nu era acasă, ceea ce îmi întărea
convingerea că mama profita la maxim de
asta pentru... orice ar avea de gând cu cearta
asta cu fiica sa model. Tata nu ar fi permis în
veci un asemenea schimb de replici cu el de
faţă, ceea ce nu făcuse decât să mă îngrijoreze
până într-un oarecare punct. Nu eram o fană
a lui Sunny, cu toate că eram surori, dar la
cum o ştiam sigur nu ar fi ştiut să se apere de
reproşurile mamei. Iar după răcnetele sale
sigur mai avea puţin şi avea să o podidească
lacrimile.

Coborâsem cu grijă pe scări, oprindu-mă

undeva la mijlocul treptelor pentru că
aveam deja o vedere destul de bună asupra
trupurilor celor două. Se aflau în dreptul
bucătăriei. Sunny părea ca şi cum ar fi
explodat de roşeaţă, cu ochii pufoşi şi corpul
tremurând-mi din toate încheieturile, în
timp ce mama continua să o ţină în loc de un
braţ, având aşternută pe faţă una dintre cele
mai întunecate expresii pe care i le văzusem
vreodată pe chip. Părea nervoasă, sau mai
degrabă turnată de-a dreptul. înghiţisem
în sec, strângând în palmă bara de lemn a
balustradei.

— Unde ţi-e mintea de te-ai putut încurca cu

un spurcat ca... el? tunase deodată mama,
smucind-o de vreo două ori de cot. Ce e în
capul tău, Sunny, de îmi faci aşa ceva? Nu
ţi-am oferit totul în viaţă? Nu te-am crescut
cum trebuie până acum? Cum poţi să îmi faci
aşa ceva? Cum poţi să te... înhăitezi cu unul
ca el? Un pierde-vară, bun de nimic! O să te
distrugă! Şi nu vreau ca un drogat nenorocit
ca el să pună mâinile murdare pe fiica mea! Pe
Luna poate că nu o pot controla, dar tu...! Tu
ai întrecut măsura, Sunny! Spune ceva!

Doar că Sunny nu spunsese nimic. Continua

să îşi ţină privirea adânc in pământ, cu ochii
sticloşi şi mici în orbite, şi cu dinţii puternic
înfipţi în buza de jos, ca şi cum ar fi încercat
să-şi stăpânească plânsul ce-i tremura pe sub
piele. La rândul meu, continuam să strâng
bara de lângă mine atât de puternic în palmă
încât simţeam cum pielea mai avea puţin şi ar
fi putut să se frângă în bucăţele din moment
în moment. Mă ardea carnea pe dedesubt, iar
corpul îmi tremura puţin din cauza nervilor ce
continuau să fiarbă şi să se adune în mine. Nu
suportam când cineva îl vorbea de rău pe Hex,
cu atât mai puţin când venea vorba de propria
mea mamă. Mereu îl judeca ca şi cum ar fi fost
pleava de pe talpa pantofilor săi, cu toate că
Hex, cu tatuajele şi
drogurile sale cu tot, putea da dovadă de mai
multă umanitate decât ar fi fost ea vreodată în
stare.

Şi nu ştiam ce mă frustra mai tare la întreaga

situaţie. Faptul că mama continua să-mi
facă cu apă şi cu oţet cel mai bun prieten,
sau faptul că Sunny continua să stea ca o
proastă în faţa valului de reproşuri, fără să
aibă tupeul să ridice privirea din pământ. Aş
fi vrut să mă mişc din acel loc şi să-i ţip în
faţă dacă în laşitatea asta consta relaţia pe
care o avea cu el. Dacă îl iubea atât de mult
precum pretindea încât să nu fie în stare să-şi
apere propriul iubit de vorbele urâte auzite
la adresa lui. Nimeni nu ar putea să stea
ca un idiot în timp ce persoana dragă este
batjocorită de faţă cu ea. Iar dacă până atunci
aveam propriile reţineri în legătură cu relaţia
dubioasă dintre Sunny şi Hex, în acel moment
îmi era foarte clar faptul că nu aveam să o mai
tolerez nici măcar un pic pe cea care nu este
în stare să-şi apere relaţia de una singură. Hex
sigur nu are nevoie de o persoană care nu dă
doi bani pe demnitate şi orgoliu.
— îmi pare rău..., se auzise în cele din urmă
vocea lui Sunny, mai stinsă decât fusese
vreodată, şi, dacă nu aş cunoaşte-o mai bine,
aş fi te tată să cred că poate totuşi are ceva
curaj în oasele sale. Gândurile mi se spulberă
însă când observ reţinerea ce-i distorsionează
/

trăsăturile şi aşa chircite, făcând-o să pară ca

un animal prins în capcană, suferind.

Palmele mamei se prinseră de ambii săi umeri,

scuturând-o de câteva ori dintr-o parte în
alta. Respiraţia sa devenise şi mai înteţită,
pesemne că răbdarea sa era aproape de limita
andurantei.
I

— îţi interzic, mă auzi, Sunny? îţi interzic să

te mai vezi cu el! O să te pedepsesc o jumătate
de an dacă te mai prind cu el, sau mai aud de
la altcineva că ai stat prin preajma lui sau
celor de-o teapă cu el! Nu te-am crescut atâta
timp ca acum să fii... coruptă de minţile lor
murdare şi pline de nimicuri! M-ai dezamăgit
foarte mult, Sunny... Am avut încredere în
timp, iar tu... M-ai făcut de ruşine în faţa
tuturor!
Dinţii îmi scrâsniseră cu durere din cauza
/ /

presiunii ce-o puneam peste oasele feţei. Inima

violentă îmi zguduia cutia toracică, dându-mi
foc gândurilor plina de răutate. Nu puteam
înţelege cât de multă urâciune putea zace în
acel trup de femeie, însă nici miniversiunea
sa nu era mai prejos. Faptul că Sunny tăcuse
şi înghiţise toate reproşurile mamei ca o
fetiţă obedientă îmi spulberase orice urmă de
regret la gândul că o pârâsem mamei. Poate
că tot ceea ce voiam prin asta era să văd cât
de departe era în stare să meargă pentru a-mi
proteja relaţia cu Hex, însă prin laşitatea asta
absurdă de care dădea dovadă îmi demonstra
doar că nu ţine nici cât negru sub unghie la el
sau la ceea ce era între ei.

Motiv pentru care nici nu am mai simţit vreo

părere de rău la adresa ei când se apropiate
de baza scărilor pentru a urca la etaj atunci
când scăpase de sub ghearele mamei. Ochii
mi se întâlniseră într-o fracţiune de secundă,
conectându-ne parcă gândurile şi emoţiile. Mă
privea cu ochii bulbucaţi şi tremurători, cu
obrajii roşii de sânge şi cu mişcări neliniştite,
ca şi cum i-ar fi greu să-şi mai
mişte corpul cum trebuia. Nu o mai văzusem
niciodată atât de agitată, însă nu îmi era milă
de ea. Nici măcar un gram.

Pufnise pe neaşteptate, căpătând-mi atenţia.

Ochii săi deveniseră brusc mai aprigi, mai
întunecaţi, ca şi cum o peliculă fină de umbră i
se poticnise pe reţină.

— Te amuză asta, nu-i aşa? Trebuia să mă

aştept că-i vei zice despre noi. în fond, de asta
mă urăşti atât de tare, nu? Să-mi faci viaţa un
calvar!

Ridicasem sceptică o sprânceană, lipindu-mă

cu umărul stâng de peretele de lângă mine.
Braţele mi se încrucişaseră de la sine la piept.

— Singurul lucru la care poţi să te gândeşti

acum e faptul că i-am spus mamei?pufăisem
sec. Ar trebui să-ţi fie ruşine că n-ai fost în
stare să-ţi aperi aşa-zisul prieten de furia
mamei. Şi mai ai tupeul să zici că ţii la el şi că
apreciezi ceea ce face pentru tine? Nu fi cinică!
Dacă ţineai atât de mult la el precum pretinzi
puteai să-i zici "Nu!", dar nici măcar
nu ai avut curajul să ridici privirea aia
patetică din podea. Eşti o mincinoasă, Sunny.
Iar Hex nu te merită. E prea bun şi orb pentru
tine.

Nu ştiam ce gânduri îi cutreierau mintea,

însă nu puteau fi prea plăcute. O vedeam
tremurând de nervi, ca şi cum ar fi vrut să-mi
dea replica doar că n-ar fi avut curajul. Şi nu
ştiam de ce, dar mă amuza oarecum ipostaza
asta vulnerabilă a sa. Pentru că trebuia să
înţeleagă că nimeni nu avea să-i sară în ajutor
de fiecare dată. Iar dacă trăia cu impresia că
toţi îi stau la dispoziţie se înşela amarnic. Nu
aveam de gând să-l mai las pe Hex să fie atât
de prost în privinţa ei. Nu era relaţia mea de
salvat, dar era vorba de prietenia noastră în
joc, care sigur s-ar fi dus de râpă dacă Sunny
i-ar fi frânt inima.

îşi linsese buzele de câteva ori, trăgându-şi

nasul de câteva ori. Mai urcase câteva trepte,
oprindu-se numai atunci când ajunsesem cu
umerii la acelaşi nivel. Ochii săi scânteiau de
încordare.

— Ai să regreţi, Luna. Pentru ceea ce ai

făcut, o să-ţi pară rău.

Bat pasul pe loc şi nu pot să-mi ascund de pe

fată disconfortul ce-mi încreteste fruntea.
r t t

Situat paralel cu mine, Kevin continuă să mă

privească cu aceeaşi expresie pierdută de pe
fată,
* 7 ca si
* un tocmai i-as» răsturna lumea la
picioare. Ceea ce probabil gândeşte în acest
moment, căci îmi vine al naibii de greu să
plec de aici şi să-l las în halul ăsta mizerabil.
Nu stiu de ce reluăm din nou discuţia asta,
• t *

însă sigur nu mă aşteptam să redeschidă

subiectul de îndată ce a venit însotit de
f

Vanessa la cafenea. Nici măcar nu ştiam că»

avea să vină şi el, darămite că voi purta acum

discuţia asta în toiul nopţii. Şi, ca tot veni
vorba, e frig de mori afară!

Trebuie să mă întorc destul de repede

înăuntru pentru că i-am promis lui Hazel că
nu voi lipsi mult, însă la cum stau lucrurile
nu ştiu dacă voi putea să plec de aici prea
curând şi cu dispoziţia la fel de bună. începe
să mă doară de după ceafă; noroc de gerul de
afară că-mi mai linişteşte din nervozitate, cu
toate că-mi accelerează tremuratul ce-mi
sfredeleşte pielea ca un bici de foc.

— Serios, Luna. Peste câteva săptămâni

trebuie să plec cu un proiect in Europa. Dacă
nu rezolvăm situaţia acum n-o să mai pot
dormi noaptea!

îmi înconjor corpul cu braţele.

— Tu cum te-ai simţi să-ti zică cineva asa

t t i

ceva, Kevin? Ştii cum e Hex, irascibil şi

bătăios. Dacă îi spunem prea din scurt riscăm
să-l pierdem pentru totdeauna.

— Şi ce vrei, Luna? îşi trece iritat palmele

prin părul îngheţat. Să aşteptăm până
când? Când ai tu curaj să-ţi deschizi gura?
Te credeam mai curajoasă de atât! Ce s-a
întâmplat cu Luna tare-n gură de înainte?

— A murit odată cu Sunny, răspund fără să

mă gândesc prea mult, simţindu-mi coastele
străpunse de o durere surdă şi neliniştită.

Aş vrea să am tupeul murdar de înainte

pentru a spune lucrurilor pe nume ca de
fiecare dată, însă anii m-au mai călit puţin
câte puţin, iar ideea că aş putea distruge
psihic un om doar din câteva cuvinte mă face
să bat în retragere ca o laşă. Pentru că simt,
şi ştiu, că ceea ce ar urma să-i spun lui Hex
ar însemna distrugerea prieteniei noastre. Şi
nu vreau asta. Oricât de egoistic ar suna asta.
Vreau să ţin cu dinţii de legătura asta încă
fragilă dintre noi, dar ştiu că nu am niciun
drept să ţin adevărul departe de el. Dar cum...
Cum să îi frâng inima cu bună ştiinţă după
atât de mult timp?

Cum să-i alternez amintirile cu noroi, când

sufletul său e de o mie de ori mai pur decât
ar putea fi al meu vreodată?

Nu ştiu ce să fac, şi, mai mult decât orice, nu

ştiu cum aş putea să-mi dau drumul la gură.

Pentru că vorbele au ucis mai multe vieţi 9

decât au făcut-o faptele vreodată.

Nici măcar nu-mi dau seama când Kevin face

vreo doi paşi spre mine, distrugând spaţiul şi
aşa infim dintre noi. Spatele mi se lipeşte
aproape instantaneu de perete, iar căldura
buzelor sale mi se aşterne peste faţă ca un
voal de fierbinţeală înecăcioasă. Mă arde, si
t ' t

mă pişcă peste obraji.

Ochii săi, ca două făclii aprinse de

vulnerabilitate, pălesc peste irisurile mele cu
o îngrijorare ce-i stoarce sclipirea din privire.
Inima mi se strânge, căci pot intui ce încearcă
să să-mi comunice. Respiraţiile întretăiate i
se poticnesc în gâtlej, ca şi cum s-ar îneca cu
aerul tăios al serii.

— Nu mai pot, Luna. Am încercat. Dacă nu îi

spui tu, o voi face eu. Şi nu va mai fi cale de
întoarcere după.

Dau să spun ceva, dar nimic nu pare a-mi

părăsi buzele reţinute. Nici măcar nu mai pot
să respir, darămite să mai formulez vreun
răspuns la replica sa plină de încredere.
Pare că a ajuns la capătul puterilor, şi îl pot
înţelege. Se pare că momentul adevărului
a venit în sfârsit, dar oare merită să faci un
lucru dacă asta înseamnă că vei distruge un
om drag?
Aş vrea să-mi răspundă cineva la întrebările
astea ce-mi întunecă mintea, însă de cele
mai multe ori nicio Divinitate cerească nu-ti
9

va şopti la ureche care e calea cea dreaptă.

Lumea se închină la diverşi Dumnezei,
dar oare există justificare acolo unde nu
a existat vreodată temelie? Si oare există
răspuns acolo unde nu a existat vreodată
vreun ajutor? Cerem ajutor doar când avem
nevoie de el, căci de altfel nu ne sinchisim să
mulţumim pentru ceea ce avem şi ni se oferă.
Poate de asta Dumnezeu nu mă ajută acum.
Pentru că am întors faţa spre el doar atunci
când mi s-a părut convenabil. Suntem nişte
făpturi atât de egoiste, încât mă mir cum de
mai existăm după atâtea secole de credinţă
eşuată.
»

Reuşesc să respir în cele din urmă, însă un

glas ce pare a de drege îmi captează complet
atenţia, făcându-mă să-mi mut instant ochii
undeva în spatele lui Kevin. Iar aceştia mi
se păţesc de la sine în momentul în care
deosebesc silueta lui Hex profilându-se
printre umbrele nopţii. Nu trebuie să mă
holbez mult la el pentru a-mi da seama că e
nervos. Foarte nervos. Motiv pentru care îmi
plasez ca din impuls palmele pe pieptul lui
Kevin pentru a-1 da la o parte şi a nu face
situaţia asta şi mai periculoasă decât e de
fapt.

îşi întoarce şi acesta privirea, faţa

albindu-i-se mai ceva decât zăpada murdară
încremenită de la picioarele noastre. Bate
în retragere, dându-se într-o parte. Pare că
înghite în sec, sau poate eu fac asta, nu mai
ştiu sigur. Aerul rece şi pieptul cuprins de
flăcări îmi estompează majoritatea simţurilor
vitale.

Din faţa noastră, Hex îşi bagă palmele ine

buzunarele pantalonilor, înclinându-şi capul
într-o parte.

— Am întrerupt ceva?

Nu o arată pe faţă, dar tonul său îngroşat

îmi dă de înţeles că pare încordat.
Foarte încordat. îmi umezesc buzele,
blestemându-mi zilele în gând. Tocmai când
mă gândeam că lucrurile nu pot merge mai
prost de atât.
— Nu, bat aerul cu palma în cele din urmă,
apropiindu-mă de acesta. Mă opresc la
vreo trei paşi de el, păstrând o oarecare
distanţă de siguranţă. Nu ştiam că vii, încerc
să mai destind atmosfera, dar nu pare să
meargă prea bine, căci ochii săi continuă să
privească cu suspiciune spre locul în care se
află Kevin.

— Mi-a dat mesaj JJ, răspunde mecanic, fără

să se uite însă la mine.

Mă încrunt subit, neînţelegând de ce se

comportă atât de ciudat. Nu-1 cred pe Hex
genul de tip gelos sau mai ştiu eu ce, însă
cred că de la un punct nu vom putea şti
niciodată prea bine un om, aşa că probabil
preconcepţiile mele nu-şi mai au rostul
acum.

Mai fac un pas spre el, atingându-1 cu grijă

peste braţ. Ochii săi coboară leneşi spre
mine, contopindu-şi privirea cu a mea. Nu
mai pare la fel de tăios ca înainte, însă tot
e destul de distant, şi mă deranjează asta.
Păream atât de bine acum ceva timp, când
stăteam adunaţi în jurul focului şi ne
bucuram unul de altul, încât distanţa asta
fragilă mă face să devin nesigură. De multe
lucruri.

— Eşti bine? mă întreabă deodată,

atingându-mi obrazul stâng cu palma sa rece.
Tresar, rămânând înţepenită în loc, şi mă las
în scurt timp în atingerea sa. E ciudat cum
mă poate liniştit dintr-o singură mişcare,
aruncându-mi undeva departe gândurile rele
si nefaste.
*

— Acum da, mărturisesc cu un mic zâmbet,

reuşind să obţin de la el o expresie mai
relaxată pe faţă.

Din spatele nostru, Kevin face câţiva paşi

pentru a ajunge undeva în dreptul nostru.
Palma lui Hex dispare de lângă mine, la fel şi
privirea sa.

— Vorbim altă dată, Luna, zice deodată.

Spune-i Vanessei că am luat-o înainte, îmi
face fugar cu mâna, dând uşor din cap în
timp ce trece pe lângă noi.

îl privim amândoi cum se îndepărtează,

apropiindu-se de JJ care tocmai iese din
maşina sa. Aş vrea să spun că pot răsufla
uşurată, însă nu mă văd în stare. Situatia nu
t * t

a dispărut ci doar a fost amânată, pentru a

nu ştii câta oară până acum. Deja simt cum
mă epuizez psihic încetul cu încetul. Şi,
la naiba! Chiar nu vreau să fiu nevoită să
dublez întrevederile cu domnul Yang!

— Despre ce-a fost asta?

îmi ridic ochii spre el, zărindu-i curiozitatea

ce-i joacă în privire. Un val rece, electrizant,
îmi ia cu asalt şira spinării, ajungându-mi
direct în tălpile de la picioare.

— Nimic important, mint cu neruşinare,

luându-1 pe neaşteptate de după şolduri
pentru a-1 trage după mine. Pot să-mi
imaginez că nu mă crede, însă nu îmi pasă de
nimic în acest moment. Vreau doar să respir
de câteva ori şi să mai trăiesc pacea asta
instabilă pentru alte câteva secunde. Pentru
că dacă ar fi să arunc totul în aer, prefer să o
fac după ce mi-am tras în sistem dozele atât
de familiare de oxigen. Pentru că ceva îmi
spune că îmi vor lipsi de acum
încolo.

E aproape ora închiderii, dar oamenii nu par

să dea semne că ar vrea să plece din local,
ceea ce e destul de dubios având în vedere
faptul că suntem încă în toiul săptămânii.
Nu-mi displace i sat atmosfera ce a prins
viaţă înăuntru, căci toţi par în propria lor
bulă de sticlă, împânzind cafeneaua cu
râsete şi voie bună. De undeva din capătul
îndepărtat al tejghelei, casetofonul vechi
şi plin de timbre continuă să cânte de zor,
umplând aerul şi aşa dulceag cu ritmul
plăcut şi alert al unei melodii indie. Hazel
dansează uşor în timp ce încearcă să şteargă
mesele eliberate cu un spray de praf şi o
lavetă uscată, scoţând nişte chicote de la
* t »

masa unor fete amuzate de mişcările sale

copilăroase. De pe scaunele din faţa tejghelei,
ai mei continuă să discute de zor despre
despre petrecerea de ziua lui Hex ce se
apropie cu paşi repezi. Le-a spus deja de vreo
zece ori că nu vrea vreo petrece sau mare
tam-tam, însă Vanessa e pusă pe fapte mari,
iar JJ pare să îşi activeze beţivul din el,
căci se arată la fel de entuziasmat. Se pare că
a dat uitării rătoiala mea de la telefon. Păcat.
9

Aveam chef să mă iau puţin de moaca lui de

idiot.

Bine măcar că Bibi şi Kiva se joacă jocuri

video sau ceva de genu' la el acasă. Sigur nu
ar fi fost plăcut vizual să văd triunghiul celor
trei, oricât de buni prieteni mi-ar fi.

— Nu, Van! tună Hex deodată. Nu vreau

petrecere in bikini la tine acasă!

— De ce? se bosumflă ca un copil, privind-o

cu coada ochilor in timp ce aranjez banii în
casa de marcat. Ar fi asa tare! Si am costumul
* t

ăsta mişto peste Luna care sigu-.

— Nu, zis scurt, rupându-i elanul dea

rădăcină. Numai simplu gând la bikini mă
teleportează înapoi la acea zi blestemată
în care ticălosul de Sebah a încercat să mă
forţeze. Si probabil îsi dă si Vanessa seama
» / JL T »

la ce mă gândesc, căci zâmbeşte cu tristeţe,

ridicând palmele în semn de retragere.

înghit în sec, simţind ochii lui Hex peste

chipul meu. Nu cutez însă să mă uit la el,
pentru că ştiu că risc să mă dau de gol în
fata lui. Mereu reuşeşte să vadă dincolo de
t 9 i

faţadele mele. Iar uneori poate fi de-a dreptul

frustrant.

Din fericire, un client se pregăteşte să

plătească, aşa că pot să mă retrag încet în
timp ce discuţiile îşi reiau făgaşul normal.
Privesc cu indignare spre ceas. încă un sfert
de oră şi pot pleca. Sunt atât de obosită încât
abia de îmi mai simt pleoapele peste ochi.
Vreau să dorm si să nu mă mai trezesc în
următoarea săptămână. Ceea ce nu e posibil
având în vedere că următorul semestru
începe de luni.

Fir-ar!

— Am auzit prin oraş că Reese s-a întors

cică, se aude JJ bolborosind un moment dat,
însă nu am timp să procesez cum trebuie
cele auzite, căci sunetul de spărtură îmi ia
complet cu asalt timpanele. Ceaşca Vanesssei
zace acum la picioarele scaunului, făcând
lichidul arămiu să se scurgă ca un şuvoi spre
celelalte scaune. Iau cu repeziciune un mop,
strecurându-mă cu grijă pentru a ajunge în
dreptul ei.

— îmi pare rău, Lu! mă priveşte

compătimitor. Nu ştiu cum am putut s-o scap
din mâini.

— De mare deşteaptă! comentează JJ,

primind în schimb o privire veninoasă
din partea Vanessei. O asigur că nu-i nicio
problemă, şi strâng în mai puţin de un
minut mizeria provocată. E prima dată când
Vanessa reuşeşte să spargă ceva, fie aici,
fie altundeva. Presupun că toţi mai avem
momentele noastre de slăbiciune totuşi.
*

— Cum adică Reese s-a întors? întreabă Hex

la un moment dat, vădit interesat.

JJ ridică din umeri.

— Am auzit când eram acum două seri la The

Vamps. Aparent Venom îl caută în draci.

— Ezra? intervine Vanessa, îngustându-şi

privirea. De ce?
— Naiba ştie! La cât de periculos era Cicatrice
în trecut însă, nu ar fi mare lucru să aibă
câteva conturi nereglate încă.

— Oh, o mai poţi spune odată! comentează

plin de aciditate Hex, zărindu-i palmele
încleştându-i-se peste blat. Ştiu că încă îi
poartă pică lui Venom după acel incident în
care fusesem atacată şi tăiată din cauza lui,
însă nu vreau să mă gândesc că are de gând
să pornească pe urmele lui. îl cred în stare
de asta, tocmai de aceea nu vreau să mă
gândesc că ar putea să între în belele. Acum,
cu atât mai puţin cu cât Ezra pare a fi pe
urmele lui Reese.

Reese Red, alias Cicatricea, e cineva cu care

nu vrei să ai de-a face. Nici acum, nici pe
lumea cealaltă. Sper ca zvonurile să nu fie
adevărate, căci nimic bun nu iese cu el prin
preajmă. Nu înţeleg care este legătura dintre
el şi Venom, însă, acum că mă gândesc mai
bine, nu este Reese persoana pe care o caută
în acea seară în sare fusesem atacati de acei
t

indivizi? Nu-mi amintesc însă prea bine

multe detalii din acea seară având în vedere
că totul s-a petrecut mult prea repede, însă
oricum nu vreau să mă implic în vreun fel în
povestea asta nenorocită.

Ezra Venom e un ticălos.

Dar dintre el şi Reese îl prefer oricând pe

Venom. De o mie de ori.

***

— Uşor cu Sissi! miaună ca un turbat JJ spre

mine de îndată ce cobor din rabla sa de
maşină şi trântesc, poate intenţionat, poate
nu, portiera mai tare decât ar fi vrut el. Mă
întorc spre el, arătându-i degetul mijlociu cu
un zâmbet sictirit. Deşi apreciez drumul spre
casă, iubirea lui nestăpânită pentru hoaşca
asta de metal ruginit mă scoate din minţi.
Şi probabil lucrul ăsta are acelaşi efect şi
asupra lui Hex, căci se uită chiorâş spre cel
mai bun prieten al său.

Totul până la Sissi, îmi spun în gând,

respirând aerul rece, ca de clei, al nopţii. îmi
întors capul de la cei doi, lăsându-i în treaba
lor în timp ce discută despre nu ştiu ce meci
de fotbal de vineri seara, şi îmi mut capul
spre luminile aprinse din casa mea. Pesemne
că ai mei nu s-au culcat încă, ceea ce
înseamnă că există o sansă să dau ochii cu ei
»

când voi intra. Cu tata nu am nicio problemă,

dar sigur nu aş vrea să intru în polemici cu
mama la ora asta, după toate cele întâmplate
în seara asta. Ar fi o picătură care ar umple
paharul. Fiind prinsă în şirul gândurilor, nici
măcar nu-mi dau seama când braţele lui Hex
f

îmi înconjoară pe nesimţite torsul, lipindu-mi

spatele de pieptul său. îmi plasez palmele
peste acestea, întorcându-mi şi ridicându-mi
capul pentru a-i putea întâlni privirea.

Mă priveşte blând, resimţindu-i în nări

parfumul slab şi atât de familiar. Plămânii
mi se umplu de el, lăsându-mă suspendată în
aer.

— S-a întâmplat ceva? întreb după câteva

secunde, observându-1 că nu cutează a spune
ceva.

Palmele sale aproape că îmi presează

pântecele pe deasupra paltonului,
făcându-mi carnea să se înfioare abia simtit
t
pe dedesubt.

— Ştiu că nu e treaba mea, dar tot mă sâcâie

faza cu tine şi Kevin, mărturiseşte pe un
ton greoi, aproape molcom, ca şi cum n-ar
vrea să vorbească despre asta, dar totuşi
nu se poate abţine. Iar încruntarea ce-i
înfloreşte în jurul ochilor şi al frunţii îmi
întăreşte bănuielile. Pare iritat, şi, dacă nu
aş fi băgată până-n gât în situaţia asta de tot
rahatul poate că i-aş considera atitudinea
oarecum drăguţă. Totuşi, un Hex puţin gelos
si îmbufnat nu vezi în fiecare zi.
*

încerc să mă răsucesc cum pot în strânsoarea

sa, ajungând, cum-necum, în faţa acestuia.
Ochii i se îngustează, braţele i se flexează
puţin mai mult în jurul şoldurilor mele, iar
respiraţia, care până acum câteva clipe îi
părea stăpânită şi a locul ei poartă acum
urmele unei uşoare încordări. îmi strecor
7

braţele în jurul gâtului său, căutându-i

privirea pe care o găsesc fără prea mari
eforturi. Pare vulnerabil, şi nu înţeleg
neapărat de ce ar trebui să fie. Hex mereu a
fost stăpân pe situaţie, iar faptul că acum, din
cauza unei simple apropieri cu
Kevin se poate comporta ca un copil răsfăţat
căruia i-a fost furată jucăria mă face să mă
uit cu alt ochi la el. La un Hex ce nu mi-a
mai fost dat să văd până acum. Şi nu ştiu
dacă îmi place sau îmi displace neapărat. E
confuz. Totul e confuzie si adevăr când vine
vorba de el, iar combinaţia asta, împreună
cu instabilitatea mea emoţională, nu a adus
niciodată ceva bun.

îmi înclin capul într-o parte, studiinu-1.

— Aş putea spune că eşti gelos, Hexişor, îl

tachinez puţin, însă gestul meu mi pare a
avea efectul scontat, căci nu zăresc nicio
urmă de amuzament de chipul său neclintit.
Zâmbetul îmi moare de la sine de pe faţă.

— Nu ştiu cum mă face asta, dar am trecut

prin multe ca să te văd acum în braţele
altuia, prinţeso. Sunt gelos pentru că îmi
pasă. Iar tu mai mult ca sigur meriţi să simt
aşa ceva pentru tine.

O spune ferm, fără niciun strop de reţinere,

iar inima mea o ia instantaneu la galop,
încovoindu-mi vasele de sânge din cauza
presiunii ce le străbate ca un şuvoi fierbinte.
Clipesc, şi parcă mă seacă de orice răspuns
plauzibil. Nimeni nu mi-a mai spus vreodată
că merit ceva, sau ca la aş fi demnă să fac pe
cineva gelos pentru că... niciodată nu m-am
implicat intr-atât încât să trezesc un aşa
sentiment în inima cuiva. Si nici nu cred c-as
t T

fi vrut asta. Mereu mi-a plăcut să fiu liberă,

independentă, iar gelozia e, de cele mai
multe ori, un impediment ce-ţi taie aripile
şi elanul şi te leagă de pământ. Faptul că îl
aud acum pe Hex spunându-mi că este gelos
pe faza dintre mine şi Kevin ar trebui să mă
îndepărteze ca întotdeauna, însă nu o face.
Ba din contră. Mă atâtă într-atât încât să-mi
> t

facă pieptul să se strângă într-un ghem de...

nici eu nu stiu mai exact de ce anume. însă
T

poate că asta am aşteptat în tot acest timp;

ca cineva să-mi spună că merit, că o distrusă
ca mine e demnă de efortul altora si că mi se
*

cuvine asta şi încă pe atât. Iar revelaţia asta

îmi aruncă mintea în aer, făcându-mă să mă
mişc incontrolabil şi să ne iau pe amândoi
prin surprindere atunci când palmele mele
îi împing capul în jos, cât să reuşesc să mă
ridic pe vârfuri şi să îi întâlnesc buzele peste
câteva secunde.
Pare reţinut la început, simţindu-1 cu ochii
încă deschişi de uimire câteva minisecunde,
apoi braţele sale îmi capturează toată
libertatea trupului, strivi du-mă practic la
pieptul său în timp ce-şi deschide buzele
pentru a-mi da acces înăuntru. Nu sunt
genul tachinărilor sau a preludiului, aşa
să îmi avânt fără ezitare limba peste a să,
simţindu-1 prin carnea umedă şi caldă aroma
slabă de cafea cu lapte. îl aud mormăind
ceva indescifrabil printre buzele încolăcite,
respiraţiile noastre contopindu-se într-o
baie de aburi calzi şi transparenţi. Palma sa
dreaptă îmi atinge linia pulsului de la gât,
mângâindu-mi câteva clipe conturul bărbiei,
ca mai apoi să urce neruşinat spre părul
prins într-o coadă. Şi-o încolăceşte în jurul
pumnului şi, fără pic de avertisment, trage
de ea pentru a-mi da capul pe spate şi a avea
mai mult acces asupra gurii mele. încerc
să nu-i gem printre buze, dar cred că eşuez
lamentabil câteva secunde mai târziu.

Când în cele din urmă ne îndepărtăm,

respirăm amândoi sacadat şi întretăiat, cu
ochii parcă învăluiţi într-o peliculă fină de
ceaţă aburindă. Clipesc scurt, lipindu-mi
palmele de pieptul său.

— îmi placi tu, zic dintr-o dată, luându-mă şi

pe mine prin surprindere, darămite pe Hex.

Nu zice nimic câteva momente, fiind

cufundat în... orice gând i-ar trece acum prin
minte, ca mai apoi să izbucnească într-un
zâmbet de-a dreptul năucitor. îmi fură un alt
sărut pe fugă, strângând-mă la pieptul său că
şi cum ar încerca să mă ferească de privirile
potenţialilor vecini curioşi. Nu că mi-ar păsa
de ei neapărat, dar vorba vine.

Şi totuşi, în căldura înăbuşită a trupului său,

un singur gând mai reuşeşte să-mi cutreiere
mintea.

Oare voi fi în stare să spulber persoana asta

care mă ţine acum atât de aproape de inima
sa?

***

Dacă m-aş fi aşteptat ca mama să mă lase să

mă duc liniştită la mine în cameră m-am
T
înşelat grav. De îndată ce închid uşa de
la intrare în urma mea, vocea stridentă
a acesteia mă şi strigă de îndată să vin în
bucătărie. Preţ de o clipă, încerc să merg
pe ideea că aş putea să mă prefac că nu
o aud, însă orice intentie mi se dizolvă la
* t

următoarea sa strigare. La dracu'!

— Da? îmi strecor fără pic de chef capul de

după tocul uşii, ştergând-mă nu chiar atât
de discret la gură pentru a îndepărta urmele
sărutului meu de mai înainte cu Hex.

Tata stă rezemat de blatul de la bucătărie,

butonându-si tableta de la muncă, si-mi
* * t

zâmbeşte de îndată ce mă observă. îi întorc

*

gestul, descheindu-mă la geacă, iar ochii îmi

duc numaidecât spre corpul mamei, care stă
pe un scaun din jurul mesei, răsfoind una
din revistele sale mondene. Pe copertă apare
un cuplu destul de celebru şi anunţul că una
dintre cele mai râvnite femei din lume a fost
înşelată de sot.
i t

Soc!
7

Ridic din sprânceană spre ea, neînţelegând

ce mai vrea acum de la viata mea.
9

— Voiam doar să te anunţ că sâmbătă seara

r

vom merge la Simon pentru cina in familie.

— Nu merg, răspund ca la comandă,

forţând-o pe mama să lase, in sfârşit, revista
jos şi să se uite spre mine. Aceeaşi ochi
albaştri tăioşi, aceeaşi expresie neclintită
de pe faţă. Cu puţine droguri chiar ai putea
crede că e umană din când în când.

— Ba vei merge, închide revista, aşezând-o

frumos în faţa sa. Nu mă face să mă repet,
Luna.

Simt privirea Tatei atintită asupra noastră ca

şi cum ar vrea să fie pregătit de izbucnirea
coşmarului, însă nu am energia pentru a
mă mai lua la hartă cu femeia din fata mea.
9 9

Asta nu înseamnă totuşi că am de gând să-i

dansez la horă, nici pe departe!

îmi încrucişez braţele la piept, bătând pasul

pe loc.

— Atunci Hex vine cu mine.

Oroarea i se plantează instantaneu peste
chip. Tata se opreşte cu tableta in mâini,
privindu-mă curios prin colţul ochilor. Nu
mă clintesc însă din loc.

— Cred că glumeşti! răbufneşte în cele din

urmă, ridicându-se de pe scaun.

Poate că gestul său m-ar fi intimidat într-o

altă perioadă, însă acum tăria cu care
continuă să mă privească nu-mi creează nici
măcar o singură reacţie. Mi-e indiferentă.
Total.

— E o cină în familie, Luna. Familie.

Aş vrea să pufnesc spre ea şi să-i râd în faţă.

Familie? Când dracu' am fost o familie cu acei
oameni? Sângele nu creează o familie, cu atât
mai puţin când vine vorba de nişte oameni
mizerabili. Dintre cei trei, doar unchiul
Simon mai are cât de cât capul pe umeri. în
rest, nu vreau să am nicio altă afiliere cu
ceilalţi doi. Mătuşa Edna si Sebah sunt nişte
t * ! t

nimicuri mizerabile în fata mea.

t
— Dacă nu am voie să îl aduc pe Hex, ia-ţi
gândul să mai vin la întâlnirile tale de
familie, replic sec, continuând să o sfitez din
ochi. Dacă mama are impresia că mă poate
intimida, mai are de lucrat la asta.

— Tu..! oftează plină de nervi, trecându-şi

tâmplele cu ambele palme. îmi dau seama
că are cele mai negre gânduri la adresa
mea în momentul de faţă, dar nu îmi pasă.
Dacă va trebui să suport încă o dată ifosele
si mârşăviile celor din familia Moldred o
* 7

să-mi explodeze o venă de la cap. Ştiu că

sunt egoistă că îl implic pe Hex în noroiul
meu, însă am nevoie de el, oricât de disperat
ar suna asta. Şi, poate mai mult decât orice
altceva, vreau ca ai mei — excepţie făcând
tata — să nu-şi mai bată joc de el. Vreau să le
arăt tuturor că Hex nu este atât de sălbatic
şi de lipsit de viitor precum ar vrea ei să
creadă. Vreau să îl împing în faţă şi să le strig
cât pot de tare că merită respectul lor, pentru
că nu le-a greşit cu absolut nimic. Iar dacă
pentru asta va trebui să-i supun pe toţi la o
cină îngrozitoare, aşa să fie.

Hex face, acum mai mult decât vreodată,

parte din viaţa mea, şi nu am de gând să-mi
fie ruşine cu asta. Nici acum. Nici de acum
*

încolo.

— Haide, Aurora, se mişcă tata de pe locul

său, lăsând tableta lângă suportul de uscat
vasele. Se apropie de ea şi îşi pune ambele
palme peste umerii săi. Ce am vorbit
noi până acum? o întreabă cu uşurelul,
făcându-mă să-mi îngustez privirea spre cei
doi.

Habar nu am despre ce vorbesc.

Mama îi întâlneşte în cele din urmă privirea,

părând să existe un fel de conexiune
nerostită între cei doi. Pare că vrea să îl
îndepărteze, însă stă pe loc, continuând să îşi
frământe buza de jos între dinţi. în cele din
urmă, suspină de o mare greutate.

— Va ieşi un dezastru, David! Sper să ştii

asta!

Se îndepărtează apoi de tata, trecând

val-vârtej pe lângă mine fără să-mi mai
arunce vreo altă privire. Rămân nemişcată,
privind cu o oarecare indignare spre locul în
care stă tata. Zâmbeşte cu amar, şi mă întreb,
preţ de o secundă, cât de mult mai poate duce
omul ăsta în situaţiile de acest gen? Dintre
noi trei, mereu a fost liantul care ne-a ţinut la
suprafaţa apei în tot acest timp. Simt că dacă
l-aş pierde pe tata m-aş pierde şi pe mine
în cel mai scurt timp posibil. Şi nu vreau să
mă gândesc la scenariul ăsta. M-ar frânge în
bucăţi.

— Scuze, mormăi oarecum stânjenită,

frecându-mi braţul stâng cu palma opusă.

— E în regulă, Luna. Mama ta trebuie să

înţeleagă că trebuie să mai lase de la ea. în
plus, spune, lipindu-se cu fundul de cadranul
ferestrei, ţin minte că ţi-am sugerat mai
demult să avem o cină cu amicul tău. Poate
va fi o oportunitate bună, nu crezi?

Zâmbesc slab, amintindu-mi acea discuţie.

Pare că a trecut un veac de om, cu toate că
timpul s-a mişcat mai greu decât aş vrea eu
să percep. însă mă bucur sincer că tata pare
atât de deschis fată de relaţia cu Hex. îmi dă
9 9

o stare de pace interioară de care nu ştiam

până acum că duc lipsă. Şi am nevoie de
asta. Am nevoie de nişte pace pentru a mai
compensa dezastrul ce are să urmeze in scurt
timp.

— Luna, pot să te întreb ceva? mă întreabă

tata dintr-o dată, neobişnuit de serios de
altfel.

— Sigur?

Ochii săi îmi survolează faţa dintr-o parte în

cealaltă, oprindu-şi irisurile peste ale mele.
Fruntea mi se strânge abia simţit, dându-mi
seama că ceva nu e tocmai în regulă.

îşi împreunează braţele la piept.

—Tu şi Hex... Sunteţi, cum ar veni, împreună?

Rămas cu buzele abia întredeschise,

incapabilă să mai articulez vreun cuvânt.
Inima îmi bubuie de maxim două ori cu
putere, vibraţiile izbindu-se cu putere de
coastele din jur, iar sângele, care până acum
era de o calmitate ciudată, îmi ţâşneşte prin
vene cu o viteză ce-mi destabilizează preţ de
câteva clipe echilibrul. Clipesc buimacă, în
timp ce tata îţi linge incomod buzele.

— Nu am vrut să vă spionez sau ceva,

crede-mă. Dar, v-am văzut de la geam cum
vă... Stii tu, sărutati.
T * t

Cred că îmi arde faţa. Sau urechile. Sau poate

tot corpul. E greu să-ţi mai dai seama de
ceva când aerul nu-ţi mai ajunge în plămâni
sau sânge pentru a-ţi oxigena creierul şi aşa
supraîncărcat. îmi prestez buzele una peste
cealaltă, neştiind ce să-i spun. Nu mi-e ruşine
cu ceea ce am făcut, dar nici nu mă simt bine
în situaţia asta, de a-1 avea pe tata în faţa
mea, confruntându-mă. Poate că o fi un om
cerebral şi înţelegător cu mine, dar nu ştiu
ce-i poate trece prin minte în momentul de
faţă. Totuşi, nu pot şterge cu buretele faptul
că Hex a fost mai întâi împreună cu Sunny.
Nu vreau să creadă vreodată ce e mai rău
despre mine. M-ar distruge cu totul.

— Luna, e în regulă, vorbeşte din nou când

vede că eu nu o fac.
Se dezlipeşte de marginea geamului, făcând
câţiva paşi spre mine până când ne mai
desparte unul singur. Palma sa îmi atinge cu
blândeţe obrazul drept, determinându-mă
să-mi ridic faţa pentru a mă oglindi în ochii
săi de un albastru marin. Mereu mi-au plăcut
ochii săi. Ca şi cum cerul s-ar fi crăpat la
naşterea lui si s-ar fi prăbuşit ca nişte stele
t * 1 T »

căzătoare la el în irisuri.

— Te aşteptai să ţip la tine?

— Poate, ridic din umeri.

— Ştii că n-aş putea face asta vreodată. Şi

mai ştiu şi că mereu aţi ţinut unul la celălalt,
aşa că dacă prietenia asta dintre voi s-a
transformat acum în ceva mai mult mi-ar
plăcea să ştiu. Pentru a te... proteja cum pot.
Fie chiar si de Aurora dacă ar fi necesar.
Eşti..., se opreşte o clipă, tăcând, ca mai
apoi să schiţeze acelaşi zâmbet sincer ca de
fiecare dată. Eşti fiica mea, Luna, şi voi alege
întotdeauna să te protejez mai presus de
orice. Acum, si mereu. Să nu uiti asta.
* t *
Suprafaţa ochilor mi se umezeşte pe
nesimţite, aducându-mi un nod imens în
centrul gâtului. Mă prăbuşesc în braţele sale
înainte să mă gândesc la altceva, inspirând
adânc mirosul său specific de colonie
bărbătească şi balsam de rufe. Braţele sale
mă cuprind uşor de la spate, resimţind
căldura protectoare curgând printre
trupurile noastre ca o lumină ce îmi ghidează
simţurile prin întunericul primejdios.

— Mulţumesc, tată! Pentru tot, şoptesc cu

vocea tremurândă, afundându-mi mai bine
faţa în cămaşa moale şi deja şifonată din
cauza fetei mele.
f

Şi nu ştiu de ce, dar nu m-am simţit niciodată

mai recunoscătoare pentru că am avut şansa
să fiu binecuvântată cu un asemenea părinte.

Pentru că acolo unde dragostea de tată

răzbate mai presus de durere, frica şi
întunericul devin nişte simpli monştri
alungaţi de un sărut de noapte bună.
 Capitolul 44

HEX

— Sunny, aşteaptă! sti'igasem după ea pentru

a mă face auzit prin mulţimea gălăgioasă şi
nesfârşită de pe stradă. Iubita mea însă nu
părea să vrea să coopereze cu mine,
strecurându-se mai ceva decât o gazelă
printre zecile de persoane grăbite ce se mişcau
pe strada îngustă ca nişte furnici turbate. Mă
împinsesem într-un grup de puştani, primind
din partea lor nişte miorlăituri ce se voiau a
fi cuvinte spuse la batjocură, şi am iuţit pasul
pentru a încerca să o ajung din urmă.

Nu înţelegeam ce se petrecea cu ea. Eram bine

acum câteva zile, ba chiar aveam de gând
să o întreb dacă vrea să meargă cu mine şi
cu gaşca într-o plimbare la malul mării, dar
dintr-o dată părea că vorbesc la pereţi. Nu-mi
mai răspundea la telefon, nu mai îndrăznea să
se uite spre mine. Futu-i! Nici măcar nu mai
vorbea cu mine aşa cum ar fi făcut-o măcar
cu un simplu necunoscut. Nu voia să-mi zică
ce o deranja, iar chestia asta mă enerva la
culme. Nu eram marefan al tipelor care să se
comporte cu dosul fără o justificare care să
le argumenteze comportamentul, însă voiam
să insist cu Sunny tocmai pentru că ţineam
îndeajuns de mult la ea pentru a-mi călca
pe orgoliul de băiat. Atitudinea ei însă era
complet greşită.
— Am spus stai! reuşisem cumva să o apuc
de braţe, oprind-o la timp înainte ca un curier
pe bicicletă să se izbească de ea. Nebuna deja
nici nu se mai uita pe unde mergea. Parcă era
teleghidată sau ceva.

Clipise confuză de câteva ori, făcând ochii

mari spre mine. Capul îi fuge dintr-o parte în
alta, ca şi cum ar fi alarmată de ceva anume.
Mă încruntasem plin de draci, neînţelegând ce
se petrece cu noi.

— Dă-mi drumul, spusese abia auzibil, părând

a încerca să îşi ţină privirea în jos. M-am
supus numaidecât, făcând un pas în lateral
pentru a nu mai sta în mijlocul străzii şi a fi
tinta altor ciocniri.
$

— îmi spui şi mie ce tot ai? De ce mă eviţi în

continuu? Ţi-am făcut ceva?

Tăcuse, mişcându-se de pe un picior pe celălalt

ca si cum nu s-ar simţi la locul ei în situatia
T r /

aceea. Şi pe bună dreptate, căci nici eu nu o

făceam. Şi ce era şi mai de tot râsul era faptul
că în ciuda nervilor mei mă durea să o văd
atât de... speriată, ca şi cum cineva
sau ceva ar pândi-o la orice pas şi i-ar urmări
mişcările.
7

încercasem să-mi ridic palma dreaptă pentru

a-i atinge obrazul, însă se dădu instinctiv
înapoi, privindu-mă cu ochi mici şi sticloşi. îşi
strânse mai bine mormanul de cărţi în dreptul
pieptului, muşcând-şi de câteva ori buza de
jos.

Inima mi se strânse uşor, asemenea unui

ghimpe înfipt în coaste. Muşchii mi se
încordaseră pe sub haine, simţind cum
începeam, încetul cu încetul, să îmi pierd
cumpătul. Nu trebuia să fac acel lucru însă,
căci aş fi riscat să distrug totul. Asta dacă
răul nu era deja făcut. îmi trecusem palmele
prin păr, privind gânditor câteva secunde
la mulţimea ce mişuna pe lângă noi fără
nicio grijă în lume. Reuşisem să mă calmez
cât de cât, dar nu într-atât încât să uit cele
întâmplate. îi căutasem pentru a nu ştiu câta
oară privirea, înghiţind cu greutate. Căldura
de afară era de-a dreptul dogoritoare.

— Vrei să te despărţi de mine? întreb deodată,

captându-i pe loc atenţia. Ochii i se
măriseră in diametru, părând gata-gata să-i
dară din orbite. înghiţite în sec, scuturându-şi
capul de câteva ore. Atunci? insistasem,
băgându-mi palmele în buzunarele blugilor.
Simţeam că nu aveam s-o scot la capăt prea
uşor în ritmul acela.
/

Ridicase din umeri.

— Nu vreau asta.

— Atunci? îmi arcuisem sprânceana spre ea.

Ce naiba se întâmplă cu tine, Sunny?

îşi coborî privirea înapoi în pavajul de sub

picioarele noastre, fruntea încreţindu-i-se în
nici două secunde. Pufnise dintr-o dată.

— întreab-o pe Luna. Ea e cea care şi-a deschis

gura în faţa mamei.

Şi spunând acele lucruri, făcuse instant cale

întoarsă, luând-o la fugă pe străduţa îngustă
şi aglomerată în draci, făcându-mă incapabil
să o mai iau pe urmele ei.

Rămăsesem câteva secunde blocat în loc,

neştiind cum să reacţionez. Luna îi spusese
Aurorei despre relaţia dintre mine şi Sunny?
îmi venea greu să cred asta având în vedere
că eram cei mai buni prieteni. Nu aveam cum
să fie în stare să-mi facă rău intenţionat, nu-i
asa?
t

Sau da?

Avusesem nevoie de mai bine de jumătate de

oră său dau de Luna. Se afla în spatele unui
vechi bloc din apropierea liceului, acolo unde
ne mai strângeam uneori să fumăm sau să
spargem dozele de bere. Bibi şi Vanessa erau
şi ei cu ea, însă asta nu mă oprise nicicum
din a merge la ea şi a o întreba direct dacă
era adevărat ceea ce auzisem sau nu. Nu
voiam să o acuz pe nedrept sau să dau glas
tuturor bârfelor auzite, chiar şi dacă veneau
din parte iubitei mele. însă expresia fermă şi
oarecum nepăsătoare de pe chipul Lunei îmi
cutremurase puţin pământul de sub picioare.
Ridicase din umeri, scoţând un fum din ţigara
mentolatău

— Şi ce? Oricum avea să afle într-unfel sau

altul

Stăteam nemişcat, fără să-mi mai pot lua ochii

de la ea. Ceilalţi privea tăcuţi de pe margine,
părând mult prea prinşi în conversaţia
noastră pentru a mai putea interveni în vreun
fel Nu c-aş fi vrut asta, oricum.

Pufnisem credul.

— Pe bune, Luna?De ce naiba ţi-ai dat drumul

la gură când relaţia dintre noi doi nu te
priveşte în vreun fel? E treaba noastră. Nu mă
vezi pe mine fugind la Aurora să-i spun ce faci
tu cu nesuferitul de Joel. Şi ştii de ce?Pentru
că nu e nenorocita mea de treabă! Ce dracu'
ai...?

Mă răstisem cam prea tare spre ea, însă nu

mai eram conştient decât de furia oarbă ce
se înăsprea în interiorul meu, ca o buruiană
unsuroasă ce continua să-si extindă rădăcinile
T

adânc în pieptul meu. Ştiam că Aurora nu ar

fi fost de acord cu relaţia dintre mine şi fiica
sa, tocmai de aceea am şi decis împreună cu
Sunny să o ţinem ascunsă
pentru a nu ne creea probleme. Faptul că Luna
a dat din casă fără niciun motiv sau reţinere
mă face să fiu foarte dezamăgit de ea, pentru
că ar fi fost ultima persoană de la care m-aş
fi aşteptat la aşa ceva. Pentru că nu voiam să
cred că răul putea să vină tocmai de la cineva
atăt de apropiat.

Ochii săi mierosi continuau să se holbez

/

într-ai mei ca şi cum ar fi fost imună la

reproşurile mele. Zdrobi chiştocul de peretele
din spatele său, făcându-i semn lui J J să-i mai
întindă o ţigară. O aprinse cu o brichetă de la
Van, scoţând fumul pe nări. îşi înclinase capul
într-o parte calculându-mă cu privirea.

— Poate c-amfost o nenorocită, dar faptul că

Sunny n-a fost în stare să ridice privirea din
pământ ca să-şi asume relaţia cu tine, cum o
face?

JJ fluierase de câteva ori, fiind potolit de

privirea aprinsă a Vanessei. Nu mă găseam
însă în stare să mă uit spre el. Eram mult prea
focusat pe blondina din faţa mea, pe vocea şi
cuvintele sale pentru a mai putea fi
atent şi la alţi stimuli din jurul meu. Junghiul
din piept pulsa dureros, aducându-mi un
gust amar, ca de fiere, pe cerul gurii. Mi se
strânsese stomacul.

— De ce tot continuaţi să vă pârâţi una pe

cealaltă? Sunteti surori, ce toti dracii! Nu două
» * t

duşmance!
/

— Dintre două rele, trebuie să alegi care e răul

mai mare, Hex, răspunse simplu, mutându-şi
privirea de la mine în timp ce se dezlipise de
perete. încercase să facă cale întoarsă pentru
a pleca, însă se oprise în secunda următoare,
lăsându-mă cu privirea suspendată asupra ei.
Am fost prietena ta înaintea ei, Hex. Nu uita
asta.

Şi cu asta, distruge cel de-al doilea chiştoc cu

bocancul, dispărând pe aleea întunecată

— Serios, Hex... Am spus că sunt bine.

— Nu-mi distruge cheful, replic amuzat către

mama, ajutând-o să iasă din maşină. îşi dă
ochii peste cap, scuturându-şi cu mişcări
lente capul, timp in care tata dă cu spatele
pentru a băga maşina înapoi în garaj. Apuc în
palma stângă plasa cu hainele de schimb ale
mamei de la spital, şi cu cealaltă o prind uşor
de la spate, pentru a o trage mai aproape de
mine. îmi pare atât de slăbită şi de lipsită
de putere, încât am ciudata impresie că
la o bătaie mai rapidă de vânt ar putea fi
suflată de colo-colo ca o pungă de plastic,
îmi zâmbeşte cald, acelaşi gest menit să-mi
ofere încredere si recunostintă, si o luăm
# * t 3 *

încet la pas spre intrarea în casă. Ochii îmi

fug fără să vreau spre curtea vecină, dar
liniştea terifiantă împânzeşte locul ca o
pustietate cruntă. Pot să sper doar că Luna
încă doarme. Părea a naibii de obosită aseară
după ce am plecat fiecare acasă.

— Totul e în regulă? se aude vocea tatei din

spatele meu, pesemne că a băgat de seamă că
m-am oprit în loc în faţa uşii.

— Da, mormăi în bărbie, împingând uşa cu

piciorul pentru a-i face loc mamei să intre.
Casa păruse atât de pustie şi de mare fără
prezenţa ei, încât numai simplul fapt că o
ştiu respirând aici îmi umple pieptul de o
uşurare hrănitoare. Nu stiu ce m-as face fără
t T T

persoana asta minunată care m-a crescut,

oricât de siropos ar suna rahatul ăsta.
Niciodată nu-mi va fi ruşine să afirm că îmi
iubesc mama, cu toate că nu acelaşi lucru as
7 t t

putea spune despre a-i mărturisi asta ei. Nu

sunt bun la vorbe, iar mama ştie asta. Sper
însă că mai stie si că tin enorm de mult la ea.
t $ r

în ultimii doi ani nu cred că am arătat vreun

interes faţă de ea, şi nu pot spune că sunt
tocmai mândru de comportamentul meu.

— Vrei să mănânci ceva? o întreb de îndată

ce ne descăltăm în holul de la intrare.
9

Dă din cap.

— Vreau să dorm puţin. Cred că pastilele încă

îşi fac efectul puţin.

— Te duc eu în pat, Christy, intervine tata de

undeva din spatele nostru. Şi, deşi nu vreau
să mă dau la o parte de lângă mama, o fac
numai pentru că vreau să-l văd măcar acum
cum are grijă de mama. Anii ce-au rămas
undeva în spate nu mai pot fi spălaţi sau
recuperaţi, insă prezentul e uneori un pas
înainte pentru a face lucrurile să meargă
din nou. Iar dacă eu merit iertare, tata de
ce nu ar trebui să aibă sansa la asta? Poate
9

că e timpul să fiu mai puţin ranchiunos, şi

mai îngăduitor cu alţii. Nici eu nu sunt sfânt
pentru a vorbi pe altcineva de rău. P

îi privesc pe ceilalţi doi cum se îndepărtează

spre dormitorul lor, şi mă îndrept spre
bucătărie pentru a-mi turna un pahar cu
apă. Lichidul rece se izbeşte cu violenţă de
goliciunea din stomac, cutremurându-mă pe
interior. Ar trebui să mănânc, dar nu simt
nevoia. Sau dorinţa de a băga ceva în gură.
Mă simt atât de liniştit ştiind-o pe mama
înapoi acasă încât nu mă mai pot gândi şi la
altceva într-un asemenea moment. Pericolul
însă nu a trecut, suntem cu totii constienti
7 t • t

de asta, tocmai de aceea trebuie să fiu mai

vigilent şi să pot să am grijă de mama aşa
cum ar fi trebui s-o fac de la bun început.
Nu am nicio garanţie că tata nu va reveni
la vechile sale obiceiuri, căci un bărbat
dependent de alcool cu greu poate renunţa la
viciile sale. Trebuie să mă asigur că mma îşi
urmează tratamentul, că îl voi putea P
convinge pe Bill să mă angajeze cu normă
întreagă şi că lucrurile dintre mine şi Luna
vor merge bine de acum încolo. încă simt că
ceva nu este în regulă între ea şi Kevin, însă
nu vrea să fiu băgăcios şi să o chestionez ca
pe cineva în care n-aş putea să am încredere.

Luna mereu mi-a vrut binele, fie şi atunci

când mi-a făcut rău intenţionat pentru a mă
avertiza sau deschide ochii. Nu merită să mă
îndoiesc de ea, acum cu atât mai puţin cu
cât mi-a mărturisit că mă place. îmi vine să
mă înroşesc ca un virginei nenorocit numai
când îmi amintesc acel moment ce continuă
să mi se repete prin minte ori de câte ori am
ocazia. Nici nu vreau să ştiu ce aş putea simţi
dacă mi-ar spune ceva mai mult, dar poate
că e prea devreme pentru a mă gândi atât de
departe. Mă bucur doar că e lângă mine, şi că
e bine. Asta e tot ceea ce contează momentan.

— A adormit.

Mă întorc ca la comandă, zărindu-1 pe tata în

tocul uşii de la bucătărie, încercând să îsi
prindă centura cu pistolul şi staţia în jurul
brâului. Privirea sa o întâlneşte imediat pe a
mea. Mi se pare ciudat să-l văd atât e treaz la
ora asta. De cele mai multe ori fie dormea din
cauza băuturii din seara anterioară, fie făcea
scandal din fiece motiv minuscul pentru că...
asa i se năzărea lui.
*

— Trebuie să merg la muncă câteva ore. Ai tu

grijă de maică-ta până mă întorc?

Dau aprobator din cap, fără să-i vorbesc. Nu

muncesc azi, aşa că pot sta acasă şi să am
grijă de ea. Totuşi, nu pot vedea vorbind cu
el ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat până
acum. Va mai trebui să treacă ceva timp
până să pot discuta cu el fără să simt că ar
putea exploda în reproşuri din moment în
moment. As vrea să cred că se va schimba
9

în continuare, însă niciodată nu poţi avea

destul de multă încredere în cineva, fie el
si din familie. îi voi da o altă sansă, dar nu
pentru mine, ci pentru mama. Pentru că
într-o bună zi va trebui să plec din casa asta,
şi vreau să mă asigur că acest acoperiş îi va fi
refugiu, nu un coşmar zilnic şi de necontenit.
— Uite, Hex, se scarpină de câteva ori pe sub
şapca de poliţist, părând puţin încruntat.
Ştiu că nu am fost un părinte exemplar,
si că familia asta nu a fost una dintre cele
*

mai reuşite, însă vreau, chiar vreau să fac

lucrurile să meargă aici.

— Şi cum ai de gând să faci asta? mă sprijin

cu fundul de marginea blatului de bucătărie.

— Păi, pentru început am decis să... Să mă

înscriu într-un program de dezalcoolizare.
Am vorbit cu mama ta despre asta şi cred că
a venit timpul să... nu ştiu. Să o luăm de la
capăt. Nu mă aştept să mă crezi. Ştiu ce tată
iresponsabil am fost cu tine. Nu prea am cum
să-mi iau greşelile înapoi.

— Nu, nu poţi, replic neclintit.

Simt cum unul dintre muşchii fetei îmi

* *

zvâcneşte pe sub piele. Nu am cum să uit

toate acele momente în care a fost absent în
viata mea. Ca o fantomă vie ce existase doar
t

pentru a nu pieri într-o zi, pe nesimţite. Ca un

aisberg ce continua să ne răcească puţin
câte puţin in fiecare zi, închizând-ne în noi.
Nu-mi amintesc ultima dată când fusesem
cu adevărat fericit atunci când eram mic.
Nu-mi amintesc când am râs pentru ultima
dată toţi trei. Asta pentru că niciodată nu
stii asta. Niciodată nu stii când ultima dată e
* 7

cu adevărat ultima dată. Tot ce-mi amintesc

este calvarul şi frica trăite zilnic. Toate acele
nopţi pline de ţipete şi sticle sparte de pereţi,
toate acele uşi trântite şi geamuri sparte.
Toate acele clipe în care mama plângea şi
toate acele secunde de maximă spaimă în
care mă temeam pentru propria mea viaţă.
Nu ştiam niciodată dacă ar fi avut curajul să
dea în mine sau în mama, dar un om beat
nu e niciodată o persoană de încredere. Asta
pentru că dependenţa e mamă şi tată pentru
bolnav, iar sticlele goale un coşmar pe care
trebuia să îl împiedice cu orice preţ.

A fost absent atât de mult timp, încât nu ştiu

cum aş putea să-l mai cred în momente ca
astea, când spune că vrea să se schimbe. Un
fumător nu se lasă de fumat într-o bună zi
când spune pur şi simplu stop. Un drogat nu
înlocuieşte halucinogenele cu bomboane de
pe o zi pe alta. Un dependent de sex nu se
pocăieşte peste noapte pentru că aşa are
chef. Dependenţa e o boală, e un sâmbure
de rău ce mereu are să rămână înrădăcinat
undeva într-un colţişor al mintii tale, nu ceva
r t t '

de care scapi peste noapte. Tocmai de aceea

nu am cum să-l cred atât de uşor. Vorbele
9

sunt nule când faptele nu răzbesc nicicum.

Tocmai din această cauză nici nu îi zic

ceva mai mult. Si cred că nici el nu stie
T »

ce să mai zică, căci îşi coboară în cele din

urmă privirea în podea, aşezându-şi mai
bine şapca pe cap, şi face cale întoarsă spre
ieşire. Ascult cum uşa se deschide şi închide
în scurt timp, şi mă răsucesc cu faţa spre
fereastră pentru a răsufla cu greutate. Dacă
înainte stomacul mă durea ca naiba, acum
sigur o să fac gastrită sau ceva la cât de tare
poate să doară nenorocitul. Că tot veni vorba
de durere, trebuie să mai iau legătura cu
Bibi pentru a mă interesa de starea sa de
sănătate. Stiu că nu vrea să le zic celorlalţi
9 9

despre faptul că are cancer, dar nici nu pot să

stau nepăsător privind cum se luptă de unul
singur cu boală a dracului. Cu cât lungeşte
mai mult momentul în care le va da
celorlaţi vestea, cu atât va fi mai greu pentru
el. Simt asta.

O verific pe mama pentru ultima dată, apoi

îmi târâi paşii spre camera mea pentru a
mă întinde câteva clipe. Mă ustură ochii de
mor, iar ceafa îmi pulsează puţin din cauza
puţinelor ore de somn dormite în ultimele
zile. O oră de aţipeală poate că-mi va face
bine cât de cât.

Planul îmi este însă complet dejucat în

momentul în care o zăresc pe Luna tolănită
pe tot patul meu, ca şi cum i-ar aparţine.
Ceea ce nu m-ar deranja neapărat, însă tot
rămân pironit în tocul uşii, uitându-mă la ea
ca la maşini străine. îsi ridică ochii curioşi
t ! t

spre mine, schiţând un mic zâmbet în colţul

gurii. Părul argintiu îi stă ciufulit pe frunte
şi pe lângă urechi, iar pielea obrajilor îi pare
pufoasă şi rozalie. Cred că juniorul tocmai a
făcut un flip prin boxeri. Grozav.

— Ce faci aici?

Ridică din sprânceană.

— Nu era vorba aia, Mi casa es tu casa? Am
dat-o naibii sau ce?

în arunc o mină ironică, închizând uşa în

urma mea. Mă apropii de ea, aplecându-mă
până ce-i pot cuprinde pe neaşteptate buzele
într-un sărut scurt şi fugar şi, la naiba! Nu-mi
vine să cred cât de natural îmi vine să fac
asta cu ea. Ca şi cum totul ar veni de la sine,
fără să încercăm ceva anume. Flutură din
gene, privindu-mă prin colţul ochilor cum
mă trântesc lângă ea pe aşternuturi. îmi trag
o pernă sub cap, iar ea se întoarce cu corpul
spre mine pentru a ne uni privirile.

— Cum se simte mama ta?

— Mai bine. Trebuie să urmeze tratamentul

următoarele cinci luni şi ceva totuşi.

— Măcar e acasă, zâmbeşte cu bunătate, şi

simt nevoia nebună de a o trage spre mine,
ceea ce şi fac, catapultând-o în următoarea
secundă la mine în braţe. Uimirea îi
9

conturează întreaga expresie facială,

lărgindu-mi rânjetul satisfăcut de pe faţă.
— Ai idee ce drăguţă eşti când zâmbeşti aşa
inocent?

Dezgustul ce-i încadrează faţa aproape că mă

face să izbucnesc în râs. Nu se îndepărtează
totuşi de lângă mine, profitând de şansă
pentru a-mi strecura palmele alunecoase
după torsul său.

— Păcat că nu mai e nimic inocent la mine,

plescăie din buze, şi îmi dau seama din tonul
său că joacă la cacealma.

— Vrei să te contrazic? zic cu subînţeles,

aplecându-i faţa cât să-mi contopesc încă
o dată buzele cu ale sale. Şi acum, când îi
pot simţi saliva de pe limba, îmi dau seama
că măcar cineva a mâncat în dimineaţa f

asta. Gustul de ouă şi bacon încă îi persistă

în gură, trezind foamea din mine. îi prind
fără pic de reţinere vârful limbii între dinţi,
sugând încet muşchiul călduţ până ce un
geamăt plin de dorinţă îi părăseşte buzele
şi-mi face ecou prin timpane. Mă muşcă
de buza de jos în secunda următoare,
oprindu-mă din mişcare.
îmi depărtez buzele arzânde de ale sale,
simtindu-i răsuflarea fierbinte masându-mi
9

bărbia. Ochii săi ca de miere scăldată de

soare îmi vrăjesc de tot mintea, prăjind-o la
foc mocnit.

— O fetiţă rea nu geme cu inocenţă, Luna,

rânjesc cu viclenie spre ea, primind în
schimb un genunchi în zona sensibilă.
Proastă mişcare, căci icnetul meu de durere
o face instant să se oprească. Privirea
îi coboară de îndată, ochii lărgindu-i-se
considerabil. Ce e? o chestionez puţin reţinut.
Vârful limbii mi se eliberează din bariera
buzelor, străbătând lungimea acestora.
Oricărui om normal la cap şi hetero i s-ar
scula dacă tipa de care îi place i-ar geme
în ureche, spun aprig, cu o senzaţie puţin
dureroasă de arsură în zona de jos. Un
centimetru mai la stânga şi mi-ar fi futut
zilele cu tot cu erecţia în creştere.
t •

îşi înclină uşor capul într-o parte, iar apoi, cu

un tupeu ce mi-e greu dat să văd, îşi plasează
fără pic de ruşine palma peste ridicatura din
blugii mei. Corpul mi se contractă de îndată,
încovoindu-mi puţin
spatele pe salteaua devenită deodată ca
un lac încins. Mă uit ameninţător spre
ea, neştiind ce are de gând să facă. Un val
rece, ca de electroni, îmi ciupeşte prin
carnea transpirat. Clipeşte cu nevinovăţie,
mişcându-şi podul palmei de sus în jos. îi
zăresc prin pâcla de ceaţă ce mi se aşterne
peste ochi cum îşi plimbă cu nesaţ limba
prin interiorul gurii închide, ca şi cum şi-ar
testa dinţii. Respiraţia mi se poticneşte în
gâtlej, ceafa mi se umple de sânge cald, iar
mădularul mi se strânge şi mai tare prin
materialul boxerilor, mulându-se parcă după
mişcărilor sale de du-te-vino.
T

— Ce-ţi închipui că faci? bâigui pe un ton

afectat de toată senzaţia aia delicată de
frecare.

Pentru că nu se mişcă nicicum cu putere.

Nu, diavolul ăsta mititel de la mine din poală
mă atinge suav, cu o lentoare menită să mă
zăpăcească de cap şi să mă pedepsească în
cel mai chinuitor mod posibil. A dracului
femeie!

— Te ajut? îşi flutură genele spre mine,

cuprinzându-mi acum grosimea umflăturii
pe de-a-ntregul cu palma sa micuţă.

— Nu cred că vrei să faci asta, îi prind palmă

într-a mea, oprindu-i mişcările pentru a-mi
potoli starea de clocotire pe dinăuntru.

Nu m-aş fi gândit niciodată că Luna ar putea

să mă excite într-un asemenea hal încât
să simt că îmi voi da usor-usor drumul în
7 »

boxeri. îmi place să cred că sunt destul de

rezistent la joculeţe şi preludiuri, însă acum,
cu ea aproape călărind-mă ca la rodeo devin
din ce în ce mai conştient de faptul că nu voi
rezista mult. Nici pe departe. Iar lucrul ăsta
e nepotrivit într-o oarecare măsură. Ultimul
lucru pe care îl vreau acum este să o fac să
creadă că am nevoie ca ea să facă ceva, fie
vorba si de erecţia mea nenorocită. Nu vreau
să aibă impresia că e obligată să facă ceva
ce nu e pregătită. La dracu'! Nici eu nu sunt
pregătit pentru asta!

— Să ştii că nu-s aşa nepricepută cu mâna

precum ai tinde să crezi, chicoteşte scurt,
ca şi cum m-ar lua la mişto. în plus, zice,
poziţionându-se deodată peste picioarele
mele, o poziţie deloc prea... prielnică pentru
situatia si asa... strâmtorată in care mă aflu.
t T t

Fundul său îmi presează pulpele de-o parte

si
* de alta,; aducându-mi toti
! stimulii nervoşi»

direct în zona erectă care se înfioară ca la un

gong. Degetele de la palme mi se strâng de la
sine peste pulpele sale. Mă uit cruciş spre ea,
înghiţind în sec saliva adunată pe cerul gurii.
Futu-ţi, Luna!

— Cred că vei vrea să fim chit după ceea ce te

voi ruga.

îmi ascut privirea spre ea, încercând pe cât

posibil să nu mă mişc pentru a nu provoca
o senzaţie si mai mare de frecare. Căldura
t T

sa corporală nu mă ajută prea tare, căci

se revarsă parcă prin trupurile noastre o
cascadă de jăratec fumegând, ce-mi picură
odată cu sudoarea adunată în broboane reci
la baza gâtului.

— Să mă rogi ce mai exact?

Ezită câteva clipe, părând parcă în dubii.

— Păi, in seara asta trebuie să luăm cina cu
Sebah şi ai săi şi... Se prea poate să-i fi spus
mamei că te voi aduce cu mine.

Clipesc.

Respir.

Cred că tocmai mi s-a dus dracului erecţia.f

— Te-ai ţăcănit la cap? încerc să mă ridic pe

coate pentru a avea mai multă stabilitate. Ce
să caut cu ai tăi, Luna? Prezenţa mea o să vă
fută toată seara.

— Cred că tocmai prezenţa ta mă va face în

stare să dau ochii cu ei, comentează pe un
glas serios, căpătând acum o expresie vădit
încordată pe faţă. Nu cred că aş putea să
merg acolo şi să mai dau ochii cu Sebah după
toate cele întâmplate.

Privirea îi fuge undeva spre stomacul meu.

Buricele degetelor sale îmi strâng bata
tricoului, începând să o mototolească ca un
copil mic ce descoperă o nouă jucărie. Oasele
fetei mi se încordează numai când mă
gândesc la licheaua aceea de om care a
îndrăznit să se atingă de ea. De propria lui
verişoară. Ce fel de om normal la cap ar fi în
stare să facă o asemenea mârşăvie spurcată?
Nu-i de mirare că vrea să merg cu ea. Luna
rareori cere ajutorul când e în impas. Iar
faptul că şi-a trecut acum peste principii
pentru a-mi cere asta demonstrează cât de
multă tărie de caracter poate sălăşlui în
corpul acesta micuţ şi fragil. Dumnezeule!
îmi vine să o strâng la piept şi să o fac una
cu mine pentru ca nimic rău să nu i se mai
poată întâmplă vreodată.

— Merg dacă asta îţi doreşti, spun cu o

tentativă de zâmbet, urcându-mi o palmă
spre obrazul moale al acesteia Ştii că aş face
orice pentru tine, Luna.

Capul i se apleacă abia simţit în atingerea

mea atentă. îsi ridică cu încetisorul ochii
! t

spre mine, părând ca şi cum ar fi cuprinsă de

un val de stânjeneală. Drăguţ. îşi umezeşte
buzele, trăgând uşor de ele cu dinţii, apoi se
apleacă subit asupra mea pentru a mă săruta
tăcută preţ de câteva clipe. închid ochii, fiind
pregătit să adâncesc sărutul, însă
aceştia mi se deschid dintr-o suflare în
momentul în care îi simt din nou palma peste
bazinul meu. Sprâncenele mi se apropie
milimetric, ca si cum as încerca să-i comunic
* t *

pe muţeşte să înceteze, însă în secunda care

urmează face ceva ce mă lasă complet în aer.
Rupe sărutul, ridicându-se înapoi în şezut, şi
îşi duce ambele palme în dreptul cataramei
de la cureaua mea pentru a încerca să
o deschidă. Pulsul mi-o ia anticipativ la
galop, vâjâindu-mi ca un nebun prin venele
dilatate.

— Nu e nevoie să faci asta, prinţeso.

— Dar chiar ştii să distrugi vibe-ul, îşi dă

ochii peste cap, oprindu-se din mişcare în
momentul în care erecţia mi se face vizibilă
f

prin materialul subţire al boxerilor. Nu o am

exagerat de mare, însă din cine ştie ce motiv
sunt al naibii de întărit, făcând-o să pară
considerabil de groasă. O aud cum înghite
în sec, şi oh, de ce mi s-a părut atât de sexy
lucrul ăsta?

îmi apucă cu ambele palme bata de sus a

boxerilor, unindu-şi ochii scânteietori cu cei
plini de nevoie ai mei, şi, fără să mai
prelungească agonia la care mă simt supus
trage de ea, eliberându-mi membrul ce
ţâşneşte cu repeziciune în afară. Odată
expulzat, se bălăngăne câteva clipe prin aer,
bucuros parcă de aerul răcoros din cameră,
ca mai apoi să mi se lipească tacticos de
stomac, pe deasupra tricoului negru. îmi ling
buzele stafidite, respirând greoi printre dinţii
încleştaţi. Din faţa mea, Luna pare neobişnuit
de tăcută şi liniştită, ca şi cum nici nu s-ar
afla expusă în faţa mădularului meu în toată
splendoarea lui. Pare mai degrabă... curioasă.
Iar expresia asta, atât de senină de pe faţa sa
ar putea fi suficientă cât să-mi satisfac visele
mult timp de acum încolo.

Se mişcă cu fundul peste pulpele mele,

dându-se puţin mai în spate cât să aibă o
vedere mai bună, apoi, cu o reticenţă ce
mi-ar putea zdruncina toţi neuronii rămaşi
îmi trece palma caldă peste bucata tare de
carne fierbinte. Tresar, ca şi cum un val
spasmodic mi-ar cutreiera pe sub venele
încordate. Mă ocheşte ca o pisică curioasă pe
sub genele îngroşate, plimbându-şi în acelaşi
timp buricele degetelor peste liniile groase şi
răsfirate ale venelor ce-mi încolăcesc scula
ca nişte tatuaje. încerc să-mi mişc bazinul
pentru a o determina să mă atingă mai mult,
însă greutatea trupului său îmi blochează
orice mişcare, imobilizându-mă.

— Esti bine, Hexi? chicoteşte animată. Pari

0 ' T

cam... încordat! spune şi îmi prinde în pumn,

atât cât poate, întăritura de muşchi. Icnesc,
muşcându-mi cu putere buza de jos ce se
umflă sub greutatea dinţilor mei.

— Nu te juca cu focul, Luna, mormăi pasiv, cu

pumnii încleştaţi în cearşaful abia schimbat
zilele trecute. Putină murdărie nu strică însă
J

niciodată, nu-i aşa?

— Că altfel ce? întreabă leneş, cu o tentă de

amuzament mascat în glas.

Strâng din dinţi, încercând să ignor senzaţiile

delicioase şi electrizante ce-mi spulberă
bazinul cu fiecare mişcare de sus-jos a
palmei acesteia, şi, dintr-o singură mişcare
menită să-mi canalizeze întreaga putere, o
azvârl de pe mine, schimbându-ne
locurile şi pornind-o sub trupul meu. Clipeşte
bulversată, neştiind ce tocmai s-a întâmplat,
şi profit de ocazie pentru a-i închide buzele
întredeschise cu un sărut dornic şi plin de
nevoie. îi pătrund la repezeală interiorul
gurii, învârtindu-i limba după mişcările mele
nestăpânite, şi-mi strecor palmele dibace pe
sub bata bluzei sale de bumbac. Un miros
vivid, de balsam de rufe, îmi gâdilă nările.

întrerup preţ de o clipă sărutul,

oglindindu-mi albastrul din ochi peste
căpruiul alor săi. Gâfâie abia auzibil, cu
obrajii rozalii şi buzele umflate şi umede de
salivă.

— Pentru că rişti să te arzi, continui pe un

glas neobişnuit de răguşit, privind cu o
fascinaţie bolnavă cum îşi linge agonizant de
lent buzele pe rând. înghiţitura sa în sec îmi
pulsează parcă în tandem cu mădularul ce
caută eliberarea.

Mă aşez mai bune de-o parte şi de alta a

trupului său micuţ, testând cu degetele
moliciunea caldă a pielii sale dezvelite de
materialul tras în sus al bluzei mulate.
Pântecele i se strânge, în sincron cu degetele
ce i se prind de aşternutul de dedesubt. Un
foc alert, ca nişte săgeţi unse cu adrenalină,
îmi sfredelesc moalele capului, agitându-mă.

— Pot să te ating? bat din nou cu degetele

peste bucata observabilă de piele palidă,
iar acesta dă scurt din cap, muşcându-şi în
treacăt buza de jos între dinţi.

Nu mai zăbovesc nicio secundă, şi-mi

şerpuiesc palmele pe sub materialul subţire
si catifelat, bucurându-mă de vibraţiile
• * t

pe care se pare că i le provoc cu fiecare

porţiune de piele pe care o cutreier în calea
mea. Spatele i se arcuieşte, răsuflarea i se
blochează pe cerul gurii, iar ochii i se închid
de la sine în momentul în care ajung la câţiva
centimetri de sânii acesteia. Şi, pe toţi dracii!
Ce e asta?

— Tu... Nu porţi nimic pentru sâni?

îşi flutură genele de câteva ori, privindu-mă

parcă printr-o peliculă de transparenţă.
— Acasă nu. Pare că stă să pufnească în râs.
Stiu că sunt mic-.
7

Se opreşte însă din vorbit în momentul

în care îi cuprind pe amândoi în palme,
inundându-mă de căldura lor ce pare că stă
să-mi ardă prin carne.

— Sunt perfecte, îi şoptesc pe sub buze,

furându-i încă un sărut pe măsură ce testez,
cântăresc, îmi modelez palmele după forma
şi greutatea celor două ţâţe. Sunt perfecte
pentru mine, căci îmi umplu atât cât trebuie
palmele, lăsând loc şi de alte fantezii.

îi masez încet, frecându-mi uşor de tot scula

de pulpa sa stângă acoperită de materialul
blugilor, apoi îi ciupesc cu neruşinare
sfârcurile întărite, scoţând nişte scâncete
J r *

înfundate din gâtul acesteia. îi sărut linia

bărbiei, sugând scurt fiecare porţiune de
piele tremurândă ce-mi iese în cale, şi urmez
în cele din urmă linia pulsului, lingând de
sus în jos pe măsură ce mişcările mele din
bazin se întetesc si mai mult. Mă doare rău
! f

de tot scula, însă nu-mi permit să termin atât

de repede. Cine ştie când mă va lăsa Luna să
o ating in acest fel, iar dacă asta mă face un
nesimţit pentru că vreau să profit de starea
ei, atunci în Iad cu mine!

Continui să îi răsucesc bucăţile întărite de

9

carne între degete, picurând acum săruturi

de-a lungul claviculei sale. Niciodată nu
m-am gândit că pielea sa ar putea să fie atât
de sensibilă şi de moale la atingere. Mereu
am considerat-o pe Luna o tipă puternică,
stăpână pe sine şi pe situaţie, iar acum,
imaginea asta aproape... obedientă a sa, îmi
spulberă orice fantezie şi îmi întrece orice
aşteptare. E a mea pentru moment şi vreau
să o am atât cât îmi permite.

— H-Hex..., îmi respiră agitată prin păr,

ridicându-şi ambele braţe pentru a-mi
apropia şi mai mult faţa de corpul său. Cred
că am ciupit-o prea tare de sfârc, ups.

— Drace, scuze, Luna! O să fac să treacă,

spun repede, şi, înainte să o las să se
mai dezmeticească, îmi las capul în jos,
strecurându-1 pe sub maletă pentru a ajunge
cu faţa în dreptul pieptului său. O aud
şuierând alarmată, atingând-mă cu palmele
ca şi cum n-ar şti ce să facă cu ele. De sub
bluza sa, mirosul de piele caldă şi excitaţie
îmi înmoaie simţurile, trimiţând săgeţi de
alarmă spre membrul ce începe să picure pe
lângă din cauza stimulilor dezordonaţi. O
simt cum îmi trage maleta peste cap, reuşind
acum să respir în voie, şi, cu ochii aţintiţi
spre ea ca şi cum m-aş asigura că nu fac
ceva care să o deranjeze, îi prind între buze
unul dintre sfârcuri, trecându-şi limba peste
carnea tare ca piatra. Suspină de sub mine,
cu spatele arcuit şi cu pulpele mişcându-i-se
de jos în sus, şi asta e tot ce am nevoie pentru
a-mi prinde într-o palmă scula ridicată şi a
începe să o frec pe măsură ce îi ofer plăcere
sugându-i ţâţele umflate ca doi pepeni.

Nu ştiu cât timp stăm aşa. Poate secunde,

poate minute, sau poate o oră întreagă, însă
cert este că în momentul în care ejacularea
mă întâmpină cu un geamăt incontrolabil,
tot ceea ce mai pot să fac este să-i caut buzele
pentru a o simţi mai aproape. Ne oprim apoi
cu frunţile lipite una de cealaltă, respirând
unul peste gura celuilalt, şi simt o ciudată
satisfactie nebună la vederea
f
spermei ce îi acoperă o parte din pântecele
dezgolit.

Şi cred că şi ea se gândeşte la asta, căci

priveşte tăcută la urmele lichide ce încep să i
se scurgă pe piele, fără ca măcar să clipească.
Apoi, cu un zâmbet ciudat ce i se lăţeşte de-a
lungul gurii, face ceva complet neaşteptat. îşi
trece degetele prin urmele albicioase şi, cu
toată nebunia din lume si fără a mă mai lăsa
să reacţionez în vreun fel, îşi împinge două
degeţe în gura mea, făcându-mă să mă dau
pe repezite înapoi.

Chicotul său îmi umple toată camera,

reverberându-mi în timpane ca o melodie
sinistră. Gustul sărat, ca de gelatină, mi de
topeşte pe limbă ca o marmeladă lipicioasă.

La naiba cu tine, Luna!

Dacă m-aş fi putut îndoi vreodată că cina

cu rudele Lunei n-ar fi fost atât de nasoale
precum ar fi dorit ea să se ştie, acum nu mai
am niciun dubiu să mă îndoiesc vreodată de
spusele sale. Sunt aici de mai bine de o oră, şi
simt o stranie dorinţă de a mă da cu capul de
pereţi pentru numai pentru a putea să scap
de aici. Totul e atât de static, încât simt că
dacă mai bag ceva km gură risc să vărs totul
afară. Iar la cum arată cucoana dolofană din
faţa mea, sigur m-ar jupui de viu înainte să
fac aşa ceva. Din câte ştiu de la Luna, numele
său e Edna, şi sincer, nu-i de mirare că fiu-su,
cu care am marea onoare de a sta fată în
t

faţă, e o aşa canalie de om. Singurele lucruri

despre care a vorbit tanti asta este despre
cum nu ştiu ce prietenă de-a sa s-a despărţit
de soţul său pentru a lua pe altul mai tânăr,
şi despre cum nu ştiu ce altă divă a făcut nu
ştiu ce alt păcat capital. Numai bârfe şi vorbe
pline de răutate. Nu-i de mirare că Luna
nu suportă să stea în preajma unor astfel
de persoane. Simt că mi-au mai rămas mie
câţiva neuroni, darămite dacă ar trebui să
petrec zile întregi în compania unor oameni
atât de ipocriţi cum sunt ei.

Ce-i drept, soţul cucoanei, Simion sau cam

aşa ceva pare mai de treabă. Săracul. Cred că
femeia asta urâcioasă i-a făcut peri albi de a
rămas acum cu chelia asta in cap. A naibii
femeie. De unde atâta răutate nu pot pricepe.
Nemernicul de Sebah nu a îndrăznit să
scoată niciun sunet până acum. Continuă să
îsi tină nasul în farfurie ca si cum ăsta ar fi
9 f 9

ultimul loc în care ar vrea să se afle. Tind să

fiu de acord cu el. Ai săi, în special mă-sa,
nu m-au primit cu prea multă ospitalitate.
Totuşi, i-am cam desfigurat faţa bebeluşului
familiei. Mă bucur totuşi că nu au făcut
vreun scandal monstru la vederea mea,
pesemne că Aurora i-a avertizat dinainte de
venirea mea. Nu cred că mi-ar fi plăcut să o
pun pe Luna într-o situaţie şi mai urâtă decât
e deja.

Nu a vorbit nici ea prea multe decât e aici.

Nu pare a se simţi în largul său, şi o înţeleg
oarecum. Pare că un nor gigantic de smoală
planează deasupra capetelor noastre, riscând
să se spulbere la fiece mişcare greşită. E greu
şi să respiri în salonul ăsta imens şi luxos,
însă probabil că şi faptul că port cămaşă cu
sacou are de-a face cu chestia asta. Expresia
şocată de pe chipul mamei la vederea ţinutei
mele îmi va rămâne mult timp fixată pe
retină.
David e singurul care mai încearcă să facă
conversaţie cu mine; nu că îmi displace
faptul că sunt ignorat, ba din contră. Mă
întreabă de job, de starea de sănătate a
mamei şi îmi pune câteva întrebări cu
subtilitate despre Luna. Nu ştiu dacă aceasta
i-a spus despre noi sau bănuieşte ceva, dar
nu pare genul de om rău care să încerce să
ne despartă. Nu c-aş permite asta în definitiv.
De lângă el, Aurora continuă să zâmbească şi
să se prefacă într-o bună dispoziţie, cu toate
că se simte în aer tensiune cu ne înconjoară.
E de-a dreptul sufocantă.

— Şi, spune-mi din nou ce faci cu viaţa ta,

băiete?

îmi ridic ochii din farfurie, dând de faţa

durdulie şi mult prea fardată a Ednei.
Clipeşte des, sprijinindu-şi bărbia cu două
straturi de grăsime sub palme. Pare curioasă,
dar ceva din sclipirea ochilor săi pare de rău
augur. înghit îmbucătura din gură.
— Lucrez la un atelier de mecanică.

— Oh, chestia aia cu... murdăria şi vaselina.

încerc să nu-mi arcuiesc sprânceana spre

ea, dar nu stiu cât reusesc. Palma Lunei,
ce se află undeva in poala mea pentru a
sta cu degetele împreunate, se strânge ca
într-o menghină. O privesc fugar prin colţul
ochilor; e încruntată.

— Mecanica e o meserie bine plătită, să ştii,

intervine David în scurt timp, înghiţind de
câteva ori din paharul cu vin din faţa sa.

Edna pufneşte.

— Mai lasă-mă, cumnate! Murdaria tot

murdărie rămâne.

— Măcar unii muncesc sincer şi îşi câştigă

cinstit şi onest colţul de pâine, plescăie Luna
din buze, captând atenţia tuturor celor de
la masă. Tatăl său pare să fie singurul care
o priveşte apreciativ. Eu unul o privesc cu
mândrie, strângându-i uşor palmă într-a
mea. Nu am nevoie de Luna să-mi ia
apărarea, însă mi se umflă pieptul la auzul
cuvintelor sale. Mereu am apreciat curajul
său de a spune ceea ce gândeşte, chiar dacă
de cele mai multe pe tocmai asta e ceea ce o
bagă în belele.

— Insinuezi ceva, nepoată?

Degetele Lunei iar se strâng în jurul alor

mele. Pare agitată, deşi nu o arată sub nicio
formă.

— Tu ce crezi, mătuşă?
* /

— Cred că eşti obraznică, asta cred! tună

deodată, lăsând tacâmurile să se lovească de
farfuria aproape goală.

Sunetul veselei umple întregul salon. Aurora

tresare împreună cu Simion. Sebah pare să
surâdă pe sub bărbie. Nenoricitul.

— Parcă ţi-am spus că nu vreau necazuri în

seara asta, Aurora? Nu-i destul că mi-ai adus
pe cap un oaspete nepoftit, dar mai trebuie să
suport şi insultele... ei, spune cu o oarecare
furie, privind când la mine, când la
Luna.

Oasele feţei mi se strâng cu putere, fiind

nevoit să-mi muşc limba pentru a nu da
afară tot ce am mai rău în mine. Nu vreau
să-i distrug seara fetei de lângă mine. Totuşi,
nici să stau aici un minut în plus nu mai pot,
asa că mă ridic brusc, cerându-i voie să ies
puţin. îi arunc Lunei o privire liniştitoare
care să-i dea de înţeles că nu am de gând
să o părăsesc, şi ies din salon pentru a-mi
găsi drumul spre bucătărie. îmi torn un
pahar plin cu apă rece de la chiuvetă, şi
las lichidul să-mi mai limpezească nuntea
aurită. Luna este singura persoană care mă
poate convinge să iau parte la aşa ceva, asta
e clar. îmi deschei un nasture de la cămaşa
*

de un roşu închis, scuturându-mi gulerul de

câteva ori. Am nevoie de mai mult aer pentru
a nu-mi da drumul la gura spurcată pe care o
am. Un singur cuvânt greşit din partea acelei
cucoane si dus sunt.

— N-ai plecat încă?

Mă răsucesc tăcut pe glezne, dând cu ochii de

Sebah. Stă cu păştea dreaptă rezsmată de
cadranul de lemn al uşii, cu braţele
t * r

încrucişate şi cu un zâmbet malign menit

doar pentru mine. îmi vine să-l scuip între
ochi, dar mă abţin. Cu greu.

— Băieţelul mamei a decis să-si deschidă

r /

gura în sfârşit? Fascinant...

Ochii i se ascut, iar fruntea i se încreteste

subit.

— Ai grijă ce rahat scoţi pe gură. Altfel rişti să

o păţeşti.

— Oh, ce-ai să-mi faci? râd batjocoritor

spre el. O să încerci să profiţi de mine aşa
cum n-ai reuşit s-o faci cu Luna? Propria ta
verişoară? O să mă fuţi în cur, ia spune? Ce-o
să-mi faci, Sebi?

Vorbele mele par să aibă succesul scontat,

căci o genă îi tremură în zona tâmplelor,
iar pumnii i se strâng plini de nervi pe
lângă corp. Din doi paşi, se apropie de mine
întinzând degetul arătător spre faţa mea.

— încetează până nu mă enervezi mai tare.

— Eu să te enervez? pufnesc cuprins de o
răutate oarbă. Sunt atât de aproape să-ţi
sparg moaca încă o dată, imbecil fără creier!
fac un semn cu degetele. Mi-e scârbă să
mă uit la tine, sincer. Cum poţi trăi cu tine
când ştii că ai încercat să-ţi abuzezi propria
verişoară, pentru numele celor sfin-.

Cuvintele mi se poticnesc în gâtlej în secunda

în care observ silueta din spatele meu.
Mintea mi se goleşte, ochii mi se măresc în
diametru iar inima, oh, oare mai bate? Din
faţa mea, privirea lui Sebah face o rotaţie
de o sută optzeci de grade, însă pumnul ce
urmează e destul de imprevizibil cât să-l
facă să-şi piardă echilibrul şi să cadă cu faţa
de blatul de bucătărie. Mă avânt la rândul
meu, oprindu-i pumnul lui David înainte să
reuşească să-l lovească pentru a doua oară.

— Calmează-te! încerc să strig spre el, dar nu

cred să-l mai fi văzut vreodată atât de furios
ca în momentul de faţă. Sângele îi umple cu
totul obrajii şi ochii, aducându-i o expresie cu
adevărat nebună pe faţă.
— Tu...! Ai îndrăznit să pui mâna pe fetiţa
mea, ticălos nenorocit! răcneşte plin de furie,
cu un glas pe jumătate stins, pe jumătate
încordat.

încearcă să scape din nou din strânsoarea

mea, si reusesc cu mare dificultate să-l
* > t

menţin în loc. E bine făcut, iar furia lui la

adresa lui Sebah pare îndeajuns de mare
încât să mă dea la o parte din moment în
moment. Din spatele meu, gemetele lui Sebah
îmi umplu timpanele, zăpăcindu-mă de
cap. Nu durează mult însă, iar peste câteva
secunde ceilalţi îşi fac val-vârtej apariţia
în tocul uşii, cu privirile care mai de care
mai uluite. Simion se porneşte spre mine şi
David pentru a încerca să îl dea la o parte de
lângă fiul său, în timp ce Edna se grăbeşte
să se pună paravan în faţa mult iubitului
său băiat. încă nemişcate, Aurora si Luna
t ' T

stau una lângă cealaltă, nefiind în stare să

schiţeze nici măcar un gest. Ochii Lunei se
intersectează cu ai mei, şi parcă mi se rupe
sufletul când observ umezeala ce îi învăluie
suprafaţa ochilor.
— Ce naiba ai, David? Cum poţi să-mi loveşti
băiatul?

— Ticălosul ăla mic s-a atins de Luna! bubuie

din nou David, smucindu-se cu toată puterea
de lângă mine şi Simion. Se dai intr-o parte,
asezându-si mai bine cămaşa sifonată pe
* * T T JL

corp, iar ochii săi acuzatori cad peste prada

de dincolo de corpul masiv al Ednei. Toată
lumea încremeneşte.

Edna si soţul său se uită nedumeriţi unul

f r t

la celălalt, Aurora pare că a mâncat ceva

stricat, iar Luna... Of, Luna... Cât aş fi vrut să
te protejez de un asemenea moment groaznic
pe care îl trăieşti în acest moment. însă poate
că e mai bine aşa. Acum poate că nu va mai
trebui să porţi povara asta după tine ca pe un
păcat.

— C-ce spui acolo? începe să se bâlbâie Edna.

Băiatul meu n-ar face ceva atât de scandalos!

— Oh, te rog! pufnesc la rândul meu, sătul să

mai îndur atât de multă bătaie de joc.
Poate că nu e locul meu să spun asta, dar nu
mai pot sta să văd cum jigodia aia ordinară
continuă să stea ascuns în spatele mămicii
sale, ca un ratat.

— Sigur e o greşeală, David, se bagă

nedumerit în discuţie Simion, trecut parcă de
toate apele. Sebah n-ar avea cum să-i facă aşa
ceva tocmai Lunei.

— Recunoaşte, fetito! se răsteste deodată

» * t t

Edna spre Luna, având pe chip expresia unei

femei duse cu pluta. Recunoaşte că sunt
numai minciuni!

— Luna...? se trezeşte si Aurora imediat,

t ! *

coborându-şi ochii spre cea de lângă ea. Şi

dacă n-aş cunoaşte-o mai bine pe Aurora, aş
putea fi tentat să cred că e chiar... afectată de
cele auzite. Dacă nu chiar îngrozită. Pare că
tremură încetişor, respirând cu greutate.

Din faţa noastră, ca şi cum ar fi fost pusă la

zid şi ar aştepta momentul în care cineva ar
arunca primul cu pietrele în ea, Luna pare
că stă să izbucnească în plâns din moment în
moment. îşi înconjoară corpul cu braţele,
închizându-si * ochii ca si cum ar vrea
» să
dispară de aici, apoi se mişcă pe nesimţite
spre tatăl său, prăbuşindu-se la el în braţe.
Liniştea ce înconjoară bucătărie e spartă
doar de sunetele de înecare produse de
plânsul înfundat al Lunei. David o prinde mai
bune cu braţele la pieptul său, mângâind-o
încet pe spate, până când, la un moment dat,
ochii Lunei răsar de după braţul tatălui său
şi îl privesc. îl priveşte pe Sebah cum stă încă
ascuns în spatele mamei sale. O

— A încercat să mă abuzeze sexual. De două

ori.

Urmează o linişte atât de profundă, încât

aproape că îmi aud sângele pompându-mi
furtunos prin vene. David dă să se
năpustească din nou asupra lui Sebah, însă
Luna se poziţionează în faţa sa, punându-şi
palmele peste pieptul său pentru a-1 opri.

— Opreşte-te. Nu vreau să faci vreo prostie

din cauza mea!

Jur, dacă pun mâna pe tine..., mârâie

David spre Sebah, părând să încerce din
răsputeri să se abţină de dragul ei.

— M-Mizerii! răbufneşte Edna dintr-o data,

îndreptându-şi spatele. Fata asta mereu a
fost un copil problemă! Doar nu o să-i credeţi
toate prostiil-.

— Nu te-ai săturat să-l tot acoperi, mătuşă

Edna? îşi trage Luna nasul de câteva ori,
privind-o cu o forţă greu de imaginat. Ai ştiut
de la bun început ce îmi făcea, şi totuşi ai
musamalizat totul de fiecare dată. Nu stiu
7 t

ce ti-am făcut de mă urăşti atât de tare, dar

» r '

e timpul să încetezi să-ţi mai aperi odrasla.

Acceptă că e un pervers nenorocit şi punct!

Ochii mi se mijesc atât de tare, încât simt că

o să-mi explodeze o venă de la cap în orice
secundă. Mă întorc brusc spre femeia de
lângă mine, zărind în faţa mea doar un chip
urât cu o inimă şi mai haină. Nici pentru o
clipă nu m-am gândit că cineva din familia
asta ticăloasă ar putea şti ceea ce se petrece
cu cei doi, iar acum, când aflu că hoaşca
asta afurisită a putut fi în stare să ascundă
mârşăviile fiului său bolnav cu capul îmi
dau pe loc seama. Trebuie să o scot pe Luna
din mediul ăsta toxic si trebuie să o fac acum.

— E... adevărat, Edna? întreabă cu jumătate

de glas Simion.

— Pe dracu'! gesticulează femeia cu mâna,

fiind deja roşie ca racul la faţă de nervi.
Micuţa asta ticăloasă inventează numai
9

raha-, dă să se avânte spre Luna, însă înainte

să pot să fac vreun pas, palma Aurorei îi
rentează orice îndrăzneală, reducând-o la
un scâncet stins şi nedumerit. De lângă tatăl
său, Luna îşi priveşte mama cu ochii mari şi
bulbucaţi.
P
— După toate câte ştii, cum ai putut să faci
asa ceva, nerusinato? Nu îndrăzni să mai dai
» * t

ochii cu mine sau cu fiica mea, altfel jur că

n-am să te iert niciodată pentru ceea ce ai
făcut până acum.

Aproape că i-aş da un premiu Aurorei pentru

intervenţia de mai devreme, însă până la
urmă mi se pare normal să îşi apare fiica
într-o situaţie de acest gen. Edna rămâne
tăcută, cu palma încă la obrazul lovit, timp în
care soţul său îşi pune mâinile în cap, părând
copleşit de cele întâmplate. Din spatele
nostru, Sebah nu îndrăzneşte să-si ridice fata
din podea, părând să tremure uşor.

Aurora se apropie în tăcere de David şi de

Luna, spunându-le că e timpul să plece de
aici. Luna înghite în sec, păstrând apropierea
de tatăl său, şi încerc să mă strecor printre
ceilalţi pentru a ajunge în dreptul ei
atunci când ochii săi îi caută pe ai mei. Ne
îndreptăm cu toţii spre ieşirea din bucătărie,
numai pentru a fi opriţi de râsul neobişnuit
al Ednei câteva secunde mai târziu. Ne
întoarcem cu toţii spre ea pentru a o privi
curioşi.

— Nu mă faceţi să râd! Rude? Abuz? Să vă

reamintesc cumva care e adevărul în ecuaţia f

asta de tot râsul?

— Edna, nu! pare că încearcă Aurora să o

avertizeze din privire, însă Edna nu o ascultă,
schimonosindu-se la fată ca o urâţenie de
9 9

carne vie.
— A devărul, d ragă Luna, este că eşti rodul
u n u l viol. Mă au zi bine, fătuco? M aică-ta a
fost v iolată cân d a v e a d o a r şa p te şp e ani de
un beţiv din sat. De ce crezi că n u te-a iubit
7

n iciod ată ca pe Su nn y? De ce crezi că nu a

putut n icio d ată să se uite la tine a ş a cum ai fi
v ru t? Pentru că de fiecare d ată c ân d se uita
la tine îl v ed e a pe el! în ochii tăi căprui, în
p ă ru l tă u blond, în firea ta înţepată. Vrei să
ştii de ce nu te-a iubit nim eni a ş a cum ai fi
v ru t? Pentru că nici m ă c a r nu a i fost dorită!
Nici m ă c a r p en tru o secu n dă!