Baltagul

de Mihail Sadoveanu
-Plan de analiză-

1. Tradiționalismul – aspecte teoretice

 Definiție
Tradiționalismul este un curent literar care apare în perioada interbelică, drept reacție
împotriva modernismului. Continuând idei și forme vechi, fără a le reproduce însă, cu exactitate,
tradiționalismul este considerat o mișcare moderată, retrograda chiar, din perspectiva
modernistă. Teoretician al tradiționalismului este Nechifor Crainic, scriitor și publicist, care în
articolul-program „Sensul tradiției” sintetizează concepția tradiționaliștilor: „Occidentalizarea
înseamnă anularea orientalismului nostru. Nihilismul europenizat înseamnă negarea
posibilităților noastre creatoare și acceptarea unui destin de popor născut mort.”
 Principii estetice
1. Atitudinea este conservatoare în crearea universului ficțional, promovându-se valorile
autohtone. În acest caz, tendințele inovatoare promovate de Eugen Lovinescu, teoretician
al modernismului românesc, și sintetizate în celebra formulă „Ex Occidente lux!”(=Din
Occident vine lumina!) sunt privite cu neîncredere sau chiar negate.
2. Sursele de inspirație ale scriitorilor tradiționaliști sunt:
a. Natura, corespunzătoare plaiului mioritic, splendidă în toată diversitatea formelor ei de
manifestare, sursă a revitalizării prin plierea pe ritmurile sale eterne.
b. Istoria creatoare de modele exemplare, pilde însuflețitoare, construită pe contrastul între
trecutul glorios și prezentul decăzut. Așa se explică patriotismul poetului tradiționalist,
într-o epocă de mari frământări, sau gestul soldatului anonim care consimte să se
jertfească pentru neatârnarea țării.
c. Folclorul, depozitar al înțelepciunii ancestrale, al legilor nescrise, al tradițiilor și
credințelor proprii spiritualității românești, păstrează nealterate valorile autentice ale
românismului.
3. Imaginea satului este idilică, reprezintă un centrum mundi, retras într-o izolare naturală,
cu oameni blânzi și cuminți care privesc cu seninătate viața și moartea. Casele, ulițele,
grădinile configurează un topos mitic, plasat in illo tempore, căci „Veșnicia s-a născut la
sat”(Lucian Blaga). În contrast, orașul este un teritoriu labirintic, tentacular, opresiv; căci
omul este privat de sentimentul cosmic, se situează în zonele inferioare ale existenței
rutinate, renunță la aspirații, se mișcă mașinal. De aceea, omul orașului trăiește acut
sentimentul dezrădăcinării, nostalgia după lucrurile bătrâne și frumoase de la țară.
4. Elementul central al spiritualității românești este, din perpectiva tradiționalistă, credința
ortodoxă. În acest sens, textele utilizează episoade biblice,figuri de sfinți, imaginea
fecioarei Maria și a lui Iisus. Sacrul, ca esență a dimensiunii spirituale a ființei, se
reverberează în toate formele universului mic și mare. Viziunea este panteistică, întreaga
natură trăiește în armonie, în concordanță cu omul.
5. Teme predilecte:
 Satul, prezentat în contrast cu spațiul citadin, tentacular
 Sacralitatea
 Timpul
 Natura paradisiacă
 Muncile pământului
 Războiul
 Creația și Creatorul
6. La nivelul prozodic, textele poetice respectă constrângerile metricii clasice, astfel că
versurile sunt organizate în strofe care au rimă, ritm și măsură.
 7. În ceea ce privește limbajul artistic, se observă tendința utilizării arhaismelor, a
regionalismelor, a cuvintelor populare, alături de termenii de uz curent.

Prin urmare, continuarea direcției inaugurate de „Dacia literară” și „Junimea”, tradiționalismul

respinge adaptarea la cultura modernă, păstrând interesul pentru valorile naționale. Creația...,
de..., respectă filonul tradiționalist prin ilustrarea...

2. Încadrarea textului în opera scriitorului

„Cântăreț al vieții, fără de apus și de hotar, Mihail Sadoveanu se confruntă cu ceea ce e mai
bun în oamenii descriși de el, cu tot ce are natura înălțător. De aceea, marele nostru scriitor e
pururea proaspăt, imens și inepuizabil ca natură.” (Dumitru Micu).
Personalitate complexă a literaturii interbelice, Mihail Sadoveanu se relevă ca un rapsod al
timpului de odinioară, reconstituind o epocă îndepărtată, îmbinând liricul cu epicul într-o
tonalitate de baladă și legendă. Acesta a creat o operă monumentală în care se armonizează teme
majore ale literaturii:
a. istoria, convertită în mit și legendă, creatoare de modele exemplare („ Frații jderi”);
b. natura de dinaintea istoriei, fremătătoare, paradisiacă, spațiu al revitalizării(„Nada
florilor””);
c. iubirea, coordonată existențială majoră care dictează elanuri omenești( „Hanul
Ancuței”);â
d. satul mitic pus în contrast cu târgul provincial în care speranțele și idealurile se
prăbușesc(„Baltagul”).
Indiferent de problematica abordată, opera sadoveniană ilustrează „ o civilizație astrală în
care faptele umane sunt reglate cu mersul stelelor, al soarelui și al ploii”(Paul Georgescu). Creat
în doar zece zile, dintr-un singur suflu epic, și publicat în 1930, romanul „Baltagul” se
încadrează în perioada de deplină maturitate a scriitorului, fiind o operă-sinteză a universului
sadovenian întrucât surprinde natura, înțelepciunea ancestrală, iubirea, mitul, viața pastorală,
coordonate majore ale existenței românești.

3. Semnificația titlului
„Cheie interpretativă a textului”(Umberto Eco), titlul este un „motiv anticipativ”(Boris
Tomașevski) cu valoare simbolică întrucât fixează orizontul de așteptare estetică a lectorului.
Lexemul „baltag” desemnează o secure cu două tăișuri, cu rol de armă și de unealtă, și
ilustrează, în plan simbolic, principiul coincidentia oppositorum întrucât cele doua tăișuri
reprezintă viața și moartea, trupul și spiritul, cerul și pământul. Oierul nu se desparte niciodată
de baltagul său căci are rol de sceptru, de aceea, înainte de a pleca în călătoria inițiatică,
Gheorghiță primește propriul baltag, sfințit de preot, adică înzestrat cu harul divin al dreptății.
Titlul prefigurează, în acest caz, un roman mitic, al credințelor ancestrale, dar si „al unei acțiuni
justițiare”.(Alexandru Paleologul)

4. Problematica operei
Structură narativă polifonică, romanul „Baltagul” permite numeroase interpretări aflate în
relație de interdependență și complementaritate:
a. roman social întrucat ilustrează realitățile unei comunități rurale, tradiționale, retrase într-
o izolare naturală, departe de zbuciumul acumulării capitaliste. Astfel, sunt reconstituite
acele rânduieli care, în spiritul tradiției, dau demnitate omului și îi justifică existența într-
un circuit al vieții cu același făgaș, cu drumuri care pornesc și se întorc, prin
 transhumanță, în aceleași locuri cu legi nescrise, ancestrale, cu evenimente hotărâtoare
pentru destinul omenesc: nașterea, botezul, nunta, înmormântarea;
b. roman mitic, prin valorificarea unor mituri autohtone și din literatura universală care
permit pătrunderea într-un univers magic, dincolo de realitatea istorică;
c. roman inițiatic căci ilustrează treptele maturizării lui Gheorghiță care are ca magistre
inițiatic pe Vitoria Lipan, mama sa, în vederea preluării rolului de conducător al familiei;
d. roman de dragoste, înfățișând o puternică pasiune femeiască, tratată lucid, cu o
psihologie exactă, nuanțată fără sentimentalisme „mobilul ascuns al romanului este
iubirea care, în lumina tragicului, se manifestă ca durere”( Paul Georgescu).

5. Structură. Elemente de compoziție

Materia epică este structurată în 16 capitole care însumează trei mari părți și anume:
 Cap. I-IV
 Cap. V-XII
 Cap. XIII-XVI
În spirit realist, perspectiva narativă este obiectivă, heterodiegetică, având ca marcă lexico-
gramaticală persoana a III-a a formelor verbale și pronominale: „se veseli”, „clătină”, „veni”, „-
i”, „-l”, „Ne-”.
Naratorul este extradiegetic, omniscient, detașat, vocea sa neavând inflexiuni care să trădeze o
atitudine explicită față de întâmplări și personaje.
Viziunea narativă este auctorială, iar focalizarea neutră se focalizează cu cea internă, existând
secvențe narative în care naratorul se situează în umbra Vitoriei, exprimând punctul ei de vedere.
Prima parte ilustrează comunitatea tradițională, locul unde se desfășoară acțiunea(gospodăria
Lipanilor), prefigurează, totodată, călătoria mamei împreună cu fiul , prin dispariția lui Nechifor
și pregătirea celor necesare. Cele patru capitole aparțin expozițiunii și intrigii.
Următoarele opt capitole corespund desfășurării acțiunii ce ilustrează drumul Vitoriei în căutarea
lui Nechifor, fiind o călătorie inițiatică pentru Gheorghiță, ce se termină cu găsirea trupului
neînsuflețit al bărbatului, între Sabasa și Suha, cu ajutorul câinelui.
Ultima parte este formată din punctul culminant și din deznodământ, înfățișând praznicul ritual,
devenind modalitate de demascare a ucigașilor. Ilie Cuțui și Calistrat Bogza sunt pedepsiți pe
măsura faptelor, viața urmând a-și relua cursul firesc.
CRONOTOP
Cronotopul este bine delimitat pentru a susține verosimilitatea faptelor și veridicitatea
personajelor, impresia de viață trăită. Astfel, zona geografică și spirituală folosită drept cadru
sunt munții Moldovei, cuprinzând toponime ale geografiei reale: Sabasa, Suha, Piatra-Neamț,
singura așezare care există, doar pe tărâm românesc, fiind Măgura, satul Lipanilor. Totodată, se
poate aproxima timpul acțiunii, prima jumătate a secoului XX, datorită referirii la introducerea
calendarului nou(1924), la călătoria cu trenul și utilizarea telegrafului. Există două planuri
narative care converg, cel dintâi urmărește existența rurală de tip patriarhal, în vreme ce al doilea
este legat de destinul Vitoriei și al lui Gheorghiță, porniți în căutarea celui dispărut, Nechifor
Lipan.

6. Viziunea monografică asupra satului românesc

Aflat la confluența între mit și realitate, romanul „Baltagul” creionează o societate rurală cu
obiceiurile și mentalitățile ei, construind o monografie a lumii pastorale din prima jumătate al
secolului al XX-lea, care păstrează cu fidelitate o conduită existențială ancestrală, păzită cu
strășnicie. Așa se explică atitudinea Vitoriei față de dorințele Minodorei: „N-ai mai învățat
rânduiala? Nu mai știi ce-i curat, ce-i sfânt și ce-i bun de când îți umbă gărgăuni prin cap și te
cheamă domnișoară”. Mama refuză categoric valsul, cocul și bluza, percepute drept semne ale
modernității, și mai ales nu acceptă că fata ei s-ar putea mărita cu cineva dinafara clanului,
Minodorei fiindu-i neapărat necesar „un român așezat cu casă nouă-n sat și cu oi la munte”.
În romanul „Baltagul”, de Mihail Sadoveanu, satul este privit din mai multe perspective.
Imaginea satului reflectă tristețea Vitoriei de la începutul romanului, cauzată de lipsa lui
Nechifor: „satul risipit pe râpi sub pădurea de brad, căsuțele șindrilite între garduri de răzlogi,
pârăul Tarcăului care fulgera devale între stânci erau căzute într-o negură de noapte”. Aceste
trăiri se răsfrâng într-un peisaj nocturn, însingurat, cuprins de liniște. Imaginea satului este
idilică, reprezintă un centrum mundi, retras într-o izolare naturală: „se auziră pe drumușor
tălăngi cunoscute”; „vremea era călduță și abia dacă adia vântul aducând în ogradă ca pe niște
fluturi târzii, cele din urmă frunze de salcie și mesteacăn”. Totodată, satul este reprezentat, în
esență, de locuitorii săi, oameni gospodari, blânzi, credincioși și altruiști, care privesc cu
seninătate viața și moartea: „aveau și parale strânse într-un cofăiel cu cenușă”; „se închină la
icoane, mulțămind lui Dumnezeu pentru masă”. De aceea, satul figurează o lume mitică, situată
in illo tempore: „Timpul stătu”.
Muntenii trăiesc într-un univers închis cu legi proprii, majoritatea nescrise, într-un spațiu
suficient sieși. Este o lume patriarhală în care bărbații sunt plecați cu oile, mare parte din an, iar
grija gospodăriei și a copiilor o are nevasta care trebuie să dea dovadă de pricepere, curaj,
determinare și, mai ales, autoritate. Așa stau lucrurile și în familia lui Nechifor Lipan, ciobanul
ucis pentru o turmă de oi pe care o ducea de la Dorna, de unde o cumpărase, la iernat. Ograda cu
adăpost pentru vite și șură, casa cu prispă sunt așezate după datina locului cu toate cele necesare:
poclăzi în casă, piei de miel în pod, bani strânși într-un cofăiel cu cenușă, făină de porumb și
legume aduse de jos, din câmpie, în desagi. Satul, cu ulicioare lungi și cotite, cărări printre
grădini, are crâșmă și biserică, iar învățătorul și preotul sunt instanțe morale la care apelează
țăranul când are nevoie de ajutor. Toate acestea formează rostul vieții pe care nevasta oierului îl
cunoaște și altfel nu înțelege să trăiască. Vitoria crede, cu strășnicie în păstrarea și transmiterea,
după obicei, a practicilor străvechi cărora li se supune.
Portretul muntenilor transpare din povestea spusă de Nechifor la petreceri, cu rol de
discret pretext narativ și cheie interpretativă a textului. La începutul timpurilor, Dumnezeu a
dăruit fiecărui popor atribute distinctive: țiganul–talent, neamțul–spirit inovator, evreul–bogăție
și prigoană, ungurul–vanitate, turcul–prostie și putere, sârbul–hărnicie, rusul–vicii, boierii și
domnitorii–răutate și ticăloșie. Cel din urmă popor care se înfățișează înaintea divinității îl
reprezintă muntenii a căror atitudine sfioasă(„au îngenuncheat la scaunul împărăției”)
evidențiază o trăsătură majoră a spiritualității românești: credința nestrămutată în Dumnezeu.

Portretul muntenilor
Din explicarea motivului întârzierii reiese ideea că au o muncă atât dificilă, cât și
primejdioasă, de aceea aspiră la „stăpâniri largi, câmpuri cu holde și ape line”, pentru a le ușura
treaba, dorința lor fiind exact opusul a ceea ce deja dețin „poteci oable”, „prăpăstii”. Atributul
„necăjiților”, pe care divinitatea îl însușește muntenilor, denotă o trăsătură definitorie a
neamului, asumată însă impusă, traiul „la locuri strâmte între stânci de piatră” fiind o adevărată
povară.
Muntenii, oameni blânzi și credincioși, sunt un model în ceea ce privește modestia, după cum
sunt descriși de naratorul omniscient, extradiegetic: „Munteanului i-i dat să-și câștige pâinea cea
de toate zilele cu toporul ori cu cața”; „Așa ostenim zi și noapte: tăcem și dau zvon numai
tălăncile”, tăcerea fiind simbolul unei imense oboseli, atât pe plan fizic, cât și psihic, al resimțirii
existenței ca pură suferință: „asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele”.
Opera se bazează pe motivul transhumanței, muntenii, ciobani înnăscuți, duc, primăvara, oile la
pășune, iar după la iernat, de aceea nu au ajuns la timp la rânduială, însă, singură calitate primită
a fost „o inimă ușoară”, făcându-le, astfel, cinste. Comparația „munteanul are rădăcini la locul
lui, ca și bradul” este esențială, Vitoria fiind un bun reprezentant întrucât, până la marea ei
aventură, aceasta nu părăsise satul, iar, după ce s-a încheiat, s-a întors la așezarea sa. Totodată,
oamenii de la munte respectau cu rigurozitate tradițiile și obiceiurile strămoșești, respingând
elementele de noutate. Biserica era fundamentală în viața acestora, sfatul sfânt al preotului fiind
ca o poruncă, toate evenimentele avându-și rădăcinile în Biserică: botezul, nunta,
înmormântarea.

CREDINȚA
Țăranul român și-a creat din bătrâne superstiții, din rămășițe de credințe străvechi,
religia, amalgam profund de creștinism și păgânism. În aceasta se rezumă concepția de viață a
țăranului român, acceptare și încrederea lui în divinitate, un bun exemplu fiind Vitoria: „Lui am
să fac rugăciunile de cuviință de la Maica Domnului, zise ea. După aceea, am să țin post negru
12 vineri în șir. Pân-atunci poate mi se întoarce omul”. Deși apelează și la baba Maranda, o
vrăjitoare, Vitoria pune temei pe sfaturile părintelui Dănilă („Dumnezeu îi va fi păstrat urmele”).
Credința ortodoxă a Vitoriei se antropomorfizează în imaginea Sfintei Ana care apare ca element
de recurență în text, în momentele de cumpănă: „Sfânta Ana i-a și dat semn, pornind vântul”.

DATINI
De-a lungul călătoriei inițiatice a Vitoriei Lipan, cât și a lui Gheorghiță, sunt înfățișate
cele mai importante datini străvechi care alcătuiesc ciclul vieții(botezul nunta și înmormântarea),
fiecare dintre aceste evenimente având ritualuri specifice respectate cu sfințenie de către
munteni.
1. BOTEZUL (la Borca)
 Moment ce ilustrează baza vieții creștine 
 Sfântă Taină prin care este iertat păcatul strămoșesc
 Înfățișează tradițiile ancestrale ale muntenilor moștenite de generații întregi: „să intre în
lehuză și să-i puie nodin sub pernă un costei de bucățele de zahăr și pe fruntea creștinului
celui nou o hârtie de 20 de lei”
 „ o hârtie de 20 de lei”= noroc

2. NUNTA (la Cruci)

 Este desăvârșită iubirea, precum și legătura duhovnicească într-o unire eternă,
întâmpinată tot în fața Divinității 
 prin bucuria prezentă la petrecerea dată în cinstea Mirilor este ilustrat, de asemenea, și
caracterul muntenilor: „fugeau săniile cu nuntașii pe ghiața Bistriței. Mireasa și drustele
cu capetele înflorite; nevestele numai în catrini și bendiți. Bărbații împușcau cu pistoalele
asupra brazilor ca să sperie și s-alunge mai degrabă iarnă. Cum ai văzut oamenii străini,
vorniceii le-au ieșit înainte cu năfrămile de la urechile cailor fâlfâind. Au întins ploșca ș-
au ridicat pistoalele. Ori beau în cinstea feciorului de împărat și a slăvitei doamne mirese
ori îi omoară acolo pe loc.”
 „Ori îi omoară acolo pe loc”- obligația de a respecta tradițiile străvechi 
 ”împușcau cu pistoalele asupra brazilor”- alungarea răului și instaurarea fericirii pentru
noua familie

3. ÎNMORMÂNTAREA
 Reprezintă atingerea scopului Vitoriei de a-și onora soțul creștinește, după cuviință 
 încheierea ciclului vieții
 „se aflau de față trei preoți și trei oameni cu buciume și patru femei bocitoare”-
înmormântarea lui Nechifor reprezintă un eveniment important la care mulți oameni
trebuie să-l plângă și să-l laude pentru viața ce a avut-o 
 „crucea”= face legătura dintre cer și pământ
 „bucățile soțului său...stropindu-le cu vin”=preînchipuirea nemuririi sau a învierii pentru
viața cea creștină 
  „clopotele au început a bate”= anunțarea bucuriei și a rugăciunii, dar și a necazului și a
primejdiei 
 „Vitoria s-a întors mai liniștită și a azvârlit și ea asupra soțului său un pumn de țărână”-
conducerea persoanei decedate în lumea de dincolo
 „întru pomenirea mortului, un sfert de pâine ș-un păhărel de rachiu”= acțiune în cinstea
neuitării lui Nechifor în sufletele oamenilor 
 „șopteau închinarea rituală :<< Dumnezeu să-l ierte>>”- curățarea de păcate
 „praznic”= pomenirea lui Nechifor și ocazia de a spune cuvinte de laudă
 „ne hodinim trei zile după care facem parastasului întâi tatălui tău”
 „la 40 de zile vom fi iar aici”

SUPERSTIȚII
 Mitrea:
„Am văzut și eu dumbrăvencile zburând în cârduri spre soare”
„dar mai ales m-am uitat la un norl către Ceahlău. Nouru acela-i cu bucluc”
Dumbrăvencile zburând spre soare reprezintă vremea iernii, moment în care oile și vacile trebuie
aduse din Poieni 
 Baba Maranda:
„ți-am spus și altă dată să nu vorbești de dânsul și mai ales numele să nu i-l rostești, că-i
primejdie”= a nu se preciza numele diavolului
„s-a găsit una cu ochi verzi și cu sprâncenele îmbinate, care s-a pus prag și nu-l lasă să treacă”-
ochi verzi(de vrăjitoare)=hipnotici, senzuali
„dădu Vitoriei dama de cupă, ca să o menească deasupra buzelor”- dama de
cupă=sprijin,încredere, aducerea de vești
„om călare arată sfadă”omul călare determină ceartă 
„se făcea că se duce către asfințit”
„cum spun și cărțile; se duce spre așternut străin”
„dacă va fi nevoie se poate trimete spre acel loc o pasere care strigă noaptea și are ochi de om”-
pentru a omorî dușmanca 
 Vitoria:
„se vestise în tot satul că baba Maranda are ascuns la ea pe cel cu nume urât. Dacă-l spui și n-
apuci a-ți face cruce cu limba îți ia graiul”
L-a văzut pe Nechifor „călare cu spatele întors către ea, trecând spre asfințit o revărsare de ape”
„Cocoșul se întoarse cu secera cozii spre focul din horn și cu pliscul spre poartă”- înseamnă că
Nechifor nu vine acasă, cocoșul dă semn de plecare 
Natura o avertizează pe Vitoria asupra necazului:
 vântul o anunță „șușuind prin crengile subțiri ale mesteacănului”
 pădurea de brad „clipi din cetini și dădu și ea zvon”
 brazii erau „mai negri decât de obicei”
 „norul către Ceahlău e cu bucluc”
 „Întâi am să fac rugăciunile cele de cuviință la Maica Domnului. Apoi voi ține post negru timp
de 12 vineri”- postul de 12 vineri are o însemnătate deosebită pentru toți creștinii deoarece cei
ce-l vor cinsti vor fi feriți de boală, de toate cele rele, vor avea parte de o viață îmbelșugată și de
o soartă prielnică.

7. Viziunea mitică și simbolică a romanului

Paralel cu viziunea monografică, romanul „Baltagul” „introduce pe cititor în orizonturi
abisale” (Constantin Ciopraga) căci substratul mitologic este adânc și cu implicații substanțiale,
Sadoveanu valorificând nu doar mitologia autohtonă( mitul pastoral, eterna reîntoarcere), ci și
din literatura universală( labirintul, totemul,mitul lui Isis și Osiris). Mottoul cărții, format din
două versuri ale baladei populare „Miorița”, „Stăpâne, stăpâne/ Îți cheamă ș-un câne”, obligă la
interpretarea romanului, prin conexiuni cu mitul mioritic, cu tradițiile pastorale. Rescrierea în
cheie epică a „Mioriței”, interpretare propusă de criticul literar Perpessicius, trimite invariabil la
paralela roman-baladă, această cheie interpretativă sprijinindu-se pe mai multe aspecte. Dintre
acestea, esențiale sunt: mobilul omorului, motivul transhumanței și al comuniunii omului cu
natura, călătoria Vitoriei în căutarea bărbatului dispărut, precum și insistența cu care Sadoveanu
urmărește ceremoniile fundamentale „botezul, nunta și înmormântarea, cele trei treceri” ale
ființei umane. Trebuie precizat însă că o interpretare redusă la acest scenariu este simplistă
deoarece există numeroase alte puncte de plecare în descifrarea operei.
În ceea ce privește mitul eternei reîntoarceri, al morții și renașterii naturii, în romanul
„Baltagul” se întrevede principiul existențial încheiat, căci Nechifor Lipan moare toamna și este
găsit primăvara, strigătul disperat al Vitoriei, pe Gheorghiță, antroponim asociat bărbatului ei,
ilustrează identitatea de substanță tată-fiu, călătoria inițiatică la care este supus flăcăul îl
maturizează astfel încât este gata să preia rolul tatălui, Gheorghiță reîncepând un nou ciclu.
Legenda labirintului constituie tema principală a romanului, căutarea, unde rezolvare
acestuia reprezintă găsirea drumului just, descifrarea misterului și, totodată, inițierea unui nou
ciclu al existenței ființei. Astfel, Vitoria împreună cu fiul său, Gheorghiță, purced în a urma
drumul, aparent infinit către centru. Aceștia trec prin numeroase sate și locuri, pornind de la
Măgura Tarcăului, forma materializată a intrării în labirint. De la mănăstirea Bistrița, loc cu
valoare inițiatică spirituală, au trecut prin Piatra, pentru a cere ajutor prefectului, acesta oferindu-
le doar o iluzie. Destinațiile următoare sunt: Călugăreni, Farcașa, Borca, Vatra Dornei, Broșteni,
Sabasa și Suha. Centrul labirintului este locul unde este găsit Nechifor și este descoperit
adevărul de la Crucea Talienilor, unde atât Vitoria, cât și Gheorghiță își sfârșesc probele
inițiatice.
Călătoria inițiatică a Vitoriei Lipan presupune parcurgerea unor căi anevoioase care fac trimitere
simbolică la mitul labirintului(Regele Minos din Creta i-a ordonat lui Dedal, un faimos arhitect,
construirea unui labirint pentru a-l închide întru veșnicie pe fiul său, Minotaurul, ființă
monstruoasă însetată de sânge. Cel care îndrăznește să se aventureze în labirint este războinicul
atenian, Tezeu, pentru a-l ucide pe Minotaur. Ajutat de Adriana, Tezeu reușește să evadeze din
labirint, după ce omoară monstrul.
Călătorialabirint
 așezări omenești
 diversitatea umană 
 ceremonialurile de trecere 
 opririle neprogramate
 vremea capricioasă 
Centru labirintului este râpa din muntele Stănișoara, unde sălășluiesc osemintele lui Nechifor
Lipan. Veghea flăcăului, echivalentă cu un fel de regressus ad inferos, este ușurată de elemente
care accentuează comuniunea omului cu natura: calul, câinele, zvonurile de pâraie îndepărtate.
Totemul, obiect cu puteri magice, păstrător al dimensiunii spirituale a ființei și protector
al unei comunități, apare în romanul sadovenian sub forma baltagului. Având valoare de sceptru,
securea cu două tăișuri este armă și unealtă, încalcă legea ucigându-l pe Nechifor și o
reinstaurează prin actul justițiar înfăptuit de Gheorghiță.
Mitul lui Isis și Osiris 
Alexandru Paleologul în volumul „Treptele luminii” sau „Calea către sine” a lui Mihail
Sadoveanu afirmă: „camuflat sub aspectele locale ale lumii din nordul Moldovei, mitul lui Isis și
Osiris e complet tratat cu precizie conform scenariului său clasic”. Osiris, zeul regenerării, al
soarelui care apune și răsare, al morții și renașterii naturii este ucis, din gelozie, de fratele său,
Seth. Isis, soția zeului, pornește într-o călătorie alături de fiii săi, Horus și Anubius, pentru a găsi
rămășițele soțului, împrăștiate de ucigaș pe valea Nilului. Odată ce le găsește, îl reînvie pe
Osiris, iar actul justițiar este înfăptuit de Anubis, fiul cu înfățișare de câine. Și în „Baltagul”,
Vitoria pornește în călătorie alături de Ghiorghiță, convinsă că Nechifor nu mai este în viață. Cei
doi sunt ajutați de câinele, Lupu, care le indică locul în care se găsesc osemintele ciobanului
dispărut. Ca și în cazul mitului, ritualurile funerare alcătuiesc o adevărată „carte a morților”,
înglobând semnificații cosmice exprimate de ipostazele umane fundamentale: căsnicie, iubire,
lupta binelui împotriva răului, prietenie, fidelitate, nemurire. 
 Stilul
Ov.S.Crohmălniceanu afirmă că, prin Sadoveanu, literatura română s-a îmbogățit cu un
rapsod, căci viziunea realistă este dublată de dimensiunea profund lirică a descrierilor. În ceea ce
privește limbajul, în figurarea universului românesc, acesta devine un instrument de sugerare a
vechimii, a ritualizării, a caracterului protocolar adânc formalizat al lumii patriarhale. Se
utilizează termeni populari, regionalisme, arhaisme care conferă pitoresc discursului narativ și
împlântă cu precizie diegeza, în Moldova, oarecum atemporală a primei jumătăți al secolului al
XX-lea.

8. Concluzie
Prin urmare, romanul „Baltagul”, de Mihail Sadoveanu, pune în lumină modul de viață al
muntenilor, oameni blânzi, care păstrează cu fidelitate o conduită existențială ancestrală păzită
cu strășnicie. Oglindind atent mitul lui Isis și Osiris, autorul induce senzația de ireal, plasează
romanul la confluența între mit și realitate, întrucât permite pătrunderea într-un univers magic,
dincolo de adevărul istoric. Îmbinând curajul cu dragostea, Mihail Sadoveanu creionează un
personajul puternic, Vitoria Lipan, care, împinsă de grijă pe care i-o poartă soțului dispărut, iese
din tiparele obișnuitului, transgresând limite insurmontabile.