Sunteți pe pagina 1din 1

(Unitatea de învățământ unde se susține inspecția/proba; Disciplina)

DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE


concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate
vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar

Subsemnatul (a)
profesor de la , în calitate
de MEMBRU în cadrul comisiei județene de organizare și desfășurare a probelor
practice/orale în profilul postului și a inspecțiilor speciale la clasă pentru mobilitatea
personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2022-
2023 declar pe propria răspundere că nu îndeplinesc funcția de președinte sau
vicepreședinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, județean sau național şi nu
am soţul/soţia, o rudă sau un afin, de până la gradul al IV-lea inclusiv, printre
candidaţii care participă la concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor
declarate vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar an școlar 2022-
2023.
De asemenea, îmi asum responsabilitatea pentru respectarea întocmai a
prevederilor legale ştiind că orice abatere de la acestea este sancţionată. În cazul
constatării unor nereguli în activitatea mea în cadrul comisiei ştiu că se vor lua
măsuri de sancţionare, care pot merge până la excluderea din învăţământ, în funcţie
de gravitatea abaterii.
Declar, că am luat la cunoștință de prevederile Metodologiei – cadru privind
mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul
școlar 2022-2023, anexă la OME nr. 5578/2022, pe care le voi respecta întocmai, în
evaluarea pe care o realizez folosind fișa specifică publicată în Metodologie ca
Anexă(Anexele 4 – 12).

Data
Semnătura

S-ar putea să vă placă și