RESURSELE ŞI CERINŢELE DE APĂ 

 RESURSELE DE APĂ  

2.1.1 Resursele de apă pe glob 

Cantitatea de apă de pe glob, sub toate formele de existenţă - lichidă ,
solidă   şi gazoasă - aflată în oceane şi mă ri, în gheţari, lacuri şi râ uri, în
subteran şi în  atmosferă totalizează aproximativ 1385984000 km3 de apă
(Shiklimanov I. A.,  1997). Dacă această cantitate de apă ar acoperi întreaga
suprafaţă a planetei  noastre sub forma unui strat de apă în stare lichidă de
grosime uniformă , acesta  ar mă sura aproape 2718 m. 
Cea mai mare parte din apa de pe glob se află în oceanul planetar: 
aproximativ 1338000 mii km3 de apă , adică 96,5% din total (anexa 2.1).
Urmează   în ordine descrescă toare: apele subterane cu 23400 mii km',
respectiv 1,7% din  care intră în schimb activ cu celelalte ape numai circa
4000 mii km3; gheţarii cu  24064 mii km' de apă respectiv 1,74%; lacurile cu
176,4 mii km" respectiv  0,013%, apa din atmosferă cu 12,9mii km2, respectiv
0,001%. Apa aflată la un  moment dat în albiile râ urilor de pe întreaga planetă
reprezintă în medie doar 2,12  mii km3 de apă . 
Din cantitatea totală de apă de pe glob doar 2,53% este apă dulce din
care  69,56% este imobilizată în gheţari, 30,06% este cantonată în subteran şi
0,27%  reprezintă apă disponibilă pentru folosinţele de apă şi pentru
ecosisteme (figura  2.1). Aceasta este cantitatea de apă ce joacă un rol foarte
important în circuitul  apei în natură . Datorită acestui circuit diferite tipuri de
apă se regenerează   (reînnoiesc) la anumite perioade de timp funcţie de
cantitatea de apă stocată .  Astfel, apa din atmosferă se regenerează în medie
în 8 zile, apa din râ uri în 16  zile, apa din lacuri în 17 ani şi apele din oceane în
2500 de ani.
Apa din râ uri, care se regenerează în medie o dată la 16 zile, are cea mai 
mare importanţă asupra activită ţilor economice, sociale şi asupra mediului.
 J Gheţari 69,56 %
■ Apa subterana 30,06 % □ Rest  
apa dulce 0,11 %
■ Apa disponibila 0,27 % 

 Apa dulce disponibila Fig. 2.1 Ră spâ ndirea apei pe

Pă mâ nt 

2.1.2. Variaţia în spaţiu a resurselor de apă 

Volumul scurgerii anuale pe toate râ urile de pe Terra este de circa
(tabelul  2.1). 44538 km , iar volumul exploatabil este de aproximativ 12000
km3/an la  care se adaugă 2000 km ce reprezintă volumul regularizat prin
lacuri. Din  resursele de apa ale Terrei 32,3% se află în Asia, 26,4% în America
de Sud, 18,4%  în America de Nord şi numai 7,2% în Europa. 
Resursa specifică de apă pe Terra este de 7900 m 3 /an şi locuitor. Pe 
continente situaţia este urmă toarea: 37300 m3/an şi locuitor în America de
Sud,  18300 m3/an şi locuitor în America de Nord, 4700 m3/an şi locuitor în
Europa. Tabelul 2.1. 
Distribuţia resurselor de apă pe continente 
Continen Suprafaţa  Populaţi Resursele  Resursa
t (106 km2) a (106 de apă specifică de apă  
locuitori) (km3/ an) (1000m3/an)
pe km2 pe
locuitor
Europa 10,46 685 3210 307 4,7
America 24,25 448 8200 338 18,3
de
Nord
Africa 30,10 708 4570 152 6,4
Asia 43,48 3403 14410 331 4,2
America de 17,86 315 11760 658 37,3
Sud
Australia 8,95 28,7 2388 267 8,3
şi  Oceania

Total 135 5588 44538 330 7,9

2.1.3. Variaţia în timp a resurselor de apa 

Cantitatea de precipitaţii că zute pe glob contribuie la creşterea sau 

scă derea debitelor râ urilor şi prin urmare la inundaţii sau secetă . Oricare 
zonă de pe Pă mâ nt poate fi afectată de aceste fenomene extreme, inundaţii 
sau secetă dar unele regiuni sunt mai expuse unuia dintre aceste fenomene. 
Astfel, zonele expuse secetei sunt: Sahcl clin Africa, pâ rlea de vest a  Americii
de Nord şi zone din Austalia. Zonele cu un surplus de apă sunt:  Bangladesh,
India, Arhipelagul Indonezian, acestea fiind expuse la  inundaţii.
Seceta constă în ploi insuficiente sau că zute mai tâ rziu după sezonul 
recoltelor ceea ce conduce la o umiditate scă zută a solului şi în timp la 
scă derea nivelului apelor subterane. Acest deficit de apă poate dura luni  sau
chiar ani si se poale extinde de la o regiune mică la una mai mare. chiar 
(Africa seceta din 1981-1986). 
Cercetă ri recente au dovedit că fenomenele extreme sunt stras legate de 
procesele de circulaţie atmosferică şi oceanică , un rol însemnat avâ ndu-1 
cicloanele, uraganele, fenomenul El Nino etc. 
Un alt factor care contribuie la producerea inundaţiilor este regimul 
precipitaţiilor în cursul anului, acesta fiind foarte neuniform. Astfel, cele mai
mari  cantită ţi de apă transportate de râ uri se concentreză în perioade scurte
 de timp  producâ nd inundaţii uneori catastrofale în timp ce perioade
îndelungate se  înregistrează debite modeste deseori nesatifă că toare pentru
cerinţele de apă tot  mai mari. Acesta este una din dificultă ţile gospodă ririi
resurselor de apă . 
Apa în exces - viiturile - reprezintă cele mai importante dezastre
naturale  care provoacă mari pagube şi pierderi de vieţi omeneşti. Chiar şi
ţă rile cu climat  arid sau semiarid au probleme cu viiturile ca de exemplu:
Tunisia în 1990, Malawi  în 1991, Egiptul în 1994 şi Yemen în 1996, unde la
fiecare viitură sute de oameni  mor şi pierderile economice se ridică la câ teva
sute de milioane de dolari. 

2.1.4. Calitatea apelor 

Calitatea apelor dulci de pe Terra se degradează în ritm accelerat
datorită : • creşterii urbanizării ca urmare a creşterii populaţiei şi a
activită ţilor  industriale şi agricole fă ră realizarea de staţii de eupurare în
acelaş ritm; • dezvoltării activităţilor industriale care genereză mari
cantită ţi de substanţe  toxice incluzâ nd poluanţi organici persistenţi; 
• dezvoltarea activităţilor agricole. Utilizarea pe scară largă în agricultură a 
îngră şă mintelor chimice şi a pesticidelor conduce la creşterea poluă rii apelor. 
Pe de altă parte, irigaţiile au favorizat poluarea apelor în special a celor 
subterane; 
• creşterii producţiei de energie termoelectrică care a condus la creşterea
emisiilor de sulf şi oxizi de azot în atmosferă cauzatoare de ploi acide şi 
implicit acidifierea resurselor de apă ; 
• despăduririlor care conduc la creşteri ale eroziunii solului, a turbidită ţii apei 
şi a concentraţiilor nutrienţilor din apă ; 
• distrugerii zonelor umede. Acestea reprezentâ nd adevă rate filtre pentru 
nutrienţi şi metale grele precum şi habitate pentru conservarea florei şij
faunei  acvatice; 
• poluărilor accidentale. Numă rul şi gravitatea poluă rilor accidentale aj 
crescut în timp, ceea ce a condus la degradarea calită ţii resurselor de apă . In
Europa, una din problemele prioritare în domeniul gospodă ririii apelor, este  
calitatea acestora (EEA, 1994), în special a apei din râ uri şi lacuri. Un fenomen
des întâ lnit este eutrofizarea apelor acvatice și îmbogă ţirea excesivă cu 
nutrienţi a apelor de suprafaţă . Procesul de eutrofizare stimulează creşterea, 
plantelor acvatice, în special a fitoplanctonului şi a algelor verzi-albastre
care4  sunt otră vitoare. Apele de suprafaţă afectate de eutrofizare trebuie
tratate si}  filtrate înainte de a fi folosite la alimentarea cu apă a populaţiei. 
Există o strâ nsă legă tură între concentraţia de fosfor şi densitatea; 
populaţiei şi între concentraţia de azot şi suprafaţa de bazin utilizată pentru 
agricultură . încă rcarea cu fosfor se datorează surselor punctiforme de
poluare,: în  special evacuă rii apelor uzate oră şeneşti şi industriale în apele de
suprafaţă , în  timp ce încă rcarea cu azot este datorată agriculturii, în special
utiliză rii azotaţilor  şi îngră şă mintelor naturale.
2.2 CERINŢELE DE APĂ PE GLOB 
Cerinţele totale de apă pentru folosinţele de pe Terra au crescut în timp
de  la 579 km3/an în 1900, la 1365 km3/an în 1950 şi la 3940 km3/an în anul
2000  (figura 2.2 ). O evoluţie asemă nă toare a avut şi apa consumată şi anume
415  km3/an în 1900, 894 km3/an în 1950 şi 2354 km3/an în 2000. 

Fig. 2.2 Evoluţia cerinţelor de apă pe Terra în perioada 1900 - 2000

La nivelul anului 2000, cele mai importante cerinţe de apă erau în Asia e 
2245 km3/an reprezentâ nd 57% din total, în America de Nord 718 km /an 
reprezentâ nd 18,2%, în Europa 534 km3/an reprezentâ nd 13,6% etc. (figura
2.3.) 
Fig. 2.3. Repartiţia cerinţelor de apă pe continente în anul 2000 

Cele mai importante creşteri ale cerinţelor de apă în perioada 1900 -

2000,  s-au înregistrat în Europa de 14,2 ori, în America de Sud de 11,8 ori, în
America  de Nord de 10,3 ori şi în Asia de 5,4 ori. 
Pâ nă în anul 2025 se prevede o creştere a cerinţelor totale de apă de
1,32  ori faţă de cerinţele de apă din anul 2000. 
La nivelul anului 2000, cerinţa modială de apă era de 3940 km3 /an, din 
care pentru: agricultură 2595 km3/an pentru a iriga 264x10 ha, industrie 748
km  /an, populaţie 386 km3 /an necesari pentru a alimenta cu apă 5964x106
locuitori.  Cerinţa de apă pentru agricultură reprezintă 65.8% din cerinţa
totală , în timp ce  pentru industrie reprezintă 19% şi pentru alimentă ri cu apă
procentul este de  9,3%.
In Europa, la nivelul anului  
2000, industria utilizează 45,3%  
din totalul cerintelor de apa,  
agricultura 38% și populația  
13,6% (fig. 2.4). 

Fig. 2.4 Evoluţia cerinţelor de apă în Europa în perioada 1900 - 2000 

Cerinţele de apă pentru populaţie includ apa pentru bă ut, pregă tirea hranei,
spă lat,  cură ţat, igienă , stropitul gră dinilor şi servicii industriale ex. maşini de
spă lat,  piscine, sisteme de încă lzire, restaurante, servicii medicale etc. Apa
necesară   pentru populaţie este în general în cantitate mică respectiv de 8 -
10% din totalul  cerinţelor de apă pentru celelalte folosinţe, dar necesită o apă
de foarte bună   calitate. Cerinţele de apă pentru populaţie variază de la 20 l/zi
şi locuitor la peste  500 l/zi şi locuitor. Numai 4% din populaţia actuală de pe
glob utilizeaza 300- 
400 l/zi si locuitor. Statele Unite, Canada şi Elveţia utilizează cea mai mare 
cantitate de apă pe cap de locuitor. Două treimi din populaţia globului, în
special  populaţia din Africa şi Asia utilizeză mai puţin de 50l/locuitor/zi. 
2.2.3. Cerinţele de apă pentru agricultură 
Principala sursă de hrană de pe mapamond este agricultura. Agricultura 
tradiţională poate asigura hrană pentru 500 de milioane de oameni. Pentru a 
asigura hrana necesară întregii populaţii de pe mapamond, de circa 6
miliarde  locuitori este necesară realizarea unei agriculturi moderne. In
prezent, suprafeţele  irigate reprezintă o cincime din totalul terenurilor
agricole din ţă rile dezvoltate. 
Terenurile irigate produc două cincimi din totalul recoltelor şi trei cincimi din 
recolta de cereale. în prezent irigaţiile utilizează 65% din necesarul de apă  
prelevat de diverse folosinţe. Cerinţele de apă pentru agricultură vor creşte cu
14% în urmă torii 25 de ani, datorită extinderii suprafeţelor irigate q  20%. In
anexa 2.8 se prezintă câ teva exemple referitoare la cerinţele de ap,  necesare
pentru producţia de alimente 

2.2.4. Cerinţele de apă pentru industrie 

Industria utilizează volume mari de apă în special în procesele de

ră cire,  spă lare şi cură ţare a deşeurilor industriale. Cea mai mare parte a apei
utilizaţi în  procesele industriale este evacuată în resursele de apă , conţinâ nd
cantită ţi  importante de metale şi substanţe chimice. Procesele industriale
necesita diferite  cantită ţi de apă pentru a produce bunuri.