CURSURILE 5 si 6:

PROBLEME PRIVIND MANAGEMENTUL APEI

La nivelul UNESCO se vorbeşte foarte frecvent despre disponibilitatea

resurselor de apă dulce, cantitatea de apă dulce care stă la dispoziţia unei persoane
şi, în funcţie de acest parametru, introducerea altor noţiuni, ca „insuficienţa apei”,
„lipsa apei”, „necesitatea existenţei apei” şi „criza apei”.
Managementul apei se ocupă cu expertizarea resurselor de apă şi
disponibilizarea lor către zone unde criza de apă a început să se manifeste, dar şi cu
relaţiile dintre apă şi alte resurse ale ecosistemului şi arealelor, care pot afecta
solul, biodiversitatea, securitatea alimentară şi socială în plan zonal, regional şi
global. Modul cum este gestionată apa unui râu ţine tot de managementul apei (Fig.
77).

Fig. 77. Râul Dâmboviţa necesită un management special de regularizare şi control

 Pe Pământ există circa 1.4 miliarde km3 apă. Din aceasta, doar 2.5% este apă
dulce şi, mai departe, mai mult de 2/3 din apa dulce se află în gheţari, alţi 30% se
află în subsol (sub formă de apă freatică), 1% se află în sol (formând umiditatea
solului), ceea ce înseamnă că numai 0.3% sau 0.008% din total apă pe Pământ este
relativ uşor accesibilă, depozitată în lacuri, fluvii şi râuri. Asta înseamnă
aproximativ 100 000 Km3.
La nivel mondial se consumă, însă, numai 4000 Km3 apă dulce, din care:
 70% în sectorul agricol;
 20% în industrie (inclusiv producţie de energie);
 10% în domeniul casnic.

1.4 miliarde Km3 apă pe Pământ

2.5% = 35 milioane Km3 apă dulce

23 milioane Km3 în gheţari (66%)

11.5 milioane Km3 - rămân

-30% în ape de subsol(3.45

milioane Km3)

6.96% rămân

Alte înmagazinări (sol,

zăpezi, vegetaţie etc.)

0.3% din apa dulce

0.1 milioane m3 = 100 000 Km3 =
0.0008% din toate apele uşor de

Fig. 78. Schema diminuării cantităţii de apă uşor disponibilă omenirii

(după FAO)
1.4 miliarde 100 000 Km3

100% 0.0008%

2
 Sectorul agricol mai primeşte 6400 Km3 apă din ploi direct în câmp.
În plan mondial există diferenţe mari în ceea ce priveşte folosirea apei
extrase. Ţări ca SUA şi cele din UE folosesc 50% din apa extrasă în zona
industrială.
India şi China folosesc 2/3 din apa mondială extrasă.
Apa extrasă pe cap de locuitor variază de la:
 6.4 m3/cap locuitor în Republica Centrafricană
 5913 m3/cap locuitor în Turkmenistan.
În Fig. 79 prezentăm cantităţile de apă extrasă pe cap locuitor în diferite
zone ale lumii.
Managerial, este de remarcat şi faptul că nu toate ţările care dispun de cele
mai mari rezerve de apă extrag şi folosesc multă apă, ci dimpotrivă.
Turkmenistanul are rezerve moderate de apă, dar consumă 5319 m 3/cap
locuitor. Consumul este cerut mai ales de plantaţiile de orez, care consumă foarte
multă apă. De fapt, toate ţările din sudul fostei Uniuni Sovietice consumă cantităţi
foarte mari de apă, peste 2000 m3/cap locuitor.

Fig. 79. Cantitatea de apă extrasă per cap locuitor în toate sectoarele, exprimată în
m3. Situaţia în 2010.
Sursa: FAO, AQUASTAT – http://www.bpb.de/cache/images/2/52732-1x2-
orginal.gif%3F04BB1

3
 Canada şi SUA, cu rezerve mari de apă dulce, consumă 1500, respectiv 1600
m3/cap locuitor/an.
România, cu rezerve relativ modeste de apă, consumă 428 m 3/cap locuitor,
în timp ce Bulgaria consumă aproape 1100 m3/cap locuitor, adică de 2.57 ori mai
mult. Explicaţia constă în faptul că, la nivelul evaluării acestor parametri,
instalaţiile de irigare din Bulgaria funcţionau la capacitate maximă, în timp ce în
România irigaţia fusese adusă într-un punct mort, cu consecinţe rele asupra
producţiei şi calităţii recoltelor agricole. Este vorba de anul 2000.
Cantităţi mici de apă folosesc, în general, ţările din Africa, precum şi o
parte a celor din America Centrală. Motivaţia o găsim fie în lipsa resursei, fie în
lipsa tehnologiilor de extracţie a acesteia. Alte date statistice care servesc
Managementului se întâlnesc în Fig. 78 şi în Tabelul 2.

Tabelul 2. Disponibilitatea apei potabile pe Terra în raport cu continentele

(Sursa: Calcule UNESCO)
Factorul Apă (%) Populaţie (%)
Continentul
Asia 36 60
America de Sud 26 6
America de Nord şi Centrală 15 8
Africa 11 13
Europa 8 13
Australia + Oceania 5 <1

Diferenţele de apă consumabilă între Fig. 78 şi 80 se datoresc modului de

grupare al resurselor. Suma totală rămâne, însă, în limita procentelor stabilite.
Cea mai mare cantitate de apă disponibilă o găsim în Asia, dar tot acolo se
întâlneşte şi 60% din populaţie. China şi India consumă, însă, cantităţi de apă mai
mari decât România (480, respectiv 580 m3/om), cauza fiind necesar a fi căutată tot
în culturile de orez.
Cercetarea genetică caută acum soiuri care să funcţioneze bine şi în regim
nesumersibil. Totuşi, cantităţile şi consumurile de apă sunt foarte mari pentru o
populaţie atât de densă. Politicile FAO încearcă să descurajeze aceste consumuri

4
mari în ideea de perspectivă a rezolvării crizei apei ce se întrevede în varianta cea
mai dură în 2050.

Fig. 80. Un model de formare a resursei de apă pornind de la apa totală pe planetă

Distribuţia disponibilităţii apelor potabile pe continente este prezentată în

Tabelul 2 (vezi şi Fig. 81).

Fig. 81. Necesarul global de apă. Atât extragerea, cât şi consumul, cresc logaritmic
Sursa: UNEP, 2002

Managementul integrat şi durabil al apei începe din acest moment, iar în Fig.
82 se observă că în perioada 1930-2002 populaţia a crescut de 3 ori, iar consumul
de apă a crescut de 2 ori. Factorii manageriali care au condus, în această perioadă,

5
consumul de apă/cap locuitor au fost legaţi de îmbunătăţirea semificativă a
tehnologiilor de extracţie, dar mai ales a celor de utilizare. Reducerea pierderilor în
sistemul de aprovizionare şi, mai ales, modernizarea sistemelor de irigaţii (irigarea
prin picătură).

Fig. 82. Paralelă între consumul de apă din 1930 şi 2002 şi perspective spre 2020
(original)

Indicele de valorificare a apei de irigaţie a crescut, ca urmare a noilor

invenţii, de la 20-30% în sistemul clasic, aşa cum se întâmplă frecvent în România,
la 85-95%.
În experienţele efectuate la salată, în spaţii protejate, la Cluj (Reszeg J.E.,
2011), indicele de valorificare al apei a fost 90% şi peste (91-92%). Udarea prin
picătură a obţinut o economie de apă de 24-34% în raport cu irigarea cu
microaspersoare, o altă metodă modernă. Orice procent de apă economisit pentru
obţinerea aceleiaşi cantităţi de biomasă utilă comestibilă, de aceeaşi calitate, este
întotdeauna în favoarea RESURSEI şi, în cazul nostru concret, a fermierilor.
Într-o altă zonă a ţării, la Moara Domnească (Bucureşti), cercetările
efectuate de Oltenacu V. (2011) demonstrează că 400 m 3/ha aplicaţi pomilor prin
picătură echivalează cu 800 m3 aplicaţi prin aspersiune. Eficienţa este de 1-2 şi
aceasta în condiţiile în care apa este adusă numai prin conductă. Pierderile irigării
prin aspersiune se datoresc în exclusivitate evapotranspiraţiei şi scurgerilor pe

6
suprafaţă. În plus, solul este puternic degradat mai ales în partea sa superioară, iar
infecţia cu boli este favorizată.
Exemple similare pot fi întâlnite frecvent în zona aprovizionării populaţiei şi
a industriei.
Din informaţiile obţinute de pe site-ul Wasser in Wien aflăm că apa, în toată
Viena, este potabilă şi că pierderile se situează la maxim 3% (Daxbeck M. şi
colab., 2001). În România, pierderile pe reţea, în Municipiul Bucureşti, ajung la
40-50% (Solcianu M., 2009).
Pierderi mari sunt şi în alte oraşe ale ţării, iar dacă se introduce apă în
canalele de irigaţie pierderile sunt incredibile (>80%).

5.1. Necesarul de apă în diferite domenii casnice şi de producţie

Aşa cum am arătat anterior, numai o cantitate mică de apă dulce, chiar foarte
mică, este disponibilă oamenilor.

Tabelul 3. Câţiva indicatori care sunt necesari managementului apei

pentru proiectele de viitor
1. Un cetăţean european 3 litri – pentru mâncare şi băutură
consumă zilnic: 150 litri apă Restul: - întreţinerea locuinţei;
- grădină;
(Lebeth F. - 1994)
- auto;
2. Un cetăţean vienez - spălat rufe;
- spălat veselă;
consumă zilnic: 158 litri apă
- igienă personală.
3. Un cetăţean indian
consumă zilnic: 25 litri apă

Ce se poate face pornind de la aceste cifre?

1. Dacă în condiţii de criză ne propunem să reducem cantitatea de apă
consumată de un individ, reţinem că aceasta nu poate scădea sub 4-5
litri/zi, consideraţi limita de supravieţuire. Nu se pune problema

7
 niciunei forme de confort, ceea ce este imposibil de acceptat de către
umanitatea civilizată.
2. Între 1940 şi 1990, necesarul de apă la nivel mondial s-a mărit de 4
ori, în timp ce populaţia mondială s-a dublat.
3. Numai 1/5 din populaţia mondială trăieşte în locuinţe racordate la apă
şi canalizare.
4. 1.1 miliarde oameni nu dispun nici măcar de 20 litri apă/zi.
5. > 2 miliarde oameni nu au acces la apă curată de băut.
6. > 450 milioane oameni trăiesc în ţări în care resursa de apă este
extrem de critică.
7. Reţinem că stat sărac în apă este acela care nu poate asigura mai
mult de 2.74 litri apă/cap locuitor (conform WorldWatch Institut).
8. Cel puţin jumătate din numeroasele boli prezente în ţările în curs de
dezvoltare sunt generate de apele murdare. Printre ele: diareea, holera,
Typhus, atacul endo- şi ectoparaziţilor şi bolile de ochi.
9. 3-4 milioane copii mor anual de bolile de diaree şi infecţii cauzate de
apele insalubre.

Atenţie!
Fenomenele mai sus prezentate se amplifică odată cu creşterea populaţiei.
Managementul apei câştigă, deci, în importanţă.
 se poate iriga un ha de orez (de aici şi consumul mare
de apă în ţările Asiei);
 pot fi aprovizionaţi 100 nomazi şi 450 bucăţi vite timp
Ce se poate face cu
de 3 ani;
15 000 m3 apă
 pot fi aprovizionate 100 familii rurale timp de 4 ani;
 pot fi aprovizionate 100 familii urbane timp de 2 ani;
 necesar a 100 oaspeţi ai unui hotel de lux timp de 55
zile.

8
 Managementul apei, ţinând cont de evoluţia restrictivă a factorilor ce
creează resursa de apă, are obligaţia să găsească măsuri pentru reducerea
consumului.
Exemplu: China, dar şi alte ţări mediteraneene, experimentează acum soiuri
de orez care pot produce până la 6-7 to/ha cu numai 2500 m3
apă/ha, aplicată prin aspersiune.

Tabelul 3. Consumurile de apă necesare producerii şi aducerii din câmp a unor

produse destinate alimentaţiei
Exemple produse Necesar apă (l)
1 l suc de portocale 22 l apă
1 Kg banane 1 000 l apă
1 Kg tomate 120 l apă
1 Kg grâu 1 500 l apă
1 Kg carne vită 15 000 l apă
1 Kg carne oaie 10 000 l apă
1 Kg carne pasăre 6 000 l apă
1 Kg alte fructe 1 000 l apă
Sursa: Häusling M. (DLG, 2012)

Aceste consumuri, enorme în fond, creează deja probleme mari

producătorilor din ţări ca: Ecuador, Columbia, Costa Rica, Spania, India, China,
vestul mijlociu al SUA şi altele, deoarece este aproape imposibilă găsirea unor noi
surse de apă.

Industria este şi ea destul de mare consumatoare de apă:

Pentru fabricarea unui
400 000 litri apă
autoturism sunt necesari

Circa 23% din sursele de apă dulce ale lumii sunt folosite de către industrie.
Apa este folosită:

9
  ca solubilizant;
 pentru curăţenie;
 pentru clătit;
 pentru încălzit;
 pentru răcit.

Prin aceste procese apa este poluată şi, chiar dacă este curăţită, nu mai
redevine apă potabilă decât dacă este trecută prin sistemele ecologice de refacere
energetică. Chiar şi apa distilată este ucigătoare pentru cei care o beau.
O parte din apă ajunge, însă, neepurată în apele naturale subterane, agravând
criza de apă. În metropolele ţărilor în curs de dezvoltare până la 90% din
elementele de poluare ajung neepurate în râuri sau în apele freatice (Sursa:
Deutsche Welthungerhilfe).
Bucureştiul este, la rândul lui, una dintre marile metropole ale UE. Cu toate
acestea, este singura din acest teritoriu care nu are încă o staţie de epurare. Apele
uzate sunt deversate în Râul Dâmboviţa, care poluează întreaga zonă Bucureşti-
Budeşti-Olteniţa, mare parte din poluanţi ajungând în Dunăre, care îi transportă
până în Delta Dunării, unde are loc filtrarea lor biologică.

5.2. Război pentru apă

Toţi oamenii au dreptul la apă proaspătă de băut cel puţin pentru

supravieţuire. O mare parte din rezervele de apă este obligatoriu a fi împărţită între
mai multe state.
Cel puţin 214 râuri şi fluvii sunt constituite din ape internaţionale. 60% din
omenire trăieşte în zonele unor asemenea râuri. Dreptul la apă este folosit ca un
instrument politic explozibil, care conduce la conflicte privind marile fluvii şi
lacuri, uneori şi mări, privind utilizarea economică a acestor ape. Acolo unde apa
este deficitară, conflictele sunt deja programate.

10
 Un exemplu în acest sens îl constituie Sudanul. Acest stat îndestulat în
Foame din 1955 este într-un permanent război fie intern (civil), fie cu vecinii de la
sud, nu numai pentru resurse naturale, cât mai ales pentru apă, pentru acces la Nil,
cea mai importantă şi sigură resursă de apă a zonei. Egiptul stimulează războaiele
interne ale Sudanului pentru a-şi putea asigura o cantitate cât mai mare din apa
Nilului.
În anul 2002, între Turcia şi Israel s-a semnat un contract pentru livrarea
anuală a 50 milioane m3 apă de băut din Turcia către Israel. Preţul tranzacţiei,
pentru 20 de ani, a fost de 50 cenţi/m3, adică 25 milioane dolari încasează Turcia
anual pe apă de băut. În 20 de ani suma va fi de 500 milioane US$. O mare parte
din apa cărată cu vapoarele este depozitată de statul Israel în depozite subterane
uriaşe. Totul pentru a-şi asigura apa viitorului, care va fi tot mai greu de găsit
(Gottschlich Jürgen, 2002).

5.3. Managementul utilizării apei se cere urgent schimbat - modernizat

Apa este resursa universală a vieţii, e existenţei dinamicii şi evoluţiei lumii

vii. Dacă apa nu este ordonată conform legilor ei proprii şi nu este dotată cu
energie, este apă moartă. Apa de consum provine din energiile puţin cunoscute ale
conlucrării biotopului cu biomasa în ecosistemele naturale.
Apa este un produs natural, curat şi este necesar, absolut necesar, să rămână
sau să revină în această stare.
Apa este singura substanţă care se află simultan pe Terra în cele 3 faze:
1. faza lichidă;
2. faza gazoasă;
3. faza solidă - în această fazăse poate uşor determina calitatea apei,
dar şi multiplele funcţiuni ce le poate îndeplini.

11
 Cel mai mare pericol care i se poate întâmpla apei este acela ca, sub
presiunea factorilor poluanţi emişi de industrie şi societatea zisă modernă, să nu
mai fie curată. Există numeroase riscuri care o pot murdări (Fig. 83), iar odată
murdărită, îmbolnăvită, apa nu-şi mai poate îndeplini funcţiile, iar ca principală
componentă a vieţii, afectează existenţa acesteia.

Fig. 83. Riscurile care ameninţă acum sănătatea resursei de apă

Există numeroase forme de poluare, de îmbolnăvire a apei, care o fac practic

de nerecuperat sau de recuperat cu preţuri foarte mari. Printre acestea, cităm:
 poluarea cu substanţe chimice, mai ales pesticide organice;
 poluarea cu metale grele;
 poluarea cu nitraţi.
Dacă nitraţii în cantităţi mari ajung în apa freatică, fenomen foarte frecvent
întâlnit şi în România, aceştia pot rămâne în subsol, ca poluanţi, până la 400 de ani,
la concentraţii ridicate făcând de neutilizat această valoroasă resursă.
Din această cauză, măsurile anticipative de prevedere şi evitare a poluării
apelor subterane, considerate şi ape strategice, sunt cu mult mai importante decât
ale apelor de suprafaţă.
În raport cu apa, managementul este confruntat cu numeroase probleme, din
care unele sunt foarte importante (Fig. 84) în condiţiile în care apa nu poate părăsi
planeta.

12
 Apa nu
cunoaşte
graniţe
Disponibilitatea Utilizarea
apei – premiză resursei de
a dezvoltării apă necesită
economico- limitări
sociale semnificative

Probleme manageriale
la nivelul apei
Aspectele Este
economice influenţată
legate de de factori de
apă mediu social-
economici
Depinde
de
precipitaţii

Fig. 84. Câteva dintre numeroasele probleme pe care apa le ridică pentru propriul
ei management

Este de reţinut că apa joacă un mare rol social, dar aproape în egală măsură
şi unul economic. Apa constituie principalul motiv al dezvoltării economice
durabile. Apa din aceeaşi sursă poate fi utilizată transfrontalier de mai multe state,
căci ea nu cunoaşte graniţele. La râuri cu debite mici, dreptul la apă şi abuzurile
faţă de acest drept pot duce la conflicte devastatoare.
Deşi conform legii transformării şi conservării materiei cantitatea de apă de
pe Terra rămâne constantă, ea neputând dispărea în Cosmos, creşterea populaţiei
Pământului şi devenirea de neutilizat a unei cantităţi mari de apă conduce la
necesitatea limitării semnificative a utilizării ei.
Se calculează, în aceste zile, că 1 litru de apă poluată poate polua alţi 8 litri
de apă, făcând-o de neutilizat. Din aceste motive, Managementul Apei, ca
subsistem al Managementului Mediului, i se acordă o importanţă din ce în ce mai

13
mare. Şi pentru aceste motive afirmăm, odată în plus, că managementul apei se
cere urgent schimbat.
El este, astăzi, profund deficitar. Se solicită o nouă gândire pe termen lung,
durabilă, transformabilă, însă cu soluţii manageriale eficiente şi rapid
implementabile. Pornind de la cerinţele unui management durabil global (Fig. 85)
se caută urgent argumentele necesare finanţării proiectelor care elaborează grupele
de strategii (Fig. 85, 86 şi 87).

Fig. 85. Cerinţele unui management durabil global al apei

Monitorizarea cantităţilor de apă extrase din sursele subterane sau de

suprafaţă reprezintă un parametru esenţial de lucru în Managementul Apei.
Monitorizarea, în egală măsură, a cantităţii apei şi a fenomenelor de
degradare intră, cu siguranţă, în bilanţul apei, bilanţ necesar a fi în permanenţă
actualizat (monitorizare dinamică) pentru elaborarea măsurilor de protecţie,
conservare şi utilizare durabilă.
Este îmbucurător să constatăm că majoritatea întreprinderilor particulare au
staţii de epurare şi se implică pozitiv şi la timp în implementarea măsurilor luate de

14
Managementul Apei. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu întreprinderile statului sau cu
marile aşezăminte umane, cum este şi capitala Bucureşti.

Fig. 86. Câteva argumente în favoarea unui management durabil al apei

Fig. 87. Direcţiile practice, strategice în Managementul Apei

15
 În UE întreprinderile sunt stimulate, prin proiecte finanţate de cei care le
încasează impozitele, pentru implementarea acelor măsuri de management care să
conducă la utilizarea durabilă a resurselor, respectiv la conservarea lor.
Revenind la apă, considerăm că este de neacceptat şi costisitor ca apa
potabilă să ajungă direct în canalizare (Fig. 88).
Cele două inecuaţii prezente în Fig. 88 ne oferă un model managerial de
netolerat, care permite ca apa curată, de băut sau de ploaie, să fie risipită în mod
iresponsabil.

Fig. 98. Inecuaţii inacceptabile în Managementul Apei

Cetăţeanul român din mediul urban plăteşte taxe importante pentru ca apa de
ploaie să fie preluată la canalizare, murdărită şi condusă odată cu mizeria capitalei
spre emisarii naturali ai zonei, contribuind la extinderea fenomenului de poluare a
solurilor, habitatelor din sudul metropolei.

16
6.1. Şi, totuşi, ce se poate face cu apa de ploaie?

În toate ţările civilizate, cu respect faţă de resursa de apă, aceasta este

colectată, captată utilizând instalaţii speciale, depozitată, dacă este nevoie, şi
folosită ca apă menajeră în gospodărie (nu ca apă de băut) şi, foarte important, ca
apă de udat în grădină sau în fermă. Plantele reacţioneată cu mult mai bine la apa
de ploaie decât la apa din subsol sau la apa din sursele de suprafaţă (Fig. 89).
Captarea apei de ploaie se realizează prin conducerea apei de ploaie de pe
acoperişurile clădirilor într-un bazin de acumulare, iar de acolo, cu ajutorul unei
pompe, este împinsă la presiuni normale (3 atm) spre zonele de utilizare. În
bilanţul apei, fenomenul de captare al ploilor joacă un rol cu atât mai important cu
cât nivelul precipitaţiilor este mai mare.

Fig. 89. Soluţie tehnică propusă de managementul apei pentru captarea apei de
ploaie şi utilizarea ei în gospodărie
Sursa: TerraSoft, 1999

17
 În funcţie de suprafaţa construită, cantitatea de apă ce poate fi captată se
corelează cu aceasta.
Dacă la marginea Bucureştiului un gospodar are o casă de 200 m 2 construiţi
şi cad anual 500 mm precipitaţii, el poate capta într-un an 100.000 litri sau 100 m3.
Cu această apă, el îşi poate asigura necesarul de apă menajeră pentru cel puţin 2
ani. Cum capacitatea de stocare este limitată, cu jumătate de apă (50 m 3) el poate
aproviziona 1000 m3 de grădină cu legume sau pomi cu o normă de 500 mm/ha/an,
ceea ce este extrem de convenabil atât pentru mediu, cât şi pentru bugetul de
familie.
La nivelul UE, calculele efectuate de diferite firme constructoare de
asemenea instalaţii arată ca în Fig. 90.

Fig. 90. Deviz privind costurile şi veniturile prin utilizarea unei instalaţii - model
de captat apa de ploaie

Modelul din Fig. 90 este unul complet şi de mare funcţionalitate. Precizăm,

însă, că există şi soluţii mult mai ieftine, mai ales dacă apa de ploaie este utilizată
preponderent pentru irigaţii.
Autorul acestor rânduri a realizat captarea apei de pe propria sa casă, din
Comuna Brebu - Prahova, cu un cost de numai 325 EURO. Apa este, însă, integral

18
utilizată numai la udatul grădinii de legume. Cu cât apa este mai puţină într-o
anumită zonă, cu atât este necesar a se efectua captarea fiecărei picături de apă de
ploaie.
Bilanţul apei devine pe zi ce trece din ce în ce mai puţin favorabil apei,
inclusiv la nivelul Europei.

6.2. Ce face Europa pentru managementul apei?

În primul rând redactează, în urma unor amănunţite cercetări asupra

mediului, DIRECTIVA APEI în anul 2000 [2000/60/EC], o abordare extreme de
ambiţioasă şi inovativă în domeniul Managementului Apelor (Fig. 91).

Fig. 91. Directiva Apelor [2000/60/EC]

Pe scurt, Directiva Apelor implementată şi în România cuprinde şi

elementele legislative cheie pentru:
 protejarea tuturor apelor, indiferent de tipul acestora (râuri, lacuri, ape
maritime, ape costiere, ape subterane);

19
 identificarea şi realizarea de proiecte şi obiective care să conducă la atingerea
obiectivului de APE BUNE până în 2015, pentru toate modelele de apă;
 deoarece apa nu are frontiere, este necesară şi reglementată cooperarea între
toate ţările implicate în gestionarea resursei (Bazinul Dunării, al Tisei etc., în
care este implicată şi România);
 verificarea participării active şi responsabile în managementul resursei de apă a
întregului aparat politic, economic şi social;
 crearea şi implementarea de politici financiare pentru valorificarea superioară şi
eficientă a apei. Implementarea normei „Poluatorul plăteşte”.

Am afirmat deja că apele sunt în pericol mare chiar şi în Europa şi că, în

lipsa unui management eficace, o criză a apei poate oricând să apară. Fiind o zonă
foarte industrializată a lumii, marea problemă nu constă în lipsa apei dulci în
general, ci în lipsa calităţii apei pentru consum. Sunt extrem de rare metropolele
Europei care oferă la robinet apă potabilă. Printre ele se numără şi Viena, despre
care am mai vorbit. Bucureştiul are la robinet apă toxică şi ea constituie o mare
problemă de sănătate pentru acea parte a populaţiei care nu are resurse să o
cumpere de la supermarket. Putem, deci, afirma că „ÎN EUROPA APA ESTE
AMENINŢATĂ, ATÂT CEA PENTRU BĂUT, CÂT ŞI CEA PENTRU ALTE
FOLOSINŢE” (Fig. 92).

Fig. 92. Funcţiile şi riscurile asociate apei în zona europeană

20
 Managementul reţine aici mai multe probleme şi anume:
1. Creşterea economică, în actuala formă, poate fi redusă semnificativ din cauza
lipsei de apă. Ca să supravieţuiască, economia Europei va fi obligată să accepte
„noua economie” prin utilizarea modelelor naturale integrate în care resursele,
inclusiv apa, se vor utiliza în cantităţi foarte mici ca mijloace de producţie şi în
care poluarea practic va lipsi (Economia biologică). Modificările în structura
zăcămintelor de apă vitală, de băut, vor fi de asemenea semnificativ influenţate
de modificările climatice, care vor oferi alternativ inundaţii mari, uneori
catastrofale, şi secete distrugătoare. În acest caz, efectul antropic se manifestă
indirect, iar legislaţia UE se orientează spre reducerea emisiilor. Este, deci,
interesant de urmărit corelaţia dintre creşterea emisiilor şi dificultăţile
managementului apei (Fig. 93).

Fig. 93. Efectul timp de reacţie ecologică al emisiilor industriale asupra calităţii
apei (original)

Emisiile au început să se intensifice odată cu atingerea vârfului industrializării.

Poluarea apelor se resimte puternic după circa 10-15 ani de la primele lansări
masive de emisii, iar la nivelul Europei s-au stabilizat după anul 2000.

21
 Această diferenţă în ani o denumim timp de reacţie ecologică, în care poluarea
industrială reuşeşte să pătrundă în intimitatea ecosistemelor şi a resurselor,
inclusiv a apelor. Reversul este de asemenea valabil. Măsurile de depoluare pe
care managementul le ia acum îşi vor face simţite efectele de abia după 15-20-
30 ani, iar pentru unii factori poluanţi chiar cu mult mai mult. Timpul de reacţie
ecologică apare datorită încercărilor modelelor naturale de a tampona efectele
poluării. Persistenţa acesteia din urmă învinge rezistenţa naturii şi poluarea
resurselor se înfăptuieşte apoi accelerat, în ritm alert.

2. În portofoliul de condiţii şi precizări al UE sunt cuprinse şi opţiunile pentru

unitatea măsurilor, a strategiilor manageriale la nivel european, elaborate pe
bazine hidrografice pentru uşurinţa implementărilor (Fig. 94).

Fig. 94. Precizări ale DCA privind Managementul Apei

la nivel de bazin hidrografic

În cazul Europei, cel mai mare fluviu, Dunărea, are o situaţie fericită pentru că
el curge exclusiv prin teritorii UE şi se pot alcătui politici unice. Însă în cazul
unor râuri mari, cum este Tisa, o parte din riverani nu sunt membri UE şi nu
sunt dispuşi să coopereze pentru o unitate a strategiilor managementului
bazinului hidrografic (cazul Ucrainei). În asemenea situaţii, tratativele sunt

22
 uneori grele şi deseori se implementează măsuri izolate, care nu conduc la
rezultate de succes.
Intrând în detalii privind evaluarea ecologică şi chimică, DCA defineşte factorii
care determină „starea ecologică a apelor” şi oferă o clasificare a stărilor
ecologice prin bonitări de la 1 la 5, în care nota 1 indică o calitate foarte bună,
iar nota 5 o calitate foarte slabă. Între cele două se află stările intermediare,
prezentate şi în Fig. 95.

Fig. 95. Definirea şi clasificarea stării ecologice a apelor în viziunea DCA

3. Uniunea Europeană a pus la dispoziţia naţiunilor sale alte condiţii şi precizări

legate de implicarea cetăţenilor, iar sub genericul „Apa şi Societatea” a elaborat
programe concrete de informare, educaţie, gândire şi participare.
Cu toate acestea, implementarea proiectelor ieşite din Directivă se realizează
greoi, în cicluri recurente de câte 6 ani (primul 2009-2015) - Fig. 96.
Implicarea publicului aduce Managementul Apei în zona „Sistemului integrat al
managementului apei”, care presupune că ecologicul, economicul şi socialul au
un ţel comun tratamentului egal ca importanţă în realizarea scopurilor prin
proiectele planificate şi prin implementarea lor.
Managementul integrat al apei, aşa cum se va vedea, are nevoie de multă
cercetare.

23
 Fig. 96. Implicarea publicului în programele DCA sub sloganul „Apa şi
Societatea”. Rezultatele în exteriorul nucleului UE rămân încă modeste.

Managementul Integrat presupune o atitudine echidistantă şi absolut pozitivă

faţă de resursa de apă a tuturor actorilor care consumă apă în spiritul respectării
legilor naturii şi societăţii sub o Guvernanţă care stimulează aceste iniţiative.
Managementul la nivel înalt a constatat faptul că guvernele, politicienii se pot
înţelege între ei în unele politici economice globale, nu însă în politicile de
mediu şi în cele agricole.
Dovada a venit de la plictiseala oferită lumii de Conferinţa Internaţională de la
Berlin din Ianuarie 2012 privind nutriţia populaţiei lumii în anul 2050, la care
autorii cărţii au fost prezenţi.

6.3. Obiectivele urmărite de Directiva Cadru a Apei (DCA)

Am selectat în total 7 obiective din mai multele care se găsesc în document

(Fig. 97 şi 98).
Activitatea de prevenire este văzută ca cea mai eficientă măsură de protecţie
a apelor, ţinând cont şi de faptul că este şi cea mai ieftină.

24
 Fig. 97. Obiective preventive de protecţie a apelor, componentă principală SMA
(Sistem de Management al Apelor)

Fig. 98. Obiective preventive şi legislative pentru protecţia apelor (DCA)

Prevenirea presupune, înainte de toate, eliminarea oricăror surse de poluare a

apelor. Apele curate se poluează frecvent de către apele murdare, care ies
necurăţite din sistemele industriale (vezi şi Fig. 99).
Foarte frecventă este poluarea cu petrol (hidrocarburi) sau alte derivate, care
au loc accidental, prin avarierea unor petroliere în zonele marine, sau voit,
inconştient, aşa cum se întâmpla prin anii ’60, ’70 în industria germană, care a
omorât până la „0” râurile Mains şi Rhin. Au trebuit 20 de ani de reconstrucţie
pentru refacerea acestora şi consolidarea durabilă a refacerii (constatări personale).

25
 Pentru managementul ulterior al reconstrucţiei calităţii apei este necesar să
se cunoască factorii importanţi ai poluării resursei la scară globală sau punctuală.

Fig. 99. Canal de deversare a apelor

poluate cu reziduuri petroliere în
Mains (sursa: Thomasarchive.de)

Un model tip bioramă este prezentat în Fig. 100.

Enumerăm încă o dată factorii majori poluatori ai apei, care preocupă
întreaga omenire, mai puţin pe cei care poluează.

Fig. 100. Principalele forme şi conţinuturi ale poluării apelor de tot felul
(sursa: www.bildwoerterbuch.com)

26
 Petrolul - poluează mările, oceanele, râurile, lacurile, solurile cu
apa lor cu tot;
Reziduurile - de regulă, sunt aruncate clandestin pe fundul
radioactive oceanelor, în containere speciale;
- sub influenţa apei sărate acestea, în timp, se vor
deschide, poluând masiv apele marine ale planetei;
- viaţa este în primejdie;
Reziduurile - ape uzate, hidrocarburi, diverse chimicale, detergenţi,
industriale foarte metale grele, metaloizi, săruri bazice şi alcaline, alte
numeroase ca substanţe organice în soluţie sau suspensie;
provenienţe - poluează râuri, lacuri, ape marine, ape freatice, soluri
cu apele lui etc.;
Agricultura - se consideră că evoluţia agriculturii spre cea intensivă
intensivă a fost una din marile greşeli ale omenirii în tentativa ei
de a obţine alimente multe şi ieftine;
- au ieşit alimente multe şi de calitate foarte slabă, la
care s-a adăugat distrugerea solurilor şi a apelor.
Agricultura intensivă înseamnă prea multe
îngrăşăminte cu azot fixat industrial (Revoluţia Verde)
în detrimentul celui natural. Mai înseamnă arderea
humusului şi plecarea în atmosferă a CO2. Înseamnă, de
asemenea, pesticide organice, necorelate cu capacitatea
de neutralizare a ecosistemelor.
Poluarea cu nitraţi şi pesticide a apelor subterane
este cel mai grav fenomen de poluare, care afectează pe
termen lung rezervele strategice de apă ale planetei
(sursa: wasserverschmutzung)
Poluarea apelor cu nitraţi poate veni şi din
crescătoriile intensive de animale, atunci când
deversările apelor nu sunt trecute prin staţiile de epurare

27
 şi când gunoiul de grajd nu este fermentat în instalaţii
speciale (Biogaz).
Deversarea apelor menajere ale oraşelor direct în
râurile limitrofe ale localităţilor este, de asemenea, o
crimă ecologică la adresa apelor (cazul capitalei
Bucureşti, al Mangaliei şi al majorităţii oraşelor
costiere, dar şi al altora).
Gropile de gunoi neizolate şi unde resturile
menajere nu se procesează permit ploilor să antreneze
în subsol, spre apele freatice, cantităţi mari de nitraţi,
toxine proteice şi microorganisme dăunătoare. Poluarea
apelor freatice este multiplă şi extrem de păgubitoare.

Pentru fiecare fel de poluare, ţinând cont de DCA, managementul efectuat,

de regulă, din firme de consultanţă, cele mai multe venite în România din UE,
efectuează proiecte atât pentru protecţia preventivă, cât şi pentru cea curativă, în
ultimul caz frecvent sub denumirea de „Reconstrucţie ecologică a resursei”.
Câteva politici şi strategii care vizează direct Managementul Apei sunt
prezentate în Fig. 101.

Fig. 101. Unele politici şi strategii aduse de DCA 2002

28
 S-a arătat că cel mai potrivit management al apelor în teritoriu, îndeosebi al
celor curgătoare, se aplică la nivel de bazin hidrografic. Proiectele de protecţie şi
cele de reconstrucţie vizează acest mod de gândire, care se vrea unitar la nivelul
UE.
Am arătat deja că la nivelul Europei unite există 110 districte hidrografice.
Cel mai mare dintre ele este Dunărea, care are deja un proiect implementat
transnaţional, la care participăşi 2 ţări non-UE. Un studiu de caz din teritoriul
României va fi prezentat în paginile următoare.
A doua politică care stă la baza evaluării calităţii apelor constă în bonitarea
şi încadrarea acestora în cele 5 categorii (vezi Fig. 95), în care se ţine cont de
calitatea, dar şi dimensiunile biosului. Înaintea începerii proiectului este necesar să
cunoaştem „starea actuală” a apei şi a ecosistemului sau ecosistemelor în care se
află poziţionată. Pentru caracterizarea stării „actuale” sau „prezente” a apei este
insuficientă bonitarea ei.
Pentru aceasta se înfăptuieşte o cercetare ecologică de detaliu, prin care se
determină parametrii fizici, chimici, biologici şi, în final, ecologici ai întregului
bazin. Se elimină parametrii inutili şi se reţin cei care intră în calculul de proiectare
a măsurilor, a strategiilor ce se iau. Acestea vor acţiona în aşa fel încât apele să
devină, într-un timp „estimat”, ape bune (nota 1-2 din sistemul de bonitare). Este
foarte important de reţinut că bonitarea nu este întotdeauna uşor de făcut fiindcă
evaluatorul, foarte frecvent, nu este la curent cu poluările „surpriză” ce pot să
opară uneori într-un anumit bazin.
Este mai corect să luăm în calcul comportamentul fiinţelor acvatice, mai ales
în lacuri şi ape curgătoare. Dacă peştele moare brusc este clar că avem în faţă o
poluare energică cu chimicale sau suspensii mici şi multe, iar nota de bonitare
scade brusc (CNRS - 2001). Un comportament îl au şi microorganismele care
poluează apele. Poluarea poate să fie foarte diversă, dar poluarea cu materiale
organice este aceea care imprimă apelor o reducere a calităţilor. În asemenea ape
poate apărea un subsistem ecologic asemănător celui din sol.

29
 Cercetătorii CNRS, ca şi Ifremer environmental (2011) utilizează pentru
evaluarea stării ecologice o schemă ca cea procesată de noi în Fig. 102. Precizăm
încă o dată că definirea stării ecologice a unei mase de apă include neapărat şi
constituente biologice precum: fitoplancton, macroalge, angiosperme, vertebrate,
peşti etc., dar şi factori fizico-chimici manipulanţi, precum temperatura, cantitatea
de oxigen, nutrienţi, salinitate, turbiditate etc. Există şi factori hidromorfologici:
profunzimea, mareea, curenţii etc.
Schema de evaluare pe care o prezentăm indică modul în care sunt prinse,
luate în considerare elementele de calitate biologică, fizico-chimică şi hidro-
morfologică în clasificarea stării ecologice rezultate din metodologiile puse la
punct de DCA în 25.01.2010.

Valorile estimate pentru Parametrii Parametrii Apele se

fizico-chimici hidromorfologici DA clasează în
elementele de calitate DA DA
corespund sau nu categoria „stare
biologică corespund sau corespund sau nu
unei stări bune? foarte bună”
nu referinţelor unei stări bune?
(standardelor)?
NU
Apele se
Condiţiile clasează în
NU fizico-chimice: DA categoria „stare
a) asigură bună”
funcţionarea
Valorile estimate pentru
ecosistemului?
elementele de calitate Apele se
b) respectă NU
biologică diferă uşor faţă clasează în
normele NQE* categoria „stare
de valorile standard?
(NCM) pentru mijlocie”
poluanţii specifici?
NU DA Apele se
Diferenţele sunt clasează în
medii? categoria „stare
Se clasează în funcţie de DA mediocră”
mai mult
distanţa între valorile decât atât
elementelor de calitate Apele se
Diferenţele sunt mai mult decât atât clasează în
biologică cu cele mari categoria „stare
asociate standardelor (remarcabile)? proastă”
*NQE (NCM) = Norme de calitate a mediului emise de DCA
Fig. 102. Evaluarea stării ecologice a apelor pornind de la modul de agragare a
elementelor care exprimă calitatea factorilor determinanţi (prelucrare după DCA)

Fiecare element de calitate surprins este descris în rubrica „elemente ale

calităţii”, într-o fişă care detaliază şi modalităţile de monitorizare a lor. Fiecare

30
dintre cele 3 grupe de factori poate avea 5 calificative, aşa cum s-a arătat anterior şi
anume:
1. foarte bun;
2. bun;
3. mediu;
4. mediocru;
5. slab (prost).
Cu excepţia hidromorfologiei, care comportă 2 faze (foarte bune şi bune),
acestea sunt prezentate în anexe ale DCA şi preluate prin decrete de guvern de
către fiecare ţară UE (vezi decretul din 24 februarie 2010 al guvernului francez, cel
mai bine elaborat din Europa).
Cele 3 grupe de factori se prezintă în Fig. 103.

Stare ecologică

Elemente de calitate fizico-

Elemente de calitate
chimică care susţin Hidromorfologie
ecologică
biologicul

 calitate fitoplancton  calitate temperatură  calitate hidromorfologie

 calitate macroalge  calitate salinitate
 calitate angiosperme  calitate transparenţă
 calitate nevertebrate  calitate exigen dizolvat
bentonice, substrat  calitate nutrienţi
moale
 calitate peşti

Note 1-5 Note 1-5 Note 1-2

Fig. 103. Cele 3 categorii de factori utilizate în Fig. 104 care determină „starea
ecologică”

Evaluarea apelor este foarte importantă, iar UE a finanţat proiecte foarte

costisitoare (vom prezenta unul din România) atât pentru învăţarea uniformă a
modului de aplicare, cât şi al implementării ei.

31
 Beneficiile obţinute de naţiuni, zone şi întreprinderi ca urmare a
implementării DCA se împart în 3 categorii şi sunt prezentate în Fig. 104.
Sintetizate după DCA, cele 3 grupe mari de beneficii apar ca o consecinţă
firească a ceea ce denumim „AVANTAJELE APEI CURATE”, căci pe acolo pe
unde trece „apa curată”, vie, dătătoare de viaţă, întâlnim numai avantaje, fie că ele
se adresează mediului, socialului sau economicului. Deşi UE a evitat cu grijă acest
lucru, există şi mari „avantaje politice” reieşite din faptul că „apa curată” stinge
conflicte, susţine hrănirea oamenilor, creează armonie şi contribuie uneori imens la
instalarea „bunei guvernanţe”, despre care în mod nemeritat se discută atât de mult
la nivelul Comisiei Europene. Cel mai important câştig este acela al deschiderii
căii spre „dezvoltarea durabilă în toate domeniile de activitate” la evoluţia
dezvoltării durabile spaţiale (locale, naţionale, europene şi globale) pe timp
nelimitat, cu condiţia ca managementul apei să menţină starea de „apă foarte bună”
a sistemului.

Fig. 104. Cele 3 grupe de avantaje obţinute prin implementarea DCA

În acest sens, DCA pune la dispoziţia ţărilor membre şi un set de

instrumente manageriale (Fig. 105) atât pentru monitorizarea şi clasificarea apelor,
cât şi pentru implementarea strategiilor de „curăţire” a lor şi de planificare a

32
utilizării raţionale a resursei la nivel de bazine hidrografice. Se alocă, în acest sens,
fonduri importante, din nefericire nu întotdeauna folosite cu maximum de
eficienţă.

Fig. 105. Instrumente manageriale oferite de Directiva Cadru a Apei pentru o apă
foarte bună la nivelul Europei

Metodologia de monitorizare a debitelor şi calităţii apei depinde de sistemul

economic şi social în care apele „lucrează”. O atenţie deosebită se acordă
„minelor”, industriilor chimice şi constructoare de maşini, care pot impurifica mari
cantităţi de apă. În acest sens, UE a pus la dispoziţie şi Ghiduri speciale, traduse şi
publicare şi în limba română.
Sistemul naţional de monitorizare a apelor cuprinde 7 subsisteme, fiecare
dispunând de metodologii specifice. Este vorba de:
1. subsistemul râuri
2. subsistemul ape de tranzit
3. subsistemul ape marine litorale
4. subsistemul ape puternic modificate şi artificiale
5. subsistemul ape subterane
6. subsistemul ape uzate
7. subsistemul ape diverse.
Directiva Cadru în domeniul apei sistemelor naţionale oferă 3 tipuri de
monitoring şi anume:
1. monitoringul de supraveghere
2. monitoringul operaţional
3. monitoringul de investigare.

33
 Monitorizarea calităţii ecologice, în sensul celor prezentate în Fig. 102 şi
103 presupune:
 existenţa unui personal de buni specialişti, motivat şi implicat în
aplicarea procedurilor DCA;
 dotarea cu aparatură de observaţii, măsurători şi prelevarea
probelor, precum şi accesul la laboratoare moderne în vederea
realizării analizelor solicitate, a interpretării şi evaluării calităţii
după criteriile prezentate (Fig. 106 şi Fig. 107).

Fig. 106. Prelevare de probe la Societatea Ardusat pentru

monitorizarea calităţii apei
(Sursa: http://www.infomm.ro/monitorizare-la-ardusat-privind-calitatea-apei)

Entitatea evaluată reprezintă un „CORP DE APĂ”, definit de DCA pentru

apele de suprafaţă ca „un element distinct şi important de apă de suprafaţă, cum ar
fi: un lac natural, un lac artificial, un curs de apă, râu sau canal, o parte a unui râu
sau canal, apa de tranziţie sau o parte din apa marină litorală” (Art. 2.10). Pentru
apele subterane, „un volum distinct de apă subterană dintr-un acvifer sau mai multe
acvifere” (Art. 2.12).
Corpul de apă, ca unitate fundamentală în monitorizare, nu va fi disociat de
celelalte „subsisteme de mediu” cu care vine în contact. Împreună vor forma
„sistemul de mediu” - ecosistemul sau arealul ce va fi adus în întregime prin
„managementul de mediu şi metodologiile sale” la acea „stare bună sau foarte
bună” a întregului sistem.

34
 Managementul apei va fi încununat de succes, în deplinătatea lui, numai
atunci când mentalitatea şi educaţia tuturor celor care intră în contact cu apa şi o
folosesc vor atinge cotele civilizaţiei medii ale Uniunii Europene.

Fig. 107. Sistem instituit de Ordinul 1072 al MADR privind etapele de efectuare a
actului de monitorizare a apelor înainte de apariţia completă a DCA
(Sursa: http://www.dsclex.ro/legislaţie/2004/ianuarie2004/imagini/71/71.jpg)

Uniunea Europeană are, în acest moment, deficienţe de gândire în politicile

agrare şi financiare. Nu însă şi în politicile DCA legate de mediu şi îndeosebi de
apă. Deşi sunt naţiuni care consideră că exigenţele sunt mai mari decât ar fi

35
normal, noi considerăm că „normalitatea” este o chestiune relativă şi că
„exigenţele” privind calitatea apei pot conduce cu adevărat la rezultatele aşteptate
în domeniul dezvoltării durabile.
Din aceste motive foloseşte şi un sistem de marketing în promovarea
strategiilor cuprinse în DCA (Fig. 108).

Fig. 108. Sloganuri utilizate de UE în

promovarea strategiilor DCA

Probabil pare utopic, dar există mulţi, mult prea mulţi cetăţeni ai Uniunii
Europene care consideră apa ca o componentă banală a vieţii lor, fără
conştientizarea ei ca resursă „limitată” cantitativ şi calitativ. De aici şi uşurinţa cu
care mulţi dintre semenii noştri „murdăresc” apa. Un sondaj efectuat de autori în
lumea rurală a zonelor submontane a relevat că peste 60% dintre locuitori nu
realizează că „fără apă nu există viaţă” şi niciunul nu consideră că ar avea un
„comportament rău, neadecvat faţă de apă”.
Este un motiv de îngrijorare care a condus UE la un atent mecanism de
implementare geografică, de la nivel mare la nivel mic, vizând toate punctele care
consumă apă (Fig. 109) şi care nu pot fi separate de protecţia mediului în
ansamblul său, ci dimpotrivă, se intercondiţionează reciproc. Căci o poluare, de
exemplu la Izvoarele Dunării, se poate transmite pe întreaga lungime a fluviului,
afectând toate cele 8 ţări prin care trece. O poluare cu cianuri pe Tisa, la Baia

36
Mare, a afectat grav parcursul acestui râu pe teritoriul ungar până la vărsarea în
Dunăre, creând o anumită stare de tensiune între Ungaria şi România. Asemenea
exemple sunt extrem de numeroase, încă un motiv pentru care Uniunea Europeană
finanţează mari proiecte cu caracter EDUCATIV-PRAGMATIC.

Fig. 109. Model de implementare a Directivei Apei şi a protecţiei mediului în

general

Un asemenea studiu de caz l-a constituit şi proiectul intitulat „Proiect pentru

creşterea calităţii apei în Bazinul Hidrografic Transfrontalier Siret” (Fig. 110).

Fig. 110. Model de prezentare a studiului de caz din Bazinul Hidrografic

Transfrontalier Siret

Proiectul a fost unul cu caracter educativ, dar şi pragmatic, fără simulări

inutile, şi şi-a propus 3 grupe de obiective specifice (Fig. 111).

37
Fig. 111. Cele 3 grupe de obiective specifice studiului de caz Bazinul Hidrografic
Transfrontalier Siret (http://www.apesiret.usv.ro/index.html#n)

Proiectul nu-şi propune eliminarea realizărilor de până acum din zona

Bazinului Siret, ci numai MODERNIZAREA, la nivelul noilor exigenţe, a
Sistemului de Monitorizare, cu accent pe scopul final, devenit obiective centrale şi
anume „noua cunoaştere” în domeniu prin instruirea personalului tehnic din
instituţiile responsabile şi printr-o informare de asemenea responsabilă a tuturor
agenţilor economici, a locuitorilor, dar şi a administraţiei, care este corect să
devină o singură unitate gânditoare şi pragmatică în managementul apei şi a
mediului, în general, din Bazin.

Fig. 112. Grupul ţintă vizat de Proiectul Bazinul Hidrografic Siret

38
 Grupul ţintă (Fig. 112) este alcătuit din grupe de persoane dintre cele mai
specializate, ce aparţin principalelor instituţii responsabile, atât din zona
românească, cât şi din cea ucraineană. Informaţiile obţinute din cercetări sunt
difuzate exact spre grupele de interes, care devin simultan şi grupe de susţinere şi
implementare a rezultatelor studiului, mai ales în partea de conservare cantitativă şi
calitativă a resursei de apă (Fig. 113).

Fig. 113. Modelul de difuzare a informaţiilor către grupele de interes în zona de

implementare a Proiectului Bazinul Hidrografic Transfrontalier Siret

Informaţiile reieşite din cercetare sunt difuzate către 5000 de persoane, din
care 4000 din judeţul Suceava şi 1000 din zona Cernăuţi. În continuare s-a
considerat că informaţiile pot pătrunde prin fenomenul ondulatoriu (valuri) către
un număr cât mai mare de locuitori. Au primit de asemenea informaţii, în scopul
utilizării lor, 30 de firme şi 35 de instituţii din amândouă zonele transfrontaliere.

Motivaţia alegerii grupului ţintă (Fig. 114) este una strategică, gândită să
conducă la implementarea sigură a proiectului şi la un grad ridicat de satisfacţie al
beneficiarilor proiectului (Fig. 115).

39
Fig. 114. Modelul motivaţional al alegerii grupului ţintă pentru proiectul Bazinul
Hidrografic Transfrontalier Siret

Fig. 115. Beneficiarii de drept ai proiectului

40
 Rezultatele obţinute în plan tehnic nu sunt foarte corect cuantificate. Sunt
însă scoşi în evidenţă factorii de risc sub formă de surse punctiforme şi difuze de
poluare şi reducerea evaziv cuantificată a ameliorării lor (Fig. 116).

Fig. 116. Un model insuficient cuantificat de prezentare a rezultatelor

tehnice obţinute în Proiectul Transfrontalier Bazinul Siret

Tabelul 5. Un model elaborat

al rezultatelor obţinute în plan
logistic pentru Proiectul
Transfrontalier Bazinul Siret

41
 Dimpotrivă, putem aprecia că în plan logistic s-au obţinut 7 rezultate
concrete, caracterizate de 8 indicatori de concretizare a acestor rezultate, dotări,
acorduri de parteneriat, persoane instruite, studii de mediu, site-uri pe Internet,
seminarii etc.
Modele de proiecte asemănătoare s-au mai efectuat şi în alte bazine. Cel mai
important şi complex este, poate, cel al Dunării, care constă dintr-o succesiune de
proiecte transfrontaliere care vizează nu numai managementul apei, ci unul
complex, mediu - economic - social.
Directiva Cadru pentru Apă (DCA) este poate cel mai complet instrument de
management al apei în zona Uniunii Europene. Departe de a fi unul complet, el
este la început, înainte de toate, un instrument util cu caracter legislativ. El este, în
egală măsură, un document politic cu un profund caracter ciclic (Fig. 117), aşa
cum ciclic este şi circuitul apei pe pământ.

Fig. 117. Modelul schematic al Directivei Cadru pentru Apă (DCA) a

Uniunii Europene văzut ciclic şi politic

Modificarea condiţiilor climatice, ca factor important de impact, modifică

criteriile managementului apei pe continent, în primul rând în planul distribuţiei.
Sudul va primi cu mult mai puţină apă decât nordul. Concomitent, el va primi şi
mai multă căldură.
Ciclicitatea modelului de derulare a apei a fost demonstrată în acest capitol.
Rămân insuficient studiate şi prezentate impactul reconstrucţiei, al ajustării ciclului
asupra costurilor şi al plătitorilor acestor costuri. Bruxelles-ul plăteşte, dar el nu

42
produce. Utilizatorii de apă, ca şi poluanţii, sunt mulţi, dar foarte puţin dornici de
plată pentru un management performant al resursei.
Managementul Apei, ca subsistem al Managementului Mediului, dar integrat
acestuia, rămâne o problemă multifuncţională cu încă multe necunoscute, cu multe
cunoscute nerezolvate şi cu o desfăşurare incertă în planul viitorului, deşi se ştie
bine că resursa devine din ce în ce mai limitată calitativ şi mai neuniform
distribuită geografic. Ceea ce va lipsi cu adevărat este apa vie, potabilă, cea care
întreţine viaţa pe pământ.

43