RESURSELE DE APĂ DULCE

ŞI SUPRAFEŢELE IRIGATE
 Planul seminarului:
 Definiție
 Utilizare
 Caracteristici
 Importanța și rolul apei la nivel mondial
 Consumul mediu de apă
 Irigaţiile
 RESURSELE DE APĂ DULCE
Definiţie
 în sensul cel mai larg, apa existentă sub diverse stări de
agregare la suprafaţa planetei în subsol şi în atmosferă
(hidrosferă)
 în funcţie de particularităţile reliefului hidrosfera se
diferenţiază în:
 ape subterane;
 ape curgătoare; stare lichidă
 lacuri, mări şi oceane;
 gheţari de calotă şi montani, gheaţă subterană - stare
solidă
 În atmosferă: stare gazoasă (sub formă de vapori)
 RESURSELE DE APĂ DULCE
Circulaţia apei în natură are un rol f.
 Resursele de apă se caracterizează important în: formarea reţelei de ape
printr-o legătură permanentă – subterane, asigurarea apei în sol, formarea
circuit trecerea apei din precipitaţiilor
hidrosferă în atmosferă şi invers –
mecanism complex bazat pe
procese fundamentale (evaporaţia,
condensarea, gravitaţia)
 Precipitaţiile reprezintă principala
sursă de alimentare a apelor
curgătoare şi a celor subterane
 Cantitatea de apă deversată anual de
apele de suprafață în oceane este de
cca 35.000 kmcubi, iar prin procesul
de evaporație se reîntorc din ocean
în atmosferă cca 450.000 kmcubi,
constituind sursa de alimentare cu
apă a acesteia
Sursa: Raport Water Fact &Trends, ONU
REPARTIŢIA RESURSELOR DE APĂ DE GLOB
 96,5% din volumul hidrosferei este apă sărată;
 3,5% apă dulce (apele subterane, apele din gheţari,
umezeala din sol şi atmosferă, apa din plante, o parte
din lacuri şi apa din râuri) o parte este
inaccesibilă*, rezultând o valoare f. mică a
resurselor de apă disponibile (0,5%)
 apa dulce: calote glaciare şi gheţari (77,2%)
ape subterane şi umiditatea solului (22,4%)
lacuri şi mlaştini (0,35%)
umiditatea atmosferică (0,04%)
râuri (0,01%)

*(apa în stare solidă: Antartica, Groenlanda, Insulele Artice, gheţari montani)

Apele continentale
 Apele subterane
-după adâncime: -ape freatice (alcătuiesc orizontul acvifer cel mai de
suprafaţă, cantonat în depozie friabile şi susţinut de un strat
impermeabil);
-ape de adâncime (se întâlnesc în profunzime,
prinse între straturi impermeabile, cu posibilitatea de a fi captate);
-valorificarea intensă a resurselor de ape subterane – problemă de mare
importanţă pentru regiunile cu deficit mare de umiditate şi pentru cele
în care nu există o reţea de râuri bine dezvoltată: ex. Africa de Nord,
Australia, Asia Centrală, Orientul Apropiat şi Mijlociu, ş.a.
-în Israel, irigarea terenurilor agricole se bazează în proporţie de 60% pe
ape subterane
Apele minerale şi termale: utilizate în scopuri balneo-terapeutice
Apele continentale
 Apele curgătoare – alcătuiesc o reţea hidrografică unitară,
organizată pe bazine în care artera principală are rol de colector
principal;
 disproporţii însemnate în privinţa repartiţiei geografice a reţelei
hidrografice pe ţări şi continente: Asia cu 31 % din volumul de apă
scurs; America de Sud (25%); America de N (18%), Africa (9,7%),
Europa (6,8%), Australia şi Oceania (4,9%)
 D.p.v.d. al disponibilului de apă dulce pe cap de locuitor, ierarhia
continentelor se schimbă: America de S, America de N., Australia şi
Oceania, Europa, Asia, Africa.
 La nivel de ţări sunt 9 state care deţin 60% din rezervele disponibile de
apă dulce: Brazilia, Rusia, China, Canada, Indonezia, SUA, India,
Columbia, Congo
Gradul de acoperire a surselor de apă potabilă la nivel de
macroregiuni

Sursa: ONU
 Lacurile
 numărul acestora este de cca 1 milion la nivel mondial,
acoperind o suprafaţă de 2 mil. kmp;
 Reprezintă 0,017% din resursele de apă ale Terrei;
 Mai mult de jumătate din volumul de apă al lacurilor
de pe Terra este de apă dulce;
 Dintre cele mai mari lacuri: Baikal, Marile Lacuri
Americane, Aral, Vänern, Onega, Tanganika, ş.a.
Gheţari şi zăpezi permanente
 Se întâlnesc la toate latitudinile, inclusiv în zona ecuatorială, ocupând
o suprafaţă de 16,2 mil. kmp, reprezentând 11% din suprafaţa uscatului;
 Volumul de apă cantonat în stare solidă este de cca 24 mil. km cubi, din
care în Antartica-21,6 mil. km cubi, în Groenlanda – 2,34 mil. km cubi,
în Ins. Artice – 83.500 km cubi, în zona montană: 40.600 km cubi;
 Apa concentrată în gheţari – rol important în alimentarea şi
regularizarea cursurilor de apă, fiind principala sursă de alimentare în
perioada de vară;
 Râurile care se alimentează din gheţari se pretează f. bine la irigaţii şi
amenajări hidrotehnice;
 Aisbergurile desprinse din gheţarii de calotă – sursă importantă de apă
dulce
 Utilizare metode artificiale de intensificare a topirii gheţarilor montani
(ex. în munţii Tian Şan)
 UTILIZAREA RESURSELOR DE APĂ

 Agricultura (78%)- problema alimentaţiei & irigaţiilor;

 Industria (15%)– al II lea mare consumator de apă, tendinţă de creştere
 Consumul casnic, utilizarea apei pentru menţinerea sănătăţii (7%);
 Problema energetică – utilizarea energiei hidraulice;
 Transport maritim, navigaţia fluvială – cea mai rentabilă
 Problema mediului – unul din factorii de mediu cei mai ameninţaţi cu
poluarea sau epuizarea rezervelor de apă.

Modalităţi de utilizare a apei - Sursa: ONU

 Caracteristici ale resurselor de apă
 Epuizabile, regenerabile refăcându-se în mod ciclic
(circuitul apei în natură);
 Distribuţie neuniformă în spațiu şi timp;
 Posibilităţi de transport limitate;
 Regim puternic influenţat de către om, atât sub aspect
cantitativ, cât şi calitativ;
 Resurse refolosibile;
 Important factor de mediu: rol în modelarea scoarţei
terestre, în declanşarea mecanismelor ce activează viaţa
pe Terra, importantă sursă de hrană pentru organismele
vii (conţinut bogat de săruri), ajută la îndeplinirea
funcţiilor vitale (ex. animalele mono şi pluricelulare);
 influenţa învelişului de apă asupra climatului;
Sursa: ONU
Importanţa resurselor de apă dulce la nivel
mondial
 Rolul apei
 Două din cinci persoane trăiesc în bazinele hidrografice ale unor râuri
internaţionale partajate cu mai multe ţări (145 de state)
 9 ţări pentru Amazon sau 11 ţări pentru Nil.
 Mekongul, unul dintre cele mai mari sisteme din lume,
susţine producţia de orez şi pescuit ce asigură existenţa a 60
de mil. de oameni, ce trăiesc în zona cursului inferior al
bazinului.
 40% din populaţia globului trăieşte în cuprinsul a 260 bazine
hidrografice de cursuri de apă şi lacuri transfrontaliere.
 O interdependenţă hidrologică
 dacă o ţară utilizează râul din amonte, cantitatea, calitatea
şi chiar debitul apei sunt afectate pentru utilizatorii din
aval;
 acelaşi lucru se aplică şi în cazul lacurilor şi stratelor
 Consumul mediu de apă:
 variază între state, atât între ţările dezvoltate, cât şi
cele slab dezvoltate
 de la 575 de litri/zi/pers în SUA,
 la 200-300 litri/zi/pers în majoritatea statelor U.E.
 până la sub 10 litri/zi/pers: Mozambic
 cât şi în interiorul statelor (în statele Arizona şi
California din SUA se consumă chiar şi 1000 de
litri/zi/pers)
 În mediul rural: Cantitatea de apa folosită pe domenii de utilizare
(2000)
40-140 m cubi/loc.
10%
20%
70%

Agricultural Industrial Domestic

 Consumul mediu de apa/pers/zi 1998-2002
700

600

500

400

300

200

100

0 Consumul mediu
de apa/pers/zi
1998-2002

Conform OMS şi UNICEF pragul minim este de 20 de litri/pers/zi, de la o sursă

ce trebuie să se afle la mai puţin de un kilometru.
Cantitatea este suficientă pentru băut şi uz sanitar.
De fapt pentru un trai decent, necesităţile zilnice ar fi în jur de 50 de litri/zi/pers.
 Pentru consumul populației se impun cerințe de calitate și
control permanent al proprietăților organoleptice, al
proprietăților chimice, radioactive admisibile,
bacteriologice și biologice;
 Dificultăți în aprovizionarea cu apă a populației (creșterea
numerică a populației, concentrări de populație în regiuni
cu resurse de apă modeste-Africa de N, mărimea și gradul
de dezvoltare urbană, lipsa resurselor financiare necesare
achiziționării instalațiilor pentru asigurarea necesarului de
apă în țările slab dezvoltate)
 Criza apei în unele regiuni: contrast între repartiția
resurselor utilizabile și cerințele pentru consum: 70% din
populația mondială (Asia SE, Africa, America de Sud) nu
dispune de alimentare cu apă potabilă;
 mediu de apă/loc:700mc/loc/an la nivel mondial, în Africa
40mc/loc/an
SURSE DE APROVIZIONARE CU APĂ POTABILĂ
 Apele subterane (avantaje: puritate ridicată, temperaturi și
debit constant, accesibilitate prin izvoarele pe care le
generează): Amsterdam, Londra, Paris, Manchester,
Detroit, Milano, Cluj-Napoca, Brașov
 Lacuri de acumulare/naturale: predominant utilizarea apei
din lacurile naturale: Chicago, Berlin, Zürich; lacuri
antropice: New York, orașele din bazinul Ruhr, Ploiești,
Cluj, Onești
 Râuri și fluvii: priză directă: Philadelphia, Londra,
București, Oradea
 Apă marină desalinizată: mai ales în zonele deficitare în
surse de apă continentală: Arabia Saudită, Cipru, Israel,
Malta: 30.000 mc/zi, Antilele Olandeze: 35.000 mc/zi
Venezuela: 7.000mc/zi, Kuweit: 5.000mc/zi
 IRIGAŢIILE
•irigaţiile fac parte din categoria lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi
asigură extinderea limitelor spaţiilor agricole, contribuind decisiv la
asigurarea necesarului de hrană pentru omenire;
• s-au dezvoltat cu precădere în zonele aride și semiaride, mai ales în
țările în curs de dezvoltare;
•cele mai vechi sisteme de irigaţii au fost folosite în urmă cu 4.000 ani
în Egipt şi China (cel mai vechi şi mai lung canal de navigaţie şi irigaţii:
Marele Canal Chinez), ulterior acestea fiind extinse în Mesopotamia şi
India; deşi erau zone fertile, erau afectate de inundaţii; pentru a controla
revărsarea apelor şi distrugerea recoltelor, dar şi pentru a conserva apa
pentru anotimpurile secetoase au fost create sisteme de canale (cele mai
vechi amenajări de irigaţii);
•America de Nord: Imperiul Aztec folosea mari sisteme de irigaţii
(Pleşa I., Câmpeanu S., 2001);
•În Europa primele lucrări de îndiguiri şi desecări în sec. XIII: Olanda;
(Pleşa I., Câmpeanu S., 2001);
 Irigaţiile
 Regimul de irigare permite dirijarea relaţiilor sol-apă-
plantă-climă în aşa fel încât să se asigure condiţii optime
pentru dezvoltarea plantelor;
 Selectarea metodei de irigare şi a regimului de udare
(intervalul dintre udări, numărul udărilor, cantitatea de apă
utilizată) se stabilesc pe baze ştiinţifice şi sunt adaptate
permanent în timpul exploatării agricole în funcţie de
condiţiile pedoclimatice, orografice, hidrologice, nevoile de
apă ale plantelor în diferite faze de dezvoltare, consumul de
apă al plantelor, ş.a.
 Scopul principal al irigării culturilor: obţinerea de
producţii mari şi eficiente în condiţiile menţinerii sau
ridicării fertilităţii solului;
 EVOLUȚIE TERENURI IRIGATE LA NIVEL MONDIAL
•sfarșit sec. XVIII: 8 mil. ha irigate; sfarșit sec. XIX: 40 mil. ha;
•1950: 94 mil. ha;
•1990: 265 mil. ha.;
•2005: 285 mil. ha

Evoluția terenurilor irigate la nivel mondial

300000000 285000000

250000000
250000000

200000000

150000000

100000000 94000000

50000000 40000000

8000000
0
1800 1900 1950 1990 2005

Sursa: FAO
IRIGAȚII
 În funcție de regimul de umiditate:
-irigații din necesitate: indispensabile în zonele
aride și semiaride pentru practicarea culturilor agricole
(regimul precipitațiilor are o distribuție sezonieră f.
inegală și valori scăzute ≤ 500mm/anual) – 55% din
suprafața uscatului;
-irigații complementare: rol de creștere a
producției culturilor: pentru obținerea mai multor
culturi pe an, devansare dată recoltare, alternanța
culturilor.
 Principalele tipuri de irigații (I)
Irigare prin scurgere la suprafață pe
brazde sau fâșii
Utilizată la culturile plantelor prăşitoare
(legume, pomi, viţă de vie), la culturile
semănate în rânduri dese (cereale, plante
furajere anuale);
Este alternativa vechii metode de irigare
prin canale
Avantaje: cheltuieli de exploatare reduse:
necesită consum redus de energie la
distribuirea apei la plante; investiţii mai
mici pentru echipamentul de udare;
Dezavantaje: randament mai redus în
comparaţie cu alte metode (ex. udarea prin
aspersiune); aplicarea necontrolată poate
duce la degradarea solurilor (eroziune,
Irigare prin scurgere
înmlăştinare şi/sau salinizare)
la suprafață
Principalele tipuri de irigații (II)
•irigarea prin aspersiune: se
realizează prin pulverizarea apei sub •Dezavantaje: cheltuieli de exploatare
presiune cu ajutorul unor mai mari (pentru o presiune mai
dispozitive (aspersoare) şi revenirea ridicată consum de energie crescut;
echipament energo-intensiv:
acesteia pe suprafaţa solului sau a
aluminiu, oţel), în condiţii de vânt
plantelor ;
puternic nu se mai asigură o
•în ultimii ani s-a dezvoltat sistemul uniformitate de udare satisfăcătoare,
mecanizat (mutarea mecanizată a etc.
“aripilor” de ploaie) ;
• teren cu relief neregulat, instabil
sau pe soluri nisipoase;
•Avantaje: asigură uniform
distribuţia apei, cu pierderi minime,
consum redus de forţă de muncă;
randament ridicat; folosită pentru
toate tipurile de sol şi de culturi;
utilizare multilaterală
Principalele tipuri de irigații (III)
Irigare prin submersie sau
inundare completă: impun
condiţii specifice la alegerea
terenului, ţinându-se cont de
criterii de ordin climatic, orografic
(microrelief uniform, plan cu
panta de 4‰), pedologic,
hidrologic (în apropierea unei
surse de apă cu debit asigurat pe
toată perioada de cultură a
orezului)
nivelarea în plan orizontal al
terenului şi împărţirea acestuia în
parcele delimitate de diguri mici
cu rol în menţinerea unui strat de
apă de înălţime variabilă (3-25 cm
în funcţie de etapa de dezvoltare a Irigare prin submersie
orezului), cu o reţea de alimentare folosită pentru culturile de orez
cât şi de evacuare a apei din
parcele;
Investiţia şi costul apei sunt foarte
ridicate.
Principalele tipuri de irigații (IV)
Irigare prin udare subterană
Irigare prin udare
subterană: utilizarea unor
conducte subterane: apa
este furnizată exact acolo unde
este nevoie, consum minim.
irigare uniformă: presiunea
apei este aceeaşi în fiecare
punct din conducta de
microirigare.
sistem de asamblare facil
deoarece este achizionat
preinstalat
sistem folosit şi pentru a
asigura apa pentru cerinţele
urbane: spaţii verzi, gazon
(stadioane)
Principalele tipuri de irigații (V)

Irigaţie prin picurare – tehnologie apărută în Israel

(Brown, Flavin, French, 2001), relativ nouă (folosită de
cca 55 ani) (Pleşa I., Câmpeanu S., 2001); iniţial folosită
în sere şi în zonele aride, dar cu timpul necesitatea de
folosi un sistem eficient de irigare a fost extins şi pt.
culturile de câmp, chiar şi din zona temperată
(Germania);
constă în distribuirea apei în mod lent, punctual la
nivelul solului cu un debit redus; solul îşi menţine un nivel
de umiditate relativ constant optim pentru plante
în prezent este folosită intens în Germania şi Franţa
-are o eficienţă deosebită, dar necesita costuri ridicate şi
munca manuală-este profitabilă pentru culturi de mare
valoare (ex. fructe şi legume)
 Irigaţiile tradiţionale întâlnite mai ales în
nordul Africii, Asia de Sud-Vest şi de Sud
 irigarea prin canale subterane (qanate, foggara)
 qanate: galerie subterană prin care ape din pânza freatică acumulate în depozitele de
grohotiș de la poalele munților sunt transportate la distanțe mari, prin cădere liberă,
asigurând aprovizionarea cu apă a localităților și irigarea oazelor; folosită încă din
Antichitate în Iran; tehnică preluată ulterior de arabi; în Sahara, unde a atins o
dezvoltare considerabilă, galeriile sunt cunoscute sub numele de foggara.
Irigare prin canale subterane
 Foggara - sistem de canale subterane de colectare
a apelor freatice, exploatate în regiunile algeriene şi
marocane ale Saharei, cu o lungime de 3000
km. Lucrări realizate cu mijloace rudimentare au
implicat folosirea unei forţe de muncă numeroase.
-ingeniozitatea şi amploarea construcţiei, un
deosebit simţ al organizării şi o cunoaştere temeinică
a tehnicii de captare a apelor freatice.

Irigare prin utilizarea

rotii hidraulice

Foggara

-irigarea prin canale de inundare

-irigarea cu shaduf-ul (India)
-prin utilizarea roţii hidraulice sau a
forţei animale
 Shaduf-ul – un dispozitiv folosit
pentru ridicarea apei în scopul
irigării, având o contragreutate
la un capăt, sprijinit de o structură
verticală.

Irigare cu shaduf-ul Irigare prin canale de inundare

 Irigaţiile moderne în funcție de sursele de apă
 sisteme de irigaţii alimentate din lacurile de acumulare
ale unor sisteme energetice (Egipt, India, S.U.A.);
 sisteme de irigaţii alimentate din importante artere
hidrografice prin intermediul unor canale magistrale
(Asia Centrală);
 sisteme de irigaţii care funcţionează pe baza surselor
subterane de apă (Australia, S.U.A.).
 2006 - suprafeţele amenajate pentru irigaţii
totalizează peste 285 mil.ha (18% din suprafaţa
arabilă)
 aceste suprafeţe oferă aproape 45% din necesarul de
hrană al omenirii.
 Repartiția suprafețelor irigate la nivel global pentru
anul 2006:
 Asia (72%)
 America de Nord şi Centrală (12%) Repartiția pe continente a suprafețelor
irigate
 Europa (7%)
Asia

 Africa (5%) 5% 3% 1% America de

7% Centrală
 America de Sud (3%) Europa
12%
 Oceania (1%) Africa
72%
America de

Oceania
Areale irigate
 Evoluția suprafețelor irigate la nivel mondial 1994 - 2006
290000

285000

280000

275000
1000 ha

270000

265000
Total mondial

260000

255000
•cele mai bune condiții pentru
250000
irigații în Asia unde sunt și cele
1994 2001 2004
ani
2005 2006
mai mari fluvii:
Ind, Gange, Yangtze, Huang
Ponderea suprafețelor irigate din suprafața agricolă și culturi He, Brahmaputra (izvorăsc din
permanente zone muntoase înalte)
18.6
18.4
18.2
18.0
17.8
% total

17.6
17.4 Total mondial
17.2
17.0
16.8
16.6
1994 2001 2004 2005 2006
ani
 Ponderea suprafețelor irigate la nivel mondial pentru primele 4 state la
nivelul anului 2006

 India 20%
 China 20% 20%

 Pakistan 7% 45%
China
India

 SUA 8%
20%
Pakistan
SUA
Restul lumii
7%
8%
 India
 este ţara cu cea mai mare suprafaţă irigată: suprapusă în
cea mai mare parte zonelor tropicală și subtropicală
musonice, extremitatea sudică-zona subecuatorială;
culturi agricole care necesită un consum mare de apă
(orez, grâu, trestie de zahăr, cereale);
 peste 57 mil ha, cu lucrări de irigare foarte vechi;
 condiții climatice favorabile pentru cultura plantelor,
irigațiile fiind folosite pentru obținerea unor producții
ridicate;
 cele mai multe suprafețe sunt amplasate în delta
Gangelui, Brahmaputra şi în bazinul superior al
Indusului.
 irigaţiile permit practicarea culturilor şi în sezonul
uscat, care se recoltează primăvara (culturi numite rabi).
 China
 a fost depăşită de India în ultimii ani în privinţa
suprafețelor irigate (56 mil. ha).
 irigaţiile permit obţinerea unor recolte bune pe văile
fluviilor Huang He şi Chang Jiang.
 Pakistan
 deţine peste 19 mil. ha terenuri irigate (aproape ¼ din
suprafaţa agricolă a ţării);
 cele mai extinse sisteme de irigaţii sunt localizate în
regiunea cu precipitaţii mai reduse din estul ţării.
Irigații în America de Nord
 SUA: peste 22 mil. ha. ce beneficiază de irigaţii, prezente
mai ales în regiunile sud - vestice şi sudice.
 California – transformată prin irigații într-o zonă
agricolă de mare randament (fructe și produse agricole
subtropicale și temperate)
 Texas, Arizona – bumbac (apă provenită din lacuri de
acumulare)
 MEXIC-sistem foarte bun de irigații (6 mil. ha) folosite
pentru a compensa clima secetoasă și solurile de calitate
slabă; sistemul de irigație prin picurare
 primul producător de avocado (35%) de la nivel mondial
Irigații în Europa
 din punct de vedere al climatului: condiții favorabile pentru
practicarea agriculturii, dar există variații ale regimului
precipitațiilor, fapt ce impune aplicarea irigațiilor
complementare (inițial în zona mediteraneană, extinse
ulterior și în zona temperată); irigațiile se practică până la
50° latitudine nordică
 politici legate de problema reducerii resurselor de apă și a
secetei: abordare integrată și o utilizare rațională a
acestora: tarifarea resurselor de apă, prin aplicarea
principiului „utilizator-plătitor” (accent pus pe
economisirea resurselor de apă);
-subvențiile acordate pentru irigații respectă procedurile
de autorizare a alimentărilor cu apă pentru irigații (folosirea
tehnologiilor care vizează economisirea apei)
Italia
 Practicarea tehnicilor de irigații din perioada antică (etruscii; romanii
au folosit ape de suprafață și cele subterane), practicate în partea sudică
a țării (Sicilia), extinse ulterior și în zona de coastă (Calabria,
Campania) și în nord: Piemonte, Lombardia, Veneto, Emilia (Zucaro,
R., 2011);
 Sistemele de irigații au practicate continuu și extinse după al II lea RM,
acordându-se o atenție deosebită gestiunii integrate a resurselor de apă
și a asigurării protecției solului;
 Sursa principală: bazinele hidrografice împărțite pe categorii (de
importanță națională, interregională și regională);
 8 districte hidrografice: zona drenată de Pad, bazinul Serchio, Apeninii
Nordici, Apeninii Centrali, Apenini Sudici, Sicilia, Sardinia;
 Evoluția suprafețelor irigate: 1875: 1,5 mil. ha, 1965: 3,1 mil. ha, 2000: 2,5
mil ha., reducere cauzată de manifestarea perioadelor de secetă între
anii 2003-2005 (Zucaro, R., 2011).
Spania
 țară cu potențial agricol ridicat, deși condițiile climatice sunt mai
puțin favorabile
 terenurile agricole însumează 41% din suprafața totală
 problemă : asigurarea necesarului de apă pentru cea mai mare
parte a terenurilor arabile (3,65 mil ha): 17% terenuri irigate din
suprafaţa arabilă, asigurându-se 45% din valoarea brută a
producţiei vegetale şi 50% din valoarea exporturilor agricole;
 irigațiile facilitează obținerea a 2 culturi pe an pentru 10% din
suprafața agricolă;
 exploatări agricole de tip huertas (ferme mari: 21 ha);
 Ocupă locul 1 la producția de roșii din UE (Almeria are cea mai
mare suprafaţă de solarii din lume: cca 30.000 ha)
Franța
 Caracteristici climatice variate la nivel național, cu diferențieri mare de
la vest spre est;
 Cel mai mare producător agricol din Europa de Vest (2/3din veniturile
agricole franceze provin din carne și produse lactate animale);
 1/3 din suprafața agricolă este reprezentată de culturi agricole
(prodominant cereale, în sud: viță de vie și producție de vinuri de
calitate superioară);
 Culturile de cereale necesită un volum mare de apă asigurat prin irigații
determinate de secetă (cea mai mare parte a canalelor de irigații
construite între anii 70 și 90, beneficiind și de subvenții din fonduri
europene)
 Sistem eficient de exploatare agricolă: ferme cu o exploatație medie de
28 ha;
Irigații în Africa
 Principalele regiuni irigate: la N și la S de Sahara;
 Egiptul – cele mai mari suprafețe irigate de pe continent
(3,5 mil. ha), acestea având o vechime considerabilă;
 Din a doua jumătate a secolului al XIX lea au fost construite
și utilizate mari baraje, folosindu-se apa Nilului (se asigură
o irigare perenă și în același timp un control al debitului
fluviului)
 Începând din anii '90, guvernul a inițiat proiecte pentru a
mări suprafețele irigate pe terenuri noi bazate pe un
management riguros de utilizare a resurselor suplimentare
de apă (utilizarea apelor uzate tratate)
 Creşterea productivităţii apei (I)
 Necesitatea: creşterea necesarului de apă în industrie
în ultimii ani și a consumului casnic (mai ales în
mediul urban)
și chiar în agricultură (cu 14% până în 2025)
• Exercitarea unei presiuni foarte mari asupra rezervelor de
apă subterane (o mie de tone de apă necesare pentru a
obţine o tonă de cereale) impune găsirea de soluţii
alternative:
-îmbunătăţirea soiurilor de culturi cu o productivitate mai
mare şi cu un consum mai mic de apă;
-utilizarea unor metode de irigaţie care sporesc
productivitatea eficientă a apei;
-extinderea aplicării udărilor prin aspersiune şi picurare, în
locul udării de tip brazde, fâşii
Creşterea productivităţii apei (II)
 stocarea apei din precipitaţii şi scurgeri (pierderi), din
reţeaua de transport şi distribuţie, în acumulări mici în
cadrul amenajărilor de irigaţii
 irigare în deficit (cu norme reduse)
 umezirea şi uscarea alternativă a solului la irigarea culturii
de orez
 folosirea sistemelor de irigare cu consum redus de energie.
 automatizarea reţelei de canale
 folosirea biotehnologiei*/varietăţi de culturi
 10% noi terenuri pentru agricultură obținute prin lucrări
specifice de ameliorare (îndiguire, drenaj).
*biotehnologii vegetale: obținere de noi soiuri cu rezistență la
temperaturi ridicate sau scăzute, secetă sau salinitate crescută a solurilor;
biotehnologii din zootehnie: nutriție animală
• Importanța irigațiilor
– Folosirea irigaţiilor contribuie la compensarea deficitului
sezonier de umiditate (zonele aride şi semiaride);
– contribuie la obţinerea unei eficienţe agricole sporite, în
regiunile care beneficiază de precipitaţii cu valori peste
medie;
– în Asia de Sud folosirea irigaţiilor permite obţinerea a 2-3
recolte pe an;
– în cazul culturilor de orez, producţia poate fi de 1,5 – 2 ori
mai mare;
– pentru ţările dezvoltate se constată că irigaţiile contribuie la
înlocuirea unor culturi, cu o valoare economică mai mică,
cu altele, mai eficiente şi mai rezistente la umiditate.
Ponderi ale utilizării apei utilizată în agricultură la nivel mondial
 Probleme privind asigurarea necesarului de apă
pentru irigații
 China are mari probleme în asigurarea apei în Câmpia
de Nord, unde se produce jumătate din producţia de
grâu şi o treime din cea de porumb (irigaţiile de aici au ca
sursă trei fluvii: Huang He, Hai, Huai şi două surse de ape subterane).
 India, nivelul pânzei freatice este în scădere în
majoritatea statelor, inclusiv Punjab şi Haryana,
principalele producătoare de cereale.
 S.U.A. utilizarea excesivă a sursei subterane fosile
Ogallala (extinsă din sudul Dakotei până în Nebraska,
Kansas, Colorado, Oklahoma, Texas)
 suprafața irigată a scăzut cu 15 % comparativ cu anul
1980.
Sursa: ONU