Cursul II

Esenta dreptului sclavagist

Distinctia dintre dreptul public si dreptul privat a fost cunoscuta si de romani,transmitandu-se o definitie
celebra a lui Ulpian (Ulpius Domitius, jurisconsult al ep clasice): “Publicum ius est quod ad statum rei
romanae spectat, privatum quod ad singulorum utilitatem.” [“Dr public este cel care priveste
organizarea statului roman, iar cel privat este cel care priveste interesele fiecaruia”]

Aceasta definitie este partial corecta, dar si criticabila,intrucat tinde sa infatiseze dreptul, cel putin dreptul
privat, ca fiind un drept, un instrument destinat sa apere la fel interesele tuturor membrilor societatii. Ulpian
omite sa observe ca dreptul exprima interesele fortei sociale detinatoare a puterii politice, interesele
titularilor puterii politice,caci prin intermediul dreptului acestia isi exercita puterea, isi consolideaza pozitia
in societate si isi protejeaza atat interesele cat si privilegiile in raport cu celelalte categorii sociale.

Criteriul corect de delimitare intre dreptul public si cel privat il reprezinta sfera de reglementare, caci dreptul
public reglementeaza raporturile sociale stabilite intre stat pe de o parte ca titular al puterii si pe de alta parte
celelalte subiecte de drept, pe cand dreptul privat reglementeaza raporturile sociale stabilite intre persoane
fie ele persoane fizice sau juridice, raporturi care de regula au un continut patrimonial, adica exprimabil in
bani.

Dreptul privat se aplica unei sfere distincte a raporturilor sociale, caci el reglementeaza raporturile sociale
patrimoniale dar si conditia juridica a persoanei precum si raporturile dintre persoane ce se stabilesc cu
ocazia judecarii proceselor private.

Influenta dreptului privat roman asupra evolutiei dreptului romanesc

1.Epoca formarii poporului roman si a dreptului sau obisnuielnic (cutumiar) pe un fond juridic de
drept roman.

2.Epoca dreptului feudal scris romanesc.

3.Epoca elaborarii codurilor moderne (cele 2 coduri civile: 1864 si 2011).

Epoca formarii poporului roman si a dreptului sau obisnuielnic (cutumiar)

pe un fond juridic de drept roman

In Dacia Traiana in procesul sintezei etnice dintre civilizatia daca si cea romana s-a petrecut si un fenomen
de sinteza juridica, asimilandu-se in cadrul acesteia unele institutii ale dreptului privat roman.

Initial, la inceputul stapanirii romane in Dacia, normele romane erau rezervate exclusiv cetatenilor romani
aflati in Dacia, dar cu timpul, pe masura intrepatrunderii etnice intre cele doua popoare si al sintezei juridice
care a inceput sa se produca, aceste norme de drept roman au fost aplicate si populatiei autohtone, dovada in
acest sens fiind documentele intitulate Tripticele din Transilvania (tablite cerate ce au fost descoperite la
Alburnus Maior [Rosia Montana] intre 1786-1855 ) si care reprezinta de fapt o culegere de contracte de
vanzare-cumparare, imprumut, depozit, muncasi care permit concluzia ca la jumatatea sec al II-lea e.n.
in Dacia se afla in plin proces de aplicare un drept nou bazat pe elemente ale dreptului roman, elemente
asupra carora cutuma locala si-a exercitat influenta.

Din aceasta interactiune rezulta institutii juridice noi,cu o fizionomie originala si chiar cu o functie
superioara normelor dreptului privat roman.In aceasta etapa asadar, influenta dr roman s-a petrecut pe cale
directa, nemijlocita.

Epoca dreptului feudal scris romanesc

Acesta nu a mai fost insa cazul in cea de-a doua etapa de asimilare a dreptului, cand, dupa formarea statelor
feudale romanesti influenta dr roman nu a mai fost directa, ci una indirecta, ea fiind realizata prin filiera
bizantina, caci dupa moartea lui Iustinian (565) Imperiul Roman de Rasarit s-a bizantinizat -> Imp. Bizantin,
relatiile sclavagiste au fost inlocuite cu relatiile feudale, lb latina a fost inlocuita cu limba greaca iar normele
dreptului roman ne-au parvenit prin aceasta filiera bizantina

Aceasta influenta mediata s-a realizat prin intermediul legiuirilor bizantine, din care se cuvin a fi mentionate
mai importante Prohironul si Epanagoga date de Vasile Macedoneanul, Bazilicalele in timpul lui Leon al
II-lea Filosoful si Hexabiblul lui Constantin Armenopol(1345). Aceste 5 monumente de drept feudal
bizantin au influentat substantial aparitia dreptului feudal romanesc scris, cele mai importante pravile laice
romanesti aparand ca rezultat al acestei influente: Cartea Romaneasca de Invatatura (1646), Indreptarea
Legii (1652), Pravilniceasca Condica (1775), Codul Calimach(condica tivila a moldovei) (1817) si
Legiuirea Caragea 1818).

Epoca elaborarii codurilor moderne (cele 2 coduri civile: 1864 si 2011)

Cu timpul s-a constatat ca noile raporturi economice create dupa revolutiile burgheze nu mai pot fi
reglementate de un drept feudal care nu se adresase unei societati intemeiate pe proprietatea privata si
productia de marfuri, motiv pt care, in vederea elaborarii noilor reglementari apte sa slujeasca noilor
raporturi economice si sociale, s-a facut din nou apel direct la dreptul roman, iar primul nostru cod civil,
Codul Civil Alexandru Ioan (1864), intrat in vigoare 1865) a fost elaborat dupa modelul Codului Civil
Napoleon (1804) si atat comisarii lui Napoleon, cat si comisarii lui Cuza s-au adresat in demersul lor direct
normelor dreptului roman, in special Digestelor de unde au preluat nealterate constructii juridice, categorii si
principii ce serveau perfect exprimarii juridice a noilor realitati caracterizate printr-o economie bazata pe o
sustinuta productie de marfuri si pe o economie de schimb in plina dezvoltare. Aceasta preluare directa se
resimte in special in materia bunurilor si a obligatiilor.

In 2011, a aparutNoul Cod Civil (adoptat prin legea nr 287/2009 si pus in aplicare prin legea nr
71/2011, intrand in vigoare la 1 Octombrie 2011) care preia aceleasi principii, categorii si constructii
juridice. Director biblioteca – vizite la biblioteca . Laurentiu Stan de programat.
Diviziunile dreptului roman
Diviziunea fundamentala a dreptului,confirmata si de Cicero “summa divisio”(diviziunea fundamentala) este
aceea intre drept public si drept privat. Ulpian la randul sau ne arata ca dreptul privat se imparte in dreptul
civil (ius civile), dreptul gintilor (ius gentium) si dreptul natural (ius naturae).

Ius civile – in decursul timpului a fost susceptibil de mai multe sensuri.

Intr-o prima acceptiune,prin ius civile se intelegea totalitatea normelor juridice aplicabile exclusiv intre
cetatenii romani,motiv pt care ius civile a mai fost denumit si ius quiritium (dupa numele vechilor cetateni
romani care se numeau quiriti). In primele secole ale epocii, romanii aveau un sistem social si juridic
ermetic, inchis, intrucat ei nu recunosteau strainilor niciun drept si, mai mult decat atat,orice strain venit la
Roma cadea automat in sclavie.

Explicatia unei asemenea atitudini prezida in caracterul natural inchis al economiei romane, in care
schimburile si contactele cu alte comunitati erau sporadice. Mai mult decat atat, pentru a face strainilor
inaccesibil dreptul roman, romanii l-au incarcat de solemnitati si de un formalism excesiv, formalism care se
caracteriza printr-o reglementare foarte precisa si printr-un mod extrem de complicat de incheiere a actelor
juridice,care presupunea recurgerea la formule solemne si la simboluri, devenind inaccesibila strainilor.

In mod firesc, datorita acestor complicate formalitati,actele juridice se incheiau anevoios, iar ritmul vietii
juridice, in consecinta, era unul foarte lent. Catre sfarsitul republicii insa, la Roma are loc ceea ce s-a numit
revolutia economica in cadrul careia productia de marfuri si schimburi au dobandit o mare dezvoltare si in
consecinta, relatiile cu strainii s-au extins tot mai mult. In aceste noi conditii, vechiul drept civil, rigid si
formalist devenise anacronic, transformandu-se intr-o piedica in calea dezvoltarii relatiilor de schimb,motiv
pt care romanii, pt a adapta vechiul drept civil la noile imprejurari economice au recurs la sprijinul
magistratilor si in special la praetor (cel mai important magistrat judiciar roman), care au savarsit o serie de
reforme prin care au explicat, completat si chiar modificat implicit vechile reglementari, astfel incat acestea
sa devina aplicabile noilor realitati (caracter dogmatic). Pe de alta parte, si regimul strainilor la Roma s-a
schimbat, romanii instituind ospitalitatea si clientele pt acestia. Era considerat oaspete strainul care venea la
Roma pt o perioada determinata, de regula cateva zile, si care pt a nu cadea in sclavie trebuia sa se puna sub
autoritatea unui cetatean roman de vaza. Client era socotit acel strain care venea la Roma pt o perioada mai
indelungata,uneori pt totdeauna ,si care in acest scop trebuia sa apeleze la un cetatean roman important,
numit patronus, care sa-l garanteze atat cu reputatia sa, cat si cu bunurile sale, acordandu-I chair si sprijin in
probleme juridice.

Intr-o a doua acceptiune, ius civile s-a inteles dreptul izvorat din interpretarea jurisconsultilor. In aceasta
acceptiune dreptul civil cuprinde normele si principiile de drept create de jurisconsulti cu ocazia solutionarii
unor cazuri noi prin interpretarea creatoare a normelor vechi de drept civil.

Un al treilea sens,romanii desemnau prin ius civile chiar intregul drept privat, cu exceptia celui izvorat din
edictele magistratilor, acesta configurandu-se ca o ramura de drept distincta, numita drept pretorian.

Ius gentium – un drept creat tot de romani pt a fi aplicabil in raporturile dintre cetatenii romani si
straini/necetateni(peregrini)
Aceasta ramura a dreptului privat roman se dezvolta ca urmare a extindere relatiilor romanilor cu strainii, in
contextul dezvoltarii relatiilor comerciale. Se poate spune ca ius gentium reprezinta o replica la adresa lui
ius civile, care era rigid si formalist, din cauza ca dreptul gintilor se caracterizeaza prin suplete, elasticitate
si prin simplitatea si eficienta institutiilor sale. Spre deosebire de ius civile, dreptul gintilor pune in
centrul sau vointa umana, factorul subiectiv uman, iar actele incheiate potrivit dreptului gintilor se incheie
in marea lor majoritate prin simpla manifestare de vointa a partilor contractante, fara a mai fi necesare
formule solemne, simboluri sau gesturi rituale.

Aceste certe avantaje i-au determinat chiar pe romani sa aplice in raporturile dintre ei normele dreptului
gintilor, practica ce s-a amplificat tot mai mult, ajungandu-se ca, in epoca post-clasica, dreptul gintilor sa
inlocuiasca cu totul vechiul drept civil.

Din texte reiese ca uneori ius gentium era utilizat si in sensul care astazi se da dreptului international
public, marturie in acest sens fiind afirmatia lui Titus Livius: “dreptul gintilor ar fi dreptul aplicabil in
raporturile dintre cetati” (state), iar din alte texte reiese ca uneori romanii confundau dreptul gintilor cu
dreptul natural.

Ius naturae – concept care la romani desemna un sistem de principii valabil pentru toate popoarele si pentru
toate timpurile.Ulpian chiar sarja si spunea ca “dreptul natural ar fi un drept aplicabil tuturor
vietuitoarelor”.

Romanii au ajuns la dreptul natural in urma contractului cultural avut cu filosofia greaca, si in special cu
filosofia stoica ,si din aceasta pricina conceptul de ius naturae are o valoare mai mult filosofica decat una
practic juridica. De fapt, la o analiza atenta, conceptul de ius naturae ca drept aplicabil tuturor oamenilor si
popoarelor, este un concept atat fantastic cat si fals. Este fantastic pt ca in mod obiectiv romanii nu au putut
cunoaste toate popoarele contemporane lor, pt a putea crea un sistem de drept aplicabil tuturor; este fals pt
ca si in ipoteza in care ei ar fi putut face acest lucru, nu toate popoarele se aflau la acelasi nivel de dezvoltare
economica pt a le putea fi aplicat acelasi drept. De aceea spunem ca in realitate, conceptul de ius naturae
ramane cantonat in sfera pur teoretica, fara a avea valente in reglementarea juridica propriu-zisa.

Dar, din texte reiese ca uneori dreptul natural era desemnat ca fiind “aequm et bonum”(echitabil si bun),
iar din aceasta perspectiva a echitatii,putem spune ca intr-adevar dreptul natural a avut reflexe si pe plan
practic si avem in vedere situatia in care praetorul era confruntat cu solutionarea unui litigiu in care
reclamantul formula pretentii pentru care praetorul in edictul sau nu gasea o formula corespunzatoare. La
romani, fiecarei pretentii,fiecarui drept subiectiv ii corespundea un anumit tip de formula care se afla in
edictul praetorului (un fel de program de activitate) si la care praetorul recurgea ori de cate ori organiza un
proces in care se invoca un atare drept.

Conceptul de ius naturae a fost valoros si in epoca revolutiei burgheze pt ca el evoca un drept comun pt toate
fiintele omenesti si propovaduia implicit egalitatea tuturor in fata legilor, idee care a fost dezvoltata in
epoca revolutiei burgheze(franceze) si care a stat la baza teoriei contractului social al lui J.J. Rousseau.

Documentele dreptului romanroman :

-texte epigrafice

-papiri

-texte istorice si literare

Textele epigrafice constau in inscriptii gravate pe marmura, bronz sau tablite de ceramic si care ne transmit
informatii despre viata romanilor, cat si textele unor acte oficiale, inclusive legi. Cele mai importante au
fost:

- Lex colonae genitivae Juliae

-Tabula Hebana – textul unei reforme electorale din epica lui Octavian August

-Lex de imperio Vespasiani- table de bronz descoperita la Roma care se refera la puterile cu care a fost
investit imparatul Vespasiani

-Tabulae Herculanensis – textele a doua senatus consultae

-Lex rubria de Gallia cisalpine

-Triplicele din Transilvania (cele mai importante)

Papyiri – cuprindeau deseori texte oficiale, acte importante , samd. Papirusului importante.

-Papirusul cuprinzand edictul imparatului Caracalla din 212 e.n. prin care a acordat cetatenia romana
aproape tuturor locuitorilor liberi ai imperiului.

-Papirusul din 1816 din biblioteca episcopala de la Verona de catre Niebuhr, care era un manifest
palimpsest(a carui scriere fusese stearsa, scriindu-se peste alt text). Textul de pe manuscris era unul religios,
dar prin unii reactivi chimici, Niebuhr a reusit sa releve scriererea originala , descoperind lucrarea
jurisconsultului roman Gaius intitulata “Institutae”. Partea finala insa a fost distrusa iremediabil. Numai
intamplarea a facut ca in 1932 ca Norsa sa descopere un alt papyrus care cuprindea scrieri de-ale lui Gaius.
(Gaius din Egipt)

Texte istorice si literare care cuprindeau elemente de practica judiciara.

Istorici

-Titus Livius

-Tacit

-Suetonio

-Sallustio

-Cornelius Nepos

-Caesar

-Pliniu

Literari

-Calo

-Lucretiu

-Horatiu

-Torentiu