Capitolul 3.

CONTABILITATEA ACTIVELOR IMOBILIZATE1

Obiective principale:
Delimitări şi structuri privind activele imobilizate
Contabilitatea operaţiilor privind intrările de active imobilizate
Contabilitatea operaţiilor privind amortizările
Contabilitatea operaţiilor privind ieşirile de active imobilizate
Contabilitatea operaţiilor de reevaluare a imobilizărilor
Contabilitatea subvenţiilor pentru investiţii
Contabilitatea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor

Notă: Problemele prezentate în acest capitol se referă în principal la contabilitatea imobilizărilor

corporale. Pentru imobilizările necorporale, financiare şi tratarea problemelor în extenso, vă rugăm să
consultaţi bibliografia recomandată.

Concepte-cheie: imobilizări necorporale; imobilizări corporale; imobilizări financiare;

cost de achiziţie; cost de producţie; valoare actuală; valoare de aport; amortizare; valoare
amortizabilă; durată de utilizare; valoarea reziduală; amortizare liniară; amortizare degresivă;
amortizare accelerată; ajustări pentru deprecierea imobilizărilor; valoare de inventar; valoare
recuperabilă a activului; preţul net de vânzare al unui activ; valoare de utilizare; pierdere din
depreciere.
 Delimitări şi structuri privind activele imobilizate
Activele imobilizate sau imobilizări ori bunuri imobile, cuprind toate acele valori
economice de investiţie a căror perioadă de utilitate şi lichiditate este mai mare de un an.
Activele imobilizate se diferenţiază la rândul lor în trei grupe: imobilizări necorporale,
imobilizări corporale şi imobilizări financiare.
 Imobilizările necorporale, denumite şi imobilizări nemateriale sau active intangibile,
cuprind toate acele valori economice de investiţie care nu îmbracă fizic forma de bunuri materiale
concrete. Ele sunt reprezentate de:
Cheltuielile de constituire sau stabiliment, denumite şi de fondare, cuprind cheltuielile cu
înfiinţarea, dezvoltarea şi fuzionarea societăţilor comerciale, cum sunt cele privind taxele şi alte
cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuielile privind emiterea şi vânzarea de acţiuni,
cheltuieli de prospectare a pieţei şi de publicitate. Toate aceste cheltuieli sunt supuse amortizării
pe cel mult cinci ani.
Cheltuielile de dezvoltare includ resursele economice alocate pentru tehnologiile noi,
produse noi şi investiţii utile şi eficiente în raport cu activitatea viitoare a societăţii comerciale.
Aceste cheltuieli se amortizează, în general, în maximum cinci ani.
Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile de fabrică şi alte drepturi similare cuprind toate
cheltuielile efectuate pentru achiziţionarea drepturilor de exploatare a unui bun, activitate sau
serviciu, în cazul concesiunilor, a unui brevet, a unei licenţe, a unei mărci de fabrică şi alte drepturi
similare de proprietate industrială şi intelectuală.
Toate aceste cheltuieli sunt amortizate pe toată durata cât întreprinderea a achiziţionat
dreptul de exploatare sau de utilizare a unor astfel de imobilizări.
Fondul comercial reprezintă cheltuieli efectuate pentru menţinerea sau dezvoltarea
potenţialului de activitate al întreprinderii. Exemplu: clientela, vadul comercial, firma, segmente
de piaţă etc. De asemenea, cuprinde şi sumele plătite în cazul preluării unei întreprinderi
reprezentând vadul comercial, anumite legături comerciale etc.
_____________
1
Capitol preluat şi adaptat din Ristea Mihai şi colab., Contabilitatea societăţilor comerciale, vol. I, Editura
Universitară, Bucureşti, 2009.

1
 De regulă, fondul comercial nu se amortizează. Dacă se constată o depreciere ireversibilă,
acesta poate fi amortizat.
 Imobilizările corporale, denumite şi imobilizări materiale sau active fixe tangibile
reprezintă bunurile materiale de folosinţă îndelungată în activitatea unei întreprinderi. Ele se
găsesc sub formă de terenuri şi mijloace fixe. (clădiri şi construcţii, maşini de forţă şi utilaje
energetice, maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, aparate şi instalaţii de măsurare, control şi
reglare, mijloace de transport, animale de muncă, plantaţii, unelte, accesorii de producţie şi
inventar gospodăresc). În cazul când bunurile materiale procurate sau create de întreprindere nu
sunt terminate, ele sunt incluse în categoria imobilizărilor în curs sau investiţiilor în curs.
IAS 16 Imobilizări corporale defineşte imobilizările corporale ca active materiale
nemonetare care:
a) sunt deţinute de o întreprindere pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de
servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;
b) pot fi utilizate de întreprindere pe parcursul mai multor perioade de gestiune.
Activele imobilizate corporale, cu excepţia terenurilor, îşi pierd, în timp, din valoarea lor ca
urmare a uzurii determinată de utilizarea lor, de acţiunea agenţilor naturii şi progresului tehnic.
Constatarea contabilă a pierderii de valoare suferită de activele fixe materiale şi includerea sa în
cheltuielile exerciţiului poartă numele de amortizare.
 Imobilizările financiare, denumite şi investiţii financiare sau de portofoliu cuprind
valorile financiare investite de întreprindere în patrimoniul altor societăţi sub forma titlurilor de
participare, altor titluri financiare imobilizate, creanţelor ataşate participaţiilor, împrumuturilor
acordate şi altor imobilizări financiare.
Titlurile de participare reprezintă titluri de valoare sub formă de acţiuni sau părţi sociale
investite de titularul de patrimoniu în capitalul altor societăţi comerciale sau agenţi economici.
Subliniem că deţinerea acestor titluri de valoare permite exercitarea unei anumite influenţe
notabile sau a unui control în gestiunea societăţilor emiţătoare de titluri.
Creanţele imobilizate sunt drepturile generate de operaţia de acordare de împrumuturi pe
termen lung sau mediu întreprinderilor asociate sau societăţilor comerciale de grup cu care
întreprinderea are o relaţie de participare.
Toate titlurile de valoare, altele decât titlurile de participare, pe care întreprinderea are
intenţia de a le conserva durabil sau pe care ea nu are posibilitatea de a le revinde în termen scurt
sunt delimitate în contabilitate prin structura de imobilizări financiare sub formă de interese de
participare.
Evidenţa existenţei şi mişcării activelor imobilizate se realizează prin conturile ce formează
conţinutul Clasei a 2-a din Planul de conturi general, denumită Conturi de imobilizări.

 Contabilitatea operaţiilor privind intrările de active imobilizate

La nivelul unei întreprinderi societare intrarea imobilizărilor necorporale şi corporale se
poate realiza prin aporturile în natură ale proprietarilor, achiziţionate cu titlu oneros, construcţia
şi producţia proprie, obţinute cu titlu gratuit prin donaţie sau plusuri la inventar, precum şi prin
asocierea, fuziunea sau achiziţia de întreprinderi.
Respectând criteriul de mai sus, în continuare sunt prezentate unele înregistrări proprii
intrărilor de imobilizări necorporale şi corporale.
1. În cazul intrării prin achiziţie cu titlu oneros, documentul justificativ este „factura”
care consemnează toate elementele de detaliu privind costul de origine al imobilizărilor. Totodată,
se întocmeşte procesul-verbal corespunzător naturii şi destinaţiei activului imobilizat, cum sunt:
a) procesul-verbal de recepţie, pentru mijloacele fixe independente care nu necesită montaj
şi nici probe tehnologice (utilaje pentru intervenţie, unelte, accesorii de producţie, mijloace de
transport auto, animale etc.);
b) procesul-verbal de recepţie provizorie, în cazul utilajelor care necesită

2
 montaj, precum şi clădirile şi construcţiile speciale care nu deservesc procese tehnologice;
c) procesul-verbal de punere în funcţiune, pentru utilajele şi instalaţiile care necesită
montaj, precum şi clădirile şi construcţiile speciale care deservesc procese tehnologice;
d) procesul-verbal de constatare finală, pentru sondele de injecţie, precum şi sondele
provenite din lucrările geologice care au dat rezultate.
Pe baza facturii şi documentelor complementare prezentate mai sus se face înregistrarea:
20X şi 21X = 404 (pentru costul de achiziţie
(pentru costul de achiziţie) plus TVA de dedus)
4426
Exemplu. Factura nr.15 din 10.01.N pentru un utilaj cuprinde:
• valoarea la preţ de cumpărare 10.000 lei;
• cheltuieli de transport facturate de furnizor 500 lei;
• TVA - deductibilă 19 %2, 1.995 lei ;
Total factură: 12.495 lei
• avans acordat 4.000 lei;
• TVA la avans 760 lei;
Valoare netă de plată: 7.735 lei
a) înregistrarea avansului acordat, pe baza cecului bancar:
4.000 lei 4093 = 5121 4.760 lei
760 lei 4426
b) recepţia utilajului intrat în patrimoniul întreprinderii:
10.500 lei 2131 = 404 12.495 lei
1.995 lei 4426
c) achitarea furnizorului, cu reţinerea avansului acordat pe bază de cec bancar:
12.495 lei 404 = 4093 4.000 lei
4426 760 lei
5121 7.735 lei
2. Pentru imobilizările necorporale şi corporale obţinute din producţie proprie,
înregistrarea efectuată pe baza bonului de predare şi a procesului-verbal de recepţie
corespunzător pentru costul de producţie este:
20X, 21X, 23X = 72X
Cheltuielile efectuate cu producţia de active imobilizate se contabilizează cu ajutorul
conturilor din clasa 6 Conturile de cheltuieli pe măsura angajării lor. La închiderea exerciţiului
financiar, cheltuielile sunt decontate asupra contului de rezultat.
Exemplu. Întreprinderea realizează în regie o clădire în condiţiile presupuse:
a) cheltuieli înregistrate în contabilitatea financiară: materii prime 2.500.000 lei; salarii
1.000.000 lei; amortizări 1.500.000 lei; dobânzi la credite de finanţare a investiţiei 500.000 lei;
TOTAL 5.500.000 lei.
b) costul de producţie calculat în contabilitatea de gestiune se prezintă astfel:
cheltuieli cu materii prime 2.500.000 lei; salarii directe 800.000 lei;
TOTAL COSTURI DIRECTE 3.300.000 lei
cheltuieli indirecte de producţie repartizate (toate sunt variabile) 1.300.000 lei;
TOTAL COST DE PRODUCŢIE 4.600.000 lei
Dobânzi capitalizate3 500.000 lei
Cheltuieli generale de administraţie (costul perioadei) 400.000 lei
Reflectarea operaţiilor în contabilitatea financiară se prezintă astfel:
_____________
2
Începând cu 1 iulie 2010 cota standard de TVA este 24%, iar de la 1 ianurie 2016 cota standard de TVA este
20%, respectiv 19% de la 1 ianurie 2017.
3
Dobânda capitalizată reprezintă costurile îndatorării aferente împrumuturilor pentru finanţarea activelor cu ciclu lung
de fabricaţie, ca tratament contabil alternativ al IAS 23 Costurile îndatorării.

3
 a) constatarea cheltuielilor:
2.500.000 lei 601 = 301 2.500.000 lei
1.000.000 lei 641 = 421 1.000.000 lei
1.500.000 lei 681 = 281 1.500.000 lei
500.000 lei 212 = 1682 500.000 lei
b) recepţia şi punerea în funcţiune a clădirii, la cost de producţie:
4.600.000 lei 212 = 722 4.600.000 lei
Problema care se ridică este cea a investiţiilor în curs, al căror proces continuă în exerciţiul
următor.
Lucrările executate în cursul exerciţiului, recepţionate la închiderea exerciţiului, fără ca
investiţia să fie terminată, sunt înregistrate prin formula:
23X = 72X (dacă sunt executate în regie)
404 (dacă sunt executate de terţi)
Aceeaşi înregistrare se efectuează în exerciţiul următor pentru continuarea procesului
investiţional. La recepţia investiţiilor terminate şi trecute în categoria imobilizărilor puse în
funcţiune se face înregistrarea,
20X sau 21X = 23X
Pentru studiu se poate reţine şi înregistrarea de tipul:
20X sau 21X = 23X (pentru lucrările
executate în exerciţiile anterioare)
72X sau 404 (pentru lucrările executate
în exerciţiul curent când s-a terminat investiţia)
Remarcă. Pentru contabilitatea imobilizărilor prin achiziţie sau producţie proprie se poate
folosi şi varianta în care în toate cazurile intrările să tranziteze, în prealabil, prin conturile din
grupa 23 Imobilizări în curs şi avansuri pentru imobilizări.
După părerea noastră, o asemenea soluţie are argumentaţia sa. Astfel, probabilitatea de a
stabili cu exactitate de la început în ce măsură se termină şi pune în funcţiune obiectivul de
investiţii până la închiderea exerciţiului nu se validează în toate cazurile. De asemenea, folosirea
conturilor din grupa 23 Imobilizări în curs şi avansuri pentru imobilizări răspunde la cerinţa:
„înainte ca imobilizarea să fie terminată şi pusă în funcţiune, nici o amortizare nu este calculată
în principiu”. De asemenea, prin folosirea conturilor de imobilizări în curs se asigură transparenţa
informaţiei privind amortizarea imobilizărilor.
3. Intrările de imobilizări prin aport în natură, pe baza procesului-verbal de recepţie, se
înregistrează la valoarea de aport:
20X sau 21X = 1012 (valoarea nominală)
(valoarea de aport) 1043 (prima de aport)
4. Intrările de imobilizări cu titlu gratuit prin donaţii sau prin plusuri de inventar se
înregistrează la valoarea curentă (actuală), pe baza procesului-verbal de recepţie:
20X sau 21X = 131
 Contabilitatea operaţiilor privind amortizările
 Delimitări
Amortizarea reprezintă alocarea (repartiţia) valorii amortizabile a unei imobilizări pe durata
sa de utilizare previzionată. Faţă de această interpretare generală, există numeroase concepţii
privind amortizarea. Pentru contabilitate prezintă interes următoarele trei:
a) amortizarea ca proces de corecţie a valorii imobilizărilor. Amortizarea este constatarea
contabilă a pierderii de valoare suferită de către activele imobilizate ca urmare a deprecierii în
timp (uzurii fizice şi morale). Pornind de la această interpretare se procedează la corecţia valorii
activelor imobilizate pentru a le readuce la o valoare apropiată de realitate;

4
 b) amortizarea ca proces de transfer sau de repartizare a costurilor imobilizărilor
asupra cheltuielilor exerciţiului. Transferul se face pe perioada economică de utilizare a
activului amortizabil;
c) amortizarea ca sursă de finanţare a reînnoirii imobilizărilor. Ea are ca scop de a
conserva în întreprindere resursele generate de activitatea acesteia necesare reconstituirii
imobilizărilor.
Câteva elemente privind analiza amortizării prin prisma normelor contabile europene şi
internaţionale, sunt semnificative:
a) Conform IAS 16 Imobilizări corporale, amortizarea este alocarea sistematică a valorii
amortizabile a unui activ pe întreaga sa durată de viaţă utilă. Prelevarea amortismentelor
exerciţiului este dedusă din rezultat, fie direct fie indirect;
b) durata de utilizare este fie perioada în care întreprinderea estimează să utilizeze o
imobilizare amortizabilă, fie numărul de unităţi de producţie estimat a se obţine prin funcţionarea
imobilizării supuse amortizării;
c) aprecierea duratei de utilizare a unei imobilizări amortizabile sau grup de imobilizări
similare se bazează, în general, pe experienţa furnizată de practica privind categorii de imobilizări
comparabile;
d) limita de amortizare a unei imobilizări amortizabile este costul istoric al acesteia sau o altă
sumă care a substituit costul istoric în situaţiile financiare ale unităţii, mai puţin valoarea
reziduală;
e) valoarea reziduală a unei imobilizări este adeseori nesemnificativă şi poate fi neglijată în
calculul valorii amortizabile. Fără a exista un consens în definirea acestei valori, aceasta
reprezintă echivalentul valorii imobilizărilor corporale trecută în cheltuieli la scoaterea lor din
funcţiune. În mod practic, valoarea reziduală este egală cu valoarea neamortizată corectată cu
valorile rezultate din lichidare, diminuată cu cheltuielile de scoatere din funcţiune aferente;
f) sumele aferente amortizării imobilizărilor se repartizează asupra fiecărui exerciţiu
financiar pe perioada de utilizare a imobilizării, după metode diferite. Indiferent de metoda de
amortizare adoptată, este necesar ca aceasta să fie utilizată cu consecvenţă indiferent de nivelul
rentabilităţii întreprinderii sau de consideraţiile fiscale, astfel încât să se asigure comparabilitatea
rezultatelor întreprinderii de la un exerciţiu la altul.
g) dacă utilitatea imobilizării amortizabile este definitiv modificată ca urmare a unei
deteriorări sau a uzurii morale, valoarea sa actuală poate deveni valoare netă contabilă, diferenţa
fiind înregistrată imediat în rezultate;
h) câştigurile sau pierderile provenind din scoaterea din funcţiune sau din cesiunea unei
imobilizări trebuie să figureze la contul de rezultate;
i) amortizarea alocată eşalonat asupra rezultatului exerciţiului trebuie să reprezinte o mărime
raţională înscrisă în principiile şi regulile imaginii fidele. Determinativul „raţional” vizează
raportul dintre fracţiunea transferată din valoarea contabilă a activului amortizabil şi rezultatul ce
se va obţine din utilizarea activului;
j) adoptarea unei formule de calcul în măsură să se erijeze drept criteriu pentru
dimensionarea raportului de raţional privind amortizarea. Pentru fundamentarea acestei formule se
pot folosi mai multe criterii cum sunt: durata normală de utilizare, în cazul imobilizărilor
corporale, durata limitativă stabilită prin lege, în cazul imobilizărilor necorporale, volumul
activităţii obţinute şi rata dobânzii; regimurile de amortizare (liniar, degresiv şi accelerat); gradul de
deductibilitate fiscală.
Potrivit surselor de drept contabil din România constituie obiect al amortizării toate
imobilizările corporale şi necorporale, cu excepţiile: lacurile, bălţile, iazurile care nu sunt
rezultatul unor investiţii, precum şi terenurile inclusiv cele împădurite, cu excepţia terenurilor cu
destinaţie economică obţinute prin acte de vânzare-cumpărare, inclusiv prin despăgubiri în cazul

5
exproprierilor. Plantaţiile tinere şi plantaţiile de protecţie sunt scutite de calculul amortizării până
la trecerea pe rod a plantaţiilor tinere şi cinci ani a plantaţiilor de protecţie.
De asemenea, fondul comercial, de regulă, nu este supus amortizării, cu excepţia prevăzută
în reglementările fiscale şi contabile.
Pentru evaluarea amortizării se pot folosi mai multe criterii cum sunt: durata normală de
funcţionare (utilizare) în cazul mijloacelor fixe; durata de amortizare limitativă, stabilită prin lege, în
cazul imobilizărilor necorporale (exemplu, cheltuielile de cercetare-dezvoltare se amortizează
într-o perioadă de cel mult 5 ani); în funcţie de volumul activităţii obţinute şi în funcţie de rata
dobânzii.

 Amortizarea în funcţie de durata normală de utilizare

Duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe sunt stabilite în mod centralizat prin
Hotărâre de Guvern, fiind revizuite periodic, dar nu mai târziu de cinci ani. Ele coincid cu
duratele de amortizare în ani aferente regimului de amortizare liniar, fiind estimate în funcţie de
experienţa furnizată de practică privind categoriile de imobilizări comparabile.
Începând cu data de 1 ianuarie 2005, a fost aprobat şi introdus un nou Catalog privind
clasificarea şi duratele de funcţionare a mijloacelor fixe. În anexa la catalog, se prezintă
Dicţionarul de corespondenţă între codurile de clasificare şi duratele normale de funcţionare
prevăzute în Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 964/1998 şi cele din prezentul Catalog4, care va asigura o
încadrare corectă a mijloacelor fixe aflate în patrimoniu.
Pentru mijloacele fixe aflate în patrimoniu, a căror valoare de intrare nu a fost recuperată
integral pe calea amortizării până la data de 31 decembrie 2004, duratele normale de funcţionare
rămase pot fi recalculate cu ajutorul relaţiei:
┌ ┐
│ DC│
DR = │1 - ──│ x DN
│ DV│
└ ┘
în care:
DR - durata normală de funcţionare rămasă, în ani;
DC - durata normală de funcţionare consumată până la 31 decembrie 2004, în ani;
DV - durata normală de funcţionare după vechiul catalog aprobat prin HG 964/98, în ani;
DN - durata normală de funcţionare stabilită între limitele minime şi maxime prevăzute în
noul catalog, în ani.
Întreprinderile sunt obligate să amortizeze imobilizările corporale şi necorporale potrivit
Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale,
republicată, utilizând unul/una din regimurile/metodele: amortizarea liniară, amortizarea
degresivă şi amortizarea accelerată.
Competenţele de aprobare a regimului de amortizare liniară sau degresivă revin adunării
generale a acţionarilor.
Amortizarea liniară constă din calcularea şi alocarea uniformă a valorii contabile de intrare
a activelor amortizabile pe toată durata normală de funcţionare exprimată în ani.
Relaţiile de calcul a amortizării proprii acestei metode sunt:
Amortizarea anuala Valoarea contabila x Rata anuala a amortizarii
(anuitatea amortizarii)  de intrare (Cota medie anuala de amortizat)
100
Rata anuala a amortizării =
Durata normala de utilizare

_____________
4
H.G.R. nr. 2139/ 30.11.2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 46 / 13. 01. 2005.

6
 O problemă a calculului amortizării este aceea în care, în cursul anului se produc intrări şi
ieşiri de active imobilizate. Deci, rata anuală a amortizării trebuie recalculată în funcţie de durata
efectivă de folosire care este mai mică de 12 luni sau 360 de zile. Este problema denumită în
literatura de specialitate prorata temporis a amortizării.
Prorata se poate calcula în funcţie de zile, luni şi semestru folosire.
Exemplu. Dacă un mijloc fix în valoare de 900.000 lei a intrat pe data de 15 martie, durata
de folosinţă 5 ani, atunci:
100 285 zile folosire
Prorata temporis = x
5 360 zile folosireanuala

100 285
Anuitatea amortizării = 900.000 lei x x
5 360
Dacă se ia în considerare luna, la intrare se ia în calcul întreaga lună dacă operaţia se
produce până în ziua de 15 şi se exclude în situaţia în care operaţia se produce după 15 ale lunii.
Similar se procedează la ieşire. Nu este exclusă nici varianta în care se ia în calcul luna următoare
celei de intrare, indiferent de ziua când se produce operaţia şi se exclude luna următoare celei de
ieşire.
Dacă intră în rol semestrul, pentru intrări se ia în calcul 1/2 din anuitatea amortizării anului
de intrare, iar în cazul ieşirilor se exclude 1/2 din anuitatea amortizării anului de ieşire privind
mijloacele fixe în cauză.
Pentru modelul contabil românesc, prorata amortizării se calculează în raport cu luna
următoare celei în care s-a produs intrarea sau ieşirea. Data punerii în funcţiune în vederea
calculării amortizării, aşa cum se desprinde din textele legale şi reglementate din ţara noastră, este
cea consemnată în documentele de recepţie (procesul-verbal de recepţie, procesul verbal de
punere în funcţiune, procesul- verbal final de constatare) şi se identifică, după caz, cu data
achiziţionării, data terminării montajului sau terminării construcţiei, data terminării probelor
tehno-logice sau darea în producţie (sondele folosite la extracţia ţiţeiului şi gazelor, sondele de
injecţie şi sondele provenite din lucrările geologice care au dat rezultate).
Amortizarea degresivă – constă în multiplicarea ratei anuale liniare cu unul din coeficienţii:
1,5 dacă durata normală de utilizare este între 2 - 5 ani; 2,0 dacă durata normală de utilizare este
între 5-10 ani şi 2,5 dacă durata normală de utilizare este mai mare de 10 ani. Rata multiplicată se
aplică la valoarea rămasă de amortizat.
Aplicarea se face până în anul de funcţionare în care amortizarea anuală rezultată este egală
sau mai mică cu/decât amortizarea anuală determinată prin raportul între valoarea rămasă de
recuperat şi numărul de ani de funcţionare rămaşi; şi pentru această metodă de amortizare este
opozabilă prorata calculată în funcţie de numărul de luni folosire - nefolosire. Regimul de
amortizare degresiv se aplică în două variante: fără influenţa uzurii morale (AD1) şi cu influenţa
uzurii morale (AD2).
În continuare sunt prezentate două exemple privind regimul de amortizare degresivă.
Exemplul 1 - AD1. Un utilaj cumpărat la 1 ianuarie N, a cărui valoare contabilă de intrare
este 300.000 lei, amortizabil pe durata de 5 ani, rata anuală de amortizare 100 : 5 = 20%,
coeficient de multiplicare 1,5, rata degresivă, 20 × 1,5 = 30%.
Tabloul de amortizare se prezintă astfel:

Exerciţiul Valoarea de Amortizarea Valoarea Amortizarea

intrare liniară rămasă degresivă şi liniară
0 1 2 3 4
1 300.000 60.000 300.000 90.000
2 300.000 60.000 210.000 63.000
3 300.000 60.000 147.000 49.000
4 300.000 60.000 98.000 49.000
5 300.000 60.000 49.000 49.000
TOTAL x 300.000 0 300.000

7
 TEST: 147.000 × 30 % ≤ 147.000 : 3; prin rezolvare: 44.100 lei < 49.000, rezultă că se
amortizează 49.000 lei.
Exemplul 2 - AD2. Un mijloc fix cu o valoare contabilă de intrare 1.000.000 lei cu o durată
normală de utilizare 15 ani:
a) durata normală de utilizare/funcţionare (DUN) 15 ani;
b) durata de utilizare aferentă regimului liniar, recalculată în funcţie de cota medie anuală de
amortizare degresivă (DUR):
Rad = 100% : 15ani = 16,7% DUR = 100% : 16,7% = 6 ani
c) durata de utilizare în cadrul căreia se realizează amortizarea integrală (DUI):
DUI = 15 – 6 = 9 ani
d) durata de utilizare în regim de amortizare degresivă (DUD):
DUD = 9 – 6 = 3 ani
e) durata de amortizare în regim de amortizare liniară (DUL):
DUL = 9 – 3 = 6 ani
Tabelul de calcul a amortizării se prezintă astfel:
Exerciţiul Amortizarea Valoarea rămasă
1 1.000.000 x 16,7% = 167.000 833.000
2 833.000 x 16,7% = 139.111 693.889
3 693.889 x 16,7% = 115.879 578.010
4 578.010 / 6 = 96.335 481.675
5 481.675 / 5 = 96.335 385.340
6 385.340 / 4 = 96.335 289.005
7 289.005 / 3 = 96.335 192.670
8 192.670 / 2 = 96.335 96.335
9 96.335 / 1 = 96.335 0
10
11
12
13
14
15
Amortizarea accelerată constă în calcularea şi includerea în primul an de funcţionare în
cheltuielile de exploatare a unei amortizări anuale de până la 50 % din valoarea contabilă de
intrare a mijlocului fix. Amortizarea pentru exerciţiile financiare următoare este calculată la
valoarea rămasă de amortizat, după metoda liniară prin raportare la numărul de ani utilizare
rămasă.
Exemplu. Valoarea mijlocului fix intrat pe 15 februarie, exerciţiul „N”, este de 600.000 lei,
durata normală de folosire 5 ani.
Tabloul de calcul a amortizării, în condiţiile în care prorata este calculată în funcţie de
numărul luni folosire, se prezintă astfel:
Amortizarea
Exerciţiul Modul de calcul calculată
N 600.000 x 50% x10/12 250.000
N+1 600.000 x 50% x 2/12 50.000
" 300.000 x 25% x 10/12 62.500
N+2 300.000 x 25% 75.000
N+3 300.000 x 25% 75.000
N+4 300.000 x 25% 75.000
N+5 300.000 x 25% x 2/12 12.500
TOTAL x 600.000

8
 Remarcă. Din prezentarea metodelor de amortizare se constată că din relaţiile de calcul
lipseşte valoarea reziduală. Este o reglementare în spiritul IAS 16 Imobilizări corporale care
prevede că valoarea reziduală este adeseori nesemnificativă şi poate fi neglijată în calculul
valorii amortizabile. Dacă valoarea reziduală este semnificativă, estimarea acesteia se efectuează
fie la data intrării imobilizării, fie la data unei eventuale evaluări ulterioare a imobilizării.
Ultima precizare se regăseşte, parţial şi într-o formă discutabilă, în regimul de amortizare din
România, în sensul că valoarea brută reziduală recuperată la ieşiri este utilizată pentru
compensarea cheltuielilor ocazionate de scoaterea din funcţiune, precum şi a valorii rămase de
amortizat.
Exemplul 1. Fie un activ imobilizat achiziţionat la 31.12.N-1 pentru preţul de 50.000 lei,
amortizat liniar în 5 ani; la sfârşitul duratei de viaţă utile, valoarea reziduală estimată este de
10.000 lei.
Cost de achiziţie 50.000 lei
- Valoarea reziduală 10.000 lei
= Valoarea amortizabilă 40.000 lei
Anuitatea amortizării = 40.000 lei : 5 ani = 8.000 lei
Exemplul 2. Un activ imobilizat este achiziţionat pentru preţul de 70.000 lei şi este
amortizat liniar în 12 ani; la sfârşitul duratei de viaţă utile, valoarea reziduală estimată este 10.000
lei. La începutul anului 4 se estimează că, datorită schimbării condiţiilor de utilizare durata de
viaţă utilă estimată devine 7 ani, iar valoarea reziduală 5.000 lei.
Cost de achiziţie 70.000 lei
- Valoarea reziduală 10.000 lei
= Valoarea amortizabilă 60.000 lei
Amortizarea anuală 60.000 lei / 12 ani = 5.000 lei
Amortizarea cumulată pe 3 ani este 15.000 lei
Valoarea rămasă (70.000 lei – 15.000 lei) = 55.000 lei
- Valoarea reziduală 5.000 lei
= Valoarea amortizabilă 50.000 lei
Durata rămasă 7 ani – 3 ani = 4 ani
Amortizarea anuală (50.000 lei / 4 ani) = 12.500 lei
 Contabilitatea amortizării
Amortizarea imobilizărilor necorporale şi corporale se înregistrează pe baza planului de
amortizare, regăsit în practică prin fişa mijlocului fix pe seama cheltuielilor:
6811 = 28X

 Contabilitatea operaţiilor privind ieşirile de active imobilizate

Operaţiile privind ieşirea imobilizărilor necorporale şi corporale se individualizează sub
forma scoaterii din funcţiune, prin vânzare la licitaţie sau cesionare şi datorită unor operaţii
excepţionale (lipsuri la inventar, degradări etc.).
 Ieşiri prin scoatere din funcţiune
Scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe amortizate integral se face cu aprobarea adunării
generale a acţionarilor sau asociaţilor, în cazul societăţilor comerciale, respectiv a consiliului de
administraţie pentru regiile autonome. La agenţii economici cu capital integral sau majoritar de
stat, precum şi la regiile autonome, casarea mijloacelor fixe scoase din funcţiune se face numai
după ce s-au epuizat posibilităţile de valorificare a acestora prin vânzare pe bază de licitaţie,
conform prevederilor legale.

9
 În cazul în care activele imobilizate sunt amortizate integral, documentul întocmit este
procesul-verbal de scoatere din funcţiune a mijloacelor fixe, iar înregistrarea la valoarea contabilă
de intrare este:
28X = 20X sau 21X
Dacă activele imobilizate scoase din funcţiune nu sunt amortizate integral, valoarea rămasă
de amortizat se acoperă din sumele rezultate în urma valorificării acestora, iar diferenţa rămasă
neacoperită se va recupera din cheltuielile de exploatare.
Înregistrarea scoaterii din evidenţă a mijloacelor fixe neamortizate integral este de forma:
281 = 21X (valoarea contabilă de intrare)
(valoarea amortizării înregistrată
până la data scoaterii din evidenţă)
658
(valoarea rămasă de amortizat plus diferenţa
dintre recuperări şi cheltuieli la casarea imobilizării)
Cheltuielile ocazionate cu dezmembrarea mijloacelor fixe se înregistrează prin relaţia:
6588 = Conturile din clasele 3, 4 şi 5 (în funcţie
sau înregistrarea pe conturile de cheltuieli de natura resurselor utilizate)
după natura lor (exemplu: 602, 641, 645 etc.).
Ansamblele, subansamblele, piesele şi materialele recuperate din dezmembrarea mijloacelor
fixe se înregistrează astfel:
3XX = 758
Diferenţa favorabilă între veniturile recuperate şi cheltuielile efectuate se înregistrează prin
formula: 6811 sau
658 = 281 analitic
Exemplu. Situaţia în contabilitate la scoaterea din funcţiune a unui utilaj se prezintă astfel:
valoarea contabilă 60.000 lei, amortizarea înregistrată 48.000 lei, cheltuieli ocazionate de casare
10.000 lei, din care materiale 4.000lei, salarii 6.000 lei, piese de schimb recuperate 12.000 lei.
a) cheltuieli ocazionate de casarea utilajului:
10.000 lei 6588 sau 6583 = 302 4.000 lei
421 6.000 lei
b) piese de schimb recuperate:
12.000 lei 346 = 7583 sau 7588 12.000lei
şi concomitent, preluarea la piese de schimb:
12.000lei 3024 = 346 12.000 lei
c) diferenţa 12.000 lei - 10.000 lei = 2.000 lei, se foloseşte pentru compensarea rămasă de
amortizat de 12.000 lei:
2 000 lei 6811 sau 658 = 2813 analitic 2.000 lei
d) scoaterea din evidenţă a utilajului:
50.000 lei 2813 = 2131 60.000 lei
10.000 lei 6583 sau 6588
 Ieşiri prin cedare
Ieşirile sub formă de vânzare generează două categorii de operaţii:
a) operaţii privind scoaterea din inventar prin diminuarea amortizării şi creşterea cheltuielilor
pentru valoarea rămasă de amortizat sau netă contabilă:
28X = 20X sau 21X (valoarea contabilă)
(amortizarea înregistrată)
6583 (valoarea rămasă neamortizată sau netă contabilă)

10
 b) operaţii privind cesionarea sau vânzarea activelor imobilizate, cu preţul de vânzare şi
TVA înregistrate pe baza facturii:
461 = 7583
4427
Dacă activele imobilizate ieşite nu sunt supuse amortizării, întreaga valoare contabilă se
înregistrează pe debitul contului 6583 Cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de
capital şi în creditul conturilor de imobilizări. Totodată, se diminuează ajustările pentru
deprecierea imobilizărilor prin debitarea conturilor din grupa 29 Ajustări pentru deprecierea
sau pierderea de valoare a imobilizărilor şi se creditează contul 7813 Venituri din ajustări
pentru deprecierea imobilizărilor. De asemenea, imobilizările corporale care au fost scoase din
funcţiune şi sunt deţinute în vederea cesionării figurează în anexa la bilanţ ca un post distinct fiind
evaluate la valoarea cea mai mică dintre valoarea netă contabilă şi valoarea reziduală netă. Orice
pierdere probabilă este imediat înregistrată la rezultate prin constituirea de ajustări pentru
deprecierea imobilizărilor.

 Contabilitatea operaţiilor de reevaluare a imobilizărilor5

Conform IAS 16 Imobilizări corporale, un element de imobilizări corporale a cărui valoare
justă poate fi evaluată credibil va fi înregistrat la o valoare reevaluată, aceasta fiind valoarea sa
justă la data reevaluării minus orice amortizare acumulată ulterior şi pierderi acumulate din
depreciere.
La reevaluarea unei imobilizări corporale, orice amortizare cumulată la data reevaluării este
tratată într-unul din următoarele moduri:
 recalculată proporţional cu schimbarea în valoarea contabilă brută a activului, astfel
încât valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea sa
reevaluată. Această metodă este folosită în cazul în care activul este reevaluat prin
aplicarea unui indice la costul de înlocuire amortizat;
 eliminarea din valoarea contabilă brută a activului şi valoarea netă recalculată la
valoarea reevaluată a activului. Această metodă este, de regulă, folosită pentru clădiri.
Referitor la diferenţa din reevaluare, IAS 16 Imobilizări corporale prezintă următoarele
soluţii:
• Dacă valoarea contabilă a unui activ este majorată ca urmare a unei reevaluări, această
majorare va fi înregistrată direct în creditul contului de capitaluri proprii sub titlul de diferenţe
din reevaluare. Cu toate acestea, majorarea constatată din reevaluare va fi recunoscută în profit
sau pierdere în măsura în care aceasta compensează o descreştere din reevaluarea aceluiaşi
activ recunoscută anterior în profit sau pierdere.
• Dacă valoarea contabilă a unui activ este diminuată ca rezultat al unei reevaluări,
această diminuare va fi recunoscută în profit sau pierdere. Cu toate acestea, diminuarea rezultată
din reevaluare va fi scăzută direct din proprietatea imobiliară la capitolul de reevaluare
corespunzător aceluiaşi activ, în măsura în care există sold creditor în surplusul din reevaluare
pentru acel activ.
Surplusul din reevaluare inclus în capitalurile proprii în privinţa unui element de
imobilizări corporale poate fi transferat direct în rezultatul reportat atunci când activul este
derecunoscut. Aceasta poate implica transferul întregului surplus când activul este retras sau
cedat. Cu toate acestea, o parte din surplus poate fi transferată pe măsură ce activul este folosit
de entitate.

_____________
5
Ilincuţă Lucian-Dorel, Contabilitatea curentă şi raportarea financiară a imobilizărilor corporale, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2011.

11
 În acest caz, valoarea surplusului transferat ar fi diferenţa dintre amortizarea calculată pe
baza valorii contabile reevaluate şi valoarea amortizării calculată pe baza costului iniţial al
activului. Transferurile din surplusul din reevaluare în rezultatul reportat nu se efectuează prin
contul de profit şi pierdere.
Înregistrarea în contabilitatea primară a diferenţelor din reevaluare se face în funcţie de
metoda utilizată pentru reflectarea valorii contabile de intrare reevaluată, astfel:
 metoda valorii brute: reevaluarea simultană a valorii brute a imobilizării şi a amortizării
acumulate, care se utilizează atunci când se apelează la costul de înlocuire pentru că nu se poate
determina valoarea justă de piaţă;
 metoda valorii nete: reevaluarea numai a valorii nete contabile, care se utilizează atunci
când se poate determina o valoare justă de piaţă pentru activul supus reevaluării.

În cazul utilizării metodei valorii brute sau a indicelui, cum mai este cunoscută, se
actualizează valoarea brută de intrare şi amortizarea cumulată pe baza unui indice de
actualizare. Acesta este, de regulă, indicele de creştere generală a preţurilor pe o anumită
perioadă de timp.
Exemplu:
Valoarea de intrare (costul istoric) a unei clădiri este de 500.000 lei. Durata de viaţă utilă
25 ani, durata consumată 15 ani. Indicele de actualizare este de 130% sau 1,3. Metoda de
amortizare liniară.
 Calcule:
 valoarea de intrare 500.000 lei
 valoarea amortizată 500.000 lei/25 ani × 15 ani 300.000 lei
 valoarea netă 500.000 lei – 300.000 lei 200.000 lei
 valoarea de intrare actualizată 500.000 lei × 1,3 650.000 lei
 valoarea amortizării cumulate actualizată 300.000 lei × 1,3 390.000 lei
 diferenţa între valoarea de intrare reevaluată şi valoarea
de intrare (cont istoric) 650.000 lei – 500.000 lei 150.000 lei
 diferenţa dintre amortizarea cumulată
reevaluată şi cea cumulată 390.000 lei – 300.000 lei 90.000 lei
 diferenţa dintre plusul de valoare al clădirii
şi plusul de valoare al amortizării 150.000 – 90.000 lei 60.000 lei

 Recunoaşterea în contabilitatea primară:

150.000 lei 212 = 105 60.000 lei
2812 90.000 lei
În cazul utilizării metodei valorii nete se anulează amortizarea cumulată până la data
reevaluării şi se contabilizează diferenţa rezultată din reevaluarea valorii nete.
Exemplu:
Valoarea de intrare (costul istoric) a unei clădiri este de 500.000 lei. Durata de viaţă utilă
25 ani, durata consumată 15 ani. Clădirea este supusă reevaluării, stabilindu-se o valoare justă de
260.000 lei.
 Calcule:
 valoarea de intrare 500.000 lei
 valoarea amortizată 500.000 lei/25 ani × 15 ani 300.000 lei
 valoarea netă 500.000 lei – 300.000 lei 200.000 lei
 valoarea justă (de piaţă) 260.000 lei
 diferenţa din reevaluare (surplus) 260.000 lei – 200.000 lei 60.000 lei
 Recunoaşterea în contabilitatea primară:

12
a) anularea amortizării cumulate:
300.000 lei 2812 = 212 300.000 lei
b) înregistrarea diferenţei pozitive din reevaluare:
60.000 lei 212 = 105 60.000 lei

În decursul existenţei economice a unei imobilizări corporale, într-un mediu de afaceri

concurenţial în care progresul tehnologic înregistrează o continuă creştere, de regulă, diferenţa din
reevaluare este negativă, deci se înregistrează o pierdere din depreciere. Însă, de multe ori,
etalonul de măsurare a valorii – banul îşi pierde din „putere” ceea ce duce la o „evaluare
înşelătoare” în cont istoric.
Dacă o economie înregistrează şi perioade inflaţioniste sau hiperinflaţioniste, atunci, în
cursul duratei de viaţă utilă, pot să apară mai multe reevaluări, mai ales pentru imobilizările
corporale cu o durată de viaţă utilă mai mare de 5 ani.

 Contabilitatea subvenţiilor pentru investiţii

Subvenţiile pentru investiţii sau subsidiile de capital reprezintă resursele obţinute de la
bugete sau alte întreprinderi interesate în vederea procurării sau creării de active imobilizate (în
special echipamente) sau de a finanţa activităţi pe termen lung (exemplu, prime de dezvoltare
pentru întreprinderile care creează noi locuri de muncă). De asemenea, sunt asimilate subvenţiilor
pentru investiţii activele imobilizate primite cu titlu gratuit prin donaţie şi cele constatate în plus
cu ocazia inventarierii patrimoniului. IAS 20 Contabilitatea subvenţiilor guvernamentale şi
prezentate informaţiilor legate de asistenţa guvernamentală face o clasificare a subvenţiilor în
următoarele categorii:
Subvenţiile guvernamentale pentru investiţii reprezintă asistenţa acordată de guvern sub
forma unor transferuri de resurse către o întreprindere în schimbul respectării, în trecut sau în
prezent, a anumitor condiţii referitoare la activitatea de exploatare a acestei societăţi. Subvenţiile
nu cuprind acele forme de asistenţă guvernamentală cărora nu li se poate atribui o anumită
valoare, precum şi acele tranzacţii cu guvernul care nu se pot distinge de operaţiunile comerciale
normale ale întreprinderii.
Totodată, subvenţiile aferente activelor reprezintă subvenţii guvernamentale pentru investiţii,
pentru acordarea cărora principala condiţie este ca întreprinderea beneficiară să cumpere, să
construiască sau să achiziţioneze într-un alt fel active pe termen lung. De asemenea, pot exista şi
condiţii secundare care să restricţioneze tipul sau amplasarea activelor sau perioadele în care
acestea urmează a fi achiziţionate ori deţinute.
Subvenţiile aferente veniturilor cuprind toate subvenţiile guvernamentale diferite de cele
pentru active.
Împrumuturile nerambursabile sunt împrumuturi al căror creditor se angajează să
dispenseze debitorul de rambursarea acestora dacă se îndeplinesc anumite condiţii prestabilite.
Subvenţiile guvernamentale, inclusiv subvenţiile nemonetare la valoarea justă, nu se
recunosc până când nu există suficientă siguranţă că:
a) întreprinderea va respecta condiţiile acordării lor; şi
b) subvenţiile vor fi primite.
Subvenţiile guvernamentale trebuie recunoscute ca venit, pe o bază sistematică, de-a
lungul perioadelor necesare pentru a le corela cu costurile (cheltuielile) aferente pe care aceste
subvenţii urmează a le compensa.
Standardul prezintă două abordări referitoare la tratamentul contabil al subvenţiilor
guvernamentale:
a) o abordare din punctul de vedere al capitalului, sub incidenţa căreia o subvenţie este
creditată direct interesului acţionarilor; şi

13
 b) o abordare din punctul de vedere al venitului, sub incidenţa căreia o subvenţie este
inclusă în venit de-a lungul uneia sau mai multor perioade.
Înregistrarea contabilă care intervin în acest caz este:
445 = 741
Subvenţiile legate de activele amortizabile sunt recunoscute de regulă drept venit de-a
lungul perioadelor şi în proporţia în care este recunoscută amortizarea acelor active.
Tipurile de înregistrări contabile sunt:
a) înregistrarea dreptului de încasare a subvenţiei:
445 = 475
b) încasarea subvenţiei:
5121 = 445
c) recunoaşterea venitului aferent subvenţiei pe măsura amortizării activului amortizabil:
475 = 7584
Subvenţiile pentru activele neamortizabile se recunosc la venituri de-a lungul perioadelor
care confirmă costul realizării obligaţiilor de a căror îndeplinire a fost condiţionată acordarea
subvenţiei.
Subvenţiile sub formă de compensare a cheltuielilor sau pierderilor apărute într-o
perioadă contabilă precedentă este recunoscută drept venit al perioadei în care ea urmează a fi
încasată, tipul de înregistrare contabilă fiind:
445 = 7415
O subvenţie guvernamentală care urmează a fi primită drept compensaţie pentru cheltuieli
sau pierderi deja suportate în cursul exerciţiului (eliminarea efectelor unor calamităţi), fără a
exista costuri viitoare aferente, se recunoaşte ca venit în perioada în care devine creanţă, este
înregistrată în grupa veniturilor extraordinare:
445 = 771
Pentru contabilitatea întreprinderii din România, s-a adoptat soluţia contabilizării
subvenţiilor în venituri în avans, dar numai temporar, urmând să fie transferate în cote raţionale
asupra veniturilor pe măsura amortizării, imobilizărilor finanţate sau realizării activelor
imobilizate. Dacă subvenţia a servit la finanţarea de imobilizări neamortizabile, cota parte anuală
este determinată raportând suma subvenţiilor la numărul de ani stabiliţi pentru îndeplinirea
obligaţiilor prevăzute în contract. De exemplu, subvenţia acordată pentru achiziţia unui teren
poate fi alocată în condiţia construirii pe acesta a unui imobil, în consecinţă este etalată în timp în
raport de durata de viaţă a imobilului construit.
Subvenţiile pentru investiţii potrivit O.M.F.P. nr. 1802/2014 sunt evidenţiate cu ajutorul
contului 475 Subvenţii pentru investiţii care se dezvoltă pe următoarele conturi sintetice cu
funcţia contabilă de pasiv, astfel: 4751 Subvenţii guvernamentale pentru investiţii, 4752
Împrumuturi nerambursabile cu caracter de subvenţii pentru investiţii, 4753 Donaţii pentru
investiţii, 4754 Plusuri de inventar de natura imobilizărilor, 4758 Alte sume primite cu
caracter de subvenţii pentru investiţii. Se creditează cu subvenţiile de primit sau încasate de la
bugetul de stat sau din alte surse pentru finanţarea investiţiilor, precum şi cu valoarea bunurilor de
natura activelor imobilizate primite cu titlu gratuit sau constatate în plus la inventariere. In debitul
contului se înregistrează cotele părţi din subvenţii asimilate veniturilor pe măsura amortizării sau
realizării prin vânzare a activelor imobilizate, finanţate pe această cale. Soldul creditor reprezintă
subvenţiile pentru investiţii delimitate în pasiv ca sursă de finanţare a imobilizărilor create pe
această cale.
Subvenţiile se prezintă în bilanţ fie ca venit amânat (în avans), fie prin deducerea
subvenţiei pentru obţinerea valorii contabile nete a activului, standardul acceptând ambele
alternative. Reglementările contabile din România au adoptat prima variantă.

14
  Contabilitatea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor6
Ajustările pentru deprecieri privind imobilizările intervin de regulă în cazul structurilor
neamortizabile.
Ele se delimitează ca echivalent al deprecierii valorii activelor imobilizate neamortizabile.
Mărimea lor se determină în principiu, pe baza relaţiei:
Deprecierea constatata la Valoarea contabila Valoarea de inventar estimata
 
inventar exercitiulN de intrare cu ocazia inventarierii
În cazul în care deprecierea constatată la inventar este mai mare decât soldul creditor al
conturilor din grupa 29 Ajustări pentru deprecierea sau pierderea de valoare a imobilizărilor
înainte de inventariere se face înregistrarea:
68X = 29X
Dacă deprecierea constatată la inventar este mai mică decât soldul creditor, se face
înregistrarea: 29X = 78X
Contabilitatea ajustărilor pentru deprecierea imobilizărilor se nuanţează în cazul activelor
amortizabile. În principiu, pentru această structură bilanţieră nu operează ajustări pentru
deprecieri. Amortizarea este o consecinţă a deprecierii ireversibile, iar ajustările pentru depreciere
sunt un efect al deprecierii reversibile.

Subiecte pentru pregătirea în vederea evaluării finale:

1. Ce sunt activele imobilizate ?

2. Care este valoarea de înregistrare iniţială a activelor imobilizate în conturi ?
3. Conform IAS 16 Imobilizări corporale, care sunt elementele ce alcătuiesc costul de
achiziţie, respectiv, costul de producţie ?
4. Care sunt documentele justificative în care sunt consemnate operaţiile privind intrările
activelor imobilizate ?
5. Ce reprezintă amortizarea ?
6. Cum se defineşte durata de utilizare ?
7. Care elemente de natura activelor imobilizate constituie obiect al amortizării ?
8. Care sunt metodele de amortizare utilizate în România ?
9. Ce reprezintă prorata temporis a amortizării ?
10. Cum se calculează mărimea ajustărilor pentru deprecierea activelor imobilizate în
contabilitatea din România ?

_____________
6
Vezi şi Mihai Ristea şi colab., Contabilitatea societăţilor comerciale, vol. I, Editura Universitară, Bucureşti,
2009 , p. 295 şi următoarele.

15